UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

FACULTATEA DE HORTICULTURĂ
Master: MCHDR + EVV

MANAGEMENTUL PROTECTIEI
INTEGRATE

SUPORT DE CURS

2021

Prof. univ.dr. ION MITREA

1
PROTECŢIA INTEGRATĂ A PLANTELOR ŞI IMPACTUL ECOLOGIC –
PRINCIPII ŞI ELEMENTE COMPONENTE

Protecţia plantelor este ştiinţa care se ocupă cu studiul agenţilor de daunare

(fitopatogeni - inclusiv virusuri, artropode fitofage, buruieni, rozatoare etc) în
scopul stabilirii de măsuri eficiente de combatere a pagubelor / pierderilor
economice produse de aceştia. La ora actuala aproximativ o treime din recolta
potentiala este distrusa ("dijmuita") de organismele daunatoare, deci protectia
plantelor, ca disciplina biologica aplicata, contribuie la cresterea productiilor
culturilor agricole şi la îmbunatatirea calitatii recoltei.
Din motivele prezentate mai sus combaterea dăunatorilor este imperios
necesară pentru cultura plantelor, proceduri de protectie a plantelor (şi inclusiv a
recoltei stocate) împotriva organismelor daunatoare fiind o componenta majora a
tuturor ghidurilor de buna practică agricolă.
Sistemele de combatere integrată se bazează pe elemente tehnologice,
pe elemente ecologice și pe elemente economice.
Ele reprezintă o îmbinare a metodelor chimice, biologice, agrotehnice și
fizice si a factorilor naturali de combatere, astfel ca să se realizeze o reglare si
o combatere a populațiilor de organisme dăunătoare, încât acestea să nu
depășească pragul economic de dăunare.
Pragul economic de dăunare (PED) este o noțiune care a fost introdusă
încă de la începutul elaborării combaterii integrate.
Prin PED, de regulă, se înțelege nivelul de atac sau densitatea numerică
de la care trebuie aplicat tratamentul și reprezintă de fapt o pagubă de 3-5%
din recoltă sau egală cu costul tratamentului. Deci PED este și un element
economic nu numai ecologic si tehnologic.
Când densitatea dăunătorilor sau gradul de atac depăşesc pragul economic de
dăunare (PED), pierderile de producţie sunt mai mari şi depăşesc foarte mult
costurile utilizate pentru combatere.(tabelul 1), - pierderile înregistrate în anul în
curs, depind de dinamica populaţiilor din anul trecut.
Organismele dăunătoare culturilor agricole sunt combătute cu diverse
metode pornind de la câteva principii de bază (modificat după R o b e r t s,
1973) și anume:
1) omorârea organismelor dăunătoare prin: a) eradicare (lichidare), b)
terapie (curativ), c) profilaxie (preventiv);
2) crearea de condiții nefavorabile înmulțirii naturale prin: a)
înrăutățirea condițiilor de transmitere, b) înrăutățirea condițiilor de creștere, c)
reducerea vitezei de înmulțire;
3) creșterea rezistenței plantelor prin: a) rezistență specifică (verticală),
b) rezistență nespecifică (orizontală), c) îmbunătățirea creșterii și refacerea
țesuturilor;
2
 4) evitarea arealului de răspândire prin: a) carantină externă, b)
carantină internă, c) măsuri de amplasarea culturii;
5) evitarea în timp a prezenței organismelor dăunătoare concomitent
cu cultura.
Primul principiu este cel mai eficient şi se realizează cu metode chi-
mice, biologice, agrotehnice, fizice şi mecanice.
Un principiu cu eficiență ridicată este și cel, care se referă la creșterea
rezistenței plantelor, care se realizează prin metode agrotehnice, precum si
prin metode fizice, biologice si chimice.
Celelalte principii au în general o importanță mai redusă, dar în anu-
mite cazuri, la unele culturi si specii dăunătoare, pot avea o importanță
hotărâtoare.
Variatele principii de combatere se realizează utilizând diferite metode.
Descrierea și definirea lor cuprind spații importante în lucrările de sinteză ale
diferiţilor specialisti din domeniul protecţiei plantelor.

Tabelul 1
Praguri economice de dăunare(PED) ale unor specii dăunătoare
(după I. Ghizdavu şi colab.,1997)

Nr. Denumirea Epoca de Pragul economic de dăunare

crt. dăunătorului observaţie
1. Anoxia villosa înainte de 0,2 larve / m2
semănat
2 Eurygaster spp. al II-lea nod 7 adulţi / m2 în cult. cu densităţi
format normale de plante bine înfrăţite
5 adulţi / m2 în cult. cu densităţi
reduse, slab ieşite din iarnă
formarea 3 adulţi / m2 în cult. neînfiinţate,
boabelor în primăverile secetoase şi
3 Haplodiplosis formarea larve/m2 pt. grâul de consum.
3călduroase
marginata boabelor 1 larva/m2 pt. grâul de sămânţă
4 Anisoplia spp. formarea bob. 5 adulţi/m2
5 Tanymecus răsărire 3 adulţi / m2
6 dilaticollis
Euxoa segetum înainte de 5 larve /m2
semănat la
răsărire,
grâu faza 2 larve / m2
de 1-2 perechi
de frunze la
7 Ostrinia nubilalis faza de 6-8
porumb 25% plante cu ponte
8 Apion spp. la îmbobocire 10 adulţi /m2
frunze
şi înflorire
9 Leptinotarsa răsărire 5 adulţi / m2
decemlineata boboci florali 5 - 8% tufe cu 10 larve pe plantă

Combaterea daunatorilor culturilor agricole se realizeaza prin mai multe

metode: agrotehnice (prin lucrari ale solului, inclusiv prasitul buruienilor), fizico-
mecanice (dezinfectari termice ale semintelor, chirurgie vegetala, descuscutarea
3
semintei etc.), chimice (cu utilizarea de pesticide), biologice (prin utilizare de
organisme antagoniste si de produse naturale), genetice (prin ameliorarea
rezistentiei plantelor la organismele daunatoare),

Metode agrofitotehnice. Perfecționarea continuă a tehnologiilor de

cultură duce incontestabil la sporirea deosebită a nivelului recoltelor. Adesea
însă introducerea unor noi metode de cultură, după un anumit timp, duce la
creșterea atacului unor boli si dăunători sau la apariția unor noi dăunători și
boli cu importanță economică.
În tabelul 2 sunt indicate câteva cazuri în care unele măsuri agrotehnice
provoacă creșterea considerabilă a atacului de boli și dăunători si care în mod
frecvent impun tratamente sau alte măsuri de combatere suplimentară.
O importanță și mai mare au măsurile agrotehnice care îmbinate pot
duce la o creștere a atacului de boli și dăunători. Un exemplu, tipic în acest
sens îl constituie cultura intensivă a grâului si orzului pe baza noilor
tehnologii. Următoarele elemente agrotehnice: densități mari la hectar, doze
mari de azot neechilibrate, rotațiile scurte, soiuri productive dar cu rezistență
scăzută la boli și dăunători, sau care au fost rezistente dar au pierdut rezistența
în fața noilor rase de agenți fitopatogeni, etc. au dus la dezvoltarea bolilor
bazei tulpinii, ale foliajului și spicului într-o măsură așa de mare încât acum
sunt necesare tratamente speciale de combatere a acestui grup de boli.
Tabelul 2
Aplicarea unor metode agrotehnice și implicațiile asupra dezvoltării
organismelor dăunătoare (după T. Baicu și colab 1986)

Metoda Cultură Specii favorizate

Doze mari de azot Grâu Musca suedeză (Oscinis frit L.)

Rotații scurte
Densități sporite + azot în
exces
Densități sporite
Irigare
Arătura de vară fără dis-
trugerea samulastrei
Grâu Pătarea în ochi a bazei tulpinii
(Pseudocercosporella herpotrichoides
(Fron.) Deighton), înnegrirea bazei tulpinii
(Gaeumannomyces graminis (Sacc.) Arx et
Olivier) și altele.
Grâu Făinarea (Erysiphe graminis f. sp. hordei
Orz March.) și altele
Porumb Sfredelitorul porumbului (Ostrinia
nubilalis Hb)
Legume Viermi sârmă și alți dăunători de sol
Culturi de Creșterea atacului de, hali si dăunători ce
toamnă se mențin pe samulastră

Astfel de schimbări sunt posibile ori de câte ori au loc modificări mai
importante ale tehnologiilor de cultură. Din păcate aceste fenomene nu apar
suficient de pregnant din primul an astfel că numai după o perioadă mai lungă
si pe suprafețe mari se pot constata schimbările în evoluția unor specii
4
dăunătoare. Aceasta pledează pentru o examinare atentă de la început a noilor
elemente tehnologicei și de promovare treptată.
Măsurile agrotehnice au însă un rol deosebit în reducerea atacului
multor boli și dăunători, atunci când sunt utilizate cu discernământ. Adesea
unele metode (tabelul 3) la unele culturi si specii de organisme dăunătoare
rezolvă problemele combaterii astfel că se poate renunța la tratamente în cea
mai mare parte din cazuri.
În ceea ce privește rolul diferitelor metode de prelucrare a solului P a
v l o v (1983) prezintă o serie;de elemente interesante.
Influența arăturii de toamnă asupra densităților de ploșnițe, afide,
muște, cărăbușei, boli diverse depinde de modul în care se pregătește solul
pentru cultura; cerealelor de toamnă sau de primăvară.
Metoda I. Dezmiriștirea se efectuează odată cu recoltarea ceea ce
permite apariția samulastrei și buruienilor pe care sunt depuse ouăle muștei
de Hessa și muștei suedeze și se produc infectări cu făinare, rugini etc.
Terenul este arat după 8-15 zile la 20-22 cm, ceea ce duce la distrugerea
unui număr mare de dăunători și buruieni și la reducerea rezervei de inocul
a patogenilor. Această metodă se aplică pe pantele unde se produce
eroziunea solului sub influența apei.
Metoda a II-a. Se face arătura adâncă la 20-25 cm fără dezmiriștire
imediat după recoltare. După 8-15 zile apare samulastra și buruienile. Pe
acestea se întâlnesc muște diverse, afide, cicade, făinarea, rugini etc. După
10-20 de zile samulastra și buruienile sunt distruse cu cultivatorul sau cu
grapa. In acest fel se reduce puternic cantitatea de inocul a unor patogeni
și rezerva de dăunători și buruieni. Această metodă este recomandată în
special pe terenuri plane pentru culturile ce se recoltează vara.
Tabelul 3
Exemple de mijloace agrotehnice de combatere cu efecte foarte ridicate

Măsura Cultura Organismele dăunătoare Observații

agrotehnică
Rotația Majoritatea Agenți fitopatogeni și dăună- Efecte de durată
culturilor tori diferiți mai ales dintre
cei foarte specializați, ex.:
Zabrus tenebrioides Goeze.,
Plasmopara helianthi (Novot.)
Berl. et de Toni, Heterodera
Alegerea Majoritatea schachtii
Diferite Schmidt.
specii etc.
de roză- Eficacitatea depinde de
terenului culturilor toare unele particularități ale
speciei dăunătoare

Epoca optimă de Cereale Muștele cerealelor, afide, Foarte eficace la cele

semănat piticirea galbenă a orzului de toamnă
și grâului etc.

5
Sămânța și Fasole, castraveți, Viroze, bacterioze, unele Permite renunțarea la
material de cartof etc micoze și insecte unele tratamente
plantat sănătos
Igiena culturală Culturi de seră Majoritatea speciilor dăună- Permite economisirea
toare unor tratamente
Arătura Porumb Sfredelitorul (Ostrinia
nubilalis Hbn. )
Combaterea bu- Varza și alte Purecii de pământ
ruienilor ca legume (Phylotreta sp.), afide etc.
gazde
alternative sau
intermediare
Irigare Cereale Cărăbușeii (Anisoplia sp.), Specii de zone aride
gândacul pământiu mare
(Pedinus femoralis L.)
Schimbarea pH Varză Hernia verzei (Plasmodiophora
solului brassicae Woron.)

Metoda a III-a. Arătura se efectuează atunci când toamna se întârzie

mult recoltarea si arătura se face târziu sau se efectuează primăvara. În
acest caz păscutul miriștii, deși contribuie la diminuarea rezervei de boli,
dăunători și buruieni, nu asigură o suficientă reducere a densităților or-
ganismelor dăunătoare.

Metoda a IV-a. Lucrarea solului fără răsturnarea brazdei, utilizată

mai ales ca mijloc de reducere a eroziunii solului, are efecte destul de
bune în combaterea unor dăunători cum sunt larvele de buhă. Totuși față de
arătura obișnuită efectul este mult mai mic.
Efectul arăturii adânci după metoda I sau a II-a este bun însă numai
dacă arătura este efectuată devreme, altfel o multitudine de specii dău-
nătoare și de patogeni reușesc să se înmulțească si să ierneze destul de bine.
Influența culturilor premergătoare și a asolamentului în general ( Pintilie
și Sin, 1975; Pintilie ș.a., 1976; Cook, 1981) este de regulă pozitivă.
Monocultura favorizează multe specii de agenți fito-patogeni și dăunători
specializați. Adesea însă se constată că după o perioadă de timp datorită
dezvoltării entomofagilor și antagoniștilor atacul scade. Din păcate pe
aceste fenomene nu ne putem baza în protejarea recoltei și de aceea sunt
necesare măsuri suplimentare de combatere.
Un rol deosebit îl joacă îngrășămintele în schimbarea (creșterea sau
reducerea) rezistenței plantelor față de boli și dăunători. Exemplele din
literatură sunt deosebit de bogate (Sapiro ș.a., 1981) dar cauzele acestor
fenomene nu sunt încă prea bine cunoscute.
Pe baza datelor existente se poate spune că acțiunea îngrășămintelor
asupra bolilor și dăunătorilor depinde, în funcție de speciile de organisme
dăunătoare și plante de cultură, de următoarele cauze:
- acțiunea directă a îngrășămintelor minerale asupra organismelor
dăunătoare;
6
 - acțiunea asupra sistemelor de enzime a organismelor dăunătoare
prin intermediul plantei îngrășate;
- acțiunea indirectă, prin schimbarea biochimismului sucului și țesu-
turilor plantei;
- eliminarea de către plante a unor substanțe de apărare;
- sporirea cantității de fitoalexine;
- schimbarea proceselor de diferențiere;
- creșterea ritmului de dezvoltare a elementelor mecanice ale țesu-
turilor;
- schimbarea epocii de maturare etc.
Între diferite metode de combatere și cele agrotehnice există nume-
roase interacțiuni care sunt puțin cunoscute si care au o mare importanță în
combatere (tabelul 4) .
Monocultura culturilor perene și cea a culturilor anuale poate fi
abordată de pe pozițiile combaterii integrate (Baicu, 1981). În astfel de
condiții introducerea mijloacelor biologice, a pragului economic de
dăunare si altor metode poate sta la baza creării unui sistem de
combatere integrată.
Analiza datelor obținute. În monocultura de porumb și cultura de
porumb din cadrul rotației (Kozar ș.a., 1983; S z i r a k i , 1982) arată că
între aceste două tipuri de culturi nu sunt diferențe mari observându-se în
ambele situații un număr mare de insecte utile. Totuși numărul de specii
de Carabidae e mai mare în asolament. în monocultura densitățile
totale ale insectelor sunt de 3 ori mai mari, îndeosebi aceasta se observă
la speciile care se înmulțesc toamna. În asolament sunt condiții mai bune
pentru înmulțirea speciilor Orius, din cauza prezenței unei cantități mari
de tripși (R a c z, 1984).

Între livezile de tip intensiv, cele de tip extensiv si livezile

netratate (Jermy ș.a., 1977; Balasz ș.a.,, 1978; Kozar ș.a., 1983; Ba1asz, 1984)
apar unele diferențe. În livezile intensiv tratate numărul de specii se reduce
întrucâtva, dar rămâne destul de mare (467). Se reduc îndeosebi speciile
dăunătoare și mult mai puțin cele utile. Aceste date sunt departe de
afirmațiile frecvente că tratamentele intensive cu pesticide duc la
distrugerea totală a insectelor.
Adesea se exprimă temeri în ceea ce privește aplicarea conceptului
de combatere integrată la culturile foarte intensive, în care se aplică tehno-
logii de tip industrial.
În aceste condiții sunt posibile, de asemenea, introducerea de
elemente de combatere integrată (Filipov, 1981; Vronskih, 1931). Același
lucru se poate spune și despre măsurile de combatere în condițiile pro-
ducerii de sămânță care să corespundă standardelor.
În toate aceste cazuri metodele agrotehnice joacă un rol de seamă în
elaborarea metodelor de combatere integrată (Susidko și Fedko, 1975;
7
A p p l e , 1977).
Utilizarea metodelor agrotehnice în cadrul sistemelor integrate pe
culturi ( S t e i n e r , 1979; Badulin, 1981; S a m e r s o v și Buga. 1981) este în
plină desfășurare, deși uneori rolul lor nu este subliniat în mod suficient.
În ansamblu metodele agrotehnice pot schimba condițiile ecologice
de dezvoltare a unor specii si permit chiar să se dirijeze dezvoltarea agro-
ecosistemului (Poliakov, 1976 ; Z e n t m y e r ș.a., 1977 ; Pavlov ș.a., 1981).
Tabelul 4
Interacțiunea metodelor agrotehnice cu alte metode de combatere

Metoda Alte metode Cultura Tipul de organisme Interacțiunea

agrotehnică dăunătoare
1 2 3 4 5
Irigarea prin Combaterea Mazăre Afide Creșterea eficacității
aspersiune
Rotația chimică
Combaterea Grâu Pătarea în ochi Creșterea eficacității
chimică (Pseudocercosporella
herpotrichoides Fron)
Deighton
Aplicarea de Rezistența Grâu Bolile foliare Creșterea atacului
îngrășăminte soiurilor Orz
azotoase
(neechilibrate
Epoca cu P
de semănat Rezistența Cereale Muștele cerealelor Reducerea atacului
și K) soiurilor Tratarea Cereale Dăunători și boli diferite Reducerea atacului
semințelor
Igiena culturală Combaterea Culturi de seră Boli și dăunători ai Scăderea atacului
chimică aparatului foliar și ai Scăderea atacului
Combaterea tulpinii
biologică
Structura corectă a Combaterea Porumb și alte Afide Entomofagii de pe legu-
culturilor naturală culturi târzii minoase după recoltare
(biologică) trec pe porumb
Combaterea Piersic Afide Entomofagii de pe cereale
naturală păioase, după recoltare
(biologică) trec pe piersic și alte cul-
turi
Arătura adâncă Combaterea Sfeclă Purecii de pământ Prin această metodă se
naturală păstrează mai bine para-
zitul Perilitus bicolor
Lucrarea cu Tratamente Culturi de Wesm. eficacitatea. La
Buha semănăturilor (Scotia Crește
cultivatorul înainte chimice toamnă segetum Schiff.) densități mari (80- 200
de semănat ex./m2) este singura
metodă eficace
Tratamente Diferite culturi Omida de stepă Crește eficacitatea
chimice (Loxostege sticticcilis L.)

Tratamente Porumb Viermi sârmă La densități de peste

chimice 15 ex./m2 eficacitatea
foarte bună
Tratamente Sfeclă Buha verzei (Mamestra Crește eficacitatea
chimice brassicae L.)
Introducerea în Diferite alte Toate culturile Diferiți dăunători Creșterea eficacității,
structura culturilor metode limitarea tratamentelor
de plante furaj ere
și melifere

8
 Rezistența soiurilor. Soiurile rezistente au un rol însemnat în
limitarea pagubelor produse de boli și dăunători, rol care adesea este trecut
cu vederea în practica protecției plantelor, atenția principală fiind acordată
altor măsuri de combatere.
În istoria protecției plantelor sunt însă numeroase exemple când intro-
ducerea soiurilor rezistente a dus la eliminarea lucrărilor obișnuite de
combatere. Aceasta este cazul râiei negre a cartofului, a filoxerei viței de
vie, manei florii-soarelui, pătării brune a tomatelor, al VMT la tomate etc.
În această direcție se efectuează cercetări intense care vor duce în
mod sigur la noi soiuri cu rezistență sporită. În acest sens se pot menționa:
soiuri noi de grâu rezistente la rugina galbenă, soiuri de cereale rezistente la
nematozii din genul Heterodera, soiuri de lucernă rezistente la nematodul
tulpinii și la ofilire (Verticillium alboatrum Reinke et Berth) (Hagberg,
1979).
La noi în țară s-au descoperit numeroase linii de grâu de toamnă re-
zistente la Cephus pygmaeus L., linii si hibrizi de porumb mai rezistente la
Ostrinia nubilalis Hb., linii și soiuri de sorg rezistente la Schizaphis
graminum Rond etc. ( B ă r b u l e s c u , 1981).
Succese numeroase s-au realizat în obținerea de soiuri de grâu rezis-
tente la rugini, de cartof și tomate la viroze, de măr la rapăn etc.
În general, toate programele de cercetare pe culturi au printre obiective
și obținerea de soiuri rezistente la diferite boli și uneori și față de dăunători.
Totuși, în multe cazuri, rezistența față de boli și dăunători, în mod
deosebit cea de tip vertical (specifică), durează puțin timp, deoarece apar rase
mai virulente care le atacă și pe acestea. Din această cauză creșterea
rezistenței și stabilizarea ei este o problemă asupra căreia se lucrează
continuu.
Dificultățile rezistenței stabile sunt așa de mari, încât uneori se pune
întrebarea dacă aceasta este într-adevăr un obiectiv real (Sharp, 1979). În
acest caz, după părerea autorului, se pot utiliza în procesul de ameliorare
genele minore care asigură o rezistență nespecifică. Zadoks și P a r l e v l i e t
(1979) consideră că pentru obținerea unei rezistențe stabile este necesar să se
acumuleze gene intermediare în genotipul gazdei si să se „mixeze” ulterior
aceste genotipuri într-o populație de mare diversitate, în general, diversitatea
complexelor de genotipuri contribuie la stabilitatea patosistemelor culturilor.
Un alt mod de rezolvare a acestei probleme îl constituie utilizarea de
soiuri multilineare. Introducerea acestora, formate, de exemplu, din 10 iso-linii
(LI—L10), fiecare având o rezistență specifică, permite reducerea riscului
apariției de rase care să compromită producția și soiul. Aceasta se explică
prin faptul că pentru o rasă Ri a agentului patogen există o șansă de l la 10 ca
sporii rasei virulente să ajungă pe plantele sensibile, în acest fel inoculul este
redus de la început. Chiar dacă s-a produs infecția șansa ca noii spori să
ajungă pe plantele sensibile din jur este iarăși micșorată la nivelul de 1la 10.
în felul acesta, din punct de vedere epidemiologie se reduce mult viteza de
9
multiplicare a inoculului. Pe această cale se îmbină rezistența specifică cu
rezistența nespecifică, epidemiologică ( B r o w n i n g ș.a., 1977).
Diversitatea genetică a unui soi poate fi extinsă și la doi sau mai mulți
agenți fitopatogeni.
În câmpurile de încercare a soiurilor și în literatură sunt indicate multe
soiuri și linii cu rezistență sau imunitate față de multe boli și chiar unii
dăunători. Acest caracter de rezistență se suprapune rar cu productivitatea
mare și mai ales cu calitatea recoltei. Acest ultim factor iese în evidență în
mod deosebit la unele soiuri de legume și pomi fructiferi.
De aceea, sistemele de combatere integrată sunt elaborate pe soiurile
raionate, foarte productive, dar mai mult sau mai puțin atacate. Aplicarea de
tratamente sau alte lucrări de protecția plantelor pe soiurile sensibile se
caracterizează prin eficacitate mai scăzută, deși sunt în general rentabile.
Totuși intensitatea și frecvența lucrărilor este mult mai mare decât pe
soiurile, cu rezistență medie sau ridicată.
Analiza lucrărilor publicate arată că între rezistența soiurilor și alte
metode de combatere există o serie de interacțiuni cu importanță deosebită
pentru realizarea sistemelor de combatere integrată (tabelul 5).
Pe soiurile sensibile, la atac slab de făinare tratamentele cu etirimol
se justifică economic, dar ele sunt recomandate mai ales la atacuri ridicate
pe soiuri cu rezistență medie.
Tabelul 5
Interacțiunea rezistenței soiurilor cu alte metode de combatere
Cultura Metoda de Organismul dăunător Interacțiunea Literatura
combatere
Grâu Insecticide Musca suedeză (Oscinis Reducerea numărului Sapiro (1975)
frit L.) de tratamente

