Tema Nr.

COMBATEREA INTEGRATĂ A BURUIENILOR

Unităţi de învăţare:
- Generalităţi, metode preventive, agrotehnice şi biologice de combatere a
buruienilor.
Obiectivele temei:
- cunoaşterea metodelor preventive, agrotehnice şi biologice de combatere a
buruienilor.
Timpul alocat temei: 4 ore
Bibliografia recomandată:
6. Budoi Gh. A. Penescu, 1966 – Agrotehnica, Editura Ceres, Bucureşti ;
7. Ciontu C., 2007 – Agrotehnica, Editura Cartea Universitară, Bucureşti;
8. Guş P., A. Lăzureanu, D.I. Săndoiu, G. Jităreanu, I. Stancu, 1998 –
Agrotehnica, Editura Risoprint, Cluj-Napoca;
9. Penescu A., C. Ciontu, 2001 – Agrotehnica, Editura Ceres, Bucureşti.

6.1. Conceptul de combatere integrată a buruienilor

Combaterea buruienilor este o necesitate obiectivă şi reprezintă o
preocupare permanentă a specialiştilor din agricultură dar şi din alte sectoare de
activitate. Buruienile produc pagube enorme agriculturii şi sunt reflectate prin
creşterea costurilor de producţie, diminuarea recoltelor (care pot merge până la
compromiterea acestora) şi deprecierea calităţii produselor.
Datorită particularităţilor biologice, buruienile sunt permanente şi ca
urmare, combaterea lor reprezintă o verigă principal ă şi obligatorie în tehnologia
culturilor. În orice activitate pe care o întreprindem în acest domeniu, nu trebuie
pierdut din vedere faptul că, buruienile sunt componente ale ecosistemelor
naturale şi agricole (Gh. Budoi, 1994).
În anul 1958 a luat fiinţă European Weed Research Council în prezent
European Weed Research Society (EWRS) ce reprezintă cea mai înaltă autoritate
în problema studiului şi combaterii buruienilor din Europa.
La prima şedinţă a grupei de experţi F.A.O. din 1969 combaterea integrată
a fost definită ca un sistem de reglare a populaţiei de dăunători care foloseşte

113
toate metodele de combatere într-un mod cât se poate de compatibil pentru a
menţine dăunătorii la un nivel la care nu produc pagube economice (Şarpe, 1987).
Noţiunea de combaterea integrată a buruienilor (integrated control of
weeds) a fost acceptată în literatura de specialitate mult mai târziu.
În anul 1977, Fryer J.D. şi Shotchi Matsunaka, citat de Şarpe (1987)
publică în Japonia lucrările unui simpozion pe tema combaterii in tegrate a
buruienilor din culturile agricole punând astfel unitate în punctele de vedere pe
această temă. Ei arată că studiile în combaterea integrată a buruienilor trebuie să
se bazeze pe un program sofisticat de folosire a erbicidelor combinate în acelaş i
timp cu metode agrotehnice specifice fiecărei culturi, în relaţie cu felul infestării
cu buruieni.
La numai un an după acest simpozion internaţional în România, 1978 a avut
loc la Constanţa primul Simpozion Naţional de Herbologie iar în prezent se
lucrează la al 15-lea.
În anul 1994 ia fiinţă Societatea Română pentru Studiul şi Combaterea
Buruienilor. Aceste acţiuni la care s-au adăugat simpozioanele Proplant, au făcut
ca studiile cu privire la combaterea integrarată a buruienilor să fie mult
aprofundate şi în ţara noastră.
C. Pintilie (1985) arată că obţinerea unor rezultate foarte bune în
combaterea buruienilor depinde de folosirea unei game largi de mijloace de
prevenire şi combatere şi de experienţa unei continuităţi în utilizarea lor.
Folosirea unilaterală a erbicidelor ca mijloc de combatere a buruienilor se bucură
de eficacitate ridicată doar în primii ani de aplicare, după care buruienile tolerate,
găsesc un spaţiu liber, se înmulţesc foarte mult, devenind buruieni -problemă.
Gh. Budoi (1996) scoate în evidenţă că acţiunea de combatere a buruienilor
poate fi dusă la bun sfârşit numai prin îmbinarea mai multor metode posibile de
aplicat în fiecare caz în parte. Aceste metode nu trebuie să fie considerate izolat.
Ele trebuie să fie integrate, adică să formeze un complex de măsuri, în care să se
completeze unele pe altele şi aplicarea lor să conducă la realizarea şi a altor
cerinţe ale tehnologiilor culturilor.
Tot autorul mai sus citat introduce pentru prima dată în literatura de
specialitate din România noţiunea de Management integrat al buruienilor (M.I.B.),
în care arată că această tehnologie prietenoasă faţă de mediu se încadrează mai

