MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE

COLEGIUL AGRICOL “DIMITRIE CANTEMIR” HUSI

LUCRARE PENTRU SUSȚINEREA

EXAMENULUI DE CERTIFICARE A
COMPETENȚELOR PROFESIONALE
NIVEL 4

PROFILUL – RESURSE NATURALE ȘI PROTECȚIA MEDIULUI

SPECIALIZAREA:TEHNICIAN IN AGRICULTURA

INDRUMATOR
Prof.ing. ODAIE VETA

CANDIDAT:
FUGARU NARCISA

ANUL ȘCOLAR-2019-2020
 MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE
COLEGIUL AGRICOL “DIMITRIE CANTEMIR” HUSI

TEMA:

Tehnologia de cultivare a porumbului , în

zona Huși, pe o suprafață de 5 ha
 MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE
COLEGIUL AGRICOL “DIMITRIE CANTEMIR” HUSI

CUPRINS:

ARGUMENT

CAPITOLUL I – IMPORTANȚA CULTURII

CAPITOLUL II – PARTICULARITĂȚI BILOGICE

CAPITOLUL III – RELAȚIILE PLANTEI CU FACTORII DE MEDIU

CAPITOLUL IV – TEHNOLOGIA DE CULTIVARE

4.1.– Rotația culturii

4.2.– Fertilizarea
4.3.– Lucrările solului
4.4.– Sămânța și semănatul
4.5.- Lucrările de îngrijire
4.6.– Recoltarea

CAPITOLUL V NORME GENERALE DE SECURITATE A MUNCII

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE
 ARGUMENT
Porumbul are o capacitate de producție cu circa 50% mai mare față de celelalte cereale,
dar și o arie largă de răspândire, deoarece este puțin influențată de schimbările climatice. Mai
mult decât atât, porumbul are o rezistență mare la secetă, ploi abundente, dar și la boli și
dăunători, iar lucrările agrotehnice și de recoltare pot fi mecanizate total.
În afara acestor argumente, porumbul este cultivat peste tot pe glob și datorită
posibilităților foarte variate de valorificare a producției. El se folosește atât în alimentația
umană, cât și drept furaje pentru animale. De asemenea, din porumb se pot obține și
biocombustibili și celuloză, iar unele părți – mătasea porumbului, de pildă - sunt folosite
inclusiv în scop medical.
Porumbul ocupa al treilea loc, ca importanţa, între plantele cultivate pe glob.
Această poziţie, din punct de vedere agricol, este motivată printr-o serie de particularităţi,
astfel:
- prezintă o mare capacitate de producţie, cu circa 50% mai ridicată faţă de celelalte
cereale;
- are o mare plasticitate ecologică, care îi permite o largă arie de răspândire, dând recolte
mari şi relativ constante, mai puţin influenţate de abaterile climatice;
- este o plantă prăsitoare, bună premergătoare pentru majoritatea culturilor;
- suportă monocultura mai mulţi ani;
- are un coeficient mare de înmulţire (150 - 400);
- având o însămânţare mai târzie în primăvară, permite o mai bună eşalonare a lucrărilor
agricole;
- cultura este mecanizabila 100%;
- recoltarea se face fără pericol de scuturare;
- valorifica foarte bine îngrăşămintele organice şi minerale, cât şi apa de irigaţie;
- posibilităţile de valorificare a producţiei sunt foarte variate.

4
 CAPITOLUL I – IMPORTANȚA CULTURII
PORUMBUL – Zea mays L

Regn:Plantae
Încrengătură:Magnoliophyta
Clasă:Liliopsida
Ordin:Poales
Familie:Poaceae
Gen:Zea
Specie:Z. mays

Fig. 1 Zea mays

1.1. Importanța alimentară
Porumbul este una dintre cele mai valoroase plante cultivate datorită productivităţii foarte
ridicate şi multiplelor întrebuinţări a produselor sale în alimentaţie, în zootehnie şi în industrie.
Boabele care conţin o medie de 10% proteine, 7 % substanţe extractive neazotate, 4%
grăsimi, 2% celuloză, cenuşă şi apă, sunt folosite cu precădere ca nutreţ concentrat în
alimentaţia tuturor categoriilor de animale. Ele sunt utilizate în mare măsură în alimentaţia
umană, precum şi ca materie primă pentru importante industrii.
În ţara noastră porumbul cultivat deţine locul cel mai important faţă de alte culturi.
Datorită importanţei economice şi a condiţiilor favorabile, porumbul va deţine şi în continuare
un loc preponderat în agricultură. 1
Generalităţi
Porumbul, numit si cucuruz, este cea de-a treia cultură cerealieră ca importanţă şi este cea
de-a doua, după grâu, în topul comerţului internaţional. Probabil că porumbul a evoluat dintr-o
specie de iarba sălbatică numită teosinte, care mai creşte şi astăzi pe dealurile din apropiere de
Mexico City.
Cam de acum 7000 de ani, nativii din America au început să cultive porumbul. Până în
anul 200 d.Hr. cultura se răspândise şi în alte părţi ale Americii. Porumbul nu a devenit cea mai

5
importantă hrană din Mexic şi America Centrală decât între anii 800 şi 1100. Arheologii au
descoperit că oamenii când au aflat că prin cultivarea porumbului se poate produce pe aceeaşi
suprafaţă de teren mai multe decât prin cultivarea orcărui alt produs, producţia de porumb a
crescut rapid. în secolul XVI-lea porumbul s-a răspândit în întreaga lume.Porumbul reprezintă
hrana principală într-o mare parte a Africii.
România este unul din primele 6 state cu potenţial agricol din Uniunea Europeană. În
România, agricultura este cel mai dezvoltat domeniu de activitate
, fiind practic principala ramură de industrie activă. Porumbul
este una dintre cele mai întâlnite plante de cultură. Suprafeţele destinate acestei culturi
ocupă cele mai întinse terenuri agricole.

1.2.Importanţa furajeră
În ţara noastra porumbul se cultivă de la sfârşitul secolului al XVII-lea, în Muntenia (pe
timpul domniei lui Şerban Cantacuzino), apoi în Moldova şi Transilvania.
Particularităţile biologice si alimentare deosebite au determinat cultivarea porumbului în
diverse zone ale lumii, ocupând locul trei ca suprafaţă (peste 130 milioane hectare) dupa grâu
si orez. În ţara noastra suprafaţa cultivată cu porumb este de aproximativ 3 milioane hectare.
Importanţa alimentară si furajeră a porumbului este dată de urmatoarele însuşiri:
● în alimentaţia omului se foloseşte sub formă de faină de porumb (mălai), fulgi de
porumb, floricele, boabe fierte, etc.;
în industrie, boabele de porumb constituie materia primă pentru fabricarea spirtului,
amidonului, glucozei si dextrinei;
● conţinutul ridicat de grăsimi (peste 6%) în germenii de porumb face din porumb o plantă
din care se extrage ulei de foarte buna calitate, folosit în alimentaţia dietetică;
● în hrana animalelor porumbul se foloseşte sub diferite forme: boabe concentrate, furaj
verde sau însilozat, fân, coceni;
● boabele de porumb conţin între: 11,5-14% apă, 9,5-15% proteine, 5-8% grăsimi, 1,5-
2% săruri minerale, 65-72% amidon; 1 kg de porumb are 70-80 g proteină digestibilă şi 1,20-
1,30 unităţi nutritive;
● deoarece în compoziţia proteică a porumbului lipsesc unii aminoacizi esenţiali
(triptofanul, lizina), hibrizii creaţi în ultima perioadă posedă o genă care determină sinteza
acestor aminoacizi (Opaque-2), iar folosirea acestora în hrana animalelor duce la obţinerea unor
rezultate spectaculoase;

