Universitatea de Stiinte Agronomice si Medicina Veterinara

Bucuresti

Biodiveristatea culturii de fasole

Student : Nicolae Mihai Adrian

 Biodiversitatea culturii de fasole

Biodiversitatea cuprinde varietatea genelor, a speciilor şi a ecosistemelor care constituie viaţa pe

pământ. În prezent, suntem martorii unei pierderi constante a biodiversităţii cu consecinţe
profunde pentru lumea naturală şi pentru bunăstarea oamenilor. Cauzele principale sunt
schimbările care se produc în habitatul natural. Acestea au loc datorită sistemelor de producţie
agricolă intensivă, construcţiilor, exploatării carierelor, exploatării excesive a pădurilor,
oceanelor, râurilor, lacurilor şi solurilor, invaziilor de specii străine, poluării şi - tot mai mult -
datorită schimbărilor climatice la nivel global. Europa a stabilit un obiectiv pentru a stopa
pierderea biodiversităţii până în 2010. Studiile recente ale AEM arată că, fără eforturi politice
suplimentare semnificative, este puţin probabil ca obiectivul să fie atins.

Umanitatea este ea însăşi o parte a biodiversităţii şi existenţa noastră în lume ar fi imposibilă fără
aceasta. Calitatea vieţii, competitivitatea economică, forţa de muncă şi securitatea, toate se
bazează pe acest capital natural. Biodiversitatea este esenţială pentru „serviciile ecosistemelor”,
adică serviciile pe care le oferă natura: reglarea climei, apa şi aerul, fertilitatea solului şi
producţia de alimente, combustibil, fibre şi medicamente. Aceasta este esenţială pentru
menţinerea viabilităţii pe termen lung a agriculturii şi a pescuitului şi stă la baza multor procese
industriale şi a producţiei de medicamente noi.

În Europa, activitatea umană a format biodiversitatea încă de pe vremea răspândirii agriculturii şi

a creşterii animalelor, de acum peste 5 000 de ani. Revoluţiile agricole şi industriale au
determinat schimbări dramatice şi accelerate în utilizarea terenurilor, intensificarea agriculturii,
urbanizare şi abandonarea terenurilor. În schimb, acestea au dus la prăbuşirea multor practici (de
exemplu, metodele agricole tradiţionale) care ajutau la menţinerea peisajelor bogate în
biodiversitate.

Consumul ridicat pe cap de locuitor în Europa şi producerea de deşeuri înseamnă că impactul

nostru asupra ecosistemelor se extinde cu mult dincolo de continentul nostru. Stilurile de viaţă
europene se bazează puternic pe importul de resurse şi bunuri din toată lumea, deseori încurajând
exploatarea nedurabilă a resurselor naturale. Toate acestea duc la pierderea biodiversităţii care, la
rândul ei, dăunează resurselor capitale naturale pe care se bazează dezvoltarea economică şi
socială.

Astfel, bolile fasolei sunt:

1 – Arsura comună (Xanthomonas phaseoli) care poate ataca tinerele plante chiar din momentul
răsăririi când pe cotiledoane apar pete închise la culoare și ușor adâncite. Apoi pe frunze petele
iau aspect uleios, de culoare verzui acoperite cu un exudat bacterian, iar pe tulpini pot apărea
uneori pete albicioase. Cu timpul petele de pe frunze se extind, brunifică, iar țesuturile de sub ele
se usucă. Pe marginea petelor apare o bandă lată de 3 – 5 mm de culoare galbenă. Pe păstăi petele
sunt de culoare verde-închis mărginite de benzi roșiatice, iar țesuturile de sub ele se usucă.
Protecția constă în tratamente cu: Alcupral – 0,25 % sau Zeamă bordeleză _ 0,75 % sau
Champion 50 WP – 0,25 % începând cu faza de 1 – 2 frunze, apoi înainte de înflorire și
terminând cu formarea păstăilor. Atenție – respectați timpul de repaus înainte de recoltare impus
de fiecare produs utilizat.
2 – Arsura aureolată (Pseudomonas phaseolicola) este asemănător ca manifestare cu arsura
comună, iar tratamentul este indentic cu al acesteia.
3 – Antracnoza fasolei (Colletotrichum lindemutianum) apare mai ales pe plantele provenite din
semințe netratate. Primele simptome apar pe cotiledoane ca pete rotunde sau ovale de culoare
închisă. Pe frunze petele sunt întâi roșiatice apoi se închid la culoare dispuse pe dosul frunzelor,
iar pe păstăi petele sunt aproape rotunde, ruginii, de cca 1 cm diametru. Tratamentul presupune
stropiri cu: Captan 50 WP – 0,25 %, Captadin 50 PU – 0,25 %, Euparen – 0,2 %, Mancozeb 800
– 2 kg / ha, Merpan 50 PU – 0,25 %, Tiuram 75 PU – 0,2 % sau Tripomol 0,3 %, iar semințele se
tratează umed cu Apron 35 SD – 4 kg / to sau Beret MILX 360 PS – 1,25 l / to. În vegetație
tratamentele se aplică în aceleași faze ca la arsura comună.

