Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Partea din
cariopsa
% din
cariopsa:
Celuloza
Pentoza
Zahar
ni
Amido
n
Proteine
Saruri
Lipid
mineral
e
e
(N x 5,7)
limite medi
a
Cariopsa
intreaga
100
100
2,0-3,5
5,6-8,5
2,3-4,4
62-72
10-16
1,82,5
1,8-2,2
Pericarp
4,5-5,7
5,5
40-60
30-50
3-7
0,5
2-4
Testa
2,2-3,1
2,8
1,3
30-50
10-16
0,1
745
Stratul cu
4,6-8,5
aleurona
6,7
6-11
28-30
15-24
4-6
16-19
Endosperm
75-86
81
0,3
1-3
0,1-0,8
78-83
9-15
0,7-2
0,3-0,8
Embrionul
propriu-zis
1-1,5
1,2
2-4,5
5-12
15-20
15-25
25-32
10-20
4-6
1-2
1,8
Scutellum
Tabelul 3.3
Repartizarea azotului si a proteinelor in bobul de grau
Peri carp
Testa
Stratul cu aleuron
Endospermul extern
Endospermul median
Endospermul intern
Embrion
Scutellum
Proteinele. Substantele proteice reprezinta in mod obisnuit 10-16% din masa bobului (cu
limitele intre 8 si 24%) si sunt situate in cea mai mare parte spre partile periferice ale bobului
(invelisuri, stratul cu aleurona), in embrion siscutellum (tab.3.3, dupa R.PETERSON, 1965).
Cantitatea si compozitia proteinelor dau calitatea nutritiva -a bobului. Acumularea
proteinelor in bob depinde de o serie de factori, cum ar fi: specia de grau, soiul, conditiile
climatice, fertilitatea naturala a solului si dozele de ingrasaminte cu azot folosite. Dintre acesti
factori, conditiile climatice au un rol deosebit de important, in climatele secetoase si calde,
acumularea proteinelor in bob este favorizata; pe de alta parte, perioada de formare si umplere a
boabelor este mai scurta, coacerea este grabita si ca urmare, procentual, proteinele reprezinta mai
mult din compozitia bobului. Din contra, in climatele umede si racoroase este favorizata
acumularea hidratilor de carbon; totodata, perioada de formare a boabelor este mai lunga, ceea ce
conduce la acumularea unor cantitati mai mari de amidon. De asemenea, in conditii de irigare,
continutul boabelor de grau in substante proteice este mai scazut.
Proteinele din bobul de grau sunt constituite, in primul rand, din prolamine (4-5 g/100 g
boabe, predominand gliadina) si gluteline (3-4 g/100 g, predominand glutelina) si mai putin
din albumine (0,3 - 0,5 g/100 g, in principal leucosina) si globuline (0,6 - 1,0 g/100 g, mai ales
edestina).
Proteinele din bobul de grau formeaza, in principal, glutenul, un amestec de substante
proteice care ocupa spatiul dintre graunciorii de amidon din endosperm si care, dupa macinat, in
faina, inglobeaza graunciorii de amidon. Prin adaugare de apa, glutenul formeaza filamente si
membrane coloidale care vor retine bulele de dioxid de carbon in procesul de crestere a aluatului
si dau aluatul pufos.
Boabele de grau durum, destinate fabricarii pastelor fainoase, contin o cantitate mai
mare de proteine si gluten, dar glutenul are o calitate inferioara pentru panificatie; in schimb, este
foarte potrivit pentru fabricarea pastelor fainoase, avand stabilitate mare la fiert, datorita
filamentelor de proteina foarte rezistente.
Lipidele. Reprezinta 1,8 - 2,6% in compozitia bobului si sunt acumulate, in special, in
embrion si in stratul cu alurona. Uleiul din germeni de grau apartine grasimilor vegetale
nesaturate, este bogat in vitamina E si constituie obiect de comert.
Celuloza. Se afla in cantitate de 2,0 -3,5%, prezenta in primul rand in invelisurile bobului
(pericarp).
Substantele minerale. Reprezentate de un numar mare de elemente chimice (K, Ca, Mg,
Si, Na, Cu, Mb, Mn) au o pondere de 1,5 -2,3%, aflandu-se spre partile periferice ale bobului.
Fig. 3.16. - Impartirea graului in clase de calitate, in functie de continutul lui in proteina si
indicele de sedimentare
In sfarsit, bobul de grau contine si vitamine din complexul B (B1, B2, B5, B6) si vitamina
PP.
Valoarea biologica a proteinelor din boabele de grau este ridicata, deoarece acestea contin
toti cei 30 aminoacizi esentiali, pe care organismul uman nu-i poate sintetiza. Totusi, un
impediment il constituie continutul redus al boabelor de grau in lizina si triptofan.
In domeniul producerii, comercializarii si industrializarii granelor acestea sunt clasificate
in functie de culoarea si compozitia boabelor. In acest sens, notiunea de grane tari, (hard
red) defineste granele de foarte buna calitate sub aspectul continutului in proteine (14 - 16%),
produse indeosebi in Canada si SUA, ca grane de primavara; aceste grane de forta, nu sunt
folosite ca atare in panificatie, ci sunt amestecate cu grane mai slabe, pentru a le imbunatati
calitatea. Granele semitari contin 12 - 13% proteine si sunt produse, de regula, in Argentina,
tarile fostei URSS, Ungaria; de asemenea, granele romanesti, produse pe cernoziom si cu o
tehnologie de cultivare corecta apartin acestei categorii; acestea sunt denumite si grane pentru
panificatie, in sfarsit, granele moi (soft red) cu sub 11% proteine (si chiar 8% proteine),
sunt produse in climatele umede, oceanice, din Europa de Vest si de pe coasta Pacificului, in
SUA si sunt destinate, in principal, pentru furaj; din aceste grane se poate obtine faina pentru
prepararea prajiturilor sau in patiserie (fig.3.16, dupa M. SEIFFERT, 1981).
1.3. Raspandire
Planta de grau se caracterizeaza printr-o mare plasticitate ecologica, ceea ce ii permite sa
fie cultivata pe toate continentele, intre 66 latitudine nordica si 45 latitudine sudica, de la
nivelul marii si pana la 3.000 - 3.500 m altitudine (in zona Ecuatorului) (flg.3.17, dupa
R.PETERSON, citat de GH.BALTEANU, 1974).
In deceniul trecut, pe glob au fost cultivate cu grau circa 230 mil. ha, iar in ultimii ani
suprafata a cunoscut o oarecare scadere (pana la 224 - 227 mil. ha in 1998 - 1999, tab. 3.4,
dupa Production Yearbook, 2001). Productia globala de grau a atins 609 mil. tone in 1998 si
588 mil. tone in 1999. Productia medie mondiala in ultimii ani a fost de 2.530 - 2.670 kg
boabe/ha. Din productia mondiala, 101 - 103 mil. tone au reprezentat obiect de comert. Tarile
mari producatoare si, in acelasi timp, exportatoare de grau sunt: SUA (in 1999, 23,9 mii. ha
semanate si 29,0 mii. tone de grau exportate), Canada (10,8 mii. ha si 14,4 mii. tone export),
Australia (11,6 mii. ha si 16,0 mii. tone export) si Argentina (5,1 mil. ha si 8,7 mii. tone export).
Mari importatoare de grau sunt, in prezent, Brazilia, Egipt, Japonia, Coreea de Sud. Tarile
Uniunii Europene se inscriu printre marii producatori si exportatori de grau (17,1 mil. ha si 16,0
mii. tone exportate).
Continentul, tara
Pe glob
AFRICA
- Algeria
- Maroc
- Egipt
AMERICA DE NORD
- Canada
- S.U.A
- Brazilia
ASIA
- Afganistan
- China
- India
- Iran
- Pakistan
- Turcia
EUROPA
- Bulgaria
- Franta
- Germania
- Italia
- Iugoslavia
- Marea Britanic
- Polonia
- Romania
- Ungaria
OCEANIA
- Australia
- T. monococcum L.
- ssp. monococcum
- T. timopheevi Zhuk.
ssp. Timopheevi
- T. turgidum(L.)Thell
MK
MK
Formele evoluate au rezultat prin incrucisarea intre diferite specii, cultivate si spontane.
Grupa diploida (2n = 14 cromozomi). Cuprinde forma salbatica Triticum monococcum
ssp. boeoticum si forma cultivata Triticum monococcum ssp. monococcum (alacul). Alacul este
una dintre cele mai vechi plante cultivate ale omenirii, semnalata inca din neolitic in Europa
Centrala; in prezent este pe cale de disparitie. Se caracterizeaza prin boabe care raman
imbracate dupa treierat si care dau o faina alba bogata in gluten.
Grupa tetraploida (2n = 28 cromozomi). Se apreciaza ca a rezultat prin incrucisarea
spontana a granelor diploide cu specia spontana Aegilops speltoides, Forma salbatica din aceasta
grupa este Triticum turgidum ssp. dicoccoides, iar formele cultivate sunt numeroase (fig. 3.18,
dupa R. PETERSON).
Triticum turgidum ssp. dicoccum (tenchi cultivat) a fost principala cereala a vremurilor
vechi (Egipt, Mesopotamia); din cauza pretentiilor sale fata de caldura a fost inlocuit, treptat,
incepand inca din epoca bronzului, de speciile hexaploide. In prezent este cultivat sporadic in tari
din Asia Mica, in India si in Etiopia. Bobul ramane imbracat dupa treierat si este sticlos, bogat in
proteine.
