Sunteți pe pagina 1din 296

Dr. ing. Florin CLINOVSCHI

DENDROLOGIE

Referenţi ştiinţifici:

Prof. univ. dr. Climent HOREANU

Facultatea de Silvicultură, Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava

Dr. ing. Ion BARBU

Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice Câmpulung Moldovenesc

ISBN 973-666-157-1 EDITURA UNIVERSITĂŢII SUCEAVA

- 2005 -

Cuvânt înainte

Lucrarea de faţă a fost concepută cu scopul de a răspunde nevoilor didactice, precum şi celor ce doresc să îşi însuşească cunoştinţe elementare despre diferite specii lemnoase autohtone sau exotice. În consecinţă, ea se adresează în primul rând studenţilor de la facultăţi de silvicultură, horticultură, agronomie, management forestier, arhitectură peisageră, design forestier etc., iubitorilor de natură, ecologilor, dar şi profesioniştilor din aceste domenii. Impunându-se ca o disciplină de bază a profesiunii de silvicultor, Dendrologia prezintă noţiunile de bază privind morfologia, ecologia şi răspândirea speciilor lemnoase ce se regăsesc la nivelul ţării noastre, specii autohtone sau exotice, promovate în scop cultural, experimental sau ornamental. În prezentarea materiei s-a acordat o atenţie mai mare speciilor indigene, care participă într-o proporţie mare în flora forestieră românească. Se impune precizarea că, în general, conţinutul s-a limitat la prevederile curente ale programei analitice de la facultăţile de silvicultură, lămuriri suplimentare privind speciile abordate sau alte specii se va face prin studiul unei bibliografii ştiinţifice în acest sens. Obiectivele care au fost urmărite de-a lungul elaborării cursului sunt:

cunoaşterea obiectului de studiu al dendrologiei;

tipologizarea organelor vegetative şi de reproducere;

speciilor forestiere

lemnoase, atât a celor indigene cât şi a unora exotice;

însuşirea aspectelor corologice, a răspândirii speciilor prezentate,

precum şi a exigenţelor faţă de condiţiile de mediu;

cunoaşterea temeinică a variabilităţii intra- şi interspecifice pentru

taxonii luaţi în considerare: subspecii, varietăţi morfologice, ecotipuri,

rase climatice şi geografice;

însuşirea potenţialităţilor speciilor forestiere lemnoase din punct

de vedere ecologic, productiv, al longevităţii, al capacităţii de a răspunde la comandamentele sociale impuse. Îmi exprim speranţa ca această lucrare va răspunde exigenţelor profesioniştilor ce vor să-şi aprofundeze cunoştinţele acestei ştiinţe, dar

începătorilor, printr-o exprimare concisă, bine structurată, însoţită de imagini sugestive ale taxonilor lemnoşi prezentaţi. La acestea se adaugă şi un glosar de termeni care să lămurească pe deplin orice noţiune care apare în descrierea morfologică, ecologică sau corologică, arealogică.

însuşirea

caracterelor

morfologice

ale

5

Autorul

C U P R I N S

PARTEA I. PREZENTAREA GENERALĂ A SPECIILOR FORESTIERE LEMNOASE

GENERALITĂŢI ……………………………………………………… 12

BAZELE MORFOLOGICE ALE STUDIULUI PLANTELOR LEMNOASE

12

Arbori, arbuşti, subarbuşti: definiţii, caractere generale ………

12

Rădăcina …………………………………………………………

13

Tulpina …………………………………………………………

14

Scoarţa. Ritidomul ………………………………………………

14

Coroana ………………………………………………………….

14

Lujerii ……………………………………………………………

14

Mugurii ………………………………………………………….

16

Frunza …………………………………………………………

16

Floarea …………………………………………………………

17

Inflorescenţa ……………………………………………………

18

Fructul …………………………………………………………

18

Maturaţie, maturitate, periodicitatea fructificaţiei ………………

18

Diseminaţie, germinaţie, putere germinativă …………………

19

Planul de prezentare al speciilor lemnoase ……………………

20

 

PARTEA A II-A. SUBÎNCRENGĂTURA GYMNOSPERMAE

FAMILIA GINKGOACEAE ……………………………………………

21

Ginkgo biloba …………………………………………………….

21

FAMILIA PINACEAE …………………………………………………

22

Genul Abies: Abies alba, A. nordmanniana, A. concolor,

A.

pinsapo, A. cephalonica, A. grandis …………………………

23

Genul Tsuga: Tsuga canadensis …………………………………. 31

Genul Pseudotsuga: Pseudotsuga menziesii, P. glauca …………. Genul Picea: Picea abies, P. pungens, P. engelmanni,

32

P.

orientalis, P. omorica ………………………………………….

35

Genul Larix: Larix decidua, L. leptolepis ……………………… Genul Pinus: Pinus sylvestris, P. nigra, P. mugo, P. banksiana,

43

P.

ponderosa, P. strobus, P. wallichiana, P. cembra ……………

47

FAMILIA TAXODIACEAE ……………………………………………… 62

Genul Taxodium: Taxodium distichum …………………………

62

Genul Sequoia: Sequoia gigantea ………………………………

63

Genul Cryptomeria: Cryptomeria japonica ……………………… 64

6

FAMILIA CUPRESSACEAE ……………………………………………

65

Genul Thuja: Thuja occidentalis, T. orientalis, T. plicata ………

66

Genul Chamaecyparis: Chamaecyparis lawsoniana …………… Genul Juniperus: Juniperus communis, J. communis ssp. nana,

69

J. sabina, J. virginiana, J. horizontalis …………………………… 70 FAMILIA TAXACEAE …………………………………………………. 73

Genul Taxus: Taxus baccata ……………………………………

73

FAMILIA EPHEDRACEAE ……………………………………………

75

Genul Ephedra: Ephedra distachya ……………………………… 75

PARTEA A III-A. SUBÎNCRENGĂTURA ANGIOSPERMAE

FAMILIA BETULACEAE ……………………………………………

76

Genul Carpinus: Carpinus betulus, C. orientalis ……………… 76

80

Genul Betula: B. pendula, B. pubescens, B. nana, B. humilis … 83

Genul Corylus: Corylus avellana, C. colurna, C. maxima ……

Genul Alnus: Alnus glutinosa, A. incana, A. viridis …………

87

FAMILIA FAGACEAE ………………………………………………

93

Genul Fagus: Fagus sylvatica, F. orientalis, F.× taurica ……….