Fungicide Făinare (Erysiphe Creșterea eficacității B a i c u,

graminis f. sp. tritici Rășcăn e s c u (1978)
March.) și alte boli
Orz, Combaterea naturală Păduchele Verde Reducerea pagubelor Starks ș.a. (1972)
sorg (Lysiphlebns (Schizaphis graminum
testaceipes Cres.) Rond.)
Orz Fungicide (mancozeb) Pătarea brună a frunzelor Reducerea numărului Musick ș.a. (1979)
(Helminthosporium de tratamente
sativum Pam., King et
Porumb Chimică Bakke)suedeză (Oscinis
Musca Reducerea numărului Sapiro (1979)
frit L.) tratamentelor chimice
Chimică Helioihiszea Boddie Reducerea dozei de Mc M i l l i a n ș.a.
insecticide (1972)
Insecticide Sfredelitorul (Ostrinia Creșterea eficacității B e r r y ș.a. (1978)
nubilalis Hbn.)
Sfecla Aficide Virus yellows Virus Creșterea eficacității H i l l s ș.a. (1969)
yellows - Myzus persicae Creșterea eficacității Lowe (1975)
Sulz.
Cartof Fungicide Mana (Phytophtora Reducerea numărului F r y (1978)
infestans (Mont) De By.) de tratamente

10
 Insecticide Gândacul din Colorado Reducerea numărului S a p i r o (1979)
(Leptinotarsa de tratamente
decemlineata Say.)
Biologică Diferite insecte Acțiune sinergică T i n g e y (1979)
Soia Agrotehnica (benzi Ceratoma trifurcata Renunțarea la trata- K o g a n (1975)
capcană tratate dintr- mente pe restul
un soi sensibil) suprafeței
Lucerna Insecticide Curculionidae diferite Reducerea numărului H o r b e r (1972)
de tratamente
Varză Insecticide Musca verzei (Delia Reducerea S a p i r o (1979)
brassicae Bene ) numărului de
Morcov Insecticide tratamenteeficacității
Musca morcovului (Psila Creșterea T h o m s o n , E11is
rosae F.) (1979)

Soiurile cu rezistență medie tratate cu fungicide oferă un sistem de

două componente cu acțiune, atât asupra raselor rezistente la fungicid, cât
și asupra raselor mai virulente față de soi. Se poate deci aștepta o utilizare
mai îndelungată, atât a soiului, cât si a fungicidului.
Reducerea dozelor și numărului de stropiri pe soiurile mai rezistente
se datorește unor fenomene mai complexe si anume în primul rând redu-
cerea numărului de dăunători pe soiurile rezistente, dar și datorită schim-
bării stării fiziologice a insectelor care se hrănesc pe soiurile mai rezistente
și care în acest fel devin mai vulnerabile la acțiunea insecticidelor
( Ș a p i r o și N o v o j i l o v , 1979).
Între rezistența soiurilor și combaterea biologică există de asemenea o
anumită interdependență. Pe un soi rezistent combaterea biologică poate fi
eficace, dar pe unul sensibil poate fi nesatisfăcătoare (Emden, 1979). Acest
fenomen a fost demonstrat la cereale în cazul afidelor și a paraziților lor.
Voronin (1984) prezintă multiple exemple prin care se demonstrează marea
influență a soiurilor asupra atacului unor dăunători și în funcție de aceasta
variația numărului de entomofagi. Se pot crea soiuri de grâu care să reducă
potențialul de înmulțire al unor astfel de insecte, cum sunt Cephus
pygmaeus L: și Eurygaster sp., și care în același timp să favorizeze
creșterea rolului unor entomofagi cum sunt Collyria coxator Vill și al unor
Scelionidae și Tachinidae.
Soiurile pot da răspunsuri variate la diferite grupe de organisme dău-
nătoare. De exemplu, unele soiuri de lucernă rezistente la ofilire sunt
foarte sensibile la afide. Multe soiuri de măr rezistente la acarieni sunt
sensibile la făinare. În general, pe plante de cultură se întâlnesc întot-
deauna mai mulți agenți fitopatogeni și dăunători, în acest fel se formează
complexe de boli ( S i d h u , 1979) și dăunători, în care un parazit poate
favoriza, poate frâna sau poate fi indiferent pentru altul.
Aceste fenomene trebuie luate, de asemenea, în considerație pentru
stabilirea Schemelor de Combatere Integrată (SCI).
Pentru elaborarea SCI este necesar să se cunoască, atât organismul
dăunător, cât și planta de cultură. La aceasta mai trebuie adăugat cunoaș-
terea interacțiunii lor în ontogeneză și entomofagii.
Între aceste trei grupe de organisme planta de cultură - dăunători -
11
entomofagi se produce un permanent schimb de substanță, energie și
informație.
Planta de cultură are un rol deosebit în reglarea densității principa-
lelor specii de dăunători, ea acționează față de insectă ca factor endogen
după ce este utilizată ca hrană.
În afară de aceasta plantele sunt și o sursă de diferite substanțe cu
acțiune biologică ridicată cum sunt atractanții, repelenții, inhibitorii de
nutriție, hormonii, antimetaboliții și diferite alte substanțe cu acțiune fizio-
logică ridicată față de fitofagi.
Planta ele cultură are însă un rol însemnat si în acțiunea multor ento-
mofagi.
Această teorie denumită „triotrof” (Șapiro ș.a., 1979) este deosebit
de utilă pentru elaborarea SCI.
Relațiile ce se stabilesc între aceste trei elemente privite din punct de
vedere ecologic și imunologic sunt însă deosebit de complexe (Șapiro și
Vilkova, 1979) și sunt exprimate în felul următor :
planta→informație↔energie→substanță→fitofag.
La aceasta se mai poate adăuga faptul că planta furnizează informație
și pentru entomofag, iar fitofagul are aceeași poziție ca și planta față de
entomofag, ceea ce permite stabilirea unor relații variate în cadrul teoriei
triotrofice.
O problemă de deosebită importanță și în perspectivă cu mare valoare
practică o constituie obținerea de soiuri cu rezistență complexă și de grup
față de boli și dăunători.
Rezistența de grup se referă la mai multe specii de dăunători sau la
mai multe specii de agenți fitopatogeni. Cea complexă se referă la rezis-
tența ce se manifestă la același soi față de boli și dăunători. Deși îmbinarea
atâtor gene de rezistență este o problemă grea pentru amelioratori și
protecționiști există o serie de exemple în acest domeniu.
Astfel, soiul de grâu de primăvară Saratovskaia 29 este rezistent la
Hadena sordens Hfn, Oulema melanopa L., Oscinis frit L., Puccinia
graminis Pers. și Ustilago nuda (Jens) Rostr. Soiul de grâu Harkovskaia
46 este rezistent la buha cenușie (Hadena sordens Hbn), musca suedeză
(Oscinis frit L.), musca de Hessa (Mayetiella destructor Say), păduchele
mare verde al cerealelor (Sitobion avenae F.), rugina neagră (Puccinia
graminis. Pers.) și rugina brună (Puccinia racondita Rob et Desm,).
Mai pot fi citate și soiuri de varză, de viță de vie, porumb, floarea
soarelui etc. care au astfel de caracteristici.
Prin utilizarea unor soiuri cu rezistență complexă tratamentele chi-
mice se reduc sau dispar, ceea ce permite realizarea unor sisteme de com-
batere integrată eficiente.
Prin ingineria genetică se va reuși ca această direcție de combatere să
devină, cel puțin pentru unele culturi, metoda principală de combatere.

12
METODE GENERALE DE PREVENIRE SI COMBATERE A AGENTILOR
DE DAUNARE AI CULTURILOR HORTICOLE

METODELE BIOLOGICE
Prin combaterea integrată se urmărește să se realizeze o creștere
considerabilă a mecanismelor naturale de reglare a densităților populațiilor
de organisme dăunătoare. Conservarea și activizarea acestor mecanisme
ale agroecosistemelor trebuie să se bazeze pe o cunoaștere profundă a
factorilor și legăturilor biocenotice.
În general, în momentul de față se remarcă o tendință clară de
„ecologizare” a tuturor activităților ce depind de mediul înconjurător.
Principiul de bază al conceptului de combatere biologică îl constituie
echilibrul biocenotic prin care nivelul populației unei specii (prada, gazda)
este condiționat de alte specii (prădători, paraziți, patogeni). Acest echi-
libru este însă oscilant are caracter dinamic și poate fi dereglat de unele
practici agrotehnice sau de protecția plantelor. De aceea se impune să se
creeze condiții cit mai favorabile entomofagilor.
W i a c k o w s k i (1971) acordă o importanță mare așa-ziselor metode
biologice profilactice, adică metodelor de concentrare a entomofagilor în
cadrul culturii. Subliniază în special utilitatea hranei suplimentare (nectarul
unor flori, polenul si secrețiile dulci ale unor insecte), a gazdelor
intermediare, a locurilor de iernare și, în general, a metodelor de concentrare
a entomofagilor (cultura în benzi a lucernei si alte măsuri organizatorice și
agrotehnice).
Prezenta pășunilor și fânețelor lângă culturile de secară și în general
lângă alte culturi permite migrarea unui număr mare de entomofagi ai
cicadelor și ai altor dăunători (Garbarczyk, 1984).
Câteva interacțiuni mai importante între diferite măsuri agrotehnice si
acțiunea unor entomofagi sunt redate în tabelul 6.
Tabelul 6
Interacțiunea diferitelor măsuri agrotehnice de combatere cu combaterea
naturală, biologică (B o n d a r e n k o, 1978)
Cultura Măsurile Metoda biologică Organismul dăunător Interacțiunea
agrotehnice
Grâu Discuire imediat după Combaterea naturală de Tripsul grâului (Haplothrips Creșterea
recoltare către Malachius viridis F. tritici Kurdj) eficacității

Ovăz Epocă timpurie de Combaterea naturală de Gândacul ovăzului Oulema Creșterea

semănat către Anaphes flavipes (Lema) melanopa L.) eficacității
Porumb Afinarea solului în Combaterea naturală de către Viermi sârmă Creșterea
timpul perioadei de Carabidae efectului biologic
vegetație
In Arătura adâncă Combaterea naturală de Buricele inului (Aphthona Creșterea
către Perililus bicolor Wesm. euphorbiae Schr.) efectului biologic
Legume Afânarea solului Combaterea naturală de Musca verzei (Delict, Creșterea
către Trybliographa (Hylemyia) brassicae Bche), eficacității
musca cepei (Deliu (Hylemyia)
antiqua Meig.)
13
Pomi, legume Culturi melifere Combaterea naturală de Diferiți dăunători Creșterea
către specii de Aphytis, efectului biologic
Prospaltella Blastotrix etc.
Diferite Perdele de protecțieCombaterea naturală de către Afide Creșterea
culturi (păduri) Syrphidae . și Chrysopidae eficacității
Diferite Afânarea solului, Creșterea efectului unor Putregaiul radicular, fuzarioza Reducerea
culturi (grâu, arătura adâncă, antagonisti din sol și antracnoza rhizoctonioza, atacului
in, cartof, fertilizare căderea plăntuțelor
sfeclă)
Diferite Îngrășăminte naturale Creșterea acțiunii ciupercii Boli radiculare Reducerea
culturi antagoniste (Trichoderma sp.) atacului
(morcov,
tomate,
varză, În tabel sunt cuprinse acele măsuri care duc la creșterea eficienței
combaterii
cartof) biologice naturale. Nerespectarea lor duce la scăderea efectului și
uneori la anularea lui. În multe cazuri aplicarea unor măsuri agrotehnice
poate duce chiar la efecte antagoniste.
Zoofagii sunt deosebit de diverși și au o mare specificitate pentru dife-
riți dăunători, în plus pot singuri să se dezvolte spontan ca urmare a creșterii
numerice a gazdei (dăunătorului). Aceasta înseamnă că de fapt reprezintă
resurse naturale care se pot reînnoi singure.
În ultimii ani au fost elaborate metode perfecționate de înmulțire în
masă a diferitelor specii de zoofagi (Jourdheuil, 1979; Andreev ș.a., 1981).
Un rol deosebit în combaterea diferitelor specii de lepidoptere, în spe-
cial al speciilor de buhă la cereale, sfeclă, legume, bumbac etc., îl joacă
speciile oofage de Trichogramma. Acestea, înmulțite în cadrul unor instalații
mecanizate, permit combaterea eficientă, la un cost de producție acceptabil
pentru agricultură.
În momentul de față sunt studiate și recomandate pentru unele sisteme
de combatere integrată speciile : Trichogramma evanescens Westw., T.
cacoeacie pallida Meyer., T. embriophagum Htg. și T. euproctidis Gir. Alte
specii de Trichogramma, ca de exemplu : T. embilidis, T. principium, T.
bactrianum, T. aurosum și T. lacustre, sunt deocamdată în studiu. Rolul
speciilor de Trichogramma în combaterea integrată este deosebit de ridicat.
Simpozionul OILB/SEP consacrat acestei probleme (Sofia, 1979) a arătat
varietatea problemelor ce pot fi rezolvate prin utilizarea acestei viespi oofage
în culturile de porumb, bumbac, măr etc.
Prin perfecționarea metodelor de înmulțire și a altor entomofagi
(And r e e v și A b a ș k i n , 1978) se va obține un material biologic cu un cost
de producție scăzut.
Dintre alți zoofagi care se înmulțesc în masă și care se folosesc în dife-
rite sisteme de combatere integrată trebuie subliniate următoarele specii :
Phytoseiulus persimilis A.H., Encarsia formosa Gahan., Aphidius matricariae,
Chilocorus bipustulatus L., Chrysopa perla L. Aphydoletes aphydimyza Rond.,
Habrobracon sp. (Begliarov ș.a., 1979).
De mare interes sunt și speciile de zoofagi care au căpătat rezistență la unele
pesticide (C r o f t, 1977) și care în acest fel se pot integra mai ușor în
combatere. H o y ș.a. (1982) au folosit o astfel de rasă de Metaseiulus
14
occidentalis rezistentă la carbaril, asinfos-metil, diazinon și fosmet prin lansare
în livezi de citrice pentru combaterea speciilor de Tetranychus urticae Koch și
T. pacificus.
Produsele microbiologice au progresat de asemenea substanțial. Uti-
lizarea virusurilor entomopatogene sub formă de preparate formulate are o
perspectivă reală de utilizare. Au fost izolate 320 de virusuri de la peste 250
specii de insecte și acarieni, dintre care 38 au fost experimentați în combaterea
unor insecte. Pe această Bază au fost create preparate care se află în producție,
în faza de pilot sau industrială, după cum urmează : pentru diferite specii de
Heliothis, Elcar și Virion X, pentru Mamestra brassicae L., Virin KS, pentru
Prodenia sp., Biotrol VPO etc. Dintre alte virusuri care pot juca un rol în
combaterea integrată se pot cita : virusul poliedrozei nucleare de Ia Spodoptera
exigua Hb., Chloridea sp., Mamestra brassicae L., Agriotes sp., Lymantria
dispar L., virusul granulozei de la Laspeyresia pomonella L. si diferite
Pieridae, complexul poliedrozei nucleare de la Malacosoma neustria L. și
Neodiprion sp.
Utilizarea virusurilor entomopatogene pentru combaterea insectelor are o
perspectivă deosebit de mare. Aplicarea virusului granulozei în combaterea
viermelui mărului necesită o strategie de aplicare diferită concentrând
tratamentele la a doua generație, ceea ce are influențe și asupra iernării pupelor
(Benz, 1981).
Mijloacele microbiologice de protecția plantelor trebuie aplicate după
principii diferite. Dacă îmbolnăvirea se produce repede, în 3-5 zile, cum este
cazul preparatului Virin-Diprion, atunci tratamentul se poate aplica și la
densități ridicate. Dacă perioada de incubație este de 10-15 zile și chiar mai
multe (Virin-ENS, Virin-EKS, Virin-OS, Virin-G Ja P.) atunci tratamentele se
aplică la densități mici și la epoci în care larvele abia încep să se hrănească
(tabelul 7).
Tabelul 7
Substanţe de origine animală sau vegetală utilizate în protecţia plantelor
Denumirea Descriere, cerințe, compoziția
Produse pe bază de Azodirachta - insecticid autorizat numai pentru plante - mamă pentru producerea
indica de seminţe şi pentru formele parentale pentru producerea de alte
materiale de reproducere vegetativă la plantele ornamentale
Ceară de albine - agent de vindecare la tăieri şi altoi
Gelatină - insecticid
Proteine hidrolizate - agent de atragere
- numai pentru aplicaţii autorizate în combinaţie cu alte produse din
anexa nr. 2 titlul „Pesticide”
Lecitină - fungicid
Extract (soluţie apoasă) de Nicotiana - insecticid
tabacum - utilizat numai împotriva afidelor la pomi fructiferi
- utilizat la culturi de legume în caz de atac puternic
- se foloseşte limitat la începutul perioadei de vegetaţie
- necesită autorizarea de către organismele de inspecţie şi certificare
Uleiuri vegetale (mentă, in, chimen) - insecticid, acaricid, fungicid, inhibator al germinaţiei

15
 Preparate de piretrine extrase din
Chrysanthemum cinerariaefolium
Preparate din Ouassia amara
Preparate din Derris spp., Loncho -
corpus spp., Cube şi Terphrosia spp
- insecticid
- insecticid, agent de respingere
- insecticid necesită autorizarea de către organismele de inspecţie şi
certificare

De asemenea, tehnologia aplicării trebuie elaborată în funcție de stadiul

cel mai sensibil al dăunătorului și trebuie să asigure ingerarea produsului de
către insectă. În cazul multor produse microbiologice (tabelul 8) trebuie
elaborate metode de interacțiune îndelungată a microbilor cu insecta ( G u l i i
si Lihovidov, 1984).
Tabelul 8
Microorganisme utilizate în lupta biologică împotriva paraziţilor

Denumirea Descriere, cerințe, compoziția

Microorganisme (bacterii, - numai produse care nu sunt modificate genetic
viruşi, fungi) Exemplu:
Bacillus thuringiensis,
Granulosis virus etc.
Un rol deosebit de important îl au în diferite sisteme de combatere
integrată produsele pe bază de Bacillus thuringiensis. Dintre produsele
fabricate sau în fază de pilot ce se recomandă frecvent se pot cita următoarele:
Entobacterin (v. galleriae, serotipul V), Dendrobacillin (v. dendrolimus,
serotipul IV), Alestin (v. alesti), Bitoxibacillin (v. thuringiensis, endo și
exotoxina) în U.R.S.S., Dipel (v. Kurstaki) în R.P.B. și S.U.A., Thuringin (v.
thuringiensis) și Thurintox (exotoxina) în R.S.R., Thuticide (v. thuringiensis)
în S.U.A. și Elveția, Bactospeine (v. thuringiensis) în Franța și Belgia etc.
Aceste produse aplicate singure sau mai ales în amestec cu doze
subletale (l:3 - l: 10 din doza) de pesticide permit lărgirea spectrului de acțiune
și creșterea eficacității.
Amestecurile de produse biologice și în special cu cele selective permit
în plus reducerea dozelor de produs biologic și chimic, o conservare mai bună
a entomofagilor și evitarea sau întârzierea apariției raselor existente.
Dintre ciupercile entomopatogene în sistemele de combatere integrată
apar frecvent speciile: Ascherosonia aleyrodes Webb., pentru combaterea
musculiței albe de seră, Verticillium lecanii (Zimm.) Viegas., pentru afide,
musculița albă de seră, coccidae etc., Beauveria bassiana (Bals) Vuill pentru
gândacul din Colorado, gărgărița sfeclei de zahăr etc., Beauveria tenella Del.,
pentru afide și diferite alte insecte, Nomurea rileyi, Hirsutella sp.,
Paecilomyes farinosus Dicks et Fr., Metarrhizium anisopliae Metcsch etc.
Majoritatea acestor ciuperci se cresc pe medii de cultură sterile și, cu
unele excepții, se folosește ciuperca (sporii) proaspătă.
În măsura în care se vor elabora produse condiționate, care să poată fi
păstrate în cursul unui sezon, aceste produse se vor extinde mult mai mult.
16
Succesele obținute în domeniul combaterii microbiologice (Franz, 1979;
B u r g e s și H u s s e y (Red), (1976 ; A m b r o s o v (red), 1978 ; L o i s ș.a., 1982)
vor permite o utilizare mai frecventă a acestor soluții de combatere în cadrul
sistemelor integrate. Succese însemnate s-au obținut în combaterea unor boli
ale plantelor prin utilizarea de antagoniști, sușe slabe sau produse metabolice
ale unor bacterii și ciuperci etc. Dintre acestea cele din tabelul 9 au un rol mai
important și uneori sunt indicate pentru combaterea integrată.
Tabelul 9
Principalele mijloace de combatere biologică a bolilor care sunt recomandate
în unele sisteme de combatere integrată
Mijlocul biologic Cultura Agentul fitopatogen combătut

1 2 3
Sușe slabe de VMT Tomate de seră Virusul mozaicului tutunului
(VMT)
Agrobacterium, radiobacter sușa Pomi fructiferi Cancerul bacterian Agrobacterium
84 radiobacter pv. tumefaciens)
Sușe slabe de Endothia parasitica Castan comestibil Endothia parasitica
Coniothirrium minitans Camp. Trifoi Sclerotinia trifoliorum
Trichodermin, Trichodermiciii Castraveți Sclerotinia sp.
(Trichoderma viride Pers.) Bumbac Verticillium sp.
Bip (Trichoderma viride Pers.) Ciuperci Mycogone sp.
Antibiotice diverse comestibile
Culturi horticole Diverse specii de bacterii si ciu-
perci
Pythium oligandrum Sfeclă Pylhium ultimum și alte specii de
Pythium
Cloramfenicol Fasole Pseudomonas syringae pv.
phaseolicola și altele
Soia Pseudomonas syringae pv. glycinea
Fitobaceriomicina Fasole Pseudomonas syringae pv.
pliaseolicola și altele
Soia Pseudomonas syringae pv. glycinea
Trichotecina Castraveți Sphaeroteca fuliginea
Validamicina Cartof Rhizoctonia solani
Kasugamicina Orez Piricularia oryzae
Piomicina Orez Piricularia oryzae