Triticum turgidum ssp. turgidum conv. durum (graul durum) a provenit din tenchi, prin
mutatii. Era cultivat inca de pe vremea Imperiului Roman, alaturi de tenchi. Se caracterizeaza
prin cerinte mari fata de caldura si rezistenta la seceta, dar este sensibil la ger. Are forme de
toamna si de primavara. In prezent este cultivat pe circa 9% din suprafata mondiala cu grau, cu
precadere in zonele ceva mai calde. Bobul este mare, mai lung decat bobul de grau comun,
sticlos, cu continut ridicai in substante proteice si gluten, dar de calitate inferioara pentru
panificatie; este excelent pentru producerea pastelor fainoase. Spicul este dens, aproape
intotdeauna aristat, cu ariste mai lungi decat spicul. Rahisul spicului este flexibil.
Graul durum cuprinde mai multe varietati, diferentiate dupa culoarea spicelor si a
aristelor, pubescenta glumelor, culoarea boabelor. Soiurile mai mult cultivate apartin
varietatilor: melanopus (spic alb, ariste negre, glume pubescente, bob alb); apulicum (spic rosu,
ariste negre, glume pubescente, bob alb), coerulescens (spic negru, ariste negre, glume
pubescente, bob alb) si hordeiforme (spic rosu, ariste albe, glume glabre, bob alb).
In perioada 1989-1998, productia mondiala de grau durum a fost de circa 27 mii. tone
(cu oscilatii intre 22,3 si 34,4 mii. tone), din care 6,8 mii. tone produse in tarile Uniunii Europene
(indeosebi in Italia, Franta, Grecia, Spania) 3,5 mii. tone in Turcia, 3,5 mii. tone in tarile fostei
URSS, precum si in Canada (4,7 mii. tone), SUA (2,8 mii. tone) si tarile de pe litoralul
mediteranean al Africii (Algeria, Tunisia, Maroc). Nivelul record al productiei de grau durum a
fost atins in Europa in anuf 1991, cu 3,45 mii. ha si 11,2 mii. tone produse. Importatorii
importanti de grau durum sunt Algeria (1,6 - 1,8 mii. tone), Uniunea Europeana (injur de l mii.
tone anual), Tunisia, Maroc, Libia (0,3 - 04, mii. tone).
Romania cultiva suprafete restranse cu grau durum, evaluate in ultimele decenii la sub
1% din suprafata totala semanata cu grau (sub 100 mii hectare), fiind dependenta de importuri
pentru acoperirea consumului intern de paste fainoase.
Grupa tetraploida mai cuprinde o serie de alte specii, cultivate pe suprafete restranse.
Dintre acestea, Triticum turgidum ssp. turgidum conv. turgidum (grau englezesc) este
destul de asemanator cu graul durum; se caracterizeaza prin rezistenta mare la cadere, spic foarte
ramificat, bob mic si de calitate inferioara. Este cultivat pe suprafete restranse in zona
Mediteranei.
Triticum turgidum ssp. turgidum conv. polonicum (grau polonez) are boabe inguste,
sticloase si este cultivat sporadic in Africa de Nord si Etiopia. Triticum timopheevi ssp.
timopheevi (graul lui Timofeev) este considerat tenchi salbatic de Caucaz.
Grupa hexaploida (2n = 42 cromozomi). A provenit prin incrucisarea spontana a
granelor tetraploide cu specia salbatica Aegilops squarrosa. Forma salbatica nu este cunoscuta,
in schimb, in aceasta grupa sunt cuprinse mai multe specii cultivate, unele deosebit de
importante.
Triticum aestivum ssp. vulgare (graul comun sau graul pentru paine) este semanat pe
circa 90% din suprafata mondiala cultivata cu grau.
In prezent, se apreciaza ca exista in cultura peste 10.000 varietati si soiuri (dupa unele
pareri ar exista circa 20.000 soiuri), de toamna si de primavara. Pe plan mondial, cea mai mare
parte din suprafata semanata cu grau (circa 70%) este ocupata cu grau de toamna, iar restul cu
grau de primavara. In unele regiuni ale globului, graul de toamna nu suporta temperaturile
scazute din timpul iernii si degera, sau planta nu rezista in cazul in care stratul de zapada acopera
solul o perioada indelungata (chiar peste 6 luni). In asemenea conditii, se seamana grau de
primavara, care poate ajunge la maturitate in perioada scurta a verii; in tarile fostei URSS, graul
de primavara se seamana pe circa 74% din suprafata totala cultivata, cu grau, iar in Canada pe
94% din suprafata cu grau (dupa GH. BALTEANU, 1991).
In tara noastra, graul de toamna ocupa 99% din suprafata totala ocupata cu
aceasta planta; graul de primavara se cultiva pe suprafete restranse, in zone
submontane si unele depresiuni intramontane.
Bobul graului comun este scurt, oval-alungit si finos, foarte potrivit pentru panificatie.
Graul comun se caracterizeaza prin spice aristate sau nearistate, cu 3 - 5 flori in spiculet, care
formeaza l - 4 boabe golase. Rahisul este flexibil (nu se rupe la maturitate sau la treierat).
Aceasta specie cuprinde numeroase varietati, care se diferentiaza intre ele dupa prezenta
sau absenta aristelor, culoarea glumelor si a aristelor, pubescenta glumelor, culoarea boabelor.
Soiurile de grau cultivate, in prezent, in tara noastra, apartin varietatilor: erythrospermum (spic
alb, aristat, glume netede, bob rosu); lutescens (spic alb, nearistat, glume netede, bob
rosu); ferrugineum (spic rosu, aristat, glume netede, bob rosu); milturum (spic rosu, nearistat,
glume netede, bob rosu).
Triticum aestivum ssp. spelta (graul spelta) este o specie cultivata inca din epoca
bronzului, mult extinsa in zona popoarelor germanice. Bobul este sticlos si da o faina foarte
bogata in gluten. Este rezistent la ger si boli. in prezent, s-a restrans mult in cultura, fiind
semanat pe suprafete limitate in unele tari din Europa, cum ar fi Elvetia, Suedia, Germania,
Belgia (graul Ardenilor) si izolat in Turcia si Spania. Poate asigura recolte de 2.800 - 7.450
kg/ha (dupa L. COUVREUR, G. CLAMOT si A. CROHA1N, 1987). Dupa treierat, bobul
ramane imbracat in pleve, acestea reprezentand 21 - 24% din recolta. La macinat si separarea
fainii se pierde o mare parte din substantele proteice, diminuandu-se valoarea alimentara si
furajera. Este potrivit pentru furajarea porcilor, a pasarilor si, in general, a reproducatorilor. Poate
furniza o faina de foarte buna calitate pentru brutarii, care nu necesita adaos de substante
ameliorante. Se apreciaza ca aceasta forma de grau poate prezenta interes si pentru anumite zone
agricole din Romania, cu climat mai aspru, umed si rece, unde s-ar putea comporta mai bine
decat alte cereale.
Luarea in cultura a graului (domesticirea graului) a inceput cu formele salbatice
diploide Triticum monococcum ssp. boeoticum si tertraploide Triticum turgidum ssp,
dicoccoides, iar acestea, prin selectie empirica au condus la formele cultivate, corespondente
(dupa-G. FRANKE si colab., 1977). Tenchi (Triticum turgidum ssp. dicoccum) este prima forma
de grau cultivata si una dintre primele plante luate in cultura (in jurul anului 7.000 i.H.); au urmat
alacul(Triticum monococcum ssp. monococcum) ceva mai tarziu (pe la anul 6.500 i.H.) si graul
comun (Triticum aestivum ssp. vulgare), luat in cultura in jurul anului 5.500 i.H. Pe teritoriul
romanesc, descoperirile arheologice si unele informatii istorice arata ca in perioada 3.000-1.000
i.H., graul era cultivat pe suprafete importante, Ia inceput fiind luat in cultura alacul, apoi
tenchiul, graul spelta si, mai tarziu, graul comun.
Originea graului, in urma expeditiilor stiintifice si studiilor sale, N.VAVILOV a
identificat pentru grau patru centre de-origine (dupa GR BALTEANU, 1991): centrul asiatic
central (India de Nord-Vest, Afganistan, Tadjikistan, Uzbekistan), din care provine
specia Triticum aestivum, cu subspeciile vulgare, compactum si sphaerococcum; centrul din
Orientul Apropiat (interiorul Asiei Mici, Iran, Transkaukazia, muntii din Turkmenia), din care
provin
T. aestivum, ssp. Vulgare si ssp. macha, T. monococcum, T. turgidum ssp.
turgidum conv. durum si conv. turgidum, T. carthlicum si T, timopheevi, centrul abisinian (Etiopia
si o parte din Somalia), din care provin T. turgidum ssp. turgidum conv. durum si conv. turgidum,
T. turgidum ssp. polonicum, centrul mediteranean (teritoriile din bazinul mediteranean) din care
provin T. turgidum ssp. turgidum conv. durum, T. turgidum ssp. dicoccum si ssppolonicum,
T. aestivum ssp. spelta.
Soiurile cultivate. Sortimentul de soiuri de grau comun din lista oficiala cuprinde numai
forme care apartin varietatii erythrospermun, predominand soiurile romanesti. Aceste soiuri se
caracterizeaza printr-un potential de productie de 9-10 tone boabe/ha, rezistenta Ia cadere, ger,
iernare, seceta si boli, valoare nutritiva si tehnologica a boabelor, stabilitate a recoltelor (tab.3.6).