93

Genul Castanea: Castanea sativa ……………………………… 100

Genul Quercus: Quercus rubra, Q. coccinea, Q. benderii, Q. palustris, Q. imbricaria, Q. cerris, Q. petraea, Q. robur, Q. pedunculiflora, Q. frainetto, Q. pubescens, Q. virgiliana ……… 102

121

Genul Juglans: Juglans regia, J. nigra, J. cinerea ……………… 121

FAMILIA JUGLANDACEAE …………………………………………

Genul Carya: Carya ovata ……………………………………

125

Genul Pterocarya: Pterocarya pterocarpa ……………………

127

FAMILIA SALICACEAE ………………………………………………. Genul Populus: Populus alba, P. tremula, P.× canescens, P.

127

nigra, P.× canadensis, P. simonii ………………………………. 127 Genul Salix: Salix alba, S. fragilis, S. caprea, S. silesiaca, S. cinerea, S. viminalis, S. elaeagnos, S. purpurea, S. babylonica, S. pentandra, S. triandra, S. rosmarinifolia, S. reticulata, S.

herbacea, S. alpina, S. retusa …………………………………

135

FAMILIA MORACEAE ………………………………………………

147

Genul Morus: Morus alba, M. nigra …………………………… 147

149

Genul Ficus: Ficus carica ……………………………………… 150

150

Genul Ulmus: Ulmus minor, U. glabra, U. laevis, U. pumila …. 150 Genul Celtis: Celtis australis, C. glabrata, C. occidentalis ……. 158

Genul Maclura: Maclura aurantiaca …………………………

FAMILIA ULMACEAE ………………………………………………

7

FAMILIA LORANTHACEAE …………………………………………

161

Genul Viscum: Viscum album ………………………………… 161 Genul Loranthus: Loranthus europaeus ………………………. 162

163

Genul Bilderdykia: Bilderdykia aubrietii ……………………… 163

163

Genul Buxus: Buxus sempervirens ……………………………. 163

FAMILIA POLYGONACEAE …………………………………………

FAMILIA BUXACEAE ………………………………………………

FAMILIA MAGNOLIACEAE ………………………………………… Genul Magnolia: Magnolia acuminata, M. kobus, M. obovata,

164

M.× soulangiana ……………………………………………….

164

Genul Liriodendron: Liriodendron tulipifera …………………

167

FAMILIA RANUNCULACEAE ………………………………………… 168

Genul Clematis: Clematis vitalba, C. alpina, C.× jackmanii … 168 FAMILIA BERBERIDACEAE ………………………………………… 171 Genul Berberis: Berberis vulgaris, B. thunbergii, B. julianae … 171 Genul Mahonia: Mahonia aquifolium ………………………… 172

173

FAMILIA SAXIFRAGACEAE …………………………………………

Genul Philadelphus: Philadelphus coronarius ………………… 173

Genul Deutzia: Deutzia scabra ………………………………… 173

174

FAMILIA GROSSULARIACEAE ………………………………………

Genul Ribes: Ribes uva-crispa, R. alpinum, R. nigrum, R. petraeum, R. aureum, R. rubrum ………………………………. 174 FAMILIA PLATANACEAE ……………………………………………. 178

Genul Platanus: Platanus × acerifolia, P. occidentalis, P. orientalis ………………………………………………………

178

FAMILIA ROSACEAE ………………………………………………… 180 Genul Physocarpus: Physocarpus opulifolius ………………… 180 Genul Spiraea: Spiraea chamaedrifolia, S. crenata, S.

salicifolia, S. media, S.×vanhouttei, S. japonica ………………. 181 Genul Kerria: Kerria japonica ………………………………… 183 Genul Sorbaria: Sorbaria sorbifolia …………………………… 183

Genul Rubus: Rubus idaeus, R. hirtus, R. caesius ……………

183

Genul Dryas: Dryas octopetala ………………………………

186

Genul Rosa: Rosa canina, R. gallica, R. pendulina, R. spinosissima, R. rugosa ………………………………………

187

Genul Cotoneaster: Cotoneaster integerrima, C. nigra, C. nebrodensis, C. horizontalis …………………………………… 190

Genul Pyracantha: Pyracantha coccinea ………………………. 191

Genul Cydonia: Cydonia oblonga ……………………………

192

Genul Chaenomeles: Chaenomeles japonica …………………

193

Genul Pyrus: Pyrus piraster, P. elaeagrifolia …………………

193

8

Genul Malus: Malus sylvestris, M. pumila ……………………. 195 Genul Sorbus: S. aucuparia, S. domestica, S. torminalis, S. aria 196 Genul Crataegus: C. monogyna, C. pentagyna, C . laevigata …. 199

Genul Mespilus: Mespilus germanica ………………………….

201

Genul Amelanchier: Amelanchier ovalis ………………………

201

Genul Prunus: Prunus spinosa, P. cerasifera, P. fruticosa, P. avium, P. mahaleb, P. padus, P. serotina, P. laurocerasus, P. tenella, P. triloba …

202

FAMILIA CESALPINACEAE …………………………………………

208

Genul Cercis: Cercis siliquastrum ……………………………

208

Genul Gleditschia: Gleditschia triacanthos ……………………. 209 Genul Gymnocladus: Gymnocladus dioica ……………………. 209 FAMILIA FABACEAE ………………………………………………… 210

211

Genul Sophora: Sophora japonica ……………………………

Genul Genista: Genista tinctoria, G. sessilifolia ………………. 211

Genul Laburnum: Laburnum anagyroides …………………… Genul Cytisus: Cytisus scoparius, C. nigricans, C. hirsutus, C.

austriacus ………………………………………………………. 213

212

Genul Amorpha: Amorpha fruticosa …………………………

214

Genul Wistaria: Wistaria sinensis ……………………………

215

Genul Robinia: Robinia pseudacacia, R. hispida, R. viscosa …

216

Genul Colutea: Colutea arborescens …………………………

220

Genul Caragana: Caragana arborescens, C. frutex …………….

220

Genul Halimodendron: Halimodendron halodendron ………….

221

FAMILIA RUTACEAE ………………………………………………

222

Genul Ptelea: Ptelea trifoliata …………………………………. 222 Genul Phellodendron: Phellodendron amurense ………………. 223 FAMILIA SIMAROUBACEAE …………………………………………. 223

223

FAMILIA ANACARDIACEAE …………………………………………. 224

Genul Ailanthus: Ailanthus altissima …………………………

Genul Cotinus: Cotinus coggygria ……………………………

224

Genul Rhus: Rhus typhina ……………………………………

226

FAMILIA SAPINDACEAE ……………………………………………

227

Genul Koelreuteria: Koelreuteria panniculata ………………… 227

FAMILIA ACERACEAE ……………………………………………….

