UNIVERSITATEA DE STIINTE AGRONOMICE SI MEDICINA

VETERINARA BUCURESTI

FACULTATEA DE HORTICULTURA

PARTICULARITATI BIOLOGICE
LA PORUMB

ANDREI CLAUDIU PAUL

ANUL I, ID

2016

1
 Cuprins:
 Introducere............................................................................................3
o Importanta.
o Compozitie chimica.
o Origine.
o Raspandire.
o Productie globala.
 Particularitati biologice.........................................................................7
 Bibliografie.........................................................................................18

2
 Importanta.
Porumbul (Zea mays ssp. mays) ocupa
al treilea loc, ca importanta, intre
plantele cultivate pe glob. Aceasta
pozitie, din punct de vedere agricol,
este motivata printr-o serie de
particularitati:

- Prezinta o mare capacitate de

productie, cu circa 50% mai ridicata
fata de celelalte cereale.

- Are o mare plasticitate ecologica,

care ii permite o larga arie de
raspandire, dand recolte mari si relativ
constante, mai putin influentate de
abaterile climatice.

- Este o planta prasitoare, buna premergatoare pentru majoritatea culturilor.

- Suporta monocultura mai multi ani.

- Are un coeficient mare de inmultire (150-400).

- Avand o insamantare mai tarzie in primavara, permite o mai buna esalonare a

lucrarilor agricole.

- Cultura este mecanizabila 100%.

- Recoltarea se face fara pericol de scuturare.

- Valorifica foarte bine ingrasamintele organice si minerale, cat si apa de

irigatie.

- Posibilitatile de valorificare a productiei sunt foarte variate.

Din 100 kg boabe se pot obtine 77 kg sau 63 kg amidon, 44 l alcool, 71 kg de
glucoza, 1,8-2,7 l ulei si 3,6 kg turte.

3
Porumbul este utilizat in alimentatia omului, in furajarea animalelor si ca
materie prima pentru diferite industrii.
In alimentatia omului, porumbul se utilizeaza sub forma de malai din care se
prepara mamaliga sau diferite preparate de patiserie, fulgi de porumb, porumb
zaharat conservat sub forma de boabe sau stiuleti pentru salate si garnituri,
porumb fiert sau copt, popcorn, etc.
In furaje furajare porumbul are o valoare nutritiva de 1,17-1,30 unitati nutritive,
la 1 kg de boabe.
Din ciocalai se obtine furfurol, nutreturi pentru rumegatoare sau sunt folositi
drept combustibili.
Planta intreaga verde se poate utiliza pentru obtinerea unor combustibili sau se
insilozeaza in fata la lapte-ceara a boabelor, cand asigura un furaj deosebit de
valoros.

Compozitie chimica.
Boabele contin in medie: Apa 13,5%, proteine 10%, glucide 70,7% (din care
amidon 61%), grasimi 4%, saruri minerale 1,4% si substante organice acide
0,4%.
Amidonul este format din amilopectine (72-77%) si amiloza (21-28%). El este
repartizat pe componentele bobului in proportie de 98% in endosperm, 1,3% in
embrion si 0,7% in pericarp.
Proteinele, in proportie de 15-18%, contin 45% prolamine, 35% gluteine si 20%
globuline. Din totalul proteinelor 73,1% se acumuleaza in endosperm, 23% in
embrion si 2,2% in pericarp. In componenta uleiului intra in proportie de 46%
acid oleic, 41,5% acid linoleic, 7,8% acid palmitic, 3,5% acid stearic si altii.

Boabele contin vitaminele B1, B2, E, PP si in proportie mai mare vitamina A.

Vitamina C lipseste.

Compozitia chimica este mult influentata de soi sau hibrid, conditiile de

vegetatie si tehnologia aplicata.

4
 Origine.
Porumbul este varianta domesticita a
plantei denumita teosint. Cele doua
plante au aspect diferit, porumbul
avand o singura tulpina inalta, cu mai
multe frunze si teosint fiind o planta
scurta si stufoasa. Diferenta dintre cle
doua este controlata in mare parte de diferentele in doar doua gene.