Pentru graul comun de primavara sunt recomandate soiurile de creatie
romaneasca Speranta (inregistrat in anul 1987) si Rubin (1998). Pentru graul durum exista in
cultura soiuri de primavara (Durom - soi romanesc, inregistrat in 1976; Ixos - soi de francez,
1995), si de toamna (Rodur - romanesc, 1984; Pandur - soi de toamna, 1996).
Tabelul 3.6
Zonarea soiurilor de grau de toamna in Romania (2002)
Oltenia
Vestul tarii
Transilvania
Nordul Moldovei
(masurat de la nivelul nodului de infratire si pana la partea superioara a conului de crestere fig.3.20, dupa D. SOLTNER, 1990). Este stadiul denumit de Prof. EMIL SPALDON (NitraSlovacia) punct de viraj, momentul in care planta de grau trece de la etapa de a forma organe
vegetative la aceea de a forma organe generative.
Fig. 3.19. - Stadiile de dezvoltare a graului, dupa scarile: FEEKS, BAGGIOLINI, ZADOCKS si
JONARD
Etapa
vegetativa. Vegetatia
plantelor
de grau
in
toamna
cuprinde
germinarea semintelor, cresterea si dezvoltarea vegetativa pana la venirea frigului.
Germinarea. Pentru ca samanta de grau pusa in pamant sa germineze trebuie indeplinite
doua conditii esentiale: pe de o parte, samanta sa fie capabila de a germina, deci sa posede o
facultate germinativa ridicata, sa fie matura, iesita din repausul seminal si cat mai noua, de
preferat din recolta anului precedent si nu mai veche de 3 - 4 ani; pe de alta parte, in sol sa fie
intrunite conditiile optime de umiditate, caldura si oxigen.
Radacinile embrionare sunt foarte active si absorb apa si substante nutritive din sol.
Aceste radacini vor ramane active pana la sfarsitul perioadei de vegetatie, dar importanta lor se
reduce treptat, odata cu dezvoltarea radaciniloradventive.
Deasupra solului apar a doua, apoi a treia frunza. Odata cu a doua frunza, incep sa se
formeze primele radacini adventive.
Infratirea. Curand dupa rasarire si dupa formarea celei de-a treia frunze, cresterea plantei
de grau aparent stagneaza si aceasta se pregateste pentru o noua faza de vegetatie. Are loc un
proces care se numeste ,,preinfratire:al doilea internod, care poarta mugurele terminal, se
alungeste in interiorul coleoptilului si se opreste din ascensiune la circa 2 cm de suprafata
solului.
La acest nivel apare o ingrosare - viitorul nod de infratire. Sub acesta, al doilea internod
serveste catva timp pentru transportarea sevei venind de la radacinile embrionare, infratirea
incepe, in conditii normale, la 12 - 15 zile dupa rasarire.
Tulpina principala provine din conul (mugurele) vegetativ al embrionului; la baza
frunzisoarelor din con se gasesc, de regula, 2 muguri care vor dezvolta frati de ordinul I. Primul
frate se formeaza la baza primei frunze, al doilea frate la baza frunzei a doua si asa mai departe.
Fratii secundari dau spice mici, slab productive sau nu formeaza deloc spice.
Chiar daca in stadiul de 3 frunze, fratii nu sunt vizibili la suprafata, o sectiune facut la
nivelul nodului de infratire permite sa se constate ca fratii sunt deja formati (fig. 3.23, dupa D.
SOLTNER, 1990).
In momentul cand incepe desfacerea frunzei a patra si primul frate devine vizibil, se
formeaza noi radacini de Ia nodul de infratire. Acestea intra in activitate si participa la absorbtia
apei si sarurilor minerale, alaturi de radacinile embrionare, pe care, treptat, le depasesc in
importanta. Ele sunt radacini adventive si se dezvolta intens inca din primele saptamani de viata
a plantei. Cea mai mare masa a radacinilor adventive se situeaza in stratul arabil. Acestea cresc
continuu pana la inflorit, cand se atinge dezvoltarea lor maxima (fig. 3.24, dupa L.
KUTSCHERA, 1960, citat de A. FALISSE, 1990).
Continutul in glucide in nodul de infratire depaseste, de regula, 25% si poate ajunge pana
la 30% din s.u.; aceasta valoare depinde de foarte multi factori, printre care mersul vremii in
toamna, soiul, data semanatului (tab.3.7, dupa GH. BALTEANU, 1974).
Ca urmare a unui proces de calire desfasurat normal, plantele de grau pot rezista pana la
-15-18C la nivelul nodului de infratire (chiar-20C).
Sub aspectul rezistentei la ger, pericolul de degerare a plantelor de grau apare numai daca
plantele, necalite, sunt surprinse de ger; acelasi pericol poate sa apara in situatiile in care plantele
s-au 'decalit' in ferestrele iernii sau la desprimavarare (datorita cresterii temperaturii, plantele
absorb apa si tesuturile redevin turgescente) si survin geruri bruste. Culturile bine inradacinate,
infratite si calite nu sunt distruse de ger; la nivelul nodului de infratire protejat de 1-2 cm de
pamant si, eventual, de un strat de zapada, temperatura nu scade, de regula, sub -20C.
Tabelul 3.7.
Suma glucidelor (% din s.u. la nodurile de infratire la diferite soiuri de grau
Soiul
Mironovskaia 808
Aurora
Kaukaz
Trecerea spre starea de repaus de iarna a culturilor de grau, are loc in anii normali, in
jur de 5 - 10 decembrie in Transilvania si jumatatea de nord a Moldovei, intre 10 si 20 decembrie
in sudul si vestul tarii, chiar dupa 20 decembrie in sud-estul Dobrogei (dupa O. BERBECEL,
1970).
Repausul. Pe timpul iernii procesele vitale din plante sunt mult incetinite, din cauza
conditiilor de temperatura putin favorabile. Continua o serie de procese biologice, este adevarat
cu o intensitate foarte redusa: absorbtia azotului (chiar la temperaturi de 0C, dupa EMIL
SPALDON), precum si procesul de fotosinteza. Aparenta stagnare a vegetatiei plantelor de grau
pe timpul iernii a facut ca cercetatorii italieni sa foloseasca termenul de criptovegetatie
(vegetatie ascunsa) (dupa GH. BALTEANU, 1974).
Fig. 3.25. - Repartizarea masei radacinilor plantei de grau pe adancimi, in diferite faze de vegetatie
totalul asimilatelor depuse in bobul de grau, aportul diferitelor parti ale plantei este urmatoarea:
spicul - 30%; internodul care poarta spicul - 10%; limbul ultimei frunze (frunza stindard) 12%; limbul frunzei imediat inferioare - 8%; limbul frunzei anterioare - 3%; paiul cu tecile
frunzelor - 36%.
Fig. 3.28. - Procentul de participare a diferitelor parti ale plantei de grau la suprafata totala de
asimilatie, in perioada de formare a bobului.
Numarul de frati fertili (sau numarul de spice pe m2) rezulta in urma diferentierii
inflorescentelor, in timpul fazelor de infratit si alungirea paiului.
Numarul de spiculete formate in spic depinde de conditiile de vegetatie din perioada de
infratit si la inceputul formarii paiului, in timpul infloritului, conditiile de vegetatie pot contribui
la reducerea numarului de spiculete fertile dintr-o inflorescenta si a numarului de flori fertile
dintr-un spiculet, ambele conducand, in final, la stabilirea numarului de boabe formate intr-o
inflorescenta.
In sfarsit, conditiile din perioada de formare a boabelor si de maturare
influenteaza marimea boabelor(exprimata prin MME).
1.6. Cerintele fata de clima si sol
Cerintele graului fata de caldura. Pentru germinat, semintele de grau necesita
temperaturi de minimum de l - 3C; aceste valori au semnificatie practica numai pentru
semanaturile tarzii sau daca s-a semanat in sol uscat si germinarea intarzie din lipsa apei (precum
si pentru graul de primavara). In mod obisnuit, in perioada de semanat a graului in Romania,
temperaturile aerului se situeaza injur de 14 - 15C, deci mai aproape de optim. La aceste
temperaturi, rasarirea graului are loc dupa 7-10 zile (cu conditia asigurarii umiditatii); o durata
de peste 15 zile incepe sa fie daunatoare, deoarece intarzie vegetatia.
Procesul de infratire a plantelor de grau este favorizat de zilele insorite, luminoase, cu
temperaturi de 8 - 10C; procesul se continua pana cand temperaturile scad sub 5C.
Plantele de grau de toamna, bine infratite si calite, se caracterizeaza printr-o mare
rezistenta la temperaturi scazute (pana la -15C, chiar -20C la nivelul nodului de infratire), mai
ales daca solul este acoperit cu strat de zapada.
Efectele temperaturilor scazute asupra plantelor de grau sunt diferite, ca forma de
manifestare si ca grad de daunare, in functie de faza de vegetatie in care acestea surprind graul
(fig. 3.31 si 3.32, dupa D. SOLTNER, 1990). Rezistenta cea mai mare se manifesta la culturile
bine inradacinate si infratite; cele mai mari pagube se inregistreaza in cazul culturilor de grau
surprinse de ger in curs de rasarire (faza de coleoptil).
