UNIVERSITATEA DE STIINTE AGRONOMICE SI MEDICINA

VETERINARA BUCURESTI

FACULTATEA DE HORTICULTURA

SINTEZA
PROTEINELOR IN CELULA

ANDREI CLAUDIU PAUL

ANUL I, ID

2016

1
 Cuprins:
 Introducere............................................................................................3
o Definitie si obiect de studiu
 Sinteza proteinelor in celula..................................................................4
o Rolul proteinelor in procesele vitale
o Sinteza proteinelor in celula
o Etape
 Bibliografie.........................................................................................11

2
 Introducere:

Genetica este stiinta care studiaza ereditatea şi

variabilitatea organismelor. Genetica explica
mecanismele de inregistrare, de stocare, de
modificare şi de transmitere a informaţiei
ereditare din generatie în generatie, precum si
procesul interactiunii genotipului cu mediul.
Ereditatea este proprietatea organismelor de a da
nastere unor descendenţi asemanatori lor.
Unitatea elementara care conditioneaza
transmiterea si manifestarea caracterelor este
gena.
Totalitatea factorilor ereditari ai unui organism
poartă numele de genotip.
Variabilitatea reprezinta proprietatea
organismelor vii, cu diferite grade de inrudire, de
a se deosebi intre ele in plan morfologic,
fiziologic, biochimic, etc. Diferentele intre
indivizi pot fi determinate de mutatii si
recombinari ale materialului genetic
(variabilitate ereditara) şi de influenta conditiilor
de mediu (variabilitate neereditara). Totalitatea
insusirilor morfologice, fiziologice, biochimice
si de comportament ale unui organism poarta
numele de fenotip.
Genetica s-a dezvoltat ca o ramura deosebita a
stiintelor biologice in ultimele doua secole, dupa
aparitia teoriei dezvoltarii lumii vii a lui Charles
Darwin.
Inca din antichitate oamenii au observat ca este
posibila imbunatatirea plantelor de cultura si a
animalelor domestice printr-o alegere cu grija a
semintelor si animalelor de reproductie.

3
 Sinteza proteinelor in celula:

Rolul proteinelor in procesele vitale.

Celula vie este un complex de inalta organizare, care are capacitatea de a

sintetiza diferite substante chimice inclusiv proteinele si de a se reproduce.
Substantele proteice sunt compusi organici complecsi, care se formeaza prin
polimerizarea unui numar mare de aminoacizi inserati intr-o ordine
riguroasa. In functie de structura lor, au un rol important in manifestarile
vitale ale celulei.
Proteinele au un rol important in metabolismul celular. O mare parte dintre
ele au activitate enzimatica, controland metabolismul tuturor componentiilor
chimici formati in celula.
Enzimele sunt catalizatori organici de natura proteica a caror actiune consta
in declansarea si accelerarea reactiilor biochimice. Activitatea lor este
selectiva, fapt pentru care o enzima oarecare catalizeaza de regula un numar
redus de reactii sau chiar una singura. Specificitatea este determinata de
structura chimica si se manifesta printr-o functionalitate unica. Celula
produce si alte categorii de substante care au specificitate. Asemenea
substante care se caracterizeaza prin specificitate sunt, in afara de de
proteine, polizaharidele si acizii nucleici.
Proteinele sunt polimeri de aminoacizi, iar acizii nucleici sunt polimeri de
nucleotide. Varietatea elementelor de constitutie din care sunt alcatuite
proteinele si acizii nucleici este relativ restransa; douazeci de aminoacizi
diferiti, cinci tipuri de nucleotizi, doua feluri de acizi nucleici: acizii
dezoxiribonucleici si acizii ribonucleici.
Diversitatea structurilor proteice este determinata de tipurile de aminoacizi si
de secventa in care participa la constituirea lor. Diversitatea enorma a
moleculelor de ADN este determinata de cele patru tipuri de nucleotide si de
secventa in care ele participa la edificarea acestora.
Proteinele au un rol primordial pentru orice celula vine, pentru orice
organism, intrucat ele, pe de o parte, asigura desfasurarea functiilor vitale
prin activitatea lor catalitica, iar pe de alta parte, determina specificitatea

4
noilor proteine ce se sintetizeaza in celula, prin modul lor de alcatuire.
Activitatea catalitica este realizata de o parte din proteinele celulare cu rol de
enzime. Unele enzime sunt alcatuite dintr-un component de natura proteica -
apoenzima si un suport de batura neproteica (compusi organici si anorganici)
- coenzima. Aceste enzime se numesc holoenzime.
Enzimele, prin componentul lor de natura proteica si prin cel de natura
neproteica determina amorsarea aminoacizilor si accelerarea reactiilor
chimice de sinteza proteica. Specificitatea enzimelor pentru un anumit
substrat este determinata de componentul lor de natura proteica, a carui
structura spatiala asigura reglarea activitatii catalitice.
Proteinele sunt constituite din lanturi polipeptidice formate prin unirea mai
multor aminoacizi.
Moleculele de aminoacizi contin in structura lor de baza un atom de carbon
alfa de care sunt atasati patru subunitati:

1. Un grup amino (NH2).

2. Un grup carboxil (O=C-OH)
3. Un atom de hidrogen.
4. Un radical, notat cu R, care variaza de la
un aminoacid la altul.

