Cuprins

1.Cuprins 1
2.Cheile Nerei-un colţ de paradis românesc 2
3.Poziţia geografică 3
4.Întemeiere 4
5.Peisajul la suprafaţă 5
6.Peisajul subteran 6
7.Istoric 7
8.Clima 7
9.Relieful 10
10.Geologie 11
11.Geomorfologie 12
12.Endocarst 13
13.Evoluţia carstului şi a peşterilor 13
14.Principalele soluri 13
15.Habitate şi ecosisteme 15
16.Hidrografie 17
17.Flora şi vegetaţia 18
18.Fauna 23
19.Limitele şi zonarea internă a parculului 26
20.Rezervaţia naturală Cheile Nerei Beuşniţa 28
21.Rezervaţia naturală Cheile-Şuşarei 31
22.Rezervaţia naturală Ciclova-Ilidia 32
23.Rezervaţia naturală Ducin 34
24.Rezervaţia naturală Izvorul Bigăr 34
25.Trasee turistice 35
26.Utilizarea actuală a terenului 37
27.Utilizare şi facilităţi pentru conservare 37
28. Poluare 38
29.Legende 39
30.Concluzii 41
31.Bibliografie 42
 Cheile Nerei – un colţ de paradis românesc

Parcurile naţionale sunt zone bine delimitate care au scopul de a proteja şi

conserva eşantioane reprezentative pentru spaţiul respectiv. Zonele acestea sunt
protejate tocmai pentru că ele cuprind elemente naturale cu valoare deosebită.
Parcurile se întind în general pe suprafeţe mari de teren iar în interiorul lor sunt
permise doar activităţile tradiţionale practicate numai în comunităţile din zona
parcului naţional.Unul dintre cele mai reprezentative parcuri naţionale din Banat este
Cheile Nerei Beuşniţa.
Datorită multiplelor posibilităţi de petrecere a timpului liber această zonă este
îndrăgită de un număr semnificativ de turişti, care vin aici să se bucure de frumuseţea
şi sălbăticia peisajului, sau să îşi petreacă vacanţă într-un mod activ.
 Poziţia geografică

Rezervaţia naturală Beuşniţa-Cheile Nerei se găseşte în jumătatea sudică a Munţilor

Aninei în Judeţul Caraş Severin şi pe ultimile prelungiri nordice ale culmii calcaroase
Gorganu ,despărţind de fapt Munţii Aninei de Munţii Locvei.Această rezervaţie are o
suprafaţă de 36 758 ha,în care sunt cuprinse:sectorul Chei in lungime de 20 km,bazinul Văii
Rele şi bazinul hidrografic Bei-Beuşniţa,acestea formând împreună un ecosistem de mare
valoare ştiinţifică şi peisagistică.
Coordonatele geografice în zona centrală sunt 44º45’ latitudine nordică şi 21º
53’ longitudine estică.
Rezervaţia prezintă un interes biogeografic deosebit datorită bogăţiei florei şi vegetaţiei
în care se întrepătrund elemente de origini diferite.Numărul mare al speciilor sudice din flora
rezervaţiei o aseamănă cu flora Defileului Dunării şi a Văii Cernei.
În acelaşi timp rezervaţia se găseşte în una din puţinele regiuni din S-V ţării cu o vegetaţie
aflată în stare mai mult sau mai puţin naturală,în care s-au păstrat destul de bine câteva
asociaţii relictare.
Unităţile administrativ-teritoriale care fac parte din parc sunt: Anina, Bozovici,
Lăpuşnicu Mare, Şopotul Nou, Cărbunari, Sasca Montană, Ciclova Română, Oraviţa.
Localităţile situate la extremităţile parcului sunt la nord Anina, la sud
Stăncilova, la est Lăpuşnicu Mare şi la vest Ilidia
 Întemeiere

Propunerea de construiere a acestui parc sub denumirea,,Cheile Nerei’’ s-a

făcut în 1993 de dr.ing.Yeno Oarcea,la sesiunea de refacere a Academiei
Române.Importanţa ştiinţifică,botanică şi fitogeografică a Văii Beuşniţa a fost
evidenţiată de marele om de ştiinţă Borza,care prin studiile efectuate în anii 1942-
1943 a propus construirea unei rezervaţii în căldarea Beuşniţei.Rezervaţia
Beuşniţa,în suprafaţa iniţială de 100 ha,declarată oficial prin J.C.M. nr.965/1943,s-a
creeat în baza următoarelor argumente ştiinţifice:existenţa unor plante rare cum ar fi
alunul turcesc(Corylus colurna) care realizează cele mai valoroase arborete din ţară
şi se situează la limita nord-vestică a arealului natural de vegetaţie (varietate
endemică de măceş) Rosa stylosa ssp beucensis;existenţa unor asociaţii de specii
vegetale rare sau unice în ţară,de tipul Syringetum Orni-Corzletosum Colurnae
(pădure de liliac şi mojdrean) Querceto-Cotinetum-Corzletosum Colurnae (gorunet
carstic),Făgetum banaticum Pleşivae,cu o subasociaţie de Corylus colurna,făget cu
alun turcesc specific acestei zone şi Acereto Frazinetum-Corzletosum colurnae
(Borza citat de Oarcea,1999).
Avându-se în vedere conservarea tezaurului de plante ierbacee şi specii
lemnoase mezoxerofite specifice climatului submediteraneean şi formaţiunile carstice
modelate de apele Nerei,Beuşniţei,Văile Rele,Beiului etc,de o mare varietate şi
sălbăticie naturală,silvicutorii din I.C.A.S.-Filiala Timişoara ,cu ocazia reamenajării
pădurilor din anii 1955 şi 1965, au extins rezervaţia la suprafaţa de 3.220
ha,incluzându-se Cheile Nerei şi arboretele naturale (făgete) de pe stâncăriile şi
versanţii abrupţi din vecinătatea Cheilor Nerei,valea Beuşniţa şi Valea Rea (afluenţi ai
Nerei) şi au încadrat vegetaţia forestieră la păduri de ocrotire a genofondului şi
ecofondului forestier,în care recoltarea masei lemnoase de produse principale a fost
interzisă.
Construirea parcului Naţional Cheile Nerei-Beuşniţa s-a iniţiat prin Odinul
nr.7/1990 al Ministrului Apelor,Pădurilor şi Protecţiei Mediului(suprafaţa 37.100 ha) şi
s-a oficializat prin Legea nr.5/2000,H.G. nr. 230/2003.
Motivele construirii Parcului Naţional Cheile Nerei-Beuşniţa sunt variate şi
anume:
-teritoriul oferă o mare complexitate geografică şi geologică,cu o mare extindere
a calcarelor din marele depozit de calcare din Banat,fapt care determină existenţa
unor staţiuni şi microstaţiuni specifice;
-teritoriul este situat într-o zonă de interferenţă bioclimatică,cu o influenţă
puternică a climatului sudic,mediteraneean,care a generat ecosisteme specifice
(locale) ,naturale şi nemodificate de om datorită accesibilităţii reduse;
-zona carstică a Cheilor Nerei,cele mai lungi căi din ţară (circa 20 km),situată
între localităţiile Şipotul Nou şi Sasca Română,constituie peisaj de o rară frumuseţe
şi sălbăticie cu numeroase formaţiuni carstice:chei,doline,câmpuri de
lapiezuri,avene,peşteri,izbucuri şi ponoare;
-teritoriul este foarte bogat în elemente floristice şi faunistice,cu variate specii
submediteraneene.
 Peisajul la suprafaţă

Peisajul din Parcul Naţional Cheile Nerei – Beuşniţa şi zona limitrofă este un
peisaj natural carstic, puţin afectat de intervenţia omului. Caracterul aparte al peisajului
este dat de: formaţiunile geomorfologice, numeroasele văi cu ape curgătoare repezi,
cascadele şi lacurile, pădurile virgine şi cvasivirgine recunoscute şi în Europa. Datorită
arborilor monumentali de dimensiuni excepţionale, rar întâlnite, a formei deosebite a
trunchiurilor şi a coroanelor precum şi a plenitudinii dezvoltării spaţiale prin care întregul
spaţiu pare a fi umplut cu materie vegetală impresia este copleşitoare. Făgetele din parc
par a se impune spiritului uman prin forţă, durată şi frumuseţe dar şi prin funcţionalitate
ecologică şi ecogenetică de excepţie.
Din punct de vedere geomorfologic principalele caracteristici ale peisajului sunt:
Chei şi văi adâncite cu pereţi calcaroşi, grohotişuri, izvoare, cascade, depuneri de
travertin şi peşteri în zonele: Valea Miniş, Nera, Cremeniţa;
Vârfuri şi creste calcaroase cu pereţi verticali de până la 100 m şi grohotiş în bază:
Cârşia Mare, Radoşca, Cetăţii, Grohanu Mare-Leordiş-Pleşiva;
Borduri calcaroase cu pereţi verticali de până la 100 m şi grohotiş în bază, în vestul şi
estul perimetrului: Cârşia Mare, Habât, Rol, Simion;
Platouri calcaroase cu doline, văi de doline, lapiezuri şi câmpuri de lapiezuri:
Păuleasca, P-na Florii, Eşălnăţu, Cărbunari;
Zone cu densitate mare de văi oarbe şi doline la contactul litologic calcar-gresie:
Golumbu, P-na Liciovacea, Scocu, Cuceş, Roşchii, Odobaşniţa;
Din punct de vedere al vegetaţiei principalele caracteristici ale peisajului sunt:
Suprafeţe întinse cu păduri de foioase (preponderent fag) şi răşinoase (brad introdus
artificial) ce se regăsesc pe tot cuprinsul parcului, în văi şi platouri. Vârsta arborilor în
anumite zone depăşeşte 130 ani: V. Ducinu Rău, Dl. Pleşiva;
Păşuni cu tufărişuri, ienupăr, împăduriri naturale în pâlcuri: Dl. Zabăl, Dl. Eşălnăţa,
Dl. Cârşa Mare, Cornetul lui Imbre;
Fâneţe şi păşuni: Pna Liciovacea, Scocu, Cuceş, Roşchii, Ţârcoviţa, Alunilor,
Stăncilova, La Logor, La Poieni, Câmpul Beiului.
Din punct de vedere antropic, se disting următoarele influenţe ale peisajului:
Zone cu construcţii din lemn şi foarte rar ciment (sălaşe) în teritorii neîmpădurite: Dl.
Gozna, Pna Liciovacea, Scocu, Cuceş, Roşchii, Ţârcoviţa, Alunilor, Driştie,
Stăncilova, La Poieni;
Zone cu aglomerări mari de construcţii şi gospodării permanente în care locuiesc cca.
450 persoane în total: Stăncilova, Driştie, Valea Aninei;
Lacuri antropice: Gura Golumbului;
Trasee de reţele electrice în Cheile Minişului şi Crivina-Steierdorf, rar în alte zone de
la marginea parcului;
Drumuri publice: Cheile Minişului, platoul Stăncilova-Cărbunari;
Drumuri silvice: Păulesca, Beu, Dugin şi drumuri rezultate în urma exploatărilor
silvice în numeroase zone;
Terasamente de cale ferată forestieră: Valea Minişului, Păuleasca, Răcăjdianului,
Golumbu, Scocului, P-na Roşchii.
 Peisajul subteran

Peisajul subteran natural cu excepţia câtorva peşteri şi avene este puţin alterat.Alterarea
peisajului constă în degradarea unor depozite speogenetice (sedimente,formaţiuni) şi grafitti
pe pereţi. Degradarea majoră este generată de căutătorii de comori.
Peisajele caracteristice sitului sunt:
Peşteri fosile situate în versanţii văilor, cu dezvoltări între 5 şi 50 m, galerii în general de
dimensiuni reduse, cu rare forme de acumulare şi sedimentare ;
Peşteri fosile situate în versanţii văilor sau în partea superioară a dealurilor, cu dezvoltări
între 50 şi 300 m, galerii în general de dimensiuni mari, cu frecvente forme de acumulare şi
sedimentare. Aici se distig formele de precipitare chimică care formează ansambluri de
formaţiuni (stalactite, stalagmite, coloane, planşee, cruste parietale, gururi), (P. Dubova, P.
Elena, P. Ponor Uscat);
Peşteri cu galerii fosile, subfosile şi active, descendente care reprezintă componente ale
sistemelor carstice, având dezvoltări de peste 3.000m şi denivelări de 50-100m.Sunt situate în
zonele de descărcare a principalelor acvifere carstice sau cel mai frecvent în zonele de
subteranizare a unor debite la contactul/pe contactul litologic calcar-gresie (Dl. Zabăl, Gura
Golumbului, P-na Liciovacea, Scocului, Cuceş,Roşchii, Odobaşniţa). Aceste sisteme carstice
complexe au în componenţă galerii,puţuri, hornuri, săli unele de mari dimensiuni. Sectoarele
galeriilor active cu forme de eroziune şi coroziune alternează cu cele fosile cu depozite
aluvionare şi speleoterme de mari dimensiuni (P. Din Valea Miniş, P. Cu Zgârieturi, P.
Întunecoasă din P-na
Roşchii) ;
Avene fosile situate în platourile carstice, în zone cu doline, cu denivelări de până la 50
m cu 1-3 puţuri cu puţine depozite speogenetice;
Avene fosile situate în platourile carstice sau versanţii dealurilor/văilor cu denivelări de
până la 100 m cu depozite speogenetice de dimensiuni mici sau medii (Av. Din Valea Ulmului
Mic, Av. Simion);
Avene subfosile, active care reprezintă componente ale sistemelor carstice, având
dezvoltări de până la 25 m şi denivelări de 5-30m. Sunt situate în zonele de subteranizare a
unor debite la contactul/pe contactul litologic calcar-gresie (Gura Golumbului, P-na
Liciovacea, Scocului, Cuceş, Roşchii, Odobaşniţa. Aceste cavităţi sunt lipsite de formaţiuni şi
au de regulă depozite aluvionare alohtone mari care le colmatează;
Avene cu pasaje fosile, subfosile şi active, care reprezintă componente ale sistemelor
carstice, având dezvoltări de peste 400m şi denivelări de 50-100m. Sunt situate în zonele de
subteranizare a unor debite la contactul/pe contactul litologic calcar-gresie (Gura Golumbului,
P-na Liciovacea, Scocului, Cuceş, Roşchii, Odobaşniţa. Aceste sisteme carstice complexe au
în componenţă puţuri, galerii descendente, hornuri, săli unele de mari dimensiuni. Sectoarele
galeriilor active cu forme de eroziune şi coroziune alternează cu cele fosile cu depozite
aluvionare şi speleoteme de mici dimensiuni (Av. Explorator, Av. Bradului, Av. Domnesc).Pe
cuprinsul parcului există o mare varietate de peisaje şi forme subterane în funcţie de zonă.
 Istoric

În cadrul acţiunii de ocrotire a naturii în ţara noastră, Comisia Monumentelor naturii a

iniţiat crearea unei serii noi de parcuri naţionale care să asigure conservarea unor ecosisteme
reprezentative şi a unor specii animale şi vegetale caracteristice, rare sau unice.Astfel, zona
Cheile Nerei-Beuşniţa întruneşte toate condiţiile pentru a fi încadrat parcurilor naţionale.
Parcul Naţional Cheile Nerei - Beuşniţa s-a constituit în anul 1943, prin Jurnalul
Consiliului de Miniştri nr. 965 şi apoi prin H.C.M. 518/1954 a fost declarată Parcul Naţional
Beuşniţa. În anul 1973 prin Decizia 556 a Consiliului Popular Judeţean Caraş-Severin arealul
rezervaţiei s-a extins şi asupra Cheilor Nerei şi Văii Rele. Prin ordinul 7 din 27 ianuarie 1990
al Departamentului Siliviculturii se constituie Parcul Naţional Semenic – Cheile Nerei –
Beuşniţa ce cuprinde, în principal platoul al Munţilor Semenic, Cheile Caraşului, Platoul
Munţii Aninei, Platoul Liciovacea, Cheile Nerei – Beuşnita, Valea Mare –Ilidia. Din acest
complex ce şi-a propus să protejeze ecosistemele naturale de-o frumuseţe şi un interes
ştiinţific deosebit face parte şi Rezervaţia Naturală Cheile Nerei – Beuşniţa.
Parcul Naţional Cheile Nerei – Beuşniţa este situat în sud-vestul României, judeţul Caraş
Severin, zona sudică a Munţilor Aninei.
Unităţile administrativ-teritoriale care fac parte din parc sunt: Anina, Bozovici,
Lăpuşnicu Mare, Şopotul Nou, Cărbunari, Sasca Montană, Ciclova Română, Oraviţa.
Localităţile situate la extremităţile parcului sunt la nord Anina, la sud Stăncilova, la est
Lăpuşnicu Mare şi la vest Ilidia.
Parcul are o suprafaţă totală de 36.758,00 ha după HG 230/2003 (37.100,00 ha după
Legea 5/2000) din care 29.170,10 reprezintă zone de categoria II IUCN si conform OUG
57 / 2007 dupa cum urmează:
- Zone de Protecţie Strictă 1144 ha.
- Zone de Protecţie Integrală 6444 ha
- Zone de Conservare Durabilă 28923 ha (Zona Tampon 4076 ha)
- Zone de Dezvoltare Durabilă 247 ha 