Primavara, o data cu reluarea vegetatiei cresc cerintele plantelor fata de temperatura;
temperaturile favorabile plantelor de grau aflate in faza de alungire a paiului sunt de 14 - 18C,
iar la inspicat 16 - 18C. in fazele urmatoare, temperaturile pot creste pana la 20C, valori care
asigura, in cele mai bune conditii, fecundarea si formarea si umplerea boabelor.
Cerintele graului fata de umiditate. Fata de apa din sol, cerintele sunt moderate, dar
echilibrate pe intreaga perioada de vegetatie. Se considera ca in zonele de cultura a graului,
trebuie sa cada cel putin 225 mm precipitatii pe perioada de vegetatie (optimum 600 mm
precipitatii). Coeficientul de transpiratie al graului este de 350 - 400, ceea ce reflecta o buna
valorificare a apei de catre planta de grau.
Fig. 3.32. - Variatia rezistentei graului la temperaturi scazute, in functie de stadiul de dezvoltare
Pentru germinare, boabele de grau absorb 40 - 50% apa, raportat la masa uscata a
boabelor; pentru a asigura aceasta cantitate de apa, este necesar ca umiditatea solului sa se
situeze la nivel de 70 - 80% din capacitatea capilara pentru apa a solului.
Trebuie mentionat ca toamnele, la noi, sunt, frecvent, secetoase, astfel incat
germinarea si rasaritul culturilor de grau sunt intarziate si destul de neuniforme. Din
acest motiv, precipitatiile din toamna sunt hotaratoare pentru dezvoltarea plantelor de
grau si pentru reusita culturii. Pierderile de recolta din cauza secetelor din toamna, de
regula, sunt ireversibile. Ca urmare, este necesar ca prin toate lucrarile solului sa se
urmareasca conservarea apei din sol si sa fie favorizata acumularea apei din
precipitatii.
In primavara, cerintele plantelor de grau fata de umiditate cresc treptat, fiind maxime in
fazele de inspicat, fecundare si formarea boabelor. In anii normal de umezi, apa acumulata in sol
pe timpul iernii este suficienta pentru a acoperi nevoile plantei, cel putin in prima parte a
vegetatiei in primavara. In cursul lunilor mai si iunie, in tara noastra, intervin adesea perioade
secetoase, in care apar semne evidente ale suferintei plantelor din cauza insuficientei umiditatii.
Daca seceta este asociata cu temperaturi mai ridicate, vegetatia este grabita, plantele raman
scunde si slab productive, plantele se ofilesc, indeosebi in orele de amiaza.
Vremea uscata si calduroasa in timpul umplerii bobului poate determina un dezechilibru
intre pierderea apei prin transpiratie si absorbtia acesteia din sol. Ca urmare, in anumiti ani se
poate produce sistavirea boabelor. Temperaturile mai mari de 30C si vanturile uscate
favorizeaza acest proces. Perioada critica pentru sistavire dureaza circa 10 zile, si se suprapune
cu perioada de migrare a substantelor de rezerva din frunze si tulpina, catre bob (intervalul
palierului hidric) (fig.3.33, dupa A. FALISSE, 1990). Pagubele (reducerea recoltei si a calitatii
acesteia) sunt cu atat mai mari (scaderea recoltei si a calitatii acesteia) cu cat conditiile care
favorizeaza sistavirea survin mai spre inceputul perioadei critice.
Cerintele fata de sol. Graul prefera soiurile mijlocii, lutoase si luto-argiloase, cu
capacitate mare de retinere a apei, permeabile, cu reactie neutra sau slab acida (pH = 6 - 7,5).
Adancimea
20
40
60
80
Cele mai favorabile pentru grau sunt solurile balane, cernoziomurile, cernoziomurile
cambice, cernoziomurile argilo-iluviale, solurile brun-roscate.
Nu sunt potrivite pentru grau solurile pe care stagneaza apa, fiind expuse la asfixiere pe
timpul iernii sau acolo unde apa freatica se ridica, in anumite perioade, pana in zona radacinilor
(tab. 3.9, dupa D. SOLTNER, 1990). De asemenea, nu sunt potrivite solurile usoare, cu
permeabilitate prea ridicata, pe care plantele pot suferi de seceta, precum si solurile prea acide
sau prea alcaline.
In Romania graul este cultivat in primul rand pe cernoziomuri si pe soluri brun-roscate.
Avand in vedere importanta culturii graului, aceasta se extinde si pe soluri mai putin favorabile,
cum ar fi solurile brune-argiloiluviale, luvisolurile albice. Pe asemenea soluri este obligatorie
aplicarea unor masuri ameliorative (amendare, ingrasare organica, afanare adanca).
1.7. Zone ecologice
In Romania, pe circa 20% din suprafata arabila a tarii se intrunesc conditii foarte
favorabile pentru grau, iar pe circa 70% conditii favorabile. Doar pe circa 7% din suprafata
arabila se poate afirma ca se intrunesc conditii putin favorabile pentru cultura graului (dupa GH.
BALTEANU, 1989).
Ca urmare, cele 2,1 - 2,4 milioane hectare semanate cu grau in Romania pot fi amplasate
numai in conditii foarte favorabile si favorabile.
Zona foarte favorabila (fig. 34, dupa N. ZAMFIRESCU, 1965). Se situeaza, in primul
rand, in Campia de Vest (Campia Crisurilor si Campia Banatului) si se caracterizeaza prin
prezenta solurilor de tip cernoziom si a solului brun-rosacat Conditiile climatice sunt foarte
favorabile, iar secetele la semanat si in faza de formare a boabelor sunt putin frecvente;
precipitatiile de toamna si de primavara sunt suficiente pentru a acoperi nevoile plantelor de
grau.
In Campia Dunarii, zona foarte favorabila ocupa sudul Olteniei, terasele Dunarii din
stanga Oltului, jumatatea de sud a Campiei Teleormanului si o suprafata intre Bucuresti-GiurgiuCalarasi-Armasesti (Urziceni), vestul Baraganului. In aceste areale, secetele sunt mai frecvente,
atat toamna, la semanat, cat si primavara si la inceputul verii (indeosebi in Baragan).
In Campia Transilvaniei, zona foarte favorabila graului este mai restransa; precipitatiile
de toamna si de primavara sunt suficiente pentru a asigura vegetatia normala a plantelor.
In nord-estul Moldovei, precipitatiile sunt mai reduse, atat toamna cat si iarna; pe timpul
sezonului rece, plantele de grau sunt expuse la temperaturi scazute, in anii normali, nu se produc,
totusi, palirea plantelor si sistavirea boabelor.
Zona favorabila. Se extinde in vecinatatea zonei foarte favorabile, in vestul tarii, aceasta
zona este asemanatoare din punct de vedere climatic, cu zona foarte favorabila; solurile sunt insa
foarte diferite si mai putin fertile (aluviuni podzolite, soluri brun-roscate podzolite, brunepodzolite, lacovisti, soluri gleice).
In sud, clima este relativ favorabila, dar spre estul zonei se manifesta, mai frecvent,
insuficienta apei, atat in sezonul de toamna, dar si primavara si la inceputul verii, in Dobrogea,
conditiile de umiditate atmosferica sunt mai favorabile in vecinatatea litoralului. Gama de
solurile din zona cuprinde cernoziomuri, soluri brun-roscate, brun-roscat luvice, brune-luvice,
podzoluri argilo-iluviale, brancioguri, soluri erodate (spre nordul zonei).
In Transilvania, conditiile climatice sunt favorabile. Un dezavantaj il constituie terenurile
destul de denivelate. Zona se extinde in bazinele Tarnavelor, Muresului, Oltului, in depresiunile
Birsei, Fagaras, Ciuc.
In Moldova (judetele Iasi, Botosani, Galati, portiunea din dreapta Siretului) toamnele
secetoase sunt foarte frecvente si palirea graului este mai accentuata; de asemenea, conditiile de
iernare sunt mai grele. Solurile prezente sunt cernoziomuri, soluri de lunca, soluri argilo-iluviale.
In aceste areale, aplicarea unor masuri ameliorative, cum ar fi irigatiile, amendarea, afanarile
adanci, pot crea conditii foarte favorabile pentru culturile de grau.
2. Tehnologia de cultivare a graului
2.1. Rotatia
Graul este pretentios fata de planta premergatoare deoarece trebuie semanat toamna,
destul de devreme, astfel incat pana la venirea frigului sa rasara, sa infrateasca si sa se caleasca
pentru a rezista peste iarna, in plus, planta de grau are un sistem radicular destul de slab
dezvoltat, cu putere mica de strabatere in profunzimea solului si de absorbtie a substantelor
nutritive din sol.
Din aceste motive, graul de toamna prefera premergatoarele cu recoltare timpurie, care
lasa solul structurat, bogat in substante nutritive, permit lucrarea devreme a solului, astfel incat,
pana in toamna acesta sa acumuleze apa, nitrati, sa se aseze, sa fie distruse buruienile, sa fie
maruntite si incorporate resturile vegetale.
Plante foarte bune premergatoare pentru grau. Dintre acestea fac parte: mazarea, fasolea,
borceagul, rapita de toamna, inul pentru ulei, inul pentru fibra, cartoful timpuriu si de vara,
trifoiul, canepa pentru fibra, la care se adauga alte plante, cultivate pe suprafete restranse:
mustarul, nautul, bobul, sfecla pentru samanta, porumbul pentru masa verde, tutunul, macul,
coriandrul, anasonul, chimenul.