Porumbul (Regional papusoi, cucuruz) apartine familiei Poaceae si este o

cereala originara din America Centrala cultivata azi în multe regiuni ale lumii
ca planta alimentara, industriala și furajera, reprezinta alaturi de grau 80% din
producția de cereale. Dupa analiza polenului gasit la Mexico City vechimea
porumbului ar fi de circa 80.000 de ani, ceea ce ar pleda pentru existenta unei
specii salbatice.
Pe baza datelor arheologice si a reconstituirilor experimentale se presupune ca
dezvoltartea filogenetica a porumbului sa produs in patru etape:

- Prima etapa presupune existenta porumbului salbatic, de ''tip tunicat'', cu

inflorescente bisexuate si stiuleti de pana la 2,5 cm lungime.

- In etapa a doua s-a produs o mutatie care a determinat aparitia porumbului

''cu bobul golas''.

- In etapa a treia (anii 3.400 - 2.300 i.e.n.) porumbul a fost luat in cultura.

- In etapa a patra, s-au produs hibridari cu Tripsacum si Euchlena, care au

condus la aparitia porumbului din anii 100 - 200 e.n. si care a evoluat spre
formele actuale.

Se considera ca exista doua centre de formare a porumbului in America:

- La nord de ecuator, unde predomina formele centrului primar Mexic -

Guatemala.

- La sud de ecuator, unde predomina germoplasma centrului primar Peru -

Bolivia.

5
Colonistii europeni ajunsi in America de Nord si-au insusit repede cultura
porumbului, pe care l-au denumit ''Indian Corn'', planta ramanand pana astazi o
principala cultura a acestui continent. Porumbul a fost adus in Europa inca de la
prima calatorie a lui Columb, in 1493. Introdus mai intai in Spania, porumbul s-
a raspandit destul de repede in cultura. Din Spania porumbul a fost dus curand
spre rasarit, mai intai in Italia. De aici venetienii l-au dus mai departe in orientul
apropiat. Portughezii la randul lor au dus porumbul in Indonezia si Africa.
In tara noastra porumbul este introdus pe la sfarsitul secolului XVII-lea. In
Muntenia porumbul a fost adus in timpul domniei lui Serban Cantacuzino (1678
- 1688) iar in Moldova pe vremea lui Constantin Duca-Voda (1693 - 1695).

Raspandire.
Porumbul este raspandit astazi in toate continentele, ocupand in agricultura
mondiala, dupa suprafata, al 3-lea loc printre plantele agricole. Cele mai intinse
suprafete cu porumb sunt in SUA 27,8 mil. ha, dupa care urmeaza China cu
23,4 mil. ha, Brazilia cu 12,3 mil. ha, Mexic cu 7,2 mil. ha, India cu 6,5 mil. ha,
etc. Productia medie mondiala este cumprinsa intre 4000 - 4400 kg/ha.

Productie globala (2015).

6
Particularitati biologice.
Porumbul este o planta anuala, erbacee, monocotiledonata.

Embrionul dezvolta o singura radacina, care

creste foarte repede in adancime. Din mezocotilul
embrionului pornesc radacinile adventive
seminale in numar de 3 - 7. Acestea impreuna cu
radacina embrionara constituie sistemul radicular
''temporar'' al plantei. La cateva zile dupa rasarit,
planta formeaza in sol, la mica adancime, primul nod tulpinal. Distanta intre
samanta si primul nod, numita mezocotil este mai mica sau mai mare, in functie
de adancimea de semanat. Aceasta portiune este de fapt primul internod al
tulpinii de porumb si el este capabil sa formeze radacini din orice punct al
lungimii sale. In continuare, planta formeaza pe tulpina, in sol, mai multe
noduri. Din fiecare nod subteran se formeaza 8 - 16 si chiar 20 de radacini.
Acestea constitue radaciniile adventive propriu-zise ala porumbului, sau
radacinile permanente. Exista o relatie determinanta intre numarul de noduri
subterane si durata perioadei de vegetatie a porumbului. Cu cat numarul de
noduri este mai mare, cu atat perioada de vegetatie soiurilor sau hibrizilor este
mai lunga.
Porumbul mai formeaza radacini adventive aeriene (radacini ancora) din
nodurile 2 - 7 de la suprafata. Radacinile ce se formeaza din nodurile apropiate
de baza tulpinii patrund in sol, unde ramifica si indeplinesc functii de absorptie
si sustinere. Radacinile adventive aeriene au tesut mecanic foarte dezvoltat si
opun rezistenta mare la presiune, incovoiere si tractiune. Ele ajuta la o mai buna
fixare a plantei.