228

Genul Acer: A. pseudoplatanus, A. platanoides, A. campestre, A. tataricum, A. monspensulanum, A. negundo, A. saccharinum …………………………….………………………

228

FAMILIA HIPPOCASTANACEAE ………………………………………

235

Genul Aesculus: A. hippocastanum, A. pavia, A. × carnea ……. 235

237

Genul Ilex: Ilex aquifolium ……………………………………. 237

FAMILIA AQUIFOLIACEAE …………………………………………

9

FAMILIA CELASTRACEAE ……………………………………………

238

Genul Euonymus: Euonymus europaeus, E. verrucosus, E. latifolia, E. nana, E. japonica …………………………………

238

FAMILIA STAPHYLEACEAE …………………………………………

241

Genul Staphylea: Staphylea pinnata …………………………… 241

242

Genul Rhamnus: Rhamnus catharticus, R. tinctoria, R. frangula 242 Genul Paliurus: Paliurus spina-christi ………………………… 243

FAMILIA VITACEAE ………………………………………………… 244

FAMILIA RHAMNACEAE ……………………………………………

Genul Vitis: Vitis sylvestris …………………………………….

244

Genul Parthenocisus: P. tricuspidata, P. quinquefolia …………

245

FAMILIA TILIACEAE …………………………………………………

246

Genul Tilia: Tilia cordata, T. tomentosa, T. platyphyllos ……

246

FAMILIA MALVACEAE ……………………………………………… 251

251

FAMILIA THYMELAEACEAE ………………………………………… 252 Genul Daphne: Daphne mezereum, D. laureola, D. blagayana,

Genul Hibiscus: Hibiscus syriacus ……………………………

D. cneorum ……………………………………………………

252

FAMILIA ELAEAGNACEAE …………………………………………

254

Genul Elaeagnus: Elaeagnus angustifolia ……………………

254

Genul Hippophaë: Hippophaë rhamnoides ……………………. 255

FAMILIA TAMARICACEAE …………………………………………

257

Genul Tamarix: Tamarix ramosissima, T. tetrandra …………

257

Genul Myricaria: Myricaria germanica ………………………

258

FAMILIA CORNACEAE ………………………………………………. 259

259

FAMILIA ARALIACEAE ……………………………………………… 261

Genul Cornus: Cornus sanguinea, C. mas, C. stolonifera ……

Genul Hedera: Hedera helix ………………………………… FAMILIA ERICACEAE ……………………………………………… Genul Rhododendron: Rhododendron kotschyi ……………… Genul Arctostaphyllos: Arctostaphyllos uva-ursi ……………

Rhododendron : Rhododendron kotschyi ……………… Genul Arctostaphyllos : Arctostaphyllos uva-ursi ……………
Rhododendron : Rhododendron kotschyi ……………… Genul Arctostaphyllos : Arctostaphyllos uva-ursi ……………
Rhododendron : Rhododendron kotschyi ……………… Genul Arctostaphyllos : Arctostaphyllos uva-ursi ……………

Genul Vaccinium: Vaccinium myrtillus, V. vitis-idaea, V. uliginosum, V. oxycoccos …………………………………… Genul Calluna: Calluna vulgaris ………………………………. Genul Andromeda: Andromeda polifolia ………………………

Calluna vulgaris ………………………………. Genul Andromeda : Andromeda polifolia ………………………
Calluna vulgaris ………………………………. Genul Andromeda : Andromeda polifolia ………………………

261

262

262

263

263

267

267

FAMILIA EMPETRACEAE ……………………………………………. 267

Genul Empetrum: Empetrum nigrum …………………………

267

FAMILIA SOLANACEAE ……………………………………………

268

Genul Lycium: Lycium barbarum ……………………………

268

FAMILIA SCROPHULARIACEAE ………………………………………

269

Genul Paulownia: Paulownia tomentosa ………………………

269

FAMILIA BIGNONIACEAE …………………………………………… 269

10

Genul Catalpa: Catalpa bignonioides, C. speciosa ……………. 269

Genul Campsis: Campsis radicans ……………………………

271

FAMILIA OLEACEAE ………………………………………………

271

Genul Fraxinus: Fraxinus excelsior, F. ornus, F. pallisae, F. coriariifolia, F. angustifolia, F. americana, F. pennsylvanica …. 272

Genul Syringa: Syringa vulgaris, S. josikaea …………………

276

Genul Ligustrum: Ligustrum vulgare …………………………

278

Genul Jasminum: Jasminum fruticans …………………………. 279

279

FAMILIA CAPRIFOLIACEAE …………………………………………. 281 Genul Sambucus: Sambucus nigra, S. racemosa ………………. 281

Genul Viburnum: V. lantana, Viburnum opulus ………………. 283 Genul Lonicera: Lonicera xylosteum, L. nigra, L. tatarica, L.

285

Genul Symphoricarpus: S. rivularis, S. orbiculatus …………… 287 Genul Diervilla: Diervilla florida ……………………………… 288

FAMILIA ASCLEPIADACEAE ………………………………………… 288

Genul Forsythia: F. suspensa …

…………………………

alpigena, L. caprifolium, L. japonica, L. ledebourii ……………

Genul Periploca: Periploca graeca ……………………………

288

FAMILIA LOGANIACEAE ……………………………………………

289

Genul Buddleia: Buddleia davidii ……………………………

289

FAMILIA LILIACEAE ………………………………………………… 290 Genul Ruscus: Ruscus aculeatus, R. hypoglossum ……………. 290

GLOSAR DE TERMENI ………………………………………………

292

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ …………………………………………

299

11

PARTEA I. Prezentarea generală a speciilor forestiere lemnoase

GENERALITĂŢI

Dendrologia se ocupă cu studiul plantelor lemnoase – arbori şi arbuşti. Denumirea vine de la grecesul dendron = arbore şi logos = ştiinţă. Acestea sunt analizate din punct de vedere sistematic, morfologic, corologic (arealogic), ecologic, silvobiologic, economic şi peisager. Astfel, dendrologia se defineşte ca o disciplină de bază a meseriei de silvicultor, o bună cunoaştere a acesteia conferind celor ce vor lucra în domeniul forestier temeinice noţiuni de specialitate cu scopul declarat de a recunoaşte, asocia şi promova speciile lemnoase. Ea are conexiuni directe cu botanica, pedologia, fitopatologia şi ecologia forestieră, având un caracter fundamental pentru discipline ca silvicultura, împăduririle, staţiunile forestiere, dendrometrie, amenajarea pădurilor. Metodele de cercetare în domeniu sunt tipice domeniilor dendro- ecologice, dintre care amintim:

metoda morfologică şi metoda anatomică, ce sunt bazate pe studii comparative între specii şi unităţi intraspecifice,

metoda investigaţiilor corelative şi deductive morfo-ecologice şi anatomo-ecologice,

metode de cercetare ecologice cantitative şi experimentale.