114
bine în sistemul de agricultură durabilă (sustenabilă) care se bazează pe
considerente economice, ecologice şi product ive.
Presupune controlul şi dirijarea dinamicii populaţiilor de buruieni,
urmărirea dezvoltării plantelor de cultură şi relaţiile dintre ele, reducerea sau
modificarea numărului buruienilor până la un nivel tolerabil ,, Pragul economic de
dăunare”, conservarea biodiversităţii plantelor în ecosistemele agricole.
Presupune un program de monitorizare a buruienilor sub pragul economic de
dăunare. Pune accentul pe cunoaşterea biologiei populaţiilor de buruieni, a
evoluţiei, a relaţiilor acestora cu plantele de c ultură pentru elaborarea metodelor
de menţinere a lor sub pragul economic de dăunare.
M.I.B. presupune perfecţionarea tehnologiilor de producţie. Nu exclude
folosirea erbicidelor dar intensifică acţiuni pentru diminuarea până la total a
efectului lor poluant (prin reducerea dozelor, aplicarea pe zona rândului sau pe
vetre, folosirea bioerbicidelor etc.)
Facem precizarea că aceste două noţiuni Combatere integrată a buruienilor
şi Managementul integrat al buruienilor nu sunt noţiuni opuse. În noua concepţie,
Combaterea integrată a buruienilor trebuie absorbită în Managementul integrat al
buruienilor care presupune o activitate mai complexă.
M.I.B. este parte componentă a Sistemului de agricultură durabilă care
prevede în principal păstrarea biodiversităţii da r şi productivitate, profitabilitate,
protecţia mediului, justiţia socială şi conservarea resurselor.
M.I.B. este o activitate care urmează încă să fie fundamentată ştiinţific şi
practic. Conţinutul (verigile) managementului integrat se precizează pentru
fiecare fermă agricolă, pentru fiecare solă sau cultură în funcţie de gradul de
îmbruienare, condiţiile pedoclimatice locale, cultură şi tehnologia acesteia,
precum şi posibilităţile tehnico-organizatorice ale fermei.
În combaterea integrată a buruienilor agriculturii au la dispoziţie folosirea
în complex a cinci metode: preventive, agrotehnice, fizice, biologice şi chimice.
Aceste metode sunt unanim acceptate de cercetătorii în domeniul protecţiei
plantelor şi nu se poate face o delimitare precisă în produc ţie deoarece ele se
împletesc şi se completează în dinamică.