Dăunătorii fasolei sunt numeroși. Astfel:

1 – Gărgărița frunzelor (Sidona lineatus) ai cărei adulți rod frunzele, iar larvele în sol
nodozitățile și rădăcinile. Este știut că leguminoasele (fasolea, mazărea, bobul, lucerna, trifoiul,
ghizdeiul, salcâmul etc) trăiesc în simbioză, înțelegere, cu niște bacterii care formează pe
rădăcinile plantelor nodozități care le adăpostesc, iar acestea asigură plantelor cel puțin 75 % din
azotul necesar culturii. Distrugerea acestora are efect extrem de negativ asupra dezvoltării
plantelor. Dăunătorul iernează ca adult, mai rar ca larvă în sol și apare în aprilie, devine adult în
iunie, atacă părțile aeriene ale plantelor până în toamnă când se retrage în sol pentru iernat.
Combaterea presupune tratarea semințelor cu Carbofuran 350 CE = 25 – 28 l / to, Cardodan 35
ST – 35 l / to sau stropirea culturii în vegetație la apariția dăunătorului cu Fastac 10 CE RU –
0,15 l / ha.

2 – Gărgărița fasolei (Acanthoscelides obtectus) provoacă pagube mari fasolei și mazărei

atacând prin prima generație plantele în câmp, iar prin următoarele 2 – 3 generații atacă semințele
în depozite. Adulții, care au iernat în depozite, migrează în câmp în iunie, depun cca 40 – 100 ouă
în grupuri de 10 – 20 în interiorul păstăilor în coacere, iar larvele se dezvoltă în boabe și taie în
acestea ferestre rotunde, iar apoi se împupează. Adulții generației următoare depun ouăle direct
pe boabe în depozite. Combaterea se face cu: Carbetox 37 CE – 1,5 l / ha, Ecalux 5 EC – 0,1 %,
Sinoratox 35 CE – 0,15 %, Coopex – 1,5 kg / to sămânță, Fumitox 10 – 3 g p c / mc spațiu
depozit. În câmp primul tratament se face la începutul formării păstăilor, iar următoarele la 10 –
11 zile succesiv.

3 – Păduchele negru (Aphis fabae) atacă frunzele, florile și păstăile pe care le înțeapă și le suge
seva. Acestea se răsucesc, brunifică și usucă, iar pe ele apar secreții zaharoase pe care se dezvoltă
bacterii și ciuperci. Sezoanele umede și reci intensifică atacul. Dăunătorul iernează ca ouă pe
diverși arbuști, iar primăvara apar formele aripate care atacă plantele, sunt vizibile cu ochiul liber
(au 2 mm lungime, culoare neagră, antene și picioare scurte) și vectori pentru virusul mozaicului.
Protecția plantelor presupune tratamente cu Polytrin 200 EC – 0,1 l / ha, Sumi Alfa 2,5 CE – 0,2 l
/ ha sau Sumithion 50 EC – 0,1 %.