Mazarea. Leguminoasa specifica zonei cernoziomurilor si deci a zonelor foarte favorabile
pentru grau, este o premergatoare exceptionala deoarece, dupa recoltare, solul ramane bogat in
azot si cu umiditate suficienta pentru a rezulta o aratura de calitate. Dupa mazare, nu raman pe
teren buruieni sau resturi vegetale care sa ingreuneze lucrarea solului..
Fasolea. Este o premergatoare aproape la fel de buna ca si mazarea. Lasa solul ceva mai
uscat din cauza recoltarii mai tarzii, astfel incat acesta se lucreaza mai greu si aratura poate iesi
mai bulgaroasa. Daca lucrarile de intretinere au fost corect efectuate in cultura fasolei, atunci nu
sunt probleme cu buruienile.
Borceagul (de toamna sau de primavara). Este o premergatoare exceptionala pentru graul
de toamna. Este adevarat, in ultimele decenii borceagul a fost cultivat pe suprafete restranse; in
ultimul deceniu, dezvoltarea cresterii animalelor in exploatatiile agricole mici si mijlocii a
condus la extinderea fireasca a culturii borceagului, care furnizeaza un furaj foarte valoros. Dupa
recoltare, terenul ramane foarte curat de resturi vegetale, imbogatit in azot si cu umiditate
suficienta, astfel incat se lucreaza in conditii foarte bune.
Rapita de toamna. Este o premergatoare aproape la fel de bine apreciata ca si mazarea; in
acest caz, solul ramane ceva mai sarac in substante nutritive. Arealul sau de cultivare in Romania
coincide cu cel al graului. Dupa recoltare, terenul este curat de buruieni, cu umiditate suficienta
si imbogatit cu o cantitate mare de masa organica (radacini + miriste). Prin recoltarea timpurie si
lucrarea devreme a solului, sunt create conditii favorabile pentru descompunerea substantelor
organice si pentru acumularea nitratilor.
Inul pentru ulei. Este cultivat in zonele de campie, indeosebi in sudul tarii si este o
premergatoare aproape la fel de buna ca si rapita, cu conditia respectarii unei tehnologii foarte
corecte de cultivare. Sub acest aspect, trebuie acordata atentia cuvenita combaterii buruienilor
din cultura inului, deoarece acesta este o planta care lupta slab cu buruienile. De asemenea, dupa
recoltarea inului solul ramane destul de uscat (in fazele de maturitate, plantele de in nu
protejeaza suprafata solului de pierderile de apa prin evaporare). In plus, terenul trebuie foarte
bine curatat de resturile de tulpini ramase dupa recoltare, deoarece acestea pot crea unele
dificultati la pregatirea terenului si semanatul graului.
Inul pentru fibra. Cultivat in zonele mai umede si racoroase, ofera aceleasi avantaje si
pune aceleasi probleme ca si inul pentru ulei.
Cartoful, timpuriu si de vara. Este o premergatoare excelenta pentru grau, lasand terenul
afanat, curat de buruieni, intr-o stare buna de fertilitate, in mod frecvent insa, dupa recoltarea
cartofului, suprafetele respective sunt destinate pentru culturi succesive.
Canepa pentru fibra. Recoltata in luna august este o premergatoare foarte buna pentru
grau; dupa recoltare, terenul este foarte curat de buruieni, iar in sol ramane o cantitate mare de
masa organica, sub forma de radacini si frunze. O deficienta o reprezinta faptul ca lasa solul
destul de uscat, ceea ce poate crea unele probleme la efectuarea lucrarilor solului.
Trifoiul rosu. Este o premergatoare excelenta pentru graul cultivat in zonele umede, cu
conditia ca trifoiul sa fie intors dupa coasa a doua. Solul ramane bogat in azot si masa organica,
structurat, permeabil. Rotatia grau + trifoi cultura ascunsa - trifoi - grau are traditie in multe zone
agricole ale tarii (indeosebi in zona colinara) si da foarte bune rezultate.
Trebuie mentionat ca in agricultura Romaniei se pot insuma anual peste 250 - 300 mii
hectare cu premergatoare foarte favorabile pentru grau, ceea ce ar reprezenta 12 - 20% din
suprafata totala cultivata cu grau. in practica insa, din diferite motive (imposibilitatea pregatirii la
timp a terenului din cauza secetei sau a dotarii insuficiente cu mijloace mecanice, amplasarea
culturilor succesive), rareori se seamana mai mult de 150 - 200 mii hectare de grau, dupa
premergatoare foarte favorabile.
Plantele bune premergatoare pentru graul de toamna. Dintre acestea, mentionam: soia,
sfecla pentru zahar, sfecla pentru furaj, cartoful de toamna, floarea-soarelui, porumbul pentru
boabe si pentru siloz, canepa pentru samanta. Toate aceste culturi trebuie recoltate pana la 10 15 septembrie, pentru a ramane un interval de cel putin 2-3 saptamani pana la semanatul graului.
Soia. Este o premergatoare buna pentru graul de toamna, cu conditia sa fie semanate
soiuri cu perioada mijlocie de vegetatie, recoltate in prima jumatate a lunii septembrie, terenul sa
ramana curat de buruieni, resturile vegetale sa fie adunate sau tocate si bine incorporate in sol.
Daca sunt respectate aceste conditii, soia poate deveni o foarte buna premergatoare pentru grau.
De asemenea, pe terenurile cultivate cu soia si foarte bine intretinute, aratura poate fi inlocuita
printr-o lucrare cu grapa cu discuri grea.
Sfecla pentru zahar (si pentru furaj). Este o premergatoare buna pentru grau, cu conditia
sa paraseasca terenul suficient de timpuriu. Dupa recoltarea sfeclei, terenul ramane nivelat,
afanat (inclusiv prin lucrarile de recoltare a radacinilor), curat de buruieni, fara resturi vegetale,
bogat in elemente nutritive care provin din ingrasamintele aplicate sfeclei. In mod frecvent,
recoltarea prea tarzie a sfeclei nu permite efectuarea la timp a pregatirii solului pentru semanat.
Daca sunt respectate conditiile cerute, sfecla poate deveni o premergatoare foarte favorabila
pentru grau. Si in cazul sfeclei, pe terenurile bine lucrate, aratura poate fi inlocuita prin lucrari cu
grapa cu discuri grea.
Floarea-soarelui, considerata timp indelungat ca premergatoare mai slaba decat
porumbul, deoarece lasa solul uscat si sarac in substante nutritive, ofera avantajul ca se
recolteaza la sfarsit de august-inceput de septembrie, mult mai devreme decat porumbul, ceea ce
permite lucrarea mai timpurie a solului. Floarea-soarelui se cultiva pe suprafete mari in zonele
foarte favorabile si favorabile de cultura a graului. Dupa floarea-soarelui, trebuie acordata atentie
maruntirii si incorporarii resturilor vegetale; totodata, solul ramane destul de saracit in elemente
nutritive, fiind obligatorie aplicarea ingrasamintelor, prin care este favorizata si descompunerea
resturilor vegetale incorporate in sol.
Porumbul pentru boabe este o premergatoare mediocra pentru grau, pe de o parte din
cauza recoltarii tarzii, iar pe de alta parte, solul ramane uscat, cu o cantitate mare de resturi
vegetale si uneori cu multe buruieni, in conditiile din Romania, este inevitabila amplasarea
graului dupa porumb din cauza suprafetelor mari care se cultiva cu aceste plante, precum si
datorita faptului ca zonele importante de cultura coincid. Este, insa, obligatorie respectarea
anumitor conditii care pot transforma porumbul intr-o buna premergatoare pentru grau:
cultivarea unor hibrizi cu perioada ceva mai scurta de vegetatie, prin comparatie cu potentialul
termic al zonei; semanarea porumbului in epoca optima, in aratura adanca de toamna;
administrarea la porumb, in optim, a ingrasamintelor, organice si minerale; combaterea foarte
buna a buruienilor; recoltarea la timp, eliberarea terenului imediat si bine de resturile vegetale.
O serie de restrictii limiteaza amplasarea graului dupa porumb, in primul rand, graul este
foarte sensibil la efectul remanent al erbicidelor pe baza de Atrazin; ca atare, in succesiunea
porumb-grau, se recomanda sa nu fie depasita doza de 1,5 kg/ha Atrazin. Totodata, trebuie
evitata amplasarea culturilor de grau pe terenurile infestate cuFusarium, boala fiind comuna si
deosebit de pagubitoare ambelor culturi.
Nu se recomanda sa fie amplasat graul dupa culturi care lasa solul sarac in apa si
elemente nutritive, cum ar fi sorgul, iarba de Sudan, meiul (unele dintre acestea recoltandu-se si
destul de tarziu). Totodata, este contraindicat semanatul graului dupa orz, din cauza bolilor si
daunatorilor comuni, nici dupa lucerna sau pajisti semanate, culturi care lastaresc puternic dupa
desfiintare si care lasa solul uscat.
Monocultura de grau este acceptata, de regula, numai 2 ani si numai la culturile destinate
consumului; in nici un caz nu se va amplasa graul dupa grau, pe suprafetele destinate producerii
de samanta sau pe terenurile infestate puternic cu boli. Trebuie mentionat ca in toamnele foarte
secetoase (frecvente in Romania), adesea este dificil de a evita cultivarea graului dupa grau,
deoarece nu este posibila pregatirea terenului dupa premergatoarele destinate initial.