Rolul combaterii biologice în cadrul sistemelor de combatere integrată

poate crește, dacă se reușește o îmbinare mai reușită cu alte metode de
combatere. Astfel există o interacțiune pozitivă între Trichoderma harzianum și
PCNB în Combaterea atacului de Rhizoctonia solani la vinete și Sclerotium
rolfsii la fasole. De asemenea, aplicarea de Clortalonil+T. harzianum combate
atacul de R. solani pe fructele de castraveți, iar amestecul de Ridomil+T.
harzianum este eficace în combaterea manei ardeiului (Phytophtora capsici)
(Klassen, 1981).
17
 Un rol important în cadrul combaterii integrate îl au substanțele cu
acțiune asupra unor procese vitale și asupra comportamentului. Acestea sunt de
fapt substanțe cu caracter mai selectiv și care deci permit să se refacă și să se
activeze entomofagii în culturile în care se folosesc.
Hormonii si feromonii (B u r o v ș.a., 1981), ca regulatori de creștere,
dezvoltare și comportare a insectelor, sunt mesageri chimici și nu au o acțiune
toxică propriu-zisă. Ca transmițători de informație, dereglează programul de
dezvoltare în anumite momente și acestea asigură și o selectivitate deosebită.
Hormonii au un mod de acțiune diferit. Prin tratarea unei culturi
mortalitatea imediată este relativ medie sau scăzută dar supraviețuirea fazelor
următoare este foarte redusă, se reduce fecunditatea femelelor, crește procesul
de ouă sterile, se schimbă procentul de indivizi în diapauză, raportul între sexe
etc., ceea ce în final duce la o eficacitate ridicată. Dar această eficacitate
asigură protecția culturilor mai târziu decât un tratament cu un insecticid
obișnuit.
O dificultate care poate fi depășită o constituie perioada scurtă în care
juvenoizii pot acționa, perioadă ce depinde de un anumit stadiu în dezvoltarea
insectei. Prin tratamente repetate, produse mai active sau forme de condiționare
cu cedare controlată etc., se poate reuși ca întreaga populație, care cel mai des
este diferită ca vârstă, să intre în contact cu substanța activă în stadiul sensibil.
Juvenoizii nu sunt total lipsiți de acțiune față de entomofagi, dat oricum
sunt mai selectivi decât insecticidele uzuale.
Între juvenoizi și metodele biologice există o serie de interacțiuni
pozitive și negative. Dintre primele trebuie amintite cele dintre Chrysopa
carnea Steph. pentru combaterea aridelor și aplicarea de hormoni care duce la
o dublare a eficacității prădătorului prin mărirea duratei de viață și a poftei de
mâncare, în același timp acționând si direct asupra afidelor.
Un alt grup de substanțe inhibitorii de sinteză ai chitinei (difluron,
trifluron etc.) au o acțiune de ingestie. Dimilinul, CGA112913, cipromazinul și
alți compuși de acest gen sunt foarte indicați în sistemele de combatere
integrată. Spre deosebire de juvenoizi inhibitorii de chitină au o acțiune foarte
mare față de larvele de vârstă tânără. In plus acești compuși au și o acțiune de
sterilizare, ceea ce duce la creșterea eficacității.
Acest mod specific de acțiune asigură în general si o bună selectivitate
față de entomofagi.
FEROMONII sunt substanțe eliminate de insecte în atmosfera înconju-
rătoare și care determină comportamentul și alte forme de activitate a
organismului. Spre deosebire de hormonii propriu-ziși secretați de glande
endocrine și care asigură funcționarea, activitatea integrată a organismului
insectelor, feromonii secretați de glande exocrine asigură relațiile între indivizi
și alte relații din cadrul populației.
Dintre feromonii descoperiți până în prezent, la 283 de specii feromonii
sexuali sunt produși de femele, iar la 107 sunt produși de masculi. La unele
specii ambele sexe produc feromoni. Feromonii femelelor atrag masculii, cei ai
18
masculilor au mai ales rol afrodisiac pentru femele și de inhibare a altor
masculi.
Cei mai importanți feromoni în momentul de față sunt cei ai lepidopte-
relor care au și fost sintetizați pe cale chimică. Principalele utilizări ale
feromonilor (Smetnik ș.a., 1983; Mîttus ș.a., 1983) în cadrul combaterii
integrate sunt următoarele:
1) punerea în evidență a dăunătorilor de carantină atunci când pătrund pe
un nou teritoriu;
2) avertizarea aplicării de tratamente cu insecticide;
3) stabilirea pragului economic de dăunare;
4) la doze mari se poate efectua combaterea prin captarea tuturor
masculilor (vacuumul de masculi) sau prin dezorientarea masculilor;
5) atragerea masculilor dăunătorilor la sursele de sterilizare chimică;
6) atragerea insectelor spre sursele de insecticide.
Cel mai frecvent în Schemele de Combatere Integrată (SCI9) pe culturi
sunt indicați feromonii din tabelul 10.
Trebuie precizat că utilizarea feromonilor pentru avertizare asigură
posibilitatea determinării cu mai mare precizie a datelor de tratare și deci o
creștere a eficacității și uneori și o reducere a numărului de tratamente
comparativ cu alte metode.
Tabelul 10
Exemple de feromoni recomandați în sistemele de combatere integrată
Denumire Substanța activă Insecta
Atrapom trans 8 și trans 10 dodecadien-1- 01 Laspeyresia pomonella –
Viermele merelor
Atramol cis-8-dodecenil acetat Grapholilha molesta –
Molia orientală a fructelor
Adoxamone cis-9-și cis-11-tetradceenil acetat Adoxopliyes reticulana –
și Atraret Molia pieliţei fructelor
Ostramone cis-11 și trans-11-tctradecenil acetat Ostrinia nubilalis –
Sfredelitorul tulpinilor de
porumb
Atrafun cis-8-dodceenil acetat Laspeyresia funebrana-
Viermele merelor
Grapamone (E, Z) 7,9 dodecadienil acetat Lobesia botrana-
Molia erde a strugurilor
Diasparlura cis-7, 8-epoxi-2-octadecan Lymantria dispar –
Omida păroasă a stejarului
Atralin acetat de E-5-decen 1-01 + E-s-decen- Anarsia lineatella-
1-01 Milia piersicului
Atranub Z-8-dodcenil acetat + E-8, E-10- Hedya nubiferana
dodccenil acetat + dodecanol acetat Molia verde
Atrambig Z-9-dodecenil acetat + Eupoecilia ambiguella-
dodecanolacetat Molia strugurilor

Utilizarea de fibre sintetice (Ø 200 microni, 1 cm lungime) îmbibate cu

19
feromon și cu cedare controlată a substanței active, duce la scăderea dozei de
feromoni pentru dezorientare la hectar de la 15 g - 20 g la câteva grame.
Utilizate cu ajutorul aviației aceste fibre se pot aplica pe 250-300 ha de
bumbac dintr-un singur zbor al avionului. De asemenea, lamelele de plastic
îmbibate cu feromoni, peletele de PVC sau cauciuc natural, asigură o cedare
controlată a multor feromoni.
Un rol interesant îl pot juca substanțele cu ajutorul cărora entomofagii
își găsesc gazda sau prada (cairomonii).
Au fost identificate substanțele din Helisthis zea Boddie care atrag
Trichogramma și Chrysopa. Rolul de cairomon îl pot juca cele mai variate
substanțe din excremente, cuticula insectei-gazdă, din ouă, sau chiar
feromonii, almonii si alte secreții ale glandelor.
În ansamblu, metodele biologice sunt prezente în multe SCI din sere,
culturi de legume de câmp, pomicultură etc. dar ponderea lor este totuși
redusă.

MASURI DE COMBATERE CHIMICE. PESTICIDE.

Pesticidele își au rolul lor în cadrul combaterii integrate, deși adesea

sunt examinate de pe poziții antagoniste față de mijloacele biologice și
uneori chiar și în cadrul combaterii integrate. Cu toate fenomenele
secundare negative ce le însoțesc, mijloacele chimice se perfecționează
continuu. Treptat sunt eliminate produsele foarte toxice și produsele
persistente, apar produse mai selective și mai puțin toxice, iar altele au o
acțiune biologică deosebit de ridicată.
Au apărut astfel fungicide care se folosesc în doze foarte reduse cum
sunt: fenarimolul, nuarimolul (60-80 g s.a./ha), propiconazolul și
triadimefonul (125 g s.a./ha), precum și unele fungicide organice care se
folosesc la tratarea semințelor în doză de câteva grame.
Se cunosc ceva mai de mult numeroși piretroizi de sinteză ce se folo-
sesc în doze de 5-100 g s.a./ha dintre care trebuie citați : deltametrinul,
permetrinul, cipermetrinul, fenvaleratul, fenotrinul etc.
Chiar printre erbicide au apărut substanțe care se folosesc în cantități
mici cum este de exemplu metribuzinul (300 g s.a./ha) sau mai ales DPX
4189 (Glean) care este activ la doze de 15—20 g s.a./ha.
Ținând seama de acest nivel.de activitate se poate afirma că problemele
de poluare a solului se reduc mult ca importanță, pentru că în plus acești
compuși au și o stabilitate mai redusă.
Evoluția cercetării, producției și utilizării pesticidelor în agricultură -
( K a b a c i n i k și Melnikov, 1979, Geissbüler, 1979, Me1nikov ș.a., 1981)
permite să se tragă următoarele concluzii :
a) substanțele chimice au în momentul de față un rol de bază în pro-
tecția plantelor și pe viitor, de asemenea, vor juca un rol important;
b) pesticidele au fost îmbunătățite și pe viitor vor fi mult ameliorate din
20
punct de vedere al reducerii dozelor, creșterii selectivității, reducerii
persistenței și controlul persistenței ;
c) este necesar să se continue cercetarea științifică asupra pesticidelor
întrucât se produc schimbări în evoluția organismelor dăunătoare, apar rase
rezistente etc.;
d) sortimentul de pesticide conține tot mai puține produse toxice;
e) în cadrul sistemelor de combatere integrată pesticidele joacă un rol
important.
Examinarea sortimentului de, pesticide existent ( B o g d a n ov, 1978;
Baicu, 1979; M e l n i k o v ș.a., 1980) demonstrează că se poate alege chiar
dintre cele existente, pesticide mai puțin toxice și persistente, cu acțiune mai
selectivă față de flora și fauna utilă.
O importanță deosebită au formulele de condiționare cu cedare con-
trolată si cu posibilități de acțiune selectivă.
Dintre cele mai selective formule de condiționare și de aplicare trebuie
menționate cele de tratarea semințelor, utilizarea de micro-granule pe rând,
produsele microîncapsulate, momelile localizate si altele.
Unele formule de condiționare cu polimeri sau obișnuite a insectici-
delor nefitotoxice (carbofuran, bendiocarb, CGA 73102) permit aplicarea de
doze mari de produs (10-12 kg s.a./t) pe sămânță de porumb, sfeclă etc.,
ceea ce duce la renunțarea la tratamentele generalizate si pot înlocui chiar
tratamentele cu granule pe rând.
Metodele selective de aplicare, tratarea focarelor, tratamentele mar-
ginale la soia, mazăre, cereale etc. permit protejarea entomofaunei în in-
teriorul culturii.
Lucrările efectuate (B a i c u, 1977; G r a h a m-B r y c e, 1979) arată că
prin metodele actuale de tratare pe organismele țintă (dăunători) ajunge de
regulă sub 5% din doza aplicată, cel mai frecvent sub 1%. Pe buruieni
cantitățile sunt mai mari. Restul cantității aplicate constituie de fapt
principala sursă de poluare si acționează asupra entomofagilor și a altor
organisme din agroecosistem. Aceasta înseamnă că perfecționarea mașinilor
de protecția plantelor si introducerea de noi principii de aplicare trebuie să
vizeze în primul rând creșterea acestui proces de utilizare numit de noi din
punct de vedere a circulației pesticidelor - agrodisponibilitate.
Dintre ideile care pot contribui la realizarea acestui deziderat trebuie
menționată aplicarea de stropiri numai pe plantă, datorită declanșării duzei
cu ajutorul unui palpator mecanic sau unei celule fotoelectrice. De
asemenea, stropirea electrostatică are o influență favorabilă asupra reducerii
consumului de substanță și a derivei picăturilor.
Metoda cea mai importantă pentru a diminua acțiunea pesticidelor la
nivelul agroecosistemului o constituie diminuarea, numărului de tratamente.
Trecerea de la tratamente profilactice, cu toate că acestea își au im-
portanța lor într-o serie de cazuri, la tratamente curative contribuie
substanțial la diminuarea numărului lor.
21
 Metodele fizice. În cadrul combaterii integrate metodele fizice inter-
vin destul de rar, deși în majoritatea lor sunt nepoluante și compatibile cu
majoritatea celorlalte metode. Utilizarea temperaturilor ridicate pentru
dezinfectarea semințelor și solului, a temperaturilor de inactivare a
virusurilor etc., este mai larg răspândită. Lumina, radiațiile ionizante (razele
x și gamma) au deseori un rol important. De exemplu, radiațiile ionizante
se folosesc la sterilizări de insecte. Acest domeniu de metode probabil că în
perspectivă va evolua astfel încât să se asigure noi soluții de combatere (N o
o r d i n k, 1980).
ÎMBINAREA DIFERITELOR METODE DE COMBATERE
În cadrul combaterii integrate îmbinarea metodelor este un moment
important în elaborarea sistemului și uneori este considerată ca sinonimă cu
combaterea integrată. De fapt însă, așa cum s-a subliniat în repetate rânduri
în cadrul SCI, abordarea ecologică a problemelor de combatere joacă un rol
important.
Pentru fiecare cultură, specie principală de dăunător și agent patogen și
pentru diferite grupe de buruieni trebuie alese metodele cele mai compatibile,
adică acelea care nu sunt antagoniste între ele.
În cele expuse anterior s-au prezentat date privind interacțiunile între
diferite metode luate câte două. Cercetarea acestor fenomene este insu-
ficientă, mai ales a interacțiunii a 3 și mai multe metode care pot interveni la
nivelul unei specii dăunătoare sau a mai multor specii în cadrul unei culturi.
Pentru o îmbinare rațională a diferitelor metode de combatere este
necesar să se creeze baza agrotehnică si organizatorică, pe fondul căreia se
aplică diferite metode.
Această bază include : 1) soiul, 2) metodele agrotehnice, 3) rețeaua de
prognoză si avertizare, 4) sistemul de producere de semințe și material săditor
liber de boli și altele.
În condiții de seră s-a demonstrat (Baicu, 1979) că se poate introduce
un nou principiu de reducere a pierderilor pe baza regenerării plantelor
atacate.
În cadrul unui SCI pentru combaterea putregaiului bazei tulpinii de
tomate (Didymella lycopersici Kleb), acest principiu a fost realizat prin
îmbinarea de diferite metode după cum urmează : 1) aplicarea de fungicide
curative (Mycodifol și Fundazol) ; 2) utilizarea de metode agrotehnice pentru
restabilirea plantei (irigare, îngrășăminte cu azot, mușuroire) ; 3) aplicarea de
regulatori de creștere pentru regenerarea unor organe și țesuturi si anume
acidul 3 indolil acetic pentru stimularea rizogenezei și calusării țesuturilor
atacate.
Aceste cercetări privind îmbinarea diferitelor metode trebuie organizate
în cadrul unei experiențe polifactoriale cu o metodică specială sau pe baza
modelării matematice.

22
 METODELE DE REGLARE A TRATAMENTELOR
Combaterea integrată frecvent este înțeleasă ca o îmbinare de metode de
tratare si în special o îmbinare de metode biologice cu cele chimice. În realitate
un rol deosebit îl joacă metodele de reglare a tratamentelor, pentru a reduce
numărul lor în vederea creșterii rolului entomofagilor și al antagoniștilor în
combaterea naturală. De altfel, în același sens acționează și metodele
nechimice de combatere, precum și pesticidele selective de aplicare.
Dintre metodele de reglare a tratamentelor chimice un rol deosebit îl
joacă prognoza, cunoașterea stadiilor sensibile ale ciclului de dezvoltare al
organismului dăunător, supravegherea speciilor dăunătoare, PED, relația
entomofagi/dăunători, stadiile sensibile ale culturii.
Prognoza bazată pe principii climatice, trofice și fenologice permite să se
aprecieze, în funcție de gradul de perfecționare al metodelor de determinare,
nivelul atacurilor multor dăunători si al unor boli pe perioade lungi. Uneori
se pot face prognoze pentru l-2 ani și chiar mai mulți ani înainte. Acestea se
obțin cel mai des sub forma de hărți de prognoză în care se indică arealul
de răspândire și nivelele probabile de înmulțire în masă a speciei luate în
considerație.
Prognoza de lungă durată stabilită în funcție de ciclul biologic al dău-
nătorilor este uneori destul de exactă. Astfel de exemple se pot cita la
cărăbușul de mai (Melolontha melolontha L.) la care după ciclul de 3 ani se
poate prevedea apariția în masă în al patrulea an, la cărăbușul de stepă
(Anoxia villosa Fabr.) care apare din 2 în 2 ani, a celor de Agriotes sp. la -5
ani.
Prognoza de lungă durată elaborată în funcție de echilibrul biocenotic
care se bazează pe competiții de tip prădător - pradă (jertfă), parazit - gazdă,
permite să se facă aprecieri asupra nivelelor de înmulțire în masă. Astfel,
ploșnițele, cerealelor (Eurygaster sp.) și paraziții oofagi au o evoluție cu un
vârf de înmulțire a dăunătorului la 6-8 ani. Astfel de periodicități se cunosc
și la Eryosoma lanigerum Hausm și parazitul său Aphelinus mali Halld.
precum și la alte specii. În condițiile aplicării sistematice a tratamentelor
aceste relații sunt serios perturbate și de aceea acest criteriu are o valoare
relativă.
Prognoza de lungă durată elaborată în funcție de densitatea numerică
a populației se bazează pe utilizarea curbei mortalității totale pe generații și
a stării staționare cu care se compară curba logaritmică a densității ouălor pe
generații (Săvescu și R a f a i l ă , 1978). O utilitate deosebită din acest punct
de vedere o prezintă tabelele de viață a speciilor dăunătoare.
Prognoza de lungă durată în. funcție de densitatea numerică, corec-
tează metodele amintite anterior care au un caracter mai ales calitativ, cu
corelația dintre capturile cu curse alimentare, luminoase, feromonale etc. și
la nivelul populației reale de pe suprafața ținută sub observații. În același
sens acționează și cunoașterea stării fiziologice a populației de insecte (de
23
ex. la ploșnițele cerealelor starea corpului gras).
Prognoza de lungă durată, indiferent de criteriul utilizat sau de, me-
toda complexă ce se poate aplica, se corectează periodic prin observații
direct în zona ce urmează să se aplice sistemul de combatere integrată.
Supravegherea evoluției speciilor dăunătoare, care în terminologia mai
veche era înțeleasă ca avertizare, este un proces care în funcție de specie se
realizează periodic, astfel că se poate stabili cu exactitate apariția diferitelor
stadii de evoluție a dăunătorilor, a diferitelor stadii de dezvoltare a
patogenilor, a momentelor infecțiilor etc. ;
Metodele de prognoză și avertizare ( A n o n i m , 1980) joacă un rol
deosebit în raționalizarea tratamentelor.
Cercetările efectuate (Săvescu și R a f a i l ă , 1978; E b e r t și
P o l i a k o v , 1981) au permis să se elaboreze bazele teoretice ale acestei
activități.
Un rol însemnat îl joacă mecanizarea și automatizarea culegerii datelor
( R a f a i l ă ș.a.), precum și cele de utilizare a mașinilor electronice de calcul
( E b e r t ș.a., 1977; P o l i a k o v ș.a., 1980). Deși importanța prognozei și
avertizării este deosebit de mare pentru combaterea integrată în lucrările de
specialitate rar se subliniază această legătură.
Utilizând metodicile M.A.I.A. (1980) se poate relativ ușor cunoaște
fiecare stadiu de dezvoltare al principalelor organisme dăunătoare culturilor
agricole de la noi din țară. Aceste metodici bazate pe criterii biologice, criterii
ecologice și criterii fenologice permit să se cunoască suficient de exact
momentul depunerii ouălor, al apariției larvelor, proiectarea ascosporilor de
rapăn, infecțiile cu zoospori de mană etc., ceea ce constituie un criteriu bun
de intervenție cu tratamente fitosanitare. Foarte utile s-au dovedit curbele de
zbor care se stabilesc cu metode mult mai precise, cum sunt de exemplu cele
care prevăd utilizarea de feromoni sexuali pentru viermele mărului (Atrapom,
Codlemone), viermele prunului (Atrafun), molia orientală a piersicului
(Atramol), molia lăstarilor de piersic (Atralin), moliile strugurilor etc. și care
dau rezultate excelente în reglarea tratamentelor în cadrul sistemelor de
combatere integrată.
Pentru multe specii stabilirea sumelor efective de temperatură, a
termohigrogra-melor, termopluviogramelor, termohigropluviogramelor,
progrogramelor și mildiogramelor constituie criterii de bază în aplicarea tra-
tamentelor în cadrul sistemelor de combatere integrată.
Aceste metode sunt deosebit de utile mai ales atunci când sunt îmbinate
cu cunoașterea exactă a stadiilor vulnerabile sau accesibile diferitelor metode
de combatere. Pentru viermele merelor și alți dăunători o importanță
deosebită are momentul depunerii ouălor. În funcție de acest moment se fac
lansările de Trichogramma sau tratamentele cu unele insecticide. În evoluția
atacurilor de mană la vița de vie, mana cartofului momentul în care agentul
patogen este cel mai vulnerabil pentru fungicidele de contact (cuprince,
ditiocarbamice etc.) este cel de apariție a zoosporilor care coincide cu
24
prezența apei sub formă de picături și cu infecția. Pentru fungicidele
sistemice (acilalanine în special) faza sensibilă durează si după pătrunderea
zoosporului în țesut până la sporulare. Cunoașterea acestor interdependențe
corelate si cu durata de acțiune a produsului permite să se indice destul de
bine momentul aplicării tratamentelor.
Exemple de stadii sensibile pentru aplicarea tratamentelor se pot da și
în cazul mălurii grâului, mălurii orzului, mălurii ovăzului, mălurii secarei,
tăciunelui zburător al orzului, tăciunelui îmbrăcat etc. la care tratarea
semințelor elimină practic inoculul și deci asigură o eficacitate pe toată
perioada de vegetație.
Pragul economic de dăunare este o noțiune proprie sistemelor de com-
batere integrată. De fapt comparativ cu criteriile amintite anterior este cel mai
riguros întrucât permite o aplicare diferențiată a lucrărilor de combatere în
funcție de nivelul de atac al fiecărei sole.
Așa cum a fost amintit tratamentul se aplică la acea densitate sau grad
de atac la care se înregistrează o pagubă egală cu costul tratamentului sau
datorită fluctuației prețurilor atunci când se înregistrează o pagubă de 3% la
culturile scumpe și de 5% la cele cu prețuri mai scăzute.
Introducerea pragurilor economice de dăunare (PED) constituie un
element esențial în reducerea „presiunii” substanțelor în agrocenoză și
creșterea activității entomofagilor. Pragurile economice de dăunare publicate
și centralizate în diferite lucrări (Tanskii, 1975, 1979, 1981 ; F ad eev , 1980;
A n o n im , 1979; Baicu, 1981; I a c o b și Ionescu, 1980 a și b) sunt de un real
folos în raționalizarea lucrărilor de combatere. PED trebuie să varieze în
funcție de soi, fază de vegetație, tehnologia de cultură etc. O soluție mai
bună o constituie întocmirea de nomograme pentru determinarea PED.
Uneori se recomandă înlocuirea PED cu o nouă noțiune și anume de
„situație critică” care îmbină mai mulți factori.
O astfel de abordare poate fi întâlnită în lucrările lui V o r o n i n
(1979) și A r e s n i k o v (1979) care stabilesc PED pentru ploșnița cerealelor în
funcție de faza de vegetație, prezența entomofagilor, cultura premergătoare
etc. și în funcție de acești factori și doza de pesticid.
Stabilirea operativă a PED necesită metode rapide și suficient de pre-
cise, care la nivelul fiecărei sole să permită aplicarea de tratamente chimice,
biologice și fizice.
Metode operative înseamnă că, pentru fiecare specie de organism dău-
nător sau grup de specii, să se poată la nivelul unității agricole determina
nivelul de atac sau densitățile de organisme dăunătoare în câteva zile pentru o
cultură.
Volumul mare de lucrări de sondaje și de determinări și personalul
calificat pe care îl cere, constituie o dificultate în introducerea SCI în
diverse culturi. Un ajutor în această direcție îl poate da diagnostica
aerovizuală (observații din helicopter și avion), dar numai corectate de
observații directe pe teren.
25
 Metodicile actuale pentru stabilirea PED se apropie mult de cele nece-
sare pentru inventarierea sau evidența bolilor și dăunătorilor (Vrons k i si
P l o t n i k o v , 1984), dar nu se suprapun. Ele trebuie perfecționate pe fiecare
tip de atac și cultură.
Pentru raționalizarea aplicării erbicidelor un rol însemnat îl joacă uti-
lizarea hărților de răspândire și de densități ale buruienilor. Pe baza acestora,
pentru diferite culturi se pot planifica și utiliza diferențiat erbicidele în
funcție de spectrul de buruieni și de dominanța unor specii si de buruienile
problemă.
Un element de o deosebită însemnătate îl constituie stabilirea rapor-
tului cantitativ între dăunători și entomofagi. Astfel de raporturi au fost
deja stabilite pentru o serie de specii (tabelul 11) și constituie un ajutor
prețios în reducerea numărului de tratamente chimice și chiar tratamente
biologice.
Tabelul 11
Nivele de eficacitate ale entomofagilor (Pukinskaia, 1981, A n d r e e v ș.a. 1981;
B o n d a r e nko, 1978)
Cultura Dăunătorul Entomofagul Raport prădător: pradă sau alt
indicator de eficacitate
Grâu Afide Prădători 1:35 și parazitare 30%
Grâu Eurygaster integriceps Put. Telenomus sp. 40—50% ouă parazitate
Orz Afide Prădători 1:20 și parazitare 30%
Ovăz Afide Prădători 1:30 și parazitare 30 %
Cereale Afide Prădători 1:30 - 1: 45
Ovăz + Afide Prădători 1 : 29 și parazitare 30 %
mazăre
Cereale și Afide PED 20- 25 ex /plante,
leguminoase - tratamente marginale
Mazăre Laspeyresia nigricana Trichogramma sp. 50% ouă parazitate
Steph.
Mazăre Afide Coccinella 7 - punctata 100 „cosiri” cu fileul cu 100 exemplare:
L.
Bumbac Afide Entomofagi 180-200 ex./100 plante
Bumbac Afide Entomofagi 1:30
Bumbac Tetranychus urticae Koch. Entomofagi 150- 200 entomofagi din care 30-35%
acarofagi la 100 plante
Sfeclă Myzus persicae Sulz. Coccinella 1:34
transversoguttata
Sfeclă Myzus persicae Sulz. Geocoris bullatus 1:5

Pomicultură Afide Adalia bipunctata L. 1:35 - 1:45

Chrysopa carnea Steph.
și altele
Măr Panonychus ulmi Koch. Anthoseius caudiglans 1:5

Amblyseius subsolidus 1 : 10
Castraveți Cerosipha gossypii Chrysopa carnea Steph. 1:5

Aphydolet aphldimyza 1:5

Rond.

