Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi

Facultatea de Geografie şi Geologie

Specializarea -Geografia Turismului

Potentialul turistic al reliefului dezvoltat pe gresii si

conglomerate din Romania

Student: Saran Sabina-Narcisa-GT 33

Profesor: Lect. Dr. Vasiliniuc Ionuț
1.GENEZA RELIEFULUI DEZVOLTAT PE GRESII SI CONGLOMERATE

Totalitatea formelor de relief a căror geneză, evoluţie şi aspect exterior sunt condiţionate
predominant de natura rocilor pe care acestea se dezvoltă alcătuieşte complexul reliefului
petrografic sau litologic.
În funcţie de exprimarea sa în morfologia scoarţei terestre geomorfologii deosebesc mai
multe tipuri de relief petrografic sau litologic: granitic, grezos şi conglomeratic, argilos, nisipos,
loessian, calcaros, carstic etc.
Se caracterizează prin individualizarea unor forme exocarstice localizate, fie pe blocurile
calcaroase incluse în masa conglomeratelor, fie în lungul fisurilor și al planurilor de stratificație,
fie pe scoarțele aluviale sau deluviale bogate în materiale calcaroase. Rezultă lapiezuri, alveole,
nișe, doline. De asemenea, legat de circulația apei în masa de conglomerate, la baza acestora apar
izvoare cu debite foarte mari, amintim de izbucurile și izvoarele vocluziene carstice ( în Ciucaș pe
valea Berii, Valea Stânii, Valea Strîmbu etc.).

Ambele roci au masa alcatuita din elemente sau particule cimentate. Gresiile sunt formate din
granule de nisip, care prezinta o compozitie granulometrica relativ omogena; se distribuie in strate
cu grosimi si duritati variabile. Conglomeratele formeaza un ansamblu cimentat alcatuit din
particule de dimensiuni diferite, in special din pietrisuri sau galeti, iar alteori din blocuri. In functie
de natura cimentului exista gresii calcaroase, silicioase, argiloase, glauconitice. Tipul de ciment
poate imprima gresiei un grad mai mare sau mai mic de impermeabilitate. De ex gradul cel mai
ridicat de impermeabilitate il prezinta gresia silicioasa, materialul constituient si comentul
determinandu-i masivitatea
. In Romania morfologia axata pe gresii este specifica zonei flisului cretacic si paleogen
(gresiile de Kliwa si Tarcau). Tot in zona flisului, conglomeratele se inscriu prin forme semete si
o morfologie pseudocarstica. Un relief specific se intalneste in Ceahlau, Ciucas, Bucegi.
2. LOCALIZAREA

. In Romania morfologia axata pe gresii este specifica zonei flisului cretacic si paleogen
(gresiile de Kliwa si Tarcau). Tot in zona flisului, conglomeratele se inscriu prin forme semete si
o morfologie pseudocarstica. Un relief specific se intalneste in Ceahlau, Ciucas, Bucegi.
În sedimentarul orogenului carpatic dar și în unitățile extramontane, prezența faciesurilor gresoase
și conglomeratice este o realitate morfologică pregnantă: ”Gresia din Tarcău”, ”Gresia de
Cotumba”, ”Gresia de Prisaca”, ”Gresia de Kilwa”, ”Gresia de Lucăcești”, ”Conglomeratele de
Chisirig”, ”Conglomeratele de Ceahlău-Zăganu”, ”Conglomeratele de Bârnadu”, ”Conglomeratele
de Bucegi”, ”Conglomeratele de Cernegura”, ”Conglomeratele de Pietricica” ș.a.
Frecvența mare a acestor tipuri litologice nu înseamnă neapărat și o diversificare la fel de
”stufoasă” a peisajelor morfologice care se dezvoltă pe asemenea suport petrografic
Relieful dezvoltat pe gresii și conglomerate
Se caracterizează prin individualizarea unor forme exocarstice localizate, fie pe blocurile
calcaroase incluse în masa conglomeratelor, fie în lungul fisurilor și al planurilor de stratificație,
fie pe scoarțele aluviale sau deluviale bogate în materiale calcaroase. Rezultă lapiezuri, alveole,
nișe, doline. De asemenea, legat de circulația apei în masa de conglomerate, la baza acestora apar
izvoare cu debite foarte mari, amintim de izbucurile și izvoarele vocluziene carstice ( în Ciucaș pe
valea Berii, Valea Stânii, Valea Strîmbu etc.).
Gresiile și conglomeratele cu liant rezistent ( silicios, calcaros, feruginos, uneori chiar
argilos) controlează desfășurarea morfogenezei dacă grosimea stratelor este apreciabilă, încât să
prevaleze în raport cu alte roci cu care se asociază.