6
 ● folosirea porumbului pentru siloz, considerat ,,pasunea de iarna” a animalelor,
constituie modul cel mai eficient de hranire a animalelor în perioada de stabulaţie, având un
grad foarte ridicat de consumabilitate;
● din punct de vedere tehnologic porumbul se poate cultiva ca si cultură principală sau în
cultura succesivă (dublă), după plantele ce se recoltează mai devreme;
● folosirea unor hibrizi cu perioade de vegetaţie diferite permite o cultivare esalonată a
porumbului, asigurându-se, astfel, furaje verzi în tot timpul perioadei de vegetaţie;
● importanţa porumbului se datorează şi urm&# 19419u2023t 259;toarelor însuşiri
agrobiologice si agrotehnice: rezistenţa ridicată la secetă şi cădere, la unele boli si dăunatori,
mecanizarea totală a lucrarilor agrotehnice şi de recoltare, o bună valorificare a îngrăşămintelor
organominerale şi a apei de irigaţie, etc.

7
 CAPITOLUL II – PARTICULARITĂȚI BILOGICE
Sistemul radicular este fasciculat, format din rădăcini adventive propriu-zise, provenite
din nodurile subterane ale tulpinii si din rădăcini adventive aeriene, formate din nodurile de la
suprafaţă. Rădăcinile pătrund pâna la 3-4 m în
adâncimea solului.(Fig. 2).
Tulpina, de înălţimi variabile în funcţie de
tipul hibridului, prezintă 8-17 internoduri, formele
mai tardive au un numar mai mare decât
cele precoce.
Frunzele au limbul lanceolat, de 50-80 cm
lungime şi 5-12 cm lăţime, cu marginile ondulate. În
epiderma superioară a limbului se găsesc numeroase
celule buliforme, care au rolul de a răsuci spre
interior limbul foliar, mărind astfel rezistenţa la
secetă a porumbului.

Fig. 2.Organele vegetative ale porumbului

Fig. 3. Florile porumbului

Porumbul este o plantă unisexuat-monoică, având

florile mascule aşezate în vârful tulpinii, într-o
inflorescenţă de tip panicul. Acestea prezintă un ax
principal prevazut cu numeroase ramificaţii laterale, pe
care se găsesc spiculeţe biflore, nearistate.

8
Fig. 4 Părţile componenete ale porumbului

9
 Florile femele sunt grupate în inflorescente de tip spic, cu axul îngroşat (spadix). Pe
rahisul ştiuletelui sunt aşezate spiculeţe, în rânduri perechi, cu câte două flori: una superioară
fertilă şi una inferioară sterila.
Ovarul este monocarpelar, cu stigmatul filiform, lung de 20-40 cm, bifurcat la vârf.
Fructul este o cariopsă, de mărimi diferite, funcţie de hibrid.

10
 CAPITOLUL III – RELAȚIILE PLANTEI CU FACTORII DE MEDIU
3.1.Cerințele față de factorii de mediu
Temperatura optimă de germinare a seminţelor de porumb este de 8-100C, iar
temperatura de creştere şi dezvoltare a plantelor este de 15-180C. La temperaturi mai mici de
100C creşterea încetează, iar dacă temperatura coboară sub –40C, plantele mor.
Din punct de vedere al fotoperioadei, porumbul este o plantă de zi scurtă, adaptată la o
lumina intensă.
În primele faze de creştere, după răsărire, porumbul are o rezistenţă deosebită la secetă,
datorită sistemului radicular profund, consumului specific redus de apă. Lipsa sau insuficienţa
apei în perioada formării paniculului şi a boabelor are efecte negative asupra producţiei.
Deşi nu are cerinţe deosebite faţa de sol, producţiile cele mai mari se realizează pe solurile
cu fertilitate ridicată (cernoziomuri, soluri aluvionare, brun-roşcate), cu pH neutru (6,5-7) şi
capacitate mare de reţinere a apei. Nu se recomandă solurile reci, cu exces de umiditate,
compacte, tasate.
3.2.Zonele de cultivare a hibrizilor de porumb
În zonarea hibrizilor de porumb se ţine seama de constanţa termică, rezultată din
însumarea temperaturilor mai mari de 100C, din timpul perioadei de vegetaţie. În funcţie de
acest criteriu s-au stabilit trei zone de cultură pentru porumb, în ţara noastră:
● Zona I, în care suma temperaturilor biologic active este de 1401-16000C, cuprinde:
Câmpia din sudul ţării, Dobrogea, Câmpia de Vest, partea de sud a podişului Moldovei;
● Zona II, în care suma temperaturilor biologic active este de 1201-14000C, cuprinde cea
mai mare parte a Podişului Moldovei si Câmpia de nord-vest;
● Zona III, în care suma temperaturilor biologic active este de 800-12000C, cuprinde:
zonele subcolinare a Carpaţilor Meridionali si Rasăriteni, Podişul Transilvaniei si Depresiunea
Maramureşului.
În funcţie de constanţa termică a acestor zone, ponderea hibrizilor de porumb este
urmatoarea:
- pentru zona I, se va cultivă 75-80% din suprafaţa cu hibrizi târzii şi 20-25% cu hibrizi
mijlocii;
- pentru zona II, ponderea este de 20% hibrizi tardivi, 50% hibrizi mijlocii si 30% hibrizi
timpurii;
- pentru zona III, se va cultiva 75% din suprafaţă cu hibrizi timpurii şi 25% cu hibrizi
mijlocii.