115
 6.2. Metode preventive de combatere a buruienilor
Aceste metode au ca scop prevenirea răspândirii buruienilor.
Pentru organizarea unui sistem raţional de prevenire se impune o mai bună
cunoaştere a particularităţilor biologice a buruienilor a căilor de înmulţire şi de
răspândire, a însuşirilor morfologice ale seminţelor etc.
Principalele metode preventive sunt:
- curăţarea materialului de semănat, pentru a nu introduce în sol o dată cu
sămânţa de semănat şi pe cele de buruieni;
- pregătirea raţională a gunoiului de grajd , în scopul distrugerii seminţelor
de buruieni care ajung cu diferite ocazii în furaje. Unele seminţe de buruieni trec
prin tubul germinativ al animalelor fără să -şi piardă facultatea germinativă;
- filtrarea apelor de irigat de seminţe de buruieni ;
- recoltarea la timp şi corectă a culturilor. Întrucât seminţele de buruieni
au coacerea eşalonată iar pe măsură ce se întârzie cu recoltatul un număr tot mai
mare de seminţe ajung la maturitate şi cad pe sol. Mărind în felul acesta rezerva
de seminţe de buruieni din sol;
- curăţarea maşinilor agricole la trecerea lor dintr-o sală în alta;
- distrugerea focarelor de seminţe de buruieni (marginile drumurilor, căilor
ferate, răzoarele, canalele de desecare şi aducţiune a apei de irigat, terenul
nelucrat din jurul hidranţilor şi al stâlpilor de susţinere a firelor de electricitate
etc.), acestea reprezintă o sursă de infestare a terenurilor agricole.
- organizarea serviciului de carantină de către stat, cu scopul de a nu
pătrunde în ţară seminţe de buruieni periculoase, care nu aparţin florei spontane a
României.

6.3. Metode agrotehnice de combatere a buruienilor

6.3.1 Generalităţi
Din această categorie fac parte metodele prin care se acţ ionează direct
asupra buruienilor. Aceste metode prezintă următoarele avantaje:
- sunt nepoluante şi păstrează echilibrul în ecosistemele agricole;
- combat toate speciile de buruieni, comparativ cu aplicarea erbicidelor
unde în majoritatea cazurilor rămân necombătute speciile de buruieni înrudite cu
planta de cultură;

116
 - pe lângă efectul de combatere a buruienilor îndeplinesc şi alte roluri ca de
exemplu: afânarea şi nivelarea terenului, reglarea regimului aero -hidric, termic şi
nutritiv al solului, încorporarea îngrăşămintelor, amendamentelor şi a materiei
organice, combaterea bolilor şi dăunătorilor plantelor de cultură etc.
Măsurile agrotehnice de combatere a buruienilor prezintă şi unele
dezavantaje:
- unele lucrări ale solului aplicate neraţonal şi prea des (arătura, grăpatul,
lucrarea cu freza, prăşitul etc.) favorizează intensificarea proceselor chimice şi
microbiologice din sol ce duc la epuizarea solului în elemente nutritive,
deteriorează structura şi compactează solul şi de aici a serie de consecinţe
negative.
- necesită forţă de muncă manuală şi mecanică iar uneori sunt foarte
costisitoare (sunt consumatoare de energie);
- datorită condiţiilor climatice, uneori nu se pot executa în timpul optim.

6.3.2. Lucrările solului

Prin lucrările solului buruienile pot fi distruse înainte de răsărit dar şi după
răsăritul acestora.
Arătura contribuie la distrugerea buruienilor prin îngroparea adâncă a
seminţelor cât şi a plantelor anuale, bienale şi o parte din cele perene ce nu au
organe subterane de înmulţire (rizomi, drajoni, bulbi şi tuberculi).
Tot prin arătură sunt distruse unele părţi ale organelor vegetative de
înmulţire care sunt aduse la suprafaţa solului care mor, fie prin uscare (în cazul
arăturilor executate vara) fie prin degerare în timpul ierni i (după arătura de
toamnă).
La arăturile foarte adânci ca şi în cazul arăturii de desfundare efectul de
combatere al buruienilor este aproape total.
Lucrările superficiale aplicate solului de la arat până la semănat distrug
buruienile în curs de răsărire dar şi pe cele deja răsărite. Pentru a mări eficienţa
combaterii acestora se poate apela la metoda provocaţiei şi metoda epuizării (Gh.
Budoi, 1996).
Metoda provocaţiei se foloseşte pentru distrugerea seminţelor de buruieni
viabile din sol. În acest scop se lucrează solul superficial pentru a crea condiţii
favorabile germinării seminţelor iar după răsărirea acestora se lucrează din nou