Clima

Teritoriul pe care este situat Parcul Naţional Cheile Nerei Beuşniţa este caracterizat
printr-un climat temperat continental de dealuri,cu ierni moderate,veri calde,cu precipitaţii
bogate,cu amplitudini termice reduse,cu evidente influenţe mediteraneene.
Temperatura medie anuală este de 10 º C,cea mai scăzută fiind în luna ianuarie de -2 º
C,iar cea mai ridicată în luna iulie de 20 º C.
Valuarea medie anuală a precipitaţiilor este de 900 mm/mp.Vânturile dominante sunt Austrul
din direcţia SV şi Coşava din direcţia NE.
În regiunile periferice ale Munţilor Aninei şi pe dealuri ale căror înalţimi nu trec de
350-400 m,influenţa submediteraneeană este evidentă.O data cu creşterea altitudinii această
influenţă se resimte din ce în ce mai puţin.
Îmbinând grafic cele doua elemente principale ale climatului (temperatura şi
precipitaţiile) putem evidenţia mai precis caracterul termo-hidric al teritoriului.Rezultă astfel
că perioada favorabilă pentru vegetaţie (călduroasă şi cu precipitaţii suficiente) este cuprinsă
aproximativ între 15 martie şi 15 iulie (perioadă de creştere şi acumulare maximă a vegetaţiei
ierboase).Urmează o perioadă mai puţin favorabilă (temperaturile sunt mai ridicate însă
precipitaţiile sunt mai reduse) care se termină în septembrie (perioada de stagnare a creşterii şi
chiar de uscare a vegetaţiei ierboase).La începutul lunii octombrie revin conditiile parţial
favorabile pentru unele grupe de plante ca efemeroide hibernante,perene cu perioada de
vegetaţie lungă (perioada continuării şi reluării vegetaţiei plantelor ierbacee).
Acest ritm sezonier este foarte evident în schimburile sezoniere a cenozelor de
stâncării,a pajiştilor xerofile şi a tufărişurilor xerotermofile şi devin din ce în ce mai
estompate în cazul pădurilor subxerofile,a pajiştilor mezofile şi a pădurilor mezofile,o data cu
creşterea umiditaţii staţiunii.
Vântul dominant în Munţii Aninei este Coşava care bate cu o intensitate mai mare
primăvara şi toamna.Datorită dispoziţiei generale de la N la S,a culmilor muntoase ele
formează paravane care feresc văile adânci şi bazinele de acţiunea dăunătoare a vântului.În
asemenea condiţii o serie de plante îşi încep perioada de vegetaţie cu 7-8 zile înaintea celor de
pe pantele şi platourile expuse vântului răcoros de primăvară şi cu 14-16 zile înaintea
aceloraşi specii ce vegeteaza în jurul oraşului Timişoara.
Din cauza reliefului cu diferenţe destul de mari de altitudini (150 m la Sasca Română şi
1159 m pe Vârful Leurdişului) în cadrul macroclimatului se diferenţiază mai multe
topoclimate în raport cu altitudinea.Evidenţierea deplină a acestor climate pe baza datelor
meteorologice existente nu este posibilă.
Variaţia pronunţată a formelor de relief,a expoziţiei pantelor,determină formarea şi a
unor microclimate variate care accentuează şi atenuează caracteristicile topoclimatelor
respective.Depresiunile şi văile adânci,de asemenea cheile,fiind ferite de influenţa dăunătoare
a vântului Coşava au microclimate blânde.Aici diferenţele de temperatură (anuale şi diurne)
sunt mai mici,iernile sunt mai blânde iar în timpul verii temperatura este ceva mai scăzută
decât pe platourile şi crestele vecine.
Insolaţia are o importanţă destul de mare asupra repartizării unor cenoze sau a unor
specii în Cheile Nerei,în Valea Beiului şi în Bazinul Beuşniţa.În fundul văilor şi
bazinelor,razele solare pătrund dimineaţa târziu însă cu o intensitate mare ceea ce produce o
bruscă insolaţie,întreruptă tot atât de brusc dupa amiaza devreme.Regimul diferit al insolaţiei
pe versanţi diferiţi se reflectă în diversitatea florei pe feţele şi dosurile diferitelor culmi.Pe
pante umbrite cu expoziţie nordică sau nord-vestică se întâlnesc elemente montane la
altitudini de numai 180-400 m,în schimb pe pante însorite elementele sudice termofile urcă
până la 800-900 m.
Valoarea medie a precipitaţiilor este ridicată 900 mm/an fiind caracteristică zonei de
dealuri şi zonei montane cu altitudini mici.
Climatul de dealuri joase (200 – 500m) – cu mici excepţii întreaga zonă situată
la sud de Nera, Cheile Nerei, limita sud-estică învecinată cu Depresiunea Almăjului, o
parte din versanţii dealurilor ce formează limita vestică, porţiuni din văile Miniş şi Bei.
Temperatura medie anuală 9 –10ºC chiar 11ºC în zona joasă a Cheilor Nerei.
Temperatura medie a lunii ianuarie -2ºC chiar -10ºC în zonele joase din partea sudică.
Temperatura media a lunii iulie 20ºC.
Amplitudinea termică medie anuală 22 - 23ºC.
Umezeala relativă medie anuală 77 – 78%.
Cantitatea medie anuală de precipitaţii este de 700-800mm/mp/an
Climatul de dealuri înalte (500 – 800m) – întreaga zonă centrală a parcului –
procentual cel mai răspândit.
Temperatura medie anuală 8 - 9ºC.
Temperatura medie a lunii ianuarie -3 la -4ºC.
Temperatura media a lunii iulie 18ºC.
Amplitudinea termică medie anuală 20 - 21ºC.
Umezeala relativă medie anuală 78 – 80%.
Cantitatea medie anuală de precipitaţii este de 800 – 1000mm/mp/an
Climatul de munte (800 – 1160 Vf. Leordiş) – zona centrală înaltă situată în
preajma şi între vârfurile Leordiş, Pleşiva, Cârşa Mare, Tâlva Ursoania, Brăcia, Grohanu
Mare, Radoşca. Procentual a doua ca răspândire.
Temperatura medie anuală 6 - 8ºC
Temperatura medie a lunii ianuarie -4 la -5ºC
Temperatura media a lunii iulie 15 - 16ºC
Amplitudinea termică medie anuală 19 – 20ºC
Umezeala relativă medie anuală 80 – 82%
Cantitatea medie anuală de precipitaţii este de 1000 – 1100mm/mp/an putând ajunge
la 1200mm/mp/an în zonele mai înalte cu versanţii expuşi influenţei vânturilor vestice
Precipitatiile medii anuale sunt cuprinse intre 700- 1100 mm.Cantităţile semestriale
de precipitaţii (semestrul rece/cald) sunt aproximativ egale - o particularitate a zonei
de sud-vest a ţării - spre deosebire de majoritatea restului ţării unde precipitaţiile din
sezonul rece reprezintă circa jumătate din cele înregistrate în sezonul cald.
Luna cu temperatura cea mai scazută este ianuarie,când temperatura variază între
–4 si-6 º C,iar cea mai caldă este iulie cu temperaturi cuprinse între +15 si +20
grade.
Temperatura medie anuală este cuprinsă între 8-11 grade.
Predomină vânturile din sector sudic şi nord vestic. Pe culoarul de vale din zona
Cheilor Nerei este destul de frecventă circulaţia dinspre vest.
Viteza medie a vântului se situează în jurul a 3 – 3,5m/s la altitudini până la 500m,
putând depăşi 5m/s în zona înaltă.
Particularităţi climatice
Pe timpul iernii sunt frecvente advecţiile de aer cald din sud-vest, care determină
un climat mai blând, adesea cu precipitaţii lichide sau mixte, durată mare a intervalului
fără îngheţ, dezgheţuri şi îngheţuri repetate. Temperaturi cu circa 10 ºC mai ridicate,
amplitudini termice mai scăzute şi cantităţi de precipitaţii cu până la 100mm/mp/an mai
ridicate decât în alte zone ale ţării situate la altitudini similare.
Depresiunea Almăjului influenţează dealurile de la limita sud-estică prin
menţinerea umidităţii aerului la valori mai ridicate, inversiuni termice frecvente, o
frecvenţă mai mare a zilelor de ceaţă, stabilitate atmosferică şi calm atmosferic.
Culoarul de vale al râului Nera favorizează circulaţii locale ale maselor de aer
rece şi umed din amonte către aval, uneori permiţând înaintarea aerului mai cald dinspre
vest. În valea adâncă rămân adesea captive mase de aer rece şi umed ce favorizează ceţuri
persistente iarna şi primăvara.
La limita vestică se face simţit uneori „austrul”, vânt cald şi uscat vara, iar iarna
uscat şi geros. Acest vânt bate tot timpul dinspre vest.
Coşava un alt vânt local cu caracter de foehn, bate dinspre sud-est, foarte
puternic atinge uneori 30m/s, este un vânt cald şi uscat, provocând iarna topirea zăpezii şi
menţinând temperaturi pozitive.
Topoclimatul în peşteri
Temperatura apei în funcţie de tipul hidrologic şi anotimp este între 0-10 ºC.
Temperatura aerului şi solului variază între 6,5 şi 12 º C în funcţie de altitudine şi
profunzimea cavităţii.
Excepţie de la aceste reguli generale fac cavităţile cu gheaţă pseudoperenă situate în P-na
Roşchii, Dl. Rol, Uteriş unde temperaturile sunt mai scăzute.
Umiditatea relativă din cavităţi variază în funcţie de mai mulţi factori ,astfel masuratori
expeditive efectuate în cavităţi cu altitudine, morfologie, mărime şi hidrologie diferită,
indică variaţii ce se situează între 70-100% UR.

Relieful

Alcătuirea geologică cu predominarea calcarelor,imprimă regiunii în care se găseşte

rezervaţia un caracter geomorfologic deosebit de cel al regiunilor învecinate.Din această
cauză cei mai mulţi geografi (V.Mihăilescu 1963,F.Mateescu 1965) separă în cadrul vechii
unităţi a Munţilor Semenicului,două masive deosebite:acel al Munţilor Aninei între Valea
Bârzavei la Nord şi Cheile Nerei la Sud în alcătuirea geologică a lor predominând calcarele
mezozoice şi Munţii Semenicului constituiţi mai ales din roci cristaline.
În partea Sudică a Munţilor Aninei,parte în care se găseşte Rezervaţia Naturală Beuşniţa-
Cheile Nerei se evidenţiază bine toate trăsăturile caracteristice a acestor munţi
calcaroşi.Dintre acestea în etajarea vegetaţiei şi în răspandirea speciilor sudice de o
importanţă mare sunt următoarele:
a)existenţa unor culmi paralele pe direcţia NNV-SSE ce se înalţă perpendicular faţă de
direcţia vantului Coşava,protejand astfel văile şi bazinele adânci.De la Vest spre Est ,din
regiunea periferică a masivului şi până în centrul său se succed trei culmi mai
importante.Prima numită Goruia-Cetăţuia atinge cel mult 700 de m,cu toate acestea apără
valea adâncă a Beiului în care s-au păstrat numeroase specii sudice termofile.Cea de a doua
culme,reprezentată prin Cârşia Beuşniţei şi Cârşia Cornetului Înalt,protejează înspre Vest
bazinul superior al Beuşniţei permiţând menţionarea pădurilor relictare de fag (Fagus
sylvatica) în care alunul turcesc (Corylus Colurna) este foarte frecvent.A treia culme,cea mai
înaltă,după ce atinge înălţimea maximă în Varful Leurdinişului (1159 m) coboară treptat spre
Valea Nerei.Câteva vârfuri de aici Vârful Pleşiva (1144m),Vârful Pleşiva Mică
(1099m),Vârful Cornetului Înalt (895 m) formează limita estică a rezervaţiei naturale.
b)o altă particularitate a Munţilor Aninei este existenţa unor platouri fragmentate şi
presărate cu numeroase doline de diferite dimensiunisi cu vârfuri larg boltite denumite local
tâlve.
În imediata vecinătate a rezervaţiei ,cele mai importante platouri sunt Poiana Florilor şi
Poiana Roşchilor a căror înălţime este în jur de 1000 m.În interiorul rezervaţiei se găsesc
câteva platouri mai mici,dintre acestea :Platoul Pleşivei situat între Bazinul Beuşniţa şi Vârful
Pleşiva cu o înălţime cuprinsă între 950-100 m,Platoul Despedra ce separă Valea Beiului de
cea a Nerei are o înălţime mai mică de 300-400 m (numai treimea sudică a lui a fost cuprinsă
în rezervaţie).Un alt platou întins începe sub Vârful Rabâtul şi coboară lin spre Valea Nerei.În
numeroasele doline ale acestui platou se găsesc mai multe poieni cea mai mare fiind Poiana
Tercoviţa la limita estică a rezervaţiei.Mai amintim Platoul Cărbunarilor ce se înalţă la Sus de
Valea Nerei (în afara rezervaţiei) şi care lipsind fiind de creste care sa-l apere de acţiunea
distrugătoare a vântului şi are o vegetaţie mult mai săracă în specii sudice în comparaţie cu
cea a platourilor şi văilor situate la Nord de Nera.
c)în ceia ce priveşte gradul de înclinare,pantele din Munţii Aninei se pot împărţi în două
grupe extreme.Pe platouri pantele au o înclinare mică (sub 10 º adeseori chiar sub 5 º).În
contract cu acestea, văile şi bazinele sunt mărginite de pante abrupte.Aici unghiul de înclinare
este de peste 40 º,de multe ori chiar de 80-90º.Aproape 60% din pantele ce mărginesc Cheile
Nerei sunt abrupte (local se numesc cârşii) având un unghi de înclinare cuprins între 35 º şi
90º iar bazinul superior al Beuşniţei este mărginit înspre Vest de Cârşia Cornetului Înalt,
Cârşia Beuşniţei care se înalţă aproape perpendicular cu 100-150 m deasupra pădurilor din
fundul bazinului.
Toate aceste particularităţi ale reliefului infulenţează puternic etajarea vegetaţiei.Se
constată succesiunea unor benzi (subetaje) forestiere care sunt reprezentate prin asociaţii
zonale (de climax) pe platouri şi pante cu un unghi mic de înclinaţie,în schimb pe pante
abrupte la baza acestora s-au păstrat asociaţii intrazonale,unele având caractere relietare.
Inversiunile de vegetaţie sunt foarte frecvente în întreaga regiune.Adeseori în Cheile Nerei
pădurile de fag se găsesc în fundul văii,pe pante mai domole,însorite,deasupra făgetelor apar
goruntele termofile care înspre vârf trec treptat în tufărişuri xerotermofile

Geologie

Bogate şi diverse,ca formaţiuni geologice,forme de relief.vegetale şi de

viaţă,spectaculoase,unice,sălbatice ca frumuseţe a peisajului,Cheile Nerei au fost caracterizate
de Ştefan Negrea,doctor în speologie:,,Cheile Nerei au ceva în sălbăticia Cheilor
Caraşului,grandoarea Cheilor Bicazului şi gingăşia Cheilor Turzii’’.
Formaţiunile geologice sunt constituite din roci metamorfice, magmatice şi
sedimentare, aparţinând domeniilor Getic şi Supragetic.
Munţii Aninei sunt formaţi din şisturi cristaline peste care sunt dispuse rocile
sedimentare ce formează sinclinoriul Reşiţa-Moldova Nouă, puternic cutat şi tectonizat.
Rocile eruptive, aparţinând domeniului Getic sunt reprezentate prin granitoidele
sinorogene întâlnite în zona estică şi vestică a parcului vârsta lor fiind paleozoica.
Sedimentarul mezozoic este reprezentat prin pachete groase de calcare recifale, care stau
discordant peste cristalinul metamorfic al seriei de Miniş, iar către nord, el vine în contact cu
granitoidele de Poneasca, gresii.
Sedimentarul neozoic stă transgresiv peste unităţile tectonice formate anterior şi este
reprezentat printr-o gamă largă de formaţiuni - argile, marne, conglomerate, nisipuri,
pietrişuri, etc. Pontianul aflorează pe marginile zonelor depresionale, depăşind transgresiv
toate celelalte depozite neogene, fiind constituit din argile şi argile nisipoase.
Cuaternarul este prezent la periferia masivului, în sectoarele depresionare, pe
sectoare de versanţi, unele interfluvii joase şi în cadrul văilor: pleistocenul inferior, alcătuit
din pietrişuri, nisipuri şi argile, ce formează complexul stratelor de Candeşti; pleistocenul
mediu reprezentat prin depozite loessoide, iar pleistocenul superior prin pietrişuri,nisipuri şi
argile roşcate. Holocenul inferior este reprezentat prin pietrişuri şi nisipuri clădind, mai ales,
prima şi a doua terasa a râurilor, în timp ce holocenul superior constituie majoritatea
aluviunilor luncilor şi albiilor minore.
NR. ROCA SUPRAFATA(ha) PROCENT(%)
1 Calcare şi alte roci sedimentare 30.704 83,6
2 Calcare metamorfozate 220 0,6
3 Şisturi cristaline 3.680 10,0
4 Roci eruptive 2.150 5,8

Geomorfologie

Rocile cele mai răspandite care conferă nota caracteristică sunt calcarele
jurasice si cretacice , puternic tectonizate si carstificate care fac ca relieful sa fie
fragmentat iar reţeaua de ape dezorganizată.Astfel :între Cârşa si Miniş există mai multe
culmi calcaroase cum ar fi Tâlva Porcariului ( 854m) – Tâlva Zânei (936m ) care închid pe
două laturi polia Brădet. .
La Sud de Miniş până la Nera sunt situate culmile Cununa (1074m) şi Grohanu Mare
(1044m) – Leordiş ( 1160m) – Pleşiva (1144m) care se ramifică spre Valea Nerei . Între
ultima culme şi limita munţilor Aninei cu Dealurile Bozoviciului există o suprafaţă
calcaroasă,fragmentată de văi şi dominată de înălţimi ca Rădaşca (1013m) , Cârşia Morii
(849m) si Habatu ( 837m) . Tot aici sunt situate podişurile calcaroase Ducin , Poiana Roşchii
şi Polia Scocului.
Dintre fenomenele exocarstice se remarcă :
-lapiezurile care prezintă o varietate mare de forme cum ar fi :
Canaluri – pe Dl. Cârşa Mare , Dl. Radoşca
Cameniţe – pe Dl. Custura Cetăţii
Lapiezuri cavernoase – pe Cracul Ursoanea - P.na Florii
Lapiezuri rotunjite , acestea sunt cele mai răspândite şi se găsesc pe
suprafaţa parcului : Dl. Tâlva Mică , Dl. Tâlva Mare , Culmea Rolului ,
Dl. Zabăl , Dl. Cârşa Mare , Dl. Habâtu , Dl. Boiştii , etc.
Lapiezurile de diacliză - pe Dl. Golumbului
Lapiezurile aşchioase – pe Dl. Custura Cetăţii , Dl. Rol , Dl. Habât ,
Cheile Minişului , Valea Şuşara etc.
Dolinele – în general sunt distribuite neregulat dar , în unele cazuri , prezintă o aliniere
cauzată de panta reliefului , de contactul dintre rocile calcaroase cu litologii diferite .
Pe teritoriul parcului dolinele sunt :
-asimetrice – pe Dl. Stăncilova , Dl. Păuleasca , P-na Lisovacea-Scocu ,
Dl. Stăncilova, etc.
-prin prăbuşire – pe Dl. Poiana Florii , Dl. Barbara
Chei - formate de către râurile Miniş şi Nera care au la bază pe alocuri conuri
de grohotiş.
-Cheile Nerei se întind pe o porţiune de 22 km între Şopotu Nou si Sasca
Română . De la SV către NV Cheile Nerei străbat o succesiune de benzi
calcaroase aparţinând etajelor cretacicului şi jurasicului . Porţiunile mai
largi ale cheilor alternează cu unele foarte înguste unde distanţa dintre
baza pereţilor este de cca 50m.
Cheile Minişului se întind pe o suprafaţă de 14 km între Cantonul
Crivina şi până la Bigăr şi este format dintr-o vale strâmtă cu numeroase
rupturi de pantă şi pereţi înalţi (până la 300m Cheile Şuşarei – sectorul de chei situat în
partea din amonte a cursului, se desfăşoară pe o distanţă de 2,5 km lungime, având pereţii care
formează versantul drept pinteni ascuţiti ce se ridica la peste 100 m înaltime si se apropie la
baza pana la 3-4 m.

