ARGUMENT

Cireşul este o specie pomicolă cu deosebită importanţă economică, dată de însuşirile

nutritive, tehnologice şi comerciale ale fructelor, care găseşte în România condiţii optime de
manifestare a potenţialului său agrobiologic.
Cireşele sunt primele fructe proaspete ale anului, iar prin conţinutul ridicat în vitamine,
săruri minerale, zaharuri, aspect atrăgător, fac obiectul uneia dintre cele mai eficiente
activităţi comerciale.
Fructele sunt destinate atât consumului în stare proaspătă, cât şi prelucrării industriale
sub formă de sucuri, siropuri, compoturi, gemuri, dulceţuri, băuturi alcoolice, produse de
cofetărie, patiserie etc.
Cireşele depăşesc toate speciile pomicole în ceea ce priveşte conţinutul mediu în zahăr
total (glucoză, levuloză, zaharoză), iar ca aciditate şi alte componente ocupă o poziţie
intermediară: substanţă uscată 10,79-24,70%, zahăr total 7,7-16,8%, aciditate totală 0,49-
1,36%, substanţe tanoide 0,6-1,3%, substanţe pectice 0,06-0,36 %, substanţe proteice 0,56-
1,63%, substanţe minerale 0,19-0,62% (după Pomologia României, 1965), vitaminele: C (6,51
mg %), A (0,5 mg %), B1 0,05 mg %, E 2,24 mg %; săruri minerale: Ca 10,0 mg %, K 170,0
mg %, P 20,0 mg %, Fe 0,5 mg %.
Este o specie relativ precoce (5-6 ani de la plantare), are o tehnologie relativ simplă,
produce mult şi constant.
Se poate cultiva masiv, pe aliniamente sau izolat, începând cu zona litorală şi până la
peste 800 m altitudine.
Este un apreciat element decorativ prin portul înalt, abundenţa şi gingăşia florilor,
longevitate etc., Lemnul de cireş este foarte apreciat în industria mobilei.
Din pedunculul fructelor se prepară un ceai cu efect puternic depurativ, fiind folosit cu
succes la tratarea unor boli renale, ca preparat fitofarmaceutic etc.
Pe piaţa de fructe proaspete sunt preferate soiurile cu fructe de tip “bigarreau”, de
culoare roşie-strălucitoare sau bicolore, cu peduncul gros, verde, rezistente la crăpare,
transport şi depozitare temporară, cu masa de peste 7-8 g.

3
 CAPITOLUL I CERINȚELE CULTURII FAȚĂ DE FACTORII DE MEDIU
1.1. Cerințe față de temperatură
Temperatura este un factor limitativ pentru cultura cireşului. Oscilaţiile destul de mari
se înregistrează în interiorul speciei, în funcţie de originea geografică a soiului. Cele mai
favorabile pentru cultura cireşului sunt zonele cu temperaturi medii anuale de 9-10,5 oC şi cu
temperatura medie a lunii mai de +13…+14oC. Soiurile timpurii sunt mai pretenţioase la
căldură, necesitând 14-16oC în luna mai. Rezultate bune se onţin şi în zone cu temperatura
media anuală de 8-8,5oC (Bistriţa, Fălticeni etc.). Limitele rezistenţei la ger ale cireşului sunt
mai scăzute decât ale vişinului şi prunului. Astfel, mugurii de rod degeră în masă sub –24 oC,
însă lemnul rezistă până la –30oC. Mugurii floriferi în stadiul de butoni florali rezistă până la
-3,9oC, iar florile deschise până la –2,2oC.
Temperaturile critice pentru cultura cireşului sunt prezentate în tabelul 19.
Foarte sensibil este pistilul şi ovarul recent fecundat. Distrugerea acestora, în timp ce
celelalte părţi ale florii rămân intacte, se întâmplă destul de frecvent. Rezistenţa rădăcinilor la
ger depinde de fenofază, grosimea acestora, adâncimea la care se găsesc în pământ, textura
solului, conţinutul în apă, stratul acoperitor etc. şi este cuprinsă între –11 şi –13 oC, mai
ridicate toamna târziu şi mai coborâte la sfârşitul iernii. Rădăcinile de mahaleb degeră la –
14…-18oC (Gautier, 1971). Cireşul nu suportă temperaturile ridicate şi arşiţa din timpul verii.
Pentru maturarea fructelor, la soiurile timpurii este necesară o sumă de temperatură de
470-670oC de la înflorit, în timp ce la soiurile cu maturare târzie sunt necesare 1100-1150 oC.
Cireşul este o specie la care necesarul de frig este mare, între 1000 şi 1700 ore, ceea ce face ca
acesta să aibă un repaus profund mai mare. Pragul biologic al cireşului este de 9oC
Temperaturi critice pentru mugurii floriferi la cireş * (°C)
Stadiul de dezvoltare
dezmuguriÎnceputul