Succesiunea aminoacizilor in lantul polipeptidic constituie structura primara

a proteinei.
Complexitatea structurala si functionala a aminoacizilor asigura unirea intre
ei nu numai prin legaturi covalente sau peptidice, care leaga aminoacizii
vecini, ci si prin legaturi suplimentare sau necovalente, ceea ce confera
structurii proteice o configuratie spatiala. Prin realizarea unor legaturi
suplimentare de hidrogen intre diferiti aminoacizi, molecula proteica ia o
forma spiralata, denumita structura secundara. dispozitia spiralata a
moleculei proteice faciliteaza diferite interactiuni inter aminoacizii
indeparteti din lantul polipeptidic, in urma carora se realizeaza o alta serie de
legaturi de hidrogen, disulfice, electrostatice, care dau moleculei o
configuratie spatiala foarte neregulata, denumita structura tertiara. Uneori se
5
pot stabili interactiuni intre doua sau mai multe lanturi polipeptidice, ceea ce
duce la realizarea unei configuratii spariale foarte complexe, denumita
structura cuaternara.

Sinteza proteinelor in celula.

Celula vie functioneaza gratie unor mecanisme automate care-i confera o

proprietate unica, aceea de a se reproduce prin ea insasi. Manifestarile vitale
ale celulei sunt asigurate de substante proteice. Sinteza substantelor proteice
se realizeaza dupa un ''plan'' care se gaseste inscris in cea mai mare parte in
nucleu si care constituie ''patrimoniul ereditar'' al celulei. Acest patrimoniu
este detinut de ADN, respectiv de informatia genetica, care ''decide'' toate
modelele de proteine pe care celula trbuie sa le produca.
Mecanismul prin care ''decizia'' informatiei genetice se realizeaza consta in
transcrierea ei in molecula de ARN-m care, parasind nucleul, prin
fenomenul de translatie inscrie mesajul in sistemul ribozomal, unde are loc
sinteza proteica, gratie activitatii ARN-t care asigura transportul si
asamblarea aminoacizilor in lantul polipeptidic.
Sinteza proteinelor este un fenomen foarte complex care necesita
conlucrarea a peste 300 de enzime si diverse tipuri de acizi ribonucleici.
Informatia necesara ordonarii aminoacizilor in proteine este transportata de
pe gena de la nivelul ADN-ului nuclear in citoplasma cu ajutorul ARN-ului
mesager.
Fiecare acid ribonucleic are functii specifice:

1. ARNr intra in structura ribozomului care reprezinta ''fabrica'' de proteine.

2. ARNt este molecula care transporta fiecare din cei 20 de aminoacizi la

locul de sinteza.

3. ARNm este molecula care detine informatia constructiei corecte a

proteinei.

6
Biosinteza proteinelor se realizeaza in 5 etape:

1. Activarea aminoazicilor, necesara inceperii biosintezei. In prima etapa

aminoacidul reactioneaza cu ATP rezultand un complex aminoacil-AMP.
Pirofosfatul eliberat este hidrolizat si in acest fel reactia este impinsa spre
dreapta, fiind inreversibila. In a doua etapa complexul cedeaza aminoacidul
unei molecule de ARNt, specifica acelui aminoacid (Anticodonul ARN-ului
corespunde codonului de pe ARN-ul mesager care codifica aminoacidul
respectiv). Activarea se face cu consum de energie, enzimele implicate sunt
ligazele care au o specifitate absoluta. Aminoacidul este legat deci de
carausul sau specific la capatul CCA al acestuia, la gruparea OH din pozitia
2 sau 3 de pe riboza restului adenilic. ernzima poate recunoaste daca un
aminoacid gresit s-a fixat pe ARNt, situatie in care il elimina si il inlocuieste
cu aminoacidul corespunzator deoarece prezinta si un locus hidrolitic.

