ORIGINEA SI CARACTERISTICILE LA ANIMALELELOR DOMESTICE

Animale domestice: Istoria civilizatiei este asociata indeaproape cu animalele domestice. La aparitia comunitatilor umane, acum aproximativ 10-12.000 de ani, cateva specii de mamifere mari si pasari au fost domesticite, dand astfel posibilitatea umanitatii sa treaca de la conditiile primitive de viata la o calitate mai buna a vietii. Animalele domestice mari au facut posibila trecerea de la vanat, cules si practicarea unei agriculturi schimbatoare, la un stil de viata mai stabil. * animalele au eliberat omul de munca de camp foarte grea ; * animalele au facut posibil transportul resurselor naturale si al produselor obtinute din agricultura catre - alte comunitati pentru schimb sau vanzare; * animalele asigura grasime si proteine pentru a imbunatati hrana; * laptele asigura supravietuirea si cresterea copiilor atunci cand laptele uman nu este suficient; * animalele asigura piele, lana si coarne pentru imbracaminte si adaposturi; * grasimea animala este folosita pentru iluminat; * balegarul uscat de la animalele mari este combustibil pentru gatit si incalzit; * puterea animalelor este folosita pentru extragerea apei din pamant si din rauri, pentru uz domestic si irigatii; * animalele contribuie la formarea unor sisteme integrate si imbunatatite pentru fermieri; * in istoria umana, animalele pentru calarit au fost modalitatea cea mai rapida de a calatori, pana la inventia trenului in 1829 acum 170 de ani. Domesticirea animalelor a fost primul pas catre imbunatatirea calitatii vietii prin stiinta si tehnologie. Zootehnia este intr-o crestere dinamica, mai mult decat orice alt sector din agricultura. Acest sector va fi pana in 2020 cel mai important sector agricol in termeni de valoare adaugata.

Ca urmare a cresterii populatiei si veniturilor, a urbanizarii rapide si a schimbarii obiceiurilor de hrana, se observa o expansiune fara precedent a industriei zootehnice in tarile dezvoltate , unde productia de carne pe cap de locuitor se asteapta sa creasca cu aproape 50 % intre anii 2002 si 2020. Cererea mondiala de oua se asteapta sa creasca cu 35% iar cererea de lapte cu 25%, pe aceeasi perioada. Populatia saraca de la sate depinde foarte mult de cresterea animalelor si se crede ca ameliorarea acestui sector le va imbunatati veniturile si le va spori alternativele economice. Cresterea animalelor asigura mijloacele de trai pentru 70 % din populatia saraca din lume. Cu o cerere pentru proteinele animale in crestere, tarile cu venit scazut sau mediu vor beneficia de Revolutia Zootehniei ce se desfasoara in jurul lor. In acelasi timp, populatia saraca de la sate va beneficia de preturi reduse pe masura ce oferta de produse animaliere se extinde. Animalele monogastrice (porci si pasari domestice) vor fi cea mai importanta sursa de crestere ; in 1993 reprezentau deja 63% din consumul de carne global. Aceste animale au o mai buna conversie a concentratelor de hrana fata de rumegatoare, si tehnologia lor de productie este universala si prin asta mai accesibila operatiilor comerciale pe scara larga. Principalul capital biologic pentru dezvoltarea zootehniei, a securitatii alimentare si a evolutiei rurale de durata, sunt rasele catorva specii de animale domesticite, importante pentru productia de alimente si agricultura. Valoarea resurselor genetice pentru majoritatea acestor animale este prost inteleasa. Folosirea si dezvoltarea de catre fermierii din toata lumea a raselor si conservarea unor rase rare, de slab interest pentru fermieri , trebuie imbunatatite substantial in cazul in care tarile vor sa raspunda cu succes securitatii alimentare si dezvoltarii rurale de durata. Productia sustinuta de animale ar fi imposibila daca nu s-ar lua masuri eficiente pentru a garanta sanatatea animalelor prin excluderea si/sau tinerea in frau a bolilor animaliere transmisibile intre diferite specii.