Cultivarea repetata a graului dupa grau are o serie de efecte negative: imburuienarea
terenului cu buruieni specifice (tab 3.10, dupa I. BOERIU, N. EUSTATIU, 1973); inmultirea
bolilor si a daunatorilor; acumularea unei flore rizosferice cu efect daunator. Dintre boli, se
mentioneaza: fuzarioza, malura, taciunele, finarea, iar dintre daunatori: gandacul ghebos,
plosnitele, viermele rosu al paiului, viermii sarma (tab. 3.11, dupa MARIA POPESCU si V.
POPESCU, 1991).
In situatiile in care, din diferite motive, trebuie semanat grau dupa grau, este bine ca
premergatoarea pentru primul an de grau sa fie o leguminoasa, efectul favorabil al acesteia
mentinandu-se si in anul al doilea de grau. Oricum, in asemenea situatii este obligatorie o foarte
buna disciplina a inlaturarii paielor, care reprezinta, frecvent, un mijloc de vehiculare a agentilor
patogeni.
Tabelul 3.10
Relatia dintre proportia suprafetei de grau in structura culturilor si gradul de imburuienare a
terenului la I.C.C.P.T. Fundulea
Proportia graului in s
Tabelul 3.11
Influenta asolamentului asupra atacului unor boli la grau
Rotatia
Monocultura de grau
Porumb-grau
La randul sau, graul este o buna premergatoare pentru majoritatea culturilor, deoarece se
recolteaza timpuriu si lasa solul curat de resturi vegetale si de buruieni si intr-o stare buna de
fertilitate.
2.2. Fertilizarea
Graul este cunoscut ca o planta care reactioneaza foarte bine la aplicarea ingrasamintelor
minerale si organice, desi consumul specific de elemente nutritive este relativ redus: 2,3 - 3,3 kg
N, 1,1 - 1,8 kg P2O5, 1,9 - 3,7 K2O/100 kg boabe + paiele aferente (dupa GH. BALTEANU,
1991). Consumurile corespunzatoare de elemente nutritive pentru diferite productii sunt
prezentate in tabelul 3.12 (dupa R. LALOUX, A. FALISSE, J. POELAERT, 1980).
Totusi, graul este pretentios la ingrasare din cauza anumitor particularitati; in primul rand,
sistemul radicular al graului este slab dezvoltat, exploreaza un volum redus de sol si are o putere
mica de solubilizare si absorbtie a elementelor nutritive din rezerva solului, in plus, consumul
maxim de elemente nutritive al plantelor de grau are loc intr-o perioada scurta de timp, de la
alungirea paiului si pana la coacere, interval in care sunt absorbite circa 80% din azot, peste 80%
din fosfor si peste 85% din potasiu; in acest interval, graul trebuie sa aiba la dispozitie cantitatile
necesare de elemente nutritive si in forme usor accesibile.
Ingrasamintele minerale. Azotul este
administrat pe solurile din Romania.
principalul
element
nutritiv
care
trebuie
Cantitatile de elemente nutritive absorbite din sol de plantele de grau (kg s.a./ha)
100 kg
- boabe
- boabe + paie
5. 000 kg
- boabe
- boabe + paie
8.000 kg
- boabe
- boabe + paie
Graul absoarbe azot atat din ingrasaminte le minerale aplicate, cat si din rezervele solului,
care provin in mare masura din mineralizarea substantelor organice.
Absorbtia azotului se face sub forma nitrica si amoniacala si urmeaza o curba
caracteristica (fig.35, dupa,,Techniques agricoles, 1993). Se considera ca pentru recolte de pana
la 4.000-5.000 kg boabe/ha, absorbtia azotului se incheie, de obicei la inflorit, iar pentru recolte
mai mari, absorbtia azotului se prelungeste pana in faza de umplere a bobului.
plantei de grau
Trebuie subliniat ca, in conditiile in care fosforul si potasiul sunt in cantitate suficienta,
marimea recoltelor este data de continuitatea nutritiei cu azot.
Ca urmare, la stabilirea dozelor de azot si la fractionarea acestora trebuie sa se tina cont
de: cerintele plantelor de grau pe faze de vegetatie, cantitatea de azot din sol accesibil plantelor
de-a lungul vegetatiei, mobilitatea azotului in sol si pericolul deplasarii sale in adancime, cu apa
din precipitatii.
La ingrasarea cu azot a graului se pot distinge 4 perioade (dupa M. SEIFFERT, 1981).
Prima este toamna (inainte de semanat si la inceputul vegetatiei), cand azotul administrat
are ca efect o mai buna dezvoltare a plantelor in fazele de inradacinare-infratire si pana la
intrarea in iarna, in conditii normale, pe terenurile agricole bine exploatate, ingrasarea de toamna
cu azot ar trebui sa nu fie necesara, deoarece cerintele plantelor sunt satisfacute de azotul eliberat
prin descompunerea substantelor organice din sol (radacini, resturi vegetale), de rezervele
solului, de remanenta ingrasamintelor aplicate plantei premergatoare (fig.3.36, dupa D.
SOLTNER, 1990).
Fig. 3.36. - Evolutia cerintelor plantei de grau fata de azot si momentele reper de administrare a
ingrasamintelor
Simnic (brun-roscat)
Oradea (brun-argilic)
Livada (brun-podzolit)
Tabelul 3.14
Procentul din doza de azot aplicat toamna care se pierde prin levigare, in functie de cantitatea de
precipitatii (%)
50 mm
100 mm
150 mm
200 mm
300 mm si peste
administrat direct graului si 0,8 kg P 2O5/t de gunoi, daca a fost aplicat la planta premergatoare.
Doza rezultata din calcul se majoreaza cu 20 - 40 kg P 2O5/ha pe solurile cu mai putin de 5 mg
P2O5/100 g sol.
Marimea dozei de fosfor este cuprinsa, de regula, intre 60 si 320 kg/ha, fosforul fiind
incorporat in mod obisnuit sub aratura. Sub forma de ingrasaminte complexe, fosforul se poate
administra si la patul germinativ.
Potasiul. ingrasarea cu potasiu este necesara numai pe solurile insuficient aprovizionate
cu potasiu (sub 15 mg K2O accesibil/100g sol). Potasiul favorizeaza sinteza glucidelor, sporeste
rezistenta la ger, cadere si boli. Insuficienta potasiului determina incetinirea cresterii, scurtarea
internodiilor, cioroza, necroza marginala a frunzelor.
In situatiile in care compozitia chimica a solului impune, se pot aplica 40 - 80 kg K 2O/ha,
sub forma de sare potasica sub aratura sau sub forma de ingrasaminte complexe, Ia pregatirea
patului germinativ. Trebuie subliniat ca,
intr-un sistem intensiv de agricultura, pentru a
obtine productii mari, se apreciaza ca administrarea potasiului devine o masura obligatorie pe
toate tipurile de sol.
Ingrasamintele organice. Cele obisnuit folosite: gunoiul de grajd semifermentat si
mustul de gunoi sunt bine valorificate de cultura graului. Aceste ingrasaminte pot fi aplicate
direct in cultura graului, sau, mai frecvent, la planta premergatoare (porumb, sfecla), urmand ca
graul sa beneficieze de efectul remanent.
Administrarea ingrasamintelor organice este importanta indeosebi pe solurile
argiloiluviale (acide, cu multa argila), precum si pe solurile erodate sau prea usoare, deoarece pe
langa aportul de elemente nutritive, ele imbunatatesc proprietatile fizice, chimice si biologice ale
solului.
Dozele administrate pe terenurile destinate culturilor de graului sunt de
incorporate sub aratura, iar sporurile de recolta pot depasi 1.500 kg boabe/ha.
15-20 t/ha,
Se poate afirma ca, de starea in care se prezinta solul in momentul semanatului depinde in
cea mai mare masura felul cum vegeteaza plantele de grau in toamna si, implicit, capacitatea lor
de a trece peste perioada de iarna.
Pregatirea terenului pentru semanatul graului pune adesea probleme deosebite din cauza
timpului ramas de la recoltarea premergatoarei si pana la semanat, a conditiilor meteorologice
dificile din perioada de efectuare a lucrarilor (seceta de la sfarsitul verii si inceputul toamnei) si a
suprafetelor mari care trebuie pregatite si semanate intr-un interval relativ scurt de timp.
Graul cere un sol afanat pe circa 20 cm adancime, cu suprafata nu foarte maruntita, dar
fara bulgari in sol, asezat, nivelat, fara resturi vegetale pentru a permite semanatul in bune
conditii.
In cazul premergatoarelor timpurii. Dupa recoltare se recomanda o lucrare
de dezmiristit, efectuata imediat dupa eliberarea terenului (cel mult l - 2 zile intarziere). Prin
aceasta lucrare se urmareste maruntirea resturilor vegetale si amestecarea lor cu solul, afanarea
stratului superficial al solului pentru a impiedica pierderea apei prin evaporatie, distrugerea
buruienilor existente si crearea conditiilor favorabile pentru germinarea semintelor de buruieni
aflate in sol si a samulastrei, care vor fi distruse prin lucrarile ulterioare. Daca se intarzie cu
efectuarea lucrarii, solul pierde repede rezerva de apa, se intareste si de multe ori nu mai poate fi
arat sau aratura iese bulgaroasa; ca urmare, se amplifica pierderile de apa prin evaporatie din
cauza suprafetei bulgaroase a araturii si apar dificultati la lucrarile ulterioare ale solului.