Sistemul radicular al porumpului este

fasciculat, ca si al celorlalte cereale. El este insa
mult mai dezvoltat si patrunde in sol pana la 2,4
m adancime. O planta exploreaza circa 6 mc de
sol. In soluri cu umiditate mai redusa, sistemul
radicular al porumbului este mai dezvoltat si are
o suprafata de absorptie mai mare decat in solurile umede. Pe soluri fertile,
masa radacinilor este mai mare. Este demonstrat insa faptul ca suprafata de
7
absorptie pentru substantele minerale a radacinilor de porumb este resdusa fata
de volumul de sol pe care il ocupa, intrucat nu intodeauna cresterea radacinilor
este insotita de o sporire a suprafetei absorbante. Totusi radacinile porumbului
utilizeaza apa din cea mai mare parte a volumului de sol pe care il ocupa.

Tulpina porumbului este formata din 8 - 12 internoduri si

variaza foarte mult ca inaltime (De la 30 la 900 cm).
Formele de porumb cu perioada de vegetatie scurta au
tulpina mai scunda in comparatie cu formele semitardive
sau tardive. Internodiile sunt rotunde in sectiune, cu
exceptia celor mijlocii (Pana la inflorescenta femela
superioara), care sunt prevazute cu un jgheab longitudinal.
Grosimea internodiilor este variabila (De la 20 mm la baza
pana la 60 mm la mijloc, apoi se subtiaza, ajungand la 5 -
10 mm sub panicul). Tulpina porumbului este plina cu maduva, iar vasele
conducatoare de seva se gasesc dispuse neregulat in aceasta maduva.
Din nodurile de la baza, tulpina porumbului emite lastari, numiti curent ''copili''.
Capacitatea de lastarire nu este aceeasi la toate soiurile si hibrizi cultivati.
Porumbul cu talie mica se dovedeste superior ca productie porumbului cu portul
inalt, prin faptul ca se cultiva la desnitate mai mare. Densitatea la porumb
constitue una din componentele cele mai importante ale productiei.
Reducerea inaltimii tulpinii de prorumb, dintr-o animita grupa de vegetatie, se
realizeaza nu prin reducerea numarului de internodii, ci prin scurtarea si
ingrosarea lor. Numarul si marimea frunzelor, precum si dimensiunile
stiuletiilor raman aproape neschimbate.
Tulpina porumbului trebuie sa prezinte o mare rezistenta la cadere. Caderea
porumbului aduce prejudicii mari recoltarii mecanuizate si productiei.

Frunzele porumbului sunt mai mari decat la cerealele

paioase. Limbul lat-lanceolat, poate atinge lungimea de
50-80 cm, iar latimea de 4 - 12 cm. Nervura mediana a
frunzei este foarte dezvoltata pe toata lungimea ei. Pe
fata inferioara, limbul este glabru si ciliat, iar pe fata
superioara, pubescent. Marginile limbului cresc mai
repede decat partea dinspre nervura mediana, motiv