butonilor
Deschider

butonilorDeschider
Dezmugur

Deschider
ea florilor
Apariţia

completă

Înflorirea
completă
dormind
Mugure

Fructe
legate

Specificare
ea

ea
it

florali

mugurilor

Standarde vechi - 5.0 - 5.0 - 3.9 - 2.2 - 2.2 - 1.7 - 1.7 - 1.7 - 1.1
florali
tu-lui

Temperatura la
a

care mor 10% - 8.4 - 5.6 - 3.9 - 3.4 - 2.8 - 2.8 - 2.2 - 22 - 2.2
din muguri
Temperatura la
care mor 90% - 15.1 - 12.9 - 10.1 - 8.4 - 6.2 - 4.5 - 3.9 - 3.9 - 3.9
din muguri
* - temperaturi în °C după “Critical temperatures for blossom buds of cherries”, 1971,
Extension circular 371, Washington State University.

4
 1.2. Cerințe față de umiditate
Cireşul este o specie cu pretenţii moderate faţă de apă. Nevoia de precipitaţii este de cca
700 mm/an, iar coeficientul de transpiraţie este cuprins între 2500-3501. Altoit pe mahaleb,
cireşul reuşeşte în zonele de stepă şi silvostepă, cu precipitaţii anuale sub 550 mm. Cireşul nu
suportă perioadele lungi de secetă, de aceea în zonele respective se impune irigaţia culturii.
Totodată, acestă specie, mai mult decât oarecare altă specie pomicolă, nu suportă
excesul prelungit de umiditate în sol, în special când este altoit pe mahaleb. Limita de
rezistenţă la asfixia radiculară este de câteva zile în perioada de vegetaţie, până la 95-100 zile
în timpul repausului vegetativ pentru Prunus avium şi de 70-75 zile pentru Prunus mahaleb
(Sannier, 1970). Umiditatea relativă anuală a aerului trebuie să se menţină în jurul valorii de
75% şi să nu scadă sub 60-65% în perioada martie-august. La umiditate ridicată, fructele şi
ramurile sunt atacate de Monilinia, mai ales pe fondul crăpării epidermei.
Apa freatică influenţează prin adâncime oscilaţia multianuală şi sezonieră a nivelului,
mobilitatea şi gradul de mineralizare. Aceasta trebuie să fie la adâncimi mai mici de 1,5-2 m
pentru zonele cu mai puţin de 600 mm şi la 2,5-5 m în zone cu peste 600 mm precipitaţii. În
această situaţie ea poate suplini deficitul de precipitaţii, dacă are un nivel constant la o astfel
de adâncime cum se întâmplă de fapt în zona Iaşi, unde precipitaţiile sunt în jur de 500 mm.
Importanţa apei pentru cireş creşte începând cu luna aprilie şi devine maximă în
perioada creşterii intense a lăstarilor şi fructelor
1.3. Cerințe față de lumină
Intensitatea luminii, cu componentele ei – directă şi difuză – depinde de factori ca:
latitudinea, altitudinea, relieful, nebulozitatea, proprietăţile suprafeţei solului, vegetaţia etc.
Cireşul este o specie heliofilă, fapt dovedit de răspânderea lui în stare sălbatică numai în
locuri bine luminate, niciodată în locuri umbrite. Producţia de fructe este determinată de
gradul de pătrundere a luminii în interiorul coroanei pomilor şi crearea pe această cale a unor
condiţii optime de creştere şi dezvoltare a ramurilor fructifere şi a mugurilor florali situaţi în
această zonă (Gautier, 1970).
Pentru o bună creştere şi dezvoltare, cireşului îi sunt necesare 2100-2300 ore de
strălucire a soarelui/an, repartizate astfel încât în perioada de primăvară să fie cât mai mare,
iar în perioada de vară şi toamnă să nu depăşească anumite limite. Pomii tineri, în perioada de
creştere cer mai multă lumină decât în perioada de rodire maximă, precum şi în timpul
creşterii intense a lăstarilor şi maturării fructelor, în comparaţie cu perioada dezmuguritului.

