UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI MEDICINĂ

VETERINARĂ BUCUREȘTI

FACULTATEA DE HORTICULTURĂ

REGIUNEA VITICOLĂ A PODIȘIULUI

TRANSILVANIEI

DISCIPLINA AMPELOGRAFIE

ANDREI CLAUDIU PAUL

ANUL III, ÎD

2018

1
 Cuprins:

 Introducere…………………………………………………………...……………3
 Principalele regiuni viticole ale țării noastre...........................................................4
 Regiunea viticolă a PodiȘiului Transilvaniei...........................................................6
o Suprafata cultivată cu viță-de-vie.
o Relieful.
o Climatul.
o Solurile.
o Podgoriile.
 Bibliografie............................................................................................................. 8

2
  Introducere.

Vița-de-vie este, alături de grâu, una din cele mai vechi plante de cultură care a
luat naștere cu aproximativ 4.000 de ani î.H.
Ea a fost mai întâi cultivată în partea răsăriteană a Mării Negre, în Transcaucazia,
adică în teritoriile ce apartin astăzi Georgiei, Armeniei și Azerbaidjanului.
Pe teritoriul țării noastre, vița-de-vie se cultivă încă din epoca neoliticului
mijlociu, cu aproximativ 3.000 de ani î.H.
Cultura viței-de-vie în Dacia poate fi socotită la fel de veche precum cea a
Greciei, fiind introdusă de același current migratory al arienilor, venit pe la sudul Mării
Caspice și prin sudul Rusiei.
Numeroase mărturii arheologice atestă că geto-dacii dispuneau de suprafeţe
importante cultivate cu viţă de vie, amplasate mai ales în zona deluroasă, subcarpatică.
Geograful Strabon (66 I.H. – 24 D.H.) relatează despre amploarea pe care o
luase cultura viţei de vie pe timpul regelui Burebista (70-44 I.H.), care, sfătuit de marele
preot Deceneu, ar fi dispus să fie distruse plantaţiile viticole pentru a evita abuzurile
populaţiei.
În perioada migraţiei popoarelor, cultura viţei de vie a continuat ca o ocupaţie
tradiţională.
Începând cu sec. al XIV-lea, viticultura apare tot mai frecvent în documentele
istorice. Astfel, domnitorul Alexandru cel Bun a instituit funcţia de paharnic şi de
pârcălab pentru viile de la Cotnari.
În perioada prefiloxerică au fost obţinute soiurile locale şi au fost alcătuite
pentru fiecare podgorie sortimentele proprii de soiuri. Tehnologia de cultură era simplă,
iar prevenirea şi combaterea bolilor şi dăunătorilor nu ridicau probleme deosebite.
Filoxera a fost „introdusă“ în România în jurul anului 1877 şi este semnalată
oficial la 13 iunie 1884 în comuna Chiţorani, din podgoria Dealu-Mare, de unde s-a
răspândit rapid în toate regiunile viticole ale ţării, printre ultimele numărându-se
podgoriile Huşi (1900) şi Cotnari (1912). Pentru refacerea viticulturii româneşti s-au
făcut importuri masive de viţe altoite (în special din Franţa), din soiuri străine, fără o
cercetare prealabilă a acestora, lucru care a condus la modificarea sortimentelor
autohtone stabilite de-a lungul secolelor pentru fiecare podgorie în parte.
În perioada postfiloxerică se pun bazele viticulturii ca ştiinţă, apar
numeroase lucrări, care tratează pe larg problemele viticulturii. S-a renunţat treptat la
cultura viţei de vie în formă clasică şi s-au adoptat formele înalte de conducere şi distanţe
mai mari de plantare, care permit aplicarea tehnologiilor moderne de cultură: mecanizare,
chimizare, irigare etc. În această etapă se pun bazele viticulturii ca ştiinţă, apar
numeroase lucrări, care tratează pe larg problemele viticulturii cum ar fi „Introduction à
l’Ampelographie roumaine“ (Gh. Nicoleanu, 1900), în care autorul prezintă principalele
soiuri româneşti de viţă de vie, condiţiile pedoclimatice, sistemele de cultură şi calitatea
vinurilor din principalele podgorii ale ţării. În cadrul Institutului Naţional de Cercetări
Agronomice al României (I.C.A.R.) se organizează (1937) secţia de viticultură şi
horticultură, condusă de profesorul I.C. Teodorescu. În anul 1936 se înfiinţează primele
staţiuni viticole (Drăgăşani şi Odobeşti), iar în 1957 staţiunile Iaşi, Murfatlar, Miniş,
Ştefăneşti-Argeş, Blaj şi Valea Călugărească.