Endocarst
În acest perimetru, datorită condiţiilor naturale cât şi a cercetărilor aprofundate în
anumite zone au fost identificate 470 cavităţi, din care 290 peşteri şi 180 avene.
Comparativ cu alte zone/bazine carstice din regiune, perimetrul de referinţă se distinge prin
cel mai mare potenţial al dezvoltării sistemelor carstice (Sistemul Roşchi-Lăpuşnic, Sistemul
Liciovacea-Bigăr).
Din punct de vedere al importanţei, în conformitate cu Legea Ariilor Protejate,toate
cavităţile au fost analizate cantitativ şi calitativ în ceea ce priveşte speogeneza
(SP),morfologia (MF), hidrologia (HD), paleontologia (PL), arheologia (AR) şi fauna
(FA).,rezultând 0 cavităţi în clasa A, 5 cavităţi în clasa B, 67 cavităţi în clasa C şi 398
cavităţiîn clasa D.

Evoluţia carstului şi a peşterilor

Ridicarea rapidă a Munţilor Aninei şi-a pus amprenta asupra evoluţiei ulterioare a
carstului, prin crearea unor zone abrupte pe rama estică şi vestică a masivului precum şi pe
adâncirea Râului Nera.
Relieful carstic, consecinţă directă a complexului de procese fizice şi chimice,
care apar la interfeţele aer-rocă (exocarst), saturat-nesaturat şi chiar în interiorul zonei saturate
(endocarst) prezintă toată gama de fenomene aflate în diferite faze ale evoluţiei.
Astfel, linia de evoluţie regresivă : vale activă-ponoare-vale seacă,vale de doline este
prezentă în cvasitotalitatea perimetrului cu roci solubile.
În zonele de platou şi culmi se întâlnesc frecvent avenele şi peşterile fosile, cu
excepţia zonelor unde la contactul calcar-gresie s-au format reţele de galerii
mari,funcţionale şi în prezent.
La marginea estică, vestică a sinclinoriului precum şi în principalele văi (Miniş,
Nera) există o serie de peşteri subfosile/active accesibile şi inaccesibile, în diferite stadii
evolutive.

Principalele soluri
Marea majoritate a solurilor din rezervaţia naturală şi terenurile limitrofe se încadreză –
considerând clasificarea elaborată de C.Chiriţă şi colaboratorii (1967)-în categoria solurilor
intrazonale litomorfe.C.V. Oprea şi S.Bălan (1959) într-un studiu asupra solurilor din fostul
raion Oraviţa,încadrează toate solurile din partea răsăriteană a raionului (parte în care se
găseşte şi rezervaţia naturală) la rendzine şi rendzine schelete.
Pentru a stabili interdependenţa dintre sol pe de o parte şi vegetaţia pe de alta,paralel cu
cercetările asupra florei şi vegetaţiei am identificat cele mai frecvente soluri din
rezervaţie,stabilind pentru unele şi plantele indicatoare locale.Observaţiile şi analizele asupra
solurilor au dovedit că deşi sunt formate aproape toate pe roci calcaroase,ele sunt destul de
diferenţiate atât sub raportul constituţiei cât şi al profunzimii.Această diversitate a lor se
explică prin varietatea rocilor calcaroase pe care s-au format,prin expoziţia şi înclinaţia
diferită a pantelor,prin variaţiile mari de umiditate de la o staţiune la alta şi prin vegetaţia
variată care se instalează pe diferitele soluri determinând evoluţia lor într-o direcţie sau alta.
Pe calcarele moi şi friabile,în bazine şi văi înguste unde umiditatea se menţine relativ
constantă tot timpul anului,s-au format rendzine.Pe calcare compacte,bogate în impurităţi
feruginoase soluri roşii,iar pe calcarele tari şi compacte pe coaste abrupte soluri schelete
superficiale.
La rândul lor rendzinele de sub pădurile de foioase,mai ales cele de pe podişuri calcaroase
sau de pe pante uşor înclinate sunt levigate de carbonatul de calciu,devin rendzine levigate şi
evoluează uneori spre solul brun rezidual carbonatat (C.Păunescu 1956).
Direcţia generală de dezvoltare a solurilor ţinând cont de condiţiile climatice şi substratul
litologic calcaros poate fi reprezentată prin următoarea schemă:
Sol brun de pădure
Redzină degradată
Sol humico-calcaros(protorendzină)
Humusul de calcar
Prima fază de solidificare este reprezentată de humusul de calcar,acesta se formează în
fisurile şi pe poliţele stâncilor calcaroase ce mărginesc Cheile Nerei sau Bazinul
Beuşniţei.Humusul de culoare neagră conţine multe fragmente mici colţuroase de roci şi are
totdeauna reacţia alcalină (pH=7,2-7,4).
Aici îşi găsesc condiţii prielnice de dezvoltare unii muşchi ca şi o serie de geofite cu
bulbi:Allium moschatum şi Allium flavum,numeroase hemicriptofite şi chamefite:Sesleria
filifolia,Melica ciliata,Alyssum saxatile,Veronica crassifolia,Centaurea atropurpurea,Satureja
kitaibelii,Seseli rigidum,Peucedanum longifolium,Teurium montanum f. villosum.
Solul humico-calcaros (protorendzina) apare de asemenea pe pante calcaroase înclinate în
staţiuni însorite sau semi-umbrite.
Adâncimea solului este mică (15-50 cm) iar roca mamă apare adeseori la suprafaţă fiind
reprezentată de bolovani calcaroşi de diferite dimensiuni.
Vegetaţia solurilor humico-calcaroase este constituită mai ales de păduri şi tufărişuri
xerotermofile,iar la altitudini mai mari sau pe pante umbrite de făgete.Bine aprovizionate cu
azot şi calciu,aceste soluri sunt deficitare în alte elemente nutritive,acumuleză rezerve de apă
destul de reduse şi se usucă puternic în perioada secetoasă a verii.
Din această cauză cele mai multe specii din pădurile şi tufărişurile xerotermofile care se
instalează pe protorendzine sunt specii xerofile sau mezo-xerofile:Sedum maximum,Galium
verum,Euphorbia polzchroma,Teucrium chamaedrys,Origanum vulgare,Campanula
bononiensis,Orlaya grandiflora,Anthyllis vulneraria,Helianthemum nummularium ş.a.
În pădurile de fag ce vegetează pe asemenea soluri,fagul creşte încet este însoţit totdeauna
de Fraxinus ornus şi Tilia tomentosa iar în stratul ierbaceu apar frecvent Galium
schultesii,Melittis melyssophyllum,Betonica officinalis,Veronica chamaedrys,Digitalis
grandiflora,Geum urbanum,Helleborus odorus ş.a.
Rendzinele ocupă suprafeţe destul de mari în rezervaţia naturală.Fiind formate pe calcare
şi marne calcaroase ,ele reprezintă soluri puţin profunde ,bogate în humus a căror profil are
numai două orizonturi .Orizontul superior (A) bogat în humus are o grosime de numai 15-30
cm,orizontul inferior (D) gros de 20-40 cm este bogat în fragmente colţuroase de rocă.
Rendzinele din terenul cercetat sunt bogate în carbonaţi de calciu (fac efervescenţă cu HCl pe
întregul profil) şi au pH-ul în jurul lui 7,de cele mai multe ori pe rendzine se dezvoltă păduri
de fag şi păduri de defileu care menţin umiditatea solului potrivită şi în lunile mai secetoase
ale verii.Plantele ierbacee frecvente pe rendzinele din regiunea cercetată sunt Cephalanthera
rubra,Epipactis atropurpurea,Platanthera bifolia,Galium Schultesii ş.a.
Intensitatea levigării şi a formării active de argilă variază destul de mult,atât în raport cu
înclinarea pantei cât şi cu caracterul cenozelor vegetale.Din această cauză în multe locuri,mai
ales pe pantele mai puţin înclinate s-au format soluri care în orizontul A prezintă o reacţie slab
acidă (rendzine degradate) .Aceste soluri prezintă un orizont cu humus (A) de culoare
închisă,gros de 15-30 cm cu puţine fragmente calcaroase.De regulă acest orizont este acoperit
cu o litieră groasă de 5-7 cm.Ce-l de al doilea orizont (B) al solului de culoare brun-
roşcată,este bogat în sfărmături de rocă calcaroasă (are de cele mai multe ori reacţie neutră
sau slab alcalină).Ce-l de al treilea orizont (D) face trecerea spre roca mamă.
Datorită grosimii destul de mari a solului şi a procesului de levigare,reacţia orizontului
(A) este slab acidă.De asemenea pe soluri cresc plante ca:Allium ursinum,Asarum
europaeum,Asperula odorata,Dentaria bulbifera etc.Solurile de acest timp se întâlnesc mai
ales făgetele montane şi făgetele termofile,uneori le găsim şi sub goruntele termofile.
În câteva staţiuni pe podişuri ce se înalţă pe Cheile Nerei şi Bazinul Beuşniţa apar soluri
brune de pădure provenite din rendzine degradate,prin acidificarea moderată în lipsa
podzolirii.La aceste soluri,sub litiera destul de groasă apare orizontul cu humus A gros de 25-
40 cm de culoare brună-negricioasă cu reacţia acidă (pH=5,4-6,2).Urmează orizontul B mult
mai gros decat în cazul redzinei degradate şi orizontul B de tranziţie spre roca mamă.
Intensitatea levigării este şi mai accentuată în cazul ceretelor şi a garniţetelor cu aer instalate
pe platouri.Solurile acestor păduri sunt mult mai acide şi manifestă uneori caractere de
podzoliere.Spre deosebire de solurile făgetelor,ele sunt mai compacte având un conţinut
argilos mai bogat.Datorită acestui fapt regimul lor hidrologic este defectuos afectând
acumularea excesivă de apă în anotimpurile umede şi uscarea puternică în timpul verii.
Caracterul mai acid al solului este indicat de prezenţa unor plante ca:Luzula
luzuloides,deschampsia flexuosa,Millium offusum,campanula parsicifolia,Sedum maximum.
Fragmentar,în cateva staţiuni din Cheile Nerei la baza stâncilor calcaroase,apar soluri ce
prezintă unele caractere pe baza cărora le-am încadrat la solurile roşii.Ele sunt puţin profunde
prezintă un orizont A brun ruginiu,datorită abundenţei de Fe şi un orizont B roşu-ruginiu cu
numeroase fragmente de calcar îmbrăcate într-o peliculă roşcată..Deşi formate pe calcar
reacţia solurilor roşii în partea superioară este slab-acidă. (pH=6,2-6,5).
Pe aceste soluri cu deficit de umiditate în timpul verii se instalează tufărişuri xerotermofile
sau pajisti xerofile în care domină Festuca valesiaca sau Andropogon ischaemum.
Mai semnalăm în porţiunile largi ale Văii Nerei (Poiana Haimeling,Poiana Damianului) soluri
hidromorfe pseudogleice formate pe aluviunile râului.Aici vegetaţia este reprezentată prin
zăvoaie de sălcii şi anin şi pajişti mezo-higrofile.

Habitate şi ecosisteme

În perimetrul de referinţă se regăsesc o serie de habitate specifice reliefului şi asociaţii

floristice şi faunistice unele fiind protejate de prevederile O.U.G. 57/2007 privind regimul
Ariilor Protejate din România. Habitatele naturale din perimetrul parcului cuprind zone
terestre, acvatice şi subterane, în stare naturală şi seminaturală care se diferenţiază prin
caracteristici geografice, abiotice şi biotice.
Datorită existenţei unei variaţii mari de relief cât şi a climatului temperat
continental cu pronunţate influenţe de climat mediteraneean, se înregistrează un număr
însemnat de tipuri de habitate naturale terestre, caracteristice pajiştilor şi tufărişurilor,habitate
de pădure, habitate de stâncării şi peşteri, precum şi de ape dulci.Pe teritoriul parcului se
găsesc un număr de 470 de peşteri şi avene dintre care 0 de tip A , 5 de tip B, 67 de tip C şi
398 de tip D.
Starea habitatelor de pădure naturale şi seminaturale din fondul forestier este în general
bună, oferind populaţiilor de specii condiţii favorabile de dezvoltare.
Habitatele de pădure (făgete) din acest parc unice în Europa, au o mare importanţă
biologică, genotipică estetică şi mediogenă fiind printre puţinele făgete care s-au păstrat în
stare virgină.
Deosebit de importantă este şi poziţia lor în areal, la interferenţa între Nord şi sud între
Mediterană şi Carpaţi, stând astfel mărturie pentru trecutul nostru paleobotanic ca o punte de
legătură între preglaciar şi postglaciar. Concentrarea de informaţie ştiinţifică într-o bancă
valoroasă de gene privind fagul, conferă, în plus acestor arborete monumentale, o valoroasă
funcţie fitosociologică şi măreşte valenţele turistice ale întregii zone.
Habitatele naturale din domeniul public al comunelor care includ pajişti şi tufărişuri se
caracterizează printr-o stare mai puţin favorabilă datorită păşunatului practicat în anumite
perioade ale anului când este interzis păşunatul şi cu un număr de animale pe unitatea de
suprafaţă mult mai mare decât capacitatea de suport al acestora.
În cazul habitatelor de ape dulci datorită braconajului practicat la pescuit, populaţiile
unor specii de peşti au scăzut numeric. În peşteri şi grote se produc încă daune, datorită
practicării turismului neorganizat şi insuficient controlat.
În vederea asigurării într-o măsură cât mai mare a conservării habitatelor naturale şi a
utilizării durabile a acestora se va acţiona în continuare pentru conservarea şi protecţia
speciilor de interes comunitar, precum şi pentru asigurarea măsurilor de protecţie a habitatelor
în concordanţă cu prevederile legale. alternează cu cele fosile cu depozite aluvionare şi
speleoterme de mari dimensiuni (P. Din Valea Miniş, P. Cu Zgârieturi, P. Întunecoasă din P-na
Roşchii) ;
Avene fosile situate în platourile carstice, în zone cu doline, cu denivelări de până la
50 m cu 1-3 puţuri cu puţine depozite speogenetice;
Avene fosile situate în platourile carstice sau versanţii dealurilor/văilor cu denivelări de
până la 100 m cu depozite speogenetice de dimensiuni mici sau medii (Av. Din Valea Ulmului
Mic, Av. Simion);
Avene subfosile, active care reprezintă componente ale sistemelor carstice, având
dezvoltări de până la 25 m şi denivelări de 5-30m. Sunt situate în zonele de subteranizare a
unor debite la contactul/pe contactul litologic calcar-gresie (Gura Golumbului, P-na
Liciovacea, Scocului, Cuceş, Roşchii, Odobaşniţa. Aceste cavităţi sunt lipsite de formaţiuni şi
au de regulă depozite aluvionare alohtone mari care le colmatează;
Avene cu pasaje fosile, subfosile şi active, care reprezintă componente ale sistemelor
carstice, având dezvoltări de peste 400m şi denivelări de 50-100m. Sunt situate în zonele de
subteranizare a unor debite la contactul/pe contactul litologic calcar-gresie Gura Golumbului,
P-na Liciovacea, Scocului, Cuceş, Roşchii, Odobaşniţa. Aceste sisteme carstice complexe au
în componenţă puţuri, galerii descendente, hornuri, săli unele de mari dimensiuni. Sectoarele
galeriilor active cu forme de eroziune şi coroziune alternează cu cele fosile cu depozite
aluvionare şi speleoteme de mici dimensiuni (Av. Explorator, Av. Bradului, Av. Domnesc).Pe
cuprinsul parcului există o mare varietate de peisaje şi forme subterane în funcţie de zonă.