8
pentru care ele se onduleaza, dand astfel frunzei o mai mare elesticitate. Pe fata
superiara, in epiderma, se gasesc numeroase celule buliforme. In conditii de
seceta, acestea pierd apa, din care cauza limbul se rasuceste spre interior. Prin
acest proces, planta isi reduce foarte mult suprafata de transpiratie. isi mareste
deci rezistenta la seceta. contitiile ecologice au mare influenta asupra marimii
suprafetei de asimilare si a productivitatii frunzelor.
Fara indoiala, prin cresterea densitatii culturii de porumb, la o nutritie minerala
si umiditate corespunzatoare creste si suprafata foliara. Depasirea limitei optime
a indicelui suprafetei foliare atrage insa dupa sine o evidenta reducere a
intensitatii procesului de fotosinteza, cresterea sensibilitatii plantelor la cadere,
cresterea insemnata a procentului de plante sterile. Ca atare se cer cunoscute si
respectate densitatile optime pentru toate soiurile si toti hibrizii si in toate
conditiile de umiditate si nutritie minerala, adica densitatile care asigura
indicele suprafetei foliare optime pentru situatiile date.
Ritmul de crestere cel mai accentuat al suprafetei foliare se inregistreaza la
circa 35 de zile dupa rasarit, adica din momentul inceperii alungirii intensive a
internodiilor, prin aparitia de frunze noi si prin dezvoltarea acestora. Dinamica
suprafetei foliare inregistreaza un maximum dupa inflorire. In continuare
suprafata foliara creste, datorita in primul rand iesirii din functiune a frunzelor
aflate pe treimea inferioara a tulpinii. Durata activitatii unei frunze de porumb
depinde de timpul in care s-a format. Primele frunze au o activitate mai scurta si
ele joaca un rol de mare importanta pentru primele etape in organogeneza
porumbului. Urmatoarele frunze au o durata foarte lunga, o suprafata de
asimilare mai mare si ele joaca rolul de baza in evolutia procesului de formare a
recoltei. Frunzele tinere asimileaza mai energetic si acumuleaza mai multa
substanta uscata la unitatea de suprafata decat frunzele mai batrane.
Productivitatea marita a frunzelor tinere situate la etajele superioare se explica
numai printr-o iluminare mai buna si printr-o asimilare mai intensa a bioxidului
de carbon, dar si printr-un continut ridicat de azot si fosfor, care participa la
formarea substantelor plastice.
In lanurile de porumb cu frunze orizontale, lumina solara patrunde in intregime
numai pana la frunzele superioare, frunzele de la baza beneficiand de mai
putina lumina. In pozitie mai erecta a frunzelor, lumina patrunde mai adanc si
suprafata foliara ce beneficieaza de mai multa lumina creste. In acest fel, se
creaza conditii pentru o activitate fotosintetica mai mare si deci pentru
9
producerea unei cantitati mai mare de substanta uscata. Reducerea unghiului de
insertie a frunzei permite marirea densitatii de plante la hectar, fapt care atrage
dupa sine cresterea insemnata a productiei. Frunzele de porumb fara ligula
formeaza cu tulpina un unghi aproximativ 10 grade, in timp ce frunzele cu
ligula sunt asezate aproape orizontal.
Numarul de frunze constitue un criteriu din cele mai importante pentru
determinarea perioadei de vegetatie a porumbului. Formele timpurii au un
numar mai mic de frunze in comparatie cu formele semitimpurii sau tardive.
Se cunoaste ca perioada de vegetatie a porumbului este puternic influentata de
temperatura. Numarul de frunze nu este insa influentat de acest factor. El
constituie o insusire specifica a soiului sau hibridului, care nu se modifica in
functie de conditiile anului de cultura.
Se constata ca, prin cresterea temperaturii medii in perioada rasarit - inspicat, de
la 17,4 la 22,1 grade (diferenta 4,7 grade), durata acestei faze s-a redus de la 70
de zile la 47 zile (diferenta 23 zile). Sub influenta acestor conditii insa, numarul
de frunze a ramas neschimbat. In schimb, durata timpului in care s-a format o
frunza s-a scurtat de la 4,38 zile la 2,92 zile (diferenta 1,46 zile). Ritmul de
aparitie a frunzelor la soirile si hibrizii de porumb, indiferent de durata lor de
vegetatie, este practic aelasi. La un numar de 30 de soiuri si hibrizi cu durata de
vegetatie foarte diferita, timpul mediu de formare a unei frunze a fost de 3,9
zile. Cu cat numarul de frunze este mai mare, cu atat numarul de zile de la
rasarit pana la inspicare va fi si el mai mare. Diferenta, in zile, intre hibrizii sau
soiurile tardive si hibrizii sau soiurile tardive va fi egala cu diferenta numarului
de frunze inmultita cu numarul de zile necesar pentru aparitia unei frunze.
Folosind numarul de frunze ca indice al duratei perioadei de vegetatie a
porumbului putem clasifica hibrizii astfel:

- Foarte precoci, sub 13 frunze.

- Precoci, 13,1 - 14 frunze.

- Medio-precoci, 14,1 - 16 frunze.

- Medii, 16,1 - 18 frunze.

- Medio-tardivi, 18,1 - 20 frunze.

10
- Tardivi, 20,1 - 22 frunze.

- Foarte tardivi, peste 22 frunze.

Este necesara precizarea ca numarul de frunze se schimba la plantele de porumb

numai sub influenta fotoperiodismului. Aceasta schimbare este insa mai
evidenta numai la o mare deplasare a zonei de cultura, mai precis la o deplasare
de 4 - 7 grade latitudine, in functie de soi sau hibrid. Numarul de frunze ramane
deci o insusire proprie soiului sau hibridului cultivat si el nu sufera variatii sub
influenta factorilor meteorologici.