11
 CAPITOLUL IV – TEHNOLOGIA DE CULTIVARE
4.1. – Rotația culturii
Porumbul este mai puţin pretenţios faţă de planta premergătoare. Rezultatele cele mai
bune se obţin după leguminoasele anuale pentru boabe şi furajere, după care urmează, cerealele
păioase de toamnă, inul, cânepa, cartoful, sfecla şi floarea-soarelui.
Lucerna, dintre leguminoasele perene, deşi asigură importante cantităţi de azot (120 - 160
kg/ha) şi contribuie la refacerea structurii, datorită consumului mare de apă, nu este considerată
o premergătoare potrivită pentru porumb în zonele mai secetoase, fără condiţii de iri¬gare.
Rotaţia grâu-porumb este obligatorie, din cauza ponderii de circa 60% a celor două
culturi. În această rotaţie porumbul este favorizat, fiind cultivat după o premergătoare timpurie.
În culturile atacate de fuzarioză, boală comună ambelor specii, această rotaţie se întrerupe după
4 - 5 ani.
Porumbul nu se poate cultiva după sorg şi iarbă de Sudan.
Monocultura, de porumb în ţara noastră s-a extins pe solurile fer¬tile, mai joase, cu apa
freatică la mică adâncime, supuse în primăverile mai ploioase excesului temporar de umiditate
– terenuri pe care grâul nu le valorifică în aceeaşi măsură ca porumbul.
În S.U.A., în „cordonul porumbului”, cât şi în sudul Franţei şi în Italia, pe soluri fertile,
permeabile, structurate, bogate în humus, cu pH 6,5 - 7,5, fertilizate raţional şi irigate, se
practica monocultură îndelungată, cu rezultate bune.
Se poate aprecia, însă, că prin monocultura prelungită se reduce conţinutul de humus, se
degradează structura, are loc o acidifiere progresivă a solului, se epuizează solul în
macroelemente şi unele microelemente, se înmulţesc bolile şi dăunătorii specifici, impunându-
se, deci utilizarea unor doze mărite de îngrăşăminte şi tratamente costisitoare.
Rezultatele din ţara noastră reliefează că cele, mai eficiente producţii se realizează în
asolamente de 4 - 6 ani.
La rândul său, porumbul este o bună premergătoare pentru cul¬turile de primăvară şi chiar
pentru grâul de toamnă, caz în care se vor cultiva hibrizi cu perioadă de vegetaţie mai scurtă în
rotaţia porum¬bului. Cu alte culturi se va acorda atenţie utilizării erbicidelor triazinice şi
prevenirii infestării cu gărgăriţă.
4.2. – Fertilizarea
Datorită producţiei mari de masă uscată la unitatea de suprafaţă, porumbul este o plantă
mare consumatoare de substanţe nutritive. F. ANGELINI (1965) apreciază porumbul ca fiind o
plantă „vorace prin excelenţă”.

12
 Consumul de NPK în kg/t de boabe şi producţia secundară aferentă, în funcţie de nivelul
recoltei, după CR. HERA şi colab. (1980), sunt prezentate în tabelul 4.2.1.
Rezultă că porumbul este o mare consumatoare de azot (18 - 28 kg/t) şi potasiu (23 - 36
kg/t).

Tabelul 4.2.1
Consumul specific de elemente nutritive (kg/t) în funcţie de nivelul producţiei
Elementul Producţia de boabe (t/ha)
chimic 3-4 5–6 7-8 9 - 10 11 - 12 13 - 14 > 14
N 28-26 24-23 22-21 21-20 20-19,5 19-18,5 18
10,5-
P2O5 14-11 9,8-9,6 9,5-9,0 8,9-8,8 8,7-8,6 8,6
10,1
25,5- 24,6- 24,2
K2O 33-36 30-28 27-26 23,9
24,8 24,4 -24,0

Azotul este principalul element în fertilizarea porumbului, care asigură formarea unei
mase foliare bogate, colorată în verde intens şi care influenţează favorabil acumularea
substanţelor proteice. Carenţa se manifestă prin îngălbenirea limbului de la vârf spre bază, de-
a lungul nervurii mediane care se deschide la culoare. Plantele rămân firave, cu ştiuleţii mici.
Excesul de azot intensifică transpiraţia, creşterea, este luxuriantă plantele devin sensibile la
secetă şi boli şi întârzie maturitatea.
Absorbţia azotului este intensă de-a lungul întregii perioade de vegetaţie.
Fosforul joacă un rol multiplu în creşterea si fructificarea porumbului. Insuficienţa lui
se manifesta prin înroşirea frunzelor de la vârf spre bază, sistemul radicular este slab dezvoltat,
ritmul de creştere este scăzut, se accentuează protandria. Excesul fosforului determină insufi-
cienţa zincului.
Potasiul măreşte rezistenţa la cădere, secetă şi boli. Carenţa se manifestă prin
îngălbenirea frunzelor de la vârful lor spre bază, iar sistemul radicular rămâne slab dezvoltat.
Fertilizarea organică a porumbului. Gunoiul de grajd, este indicat pe toate tipurile
de sol din ţară, aplicat în doză de 20 - 40 t/ha. Dozele mai mari se aplică pe solurile erodate,
luvisoluri, la culturile irigate etc.

13
 Aplicarea bălegarului se face direct culturii porumbului, „proaspăt” sau fermentat, o
dată la 4 - 5 ani, efectul resimţindu-se şi în anul al treilea de la aplicare în condiţii de
monocultură.
Fertilizarea organo-minerală. Mineralizarea materiei organice prin procese
microbiologice şi prezenţa îngrăşămintelor chimice conduc la obţinerea unor sporuri mari de
recoltă. Rezultate deosebite pe solurile nisipoase, cât şi pe cele erodate s-au obţinut prin
aplicarea împreună a 20 t de gunoi de grajd + N32-48 P32-48.
Îngrăşămintele verzi au rol asemănător gunoiului de grajd, fapt pentru care sunt mult
aplicate în S.U.A., Italia, Ungaria. Ele sunt mai economice când se produc în culturi ascunse
sau sunt cultivate în mirişte. Pentru culturi ascunse se recomandă utilizarea sulfinei, iar pentru
culturi duble se recomandă lupinul alb.
Fertilizarea chimică. Rezultatele de sinteză reliefează că, pe toate tipurile de sol,
fertilizarea cu azot şi fosfor se înscrie cu sporuri semnificative de recoltă; potasiul asigură
sporuri semnificative pe solurile luvice, pe cele nisipoase şi în condiţii de irigare.
Sporul producţiei de boabe la 1 kg îngrăşământ este variabil, în funcţie de tipul de sol,
condiţiile climatice şi hibridul cultivat.
Cu referire la hibrizi, se poate afirma că hibrizii simpli, intensiv cultivaţi, pe fond
nefertilizat, sunt depăşiţi în producţie de către hibrizii dubli extensivi, dar în condiţii de
fertilizare locurile se inversează.
La stabilirea dozelor de îngrăşământ se vor avea în vedere: tipul de sol, nivelul
producţiei scontate, rezerva solului, consumul specific, regimul precipitaţiilor, hibridul cultivat,
planta .premergătoare.
Fertilizarea cu azot. În tabelul 4.2.2 sunt prezentate dozele optime economice de azot
(după CR. HERA şi Z. BORLAN, 1980).
Dozele optime economice de azot, în condiţii de cultură neirigată sunt cu 30 - 90 kg mai
mici decât în cultură irigată.
În funcţie de producţia planificată consumul specific se modifică determinarea dozei
putându-se realiza simplu, calculând 24 kg N pentru fiecare tonă de boabe la o producţie sub 5
t/ha; 22 kg N/t la o producţie între 6 - 10 t/ha şi, respectiv, 20 kg N/t la producţii de peste 10
t/ha.

