Sunteți pe pagina 1din 28

SCHIŢELE AU FOST EXECUTATE DE Ing.

Walter Kargel

INTRODUCERE
Şi ţara noastră, în anii regimului de democraţie populară, grija statului pentru om s-a
reflectat şi în domeniul turismului în general şi a turismului de munte în special. Spre deosebire de
trecut, cînd turismul era doar la îndemîna celor avuţi sau a unui număr restrîns de entuziaşti, astăzi el
este un bun al maselor largi de oameni ai muncii.
Masivul Bucegi, prin aşezarea sa centrală în lanţul muntos al Carpaţilor, prin vecinătatea cu
centrele populate şi datorită căilor de comunicaţii magistrale care trec pe la poalele lui, este la
îndemîna zecilor de mii de turişti care îl parcurg, în lung şi în lat, în tot timpul anului. Ei sînt atraşi de
bogăţia formelor de relief, caracteristică masivului, de frumoasele privelişti pe care le oferă. Iubitorii
de drumeţie găsesc totodată o reţea bogată de cabane, bine amenajate şi primitoare, risipite în toate
punctele masivului.
Această călăuză se adresează masei largi a turiştilor şi în special celor care se încumetă
pentru prima oară să înfrunte greutăţile inerente mersului pe munte, dar şi dornici să cunoască
frumuseţile Bucegilor. Aceasta explică şi prezenţa scurtelor informări cu caracter geografic-geologic
asupra masivului şi necesitatea descrierii amănunţite a traseelor. În descrierea traseelor s-a pus
accentul pe acele amănunte care pot ajuta turistului să se orienteze în timpul mersului, atrăgîndu-i în
acelaşi timp atenţia asupra priveliştilor pitoreşti pe care le întîlneşte pe traseele ce le străbate.
Schiţele traseelor vor ajuta şi mai mult scopul urmărit de această lucrare: de a deveni o
călăuză utilă a celor care doresc să cunoască frumuseţile unuia dintre - cei mai reprezentativi masivi
din patria noastră — Bucegii.

AUTORUL

SCURTA PREZENTARE A BUCEGILOR

Masivul Bucegi apare ca o unitate bine definită şi delimitată, în complexul muntos al regiunii.
El este limitat la nord de Valea Rîşnoavei şi a Ghimbavului, precum şi de localitatea Bran, care îl
despart distinct de Muntele Postăvaru, precum şi de colţul de SV al Ţării Bîrsei (regiunea Bran). Spre
est, Valea Prahovei trasează o graniţă clară, care îl separă de Gîrbova. Spre vest, masivul este limitat de
o serie de văi (Poarta, Bîngăleasa, Grohotiş şi Brăteiul) şi depresiunea largă a Branului, dincolo de care
se ridică Piatra Craiului şi Ezerul Păpuşa. Spre sud, feţele repezi ale munţilor Lespezi, Surlele şi
Păduchiosul îl despart de regiunea subcarpatică.
Ca aspect general, masivul Bucegi ne apare ca o cetate cu ziduri înalte şi această impresie este
cu atît mai puternică dacă îl privim dinspre nord, din regiunea Branului. Privit dinspre sud acest aspect
dispare, înălţimile scăzînd treptat şi pierzîndu-se în dealurile regiunii subcarpatice.
Din punct de vedere geografic deosebim în masivul Bucegi o serie de culmi şi creste,
delimitate şi despărţite între ele de văi fluviatile sau glaciare; aceste culmi converg toate în punctul cel
mai înalt al masivului — Vîrful Omu (2513 m), situat în partea nordică. Fiecare din aceste culmi şi
creste este compusă din munţi şi plaiuri, bine delimitate prin văi şi diferenţiate între ele prin aspectele
particulare pe care le au. Diversitatea elementelor turistice pe care le posedă le fac atrăgătoare pentru
un număr mare de turişti. Să ne oprim puţin asupra lor :
1. Culmea Bucegilor, orientată nord-sud, este cuprinsă între Valea Cerbului, Valea Ialomiţei,
Valea Izvorul Dorului şi Valea Prahovei. Ea prezintă spre Valea Prahovei un abrupt — abruptul
prahovean ca un zid aproape vertical şi uşor în trepte, cu diferenţe de nivel relative ajungînd la 1400—
1500 m. Porţiunea nordică este cea mai înaltă, cea mai înclinată şi mai sălbatecă, O serie de
promontorii domină Valea Prahovei. Spre interior pantele sînt foarte line, rotunjite şi împreună cu
înălţimile culmii Babele-Dichiu, formează Platoul Bucegilor, cu o altitudine medie de 2100—2200 m.
Munţii care compun culmea Bucegilor de la sud spre nord sînt:
a) Vînturişul (alt. max. 1930 m), cuprins între Vîlcelul Păduchiosului şi Valea Dorului.
Elemente turistice — Cascada Vînturişul.
b) Vîrful cu Dor (alt. max. 2006 m), cuprins între Valea Izvorul Dorului şi Valea Sgarburei.
Spre Valea Prahovei prezintă o pantă mai domoală în comparaţie cu restul abruptului.
Elemente turistice — cabana Vîrful cu Dor, Cascada Vînturişului, La Lacuri, Colţii lui
Barbeş.
c) Furnica (alt. max. 2100 m), cuprins între Valea Peleşului, Valea Sgarburei şi Valea
Izvorul Dorului. Spre Valea Prahovei înălţimile lui se sting în plaiuri lungi. Elemente
turistice — Plaiul Furnica şi Căşeriei, Stîncile Sf. Ana, Hotel Turistic Cată 1400 (9 Mai),
cabana Cota 1500, Valea lui Carp, Cetatea de Stîncii de lîngă Curmătura Vîrful cu Dor.
d) Piatra Arsă (alt. max. 2041 m), limitat de Valea Peleşului, Valea Babei şi Valea Izvorul
Dorului. Elemente turistice — Stînca Clopoţelu, Poiana Pietrii Arse, Plaiul Pietrii Arse cu
rezervaţia naturală, cabana Piatra Arsă, Peştera lui Bogdan.
e) Jepii Mari (alt. max. 2075 m), între Valea Babei şi Valea Urlătoarea Mică. Elemente
turistice — cantonul Jepi.
f) Jepii Mici (alt. max. 2148 m), cu forme de relief caracteristice — vîrfurile Claia Mare şi
Claia Mică şi văile adînci care-l brăzdează. Este cuprins între Valea Urlătoarea mică,
Valea Jepilor şi partea superioară a văii Izvorul Dorului. Elemente turistice — Cascada
Urlătoarea, La Mese, Brîul Mare al Jepilor Mici, Cascada Caraimanului.
g) Caraiman (alt. max. 2384 m), cuprins între Valea Jepilor şi Valea Albă. Ca o
caracteristică este aspectul în trepte al abruptului. Elemente turistice — Valea Jepilor cu
rezervaţia naturală, cabana Caraiman, Brîul Portiţei cu Portiţa Caraimanului, Brîul mic al
Caraimanului, Brîul Mare, Monumentul Eroilor, Valea Albă.
h) Coştila (alt. max. 2496 m), cuprins între Valea Albă şi Valea Cerbului. Elemente turistice
— Poiana Coştilei (1400 m), Refugiul Coştila, Valea Cerbului şi toate ramificaţiile ei spre
abrupt, care reprezintă căi de acces spre peretele propice practicării alpinismului pur.

2. Culmea Babele-Dichiu. orientată nord-sud, este cuprinsă între Valea-Sugărilor, Valea


Ialomiţei şi Valea Izvorul Dorului. Ea reprezintă o culme interioară a masivului, cu spinări rotunde,
înclinată spre Valea Ialomiţei şi bogat împădurită spre această vale în porţiunea ei sudică. Spre est
înclinarea este mică şi formează împreună cu culmea Bucegilor, aşa numitul Platou, înălţimea medie
este de aproximativ 2000 m, cu altitudini depăşind 2200 m în partea nordică şi scăzînd spre sud, unde
întîlnim o serie de vîrfuri şterse. Munţii care compun această culme, de la nord spre sud, sînt:
a. Babele (alt. max. 2292 m) cuprins între Valea Sugărilor, porţiunea de pe platou a Văii
Jepilor şi Valea Ialomiţei. Elemente turistice — cabana Babele, Babele, Sfinxul, Piciorul
Babelor.
b. Cocora (alt. max. 2169 m), cu jnepeni şi pădure bogată, este cuprins între Valea Cocorei,
Valea Ialomiţei şi Valea Izvorul Dorului. Elemente turistice — Poiana Crucii cu cabana
Peştera, Schitul Nou, Pădurea Cocorei şi rezervaţia naturală.
c. Lăptici (alt. max. 1882 m), cuprins între Valea Lăptici şi Valea Blanei, are ca element
turistic Curmătura Lăptici.
d. Restul munţilor din această culme — Blana, Nucetul, Oboarele, Vînturişul, Dichiu — nu
prezintă interes turistic deosebit, cu excepţia Cheilor Zănoagei.
Deşi nu fac parte organic din această culme, totuşi, prin poziţia lor interioară faţă de masiv,
putem aminti aici şi Colţii Obîrşiei (alt. max. 2485 m). Au aspect caracteristic în scară şi sînt cuprinşi
între Valea Cerbului, Valea Obîrşia Ialomiţei şi Valea Sugărilor. Elemente turistice — Curmătura
Sugărilor, Cerdacul Obîrşiei, Brîul Obîrşiei, Cascada Ialomiţei.

3. Culmea Strunga, orientată est-vest şi în continuare nord-sud, este cuprinsă între Valea
Gaura, depresiunea Branului şi Valea Ialomiţei. Ea formează peretele vestic al masivului. In partea sa
nordică, spre Valea Gaura, pereţii sînt în trepte, iar spre depresiunea Branului sînt abrupţi, cu diferenţe
de nivel de 200—500 m. In treimea sudică pantele devin domoale, avînd o vegetaţie bogată. Spre Valea
Ialomiţei nu găsim caractere de abrupt pronunţate decît în treimea nordică. In general pantele coboară
repede spre această vale şi începînd de la Muntele Coteanu, pădurea domină peisajul.
Culmea Strunga este compusă dintr-un şir de munţi care se succed pe direcţia nord-sud sau se
ramifică spre est sau vest ca nişte picioare. li enumerăm mai jos:
a. Doamnele (alt. max. 2483 m) cuprins între Valea Gaura, Valea Obîrşia Ialomiţei şi Valea
Doamnele. Cu spinarea puternică, rotunjită, acest munte prezintă versanţi mai abrupţi, în
scară. Elemente turistice — Spinarea Doamnele, pe unde trece Poteca Grănicerului
(nemarcată), Mecetul Turcesc, Cascada Doamnele.
b. Guţanul (alt. max. 2242 m) cu un versant nordic al culmii, orientat est-vest, prezintă un
abrupt spre partea inferioara a Văii Gaura şi spre depresiunea Branului. Elemente turistice
— Vama Guţan, Poiana Ţapului, Colţii Ţapului.
c. Bătrîna (alt. max. 2238 m), cu aceleaşi caracteristici ca şi cel precedent; este cuprins între
Valea Doamnele şi Valea Horoabei. Elemente turistice — Căţunul Urşilor, Cheile Urşilor,
Cheile Peşterii, Grota (Peştera Ialomiţei) şi Vechiul Schit, Valea Horoabelor, cabanele
Decebal, Horoabele şi Colţi.
d. Creasta Strungii propriu-zisă, care se întinde de la nord spre sud între muntele Guţanul şi
Muntele Tătarul, lăsînd în interior spre masiv Munţii Doamnele şi Bătrîna. Se
caracterizează prin abruptul impresionant al Strungii care priveşte spre depresiunea Bran.
Pornind de la nord, elementele care o compun sînt:
— Strungile Mari (2164 m) cu elemente turistice — Colţii Strungilor, Pasul Strunga
şi Grohotişul Strungii.
— Strungile Mici (1954 m) a căror orientare porneşte de la Pasul Strunga spre sud-
vest, continuîndu-se cu Muntele Dudele Mari, Dudele Mici etc.
e. Colţi, între Valea Horoabelor şi Valea Coteanul. Element turistic — cabana Padina.
f. Coteanu între Valea Coteanu şi Valea Văcăriei.
g. Tătarul (alt. max. 1966 m), cuprins între Valea Văcăriei şi Valea Mircea. Elemente
turistice — Cheile Mari ale Tătarului şi Cheile Mici ale Tătarului. Peştera Ursului, Peştera
Tătarului.
h. Plaiul Mircii (alt. max. 1872 m), între Valea Mircii şi Valea Bolboci. Element turistic —
Cabanele Plaiul Mircii şi Bolboci.
i. Lucăcilă (1703 m|, între Valea Bolboace şi Valea Lucăcilă. Elemente turistice — staţia
funicularului Bolboci, Cheile Zănoaga Mică.
j. Lespezi cu elemente turistice — Cheile Zănoaga Mare, Lacul şi cabana Scropoasa.

4. Creasta Ţigăneşti-Gaura, orientată nord-sud şi apoi est-vest, între Depresiunea Branului,


Valea Gaura şi Valea Mălăeşti. Se caracterizează prin pereţi abrupţi şi creastă sub formă de acoperiş
sau muchie de cuţit, văi şi căldări glaciare cu trepte şi praguri sau săritori. Această creastă este compusă
din următorii munţi:
a. Clincea (alt. max. 2071 m), orientat vest-est şi mărginit între Valea Porţii, Valea
Urlătoarea Clincei şi înălţimile dinspre Sohodol. Elemente turistice — La Biserici, Colţii
Clincei.
b. Creasta Ţigăneşti propriu-zisă (alt. max. 2421 m) orientată nord-sud şi cuprinsă între
muntele Velican, Valea Ţigăneşti şi Valea Urlătoarea. Elemente turistice — Creasta
Ţigăneşti, Colţii La Scară.
c. Creasta (Muchia) Padina Crucii, paralelă cu Creasta Ţigăneşti, cuprinsă între Valea
Ţigăneşti şi Valea Mă-lăeşti. Elemente turistice — cabana Mălăeşti, valea glaciară a
Mălăeştilor, Hornurile Mălăeştilor.
d. Ciobotea (alt. max. 2197 m), orientat est-vest, cuprins între Valea Urlătoarea Clince! şi
partea superioară a Văii Poarta. Elemente turistice — Valea Urlătoarea Ciobotei, La
Poliţie.
e. Gaura (alt. max. 2275 m), orientat est-vest şi cuprins între partea superioară a Văii
Poarta, Valea Căţunului şi Valea Gaura. Elemente turistice — Valea glaciară Gaura,
Cascada Gaura, Moara Dracului, Abruptul Gaurei la Gălbinari.
Nu putem încheia cu această creastă pe care am descris-o, fără a aminti de denumirea
sugestivă pe care o poartă peretele transversal, care închide Văile Ţigăneşti şi Mălăeşti şi anume Podul
Spintecăturii.

5. Creasta Bucşoiului (alt. max. 2490 m) orientată nord-est — sud-vest, între Valea
Mălăeştilor, Valea Glăjeriei şi Valea Morarului, are aspectul unui enorm triunghi, mărginit pe laturi de
cele trei văi. Se caracterizează prin pereţi abrupţi şi o spinare puternică cu diferenţe mari de nivel. Este-
bogată în elemente turistice — La Prepeleag, Brîul Caprelor, Canionul Bucşoiului, Pontiţa, Turnurile şi
Brîul Bucşoiului.

6. Creasta Morarului (alt. max. 2357 m) este orientată est-vest şi este cuprinsă între Valea
Morarului şi Valea Cerbului. Ca şi în cazul crestei Bucşoiului, îi sînt caracteristici pereţii în abrupt în
special spre Valea Cerbului, mai jos de căldarea glaciară şi spre culmile line ale Dihamului. Elemente
turistice — Acele Morarului, Brînele Morarului.

7. Vf. Omu constituie un element geografic de bază al masivului Bucegi. El nu poate fi


atribuit niciunei culmi sau creste descrise mai sus, ci reprezintă locul lor de contopire. Este punctul cel
mai înalt al Bucegilor (2513 m) şi nodul turistic al acestui masiv. In fond el reprezintă o platformă pe
care se află un enorm bloc de piatră, la adăpostul căruia se găseşte cabana Omu (2509 m) — cea mai
înaltă cabană din munţii noştri. Tot aici se găseşte cea mai înaltă staţiune de culegere a datelor
meteorologice. In apropierea cabanei găsim şi o grădină pentru plante alpine caracteristice munţilor
noştri. Deşi acest vîrf reprezintă punctul cel mai înalt al Bucegilor, el nu poate fi zărit dinafară
masivului, decît doar din cîteva locuri foarte precise, şi aceasta destul de rar, deoarece în majoritatea
zilelor din cursul anului este acoperit de ceaţă.
In imediata apropiere a Vf. Omu, spre sud, se găseşte Vf. Bucura (2400 m) denumit şi Vîrful
Ocolit, datorită potecilor turistice care trec prin stînga şi dreapta lui.

Din punct de vedere geologic masivul Bucegi este compus în cea mai mare parte din
conglomerate1, cărora le sînt caracteristice formele de relief rotunjite — pe platou şi aspectul în scară
— abruptul Prahovean. Pe suprafeţe mai mici apar bancuri omogene de calcar, caracterizate prin :
pereţi abrupţi cu turnuri şi văi torenţiale — Culmea Strungii, Valea Horoabelor, cu Canionul Horoabei
şi Turnul Seciului; blocuri compacte — Mecetul Turcesc; chei adînci săpate de ape — Cheile Urşilor,
Tătarului, Zănoagei; grote şi peşteri — Peştera Ialomiţei, Tătarului, Peştera lui Bogdan.
In sfîrşit, găsim şi strate de gresii — partea superioară a Văii Jepilor şi albia torentului dinspre
Babele spre Valea Cocora, sau conglomerate mărunte şi gresii care au căpătat forme curioase prin
acţiunea apei şi a vîntului — Babele, Sfinxul.
Varietatea rocilor fac ca masivul Bucegi să prezinte o deosebită bogăţie a formelor de relief.
La aceasta mai contribuie şi aspectul diferit dintre partea de nord a masivului şi Platou. Pe cînd acesta
din urmă este brăzdat de văi mai mult sau mai puţin adînci, datorită acţiunii rîurilor sau torenţilor,
partea de nord arată acţiunea gheţarilor din trecut asupra reliefului Bucegilor — căldările şi văile
glaciare. Astfel avem Valea Ialomiţei, de la Obîrşie pînă la Cheile Urşilor, cu văile glaciare afluente,
Doamnele şi Sugărilor, Valea Gaura, Valea Txigăneşti, Valea Mălăeşti, Căldarea Văii Morarului,
Căldarea Văii Cerbului. Formele de relief caracteristice acestei regiuni a masivului sînt fundul plat al
văilor şi pereţii abrupţi, creste în formă de acoperiş (Creasta Ţigăneşti, Creasta Bucşoiu) său muchie de
cuţit (Muchia Padina Crucii), trepte şi praguri în profilul longitudinal al văilor (Valea Mălăeştilor). La
baza masivului găsim în general pante domoale cu vegetaţie bogată, dispusă în etaje (Predeal Bran)

MARCAJELE ÎN BUCEGI

Masivul Bucegi este străbătut de o întreagă reţea de marcaje; la prima impresie putem crede că
avem de-a face cu o diversitate mare de semne folosite. Dacă studiem însă o hartă a marcajelor,
observăm în primul rînd utilizarea doar a trei culori şi anume, roşu, galben şi albastru. Acest lucru se
explică prin faptul că roşul, galbenul sau albastrul încadrate în culoarea albă nu se pot confunda uşor cu
elementele naturii înconjurătoare..Acest considerent a determinat de altfel renunţarea la culorile verde,
negru şi altele, folosite în trecut în sistemul de marcaje. Tolodată culoarea albă cu nuanţă vie, care le
încadrează, face mai uşoară observarea lor.
In cadrul fiecărei culori, sînt folosite următoarele semne: bandă (linie), cruce, triunghiu şi
punct (cerc). Cu această ocazie se recomandă turiştilor să evite orice alt semn de marcaj pe care l-ar
întîlni, rămas din sistemul vechi de marcaj şi care-l poate duce pe poteci neutilizabile pentru masele
largi de turişti. Semnele şi culorile pe care le-am amintit mai sus, le găsim dispuse pe potecile turistice,
în funcţie de elementele naturii care ne înconjoară. Astfel, în regiunea de pădure, marcajul este făcut pe
trunchiuri de copaci, în regiunile stîncoase pe stînci vizibile, iar pe porţiunile de drum de platou, sau în
puncte de orientare mai importante, găsim marcajul pe stîlpi metalici vopsiţi vizibil în dungi negre şi
albe.
In sfîrşit, la începutul traseelor, în vecinătatea cabanelor precum şi în majoritatea punctelor de
bifurcare a drumurilor, găsim stîlpi indicatori cu pancarde sau săgeţi, care ne arată direcţia pe care
trebuie s-o urmăm, semnele traseului respectiv şi durata traseului. Privind harta turistică a masivului
Bucegi, observăm cîteva marcaje de bază care străbat masivul dintr-o parte într-alta. Acestea sînt:
— bandă roşie: Sinaia — Vf. cu Dor — Padina — Strunga — Bran.
— bandă roşie: Buşteni — Gura Dinam — Poiana Izvoarelor — Pichetul Roşu — Prepeleag —
Creasta Bucşoiului — Omu — La Scara — Ţigăneşti — Clincea — Bran.
— bandă albastră: Sinaia — Piatra Arsă— Peştera — Omu — Mălăeşti— Rîşnov.
— cruce albastră: Scropoasa — Bolboci— Peştera — Babele — Valea Jepilor — Buşteni.
— bandă galbenă: Vf. cu Dor — Piatra Arsă — Babele — Omu — Valea Cerbului — Buşteni.
Restul semnelor de marcaj merg pe porţiuni mult mai scurte; în afară de cîteva care
delimitează precis unele trasee, celelalte stabilesc legătura între diferite puncte turistice de pe traseele
marcajelor de bază.
In descrierea traseelor, am ţinut seamă pe cît posibil de marcajele de bază, reducînd însă
porţiunile de drum, care urmează a fi străbătute, la o durată de cel mult 7—8 ore, ceea ce reprezintă
timpul normal de mers pe care îl poate face un turist în cursul unei zile. Sistematizarea traseelor în
această călăuză, folosită de autor, nu rămîne decît ca o recomandare pentru turişti. Studiind cu atenţie

1
Conglomerat = pietriş şi bolovăniş prins într-un ciment calcaros, gresos, silicos sau argilos.
harta masivului, turiştii îşi pot combina multe alte itinerarii, după puterile şi dorinţele lor.