Inflorescentele. Porumbul este o planta unisexual-monoica.

Florile mascule sunt grupate intr-o inflorescenta de forma
unui panicul, situata terminal pe internodul superior al
tulpinii. Lungimea inflorescentei varieaza intre 15 si 20 de
cm, iar diametrul intre 10 si 20 cm. Paniculul este compus
dintr-un ax principal pe care se prind 10 - 40 remificatii
laterale. Spiculetele inserate pe ramificatii si pe portiunea
terminala a axului principal, sunt biflore (rareori uniflore) si
nearistate. Glumele sunt de aceeasi lungime cu spiculetele,
mai mult sau mai putin pubescente, verzi, sau cu nuante de
roz-violaceu. Lodiculele sunt mici, aproape patrate, carnoase.
In momentul infloririi, filamentele se alungesc, din care cauza anterele ies afara
din floare, depasind cu mult glumele si paleile.
Grauciorii de polen sunt de forma sferica si foarte mari pentru familia
gramineelor (80 - 145 microni). Numarul de graunciori de polen produs de
fiecare antera ajunge la 2.000. O singura inflorescenta produce in jur de 14
milioane graunciori de polen, pentru fiecare ovul revenind cate 2.000. Dupa
unii autori, cantitatea de polen produsa de o inflorescenta este mult mai mare,
pentru fiecare ovul revenind pana la 20.000 de graunciori. Dupa unele datele,
obtinute in tara noastra, cantitatea de polen produsa de o planta in conditii de
seceta varieaza intre 4.125 si 6.355 mg la hibrizi dubli si 4.138 - 4.542 mg la
hibrizi simpli. Cantitatea maxima de polent produsa de o planta se inregistreaza
in ziua a treia de la inceputul infloritului. In timpul zilei, eliberarea maxima de
polen are loc intre orele 7:30 si 9.
Temperaturile ridicate si insuficienta apei determina reducerea cantitatii de