4 – Păianjenul roșu (Tetranicus urticae) atacă și alte legume pe frunze care devin cenușiu-
albicioase sau roșiatice și se curbează ușor, iar la un atac puternic se usucă și cad. Are 6 – 7
generații pe an, iernează ca femelă fecundată pe diverse resturi vegetale și primăvara depune
chiar și 100 ouă. Combaterea se face la apariție cu: Afix – 0,2 %, Andalin DC 25 – 0,06 %,
Apollo 50 SC – 0,04 %, Bye Bye 20 EC – 0,2 %, Carbetox 37 CE – 0,5 %, Danirun 11 EC – 0,06
%, Demitan 200 SC – 0,05 %, Kelthane 18,5 EC – 0,02 %, Mitigan 18,5 EC – 0,2 %, Neoron 500
EC – 0,08 %, Nuvacrom 40 SCW – 0,15 %, Omite 30 W – 0,2 %, Ortus 5 SC – 0,1 %, Pennstyl
25 WP – 0,1 %, Pyranica 20 WP – 0,25 kg / ha, Sanmite 20 WP – 0,05 % sau Torque 550 SC –
0,05 %.

5 – Musca plantulelor (Phobia platura) distruge semințele în curs de germinare la fasole și alte
legume săpând galerii în acestea sau în tulpinițe și cotiledoane. Are 3 generații pe an, primele
două pe fasole și mazăre, iar ultima pe cereale. Combaterea se face tratând semințele cu: Rovral 5
kg / to, Dividend 030 PS – 1,7 kg / to sau Tiramet 60 – 4 kg / to.

Principalele buruieni

Teișorul (Abutilon theophrasti)

Buruiană anuală înaltă, cu frunze mari, cu aspect catifelat și flori galbene axilare. Frunzele pot
atinge 20 cm lungime. Teișorul este o buruiană cu rădăcina pivotantă, care se înmulțește prin
semințe. O plantă poate produce între 100-200 de semințe. Preferă solurile umede, bogate în
substanțe nutritive, din zonele cu climat cald.

Epoca de germinare: primăvara.

Perioada de înflorire: vara.

Pirul târâtor (Agropyron repens)

Buruiană graminee perenă, termofilă, cu rizomi albi subterani și târâtori. Semințele de pir rezistă
zeci de ani în sol. Pirul crește pe aproape toate tipurile de sol, dar în special pe solurile bogate în
substanțe nutritive. Formează rizomi lungi și ramificați, care generează noi plante. Inflorescența
este un spic compus, având spiculețele așezate cu partea lată pe rahis. Pirul este o buruiană
extrem de păgubitoare pentru culturile de câmp, fiind răspândită atât în culturi, cât și pe pajiștile
naturale, fiin întâlnit în special în luncile inundabile.

Adâncime de germinare: până la 5 cm.

Perioada de înflorire: vara sau, izolat, toamna timpurie.

Știrul sălbatic (Amaranthus retroflexus)

Buruiană anuală, cu tulpină păroasă, aspră, ce poate atinge o înâlțime de 60-120 cm. Frunzele au
formă rombi-ovată, sunt păroase și pot atinge 7,5 – 15 cm. Știrul se înmulțește prin semințe.
Buruiana este foarte răspândită pe solurile permeabile, bogate în humus și în substanțe nutritive,
în special în azot.

Epoca de germinare: târzie, germinație tipică de vară.

Perioada de înflorire: iunie – septembrie.

Ambrozia (Ambrosia trifida)

Plantă anuală de vară, originară din America de Nord, ce poate atinge 60-120 cm înălțime.
Ambrozia are tulpina și frunzele acoperite cu peri aspri. Frunzele de ambrozie se recunosc ușor,
având 3-5 lobi și o lungime de până la 20 cm. Rădăcina este pivotantă, iar tulpina este puternic
ramificată. Ambrozia se găsește în special de-a lungul căilor ferate, dar și în interiorul culturilor.
Planta se înmulțește prin semințe, fiind întâlnită pe toate tipurile de sol. Semințele de ambrozie
pot rezista chiar și 30 de ani în solurile fertile. O plantă de ambrozie poate avea între 300 și 3.000
de semințe. Ambrozia poate produce alergii și poate irita pielea la atingere.