PUNCTELE DE PLECARE SPRE MASIV

Ca puncte de plecare spre masiv, pot servi toate oraşele şi staţiunile înşirate pe Valea Prahovei
şi din Depresiunea Branului. In descrierea noastră ne vom opri doar la cele mai importante, de la care
pleacă poteci marcate direct spre masiv şi care sînt: Sinaia, Buşteni, Predeal, Rîşnov, Bran şi Pietroşiţa-
Dobreşti.
Sinaia (alt. 798 m), denumită şi „Perla Bucegilor", este o staţiune climaterică de primă
importanţă. Numeroasele hoteluri, sanatorii şi case de odihnă oferă condiţii minunate de întremare şi
vacanţă pentru oamenii muncii. Regiunea este foarte pitorească, pădurea de brazi ajunge pînă la
marginea oraşului, aerul este curat şi bogat în ozon.
Vizitatorii au posibilitatea să facă frumoase excursii în apropierea oraşului: Poiana Stînii (1½
—2 ore); Piscul Cîinelui din masivul Gîrbova cu cabană confortabilă (l oră); Stîncile Sf. Ana (l oră). In
timpul iernii relieful propice permite practicarea sporturilor de iarnă ca schiul şi bobul.
Ca elemente turistice cu caracter cultural sînt Castelul Peleş, cu frumoasa lui arhitectură în
stilul renaşterii germane şi cu bogata colecţie de picturi şi sculpturi, Palatul culturii şi Mănăstirea
Sinaia care posedă un bogal muzeu cu scrieri bisericeşti vechi. Turiştii care sînt în trecere prin
localitate, găsesc adăpost la cabana Furnica şi cabana Schiori, bine amenajate şi în imediata apropiere a
oraşului.
Buşteni (alt. 882 m), staţiune climaterică bine cunoscută. Aspectul pitoresc este dat mai ales
de abruptul Jepilor, Caraimanului şi Coştilei, la baza cărora se află situat. Localitatea Buşteni este un
centru turistic de primă importanţă al Masivului Bucegi, prin poziţia lui centrală, care permite accesul
direct în oricare parte a masivului. Amatorii de schi găsesc pante de diferite dificultăţi şi pot practica
sportul preferat.
Aici se găsesc numeroase case de odihnă pentru oamenii muncii şi o cabană turistică dintre
cele mai confortabile din munţii noştri — Căminul alpin. Excursiile în jurul staţiunii ne duc în locuri
pitoreşti prin poziţia lor său prin priveliştele pe care ni le oferă : Cascada Urlătoarea (3/4 oră), Cabana
Gura Dihamului (l oră), pădurea Munticel din imediata apropiere a oraşului, Poiana Coştilei (1½ oră).
Predeal (alt. 1100 m), situat între masivul Bucegi şi Valea Timişului, este o staţiune
climaterică mult căutată de vizitatori pentru poziţia ei mai deschisă, însorită şi pentru aerul tare şi
sănătos. Este cea mai înaltă staţiune climaterică din Valea Prahovei şi una din cele mai înalte din ţară.
Şi aici oamenii muncii veniţi la odihnă găsesc cele mai bune condiţii pentru refacerea puterilor, iar
amatorii sporturilor de iarnă au la dispoziţie pante de schi dintre cele mai bune (Vestea, Clăbucet etc.).
Pentru turişti, Predealul reprezintă un important nod turistic, care face legătura dintre Bucegi
şi Postăvarul, Piatra Mare sau Clăbucet. In imediata apropiere a staţiunii se găsesc cabane bine utilate,
cu tot confortul, cum sînt: Hotelul Turistic de pe Cioplea, Cabana Clăbucet-Plecare şi Clăbucet-Sosire.
In jurul Predealului se pot face frumoase excursii cum ar fi: cabana Trei Brazi (1½ oră),
Diham (2½ ore), Clăbucetul Taurului, Susai (1½ oră), Valea Timişului cu staţiunile Timişul de Sus şi
Timişul de Jos.
Bran (alt. 800 m), staţiune climaterică cunoscută şi mult apreciată, cu aer curat şi sănătos. O
atracţie a staţiunii o reprezintă Castelul Bran, înălţat pe o colină care domină Cîmpia spre Ţara Bîrsei;
construit în anul 1377 de braşoveni, pe rămăşiţele unei cetăţi teutonice, restaurat în 1608, castelul este
astăzi un muzeu de artă feudală deschis vizitatorilor.
In curînd turiştii vor găsi şi condiţii bune de găzduire, într-o cabană în curs de amenajare.
Vecinătăţile Branului permit excursii plăcute: Măgura, Crucea, Pasul Branului, Satul Peştera, Cheile
Moeciului.
Rîşnov. Este un micuţ orăşel în care se află Cetatea Rîşnovului, o veche construcţie
medievală. Deşi se afla destul de departe de masivul Bucegi, Rîşnovul constituie un punct de acces
într-o anumită parte a masivului şi anume în Valea Mălăeştilor.
Petroşiţa-Dobreşti este calea de acces în masiv, dinspre sud.

DRUMURI DIN SINAIA


Fig 01 (01)

1. SINAIA — HOTELUL TURISTIC Cota 1400 — VÎRFUL CU DOR - PIATRA ARSA


- BABELE - OMU
Marcaj : bandă roşie pînă la Vf. cu Dor, cu varianta punct roşu pînă la Hotelul Turistic; bandă
galbenă de la Vf. cu Dor pînă la Omu. Durata; 8—9 ore.
Acest traseu este destul de lung; turiştii mai puţin antrenaţi îl pot face în două etape, cu oprire,
după alegere, la cabanele Vf. cu Dor, Piatra Arsă sau Babele, bine amenajate şi cu confortul necesar.
Parcurgerea în întregime a acestui drum dă posibilitatea cunoaşterii aproape în întregime a
particularităţilor masivului Bucegi, cum ar fi de exemplu abruptul prahovean, platoul şi relieful glaciar
din jurul Vf. Omu.
Marcajul începe chiar din gara oraşului Sinaia: traversînd şoseaua naţională şi urcînd prin
stînga parcului din centrul oraşului, trecem prin faţa Biroului de Turism, unde putem capăta
informaţiile suplimentare de care avem nevoie.
Drumul se angajează pe şoseaua largă care urcă în serpentine spre Valea Peleşului. În unele
porţiuni părăsim şoseaua, urcînd pe străzi care scurtează din drum, pentru a reveni din nou pe şosea;
după ultimele clădiri pe dreapta dăm de cabana Furnica de la marginea pădurii-parc a castelului Peleş
(turiştii veniţi de cu seara în staţiune, pentru a începe urcuşul a doua zi, pot folosi această cabană pentru
dormit o noapte).
Pe stînga şoselei un indicator arată o bifurcare a drumurilor. În continuarea şoselei rămîne
marcajul punct roşu care duce spre Hotelul Turistic de la Cota 1400 - drum de maşini — şi marcajul
linie albastră care duce spre cabana Poiana Stînei şi apoi spre Platoul Bucegilor, prin Plaiul Pietrii
Arse.
La stînga pe pantele Plaiului Furnica duce marcajul nostru — banda roşie. Trecînd printre
ultimele vile de pe plai, poteca urcă printr-o poiană — Poiana Popicăriei de unde ne apare o frumoasă
privelişte spre oraşul Sinaia. In curînd poteca pătrunde în pădure. Pe alocuri urcuşul este mai anevoios;
se trece prin şantierele unei şosele în construcţie, apoi peste Plaiul Căşeriei şi în sfîrşit, după un urcuş
mai greu, se iese pe platoul pe care se află Hotelul Turistic.
Dacă se urmează şoseaua de maşini — marcaj punct roşu, drumul duce în lungul Văii
Peleşului, pe lîngă pîrtia de bob şi cabana Schiorilor; apoi urca şi în curînd se angajează, în serpentine,
spre stînga. Din acest punct spre dreapta pleacă marcajul bandă albastră spre Poiana Stînii, pe la Stînca
Clopoţelu. Mai sus pe şosea întîlnim pe stînga o stîncă — Sf. Ana, pe care urcă o potecă; este locul
unei vechi pustnicii. Apoi şoseaua se bifurcă şi din nou avem o despărţire a marcajului: spre dreapta
pleacă marcajul triunghi albastru, care duce tot spre Poiana Stînii — drum de maşini.
Continuînd pe marcajul nostru — punct roşu, şoseaua părăseşte Valea Peleşului spre stînga şi
în curînd ajunge la Hotelul Turistic de la Cota 1400. De pe terasa Hotelului ne apare minunata
privelişte a staţiunii Sinaia şi a Castelului Peleş, cu parcul care îl înconjoară.
Drumul spre cabana Vîrful cu Dor trece pe panta din spatele Hotelului. Urcuşul devine
accentuat; ieşim din zona împădurită, trecem prin faţa cabanei de la Cota 1500 şi apoi pe sub linia
electrică de înaltă tensiune ce se îndreaptă spre inima Bucegilor. Ne aflăm pe un mic platou — „La
sfîrşitul lumii" — şi aici drumul se bifurcă; în stînga porneşte o potecă pe care o recomandăm ca
accesibilă pe timpul iernii. Urmînd poteca din dreapta urcăm pe versant paralel cu Valea Sgarburei.
Turistul va fi atent la marcaj pentru a nu se angaja spre dreapta pe poteca ce duce prin Valea cu Brazi
spre platou, unde va întîlni marcajul bandă galbenă dintre Vf. cu Dor şi Piatra Arsă.
De pe versantul pe care urcăm se vede Valea Isvorul Dorului şi Muntele Păduchiosu, străjuit
de Vf. Vînturişul. In curînd trecem pe sub o formaţiune de stînci care ne amintesc ruinele unei cetăţi —
„Cetatea". La o cotitura spre dreapta a drumului apare, ca într-o văgăuna, cabana Vîrful cu Dor. Pe
stînga domină înălţimea Vf. cu Dor (2006 m). Ultimul urcuş este mai tare şi după 3½—4 ore de la
plecarea din Sinaia se ajunge la cabană.
Marcajul bandă roşie trece prin stînga cabanei şi urcă în Curmătura Vîrful cu Dor. El duce
spre cabana Peştera prin Curmătura Lăptici.
Pentru a ne urma drumul spre Piatra Arsă — Babele — Omu, pornim prin dreapta cabanei pe
marcaj bandă galbenă, angajîndu-ne pe versantul estic al muntelui Furnica. Ne aflăm pe culmea
Bucegilor. In dreapta se deschid văi care duc spre Valea Prahovei — Valea cu Brazi, Valea Peleşului,
Valea Zadelor, iar în stînga se ridică pantele domoale ale muntelui Furnica, care culminează cu Vf.
Furnica (2100 m). Poteca este clară şi drumul este plat; ocolind pe dreapta Vf. Furnica şi coborînd uşor
în Şaua Peleşului, trecem printr-un teren umed şi depăşind Valea cu Genune, urcăm spre dreapta. In
curînd întîlnim marcajul bandă albastră care vine dinspre Sinaia prin Poiana Pietrii Arse. Ne aflăm între
cele două vîrfuri ale Pietrii Arse (2041 m şi 2007 m).
Dacă vrem să ne abatem pe la cabana Piatra Arsă, urmăm pe stînga marcajul bandă albastră şi
coborînd uşor printr-o pădure de jnepeni, ajungem curînd la cabană. Pentru a reveni la drumul nostru
spre Babele nu este nevoie să facem cale întoarsă, ci de la cabană pornim spre dreapta pe marcaj
triunghi albastru (drumul dinspre Buşteni) şi în cîteva minute ieşim la poteca cu marcaj bandă galbenă.
Dacă ne urmăm drumul direct spre Babele, de la întretăierea marcajelor continuăm pe cel cu
bandă galbenă, îndreptîndu-ne spre nord. Aici sîntem pe platoul Bucegilor. Intrăm într-o pădure de
jnepeni. După ce trecem pe sub linia.funicularului, întretăiem marcajul triunghi albastru care vine
dinspre cantonul Jepi spre cabana Piatra Arsă. Ne aflăm pe versantul vestic al Muntelui Jepii Mari.
Drumul pătrunde mai adînc pe platou şi în curînd se întîlneşte cu marcajul triunghi roşu care
vine dinspre dreapta de la cantonul Jepi. Lăsînd la dreapta ultimul capăt al văii Urlătoarea Mare,
întîlnim linia telefonică spre Babele. Acum parcursul este uşor, de multe ori aproape plat sau cu
urcuşuri foarte line. Drumul urmează tot timpul linia telefonică. Pe dreapta noastră rămîn Jepii Mici iar
în stînga se ridică pantele line ale Cocorei (2169 m).
Ocolim uşor spre stînga; înainte de a începe un urcuş ceva mai accentuat spre stînga spre
cabana Babele, se lasă în dreapta o ramificaţie cu marcaj punct albastru, care duce la cabana Caraiman.
După puţin timp ajungem la cabana Babele (2206 m.), a cărei aşezare centrală în masivul Bucegi ne
permite să cuprindem cu vederea o mare parte din acest masiv. Spre est şi nord se zăresc pantele line
ale Caraimanului şi Coştilei, spre vest se deschide Valea Ialomiţei mărginită în partea cealaltă de
Doamnele, Bătrîna şi Creasta Strungii. In zare se vede în întregime masivul Piatra Craiului iar pe timp
frumos se văd şi Munţii Făgăraş. Spre sud privirea ne poartă în lungul Văii Ialomiţa şi pe platou, pe
care se zăreşte o parte din drumul străbătut. In imediata apropiere a cabanei putem admira curioasele
opere ale naturii — Babele şi Sfinxul. În spatele cabanei un indicator ne arată drumul spre cabana
Caraiman — marcaj cruce albastră, la care se poate ajunge după 15 min de coborîre. Tot aici o săgeată
indică drumul spre Omu — 2 ore, continuînd marcajul bandă galbenă.
Pornim spre nord spre Omu, pe creasta muntelui, pe o potecă lată care trece prin apropierea
unei stînci — Vf. Baba Mare. In dreapta rămîne Valea Jepilor şi Caraimanul. După un scurt urcuş pe
creastă trecem pe versantul vestic, dinspre Valea Sugărilor, al Coştilei. O parte a drumului mergem
aproape pe plat; pe timp senin şi cu vizibilitate bună ne apare în faţă Vf. Omu cu stînca şi cabana de pe
el. Dincolo de Valea Sugărilor se înalţă în trepte Colţii Obîrşiei.
Poteca ajunge în partea superioară a Văii Sugărilor şi după ce urcă puţin ne scoate în
Curmătura Văii Sugărilor la picioarele căreia se deschide căldarea glaciară a Văii Cerbului; în faţă
apare peretele Morarului, pe a cărui versant de sub Vf. Omu, şerpuieşte poteca care vine dinspre
Buşteni.
Marcajul duce spre stînga pe Obîrşia, ocoleşte căldarea glaciară a Văii Cerbului pe deasupra,
pe Cerdacul Văii Cerbului (cunoscut şi sub denumirea de Cerdacul Obîrşiei) şi ne scoate într-o şea —
Curmătura Văii Cerbului. Mai putem ajunge în acest punct pornind din Curmătura Văii Sugărilor pe
sub peretele Cerdacului Văii Cerbului pe o cărare fără marcaj, scurtînd în felul acesta din drum (iarna
însă nu este indicată această variantă, din cauza pericolului avalanşelor).
Din Curmătura Văii Cerbului, care are în stînga Valea Obîrşiei, poteca urcă spre vîrful care se
vede îm faţă — Vf. Bucura, întîlnindu-se aici cu marcajul bandă albastră ce vine de la Peştera, prin
Valea Obîrşiei. Împreună marcajele ne duc în urcuş accentuat spre cabana Omu (2509 m). Pe timp
senin şi vizibilitate bună, lucru nu prea frecvent, turul de orizont de pe Vf. Omu este de o rară
frumuseţe. In imediata vecinătate se întind semeţele creste a căror împreunare dă naştere vîrfului
nostru. Intre ele se cască văi adînci (Valea Gaura, Morarului, Cerbului, Mălăeşti), vechi circuri
glaciare. In depărtare, în spaţiile dintre înălţimile crestelor înconjurătoare, se zăresc: spre nord Ţara
Bîrsei, spre est piscurile caracteristice ale Ciucaşului şi tocmai în curbura lanţului Carpaţilor — piscul
Penteleu; spre vest ne apare în întregime creasta ascuţită a Pietrii Craiului, urmată spre sud de potcoava
Ezer-Păpuşa, apoi Leaota şi în sfîrşit Făgăraşii. In condiţii atmosferice excepţionale un ochi ager ar
putea desluşi spre răsărit şi sclipirile mării de pe litoralul romînesc.
Fig 02 (02)

2. SINAIA — HOTELUL TURISTIC Cota 1400 - VÎRFUL cu DOR - NUCET -


BOLBOCI - SCROPOASA
Marcaj: bandă roşie pînă la Cabana Vf cu Dor; cruce, galbenă de la cabana Vf. cu Dor pînă la
Bolboci; cruce albastră de la Bolboci pînă la lacul Scropoasa. Durata : 6—7 ore.