5
Indicele foliar al cireşului este de 0,5-2,6 mai mic decât al mărului, dar mai mare decât al
prunului.
Plantarea în masiv a cireşului va avea succes numai în condiţii de iluminare suficientă,
realizată prin schema de plantare, densitate, tăieri, forme de coroană etc.
1.4. Cerințe față de sol
Fertilitatea potenţială a solului se poate determina în funcţie de caracteristicile
morfologice, fizice, chimice şi biologice ale acestuia (Muller, 1963). Pentru fiecare dintre
acestea, cireşul are exigenţe specifice, a căror satisfacere este obligatorie pentru reuşita unor
plantaţii comerciale (Aldea, 1989). Cireşul este o specie cu pretenţii relativ mari faţă de sol,
cele mai favorabile fiind solurile mijlocii sau uşoare, nisipo-lutoase sau nisipo-argiloase,
permeabile, profunde. Nu suportă terenurile argiloase, grele,umede şi reci. Cerinţele sunt
dependente foarte mult de portaltoi.
Parametrii fizici şi chimici optimi ai solurilor pentru cultura cireşului sunt: adâncimea
profilului de sol = 100 cm; textura: argilă=15-25%, praf=15-20%, permeabilitatea=2-3
mm/oră; reacţia solului (pH) =5,5-7,2; conţinutul în Na schimbabil mai mic de 12%; humus =
160-200 t/ha; indicele de N = 4-5; calcar activ maxim 6 % pentru portaltoiul mahaleb şi 3-4%
pentru ceilalţi portaltoi.
Cireşul este o specie la care se menaifestă cu destulă pregnanţă fenomenul de “oboseală
biologică a solului” atât la plantarea cireşului după cireş, cât şi la plantarea după piersic. De
aceea, în această situaţie se vor lua măsurile deja cunoscute.
Capacitatea de producţie a terenurilor pentru cultura cireşului poate fi îmbunătăţită prin
aplicarea lucrărilor de îmbunătăţiri funciare şi a altor tehnologii ameliorative.

6
CAPITOLUL II TEHNOLOGIA DE CULTURĂ

7
 Toate soiurile de cireş provin din specia Cerasus avium (cireşul sălbatic sau păsăresc)
care trăieşte în China, India, Iran, Caucaz, Asia Mică, Europa şi Nordul Africii. În Caucaz se
întâlneşte până la 1500 m altitudine, iar în ţara noastră până la 900-1000 m. În cultură se
întâlnesc soiuri de cireş dulce, care sunt practic generalizate, cât şi soiuri de cireş amar.
Speciile Cerasus mahaleb (vişinul turcesc), Cerasus vulgaris (vişinul comun), Cerasus
fruticosa (vişiunul de stepă) au contribuit la crearea de noi soiuri şi portaltoi de cireş.
În prezent cireşul se cultivă pe toate continentele, însă în emisfera sudică are o pondere
de numai 1%, ca producţie de fructe.
Primele locuri în producţia mondială de cireşe sunt deţinute de Turcia (185 mii tone
anual), S.U.A. (169 mii tone anual), Germania, Italia (129 mii tone anual), Franţa, România şi
Bulgaria. (73 mii tone)
Cerinţele faţă de factorii de mediu
Cerinţele faţă de lumină- Coroana rară a cireşului, etajată natural, precum şi faptul că
cireşii sălbatici ocupă, cele mai însorite pante, constituie doavada exigenţelor foarte mari faţă
ale cireşului faţă de lumină. Specie heliofilă, în condiţii de luminozitate insuficientă, cireşele
rămân colorate şi deficitare ca gust, se accetuează degarnisirea pomilor şi producţia de fructe
scade.
Din punct de vedere al cerinţelor faţă de lumină cireșul se situează imediat după nuc şi
piersic, pe aceiaşi treaptă cu caisul şi înaintea vişinului, părului, mărului şi prunului.
Cerinţele faţă de căldură- cele mai favorabile pentru creşterea şi rodirea cireşului sunt
bazinele şi localităţile cu temperaturi medii anuale de 9-10,5°C. Cireşul are cerinţe mari faţă
de căldură în fenofaza înfloritului şi fecundarii (a doua jumătate a lunii aprilie), precum şi în
mai iunie când cresc şi se maturează fructele.
Rezistenţa la temperaturi scăzute- cireşul rezistă mai bine la ger decât caisul, migdalul şi
piersicul, dar mai slab comparativ cu vişinul, prunul şi mărul. În perioada repausului
obligatoriu, mugurii floriferi ai cireşului rezistă până la -24°C, iar lemnul până la -30°C.
Bobocii florali încă nedeschişi rezistă până la -4,5 °C, uneori chiar până la -5,5 °C. Florile
deschise suportă scăderea temperaturii până la -2,2°C.
În iernile cu oscilaţii mari de temperatură de la zi la noapte, scoarţa şi cambiul degeră,
fenomen în urma căruia pe trunchiul pomilor apar „arsuri de iarnă”, Uneori degeră numai
cambiul, şi în acest caz scoarţa crapă şi se deprinde de pe lemn, rezultând plăgi deschise care
trebuie acoperite imediat; altfel se vindecă foarte lent, parţial sau deloc. Acest fenomen este
frecvent la pomii plantaţi pe văi, pe versanţi, pe platouri unde sunt vânturi reci sau pe soluri
grele.