26
 Plante Cerosipha gossypii Glov. Chrysopa carnea Steph. 1 : 25 - 1 : 50
decorative

Stadiile sensibile ale plantei joacă un rol mare în indicarea momen-

telor de tratare. Acestea singure în anumite cazuri, mai ales când pe stadiul
sensibil se suprapun mai multe organisme dăunătoare, impun tratamente
preventive. Exemplul tratării semințelor pentru bolile ce se transmit prin
sămânță și pentru dăunătorii plantulelor și bolile ce provin din sol este cel
mai elocvent. De asemenea, tratarea culturilor de sfeclă în faza de răsărire,
a celor de grâu în faza de frunză steag înseamnă tot atâtea exemple utile.
De altfel Pagul Economic de Dăunare (PED) se determină cu precădere
în aceste faze sensibile ale plantei si pentru stadiile din dezvoltarea
organismului dăunător sensibile la pesticide sau mijloace biologice. Prognoza,
raportul dăunători - entomofagi, ,PED trebuie îmbinate de așa manieră, încât
să se obțină un grad mare de precizie și o recomandare exactă a avertizării
chiar la nivel de parcelă.
În figura 1 se propune un astfel de mod de îmbinare, în cadrul com-
baterii integrate. Astfel de metodologii complexe nu sunt încă elaborate, dar
ele sunt necesare pentru o, mai bună realizare a integrării mijloacelor chimice
cu „combaterea naturală”.

Fig. 1 - Îmbinarea diferitelor elemente de avertizare a lucrărilor de combatere

Pragurile economice de dăunare (PED), recomandate pentru principalele boli şi dăunători în
funcţie de care sunt recomandate tratamente cu biopreparate la diferite culturi sunt prezentate în
tabelele: l2 – 20 şi figurile 2- 5.

27
 Tabelul l2
Praguri economice de dăunare (PED) recomandate pentru
principalele boli şi dăunători la grâu şi orz
Boli și dăunători Fenofaza PED, I, F, Gp Observații
observației
Făinare Blumeria Înainte de înflorit 25 pete pe ultimele 3 frunze, GH. POPESCU, 1998
graminis (DC) până după înflorit, sau pe frunza stindard Gp =
Speer la grâu 1%
Înainte de înflorit I = 20% Gp = 2%
la orz
Rugina galbenă Înflorire I = 25% Gp = 2,5% GH. POPESCU, 1998
Puccinia striiformis
West.
Rugina brună Coacere în lapte I = 30% Gp = 3% GH. POPESCU, 1998
Puccinia recondita
Rob. et Desm.
Rugina neagră Maturitate I = 10% Gp = 1% GH. POPESCU, 1998
Puccinia gramini
Septorioze Septoria Înflorire GH. POPESCU, 1998
Îngenuncherea
sp. Înainte de 1=10-15% Gp=l,5% GH. POPESCU, 1998
Gäeumannomyces recoltare
graminis (Sacc.) v.
Arx.
Pătarea în ochi După înfrăţire F = 25% Gp = 2,5% GH. POPESCU, 1998
Pseudocercosporell
a herpotrichoides

Helmintosporioze înflorire I - 20% Gp = 4% GH. POPESCU, 1998

Helminthosporium
sp.
Fuzarioza de înfrăţire, I = 15% Gp=l,5% GH. POPESCU, 1998
zăpadă la orz primăvara
Fusarium nivale
Păduchele verde al Burduf 10 afide /plantă I. GHIZDAVU şi colab.,
cerealelor 1997
Schizaphis La înspicare 25 afide /plantă
gramineum Rond. înfrăţire – burduf
Ploşniţele 7 ex /m2 adulţi hibernanţi la L GHIZDAVU şi colab.,
cerealelor culturi cu densitate normală şi 1997
Eurygaster sp. 3-5 ex./m2 în culturi slab
ieşite din iarnă, densitate
slabă
Formarea 5 larve /m2 pentru culturi
boabelor destinate consumului. 3 larve
/ m2 în lot semincer
Gândacul ghebos Toamna 1 - 3 larve /m2 T. BAICU, 1986
Zabrus tenebrioides La răsărire 3 ex. W
Goez Primăvara 7-14 tulpini atacate /m2
Înfrăţire 4-5 larve / m2
Viermii sârmă înainte de 5 larve /m2 T. BAICU, A.
Cărăbuşeii
Agriotes sp. semănat
înflorire, formare 3 - 5 ex. / m2 BAICU, A. SAVESCU,
SAVESCU, 1986
Viespea
Anisopliagrâului
sp. Înspicare
boabe 4 larve / m2 T.
1986 BAICU, A.
Tripsul pygmaeum Formarea bobului Peste 8 adulţi pe spic
Cephus grâului I. GHIZDAVU
SAVESCU 1986şi colab.,
Haplothrips tritici 1997
I = intensitatea atacului;
Kurdj. F = frecvenţa atacului; Gp = gradul de pagubă

28
 Figura 2
Principalii zoofagi din culturile de grâu, rolul şi evoluţia lor pe parcursul perioadei de vegetaţie
(după T.BAICU, 1990, GH. SIMERIA şi col., 2001)

Dăunătorii la cultura Zoofagi Lunile

grâului I X XI XII I II III IV V VI
Afide xx + tripşi Coccinella
septempunctata
xx
Afide Scymnus
Afide xx, omizi tinere Syrphidae
Afide xx Cecidomydae
Afide xxx, + ouă de Hemerobiidae
lepidoptere xx + omizi
tinere xx
Afide xx, + ouă de Chrysopidae
lepidoptere xx + omizi
tinere xx
Afide xxx, + ploşniţe xxx Hymenoptera
Noctuidae xx tortricidae Hymenoptera pe
xxx
diptere lepidoptere şi
Viermi sârmă xx
coleoptere
xx
minatoare
Noctuidae xx Hymenoptera
Trichogramma
Omizi xx, afide xx , muşte Aranea
xx

Prezent - Activitate slabă (nulă) Prezent - Activitate medie Prezent - Activitate intensă
x eficacitate potenţială slabă xx eficacitate potenţială redusă xxx eficacitate potenţială mare

Figura 3
Principalii zoofagi din cultura porumbului, rolul şi evoluţia lor pe parcursul perioadei de
vegetaţie (după T. BAICU, 1990, GH. SIMERIA şi col., 2001)

Dăunători la cultura Zoofagi Lunile

porumbului IV V VI VII VII IX
I
Afide xx Coccinela septempunctata
Afide xx Scymnus
Acarieni xx Stethorus
Afide xx, ouă de lepidoptere xx , Hemerobiidae
omizi tinere xx, acarieni xx
Afide xxx, ouă de lepidoptere Chrysopidae
xx
, omizi tinere xx, acarieni xx
Limacşi xxx viermi sârmă xxx, Carabidae, Cantharidae,
omizi tinere xx, afide xx, viermi Staphylinidae
albi xx
xx
Noctuide viermi albi Tachinidae
xxx
sfredelitor
Afide xx Hymenoptera
Noctuide xxx sfredelitor xx, Hymenoptera
viermi sârmă xxx
Sfredelitor xxx, noctuide xx Trichogramma

Prezent - Activitate slabă (nulă) Prezent - Activitate medie Prezent - Activitate intensă
x eficacitate potenţială slabă xx eficacitate potenţială redusă xxx eficacitate potenţială mare

29
 Tabelul 13
Praguri economice de dăunare (PED) recomandate la
principalele boli şi dăunători la cultura porumbului

Bolile şi dăunătorii Fenofaza PED F, I, G, GD Literatura

Pătare şi uscare la frunze observaţiei
Apariţia mătăsii I = 25% Gp = 2,5% GH. POPESCU,
Helminthosporium turcicum Pass. 1998

Tăciunele comun Ustilago maydis Formarea bobului F =10% Gp = 5% GH. POPESCU,

(DC) Cda 1998

Viermi sârmă sau gândacii înainte de semănat 5 -10 larve /m2 T. BAICU, A.
pocnitori Agriotes sp. SĂVESCU, 1986

Buha semănăturilor Scotia La răsărire 0,2 - 0,4 larve /m2 T. BAICU, A.

segetum Schiff. sau 2 3% plante SĂVESCU, 1986
atacate
De la răsărire până 1-5 larve /m de
la faza de 5-6 vârsta a III-a
frunze
Gărgăriţa porumbului Tanymecus Răsărire 10 ex./m2 când T. BAICU, A.
dilaticollis Gyll. sămânţa a fost tratată SĂVESCU, 1986
cu heptaclor; 3
În faza de 2 - 3 3-4ex./m2 când
adulţi /m2sămânţa
frunze nu a fost tratată

Sfredelitorul porumbului Ostrinia Faza de 6 - 8 frunze 1-2 larve /plantă sau T. BAICU, A.
nubilalis Hb. şi după apariţia 18% plante cu ponte; SĂVESCU, 1986
inflorescenţelor 3 ponte la 100
plante (pentru lansări
de Trichogramma)

După 2 săptămâni 1 ponte 12 m2 sau 5

de la vârful de zbor ponte /10 plante
Cărăbuşul de stepă Anoxia villosa la fluturi
înainte de(capturi
semănatîn 3 larve /m2 T. BAICU, A.
F. capcane luminoase) SĂVESCU
Musca suedeză Oscinisfret L. Răsărire până în 1 - 2 larve şi 15-1 T. BAICU, A.
faza de 2-4 frunze 8% plante populate SĂVESCU, 1986

Afide Aphidae Din faza de 2 - 4 20 - 30% plante T. BAICU, A.

frunze până în faza populate SĂVESCU, 1986
de maturare în lapte

F = frecvenţă; I = intensitate; GA = grad de atac; Gp = grad de pagubă

Tabelul 14
Praguri economice de dăunare (PED) recomandate
la principalele boli și dăunători la sfeclă

Bolile și dăunătorii Fenofaza observației PED, F, I, Gp Observații

BOLI
Cercosporioza Creștere în greutate a rădăcinii F = 35% Gh. Popescu
Cercospora beticola I = 10% 1998
Gp = 1%
30
Mana Creșterea rădăcinilor I = 20% Gh. Popescu
Peronospora schachtii Gp = 2% 1998
DĂUNĂTORI
Gărgărița sfeclei De la răsărire până în faza de 0,25 – 0,5 ex/m2 Fadeev,1979
Bothinoderes punctiventris 4 frunze Tanskii, 1981
și alte gărgărițe din genul T. Baicu,
Tanymecus 1986
A. Săvescu,
1986
Puricii sfeclei De la răsărire până în faza de 10 ex/m2 Fadeev,1979
Chaetocnema sp. 4 – 5 frunze Tanskii, 1981
Phylliodes sp. A. Săvescu,
1986
Păduchele negru al sfeclei 3 frunze adevărate 2 afide / plantă Fadeev,1979
Aphis fabae 4 frunze adevărate 3 afide / plantă Tanskii, 1981
6 frunze adevărate 10-12 afide/plantă
În cursul întregii perioade de 15-20% plante
vegetație populate
Molia sfeclei 6-8 frunze 0,5 larve / pl. Fadeev,1979
Scrobipalpa ocelatella Formare rădăcini 0,8-1 larvă / pl. Tanskii, 1981
Maturare (începutul uscării 2 larve/ m 2

frunzei)
Muștele sfeclei Faza de cotiledoane 4-5 ouă / pl. Fadeev,1979
Pegomyia betae 2-3 frunze adevărate 6-8 ouă / pl. Tanskii, 1981
Pegomyia hyosciami 4-5 frunze adevărate 10-14 ouă / pl.
6 și mai multe frunze 18-20 ouă / pl. sau
2-5 larve/pl.
Buha semănăturilor Răsărire, până la încheiere de 1-3 larve/ m2 Fadeev,1979
Scotia segetum rânduri Tanskii, 1981
Gândac țestos la sfeclă În cursul perioadei de 15% pl. atacate Fadeev,1979
Cassida nebulosa vegetație sau Tanskii, 1981
2-3 adulți / m2

Tabelul 15
Praguri economice de dăunare (PED) recomandate în culturile
de tomate de câmp (M. COSTACHE, T. ROMAN, 1998)
Organismele dăunătoare Fenofaza observației PED Observații
Mana Pe fructe la maturitate F = 5% Gh. Popescu,
Phytophtora infestans 1998
Filozitatea Îmbobocire F = 35%
Marmor cucumeris
Gândacul din Colorado Înflorire 5% plante cu larve T. Baicu,
Leptinotarsa decemlineata A. Săvescu, 1986
Omida capsulelor de bumbac G I-a 15-20 ouă/100 pl.
Helicoverpa armigera G II-a 40-90 ouă/100 pl.
Viermii sârmă Elateride Înainte de plantare 5 larve/ m2

31
 Tabelul 16
Pragurile economice de dăunare PED
pentru principalele boli şi dăunători la MĂR

Boli și dăunători Fenofaza obs. PED, F, I, Ga Observații

BOLI ȘI AGENȚI PATOGENI
Cancerul Agrobacterium Colet, rădăcini F = 1-5% Gh. Popescu,
radiobacter 1998
Rapănul Venturia inaequalis Frunze Ga = 10-20% Gh. Simeria,
Fructe Ga = 1-5% 2002
Făinarea Podosphaera Lăstari Ga = 5-10%
leucotricha
Putregaiul brun Monilinia Fructe F = 5-10%
fructigena
Dăunători
Păduchele din San José Repaus vegetativ 0,5 larve / m liniar V. Rotaru și col.
Quadraspidiotus perniciosus 1999
Gărgărița florilor de măr La umflarea 10-25 gărgărițe/100 ramuri la Gh. Lefter,
Anthonomus pomorum mugurilor scuturare; N. Minoiu 1990
0,1-0,5 gărgărițe la m coroană
3

la încărcătură de rod slabă;

Omida păroasă Hyphantria
cunea
Cotarul verde Operophtera
brumata
Fluturele cu abdomenul
auriu
Euproctis chrysorrhoea
Păduchele verde al mărului
Aphis pomi
Viespea merelor
Hoplocampa testudinea
Păianjenul roșu al pomilor
Panonychus ulmi
Păianjenul roșu comun
Tetranychus urticae
Viermele merelor
Cydia pomonella
0,5-1 gărgărițe la m3 coroană la
încărcătură normală;
1-3 gărgărițe la m3 coroană la
încărcătură de rod mare
Butoni florali 15% butoni florali atacați
Creșterea 1-2 cuiburi omizi / pom V. Rotaru,
lăstarilor 10-15 omizi căzute la Al, Alexandri,
scuturarea a 100 ramuri A. Mihăiță, 1999
5 ouă / m liniar; 2 omizi la m
liniar sau 5 omizi la 200 rozete
sau 5-10% rozete atacate
8-10 muguri atacați / m liniar;
10-15% fructe atacate; 5-10%
rozete atacate; 12-15% omizi /
100 ramuri scurte
Până la 4-10 ouă / 10 cm ramură
dezmugurire
În vegetație 10-15 colonii de afide la 100
lăstari
3-5 ouă / 100 buchete flori sau
1-2 inflorescențe cu ouă sau 1-
2% fructe atacate
Înfrunzire 2 acarieni / frunză
5-8 ouă / cm2 pe ramuri groase
sau 50-100 ouă la 10 probe de
ramuri
2 ouă / 10 frunze analizate sau 4
ouă la 200 fructe analizate sau
2-3% fructe atacate; sau 2
fluturi / capcană ATRAPOM pe
săptămână sau 50 fluturi /
capcană cu feromoni
ATRAPOM la 5 zile

32
 Figura 4
Principalii zoofagi din plantațiile pomicole
și evoluția lor pe parcursul perioadei de vegetație (după GH. SIMERIA şi col., 2007)
Dăunătorii din plantații Zoofagi Lumile
pomicole XI-II III IV V VI VII VIII IX X
Păduchi țestoși xxx Chilocorus
Adalia
Scymnus
Hymenoptera
Acarieni xxx Stethorus punctilum
Afide xxx + omizi xxx
, Miridae
gărgărițe tinere xxx Syrphidae
Carabidae,
Cantharidae,
Staphylinidae
xxx
Afide ouă de Chrysopidae
lepidoptere xx , acarieni,
păduchi țestoși xxx
Muște xx, afide aripate x Aranea

Prezent - Activitate slabă (nulă) Prezent - Activitate medie Prezent - Activitate intensă
x eficacitate potenţială slabă xx eficacitate potenţială redusă xxx eficacitate potenţială mare

Tabelul 17
Pragurile economice de dăunare PED pentru
principalele boli și dăunători la PĂR și GUTUI
Boli și dăunători Fenofaza PED, F, I, Ga Observații
observației
BOLI ȘI AGENȚI PATOGENI
Cancerul Agrobacterium Colet, rădăcini F = 1-5% Gh. Popescu,
radiobacter 1998
Rapănul Venturia inaequalis Frunze Ga = 10-20% Gh. Simeria,
Fructe Ga = 1-5% 2002
Putregaiul brun Fructe F = 5-10%
Monilinia fructigena
Pătarea brună Frunze F = 10-20%
Entomosporium maculatum
Dăunători
Păduchele din San José Repaus vegetativ 0,5 larve / m liniar V. Rotaru,
Quadraspidiotus perniciosus Al, Alexandri,
Omida păroasă Creșterea 1-2 cuiburi omizi / pom de 10-15 A. Mihăiță,
Hyphantria cunea lăstarilor ani; 1999
10-15 omizi / 100 ramuri
scuturate
Păianjenul roșu comun al După înflorit 2 acarieni / frunză
pomilor
Panonychus ulmi
Păianjenul roșu comun 5-8 ouă / cm2 (pe ramuri groase)
Tetranychus urticae sau 1000-3000 ouă / 10 probe de
câte 20 cm lungime
Puricele melifer al părului 200-300 ouă / m liniar
Psylla pyricola 4-8 larve / rozetă
Viermele merelor 1 ou / 100 fructe sau 2% fructe
Cydia pomonella atacate, sau 2 fluturi / capcană cu
feromoni pe săptămână
Viermele perelor 2-3% fructe atacate
Cydia pyrivora 3-4 ouă / 100 fructe
Viespea perelor 3-5 ouă / 100 buchete de flori sau
Hoplocampa brevis 3-4 buchete de flori cu ouă sau
atac de larve
33
 Tabelul 18
Pragurile economice de dăunare PED pentru
principalele boli și dăunători la PRUN

Boli și dăunători Fenofaza PED, F, I, Ga Observații

observației
BOLI ȘI AGENȚI PATOGENI
Plum pox Fructe F =5-10% Gh.
Anulus pruni Frunze Popescu,
Monilioza Lăstari F = 10-20% 1998
Monilinia laxa Fructe F = 5-10% Gh. Simeria,
Pătare roșie Frunze Ga = 10-20% 2002
Polystigma rubrum
Ciuruirea Lăstari Ga = 10-20%
Stigmina carpophilla
DĂUNĂTORI
Păduche roz 1 larvă /1 m liniar
Epidiaspis leperei
Păduche țestos la prun 5 larve / 1 m liniar
Parthenolecanium corni
Păduche verde la prun 10-15% lăstari cu colonii de afide sau
Hyalopterus pruni 5-10 ouă / 10 cm lăstari V. Rotaru,
Viermele prunelor 1-2 fluturi capturați / capcană cu Al,
Cydia funebrana feromoni / săptămână sau 5% frunze Alexandri,
cu ouă sau 2-3% fructe atacate A. Mihăiță,
Viespe neagră la prune 5% flori cu ouă 1999
Hoplocampa minuta
Păduchele din San José 1 larvă /1 m liniar
Quadraspidiotus perniciosus
Păianjenul roșu la pomi 3-4 păianjeni / frunză
Panonychus ulmi
Păianjenul roșu comun Dezmugurire 5-6 ouă / cm2 pe ramuri groase sau
Tetranychus urticae 500-600 ouă pe 1 m liniar ramură sau
3-4 acarieni / frunză

Tabelul 19
Pragurile economice de dăunare PED pentru principalele boli și dăunători la
CIREȘ și VIȘIN (GH. SIMERIA și col., 2006)

Boli și dăunători Fenofaza PED, F, I, Ga Observații

observației
BOLI ȘI AGENȚI PATOGENI
Antracnoza Frunze Ga = 10-20% Gh. Popescu,
Coccomyces hiemalis 1998
Ciuruirea, monilioza Idem prun Gh. Simeria,
2002
Dăunători
Musca cireșelor 5% fructe atacate sau 2 pupe / m2 (sub V. Rotaru,
Rhagoletis cerasi coroana pomilor) Al, Alexandri,
Păduche negru la cireș 50 ouă / m liniar de ramură groasă sau A. Mihăiță,
Myzus cerasi 10% lăstari atacați 1999
Păianjenul roșu comun Înainte de 3 păianjeni / frunză sau 3 ouă / cm2
Tetranychus urticae înflorit scoarță de ramură groasă

34
 Tabelul 20
Pragurile economice de dăunare PED pentru principalele
boli şi dăunători la PIERSIC şi MIGDAL (GH. SIMERIA şi col., 2006)
Boli și dăunători Fenofaza observației PED, F, I, Ga Observații
BOLI ȘI AGENȚI PATOGENI
Bășicarea frunzelor Lăstari Ga = 15% Gh.
Taphrina deformans Simeria
Ciuruirea, monilioza Idem prun 2004
Dăunători
Molia vărgată la fructe 3% fructe atacate
Anarsia lineatella
Molia orientală la fructe 2% fructe atacate V. Rotaru,
Cydia molesta 1999
Păduche verde la piersic 5-10% din suprafața de ramuri
Myzodes persicae populate cu afide
Păduchele din San José 0,1 păduchi / cm2 scoarță, ramură
Quadraspidiotus
perniciosus
Omida păroasă 1-2 cuiburi / pom de 10-15 ani;
Hyphantria cunea 10-15 omizi / 100 ramuri scuturate
Păianjenul roșu la pomi După înflorit 3-5 acarieni / frunză
Panonychus ulmi
Tabelul 21
Comportarea unor soiuri de nuc la atacul unor boli şi dăunători
(D. TORJE. 1984)
Soiul Bacterioză Antracnoză Viermele nucilor

Sibișel 44 FR FR
Geoagiu 65 R R
Germisara R R R
Orăștie R R R
Novaci R MR
Sușița R MR
Peștișani FR MR
Victoria FR MR
Legendă: FR - foarte rezistent; R - rezistent; MR - mijlociu rezistent
Figura 5
Zoofagii din vii, rolul și evoluția lor pe parcursul perioadei de vegetație
(după GH. SIMERIA şi col., 2007)
Dăunătorii din vii Zoofagi Lunile
III IV V VI VII VIII IX
Acarieni xx ,păduchi țestoși xx Cecidomidae
Ouă de lepidoptere xx, omizi tinere xx, Hemerobiidae
acarieni xx
Ouă de lepidoptere xx, omizi tinere xx, Chrysopidae
acarieni x, păduchi țestoși xx
Omizi tinere xx, gărgărițe xx Carabidae, Cantharidae,
Staphylinidae
xxx xx
Acarieni , cicade Anthocaridae
Acarieni xxx Miridae
Acarieni xxx, cicade xx Acarieni
Noctuide xx, tortricide xx, molii xx, gărgărițe Hymenoptera
x

Noctuide xx, tortricide xx, molii Trichogramma

Păduchi țestoși xxx, păduchele lânos Hymenoptera

Prezent - Activitate slabă (nulă) Prezent - Activitate medie Prezent - Activitate intensă
x eficacitate potenţială slabă xx eficacitate potenţială redusă xxx eficacitate potenţială mare