I. Relieful dezvoltat pe gresii

Gresia este o rocă sedimentară rezultată din
granule de nisip cimentate. Ea poate fi friabilă
sau bine consolidată.
Duritatea, fisurarea, stratificația,
alternanța cu formațiuni mai moi sunt câteva
din elementele prin care gresiile sunt cababile
să confere reliefului atât o anumită înfățișare
de ansamblu, cât și forme minore de versant
sau de culme care să introducă o notă de
diversitate în cadrul acestuia.
Răspândirea cea mai mare a formațiuniilor grezoase se întâlnește în Carpații Orientali și de
Curbură, unde formează serii compacte sau intercalate cu alte roci ( marne, marno-calcare, calcare,
șisturi negre, conglomerate etc.). Aceste complexe petrografice fac parte din unitățile flișului intern
(seria marno-calcaroasă a Stratelor de Sinaia, seria marno-grezoasă a stratelor de Bistra și
Comarnic, seriile curbicorticală și de șisturi negre cu puternice intercalații de gresii, seriile gresiilor
de Siriu și de Prisaca) și paleogen ( predominant grezos, cu intercalații de marne și argile, dintre
care se remarcă seriile gresiilor de Tarcău – în areale compacte în munții Tarcău și Vrancea, de
Fursaru, de Kliwa). Pe areale mai reduse se găsesc în Munții Banatului, Munții Metaliferi, în sudul
Munților Cozia – Năruțiu sau în depresiunile Maramureș (gresia de Borșa), Petroșani, Brezoi –
Titești, unde sunt subordonate altor tipuri de formațiuni.
Ca relief major, gresiile, dispuse în areale compacte sau în alternanță cu roci a căror
comportare geomorfologică este asemănătoare (marnele cimentate, microconglomeratele),
condiționează formarea unor culmi prelungi, rotunjite, rareori sub formă de creste, separate de văi
adânci, cu rupturi de pantă ( impuse de alternanțele litologice). Pe versanți și chiar pe suprafețele
plane, dezagregările și alterările formează eluvii și deluvii groase, care generează apoi numeroase
alunecări de teren. Traversarea gresiilor mai dure de către râuri se înscrie în peisaj prin apariția
cheilor (cheile din bazinul Bîscei Mari, de pe văile Buzăului, Trotușului etc.). Alternanțele de
gresii cu alte tipuri de roci conduc la forme de eroziune diferențială ca: ciuperci, babe (Babele și
Sfinxul din Bucegi), ulucuri cu pereți verticali (în formarea lor intervine și structura) etc.

Cu totul local, formațiuni de

gresii se mai întâlnesc în Podișul
Someșan, Subcarpați Muscele, Podișul
Moldovei. Aceste apariții sporadice sunt
în alternanță cu alte formațiuni, de obicei
mai moi (argile, marne, nisipuri,
pietrișuri). Intersectarea lor de către apele
curgătoare se face remarcată prin
îngustarea văilor până la aspectul de chei
( de exemplu cheile Dâmboviței în
Muscele în amunte de Cetățeni).
Eroziunea torențială, dezagregările și surpările dau naștere concomintent și altor forme, uneori cu
aspecte bizare cum ar fi coloane, melci, turnuri, ciuperci, care se grupează în zone ce poartă, de
asemenea, denumiri aparte ca: ”Grădina Zmeilor” din Podișul Someșan, Cetatea Reghiului de pe
valea Milcovului, Dealul Melcilor din Depresiunea Brezoi etc. De cele mai multe ori gresia se
înscrie în morfologie doar prin impunerea liniilor de inflexiune ale versanților sau prin relief
structural.
După extinderea arealului de gresii, duritatea și modul de asociere cu alte roci, pe teritoriul
României se pot deosebi două tipuri principale de relief dezvoltat pe gresii:
Ψ Culmi și masive grezoase montane, fără prea multe elemente specifice de natură
petrografică, se înscriu în ansamblul morfosculptural al unităților carpatice respective, dominând
părți importante din Carpații Orientali și de Curbură, corespunzătoare flișului cretacic și paleogen.
Prezența gresiilor dure dă vigoare reliefului structural, îngustează văile până la aspect de chei, iar
alternanța cu argile, marne, șisturi bituminoase sau disodilice, creează, prin eroziune diferențială,
un microrelief cu pereți abrupți, ulucuri, turnuri etc. De multe ori se combină cu relieful dezvoltat
pe conglomerate, marne grezoase, marno-calcare, formând complexe morfolitolice comune