Acest traseu este mai rar folosit şi este ales de cei care vor să viziteze Cheile Zănoagei ale
rîului Ialomiţa şi lacul Scropoasa. Cei care nu doresc să rămînă la cabana Scroipoasa se pot întoarce la
Bolboci în cel mult 1½ oră. Se pleacă din Sinaia pe marcaj bandă roşie care începe chiar de la gara. Se
urcă spre Hotelul Turistic de la cota 1400 şi apoi mai departe spre cabana Vîrful cu Dor, pe sub Cetatea
de Stînci, respectîndu-se acest marcaj. Descrierea mai amplă a acestei porţiuni de drum o găsim la
traseul Nr. 1.
De la cabana Vf. cu Dor, poteca urcă prin stînga acesteia, iese în Curmătura Vîrful cu Dor, de
unde ni se deschide o frumoasă privelişte spre creasta Strungii; la picioarele noastre se zăreşte Valea
Isvorul Dorului, peste care se înalţă pantele line şi despădurite ale Nucetului. In Curmătură găsim un
indicator care arată drumul spre Bolboci — marcaj cruce galbenă, care începe din punctul acesta.
Acum se merge pe marcaj dublu; se coboară prin firul Văii Dorului pînă la confluenţa acesteia
cu Valea Isvorul Dorului. Marcajul cruce galbenă urcă pe pantele domoale ale Muntelui Nucetu, lăsînd
în dreapta marcajul bandă roşie care duce spre Peştera prin Lăptici. Ocolim pe stînga, pe un versant,
culmile despădurite ale Muntelui Nucetu (1864 m); traversăm Valea Nucetului. In stînga se deschide
Valea Oboarele, după care se ridică Vf. Oboarele (1712 m).
Poteca coboară brusc şi ne duce spre clădirile unei crescătorii de tauri şi cai. Abătîndu-ne spre
dreapta, pătrundem într-o pădure tînără de brad. Poteca se lărgeşte şi se transformă îm drum lat, săpat
de şuvoaie. Curînd trecem pe sub linia funicularului şi, lăsînd-o în stînga noastră, coborîm repede spre
fosta cabană Nucet, în prezent casa Ocolului silvic. Un ultim coborîş, şi ne aflăm în Valea Ialomiţei,
traversăm un pod ajungînd la poalele unei măguri împădurite, prin faţa căreia trece o linie ferată
îngustă. Aici găsim un indicator cu marcaj cruce albastră care ne trimete la dreapta, în susul văii spre
Peştera (1½—2 ore) şi la stînga spre Scropoasa (l—1½ oră). Cabana Bolboci se află ascunsă de o
pădure deasă de brazi, pe măgura la poalele căreia ne-am oprit. Un drum de cîteva minute ne duce pîna
la ea.
Pentru a ne urma drumul spre Scropoasa pornim spre stînga în lungul acestei linii ferate
înguste. Valea este largă. Trecem pe lîngă staţia intermediară a funicularului Bolboci (1385 m), apoi
peste un pod traversăm pe malul stîng al rîului Ialomiţa.
Mergînd mereu pe lîngă linia ferată întîlnim aşezări şi în curînd părăsind linia ferată forestieră,
care pătrunde spre stînga în Valea Oboarele, traversăm din nou rîul pe un pod lat şi intrăm pe prundişul
văii. In faţă apar Cheile Zănoaga Mare, străjuite de doi pereţi înalţi, în care se pătrunde pe o cărare
săpată în stîncă pe malul drept. Poteca urcă printr-o porţiune de grohotiş, apoi coboară şi trece peste un
pod pe malul stîng. Pe ambele maluri ale văii, pereţii sînt abrupţi.
Urcăm deasupra văii pe o potecă îngustă şi apoi din nou coborîm pentru a.trece peste un pod
pe malul drept pe care nu-l vom mai părăsi. Valea se îngustează şi apele rîului Ialomiţa se rostogolesc
furioase printre bolovani uriaşi sau săritori formînd mici cascade. Totul este dominat de zgomotul
rîului.
Poteca coboară şerpuind pe malul împădurit din dreapta în lungul văii; celălalt mal are un
aspect sălbatec cu stînci golaşe sau păduri cu brazi doborîţi. Pe alocuri poteca trece pe mici podeţe de
bîrne sau coboară în trepte stîncoase. Dinspre dreapta se scurg mici pîrîiaşe, care în unele părţi creează
un teren umed şi alunecos.
Din nou valea se lărgeşte şi în curînd apar clădirile Staţiunii Scropoasa. Trecem pe lîngă un
gater şi ieşim la cabană (1205 m). In faţa noastră se deschide valea largă, prin care trece albia Ialomiţei,
transformată în lacul Scropoasa. Pentru cei care ar dori să iasă din masivul Bucegi spre Dobreşti şi
Petroşiţa, poteca turistică începe la cîteva sute de metri de cabană, pe malul drept şi urcă dealul, după
care coboară spre barajele de la Dobreşti. Drumul de acces este descris mai pe larg la traseul Nr. 19.
Fig 03 (03)

3. SINAIA — HOTELUL TURISTIC Cota 1400 — Vf. cu DOR — LĂPTICI -


PEŞTERA - PADINA
Marcaj; bandă roşie Durata : 5—6 ore

Acest traseu, ales de cei care doresc să coboare în Valea Ialomiţei, are o parte comună cu
traseele Nr. 1 şi 2 şi anume: din Sinaia, pe la Hotelul Turistic de la Cota 1400, pînă la cabana Vîrful cu
Dor. Marcajul bandă roşie trece prin stînga cabanei Vf. cu Dor şi urcă în Curmătura Vf. cu Dor. Aici,
din punctul de unde începe drumul spre Bolboci peste Nucetu, marcaj cruce galbenă, avem de ales una
din următoarele variante:
a) Pe timp ceţos vom coborî pe marcajul dublu — bandă roşie şi cruce galbenă, prin Valea
Dorului pînă la confluenţa ei cu Valea Isvorul Dorului. De aici marcajele se despart:
lăsînd la stînga marcajul spre Bolboci care începe să urce pantele Nucetului, pornim spre
dreapta în lungul văii şi urcînd aproape pe nesimţite, ajungem la linia funicularului.
b) Dacă timpul şi vizibilitatea sînt bune, nu mai coborîm pe drumul precedent ci de la
indicatorul cu drumul spre Bolboci, pornim pe poteca care coboară uşor spre dreapta pe
pantele line ale muntelui Furnica; trecem o vale — Valea Călugărului şi ajungem tot la
linia funicularului, în fundul Văii Isvorul Dorului.

Trecînd peste un podeţ şi apoi pe sub linia funicularului, poteca urcă uşor în Curmătura
Lăptici, a cărui vîrf se vede în stînga (1882 m). Privind spre dreapta pe un timp cu vizibilitate bună,
zărim Crucea de la Monumentul Eroilor de pe Caraiman. Din Curmătura Lăptici se deschide dintr-o
dată o minunată perspectivă spre Valea Lalomiţei şi Culmea Strungii, cu Pasul cu acelaşi nume, cu
aspect de şa. Din curmătură se coboară pe pantele muntelui Lăptici, se trece prin viroage şi apoi se
pătrunde într-o zonă împădurită, după ce în prealabil s-au străbătut frumoasele poeni cu vedere spre
Valea Ialomiţei.
Coborîrea continuă prin pădure, care devine rară şi în apropiere de Valea Ialomiţei drumul se
bifurcă şi acelaşi marcaj duce — la stînga peste Ialomiţa spre cabana Padina, iar la dreapta spre cabana
Peştera, pînă la care mai sînt 20—25 min de mers prin pădure. Poteca largă trece pe lîngă curtea şi
clădirile noului Schit şi după ce a întîlnit şi marcajul cruce albastră, iese în Poiana Crucii unde se află
cabana Peştera (1615 m).
Fig 04 (04)

4. SINAIA - POIANA STÎNII - PIATRA ARSĂ - COCORA -PEŞTERA - VALEA


OBÎRŞIEI - OMU
Marcaj : bandă albastră, cu varianta triunghi albastru pînă la Poiana Stînii. Durata: 5—6 ore
pînă la Peştera; 8—9 ore pînă la Omu.

Acest traseu poate fi ales de turiştii care doresc să vadă minunata Poiană a Stînii şi să se
bucure de frumoasa panoramă de pe Valea Prahovei, de la Sinaia pînă la Buşteni. De asemenea, traseul
reprezintă unul din drumurile cele mai scurte spre cabana Peştera.
Marcajul începe chiar din gara Sinaia, împreună cu marcajul bandă roşie — spre Vîrful cu
Dor, drumul traversează şoseaua naţională prin centrul oraşului şi ocolind parcul prin stînga trece prin
faţa Biroului de turism şi excursii local. Urmăm şoseaua şi străzile care urcă spre Plaiul Furnica. După
un cot scurt, şoseaua iese propriu-zis din oraş. Pe stînga mai sînt vile; pe dreapta se ridică pădurea de
brazi care adăposteşte castelele Foişor şi Pelişor. Ne aflăm pe Valea Peleşului; chiar la marginea
pădurii, ceva mai jos de drum, se zăreşte o mică cabană — cabana Furnica. Tot aici, pe şosea, un
indicator cu săgeţi precizează drumul care trebuie urmat. Din acest punct, spre stînga, porneşte
marcajul bandă roşie spre Hotelul Turistic de la Cota 1400, peste Plaiul Furnica şi Căşeriei.
Drumul se continuă pe şosea şi marcajul nostru — bandă albastră, este însoţit de marcajul
punct roşu. Trecînd peste un pod şi conturînd pîrtia de bob, lăsăm pe stînga o altă cabană mică —
cabana Schiorilor. Urcăm în continuare şi apoi, după o scurtă coborîre, ajungem la o bifurcare a
drumurilor. Spre stînga — pe şosea, pleacă marcajul punct roşu, iar spre dreapta, prin pădure — bandă
albastră. Putem alege două variante de drum spre Poiana Stînii.
a) Urmînd marcajul punct roşu pe şosea, se urcă prin pădure în serpentină de-a lungul Văii
Peleşului. Curînd şoseaua se bifurcă; spre stînga continuă marcajul roşu care duce la
Hotelul Turistic, iar la dreapta porneşte marcajul triunghi albastru, pe care îl vom urma.
Şoseaua duce spre dreapta şi traversează Valea Peleşului peste un pod de piatră, după care
trece pe versantul sudic.al Plaiului Pietrii Arse şi, în sfîrşit, iese în Poiana Stînii. Tot
timpul şoseaua este accesibilă pentru maşini.
b) Pornind spre dreapta pe marcaj bandă albastră, traversăm Valea Peleşului. Poteca urcă
pieptiş în pădure şi sîntem atenţi la marcajul de pe copaci. Dăm peste un drum pietruit şi
urcuşul devine mai uşor. Pe alocuri se urcă în serpentine. Se trece pe lîngă o stîncă —
Clopoţelu — şi în drum întîlnim un izvor; aici se poate face o provizie de apă pentru
drumul care urmează. Poteca pietruită, ocolind spre dreapta, dese într-o poiană mare, într-
o largă şa a Plaiului Pietrii Arse.

Am ajuns în Poiana Stînii şi pe dreapta zărim o cabană. Din poiană se deschide o largă
perspectivă spre nord în spre Valea Prahovei, cu staţiunea Poiana Ţapului, dinspre care vine o potecă
cu marcaj punct galben. In partea de sus a poienii, un indicator ne îndreaptă pe o potecă ce pătrunde în
pădure. Poteca urcă în serpentine, în lungul Văii Peleşului, pe culmea Plaiului Pietrii Arse — aici este o
Rezervaţie naturală a Academiei R.P.R. Unele porţiuni străbătute de serpentine sînt despădurite şi se
deschid privelişti frumoase spre Valea Prahovei. În stînga se zăreşte Hotelul Turistic de pe pantele
muntelui Furnica.
Terenul devine pe alocuri stîncos şi în unele părţi drumul trece peste mici podeţe de lemn. Ne
aflăm pe versantul nordic al Plaiului, culmea rămînînd în stînga noastră. Poteca se îngustează şi după
serpentine din ce în ce mai strînse, se ajunge pe o culme golaşă şi stîncoasă, avînd în dreapta Valea
Piatra Arsă şi în stînga Valea Peleşului.
Părăsind culmea, poteca se angajează pe sub vîrfurile muntelui Piatra Arsă. Urcuşul este mai
greu, iar terenul pe care călcăm este cu pamînt sfăirimicios. Este porţiunea cea mai dificilă a traseului,
pe care după ce o străbatem, ne îndreptăm spre platou, trecînd printre două vîrfuri ale muntelui Piatra
Arsă (2041 şi 2007 m). La capătul acestui urcuş greu întîlnim în marcajul bandă galbenă, care vine
dinspre Vîrful cu Dor ducînd la Babele şi care taie poteca pe care am urmat-o pînă acum. Drumul se
abate spre dreapta şi trece pe sub linia funicularului. Ne aflăm în plin jnepeniş. Coborînd uşor, ajungem
curînd la cabana Piatra Arsă, a cărui acoperiş (roşu) se zăreşte din depărtare.
Spre nord, se. deschide platoul masivului Bucegi, iar spre vest o vale largă. Drumul, denumit
„Drumul lui Butmăloiu", trece prin faţa cabanei şi începe să coboare în această vale în lungul stîlpilor
liniei telefonice pînă la confluenţa cu o altă vale — Valea Isvorul Dorului. Traversînd această vale
poteca urcă uşor pe Plaiul lui Păcală şi apoi, cotind spre dreapta, trece pe pantele golaşe ale Muntelui
Cocora şi se angajează pe versantul vestic al acestui munte.
Avem acum în permanenţă înaintea ochilor o minunată privelişte spre Valea Ialomiţei şi spre
culmea Strungii, cu Pasul Strunga, al cărei aspect de şa apare clar. Coborînd uşor, traversăm numeroase
vîlcele adînci şi urmărind tot timpul linia telefonică, pătrundem în Pădurea Cocora, la început rară, cu
numeroase poieni şi apoi din ce în ce mai deasă cu brazi înalţi. Un ultim coborîş printre brazi ne duce
în spatele Cabanei Peştera din Poiana Crucii (1615 m).
Din poiană, privind spre nord, se zăresc 'munţii Bătrîna şi Doamnele — pe stînga şi Colţii
Obîrşiei — pe dreapta, care cuprind între ele Valea Obîrşiei (vezi traseul nr. 14, II pag. 82). Pe aici
duce drumul spre Vf. Omu. Turiştii care doresc să urmeze acest drum, vor porni spre nord pe marcaj
dublu: bandă albastră, care i-a adus pînă la Peştera şi cruce albastră, care duce spre Babele.
Se iese din poiană trecîndu-se peste un uluc şi se coboară spre pîrîul Cocorei pe care îl
traversăm pe un pod. In faţă se deschide un plai (fostă morena glaciară a văii), pe care poteca urcă uşor.
Curînd, spre dreapta, pe Piciorul Babelor, pleacă marcajul cruce albastră. In stînga pe sub poalele
muntelui Bătrîna, Ialomiţa luptă din greu în cheile Urşilor. Poteca pătrunde în valea Obîrşiei; din spre
stînga răzbate Valea Doamnelor, graniţă dintre munţii Bătrîna şi Doamnele. Puţin mai departe, dinspre
dreapta, vine Valea Sugărilor. Acum pe dreapta se ridică în trepte golaşul munte Colţii Obîrşiei, iar pe
stînga muntele Doamnele.
Valea se îngustează. Poteca şerpuieşte printre bolovani uriaşi, pe poalele Colţilor Obîrşiei.
Sus, pe dreapta., aproape de creasta acestui munte zărim o stîncă caracteristică — Dorobanţul, ca o
minge uriaşă în echilibru ce pare foarte nestabilă. După 1 oră de mers de la plecare din Poiana Crucii
ajungem la un prag înalt de cca 100 m. Pe partea stîngă la acestui prag apele Ialomiţei se rostogolesc
într-o cascadă — Cascada Ialomiţei; din spre dreapta, tot în cascadă, vin apele pîrîului Şiştoaca
Obîrşiei. Priveliştea este sălbatecă şi de o rară frumuseţe.
Deasupra pragului se zăreşte marcajul nostru spre care poteca urcă în serpentine scurte. Acum
valea se lărgeşte şi, după un urcuş uşor, ajungem la poalele muntelui Doamnele, în porţiunea sa
denumită Spinarea Doamnelor. Chiar în faţă un bloc uriaş de calcar, cu forme regulate, parcă
meşteşugit de mînă omului — Mecetul Turcesc, stă de pază la unirea celor două mici văi din care îşi la
naştere rîul Ialomiţa : spre vest valea Cotlonului, iar spre est valea Bisericii.
Mecetul Turcesc rămîne în stînga şi serpentine largi duc în sus şi spre dreapta spre Vf. Bucura
(Vf. Ocolit). La baza acestui vîrf întîlnim marcajul bandă galbenă, care venind dinspre Babele coboară
de pe Cerdacul Obîrşiei în Curmătura Văii Cerbului. Ocolim Vf. Bucura (de unde şi denumirea de Vf.
Ocolit) prin stînga sau dreapta şi după un scurt urcuş ajungem pe platoul stîncos pe care se află cabana
Omu.
Fig 05 (05)

5. SINAIA - POIANA STÎNII - PIATRA ARSĂ - BABELE / CARAIMAN


Marcaj: bandă albastră pînă la Piatra Arsă; bandă galbenă pînă la Babele, cu ramificaţie punct
albastru spre Caraiman. Durata : 5—6 ore.

Acest traseu va fi urmat de turiştii care, plecînd din Sinaia, vor să ajungă pe platou la cabanele
Babele sau Caraiman.
Pornind din centrul oraşului, urcăm pe şoseaua şi străzile care duc spre plaiul muntelui
Furnica. Drumul continuă pe şosea în lungul Văii Peleşului şi cînd aceasta începe să urce în serpentine
spre muntele Furnica, cu marcaj punct roşu, pornim spre dreapta prin pădure şi traversăm Valea
Peleşului — marcaj bandă albastră, după care ne îndreptăm spre Poiana Stînii. In poiană întîlnim
marcajul punct galben care vine din spre localitatea Poiana Ţapului. Din poiană, pe o cărare în
serpentină, urcăm Plaiul Pietrii Arse, ieşim pe o creastă şi apoi după un urcuş tare, pe versantul dinspre
Valea Peleşului a Muntelui Piatra Arsă, trecem printre vîrfurile acestui munte unde întîlnim marcajul
bandă galbenă dinspre Vîrful cu Dor spre Babele. Descrierea mai amplă la acestei porţiuni de drum, se
găseşte la traseul Nr. 4.
Părăsind marcajul bandă albastră, o luăm spre dreapta pe cel cu bandă galbenă. Pătrundem
într-o pădure de jnepeni, trecem pe sub linia funicularului, întîlnim marcajul triunghi albastru care vine
dinspre cantonul Jepi spre cabana Piatra Arsă şi pătrundem pe platou. Intîlnim în curînd marcajul
triunghi roşu, care vine dinspre dreapta de la cantonul Jepi şi, abătîndu-ne uşor spre stînga, intrăm mai
iadînc pe platou. Marcajul merge paralel cu linia telefonică şi ne duce spre cabana Babele. Înainte de a
începe urcuşul spre această cabană, vedem marcajul punct albastru care pleacă uşor spre dreapta şi
duce la cabana Caraiman. Cei care doresc o descriere mai amplă a acestui traseu între Piatra Arsă şi
Babele sau Caraiman, vor consulta traseul nr. 1.
De la cabana Babele se poate continua drumul spre Vf. Omu (2 ore), pe marcaj bandă galbenă
său se poate coborî spre Peştera (l oră) în Valea Ialomiţei pe marcaj cruce albastră. Indicatoarele care
arată aceste drumuri se găsesc în imediata apropiere a cabanei.
Fig 06 (06)

6. BUŞTENI - Cascada Urlătoarea/Linia funicularului - CANTONUL JEPI — PIATRA


ARSĂ - PEŞTERA
Marcaj : triunghi albastru pînă la Piatra Arsă cu varianta punct roşu pînă la Cascada
Urlătoarea; bandă albastră de la Piatra Arsă pînă la Peştera. Durata: 5—6 ore.