14
 Tabelul 4.2.2
Dozele optime economice medii de azot la porumb, în funcţie de producţia planificată
(boabe) şi de asigurarea potenţială a solului cu azot(apreciată după indicele azot – I.N.)*

Producţia DOE de N (kg/ha) la IN al solului

planificată boabe
1,0 1,5 2,0 2,5 3,0 3,5 4,0 4,5
(kg/ha)
5000 144 134 122 113 106 100 94 89
6000 168 157 146 138 130 124 118 114
7000 191 180 169 160 153 147 141 137
8000 211 201 190 181 173 167 161 157
9000 231 220 209 200 193 186 180 176
10000 248 238 226 217 210 204 199 194
11000 265 254 213 234 227 221 216 210
12000 280 269 258 249 242 236 230 226
14000 308 297 286 277 270 234 258 254

Doza se reduce cu 20 - 50 kg N/ha când porumbul urmează după leguminoase, de

asemenea, se reduce cu 2 kg N pentru fiecare tonă de gunoi dată direct porumbului şi, respectiv,
cu 1 kg N, când aplicarea gunoiului s-a făcut la planta premergătoare; se reduce cu 20 - 30 kg
N în cazul hibrizilor sensibili la frângerea tulpinilor.
Doza se majorează cu 20 kg N/ha când porumbul urmează după floarea soarelui şi cu
25 kg N/ha după cartoful târziu sau în al III-lea an de monocultură
În funcţie de asigurarea cu apă, de precipitaţiile din intervalul octombrie - februarie,
doza se corectează cu +/- 5 kg/10 mm precipitaţii peste sau sub medie; se măreşte cu 20 kg/ha
pe solurile cu aport freatic şi când semănatul se face în primăveri umede şi se micşorează cu 20
kg în primăverile secetoase.
Aplicarea azotului trebuie efectuată fracţionat, astfel:
- 30 - 40 kg/ha azot sub formă de îngrăşământ complex sau de azotat de amoniu,
concomitent cu semănatul;
- la praşilele a II-a şi a III-a mecanice se aplică 30 - 70 kg/ha azot sub formă de uree,
azotat de amoniu sau îngrăşăminte lichide;
- concomitent cu irigarea se vor asigura doze de 10 - 20 kg/ha, corelate cu dozele,
aplicate anterior şi starea culturii.
15
 Fertilizarea cu fosfor. În funcţie de nivelul producţiei scontate şi starea de aprovizionare
a solurilor cu fosfor, CR. HERA şi Z. BORLAN (1980) recomandă dozele economice înscrise
în tabelul 4.2.3.
Tabelul 4.2.3
Dozele optime economice (DOE) medii de P2O5 , în funcţie de producţia planificată
(boabe) şi starea de aprovizionare a solurilor cu fosfor mobil

Producţia planificată DOE de P2O5 (kg/ha) când PAL** este de (ppm P):
boabe (kg/ha) 10 20 30 40 50 60
5000 82 61 42 27 14 -
6000 95 74 55 40 27 18
7000 106 85 66 50 38 28
8000 115 93 75 59 47 37
9000 122 101 82 67 54 45
10000 129 107 89 73 61 51
11000 134 113 94 79 66 57
12000 139 117 99 83 71 61
13000 143 121 103 87 75 65
14000 146 125 106 91 78 69

Doza se poate calcula expeditiv, plecând în calcul de la un consum de 9 kg P2O5 /t boabe,

la în conţinut al solului de peste 6 mg/100g sol. Pe solurile cu conţinut sub 6 mg P2O5 /100 g
sol doza se va majora 15 - 20 kg P2O5 pentru fiecare mg sub limita menţionată.
Doza se reduce pentru fiecare tonă de gunoi cu 1 kg P2O5, când aplicarea s-a făcut direct
porumbului şi cu 0,5 kg P2O5, pentru fiecare tonă de gunoi aplicată plantei premergătoare.
Încorporarea în sol a îngrăşămintelor cu fosfor se face sub arătura de bază.
Îngrăşămintele complexe cu fosfor se pot aplica primăvara la pregătirea patului
germinativ, încorporându-se adânc cu grapa cu discuri, sau în benzi concomitent cu semănatul
(fertilizarea starter).
Fertilizarea cu potasiu. Dozele optime, economice şi starea aprovizionare a solului cu
potasiu mobil, calculate de CR. HERA şi Z. BORLAN (1980) sunt prezentate în tabelul 4.2.4.
Pentru fiecare tonă de gunoi doza se reduce cu 2,5 kg K2O/t, când gunoiul se aplică
direct şi cu 1 kg K2O/t, când gunoiul s-a aplicat plantei premergătoare. Sporurile de recoltă cele

16
mai mari s-au obţinut pe solurile luvice, erodate, nisipoase şi în cultura irigată când, datorită
dozelor mari de azot, se impune şi aplicarea de potasiu, pentru a mări rezistenţa la frângere.
Tabelul 4.2.4
Doza optimă de K2O, în funcţie de producţia planificată şi de starea de aprovizionare a
solurilor cu potasiu mobil

Producţia planificată DOE de K2O (kg/ha) când KAL este de (ppmK):

boabe (kg/ha) 60 100 140 180 220 260
5000 120 86 54 26 - -
6000 141 107 75 47 21 -
7000 160 125 94 65 39 17
8000 176 141 110 81 56 33
9000 190 155 124 95 70 47
10000 203 168 137 108 82 60
11000 214 179 148 119 94 71
12000 224 190 158 129 104 81
13000 233 199 167 139 113 91
14000 242 207 175 147 121 99

Aplicarea îngrăşămintelor cu potasiu este similară cu aplicarea îngrăşămintelor cu

fosfor.
Aplicarea microelementelor. Pe cernoziomurile fertilizate repetat, mulţi ani, cu azot şi
fosfor, cu pH-ul peste 7, este necesară aplicarea preventivă a sulfatului de zinc, o dată la 4 - 6
ani, în cantitate de 8 - 10 kg/ha.
Dacă apar în vegetaţie simptomele carenţei de zinc, se execută 1 - 3 stropiri, la intervale
de 7 - 10 zile, începând cu faza de 4 - 5 frunze cu soluţii de sulfat de zinc în concentraţie de 1%.
Amendamentele cu calciu. Pe solurile acide, cu pH sub 5,9 şi cu gradul de saturaţie în
baze mai mic de 75%, folosirea amendamentelor cu calciu, o dată la 4 - 5 ani, este obligatorie
în cultura porumbului.
4.3. – Lucrările solului
Acestea încep imediat după eliberarea terenului de planta premergătoare şi vizează, pe
lângă mobilizarea solului, încorporarea resturilor vegetale, mărunţirea, nivelarea şi realizarea
în rezerve cât mai mari de apă în sol.