Hidrografie
 Râul Nera,în lungime de cca.130 km,este apă curgătoare,cea mai importantă din
parc.Nera izvorăşte din Munţii Semenic şi se varsă în Dunăre.Afluenţii principali ai Nerei
sunt Valea Rea şi Valea Beiului,care colecteză apele unor bazine hidrografice mari,precum şi
pârâiele Lighidia,Agriş,Lăpuşnicu şi Ducin.În zona nordică parcul este străbătut de Valea
Minişului,apă cu debit permanent şi curs meandrat,afluent al Nerei.După ce străbate
Depresiunea Almăjului de la nord-est la sud-vest,Nera îşi schimbă direcţia de curgere spre
nord-vest în dreptul localităţii Şopotul Nou şi străpunge benzile de calcare,în zona vestitelor
Chei ale Nerei.În zona cheilor Nera separă Munţii Aninei de Munţii Locvei şi este mărginită
de versanţi foarte ondulaţi şi chiar abrupţi în partea inferioară,cu aspect de chei.
Fiind şi principalul râu care strabate parcul , râul Nera are o curgere de 23 km în
interiorul parcului unde delimitează Muntii Aninei de Muntii Locvei. Valea îngustă săpată in
stânca jurasică poartă numele de cheile Nerei . Râul Nera are un debit de 1-5 l/s la izvoare şi
de 1740l/s la ieşirea din parc.
Pârâul Miniş traversează parcul la limita de nord a acestuia de la vest la est .Izvorăşte
dintr-un izbuc si prezintă un evident caracter transversal , prezintă două sectoare de vale mai
largă , datorată formaţiunilor necarstificabile , ce alternează cu sectoare de chei salbatice .
Variaţia debitului pe traseul râului se încadreazaă în : 10-50 l/s la izvoare si 555l/s la vărsare.
Valea Beiului are debit constant de apa până in amonte la Lacul ,,Ochiul Beiului” de unde
spre obârşie debitul scade şi se pierde in substratul calcaros, formând ape subterane .În aval de
Ochiul Beiului primeşte ca afluent pe Beuşniţa.Un caracter de baza al hidrografiei ,
determinat de prezenţa calcarelor pe mari suprafeţe , este absenţa apelor in numeroase albii ,
ca urmare a infiiltrării prin ponoare sau prezenţa izbucurilor .Pe suprafaţa parcului există două
lacuri naturale fenomene unice in ţară.
Lacul Dracului este situat pe malul stâng al Nerei care s-a format prin prăbuşirea
tavanului unei peşteri. Are o suprafaţă de 700m² şi o adâncime maximă de 12 m.
Lacul Ochiul Beiului , acesta este un lac de dolină provenit prin dizolvarea de jos în sus a
rocii de către un izbuc astăzi aflat la baza lacului . Lacul are o suprafaţă de 284 m² şi o
adâncime de 3,6 m .
De asemenea există si un lac artificial denumit Lacul Golâmbului format prin bararea
pârâului Miniş în apropiere de localitaea Bozovici.Substratul predominant calcaros determină
o serie de particularităţi în reţeaua hidrografică a Munţilor Aninei .Unele au o influenţă destul
de mare asupra răspândirii altitudiniilor a unor specii montate sau a unor specii atlantic-
submediteraneene.Singurele văi din rezervaţie în care apa nu seacă nici în toiul verii
sunt:Valea Nerei,Valea Beiului şi Pârăul Beuşniţa (numai în bazinul inferior dupa Cheile
Beuşniţei).Celelalte văi,deşi împădurite sunt seci în timpul verii (Valea Beiului Sec,Pârâul
Beuşniţei în bazinul superior până la Cheile Beuşniţei,Valea rea,Ogaşul Alunilor,Valea
Cremeniţei ş.a.).În schimb sunt destul de frecvente izbucurile şi izvoarele cu debit mare ce
aprovizionează Nera sau Beiul cu apă rece şi în timpul verii,creându-se astfel în fundul
văilor,în locuri umbroase şi în jurul izvoarelor microclimate locale ce favorizează creşterea
unor elemente montane la altitudini de numai 180-400 m.Alături de numeroase
angiosperme,câteva pteridofite şi briofite montane (semnalate în enumerarea speciilor) în
pârâul Beiului şi Lacul ochiul Beiului se înmulţesc păstrăvi (Salmo irideus) iar în treimea
mijlocie a Cheilor Nerei unde apele devin reci datorită unor izbucuri cu un debit mare de apă
trăieşte (în singura staţiune din ţară) Cobitis elongata considerat de P.Bănărescu (1957) relict
terţiar în inchtio-fauna ţării.
Grotele şi peşterile frecvente mai ales în Cheile Nerei,creează condiţii favorabile pentru
dezvoltarea unor pteridofite şi briofite scinafile la altitudini mici (180-220 m).În grotele de
sub Cârşia Şoimului,de asemenea în cele din apropierea Lacului Dracului în condiţii de
umiditate,umbra permanentă şi temperatura relativ scazută se dezvoltă:Ctenidium
molluscum,Cratenerum commutatum,Pellia fabroniana,Athyrium filix-femina,Phyllitis
scolopendrium,Cystopteris fragilis ş.a.
O influenţă mare asupra răspândirii unor specii şi chiar asupra componenţei floristice a
unor cenoze o au dolinele mai mari şi adânci.În fundul dolinelor şi pe versanţii
umbriţi,nordici, se formează microclimate locale ce favorizează dezvoltarea unor specii higro-
mezofilece nu se întâlnesc pe versanţii însoriţi al aceloraşi doline.Influenţa este mai evidentă
în cazul când vegetaţia dolinei este constituită din pajişti şi mai puţin evidentă în cazul
pădurilor.

Flora şi vegetaţia

Din suprafaţa totală a parcului de 37,100 ha pădurea ocupă 26,373 ha (71%),cu

ecosisteme forestiere reprezentative dominate de făgete.În compoziţia generală a pădurilor
fagul este majoritar (60%),urmat de diverse specii de foioase de esenţă tare,în care predomină
carpenul (33%),quercine (7%) şi diverse răşinoase (7%).Predomină arboretele de fag cu vârste
de peste 60 de ani (45%) şi chiar arborete naturale bătrane.În zonele inaccesibile în care nu s-a
făcut recoltarea lemnului.În structura pădurilor se evidenţiază 4 asociaţii de ecosisteme
forestiere unice sau rare în România.Asociaţiile forestiere-constituite din păduri de fag
bănăţean (o varietate locală) cu alun turcesc,păduri de liliac cu mojdrean,gorunet carstic şi
arborete de paltin-frasin şi mojdrean-sunt rezultatul influenţelor climatice submeditaraneene şi
calcarelor existente în regiune şi prezintă interes pentru ştiinţă,referitoare la istoria vegetaţiei
forestiere.
Vegetaţia din Cheile Nerei este caracteristică pădurilor termofile şi zonelor cu sedimente
calcaroase.Specifică este bogăţia în specii de origine sudică,asociate cu specii
euroasiatice,europene şi central-europene,care constituie asociaţii vegetale complexe.
Printre rarităţiile floristice din Cheile Nerei reprezentative sunt speciile de bujor (Paeonia
mascula),cornişor(Ruscus hxpoglossum),alun turcesc (Corxlus colurna),fetică
(Valerianella coronata),talpa ursului (Acanthus balcanicus),Cirsium
arvense,Allium moschatum,măceş de Banat (Rosa stylosa var. beucensis) etc.
În bazinele hidrografice Beuşniţa-Valea Beiului şi Valea Rea ,ca şi în alte zone ale
Cheile Nerei,vegetează frecvent liliacul (Syringa vulgaris) şi alunul turcesc (Corylus
colurna),două specii de origine sudică,ultima realizând cele mai deosebite exemplare de
arbori de ţară, înălţimi de peste 22 m şi diametre în jur de 50 cm.
Ca şi în alte masive montane din Banat,fagul prezintă o mare amplitudine ecologică
altitudinală.Făgetele vegetează la altitudinile cele mai înalte,dar limita lor inferioară este la
numai 350-400 m.În compoziţia făgetelor participă alături de fagul obişnuit din Carpaţi
(Fagus sylvatica),alţi doi taxoni de fag sudic-Fagus taurica şi Fagus sylvatica ssp.
moesiaca.Existenţa în stratul erbaceu al făgetelor a speciilor sudice atestă originea vest-
balcanică a fagului din Banat,anterior instalării acestuia în Transilvania.
Vegetaţia Cheilor Nerei este caracteristică pădurilor cu elemente termofile care ocupă
peste 80 % din Rezervaţia Beuşniţa-Cheile Nerei.Pădurile de gorun (Quercus petraea)
acoperă plantele repezi şi abrupte iar podişurile şi văile sunt ocupate de codrii întinşi de fag
(Fagus sylvatica,Fagus sylvatica ssp. moesiaca,Fagus sylvatica ssp.
borzae,Fagus orientalis,cu subspecia Fagus taurica).Aceste păduri de gorun şi
fag,alături de arboretele derivate cu carpen şi de tufărişurile xerotermofile sunt reprezentative
în Cheile Nerei.
Vegetaţia stâncilor este constituită din asociaţii saxicole,unde alături de numeroase
specii autohtone carpat-o balcanice,întalnim şi alte specii rare:Alyssum
petraeum,Sesleria filifolia,Melica ciliata,Galium purpureum,Lactuca
perennis,Saxifraga marginata,Seseli gracile,Seseli rigidum,Sempervivum
heuffeli etc.
Influenţa florei din Sudul Europei este confirmată de numeroasele specii
submediteraneene şi balcanice,care se întalnesc în stratul erabaceu al pădurilor de
gorun,garniţă şi cern (în rezervaţia Ciclovei –Şimionu Rolu) şi în tufişurile xerotermofile de
tipul şibliac,unde întalnim frecvent:Coronilla emersus ssp.
emersides,Ornithogalum pyramidale,Ornithogalum pyrenaicum ssp.
sphaerocarpum,Primula veris ssp. columnae etc.În făgetele mezofile,speciile
sudice sunt mai slab reprezentate de Euphorbia lingulata,Melittis
melissophyllum,Smyrnium perfoliatum,Scutellaria pichleri,Vinca ninor etc.
Ca specii endemice enumerăm:Athamanta turbith ssp. hungarica,Dianthus
banaticus,Sorbus borbasi etc.Dintre speciile forestiere de climă blândă mai
amintim:scumpia (Cotinus coggygria),mojdreanul (Fraxinus ornus),cornul (Cornus
mas),vişin turcesc (Prunus mahaleb)etc.
În zona Cracului Despedea din Cheile Nerei şi a Cheilor Şuşarei (afluent al Nerei)
precum şi în făgetele de pe expoziţiile nordice şi vestice ale Culmii Rolului,la altitudini între
600-850 m,vegeteză frecvent tisa (Taxus baccata),arbore declarat monumet al naturii.Se
consideră că,în urmă cu mii de ani,în Cheile Nerei existau păduri întinse de tisa.Se
invocă,drept argument,existenţa în Cheile Nerei a unui teritoriu întins cunoscut sub denumirea
de ,,Tis”,căruia localnicii îi spun ,,Ciş” iar Tisei ,,Cişa”.
Flora Munţilor Aninei şi cu deosebire în bazinul Nerei s-a evidenţiat printr-o
mare bogăţie şi caractere aparte. Deşi flora Banatului a fost studiată încă din 1858 de I
Heuffel, iar zona limitrofă localităţilor Sasca Montană chiar mai de mult (1840, 1842,
1845 – P. Wierzbicki) o cunoaştere amănunţită bine documentată prezintă abia în 1968 L
Schrött, în teza sa de doctorat.Pe teritoriul Parcului se găsesc un număr de 17 specii de licheni
aparţinând la 9 familii.
Ciupercile se găsesc într – un număr de 279 specii, care formează 358 de
combinaţii ciupercă – gazdă. Cea mai bine reprezentată este Familia Uredinales cu 61 de
specii, care formează 81 de combinaţii ciupercă – gazdă. Urmează din punct de vedere al
număruluide taxoni: Fam. Hyphomicetes cu 34 de specii, Fam. Hymenomycetes cu 24
de specii şi Fam. Ustilaginales cu 10 specii.
În urma cercetărilor făcute s-au identificat 1086 specii de plante superioare prezente în
zonă, aparţinând la 98 familii. Dintre cele 98 familii, cel mai bine reprezentate sunt 19 familii.
Din analiza fitogeografică rezultă că numărul cel mai mare de specii aparţine elementului
european (în sens larg) aproximativ 603 specii. Dintre acestea cele mai numeroase sunt
speciile eurasiatice, urmate de speciile europene, central europene şi circumpolare.
Deşi elementul central european este reprezentat doar prin 124 specii, totuşi se
impune la maxim în sensul vitalităţii şi al biomasei prin faptul că cuprinde pe cei mai
importanţi edificatori dominanţi din pădurile mezofile (Fagus sylvatica, Quercus
petraea,Carpinus betulus, Acer pseudoplatanus, Tilia platiphyllos).
Speciile circumpolare se întâlnesc în pădurile de fag şi în pajiştile mezofile
instalate în locul pădurilor defrişate. Astfel menţionăm Phyllitis scolopendrium,
Athyrium filix - femina, Drypteris filix mas, D dilatata, D. carthusiana, D.
cristata,
Gymnocarpium robertianum, Gymnocarpium dryopteris, Polypodium
vulgare, Poa nemoralis,Deschampsia flexuosa, Milium effesum, Oxalis
acetosella, Pirola secunda, Pirola uniflora,Vaccinium myrtillus.
Dintre speciile circumpolare din pajiştile mezofile cele mai frecvente sunt:
Festuca rubra, Poa pratensis, Molinia coerulea, Agrostis tenuis, Phleum
pratense,Alchemilla vulgaris, Trisetum flavescens, Equisetum fluviatile. În
paşiştile mezohigrofile cresc: Agrostis alba, Eriophorum latifolium,
Juncus articulatus, Equisetum palustre, Sagina procumbens.
În pădurile xerofile şi subxerofile, în pajiştile xerofile şi în vegetaţia stâncăriilor
calcaroase elementul circumpolar este slab reprezentat: Turritis glabra şi Geum
urbanum
în pădurile subxerofile, Poa nemoralis, Asplenium viride şi Minuartia verna pe
stâncăriile calcaroase semiumbrite.
Influenţa sudică în caracterul general al florei parcului, este dovedită de numărul mare al
elementelor sudice. Dintre acestea pe primul loc se află elementul submediteranean (127
specii) şi apoi urmează elementul balcanic (inclusiv balcano -iliric şi balcano – panonic cu 63
de specii), cât şi elementul moesic (cu 19 specii) deşi acesta din urma într-o concentraţie mai
mică a speciilor. În ceea ce priveşte speciile submediteraneene cele mai numeroase cresc în
pădurile subxerofile de cer şi gârniţă şi tufişurile xerotermofile, dar şi în pajiştile xerofile,
stâncăriile calcaroase însorite şi pădurile mezofile de fag şi gorun. Cele mai puţine specii
submediteraneene se întâlnesc în pajiştile mezofile şi în vegetaţia ruderală.
Dintre speciile submediteraneene frecvente în pădurile submediteraneene de cer şi gârniţă şi
în tufărişurile xerotermofile de tipul şibliacului cităm: Carpinus orientalis,
Cotoneaster tomentosa, Sorbus domestica, Cornus mas, Fraxinus ornus,
Lychnis coronaria, Arabis turrita, Potentilla micrantha, Lathyrus latifolius,
Physocaulis nodosus, Inula conyza, Ruscus aculeatus, Muscari comosum,
Ornithogalum pyramidale.
Flora pajiştilor xerofile din regiunea colinară şi de pe pantele calcaroase este
bogată în specii submediteraneene mai frecvente fiind: Tunica saxifraga, Sedum
cepaea,Sanguisorba minor, Trifolium striatum, Orlays grandiflora, Stachys
germanica,Valerianella coronata, Aira elegans, Ventenata dubia.
Dintre speciile balcanice ce cresc în pajistile xerofile menţionăm:Pulsatilla
montana, Achillea crithmifolia, Jurinea mollis.Deşi puţine la număr speciile
moesice prezintă un interes deosebit, ele atestând înrudirea dintre flora acestei zone şi cea din
Carpaţii Trasndunăreni şi Munţii Balcani.Elementul moesic este cel mai bine reprezentat în
vegetaţia stâncăriilor calcaroase de:Cerastium banaticum, Silene saxifraga,
Peucedanum longifolium, Veronisa crassifolia,Asperula tenella, Seslaria
filifolia.
Marea diversitate floristică, de pe o suprafaţă relativ redusă se datorează
complexităţii aspectelor staţionale, condiţionată de variaţia exuberantă de forme ale
reliefului carstic ca şi de un complex de împrejurări fitoistorice particulare, datorită
aşezării acestui teritoriu la răscrucea unor valuri de migraţiune floristică având diferite
obârşii fitogeografice.
Vegetaţia prezintă o deosebită importanţă ştiinţifică, aici întâlnindu-se o serie de
specii rare, diverse endemisme şi specii sudice, unele aflate în apropierea de limita
nordică a arealului european. Se întâlnesc aici asociaţii vegetale caracteristice pentru
partea de sud-vest a ţării, cu afinităţi cu vegetaţia submediteraneeană de la sud de Dunăre.
Printre cele mai caracteristice se numără făgetele cu alun turcesc, tufărişurile de liliac,
mojdrean şi scumpie cu numeroase specii însoţitoare saxicole, pajiştile de stâncării şi
asociaţiile pioniere de stâncării calcaroase.
Caracterizarea generală a vegetaţiei
Etajarea vegetaţiei este ceea ce caracterizează în ansamblu masivele muntoase
din sudul Banatului însă datorită marii varietăţi a condiţiilor fizico - geografice şi a
substratului predominant calcaros unele etaje de vegetaţie sunt foarte înguste şi
fragmentate, altele dimpotrivă prezintă o remarcabilă amplitudine altitudinală.
Subetajul pădurilor termofile de cer şi gârniţă constituie banda externă şi se
prezintă în cea mai mare parte defrişată, în locul acesteia instalându-se pajişti xerofile şi
tufărişuri xerotermofile.
Subetajul pădurilor de gorun formează de asemenea o bandă îngustă şi
fragmentată fiind reprezentată pe platouri şi pante însorite de gorunete subxerofile, iar pe
pante umbrite şi văi de goruneto - cărpiniţe.
Subetajul pădurilor de gorun şi fag se caracterizează prin alternanţa între
făgetele de pe versanţii umbriţi şi fundul văilor şi gorunetele de pe pantele însorite şi
platouri.
Subetajul pădurilor de fag este cel mai reprezentativ. Făgetele pure sau amestecate , în
multe staţiuni, datorită inversiunii vegetaţiei, se găsesc de multe ori şi la altitudini mai joase,
450-500 m.
Fitocenozele ierboase secundare, instalate în locul pădurilor defrişate, se
succed în funcţie de creşterea altitudinii, de expoziţie şi de reacţia solului. Astfel, pe locul
pădurilor de cer şi gârniţă se găsesc pajişti xerofile în care elementele continentale sunt
destul de frecvente. În staţiuni mai puţin xerofile în locul acelor păduri s-au instalat
pajişti dominante de Chrysopogon gryllus.
În terenurile unde în trecut s-au defrişat pădurile de gorun, carpen, fag, sau în
luminişurile pădurilor constituite din speciile amintite, vegetează pajişti mezofile.
În bazinul Beuşniţa, în Valea Beiului şi Cheile Nerei datorită reliefului foarte
accidentat care determină o diferenţiere sensibilă a intensităţii radiaţiilor solare şi implicit
a temperaturii şi umidităţii atmosferice se formează microclimate şi topoclimate destul de
variate. Din această cauză vegetaţia apare de cele mai multe ori mozaicată. Alături de cea
zonală, primară, în bazine şi pe pante abrupte s-a păstrat o vegetaţie intrazonală, relictară,
cu multe particularităţi locale.
În acest tip de vegetaţie, deosebit de importantă din punct de vedere fitoistoric se
încadrează pădurile mezofile cu specii de Fagus taurica şi Corylus colurna, tufărişurile
xerotermofile şi vegetaţia stâncăriilor calcaroase însorite.
Făgetele relictare, păstrate în câteva staţiuni ferite din Bazinul Beuşniţa au o
vârstă şi o compoziţie floristică deosebită de a făgetelor de tip climax.
Tufărişurile xerotermofile reprezintă vestigii ale vegetaţiei submediteraneene
larg răspândită în faza xerotermă din postglaciar, în sudul Banatului. Pe stâncăriile
calcaroase însorite s-au păstrat câteva asociaţii în care elementul dacic, balcanic şi
balcano - moesic deţin un rol important.
Datorită reliefului accidentat, în Bazinul Beuşniţa inversiunile de vegetaţie sunt
destul de frecvente. Pe pantele însorite ale vârfurilor ce mărginesc bazinul, vegetaţia
termofilă constituită din tufărişuri de cărpiniţă, scumpie, liliac şi alun turcesc se întâlnesc
până la 850-960 m altitudine, în schimb în Valea Beiului Sec, făgetele pure cresc la
numai 320 m altitudine.
În Cheile Nerei valea fiind îngustă, subetajele de vegetaţie sunt perpendiculare
pe cursul râului. În numeroase staţiuni vegetaţia intrazonală constituită din tufărişuri
xerotermofile, păduri umede de defileu şi zăvoaie, face ca succesiunea subetajelor
prezentată anterior să fie greu de urmărit. Inversiunile de vegetaţie sunt destul de
frecvente în Cheile Nerei.
 Vegetaţia actuală se prezintă heterogen şi mozaicat, unele asociaţii fiind
prezente fragmentar, ca urmare a variabilităţii microstaţionale.
Comparând asociaţiile identificate în cadrul ariei protejate cu cele din sudul
Dunării sau din Transilvania, au reieşit multe particularităţi specifice ale celei din
Parcului Naţional Cheile Nerei-Beuşniţa, care se diferenţiază prin existenţa unor
elemente sudice cu mare valoare fito-istorică.
Pe teritoriul parcului au fost identificate un număr de 35 de asociaţii vegetale din
care 17 sunt asociaţii de plante lemnoase, 9 asociaţii de pajişti xerofile, xero – mezofile
sau mezofile, 6 asociaţii caracteristice stâncăriilor calcaroase şi 3 asociaţii de buruienişuri
instalate în locul pădurilor defrişate. Cele 35 de asociaţii identificate aparţin
cenotaxonomic la 10 clase. Numărul cel mai mare de asociaţii revine claselor: Querco –
Fagetea – 8 asociaţii; Quercetea pubescenti – petraeae – 6 asociaţii şi Festuco –
Brometea – 4 asociaţii.
Conspectul sintaxonomic al asociaţiilor reprezentative din Parcul Naţional
Cheile Nerei Beuşniţa:
Tipuri naturale de pădure:
Principalele tipuri de păduri care se găsesc pe suprafaţa Parcului Cheile Nerei
Beuşniţa sunt:
Brădeto –4 %
Făget montan amestecat 4 %
Făget normal cu floră de mull 1 %
Făget montan pe soluri scheletice cu floră de mull 14 %
Făget de limită cu floră de mull 2 %
Făget montan cu floră de mull 3 %
Făget montan cu Luzula Luzuloides 1%
Făget de deal cu floră de mull 12 %
Făget de deal pe soluri scheletice cu floră de mull 14 %
Făget de deal pe sol superficil cu substrat calcaros 17 %
Făget de deal cu floră acidofilă 3 %
Făget de deal cu Vaccinium myrtillus 1 %
Amestec de stâncării calcaroase 1 %
Făget de deal pe soluri rendzinice 1 %
Făgeto - cărpinet cu floră de mull 1%
Făgeto - cărpinet pe soluri rendzinice 1%
Făget amestecat din regiunea de deal 10 %
Gorunet de coastă cu graminee şi Luzula 2 %
Gorunet cu cărpiniţă 1 %
Goruneto - făget cu Luzula luzuloides 2 %
Făgeto - cărpinet de stâncărie 1 %
Amestec normal de Go, Gi, Ce 4 %
 Fauna