BAZELE MORFOLOGICE ALE STUDIULUI PLANTELOR LEMNOASE

Arbori, arbuşti, subarbuşti: definiţii, caractere generale Arborii sunt acele plante lemnoase care cresc obişnuit în păduri, au cel puţin 7 m în înălţime, care produc lemn şi alte materii prime importante (coajă, răşini, flori) şi care exercită o influenţă benefică asupra ambientului. Drept categorii de arbori, conform literaturii de specialitate amintim:

arborii forestieri care produc lemn şi sunt parte integrantă din ecosistemul forestier, arborii ornamentali ce prezintă interes din punctul de vedere al aspectului, precum şi pomii fructiferi, destinaţi să producă fructe comestibile. Forma arborilor diferă de la o specie la alta. Aceasta diferă în primul rând, după locul unde se creşte şi se dezvoltă exemplarele plantelor lemnoase. Se deosebesc astfel:

12

- forma specifică (habitus), caracteristică arborilor crescuţi izolaţi, şi care au o tulpină scurtă, puternic îngroşată la bază, coroana mult dezvoltată în lăţime şi care coboară până aproape de sol

- forma forestieră, întâlnită la arbori crescuţi în masiv, arbori ce au tulpina dreaptă, cilindrică, elagată cu coroana restrânsă spre vârf. După înălţimea realizată, arborii sunt de mărimea I, când depăşesc 25 m, de mărimea a II-a când au între 15 şi 25 m şi de mărimea a III-a, când au între 7 şi 15 m. Arbuştii sunt plante lemnoase cu înălţimea de până la 7 m, de regulă cu mai multe tulpini lemnoase ramificate de la bază, sub formă de tufă. Arbuştii cu înălţimi de sub 1 m intră în categoria arbuştilor pitici (afin, merişor, smirdar etc.). Subarbuştii sunt plante ce au tulpina lemnoasă numai la bază, părţile superioare sunt erbacee, degerând peste iarnă (drobul, cătina mică etc.).

Rădăcina Rădăcina este un organ vegetativ lipsit de frunze cu geotropism pozitiv şi fototropism negativ şi are ca funcţii:

- fixează planta în sol şi asigură rezistenţa la vânt şi zăpadă,

- absoarbe apa şi substanţe nutritive din sol transmiţându-le altor organe,

- poartă raporturi de simbioză cu microorganismele din sol,

- regenerarea vegetativă din muguri adventivi, drajoni şi butaşi.

În tinereţe se distinge o rădăcină principală care ulterior se ramifică în rădăcini laterale, acesta diferind de la specie la specie şi alcătuieşte sistemul de înrădăcinare. Ca tipuri, se remarcă:

- pivotant, la care se distinge o rădăcină principală ca un pivot puternic ce poate depăşi 1 m (ex. brad, stejar),

- trasant sau superficial, unde pivotul principal este slab dezvoltat, iar rădăcinile laterale se ramifică radial aproape de suprafaţa solului până la 50 cm (ex. molid),

- pivotant-trasant sau mixt, unde pivotul principal este dezvoltat, iar rădăcinile laterale sunt puternice, dezvoltându-se fie către suprafaţa solului, cum este cazul la carpen, ulm, tei, paltin, anin alb, fie se dezvoltă în profunzime, cum este cazul la larice, fag şi anin negru. Ca regulă generală, sistemele pivotant şi pivotant-trasant asigură arborilor o bună ancorare în sol. De asemenea, trebuie de precizat că sistemul de înrădăcinare variază cu vârsta şi după însuşirile fizice ale solului (profunzime, compactitate, umiditate etc.). Rădăcinile adventive apar din muguri adventivi ce se formează pe tulpini, ramuri sau rădăcini şi stau la baza înmulţirii vegetative prin butaşi, marcote, drajoni.

13

Tulpina Tulpina este partea aeriană de deasupra coletului, cu creştere obişnuit verticală, cu formă de ax principal, în care se acumulează cea mai mare parte din masa lemnoasă produsă. Ea creşte datorită mugurilor terminali la ramificaţia monopodială sau a mugurilor laterali la ramificaţia simpodială. Arbuştii au tulpina care se ramifică de la bază, iar la liane care au un ţesut mecanic slab dezvoltat, este nevoie de suport pe care să se agaţe sau să se înfăşoare. După direcţia de creştere, tulpinile pot fi: drepte, nutante, geniculate, tortuoase, volubile, scadente, radicante, repente, procumbente, ascendente etc. Secţiunea transversală a tulpinii poate fi circulară, eliptică sau neregulat ondulată (canelată).

Scoarţa. Ritidomul Plantele lemnoase tinere au totdeauna scoarţa netedă şi poate fi în mod deosebit colorată, în funcţie de specie. Odată cu vârsta, ţesuturile moarte ale scoarţei rezultate din activitatea felogenului, cumulat cu parenchimul şi liberul, generează ritidomul. Ritidomul se poate exfolia circular (mesteacăn, cireş), în fâşii longitudinale (curpen, tuia), în solzi (molid, măr, platan). Ritidomul nu se exfoliază întotdeauna şi atunci formează nişte crăpături caracteristice, cum este cazul la ulm, cer, nuc, sau sub forma unor excrescenţe de suber, cum întâlnim la stejarul de plută şi arborele de plută de Amur. Unele specii nu formează ritidom, având toată viaţa scoarţa netedă (carpen, fag).

Coroana Coroana este partea superioară a arborelui alcătuită din ramuri, frunze, flori şi fructe. Aceasta are o anumită formă, în funcţie de modul de aşezare al mugurilor, după desimea şi poziţia lujerilor şi după unghiul de inserţie a ramurilor pe tulpină: globuloasă, ovoidă, conică, columnară, tabulară, pendentă.

Lujerii Lujerii sunt porţiuni de tulpină sau ramuri formate în ultima perioadă de vegetaţie şi care poartă frunzele şi mugurii şi nu sunt ramificaţi. Lujerii de mai mulţi ani nu au muguri şi frunze şi se numesc ramuri. Locul de inserţie al frunzelor, respectiv mugurilor, în lungul lujerilor se numesc noduri, iar porţiunile dintre noduri, internoduri.