Acest traseu este cel mai frecventat de către turiştii care, plecînd din Buşteni, doresc să ajungă
în Valea Ialomiţei la cabana Peştera. Parcursul nu este greu deşi urcă un versant destul de abrupt al
Jepilor Mari, drumul în serpentine nu prezintă dificultăţi, cu excepţia ultimei lui părţi. Chiar pe timp de
ceaţă, cărarea largă nu permite rătăcirea drumului. Pe o mare porţiune a urcuşului ni se oferă minunate
privelişti, atît în jos spre Valea Prahovei, cît şi spre abruptul muntelui Jepii Mari. De asemenea există
posibilitatea vizitării Cascadei Urlătoarea.
Drumul începe lîngă Fabrica de hîrtie din Buşteni Chiar la începutul lui găsim un indicator cu
marcajele triunghi albastru spre Piatra Arsă, punct roşu spre Cascada Urlătoarea şi cruce albastră spre
cabana Caraimăn prin Valea Jepilor. O bună bucată de drum aceste trei marcaje se însoţesc.
Drumul urcă pe strada care lasă în stînga Fabrica de Hîrtie şi cea de celuloză şi pe dreapta
mica grădină zoologică a oraşului cu frumoase exemplare de urşi şi rîşi şi în curînd întîlneşte albia
uscată a Văii Jepilor. Ocolind spre stînga zidul fabricii, se ajunge la o răscruce lîngă liziera pădurii.
Aici marcajele se despart: spre dreapta porneşte marcajul cruce albastră care duce, prin Valea Jepilor,
la cabana Caraiman. Spre stînga începe poteca spre cantonul Jepi, care întîlneşte în curînd jgheabul
care duce apă spre fabrici, precum şi linia funicularului.
Putem alege doua variante de drum :
a) Urmînd spre stînga marcajul punct roşu, parcurgem drumul pe o potecă largă, care urcă
foarte uşor, şerpuind printr-o pădure în lungul jgheabului de apă. După 1 oră de la
plecarea din Buşteni ajungem la Cascada Urlătoarea, de pe valea cu acelaşi nume şi care
domină locul prin zgomotul ei. Aici găsim o mică cabană folosită ca bufet în timpul
sezonului de vară. Din faţa cascadei spre stînga, în lungul unui alt jgheab, pleacă poteca
spre Poiana Ţapului, cu marcaj punct albastru. Pentru a urma drumul nostru spre cantonul
Jepi, pornim prin dreapta cascadei, pe o potecă clară cu marcaj punct albastru şi după ce
urcăm din greu o bucată de drum ajungem la o staţie a funicularului, unde acesta face o
curbă (La Vinclu). Aici întîlnim cealaltă variantă.
b) De la bifurcaţie urmăm marcajul triunghi albastru pe poteca ce şerpuieşte pe sub linia
funicularului, şi străbătînd Valea Seacă, urcăm peste Plaiul Văii Seci, ajungînd la staţia de
curbură — Vinclu, unde întîlnim cealaltă potecă dinspre Cascada Urlătoarea.

De aici drumul, marcat numai cu triunghi albastru, urcă în serpentine largi prin pădure, pe sub
linia funicularului; trece de o platformă stîncoasă — la Mese, de unde avem o frumoasă privelişte spre
Valea Prahovei şi culmile ei împădurite. Urcuşul pe serpentine nu este greu.
Ieşind din pădure şi părăsind în curînd linia funicularului, drumul se abate la dreapta spre
peretele stîncos. Serpentinele dispar şi drumul urcă din greu pe trepte săpate în stîncă pe sub perete.
Urcuşul ne este ajutat de cabluri fixate în stîncă. Această porţiune mai grea a drumului nu durează mult
şi ieşim în stînga cantonului Jepi. De pe o mică terasă a cantonului, cuprindem cu privirea Valea
Prahovei cu staţiunile Poiana Ţapului şi Buşteni. Dincolo de Valea Prahovei se ridică Masivul
Gînbovei, cu plaiurile lui golaşe.
In spatele cantonului, pe platou, apare o pădure de jnepeni. Spre dreapta porneşte marcajul
triunghi roşu care va întîlni pe cel cu bandă galbenă spre Babele şi Omu. Marcajul triunghi albastru ne
duce în stînga pe sub linia funicularului, apoi se abate spre dreapta şi coborînd taie poteca cu marcaj
bandă galbenă, ce vine dinspre stînga de la Vîrful cu Dor. Coborîşul prin pădurea de jnepeni mai
durează puţin şi ajungînd la cabana Piatra Arsă, marcajul triunghi albastru se termină.
Lîngă cabană întîlnim marcajul bandă albastră, ce vine dinspre Plaiul Pietrii Arse şi se
îndreaptă spre Peştera, coborînd în Valea Isvorul Dorului, apoi peste Plaiul lui Păcală şi în sfîrşit pe
versantul vestic şi prin pădurea Cocora (Drumul lui Butmăloiu). Descrierea acestei porţiuni din drum o
găsim la traseul Nr. 4.
Fig 07 (07)
7. BUŞTENI – Linia funcularului/Cascada Urlătoare – CANTONUL JEPI –
Babele/Caraiman
Marcaj : triunghi albastru pînă la cantonul Jepi; triunghi roşu de la cantonul Jepi pînă la
drumul spre Babele; bandă galbenă — drumul spre Babele cu ramificaţie punct albastru spre
cabana Caraiman. Durata : 4½—5½ ore.

Este drumul obişnuit ales de turiştii care plecînd din Buşteni, doresc să ajungă la cabana
Babele sau Caraiman.
La cantonul Jepi se poate ajunge urcînd pe lîngă Fabrica de hîrtie şi cea de celuloză, apoi pe
sub linia funicularului. Se poate face un ocol pe la Cascada Urlătoarea pe marcaj punct roşu. Drumul în
serpentine ne duce în lungul Văii Urlătoarea şi după un urcuş mai greu pe trepte săpate în stîncă se
ajunge la cantonul Jepi.
Descrierea amănunţită.atît a acestei părţi a traseului, cu cele două variante ale lui, cît şi a
priveliştilor ce ni se desfăşoară în faţa ochilor, o găsim la traseul Nr. 6. In spatele cantonului părăsim
-marcajul triunghi albastru, care pornind spre stînga duce la cabana Piatra Arsă şi apucăm spre dreapta
pe marcaj triunghi roşu. Parcurgem o potecă prin jnepeniş şi pătrundem mai adînc pe platou, unde
întîlnim linia telefonică şi marcajul bandă galbenă la dreapta spre Babele. Pe un drum lat pe platou,
urcăm uşor, abătîndu-ne spre stînga, înaintea unui urcuş mai tare spre stînga, care duce la Babele, spre
dreapta pleacă marcajul punct albastru la cabana Caraiman.
De asemenea şi această porţiune a traseului, cu toate amănuntele privind locurile străbătute
este descrisă mai pe larg la traseul Nr. 1. Turiştii care doresc să-şi urmeze drumul de la Babele spre
Omu sau Peştera, vor găsi indicatoarele cu marcajele respective în imediata apropiere a cabanei, iar
descrierea traseelor este făcută la Nr. 1 pentru Vf. Omu şi la Nr. 8, pentru Peştera.
Fig 08 (08)

8. BUŞTENI – VALEA JEPILOR — CABANA CARAIMAN – Babele/Monumentul


Eroilor – PEŞTERA - BOLBOCI - SCROPOASA
Marcaj : cruce albastră. Durata : 6—7 ore pînă la Peştera. 8—9 ore pînă la Scropoasa.

Deşi acest traseu, care ne duce pe platoul Bucegilor spre cabana Babele şi apoi spre Peştera,
este mai scurt ca distanţă decît alte trasee care pleacă din Buşteni, totuşi timpul pe care îl necesită
pentru străbaterea lui este mai mare. Acest lucru se explică prin dificultatea sa — urcuş aproape
neîntrerupt pînă la Babele, pe alocuri chiar greu. Insă frumuseţea văii pe care o străbate răsplăteşte
eforturile turistului care s-a încumetat să-l parcurgă. Mulţi turişti aleg acest drum în coborîre, pentru a
ajunge în Buşteni.
Drumul urcă pe lîngă Fabrica de hîrtie şi cea de celuloză din Buşteni şi lasă în dreapta mica
grădină zoologică a oraşului. Turistul care-şi alege acest traseu, ocolind spre stînga zidul fabricilor şi
lăsînd în dreapta valea secată a Jepilor, ajunge după o scurtă bucată de drum pe la marginea pădurii, la
o răscruce. Spre stînga pornesc cele două poteci: spre cabana Piatra Arsă pe drumul funicularului —
triunghi albastru, şi pe la Cascada Urlătoarea — punct roşu, In faţa noastră apare o pantă (accentuată,
bogat împădurită şi chiar la liziera pădurii, o pancardă specială arată că Valea Jepilor este o rezervaţie
ştiinţifică; aceasta este o invitaţie pentru turişti de a nu cauza nici un fel de stricăciune florei din această
vale, floră caracteristică masivului Bucegi.
Marcajul cruce albastră duce în pădure pe un urcuş pieptiş şi pătrunde în Valea Jepilor,
mărginită pe stînga de Jepii Mici, iar pe dreapta de Caraiman; se trece peste o conductă de gaz şi se
ajunge la clădirile carierii de piatră Caraiman. Un indicator ne trimite spre stînga şi continuăm urcuşul
pe malul stîng al văii, avînd o frumoasă privelişte spre cariera şi Vîlcelul Spumos de la poalele
Caraimanului, prin care se rostogolesc apele repezi ale unui şuvoi.
Poteca urcă în serpentine scurte, trece peste podeţe, are porţiuni în care găsim şi cabluri său
balustrade, traversează văi săpate de şuvoaiele dinspre Jepii Mici. In sfîrşit, drumul traversează albia
văii peste două podeţe pe versantul Caraimanului. Este un loc bun pentru popas chiar la marginea
pîrîului; priveliştea cu aspect sălbatec spre stîncile Jepilor este plină de farmec.
Urcuşul continuă în serpentine scurte; curînd drumul se bifurcă, una din ramuri traversează
valea pe versantul Jepilor, iar cealaltă continuă pe versantul Caraimanului. Cele două poteci se unesc
puţin mai sus, după ce prima a traversat din nou valea. De aici poteca merge paralel cu valea, versantul
Jepilor prezentînd un abrupt, încep să dispară brazii şi în faţa noastră se deschide întreaga vale cu
aspect sălbatec.
Am ajuns la o săritoare; deasupra ei pe o stîncă se zăreşte maxcajul. Pentru a ne apropia de el
părăsim versantul Caraimanului, traversăm valea şi urcăm pe o potecă îngustă pe sub abruptul Jepilor
Mici. După săritoare, începe un urcuş în serpentine scurte şi repezi, din nou pe versantul Caraimanului,
pe care nu-l vom mai părăsi pînă la cabana Caraiman. Intîlnim în drumul nostru scări săpate în stîncă şi
cabluri ajutătoare. In dreapta se deschid văi spre Caraiman, care duc prin Brîna Portiţei spre Tîrla
Berbecilor şi Portiţa Caraimanului.
Serpentinele continuă; în faţă, pe versantul Jepilor apare un perete lucios — Cascada
Caraiman, de o deosebită frumuseţe mai ales primăvara cînd pe aici se prăvălesc apele văii Jepilor. Din
nou drum în serpentine în stîncă cu trepte şi cablu şi în sfîrşit se zăreşte spre stînga acoperişul cabanei
Caraiman. Un ultim urcuş dificil şi am ajuns pe platforma pe care se află cabana (2025 m). De pe terasa
cabanei sau de la marginea platformei ne apare în faţa ochilor frumoasa vale pe care am străbătut-o. În
iată cabanei un indicator arată drumul spre Piatra Arsă — marcaj punct albastru, drumul spre Cruce
(Monumentul Eroilor) pe poteca Brîna Mare a Caraimanului — drum nemarcat şi în sfîrşit, drumul spre
Babele — marcaj cruce albastră.
Continuăm urcuşul de ½ oră, care ne-a mai rămas pînă la Babele. Urmăm o potecă din faţa
cabanei paralelă cu Valea Jepilor, pe versantul Caraimanului. Valea propriu-zisă prezintă mici săritori
la baza cărora se (formează bazine de apă limpede. Poteca urcă uşor şi după puţin timp ne apare în faţă
culmea care trebuie urcată spre Babele. Traversăm valea ocolind uşor spre stînga şi începem un urcuş
direct, după ce am trecut pe sub linia electrică de înaltă tensiune ce străbate platoul Bucegilor. Am
ajuns în spatele Cabanei Babele (2206 m) unde întîlnim drumul cu marcaj bandă galbenă dintre Piatra
Arsă şi Omu.
Dacă vrem să ajungem la Babele după ce mai întîi am trecut pe la Cruce (Monumentul
Eroilor), urmăm poteca care porneşte spre dreapta de la cabana Caraiman. Poteca ne duce spre Brîna
Mare a Caraimanului. Drumul nu este marcat însă nu poate fi rătăcit. Brîna şerpuieşte conturînd stîncile
Caraimanului; în dreapta la cîţiva paşi se deschid prăpăstiile de pe versantul dinspre Valea Prahovei.
Vederea spre această vale este de o rară frumuseţe. După ½ oră de mers se ajunge la Monumentul
Eroilor. Pe timp senin, de pe platforma monumentului se vede Valea Prahovei de la Sinaia pîna la
Azuga şi masivul Gîrbova.
Pentru a ajunge la Babele putem reveni pe aceeaşi potecă şi apoi să trecem pe marcajul cruce
albastră pe drumul pe care l-am descris mai înainte, ceva mai sus de cabana Caraiman. Acest traseu
este indicat pe timp de ceaţă. Dacă timpul este senin se poate urca spinarea Caraimanului din spatele
Crucii şi apoi se poate coborî în Valea Jepilor, în apropierea liniei de înaltă tensiune, spre Babele.
Această a doua variantă scurtează din timp.
Turiştii care doresc să-şi continue drumul spre Omu, vor porni pe marcajul bandă galbenă din
spatele cabanei Babele. Timp necesar — 2 ore. Drumul este descris la traseul Nr. 1. Din faţa cabanei,
unde se află şi indicatorul cu marcaj cruce albastră spre Peştera, se deschide o frumoasă privelişte spre
Valea Ialomiţei în stînga şi în faţă, iar în dreapta spre culmile Doamnele şi Bătrîna, continuate de
Culmea Strungii cu Pasul Strunga. De asemenea, la poalele muntelui Bătrîna se zăresc Cheile Urşilor şi
Cheile Peşterii, cu clădirile schitului din faţa Grotei. In jos, spre stînga, se deschide Valea Cocorei. La
orizont, dincolo de Culmea Strungii, se vede masivul Piatra Craiului şi Munţii Făgăraş.
In imediata apropiere a cabanei, putem admira „Babele" şi „Sfinxul", opere ale acţiunii
vîntului şi apei asupra stîncilor. Pentru a ajunge la Peştera pornim din faţa cabanei şi coborîm, printre
stîncile din faţă, lîngă care se află fîntîna cu apă pentru cabană. Mergem prin albia largă şi plată a unui
şuvoi, prin care vara se scurge doar un firicel de apă. In stînga este Valea Cocorei. Mergem pe un
versant al Piciorului Babelor, părăsim şuvoiul spre dreapta şi în curînd poteca începe să coboare printre
stînci. Coborîşul este scurt şi se ajunge într-o şa a crestei Piciorului Babelor. In dreapta se deschide
valea glaciară a Sugărilor cu vedere spre peretele în trepte.a Colţilor Obîrşiei, iar în stînga valea
împădurită a Cocorei, străjuită deasupra de jnepeniş bogat.
Poteca continuă să coboare, trece pe versantul dinspre Valea Cocorei şi ajunge pe un plai la
baza Piciorului Babelor. Aici întîlnim marcajul banda albastră ce vine dinspre Omu prin Valea
Obîrşiei. Cotim la stînga şi urmînd marcajul dublu, ajungem în cîteva minute la cabana Peştera din
Poiana Crucii (1615 m), după ce am trecut pe un pod peste pîrîul ce vine din Valea Cocorei şi peste un
uluc care înconjoară poiana.
Turiştii care doresc să ajungă la Scropoasa vor urma acelaşi marcaj — cruce albastră. Ieşind
din poiană trecem pe lîngă o troiţă şi apoi ocolind aşezările noului schit, coborîm pe o scară săpată în
stîncă spre rîul Ialomiţa în Cheile Peşterii. Traversăm rîul peste un pod şi lăsînd în dreapta poteca care
duce spre grotă şi vechiul schit trecem pe lîngă cabana Decebal-Bucegi, ieşind în frumoasa poiană
Gura Văii Horoaba, în mijlocul căreia se află cabana Colţi.
Acum pornim spre Sud în lungul Ialomiţei; lăsăm pe dreapta cabanele Padina şi după ½ oră de
mers ajungem în frumoasele Chei ale Tătarului. După ce le-am străbătut dăm de Cabana Plaiul Mircii şi
după 10—15 minute ne aflăm la poalele colinei pe care se află Cabana Bolboci. Această porţiune de
drum, de la Peştera la Bolboci este descrisă pe larg, însă în sens invers, la traseul nr. 19. De la Bolboci
pînă la Scropoasa turistul va străbate sălbaticele chei ale Zănoagei. Nu dăm aici descrierea acestui
drum, întrucît ea se găseşte în traseul Nr. 2.
Fig 09 (09)

9. BUŞTENI – MUNTICEL/GÎLMA – POIANACOSTILEI -VALEA CERBULUI -


OMU
Marcaj : bandă galbenă pe la Vf. Gîlmei, triunghi roşu peste Plaiul Munticelului pînă în
Poiana Coştilei şi apoi bandă galbenă. Durata : 6—7 ore.

Acest traseu, folosit mai des în sens invers pentru coborîrea de pe Omu, poate fi ales de cei
care doresc să urce direct spre acest Vîrf şi să admire frumuseţile de neasemuit ale sălbaticei văi a
Cerbului. Aspectul impunător al abrupturilor pe sub care se merge, mai ales cel al Coştilei, răsplăteşte
efortul unui drum destul de greu, cu urcuş continuu, şi cu porţiunea cea mai dificilă chiar sub Vf. Omu.
Pentru a respecta unitatea marcajului, vom descrie mai pe larg drumul pe la VI Gîlma, deşi drumul
peste Plaiul Munticelului este deosebit de frumos. Descrierea lui amplă o găsim la traseul nr. 10 din
Buşteni, spre Pichetul Roşu şi cabana Mălăeşti. Ca timp necesar pentru a fi străbătute, ambele variante
sînt aproape egale.
a) Din gara Buşteni, pornim spre dreapta pe şoseaua naţională, traversam_ podul peste Valea
Albi şi apoi pe cel de peste pîrîul care vine din Valea Cerbului. Apucăm imediat la stîngă
şi străbatem strada în lungul văii. Marcajul nostru, bandă galbenă, este însoţit de bandă
roşie — marcaj care duce prin Gura Dihamului pe la Poiana Izvoarelor şi Pichetul Roşu
spre Omu, peste creasta Bucşoiului, şi de triunghi albastru — marcajul care duce spre
Diham. Ieşim din oraş şi continuăm drumul pe şoseaua care urmează valea, după ce am
trecut peste un pod, pîrîul rămînînd pe dreapta. Valea este largă cu povîrnişurile bogat
împădurite. După puţin timp ajungem la un punct unde marcajul nostru se desoarte de
cele spre Gura Dinamului. Părăsim şoseaua spre stînga şi pătrundem într-o pădure de
brazi măruntă, dar foarte deasă. Un drum larg de care ne duce în interiorul pădurii.
Urcuşul este destul de pronunţat; sîntem atenţi la marcajul bandă galbenă, întrucît întîlnim
diferite poteci care ne pot rătăci. Pătrundem într-o pădure de fag, iar drumul ocoleşte pe
dreapta Vf. Gîlmei. În curînd coborîm uşor în Poiana Coştilei, unde întîlnim marcajul
triunghi roşu dintre Buşteni, peste Plaiul Munticelul.
b) Pentru a ajunge în Poiana Coştilei peste Plaiul Munticelului, urcăm din centrul oraşului
spre Căminul Alpin — marcaj triunghi galben. Apoi de la Căminul Alpin, pe marcaj
triunghi roşu, pătrundem în pădure, urcăm Plaiul Munticelului, lăsăm în stînga marcajul
bandă albastră spre Refugiul Coştila şi coborîm în Poiana Coştila. Descrierea mai
amănunţită o găsim, cum am arătat la început, la traseul Nr. 10.