In continuare, solul se ara imediat, la 20 - 22 cm adancime, cu plugul in agregat cu grapa
stelata, intarzierea araturii are efecte nedorite: imburuienare; pierderea rapida a umiditatii din
solul care nu mai este protejat de plante; solul se intareste si nu se mai poate ara; orice intarziere
a efectuarii araturii conduce la scaderi progresive de recolta.
In situatiile in care solul este prea uscat si nu se poate ara imediat sau prin aratura se scot
bulgari mari, atunci se efectueaza numai o lucrare de dezmiristit si se asteapta caderea unor
precipitatii ceva mai importante, care sa imbunatateasca conditiile de umiditate din sol si care sa
permita o aratura de calitate. Graul nu necesita araturi prea adanci. Ca urmare, adancimea araturii
trebuie stabilita in camp, in functie de starea terenului, astfel incat sa fie incorporate resturile
vegetale (miristea si buruienile) si fara a scoate bulgari, in conditiile unor terenuri bine lucrate an
de an, se poate ara doar la 18 - 20 cm adancime.
Trebuie realizata afanarea solului pe urmele compactate de trecerile repetate cu tractorul
(pentru lucrarile de ingrijire din timpul vegetatiei si la recoltare). Dezvoltarea sistemului
radicular al plantelor de grau si patrunderea radacinilor in profunzime sunt favorizate de afanarea
adanca a solului; ca o consecinta, gradul de compactare a solului influenteaza in mare masura
dezvoltarea in ansamblu a plantelor si formarea componentelor de productie (fig. 3.37, dupa D.
SOLTNER, 1990).
Pana in toamna, aratura trebuie prelucrata superficial, pentru maruntirea bulgarilor,
nivelarea terenului, distrugerea buruienilor care rasar. Lucrarile sunt efectuate la noi, cel mai
adesea, cu grapa cu discuri in agregat cu grapa cu colti reglabili si lama nivelatoare. Se
recomanda ca primele lucrari sa fie facute perpendicular sau oblic fata de directia araturii, pentru
a asigura nivelarea terenului.
Fig. 3.37. - Influenta compactarii solului asupra dezvoltarii in profunzime a radacinilor si asupra
formarii unor componente de productie la grau
Pregatirea patului germinativ se face chiar inainte de semanat, prin lucrari superficiale cu
combinatorul (de preferat) sau cu grapa (grapa cu discuri in agregat cu grapa reglabila si lama
nivelatoare); de regula, se recomanda ca aceasta ultima lucrare sa fie efectuata perpendicular pe
directia de semanat. Trebuie sa se urmareasca realizarea unei suprafete nivelate, curate de
buruieni, afanata pe adancimea de semanat, dar nu prea maruntita, si ceva mai tasata sub
adancimea de semanat, pentru a asigura ascensiunea apei (spre semintele in curs de germinare).
Prezenta bulgarasilor este importanta deoarece: protejeaza suprafata solului pe timpul
iernii, prin retinerea zapezii si reducerea eroziunii eoliene; diminueaza compactarea in timpul
sezonului rece, indeosebi in regiunile bogate in precipitatii.
Dupa premergatoarele tarzii (floarea-soarelui, porumb, sfecla de zahar, cartofi de
toamna, soia). Este necesara curatirea cat mai buna a terenului de resturi vegetale, urmata de
discuiri repetate (1-2 lucrari) pentru maruntirea resturilor de plante si a buruienilor.
Aratura se efectueaza imediat, ceva mai adanc, la 20 - 25 cm adancime, cu plugul in
agregat cu grapa stelata, urmarindu-se incorporarea resturilor, fara insa a scoate bulgari; pana la
semanat ar trebui sa ramana cel putin 2-3 saptamani, pentru ca pamantul afanat prin aratura sa se
aseze.
In continuare, aratura se lucreaza in mod repetat, cu diferite utilaje (grape cu discuri,
combinatoare) pentru mruntire, nivelare si pregatirea patului germinativ.
Pe terenurile bine lucrate in anii anteriori (arate adanc, afanate, nivelate), aratura poate fi
inlocuita prin doua lucrari cu grapa cu discuri grea sau medie; aceasta lucrare permite
mobilizarea solului pana la 12 - 16 cm adancime, realizandu-se, concomitent, si incorporarea
ingrasamintelor minerale si, eventual, a resturilor vegetale, bine maruntite anterior. In continuare,
se fac lucrari de intretinere a araturii si pregatirea patului germinativ (cu grapa sau
combinatorul), conform celor prezentate anterior. Aceeasi tehnologie se recomanda in toamnele
secetoase, atunci cand solul este foarte uscat si nu se poate ara sau prin aratura ar rezulta bulgari
greu de maruntit.
Pregatirea terenului prin discuit este, uneori, preferabila araturii si pentru a nu intarzia
semanatul graului. Se obtine o viteza mare de lucrare a solului, acesta se aseaza mai repede ca
dupa arat, terenul ramane mai nivelat, economia este de 0,3 pana la 0,5 pentru forta de munca si
de 11 - 14 l motorina/ha (dupa GH. BALTEANU, 1989). Aceasta lucrare se efectueaza cu bune
rezultate dupa soia, sfecla, cartof, dar este mai dificil sau chiar imposibil de efectuat dupa
floarea-soarelui sau dupa porumb (raman cantitati mari de resturi vegetale).
2.4. Samanta si semanatul
Samanta de grau destinata semanatului trebuie sa apartina unui soi zonat, sa provina din
culturi special destinate producerii de samanta (loturi semincere), din categoriile biologice
samanta certificata a primei si celei de-a doua inmultiri, sa aiba puritatea fizica minimum 98%,
facultatea germinativa minimum 85% si MMB cat mai mare.
Tratarea semintelor inainte de semanat este obligatorie. Tratamentele se pot diferentia in
functie de agentul patogen si de modalitatea de infestare. In prezent, atat impotriva agentilor
patogeni transmisibili prin samanta, cu spori pe tegumentul semintei, cum sunt malura
comuna (Tilletia spp.) si fuzarioza (Fusarium spp.), cat si in cazul agentilor patogeni cu spori in
interiorul bobului, cum ar fi taciunele zburator (Ustilago tritici), se recomanda tratamente cu
preparate pe baza de carboxin (Vitavax 200, 2,0 l/t de samanta), oxichinoleat de cupru (Quinolate
15 PUS, 2 kg/t de samanta) sau prochloraz + carbendazin (Prelude SP, 2,0 kg/t de samanta).
Pentru agentii patogeni transmisibili prin sol, cum ar fi malura comuna, fuzarioza si
malura pitica (Tilletia controversa) este posibila tratarea semintelor inainte de semanat, cu
produse speciale, dar aceste tratamente au eficacitate redusa. Ca atare, in cazul infestarii
puternice a solului este necesar un interval mai mare de pauza inainte de revenirea graului pe
acelasi teren.
Pe terenurile unde este frecvent atacul de daunatori in toamna, indeosebi pe terenurile cu
o incarcatura mare de paioase (sau la graul cultivat dupa grau), unde infestarea cu gandac
ghebos (Zabrus tenebrioides) sau viermi sarma(Agriotes ssp.) este puternica, se recomanda
tratarea semintelor cu preparate insectofungicide, cum ar fi lindan + tiophanat methyl + thiuram
(Tirametox, 3,0 kg/t de samanta), lindan + oxichinoleat de cupru + lindan (Chinodintox
PTS,
2,5 Kg/t samanta) sau lindan + carboxin + thiuram (Vitalin 85 PTS). Sunt controlate
astfel bolile transmise prin samanta si daunatorii care ataca in toamna (gandacul ghebos, viermii
sarma, mustele cerealelor).
Tratamentele se efectueaza imediat inainte de semanat, urmarindu-se cu mare atentie
amestecarea cat mai uniforma a preparatelor cu samanta.
Epoca de semanat a graului se stabileste astfel incat, pana la venirea iernii sa ramana 40 50 zile in care plantele sa vegeteze normal, in care sa se acumuleze 450 - 500C temperaturi
pozitive, astfel incat, la intrarea in iarna plantele de grau sa ajunga in stadiul de 2 - 3 frati si 3 - 4
frunze (fara ca fratii sa fie prea dezvoltati).
Daca se intarzie semanatul fata de perioada optima recomandata, plantele rasar tarziu, nu
infratesc, intra in iarna neinfratite si necalite, fiind sensibile la ger, primavara lanul va avea o
densitate mica si se imburuieneaza mai usor, vegetatia se intarzie si se prelungeste spre vara,
apare pericolul de sistavire a boabelor. De asemenea, boabele de grau aflate in curs de germinare
sunt foarte sensibile la temperaturi scazute; aceeasi sensibilitate manifesta plantutele rasarite dar
neinfratite, cu sistemul radicular inca slab dezvoltat.
Daca se seamana prea devreme, plantele de grau se dezvolta prea puternic, sunt expuse
inca de la inceputul vegetatiei atacului de daunatori (afide, muste) si boli, lanul se imburuieneaza
din toamna; masa vegetativa bogata face ca plantele sa fie sensibile la ger si asfixiere pe timpul
iernii; in primavara lanul este foarte des, plantele sunt predispuse la cadere si sensibile la boli,
boabele raman mici datorita densitatii exagerate.