17
 După premergătoare timpurii se execută arătura de bază la 20 - 25 cm adâncime pe
terenurile mai uşoare şi la 25 - 30 cm pe terenurile mijlocii şi grele, cu plugul în agregat cu
grapa stelată. Până în toamnă terenul se menţine afânat şi curat de buruieni, prin lucrări cu
grapele cu discuri.
Efectuarea a două arături, vara la 20 cm adâncime, şi toamna la 30 cm, nu se justifică prin
sporurile de producţie obţinute.
După plantele recoltate târziu se execută arătura de toamnă la aceleaşi adâncimi ca şi
arătura de vară, cu plugul în agregat cu grapa stelată.
În condiţiile solurilor grele, compacte, cu exces temporar de umi¬ditate, pentru
îmbunătăţirea regimului aero-hidric se vor executa afânări adânci la 50 - 80 cm, o dată la 4 ani.
Pe solurile cu strat arabil subţire, adâncimea arăturii se va limita în funcţie de grosimea
acestuia.
Pe terenurile în pantă arăturile se vor executa numai de-a lungul curbelor de nivel.
Lucrările solului din primăvară asigură calitatea însămânţării, în¬colţirea şi răsărirea
porumbului.
Dacă terenul este nivelat, neîmburuienat şi fără resturi vegetale la suprafaţă, solul se va
lucra în preziua semănatului cu combinatorul sau cu grapa cu discuri în agregat cu grapa cu
colţi.
Dacă la desprimăvărare terenul este denivelat, şi îmburuienat, după zvântarea terenului
se execută o lucrare cu grapa cu discuri în agregat cu grape cu colţi, pregătirea patului
germinativ urmând să se facă în preziua semănatului, cu combinatorul, perpendicular pe direcţia
de semănat.
Se vor evita trecerile repetate cu agregatele, de la desprimăvărare şi până la semănat.
Este corespunzător patul germinativ când solul, pe adâncimea de 3 - 6 cm este mărunţit
şi zvântat, iar dedesubt este „aşezat”, pentru a favoriza ascensiunea apei la bob.
Pentru obţinerea de economii de combustibil şi evitarea tasării accentuate se recomandă
efectuarea printr-o singură trecere a mai mul¬tor operaţiuni: administrarea îngrăşămintelor, a
erbicidelor, insecticide¬lor, o dată cu lucrările de pregătire a patului germinativ.
În diferite ţări se practică, în prezent, sistemul de lucrări minime („minimum tillage”), în
două variante:
- cu o singură trecere: se execută fertilizarea, aratul, discuitul; grăpatul, erbicidarea şi
semănatul;
- cu două treceri: la prima trecere, se realizează fertilizarea, ară¬tura; discuirea şi
erbicidarea - variantă posibil de aplicat şi în con¬diţiile din ţara noastră.

18
 În prezent, în S.U.A., Franţa şi Italia s-au obţinut rezultate bune în sistemul „no tillage”,
adică prin semănatul porumbului în miriştea plantei premergătoare, deci în teren nelucrat. Acest
sistem se practică şi la noi în cultura succesivă pe terenuri irigate, prin însămânţare în mirişte
cu MCSN-6 care, la o singură trecere, realizează lucrarea solu¬lui în zona rândurilor, semănatul
şi erbicidarea.
Atenţie se acordă în diferite ţări şi sistemului alternativ prin care arătura nu se execută
anual şi între aceşti ani se lucrează numai cu grapele cu discuri. Rezultatele de până acum
reliefează că nivelul re¬coltelor, prin acest sistem se diminuează numai cu 4 - 5% faţă de sis-
temul cu arături normale.
4.4. – Sămânța și semănatul
Sămânţa. Materialul seminal trebuie să aibă puritatea minimă de 98% şi germinaţia
minimă de 90%.
Împotriva agenţilor patogeni din sol (Fusarium, Pythium, Penicillium, Aspergillus,
Sorosporium holcisorghi) sămânţa se tratează cu Tiradin75 (3kg/t), Metoben 70 (2kg/t), TMTD
75 (4kg/t). Se previn, astfel, fenomenele de „clocire a seminţelor” în sol.
Protecţia împotriva dăunătorilor din sol (Agriotes sp., Tanymecus dilaticollis etc.) se
realizează prin tratarea seminţelor cu Seedox 80 WP (12,5kg/t), Furadan 35 ST (2,5kg/t),
Diafuran 35 ST (25kg/t), Carbodan 35 ST (25kg/t), Sinolintox 10 G (20 l/t).
Perioada de semănat. Semănatul porumbului se realizează atunci când, la ora 7, la 10
cm adâncime, temperatura este de 8°C şi vremea este în curs de încălzire.
Calendaristic, cele mai bune rezultate se obţin în zona de câmpie, când se seamănă între
1 - 20 aprilie şi între 15 - 30 aprilie, în celelalte zone.
Semănatul timpuriu, de obicei, asigură umiditatea necesară germinării, iar încolţirea şi
răsărirea se produc în timp scurt. Pentru fiecare zi câştigată la răsărire se grăbeşte cu două zile
apariţia paniculelor şi a stigmatelor: se reduce deci, perioada de vegetaţie. Dacă semănatul se
face prea timpuriu, se prelungeşte durata răsăririi, ceea ce are drept consecinţă o stagnare în
creştere, existând şi pericolul putrezirii boabelor în sol. La fel de mari sunt pagubele şi prin
întârzierea semănatului, când se reduce umiditatea solului; perioada de înflorire-fecundare este
împinsă în intervalul cu temperaturi ridicate şi umiditate relativă aerului mai mică, fapt care
sporeşte procentul plantelor sterile şi reduce randamentul de boabe.
Semănatul începe cu hibrizii timpurii, mai rezistenţi la temperaturile scăzute, pe soluri
cu textura uşoară, care se zvântă mai repede.
Densitatea. Constituie factorul tehnologic de bază pentru realizarea unor recolte mari,
porumbul reacţionând mai puternic la acest element tehnologic decât alte prăşitoare.

19
Intensivizarea tehnologiei de cultivare a porumbului prin introducerea de hibrizi noi, mărirea
nivelurilor de fertilizare, irigarea etc., au condus la recolte mai mari numai prin corelarea
acestor verigi cu densitatea lanului, respectiv cu creşterea suprafeţei foliare la unitatea de
suprafaţă. La densităţi prea mari însă, frunzele inferioare ajung la un randament, fotosintetic
scăzut, în lan se accentuează protandria, se reduce conţinutul de substanţe proteice din boabe.
Factorii obligatorii de care trebuie să se ţină seama la stabilirea densităţii sunt: hibridul
cultivat, umiditatea şi fertilitatea solului.
Caracteristicile hibridului luate în considerare sunt: înălţimea plantelor, numărul de
frunze, lăţimea frunzelor faţă de tulpină şi rezistenţa la frângere şi cădere.
Rezultă că hibrizii timpurii care au talie mai joasă şi în număr de frunze mai mic
comparativ cu hibrizii târzii se vor cultiva cu densitate mai mare.
Hibrizii cu raportul producţiei de boabe : aparat vegetativ de circa 1:1 asigură producţii
ridicate la densităţi mai mari decât cei cu raportul favorabil aparatului vegetativ.
Fertilitatea şi umiditatea modifică densitatea doar la acelaşi hibrid.
În zonele umede, unde gradul de fertilitate a solului este scăzut, factorul limitativ al
recoltei îl constituie nivelul de fertilizare.
La stabilirea densităţii trebuie să se ţină seama de posibilităţile de aprovizionare cu apă
pe tot timpul vegetaţiei. În zonele cu precipitaţii reduse (Câmpia Dunării, Dobrogea etc.)
elementul de bază în stabilirea densităţii îl constituie rezerva de apă acumulată în perioada
toamnă – iarnă – primăvară, până la semănat.
Când rezerva de apă are un deficit ce depăşeşte 60 mm, densitatea se reduce, din start,
cu 3 - 5 mii plante/ha. Pe suprafeţele irigate densitatea se măreşte cu 10 - 15 mii plante/ha.
În prezent, în ţara noastră, pentru sortimentul de hibrizi zonaţi se practică densităţile
menţionate în tabelul 4.4.1
Tabelul 4.4.1.
Densitatea la recoltare (mii plante/ha) în funcţie de perioada de vegetaţie
a hibrizilor şi tipul de cultură