Din frumoasa Poiană a Coştilei, înconjurată de brazi uriaşi, ni se oferă priveliştea minunată
spre abruptul Coştilei. Traversînd albia Văii Cerbului, trecem pe versantul Morarului şi începem
urcuşul spre stînga, în lungul văii, prin pădure. După un timp traversăm din nou albia şi trecem pe
versantul Coştilei, în a cărui abrupt se deschid, pe măsură ce înaintăm, o serie de văi cu trasee în abrupt
— Valea Seacă, Valea Ţapului, Valea Urzicii etc. Poteca străbate locuri înguste printre stînci, cu urcuş
anevoios şi escaladează o treaptă — „La numărătoarea oilor" — după care trece din nou pe versantul
Morarului şi urcă un mal înalt, pentru a străbate o nouă treaptă. Această porţiune a traseului este una
din cele mai frumoase.
Acum în faţa noastră se deschide căldarea glaciară a Văii Cerbului. Poteca şerpuieşte la
început pe sub abruptul Coştilei, care este impresionant prin peretele drept şi inaccesibil, apoi se abate
spre dreapta pe sub curmătura Văii Cerbului şi trece sub piciorul Vf. Omu. O serie de serpentine urcă o
diferenţă de nivel de 500 m. In stînga se zăreşte Cerdacul Văii Cerbului (Obîrşiei), o formaţiune de
stînci care aminteşte un balcon curmat de un perete vertical.
În sfîrşit marcajul ne scoate chiar sub cabana de pe Vf. Omu (2509 m), cea mai înaltă casă de
adăpost din munţii ţării noastre şi totodată cel mai înalt observator meteorologic.
Fig 10 (10)

10. BUŞTENI - MUNTICEL - PICHETUL ROŞU - PREPELEAC - MĂLĂEŞTI


Marcaj: triunghi roşu Durata : 6—7 ore

Pentru a ajunge la cabana Mălăeşti, plecînd din Buşteni, folosim acest traseu cu marcaj unic.
Drumul nu este greu cu excepţia porţiunii de La Pichetul Roşu pînă la Prepeleag. Urmînd acest traseu,
vom străbate prim pădure, pînă la Pichetul Roşu, unul din cele mai frumoase drumuri din Bucegi. Apoi
ni se vor deschide priveliştile spre Postăvarul şi Piatra Mare, spre depresiunea dinspre Diham şi Valea
Rîşnoavei, precum şi spre crestele Ţigăneşti şi Padina Crucii.
Pînă la Pichetul Roşu putem urma şi un alt drum care trece pe la Gura Dihamului şi Poiana
Izvoarelor; este ceva mai uşor şi serveşte pentru acces pe creasta Bucşoiului spre Omu avînd marcaj
unic — bandă roşie. Descrierea lui o găsim la traseul Nr. 11.
Pentru a ajunge la marcajul care ne interesează — triunghi roşu, pornim din centrul oraşului,
de la gară, spre dreapta pe şoseaua naţională, traversăm podul peste Valea Albă şi imediat începem
urcuşul spre stînga pe o stradă pietruită (str. Valea Albă) care ne duce la Căminul Alpin—marcaj
triunghi galben. De aici începe marcajul triunghi roşu care pătrunde în pădurea rară de fag de pe Plaiul
Munticelului.
Urcăm uşor prin pădure printre fagi uriaşi şi drepţi oa luminarea. După ½ oră urcuşul devine
mai accentuat. Pădurea se îndeseşte; în drum se întîlneşte indicatorul de unde începe spre stînga poteca
cu marcaj bandă albastră care duce la Refugiul Coştila, punct de plecare pentru escalade alpine în
abruptul Coştilei.
Urcuşul continuă pe marcajul nostru şi poteca şerpuieşte printr-o pădure mai deasă. In stînga
se vede abruptul Coştilei; traversăm văile pe care le întîlnim — Valea Coştilei şi Valea Gălbenelelor.
Apare, pădurea de brazi şi intrăm în frumoasa Poiană a Coştilei cu vedere spre peretele Coştilei. Aici
întîlnim marcajul bandă galbenă dinspre Gîlma, spre Omu.
Din Poiana Coştilei, de unde avem o splendidă privelişte spre abruptul Coştilei, traversăm
albia Văii Cerbului, lăsăm la stînga marcajul bandă galbenă care se angajează în această vale, şi
începem să urcăm uşor pe versantul estic al Muntelui Moraru. Poteca şerpuieşte prin pădure, conturînd
văile întîlnite (Comorilor, Bujorilor), alternînd urcuşuri uşoare cu porţiuni de urcuş mai tare. Ajungem
într-o poiană mare şi sălbatecă cu brazi uriaşi — Poiana Morarului, din valea cu acelaşi nume, de unde
avem o minunată privelişte asupra Acelor Morarului.
Urmează o coborîre accentuată şi după un urcuş uşor se iese într-o mare poiană — Pichetul
Roşu (1472 m), un punct cu răscruce de drumuri; aici întîlnim marcajul bandă roşie dinspre Buşteni pe
la Poiana Izvoare şi punct roşu dinspre Dinam. In Poiana Pichetul Roşu găsim o stînă. Acum spre
Prepeleag avem marcaj dublu — triunghi roşu şi bandă roşie. Poteca pătrunde în pădure pe versantul
estic al Bucşoiului şi urcă din greu; apoi răzbate într-un loc deschis. Curînd ajungem în Valea
Bucşoiului, cu vedere spre abrupt, pe care o traversăm spre dreapta şi pătrundem din nou în pădure.
Traversăm o nouă vale, îngustă şi cu aspect sălbatec — Valea Rea. La dreapta, se deschide o frumoasă
perspectivă spre Măgura Cenuşie, cabana Diham şi în depărtare Valea Rîşnoavei şi Postăvarul. Jos se
zăreşte Valea Glăjeriei cu exploatări forestiere.
Curînd pădurea rămîne în urmă, încep serpentine scurte printr-o vîlcea, apare creasta
Bucşoiului spre stînga şi şaua pe unde trece poteca la Mălăeşti — spre dreapta. După puţin timp
ajungem la locul denumit La Prepeleag. Aici marcajele se despart. Spre stînga urcă drumul ce duce la
Omu peste creasta Bucşoiului (marcaj bandă roşie), iar spre dreapta marcajul nostru — triunghi roşu —
la cabana Mălăeşti pînă la care mai rămîne cel mult o oră de mers.
Poteca ne duce, coborînd uşor, pe sub un perete cu prăpastie în dreapta, trece peste un podeţ
cu cablu şi se angajează pe serpentine scurte şi tari, urcînd pe piciorul Bucşoiului, spre şaua care se
vede sus. Pe timp de ceaţă este nevoie de multă atenţie pentru a nu apuca pe o potecă la dreapta, la
începutul serpentinelor, pe sub un perete de stîncă. Este un drum care duce tot la cabana Mălăeşti, însă
nu este bine întreţinut şi se recomandă evitarea lui. Ajunşi în şa, avem din direcţia din care am venit o
splendidă privelişte spre Diham, şoseaua Rîşnoavei, Postăvarul, Piatra Mare, Valea Timişului, şi în
capătul îndepărtat al acesteia — spre Ţara Bîrsei. Se zăresc şi cabanele Trei Brazi şi Poiana Secuilor,
după muchia împădurită a Fetifoiului. In cealaltă parte — spre vest — vedem creasta Muntelui
Ţigăneşti şi mai aproape creasta Padina Crucii, la poalele căreia se zăreşte cabana Mălăeşti.
Începe coborîrea; pădurea este rară şi poteca şerpuieşte pe versantul vestic al piciorului
Bucşoiului; trecem printr-o nouă şa şi coborîm în serpentine pînă în Valea Mălăeştilor, pe oare o
traversăm şi ieşim la cabana Mălăieşti (1720 m). Cei care doresc să-şi urmeze drumul spre Omu,
găsesc aici marcajul bandă albastră, venind dinspre Rîşnov; pot folosi de asemenea şi o potecă mai grea
— Brîna Caprelor — cu marcaj triunghi albastru, care începe pe treapta a doua a văii; acest din urmă
traseu este indicat numai pentru turiştii experimentaţi şi nu este accesibil iarna. Descrierea drumului
spre Omu se găseşte la traseul Nr. 14.
De asemenea găsim în spatele cabanei marcajul bandă galbenă, care duce peste Muchia
Padina Crucii şi Valea Ţigăneşti, pe creasta muntelui Ţigăneşti. De aici prin Clincea se poate coborî
spre satul Poarta Bran şi localitatea Bran.
Fig 11 (11)

11. DIHAM BUŞTENI — GURA DIHAMULUI – DIHAM/POIANA IZVOARELOR


-PICHETUL ROŞU - BUCŞOIU - OMU
Marcaj : bandă roşie; triunghi albastru de la Buşteni pînă la Diham. Durata : 7—8 ore.

Deşi pînă la Pichetul Roşu se poate ajunge şi pe marcaj triunghi roşu, pornind de la Căminul
Alpin din Buşteni, pe drumul descris în traseul Nr. 10, totuşi socotim că este mai indicat traseul pe la
Gura Dihamului şi Poiana Izvoarelor, întrucît drumul este mai uşor şi trebuie să ne păstrăm puterile
pentru ultima porţiune a traseului — creasta Bucşoiului. Pînă la Pichetul Roşu drumul nu prezintă
lucruri deosebite. Porţiunea de la acest punct însă şi mai ales creasta Bucşoiului fac ca acest traseu greu
să nu fie recomandat începătorilor, care, ajungînd destul de obosiţi pe creastă, vor învinge cu eforturi
mari dificultăţile traseului şi nu se vor putea bucura de minunatul tur de orizont care li se oferă.
Pornind din gara oraşului Buşteni pe şoseaua naţională, spre dreapta, traversăm podul peste
Valea Albă şi apoi cel peste pîrîul care vine din Valea Cerbului, şi apucăm la stînga pe şoseaua care
pătrunde în această vale. Marcajul nostru, este însoţit de bandă galbenă spre Omu, peste Gîlma şi Valea
Cerbului, şi triunghi albastru spre Diham, prin Gura Dihamului.
Ieşim din oraş şi continuăm drumul pe şoseaua care urmează larga vale cu versanţii bogat
împăduriţi. După o jumătate de oră, marcajul bandă galbenă se desparte şi pleacă spre stînga. Şerpuind
uşor în lungul văii, şoseaua ne scoate la cabana Gura Dinamului, după ce a traversat pîrîul peste un
pod.
Drumul lasă în stînga cabana şi începe să urce pieptiş pînă la o poiană unde marcajele se
despart. Drept înainte continuă marcajul triunghi albastru spre Diham 1; marcajul nostru — bandă roşie,
porneşte la stînga spre cabana din Poiana Izvoarelor. Pătrundem într-o pădure de fag, urcînd destul de
tare. Poteca este largă şi urcuşul devine mai uşor. In dreapta se ridică un versant al Dihamului, iar în
stînga Valea Porcului. Drumul trece peste podeţe, urcă în serpentine şi după o oră de la Gura
Dihamului ajungem în Poiana Izvoarelor.
Aici întîlnim marcajul cruce albastră spre Diham. Trecem prin faţa frumoasei cabane şi ne
înfundăm în pădurea de brad. Poteca coteşte spre stînga avînd în stînga Valea Porcului şi îşi continuă
drumul urcînd şi coborînd prin pădure, după ce a cotit din nou, însă acum spre dreapta. Se traversează o
creastă şi după puţin timp ajungem la Pichetul Roşu, o frumoasă poiană şi punct de întîlnire a trei
drumuri — dinspre Buşteni, peste Munticel cu marcaj triunghi roşu, dinspre Diham cu marcaj punct
roşu şi dinspre drumul pe care am venit.
Lăsînd în stînga noastră o stînă, pornim în urcuş pe versantul Bucşoiului pe marcaj dublu —
bandă roşie şi triunghi roşu, spre Prepeleag. Conturăm versantul estic al Bucşoiului, trecînd văile pe
care le întîlnim (Valea Bucşoiului, Valea Rea, etc.) şi ajungem în punctul „La Prepeleag" (Descrierea
mai amănunţită a acestei porţiuni de traseu, dintre Pichetul Roşu şi Prepeleag, o găsim la traseul Nr.
10).
La Prepeleag marcajele se despart. Spre dreapta pleacă marcajul triunghi roşu spre Alălăeşti.
Pornim să urcăm din greu spre stînga spre creasta Bucşoiului. Mai avem pînă la Omu 3½—4 ore de
mers. Poteca denumită a lui Friederich Deubel, ne duce în serpentine scurte şi repezi, mai întîi printre
jnepeni şi brazi pitici, apoi printre pietre şi iarbă. Drumul este foarte accidentat; sîntem atenţi la
marcajul care este destul de şters. După această porţiune, urmează un urcuş şi mai dificil datorită
grohotişului.
Ajungem în sfîrşit pe creastă; panorama este minunată. In dreapta crestei se zăreşte Valea
Mălăeştilor şi cabana Mălăeşti, la poalele Muchiei Padina Crucii. Se merge acum pe o porţiune relativ
dreaptă, iar vederea spre Mălăeşti ne este mascată de creasta pe sub care trece poteca. Din nou trecem
pe creasta cu vedere spre Mălăeşti şi începem un urcuş dificil pe un teren stîncos. Curînd întîlnim un
marcaj — triunghi albastru, care vine dinspre Mălăeşti pe Brîna Caprelor. Urmează din nou un urcuş
greu, printre stînci care duce pe spinarea Bucşoiului, în punctul cel mai înalt al muntelui (2490 m) . De
aici turul de orizont ne oferă privelişti minunate în toate direcţiile. Spre est Valea Prahovei, spre nord-
est Piatra Mare şi apoi Postăvarul, iar la poalele lui Valea Rîşnoavei şi regiunea Dihamului; spre nord
Ţara Bîrsei; spre nord-vest şi vest creasta muntelui Ţigăneşti, după care se vede Piatra Craiului şi în

1
Pentru a ajunge la Diham, urmărind marcajul triunghi albastru, se intră în pădure pe un drum lat. Tot
timpul pe dreapta avem o vale. Drumul nu prezintă dificultăţi în ceea ce priveşte urcuşul, însă în unele
porţiuni este mocirlos. Îl recomandăm mai ales pentru timp de iarnă, cînd acest inconvenient dispare
datorită zăpezii. Se iese în Şaua Baiului, în apropierea Cabanei M.F.A. (Vînători). Aici întîlnim şi
marcajul triunghi roşu care vine dinspre Predeal prin Valea Iadului, precum şi marcajul bandă albastră
care vine tot dinspre Predeal însă peste Clăbucetul Baiului şi pe Muntele Clăbucetul, după ce a cules în
drum şi poteca dinspre Azuga, marcată cu punct galben.
Pornind spre stînga, marcajele ne duc pe o cărare lată, pe sub pantele Dihamului şi după cel mult ½ oră
ne găsim pe un plai de unde se vede cabana Diham. la cca 200 m de noi.
depărtare Făgă-raşii; în sfîrşit, spre sud-vest creasta impresionantă a Podului Spintecăturii, care închide
Valea Mălăeştilor cu hornurile ei.
Drumul nostru continuă spre sud, coboară într-o şa mică, apoi într-una mai mare şi din nou
urcă scurt şi din greu după care iese la un semn de marcaj la aproximativ 200 m de cabana Omu (2509
m). In stînga noastră se deschide Valea Morarului

DRUMURI DIN PREDEAL


Fig 12 (12-13)

12. PREDEAL - VALEA RÎŞNOAVEI - ŞIPOTE - DIHAM -PICHETUL ROŞU


Marcaj : punct roşu Durata : 3—3½ ore

Traseul pe care îl descriem este calea de acces obişnuită, din Predeal spre înălţimile masivului
Bucegi. Drumul este foarte uşor cu un urcuş care se face pe nesimţite şi este accesibil oricărui turist. Se
recomanda mai ales iarna, pentru.acces la cabana Diham.
Se pleacă din centrul oraşului Predeal, pe şoseaua naţională spre Azuga şi se merge pînă la
locul unde şoseaua trece la stînga peste rambleul de cale ferată. Din acest punct, pleacă spre dreapta o
şosea spre Rîşnov în lungul Văii Rîşnoavei. Valea pătrunde printre muntele Clăbucetul Baiului, bogat
împădurit, — pe stînga şi Gîlma Mare — pe dreapta. Marcajul punct roşu ne duce în lungul şoselei
însoţit de marcaj bandă albastră. Înainte de a ajunge la clădirile unei şcoli, marcajul triunghi roşu, care
duce prin Valea Seacă şi Valea Iadului, porneşte spre stînga la cabana M.F.A. şi apoi la Diham.
Şoseaua trece prin dreapta şcolii, pe lîngă un mic cimitir al Eroilor. In curînd întîlnim clădirile
unui sanatoriu; urcuşul este foarte uşor şi după un cot al şoselei, ieşim în punctul numit Şipote sau
Crăcănel. Pe partea stîngă este un canton cu o fîntînă cu cumpănă, iar pe dreapta o clădire cu o centrală
telefonică. Aici întîlnim marcajul cruce albastră, care vine dinspre dreapta, de pe culmea Muchia
Fetifoiu, de la cabana Trei Brazi, culme ce se termină chiar la şosea. Continuăm să urcăm încă cîteva
sute de metri pe şosea şi găsim pe stînga ei un drum larg de care, ce coboară uşor. După puţin timp
ajungem într-o poiană şi cotind spre stînga, dăm de o bifurcare a drumurilor. Spre stînga, porneşte
marcajul bandă albastră, care duce la cabana M.F.A. (Vînători), iar drept înainte, pe un drum de bîrne,
marcajul punct roşu ne îndreaptă spre Diham.
Intrăm pe acest drum; locul este despădurit sau cu copaci mărunţi şi rari şi tufe. In dreapta
avem Valea Ghimbavului, prin care curge pîrîul cu acelaşi nume, iar în stînga Muchia Brădetului.
Drumul lat de bîrne, stricat în mare parte, şerpuieşte în lungul văii şi la un moment dat o traversează
spre dreapta, peste un pod. Aici găsim un indicator cu săgeată, care nu ne permite greşirea drumului.
Urcăm, trecem peste un alt pod şi ieşim într-o poiană mare. Poteca largă ne duce spre stînga pe
versantul estic al Măgurii Cenuşii. Liziera pădurii se află la cîteva zeci de metri mai sus. In foarte scurt
timp, ajungem la cabana Diham (1320 m), după un scurt urcuş mai tare.
Din faţa cabanei admirăm creasta Bucşoiului şi abrupţi Morarului, cu Acele Morarului, la baza
cărora se ridică culmi bogat împădurite. In spatele cabanei găsim un indicator care ne arată drumul spre
Valea Glăjerei cu marcaj cruce albastră. Pentru a ne urma drumul spre Pichetul Roşu, urcăm pe plaiul
din faţa cabanei înspre Vf. Diham (de pe muntele Căpăţîna Porcului). La 200 m găsim un indicator.
Săgeţile ne arată spre stînga drumul la Predeal pe lîngă cabana M.F.A., prin Valea Iadului — marcaj
triunghi roşu şi la Buşteni prin Gura Dihamului — marcaj triunghi albastru. Spre dreapta pleacă drumul
nostru cu marcaj punct roşu, merge pe versantul vestic al Vf. Diham şi pătrunde în pădure. Poteca
şerpuieşte prin pădure, conturînd văile întîlnite, trece prin poiene, lasă pe stînga un indicator care arată
drumul spre cabana Poiana Izvoarelor — marcaj cruce albastră şi în sfîrşit răzbate într-o poiană mare
—Pichetul Roşu. Aici întîlnim marcajele bandă roşie dinspre Buşteni, pe la Poiana Izvoarelor şi
triunghi roşu, tot dinspre Buşteni, însă peste Munticel şi Poiana Coştilei. Aici marcajul nostru se
opreşte, dîndu-ne posibilitatea alegerii unui drum spre înălţimile masivului Bucegi.
Cei care doresc să-şi continue drumul spre Mălăeşti sau spre Vf. Omu, peste creasta
Bucşoiului, vor urma cele două marcaje întîlnite, care pornesc împreună într-un urcuş tare. Descrierea
în continuare a drumului o găsim la traseele Nr. 10 şi 11.
Fig 13 (12-13)

13. PREDEAL—VALEA IADULUI—CABANA M.F.A. (VÎNĂTORI)— DIHAM


Marcaj: triunghi roşu. Durata : 2½—3 ore.

Este un drum mai scurt de acces la cabana Diham, pornind din Predeal. Drumul în parte este
mai dificil ca cel descris la traseul Nr. 12, însă are farmecul lui prin străbaterea frumoasei văi a Iadului.
Pe timp de iarnă, acest drum este ales de cei care vor să urce fără schiuri în picioare.
Pornind din Predeal, pe şoseaua naţională spre Azuga, ajungem în punctul unde şoseaua
traversează rambleul căii ferate. Spre dreapta începe şoseaua care duce la Rîşnov, prin Valea
Rîşnoavei. Pătrundem în această vale şi după cîteva sute de metri ajungem la clădirea unei şcoli. Lăsăm
pe dreapta şoseaua cu marcajele punct roşu şi bandă albastră, care duc spre cabanele Diham şi M.F.A.
(Vînători), pe la Şipote. Spre stînga, însă urcîmd pe creasta Clăbucetul Baiului, duce o potecă marcată
tot cu baindă albastră, spre cabana M.F.A. (Vînători). Ocolim prin stînga şcoala şi intrăm în Valea
Leucă. Pe dreapta avem Muchia Leucei, iar pe stînga muntele Clăbucetul Baiului. Valea este largă, iar
liziera pădurii, pe cei doi versanţi, este ceva mai sus. Urcuşul este uşor. Pe la jumătatea văii se intră în
pădure. In curînd ajungem la confluenţa a două văi; cea din dreapta este Valea Iadului, pe care o vom
urma de acum înainte.
Urcăm din greu pe stînga acestei văi. Poteca şerpuieşte prin pădure; în dreapta valea se
accentuează pînă la abrupt, iar în stînga se ridică versantul împădurit. Priveliştea este sălbatică şi
urcuşul greu, de unde şi denumirea văii — a Iadului.
Chiar în dreptul cabanei M.F.A. întîlnim, venind din stînga, poteca dinspre Predeal, care vine
pe Clăbucetul Baiului şi Muchia Lungă (marcaj bandă albastră) de care am amintit mai înainte şi care
culege în drum poteca cu marcaj punct galben dinspre Azuga. Trecem pe lîngă Cabana M.F.A., ocolind
pe stînga uluca ce o împrejmuieşte şi răzbatem într-un loc golaş — Şaua Baiului. Aici găsim un
indicator şi întîlnim marcajele triunghi albastru — care vin dinspre Buşteni prin Gura Dinamului şi
cruce albastră — dinspre Cabana Poiana Izvoarelor. Acum marcajele se însoţesc, merg pe un drum lat
şi după cel mult ½ oră ne găsim pe un plai, de unde se vede Cabana Diham la 200 m. de noi.