117
solul pentru a le distruge. Operaţia se poate repetă de mai multe ori la adâncimi
variabile.
Metoda epuizării se foloseşte pe terenurile infestate cu buruieni perene cu
înmulţire prin muguri ce apar pe rădăcini şi rizomi. Principiul metodei constă în
lucrarea superficială şi repetată a solului (la un interval de 14 -21 zile) cu scopul
de a distruge lăstarii de buruieni perene. Pentru apariţia lăstarilor se consumă o
parte din substanţele de rezervă din organele vegetative de înmulţire, iar dacă
operaţia se repetă de mai multe ori, rezerva de substanţe se epuizează şi
buruienile pier.
Grăpatul culturilor (cu sapa rotativă sau grapa cu colţi reglabili) cu scopul
de a distruge crusta, determină şi combaterea buruienilor abia răsărite sau în curs
de răsărire.
Prăşitul mecanic, operaţie ce se execută cu dublu scop de a distruge
buruienile dar şi de a păstra apa în sol. Lucrarea trebui e executată la timp, îndată
ce apar buruienile. Să se respecte reglajele cultivatorului pentru fiecare tip de
praşilă pentru a nu vătăma plantele de cultură şi a distruge cât mai bine
buruienile.

6.3.3. Rotaţia culturilor

Fiecare cultură are o suită caracteristică de specii de buruieni. Dacă se
practică monocultura sau cultura repetată acestea se înmulţesc foarte mult, iar
combaterea lor devine o problemă.
De exemplu, culturile de cereale păioase de toamnă sunt infestate cu
buruieni din grupele biologice: de toamnă, umblătoare, efemere şi de primăvară
timpuriu. Aceste specii de buruieni în culturile care răsar primăvara târziu
(porumb, soia, floarea-soarelui etc.) sunt distruse odată cu pregătirea terenului în
vederea semănatului. Speciile de buruieni iubi toare de căldură (care infestează
culturile târzii de primăvară) nu răsar în culturile de cereale de toamnă iar dacă
răsar ele sunt uşor înăbuşite de planta de cultură care este bine înrădăcinată şi
înfrăţită.
Prin urmare, stabilirea unei rotaţii raţionale a culturilor reprezintă o metodă
eficientă şi economică de combatere a buruienilor.

118
 6.3.4. Folosirea îngrăşămintelor
Îngrăşămintele chimice şi organice aplicate culturilor măresc viteza de
creştere a plantelor, ajută la o înfrăţire mai bună (cerealele de toamnă) şi acoperă
mai repede suprafaţa cultivată. Cultura fertilizată şi ajutată de celelalte măsuri
agrofitotehnice va lupta mai bine cu buruienile.

6.3.5. Folosirea amendamentelor

Unele specii de buruieni preferă reacţia acidă a solului iar altele re acţia
alcalină. Ca urmare în aceste condiţii prielnice ele se înmulţesc excesiv.
Buruienile adaptate pe solurile acide sunt: Sclereanthus annuus (sincerica),
Spergula arvensis (hrana vacii), Equisetum arvense (coada calului), Ranunculus
arvensis ( piciorul cocoşului), Rumex acetosella ( măcrişul mărunt) etc.
Pe solurile alcaline: Salicornia herbacea (iarba sărată), Salsola soda şi
Salsola kali (sărăcica), Statice gmelini (limba peştelui), Artemisia sp. (specii de
peliniţă) etc.
Prin corectarea reacţiei solului cu amendamente acide sau alcaline aceste
specii dispar în număr mare, uneori chiar în totalitate.

6.3.6. Semănatul în eploca şi densitatea optimă

Prin semănatul culturilor la epoca şi la densitatea optimă, acestea pornesc
mai repede în vegetaţie acoperă mai bine solul, luptând mai uşor cu buruienile. În
cazul culturilor cu goluri buruienile cresc nestânjenite.

6.3.7. Plivitul buruienilor

Plivitul buruienilor este o metodă manuală de combatere a buruienilor
extrem de obositoare, se aplică pe suprafeţe mici în grădina de legume, pe pajişti
sau pe terenuri inaccesibile metodelor moderne de combatere a buruienilor.