3
  Principalele regiuni viticole ale țării noastre.

Viticultura este cantonată în areale precis delimitate, în cadrul cărora se pot

produce vinuri de înaltă calitate cu drept la denumirea de origine controlată (DOC).
Comportamentul viţei de vie este cu totul diferită de la o ţară la alta, de la o
localitate la alta, de la o podgorie la alta. Soiurile de viţă roditoare şi de portaltoi valorifică
diferit resursele pedoclimatice. Uniţi în sistem, factorii climă şi sol, în toate manifestările
lor de natură fitomicropedoclimatică, determină schimbări radicale în comportarea soiurilor
de viţă. La rîndul lor potenţialul de fertilitate a unui sol, în strînsă interdependenţă cu biotopul
său, nu poate fi valorificat la maximum decît prin intermediul soiului de viţă.
Obiectul zonării îl constituie alegerea şi stabilirea perimetrelor consacrate
viticulturii precum şi a soiurilor recomandate şi autorizate la plantare, în funcţie de cerinţele
acestora faţă de factorii ecologici şi cei social-economici, în vederea obţinerii vinurilor de
calitate.
Pentru aprecierea gradului de favorabilitate a unui areal viticol s-a introdus în
literatura de specialitate în ultimele decenii noțiunea de “terroir”.
Acesta reprezintă o înlanțuire de factori de mediu (climă, sol, geologie, pedologie),
factori biologici (soi, portaltoi) și tehnici (de cultură a viței-de-vie și vinificație), care asigură în
final tipicitatea și originalitatea vinului obținut.
Ţara noastră prezintă importante deosebiri sub aspect ecoclimatic, peste care se
suprapun şi cele de ordin ecopedologic, toate acestea generând o maturare diferenţiată a
strugurilor, pentru acelaşi soi, de la o podgorie la alta, în funcţie de amplasarea acestora.
Plantaţiile de vii sunt aşezate în lanţ continuu ori în masive strânse, formând regiuni şi centre
viticole ecologic distincte, caracterizate prin condiţii morfo-pedo-climatice relativ asemănătoare,
cu sortimente şi direcţii de producţie vitivinicole specifice.
Deosebirile ecoclimatice înregistrate sunt generate, pe de o parte de prezenţa
lanţului muntos care exercită o mare influenţă la scară geografică şi pe de altă parte de diferenţa
de latitudine existentă (circa 500 km). Influenţe puternice are şi Marea Neagră, acţionând asupra
reducerii variaţiei anuale, sezoniere sau zilnice a temperaturii, ducând la crearea unei
higroscopicităţi mai ridicate a aerului. Influenţe asemănătoare, dar la o scară mai redusă, sunt
generate şi de bazinele mai mici de apă, Dunărea, Delta Dunării şi un rol important îi revine şi
vastei diversităţi a tipurilor de sol, care îşi pun amprenta asupra maturării şi calităţii producţiei.
Aceste areale viticole se suprapun, în general, pe provinciile istorice formate şi
prezintă unele particularităţi privind condiţiile ecologice, soiurile cultivate, tehnologiile aplicate,
nivelul producţiilor şi însuşirile calitative ale produselor vitivinicole obţinute.
Potrivit Legii nr. 244/2002 a Viei şi Vinului plantaţiile de viţă-de-vie se
grupează teritorial în: zone viticole, regiuni viticole, podgorii, centre şi plaiuri viticole; iar pentru
fiecare podgorie şi centru viticol sunt precizate soiurile, care se încadrează în patru categorii:
soiuri recomandate, soiuri autorizate, soiuri tolerante şi soiuri interzise.

Zona viticolă este arealul de mare întindere care grupează mai multe podgorii,
făcând parte din regiuni viticole diferite.
Regiunea viticolă cuprinde un teritoriu cultivat cu viţă-de-vie, caracterizat prin
condiţii naturale de climă şi de refief relativ asemănătoare, precum şi prin direcţii de producţie şi
sortimente apropiate.

4
 Podgoria este unitatea naturală şi tradiţională, caracterizată prin condiţii de
climă, sol şi relief, prin soiuri şi sortimente şi metode de cultură specifice.
Centrul viticol este unitatea teritorială din cadrul podgoriei, concentrată de
regulă în jurul unei localităţi, al cărui nume îl poartă, având aceleaşi condiţii de biotop şi
biocenoză.
Plaiul viticol este unitate naturală subordonată podgoriei şi centrului viticol, care
cuprinde plantaţiile de vii situate pe aceeaşi formă de relief, cu aceleaşi condiţii ecologice pe
întreaga suprafaţă.
Soiurile recomandate sunt cele care valorifică cel mai bine condiţiile din
biotopul viticol respectiv.
Soiuri autorizate sunt cele care valorifică suficient de bine prin potenţialul lor
productiv, biotopul viticol respectiv.
Soiuri tolerante sunt soiurile existente în plantaţii, dar care au o comportare
necorespunzătoare, depăşite sub aspectul producţiei şi calităţii.
Soiuri interzise sunt hibrizii producători direcţi.