DRUMURI DIN RÎŞNOV


Fig 14(14)

14. RÎŞNOV - RÎUL GHIMBAV - UZINA ELECTRICĂ - MĂLĂEŞTI - Poteca de vară


/ Hornurile Mălăeştilor - PEŞTERA
Marcaj: bandă albastră Durata: 10—11 ore.

Turiştii care doresc să ajungă la Vf. Omu şi apoi la Peştera, trecînd prin sălbatica vale glaciară
a Mălăeştilor şi prin frumoasa pădure care o precede, vor porni din localitatea Rîşnov, la care se poate
ajunge cu trenul sau curse de maşini, venind din Oraşul Stalin. De asemenea acest drum este ales de cei
care doresc în timpul iernii să ajungă ila Cabana Mălăeşti.
Parcurgerea acestui traseu se recomandă a se face în două etape, cu înnoptare la Cabana
Mălăeşti. De la gara Rîşnov, trecem podeţul din spatele gării şi apoi ne îndreptăm spre dreapta (sud),
spre Capul Satului. Aici se poate ajunge pe două drumuri :
a) Prin centrul oraşului spre dreapta şi avînd tot timpul pîrîul Ghimbav pe dreapta. Aproape
la ieşirea din oraş se trece podul peste pîrîu şi se ajunge la o cruce.
b) Pe şoseaua care trece pe lîngă gardul de beton al uzinei din localitate. După ce s-a trecut
de gard, se merge la stînga pe o stradă şi apoi la dreapta pe strada Mihail Eminescu, care
duce spre Capul Satului.
La capătul străzii ne oprim lîngă crucea la care se ajunge şi pe drumul care trece prin centrul
oraşului. Din acest punct, spre stînga pleacă şoseaua care duce în Valea Rîşnoavei, pe la Pîrîul Rece
spre Predeal. Spre Mălăeşti pornim pe cîmpie, pe şoseaua din dreapta, însoţită tot timpul de reţeaua
electrică pe stîlpi de beton, care vine dinspre uzina spre care ne îndreptăm. Se merge pe plat; în dreapta
se zăreşte întreaga creastă a Pietrii Craiului, sclipind la lumina soarelui de dimineaţă, iar în stînga
Postăvarul. In faţă, în depărtare, se ridică ca o cetate versantul nordic al masivului Bucegi. Şoseaua
începe să fie încadrată pe ambele părţi de arbuşti şi ocoleşte spre stînga, pătrunzînd în valea prin care
curge rîul Ghimbav. Valea largă şi cu versanţii bogat împăduriţi cu brad este de o deosebită frumuseţe.
Intr-un loc deschis, în poiana presărată cu bolovani mari, găsim o aşezare şi imediat după aceasta se
ajunge la Uzina electrică — situată pe dreapta şi la un canton de control al transportului forestier ce se
face dinspre Valea Ghimibavului şi Glăjeriei.
Porţiunea aceasta de drum, lungă de 9—10 km, se străbate în 2—2½ ore. De aici începe
urcuşul. Imediat după uzină, lîngă un pod, găsim un indicator. In stînga acestui pod, înainte de a-l trece,
întîlnim marcajul bandă albastră spre Poiana Stalin de sub Postăvarul, prin Valea Dobrei — Runcu —
Cheişoara (5½ ore). Peste pod urcă drumul nostru, tot cu marcaj bandă albastră, spre cabana Mălăeşti
(3½-4 ore) şi Vf. Omu (6½ —7 ore). Drumul lat de maşini, trece prin stînga uzinei şi urcă uşor prin
pădure de brad şi fag. Puţin mai sus şoseaua se bifurcă. Nu mergem spre stînga ci prin dreapta văii largi
cu brazi înalţi. Ieşind într-o poiană, lăsăm pe dreapta stăvilarele conductei de apă a uzinei şi urmăm
drumul, care ocoleşte spre stînga.
La circa 300 m de poiană găsim un indicator care ne arată că drumul de maşini, urmat pînă
acum, trebuie părăsit şi pentru a merge spre Mălăeşti (3 ore) intrăm în pădure spre dreapta. Totul este
învelit cu un bogat muşchi verde, dînd pădurii un aspect de basm. Poteca şerpuieşte printre bolovani,
urcuşul devine ceva mai accentuat. Se merge pe lîngă un pîrîu care este traversat de două ori pe podeţe
din trunchi cioplit de brad şi începe un urcuş tare şi scurt. In dreapta râmîne pîrîul cu valea ce se
îngustează, iar poteca iese pe o creastă lată pe care o urmăm în sus. Ajungem la o mică platformă cu
bănci şi o masă, chiar la marginea unui pîrîiaş. Este un loc prielnic de popas.
Din acest punct, după cîţiva zeci de metri, se iese într-o poiană mare, de unde ni se deschide
vederea spre Căpăţîna Porcului şi Vf. Diham. Prin dreapta poienii se urcă spre o muchie a piciorului
Muntelui Bucşoiu. Indicatorul pe care-l întîlnim şi care ne arată drumul în sus spre muchie ne face
cunoscut că pînă la cabana Mălăeşti mai sînt 2½ ore de mers. Din acest punct spre stînga coboară o
potecă cu marcaj cruce albastră, care duce la cabana Diham prin Valea Glăjeriei şi pe versantul
despădurit al Măgurii Cenuşii.
Urcăm spre dreapta pe muchea aproape despădurită, avînd în stînga Valea Glăjeriei cu
exploatările sale forestiere. Se zăreşte versantul estic al Bucşoiului şi putem aproxima şi punctul de la
Prepeleag — bifurcaţia drumurilor spre Omu şi Mălăeşti, care vin de la Pichetul Roşu. Se zăreşte şi
cabana Diham. Urcuşul este greu şi în serpentine pe piciorul Bucşoiului, apoi se intră într-o vale largă,
împădurită şi cu pantă mai domoală. Pe stînga se ridică pantele vestice ale piciorului Bucşoiului, iar pe
dreapta, la 30—50 m valea abruptă a Mălăeşţilor, mărginită în cealaltă parte de Muchia Padina Crucii.
Drumul prin pădure e deosebit de plăcut; poteca intră într-un teren stîncos. După un urcuş tare, în
serpentine neregulate, se iese într-o poiană. Pe dreapta după firul văii se ridică Padina Crucii, complet
împădurită; pe stînga versantul nord-vestic al Bucşoiului şi abruptul cu o parte din creastă.
Din poiană se trece o vîlcea şi se urcă greu, pe alocuri în serpentine, pe o potecă stîncoasă şi
printre bolovani. Se iese din nou într-o poiană mare, pe versantul Bucşoiului, presărată cu bolovani;
încă un urcuş tare pe potecă de stîncă în serpentine şi apoi se traversează valea pe versantul Padinei
Crucii. Din acest punct mai sînt 15 minute pînă la cabană. Un şir de serpentine scurte şi tari şi se ajunge
la cabană pe una din treptele Văii glaciare a Mălăeştilor. Din acest punct nu se poate zări întreaga vale,
orizontul în faţă fiind închis în mare parte de un prag glaciar. Ne impresionează peretele abrupt,
aproape vertical al Bucşoiului.
Chiar la cabană găsim marcajul triunghiul roşu, care vine peste Bucşoiu de la Buşteni, pe la
Pichetul Roşu. In spatele cabanei mai găsim şi un alt marcaj — bandă galbenă, care duce spre culmea
Ţigăneşti, peste Padina Crucii şi Valea Ţigăneştilor. Tot aici la cabană remarcăm că se termină complet
zona împădurită a văii glaciare. Excepţie face doar versantul înverzit al Padinii Crucii.
Pornim spre Vf. Omu, în susul văii, pe marcajul nostru — bandă albastră. Poteca păstrează
partea dreaptă a văii şi se îndreaptă spre pragul glaciar; aproape de baza lui încep serpentine scurte, pe
un teren stîncos, serpentine ce urcă pe versantul Padinii Crucii. In curînd ajungem pe treapta a doua şi
traversăm firul văii, iar pe la mijlocul ei întîlnim un nou marcaj — triunghiul albastru, care duce spre
stînga, la Vf. Omu, pe Brîna Caprelor, peste creasta Bucşoiului. Este o potecă accesibilă numai vara şi
pentru turişti încercaţi. Peretele spre care duce această potecă prezintă grohotiş şi fisuri adînci în care şi
în timpul verii găsim gheaţă.
Continuăm drumul pe marcajul bandă albastră. În faţă valea este din nou închisă de un prag,
pe care îl atacăm dinspre peretele Bucşoiului şi urcînd spre firul văii, ajungem pe ultima treaptă
glaciară. In stînga versantul Bucşoiului nu mai este atît de abrupt: în faţă se cască cele două hornuri
spre Podul Spintecăturii, iar în dreapta pereţii abrupţi ai Padinii Crucii. Poteca trece pe partea dreaptă a
văii şi urcă spre baza hornului din dreapta. Ajungem la un indicator care ne arată spre stînga drumul
spre serpentine, iar pe dreapta cel prin hornuri.
Turiştii pot alege una din aceste variante. Drumul pe serpentine, accesibil numai vara şi foarte
periculos iarna, urcă pe o potecă în stîncă spre Bucşoiu, trece prin faţa hornului din stînga
(impracticabil pentru turism) şi urcă pe sub perete. Poteca este îngustă şi pe alocuri se cere atenţie din
partea turistului, pentru a alege locul unde calcă. In curînd încep serpentinele, la început neregulate şi
cu urcuş tare, apoi mai sus mult mai largi. In felul acesta se ajunge sus pe drumul care duce la stînga,
pe Podul Spintecăturii spre Omu şi întîlnim marcajele triunghi galben şi bandă roşie. Cei care vor să
urce prin Hornuri (numai prin cel din dreapta) singurul drum accesibil iarna, însă numai pentru turişti
încercaţi, pornesc de la indicator spre dreapta şi după foarte scurt timp se vor află la baza hornului.
Privind în sus se zăreşte un stîlp de marcaj care se profilează pe cer, la ieşirea din horn. La început
luptă se dă cu grohotişul pe care urcăm. Pătrundem în horn şi urcăm pieptiş, căutînd tot timpul terenul
cel mai bun pentru a înainta. Pereţii hornului se apropie în unele locuri la mai puţin de 7—8 m.
Depăşim un punct dificil, unde urcuşul pare barat de bolovani mari; hornul se lărgeşte şi ieşim din el pe
Podul Spintecăturii. In faţa noastră se deschide valea glaciară a Găurii. Chiar la ieşirea din horn,
întîlnim marcajele bandă roşie şi triunghi galben, care vin de la dreapta, amîndouă dinspre Bran, primul
peste Clincea-Ţigăneşti, iar al doilea prin Ciobotea şi Valea Urlătoarea. Tot aici se termină şi marcajul
cruce roşie, tot dinspre Bran, însă pe la Poliţie şi Valea Gaura. Pornim spre stînga pe culme, avînd în
dreapta Valea Gaura: în faţa noastră panta urcă uşor şi se vede stînca şi cabana de pe Vf. Omu.
Ajungem în punctul unde iese şi poteca care a urcat în serpentine. Pînă la cabana Omu nu mai sînt decît
10 min de mers.
De la Omu urmează coborîrea spre Peştera, prin Valea Obîrşiei (vezi schiţa traseului nr. 14 II).
Pe acelaşi marcaj — bandă albastră, pornim spre sud, avînd pe stînga Valea Cerbului. Ocolim Vf.
Bucura, prin dreapta sau stînga şi ajungem pe Spinarea Doamnelor, avînd în faţa noastră valea glaciară
a Obîrşiei Ialomiţei. Pe stînga rămîne Curmătura Văii Cerbului, pe care trece marcajul bandă galbenă şi
care urcă pe cerdacul Obîrşiei ducînd spre Babele.
Poteca coboară în serpentine, spre fundul văii, cu prins între Doamnele — pe dreapta şi Colţii
Obîrşiei — pe stînga. Lăsăm în dreapta un bloc mare de calcar — Mecetul Turcesc şi drumul şerpuieşte
în lungul văii. Coborîşul este uşor. In curînd ajungem la un prag pe care-l coborîm în serpentine scurte.
In dreapta noastră, pe un perete aproape vertical, apa Ialomiţei se prăvăleşte într-o cascadă de cca. 100
m. înălţime — Cascada Ialomiţei. Priveliştea de jos spre cascadă ne încîntă privirea. Dinspre Colţii
Obîrşiei se scurge în cascade mai mici pîrîul Şiştoaca Obîrşiei.
Fig 15( 14 II)
Din nou poteca urmează în lungul văii, pe stînga ei. Străbatem pe alocuri porţiuni stîncoase şi
ocolim bolovani mari. Coborîm mereu şi valea se lărgeşte treptat, iar înălţimile munţilor care o cuprind
scad. Pe sub muntele în trepte a Colţilor Obîrşiei, dinspre stînga, răzbate Valea Sugărilor, o vale
glaciară afluentă. Puţin mai jos, dinspre dreapta, vine o altă vale glaciară afluentă, Valea Doamnelor,
care desparte Muntele Doamnele de Muntele Bătrîna. Începe zona împădurită în lungul văii Rîului
Ialomiţa, care în curînd pătrunde în Cheile Urşilor, de la poalele Muntelui Bătrîna.
Poteca noastră se abate uşor spre stînga şi iese la Piciorul Babelor, unde întîlneşte marcajul
cruce albastră care vine dinspre Babele. Acum cele două marcaje se însoţesc şi pe un plai, fostă morena
glaciară, se îndreaptă spre Cabana Peştera din Poiana Crucii, la care se ajunge după ce se traversează
pîrîul din Valea Cocorei.

DRUMURI DIN BRAN


Fig 16 (15)

15. BRAN - POARTA BRAN - CLINCEA-ŢIGĂNEŞTI / LA SCARĂ – OMU /


PADINA CRUCII - MĂLĂEŞTI
Marcaj : bandă roşie pînă la Omu; bandă galbenă de la Ţigăneşti spre Mălăeşti. Durata : 7—8
ore

Dintre drumurile care duc din Bran spre Vf. Omu, acesta este cel mai căutat de turişti, atît
datorită faptului că nu prezintă dificultăţi deosebite, cît şi prin priveliştite pe care ni le oferă creasta
muntelui Ţigăneşti. Totodată este drumul cel mai scurt spre cabana Mălăeşti, de unde de asemenea se
poate ajunge la Omu.
Dificultatea drumului constă în urcuşul pînă la creasta Ţigăneşti; de aici încolo diferentele de
nivel sînt mici, poteca mergînd de multe ori aproape pe plat sau în urcuş uşor, cu excepţia urcuşului în
serpentine, sau pieptiş, în locul-denumit „La Scară". In centrul oraşului Bran, în dreptul şoselei care
pătrunde în satul Poarta Bran, găsim o tabelă indicatoare cu marcajele care duc spre Vf. Omu. Pornim
pe această şosea şi străbatem satul. După ½ oră de mers ajungem la o bifurcaţie a traseelor, la
restaurantul satului. In lungul Văii Poarta continuă marcajul triunghi galben, spre Omu, prin Valea
Urlătoarea şi Ciobotea, şi cruce roşie, tot spre Omu, însă pe la muntele Gogu-Noaghii, la Poliţie şi
Gaura.
Traseul nostru cu marcaj bandă roşie porneşte spre stînga şi, urcînd, iese curînd din sat.
Urcuşul continuă pe o crească împădurită pe stînga — Muchia Orbului — şi se îndreaptă spre muntele
Zanoaga, acoperit de o pădure deasă. La poalele muntelui Zănoaga, poteca coteşte brusc spre stînga şi
începe să urce mai pronunţat prin pădure, apoi ocolind spre dreapta, trece pe versantul estic al
muntelui. In stînga avem valea prin care curge Pîrîul Bîrsei. În unele locuri urcuşul este aproape pieptiş
şi ieşim într-o poiană mare „La Biserici" (1466 m); spre sud, apare abruptul Ciobotei, iar spre nord
cuprindem cu privirea Valea Sohodolului şi masivul Postăvarul.
Ne aflăm într-o şa de unde începe culmea muntelui Clincea. Poteca porneşte spre stînga,
lăsînd în dreapta o stîncă izolată şi urcă un versant despădurit. Ieşirea din poiană cere multă atenţie,
întrucît ne poate înşela o potecă foarte clară, care trece peste şa şi ne duce spre valea Urlătoarea Clincii.
De asemenea, dacă facem traseul invers, la coborîre dinspre Omu, odată ajunşi în poiană, nu vom urma
o potecă care trece prin stînga stîncii, ci vom coti în unghi drept spre dreapta şi vom căuta marcajul pe
liziera pădurii, în partea de jos a poienii.
Urcăm pe versantul despădurit şi ajungem într-un punct mai înalt, de unde cuprindem cu
privirea toată depresiunea din această parte a Ţării Bîrsei. Din nou intrăm în pădure şi poteca urmează
culmea muntelui Clincea, urcînd pieptiş. In nici un caz nu vom părăsi creasta pe o potecă care se
angajează spre dreapta, pe un versant. După puţin timp ieşim într-o şa (1835 m), pădurea dispare şi spre
dreapta apare peretele muntelui Ţigăneşti. Poteca urcă pe spinarea Clincei, pe versantul din dreapta, pe
sub stînci — „La Stînci" şi se îndreaptă perpendicular spre culmea muntelui Ţigăneşti; apoi se abate
spre dreapta şi urcînd mereu pe versantul vestic, ajunge în curînd pe culme. In această porţiune trebuie
să fim foarte atenţi la marcaj, care este rar.
De pe creastă ne apare Valea Ţigăneştilor, cuprinsă între muntele Ţigăneşti şi Muchia Padina
Crucii, pe care se zăreşte clar poteca ce coboară dinspre Mălăeşti. Tot orizontul spre stînga (est) şi în
faţa noastră este închis de impresionanta spinare a Bucşoiului şi Podul Spintecăturii. Spre vest se zăresc
Piatra Craiului cu depresiunea Branului, Ezerul şi Păpuşa, şi Munţii Făgăraş. Pe timp senin, cu
vizibilitate bună, acest tur de orizont este de neuitat.
Continuăm drumul pe spinarea lată a muntelui Ţigăneşti. În curînd întîlnim marcajul bandă
galbenă, care vine dinspre Mălăeşti, peste Padina Crucii, prin valea Ţigăneştilor. Cei care doresc să
meargă la cabana Mălăeşti, coboară de pe creasta Ţigăneşti, în Valea Ţigăneşti, o traversează şi încep
să urce pe versantul vestic înverzit al Muchii Padina Crucii, pe o potecă îngustă, însă foarte clară.
Urcuşul nu este greu. De pe creasta Padinii Crucii se coboară repede spre cabana Mălăeşti, care se vede
în vale.
Pentru a ajunge la Omu, urmînd creasta muntelui Ţigăneşti, păstrăm marcajul bandă roşie.
Drumul începe să urce şi trece pe versantul dinspre Valea Ţigăneşti. Înainte de a ajunge la Podul
Spintecăturii, impresionant prin profilul său, trecem printr-o porţiuae de urcuş mai greu, printre Colţii
„La Scară" cu Vf. Scară (2421 m). Locul este deosebit de sălbatec cu serpentine scurte şi tari, urcuş pe
trepte de stîncă; se trece pe o punte naturală de stîncă, între două hornuri; de jur împrejur numai pereţi
abrupţi. În sfîrşit, în faţa noastră apare un povîrniş înclinat, pe care îl urcăm şi ajungem pe creasta
Podului Spintecăturii, de unde ni se deschide în fata ochilor căldarea glaciară a Văii Gaura. Pornim
spre stînga pe versantul dinspre Valea Gaura şi întîlnim marcajul triunghi galben ce vine dinspre Poarta
Bran prin Ciobotea şi Valea Urlătoarea. Poteca coboară uşor, conturînd Podul Spintecăturii şi ajungem
în punctul de întîlnire a drumurilor dinspre Mălăeşti, prin Hornuri şi dinspre Poarta Bran, prin Gaura —
marcaj cruce roşie. La picioarele noastre, în stînga, se deschid impresionantele Hornuri ale Mălăeştilor.
Acum începe ultimul urcuş, spre cabana Omu, ce se zăreşte în apropiere. Trecem pe lîngă indicatorul
cu marcaj bandă albastră, spre Mălăeşti, pe drumul de vară şi după un sfert de oră ajungem la cabana
Omu (2509 m).
Fig 17 (16)