11
polen produse de o planta de porumb. Aceste conditii determina si reducerea
capacitatii fecundative a polenului. Inflorescenta barbateasca apare inaintea
celei femeiesti. Deschiderea anterelor are loc inainte de inflorirea florii
femeiesti cu 5 - 7 zile. Aceasta diferenta poate ajunge la 10 si chiar la 20 de zile
in conditii de seceta si temperaturi ridicate. In asemenea situatii, in lanul de
porumb raman multe plante sterile.
Florile femeiesti sunt grupate in inflorescenta spic, cu
axul mult ingrosat (''spadix''). Spiculetele discupe de-a
lungul axei, in alveolele acesteia, sunt sesile, germinate,
cu glume si palei total modificate. Glumele in partea lor
inferioara sunt ingrosate, cornoase, iar in partea
superioara mai subtiri, transparent-membranoase. Paleile
sunt subtiri, membranoase, hialine, sau de culoare
rozacee, rosie sau violancee. Dupa indepartearea
boabelor, glumele persista pe ciocalau (rahisul ingrosat).
Spicultele sunt biflore, insa fertila este o singura floare, de regula cea
superioara. Acesta la inceputul formarii ei consta dintr-un geneceu, trei stamine
rudimentare si doua lodicule. Staminele si lodiculele dispar in cursul evolutiei
florale, asa incat in timpul infloririi nu mai ramane decat gineceul. Ovarul este
monocarpelar si uniovular. Stigmatele (''Matasea porumbului'') sunt lungi (10 -
15 sau chiar 75 cm la florile inferioare), verzi sau colorate. Stigmatul este
receptiv pentru polen pe toata lungimea lui.
In timpul infloririi stigmatele tuturor florilor ies din panusi si se alungesc sub
forma unui smoc de peri. Cresterea lor se opreste la 24 de ore dupa polenizare.
In cazul cand polenizarea nu se produce, stigmatele continua sa se alungeasca,
putand atinge uneori 50 - 75 cm. Capacitatea lor de receptivitate pentru polen
dureaza insa numai 6 - 10 zile.
Spicultele formeaza pe inflorescenta randuri longitudinale, drepte, de obicei
regulate, uneori insa in spirala, sau neregulate. Numarul de randuri, intodeauna
cu sot, varieaza de la 8 la 20 si chiar mai mult. O inflorescenta de dimensiuni
mijlocii poarta 700 - 800 de spiculte.
Inflorescenta, in intregimea ei, este protejata de panusi (tecile unor frunze
modificate). Ele sunt bine stranse de stiulete la unele forme si se desfac usor la
altele, caracteristica care prezinta o deosebita importanta pentru recoltarea
mecanizata.
12
Stiuletele de porumb se prinde pe un penducul, mai mult sau mai putin
dezvoltat, considerat ca o ramificati a tulpinii. Sunt cazuri cand penduculul
prezinta 1 - 2 sau chiar mai multe internoduri. Usurinta desprinderii stiuletului
de penducul constitue, de asemenea, o insusire importanta in cazul recoltarii
mecanizate.
Stiuletele matur este lung de 3 - 50 cm si are diametrul de 1,5 - 6 cm. Are forma
cilindrica, cilindro-conica sau fusiforma. Exista o mare variabilitate a marimii si
formei stiuletilor. In functie de marime, greutatea stiuletilor este de 50 - 500 g.
Inflorescentele femele iau nastere in jumatatea inferioara a tulpinii de porumb,
pe noduri, la subtioara frunzelor, din muguri axilari care se formeaza in cursul
cresterii. Inlatimea de insertie a stiuletului este o insusire de soi sau varietate. O
insertie inalta caracterizeaza formele tardive. Plantele cu astfel de insertie au o
rezistenta mai slaba la cadere, dar se preteaza mai bine la recoltatul mecanizat.
O planta de porumb formeaza unul sau mai multi stiuleti. Primul care apare este
stiuletele superior. Acesta este si cel mai bine dezvoltat. Caracteristic culturilor