Munţii Aninei, reprezintă unitatea geomorfologică – geografică cu o personalitate

aparte dată de relieful carstic. Complexitatea geografică a regiunii, calcarele jurasice şi
cretacice cu cea mai mare extindere unitară din ţară care exprimă un relief carstic variat şi
original, climatul sudic mediteraneean cât şi elementele faunistice au fost factori determinanţi
în declararea Parcului Naţional Cheile Nerei Beuşniţa. Datorită accesibilităţii dificile cât şi
corecta gospodărire a zonei au permis menţinerea în regim natural a ecosistemelor din zonă
nefiind atinse de factorii antropici.
Fauna studiată pe teritoriul parcului fie cu diferite ocazii bine dirijate, sau
dimpotrivă fortuit, indică prin componenţa sa existenţa multor reprezentanţi interesanţi.
Astfel din datele obţinute putem observa ca au fost identificate un număr de
189 de taxoni de nevertebrate şi 124 de taxoni din cadrul vertebratelor, deci în total un
număr de 313 taxoni.
Sudul Banatului a permis pătrunderea şi adăpostirea unei faune cu pregnant
caracter mediteraneean. Aici, aceste specii mediteraneene, specii cunoscute a fi termofile
au găsit prin relieful calcaros, însorit condiţii propice de instalare. Pe de altă parte
Banatul mai ales partea sa sudică a fost zonă refugială în timpul glaciaţiunilor, în care au
supravieţuit specii terţiare ca Amphimelania holandri dintre nevertebrate şi Cobitis
elongata, dintre vertebrate.
De altfel, fauna de nevertebrate (atât epigee cât şi hipogee) din multe puncte
studiate (Valea Nerei, Valea Minişului, Bei, etc) ale perimetrului luat în discuţie deţine
cel mai însemnat număr de specii cu areal restrâns din ţara noastră, un număr însemnat de
endemisme (29), de specii rare (45), ceea ce conferă regiunii un caracter deosebit.Numeroase
specii sunt central europene sau eurosiberiene, specii în general higrofile, proprii pădurilor de
foioase în cazul faunei terestre.
Cheile Nerei Beuşniţa domină coleoterele şi opilionidele, urmate de colembole, aranee,
chilopode şi diplopode de pseudoscorpioni, tisanure, izopode, orthoptere, formicide,
gasteropode, larve de diptere şi lepidoptere.Câteva exemple sugestive vor da substanţă celor
afirmate. Astfel dintre cele 40 de specii de gasteropode semnalate în zonă 14 specii sunt
endemice iar 4 sunt rare:Mastus trassylvanicus prelevate în Valea Minişului şi care este şi un
relict; Carpathica langi, Vitrea diaphana, Zenobilla umbrosa, găsite în bazinul Nerei.
Referitor la fauna de aranee este de remarcat faptul că se compune, aproape în
totalitate, din forme caracteristice pentru păduri umede, ce aparţin tipului ecologic ombro
– hygrofil (cu excepţia familiei Thomisidae) cu valenţa ecologică moesică. De asemenea,
se manifestă o preponderenţă a formelor submontane şi montane ca: Pardosa riparia,
pardosa lugubris, Laptyphantes, Apostemus.
Analiza structurii specifice arată ca element dominat specia Pardosa lugubris,
urmată de Aulonia albimana, Zelotes pedestris, Leptyphantes mengei. De subliniat, că în
componenţa structurală specifică araneelor din zonă sunt prezente şi câteva elemente rare
şi deosebit de interesante din punct de vedere zoogeografic: Atypus affinis, Centromerus
dilutus, Irahynella nudipalpis, Wideria melanocephala, Diclocephalus cannatus, Arctosa
figurata.
Ortopterele, reprezintă un grup faunistic bine şi atent investigat în zonă. Analiza
bogatului material prelevat a evidenţiat în primul rând o heterogenitate marcantă, fapt ce
dovedeşte o puternică influenţă a faunelor estice şi sudice. Ca elemente faunistice
interesante ce reţin atenţia amintim speciile endemice: Odontopodisma mantana şi
Zobovskia banatica, apoi Saga pedo, ca specie rară. De semnalat pe baza altor criterii
prezenţa speciilor: Polysarcus denticaudus şi Calliptomus etalicus care prin înmulţirea
lor vor putea produce daune foarte importante.
În acelaşi timp o importanţă deosebită o prezintă existenţa pe teritoriul Parcului
Cheile Nerei Beuşniţa a relictelor glaciare Lacerta vivipara şi Vipera berus. Vipera
ammodytes (vipera cu corn) care este o specie strict protejată în România şi întreaga lume
prin conveţiile şi directivele europene, şi-a redus dramatic arealul său de răspândire în ultimul
secol, astfel că Banatul reprezintă unul dintre ultimele refugii ale speciei. În consecinţă
conservarea speciei a devenit o prioritate la nivel naţional şi interaţional. În ţara noastră este
interzisă :deţinerea, capturarea, molestarea sau uciderea exemplarelor ce aparţin acestei
specii..
Fauna terestră include o serie de elemente sudice (mediteraneene, balcanice sau
caucaziene) între care unele rare:şapte gasteropode (Zenobiella incarnata, Z. rubiginosa, Z.
umbrosa, Vitrrea diaphana, Daudebardia langi, Limax tigvenius, Acme banatica), trei
chilopode (Strigamia banatica, Insigniporus acunaeli, Lithobius burzenladicus wardaranus),
patru coleoptere carabide (Carabus kollari, C. ulbrichi fastuosus, C. coriaceus banaticus, C.
coriaceus subrugosus).Între aceste specii, C. kollari are arealul restrâns la sudul
Banatului.Alte nevertebrate caracteristice sau rare sunt: scorpionul (Euscorpius carpathicus),
cinci ortoptere dintre care amintim pe Odontipisma montana-endemic în sudul Banatului
precum şi araneele migalimorphe Atypus affinis şi Nemesia cementaria, având afinităţi
tropicale.
Peşterile din Cheile Nerei adăpostesc o faună bogată, cel mai remarcabil element fiind un
gen de coleopter Banatiola vandeli, găsit în peştera Gura Porcariului.S-au alcătuit liste
complete ale faunei de nevertebrate (asociaţie parietală asociaţiile din planşeu, sinuzia
guanoului) din 11 peşteri situate în lungul Cheilor Nerei.
Avifauna zonei structurată în cel puţin trei ornitocenoze: sinantropa, de
stâncărie şi a pădurilor frapează prin abundenţe foarte mici fapt, în general obişnuit
pentru cenozele variate şi mixte, formate din specii de diferite tipuri zoogeografice.
Aceasta denotă pe de o parte dimensiunile limitate ale nişelor ecologice diverse şi
multiple dar cu potenţial ecologic foarte mic, iar pe de altă parte fragilitatea acestor
ornitocenoze, în care orice modificare bruscă, chiar dacă nu este de anvergură, poate
elimina tocmai păsările cele mai rare şi preţioase din punct de vedere faunistic favorizând
în acelaşi timp speciile cosmopolite şi deseori nedorite de către om.
Totuşi în Parcul Naţional Cheile Nerei Beuşniţa încă îşi face prezenţa speciile
Falco subbuteo şi Falco peregrinus, specii protejate la nivel european prin Directiva
Consiliului Europei 79 / 409 EEC privind conservarea păsărilor sălbatice. Pe lângă
acestea mai sunt peste 50 de specii ce se supun protecţiei europene conform directivei sus
amintite. Ca urmare parcul dispune de o diversitate avifaunistică bogată.
Deoarece România şi implicit acest parc naţional se află aşezat între regiunea
boreală şi tropicală, prin această zonă trec unele dintre cele mai importante căi de
migraţiune ale păsărilor, toamna spre sud (pasajul de toamnă) şi primăvara spre nord
(pasajul de primăvară). Din punct de vedere zoogeografic, migraţiile au atât o
însemnătate istorică (ajutându-ne să înţelegem traseele de deplasare ale păsărilor în
pliocen şi glaciar sau locul genezei lor) cât şi una cenotică, întrucât îmbogăţesc spectrul
faunistic al unei regiuni într-o anumită perioadă a anului. În desfăşurarea acestui fenomen
biologic Parcul Cheile Nerei - Beuşniţa reprezintă locul de odihnă şi hrană, dar şi
refugiul pentru cuibăritul a numeroase specii migratoare. Speciile de păsări nu pot fi
ocrotite ca entităţi separate de mediul lor de viaţă. Din contră ele trebuie conservate.
În urma cercetărilor efectuate de Maria Paspaleva, se constată, că din cele 120 de păsări
semnalate anterior în sudul Banatului, 17 nu au mai fost găsite în perioada 1976-1977.Printre
ele sunt unele specii rare sau de pasaj, dar şi 12 răpitoare mari care probabil au dispărut între
timp.S-au găsit 49 de specii nesemnalate în zonă, între care cinci sau şase sunt apariţii noi in
faună, specii meridionale în expansiune spre nord: Alectoris graeca, Apus melba,
Ptynoprogne rupestris, Hirundo daurica, Emberiza cia şi o silvie.
Merită amintit că văile Nerei şi Cernei sunt situate pe culuarul de pătrundere a speciilor de
păsări sudice spre Europa centrală, culuar care ocoleşte estul Bulgariei şi sud-estul
României..Ornitocenozele de aici sunt oarecum diferite de cele din restul ţării datorită
prezenţei unor specii sudice(Parus palustris şi P. lugubris între piţigoi, Dendrocopos minor
D. Leucotos, D. syriacus şi Picus canis)care ocupă nişele ecologice ale speciilor cenral-
europene.
Herpetofauna nouă reptile şi nouă amfibieni, între care Lacerta viridis, L. muralis şi
Vipera ammodytes sunt specii termofile.Şarpele orb, Anguis fragilis colchicus este frecvent în
păduri, fiind reprezentat mai ales prin exemplare mascule prevăzute cu puncte albastre (aşa
zisa varietate cyaneopunctata).Şarpele de apă, Natrix tesselatus , este mai frecvent în Nera
decât în alte râuri.În bazinul inferior al Nerei, în afara limitelor parcului, se mai întâlnesc
Lacerta taurica, L. praticola, Coluber jagularis caspius.De semanlat este că atât între reptile
şi amfibiemi, cât şi între nevertebrate se întâlnesc şi specii central europene, de păduri umede,
în staţiunile împădurite şi în apropierea pâraielor, adesea în vecinătatea staţiunilor xerofite, în
care se întâlneşte o floră şi o faună submediteraneană.
Amfibienii prin prezenţa speciilor Triturus cristatus, Rana ridibunda, Rana
dalmatina, Bombina variegata, ce sunt protejate la nivel european si naţional prin O.U.
G. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale a
florei şi faunei sălbatice, Convenţia de la Berna (Conservarea vieţii sălbatice si a
habitatelor naturale din Europa), cât şi prin cele 2 Directive recunoscute la nivel european
pe care se bazează programul NATURA 2000 (Directiva Consiliului Europei referitoare
la conservarea habitatelor naturale şi a florei şi faunei sălbatice 92 / 43 EEC ) dau un
plus de însemnătate faunei acestui parc.
Un deosebit interes prezintă fauna acvatică a Nerei şi a principalilor săi afluenţi.Peştele
Cobitis elongata (popular fâsa mare), relict preglaciar in fauna Europei, se găseşte la noi
numai în Nera, în amonte Bozovici până aproape de vărsarea râului în Dunăre, maximum de
abundenţă înregistrându-se din amonte de cantonul Damian şi până la Naidăş (în aval de
chei)-pana recent specia trăia şi în afluenţi ai Jiului.Se găseşte de asemenea în câţiva afluenţi
sudici ai Dunării din Serbia şi Bulgaria.Al doilea peşte remarcabil din acest râu este fusarul
(Zingel streaber), reprezentat printr-o specie nouă (Z.s. Nerensis) în curs de descriere, căreia
se pare că îi aparţin şi populaţiile din afluenţii Dunării din Serbia.
O particularitate hidrobiologică a Nerei este abundenţa moluştelor, în primul rând cele
patru specii de prosobranchiate (Amphimelania holandri, Theodoxus fluviatilis Fagotia esperi,
în cantităţi mai mici F. Acicularis), iar în al doilea rând, pulmonatul Ancylus
fluviatilis.Abundenţa acestor specii şi proporţia dintre ele variază în funcţie de condiţiile de
mediu; în linii mari cea mai abundentă specie este Amphimelania holandri care are şi cel mai
restrâns areal: râurile Nera şi Caraş în România, Sava şi alte câteva râuri afluente Dunării în
Serbia şi unele pâraie şi izvoare afluente ale lacului Orhida.Aceeaşi asociaţie a celor patru
specii de prosobranchiate se mai întâlneşte in România în râul Caraş, având o componenţă
diferită, şi individualizându-se îndeosebi pe fundul argilos, nu pe piatră.
În Nera, asociaţia de prosobranchiate începe la 2 km în aval de intrarea râului în chei şi ajunge
până în Zlatiţa.Abundenţa maximă se constată în chei (chiar din punctul din care
ea apare), şi până puţin în aval de Sasca Montană.Mai jos, asociaţia are o dezvoltare mai slabă
(în schimb creşte populţia de Fagotia esperi), şi există porţiuni întinse, cu fund pietros, în care
toate patru prosobranchiatele lipsesc.
În faciesul nisipos sl râului, trăieşte în cantităţi extrem de mari scoica Unio crassus.Singurele
râuri din ţară în care s-a mai constatat prezenţa acestei specii sunt : Timişul, Bega, Crişul
Negru, Turul, dar în niciunul din aceste râuri, specia nu atinge abundenţa constatată în
anumite porţiuni ale Nerei.
O specie remarcabilă care trăieşte în mai mulţi afluenţi ai Nerei este racul de munte
(Austropotomobius torrentium), a cărui răspândire este limitată în sud-vestul ţării.
Fauna de insecte reofile a Nerei este incomplet cunoscută.Este posibilă existenţa mai
multor specii sudice şi chiar endemisme, îndeosebi dintre trichoptere si plecoptere, dar nu în
acelaşi număr ca în bazinul Cernei.O paticularitate a Nerei este raritatea gamaridelor, care
sunt extrem de abundente în bazinul vecin, al Caraşului.Raritatea lor se explică prin lipsa
resturilor organice.
Unicitatea faunei acvatice a Nerei constă în supraveţuirea numai în acest râu, la nord
de Dunăre, a celor două specii, având o indiscutabilă vechime preglaciară în bazinul
fluviului:Cobitis elongata şi Amphimelania holandri.Ambele se întâlnesc şi în râul Sava, şi
poate şi în alte râuri din Serbia, fiind posibilă prezenţa în acestea a întregii zoocenoze de
moluşte şi prosobranchiate.Considerăm că există încă, o legătură măcar intermitentă, între
populaţiile din Nera şi cele din Serbia , unele exemplare străbătând ocazional fluviul.
Pe langă toate celelate specii putem spune ca Parcul Naţional Cheile Nerei
Beuşniţa adăposteşte şi încă un număr însemnat de carnivore printre care ursul, lupul,
râsul, specii care de asemenea datorită reducerii dramatice a populaţiilor au fost declarate
specii în pericol pe lista CITES şi sunt protejate prin conveţii internaţionale şi Directiva
92 / 43 EEC, iar la nivel naţional prin O. U. G. 57/2007. Toate cele trei specii amintite
mai sus sunt aproape dispărute din vestul şi centrul Europei. Cea mai mare parte a
populaţiilor europene de lupi, râşi şi urşi se găsesc totuşi în România şi binenţeles şi acest
parc se bucură de prezenţa acestora.
De asemenea pe teritoriul parcului există colonii sau exemplare izolate de lilieci.
Conform legislaţiei în vigoare atât pe plan mondial cât şi în România speciile sunt
protejate. O parte din speciile întâlnite în zona de referinţă au colonii de hibernare sau
maturitate în peşteri. Propune pe această cale protejarea teritoriului în care aceste colonii
se află cât şi a întregului areal al parcului ştiindu-se faptul că liliecii se hrănesc în afara
peşterilor cu diferite speci de nevertebrate care intră în componenţa faunei parcului.
Conservarea speciilor este o urgenţă şi un imperativ al zilelor noastre. Multe
specii se află în declin, apropiindu-se de extincţie. Cauzele primordiale ale declinului
populaţiilor şi ale degradării / distrugerea habitatelor lor se datorează presiunii umane, iar
aceasta creşte pe măsura dezvoltării tehnologiei şi creşterii demografice.