Unele boli pot cauza probleme de sanatate si pot fi transmise si oamenilor; de asemenea pot avea consecinte nefavorabile asupra mediului. Bolile cauzeaza inutile dureri si suferinte pentru animale. Productia de animale aflata in crestere exercita presiune crescuta asupra resurselor naturale. Sunt necesare tehnologizari si sisteme de productie de incredere pentru a creste eficienta conversiei hranei, reducand astfel input-urile si pierderile de substante nutritive. Scopul este de a avea impact pozitiv, privind intensificarea productiei animaliere, asupra crescatorilor de animale mai saraci din regiunile rurale, si de a construi un cadru pentru protejarea sigurantei alimentelor si protectia sanatatii umane. Aceasta lume in schimbare trebuie sa faca fata unei schimbari fara precedent privind utilizarea in dietele oamenilor a mai multor proteine animale. Primele decenii ale secolului 21 vor fi martorele urmatoarei revolutii in hrana oamenilor. GENETICA ANIMALELOR De la inceputul civilizatiei, oamenii au fost dependenti de animalele domestice , pasarile domestice si produsele lor. Dintre toate speciile de animale, putine au fost domesticite, dar acestea au mai multe rase acum. De-a lungul secolelor, combinarea intre rase in cadrul speciilor domestice a produs noi combinatii de gene, lucru ce permite alegerea celor mai potrivite imperecheri intre rase pentru reproducerea in anumite conditii. In ultimii ani, totusi, acest proces de selectie a fost accelerat si a rezultat intr-o tendinta de pierdere a raselor indigene mai vechi, inlocuite sau incrucisate cu rase mai noi. In consecinta, pierderea unor rase din tarile in curs de dezvoltare au determinat si pierderea unor caracteristici speciale ale rasei. Pentru a nu pierde resursele genetice ale animalelor, Organizatia pentru Agricultura si Mancare din SUA, impreuna cu diferite guverne, a stabilit banci genetice in Africa, Asia si America Latina si o Banca Mondiala de Genetica pentru Animale.

Animalele domestice si pasarile domestice din lume au trait aproape de oameni inca de la inceputul civilizatiei si constituie o mostenire genetica unica. Contributia lor la bunastarea umana consta in asigurarea de carne, lapte, oua, fibre si putere de tractiune. Populatiile cu stil de viata mai simplu pot fi total dependente de animale pentru mai multe tipuri de munci si pentru hrana, in timp ce in comunitatile mai complexe, dietele de proteine animaliere sunt foarte apreciate. In mai multe societati, valoarea animalelor domestice este reflectata in ceremoniile traditionale. Se spune ca vaca este mama adoptiva a umanitatii. Rezultatul acestei asocieri de-a lungul sutelor de ani a fost adaptarea progresiva a animalelor la variatele climate din lume. Vitele, de exemplu, se gasesc oriunde s-a stabilit si omul. Oile, caprele, porcii si pasarile domestice sunt foarte dispersate , in timp ce anumite specii minoritare , sunt mai putin imprastiate geografic, desi sunt asociate cu vietile localnicilor in anumite medii. Foarte putine specii de animale au fost alese de oameni pentru domesticire, dar sunt numeroase rase in cadrul fiecarei specii selectate. Mai multe dintre aceste specii s-au adaptat conditiilor aspre de mediu si au devenit rezistente la bolile endemice si sunt capabile sa supravietuiasca unor provizii sezoniere sau de slaba calitate. Posibilitatea combinarii raselor de animale din lume a dat posibilitatea oamenilor sa produca noi combinatii de gene. Acesta are efecte pozitive si negative. Partea pozitiva este sansa de a alege rasa sau incrucisarea de rase cea mai potrivita sa reziste bine in anumite conditii. Partea negativa este tendinta de pierdere a raselor indigene mai vechi pe masura inlocuirii sau incrucisarii lor cu altele mai noi. Deci societatea este rezultat al procesului de pierdere a unei mosteniri genetice unice. Unele rase au murit deja. Tragedia este ca in anumite cazuri nici nu stim ce calitati specifice aveau acele rase pierdute.