Principalele regiuni viticole ale țării noastre sunt:


I . Regiunea Viticolă a Podişului Transilvaniei.
II. Regiunea Viticolă a Dealurilor Moldovei.
III. Regiunea Viticolă a Dealurilor Munteniei şi Olteniei.
IV. Regiunea Viticolă a Dealurilor Banatului.
V. Regiunea Viticolă a Dealurilor Crişanei şi Maramureşului.
VI. Regiunea Viticolă a Colinelor Dobrogei.
VII.Regiunea Viticolă a Teraselor Dunării.
VIII. Regiunea Viticolă a nisipurilor şi a altor terenuri favorabile din sudul ţării.

Delimitarea zonelor viticole.

5
  Regiunea viticolă a Podișiului Transilvaniei.

Din punct de vedere ecologic, aici viţa-de-

vie găseşte condiţii bune şi foarte bune de
vegetaţie, îndeosebi în jumătatea sud-vestică
a podişului care poartă numele de „Ţara
Vinului”. Regiunea viticolă a Podişului
Transilvaniei cuprinde 5 podgorii (Târnave,
Alba, Sebeş-Apold, Aiud şi Lechinţa), în
cadrul cărora se regăsesc 17 centre viticole
şi două centre viticole independente – Dej şi
Geoagiu. Conform clasificării climatice
multicriteriale , cele două grupe climatice
dominante în această regiune viticolă (IS00
IH2 IF4 şi IS00 IH3 IF4), o plasează alături
de mari podgorii europene (Freiburg,
Geiseinheim, Neustadt - Germania,
Besançon şi Macon din nordul Franţei,
Bizeljsko şi Novo Mesto din Slovenia şi
Bratislava din Slovacia), cunoscute ca
aparţinând zonei climatice B, delimitate la
nivel european.

Caracterul de ecoclimat cu nopţi foarte reci în luna septembrie, din punct de vedere al
indicelui de răcire a nopţilor (IF4), are efecte benefice asupra acumulărilor lente de
zaharuri, arome şi menţinerea unei acidităţi relativ ridicate, oferind producţiei obţinute o
prospeţime şi o fructozitate pronunţată, permiţând astfel obţinerea unor vinuri albe cu o
intensă aromă specifică de soi, protejată de temperaturile nocturne relativ reduse din
timpul procesului de maturare a boabelor.

Suprafata cultivată cu viță-de-vie în Regiunea viticolă Podișul Transilvaniei în anul

2009 a fost de 6.355 ha din care 5 ha vii pentru struguri de masă, pe rod și 5.650 ha vii
pentru struguri de vin, pe rod.

Relieful. Plantații le se regăsesc pe versanții sudici ai dealurilor, în medie altitudinea

acestora variează între 200 m și 600 m cu pante mari de 15-30%.

Climatul acestei regiuni este central-european, moderat continental, cu veri potrivit de

calde, toamne lungi și însorite și ierni potrivit de reci. Temperature medie anuală este de
90 C. Această regiune viticolă se caracterizează prin resurse heliotermice moderate puse
în evidenţă de valorile indicelui heliotermic 1,4-1,6 şi a indicelui aptitudinii
oenoclimatice 3845 - 4152, pe fondul unor resurse hidrice bogate, înregistrând o medie a
precipitaţiilor atmosferice de 650 mm/an, cu 440 mm în perioada de vegetaţie
convenţională.

6
Solurile sunt incluse în clasa argiluvisolurilor, în marea lor majoritate, reprezentate de
soluri brune, brune argilo-iluviale și brune podzolite. Acestea sunt urmate, procentual, de
cernoziomuri levigate localizate în nord-vestul şi sud-vestul regiunii (Câmpia
Transilvaniei şi terasele Mureşului), şi de pseudorendzine în zonele forestiere.

Podgoriile. Regiunea viticolă a Podişului Transilvaniei cuprinde 5 podgorii în cadrul

cărora se regăsesc 17 centre viticole şi 2 centre viticole independente – Dej şi Geoagiu:

1. Podgoria Târnave.
2. Podgoria Alba.
3. Podgoria Sebeş-Apold.
4. Podgoria Aiud.
5. Podgoria Lechinţa.

Regiunea este specializată în producerea vinurilor albe de calitare superioară,

vinurilor aromate şi a vinurilor materie primă pentru spumante. Soiurile cultivate sunt:
Fetească regală, Fetească albă, Muscat Ottonel, Riesling italian, Pinot gris, Traminer
roz, Neuburger.
Vinurile roşii se produc în cantităţi foarte mici, zona fiind neprielnică cultivării soiurilor
roşii, din punct de vedere climatic.

7
 BIBLIOGRAFIE

 Viticultură - Bucur Georgeta Mihaela, Editura Ceres București 2016.

 Ampelografie - Stroe Marinela, Facultatea de Horticultură București 2012.
 Viticultură - Liviu Coriolan Dejeu, Editura Ceres București 2010
 Zonarea soiurilor de viță-de-vie în România - Oslobeanu Milu, Macici M.,
Georgescu Magdalena, Stoian V., Editura Ceres București 1991.
 Ampelografia R.P.R. Vol. I - Editura Academiei Republicii Socialiste România
1970.