Limitele si zonarea interna a parcului

Limitele Parcului Naţional Cheile Nerei – Beuşniţa au fost stabilite prin HG
230/2003, având o suprafaţă totală de 36.758,00 ha.
Limita nordică porneşte din Dealul Tâlva Mică (borna silvică 12 / U.P.V,
O.S.Oraviţa), trece peste Vârful Tâlva Mare, pe interfluviul ce desparte bazinu1 Oraviţei
[V – 3.10.a.1] de cel al Jitinului, apoi coboară în DN 57 B în borna silvică 54 / U.P V,
O.S. Oraviţa pentru a ocoli pe la sud Sanatoriul Marila pe limita fondului forestier prin
bornele silvice 49 şi 36 din acelaşi U.P. De aici se continuă pe drum până la borna silvică
44 din U.P. III, O.S. Anina unde se îndreaptă spre sud până la borna silvică 43. De aici
continuă pe Cracul Ocnarului, prin borna silvică 36 şi pe Dealul Ocnarului, apoi pe
Vârtoapele lui Matei, până la borna silvică 23, unde trece pe limita fondului forestier, pe
care coboară în Valea Minişului [VI – 1.7] în borna silvică 15 din U.P. II, O.S. Anina.
Urmează aval Valea Minişului pe malul stâng până la borna silvică 81 din U.P. III
Anina,O.S. Anina, de unde urmăreşte limita fondului forestier prin bornele 77, 76, 75 din
acelaşiU.P., pe la sud de localitatea Steierdorf, trece pe malul stâng al pârâului Steier [VI –
1.7.a] în borna silvică 129 şi coboară până la confluenţa cu Valea Minişului. De la
confluenţă urcă pe Dealul Frumos, care desparte bazinele hidrografice ale Minişului şi
Steierului şi merge pe culme prin Dealul Zăbăl pe interfluviul ce desparte bazinul
Minişului de bazinele pâraielor Buhui şi Poneasca până la conlfuenţa Poneasca / Miniş
(borna silvică 218, U.P. II, O.S. Bozovici).
Limita estică porneşte de la confluenţa Poneasca / Miniş şi continuă aval pe
malul stâng al Minişului până la confluenţa cu Vâlceaua Mărăeţilor, urcă pe Dealul
Padizelu Mare, continuă pe Dealul Brezăricea şi coboară la confluenţa pârâului Lighidia
cu un afluent de stânga al acestuia (borna silvică 61 / U.P. II, O.S. Bozovici). Urcă pe
culmea Agreşului şi apoi coboară în pârâul Agreş la confluenţa acestuia cu ogaşul
Streneac, pentru a continua pe un aliniament de culmi format din dealul Streneac, Tâlva
Mare, Tâlva Curmăturii, Poiana Zaniului, Poiana Goruneţ, Poiana Branişte, Zmuta Mare,
traversând Valea Lăpuşnicului pe la confluenţa sa cu pârâul ce izvorăşte de sub Vârful
Tâlvei, apoi pârâul Moceriş pe la confluenţa sa cu ogaşul Fetei Mari, de unde urcă în
Vârful Zmuta Mare. De aici coboară în pârâul Ducin, pe care îl urmează pe malul stâng
până la confluenţa sa cu pârâul Ducinoiu. Coboară pe malul stâng al Ducinului până la
confluenţa sa cu ogaşul Odăilor, de unde urcă în Vârful Odăilor. Din acest vârf coboară
până la borna silvică 12 din U.P. I, O.S. Bozovici, continuând pe malul stâng al ogaşului
Băzăcău, şi de la confluenţă pe malul stâng al văilor Ducinului şi Nerei până la
confluenţa Nerei cu Valea Bucevii.
Limita sudică urmează văile Bucevii şi Cremeniţa pe malul drept al acestora,
apoi urmează pârâul Boiştea pe malul drept până la confluenţa acestuia cu Valea Runcii,
pe care o urmează până la obârşia sa, unde trece pe limita fondului forestier, în borna
silvică 241 din U.P. III, O.S. Sasca Montană până în borna silvică 253 din acelaşi U.P.
Limita vestică porneşte la est de localităţile Cărbunari şi Ştinăpari din borna
silvică 253 din U.P. III, O.S. Sasca Montană şi continuă pe limita fondului forestier până
la borna silvică 233 din U.P. IV, O.S. Sasca Montană. De aici urcă pe Cracul Băltan, prin
Vârful Cioaca Înaltă pe la est de Sasca Română, până ajunge în Valea Nerei la confluenţa
acesteia cu pârâul al cărui versant vestic este Cracu Mişcu. Urcă pe Valea Nerei până la
borna silvică 203 din U.P. I, O.S. Sasca Montană, confluenţa cu pârâul Bei, de aici pe
malul drept al Ogaşului Chichiregul Mare până la borna silvică 11 din acelaşi U.P., iar de
aici merge pe limita fondului forestier până la pârâul Vicinic prin bornele 195, 199, 198
din U.P. V, O.S. Oraviţa. Urcă pe o culme secundară a cărei cotă maximă este de 401,6
m, iar de aici până la est de localitatea Oraviţa merge pe limita fondului forestier prin
bornele 143, 137, 120, 357, 77, 74 din acelaşi U.P. V, O.S. Oraviţa. Ocoleşte localitatea
Oraviţa pe limita fondului forestier, ajungând la borna silvică 8, de unde urcă în Vârful
Tâlva Mică (borna silvică 12 din U.P. V, Valea Oraviţa, O.S. Oraviţa).
 Rezervaţia naturală Cheile Nerei- Beuşniţa

Suprafaţa 4.069,40 hectare

Tipul Mixtă - ZCS / RN - Categoria I
Declarata in baza OM 552/2003; HG 230/2003
Administrator Romsilva
Teritoriul administrativ Sasca Română, Şopotu Nou
Coordonate geografice Lat. 45 º54', long. 21 º45'.
Pe DN 57 până in localitatea Sasca Română, apoi pe poteca
Cale de acces
marcată.

Puncte de cazare Cantonul Silvic Valea Beului, Cantonul Silvic Damian.

Puncte alimentare Sasca Română, Şopotu Nou.
Puncte sanitare Sasca Română, Şopotu Nou.
ComunicaŢii Sasca Română, Şopotu Nou.
Obiective turistice Chei, peşteri, izbucuri.

Importanţa acestei rezervaţii din punct de vedere geologic este dată de:conglomerate,
gresii, argile, calcare de Gumpină, marne de Tamasa, calcare din Valea Aninei, calcare de
Bradet, calcare de Marila, marne de Crivina, calcare de Plopa inferioare, calcare de Plopa
superioare, calcare de Miniş Flora reprezentativă a acestei zone este alcătuită din specii
endemice, protejate, de o reală importanţă ştiinţifică prin:alunul turcesc (Corylus colurna),
vişinul turcesc (Podus mahaleb), nucul comun (Jugleus regia), maceşul de Beusnita (Rosa
stylosa var beucensis), tisa (Taxus baccata), mojdeanul (Fraxinus ornus), cărpiniţa (Carpinus
orientalix), ghimpele (Ruscuc aculeatus), cornişorul (Ruscuc hypoglosum), stânjenelul (Iris
graminea), bujorul de pădure (Peonia mascula var triternatifolia), săbiuţa (Gladiolus illiricus),
garofiţa bănăţeană (Dianthus banaticus), bujorul bnăţean (Peonia officinalis var banatica).
În ceea ce priveşte fauna, specii precum: ursul (Ursus arctos), râsul (Lynx lynx), vulturul
alb (Neophran perenopterus), lăstunul mare (Apus melba), lăstunul de stâncă (Hirunda
rupestris), rândunica roscată (Hirunda daurica), pietrarul bănăţean (Oenanthe hispanica),
presura bărboasă (Emberiza cirulus), vipera cu corn (Vipera amodytes), şarpele orb (Anguis
fragilis colticus), scorpionul (Euscarpius carpathicus), liliacul mediteranean (Rhinolopus
luryale) şi fasa mare (Cobitis elongata) populeză biotopul prezentat anterior.
Trasee turistice recomandate
Şopotul Nou-Sasca Romînă (bandă roşie)
Sasca Rmână-Podul Bei-Ochiul Bei-Anina (bandă galbenă)Gura Golumbului-
Tis-Lacul Dracului-Cărbunari (bandă albastră)
Sasca Montană-Şuşara-Cărbunari-Lacul Dracului (bandă albastră)
Socolari-Ochiul Bei-Beuşniţa-Moceriş (cruce roşie)
Cotul Blididăresii-Vârful Habâtul-Izvorul Tisiei
Traseul Şopotul Nou-Sasca Romînă
Marcaj: bandă roşie (deşi refăcut în ultimii ani destul de des şi vizibil, prerzintă din nou
porţiuni şterse.
Durata şi distanţa: Şopotu Nou-ogaşul Bresnic:2,2 km pe drum de căruţă şi de potecă (30-
45 de minute pe jos),ogaşul Bresnic-Poiana Meliugului:3,2 km pe potecă (1-1,2 ore de mers
pe jos).Poiana Meliugului-Lacul Dracului-La Scaune-Poiana Alunilor:4,5 km pe potecă(1,5-2
ore mers pe jos).Poiana Alunilor-cantonul silvic Damian :6,5 km pe potecă şi pe drum de
căruţă (3-3,5 ore de mers pe jos).Cantonul silvic Damian-podul Beiului :circa 4 km de drum
de cărută şi drum foredtier (1-1,5 ore de mers pe jos).Podul Beiului-Sasca Română:2,5 km pe
potecă (45 min-o oră de mers pe jos).
Traseul măsoară peste 22 de km (8-10 ore de mers) şi permite parcurgerea celor 19 km de
chei de la un capăt la celălalt.Vizitarea acestui important traseu turistic este recomandată
numai când nivelul este scăzut si niciodată după viituri, când apele tulburi şi învolburate ies
din matcă şi urcă ameninţător, uneori până deasupra potecii, rupând copacii şi târându-i la
mari distanţe.Echipamentul trebuie să fie adecvat:din el să nu lipsească cizmele de cauciuc
lungi (pentru trecerea vadurilor), cortul şi sacul de dormit (posibilităţile de cazare în chei sunt
reduse la podurile cu fân ale sălaşelor din Poiana Meliugului si Poiana Alunilor, şi eventual, la
camera de oaspeţi a cantonului silvic al cabanei Damian).Străbaterea cheilor in barcă
pneumatică, cu schiurile ori cu patinele, este posibilă doar pe anumite porţiuni şi numai de
către temerarii antrenaţi.Amatorii de speologie au la îndemână doar câteva peşteri şi avene nu
prea mari şi nici de interes turistic ieşit din comun.În schimb alpiniştii dispun de pereţi
verticali, cu fisuri şi surplombe, înalţi până la 200 de metrii (Cârşia Rolului, Turnu Mare al
Begului, Cârşia Şoimului, Cârşia Caprariului).În timpul petrecut în aceste chei de un mare
interes ştiinţific şi peisagistic nu trebuie pierdut din vedere faptul că spaţiul este reprezentat de
o rezervaţie naturală.
Morfologic se remarcă: doline, văi de doline, uvale, lapiezuri, peşteri, avene, ponoare,
izbucuri, sectoare de chei, pereti calcaroşi, creste, marmite şi cascade.Speologic dar şi turistic
sunt importante peşterile :P. Boilor, P. de la Lacul Dracului, P. Dubova, P. de la Cotu Porcului,
Av. Speranţei, Av. din Valea Ulmului Mic, etc.
Punctele turistice au atât valoare privind relaxarea, cât şi valoare ştiintifică, aceasta din
urmă fiind pregnantă.
Lacul Dracului are o suprafaţă variabilă în jur de 700 de metrii pătraţi, 12 metrii
adâncime maximă şi este alimentat de ploi, dar mai ales de apele Nerei (fie direct printr-un
sistem de canale, fie indirect prin intermediul unor galerii inundate ale peşterii).Acest lac,
iniţial subteran, a apărut iniţial prin prăbuşirea bolţii peşterii, motiv pentru care o parte din
malurile lacului sunt în surplombă.Peştera ca atare este luminată direct, sau difuz în cea mai
mare parte.Sistemul de galerii şi săli neînecate totalizează abia 68 de metrii.De la intrare, o
galerie lungă şi largă, puternic descendentă, conduce într-o sală în care se desfac mai multe
galerii mai mici :una din ele urcă la dreapta ducând la un fel de balcon natural suspendat la 8
metrii deasupra lacului. În săli şi galerii există argilă şi bolovăniş de calcar dar şi unele
speleoteme(stalactite, planşeu concreţionat cu stalagmite şi coloane, scurgeri parietale).În
primăvara anului 1981, speologii din grupul G.E.S.S. Bucureşti au găsit în punctul de maximă
adâncime a lacului (-12 metrii), o galerie înecată care pătrundea în masivul fisurat.După
parcurgerea a 25 de metrii, ei au ieşit din apă într-o frumoasă sala în care calcarul alb şi spălat
alterna cu straturi negre de silax, o neobişnuită arhivă de informaţii geologice.
Printre stâncile care stau să se desprindă din albia foarte înclinată a ogaşului, se poate intra
în Peşterile lui Văt, două mici grote în care s-au descoperit oase de urşi de peşteră (Ursus
spelaeus) şi de râs fosil (Felis lynx), precum şi fragmente ceramice din secolele XVI-XVII.
Peştera Boilor măsoară 126 m şi este săpată pe un sistem de diaclaze şi tunele de presiune.
Porţiunile descendente alternează cu cele ascendente. Intrarea destul de mare (4 m înălţime)
conduce printr-un mic culoar într-o sală înaltă de 7 m şi luminată printr-o spărtură în perete
(Fereastra) cu diametrul de 2 m. Această sală comunică cu galeria principală printr-un labirint
de culoare strâmte, în parte inaccesibile, în care se ajunge urcând un prag de 3 m. Galeria
principală, în general îngustă, înaltă de 2-4 m şi lipsită de ramificaţii, prezintă pe parcurs
lărgiri prin prăbuşire, poduri naturale, inele de eroziune, tunele de presiune cu secţiune ovală
şi dispoziţii sifonale. De altfel galeria, cotind mereu la dreapta, devine scundă şi largă;
coboară brusc 3 metri şi se termină printr-un lac-sifon permanent. În timpul viiturilor
puternice apa infiltrată prin fisuri din masiv formează un pârâiaş subteran care apare prin lacul
sifon şi se evacuează prin ponoarele şi sorburile din podea, reuşind numai uneori să iasă prin
gura peşterii şi să ajungă la Nera. Urmele apei sunt vizibile peste tot : marmite, lapiezuri,
lame, hieroglife şi linguriţe. Ici-colo apar începuturi de concreţionare a peşterii.
Peştera prezintă interes nu numai pentru hidrologie carstică, ci şi pentru biospeologie.
Aici trăiesc specii terestre remarcabile de crustacei, pseudoscorpioni şi insecte fără aripi, iar în
apa marmitelor şi a lacului-sifon specii tipic subterane de crustacee microscopici. Temperatura
atinge în jur de 10 grade şi prezintă umiditatea maximă .
Un alt punct turistic şi de interes speologic este Peştera Dubova, care este fosilă,
ascendentă şi totalizează 384 m de galerii şi săli. Ea a fost săpată în cea mai mare parte pe feţe
de strat de către apele de infiltraţie care formau în trecut un curs de apă temporar ce drena
galeriile sistemului principal. Aceste calcare sunt vizibil stratificate atât la exterior cât şi în
peşteră, prezentând benzi de silex negru.
Prin intrarea largă şi înaltă (10/6 m) se pătrunde într-un vestibul scurt din care se desfac
două galerii : cea din stânga duce în peştera propriu-zisă, iar cea din dreapta, numită Galeria
Miniaturilor, face un cot brusc şi se deschide în perete ca o fereastră spre abis. Peştera
propriu-zisă este alcătuită din două părţi distincte: un sistem principal de galerii mari, înalte şi
uşor ascendente, format din două ramuri dispuse în unghi de 90°, cu mai multe săli pe
parcurs, şi un al doilea sistem, extrem de ramificat, de galerii înguste, joase şi foarte
ascendente, care se termină prin canale inaccesibile, unele având probabil legătură cu dolinele
Galeriile şi sălile sistemului principal sunt slab concreţionate. Tavanul este aproape în
întregime nud, doar ici-colo câteva stalactite, printre care şi anemolite groase. Pereţii sunt în
schimb mai bine cencreţionaţi, având scurgeri, coralite şi morudmilich. Podeaua este
stalagmitată pe o singură porţiune (Sala Fagurilor) unde există gururi mici şi un baraj de
travertin înalt de 2 m. În rest se găsesc blocuri de calcar de diferite măirimi desprinse din
tavan, iar pe alocuri pietriş rulat din cuarţ îşi cuarţit, care împreună cu nivelurile de eroziune
şi podurile naturale trădează activitatea unui fost curs subteran. Dintre sălile acestui sistem ne
reţine atenţia în primul rând Sala Liliecilor, care adăposteşte o colonie de sute de rinolofi. Pe
stâncăria prăbuşită haotic s-a depus cu vremea un strat gros de guano umed care emană miros
de amoniac, în el colcăie nişte râme vărgate de peşteră având pînă la 20 cm lungime şi mişună
gândaci de guano, iar la lumina lămpilor vine multă muscă de guano. Sistemul principal se
termină cu Sala Argilelor, caracterizată prin depozitul de argilă concreţionată care îmbracă
blocurile prăbuşite pe panta înclinată a sălii şi prin picurarea abundentă din tavan.
Galeriile întortocheate ale sistemului ascendent sunt accesibile din apropierea Sălii
Liliecilor, urcând o pantă cu mult guano uscat şi prăfos. Ramificaţiile sale au destule urme de
eroziune şi coroziune a apei (tunele de presiune cu secţiune ovală, inele de eroziune,
hieroglife), dar şi destule porţiuni cu formaţiuni stalagmitice destul de frumoase (microgururi
cu cristale, coralite, tuberculi, stalagmite şi coloane).
Prin cotloanele sistemului ascendent există vizuini de animale carnivore iar pe alocuri, în
ambele sisteme, numeroase oase de rozătoare, lilieci şi insectivore.
În gropile făcute probabil de căutătorii de comori prin unele cotloane din sistemul principal se
mai găsesc oseminte de Ursus spelaeus. Interesant de amintit este că în calcarul pereţilor s-au
găsit amoniţi (faună fosilă caracteristică jurasicului).
Traseul Cotul Blididăresii-Vârful Habâtul-Izvorul Tisiei
Traseul permite pătrunderea din Valea Nerei în extremitatea sudică a Muntilor Aninei
Cale de acces:Cotul Blidăresii, situat cu puţin înainte de intrarea în Cheile Nerei.
Marcajul începe din Cotul Blidăresii, de pe dreapta Nerei şi continuă de-a lungul unui drum
de căruţă, în pantă puternică până în Poiana Arsă.Vârful Ars este unul dintre punctele de
interes(546 metrii), împreună cu vârfurile Smidosa Mare (583 metrii) şi vârful Hbâtu(837 de
metrii).Urmărind marcajul pe potecă se va ajunge la izvorul Tisiei.
Un drum forestier coboară de la izvor pe valea Tisiei, ocoleşte obârşia Văii Rele şi, folosind
văile Bleynic şi Lindia, intră în Cheile Nerei in poiana Lindini.
Traseul Podul Beiului -Valea Beiului-Ochiul Bei-Cascadele Beuşniţa
Traseul se parcurge prin călatorie pe jos pe o distanţă de 4,5 km pe un traseu sub forma de
drum forestier de-a lungul văii Beiului. De la Ochiu Bei traseul continuă pe o poteca cu panta
mare prin padure, dar fara dificultati deosebite de parcurgere.
Izbucul Ochiu Bei este situat la o altitudine de 310 m în unghiul format de confluenţa
pârâurilor Beusniţa şi Beu Sec. Aici apa nu îngheaţă niciodată datorită temperaturii mari cu
care vine din adâncul pământului.Cuveta izvorului, in forma de crater, are o suprafata de 284
mp cu un diametru de 20 metri si o adancime maxima de 3,6 metri.
În total există trei cascade ale Beuşniţei dintre carea cea de faţă este cea mai spectaculoasă.
Cascadele sun aproape verticale, zgomotoase, apa lor căzând în dorne adânci tivite cu baraje
de travertin. Cascada Beuşniţa I, este situată în marginea poienii cu acelaşi, apa căzând ca o
perdea transparentă de la 12-15 m peste abruptul de tuf, înverzit de muşchi şi sfredelit la bază
de nenumărate cotloane. În perioade secetoase curge puţină apă peste cascadă din cauză că
există un canal subteran pe care apa pârâului se scurge înainte de a ajunge la deversorul
cascadei. În aceste perioade muşchiul devine brun iar farmecul cascadei are de suferit.