14

Tipuri de lujeri După modul de creştere deosebim lujeri lungi – macroblaste – cu creşteri normale şi lujeri scurţi – microblaste – cu creşteri de câţiva mm. Brachiblastele sunt ramuri rezultate din suprapunerea microblastelor, au un aspect inelat, noduros datorită cicatricelor frunzelor; poartă obişnuit flori, sunt terminate cu muguri şi uneori cu spini. După poziţie, distingem lujeri terminali, crescuţi în prelungirea lujerului din anul precedent şi lujeri laterali, ce se formează lateral pe lujerii din anul precedent. După provenienţă, deosebim lăstari care apar la baza tulpinii sau pe cioată din muguri adventivi/proventivi, lujeri lacomi ce apar de-a lungul tulpinii şi duc la coronarea arborelui şi drajoni care apar din mugurii adventivi ai rădăcinii. După forma de creştere, lujeri pot fi drepţi (răşinoase), geniculaţi (ulm, tei, carpen), neregulat-curbaţi (soc). După grosime, lujerii pot fi groşi (oţetar fals, roşcov de Canada, nuc), subţiri şi foarte subţiri (cătina roşie, floarea miresii). După suprafaţa scoarţei, lujerii sunt netezi (majoritatea), striaţi, cu crăpături fine ca nişte zgârieturi (ulm), brăzdaţi sau sulcaţi cu nişte brazde longitudinale, muchiaţi (salbă moale), aripat-muchiaţi, ce au nişte excrescenţe suberoase de forma unor aripi (ulm de câmp, mături). Culoarea scoarţei este în general brună, cu diferite nuanţe, dar mai poate fi: verde (sofora, afin), argintie (sălcioară), purpurie, discoloră (roşu şi verde ca la sânger). Uneori culoarea poate fi mascată de o brumă albăstruie (arţar american). Scoarţa lujerilor este prevăzută cu lenticele de diferite mărimi şi forme (liniare, eliptice, rotunde), cu glande ceroase – verucozităţi (mesteacăn, salbă râioasă) – sau cu peri. La unele specii lujerii se transformă în spini persistenţi (porumbar, glădiţă, maclura), cârcei (viţă-de-vie), filocladii (Ruscus sp.). Prin zdrelire sau în tăietură proaspătă lujerii secretă un suc lăptos (familia Moraceae), iar alţii au un miros caracteristic (scumpie, mălin). Spinii Unele specii au lujerii prevăzuţi cu spini. Aceştia pot lua naştere din modificarea:

- epidermei scoarţei, când sunt neregulat împrăştiaţi şi se desprind uşor de la bază (măceş, mur),

- stipelelor, când stau câte doi lateral faţă de mugure (salcâm),

- nervurilor frunzei, când stau sub mugure (dracilă, agriş),

- lujerilor, când sunt lateral faţă de mugure (păducel) sau deasupra mugurelui (glădiţă),

15

- vârfului lujerilor lungi (verigariu) sau al brachiblastelor (păr),

Măduva Aceasta se observă cel mai bine prin secţiuni transversale sau longitudinale prin lujer. Ea poate fi de culoare albă-gălbuie (majoritatea), roşcată (soc de munte), verzuie (păr), etc. şi este continuă (majoritatea), lamelar întreruptă (nuc), absentă (lujeri fistuloşi – caprifoi).

Mugurii Mugurii sunt organe ce dau naştere la frunze, flori sau lujeri. Ei se formează încă din vară şi îşi ating deplina dezvoltare la sfârşitul perioadei de vegetaţie. După organele la care vor da naştere, mugurii se clasifică în foliari (vegetativi), florali (floriferi) şi micşti. Ca provenienţă, mugurii sunt normali, când apar încă din timpul verii, numai pe lujerii anuali, proventivi (dorminzi), ce nu se dezvoltă la exterior în anul următor formării lor, sunt acoperiţi de scoarţă şi pot rămâne timp îndelungat în stare latentă şi adventivi (întâmplători) care se formează neregulat pe tulpină şi rădăcină, generând lujeri sau rădăcini adventive. După poziţia lor, deosebim muguri terminali (la vârful lujerilor) şi muguri laterali sau axilari (de-a lungul lujerilor). După modul de repartizare, mugurii sunt alterni, aşezaţi izolat la diferite distanţe, distici, aşezaţi altern dar în acelaşi plan, opuşi, câte doi faţă în faţă, verticilaţi, câte trei sau mai mulţi, la acelaşi nivel pe lujer. După modul de grupare, se disting muguri solitari, câte unul deasupra cicatricei, muguri suprapuşi, unul deasupra altuia (Lonicera sp.), muguri colaterali, câte 2-3 unul lângă altul (corcoduş). După modul de inserţie pe lujer, mugurii se clasifică în sesili (majoritatea) şi pedicelaţi (anin negru, anin alb). După mărime, mugurii sunt foarte mari, când au peste 2 cm (fag, magnolia, castan porcesc), mari, de 1-2 cm (scoruş păsăresc), mijlocii, sub 1 cm (majoritatea), mici, sub 1 mm (gărdurariţă), şi ascunşi (salcâm). Mugurii sunt prevăzuţi la exterior cu solzi – catafile – în număr variabil (la sălcii unul aparent, la tei 2-3 solzi, la stejari numeroşi solzi) sau sunt nuzi (cruşân, dârmox). Solzii pot fi largi, înguşti, acuţi, acuminaţi, rotunjiţi, cu margini întregi sau fin dinţate. Suprafaţa solzului poate fi glabră sau păroasă, uneori acoperită cu o substanţă vâscoasă.

Frunza Frunza este organul vegetativ cu structură dorso-ventrală şi simetrie bilaterală. Ea este alcătuită din limb, peţiol, teacă, la bază uneori cu stipele.

16

După lungimea peţiolului, frunzele sunt lung peţiolate, scurt peţiolate, sesile, decurente şi amplexicaule sau conate. După organizare, frunzele sunt simple sau compuse. Cel compuse sunt de tip penat (pari- sau imparipenat) sau palmat. După forma limbului, frunza poate fi rotundă, subrotundă, eliptică, ovată, obovată, oblongă, lanceolată, liniară, romboidală, triunghiulară, cordată sau reniformă. Vârful limbului poate fi acut, acuminat, obtuz, rotunjit, trunchiat, emarginat, mucronat sau spinos. Baza limbului poate fi rotunjită, cordată, reniformă, sagitată, hastată, trunchiată, îngustată, cuneată, asimetrică sau auriculată. Marginea limbului este întreagă, simplu sau dublu serată, simplu sau dublu dinţată, crenată, sinuată, revolută, lobulată, ciliată. Suprafaţa frunzei poate fi netedă, rugoasă (cu mici ridicături neregulate), plisată (vălurată), lucitoare sau nelucitoare, păroasă, scabră (aspră, datorită perilor rigizi, scurţi), glabră (lipsită complet de peri), glabrescentă (aproape lipsită de peri), glaucă sau glaucescentă (albăstrui). După durata rămânerii pe ramuri, frunzele sunt caduce (căzătoare), persistente (sempervirescente), când ţin 2-12 ani şi marcescente, când se usucă toamna dar cad în primăvară (familia Fagaceae).