16. BRAN - POARTA BRAN - CIOBOTEA - VALEA URLĂTOAREA — OMU


Marcaj : triunghi galben Durata; 7 ore

Dintre drumurile care pleacă din Bran spre Vf. Omu, acest traseu este cel mai scurt, dar
totodată şi cel mai dificil, întrucît are porţiuni lungi de urcuş pieptiş. Din această cauză el este mai rar
ales de turişti; noi însă îl recomandăm datorită priveliştilor de o rară frumuseţe şi sălbăticie pe care le
oferă. Traseul poate îi recomandat în sens invers, la coborîre, fiind cel mai scurt.
Se pleacă din centrul oraşului Bran, chiar de la intrarea în satul Poarta Bran. Indicatorul ne
arată că pe o porţiune de drum marcajul nostru — triunghi galben — se însoţeşte cu marcajele bandă
roşie spre Omu, prin Clincea-Ţigăneşti şi cruce roşie, spre acelaşi vîrf, pe la Poliţie şi Valea Gaura.
Străbatem satul pînă la punctul de bifurcare a potecilor, la restaurant. Aici banda roşie porneşte spre
stînga, iar celelalte două marcaje continuă în lunguil Văii Poarta. In curînd ieşim din sat şi după o
jumătate de oră de mers pe drumul de exploatare forestieră, ajungem într-o poiană unde din nou avem o
bifurcare a marcajelor. Drept înainte, părăsind valea, începe să urce marcajul cruce roşie.
Drumul nostru porneşte spre stînga, tot în lungul văii şi intrăm într-o frumoasă pădure de brad;
urcuşul este uşor şi şerpuind în lungul văii; traversăm de cîteva ori rîul Valea Poarta. Dinspre stînga
debuşează o serie de văi purtînd urme ale fostelor exploatări forestiere de la poalele muntelui Clincea.
In curînd poteca părăseşte drumul lat şi începe să urce spre stînga pe o culme largă şi
împădurită; tot timpul poteca este însoţită de un drum săpat prin căratul buştenilor. Se iese într-o poiană
mare unde găsim pe dreapta o construcţie de lemn gen cabana, unde ne putem odihni şi admira
priveliştea ce se deschide spre Valea Urlătoarea Clincii şi Creasta Clincii. cu punctul La Biserici.
Păstrînd culmea, traversăm poiana printr-o plantaţie cu puieţi de brad şi pătrundem din nou în
pădure. Ne aflăm pe piciorul Ciobotei. Poteca este largă şi urcuşul nu este dificil. In curînd urcuşul se
accentuează şi marcajul se abate spre dreapta, părăsind culmea pe care o urmase pînă acum. Ne
apropiem de o vale foarte abruptă, în dreapta noastră, pe care o evităm începînd să urcăm pieptiş spre
stunga. Poteca urcă pe alocuri pe serpentine foarte scurte dar mai mult pieptiş, şerpuind printre brazii
unei păduri dese; trecem pe lîngă nişte stînci, pe care le lăsăm pe stînga, şi după puţin timp ieşim din
pădure la o stînă (Stîna din Ciobotea) aşezată aproape de firul Văii Urlătoarea Mică.
In faţa noastră sălbateca vale pare închisă de o săritoare înaltă. Marcajul ne duce însă spre
stînga pe liziera pădurii, pătrunde în ea, urcă din greu şi, făcînd un ocol spre drepata, ne scoate pe firul
văii deasupra săritorii. Aici se termină zona împădurită şi dăm de un bordei ciobănesc. Pe dreapta şi pe
stunga se ridică pereţi abrupţi, iar în faţa noastră avem numai o vale stîncoasă. Poteca trece pe dreapta
văii şi urcă din greu o nouă săritoare, şerpuind printre bolovani; în unele locuri recurgem chiar la o
căţărare pe trepte naturale în stîncă.
După ce învingem această porţiune dificilă de drum, ieşim într-o vale largă, înconjurată de
pereţi abrupţi, dintre care cel mai impresionant este cel al Crestei Ţigăneştilor chiar din faţa noastră. Pe
această creastă zărim, profilat pe cer, un stîlp de marcaj, iar în dreapta lui se ridică, ca un turn de cetate,
stînca de la Colţii La Scară.
Urmează un urcuş uşor prin fundul aproape plat al văii, spre peretele Ţigăneştilor în
apropierea căruia se zăreşte un stîlp de marcaj. Ajunşi aici cotim spre dreapta şi ne angajăm pe o potecă
în stîncă pe versantul din dreapta al văii. Este din nou o porţiune de urcuş mai greu; străbătînd oblic
acest versant, ieşim pe o creastă largă, deasupra văii. In dreapta se deschide o altă vale — Grohotişul
Dracului, după care urmează înălţimile muntelui Gaura.
Urmărind stîlpii de marcaj, urcăm spre stînga creasta pe care ne aflăm; urcuşul este pieptiş
însă înclinaţia pantei nu este exagerată. O ultimă porţiune mai tare şi ieşim pe o spinare largă, de unde
zărim spre stînga stîlpul de marcaj care scoate poteca de pe Creasta Ţigăneşti, după ce a depăşit punctul
La Scara. In dreapta noastră se deschide Valea Gaura cu relieful ei glaciar. Ne îndreptăm în
întîmpinarea marcajului de care am vorbit mai sus şi în curînd poteca devine comună. Se merge la
început în urcuş uşor pe versantul dinspre Valea Gaura a Podului Spintecăturii. Apoi poteca coboară şi
ajunge în dreptul Hornurilor Mălăeştilor, unde întîlnim marcajul cruce roşie venind dinspre Bran prin
Valea Gaura.
In faţa noastră, în continuarea spinării pe care ne.aflăm, se zăreşte Vf. Omu. Restul drumului
de cel mult ½ oră ce a mai rămas este descris în traseele Nr. 15 şi 17.
Fig 18 (17)

17. BRAN - POARTA BRAN — MUNTELE GOGU-NOAGHII — LA POLIŢIE -


GAURA — OMU
Marcaj: cruce roşie Durata : 7½ —8½ ore

Traseul spre Vf. Omu, pe care îl descriem, este cel mai lung dintre traseele marcate care
pornesc din Bran spre acest nod turistic. Aceasta nu trebuie însă să constituie un motiv pentru a fi ocolit
de turişti, întrucît nu este dificil şi oferă privelişti frumoase, cum sînt cea din poiana „La Poliţie"
spre.abruptul Ciobotei, sau din căldarea glaciară Gaura spre abrupturile Gaura, Guţanul şi Doamnele.
De asemenea partea cea mai grea a drumului, urcuşul pe la Cheile Gaurei, Moara Dracului şi Cascadă
este de o deosebită frumuseţe prin aspectul ei sălbatec şi răsplăteşte eforturile depuse de turist.
Acest traseu poate fi recomandat pentru coborîre de pe Vf. Omu, spre Poarta Bran, acordîndu-
se însă mare atenţie urmăririi marcajului în punctul Stîna din Gaura, unde unele poteci nemarcate ne
pot induce în eroare asupra drumului care trebuie urmat.
Ca şi în traseele precedente — Nr. 15 şi 16 — se pleacă dim Bran, pe şoseaua care duce spre
satul Poarta Bran. In centrul satului, la restaurant, drumul se bifurcă. Se lasă în stînga marcajul bandă
roşie care duce spre Omu prin Clincea—Ţigăneşti şi se continuă drumul în lungul Văii Poarta, pe
marcaj cruce roşie însoţit de triunghi galben. Şoseaua se îngustează şi se transformă în drum de care,
ducînd în afara satului.
După puţin timp se ajunge într-o poiană mare. Un indicator arată că cele două marcaje se
despart; triunghiul galben pleacă spre stînga, în continuarea Văii Poarta, prin Ciobotea—Valea
Urlătoarea spre Omu, iar cruce roşie începe să urce drept înainte, pătrunzînd în pădure pe pantele
muntelui Gogu-Noaghii.
Urcuşul este destul de tare, se merge prin pădure, pe un drum de buşteni şi pe cărări largi;
pădurea se răreşte treptat, poteca se îngustează şi iese pe un versant despădurit, bogat acoperit de iarbă
înaltă şi tufe de smeuriş. In faţă, spre dreapta, se văd urmele unei exploatări forestiere. Prin cîteva
serpentine largi, urcăm acest versant, trecem pe lîngă o casă de bîrne părăsită şi apoi întîlnim un izvor
unde ne putem aproviziona cu apă de care vom avea nevoie. Drumul ocoleşte uşor spre stînga pe liziera
unei păduri de brazi, în care pătrunde în curînd. Urcuşul se accentuează şi după puţin timp ieşim într-o
minunată poieniţă — „La Poliţie" (1623 m), pe creasta muntelui Pîntece. In mijlocul ei, înconjurată de
brazi înalţi, se află Casa Vînătorilor — o construcţie nouă din bîrne. Din uşa casei ni se deschide o
splendidă privelişte spre est, asupra Colţilor din abruptul Ciobotei (2197 m).
Din poiană, drumul începe să coboare, şerpuieşte prin pădure, ocolind vîlcelele pe care le
întîlneşte şi care duc spre Valea Căţuiului, din dreapta noastră, şi în sfîrşit iese din pădure la liziera ei.
In jos, spre dreapta, se deschid pantele despădurite şi Vâslea Căţunului. Ocolind spre stînga liziera
pădurii, drumul coboară la stîna din Gaura.
Pentru cei care coboară dinspre Omu, spre Poarta Bran, atragem atenţia asupra acestui punct
unde se poate greşi drumul. Astfel, de la stîna din Gaura să nu se urmeze o cărare clară care duce pe
panta despădurită, ci se va merge de-a lungul lizierei pădurii, spre dreapta.
De la stîna din Gaura începe urcuşul neîntrerupt, pînă la Omu. Mergem în lungul albiei văii şi
apoi urcăm spre dreapta, printr-o pădure uscată şi cu mulţi brazi doborîţi. La picioare, în stînga, rămîn
Cheile Gaurei, mărginite pe stînga de abruptul muntelui Gaura şi pe dreapta de cel al muntelui Guţanul.
Apoi trecînd pe partea stîngă a văii, se iese într-o poiană care pare închisă de jur împrejur de pereţi de
netrecut. In faţă apare un prag chiar pe firul văii. La prima vedere pare inaccesibil, însă găsim chiar
prin mijloc un gang îngust şi pe trepte şi puncte de sprijin naturale, urcuşul continuă pieptiş, de multe
ori ajungînd aproape căţărătură. Nu putem greşi drumul, marcajul fiind bun.
In felul acesta se străbate o diferenţă de nivel de aproape 200 m care este porţiunea cea mai
dificilă din traseu. După acest prag poteca şerpuieşte printre bolovani, alege locuri mult mai uşor de
urcat şi iese pe patul lat şi uşor înclinat al căldării glaciare Gaura, cuprinsă între abruptul muntelui
Gaura şi cel al muntelui Doamnele şi închisă de peretele deasupra căruia se află Vf. Omu; pe timp
senin stînca şi cabana de pe acest vîrf se zăresc bine.
Poteca urcă uşor în lungul văii şi pe la mijlocul căldării glaciare marcajul se îndreaptă pe
versantul stîng, pe care îl urcă pieptiş şi ajunge la un indicator în dreptul unuia din Hornurile
Mâlăeştilor. Ne aflăm pe Podul Spintecăturii care închide Valea Ţigămeştilor şi cea a Mălăeştilor. Aici
drumul nostru se întîlneşte cu cel care vine dinspre Poarta Bran prin Ciobotea—Valea Urlătoarea şi
Clincea—Ţigăneşti, precum şi cu drumul ce vine de la Mălăeşti prin Hornuri.
In pantă uşoară, poteca duce spre dreapta, pe creasta rare conturează Valea Gaura (Podul
Spintecăturii); trecem pe lîngă indicatorul cu marcaj bandă albastră spre Mălăeşti, pe serpentine şi după
scurt timp ajungem la cabana Omu.
Fig 19 (18)

18. BRAN - ŞIMON - GUŢANUL - VAMA - STRUNGA — PADINA — PEŞTERA


Marcaj : bandă roşie Durata : 7—8 ore

Dintre traseele care pleacă din Bran, spre inima masivului Bucegi — cabana Peştera, acesta
este cel mai uşor. In comparaţie cu drumurile pe la Ciobotea — Valea Urlătoarca şi Clincea —
Ţigăneşti, urcuşurile nu sînt grele. Monotonia unei bune porţiuni din drum, cînd se străbate satul
Şimon, înşirat în lungul văii, este compensată atît prin frumoasa pădure prin care mergem, cît mai ales
prin priveliştea care ni se oferă asupra abruptului Crestei Strungii, pe deoparte şi spre depresiunea
Branului, pe de altă parte. De obicei acest traseu este folosit îa coborîre de cei care doresc să iasă din
masivul Bucegi, îndreptîndu-se spre Piatra Craiului.
Drumul ne duce prin centrul oraşului Bran, pe şoseaua spre Cîmpulung-Muscel; trecem pe la
poalele colinei pe care se află Castelul Bran, apoi în lungul rîului Turcu, pe lîngă spital, ajungem la un
nod peste rîul Şimon. Imediat după pod părăsim şoseaua naţională spre stînga şi intrăm în satul
Sximon. La începutul drumului spre sat, în colţ, se află clădirea unei cooperative. Străbatem în lung tot
satul, iar în capătul lui, traversînd spre dreapta rîul, începem să urcăm în serpentine o pantă scurtă şi
tare, pe un drum lat săpat într-un teren cu nisip şi gresie.
Ieşim pe o culme împădurită cu fag şi urmăm drumul lat din faţa noastră. Ne aflăm pe Plaiul
lui Lom. Panta e uşoară, cu scurte urcuşuri mai tari. După o jumătate de oră de mers pe culme, întîlnim
o potecă care pleacă spre dreapta în satul Moeciul de Sus. Începe zona pădurii de brad. In curînd,
trecem pe Muchia Pleşei şi drumul nostru se întîlneşte într-o poiană cu o potecă ce vine dinspre dreapta
de la Moeciul de Sus. Din poiană se părăseşte culmea spre stînga şi urmează un urcuş ceva mai tare. In
stînga zărim înălţimile Bucegilor şi în special Valea Gaurei, în toată lungimea ei, cu Guţanul în dreapta
şi Vlădoiu şi Gaura în stînga. Pe timp cu vizibilitate bună, putem găsi un punct de unde se vede chiar
Vf. Omu, cu stînca şi cabana de pe el. Este unul din puţinele puncte, de jur împrejurul masivului, de
unde se poate vedea acest vîrf. Mergem pe stînga culmii avînd în dreapta un versant cu pădure tăiată şi
smeuriş bogat; apoi ieşim din nou pe culme pe Plaiul Guţanului. După un sfert de oră de mers se ajunge
la punctul denumit Vama Guţan, unde se află o mică căsuţă locuită care poate servi ca adăpost pe timp
rău. Alături, pe dreapta drumului, se zăresc ruinele fostei vămi din Guţan.
In acest punct a! traseului găsim o potecă care vine. dinspre cabana Giuvala, situată pe
şoseaua naţională Bran—C. Lung, la km. 89. Pentru a ajunge la Vama Guţan poteca urmează următorul
(traseu : Cabana Giuvala — Valea Grădiştea - Vf. Colţul Ars (1323 m) — satul Fundata — siatul
Moeciul de sus — Valea Bîngăleasa — Plaiul Guţanul. Este drumul pe care îl pot folosi turiştii care
doresc să ajungă în Bucegi coborînd din partea sudică a Pietrei Craiului.
Tot de la Vama Guţan se poate ajunge în Valea Gaura (traseul Nr. 17) pe o potecă cu marcaj
triunghi albastru. Pentru a ne urma drumul trecem prin faţa ruinelor şi imediat dispare pădurea, pe care
o vom găsi doar în vîlcelele ce le vom întîlni. Ni se deschide în fată abruptul Strungii. Aproape de
vamă se ridică o coamă spre stînga, pe care se află o stînă. Pe această coamă urcă o potecă care duce
peste Creasta Strungii, prin Poiana Ţapului la Peştera. Poteca nu este marcată.
Pe sub piciorul coamei se merge pe dreapta. Imediat după stînă dăm de o vîlcea, prin care
curge o apă, care în unii ani este subterană ca în alţii să apară din nou. După puţin timp, poteca coteşte
spre dreapta şi continuă aproape paralel cu Creasta Strungii, care se ridică pe stînga. Urcăm imereu, pe
un teren stîncos şi traversăm o serie de văi şi vîlcele — Valea Prăvălişului, Valea Rea (denumită aşa
prin apa extrem de rece pe care o conţine şi care poate îmbolnăvi pe cei prea încălziţi de drum), Valea
Prăvalelor. Se vede bine Pasul Strunga, ca o şa enormă.
Poteca intră într-o zonă de grohotiş, provenit din pereţii calcaroşi ai abruptului. Traversăm văi
seci, trecem pe lîngă un izvor cu jgheab, dinspre stînga, iar în vale zărim mai jos o stînă şi după un
ultim urcuş mai tare ieşim în şaua Pasului Strunga (1909 m). Privind înapoi, spre direcţia din care am
venit, admirăm panorama depresiunii Bran, după care se ridică semeaţă creastă a Pietrei Craiului.
Chiar din Pasul Strunga porneşte spre nord, spre Creasta Strungii, o potecă lată numită Poteca
Grănicerului (nemarcată), care duce spre Vf. Omu. Pe vizibilitate bună poteca poate fi urmată de
turişti; pe timp de ceaţă se recomandă evitarea ei întrucit ne poate rătăci pe spinările late ale Munţilor
Bătrîna şi Doamnele.
Trecem prin Pasul Strunga şi începem să coborîm spre Valea Ialomiţei, prin Valea Coteanului.
Poteca coboară chiar în albia văii, apoi se abate spre stînga, ieşind pe Padina Strungii şi ajungem într-
un loc stîncos. Aici întîlnim o potecă care vine tot dinspre Pasul Strunga pe stînga văii, mult mai pe sus
şi care poate fi folosită în urcuş, pentru a evita valea cu urcuşuri pieptişe. Din acest punct ocolim spre
stînga Padina Strungii, intrăm într-o zonă împădurită şi coborîm spre Valea Ialomiţei, trecînd chiar prin
spatele cabanei Padina.
In vale dăm de marcajul cruce albastră, care vine dinspre Scropoasa şi Bolboci. Trecem pe
lîngă cabana Colţi, pătrundem spre dreapta în Cheile Peşterii, apoi lăsînd spre stînga drumul spre grotă,
traversăm jgheabul microhidrocentralei şi, trecînd pe lîngă aşezările noului schit, ieşim la Cabana
Peştera după ce am întîlnit şi marcajul bandă roşie, care vine dinspre Vîrful cu Dor. Această porţiune
de drum, de la cabana Padina pînă la cabana Peştera, este descrisă la traseul, Nr. 19

DRUMURI DIN PETROŞIŢ


Fig 20 (19)