Rezervaţia naturală Cheile Şuşarei

Coordonate geografice: 44° 51′v22″vN, 21° 44′23″ E

Accesul in zonă Oraviţa-Ilidia-Potoc-Slatina-Sasca Montană-din sat se merge în amonte
pe râul Şuşara, până în rezervaţie.Cheile ocupa o suprafata de 247.8 ha Rezervaţia naturală
aflată în Munţii Locvei, cunoscută şi sub numele de Cheile Valea Morii, a fost declarată arie
protejată prin Legea Nr.5 din 6 martie 2000 (privind aprobareavPlanului de amenajare a
teritoriului național - Secțiunea a III-a - zone protejate) şi este inclusă în Parcul Naţional
Beuşniţa Cheile Nerei.
Aria naturală străbătută de Valea Şuşarei se întinde pe o suprafaţă de 246 ha şi reprezintă o
zonă împădurită.
Fauna este alcătuită din mamifere cu specii de urs brun (Ursus arctos), vulpe (Vulpes
vulpes crucigera), mistreţ(Sus scrofa), râs carpatin (Lynx lynx), lup cenuşiu (Canis lupus),
veveriţă (Ciurus vulgaris), specii de păsări precum: vulturul alb (Neophron percnopterus),
lăstunul mare (Apus apus), o specie de lăstun de stâncă (Hirundo rupestris), rândunica roşcată
(Hirundo daurica), presura bărboasă (Emberiza cirlus), sau pietrarul bănăţean (Oeananthe
hispanica), precum şi specii de lilieci, insecte, reptile, peşti şi batracieni.
În această rezervaţie, punctul turistic de maximă importanţă il reprezintă Cascada Şuşarei,
cascadă care are o cădere de 15 metrii.Cheile sunt formate din abrupturi impunătoare, pereţii
din dreapta râului, cu pinteni ascuţiţi au înălţimi verticale de peste 100 de metrii şi ţin de
Cioaca Înaltă(593 metrii).După câteva sute de metrii în amonte, puţin înaintea confluenţei
Şuşarei cu pârâul Ungureanu, se intră în al doilea sector de chei , mai scurt şi cu pereţii
apropiaţi în bază până la 3-4 metrii.Urmează Cascada Şuşara situată imediat în amonte de
confluenţă, formată din doua trepte: una de 6 metrii şi alta de 9 metrii.Aici se poate devia de
la marcaj, urcând pe podişul împădurit şi ciuruit de numeroase doline, de sub Culmea
Ţigăncii.

Rezervaţia naturală Ciclova-Ilidia

Suprafaţa 1.939,30 hectare

Tipul Mixtă - ZCS / RN - Categoria I
Declarata în baza Decretului 555/1973, Hotarârea 8/1994
Administrator Romsilva
Teritoriul administrativ Ciclova Română
Coordonate geografice Lat. 45 º00', long. 21 º45'.
Din Oraviţa se merge pe şosea înspre Ciclova Montană. Din
faţa fabricii de bere din Ciclova Montană se urmează
Cale de acces
drumul din partea dreaptă. Acest drum duce pâna în
rezervaţie.
Puncte de cazare Oraviţa.
Puncte alimentare Oraviţa, Ciclova Română, Ciclova Montană.
Puncte sanitare Oraviţa, Ciclova Românş.
Comunicatii Oraviţa.
Mănăstirea Călugara, Piatra Simionului, Piatra Rolului,
Obiective turistice Peştera Sf. Elena.

Importanţa acestei rezervaţii este dată de aspecte geologice precum :dioriţe cuartifere,
calcarele din Valea Aninei, calcarele de Bradet, calcare de Marila, marne de Crivina, calcare
de Plopa inferioare, calcare de Plopa superioare.Morfologia se remarcă prin: doline, vai de
doline, uvale, lapiezuri, peşteri, avene, ponoare, izbucuri, sectoare de chei, pereţi calcaroşi,
creste, marmite, cascade.
Din punct de vedere speologic o importanţă ştiinţifică deosebită o au: Av. Mare din
Simion, P. Lenuţa, P. Bijuteria, P. de sub Pădina Popii, P. Mică din Rol.
Flora este reprezentată de specii protejate cum sunt: ghimpele (Ruscus aculeatus),
bujorul de pădure (Peonia mascula var triternotifolia), alunul turcesc (Corylus colurna), nucul
comun (Jugleus regia).
Fauna are şi ea reprezentanţi protejaţi ca : râsul (Lynx lynx), ursul (Ursus arctos),
pietrosul barbos (Emberiza cirulus), vipera cu corn (Vipera ammodytes).
Unul dintre trseele reprezentative ale acestei rezervţii il constituie Traseul Piatra
Rolului.Distanţă şi durată: Mănăstirea Călugăra - Piatra Rolul Nou: 2 km pe potecă (2
ore).Grad ul de dificultate este ridicat deoarece tronsonul dintre Mănăstirea Călugăra şi Piatra
Rolul Nou, are panta foarte mare.
Punctul de plecare pe traseu îl reprezintă curtea Mănăstirii Călugăra care reprezintă un
excelent loc de popas înainte de a începe urcuşul solicitant pe Piatra Rolul Nou. Pentru a
reintra pe traseu, trebuie parcursă curtea mănăstirii şi imediat în stânga, pe arbori, se observă
marcajul triunghi albastru care însoţeşte de acum o potecă ce prinde contur chiar de aici.
Odata ajunşi pe Piatra Rolului Mare, priveliştea ce se deschide asupra Dealului Simion,
Rolului Vechi, Dealurilor Oraviţei, văilor Oraviţei, Ciclovei şi Ghicinului (fiecare cu
localităţile pe care le găzduiesc) este încântătoare. Se poate cuprinde cu privirea întraga
câmpie a Caraşului, până la Măgura Vârşeţ, iar în zilele cu atmosferă limpede se poate vedea
Dunărea.
Coborând de pe Piatra Rolului în şa, se poate încerca găsirea Peşterii Rol (un tunel natural
lung de 10 m săpat în trecut de ape). Trecându-se prin acest tunel, se iese într-un fel de
"balcon”, parcă anume instalat pentru a oferi drumeţului o cuprinzătoare vedere asupra văii şi
satului Ciclova şi împrejurimilor sale.
Dintre obiectivele turistice deosebită este Peştera Sfânta Ana, care face parte din
masivul muntos al munţilor Aninei.Aceasta are o denivelare de 8 metrii (-2),(+6) şi se întinde
pe o suprafaţă de 142 de metrii.
Simionul,este un munte cu aspect mamelonar, împădurit, Rolul făcând parte din culmea cu
acelaşi nume, cu avevărat impozant pe fondul înălţimilor modeste ale împrejurimilor Oraviţei
şi a Ciclovei.La această impozanţă contribuie cleanşurile sale golaşe, care dau muntelui un
aspect ruiniform, de enorma fortăreaţă medievală ruinată.
Mănăstirea Călugăra îşi are originea într-o peşteră situată la poalele muntelui Rol pe Valea
Călugărului.
În zilele anului 1830 un păstor de capre din Ciclova Montană, cu numele de Iancu
Cârşovanul a auzit cântece bisericeşti în timp ce păştea caprele în desişul pădurii de sub
munte.
Doi credincioşi din Oraviţa Mihai Nafir şi Ilie Strâmbei, cât şi ciclovanul Ion
Izverniceanul au cercetat aceste locuri şi au găsit o peşteră în care era o icoană a Sfintei
Fecioare Maria cu pruncul în braţe, obiecte bisericeşti şi osemintele unui călugăr. Peşteră a
fost lărgită şi amenajată de oamenii din Ciclova Montană drept loc de perelinaj şi a fost
sfinţită pe data de 10 iunie 1859. La 16 mai 1860 începe zidirea mănăstirii, lucrare care
continuă cu sprijinul Bisericii Ortodoxe Române din Ciclova Montană.În ultimii ani au fost
construite o serie de anexe pentru a ca manastirea să servească şi turismului religios.
SimiDin punct de vedere geologic se remarcă cheile, pereţii calcaroşi , lapiezurile, dolinele,
peşterile, ponoarele, aveniele şi izbucurile.Peştera lui Tibi, Peştera 1 din Valea Minişului,
Avenele de sub cotă, Peştera cu apă de la Bigăr sunt atat puncte turistice care merită vizitate,
cât şi importante puncte speologice şi ştiinţifice.
Biodiversitatrea este bine reprezentată atat de floră cât şi de fauna locului.Apar spontan
specii protejate de ghimpe (Ruscus aculeatus), bujor de pădure (Peonia mascula var
triternotifolia), alun turcnuesc (Corylus colurna), nuc comun (Jugleus regia).Râsul (Lyncs
lyncs), ursul (Ursus arctos), pietrosul barbos (Emberiza cirulus), vipera cu corn (Vipera
ammodytes) fac parte din categoria mamiferelor şi respectiv a reptilelor care au statut de
specii protejate.
Izbucul Bigăr este un izvor puternic, alimentat de un curs de apă subteran, ce străbate
peştera cu acelaşi nume din munţii Aninei.După circa 200 de metrii, apa izvorului, bogată în
calcar, se varsă în râul Miniş de pe un prag stâncos, formând o cascadă de tuf calcaros ce
poartă numele de Cascada Bigăr.
În ceea ce priveşte traseul principal,punctul de plecare il constituie Paralela 45 : se
traversează râul Miniş pe un pod, se urcă pe o cărare prin pădure şi se ajunge la izbuc. Apa
este rece şi limpede. Este impresionant cu ce forţă iese de la poalele stâncii. Apele izbucului,
înainte de a se vărsa în râul Miniş, formează Cascada Bigăr. Nu este mare, însă impresionează
prin frumuseţea sa. Pare a fi rochia miresei muntelui. Stânca stă să se pravălească în râu. De
fapt, apele Minişului au format acel suport de "rochie de mireasă", săpând stânca pe dedesupt.
Cascada este materialul dantelat care îmbracă suportul. Ar fi mare păcat ca stânca să se
prubuşească, amintind astfel de vestita Grotă a Miresei de la Slănic-Prahova care s-a surpat.

Rezervaţia naturală Ducin

De o importanţă geologică deosebită sunt calcarele de la Plopa superioare, calcarele de

Miniş şi gresiile de tip Gura Golumbului.Morfologic se remarcă abrupturile calcaroase, pereţii
calcaroşi de până la 200 de metrii, doline, lapiezuri, peşteri, avene, izvoare, ponoare, depuneri
de travertin, văi seci.Speologic, dar şi turistic, Peştera cu Cascade, Peştera Prăbuşirii şi
Peştera Meandrată, dau valoare rezervaţiei.
Speciile de plante protejate in aceasta zonă sunt: ghimpele (Ruscus aculeatus), bujorul de
pădure (Peonia mascula var triternotifolia), alunul turcesc (Corylus colurna), iar râsul (Lyncs
lyncs), ursul (Ursus arctos), pietrosul bărbos (Emberiza cirulus) şi vipera cu corn (Vipera
ammodytes) compun fauna reprezentativă.
r
Rezervaţia naturală Izvorul Bigăr

Suprafaşa 270,90 hectare

Tipul Mixtă - ZCS / RN - Categoria I
Declarata in baza OM 552/2003; HG 230/2003
Administrator Romsilva
Teritoriul administrativ Bozovici
Coordonate geografice Lat. 45 º00', long. 21 º57'.
Din Anina pe DN 57 B până in dreptul Cascadei Bigar
Cale de acces
(paralela 45).
Puncte de cazare Anina, Bozovici.
Puncte alimentare Anina, Bozovici.
Puncte sanitare Anina, Bozovici.
Comunicaţii Anina, Bozovici.
Obiective turistice Izbucul Bigărului, Cascada Bigăr, peşteri.

Din punct de vedere geologic se remarcă cheile, pereţii calcaroşi , lapiezurile, dolinele,
peşterile, ponoarele, aveniele şi izbucurile.Peştera lui Tibi, Peştera 1 din Valea Minişului,
Avenele de sub cotă, Peştera cu apă de la Bigăr sunt atat puncte turistice care merită vizitate,
cât şi importante puncte speologice şi ştiinţifice.
Biodiversitatrea este bine reprezentată atat de floră cât şi de fauna locului.Apar spontan
specii protejate de ghimpe (Ruscus aculeatus), bujor de pădure (Peonia mascula var
triternotifolia), alun turcnuesc (Corylus colurna), nuc comun (Jugleus regia).Râsul (Lyncs
lyncs), ursul (Ursus arctos), pietrosul barbos (Emberiza cirulus), vipera cu corn (Vipera
ammodytes) fac parte din categoria mamiferelor şi respectiv a reptilelor care au statut de
specii protejate.
Izbucul Bigăr este un izvor puternic, alimentat de un curs de apă subteran, ce străbate
peştera cu acelaşi nume din munţii Aninei.După circa 200 de metrii, apa izvorului, bogată în
calcar, se varsă în râul Miniş de pe un prag stâncos, formând o cascadă de tuf calcaros ce
poartă numele de Cascada Bigăr.
În ceea ce priveşte traseul principal,punctul de plecare il constituie Paralela 45 : se
traversează râul Miniş pe un pod, se urcă pe o cărare prin pădure şi se ajunge la izbuc. Apa
este rece şi limpede. Este impresionant cu ce forţă iese de la poalele stâncii. Apele izbucului,
înainte de a se vărsa în râul Miniş, formează Cascada Bigăr. Nu este mare, însă impresionează
prin frumuseţea sa. Pare a fi rochia miresei muntelui. Stânca stă să se pravălească în râu. De
fapt, apele Minişului au format acel suport de "rochie de mireasă", săpând stânca pe dedesupt.
Cascada este materialul dantelat care îmbracă suportul. Ar fi mare păcat ca stânca să se
prubuşească, amintind astfel de vestita Grotă a Miresei de la Slănic-Prahova care s-a surpat.

Trasee turistice

Pe raza Parcului Naţional Cheile Nerei-Beuşniţa suntr identificate mai multe trasee
turistice, cele mai importante fiind :

1. Traseul Şopotul Nou-Cheile Nerei-Podul Bei-Sasca Română, marcat cu bandă roşie şi

având ca obiective turistice de maxim interes: Lacul Dracului, Izbucul Iordanului,
Tunelele si potecile săpate în stâncă, Turnul lui Beg.
2. Traseul Cheile Minişului-Crivina-Valea Răcăjdeana Beiul Sec-Valea Bei-Podul Bei,
marcat cu bandă galbenă are ca obiective turistice importante: Cheile Minişului,
Peştera Plopa, Lacul Ochiul Bei, Cascada Beuşniţa şi Tunelele.
3. Traseul Cheile Minişului-Cabana Cerbu-Valea Golâmbului-Izvorul Tişului-Poiana
Albinii-Râul Nera-Lacul Dracului-Ogaşul Porcului-Cărbunari are banda albastră ca şi
marcaj iar Lacul Gura Golâmbului şi Cheile Minişului sunt reprezentative pentru
acesta.