Floarea O floare completă are următoarele părţi componente: învelişul floral sau periantul (caliciu şi corolă), elementele reproducătoare (androceu şi gineceu), receptaculul (axa florală). Florile incomplete sunt acele flori cărora le lipsesc anumite elemente. Astfel, acestea pot fi apetale (învelişurile florale lipsesc parţial) sau nude (învelişurile lipsesc total), ca exemplu amintind că la familia Salicaceae locul învelişurilor florale este preluat de o bractee. După repartiţia sexelor, florile sunt hermafrodite (bisexuate) şi unisexuate, acestea putând fi monoice (pe acelaşi individ apar flori ♀ şi ) şi dioice (florile ♀ şi cele sunt pe indivizi diferiţi). Drept cazuri speciale amintim arborii poligami (pe acelaşi individ flori bisexuate şi unisexuate) şi arborii trioici (pe exemplare diferite flori , , şi bisexuate). Majoritatea gimnospermelor au flori unisexuat monoice lipsite de înveliş floral, unde florile mascule sunt grupate sub forma unor conuleţe sau amenţi cu stamine solziforme, iar florile femele au numeroşi solzi carpelari nesudaţi (nu formează ovar) dispuşi spiralat în jurul axului, iar ovulele rămân descoperite.

17

Inflorescenţa Florile pot fi aşezate câte una sau reunite mai multe, formând o grupare numită inflorescenţă. La aceasta deosebim una sau mai multe axe, simple sau ramificate, pe care se prind florile cu ajutorul pedicelilor, iar întreaga inflorescenţă este purtată de un peduncul. Aceştia pot fi prevăzuţi la bază cu bractei, care uneori sunt aşezate la acelaşi nivel, formând un involucru. Ca tipuri de inflorescenţe distingem inflorescenţe monopodiale, la

care axul principal are creştere continuă, iar axele laterale se termină cu o floare şi inflorescenţe simpodiale, la care axul principal are o creştere definită terminându-se cu o floare, la fel şi cele secundare. Tipurile de inflorescenţe întâlnite la plantele lemnoase sunt:

- spicul,

- amentul (mâţişorul) întâlnit la genurile Salix, Populus, Alnus, Corylus, Quercus etc.,

- racemul de la Prunus padus, Robinia pseudacacia,

- paniculul la Sophora japonica, Ailanthus altissima, Rhus typhina,

- corimbul la Acer platanoides, Sorbus aria,

- umbela la Cornus mas, Spiraea ulmifolia,

- fasciculul la Prunus avium,

- capitulul la Fagus sylvatica (flori mascule),

- cima la Euonymus europaeus.

Fructul După polenizare, la angiosperme are loc transformarea ovarului în fruct şi a ovulului în sămânţă. De reţinut că, la gimnosperme, conul este doar organ de fructificaţie. După originea lor, după modificările suferite în timpul formării şi

după modul de deschidere, fructele se împart în următoarele categorii:

- simple monocarpice, care pot fi dehiscente (Spiraea, Robinia) şi indehiscente (Sophora),

- simple sincarpice, care, după consistenţa pericarpului, de subîmpart în uscate dehiscente (silicva, capsula), uscate indehiscente (achena, samara) şi fructe cărnoase (baca, drupa),

- multiple (poliachenă la Clematis, polifoliculă la Spiraea, polidrupă la Rubus)

- false (poama la genurile Malus, Pyrus, Cydonia şi Mespilus),

- compuse (la genurile Morus, Ficus, Maclura şi Platanus).

Maturaţie, maturitate, periodicitate Maturaţia este perioada de timp ce trece de la polenizare şi până la coacerea fructelor. Aceasta poate avea loc la sfârşitul primăverii -

18

începutul verii, în lunile mai-iunie (ulmii, plopii, sălciile), în toamna anului în care specia înfloreşte (majoritatea speciilor) sau în toamna celui de-al doilea an (Quercus cerris, Pinus sp.). Maturitatea o constituie perioada de timp ce trece până când arborele începe să fructifice. Ea se poate realiza la vârste mici (5-6 ani la salcâm) sau, dimpotrivă, la vârste mai mari (50-70 ani la stejar, gorun). Periodicitatea fructificaţiei se defineşte ca fiind numărul de ani care trec între două fructificaţii succesive, ea variind de la anual şi abundent (plopi, sălcii, salcâm, ulmi) la 7-12 ani (stejari). De specificat că la speciile cu o periodicitate mare, cum este cazul speciilor din familia Fagaceae, între două fructificaţii succesive abundente, pot avea loc fructificaţii mai slabe numite stropeli.

Diseminaţie, germinaţie, putere germinativă Diseminarea fructelor se poate realiza prin:

- simpla cădere şi rostogolire,

- vânt (anemochor) – ulmi, tei, frasin,

- apă (hidrochor) – anini, sălcii, plopi,

- animale (zoochor) – vâsc, nuc, stejar, fag.

Germinaţia poate avea loc imediat (plopi, sălcii), în primăvara următoare (majoritatea speciilor) sau în primăvara celui de-al doilea an (tei, carpen, frasin). Germinaţia poate fi epigee (cotiledoanele sunt deasupra solului) cum este cazul la fag, carpen şi ulmi sau hipogee (cotiledoanele rămân în sol), cum este cazul stejarilor, castanului bun, ginkgo. Puterea germinativă – definită ca fiind capacitatea seminţelor de a încolţi în condiţii mai mult sau mai puţin propice – variază de la 80-90% (molid) la 20-40% (mesteacăn, brad, magnolia).

19

PLANUL DE PREZENTARE AL SPECIILOR LEMNOASE

Caractere morfologice (iarnă şi vară)

1. Provenienţa (indigen, exotic)

2. Mărimea, dimensiuni realizate

3. Înrădăcinarea

4. Tulpina

5. Scoarţa, ritidomul

6. Lemnul

7. Coroana

8. Lujerii

9. Mugurii

10. Frunzele

11. Florile

12. Fructele, conurile, seminţele, maturaţie

13. Maturitate, putere germinativă, periodicitate

14. Creşteri, productivitate

15. Longevitate

Vătămători (insecte, ciuperci, factori de mediu)

- general

- în România

Cerinţe ecologice - sol

- climă

- staţiuni

- factori limitativi

Variabilitate

edafotipuri)

Înmulţire

Însuşiri silviculturale, importanţă

Arealul

morfologică,

ecologică

(ecotipuri,

20

climatipuri,

PARTEA a II-a. SUBÎNCRENGĂTURA GYMNOSPERMAE

FAMILIA GINKGOACEAE

Denumire ştiinţifică: GINKGO BILOBA L.