Diversitatea biologica de plante, copaci, animale salbatice sau domestice, microbi, peste proaspat sau de adancime este amenintata de eforturile intensificate ale societatii umane de imbunatatire a standardului de viata. Desi genetica este esentiala in stiinta secolului 20, imperecherea raselor de animale se practica de mii de ani. Deciziile genetice in privinta raselor de animale alese pentru reproducere a fost si continua sa fie critica pentru variate rase de animale si pasari domestice. Primul capitol al cartii lui Darwin Originea Speciilor descrie selectia in care incrucisarea raselor a fost controlata pentru a influenta anumite trasaturi din generatiile urmatoare. Genetica animalelor continua sa aiba un rol important in incrucisarea raselor de animale si in procesul de domesticire. Progresele din procedeurile statistice si biologice au permis metode mai sofisticate pentru geneticieni si pentru cei ce se ocupa de incrucisarea raselor de animale. Folosirea in mai multe scopuri a animalelor Folosirea animalelor pentru munca a inceput cu mult inainte ca omenirea sa inceapa agricultura si a contribuit foarte mult la expansiunea geografica a culturilor antice. Tractiunea animala este considerata azi de multi oameni ca fiind arhaica si ineficienta ; azi, dezvoltarea din agricultura este posibila datorita folosirii masinilor. In ciuda celor 50 de ani de promovare a tehnologiei pentru agricultura in tarile in curs de dezvoltare , diferenta de dezvoltare dintre tarile industrializate, bogate si cele cu economii slabe si dependente, a crescut. Criza de petrol din anii 70 a reinnoit interesul pentru folosirea animalelor pentru munca din agricultura. Dar pentru tarile industrializate , aceasta optiune a ramas de slab interes iar pentru tarile in curs de dezvoltare a ramas o tehnologie folosita ca ultima optiune. Folosirea modelelor de productie bazate pe multe input-uri sau multe output-uri, modele ce sunt mai dependente de combustibilul fosil, nu pot fi considerate fezabile la nivel global. Nu sunt doar inaccesibile din punct de vedere economic fermierilor mici , dar rezervele globale de petrol nu pot sustine orice propunere de mecanizare intensiva pentru producatorii agricoli din toata lumea.

Sursele alternative de energie , precum folosirea eficienta a fortei de tractiune a animalelor, trebuie sa fie reconsiderate. Animalele, ca furnizori de forta de tractiune si de alte numeroase produse, constituie un element esential pentru subzistenta milioanelor de fermieri, ciobani si pastori in tarile in curs de dezvoltare si sunt cruciale pentru vaste regiuni cu potential agricol scazut sau conditii de mediu mai aspre. Numarul de animale folosite in intreaga lume ca forta de munca este estimat la nu mai putin de 250 mil . Exploatarea lor nu este limitata doar la fermierii mici; proprietati agroindustriale mai complexe au recunoscut ca, in anumite situatii, folosirea animalelor in scop economic este justificata. De exemplu, in Caraibe, pe una dintre cele mai mari plantatii de zahar, animalele si masinile au fost folosite impreuna foarte eficient de mai bine de 75 de ani. In 1994, mai mult de 8 000 bivoli au fost folositi timp de sase sapte luni pentru transportul unei treimi din recolta de sfecla de zahar. Cazuri similare pot fi gasite in Africa de Vest si in Asia de Sud-Est. Desi nu exista nici o data statistica disponibila, se estimeaza ca populatia globala de animale folosite pentru munca are o mare contributie la munca din agricultura. Animalele nu asigura doar mijloace de trai pentru milioane de familii dar si contribuie la sisteme de productie acceptate din punct de vedere social si ecologic. Mai mult decat atat, eficienta energiei animaliere (ca input pentru agricultura) este mai mare decat a masinilor. Este ilustrat astfel enormul potential al animalelor folosite pentru munca , nu doar de a accelera dezvoltarea durabila din agricultura ci si de a contribui la stabilitatea ecologica necesara pentru a atinge aceste scopuri. Pentru a optimiza acest potential, animalele trebuie utilizate in cadrul fermelor si pentru activitati conexe pe tot parcursul anului. Animalele domestice asigura o multitudine de output-uri precum forta de tractiune, laptele,carnea, fibrele, balegarul, piele, ce sunt toate derivate din folosirea ca sursa de hrana pentru animale a resurselor locale: pasuni, resturi din recolte, furaje de la copaci si de la arbusti. Aceasta reciclare reduce pierderile in cadrul fermelor dar si contribuie la imbunatatirea texturii si fertilitatii solului.