Ψ Asociații de forme grezoase minore în zonele colinare, ca rezultat al eroziuni diferențiale,

sunt situate în Podișul Someșan, Subcarpați, Muscele și în depresiunile intramontane (Depresiunea
Petroșani – compartimentul vestic, Depresiunea Brezoi – Titești – Dealul Melcilor, Lazuri). Uneori
apar aici și creste și rupturi de pantă în versant.
 Datoritã permeabilitãţii gresiilor, reţeaua de vãi este în general rarã. Vãile prezintã în profilul
longitudinal rupturi de pantã, iar în profilul transversal, nivele de umeri. Acolo unde se interpun,
în alternanţã, bancuri mai dure se pot forma poliţe sau trepte locale.
Ψ Gresiile silicioase, cum sunt cele de Kliwa din Carpaţii Orientali, determinã vãi cu aspect
de chei. Pe ea se dezvoltã un relief masiv, care se apropie ca înfãţişare de cel granitic, evoluînd în
urma dezagregãrii fizice. La baza versantilor are loc o acumulare de depozite nisipo-argiloase,
alcãtuind o trenã sau un tãpşan. În alte condiţii se depun grohotişuri.
Ψ Gresiile cu elemente sau ciment de naturã calcaroasã permit apariţia unor forme
pseudocarstice (lapiezuri slab dezvoltate, doline, chei, grote etc.).
Ψ Gresiile argiloase şi marnoase pot da alunecãri de teren, organisme torenţiale etc. Alternanţa
gresiilor cu alte tipuri de roci, ca de exemplu cu marne sau diferite intercalaţii de formaţiuni
carbonatice, genereazã modelarea umerilor petrografici, pereţilor, arcadelor, turnurilor, ciupercilor
ş.a., forme de relief condiţionate de eroziunea diferenţialã.

CARACTERISTICI ALE RELIEFULUI DEZVOLTAT PE GRESII:

Ψ Vârfurile au formă ascuțită

Ψ Culmile sunt înguste cu frecvente mărturii runiforme, încât capătă un profil longitudinal adesea
zimțat ( Culmea Muntele Lung, de la est de Valea Dămucului, Culmea Prisaca, tăiată în defileu de
valea Moldovei etc.);
Ψ Văi înguste, cu versanți în trepte și frecvente sectoare de defilee și rupturi de pantă (valea
superioară a Tarcăului)
Ψ În Carpații Orientali martorii de modelare păstrați pe gresii poartă numele generic de ”bâtci”
(Bâtca Ciocanului, Bâtca Scărișoarei, Bâtca Doamnei etc.) sau măguri (Măgurile Câmpulungului
din Rarău ș.a.).
Ψ În Podișul Someșan, la vest de Jibou, pachetul de gresii neogene gros de câțiva zeci de metri a
favorizat formarea prin eroziune diferențială a unei adevărate ”dantelării” cu forme dintre cele mai
bizare, în cadrul așa-numitei rezervații naturale ”Grădina Uriașilor” (coloane, ziduri de cetate, poduri
naturale, tunele)
EXEMPLU: GRADINA ZMEILOR-PODISUL SOMESAN