19. PETROŞIŢA - DOBREŞTI - SCROPOASA - BOLBOCI - PADINA — PEŞTERA


Marcaj : cruce albastră Durata : 6—8 ore

Acest traseu se recomandă turiştilor care doresc să pătrundă în masivul Bucegi, venind dinspre
punctul terminus de cale ferată — Petroşiţa.
Din orăşelul Petroşiţa se ajunge la Dobreşti, ori pe jos urmînd şoseaua (2—3 ore de mers), ori
cu un mijloc de transport oarecare. In Dobreşti se trece prin baraj, lăsînd pe stînga un mic lac de
acumulare, pe lîngă uzina electrică şi apoi începe urcuşul pe Valea Ialomiţei, pe stînga. Pe partea
dreaptă valea este plină de bolovani iar pereţii sînt abrupţi. Urcuşul este tare. Ajungînd la barajul de la
Scropoasa, se merge spre stînga pe o potecă turistică de la un indicator care interzice accesul prin baraj.
Sîntem atenţi la potecă; urmează un scurt urcuş pieptiş care iese într-o poieniţă; apoi poteca pătrunde în
pădure şi continuă prin porţiunea cea mai înaltă a pădurii. Curînd apare lacul în dreapta jos şi începe
coborîşul; în cîteva minute ne aflăm pe malul lacului la cabana Scropoasa (1205 m).
Mai există o potecă turistică care ne scoate pe celălalt mal al lacului. Această potecă porneşte
spre dreapta, ceva mai jos de indicatorul de la baraj, care ne trimite spre stînga pe drumul descris mai
sus. Trecem pe un pod peste Ialomiţa şi după urcuş, ieşim pe malul opus celui pe care se află cabana.
Ocolim lacul şi ajungem la această cabană. Pe acest traseu, urcuşul este mai uşor.
De la cabană, începe marcajul propriu-zis —- cruce albastră. Poteca porneşte spre stînga pe
Valea Ialomiţei; trecem pe lîngă un gater şi după o scurtă porţiune de mers pe plat, începem să urcăm.
In unele locuri terenul este umed şi alunecos, datorită unor pîrîiaşe ce se scurg dinspre stînga. Valea se
îngustează şi pădurea se îndeseşte; poteca trece peste mici podeţe de bîrne sau urcă în trepte stîncoase.
În dreapta Ialomiţa îşi rostogoleşte apele furioase printre bolovani uriaşi sau săritori, formînd mici
cascade şi dominînd cu zgomotul ei întreaga vale. In stînga, pădurea este deasă şi întunecată. Pe celălalt
mal al rîului, se ridică stînci golaşe sau păduri cu brazi doborîţi de surpări sau vînt. dînd un aspect
sălbatec întregului peisaj.
Curînd, după cîteva porţiuni de urcuş mai tare, se trece pe un pod pe malul drept; valea se
lărgeşte şi poteca urcă pe o cărare pietroasă deasupra pîrîului. Pe dreapta, pe versantul pe care mergem,
se ridică un abrupt cu un perete vertical, iar a poalele lui, chiar pe malul apei, se află o bucată mare de
stîncă prăvălită cîndva din abrupt şi al cărei loc în perete se mai cunoaşte. Spre această stîncă poteca
coboară şi ocolind-o ajunge la mal ul apei, pe care o traversează pe un pod. Urmează un urcuş pe un
drum de pietre sfărîmate şi apoi o cărare săpată în stîncă ne scoate din cheile Zănoaga Mare, pe
prundişul din larga vale a Ialomiţei.
Acum încep Cheile Zănoaga Mică, avînd pe stînga culmile împădurite ale muntelui Lucăcilă,
pe dreapta cele ale muntelui Oboarele şi ceva mai sus ale muntelui Nucetu. Se merge prin prundişul
văii, apoi se traversează Ialomiţa pe un pod şi se ajunge pe linia ferată îngustă a exploatărilor forestiere
din Valea Oboarele. Continuînd drumul spre stînga, pe marginea linie; ferate, se trece pe un pod.
Ocolind spre stînga printr-o vîlcea, ne apare în faţă staţiunea Bolboci a liniei funicularului.
Această linie coboară de pe Nucetu şi urcă apoi pe muntele Lucăcilă. Trecem pe sub linia funicularului
şi imediat ajungem la poalele unei coline împădurite care se ridică în stînga drumului. Aici găsim
marcajul cruce galbenă, care vine dinspre Vîrful cu Dor, pe Nucetu. Cabana Bolboci se află pe această
colină într-o frumoasă poiană cu vedere spre sud şi este ascunsă de pădure: un drum lat duce spre ea.
Pentru a merge spre Peştera, continuăm drumul tot în lungul văii, părăsim pentru un timp linia
ferată îngustă şi mergem pe patul lat al văii, printre brazii rari, pe care îi întîlnim în drum. Ieşim din
nou la linia ferată şi ajungem într-o poiană în care găsim cabana Plaiul lui Mircea şi clădirile unei
căşerii.
Din acest punct valea se îngustează şi pătrunde în Cheile Tătarului Mare. Trecînd pe dreapta
rîului poteca merge chiar pe linia ferată. Pe ambele maluri străjuiesc frumoase păduri de brad, iar
deasupra lor se ridică stîncile golaşe ale Muntelui Tătarul (pe stînga) şi ale muntelui Blana (pe dreapta).
In sfîrşit se ajunge la locul cel mai gîtuit şi totdeodată cel mai frumos al cheilor, cuprins între două
stînci înalte şi drepte.
Trecem pe un pod pe partea stîngă a văii, care începe să se lărgească din ce în ce mai mult.
Calea ferată îngustă pleacă spre dreapta, iar noi vom urma un fost rambleu. Acum pe dreapta avem
muntele Lăptici, iar pe stînga Muntele Coteanu. Lăsăm pe stînga o crescătorie de păstrăvi şi traversînd
de două ori rîul, la un cot.pe care acesta îl face, ieşim în cea mai largă parte a Văii Ialomiţa, de unde ni
se deschide o minunată perspectivă spre platou, în dreapta, şi spre munţii dinspre Valea Obîrşiei —
Bătrîna, Doamnele, Colţii Obîrşiei.
Curînd trecem pe lîngă cabanele Padina — pe stînga, la care putem ajunge urcînd pe Padina
Strungii, după marcaj bandă roşie care vine dinspre Vîrful cu Dor, peste Lăptici şi continuă spre Pasul
Strunga şi Bran. După cîteva sute de metri în vale, după ce am trecut de un gater, găsim din nou
marcajul bandă roşie, de la Peştera, tot spre Strunga şi Bran. Din nou valea se îngustează şi apoi se
deschide o poiană imensă — Gura Văii Horoaba, ce se vede pe stînga spre Muntele Bătrîna. In faţă
avem cabana Colţi. Drumul trece prin dreapta ei şi pătrunde în Cheile Peşterii, săpate de Ialomiţa în
Muntele Bătrîna. Lăsăm pe dreapta cabana Decebal (Bucegi) şi pe stînga noua cabană — în construcţie,
a Horoabelor, trecem pe lîngă vechea hidrocentrală şi lăsînd pe stînga poteca ce duce spre grotă şi
schitul vechi, traversăm spre dreapta jgheabul de lemn. Ajungem pe un pod care trece peste apele
furioase ale Ialomiţei de unde vedem cheile; apoi urcăm pe lîngă jgheabul de beton al noii micro-
hidrocentrale, care alimentează cu curent cabanele din această vale şi schitul. Traversăm jgheabul şi
urcăm un şir de trepte în piatră, care ne scot într-o poiană unde se află noul schit. Ocolim prin dreapta
gardul schitului şi ieşim la un drum prin pădure, unde întîlnim marcajul bandă roşie dinspre Vîrful cu
Dor. Trecînd pe lîngă o troiţă şi apoi pe lîngă un uluc ieşim, ocolind spre dreapta, în Poiana Crucii unde
se află cabana Peştera (1615 m).

ASPECTUL TURISTIC DE IARNĂ AL MASIVULUI BUCEGI

Şi în timpul iernii masivul Bucegi este străbătut în lung şi în lat de turişti atît pe jos cît şi pe
schiuri; bineînţeles că nu toate căile de acces sau de ieşire din masiv şi nu toate drumurile de pe platou,
folosite în mod curent vara, sînt recomandabile sau accesibile. Aceasta se datoreşte pe de o parte
cantităţilor mari de zăpadă care se strîng în unele locuri, pe de altă parte pericolului avalanşelor şi în
sfîrşit porţiunilor de drum stîncoase fără zăpadă, însă acoperite cu o crustă groasă de gheaţă, dispuse de
obicei în imediata apropiere a unei văi abrupte.
Dacă în primul caz — cantitatea mare de zăpadă — greutăţile pot fi îndepărtate prin urcuşul
pe schi sau cu rachete pentru zăpadă, în al doilea caz trebuie să se ţină seama cu toată seriozitatea de
recomandările pe care le găsim pe indicatoarele de marcaj şi de informaţiile culese de la turiştii
încercaţi, sau de la cabanieri. In ceea ce priveşte porţiunile de drum acoperite cu crustă de gheaţă şi
dispuse în apropierea unor văi abrupte, acestea nu pot fi străbătute decît cu mijloace tehnice speciale —
colţari, piolet, şi nu sînt indicate masei turiştilor.
Vom încerca să prezentăm mai jos aspectul turistic de iarnă al masivului Bucegi şi vom dă o
serie de recomandări. In general traseele pe care le vom recomanda vor corespunde întocmai cu
traseele marcate şi ca regulă se impune respectarea lor. Dacă turiştii schiori doresc totuşi să se abată de
la marcaj căutînd prin aceasta pante mai favorabile alunecării pe schiuri, tentaţi fiind de uniformizarea
oarecum a reliefului prir zăpada depusă, vor face acest lucru cu foarte mare prudenţă şi numai în
condiţii bune de vizibilitate. Ca regulă însă trebuie să rămînă urmărirea atentă a marcajului, mai ales pe
timp prost — ceaţă sau viscol.
Pentru a fi clare unele expresii pe care le vom întrebuinţa în descrierile noastre, precizăm că
prin condiţii bune de zăpadă înţelegem cînd ea este aşezată, neexistînd un strat proaspăt depus recent pe
un strat vechi; tot zăpadă favorabilă este şi cea îngheţată. Ninsoarea proaspătă şi zăpada umedă (mai
ales primăvara) prezintă pericol de avalanşe.
In ceea ce priveşte locurile favorabile formării avalanşelor, ne vom mărgini la a le semnala
doar, fără a explica şi cauzele care provoacă avalanşele.

Căile de acces în masiv

Dinspre Valea Prahovei locul cel mai accesibil centru intrare în masiv rămîne Vîrful cu Dor.
Pînă la Hotelul Turistic de la Cota 1400 se poate alege oricare dintre variante — şosea sau peste Plaiul
Furnica şi Căşeriei. După cota 1500 însă, vom fi atenţi la o bifurcare a drumului : nu vom urca poteca
de vară expusă avalanşelor, ci ne vom abate spre stînga, aşa cum ne recomandă un indicator cu
pancartă şi vom trece pe cealaltă parte a văii Sgarbura, revenind pe drumul de vară în apropierea
cabanei.
Accesul pe la Piatra Arsă nu este recomandabil; de asemenea şi laccesul pe.La cantonul Jepi şi
prin Valea Jepilor, din cauza unor porţiuni de stîncă pe care trebuie să le străbatem şi care sînt acoperite
cu un strat gros de gheaţă.
Prin Valea Cerbului se poate urca spre Vîrful Omu numai în condiţii de zăpadă bună şi în nici
un caz după ninsoare proaspătă, după ninsori abundente sau pe zăpadă umedă care favorizează
avalanşele (primăvara). Se va evita în orice caz peretele Coştilei şi cel spre Curmătura Văii Cerbului şi
urcuşul se va face pe versantul Morarului, pe care urcă şi poteca de vară.
Dinspre Predeal accesul spre Diham este posibil pe orice vreme, preferîndu-se pentru mers cu
schiurile drumul pe la Şipote, iar pentru mers pe jos şi poteca prin Valea Iadului; spre Mălăeşti însă, pe
la Prepeleag, numai în condiţii de zăpadă foarte bună.
Spre Mălăeşti se poate urca în orice condiţii dinspre Rîşnov, prin Valea Ghimbavului şi apoi
Valea Mălăeştilor. De aici la Omu, singurul drum posibil este prin Hornuri, mai ferite de avalanşe prin
spaţiul strîmt pe care-l prezintă; dar şi această cale de acces este practicabilă numai cînd zăpada este
tasată şi va fi aleasă numai de turişti încercaţi, obişnuiţi să urce în condiţii de iarnă.
Dinspre Bran singurul drum spre masiv rămîne cel pe la Şimon şi Pasul Strunga, dar numai în
condiţii de zăpadă bună, locul cel mai periculos fiind în apropierea Pasului Strunga în urcare. Nu se
recomandă de loc drumurile pe la Clincea-Ţigăneşti, Ciobotea-Valea Urlătoarea şi prin Valea Gaura. In
acest din urmă caz porţiunea mai dificilă şi aproape inaccesibilă iarna, atît la urcuş cît şi la coborîre este
cea de la Moara Dracului. Restul traseului nu prezintă greutăţi în parcurgerea lui.
Accesul dinspre Petroşiţa şi Dobreşti este posibil în orice condiţii atmosferice şi de zăpadă.
Drumurile de ieşire din masiv în timpul iernii rămîn cele de acces, cu aceleaşi recomandări.
In sfîrşit, deşi nu reprezintă căi de acces în masiv se pot recomanda ca drumuri de iarnă şi
potecile marcate care pleacă din Buşteni spre Diham, atît prin Gura Dihamului cît şi pe la Pichetul
Roşu.

Drumuri pe platou

Pe platoul propriu-zis, circulaţia turiştilor pe timp de iarnă este normală, cu precizarea că în


lipsa schiurilor şi după ninsori abundente, cînd nu există încă poteci bătute, deplasarea se poate face
numai cu rachete pentru zăpadă.
Dinspre Vîrful cu Dor spre Peştera se merge normal, coborîndu-se prin Valea Dorului în
Valea Izvorul Dorului şi apoi urmînd în lungul acestei văi pînă la linia funicularului. Nu se recomandă
coborîrea directă din Curmătura Vîrful cu Dor spre ilinia funicularului din cauza unei văi care taie
perpendicular drumul nostru. De la Lăptici se urmează drumul normal de vară, recomandîndu-se atenţie
pentru schiori la traversarea vîlcelelor.
De asemenea de la Piatra Arsă spre Peştera sau Padina prin Cocora se păstrează marcajul
normal.
Accesul la Vîrful Omu dinspre platou (Babele) se face pe marcajul bandă galbenă cu
precizarea că la Cerdacul Obîrşiei se va alege numai varianta marcată şi anume pe partea superioară a
Cerdacului. La Vîrful Bucura, din apropierea Omului se va merge prin stînga său pe creastă, evitîndu-
se versantul spre Valea Cerbului mai expus avalanşelor. Dinspre Peştera spre Omu se va prefera,
drumul pe la Babele pe Piciorul Babelor şi (numai în condiţii de zăpadă bună se poate urca prin Valea
Obîrşiei învingîndu-se cu greu porţiunea de urcuş din dreptul Cascadei Ialomiţei.

Pante de schi

Masivul Bucegi este bogat în pante de schi atît pentru schiori începători cît şi pentru cei
avansaţi. Astfel la Vîrful cu Dor spre Cetate avem pante pentru începători, iar în faţa cabanei şi în
Valea lui Carp avansaţii găsesc un teren potrivit pentru pregătirea lor.
In jurul Pietrii Arse pantele line sînt indicate în primul rînd începătorilor.
La Babele şi Caraiman putem găsi pante de diferite dificultăţi. Zăpada depusă din abundenţă
în timpul iernii poate prelungi sezonul de schi în acest punct al Bucegilor pînă în luna mai. Schiorii
avansaţi pot efectua coborîri de pe Caraiman în porţiunea de pe platou a Văii Jepilor pînă la cabana
Caraiman.
In apropierea cabanei Peştera cele mai bune pante de schi le găsim pe Piciorul Babelor şi în
sfîrşit la Padina putem folosi panta dinspre Pasul Strunga. La poalele masivului, în jurul cabanei Diham
şi în Poiana Izvoarelor, schiorii începători şi avansaţi au un teren prielnic practicării sportului lor
favorit.
Schiorii avansaţi mai pot găsi o pantă de schi care prezintă avantajul că zăpada se păstrează în
lunile de vară, cînd de altfel se şi organizează aici concursuri de schi — Valea Albă, la care se poate
ajunge dinspre Buşteni.
Nu putem încheia acest capitol fără a aminti şi de posibilităţile de practicare a schiului în
localităţile de la baza masivului şi care reprezintă puncte de plecare spre masiv — Sinaia, Buşteni,
Predeal.
Trebuie să facem cîteva recomandări celor care doresc să admire frumuseţile muntelui în
general şi ale masivului Bucegi în special şi în timpul iernii. Nici o rută turistică de iarnă nu trebuie
făcută de unul singur, ci în grup mic şi cît mai omogen în ceea ce priveşte pregătirea fizică şi
cunoştinţele în tehnică-schiului.
Să se evite aventurarea pe viscol, pe ceaţă, sau în timpul nopţii.
Să se calculeze bine timpul necesar parcurgerii traseului ales, ţinîndu-se seama de mijlocul de
deplasare — pe schiuri sau pe jos, cu rachete sau fără, avînd în vedere dificultăţile de deplasare
inerente, create de zăpadă. Acest lucru este necesar mai ales dacă nu scăpăm din vedere faptul că ziua
de iarnă este scurtă.
Să se respecte traseele marcate şi să se evite total drumurile indicate ca periculoase iarna.
În ceea ce priveşte tehnica deplasării, echipamentul necesar şi eventualele acordări de ajutor în
caz de accidente — mai frecvente iarna (accidente de schi, avalanşe), se vor consulta lucrările tehnice
de specialitate apărute cu acest conţinut.

CABANELE DIN BUCEGI

Nr. Denumire cabană Altit. Deschisă Posibilităţi Trasee prin care se


Crt Vara Iarna Bufet Masă poate ajunge
1 Babele 2206 da da da da 1,5,7,8
2 Bolboci 1460 da da da nu 2,14
3 Căminul Alpin 925 da da da da 9,10
4 Caraiman 2025 da nu da nu 1,5,7,8
5 Colţi 1520 da nu nu nu 3,4,8, 14, 18,19
6 Cota 1500 1510 da da da da 1,2,3
7 Decebal (Bucegi) 1520 da nu da nu 3,4,8,14,18,19
8 Diham 1320 da da da da 11,12,13
9 Furnica 930 da da da nu 1,2,3,4
10 Gura Diham 987 da da da nu 11
11 Hotel “Cota 1400” 1400 da da da da 1,2,3
12 Mălăeşti 1720 da da da nu 10,14,15
13 Omu 2509 da da da nu 1,9,11,14,15,16,17
14 Padina I-II 1525 da da da da 3,19,4
15 Peştera 1615 da da da da 3,4,6,8,14,18,19
16 Piatra Arsă.. 1950 da da da da 1,4,5,6
17 Plaiul lui Mircea 1405 da nu da nu 19
18 Poiana Isvoare 1455 da da da nu 11
19 Poiana Stînii. 1270 da nu da nu 4,5,6
20 Refugiul Coştila 1650 da da nu nu 10
21 C. Schiorilor 980 da da da nu 1,2,3,4
22 Scropoasa 1205 da nu da nu 2,19
23 Vîrful cu Dor. 1885 da da da da 1,2,3

CUPRINS
Introducere
Scurtă prezentare a Bucegilor
Marcajele în Bucegi
Punctele de plecare spre masiv
Drumuri din Sinaia
Drumuri din Buşteni
Drumuri din Predeal
Drumuri din Rîşnov
Drumuri din Bran
Drumuri din Petroşiţa
Aspectul turistic de iarnă al masivului Bucegi
Anexă

Redactor de carte; Al. Retinschi Tehnoredactor : Gh. lacob Corector : Sion Vera
Dat la cules 2.07.958. Bun de tipar 10.09.958. Tiraj 15.150 ex. legate vinilin. Hîrtie semivelină de 80 gr. m.p.
Coli de tipar 3,625. Coli de editură 4,9. Format 32/70x92. Com. editurii 2903. Ediţia I. Planşe 1 tipo. A.02690.
Pentru bibliotecile mici indicele de clasificare 796 (R).
Tiparul executat sub comanda nr.1898 de întreprinderea Poligrafică nr. l,
str. Grigore Alexandrescu nr. 93—95, Bucureşti. RP.R.

Scanare, OCR şi corectura : Roşioru Gabi rosiorug@yahoo.com


Alte titluri disponibile la : grupul HARTI_CARTI la http://groups.yahoo.com/
Carte obţinută prin amabilitatea [şi cheltuiala] d-lui Dragoş Bora.