Densitatea la Culturi neirigate Culturi irigate

maturitate (mii plante/ha) (mii plante/ha)
Hibrizi timpurii 45 – 60 65 – 70
Hibrizi mijlocii 40 – 55 60 – 65
Hibrizi târzii 40 – 50 60 – 65

20
 Cantitatea de sămânţă la hectar variază între 15 - 30 kg, în funcţie de puritate,
germinaţie şi MMB. Pentru realizarea densităţilor dorite la recoltare, la semănat, se măreşte
numărul de seminţe cu 10 - 15% reprezentând pierderile ce apar până la răsărire şi în intervalul
răsărire – recoltare.
Distanţa între rânduri este de 70 cm pe terenurile neirigate şi pe cele irigate prin
aspersiune şi de 80 cm pe terenurile irigate prin brazde.
Reducerea distanţei între rânduri la 50 cm a determinat realizarea unor sporuri de 5 -
10%, dar nu în toate cazurile. Prin reducerea distanţei se realizează o mai bună distribuţie a
plantelor în lan.
Adâncimea de semănat variază în funcţie de textura şi umiditatea solului. În regiunile
mai umede, cu soluri grele semănatul se va realiza la 5-6 cm. Pe suprafeţele din zone mai uscate,
pe soluri cu textură mijlocie, adâncimea de semănat se măreşte la 6-8 cm. Fiecare centimetru
în plus la adâncimea de semănat, în funcţie de temperatură, întârzie răsărirea cu 5-30 ore.
Semănatul se realizează cu semănători de precizie tip SPC, obişnuit cu SPC8 pe
terenurile plane şi cu SPC4 pe terenurile în pantă. Viteza de lucru este de 5 - 11 km/oră.

4.5. - Lucrările de îngrijire

Combaterea buruienilor reprezintă principala lucrare de îngrijire, porumbul (la fel ca şi
sfecla pentru zahăr) având un ritm lent de creştere în primele faze şi o densitate redusă la
unitatea de suprafaţă, nu poate rezista în competiţia cu cele 800 – 1.500 buruieni care răsar la 1
m2 .Cercetările efectuate în 15 staţiuni experimentale din ţara noastră arată că la hibrizii
cultivaţi în prezent pierderile de recoltă datorate îmburuienării sunt de 30 - 90%, ceea ce
înseamnă 3.000 – 7.000 kg/ha boabe.
Combaterea buruienilor se poate realiza prin lucrări mecanice şi manuale, prin utilizarea
erbicidelor sau, combinat, prin lucrări mecanice şi folosirea erbicidelor.
În prima variantă tehnologică, fără utilizarea erbicidelor, se execută următoarele lucrări:
- grăpat cu grapa cu colţi, după 4 - 6 zile de la semănat, pentru distrugerea buruienilor
şi a crustei;
- grăpat după răsărire, când porumbul şi-a desfăcut prima frunză, după ce se ridică roua,
ca ţesuturile plantelor să fie elastice. Lucrarea se execută perpendicular pe direcţia rândurilor.
- lucrarea cu sapa rotativă, când porumbul are 3 - 5 frunze executată la viteza maximă a
tractorului;
- prima praşilă mecanică între rânduri, la adâncimea de 8 - 12, cm cu viteza de 4 - 5
km/ha, pentru a nu acoperi plantele;

21
 - praşila a doua se execută după 10 -14 zile, la adâncimea de 7-8 cm, cu viteza de 8-10
km/h;
- praşila a treia după 15 - 20 de zile de la a doua, la adâncimea de 5 - 6 cm, cu viteza de
10 - 12 km/h.
Praşilele mecanice vor fi urmate de, praşile manuale, economic fiind doar două, după
primele două praşile mecanice.
Praşila a patra nu aduce sporuri în recoltă.
Pe terenurile cu multe precipitaţii, este motivată bilonarea po¬rumbului.
Combaterea chimică a buruienilor se realizează cu erbicidele menţionate în tabelul 3.42.
Utilizarea erbicidelor permite înlăturarea prăşitului manual, dar nu exclude efectuarea a
1 - 3 praşile mecanice.
Copilitul la hibrizii actuali, cu capacitate redusă de lăstărire, nu mai este necesar.
Combaterea dăunătorilor în perioada de vegetaţie poate să apară ca necesară, dacă nu s-
au efectuat tratamente adecvate la sămânţă, sau când porumbul este amplasat pe terenuri
proaspăt arate, după p㬺uni, fâneţe, după leguminoase perene, care menţin solul reavăn, şi
favorabil atacului viermilor-sârmă. Este de preferat ca aceste terenuri să fie evitate.
Reliefăm că tratamentele împotriva răţişoarei porumbului şi a viermilor-sârmă trebuie să
fie efectuate la sămânţă sau o dată cu semănatul, fiind mai eficiente decât cele din perioada de
vegetaţie.
Irigarea. În funcţie de zona de cultură şi hibridul cultivat, consu¬mul de apă al porumbului
variază, între 4.800 şi 5.800 m3/ ha.
Perioada critică pentru apă se suprapune intervalului secetos din¬tre 20 - 30 iunie si 20 -
30 august.
Necesarul de apa zilnic este de 15 - 25 m3/ha/zi în luna mai, 35 - ¬45 m3/ha/zi în luna
iulie şi 35 - 45 m3/ha/zi în august.
Când nu sunt restricţii de apă şi energie, se recomandă ca pe tot parcursul vegetaţiei să se
menţină umiditatea peste plafonul mi¬nim (1/3, 1/2 sau 2/3 IUA) pe adâncimea de 60 - 80 cm.
În caz de restric¬ţii de energie sau de apă, se va aplica o udare, în faza de 8 - 10 frunze, cu 700
m3/ha; următoarea udare cu circa 10 zile înainte de apariţia paniculului şi ultima udare după
fecundare, în perioada umplerii boabe¬lor.
Randamentul de boabe oscilează între 78 - 83%.
4.6. – Recoltarea
Maturitatea porumbului se realizează în timp de aproape două luni de la apariţia
stigmatelor, cu parcurgerea următoarelor faze:

22
 ● coacerea în lapte, când boabele au umiditatea de peste 50% şi acumularea substanţelor
organice este finalizată;
● coacerea în lapte-ceară, când boabele au în jur de 40-45%, apă;
● coacerea în ceară, cu umiditatea boabelor de 35-40%, iar acestea devin sticloase;
● coacerea deplină, când boabele sunt tari, iar conţinutul în apă este sub 30%.
Evaluarea producţiei de boabe se poate face după formula:
P (kg / ha stiuleti) = Nr. ştiuleţi /m2 x Greutatea unui ştiulete (g) x 10
Când recoltarea se face cu combina echipată cu dispozitivul de recoltare sub forma de
boabe, cele mai mici pierderi se înregistrează la umiditatea de 20-24%. La umiditate mai mică
unele boabe se pierd de pe ştiuleţi înainte de a intra în aparatul de treierat al combinei.
Recoltarea mecanizată a porumbului se realizează sub forma de ştiuleţi depănuşaţi sau
nedepănuşaţi.
Producţii potenţiale
Potenţialul de producţie al hibrizilor cultivaţi în ţara noastră, în funcţie de perioada lor de
vegetaţie, de condiţiile de vegetaţie şi de tehnologia aplicată, oscilează între 3000-5000 kg / ha
boabe, la neirigat şi peste 7000 kg / ha la irigat.
Randamentul în boabe, în funcţie de hibrid, este între 75-82%.