Traista ciobanului (Capsella bursa pastoris)

Buruiană anuală sau rar bienală, cu rădăcina fusiformă. Făcând parte din familia cruciferelor,
traista ciobanului este una dintre buruienile greu de combătut. Semințele de traista ciobanului
germinează toamna sau primăvara devreme, planta putând să reziste și peste iarnă. Traista
ciobanului poate atinge o înălțime de 50-60 cm. Florile albe sunt grupate în racem, iar frunzele
sunt dispuse în rozetă la baza plantei. Traista ciobanului se întâlnește pe toate tipurile de sol,
preferând totuși soluri permeabile.

Epoca de germinare: aproximativ tot anul, dar mai ales toamna și primăvara foarte devreme.

Perioada de înflorire: pe tot parcursul anului

Loboda porcească (Chenopodium album)

Buruiană anuală cu înmulțire prin semințe și viteză mare de creștere, ce poate atinge o înălțime
între 12 cm și 15 metri. Rădăcina este pivotantă și puternică. Popular este denumită spanac
sălbatic. Este o specie de vară, cu tulpina verde-albăstrui, cu ramificații și striații, ce poate
prezenta pete roșii sau violete. Frunzele tinere de chenopodium sunt acoperite cu un praf albicios.
Cele mature pot avea forme ce variază de la ovat-romboidal la ovatlanceolat. Chenopodium se
întâlnește pe orice tip de sol, dar preferă solurile afânate, bogate în azot, humifere. Semințele de
chenopodium pot să germineze în orice perioadă a anului.

Epoca de germinare: primăvara târziu și toamna.

Perioada de înflorire: din iulie până în toamnă.

Pălămida (Cirsium arvense)

Buruiană perenă, ce poate forma colonii extinse. Având rădăcina pivotantă profundă, planta este
la început verticală, apoi se ramifică pe orizontală și formează tulpini erecte în fiecare primăvară.
Tulpina de Cirsium arvense poate atinge 1,5 metri înâlțime. Frunzele de pălămidă sunt alternate,
cu ghimpi, pot avea 15-20 cm lungime și 6-7 cm lățime. Pălămida are o inflorescență de 10-20
cm, cu calatidii mici, flori dioice, de culoare violet intens.

Epoca de germinare: primăvara, cu germinație în stratul superficial de sol.

Perioada de înflorire: vara.

Volbura / rochița rândunicii (Convolvulus arvensis)

Volbura este o buruiană perenă, cu numeroase rădăcini pivotante adânci și numeroși muguri de
creștere pe rădăcinile noi (drajoni). Crește pe aproape toate tipurile de sol, dar în special pe
solurile calde și uscate, ușoare și permeabile în adâncime. Volbura se întinde pe sol sau paote fi
agățătoare, ajungând astfel la aproape 1,2 metri. Convolvulus arvensis se poate recunoaște după
frunzele triunghiular ovate, cu vârf ușor rotunjit, având lungimi de 3-4 cm și lățimi de 1,5-2 cm.
Florile de volbură seamănă cu o pâlnie, sunt solitare pe tulpină și au o culoare roz deschis sau
albă.

Epoca de germinare: aproape tot anul.

Perioada de înflorire: primăvara și toamna timpurie.

Meișorul (Digitaria spp)

Graminee anuală iubitoare de căldură, care se înmulțește prin cele 1.500-5.000 de semințe
produse de fiecare plantă. Meișorul are adesea suprafața de culoare roșie sau violet. Deși
germinația e favorizată de umiditate, meișorul preferă solurile nisipo-lutoase, aluvionare, cu
granulație fină, fără calciu, dar bogate în substanțe nutritive. Spiculețele uniflore se grupează în
spice lungi,.

Perioada de germinare: la începutul verii.

Perioada de înflorire: iulie - octombrie.

Mohorul lat / iarba bărboasă (Echinochloa crus-galli)

Graminee anuală, care iubește căldura și preferă solurile umede, bogate în substanțe nutritive. O
singură plantă de mohor lat poate produce între 200-1000 de semințe. Tulpinile de mohor lat
pornesc de la baza geniculată și pot atinge înălțimi de un metru. Spiculețele sunt grupate în
racene, adesea ramificate, în timp ce paniculul este erect și răsfirat. De obicei, tecile de la bază
sunt violacee.