CARACTERE MORFOLOGICE

Specie exotică. Mărimea a I-a, depăşind uneori în patria de origine 30 m în înălţime şi 3-4 m în diametru. Un exemplar remarcabil poate fi văzut în incinta Complexului Studenţesc Puşkin de la Universitatea „A.I. Cuza” Iaşi. Tulpina dreaptă, cu ramificaţie neregulat verticilată. Scoarţa în tinereţe cenuşiu-gălbuie, iar mai târziu formează un ritidom cenuşiu-negricios larg crăpat longitudinal. Lemnul este de bună calitate, fără canale rezinifere, dar datorită răspândirii acestei specii, nu prezintă interes economic. Coroana este piramidală. Lujeri sunt de 2 tipuri, lungi (macroblaste) şi scurţi (microblaste), bruni-cenuşii, sau cenuşii deschis, glabri, cei lungi lucitori. Muguri dispuşi altern, conici şi stau aproape perpendicular pe lujer. Frunze caduce, au 5-8 cm, cu limbul lăţit ca la angiosperme sub formă de evantai (figura 1), pieloase, cu baza cuneată, marginea bilobată sau neregulat denticulat lobată. Are nervaţiune dichotomică, sunt lung pedunculate, dispuse altern pe macroblaste şi în fascicule pe brachiblaste; toamna se colorează galben intens.

pe brachiblaste; toamna se coloreaz ă galben intens. a. b. c. Fig 1 . 1. Ginkgo

a.

pe brachiblaste; toamna se coloreaz ă galben intens. a. b. c. Fig 1 . 1. Ginkgo

b.

brachiblaste; toamna se coloreaz ă galben intens. a. b. c. Fig 1 . 1. Ginkgo biloba

c.

Fig 1 . 1. Ginkgo biloba: a. frunze; b. brachiblast cu galbulus; c. aspect de ramură cu frunze în sezonul de vegetaţie

1 sursa: a. www.baum-des-jahres.de; b. www.botany.hawaii.edu; c. www.organicnutrition.co.uk.

21

Flori unisexuat dioice, cele mascule sub formă de amenţi cilindrici, lungi, câte 6-8, iar cele femele alcătuite din câte două carpele ce poartă câte un ovul deschis şi stau pe un peduncul lung. Sămânţa sunt nişte false drupe – galbulus – alcătuite dintr-un sâmbure tare acoperit de un înveliş cărnos cu miros neplăcut; câte 2 pe un peduncul lung, asemănătoare unor prune elipsoidale verzi la început, galbene după coacere, albăstrui brumate. Maturaţia anuală, prin octombrie, iar germinaţia este hipogee cu 2 cotiledoane. Creşterea este înceată în primii ani, apoi devine destul de activă. Longevitate peste 1000 ani.

AREAL. CERINŢE ECOLOGICE

Specia este originară din China orientală şi a fost introdusă în Europa în 1730, în Olanda. În România este cultivată doar în scop ornamental. Ginkgo biloba solicită un climat cald, dar suportă şi climatele mai reci, rezistând relativ bine la geruri, uscăciune şi poluare, însă puieţii sunt sensibili la frig. Creşte viguros pe soluri fertile, bogate în substanţe nutritive, afânate, reavene. Suportă o oarecare compactizare a solului. Are un temperament de lumină. Are puţini vătămători.

VARIABILITATE MORFOLOGICĂ

Ginkgo biloba laciniata cu frunze mai late şi divizate,

Ginkgo biloba fastigiata cu coroană piramidală,

Ginkgo biloba pendula cu ramuri pendente.

FAMILIA PINACEAE Lindl.

Această familie cuprinde arbori şi arbuşti preponderent răspândiţi în emisfera nordică, conţinând speciile următoarelor genuri: Abies, Picea, Larix, Pseudolarix, Pinus, Tsuga, Pseudotsuga, Cedrus. Ramificaţiile sunt verticilate, iar lujerii sunt obişnuit lungi şi numai uneori microblaste (Larix, Pseudolarix, Pinus, Cedrus). Frunze sunt aciculare uninerve, persistente, rar caduce (Larix, Pseudolarix) cu canale rezinifere, cu structură xeromorfă, se inseră spiralat, izolate, grupate câte 2-5 sau în fascicule. Flori sunt unisexuat monoice, cele mascule cu numeroase stamine sub formă de amenţi gălbui, cele femele elipsoidale, cilindrice, cu numeroase carpele spiralate alcătuite dintr-un solz fertil şi o bractee sterilă unite doar la bază. Polenizarea este anemofilă, iar organul fructifer este numit con. În structura lemnului există canale rezinifere.

22

GENUL ABIES Mill.

Cuprinde peste 40 specii răspândite preponderent în zonele muntoase ale emisferei nordice. Sunt arbori de talie mare cu înrădăcinare pivotantă. Coroană este piramidală deasă, umbroasă, scoarţa mult timp netedă cu pungi de răşină. Lujerii sunt netezi, iar mugurii dispuşi terminal întotdeauna câte trei. Prezintă frunze aciculare lăţite, pe dos cu 2 dungi albicioase de stomate, persistente, se schimbă la 6-15 ani. Conurile sunt erecte, cilindrice, cu bractei obişnuit vizibile şi răsfrânte; solzul carpelar cade la maturitate odată cu seminţele, iar pe lujer rămâne axul erect. Seminţe relativ mari, triunghiulare, cu pungi de răşină pe tegument şi prinse strâns de aripioară. Speciile prezentate sunt: Abies alba, A. nordmanniana, A. cephalonica, A. pinsapo, A. concolor şi A. grandis.

Denumire ştiinţifică: ABIES ALBA Mill. Denumire populară: BRAD, BRAD ALB

CARACTERE MORFOLOGICE

Specie indigenă. Mărimea a I-a, bradul atingând frecvent 40 m în înălţime şi 1 m diametru. În literatură sunt semnalate exemplare de brad de pe muntele Penteleu ce măsurau 54 m. Înrădăcinarea este tipic pivotantă, dar pierde cu timpul pivotul şi rădăcinile laterale pătrund adânc în pământ, fapt ce determină rezistenţa mare la acţiunea vântului. De menţionat că pe soluri superficiale pivotul se dezvoltă anevoios, sistemul devenind superficial şi faptul că în primii ani rădăcina se dezvoltă greu în adâncime, puieţii suferind de secetă. Tulpina este dreaptă, cilindrică, cu ramuri regulat verticilate dispuse orizontal.În arboret strâns se elaghează mai bine decât molidul. Scoarţa este cenuşiu-verzuie mult timp netedă, în tinereţe cu pungi de răşină; la vârste înaintate ritidom nu este prea gros şi prezintă sub formă de solzi poligonali. Lemnul este moale, se aşchiază prin debitare, are duramen neevident albicios. Are multiple întrebuinţări: lemn construcţie, mobilă, celuloză, chibrituri, lemn de rezonanţă. Coroană cilindric-piramidală, compactă, la vârste mari apare aşa- numitul “cuib de barză”, generat de încetinirea activităţii mugurelui terminal şi deci, diminuarea distanţei dintre verticile. Lujerii sunt cenuşii, netezi, scurt păroşi, cu cicatrici circulare netede. Muguri mici, ovoizi, nerăşinoşi (cu excepţia celor terminali), dispuşi terminal pe ramurile laterale întotdeauna câte trei (figura 2).