35
 CERINȚELE Șl CARACTERISTICILE TEHNOLOGIILOR AGRICOLE
MODERNE
Într-o mare măsură sistemul de combatere integrată al unei culturi este de
fapt tehnologia de combatere a principalelor boli, dăunători și buruieni. Dar nu
este numai acest lucru, așa cum decurge din definiția dată la început reprezintă
si o abordare ecologică a. principalelor probleme de protecția plantelor, care
urmărește, pe lângă utilizarea factorilor naturali în combatere, restabilirea unui
anumit echilibru între diferite componente ale agroecosistemului și evitarea
apariției de noi specii dăunătoare ca urmare a activității omului.
Tehnologia de cultură în general conține toate lucrările care se efec-
tuează în același moment sau consecutiv în timp și în spațiu și care duc la
obținerea produsului agricol. În tehnologia de cultură sunt incluse și procesele
tehnologice de protecția plantelor care cuprind toate metodele de lupta,
agrotehnice, biologice, fizice și chimice situate în timp, în funcție de ciclurile
biologice ale organismelor dăunătoare, fenologia plantei de cultură, condițiile
pedoclimatice si a factorilor economici, necesari pentru obținerea produsului
agricol. Rezultatul final al măsurilor luate se exprimă în evitarea
pierderilor produse de boli, dăunători și buruieni.
O comparație a tehnologiilor industriale cu tehnologiile agricole, arată
că între acestea există o serie de deosebiri.
În primul rând tehnologiile agricole sunt bazate pe planta de cultură
reprezentată de diferite soiuri, adică pe organisme vii, care reacționează în
mod diferit la diverse condiții.
O altă diferență o constituie solul ca mijloc de producție de bază cu o
mare complexitate biologică și fizico-chimică și care impune elaborarea și
aplicarea de diferite și multiple variante tehnologice.
Tehnologia agricolă de regulă are o durată mare, care depinde de spe-
cia de plantă, dar care în general are un caracter anual.
Această durată mai mare prezintă și întreruperi mari. Procesele teh-
nologice se aplică în anumite momente ceea ce duce la caracterul sezonier al
lucrărilor, care în mod deosebit se manifestă în protecția plantelor.
O mare influență asupra proceselor tehnologice au condițiile meteoro-
logice, ceea ce face ca uneori unele lucrări să nu se poată efectua la timp
sau se efectuează în condiții nefavorabile. Totuși, sunt și cazuri în care
condițiile meteorologice au un rol pozitiv, întrucât în protecția plantelor în
funcție de acestea se poate renunța la unele tratamente.
Toate aceste elemente de diferențiere față de tehnologiile industriale
subliniază că de fapt rezultatele nu depind integral de tehnologie.
Prin tehnologia aplicată trebuie să se asigure un anumit nivel al re-
coltei chiar în cazul unei îmbinări mai puțin favorabile a unor factori
naturali.
În acest sens, trebuie elaborate noi soluții tehnologice, noi mașini, noi
produse chimice și biologice. Aceasta este una din căile ce trebuie urmate.
O altă cale o constituie analiza tehnologiilor de pe pozițiile teoriei sis-
36
temelor, adică este necesar să se sublinieze interdependența elementelor
tehnologice care dau o unitate mijloacelor de producție pentru obținerea
unor recolte cantitativ și calitativ corespunzătoare.
Totalitatea mijloacelor de producție (sol, planta de cultură, mașinile
etc.) necesare pentru executarea unui anumit proces de producție este
cuprinsă în cadrul tehnologiei.
Abordarea sistemică a proceselor tehnologice de protecția plantelor a
dus la elaborarea sistemelor integrate de combatere. Tratarea sistemică a
tehnologiei presupune o structură de subsisteme care luate împreună
asigură integralitatea și eficacitatea sistemului tehnologic.
Subsistemul cel mai important este constituit din subsistemul proce-
selor de lucru care conține toate mașinile, instalațiile, diferite procedee de
lucru, planta, solul etc. și care asigură obținerea substanței organice și
transformarea ei în produs agricol. De regulă toate tehnologiile publicate
inclusiv cele de protecția plantelor se referă la această problemă.
În continuare și în cadrul acestei lucrări tot acest aspect este tratat în
primul rând.
Subsistemul de control constituie o latură foarte importantă pentru
obținerea unei recolte de calitate. Aici trebuie incluse toate metodele și
aparatele de control a lucrărilor, incluzând și posibilitatea comparării
rezultatelor muncii.
Din păcate în cadrul agriculturii și mai ales al protecției plantelor nu
există metode suficient de operative pentru controlul lucrărilor. Totuși în
cadrul fiecărei tehnologii trebuie elaborat un capitol special și anume cel al
metodelor de control sau după fiecare lucrare trebuie indicată și metoda de
control a cantității și calității lucrării.
Un alt subsistem necesar pentru fiecare tehnologie este acela al subsis-
temului de transport si manipulare care include transportul și păstrarea,
distribuirea etc. a semințelor, îngrășămintelor, pesticidelor, mijloacelor
biologice, mașinilor etc. necesare pentru realizarea tuturor fazelor teh-
nologiilor.
Întrucât aceste lucrări sunt similare pentru multe culturi ele pot fi reunite
într-un sistem unic de manipulare în fiecare gospodărie.
Ultimul sistem este cel de conducere, care lipsește în multe tehnologii.
Prin aceasta se asigură o distribuire și o realizare în timp și spațiu și în
funcție de cifrele de plan a programelor de lucru, în același timp atunci când
aceasta este necesar, în funcție de situația concretă a culturii și factorii
climatici, se introduc schimbările necesare. Aceste elemente sunt deosebit de
importante în cadrul lucrărilor de protecție ceea ce impune supravegherea lor
permanentă, în acest capitol intră și optimizarea tehnologiei, care este
necesară chiar în cazul în care ne lipsesc metodele moderne, bazate pe mașini
electronice de calcul. Ca o primă etapă în acest sens trebuie considerată
adaptarea permanentă a tehnologiei la condițiile fiecărui an agricol.
Tehnologia de cultură se obține de fapt prin îmbinarea acestor 4
37
subsisteme.
Tehnologiile actuale rar corespund acestor cerințe. Pe de altă parte
trebuie subliniat că în cazul protecției plantelor se scot puțin în evidență o
serie de lucrări care de fapt reprezintă servicii ale unor diferite organizații cum
sunt de exemplu: prognoza și avertizarea, situația reziduurilor din sol și
recoltă, aplicarea pesticidelor, aviația utilitară și altele.
Un alt capitol înseninat al tehnologiilor de cultură îl constituie cerințele
progresului economic și tehnic.
O primă cerință o constituie flexibilitatea care permite adaptarea la
diferite condiții economice și pedoclimatice.
Această caracteristică se exprimă prin următoarele posibilități ce le oferă
în execuție: 1) posibilitatea schimbării vitezelor de lucru si a perioadelor de
efectuare a diferitelor lucrări; 2) posibilitatea de a adapta structura tehnologiei
prin excluderea sau includerea de diferite elemente tehnologice fără a dăuna
produsului final; 3) posibilitatea de a schimba ordinea de lucru între diferite
subsisteme.
Tipizarea este o altă caracteristică a proceselor tehnologice actuale, care
limitează o prea mare diversificare. În procesele de tipizare trebuie să fie
incluse acele elemente care sunt nespecifice pentru diferite procese, adică se
întâlnesc la mai multe procese, în acest context trebuie inclus sortimentul de
pesticide, îngrășămintele, soiurile si hibrizii. În acest ultim caz tipizarea se
apropie de raionarea diferitelor soiuri și hibrizi.
Modularea este o direcție modernă a tehnologiilor industriale, în cazul
agriculturii trebuie să se aibă în vedere crearea de sisteme care conțin structuri
relativ independente cum sunt de exemplu lucrările de combatere chimică, de
aplicare a îngrășămintelor, pregătirea semințelor la semănat, recoltare etc.
Unele dintre aceste structuri (module) pot fi utilizate și la alte culturi.
Fiabilitatea tehnologiilor agricole este în general slab dezvoltată. Această
noțiune aplicată la diverse culturi înseamnă posibilitatea de a obține o recoltă
la nivelul cifrelor de plan în fiecare an chiar în cazul unor îmbinări mai puțin
reușite a condițiilor meteorologice sau chiar în cazul efectuării greșite a unor
lucrări.
Pentru principalele culturi sunt necesare tehnologii sigure care să evite
eșecurile.
Teoria matematică a fiabilității nu a fost aplicată la diferite tehnologii
de cultură dar incontestabil într-un viitor nu prea îndepărtat acest lucru se va
realiza.
Privite din acest punct de vedere sistemele de combatere integrată
actuale sunt departe de a răspunde acestor caracteristici si cerințe. Totuși în
cadrul subsistemului tehnologic propriu-zis sunt multe elemente care permit
să se treacă la etapele superioare enumerate pe scurt mai sus.
Sistemele de Combatere integrată trebuie întocmite în funcție de soi,
principalele boli și dăunători din culturi, diferențiate pe zone și condițiile de
tehnologie în general practicate.
38
 SCI are un caracter accentuat ecologic și trebuie să se utilizeze în cadrul
sistemului propus toate elementele pe care le poate „furniza” situația ecologică
concretă a zonei.
Schema generală de combatere a principalelor specii trebuie completată
cu elemente suplimentare pentru boli și dăunători si unele buruieni cu
importanță secundară dar care din când în când trec în categoria celor
principali necesitând lucrări speciale de combatere.
Pentru acest grup care de regulă este mai mare decât al speciilor dău-
nătoare principale, trebuie elaborate în primul rând praguri economice de
dăunare și după aceea alte metode nechimice de combatere. Din păcate în
literatură pentru aceste specii se întâlnesc doar Unele PED, iar metodele
selective nechimice sunt și mai slab elaborate.
În funcție de aceste elemente în Continuare se vor expune la început
SCI sau complexul de măsuri necesar pe Cultură și după aceea PED pentru
diferite specii. În acest fel conceptul de Combatere integrată se referă și la alte
specii care până în prezent erau mai puțin luate în considerație.

UTILIZAREA EFICIENTĂ A METODELOR DE PROTECŢIA

PLANTELOR

Termenii folositi in protectia olantelor sunt definiti dupa cum urmeaza:

Produse de protecţia plantelor. Sunt produsele folosite pentru combaterea
agentilor de daunare. Se clasifică ca produse chimice (pesticide) şi produse
biologice (biopreparate).
Pesticidele sunt mijloace chimice de protectia plantelor, obtinute prin
formularea si conditionarea unui (unor) ingredint(e) biologic active. Cu foarte
putine exceptii (ca de ex. regulatorii de crestere vegetala, folositi pentru controlul
cresterii plantelor, sau produsele care actioneaza prin activarea rezistentei
manisfestate sistemic în plante, si care sunt un fel de "vaccinuri" pentru plante)
ingredientele active biologic ale pesticidelor sunt ingrediente toxice. Acestea
toxicitate de fapt impune existenta unui cod al unei bune practici de (distributie si)
utilizare a pesticidelor, cod care este elaborat inclusiv la nivel international (de
catre FAO). In categoria pesticidelor sunt incluse si urmatoarele categorii de
substante: regulatorii de crestere, defoliantii, desicantii, activatorii rezistentei
manifestate sistemic, substantele de curatire ale legumelor si fructelor, substantele
aplicate pentru a preveni caderea fructelor, ca si substantele aplicate înainte sau
dupa recoltare pentru combaterea daunatorilor care actioneaza în timpul depozitarii
si transportarii recoltei.
Biopreparatele sunt mijloace biologice realizate pe baza unor
microoganisme utile plantelor de cultură sau pe baza unor compusi naturali
(extracte din plante, denumite sugestiv în lb. engleza "botanicals"). Datorita
caracterului lor biologic biopreparatele au o actiune complexa asupra plantelor de
cultura, termenul cel mai corect nefiind cel de biopreparate folosite în protectia
plantelor, ci cel de biopreparate de uz agricol. Un exemplu devenit deja clasic,
ilustrativ pentru această actiune complexă, este cel al biopreparatelor pe bază de
39
ciuperci antagoniste din genul Trichoderma. Omologate ca biofungicide, o serie de
biopreparate s-au dovedit a fi si stimulatoare ale cresterii vegetale (se citează aici
lucrarea Baker, R., 1988, "Trichoderma spp. as plant-growth stimulants." CRC Crit
Rev. Biotechnol., 7, 97-106), iar aceasta stimulare a cresterii plantelor s-a dovedit a
fi datorata interventei biofungicidului în nutritia plantelor.
Formularea este forma sub care un pesticid este comercializat si reprezinta
o combinatie de diversi compusi (solventi, surfactanti, cosurfactatni, muianti,
adezivi, agenti de suspensie, amelioratori de pentrare cuticulara etc.) al carei scop
final este de a face produsul utilizabil în mod eficace. Compusii folositi la
conditionarea pesticidelor sunt si ei poluanti chimic importanti (solventii organic,
surfactantii care sunt similari detergentilor în privinta poluarii apelor etc.), deci
reprezinta un motiv secundar pentru elaborarea unui cod al unei bune practici de
(distributie si) utilizare a pesticidelor.
Conditionarea. Continutul, eventualul ambalaj hidrosolubil, cu ambalajul
protector folosit pentru a distribui pesticidele la utilizatorul final de catre circuitele
de dsitributie en-gros si de detail.
Tehnologie de aplicare. Procesul fizic prin care pesticidele sunt aduse în
contact cu organismul tinta sau aduse acolo unde organsimul tinta va intra în
contact cu pesticidul. Aplicarea pesticidelor se face prin tratamente, care sunt fie
tratamente în vegetatie (stropiri cu diferite volume de lichid si cu mijloace terestre
sau aeriene) fie tratamente la samânţă (samânta în sens generic, adica orice organ
al plantei utilizat pentru înfiintarea unei culturi, deci inclusiv tuberculii de cartofi)
fie tratemente ale solului (aplciare pre-mergenta de erbicide, de exemplu).
Bunele practici agricole în materie de utilizare a pesticidelor (BPA).
Modalitati de utilizare a produselor omologate (cu drept de punere de piata) care
sunt oficial reomandate sau autorizate de autoritatile nationale competente în
scopul unei combateri eficeinte si sigure pentru om si mediu a agentilor de
daunare. Aceste bune practici trebuie sa includa mai multe nivele de utilizare a
pesticidelor, care nu trebuie sa depaseasca dozele cele mai ridicate autorizate sau
care trebuie sa fie aplicate în asa fel încât sa lase un reziduu cât mai mic cu putinta.
Limita maxima de reziduuri. Concentratia maxima de reziduuri de
pesticide care sunt legal autorizate sau considerate ca acceptabile în unul sau mai
multe produse alimentare, un produs agricol sau un produs destinat folosirii în
furajarea animalelor.
Pericol. Sursă potentială de daune pentru om sau mediu înconjurator.
Risc. Combinaţie a probabilitatii de incidentă a unei daune şi gravitatea
acestei daune.
Utilizator. Orice persoana expusa produsului, inclusiv utilizatori
profesionişti sau neprofesionişti (amatori) şi alte persoane, in general, expuse în alt
context decat cel al strict al utilizării produselor sau metodelor de protectia
plantelor (de exemplu în cazul trnasportului sau al manipulării în vederea
depozitării).
Utilizare prevazuta. Utilizarea unui produs de protectia plantelor sau a unei
metode de protectia plantelor în conformitate cu prevederile legale si cu
informaţiile oferite de furnizor/
40
 Utilizare incorectă in limite acceptabile, predictibilă. Utilizarea unui
produs de protectia plantelor sau a unei metode de protectia plantelor in alt mod
decat cel reglementat legal si indicat de furnizor, dar care poate rezulta dintr-un
comportament uman uşor de prevazut.
Protectia plantelor este una din activitatile agricole care prezinta un risc
important pentru mentinere terenului în bune conditii pentru agricultura si mediu.
Riscul major deriva în primul rând din utilizarea pesticidelor. Din acest motiv
legislatia europeana in domeniul agriculturii are, printre alte scopuri, si pe acela de
limitare a folosirii produselor chimice de protectia plantelor (pesticide) si de
încurajare a dezvoltării si utilizării de produse şi metode cu actiune predominant
ecologica pentru atingerea obiectivelor agriculturii durabile (se citează aici
documentul programatic COM (1999) 22 "Directions towards sustainable
agriculture")
Peste 50% din teritoriul european este folosit pentru agricultură, deci
realizarea unei agriculturii durabile este o parte esentiala a procesului de dezvoltare
durabila (sustainable development), iar dezvoltarea durabilă constituie obiectivul
major al tuturor strategiilor elaborate pe plan mondial, inclusiv în al celor elaborate
în România (pe termen mediu, de dezvoltare regională, pentru zone defavorizate
etc). Desi aparent în consonanta cu denumirea de "durabila" si cu termenul englez
"sustainable" interpretarea jurnalistica de "dezvoltare sustinuta" nu corespunde cu
ceea ce se întelege în mod uzual prin dezvoltare durabila. Definita de Comisia
Burtland, dezvoltarea durabila, este "dezvoltarea care corespunde necesitatilor
prezentului fara a compromite posibilitatea generatiilor viitoare de a le satisface pe
ale lor" (definitie conform glosarului la Legea nr. 137/1995 privind protectia
mediului, lege republicată în Monitorul Oficial nr. 70 din 17 februarie 2000).
O componenta de baza a dezvoltarii durabile este utilizarea durabila a
resurselor, respectiv "folosirea resurselor regenerabile într-un mod si o rată care să
nu conduca la declinul pe termen lung al acestora, mentinând potentialul lor in
acord cu necesitatile si aspiratiile prezente si viitoare" (conform glosarului mai sus
citat).
Metodele de protectia plantelor cele mai larg cunoscute si utilizate si cu un grad
ridicat de utilizare a resurselor sunt metodele agrotehnice (si în primul rând rotatia
culturilor) care vor fi pe larg prezentate în continuare.

MANAGEMENTUL PRODUSELOR PENTRU PROTECŢIA PLANTELOR

Utilizarea eficienta a metodelor de protectia plantelor implica selectarea
metodei optime si reducerea la minimum a utilizarii produselor eptnru protecţia
plantelor, respectiv a pesticidelor.
In fig. 1 sunt ilustrate principalele cerinţe de bază în selectarea pesticidelor
optime de aplicat în conformtiate cu principiile bunei practici agricole si a
mentinerii terenului în bune condiţii pentru agricultura si mediu.
Utilizarea produselor în protectia plantelor este reglementata în România
prin lege. Punerea pe piata a produselor se face numai dupa omologarea lor de
catre Comisia Interministeriala de Omologare a Produselor de Uz Fitosanitar
(infiintata prin OG 4/1995). Potrivit Regulamentul de functionare al Comisiei
Interministeriale de Omologare a Produselor de uz Fitosanitar, regulament aprobat
41
prin OM MAA 8343/1995, OM MS 718/95 si OM MPAMI 444/95, pentru
realizarea unui produs fitosanitar nou este nevoie de parcurgerea urmatoarelor
etape:
- obtinerea "Avizului de pilotare"
- obtinerea "Avizului de fabricatie"
- obtinerea "Avizului de mediu"
- obtinerea "Avizului sanitar"
- obtinerea datelor necesare pentru "Raportul biologic asupra eficacitatii"
- obtinerea "Buletinului de analiza fizico-chimica".
Pentru o substanta activa noua, neinregistrata in Romania, este obligatorie
efectuarea a cel putin 2 ani de teste de eficacitate biologica!
Procedura de omologare a produselor de uz fitosanitar (pesticide,
biopreparate) este în spiritul documentelor europene corespunzatoare (Directiva
Consiliului 91/414 EEC si Directiva Comisiei 93/71 EEC). Această procedura va fi
înlocuită din 2007 în conformitate cu prevederile Ordinului comun MAPDR
1017/2005, MS 1144/2005 si MMGA 1171 cu o procedură uniformă de evaluare şi
omologare a produselor de protecţia plantelor, procedura care tranpune în
totalitate, conform HG 1559/2004, prevederile directivelor europene în domeniu.
Obtinerea avizelor mentionate mai sus certifică eficacitatea produsului si
cuantifica riscurile pentru mediu si pentru sanatatea omului, stabilind în acelasi
timp si conditiile de utilizare necesare pentru un management corespunzator al
riscurilor de mediu si de sanatate.

Eficacitate:
_ actiune biologica înalta si sigura
_ selectivitate înalta
_ actiune cu efect rapid
_ distributie ulterioara în planta
_ durata optima de actiune
_ compatibilitate buna cu planta
_ efecte minime de inducere a rezistentei

Nepericulos pentru utilizator: Caracteristici economice:

_ cantitate mica utilizata _ raport redus cost /performanta
_ toxicitate acuta scazuta _ favorabil pentru utilizator
_ toxicitate scazuta la expunerea _ posibilitatea utilizarii în schemele
de durata (cronica) PRODUS DE integrate
_ ambalare sigura PROTECTIA _ spectru larg de utilizare
_ proprietati bune de PLANTELOR _ caracteristici noi ale produsului
preparare OPTIM _ capacitate de concurenta
_ utilizare fara probleme _ brevetabilitate
_ stabilitate mare la depozitar

Caracteristici ecologice:
_ toxicitate redusa fata de organismele folositoare
_ descompunere buna in mediu
_ mobilitate redusa în sol
_ fara reziduuri importante in alimente si furaje