Cantitatea de sămânţă la hectar se calculează după formula:

Cs (kg/ha) = D x MMB/Su
Unde Cs = cantitatea de sămânţă la hectar exprimată în kg
D = desimea plantelor exprimată în număr de seminţe germinabile la mp
MMB= masă a 1000 de seminţe exprimată în grame
Su = sămânţa utilă
Calculul seminţei utile se face după formula:
Su= P xG/100
Unde P = puritatea exprimată în procente
G = germinaţia exprimată în procente
De regulă la achiziţionarea sămânţei certificate, pe etichetă seminţei sunt menţionaţi
indicii de valoare culturală a seminţei şi anume puritatea, germinaţia şi masă a 1000 de seminţe.
Desimea de semănat este un factor tehnologic care influenţează în mare măsură producţia şi se
stabileşte pentru fiecare specie şi soi în parte.
La cultura o cultură de porumb la care se cunosc distanţă între rânduri 70 cm, distanţă
între plante pe rând 25 cm, MMB-ul 300g, puritatea 97% şi germinaţia 98% mai întâi se află

23
desimea calculând numărul de plante pe mp. Suprafaţa ocupată de o plantă va fi egală cu Spl=70
x25= 1750 cm pătrat. Prin împărţirea suprafeţei unui metru parat (1 mp=10000 cm pătraţi) la
suprafaţă ocupată de o plantă obţinem numărul de plante pe mp: 10000 cm pătraţi/1750 cm
pătraţi=5,7 plante/mp. Prin majorare cu 205 desimea va fi de 6,7 plante/mp.
Cantitatea de sămânţă la hectar va fi:
Cs= (6,7x 300)/(97 x98) x 100 = 21,14 kg/ha
Determinarea densităţii optime la semănatul porumbului este una dintre condiţiile de bază
pentru obţinerea producţiilor ridicate.
Formula de calcul pentru atingerea densităţii optime la răsărire, ţinând cont de indicii
prezenţi în certificatul de calitate al seminţelor cumpărate.

Densitatea porumbului la semanat

unde:
Ns = norma de semănat (boabe necesare/ha)
D = densitatea (boabe germinabile/ha)
P = puritatea fizică
G = germinaţia

Pentru exemplificare, avem următoarele date:

D = 70.000 boabe germinabile/ha (obiectivul densităţii la răsărire)

Densitatea porumbului la semanat

P = 99%
G = 97%

24
 Se va avea în vedere că, pe perioada vegetaţiei, numărul de plante care vor ajunge la
recoltat mai poate scădea cu până la 3%-4% faţă de numărul de plante răsărite iniţial. De aceea,
e bine să ţineţi cont şi de acest procent de pierdere pentru calculul plantelor recolatabile la
hectar.
De exemplu: Dacă obiectivul este să obţineţi aproximativ 68.000 plante recoltabile/ha şi
luăm în calcul un procent de 3% plante pierdute după răsărire, valoarea (D=boabe
germinabile/ha) pe care o vom utiliza în formula normei de semănat se calculează astfel:

Densitatea porumbului la semanat

unde: D = boabe germinabile/ha

Pr = plante recoltabile/ha
PP = procent pierderi
G = germinaţia

Pentru exemplificare, avem următoarele date:

Formula de obținere a unui număr concret de boabe germinabile după pierderi de trei la
sută la semănat porumb.
Cum se seamănă porumbul în funcţie de distanţa dintre boabe pe rând
Dacă reglajul semănătorii este în funcţie de distanţa între boabe pe rând, modelul de calcul
este următorul:
1 ha = 10.000 mp

25
 D - distanţa între rânduri = 0.7m (0.75m)
1 ha = 10.000 : 0.7= 14,286 m.l./rând/ha
1 ha =10.000 : 0.75 = 13,333 m.l./rând/ha

Distanţa între boabe /rând se calculează astfel:

Distanța dintre boabele de porumb pe rând se calculează după metri liniari împărțiți la
norma optimă de semănat
unde: Dm.l. = metri liniari
Ns = norma de semănat (boabe germinabile/ha)
De exemplu: 14.286: 70.103= 0.204m (20.4 cm); 13.333: 70.103= 0.19m (19 cm)

26
 CAPITOLUL VI MASURI GENERALE DE SECURITATE A
MUNCII
1. Instrucțiuni proprii de S.S.M. pentru activități de deservire a masinilor agricole
la lucrările solului
Conducerea si deservirea tractoarelor si maşinilor agricole se fac numai de către persoane
care poseda calificarea necesara si care cunosc regulile de tehnica a securităţii muncii.
Se interzice conducerea tractoarelor.masinilor agricole si a altor utilaje agricole de către
persoane aflate in stare de oboseala sau sub influenta alcoolului.
Elevii si tinerii sub vârsta de 18 ani pot fi incadrati la executarea lucrărilor agricole
mecanizate,numai in timpul zilei si cu respectarea prevederilor din codul muncii. Este interzis
elevilor si tinerilor sub 18 ani de a conduce utilaje agricole(tractoare,combine
autopropulsate,etc.)
La executarea lucrărilor agricole mecanizate de către conducătorii de tractoare si maşini
agricole cu vechimea in munca sub un an,se va avea in vedere ca aceştia sa execute lucrările
mai uşoare,ferite de pericol,pe terenuri plane si sub supravegherea permanenta a unui salariat
cu experienţa in domeniu.
Nu este permisa urcarea pe bara sau triunghiul de remorcare,ori pe utilajul tractat atunci
cand tractorul se deplasează.
Se interzice intrarea sub utilajele agricole in timpul reglării mecanismului de suspendare
si al curăţării organelor de lucru.
2. Instrucțiuni proprii de S.S.M. pentru activități de fertilizare a solului
Art 1 Personalul care participă la activități de fertilizare a solului va purta mască,
ochelari, mănuși de protecție, salopetă strânsă pe corp și va avea capul acoperit.
Art 2 La pregătirea pentru încărcare a îngrășămintelor și a amendamentelor se vor
evita șocurile ce pot declanșa explozii.
Art 3 Se interzice punerea în funcțiune a mașinilor fără apărători de protecție sau cu
apărători montate necorespunzător.
Art 4 Reglați, reparați și ungeți mașina numai cu motorul oprit și priza de putere a
tractorului decuplată.
Art 5 Lucrați întotdeauna cu spatele în bătaia vântului.
Art 6 Sacii cu azotat de amoniu rupți se vor depozita obligatoriu în adăposturi
corespunzătoare pentru a se evita descompunerea și aprinderea, interzicându-se, totodată,
folosirea focului deschis în aceste locuri.