Perioada de germinare: la începutul verii (germinează la căldură).

Perioada de înflorire: iulie – octombrie.

Turița (Galium aparine)

Turița este considerată una dintre cele mai dăunătoare buruieni. Galium este o plantă seminiferă
anuală, cu tulpina acoperit de perișori agățători, ce poate ajunge la o înălțime de 2 metri. Turița
este aspră la pipăit și lipicioasă. Preferă solurile fertile, bogate în humus, dar se poate întâlni și pe
solurile argiloase umede. Semințele de turiță pot germina și peste 8 ani, o singură plantă putând
produce între 100 și 500 de semințe.

Epoca de germinare: toamna – primăvara.

Perioada de înflorire: începutul verii – toamna.

Sugelul puturos (Lamium purpureum

Buruiană anuală, ce se poate găsi pe tot teritoriul României. Sugelul puturos poate produce între
50-400 de semințe. Preferă solurile bogate în elemente nutritive, bine aerisite și relativ nisipoase.
Rădăcina este pivotantă și pătrunde profund în sol. Tulpina poate ajunge la o înălțime de un
metru, cu ramuri ascendente și internoduri inferioare foarte lungi. Frunzele bazale sunt pețiolate,
iar cele superioare sunt sesile.

Epoca de germinare: de obicei toamna, dar și primăvara.

Perioada de înflorire: martie – octombrie; dacă vremea este blândă, înflorește aproape tot anul.

Mușețelul nemirositor (Matricaria inodora)

Plantă anuală, frecvent întâlnită în culturile agricole, unde îngreunează recolta. Este consideratăo
buruiană dificilă deoarece se poate dezvolta foarte puternic, având rădăcină pivotantă, în timp ce
tulpina poate ajunge la 50-100 cm înălțime. Inflorescența are ligule albe, cu flori galbene și
calatidiu plin în interior. O singură plantă de Matricaria poate produce până la 5.000 de semințe.

Perioada de germinare: toamna - primăvara, germinare superficială, în special pe solurile umede

și mlăștinoase.

Perioada de înflorire: mai - august.

Macul (Papaver rhoeas)

Buruiană anuală cu rădăcina pivotantă. O singură plantă de mac poate produce o cantitate
impresionantă de semințe (10.000-20.000) care își păstrează germinația până la 20 ani. Macul
poate atinge un metru înălțime. Este poate cea mai ușor de recunoscut buruiană, cu flori solitare,
lung pedunculate, roșii de regulă, cu variații albe, roz sau violet. Fructele sunt capsule globuloase.
Macul aparține grupei de buruieni care pot ierna.

Perioada de germinare: toamna sau primăvara foarte devreme.

Perioade de înflorire: primăvara - vara.

Hrișca urcătoare (Polygonum convolvulus)

Buruiană anuală cu înmulțire prin semințe, cu rădăcina fusiformă, ramificată și adâncă. Hrișca
urcătoare se poate confunda, înainte de înflorire, cu volbura. Are însă frunzele mai mari,
pedunculate, de culoare verde intens, cu nuanțe de roșu, și nervuri penate, cu vârful ușor
lanceolat. Florile de polygnum convolvulus sunt mici, verziu, cu bordură albă. Hrișca urcătoare
preferă solurile bogate în substanțe nutritive, moderat acide, ușoare până la mijlocii, inclusiv
solurile semi-turboase.

Epoca de germinare: primăvara.

Perioada de înflorire: iunie – toamna.

Mohorul (Setaria viridis)

Buruiană graminee anuală, verde ca iarba, care preferă zonele calde și soluri sărace în calciu, dar
bogate în elemente nutritive. Mohorul este o plantă ierboasă, care formează tufe rare. Spicul de
mohor poate ajunge la 50-70 cm înălțime, în timp ce planta poate atinge un metru. Buruiana are
frunze liniare, de 8-20 cm lungime, late de 1,2 cm, fără perișori. O singură plantă de mohor poate
produce 500-7000 de semințe, care pot rezista în sol până la 20 de ani.

Perioada de germinare: la începutul verii (germinează în perioada caldă)

Perioada de înflorire: vara - începutul toamnei.