Grădina Zmeilor (monument al

naturii) este o arie protejată de interes
național ce corespunde categoriei a III-
a IUCN (rezervație naturală de tip
geologic și peisagistic), situată în
județul Sălaj.
Arealul „Grădina Zmeilor”
prezintă o zonă naturală (din Podișul
Someșan, subunitate geomorfologică a
Depresiunii colinare transilvane), ce
cuprinde un ansamblu neregulat de
stânci (Fata Cătanii, Zmeul și
Zmeoaica, Moșu, Călugării, Căpitanul,
Acul Cleopatrei, Soldații, Eva,
Dorobanțul, Degețelul, Sfinxul), cu
forme bizare (turnuri, ciuperci, ace, abrupturi stâncoase), dispuse la baza dealului „Dumbrava”.
Formațiunile geologice (atribuite perioadei holocenului) alcătuite din gresii (de culoare
cenușiu-gălbuie) cu intercalații de microconglomerate, s-au format prin acțiunile repetate ale
aerului (îngheț-dezgheț, vânt, temperatură), apei (spălare, șiroire) și a proceselor gravitaționale
(prăbușiri, surpări) desfășurate
de-a lungul timpului.
 II. Relieful dezvoltat pe conglomerate
Conglomeratele sunt roci sedimentare consolidate,
formate din sfărâmăturile rotunjite ale unor roci mai
vechi (materiale grosiere (sfărămături de stâncă,
bolovani de râu, pietrișuri și prundișuri transportate de
ape etc.) legate printr-un ciment natural, în general de
origine calcaroasă, argilă, silice etc. Un conglomerat
este o rocă detritică din categoria psefitelor (ruditelor),
formată din particule rotunjite, cu dimensiuni mai mari
de 2 mm (pietrișuri, bolovănișuri), legate prin
intermediul unei matrice sau al unui ciment.
Conglomeratul este o rocă compactă cu aspect de
pietriș litificat și, de obicei, masivă. În funcție de
natura petrografică a elementelor, se deosebesc:
Ψ Conglomerate oligomictice caracterizate prin compoziție litologică uniformă (conglomerate
cuarțoase, conglomerate calcaroase etc.)
Ψ Conglomerate polimictice (sau poligene) alcătuite din fragmente de roci magmatice, metamorfice și
sedimentare.
Conglomeratele, cu grad de cimentare diferit, se întâlnesc în unitășile flișului carpatic, regăsindu-se
dispersat și în regiunile colinare (Subcarpați, Podișul Transilvaniei, Podișul Moldovei, Podișul Dobrogei).
În majoritatea cazurilor, faciesurile conglomeratice sunt intercalate altor tipuri de formațiuni, fapt pentru
care ele nu condiționează decât restrâns un relief care să le caracterizeze. În acest ultim caz amprenta
petrografică apare doar în porțiunile în care stratul este secționat, aducând totuși o notă de diversificare
ansamblului morfologic de versant sau chiar de interfluviu.
Diferențierile din cadrul ”reliefului conglomeratic” au drept cauză și gradul de cimentare, natura liantului,
granulometria și natura elementelor constituiente. Astfel, conglomeratele puternic cimentate aparținând de
obicei permianului (Munții Almăjului, Munții Codru-Moma și Bihorului) și cretacicului ( Munții
Metaliferi, Perșani, Bucegi, Ceahlău), mențin și impun în relief forme caracteristice care dau peisajului un
pitoresc deosebit (turnuri, abrupturi, coloane). În majoritatea cazurilor, împreună cu gresiile și calcarele,
conglomeratele bine cimentate sunt acelea care determină și influențe structurale, consolidând abrupturile
de cuestă sau impunând poziția suprafeței structurale. În schimb, conglomeratele mai puțin cimentate, cu
liant nisipos și elemente cu granulometrie mai mică, condiționează formarea unui relief minor, de obicei
în cadrul versanților (mici abrupturi, rupturi de pantă, piramide etc). Aceste strate aparțin, în mare măsură,
paleogenului și miocenului din unitățile colinare intra- și extracarpatice. Se creează deci diferențieri între
munte și coline, atât în tipul și dinamica evoluției, cât și a formelor rezultate.
 Relieful conglomeratic montane este impus de strate bine consolidate, cu elemente
grosiere, aparținând ca vârstă triasicului și cretacicului și dispuse în câteva areale compacte (
munții Perșani, Bucegi, Ciucaș, Ceahlău, Almaj, flancurile estice ale Munților Hășmaș și Trascău)
unde imprimă aspectul general al complexului geomorfologic
Relieful conglomeratic colinar Asemenea forme se întâlnesc cu precădere în Subcarpați
(pe conglomeratele de Pleșu, de Pietricica, de Brebu), în depresiunile Petroșani și Brezoi – Titești
(legate mai ales de prezența conglomeratelor eocene sau acvitanian – burdigaliene), în nordul
Transilvaniei ( pe conglomeratele de Hida) ș.a. Pe aceste formațiuni se dezvoltă ogașe adânci,
piramide, coloane etc.
Relieful format prin modelarea conglomeratelor, deși insular ca răspândire, determină
unele dintre cele mai spectaculoase contraste morfologice între versanți și platouri, precum și în
raport cu tipurile morfologice învecinate. În cazul conglomeratelor, trăsăturile reliefului sunt
determinate de grosimea pachetelor de roci, iar natura elementelor și rezistența liantului intervin
în sculptura de amănunt.
Stivele groase de peste 500m de conglomerate din câteva perimetre ale zonelor cristalino-
mezozoice și de fliș din Carpați Orientali și Meridionali au condiționat individualizarea a cel puțin
trei masive muntoase cu personalitate morfologică incontestabilă: Ceahlău, Ciucaș-Zăganu,
Bucegi.