obisnuite de porumb este formarea pe planta a unui singur stiulete, bine
dezvoltat. In conditii foarte favorabile de cultura, un numar insemnat de plante
formeaza si pe cel de al doilea. La un numar foarte redus de plante se poate
dezvolta si cel de al treilea stiulete. Procentul plantelor cu trei stiuleti este cu
totul neinsemnat. Exista insa unele varietati de porumb care formeaza un numar
mult mai mare de stiuleti. Acestia insa nu se dezvolta si raman sub forma de
foite (''profile''), incluse in teaca frunzei. De remarcat ca unele noduri inferioare
(2 - 6) sunt lipsite de muguri axilari, deci la acestea nu se pot forma stiuleti.
Nodurile fara muguri corespund cu internodurile a caror sectiujne este ovala si
rotunjita, fara jgheab longitudinal.
Formarea unui numar mai mare de stiuleti la porumb este conditionata de
factorii de mediu si de factorii genetici.

Bobul de porumb ca si boabele altor

cereale, este o cariopsa (Fruct uscat
indehiscent). El prezinta o foarte mare
variabilitate privind dimensiunile,
greutatea, forma si culoarea. Se
mentioneaza lungimi cuprinse intre 2,5
si 22 mm, latimi intre 3 si 18 mm,

13
grosimi de 2,7 - 8 mm, masa a 1.000 de boabe intre 30 si 1.200 g. Forma si
marimea boabelor varieaza chiar pe acelasi stiulete. Sunt mai mici boabele
dinspre varf si mai neregulate ca forma boabele dinspre baza. Culoarea bobului
rezulta din suprapunerea culoriilor proprii ale pericarpului, stratului aleuronic si
endospermului. Pericarpul poate fi galben deschis, portocaliu, brun, rosu,
visiniu sau violaceu. Culoarea stratului aleuronic variaza de la incolor la galben,
brun visiniu sau violaceu. Endospermul poate fi de culoare alba, galben deschis
sau inchis. Uneori pe acelasi stiulete de porumb se intalnesc boabe ce se abat
mult din punctul de vedere al culorii de la culoarea specifica soiului. Aceste
abateri, numite xenii, sunt determinate de tranzmiterea unor caractere alei
plantei ''tata'' chiar in anul incricisarii (F0).
Consistenta bobului, caracterul suprafetei, culoarea si forma sunt mult folosite
in sistematica porumbului.
La boabele de porumb se intalneste frecvent fenomenul de fisurare, fenomen
cosiderat aproape unanim a fi de natura fiziologica, ereditara sau hidrostatica.
Acest fenomen este foarte raspandit, iar procentul de seminte fisurate variaza de
la hibrid la hibrid si cu conditiile clomatice anuale. Procentul de boabe fisurate
este mai mare la hibrizii tardivi. Fisurarea boabelor de porumb atrage dupa sine
o serie de neajunsuri: pierderi de productie, care se pot ridica la 40 - 50% din
boabe fisurate; reducerea rasaririi in camp, din cauza infectarii semintelor prin
fisuri cu ciuperci din sol; aparitia de germeni anormali datorita patrunderii prin
fisuri a fungicidelor mercurice cu care se trateaza semintele pentru semanat;
aparitia de toxicoze alimentare la animale si oameni cand in porumbul
consumat intra o proportie mare de boabe fisurate. Este important sa se
mentioneze ca in comparatie cu hibrizii vechi, hibrizii noi care se dau in cultura
au gradul de fisurare a boabelor mult mai redus.
Structura anatomica a bobului de porumb este foarte asemanatoare cu structura
bobului de grau. Raportate la greutate totala, diferitele parti ale bobului de
porumb reprezinta: invelisul 7 - 10%; stratul aleuronic 8 - 12%; endospermul 70
- 75%; embrionul 10 - 12%. Spre deosebire de grau, la bobul de porumb
invelisul semintei este constituit dintr-o menbrana subtire, semipermeabila, iar
embrionul este mult mai dezvoltat (10 - 12%, fata de 2 - 3%).