2. Initierea lantului polipeptidic incepe prin legarea ARN-ului mesager de

subunitatea mica a ribozomului. Reasocierea prematura a celor 2 subunitati
ribozomale este prevenita de factorul de initiere 3 (IF3). Legarea se face la
codonul aminoacidului amino-terminal, aminoacid de initiere care este
formil-metionina sau metionina, deci codonul AUG sau GUG este codonul
de initiere. Se consuma energie generata de GTP. Unele molecule de ARN
mesager pot codifica mai multe proteine pe acelasi lant, deci asta inseamna
ca vor fi prezenti mai multi codoni de initiere pe lantul acestui tip de ARN.
Exista o secventa polinucleotidica bogata in purine situata in fata codonului
de initiere care mareste afinitatea subunitatii mici ribozomale pentru acesta.
Urmeaza legarea primului aminoacid care reste bineinteles formil-metionina.
Acesta este adus de ARN-ul de transfer specific si pozitionat in situsul p
ribozomal in dreptul codonului corespunzator prin potrivirea codon-
anticodon(deci anticodonul ARN-ului de transfer se potriveste numai cu
codonul initiator al ARN-ului mesager). Etapa necesita factorii de initiere 1
si 2(IF1, IF2).
Ultima etapa a procesului de initiere implica legarea subunitatii ribozomale
mari care reintregeste ribozomul. S-a format acum un complex intre
ribozom, ARN mesager si primul ARN de transfer. Constructia proteinei va
7
necesita mai departe miscarea lantului ARNm in ribozom care este citit, si
informatia va servi sintezei proteinei.

3. Elongarea lantului polipeptidic se face prin adaugarea succesiva a

aminoacizilor necesari sintezei. Fiecare dintre acestia este adus de ARN-ul
sau de transfer specific si pozitionat corect prin potrivirea codon-anticodon
intre ARN-ul mesager si ARN-ul de transfer. Este nevoie de factorul de
elongare si energie sub forma de GTP. Intregul mecanism consta de fapt in
miscarea ARN-ului mesager in ribozom care isi expune codonii rand pe
rand pentru a fi cititi. "Citirea" reprezinta contactul intre acesti codoni si
anticodonii ARN-urilor de transfer, care vin rand pe rand cu aminoacizii ce
vor constitui proteina. Intregul proces se desfasoara deci in ribozom, la
nivelul situsurilor p si a. ARNt vine cu aminoacidul 2 in situsul a,
aminoacidul initiator se leaga de al doilea formandu-se un dipeptid
pozitionat deci in situsul a, ARNt ramas liber pleaca din situsul p si ARNt-
dipeptidul se muta in situsul p prin miscarea ARN-ului mesager in ribozom.
Procesul continua in aceeasi maniera pana la elongarea completa a proteinei.
Miscarea ARN-ului mesager in ribozom consuma GTP si este posibila
datorita unei translocaze. Aminoacidul initiator (formil-metionina) va fi
inlaturat din lantul polipeptidic deorece nu are decat un rol de start al
sintezei proteice.
Pentru realizarea legaturii peptidice intre aminoacizi este nevoie de o enzima
numita peptidiltransferaza, un factor de elongare G si consum de energie.

4. Terminarea sintezei se face cand pe ARN-ul mesager ce trece prin

ribozom apare un codon care nu codifica nici un aminoacid. Acesta se mai
numeste codon stop sau nonsens si nu exista un ARN de transfer cu
anticodonul corespunzator. In acest moment polipeptidul sintetizat se
desface de ARNt, acest ultim ARNt este eliberat din ribozom si ribozomul se
desface din nou in cele doua subunitati fiind pregatit pentru o noua sinteza.
ARNm dupa copiere este eliminat prin hidroliza.
Sinteza de proteine necesita deci un complex de factori, o mare cantitate de
energie si se desfasoara foarte rapid (100 de aminoacizi pot fi legati in 5
secunde).

8
La eucariote aminoacidul initiator este metionina, si viteza de sinteza este
mult mai mare decat la procariote.

5. Prelucrarile post traducere ale proteinelor sunt necesare definitivarii

sintezei si transformarii acestor molecule in compusi functionali. In aceasta
ultima etapa se va elimina formil-metionina initiatoare, se hidroxileaza unii
aminoacizi (prolina, lizina), unlele proteine se pot iodura (tireoglobulina),
altele se pot combina cu molecule neproteice (fosfoproteine, glicoproteine),
altele se pot desface in fragmente mai mici (preproinsulina).
Biosinteza proteinelor dispune de mecanisme exacte de reglare.

9
Sinteza proteica, vedere de ansamblu:

10
 Bibliografie:
1. Genetica - Iulian Dracea, Editura Didactica Si Pedagogica Bucuresti 1972.

2. Genetica - Petre Raicu, Editura Didactica Si Pedagociga Bucuresti 1974.

3. Genetica - Hellene Caisan, Editura Ceres Bucuresti 2014.

4. Wikipedia, the free encyclopedia (https://en.wikipedia.org/wiki/Genetics).

11