Fig. 1 Cerinţe de bază utilizate pentru selectarea produselor fitofarmaceutice

42
 Dupa punerea pe piata cadrul legislativ clasifica produsele utilizate în
protectia plantelor în doua categorii: produsele din grupa de toxicitate III si IV
(slab toxice) sunt comerializate si utilizate în mod liber, iar produsele din grupa I
si II de toxicitate (înalt toxice si foarte toxice) sunt utilizate numai de catre
personal specializat, autorizat de Autoritatile competente (inclusiv de catre
Serviciul Arme, Munitii si Substante toxice din cadrul IGP).
Utilizarea pesticidelor se face conform unor tehnologii recomandate, ne-
existând până în prezent un cod autohoton al bunelor practici de (distributie si)
utilizare a pesticidelor, dar fiind utilizat codul care este elaborat la nivel
international (de catre FAO).
Depozitarea pesticidelor se face în locuri special amenajate, prevazute cu
dispozitive:
(i)PSI (prevenire si stingerea incendiilor);
(ii)PM/TSM (Protectia Muncii/Tehnica Securitatii Muncii)
(iii) de masurare avizate metrologic (cântare, mensuri).
Prevederile legale impun ca depozitele de pesticide sa fie corespunzator
delimitate si marcate, cu asigurarea unei protectii fizice corespunzatoare.
Substantele din grupa I-a si a II-a de toxicitate se depoziteaza în încaperi
separate si conditii speciale, cu paza specializata si registru de evidenta conform
legii.
Depozitele de pesticide se autorizeaza în conformitate cu Legea Mediului
(Legea nr. 137/1995 privind protectia mediului, lege republicată în Monitorul
Oficial nr. 70 din 17 februarie 2000) si cu prevederile Legii nr. 200/1998 privind
sanatatea publica. Autorizarea depozitelor de pesticide se face numai dupa
realizarea unor studii de impact asupra mediului, cu evidentierea riscurilor asupra
componetelor de mediu si a managementului acestor riscuri, si dupa completarea
bilanturilor de mediu.
In organizarea depozitelor de pesticide trebuiesc respectate regulile de
igiena si santate publica, ca si prevederile specifice de protectia muncii.
Depozitul de pesticide trebuie sa fie prevazut cu flux de personal separat fizic de
fluxul de pesticide, cu facilitati corespunzatoare (dusuri si spalatoare cu apa calda,
WC-uri cu evacuare în canalizare separata, vestiar încalzit pentru schimbarea
hainelor, zona separata fizic pentru consumul alimentelor).
Manipularea pesticidelor se va face exclusiv cu haine de protectie si cu
echipamentul de protectie specficat prin normele de tehnica securitatii muncii (ca
de ex. masca în cazul produselor de gazare).
Pesticidele depozitate în conditii necorespunzatoare sunt periculoase pentru
mediu în general, si direct pentru sanatatea oamenilor. Depozitele de pesticide se
organizeaza exclusiv de catre utilizatorii de dimensiuni medii sau mari
(exploatatii agricole de peste 120 ha la ses si 90 ha în zonele de deal-munte,
prestatorii de servicii de protectia plantelor). Numai acestor utilizatori de pesticide
li se permite existenta unor stocuri mai mari pe o durata mai lunga. Micii utilizatori
nu au dreptul sa-si constituie rezerve semificative de pesticide, care sa depaseasca
consumul estimat pe perioada ciclului de vegetatie. Chiar si în cazul micilor
utilizatori pesticidele trebuie stocate în conditii corespunzatoare (ferite de caldura,
lumina si umiditate excesive), separat de alte materiale (si mai ales de furaje sau de
alimente). Produsele lichide se depoziteaza în încaperi cu temperaturi de min. 1°C
si max. 25°C.
Nu este permisa încalzirea cu surse deschise (sobe, resouri electrice) a
depozitelor de pesticide. Instalatiile de curent electric din depozitele de pesticide
trebuie sa îndeplineasca normativele anti-Ex (explosion proof) pentru medii cu
soventi organic si pulberi si sa permita spalarea cu jet de apa sub presiune.
In toate cazurile pesticidele vor fi pastrate exclusiv în ambalajele lor
originale, pe rafturi sau pe paleti. Ambalajele mai grele de 20 kg vor fi manipulate
exclusiv cu dispozitive mecanice de manipulare (carucioare hidraulice,
motostivuitoare etc.).
43
 Toti utilizatorii de pesticide care detin stocuri, indiferent de dimensiunile
lor, trebuie sa tina si sa completeze un registru de evidenta. In registru de
evidenta al pesticidelor vor fi incluse toate operatiile implicate de utilziarea
pesticidelor, inclusiv informatii despre data achizitionarii, data fabricatiei
produsului, furnizorul de pesticide si pretul de achizitonare. In cazul depozitelor de
pesticide descarcarea de gestiune a stocurilor de pesticide din grupa I-a si a II-a de
toxicitate se va face numai pe baza de proces-verbal contra-semnat de operatorii
autorizati.
Stocurile de pesticide expirate se înregistreaza la Ministerul Apelor si
Mediului Inconjurator si la Ministerul Agriculturii, Alimentatie si Padurilor
si se distrug, pe cheltuiala celui care le detine, prin incinerare în instalatii speciale,
autorizate de Ministerul Apelor si Mediului. Descarcarea de gestiune se face pe
baza procesului-verbal de primire a pesticidelor expirate la unitatea care detine
incineratorul autorizat si a facturii de prestare de servicii de incinerare. Stocurile
de produse fitosanitare din categoria "produse organice persistente" (POP's -
persistent organoproducts, cu exemplu caracteristic DDT), care continua sa existe
desi sunt interzise de peste 20 ani, sunt publicate de Ministerul Apelor si Mediului
într-o Carte Alba cu difuzare publica. Eliminarea acestor stocuri de deseuri
periculoase este necesar sa se realizeze prin implicarea tuturor celor implicati
si/sau afectati, inclusiv a comunitatilor locale.
Tratamentele chimice de combatere se aplică curativ sau preventiv, fie
în vegetatie, fie prin tratament la sământa, fie prin tratarea solului.
Tratamentele în vegetaţie sunt obligatoriu tratamente umede (sub forma de
stropiri, pulverizari sau aerosoli /ceata toxica, pulberile pentru prăfuit fiind
profund dăunătaore conservării / menţinerii terenurilor.
Stropirile se realizeaza cu ajutorul aparatelor de spate sau carosabile.
Pulverizarile se fac cu utilaje cu actionare penumatica. Aerosolii se obtin cu utilaje
speciale (generatoare de ceata). Diferentierea între tratamentele umede este data de
dimensiunile picaturilor, care descresc de la stropiri al aerosoli.
Tratamentele gazoase de fac în spatii închise, pentru dezinfectarea semintelor
sau tratarea spatiilor de depozitare.
Momelile toxice se folosesc petnru combaterea insectelor de sol
(coropisnite), mamiferelor daunatoare (soareci si sobolani), limacsilor, corvidelor
etc.
Tratamentul la samânta se face fie pe cale umeda, fie pe cale uscata (dupa
tipul de produs) folosind masini speciale de tratat seminte.
Cele mai periculoase produse pentru mediu si pentru sanatatea omului sunt
pulberile de prafuit. In România nu mai exista practic produse astfel formulate, cu
exceptia notabila a sulfului, care este însa un produs cu consonante ecologica, fiind
natural, biodegradabil si cu toxicitate redusa pentru organismele netinta. In cazul
sulfului exista şi o importantă componentă economică rezultată din aplciarea
reglementărilor de mediu. Desulfurizarea carbiuranţilro (pentru reducrea emisiilor
poluante) a determinat acumularea la rafinării a unor cantităţi foarte ridicate de sulf
-iar utilizarea în agricultură a acestui excedent favorizează sechestrarea durabilă a
sulfului în compuşi naturali, cu biodegradabilitate lentă.
In general toate pesticidele sunt substante biologic active care prezinta efecte
secundare asupra mediului si a sanatatii omului. Atunci când exista posibilitatea
de alegere se va opta întotdeauna pentru produsul care are cel mai mic impact
asupra mediului si prezinta riscul cel mai redus pentru sanatatea omului.
Forma cea mai convenabila de aplicare a pesticidelor din punctul de vedere
al mediului este tratamentul la sământa. Desi este o forma de trataemnt
preventiv, aceasta forma de tratament trebuie sa fie preferential utilizata în zonele
cu ape de suprafata.
Actiunile de protectia plantelor de interes public (ca de ex. combaterea unui
daunator de carantina de tipul lacustei marocane) se desfasoara de autoritaile
44
competente (Inspectoratele Judetene de Protectia Plantelor si de Carantina
Fitosanitara)
Decizia utilizarii pesticidelor sau a mijloacelor alternative de protectia
plantelor apartine în exclusivitate celui care realizeaza respectiva exploatatie
agricola (proprietar sau arendas). Aceasta decizie trebuie luata în functie de
situatia concreta din respectiva exploatatie agricola. Fermierii fara pregatire
agronomica de specialitate trebuie sa ia decizia de aplicare a pesticidelor
numai dupa consultarea unui specialist.
Aplicarea pesticidelor trebuie sa se faca numai la avertizare.
Avertizarea tratamentelor se face atunci când un daunator are tendinta de a
se dezvolta peste pragul economic de daunare (PED). Pragul economic de
daunare reprezinta nivelul populatiei de daunatori care produce o paguba
superioara costurilor totale (ecologice si economice) ale tratametului cu mijloace
de protectia plantelor (pesticide, biopreparate). In general avertizarea tratamentelor
se face de catre Inspectoratele judetene de protectia plantelor, având o valoare
poderata la nivel de judet. Cele mai precise si mai avantajoase sunt însa sistemele
informatizate de prognoza si avertizare utilizate local.
Având în vedere rolul central al sistemelor informatizate de prognoza si
avertizare în cadrul bunelor practici agricole în materie de utilizare a
pesticidelor în continuare se va insista asupra acestui subiect. Aceste sisteme
expert s-au realizat datorita dezvoltarii microprocesoarelor si a unor senzori fiabili,
ca si datorita progreselor în (radio)telecomunicatii. S-au realizat astfel sisteme de
prognoza si avertizare complexe, flexibile, a căror functionare permite o utilizare
ratională a metodelor si mijloacelor de protectia plantelor, cu diminuarea
corespunzatoare a impactului produs de organismele daunatoare. Sistemele
informatizate de prognoza si avertizare sunt de fapt sisteme expert, care
functioneaza pe baza unor modele (matematice) ale proceselor biologice specifice.
Obiectivul final al programelor de prognoza si avertizare, respectiv utilizarea
eficienta si durabila a resurselor agromonice, este subsumat obiectivelor
economice si ecologice ale agriculturii durabile si agriculturii de precizie.
Utilizarea sistemelor expert de prognoza si avertizare duce nu numai la efecte
ecologice (reducerea poluarii mediului si a alimentului) ci are si consecinte
economice directe. Optimizarea tratamentelor duce la importante economii de
pesticide, combustibil, forta de munca, care permit amortizarea rapida a investitiei
într-un sistem de prognoza si avertizare. In tarile UE investitiiile în sisteme de
prognoza si avertizare sunt considerate investitii de mediu si beneficiaza de
facilitati fiscale.
Este de mentionat aici faptul ca tara noastră se află în acest domeniu în topul
realizarii si implementarii unor astfel de sisteme. In România există câteva tipuri
de sisteme automate de avertizare, care combină cele mai recente realizări din
domeniile electronicii, informaticii si, nu în ultimul rând, al protectiei plantelor.
Aceste sisteme sunt compuse din:
- statia centrală de memorare, prelucrare si vizualizare a datelor;
- una sau mai multe statii de măsurare si transmitere a datelor.
Statiile de măsurare si transmitere a datelor (care au posibilitatea de a măsura
si de a transmite prin radio o serie de date agrometeorologice cum sunt:
temperatura si umiditatea relativă a aerului, existenta picăturilor de apă pe frunze,
nivelul precipitatiilor etc) sunt complet autonome, desfăsurându-si activitatea sub
controlul unui (micro)calculator. Energia necesară functionării este asigurată de un
acumulator încărcat de o baterie de celule solare. La statia centrală sunt
receptionate si memorate, în baza de date a sistemului, informatiile transmise prin
radio de către statiile de măsurare din câmp. Intervalul dintre două măsurători este
de 15 minute. Unul dintre rolurile receptorului este de a memora, într-o primă fază,
datele transmise de către statiile de măsurare din câmp. Intreaga activitate a
Sistemelor expert este controlată de programul Statiei Centrale. Aceste programe,
care din faza de proiectare au fost conceput a avea o arhitectură deschisă, au un
45
nucleu de bază, inclus în orice configuratie, si un număr variabil de "extensii",
destinate pentru a extinde aplicarea sistemelor la diferite culturi. Se recomda
utilizarea acestor sisteme de prognoza si avertizare a tratamentelor cu pesticide, ca
una din caile cele mai convenabile de reducere a efectelor negative ale pesticidelor.
Personalul care se ocupa cu aplicarea pesticidelor trebuie sa fie instruit
corespunzator. Pentru produsele din grupa I-a si a II-a de toxicitate personalul
trebuie sa fie calificat si autorizat.
Volumul de solutie sau suspensie de produs preparat o data trebuie sa fie în
directa legatura cu suprafata de tratat.
De câte ori este posibil se vor utiliza produse fitosanitare cu selectivitate
ridicata pentru organismele netinta utile plantelor de cultura (polenizatori,
parazitoizi si pradatori, bacterii faixatoare de azot etc.)
Tratamentele cu pesticide trebuiesc anuntate în prealabil (în scris)
autoritatilor locale, cu precizarea:
- felului tratamentului;
- culturilor care urmeaza protejate;
- parcelelor pe care se vor aplica tratamente;
- perioadei de aplicare;
- tipului(rilor) de pesticid(e) utilizat(e);
In cazul particular al tratamentelor cu insecticide la culturi melifere trebuie
notificati de catre primarie apicultorii din zona tratata, pentru a se evita pierderile
produse stupilor. Aceasta prevedere se aplica si autoritatilor competente care
efectueaza tratamente de interes public!
In zonele cu ape de suprafata bunele practici agricole impun limitarea
folosirii mijlloacelor aero de tratament (elicoptere, motodeltaplane, avioane etc.),
pentru ca aceste mijloace de tratament au o împrasitiere prea mare.
In zonele cu ape de suprafata se vor evita, pe cât posibil, tratamente cu
insecticide toxice pentru pesti (ce de ex. insecticide din clasa piretroizilor de
sinteza). Daca nu este posibila renuntarea la aceste pesticide se vor lua masurile
corespunzatoare de management al riscurilor (delimitarea precisa a perimetrului de
tratament cu respectarea unei distante de minimum 10 m pâna la malul apei,
echiparea utilajelor de pulverizare cu ecrane antidispersie, corelarea stricta între
capacitatea utilajelor de stropit si suprafata de tratat, aplicarea tratamentelor la o
viteza a vântului sub 4m/s, interzicerea cu desăvârsire a deversarilor de ape poluate
cu pesticide provenite din spalarile utilajelor etc).
Aplicarea pesticidelor se va face în conditii metorologice prevazute de
tehnologiile în vigoare. Nu se vor face tratamente la temperaturi foarte ridicate si
în timpul amiezii, iar la produsele cu coeficient invers de temperatura se va
respecta temperatura maxima indicata. Nu se vor face tratamente pe ploaie (sau
înainte si dupa) si nu se vor aplica produse pesticide când umiditatea amosferica
este ridicata. Viteza maxima a vântului pe care se vor face tratamente va fi de 4
m/s. In caz de vânt puternic tratamentele se vor efectua dimineata sau seara.
Aplicarea tratamentelor cu pesticide se face cu respectarea regulilor specifice
de protectia mediului si de securitatea muncii. Cele mai importante reguli sunt
urmatoarele:
1. Aplicarea pesticidelor se face numai de personal instruit, care au cunostiinta de
caractersiticile produselor si de prevederile regulilor de protectia muncii si de
prevenire si stingere a incendiilor;
2. Personalul care aplica pesticidele trebuie sa fie într-o stare buna de sanatate,
atestata conform legii de medicul de medicina muncii;
3. In timpul tratamentelor cu pesticide se vor respecta regulile de igiena si snaatate
publica;
4. Personalul care aplica pesticide trebuie sa verifice existenta agrementului tehnic
si certificarii utilajelor; în cazul în care utilajul functioneaza necorespunzator
personalul trebuie sa opreasca aplciarea tratamentului si sa ia masurile necesare
pentru remedierea defectiunilor;
46
5. Este interzisa aplicarea pesticidelor la pomii înfloriti. Pomii înfloriti vor fi tratati
numia în mod exceptional (ca de ex. tratamentele pentru combaterea focului
bacterian), cu produse special omologate si dupa reguli specifice.
Nu este permisa utilizarea altor produse de uz fitosanitar în afara celor
omologate de Comisia Interministeriala de Omologare a Produselor de Uz
Fitosanitar. In România este însa destul de frecventa practica folosirii de pesticide
comercializate ilegal. Aceste pesticide ilegale sunt: ( i ) aduse prin micul trafic de
frontiera din tarile limitrofe; ( i i ) provenite din stocurile de pesticide expirate
(inclusiv din stocurile de DDT!); ( i i i ) extrase din haldele de deseuri ale unor
combinate chimice. Folosirea pesticidelor comercializate ilegal (mai ales a celor
din categoria ii si iii) are consecinte extrem de grave, inclusiv asupra utilizatorilor
de pesticide ilegale sau a comunitatilor din care acestia fac parte. Se reaminteste
aici cazul recent al interzicerii la comercializare a laptelui din câteva judete din
centru Transilvaniei datorita contaminarii cu pesticide ilegale (si mai ales cu
hexaclorbenzen provenit din haldele de deseuri ale fostei Uzine Chimice Turda).
Folosirea pesticidelor achizitionate ilegal trebuie descurajata prin aplicarea
ferma a pedepselor prevazute de lege si mai ales prin popularizarea riscurilor
multiple la care se expun utilizatorii pesticidelor comercializate ilegal.
Utilajele folosite pentru activitatile de protectia plantelor au utilizari
dedicate, neamiputând fi folosite si pentru alte utilizari (de ex. pompele de stropit
de spate nu pot fi folosite si ca pompe pentru zugravit).
Utilajele de protectia plantelor folosite în România prezinta un
agrement tehnic conform cu cerintele Uniunii Europene. Folosirea acestor
utilaje se face în dupa recomadarile constructorului de utilaje, cerintele
producatorului de pesticide si precederile tehnologiilor de aplicare.
In vederea asigurarii unei functionari corespunzatoare utilajele de stropit vor
fi în mod regulat testate si certificate. Fiecare din dispozitivele de distribuire (duze
de stropit, aspersoare rotative etc) vor trebui sa descarce cantitati similare de
solutie / suspensie, într-o maniera constanta si reproductibila. Sistemul de prindere
a respectivelor dispozitive de stropit trebuie sa permita reglarea stricta a distantei
pâna la plantele tratate. Piesele uzate trebuiesc imediat înlocuite cu piese noi.
Sistemele de stropit trebuie sa asigure o distributie strict localizata pe rândul
de plante si nu pe întreg câmpul.Trebuie evitata aparitia zonelor netratate si/sau a
celor dublu tratate. Acest fapt se realizeaza prin marcarea suprafetei de tratat, iar
utilajele de aplicat pesticide trebuie sa permita respectarea marcajelor.
Doza de pesticid aplicata per ha trebuie corelata strict cu norma de udare
stabilita de Comisia Interministeriala pentru Omologarea Produselor de Uz
Fitosanitar. Normele de udare sunt stabilite în functie de tipul si de vârsta culturii si
sunt cuprinse de obicei între 330 si 1100 l/ha. Pentru a usura respectarea dozei de
pesticid de obicei recomandarile de utilizare prevad atât doza, cât si concetratia
recomandata la norma de udare corespunzatoare.
Calitatea tratamentului depinde de tipul utilajului de aplicare a pesticidelor si
de pregatirea utilajului pentru lucru, dar si de calificarea operatorului si de
preocuparea operatorului pentru prestarea unor tratament de calitate.
Codul BPA are prevederi specifice referitoare la spalarea si/sau
decontaminarea utilajelor folosite.
Utilajele de pulverizare trebuie sa fie prevazute cu instalatii proprii de
spalare. Aceste instalatii trebuie sa permita spalarea atât a utilajului, cât si a
ambalajelor de pesticide. Este recomandat ca utilajul de stropit sa aiba si un
rezervor cu apa curata, de capacitate corespunzatoare.
Apele de la spalarea ambalajelor vor fi incluse în solutia de stropit, cu
respectarea normei de udare. Utilajele vor fi spalate cu ejet de presiune, în zone
special amenajate, prevazute cu base de inactivare a pesticidelor din apele de
spalare. Basele de inactivare a apelor de spalare vor fi delimitate si marcate
corespunzator (Pericol, zona otravita!). Amplasarea baselor de inactivare va fi
47
facuta la distanta corespunzatoare de locuinte, fântâni, adaposturi de animale,
culturi agricole.
METODE DE AMENAJARE A TERITORIULUI PENTRU CREŞTEREA
ROLULUI PRĂDĂTORILOR BIOLOGICI ÎN COMBATEREA
DĂUNĂTORILOR CULTURILOR AGROHORTICOLE
Multe din agroecosisteme constituie un mediu nefavorabil pentru duşmanii
naturali ai agentilor de dăunare (şi în special pentru prădătorii / parazitoizii
insectelor dăunătaore) din cauza gradului ridicat de dezechilibru, rezultat al
perturbarilor si interventiilor antropice. Managementul amenajarii teriroriului
reprezintă o formă de favorizare a protectiei biologice a culturilor, fiind o abordare
pe baze ecologice cu scopul de a stimula activitatea duşmanilor naturali ai
insectelor. Modalitatea optima de a rapsunde cerintelor ecologice si economice este
cea a sistemelor de agricultura ecologică. Dezvoltarea agriculturii ecologice
("organice", "biodinamice") este una din orientările fundamentale în tarile
dezvoltate, şi în special în Uniunea Europeana datorita: ( i ) creşterii preocupărilor
pentru sporirea calităţii şi securităţii lanţului alimentar şi ( i i ) dezvoltării unei etici
de utilizare durabila a resurselor în agricultura. Ca o ilustrare a cestui interes a fost
realtiv recent adoptat la Bruxelles (în data de 10 iunie 2004) un document
programatic intitulat "European Action Plan for Organic Food and Farming"
(Anexă al COM415/2004). In România, numarul întreprinzătorilor care desfăşoară
activităţi in domeniul agriculturii ecologice este in continua creştere, potrivit unui
studiu recent realizat de Federaţia Naţională de Agricultura Ecologica (FNAE).
Potrivit FNAE, agricultura ecologica atrage tot mai mulţi investitori ca urmare a
profitului de până la 400% care se poate obţine din culturile ecologice. Informaţiile
FNAE sunt confirmate de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale
(MAPDR). Datele oferite de MAPDR arată că suprafeţele cultivate în sistem
ecologic au crescut de la 17.438 hectare in 2000, la 57.200 hectare in 2003,
urmând ca în 2004 suprafaţa sa crească la 75.500 hectare.
Agricultura ecologica în România se dezvolta în direcţii complementare
agriculturii din Uniunea Europeana, iar una din aceste direcţii amenajarea
teritoriului pentru creşterea rolului prădătorilor /parazitoizilor în combaterea
dăunătorilor culturilor agricole.
Scopul principal al activităţii de amenajare a teritoriului pentru creşterea
rolului prădătorilor / parazitoizilor este de a crea o infrastructură ecologică
conformă cu peisajul agricol care să furnizeze resurse suplimentare pentru adulţii
de entomofagi, respectiv hrană (pradă alternativă sau gazde) şi adăposturi faţă de
condiţiile neprielnice. Aceste resurse trebuie să fie integrate într-un teritoriu astfel
încât să fie favorabile în spaţiu şi timp pentru duşmanii naturali şi practice în
acelaşi timp pentru a fi implementate de producătorii agricoli.
Creşterea heterogenităţii vegetaţiei în jurul zonelor cultivate favorizează o
creştere în ansamblu a abundenţei şi diversităţii organismelor prădătoare şi
parazite. Tehnici disponibile pentru creşterea rolului artropodelor parazite şi
prădătoare prin această creştere a biodiversităţii / heterogenităţii vegetaţiei sunt
prezentate mai jos
Culturi intercalate sau culturi în benzi. (Intercropping /strip cropping)
Două sau mai multe specii de plante sunt cultivate împreună pe acelaşi teren în
benzi paralele sau în parcele alăturate. Datele din literatura de specialitate sunt
relevante. Din 209 studii asupra sistemelor de culturi intercalate recenzate, s-a găsit
că 65% din cele 130 de specii de duşmani naturali studiate au crescut în densitate
în culturi mixte. În alt studiu, s-a găsit că parazitoizii au fost mai abundenţi în 72%
din cazurile de culturi intercalate studiate. În 64% din alte studii recenzate s-a
constatat că rata parazitismului a fost mai ridicată în culturile intercalate. Culturile
intercalate sunt fi o cale de reducere a dăunătorilor, prin aceea că amestecul de
specii din punct de vedere fiziologic, interferează cu abilitatea dăunătorilor de a-şi
48
găsi sau de a reacţiona asupra plantei gazdă şi prin aceea că amestecul de plante
constituie un refugiu pentru mai mulţi duşmani naturali care prădează dăunătorii.
Sistemul intercalat de cultură practicat la varză cu benzi de trifoi alb s-a
demonstrat a fi un mijloc eficient de menagement al muştei rădicinilor (Delia
radicum), din cauza creşterii activităţii carabidelor prădătoare. Sistemul culturilor
intercalate a favorizat activitatea de prădare a carabidelor noctune faţă de ouăle
muştei D. redicum.
Un alt studiu privind impactul amenajarii teritoriului asupra activităţii
carabidelor a fost realizat în cadrul culturii de porumb (Pioneer 3573), în care au
fost intercalate benzi de trifoi alb, golomăţ şi un amestec de plante perene cu flori
pentru suplimentarea hranei prădătorilor şi paraziţilor. Folosirea acestor habitate
pentru refugiu a determinat creşterea numărului de carabide prădătoare în cultura
de porumb în timpul verii. De aceste refugii au beneficiat şi alţi prădători cum sunt
stafilinidele şi arahnidele. De asemenea, benzile înerbate au redus efectele negative
ale insecticidelor asupra carabidelor, prin asigurarea refugiului în timpul aplicării
tratamentelor insecticide.
Subînsămânţatul. (Undersowing) O a doua cultură este însămânţată în
prima cultură, în acelaşi timp sau mai târziu, rezultând două recolte în acelaşi timp.
De obicei benzile în care se cultiva cea de-a doua cultura cultura initală se
transformă în mucli vegetal (prin cosire, erbicidare cu erbicide total, mulcire cu
materiale plastice sufocante etc). In cazul în care culturile sunt subînsămânţate /
mulcite vegetal cu plante leguminoase se îmbunătăţeşte şi fertilitatea naturală a
solului. În 80% din astfel de studii s-a arătat o abundenţă crescută a acarienilor
prădători
Insule de conservare (Conservation headlands) O fâşie de 6 m în afara
parcelelor primeşte doar stropiri selective cu pesticide cu spectru scurt de acţiune,
prin care se reduce driftul şi depunerea în graniţele parcelelor.
Benzi îmburuienate în cultură. (Weed strips within the crops)
Însămânţarea câtorva benzi apropiate cu buruieni cu flori sau ierburi la anumite
intervale transversal zonei cultivate. Acest sistem creşte abundenţa insectelor
prădătoare pentru afide.
Margini de cultura şi zone de carabide.(Field margins and beetle banks)
Acest sistem capătă importanţă pe suprafeţe mari de cultură. Un astfel de sistem
sporeşte numărul de habitate disponibile pentru prădători şi parazitoizi în vederea
iernării, reproducerii in timpul primăverii şi hrănirii în timpul verii, întensificându-
se astfel potenţialul protecţiei biologice a culturilor agricole. Invazia buruienilor
din astfel de sisteme este foarte redusă, iar uneori se crează situaţii de creştere a
densităţii dăunătorilor. Marginile formate din raigras sunt importante locuri de
cuibărit pentru păsări, viespile solitare, albine şi bondari. Cele care conţin flori
sălbatice furnizează pollen şi nectar pentru un număr de nevertebrate, incluzând
speciile de bondari. Interesul botanic pe care îl prezintă acest sistem este că
acţionează ca nişte importante benzi tampon între practicile culturale şi habitatele
sensibile cum sunt gardurile vii şi cursurile de apă. Marginile cu plante sălbatice
atrag mamiferele mici care constituie hrană petru bufniţe. Zonele pentru carabide
sunt create în mijlocul culturii Si sunt zone asemănătoare cu cele de pe margini.
Zonele pentru carabide sunt zone înierbate (situate de obicei trasversal în centrul
culturii) unde prădătorii pot ierna, acţionând astfel ca nişte cuiburi de insectele
prădătoare care primăvara migrează uşor in cultură. Zonele pentru carabide sunt
eficace în câmpurile de peste 20 hectare prevăzutr cu o bună reţea de margini de
iarbă.
Zonele pentru carabide sunt insule de pământ de aproximativ 0,4 m înălţime
şi 2 m lăţime create printr-o arătură in directiii opuse. Ele nu comunică, creând
efectul de insulă, ceea ce însemnă că vor fi preferate de prădători. Zonele pentru
carabide sunt semănate cu specii de graminee perene în amestec uneori cu
leguminoase perene (generând practic borgceaguri). E menţionat ca astfel de
49
culturi de graminee perene în amestec cu leguminoasele perene sunt încurajate
prin Politica Agricolă Comunitară.
Plantele insectar. Plantele insectar pot fi adăugate în cultură ca benzi
intercalate sau ca plante individuale în pepinieră. Plantele insectar pot de asemenea
implica introducerea unei culturi acoperitoare între sau printre rândurile de plante.
Un spectru mai larg de resurse vegetale (nectar, polen) pentru duşmanii naturali
poate fi asigurat prin cultivarea terirotiului în benzi de plante insectar din speciile
din fam. Apiaceae (pătrunjel), Cruciferae (muştar), Lamiaceae (menta),
Compositae (coada şoricelului).
Atragerea şi conservarea duşmanilor naturali presupune inţelegerea nevoilor
de bază a acestora privind hrana, comportamentul şi găzduirea lor. Pentru
susţinerea şi creşterea populaţiilor, mulţi dintre agenţii de protecţie biologică au
nevoie de nectar, polen şi pradă suplimentară. Prin asigurarea unui teren amenajat
cu resurse vegettive diverse, agricultorii pot spori numărul şi diversitatea
prădătorilor şi paraziţilor, ameliorându-şi concomitent fertilitatea terenului şi
reducând costurile tratamentelor cu pesticide.