6.3.8. Prăşitul manual

Prăşitul manual al buruienilor este o lucrare care se execută cu sapa,
necesită un volum mare de forţă de muncă umană se practică în grădini, livezi, vii
şi pe suprafeţe neerbicidate.

119
 6.3.9. Cositul buruienilor
Cositul buruienilor se execută pe terenuri virane, marginea drumurilor, căi
ferate, canale de desecare şi aducţiune etc. Se execută manual sau mecanic şi
trebuie făcută înainte ca buruienile să formeze seminţe.
În cazul buruienilor perene, cositul repetat, în faza dezvoltării depline a
frunzelor, determină micşorarea rezervei de substanţe din organele subterane
contribuind, în timp, la epuizarea plantei.

6.3.10. Inundarea
Inundarea se practică în orezării şi este o măsură eficientă de combatere
pentru multe specii de buruieni problemă din cultura de orez: Echinochloa crus
galli, Echinochloua oryzoides, Setaria sp. etc. care prin inundare, mor în câteva
zile, din lipsa de oxigenului.

6.3.11. Mulcirea
Acoperirea solului cu diverse materiale cu scopul de a împiedica lumina să
ajungă la suprafaţa solului şi a împiedica seminţele de buruieni să răsară. Ca
materiale pot fi folosite folia de polietilenă de culoare neagr ă, pânza de
polipropilenă neagră, coaja de copac, paie, coceni tocaţi, gunoiul de grajd etc.
Mulciul împiedică şi evaporarea apei din sol iar pe terenuri în pantă previne
eroziunea solului de suprafaţă.

6.3.12. Arderea
Lucrarea se poate face cu totul iz olat pe suprafeţe mici şi extrem de
îmburuienate. În unele situaţii se ard pe câmp produsele secundare (paie, coceni,
vreji) pentru a elibera terenul în vederea arăturii. Cu această ocazie se ard şi o
parte din seminţele buruieni de la suprafaţa solului.
Metoda nu poate fi acceptată deoarece prin arderea masei organice se
pierde imense cantităţi de energie din ecosistemul agricol.

6.4. Combaterea biologică a buruienilor

În ultimul timp, o importanţă tot mai mare o are combaterea buruienilor pe
cale biologică. Metoda este unanim acceptată de specialiştii în domeniul

120
protecţiei plantelor şi reprezintă o componentă esenţială în combaterea integrată a
buruienilor.
Combaterea biologică implică utilizarea în lupta cu buruienile a unor
duşmani naturali ai buruienilor ca, agenţi patogeni, insecte, melci, păsări, peşti
sau folosirea unor însuşiri ale plantelor de cultură cum ar fi, secreţia de substanţe
alelopatice, viteza mare de creştere şi înfrăţire care determină înăbuşirea
buruienilor.
Metoda prezintă avantajul că este continuă, nepoluantă, economică şi
păstrează diversitatea în ecosistemele agricole. Astfel că, între buruiana gazdă şi
agentul biologic se realizează în final un echilibru. Este de dorit ca la acest
echilibru, pagubele produse de buruieni să fie sub pragul economic de dăunare
(costul unei măsuri suplimentare de combatere a buruienilor să fie mai mic decât
valoarea producţiei salvate).
Există însă riscul ca înmulţind şi utilizând un duşman natural în combaterea
buruienilor, aceasta să se adapteze şi pe planta de cultură.
Combaterea biologică a buruienilor s -a dovedit eficientă pe suprafeţe mari,
bazine geografice, insule sau continente, infestate puternic de o singură specie,
provenită din altă zonă. Pentru a opri înmulţirea exagerată a acesteia est e necesar
să se aducă din ţările de origine şi bolile şi dăunătorii ei specifici.
Câteva exemple de combatere biologică a buruienilor:
În Australia, în anul 1893, specia de cactus Opuntia sp., este adusă din
America şi folosită ca plantă ornamentală (pent ru garduri vii pe lângă curţi şi
grădini). Planta s-a adaptat repede şi s-a înmulţit exagerat. În 1925 planta a
cuprins aproximativ 30 milioane ha, iar viteza de răspăndire era de peste 0,5
milioane hectare anual. Numeroasele metode de combatere care s -au încercat
asupra ei au fost fără rezultat. Dar, pericolul a fost înlăturat cu ajutorul insectei
sfredelitoare Cactablactus cactorum care a fost adusă din Argentina. Insecta
formează multiple galerii în plantă, distrugând -o, (Gh. Budoi, 1996).
În S.U.A. pentru distrugerea pojarniţei (Hypericum perforatum) buruiană
foarte periculoasă pe păşuni, s-au folosit specii de gândaci de genul Chrysolina.
Pentru combaterea zambilei acvatice (Eichornia crassipes), plantă ce acoperă
suprafaţa râurilor şi bazinelor de apă, împiedicând navigaţia, activitatea
hidrocentralelor, a sistemelor de irigaţie şi de drenaj s -au folosit agenţi patogeni
din genul Cercospora, (C. Pintilie, 1985).