Dacă platourile sunt adesea ondulate, cu vârfuti semețe care contrastează ca aspect cu suprafețele
structurale și curmăturile, așa cum se remarcă în Ceahlău (Vf. Toaca 1904 m, Vf. Ocolașu Mare
1907 m, Vf. Turnurile lui Budu), versanții cad în trepte și prezintă pereți verticali (polițe, bârne,
garduri, custuri, jgheaburi), așa cum se remarcă în toate masivele menționate.
În zonele cristalino-mezozoice, relieful conglomeratic are aspect de stoguri sau măguri:
Munții Lapoșului de la nord de Cheile Bicazului, Munții Noșcolat, din sudul Hăghimașului etc.
Formele de relief de amănunt sunt deosebit de variate și interesante: sfincși, babe, turnuri,
căciuli, șuruburi, stâlpi, pălării, ciuperci, forme alveolare, lapiezuri liniare pe fisuri, grote (Peștera
”Jgheabul cu Gaură” de la Toșorog este sculptată pe fața de strat în conglomerate cretacice cu
ciment calcaros), polițele, bârnele, jgheaburile, ”săritorile”, strungile, cascadele, nișele
caracterizează versanții abrupți ai masivelor conglomeratice. Văile au de obicei profil în ”V” sau
”U”, prezentând adesea meandre încătușate și fragmente de terase în rocă (Cheile Mici ale
Bicazului dintre Surduc și Șugău)
În Subcarpați, faciesurile conglomeratice se impun în relief prin forme mai înalte și au
versanții puternic înclinați ( Culmea Pleșului, Culmea Pietricica etc.).
În general, relieful conglomeratic se impune cu pregnanță în peisaj nu numai datorită
însușirilor petrografice dar și prin stilul structural pe care il îmbracă aceste formațiuni: cute mai
largi, deformări tectonice mai slabe comparativ cu alte asociații de roci. Datorită rezistenței mari
la modelare, masivele conglomeratice ocupă locul al treilea în ordinea clasificării după altitudine
a reliefurilor petrografice ( după masivele cristaline, granitice și vulcanice efuzive): Bucegi 2505
m; Ciucaș 1957 m; Ceahlau 1904 m.
EXEMPLU MASIVUL BUCEGI

Masivul Bucegi, cu o
suprafață de circa 300 kmp, se află
la extremitatea estică a Carpaților
Meridionali, desfașurându-se între
Valea Prahovei la est și culoarul
Branului la vest; cade brusc spre
nord către depresiunea Bârsei și
destul de domol spre sud, până la
contactul cu Subcarpații. Fiind de o
mare complexitate structurală și
morfologică, masivul apare ca o
cetate naturală, cu incinta
suspendată la 1600 - 2500 m, sprijinită de abrupturi puternice
Masivul Bucegi reprezintă un larg sinclinal, de direcție nord-sud, cuprinzând depozite sedimentare
mezozoice, așezate în transgresiune peste un fundament de șisturi cristaline. Aceste depozite sunt
formate în cea mai mare parte din calcare jurasice, conglomerate de Bucegi și gresii micacee. Către
marginea răsăriteană a masivului, în porțiunea inferioară a abruptului prahovean, conglomeratele
de Bucegi se rezeamă pe formații ale flișului cretacic inferior, cuprinzând stratele de Sinaia,
precum și depozitele de marne și gresii aparținând etajelor Barremian și Apțian.
Forme reziduale:
Ψ Babe, sfincși, ciuperci, turnuri, coloane, uneori pilieri sau ace.
Babele sunt „martori de eroziune”, formate prin erodarea eoliană diferențiată a diferitelor
strate geologice în care sunt sculptate (conglomerate cretacice) și se găsesc în imediata vecinătate
a cabanei cu același nume.
CONCLUZII
Ψ Relieful dezvoltat pe conglomerate este specific unităților carpatice de fliș, unde imprimă
aspecte proprii unor culmi și masive montane cu microforme de eroziune diferențială (munții
Bucegi, Ciucaș, Ceahlău etc.).

Ψ Relieful dezvoltat pe gresii este întâlnit cu precădere în unitățile flișului cretacic și paleogen
din Carpații Orientali și de Curbură, unde formează culmi și masive montane cu microrelief de
eroziune diferențială. Subordonat îl mai găsim în regiunile colinare (Podișul Someșan, Subcarpați),
ca asociații de microforme specifice (jghiaburi, pereți, turnuri) sau rupturi de pantă în versanți.

BIBLIOGRAFIE

Ψ Bojoi I, România. Geografie fizică, Editura Universității ”Al. I. Cuza”, Iași, 2000
Ψ Tîrlă L, România – geostructuri și relief. Relieful petrografic, Note de curs.
Ψhttp://old.unibuc.ro/prof/tirla_m_l/docs/2015/ian/14_08_03_016_Relief_pe_gresii_si_conglo
merate.pdf
Ψ https://prezi.com/3zw4sj7e_w2i/relieful-dezvoltat-pe-conglomerate/