Indiferent de zona de cultivare, epoca optima de semanat a graului de toamna in Romania
este l - 10 octombrie.Pentru zonele din sud, vest si Campia Transilvaniei, intervalul care trebuie
luat in calcul este 25 septembrie - 10 octombrie; pentru zona colinara, nordul tarii si depresiunile
intramontane, se recomanda sa se semene ceva mai devreme, in intervalul 20 septembrie - 5
octombrie.
Densitatea de semanat la grau trebuie stabilita astfel incat sa se asigure, la recoltare, o
densitate de 500 - 700 spice/m2. Pentru a realiza acest lucru trebuie sa fie semanate 450 - 600
boabe germinabile/m2. Intre aceste limite, densitatea de semanat se stabileste in functie de
capacitatea de infratire a soiului, data semanatului (fata de epoca optima), calitatea pregatirii
patului germinativ, umiditatea solului (asigurarea umiditatii pentru un rasarit rapid). De
asemenea, trebuie luat in calcul un procent mediu de rasarire in camp, pentru conditii bune de
semanat, de 85-95% (din boabele germinabile semanate). Procentul de rasarire in camp depinde
in cea mai mare masura de: tratamentele efectuate la samanta; starea solului la semanat, sub
aspectul asigurarii umiditatii si a calitatii patului germinativ, si care depinde, la randul sau de
utilajele cu care s-a lucrat (tab. 3.15, dupa K. BAEUMER, 1971).
Graul are capacitatea ca, prin^ infratire sa-si corecteze, intre anumite limite, densitatile
nefavorabile. In asemenea situatii, administrarea ingrasamintelor in primavara, in doze ceva mai
ridicate stimuleaza dezvoltarea vegetativa si productivitatea plantelor existente; prin
administrarea de ingrasaminte se urmareste sa se asigure o nutritie foarte buna a plantelor pentru
ca numarul mic de frati si spice la m 2 sa fie compensat prin numarul mare de boabe in spic, cu
MMB cat mai ridicata. Totodata, combaterea buruienilor prin erbicidare trebuie efectuata cu mai
mare atentie in culturile rare, pentru a elimina, pe cat posibil, concurenta buruienilor.
Tabelul 3.15
Corelatia intre facultatea germinativa, determinata in laborator si rasaritul in camp, la samanta de
grau tratata si netratata
Facultatea germinativa
Anul
(%)
1966
1967
1968
Samanta netratata
Samanta tratata
97
53
86
90
53
63
80
53
57
95
71
73
88
67
69
95
67
76
87
53
72
78
49
65
D (Longran 60 WP, l l/ha), clorsulfuron (Glean 75 DF, 15-20 g/ha) sau amido-sulfuron (Grodyl,
20-40 g/ha).
Buruieni dicotiledonate problema in cultura graului sunt considerate speciile Galium
aparine si Galeopsis tetrahit, pentru combaterea carora se recomanda preparatele continand
fluoroxipix + 2,4-D + dicamba (Starane 200 + Icedin Forte, 0,6 + 2,0 l/ha) sau 2,4-D + dicamba
(Oltisan Extra, l l/ha).
Administrarea acestor preparate se face in aceleasi faze de vegetatie ale graului si ale
buruienilor mentionate mai sus, tratamentele putand incepe mai devreme, cand temperatura a
depasit 6C. Se subliniaza ca, intarzierea aplicarii erbicidelor pana la formarea celui de-al doilea
internod poate determina aparitia unor efecte fitotoxice la grau.
Combaterea buruienilor monocotiledonate apare ca necesara doar in anumite zone
limitate din Romania. Speciile respective: Apera spica venii (iarba vantului) si Avena
fatua (odosul) gasesc conditii favorabile de 'dezvoltare in zonele colinare, umede din Banat,
Transilvania, Bucovina.
Pentru combaterea ierbii vantului se fac tratamente cu erbicide pe baza de tralkoxidim
(Grasp CE, 2 - 2,5 l/ha), fenoxapropetil (Puma CE, 0,8 - 1,0 l/ha), diclofopmetil (Illoxan CE, 2,5
l/ha), aplicate primavara, cand buruiana are l - 3 frunze. Se mai pot folosi trialat (Avadex BW, 56 kg/ha), aplicat inainte de semanat si incorporat in sol, sau terbutrin (Granarg 50 PU, 3-5 kg/ha),
aplicat fie toamna, imediat dupa semanat sau dupa rasarit, sau primavara in faza de l - 3 frunze
ale buruienii.
Pentru combaterea odosului se recomanda preparatele pe baza de trialat, aplicate inainte
de semanat, cu incorporare cu grapa cu colti la 2 - 4 cm adancime, sau preparatele Puma S sau
Grasp, aplicate dupa recomandarile prezentate la iarba vantului.
In mod obisnuit, tratamentele contra buruienilor dicotiledonate si monocotiletonate se
efectueaza combinat (de exemplu, Grasp + Icedin Forte, 20 g + 2,5 l/ha sau Puma S + Icedin
Forte, 0,8-1,0 + 2,0 l/ha).
Combaterea daunatorilor din culturile de grau se realizeaza prin masuri preventive si
curative. Pentru diminuarea atacului de gandac ghebos (Zabrus tenebrioides Goeze), trebuie
evitata amplasarea graului pe terenurile infestate si, de asemenea, se trateaza samanta inainte de
semanat, in cazuri extreme, cand in toamna se constata un atac puternic de larve de gandac
ghebos, se recomanda tratamente cu insecticide organofosforice (Dursban 480 EC sau Pirimex
48 EC , 2,5 l/ha; Basudin 600 EW, 2 l/ha), la avertizare; pragul economic de daunare (PED) este
de 5% plante atacate.
Impotriva plosnitelor cerealelor (Eurygaster spp. si Aelia spp.) se efectueaza tratamente
impotriva adultilor hibernanti, la avertizare, la un PED de 7 exemplare/m 2 si numai dupa ce peste
80% din populatia de plosnite a parasit locurile de iernare (padurea), de regula, in a doua decada
a lunii aprilie, cand temperatura depaseste 10C. Tratamentele impotriva larvelor se fac la
avertizare, la inceputul lunii iunie, dupa ce acestea au trecut de varsta a 2-a, la un PED de 3
larve/m2; adesea este necesara repetarea tratamentului, dupa un interval de maximum 7-10 zile,
daca dupa primul tratament au mai ramas peste 3 larve/m 2 (l larva/m2pentru culturile
semincere).
Se recomanda folosirea insecticidelor continand triclorfon (Onefon 90 PS, 1,2 kg/ha),
dimetoat (Sinoratox 35 CE, 3,5 l/ha), deltametrin (Decis 2,5 EC, 0,3 l/ha), alfametrin (Fastac 10,
150 ml/ha), lambda-cihalotrin (Karate 2,5 EC, 0,3 l/ha).
Viermele rosu al paiului (Haplodiplozis marginala), este un daunator periculos, a carui
prezenta este semnalata mai frecvent pe terenurile grele, argiloase din judetele Arges, Teleorman,
Buzau, Prahova, Dambovita, Olt; se recomanda evitarea monoculturii si recoltarea mai timpurie
a lanurilor atacate inainte de migrarea daunatorului in sol. Pe terenurile cu peste 5-6 larve/planta,
se fac 3 tratamente, primavara, la avertizare, in perioada de zbor a adultilor si de aparitie a
larvelor, cu preparatele mentionate la combaterea plosnitelor.
Gandacul balos al ovazului (Lema (Oulema) melanopa) extins mult in ultimele decenii in
culturile de grau din tara noastra se combate prin tratamente repetate, impotriva adultilor si a
larvelor. Adultii apar atunci cand temperatura trece de 9 - 10C, de obicei incepand din a doua
jumatate a lunii aprilie; PED este de 10 adulti hibernanti/m2 si de 250 larve/m2 in cazul atacului
in vetre. Tratamentele se fac cu preparate pe baza de dimetoat, deltametrin, lambda-cihalotrin,
quinalfos (Ecalux CE, 1,25 l/ha).
Carabuseii cerealelor (Anisoplia ssp.) se combat prin tratamente efectuate la aparitia
adultilor (sfarsit de mai, inceput de iunie) la un PED de 3 exemplare/m, folosind aceleasi
preparate recomandate pentru combaterea plosnitelor.
Mustele cerealelor (musca neagra - Oscineila frit; musca de Hessa -Mayetiola
destructor) sunt daunatoare in cazul atacului de toamna, care este cel mai pagubitor prin larve,
mai ales in situatiile in care graul a fost semanat timpuriu si toamna este lunga si calduroasa.
Foarte importante sunt masurile preventive, precum si tratamentele la samanta.
Soarecii de casa (Microtus arvalis) se combat cu fosfura de Zn, 3%, administrata sub
forma de momeli.
Combaterea bolilor se face in mod eficient prin combinarea metodelor preventive cu
cele curative (combatere integrata).
Fainarea (Erysiphe graminis), boala cu transmitere prin sol, se manifesta indeosebi in
perioada cresterii intense a plantelor de grau, cand acestea sunt foarte sensibile. Atacul este
favorizat de o densitate prea mare a lanului, de aplicarea unor doze prea mari de azot, de vremea
racoroasa, umeda si cu nebulozitate ridicata.
Masurile preventive constau din cultivarea de soiuri rezistente, respectarea rotatiei,
distrugerea samulastrei, asigurarea densitatii normale a lanului, fertilizarea echilibrata.