121
 T. Onisie ,(1999) arată că în perimetrele drenate şi irigate din partea de
nord a Americii, pentru combaterea speciei Althernatera philoxeroides, s-au
folosit dăunătorii: musca frunzei Agasicles hydrophita, tripsul Aminotrips
andersoni şi fluturele Vogtia molloi, acţiunea bucurându-se de mult succes şi nu
a mai fost nevoie să se folosească anual erbicide pentru combaterea acestei. Tot
autorul afirmă că în 1981 a apărut bioerbicidul David, ce conţine sporii ciupercii
Phytophlora palmivora destinat pentru combaterea buruienii Morrenia odorata
din livezile de citrice iar în anul 1982 a apărut produsul Kolego, ce conţine sporii
ciupercii Colletotrichum gloesosporiaides sp. aeschynomene destinat combaterii
Aeschynomene virginica din culturile de orez şi soia.
În literatura de specialitate exista, de asemenea, date din care rezultă că
pentru combaterea răsfugului - Chondrilla junea L. s-au folosit ciupercile
Puccinia chondrilina şi Erzsiphae cicoracearum iar pentru buruiana Centaurea
diffusa s-au folosit ciupercile Puccinia centaurea, Puccinia jaceae şi
lepidopterele Sphaenoptera jugoslaviea, Metzneria paucipunctella şi Pelochrista
medulana.
Pentru combaterea susaiului - Sonchus sp. se poate folosi dipterul
Tephritis dilacerata.
În S.U.A. pentru combaterea buruienilor din culturile de bumbac s -au
folosit gâştele.
În lacurile şi crescătoriile de peşte, vegetaţia subacvatică este distrusă cu
ajutorul peştelui fitofag (Ctenopharyngoton idellus - crapul chinezesc).
După cum este cunoscut în lupta biologică cu buruienile se apelează şi la
anumite însuşiri ale plantelor de cultură. I. Stancu (1998) afirmă c ă unele plante
superioare secretă substanţe allelopatice sau allomone numite coline şi că lanurile
de secară şi orez sunt mai curate de buruieni şi din cauza acestui aspect.
Datorită vitezei mari de creştere, de înfrăţire şi ramificare, multe plante de
cultură înăbuşă buruienile şi solele sunt mai curate. În acest sens amintim:
cânepa, iarba de Sudan, secara, gramineele şi leguminoasele perene începând cu
anul doi de cultură, floarea soarelui după ce a depăşit stadiul de opt frunze,
cerealele de toamnă semănate în epoca şi la distanţa optimă etc.

122
 TEST DE EVALUARE

1. Enumeraţi metodele preventive de combatere a buruienilor.

Răspuns: curăţarea materialului de semănat, pregătirea raţională a gunoiului
de grajd, filtrarea apelor de irigat de seminţe de buruieni , recoltarea la timp şi
corectă a culturilor, curăţarea maşinilor agricole la trecerea lor dintr -o sală în
alta, distrugerea focarelor de seminţe de buruieni şi organizarea serviciului de
carantină.
2. Care sunt avantajele şi dezavantajele metodelor agrotehn ice de
combatere a buruienilor?
3. Exemlificaţi în ce constă metoda provocaţiei şi metoda epuizării ca efect
în controlul buruienilor.
4. Enumeraţi metodele agrotehnice de combatere a buruienilor.
5. În ce constă combaterea biologică a buruienilor?
6. Daţi exemple de combatere biologică a buruienilor.