Ca şi trasee de legătură trebuiesc menţionate urmatoarele :

Traseul Socolari-D.Cetăţii-Ochiul Bei-Cascada Beuşniţa-Şeaua Pleşiva Mică-Valea Rea-

Poiana Roşchii-Moceriş are ca principale atracţii turistice Cetatea Maria Tereza, Ochiul Bei,
Cascada Beuşniţa, Poiana Roşchii, Valea Ducinului iar marcajul este reprezentat de crucea
roşie.Traseul Sasca Montană-Valea Şuşara-Cascada Şuşara-Cărbunari-Lacul Dracului are ca
şi marcaj crucea albastră iar ca puncte turistice Lacul Drcului, Cascada Şuşara si Valea
Şuşara.Toate aceste trasee trebuie să fie puse în valoare prin ECOTURISM.Principalul interes
pentru vizitatori il constituie valoarea peisagistica a Parcului National Cheile Nerei-Beusnita
care se remarca prin patru elemente :

- peisaje generate de roca de natura calcaroasa,cu toate originalitatile ei

morfostructurale,
- chei sapate in stinca: Ch. Nerei, Ch. Minisului, Ch. Susarei si Valea Ciclovei.
- lacuri carstice: Lacul Dracului,Lacul Ochiul Bei
- pesteri si avene :Plopa,Ponor,Dubova,Pestera Boilor,Sfanta Elena si Lenuta,
Rolului etc.(460 pesteri si avene)
- vegetatia bogata – 1086 taxoni,cu numeroase specii rare (tisa, alunul turcesc, etc. )
- fauna bine reprezentata
- apa curata din izvoare carstice , izbucuri si numeroase cascade.
Principalele tipuri de vizitatori ai parcului sunt :
- tineri din rindul elevilor si studentilor
- cercetatori stiintifici
- ONG-uri
Practicarea ecoturismului :
- creste numarul de activitati ecologice
- promoveaza valorile parcului, are rol educativ şi în conştientizarea populaţiei
- creste numarul de sustinatori ai parcului
- cresc veniturile administratiei parcului si ale comunitatilor locale , iar procent din
aceste venituri se întorc la natură prin diferite acţiuni de conservare.
În ceea ce priveşte resursele turistice naturale, acestea sunt bogate, între ele remarcându-
se :
-rocă de natură calcaroasă cu toate originalităţile ei morfo-structurale
-chei săpate de râul Nera şi afluenţii ei Miniş şi Şuşara
-lacuri carstice:Ochiul Bei şi Lacul Dracului
-cascade:Beuşniţa, Bigăr şi Şuşara
-peşteri şi avene: Plopa, Ponor, Dubova,Peştera Boilor
-vegetaţie bogată cu numeroase specii rare
-ape curate
-râul Nera cu ihtofauna bogată şi variată datorită legăturii permanente cu Dunărea
-parâul Bei şi afluentul său Beuşniţa cu numeroase praguri şi cascade formate prin depuneri
de travertin.
Resursele turistice antropice sunt monumente de artă şi factură religioasă, şi anume
biserica în stil baroc vienez din secolul XVIII din Ciclova Montană dar şi monumente istorice
de artă laică:-Ciclova Montană-beciurile fostei fabrici de bere.
Efectele practicării turismului asupra peisajului şi sunt diverse. De exemplu simplele drumeţii
pot avea ca efect lăsarea gunoaielor pe trasee, nerespectarea traseelor marcate şi distrugerea
florei.Alpinismul deteriorează mediul prin distrugerea florei instalate pe stânci.Raftingul nu
are consecinţe asupra mediului dar vizitarea peşterilor de către turişti poate duce la distrugerea
elementelor carstice şi deranjarea liliecilor.
Turismul specializat şi cu ghizi poate fi o sursă de venit şi ajută la conştientizarea
populaţiei iar fotografia are acelasi efect.
În aria protejată se poate promova ecoturismul cu următoarele forme :
 Drumeţii cu ghizi pe trasee marcate, în special în perioada mai -
septembrie
 Alpinism pe traseele special amenajate.
 Cicloturism pe drumurile forestiere.
 Fotografierea si filmarea florei si faunei,cu acordul si sub supravegherea
personalului administratiei.

Utilizarea actuală a terenului

 Resursele naturale supuse exploatării în Parc sunt lemnul, animalele, păşunile,
fructele de pădure.Dintre activităţile de producţie din cadrul parcului, amintim silvicultura,
agricultura (creşterea animalelor, cultivarea legumelor şi a cerealelor), turismul.
În zona limitrofă parcului (în partea sudică) se practică creşterea animalelor,
agroturismul, pomicultura, cultivarea legumelor şi a cerealelor.
Starea habitatelor de pădure naturale şi seminaturale din fondul forestier este
în general bună, oferind populaţiilor de specii condiţii favorabile de dezvoltare.
Habitatele de pădure (făgete) din acest parc unice în Europa, au o mare importanţă
biologică, genotipică estetică şi mediogenă fiind printre puţinele făgete care s-au
păstrat în stare virgină.
Deosebit de importantă este şi poziţia lor în areal, la interferenţa între Nord
şi sud între Mediterană şi Carpaţi, stând astfel mărturie pentru trecutul nostru
paleobotanic ca o punte de legătură între preglaciar şi postglaciar. Concentrarea de
informaţie ştiinţifică într-o bancă valoroasă de gene privind fagul, conferă, în plus
acestor arborete monumentale, o valoroasă funcţie fitosociologică şi măreşte
valenţele turistice ale întregii zone.
Habitatele naturale din domeniul public al comunelor care includ pajişti şi
tufărişuri se caracterizează printr-o stare mai puţin favorabilă datorită păşunatului
practicat în anumite perioade ale anului când este interzis păşunatul şi cu un număr de
animale pe unitatea de suprafaţă mult mai mare decât capacitatea de suport al acestora.
În cazul habitatelor de ape dulci datorită braconajului practicat la pescuit,
populaţiile unor specii de peşti au scăzut numeric. În peşteri şi grote se produc încă
daune, datorită practicării turismului neorganizat şi insuficient controlat.În vederea asigurării
într-o măsură cât mai mare a conservării habitatelor
naturale şi a utilizării durabile a acestora se va acţiona în continuare pentru conservarea
şi protecţia speciilor de interes comunitar, precum şi pentru asigurarea măsurilor de
protecţie a habitatelor în concordanţă cu prevederile legale.

Utilizări şi facilităţi pentru conservare

În cadrul Parcului Naţional Cheile Nerei - Beuşniţa există 6 zone de conservare

specială pe o suprafaţă cumulată de 7587,9 ha (în conformitate cu OM 552). În aceste
zone nu sunt permise alte activităţi decât:
 De natură ştiintifică şi educativă;
 Turismul controlat;
 Utilizarea raţională a pajiştilor pentru cosit şi / sau păşunat numai cu animale
domestice proprietatea membrilor comunităţilor ce deţin păşuni în interiorul parcului;
 Localizarea şi stingerea operativă a incendiilor;
 Intervenţiile pentru menţinerea habitatelor în vederea protejării anumitor specii,grupuri de
specii sau comunităţi biotice care constituie obiectul conservării;
Intervenţiile în scopul protecţiei şi menţinerii ecosistemelor naturale şi reabilitării
unor ecosisteme necorespunzătoare sau degradate;
 Acţiunile de înlăturare a efectelor unor calamităţi;
 Acţiunile de prevenire a înmulţirii în masă a dăunătorilor forestieri şi de monitorizare
a acestora.
În cadrul parcului există un număr de 16 cantoane silvice pentru asigurarea pazei
fondului forestier.
Paza terenurilor agricole, a păşunilor, a fâneţelor nu este asigurată .
Pe anumite drumuri silvice ce străbat parcul există bariere pentru stoparea intrării cu
autovehicule în zonă.
Poluarea

Principala sursă de poluare o constituie deversarea apelor neepurate în pârâul

Miniş şi râul Nera. Localităţile din zona limitrofă Parcului care au o importanţă deosebită
în poluarea apei râului Nera au un efectiv de 8.200 locuitori.
În primul rând se întâlneşte poluarea cu deşeuri menajere, poluare care are ca sursă
comunităţile locale sau posibilii turişti, şi care are impact moderat si ridicat în Valea Roşie,
Pârâul Miniş şi în amonte de râul Nera.Tăierile arborilor, legale şi ilegale, deşi au impact
moderat, au loc pe suprafaşa fondului forestier şi a păşunilor împădurite şi sunt efectuate de
către Ocoale Silvice, agenţi economici sau chiar turişti.
În amonte de Cheile Nerei, Gura Golâmbului şi în sălaşele din parc, persoanele fizice au
ridicat ilegal construcţii noi.Braconajul, vânătoarea, pescuitul pe Nera şi afluenţii ei, împreună
cu păşunatul sunt forme de poluare care afectează direct biodiversitatea.
Poluarea fizico-chimică şi cu deşeuri menajere este un fenomen des întâlnit în locuri
precum Termocentrala Crivina, Păstrăvariile Miniş şi Bei.Apare şi deversarea de ape reziduale
de la localităţi limitrofe, împreună cu exploatarea materialelor nelemnoase (tuf
urma sporturilor cu motor.
Cetatea Socolari, Peştera lui Adam Neamţu, Peştera Sfânta Ana sunt unele dintre
obiectivele turistice supuse în ultimii ani braconajului arheologic, iar peşterile în marea lor
majoritate sunt supuse braconajului speologic.

Legende
Există numeroase legende şi chiar mărturii conform cărora a existat haiducul
Adam Neamţu în zona Munţilor Aninei şi cu precădere în apropierea Oraviţei. Peşterile
din Dealul Rolului şi în mod special P-av. lui Adam Neamţu sunt asociate cu
numele acestui haiduc. Deasemenea, legendele spun că în zona Lăpuşnicu Mare, în
apropiere de Poiana Roşchii, armata turcă în retragere a îngropat o cantitate însemnată de
aur, fapt care a determinat în prezent existenţa multor căutători de comori.
Legenda Peşterii Rolului
Acolo unde Cârşia Ciochinei pătrunde adânc în munte, în Cârşia Rolului, pe malul drept al
râului Nera, la 270m înălţime se află peştera Rolului.Din râu se vede Gaura Mică unde din
balcon, haiducii lui Adam Neamţu pândeau, atacau şi se retrăgeau nevăzuţi în luptele lor cu
poterasii austrieci.
Aici au atacat o brişcă însoţită de husari pe care i- au învins şi au luat arme şi multe pungi cu
aur. S-au găsit monede din epoci diferite şi ceramică veche. La 300 merti din sus se Dosu
Damianului într-un canton al pădurarului au fost prinşi de autorităţile austriece.
Legenda Ochiului Bei spune că aceste locuri au fost stăpânite de un paşă hain. Acesta avea
un fiu de o rara frumuseţe. Se zice că avea ochii albaştri şi expresivi încât dacă te uitai în ei,
pur şi simplu te pierdeai. Tanarul acesta frumos obisnuia să meargă la vânătoare în aceste
păduri. Într-o zi, În Poiana Florii se întâlni cu o frumoasa fată de valah care era cu oile la
păscut. De îndată ce privirile li s-au întâlnit, se îndrăgostiră pe loc unu de celălalt. Paşa, tatăl
beiului, afla că fiul său s-a îndrăgostit de o fatî de valah şi imediat trimise slugile să o omoare.
Slugile se duc, o omoară pe iubita tânărului, iar când acesta o gaseste fără suflare varsă
lacrimi amare dupa ea, însa degeaba.. Atunci, tânărul realizează ca nu mai poate să-şi aducă la
viaţă iubita şi îsi pune capăt zilelor. Iar, din lacrimile si jertfa lui, lua fiintă lacul, albastru si
cristalin precum ochii şi sufletul.
Legenda Cheilor Nerei
Se zice că demult de tot, când soarele se întâlnea în fiecare zi cu luna, iar stelele erau aproape
să le culegi cu mâna, trăia în pădurile de pe aici, un mândru şi falnic fecior, puternic ca bradul.
Vânător iscusit, cum altul nu era, el săgeta uliul din zbor şi ciuta din fugă. Într-o bună
zi, aflat la vanatoare chiar in inima pădurii, întâlni o minunăţie de fată cum nu mai vazuse şi
mult se minuna feciorul de îndrazneala fetei de-a bate inima padurii, pe acolo pe unde fiarele
sălbatice erau la ele acasă; dar mai mult şi mai mult s-a speriat când în zilele celelalte,
întâlnind-o, simţi cum inima-i bate să-i iasa din piept. Şi-aşa, nu după mult timp, numai
pădurea fu martora iubirii lor curate căci, pasămite, şi copila îl indrăgise din prima clipa. Tatăl
fetii, stăpânul acestor locuri, băgând de seamă că mai tot timpul copila şi-l petrecea în
mijlocul pădurii, puse iscoade s-o urmărească, şi când află de dragostea dintre pădurar şi fată,
mâniat la culme, trimise potera să-l aducă în lanţuri pe flăcău, că vezi bine, singura-i copilă
era peţită de boieri, sosiţi cu alai să-i ceara mâna, iar fata ii refuzase îndragind un simplu
flăcău fără stare. Hain la suflet, credea că, odată întemniţat, copila va uita iubirea-i curată şi-şi
va alege de mire un boier de neam din cei ce-i tot dădeau târcoale. Nici rugăminţile, nici
plânsetul fetii nu-l înduplecară, ba mai rău, îl aruncă pe flăcău într-o grotă din inima muntelui
şi puse să i se zidească intrarea. Şi-n seara nunţii, când o pală de vânt aduse dinspre munte
chemarea tânguitoare a flăcăului ferecat, cu lacrimi şi jale copila se ruga la zâna cea bună s-o
ajute. La rugaminţile-i fierbinţi, văzând cât de mare-i era dragostea, zâna cea buna o
transformă într-o şuviţă de apă cristalină pentru a se putea strecura din piatră în piatră spre
inima muntelui; şi fata a început să-şi caute iubitul şi-n ajutor să-i vină sfredelind temniţa de
piatră. Trecură ani şi ani, şi Nerganiţa, cu dragostea-i nestinsă, străpunse muntele câtu-i de
mare, pătrunse în cele mai tainice unghere şi-n cele mai ascunse coţloane până când în faţă
nu-i mai rămase decât câmpia largă. Şi întelegând că drum de înapoiere nu-i, lăsă să-i
rătăcească unda în câmpie, purtându-i povestea de iubire iar mărturie peste timpuri rămaseră
cheile ce spintecă muntele, grotele ce împânzesc peretele, lacurile cristaline adunate din
lacrimile vărsate. Odată ajuns în cheile Nerei (căci aceasta este legenda lor) ai păşit în ţara
legendei îmbrăcată în parfumul ameţitor de liliac sălbatic şi-nfoşnetul misterios al pădurilor
nestrăbătute.
Legenda Lacului Dracului spune că în el s-ar fi aruncat chiar diavolul, după ce a pierdut un
rămăşag cu un moşneag isteţ care-şi păştea caprele în apropierea apei. Se spune că un păstor
îşi păştea caprele pe pajiştea de lângă Lacul Dracului, la un moment dat apare un omuleţ mic,
dracul, care il provoacă pe păstor să-i frigă un peşte fără să se îndoaie.Păstorul acceptă, cu
condiţia ca dracul să-i frigă un cap de ţap fără să rânjească. El acceptă, aşadar păstorul ia
peştele, înfige un băţ în el şi îl frige fără să se îndoaie. Dracul ia şi el un cap de ţap, îl leagă,
dar când îl pune la prăjit, botul ţapului işi arată dinţii. De ciudă, dracul s-a aruncat în lac.
Lacul are o culoare albastru-verzuie, impresionantă. Localnicii susţin că legenda mai spune că
lacul nu are fund, că el are multe tunele subterane. Mai mult, se zice că mulţi dintre cei care se
avântă să facă baie în apele albastre-verzi nu se mai întorc niciodată.
Legenda Cascadei Beusnita

Legenda spune că apa învolburată a cascadei reprezintă voalul de mireasă al ciobăniţei care a
fost omorâtă de oameni beiului, voal pe care nu apucat să-l mai poarte niciodată.
Legenda Casacadei Şuşara
Pe vremea războaielor cu turcii, dintre austrieci şi aceştia, care-şi revendicau aceste locuri,
trăise Pătru Hoţu cu 16 lotri. Pe malul drept al pârâului Şuşara(foşnet în slavonă), sub Cârşia
înaltă odată la şapte ani prin august se aud clinchete şi zornăit metalic de galbeni, se vede
oglinda apei strălucind în amurgul verii şi o gaură neagră spre stânci. Aici e o peşteră cu bani.
În stânca de sub cascada Şuşarei din apropiere, într-o scobitură, lotri au pus bani.La Padina
Dusului, tot aici era un bolovan răzleţ şi deosebit de ceilalţi „Piatra Moale” de unde s-a scos
material de construcţie pentru case. în acesta era un gol care era plin cu bani. Banii au fost
luaţi şi golul a fost umplut cu mortar.
De la cascada Şuşarei s-au scos bani din două locuri de către un neamţ prin anul 1970.De la al
doilea covei de la cascada Şuşarei şi pârâul Sporicea e o stâncă, un perete de piatră pe care
creşte o iederă.Un moş povestea unui venit din Germania, turist, despre comori ascunse pe
Şuşara. Neamţul ştiind şi româneşte 1-a descusut pe moş întrebându-l:
-Păi cum, iedera nu se pierde?…
-Nu!
Ea e ca părul sălbatic, ca paltinul, ea rămâne acolo. La poalele ei cauţi şi vei găsi
banii.Neamţul s-a dus, a scos averea şi dus a fost.Sub tuful calcaros, sub cascadă e o grotă
mascată unde e ascunsă o lădiţă. Pui deasupra cascadei glii de pământ şi deviezi cursul
firicelului de apă şi cauţi sub tuful calcaros al lăcuşorului. Tuful a crescut.Se spune că aici la
izvorul Şuşarei, mama lui Herac Pavel, ajuns şofer pe duba ce transporta minerii de la Sasca
la Şopot şi înapoi, a găsit galbeni. Şi fiind însărcinată, de emoţie a născut chiar acolo.