Scopul combaterii buruienilor - este acela de a diminua pagubele cauzate

de buruieni. Practic la majoritatea culturilor nu se pot obţine producţii
satisfăcătoare, profitabile, fără a aplica un minim de măsuri de combatere.
Clasificarea metodelor de combatere a buruienilor.
Metodele de combatere a buruienilor din culturile agricole sau horticole pot
fi grupate în măsuri preventive şi măsuri curative.
Măsurile preventive – previn aducerea de seminţe din alte surse în culturile
agricole.
Măsurile curative – acţionează direct asupra buruienilor, fiind:
agrotehnice, fizice, biologice şi chimice.

Metode preventive de combatere a burienilor

În această grupă sunt cuprinse toate măsurile şi activităţile realizate pentru
prevenirea înmulţirii şi răspândirea acestora, fiind cunoscut că este mai uşor şi mai
ieftin să previi îmburuienarea decât să combaţi buruienile.

Principalele metode de prevenire sunt:

1. Carantina – este un complex de măsuri cu caracter preventiv, luate pentru

a se opri pătrunderea buruienilor, bolilor şi dăunătorilor plantelor, din alte ţări şi
pentru a se limita răspândirea acestora în cuprinsul ţării (Cuscuta sp., Orobanche
sp., Ambrosia sp., Solanum rostratum, Echinochloa oryzicola etc.) ;
2. Folosirea la semănat a seminţelor condiţionate – se va folosi la semănat
numai sămânţă certificată printr-un buletin de analiză de culoare roşie ;
3. Fertilizarea organică cu gunoi de grajd bine fermentat. În procesul de

50
fermentare temperatura ajunge la 50-700C distrugând capacitatea de germinare a
seminţelor;
4. Distrugerea buruienilor din diferite focare de infecţie (terenuri virane,
diguri, canale de irigat etc.) ;
5. Curăţirea apei de irigat de seminţele de buruieni (cu ajutorul sitelor
amplasate în punctele de ramificare a canalelor de irigare);
6. Recoltarea la timp şi corectă a culturilor – dacă se întârzie recoltarea tot
mai multe buruieni ajung la maturitate şi îşi scutură sămânţa ;
7. Evitarea răspândirii seminţelor de buruieni prin intermediul animalelor.
(animalele să nu păşuneze prin locuri foarte îmburuienate) ;
8. Evitarea greşurilor din culturi (la semănat, la erbicidat).

Metode curative de combatere a buruienilor

1. Măsuri agrotehnice de combatere
Sunt cele mai vechi metode de combatere a buruienilor dar foarte importante
şi în prezent. Ele prezintă avantajul că nu sunt poluante pentru sol şi mediul
înconjurător dar mai ales combat toate speciile de buruieni.

a. Lucrările solului
Lucrările de bază – aplicate cu scopul de a desfiinţa cultura premergătoare în
vederea începerii unui nou ciclu de producţie, combat şi buruienile. Prin arătură
sunt tăiate, încorporate şi distruse marea majoritate a buruienilor anuale şi bienale
în vegetaţie şi numai parţial cele perene. Prin lucrările de întreţinere a arăturii sunt
distruse buruienile care vor răsări în perioada de după arătură.Pentru o mai bună
combatere a buruienilor se recomandă metoda provocaţiei şi metoda epuizării.

Metoda provocaţiei – ajută la distrugerea seminţelor viabile din sol şi constă

în mărunţirea stratului de la suprafaşă prin lucrări superficiale pentru a stimula
germinarea semenţelor. După răsărirea buruienilor solul se lucrează din nou
superficial atât pentru a distruge buruienile răsărite cât şi pentru a favoriza
germinarea altor seminţe. Această operaţiune se repetă de 2-3 ori la adâncimi
diferite. Succesul acestei metode depinde de umiditatea solului.
Metoda epuizării – se foloseşte pentru distrugerea buruienilor cu înmulţire
prin rizomi şi drajoni. Principiul metodei constă în lucrarea superficială şi repetată
a solului din două în două săptămâni, pentru a tăia lăstarii apăruţi la suprafaţă.
Pentru ca aceşti lăstari să se formeze consumă o parte din substanţele de rezervă

51
din rădăcină. Dacă lăstarii vor fi tăiaţi repetat de 2-3 ori, substanţele de rezervă se
consumă. Este o metodă costisitoare iar succesul este asigurat dacă este completată
şi cu aplicarea erbicidelor.
b. Distrugerea buruienilor prin grăpat şi prăşit
Grăpatul distruge buruienile şi în acelaşi timp şi crusta solului. Lucrând cu
grapa cu colţi reglabili (sau sapa rotativă) avem grijă să nu deranjăm plantele de
cultură, care sunt fragede şi se rup uşor.
Prăşitul mecanic se execută cu ajutorul cultivatorului (cultivaţie parţială). În
funcţie de cultură, grad de îmburuienare, aplicarea erbicidelor, se pot executa 1-2
praşile manuale şi 2-3 praşile mecanice. La prăşitul mecanic trebuie respectate
zona de protecţie, adâncimea şi epoca de executare, viteza de deplasare a
agregatului.
Aceste lucrări ale solului aplicate în vederea combaterii buruienilor
prezintă unele dezavantaje : sunt costisitoare, nu întotdeauna se pot executa la
momentul optim (perioadele ploioase), necesită multă forţă de muncă (prăşitul
manual sau plivitul), favorizează mineralizarea humusului, degradarea structurii
solului, etc.

c. Rotaţia culturilor
Este o metodă de bază în lupta împotriva buruienilor ca urmare a eficienţei
combaterii şi a costurilor neînsemnate. Plantele cultivate sunt însoţite de anumite
specii de buruieni, care s-au adaptat în decursul timpului particularităţilor biologice
şi tehnologiei lor de cultură. Astfel, speciile de Echinochloa crus-galli, Setaria sp.,
Digitaria sanguinalis, Sorghum halepense etc. sunt specifice culturii de porumb.
Buruieni ca Galium sp., Centaurea cyanus, Papaver rhoeas, Agrostema githago
sunt specifice cerealelor păioase. De aceea cultivarea mai mulţi ani la rând a
aceleiaşi plante pe un teren, conduce la înmulţirea foarte mult a buruienilor care
însoţesc cultura respectivă. Dimpotrivă dacă se folosesc rotaţii de plante având
particularităţi şi tehnologii diferite de cultură se limitează foarte mult înmulţirea
buruienilor.
d. Fertilizarea
Aplicarea îngrăşămintelor organice şi minerale conduce la creşterea
viguroasă a plantelor de cultură care stânjenesc creşterea buruinilor care răsar mai
târziu.

e. Folosirea amendamentelor

52
 Determină dispariţia buruienilor acidofile cum ar fi : Equisetum arvense,
Polygonum convolvulus, Ranunculus arvensis, Rumex acetosella sau a celor
specifice solurilor halomorfe : Salsola kali, Salicornia herbaceea.
f. Semănatul raţional
Presupune următoarele: respectarea epocii optime de semănat, a densităţii
culturii precum şi a semănatului într-un pat germinativ pregătit în preziua
semănatului. Cultura trebuie să fie uniformă deoarece prezenţa golurilor reprezintă
spaţiu pentru dezvoltarea buruienilor. Semănatul mai devreme, datorită
temperaturii mai scăzute determină o creştere mai înceată a plantelor, perioadă în
care acestea sunt invadate de buruieni.

g. Cositul buruienilor
Se execută mecanic sau manual pe locuri virane, margini de drum, canale
înainte de înflorire şi fructificarea acestora.

h. Plivitul
Este o metodă foarte greoaie, costisitoare şi necesită multă forţă de muncă
deoarece constă în smulgerea buruienilor cu mâna.

i. Mulcirea
Constă în acoperirea solului cu diferite materiale (plastice, scoartă de copaci,
resturi vegetale) în vederea înăbuşirii creşterii buruienilor prin lipsa luminii.

j. Inundarea artificială – se practică în orezării.

2. Metode fizice de combatere a buruienilor
a. Arderea cu flacără
Prin această metodă se distrug vetrele de cuscută din lucernă sau trifoi, a
buruienile din jurul pomilor fructiferi sau dintre rândurile de viţă de vie. În acest
scop se foloseşte un agregat format din tractor, rezervor cu combustibil, furtune,
arzătoare, dispozitive de reglare a intensităţii flăcării şi echipament de protecţie.

b. Sterilizarea solului
Se practică în sere, răsadniţe, la solul pentru ghivece nutritive. Prin această
metodă se distruge atât germinaţia seminţelor cât şi agenţii patogeni sau dăunătorii.
În acest scop se folosesc vapori de apă supraîncălziţi injectaţi în sol.

3. Metode biologice de combatere a buruienilor

Pentru combaterea biologică se folosesc fenomenele alelopatice, unele
53
insecte şi agenţi patogeni şi altele. Unele plante secretă unele substanţe care
stânjenesc creşterea buruinilor. De exemplu, ovăzul stânjeneşte creşterea
costreiului.
Folosirea unor insecte sau agenţi patogeni a dat rezultate interesante în
combaterea unor buruieni dar apare un mare risc în sensul că aceştia pot trece de la
buruini la atacul plantelor de cultură mai ales că este cunoscut polifagismul unor
insecte.
4. Metode chimice de combatere a buruienilor
Combaterea chimică a buruienilor se realizează cu ajutorul unor substanţe
chimice numite erbicide, pe baza cunoașterii structuri de buruieni existente într-o
cultură.
Determinarea buruienilor se poate face direct in câmp pe baza unor ghiduri
de recunoastere elaborate de diferite firme. Exemplul de la firma de pesticide
Bayer https://www.cropscience.bayer.ro/e-Tools/Ghidul-buruienilor.aspx .

Conceptul de combatere integrată a buruienilor

Practica şi cercetarea ştiinţifică agricolă au demonstrat că este imposibilă
menţinerea sub control a gradului de îmburuinare printr-o singură metodă Lupta
împotriva buruienilor este eficace şi eficientă numai prin îmbinarea judicioasă a
mai multor metode, adică printr-o combatere integrată, printr-un complex de
măsuri complementare.
Managementul integrat al buruienilor reprezintă un sistem de măsuri
integrate, în primul rând agrotehnice şi biologice, dar fără a exclude pe cele
chimice, având ca obiective menţinerea gradului de îmburuienare sub nivelul
pragului economic de dăunare şi menţinerea echilibrului ecologic în cadrul
ecosistemului agricol respectiv. Astăzi a devenit clar, faptul că, buruinile nu mai
trebuie eradicate complet ci doar ţinute sub pragul economic de dăunare. Prin
pragul economic de dăunare se înţelege gradul de îmburuienare al unei culturi de
la care devine evidentă diminuarea cantitativă sau calitativă a recoltei şi de la
care se justifică economic aplicarea măsurilor speciale de combatere.

Notă.
Pentru combaterea combaterea bolilor, dăunătorilor şi buruienilor la
unele culturii horticole se recomandă utilizare de Produse Omologate în
România.
(https://www.madr.ro/omologare-produse-de-protectie-a-plantelor.html)

54
 STRATEGII NON - POLUANTE PENTRU O AGRICULTURĂ
ECOLOGICĂ
Acest titlu l-am ales pornind de la faptul că părţile bune ale agriculturii
biologice, ca şi părţile bune ale agriculturii clasice se integrează în cadrul
agriculturii ecologice, în vederea obţinerii unor producţii mari, eficiente şi de
calitate, precum şi o protecţie sigură a mediului.
Sistemele de agricultură dezvoltate în ultimii 50 de ani se împart în 3 grupe
şi anume: agricultura convenţională (contemporană, nesistemică), agricultura
biologică şi agricultura ecologică (L. S. MUNTEAN, 2005).
1.1. Agricultura biologică, metode sau sisteme practicate
Agricultura biologică are drept scop realizarea unei producţii necesară de
alimente, de înaltă valoare nutritivă, obţinută după modelul naturii, păstrând sau
chiar ridicând fertilitatea solului. Se preconizează deci dezvoltarea simultană a
culturilor de plante şi a creşterii animalelor, precum şi favorizarea activităţii
biologice, în care acordă un rol esenţial dinamicii humusului în sol (AL.
IONESCU, 1982).
Agricultura biologică include folosirea rotaţiei culturilor, cuprinzând plante
leguminoase şi amestecuri furajere, a gunoiului de grajd, împreună cu alte
îngrăşăminte organice compostate în diferite moduri.
Sistemul de agricultură biologică adoptat recomandă executarea de lucrări
ale solului mai puţin profunde, protecţia plantelor în primul rând pe cale indirectă
(metode agrofitotehnice) sau lupta directă pe cale mecanică şi termică (metode
fizico - mecanice), în agricultura mondială se înscriu câteva sisteme cu rezultate
deosebit de promiţătoare şi anume.
Metoda organic - biologică, concepe efectuarea superficială a lucrărilor
solului, compostajul la suprafaţă a gunoiului, folosirea îngrăşămintelor minerale
provenite din algele marine, iar în lupta antiparazitară recomandă folosirea
sulfului, cuprului, rotenonei, entomopatogenilor Bacillus thuringiensis, precum şi a
tratamentului termic şi mecanic împotriva buruienilor (metodă răspândită în
Elveţia).
55
 Metoda biologică - dinamică (bio - dinamică), se bazează pe „teoria
antroposferei, recomandând efectuarea lucrărilor ţinând seama printre altele de
poziţia planetelor şi a constelaţiilor astronomice, unele faţă de altele, în cadrul
acestei metode se folosesc diverse preparate de plante pentru compostarea
îngrăşămintelor de fermă, iar în lupta antiparazitară se preferă „decocturi de
plante”, precum şi preparate pe bază de argile” în cazul pomilor fructiferi.
Producţiile obţinute în cadrul diferitelor metode de agricultură biologică sunt mai
mici decât cele obţinute în agricultura convenţională, cantitatea de muncă mai
mare, determinând o productivitate mai scăzută. Pentru aceasta, promotorii
agriculturii biologice cer ca rezultatele obţinute în studiile privind productivitatea
sistemelor practicate, să fie judecate în perspectiva unei perioade lungi de timp (L.
S. MUNTEAN, 2005).
Se are în vedere că, o societate care doreşte un belşug imediat şi concret, în
locul unuia promis de agricultura biologică, invocă şi ea argumente semnificative,
printre care pericolului lipsei capacităţii de a alimenta populaţia în cadrul exploziei
demografice în multe zone ale globului. De menţionat însă că, părţile bune ale
agriculturii biologice, ca şi părţile bune ale agriculturii convenţionale se integrează
în cadrul agriculturii ecologice, pentru realizarea unor producţii mari, eficiente, de
calitate, protejând mediul înconjurător.
Din cele prezentate rezultă că agricultura biologică se bazează pe principiile
de a cultiva şi creşte plante şi animale conducându-ne numai după legile naturale.
Agricultura biologică nu înseamnă o revenire nostalgică la agricultura
tradiţională, premergătoare mecanizării şi chimizării. Ea înseamnă îmbinarea celor
mai noi cunoștințe şi mijloace tehnologice cu practicile agricole tradiţionale, în
scopul asigurării unui randament de durată a viitoarei agriculturi.
După AUBERT (1977), Agricultura biologică este o concepţie nouă, fondată
pe respectul ordinii naturale, pe încredere totală în forţele vieţii solului, plantelor,
animalelor, pentru a fi mai bine omului.
Obiectivul agriculturii biologice este de a menţine solurile la un nivel înalt
de fertilitate, pentru a asigura, în belşug şi prosperitate sănătatea oamenilor şi a
56
animalelor prin consumul de alimente de calitate.
Agricultura biologică are ca scop obţinerea unei cantităţi de alimente
suficiente şi de mare valoare nutritivă, dar prin mijloace şi metode strict naturale şi
în condiţiile păstrării unei fertilităţi perene a solului.
Această formă de agricultură preconizează dezvoltarea simultană şi într-un
context armonizator a cultivării plantelor cu creşterea animalelor. Consecinţa
acestei relaţii trebuie să o reprezinte favorizarea activităţii biologice de la nivelul
solului şi creşterea cantităţii de humus în sol.
Realizarea agriculturii biologice se bazează, pe următoarele mijloace: rotaţia
culturilor şi utilizarea strictă a gunoiului de grajd ca îngrăşământ fundamental.
Sunt strict interzise fertilizările cu îngrăşăminte minerale şi utilizarea pesticidelor.
Lucrările solului sunt de obicei superficiale, profunzimea stratului obţinându-se
prin cultivarea plantelor cu rădăcini adânci. Producţia biologică presupune
realizarea unor sisteme agricole durabile, echilibrate, diversificate, urmărind
protejarea mediului înconjurător şi furnizarea de produse agroalimentare de certa
calitate nutritivă şi sanitară.
În ceea ce priveşte obiectivele agriculturii biologice, acestea pot fi sintetizate
astfel:
- să evite toate formele de poluare, atât la nivelul produselor cât şi la nivelul
mediului;
- să menţină fertilitatea naturală a solurilor, prin aceasta putându-se asigura de o
manieră durabilă securitatea alimentară a planetei;
- să permită agricultorilor un nivel de viaţă decent;
- să producă, în cantităţi suficiente şi la un nivel calitativ corespunzător alimente -
produse de care depinde, într-o mare măsură sănătatea consumatorilor.
În concluzie putem spune că agricultura biologică poate fi definită ca o
împletire strânsă între biotehnologiile trecutului şi tehnologiile moderne
(AMBEDENT, 1989).
1.2. Agricultura ecologică, principii şi elemente componente
Ecosistemele agricole se situează la intersecţia dintre acţiunea factorilor
57
naturali externi (abiotici şi biotici), a factorilor interni (a genotipurilor care
alcătuiesc agroecosistemele) şi presiunea populaţiei umane (cerinţele social -
economice), care influenţează metodele de gospodărire a lor, fapt care evidenţiază
complexitatea problemelor studiate de agroecologie (L. S. MUNTEAN şi col.,
2005).
În lumea contemporană, agroecologiei îi revine încă o numire, aceea de a
contribui la fundamentarea bazelor teoretice şi de a extrage din ele învăţămintele
practice necesare dezvoltării unei agriculturi ecologice, conformă cu natura
proceselor biologice din biosferă şi cu cerinţele societăţii fiinţei umane, cu calitatea
vieţii (I. PUIA şi V. SORAN, 1984).
Încă din anul 1988, AL. IONESCU arată că agricultura ecologică este o
gospodărire raţională, inteligentă şi prin mijlocirea tuturor posibilităţilor pe care
civilizaţia contemporană le oferă, a patrimoniului naţional, al mediului, în favoarea
agriculturii şi a oamenilor.
Din cele arătate agricultura ecologică devine sinonimă cu agricultura
modernă, deci cu agricultura viitorului. Agricultura ecologică este de fapt Sistemul
prin care se promovează cultivarea pământului prin mijloace capabile să menţină
un echilibru între agroecosisteme şi ambianţă, generând agroclimaxuri specifice,
favorabile conservării tuturor elementelor şi proceselor pozitive ce intră în
alcătuirea sistemelor contemporane şi viitoare” (L PUIA, V. SORAN, 1984).
Noţiuni asemănătoare alături de conceptul de „agricultură ecologică” se
întâlnesc şi cele ca „agricultură biodinamică” sau „agricultură organică”.
Este cunoscut faptul că, prin aplicarea agriculturii tradiţionale şi mai ales
modernizarea ei, prin folosirea iraţională a îngrăşămintelor chimice (cu azot) şi a
pesticidelor, irigarea neştiinţifică, suprapăşunat, etc. au apărut şi efecte negative
asupra mediului şi alimentelor, izolarea şi hipertrofierea unor verigi a lanţurilor
trofice etc., depăşindu-se uneori limitele ecologice.
Din aceste considerente agricultura ecologică are în obiectiv protecţia
mediului, prevenind degradarea şi impurificarea acestuia cu întregul arsenal chimic
al agriculturii contemporane, a lucrărilor solului şi irigaţiilor utilizate sau şi a
58
reziduurilor industriale de transformare a produselor agricole. Dar în strategia
agriculturii ecologice, premisa fundamentală ce se impune a fi acceptată este: orice
sistem nou care se propune trebuie să fie un sistem intensiv, de înaltă
productivitate, în caz contrar, oricât ar fi de serioasă fundamentarea sa biologică
sau ecologică, el nu va putea fi acceptat din raţiuni economice (I. PUIA şi V.
SORAN, 1984).
Ca urmare agricultura ecologică integrată a prezentului şi viitorului pe astfel
de baze, va putea asigura hrana şi o parte din necesarul de energie al omenirii în
continuă creştere numerică.
1.2.1. Elemente componente ale agriculturii ecologice sunt:
- potenţial genetic al plantelor;
- factorii de mediu şi zonarea ecologică în zone foarte favorabile, favorabile şi mai
puţin favorabile;
- folosirea raţională a resurselor prin îmbunătăţiri funciare şi de fertilitate a
solului;
- chimizarea agriculturii care într-o agricultură ecologică se bazează pe realizările
ştiinţei contemporane privind fertilizarea, combaterea buruienilor, bolilor şi
dăunătorilor, care urmăresc asigurarea condiţiilor optime de nutriţie a plantelor,
recircularea unor materii care ar putea fi poluante şi păstrarea sau îmbunătăţirii
fertilităţii solului;
- raţionalizarea cheltuielilor de energie la lucrările solului; echilibrele biologice,
lupta şi combaterea biologică integrată;
- producţia şi productivitatea în diferite sisteme agricole, etc.
Prezentând aceste elemente componente, concluzionăm faptul că producţia
ecologică se referă la cultivarea plantelor şi creşterea animalelor pentru a obţine
cantităţi optime de hrană şi de bună calitate prin folosirea tehnicilor care permit
dezvoltarea bio — diversităţii, îmbunătăţirea fertilităţii solului, în armonie cu
sistemul ecologic (I. PUIA şi V. SORAN, 1984).
În aceste sisteme este necesar a se adopta unele practici de management,
care constituie baza şi suportul principiilor şi scopului producţiei ecologice.
59
 Dintre principiile producţiei ecologice menţionăm:
- folosirea sistemelor naţionale şi nu încercarea de dominare a acestora;
stimularea ciclurilor biologice care implică microorganisme, flora şi fauna solului,
plantele şi animalele;
evitarea poluării; evitarea folosirii fertilizanţilor chimici şi a pesticidelor;
- păstrarea şi dezvoltarea însuşirilor existente ale peisajului, suprafeţelor de teren
şi ale habitatelor (tufişuri, canale, garduri vii);
- păstrarea copacilor existenţi sau replantarea unor specii diferite de arbori;
- păstrarea căilor de acces deja existente, etc.
Prin aplicarea acestor principii, producţia ecologică are următoarele
caracteristici:
adoptarea unor rotaţii eficiente ale culturilor;
- folosirea extensivă şi prin rotaţie a gunoiului de grajd şi a resturilor vegetale;
tehnologii de cultură adecvate, tehnici de combatere a buruienilor, patogenilor şi
dăunătorilor specifici acestui tip de agricultură.
1.2.2. Legislaţie privind produsele agroalimentare ecologice
Aplicarea strategiilor non - poluante pentru culturile agricole în scopul
realizării unei agriculturi ecologice, prin folosirea metodelor de producţie
ecologică, sunt reglementate prin Hotărâri Guvernamentale, Ordonate de Urgenţă
şi legi care vizează în mod concret normele metodologice de aplicare a
prevederilor acestora, reguli privind principiile producţiei ecologice pentru plante
şi produse din plante, precum şi lista cu produsele permise a fi utilizate în
agricultura ecologică, în această privinţă se înscrie Hotărârea Guvernului României
pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de
Urgenţă a Guvernului nr. 34 /2000 privind produsele agroalimentare ecologice,
aprobată prin Legea nr. 38/2000.
1.2.2.1. Norme metodologice pentru producţia vegetală
Normele metodologice cu referiri la plante şi produse vegetale precizează
printre altele următoarele:
- Termenul „ecologic” utilizat în Ordonanţa de Urgenţă şi în prezentele norme
60
metodologice este similar cu termenii: „biologic”, „organic” sau cu combinaţiile
acestora „organo - biologic”, „bioorganic”.
- Persoanele fizice şi juridice care produc, prepară, importă /exportă şi /sau
comercializează produse agroalimentare ecologice, denumite în „operator”, sunt
obligate să respecte prevederile ordonanţei de urgenţă şi a normelor metodologice.
1. Autoritatea Naţională a Produselor Ecologice A.N.P.E. asigură
respectarea prevederilor legale specifice privind metodele de producţie ecologică.
2. Metodele de producţie ecologică folosite pentru obţinerea de produse
neprocesate, cu excepţia seminţelor şi a materialului săditor, trebuie să respecte
următoarele condiţii:
a) să respecte cerinţele prevăzute în anexa l;
b) să utilizeze numai produsele prevăzute în anexa 2, ca produse pentru
protecţia plantelor, ca fertilizatori şi amelioratori ai solului ş.a., numai în condiţiile
stabilite în anexele l şi 2 şi în măsura în care utilizarea acestora este autorizată,
conform legislaţiei naţionale din agricultura convenţională: Legea nr. 5 71982
privind protecţia plantelor cultivate şi a pădurilor în regimul pesticidelor, Legea nr.
85 71995 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 4 71995 privind fabricarea,
comercializarea şi utilizarea produselor fitosanitar pentru combaterea bolilor,
dăunătorilor şi buruienilor în agricultură şi silvicultură;
c) să utilizeze seminţe şi materialul de înmulţire vegetativ obţinute prin
metode de producţie ecologică;
d) să nu utilizeze organisme modificate genetic şi /sau orice produse derivate
din astfel de organisme, cu excepţia medicamentelor de uz veterinar.
3. Metodele de producţie ecologică pentru seminţe, material de înmulţire
vegetativ, plante - mamă pentru seminţe şi forme parentale pentru înmulţire
vegetativă, trebuie să respecte următoarele:
a) să nu utilizeze organisme modificate genetic şi /sau orice produse derivate
din astfel de organisme;
b) să îndeplinească condiţiile, pentru o generaţie la culturile anuale şi două
generaţii la culturile perene.
61
 4. Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor va stabili prin ordin al
ministerului, condiţiile şi data până la care operatorii pot utiliza seminţe şi material
săditor care nu au fost obţinute prin metode ecologice.
5. Răsaduri, în sensul prezentelor norme metodologice, reprezintă plante
întregi destinate plantării pentru producţia vegetală.
Metodele de producţie ecologică pentru răsaduri să respecte următoarele
condiţii:
a) să nu fie tratate de la însămânţare cu alte produse decât cu cele menţionate
în anexa 2;
b) să provină de la un producător care s-a conformat regulilor de producţie
stabilite în Ordonanţa de urgenţă nr. 34 72000;
c) etichetarea oricărui produs care conţine ingrediente derivate din astfel de
răsaduri.
6. Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor va stabili prin ordinul
ministrului, condiţiile şi data până la care operatorii pot utiliza răsaduri care nu au
fost obţinute după metode ecologice.
7. Lista cuprinzând produsele permise să fie utilizate în agricultura ecologică
este prevăzută în anexa 2.
8. Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor prin Ordin al ministrului,
la propunerea A.N.P.E. poate include noi produse în lista prevăzută în anexa 2 şi
poate stabili condiţii suplimentare pentru utilizarea acestora.
9. Produsele utilizate pentru combaterea bolilor şi dăunătorilor, precum şi
pentru fertilizarea şi ameliorarea solului pot fi incluse în listă în următoarele
situaţii:
a) sunt esenţiale pentru combaterea unui organism dăunător sau a unei boli
pentru care nu sunt disponibile alternative biologice, fizice sau tehnologice.
b) condiţiile de utilizare a acestora exclud orice contact direct cu seminţele,
plantele şi produsele vegetale;
c) pentru plantele perene contactul direct poate avea loc numai în afara
perioadei de formare a părţilor comestibile, cu condiţia ca aceste produse să nu se
62
regăsească ca reziduuri în părţile comestibile ale acestora;
d) utilizarea lor nu are efect nociv asupra mediului şi nu provoacă
contaminarea acestuia;
e) sunt esenţiale pentru cerinţele specifice de nutriţie a plantelor sau în
scopul ameliorării specifice a solului şi nu pot fi realizate prin practicile
menţionate în anexa l.
10. închiderea unor noi produse în lista prevăzută în anexa 2 se face cu
specificarea următoarelor date:
a) descrierea detailată a produsului;
b) condiţiile de utilizare şi cerinţele compoziţionale şi /sau de solubilitate,
avându-se în vedere necesitatea de a se asigura, pentru aceste produse, ea lasă un
minim de reziduuri în părţile comestibile ale plantelor şi au incidenţă minimă,
adică lasă un minim de reziduuri în părţile comestibile ale plantelor şi au incidenţă
minimă asupra mediului;
c) cerinţe speciale de etichetare, în cazul în care astfel de produse sunt
obţinute cu ajutorul anumitor produse cuprinse în lista prevăzută în anexa 2.
1.2.2.2. Principiile ecologice pentru plante şi produse vegetale (reguli
detaliate extrase din anexa l la norme metodologice)
Art. l - (1) Principiile stabilite în anexa nr. l se aplică parcelelor, pe o
perioadă de conversie de minimum 2 ani înainte de însămânţare sau planare ori, în
cazul culturilor perene, cu excepţia pajiştilor, de minimum 3 ani înainte de prima
recoltare a produselor stipulate în ordonanţa de urgenţă. Organismele de inspecţie
şi certificare, cu aprobarea A.N.P.E. decid ca aceste perioade să fie mărite sau
reduse, având utilizarea anterioară a parcelelor.
(2). Perioada de conversie se reduce la minim în cazurile în care parcelele
respective au fost tratate cu un produs care nu figurează în anexa 2 la titlul
„Fertilizatori şi amelioratori ai solului” dar care a fost folosit în cadrul unor acţiuni
de combatere a unei maladii sau a unui dăunător, iniţiate de direcţiile judeţene
Fitosanitare. Această reducere se acordă de A.N.P.E. pe anumite parcele şi pentru o
cultură determinată.
63
 Reducerea perioadei de conversie este condiţionată de respectarea
următoarelor condiţii:
a) parcelele erau deja convertite sau erau deja în curs de conversie la agricultura
ecologică;
b) reziduurile de la produsele pentru protecţia plantelor sunt prezente în cantităţi
nesemnificative în sol şi în plante, în cazul plantelor perene;
c) recolta obţinută, care a fost supusă unui tratament cu produse chimice, nu se
comercializează cu specificarea ,,produs ecologic”.
Art. 2. - (1) Fertilitatea şi activitatea biologică a solului trebuie menţinută şi
ameliorată prin:
a) cultivarea de plante leguminoase, plante pentru îngrăşăminte verzi sau plante cu
înrădăcinare adâncă în cadrul unui asolament corespunzător;
b) încorporarea de substanţe ecologice în sol, sub formă de compost sau nu,
provenind de la unităţile producătoare în conformitate cu regulile stabilite în
normele metodologice ale ordonanţe 34 /2000. Pot fi utilizate produse derivate
provenind din fermele de animale, cum ar fi: băligarul de curte, dacă acestea
provin din unităţile de creşterea animalelor care respectă regulile naţionale
existente sau, în absenţa acestora practicile internaţionale recunoscute, referitoare
la producţia animalieră ecologică.
(2) Alte îngrăşăminte ecologice sau minerale menţionate în anexa 2 pot fi
aplicate numai în măsura în care nu este posibilă nutriţia corespunzătoare a recoltei
supuse rotaţiei sau ameliorarea solului prin metodele stabilite la aliniatul (1).
(3) Pentru activarea composturilor se utilizează microorganisme sau
preparate pe bază de plante. Preparate bio - dinamice obţinute din făinări minerale
şi îngrăşăminte naturale se utilizează în scopul menţionat în prezentul alineat.
Art. 3 - Bolile, dăunătorii şi buruienile vor fi combătute prin îmbinarea
următoarelor măsuri: alegerea de specii şi varietăţi tolerante, asigurarea unui
asolament corespunzător, procedee mecanice şi fizice de combatere, protejarea
entomofaunei utile prin asigurarea de condiţii favorabile cum ar fi: garduri vii,
locuri pentru cuibare, lansare de prădători, arderea cu flacără a buruienilor.
64
 Art. 4 - Plantele comestibile sau părţi ale acestora, care cresc în mod natural,
colectate din zone agricole şi forestiere, sunt considerate ca fiind obţinute după
metoda de producţie ecologică numai dacă aceste zone nu au fost tratate cu alte
produse decât cele menţionate în anexa nr. 2 pentru o perioadă de 3 ani înainte de
colectare, iar colectarea lor nu afectează echilibrul natural sau biodiversitatea din
zona respectivă.
Numai în caz de ameninţare imediată a recoltei se recurge la produsele menţionate
în anexa nr. 2.
Art. 5 în producţia de ciuperci se pot utiliza substraturi numai dacă acestea
sunt alcătuite din următoarele componente:
a) îngrăşământ natural şi excremente de animale, obţinute:
- de la fermele care aplică metode de producţie ecologică;
- fie prin satisfacerea cerinţelor menţionate în anexa nr. 2 la titlul fertilizatori şi
amelioratori ai soluluf sau numai până la 25% din acestea, când produsele
prevăzute la prima liniuţă nu sunt disponibile. Acest procent este calculat în funcţie
de greutatea tuturor componentelor din substrat (cu excepţia materialului de
acoperire şi a oricărui adaos de apă), înainte de amestecarea acestor componente;
b) produse de origine agricolă, altele decât cele prevăzute la lit. a) provenind de la
unităţi /ferme care aplică metode de producţie ecologică;
c) turbă netratată chimic;
d) lemn netratat cu produse chimice după tăiere;
e) produsele minerale enumerate în anexa nr. 2 la titlul „Fertilizatori şi amelioratori
ai solului”, apă şi sol.