123
 REZUMATUL TEMEI

Combaterea buruienilor este o necesitate obiectivă şi reprezintă o

preocupare permanentă a specialiştilor din agricultură dar şi din alte sectoare de
activitate. Combaterea integrată a fost definită ca un sistem de reglare a
populaţiilor de buruieni prin folosirea tuturor metodelor de combatere într -un mod
cât se poate de compatibil pentru a le menţine la un nivel la care nu produc
pagube economice.
Principalele metode preventive în cont rolul buruienilor sunt: curăţarea
materialului de semănat, pregătirea raţională a gunoiului de grajd, filtrarea apelor
de irigat de seminţe de buruieni, recoltarea la timp şi corectă a culturilor ,
curăţarea maşinilor agricole la trecerea lor dintr -o sală în alta, distrugerea
focarelor de seminţe de buruieni şi organizarea serviciului de carantină cu scopul
de a nu pătrunde în ţară sau în anumite zone seminţe de buruieni periculoase care
nu aparţin florei spontane.
Metode agrotehnice de combatere a buruienil or sunt acele măsuri prin care
se acţionează direct asupra buruienilor. Ele prezintă multiple avantaje: sunt
nepoluante şi păstrează echilibrul în ecosistemele agricole; combat toate speciile
de buruieni, comparativ cu aplicarea erbicidelor unde în majorit atea cazurilor
rămân necombătute speciile de buruieni înrudite cu planta de cultură; pe lângă
efectul de combatere a buruienilor îndeplinesc şi alte roluri cum ar fi: afânarea şi
nivelarea terenului, reglarea regimului aero -hidric, termic şi nutritiv al solului,
încorporarea îngrăşămintelor, amendamentelor şi a materiei organice, combaterea
bolilor şi dăunătorilor plantelor de cultură.
Măsurile agrotehnice prezintă şi unele dezavantaje: unele lucrări ale solului
aplicate neraţonal şi prea des favorizează in tensificarea proceselor chimice şi
microbiologice din sol ce duc la epuizarea solului în elemente nutritive,
deteriorează structura şi compactează solul şi de aici a serie de consecinţe
negative; necesită forţă de muncă manuală şi mecanică iar uneori sunt foarte
costisitoare; datorită condiţiilor climatice, uneori nu se pot executa în timpul
optim.
Principalele metode agrotehnice de combatere a buruienilor sunt: lucrările
solului, rotaţia culturilor, folosirea îngrăşămintelor, folosirea amendamentelor,

124
semănatul în eploca şi densitatea optimă, plivitul buruienilor, prăşitul manual,
cositul buruienilor, inundarea, mulcirea, arderea şi sterilizarea solului.
În ultimul timp, o importanţă tot mai mare o are combaterea buruienilor pe
cale biologică. Metoda este unanim acceptată de specialiştii în domeniul
protecţiei plantelor şi reprezintă o componentă esenţială în combaterea integrată a
buruienilor. Combaterea biologică implică utilizarea în lupta cu buruienile a unor
duşmani naturali ai buruienilor ca, agenţi p atogeni, insecte, melci, păsări, peşti
sau folosirea unor însuşiri ale plantelor de cultură cum ar fi, secreţia de substanţe
alelopatice, viteza mare de creştere şi înfrăţire care determină înăbuşirea
buruienilor. Metoda prezintă avantajul că este continu ă, nepoluantă, economică şi
păstrează diversitatea în ecosistemele agricole. Există însă riscul ca înmulţind şi
utilizând un duşman natural în combaterea buruienilor, aceasta să se adapteze şi
pe planta de cultură. Combaterea biologică a buruienilor s -a dovedit eficientă pe
suprafeţe mari, bazine geografice, insule sau continente, infestate puternic de o
singură specie.

125