27
 Art 7 Se interzice contactul azotatului de amoniu cu substanțe organice, uleiuri,
cărbuni,pirită, sulf, acizi,pulberi metalice care se pot descompune, provocând explozii.
Art 8 Se interzice intrarea cu foc deschis în magazia cu lichide inflamabile.
Art 9 Încăperile de distribuire a produselor fitosanitare vor avea asigurată ventilația
naturală necesară.
Art 10 Este interzisă intrarea în depozite a elevilor cu afecțiuni pulmonare sau de ficat.
Art 11 Se interzice efectuarea tratamentelor fără aparatură adecvată.
3. Instrucțiuni proprii de S.S.M. pentru activități de executare a tratamentelor
fitosanitare
Operatiile de aplicare a pesticidelor creaza conditii pentru patrunderea lor in organism pe
toate caile posibile.
Mainile vin in contact cu aceste substante de uz fitosanitar si in operatiile de manipulare
a acestora, are loc depunerea substantelor toxice pe maini si pe haine. De asemenea, pastrarea
alimentelor in locuri unde se folosesc aceste substante de uz fitosanitar, consumarea si
manipularea acestor alimente cu maini nespalate sau consumarea fructelor tratate, fumatul la
locul de utilizare a pesticidelor pot cauza ingerarea acestora.
Temperatura ridicata a aerului, radiatiile solare, efortul fizic sporesc patrunderea
pesticidelor in organism, prin piele si respiratie; transpiratia intensa din cauza caldurii si/sau a
efortului favorizeaza trecerea acestora prin piele, iar efortul intensifica respiratia si mareste
inhalarea toxicului si deci, patrunderea lui in organism.
In vederea prevenirii intoxicatiilor cu substantele de uz fitosanitar se impune respectarea
unui complex de masuri dupa cum urmeaza:
a) pentru atentionarea celor care vin in contact cu produsele de uz fitosanitar, in
vederea evitarii pericolului de intoxicare, toate ambalajele utilizate in activitati cu produse de
uz fitosanitar vor purta o eticheta inscriptionata in una din culorile:
- ROSU, pentru grupa I;
- VERDE, pentru grupa II;
- ALBASTRU, pentru grupa III;
- NEGRU, pentru grupa IV;
b) tratamentele cu aeronavele se efectueaza numai cu produse de uz fitosanitar din
grupele de toxicitate III si IV;
c) agentii economici care efectueaza activitati cu produse de uz fitosanitar sunt
obligati sa tina evidenta intrarilor si livrarilor produselor de uz fitosanitar. De asemenea, acesti
agenti economici vor avea si o evidenta stricta a tratamentelor efectuate cu pesticide;

28
 d) agentii economici care efectueaza tratamente cu produse de uz fitosanitar sunt
obligati sa foloseasca la aceste tratamente numai personal care este supus controlului medical
periodic, instruit, dotat cu echipament individual de protectie;
e) agentii economici care desfasoara activitati cu produse de uz fitosanitar vor avea in
dotare truse de prim ajutor cu materiale si medicamente conform instructiunilor Ministerului
Sanatatii;
f) este interzisa incadrarea in munca pentru activitati cu produse de uz fitosanitar a
tinerilor sub 18 ani, a femeilor gravide, a celor care alapteaza, persoanelor cu rani deschise, a
celor care se prezinta sub influenta alcoolului, precum si a persoanelor suferinde de unele boli
stabilite de Ministerul Sanatatii;
personalul care foloseste masti de protectie trebuie instruit asupra modului de folosire a
lor si a posibilitatiilor de control al bunei functionari a dispozitivelor

CONCLUZII

29
 Pentru obţinerea unei populaţii care să respecte structura genetică originală este necesar
să semene în spaţii izolate. Acest lucru semnifică faptul că fiecare populaţie trebuie semănată
la o distanţă de 700m faţă de alt hibrid sau populaţie de porumb.
Dacă nu se respectă aceste distanţe de izolare, vor rezulta biotipuri deosebite de populaţia
originală, iar în decurs de 2-3 ani se va obţine o nouă populaţie care va fi total diferită de cea
originală.
Lucrările de îngrijire şi distanţele de semănat sunt la fel ca pentru consum.
Recoltarea se realizează la momentul otpim, când umiditatea seminţelor nu este mai mare
de 20%. Se aleg ştiuleţii cei mai mari, care au forma şi culoarea populaţiei originale. Se pun la
uscat în podul casei, iar primăvara, înainte de semănat se desfac de pe ciucălău. Se îndepărtează
seminţele de la vârful şi de la baza ştiuletelui. Seminţele alese trebuie să fie sănătoase, neatacate
de dăunătorii de depozit (gărgăriţa cerealelor, molia cerealelor).
Prin cunoaşterea relaţiilor şi influenţelor între planta de cultură şi factorii tehnologici,
elaborarea şi aplicarea strategiilor tehnologice corecte pot conduce la rezultate favorabile
asupra productivităţii, dar şi asupra solului şi mediului înconjurător, cu rezultate economice
semnificative.
Producţia şi calitatea acesteia depinde de verigile tehnologice aplicate şi de condiţiile
pedoclimatice. Astfel, s-a demonstrat că pentru condiţiile pedoclimatice de la INCDA
Fundulea, precum şi pentru arealele cu caracteristici similare, recomandările sunt după cum
urmează: - pentru anii cu favorabilitate climatică: aplicarea variantei tehnologice: arătura de
toamnă ca lucrare de bază a solului / fertilizarea culturii cu N120P70 / utilizarea hibridului
Mostiştea sau Crişana. - pentru anii nefavorabili d.p.v. climatic (secetos sau cu distribuţie
neuniformă a precipitaţiilor în perioada de vegetaţie) prin aplicarea variantei tehnologice: cizel
+ discuit ca lucrare de bază a solului / fertilizarea culturii cu N120P70 / utilizarea hibridului
Mostiştea sau Crişana

BIBLIOGRAFIE

30
1. Bâlteanu Gh., 1998 – Fitotehnie, vol.1, Ed. Ceres, Bucureşti.
2. Bâlteanu Gh., 2001 – Fitotehnie, vol.2, Ed. Ceres, Bucureşti.
3. Muteanu L, Borcean I., Axinte M., Roman Gh.V., 1995 – Fitotehnie, Ed. Didactică şi
Pedagogică Bucureşti.
4. Muntean L., Borceanu I., Axinte M., Roman Gh., 2001 – Fitotehnie, Ed. “Ion Ionescu
de la Brad” Iaşi.
5. Sin Gh., 2001 – Tehnologii moderne pentru cultura plantelor de câmp. Ed. Universal,
Bucureşti.

31