1.3. Homeopatia si agrohomeopatia, importanţa lor în contextul

cercetării ştiinţifice actuale
1.3.1. Principiile agrohomeopatiei

Homeopatia, este una dintre cele mai răspândite forme de medicină

complementară din lume, a fost dezvoltată de medicul german Christian Samuel
Hahnemann (1755 - 1843), pe baza principiului similitudinii (similia similibus
65
curantur), pornind de la noţiuni medicale enunţate de Hipocrate, dar care nu erau
încă puse în valoare pentru a putea fi folosite în practică.
Data de naştere a homeopatiei se consideră anul 1796, când Hahnemann a
publicat în Jurnalul lui Hufeland un articol care făcea pentru prima dată referire la
principiul similitudinii ca principiu care stă la baza efectului substanţelor
medicinale (Bradford, 2010).
Metoda se referă la preparate care administrate la subiecţi sănătoşi determină
la aceştia o serie de simptome, semne clinice şi stări patologice (Ernst, 2002), iar
administrate persoanelor bolnave determină vindecarea simptomelor şi a bolilor.
Chiar dacă mulţi susţin că principiile pe care se bazează homeopatia sunt
„implauzibile ştiinţific” datorită faptului că se utilizează frecvent diluţii înalte,
dincolo de numărul lui Avogadro (6.023 x 1023) în cazul diluţiilor mai mai mari de
12 CH (Lancet, 2005), medicina homeopatică rămâne extrem de apreciată de
pacienţi (Relton et al., 2017) şi există multiple dovezi pentru efectele sale atât in
vitro, cât şi in vivo (Betti et al., 2010), dovezi care continuă să se adune permanent.
Procedura de triturare (pulverizare) şi sucusiune (agitare pe verticală) prin
care se prepară diluţiile homeopatice sunt metode care generează NP "top-down"
ale materialului original (Bell et al, 2013)
Pe de altă parte, primele studii de agrohomeopatie au fost realizate pe grâu
germinat, precum şi pe alte plante (floarea soarelui, brânduşe, gladiole, zambile) de
către Lili Kolisko, în anul 1923 (Kolisko, 1923; Kolisko, 1978; Dinelli et al, 2012).
Era începutul unui nou domeniu care ulterior a primit denumirea de
agrohomeopatie, parte a homeopatiei specializate pe tratamentul plantelor, care a
început să se dezvolte mai intens în anii 60'. Momente importante în dezvoltarea
agrohomeopatiei şi care merită menţionate sunt reprezentate de studiile lui Kaviraj,
cercetător şi agrohomeopat olandez care a început prin a trata rugina mărului, în
1986, cu remediul homeopatic Belladonna (Kaviraj, 2006) şi studiile lui
Tichavsky, cercetător mexican, originar din Cehia (Tichavsky 2007, 2009) care a
sistematizat domeniul agrohomeopatiei contemporane, folosind cunoştinţele
acumulate până în prezent, pecum şi experienţa personală.
66
 Principiile agrohomeopatiei sunt aceleaşi ca în medicina homeopatică în
general, aplicate la plante, ca şi la oameni şi animale. Medicamentele indicate
pentru simptome specifice pot produce manifestări similare la organisme
sănătoase, dacă sunt luate o anumită perioadă de timp (principiul similitudinii).
Opusul este şi el adevărat: medicamentele care produc anumite simptome la
organisme sănătoase, le pot vindeca dacă sunt administrate indivizilor bolnavi, în
doze diluate, lipsite de toxicitate.
La plante, mecanismul de acţiune poate implica schimbări metabolice ce
conduc la formarea de produşi secundari de metabolism aflaţi în legătură cu
mecanismul de apărare al plantei (Lensi şi col., 2010).
Luând în considerare aceste aspecte, fermierii din Brazilia, India şi din alte
ţări, folosesc agrobioterapia/agrohomeopatia şi au obţinut rezultate pozitive, în
privinţa rezistenţei plantelor faţă de fungi şi dăunători sau faţă de condiţiile
meteorologice nefavorabile etc.
Gangar a conchis că medicamentele homeopatice pot influenţa şi activitatea
genetică a plantelor, fenomen explicat cu ajutorul experimentelor pe fasolea mung,
bumbac, grâu etc (Gupta şi col., 2014).

1.1. Medicamentele/produsele homeopatice

Medicamentele/produsele homeopatice sunt substanţe diluate şi agitate

mecanic, pe verticală care se prescriu pe baza principiului similitudinii. Ele mai pot
fi numite şi diluţii homeopatice sau potenţe homeopatice (Hahnemann, 1810).
În principal, se folosesc trei tipuri de scale, decimală, centezimală (cuo
variantă mai rar utilizată, diluţia tip Korsakov) şi 50-milezimală/LM.
În cazul scalei decimale, diluţiile se fac în trepte succesive, în proporţie de
1/10 la fiecare nouă treaptă, în cazul scalei centezimale, proporţia fiind de 1/100 la
fiecare treaptă, iar în cazul diluţiei 50-milezimale, proporţia este de 1/50000.
Tehnicile de efectuare a diluţiilor se clasifică şi ele în două mari categorii,
tehnica hahnemaniannă şi cea korsakoviană.
In cazul tehnicii hahnemanniene, se face diluţia folosind un nou flacon la
67
fiecare nouă treaptă de diluţie, iar în cazul metodei korsakoviene sau cu flacon
unic, se foloseşte acelaşi flacon care se goleşte şi se reumple la fiecare nouă treaptă
de diluţie, aproximându-se că lichidul care rămâne pe pereţii flaconului ar
reprezenta 1/100 din volumul iniţial conţinut de acesta, completându-se mereu cu
diluant până la nivelul de pornire.
Medicamentele homeopatice au ca bază de pornire de obicei o tinctură iniţială
numită tinctura-mamă care se obţine cel mai frecvent prin maceraţie. Solventul cel
mai utilizat este alcoolul concentrat, de 90 de grade pentru obţinerea tincturii
mame, iar pentru diluţiile următoare se foloseşte alcoolul de 45 de grade. Pentru
substanţele solide, deconcentrarea se face iniţial prin triturarea substanţei într-un
mojar, cu pulbere de lactoză (ca substanţă indiferentă).
Proporţia amestecurilor va respecta şi în acest caz scala 1/10 sau 1/100 (1 g
de substanţă utilă se amestecă cu 9 g de substanţă neutră pentru scala decimală sau
cu 99 g de substanţă neutră pentru scala centezimală). În cazul potenţelor 50-
milezimale sau LM, se ajunge iniţial până la potenţa C3, apoi se fac diluţii lichide
cu proporţia de 1/50000 la fiecare nouă treaptă.
Soluţiile homeopatice pot fi folosite ca atare sau sub formă de granule de
lactoză sau zaharoză, impregnate cu soluţia iniţială.
Preparatele care au ca punct de plecare produsele patologice (ex- secreţii
patologice de la individul bolnav) se numesc nosode (din limba greacă,
nosos=boală). Nosodele se pot prepara şi din culturile de agenţi cauzali/germeni
(Bungetzianu et al, 1983).
În 2007, Acad. Dumitru Dobrescu a fost printre primii autori la nivel
internaţional care a abordat homeopatia prin prisma nanomedicinii, numind acest
domeniu nanofarmacologie sau farmacoterapie care foloseşte doze de ordinul
nanogramelor, fiind prima formă de nanoştiinţă din lume, cu o vechime de 200 de
a ni (Dobrescu, 2007).
O altă personalitate a farmacologiei din ţara noastră, Acad. Aurelia Nicoleta
Cristea, a abordat medicamentul homeopatic ca medicament purtător de informaţie,
în cadrul conceptului de farmacologie informaţională, concept distins cu Premiul
68
C.I. Parhon al Academiei Române din anul 1994 (Cristea, 2016, citată de
Constantinescu (Rîndaşu) Ileana, 2020, (Teză de doctora).
Studii recente de microscopie electronică HRTEM (microscopie electronică
de transmisie) şi FESEM (microscopie electronică cu scanarea emisiei câmpului)
vin în sprijinul homeopatiei explicate ca nanomedicină, dovedind că toate diluţiile
homeopatice, începând cu diluţia centezimală 6 (C 6) sau 50-milezimală 1/LM 1
conţin nanoparticule, cu elemente ale substanţei originale (figurile 1.1- 1.4)
(Rajendran, 2015 şi 2017). EDS (spectroscopia cu dispersie de energie) a permis
identificarea particulelor şi a compoziţiei lor elementare (Mehta şi col., 1979).
Alţi cercetători au descoperit, de asemenea, nanoparticule în diluţiile
homeopate înalte şi au postulat că nanoparticulele induc o activare hormetică
(Chikramane şi col., 2010, 2012, 2017). Aceste constatări sunt confirmate de Van
Wassenhoven care arată că există un anumit semnal material şi electronic în
diluţiile homeopate (Van Wassenhoven, 2017 şi 2018, citat de Constantinescu
(Rîndaşu) Ileana, 2020, (Teză de doctora).

69
 BIBLIOGRAFIE

1. Baicu, T. Situaţia cercetărilor şi a utilizării în practică a metodelor de combatere integrată.

Sinteză documentară. Consilul Naţional pentru Ştiinţă şi Tehnologie. Institutul Naţional de
Informare şi Documentare, 1975.
2. Baicu, T.; Săvescu, A. Combaterea integrată în protecţia plantelor, Bucureşti, Ed. ,,Ceres” 1978.
3. Baicu, T. - Criteriile de aplicare a lucrărilor de combatere. În Probl. ,,Prot. Plant „ XIV, 4, p. 180 -
190, 1986.
4. Baicu, T. - Pierderile cauzate de bolile, dăunătorii şi buruienile culturilor agricole şi principiile după
care se produc. în Bul. ,,Prot. Plant „ 2, p.51-64, 1987.
5. Baicu, T. - Sisteme de combatere Integrată, Bucureşti, Ed. ,,Ceres”, 1987.
6. Baicu, T. - Săvescu, A. Sisteme de combatere integrată a bolilor şi dăunătorilor pe culturi.
Bucureşti, Ed. ,, Ceres”, 1987.
7. Bărbulescu, Al., - Posibilităţi de combatere integrată a bolil şi dăunătorilor în vederea obţinerii unor
producţii ridicate de cereale şi plante tehnice. În ,,Probl. Agrofit. Teor. Aplic. 5, p. 363-380, 1984.
8. Bărbulescu, Al., - Metode nechimice de combatere a unor dăunători ai culturilor de câmp, cu
referire specială la rezistenţa genetică a plantelor, în ,,Probl. Prot. Plant.”15, p. 347-387, 1987.
9. Bobârnac B. şi colab., - Cercetări privind combaterea viermilor merelor şi prunelor la S.D.E. Banu
Mărăcine-Craiova în anii 1985-1987. Anale Muzeul Banatului, Şt. Nat., Timişoara, 1990.
10. Boguleanu Gh., Bobârnac B. şi colab., - Entomologie agricolă. Edit. Did. şi Ped. Bucureşti, 1980 .
11. Boguleanu Gh., - Fauna dăunătoare culturilor agricole şi forestiere din România. Vol.II., Edit.
Tehnică Agricolă, Bucureşti, 1994.
12. Constantinescu (Rîndaşu) Ileana, 2020, (Teză de doctora), USAMV Bucuresti.
13. Cândea, E. - Combaterea nechimică a dăunătorilor la legume. Bucureşti, Editura Ceres, 1986.
14. Georgescu, T., - Entomologie, vol.I şi II. Curs. Litogr. Institutul Agronomic Iaşi, 1990.
15. Georgescu, T., Tălmaciu, M., - Protecţia plantelor viticole şi pomicole. Curs. Litogr. Universitatea
Agronomică şi de Medicină Veterinară, Iaşi, 1994.
16. Ghizdavu I., Paşol P., Pălăgeşiu I., Bobîrnac B., Filipescu C., Matei Iulia, Georgescu T., Baicu T.,
Bărbulescu Al., - Entomologie agricolă. Ed. Did. şi Ped. R.A., Bucureşti, 1997.
17. Mitrea I., Entomologie agricolă. Ed. Universitaria, Craiova., 2002.
18. Mitrea I., C. Stan, O. Ţucă. The meadow entomofauna in the Preajba – Gorj area; Analele Univ. din
Craiova seria Biol. ,Hortic., T.P.P.A.; Vol. VIII (XLIV); pp 175-178; Craiova, ISSN 1435-1275,
2003.
19. Mitrea I., Rodi Mitrea, O. Ţucă, C. Stan, Integrated Pest and Disease management in greenhouse
Dianthus caryophyllus production, International Symposium on Strategies towards Sustainability of
protected cultivation in mild winter climate, Antalya Turkey, 6 pag. ISSN 0578-039X, 2008, Acta
Horticulture,
20. Roşca I., Istrate Rada, Tratat de Entomologie (Agricultura, Horticultura, Silvicultura)”, Ed. ALPHA
MDN, 699 p., 2009.
21. Simeria Gh. Şi colab., Strategii non-poluante pentru combaterea patogenilor şi dăunătorilor plantelor,
Ed. Eurobit, Timişoara, 2007.
22. Tălmaciu M., Bădeanu Marinela, - Entomologie – Partea specială -, Centrul de multiplicare al
U.S.A.M.V. Iaşi, 1998.
23. Liliana Tomoiaga, 2013 Ghidul fitosanitar al viticultoruluI, Ediţia a 2-a revizuită

70