23

Frunze de 2-3 cm, aciculare, liniar-lăţite, la vârf obtuze sau emarginate, pe faţă verzi închis lucitoare, pe dos cu 2 dungi albicioase de stomate. Sunt dispuse pectinat, iar pe lujerii fertili (partea superioară a coroanei) sunt îndreptate în sus ca peria. Sunt persistente, durează 6-15 ani, iar după uscare se menţin mult timp pe lujeri, motiv pentru care bradul este recomandat ca pom de iarnă.

pentru care bradul este recomandat ca pom de iarn ă . a . b. Fig 2

a.

pentru care bradul este recomandat ca pom de iarn ă . a . b. Fig 2

b.

Fig 2 . 2. Abies alba: a. frunze, muguri (detaliu prindere ace); b. con.

Flori unisexuat monoice, cele mascule sunt grupate în amenţi groşi şi alungiţi, gălbui, iar cele femele sunt cilindrice, verzui, aşezate spre vârful coroanei; ele apar prin aprilie-iunie, funcţie de altitudine şi expoziţie. Conuri erecte, cilindrice, 10-20 cm, brune; solzi lăţit-rotunjiţi sub formă de sapă, cu pete de răşină, iar bracteile sunt vizibile, răsfrânte peste solzii inferiori. Maturaţia are loc în toamna primului an, prin septembrie-octombrie; după coacere, seminţele se împrăştie, iar solzii cad şi rămâne doar axul conului. Acesta este motivul pentru care se recoltează conurile puţin înainte de coacere. Seminţele sunt mari, 7-9 mm, triunghiulare, gălbui-brune concrescute cu o aripioară mare de care se rup neregulat. Tegumentul este prevăzut cu

2 sursa: a. www.montes.upm.es; www.hortikultur.ch b. ecocrop.fao.org.

24

pungi de răşină care conţin terebentină aromat mirositoare. La 1 kg intră circa 23.000 seminţe dezaripate. Puterea germinativă este de 30-50% datorită alterării terebentinei din tegument, iar germinaţia este epigee, plantula având 5-6 cotiledoane. Maturitatea izolat 30 ani, în masiv intervine la 60-70 ani. Creşteri în primul an 5-6 cm şi un verticil de ace, verticilul de muguri se formează în anul al III-lea, iar cel de ramuri în anul al IV-lea. Productivitatea la 100 ani este de 10-12 m 3 /an/ha. Longevitatea până la 800 ani.

AREAL

Areal general al bradului este neregulat, putând fi continuu (deseori arborete pure în munţii Vosgi, Pădurea Neagră) sau insular (munţii Pirinei). Arealul este exclusiv european: munţii Jura, Vosgi, Masivul Central Francez, Pădurea Neagră, Alpi, Apenini, Balcani, Carpaţi, Pirinei; în Polonia este arbore de câmpie. În nord, dincolo de 55° latitudine nordicăşi spre est, în afara arealului carpatic bradul lipseşte. Ca rase geografice sunt de precizat: Abies alba Podolica (în nordul arealului) A. a. Carpatica (în Carpaţii Româneşti), A. a. Bihariense (Munţii Apuseni), A. a. Illyrica (Alpii Dinarici), A. a. Moesiaca (Balcani), A. a. Apenninica (Munţii Apenini). În România, bradul este al doilea conifer ca pondere, după molid, ocupând 5% din suprafaţa păduroasă a ţării. El este bine reprezentat în Carpaţii Orientali (clina estică) în intervalul altitudinal 400-1200 m, regăsindu-se în amestecuri cu fagul şi molidul sau în arborete pure. În Carpaţii Meridionali formează păduri de amestec, în special la vest de Olt; altitudinea maximă în Carpaţii Sudici este de 1700-1750 m. În Apuseni, apare frecvent în Munţii Gilăului şi Munţii Bihorului. Apare frecvent în Munţii Banatului, pe valea Nerei coborând până la 192 m.

CERINŢE ECOLOGICE

Bradul este una din speciile cu mari pretenţii faţă de condiţiile staţionale: limitele arealului european sunt impuse de exigenţele ridicate faţă de umiditate şi sensibilitatea la îngheţurile târzii. Optimul ecologic al bradului este considerat într-un climat moderat (umiditate atmosferică 70-75%), suficient de cald (5-6°C), fără variaţii mari de temperatură (-27°C – +39°C) şi precipitaţii bogate. Trebuie de precizat că amplitudinea climatică caracteristică bradului este mai redusă decât cea a molidului şi cea a fagului. Solul joacă deseori rol compensator, bradul preferând solurile brune eumezobazice, profunde, bogate în substanţe nutritive, cu umiditate suficientă, formate pe roci marnogresoase ale flişului, conglomerate

25

poligene, coluvii şi eluvii fertile; solurile cu textură fină (orizont Bt pseodogleizat) convin bradului deoarece reţin apa. În regiunile sudice sau la altitudini mici, bradul suportă temperaturile ridicate pe fondul unui regim hidrologic în sol satisfăcător. Pe soluri cu drenaj normal, factorul determinant este umiditatea atmosferică, astfel încât pe gresiile de Tarcău specia apare doar pe firul văilor sau pe versanţii umbriţi. Pe soluri uscate bradul vegetează slab, se usucă repede; de asemenea, trebuie de precizat că bradul nu suportă inundaţiile. Puieţii nu suportă seceta, îngheţurile târzii, gerurile excesive de iarnă, vântul rece şi uscat, ceea ce impune ca regulă generală că regenerarea bradului se face numai sub masiv; puieţii rezistă la umbrire până la 40-50 ani, iar punerea ulterioară în lumină activează creşterile. Temperamentul bradului este pronunţat de umbră, situându-se pe locul 2, după tisă.

VARIABILITATE

Variabilitate morfologică

- după forma coroanei: A. alba pyramidalis, A. alba columnaris, A. alba pendula, A. alba compacta, A. alba variegata;

- după scoarţă: forma cu scoarţa netedă, forma cu ritidom;

- după culoarea florilor mascule: flori verzi-gălbui sau roşii carmin.

După culoarea lemnului la ocoalele silvice Pipirig, Văratic din judeţul Neamţ apare “bradul roşu” ce are lemnul roşiatic, cu calităţi remarcabile.