14
Organogeneza porumbului. In dezvoltarea sa planta de porumb trece printr-un
sir de etape ale procesului de organogeneza, in fiecare etapa formandu-se parti
care desavarsesc in cele din urma in cele din urma cele doua inflorescente cu
gametii lor, capabili sa dea nastere bobului cu embrionul si endospermul sau.
In discutia procesului de organogeneza la porumb, de la inceput este cazul sa
mentionam ca axa embrionara a embrionului din bob poarta deja in miniatura 5
- 6 frunze. Acestea sunt asezate in inele concentrice, acoperite de coleoptil,
acesta fiind la randul sau incojurat de scutelum. In embrion este prezent si conul
vegetativ, al carui rol in organogeneza partii aeriene a plantei de porumb este
esential.
In conditii corespunzatoare de clima, toate frunzele pe care le va avea planta de
porumb sunt deja formate in primele 4 - 5 saptamani ale ciclului vegetativ.
Frunzele sunt produse de conul vegetativ al tulpinii, care in cele 3 - 4 saptamani
dupa germinat, se gaseste putin sub suprafata solului. Treptat apar noi frunze
pana aproape de aparitia inflorescentei mascule. De la cele 5 frunze embrionare
o planta de porumb ajunge sa formeze 13 - 23 de frunze, in functie de durata de
vegetatie ce caracterizeaza soiurile sau hibrizii. Primordiile acestor frunze sunt
insa formate in conul vegetativ inainte de a fi initiata dezvoltarea paniculelui.
O schimbare profunda in functiile conului vegetativ are loc atunci cand planta a
diferentiat complet numarul de frunze. In conditiile normale aceasta schimbare
se petrece dupa 25 - 35 de zile de la germinat. In acest moment tulpina
porumbului are formate toate nodurile si internodiile, complet numarul de
frunze, iar inaltimea ei este de numai 1 - 3 cm. Planta are de fapt vizibile 8 - 10
frunze, iar acestea stranse si masurate dau plantei inaltimea de 45 - 50 cm.
Schimbarea profunda in functiile conului vegetativ consta in formarea
embrionara a inflorescentei mascule si dezvoltarea ei pana a putea fi
recunoscuta. din acest moment internodiile inferioare ale tulpinii se alungesc cu
un ritm foarte accentuat si planta intra intr-o faza de rapida crestere verticala,
solicitand cantitati mari de apa si substante nutritive. Sistemul radicular al
plantei inregistreaza si el o crestere accentuata, ocupand un volum tot mai mare
de sol.
In evolutia sa, inflorescenta mascula a plantei de porumb trece de fapt prin mai
multe etape (IX), in etama a IV-a formand-use spiculetele, in etapa a V-a florile
din spiculete, staminele si pistilul (Care insa in scurt timp se atrofieaza), sacii
polenici si lodiculele. In etapa a VI-a se formeaza polenul.
15
Conditiile nefavorabile din aceasta etapa diminueaza capacitatea fecundativa a
acestuia. In etapa a VII-a se inregistreaza cresterea partilor ce alcatuiesc floarea,
in etapa a VIII-a aparitia paniculului din teaca ultimei frunze, iar in etapa a IX-a
inflorirea si punerea in libertate a polenului.
Inflorescenta femela in miniatura incepe sa se formeze pe conul vegetativ
numai dupa 8 - 10 zile de la initierea formarii inflorescentei mascule.
Inflorescenta femela principala (stiuletele principal) se formeaza in varful unei
ramificatii laterale, aparute catre al saptelea nod sub inflorescenta mascula. In
realitate 5 sau 6 noduri sub inflorescenta femela produc rudimente de astfel de
inflorescente. La varietatile prolifice este insa posibila formarea mai multor
inflorescente femele ( mai multi stiuleti).
Paralel cu dezvoltarea inflorescentei mascule se dezvolta si inflorescenta
femela, trecand si ea printr-un numar mare de etape (XII) pana este capabila sa
asigure capacitatea oculelor de a fi fecundate si formarea bobului.
Semnalam doar cateva aspecte din etapele mai importante:
Astfel, chiar foarte timpuriu (Din etepa a II-a) baza conului care va da nastere
inflorescentei femele se transforma in noduri si internodii foarte scurte, la
fiecare nod formandu-se primordiile unor teci de frunze, care mai tarziu, prin
dezvoltare, devin panusile ce invelesc in intregime inflorescenta femela. In
continuare (Etapa a III-a) conul de crestere se alungeste, iar mai departe (Etapa
a IV-a) se formeaza glumele si spiculetele.
In etapa a V-a se diferentiaza staminele si pistilul florilor, ca si in panicul in
aceeasi etapa se formeaza deci in floare apar ambele sexe. Chiar din aceasta
etapa insa dezvoltarea pistilului depaseste dezvoltarea staminelor. Aceasta din
urma isi inceteaza cresterea si in etapele urmatoare nu raman decat sub forma
de rudimente. Din cele doua flori in spiculet se dezvolta numai una singura. Tot
in etapa a V-a se formeaza paleile.
In etapele urmatoare (VI, VII, VIII, IX) se formeaza organele generative,
stigmatele, are loc matasitul (Etapa a VIII-a), inflorirea si fecundarea (Etapa a
IX-a). Etapele X - XII se caracterizeaza prin dezvoltarea embrionului si
desavarsirea fazelor de coacere.
Durata fazei generative constituie o particularitate de soi si hibrid, dar ea
depinde mult si de conditiile agrometeorologice. Factorii de vegetatie
nefavorabili din aceasta perioada aduc prejudicii insemnate productiei.
De conditiile din etapa a VI-a depinde fertilitatea inflorescentelor femele,
16
insuficienta apei sau a elementelor nutritive determina la aceste inflorescente o
serie de aniomalii in procesul de fecundare, cu originea in dezvoltarea celulelor
sacului embrionar. Conditiile nefavorabile din etapele VII - IX retin din crestere
inflorescenta si aparitia matasii, iar in etapele de formare a bobului, conditiile
nevaforabile conduc la o pronuntata diminuare a productiei.
In timpul vegetatiei porumbului nu se fac observatii asupra etapelor de
dezvoltare a inflorescentelor. Se poate face insa legatura intre aparitia frunzelor
si aceste etape. Se poate aprecia ca, incepand de la faza de 7 - 8 frunze inainte,
planta de porumb trece printr-o serie intreaga de procese care desavarsesc
dezvoltarea. Pe toata perioada, pana la coacerea in ceara, orice conditie
nefavorabila (Insuficienta apei sau a elementelor nutritive, temperaturi zcazute
sau prea ridicate), conduce, mai accentuat sau mai putin accentuat, in functie de
intensitatea factorilor nefavorabili si de momentul actiuniilor, la reducerea
productiei de boabe.

17
 Bibliografie:
1. Fitotehnie - L. S. Muntean, I. Borcean, Gh. V. Roman, M. Axinte, Editura
Ion Ionescu De La Brad Iasi 2003.

2. Fitotehnie Vol I Editia II - N. Zamfirescu, V. Velican, N. Saulescu, Editura

Agro-Silvica Bucuresti 1965.

3. Fitotehnie - Gh. Balteanu, V. Barnaure, Editura Ceres Bucuresti 1970.

4. Winkipedia (https://en.wikipedia.org/wiki/Maize).

18