8
 Cerinţele faţă de apă
Cireşul are cerinţe moderate faţă de apă, altoit pe mahaleb (vişin turcesc), reuşeşte bine
în zonele de stepă şi silvostepă cu precipitaţii anuale de 550 mm. Soiurile cu coacere mijlocie
sau târzie, altoite pe portaltoi franc sau vegetativ necesită 620-670 mm precipitaţii. În
perioada maturării fructelor, umiditatea excesivă favorizează atacul de Cocomyces hiemalis şi
Monilinia laxa.
Ploile abundente din fenofaza de pârgă şi maturitate produc crăparea fructelor (în special
la soiurile cu fructe pietroase). Cireşul nu suportă excesul de umiditate din sol, şi nici
inundaţiile prelungite atunci când este altoit pe mahaleb.
Cerinţele faţă de sol
Sunt mari, diferenţiindu-se în funcţie de grupul de soiuri şi de portaltoi folosiţi, dar
preferă soluri mijlocii, uşoare, nisipo-lutoase şi argilo-nisipoase, permeabile, profunde, cu apa
freatică la 1,5-2 m adâncime. Nu suportă terenurile reci, grele, umede, nici cele cu apa
stagnantă. Pe terenurile cu exces de umiditate el piere înaintea altor specii.
Cireşul suportă cu greu transplantarea şi se obţin rezultate bune dacă plantarea
de primăvară sau de toamnă sunt făcute la momentul optim. Nu trebuie plantat pe acelaşi
loc deoarece manifestă fenomenul de oboseală a solului. Polenizarea este entomofilă.
Valorifcă foarte bine solurile cu CaCO3 de până la 6%. La peste 10% CaCO3 în sol
favorabilitatea este redusă.
Particularități biologice
Majoritatea soiurilor de cireş sunt autosterile. Grupele de soiuri interfertile sunt
numeroase şi pot fi cultivate într-o parcelă (Bigarreau Donissen x Germersdorf; Boambe de
Cotnari x Stella; Germersdorf x Hedelfinger; Timpuri de Bistriţa x Bigarreau Moreau).
Cireşul înfloreşte după majoritatea soiurilor de migdal, cais, piersic, aproape concomitent cu
majoritatea soiurilor de prun şi de păr. Înfloritul se suprapune parţial la toate soiurile de
cireş, ceea ce favorizează polenizarea încrucişată. Florile sunt situate câte două-trei într-o
inflorescenţă. Perioada de la deschiderea primei flori, până la sfârşitul deschiderii petalelor,
are o durată de 9-17 zile, interval suficient de lung pentru a asigurarea unei polenizării
normale între soiuri. Soiurile de cireş amar se comportă ca şi soiurile de cireş dulce în
procesul polenizării. Pentru asigurarea polenizării se recomandă plantarea în rînduri
alternative din soiul de bază și soiul polenizator, în proproție de 4/1; 5/2; 5/5.
Vârsta intrării pe rod În funcţie de precocitatea soiurilor, primele fructe se formează în
anul III-IV, iar producţii economice se obţin începând cu anul V. Producţia de fructe este
cuprinsă între 7-8 tone/ha, iar longevitatatea economică a plantaţiilor este de 30-40 ani.

9
 Particularități privind organizarea și pregătirea terenului în plantație de cireș
Având în vedere că cireșul are nevoie de multă lumină, cu soluri bine aerate și ferite de
zonele cu aer rece și umed, la amplasarea plantațiilor trebuie să ținem cont de cfaptul că
cireșul crește și fructifică bine pe porțiunea de mijloc a unui versant, iar pe terenurile plane,
acestea să nu fie predispuse periodic la băltiri.
Cultura performantă a cireșului necesită sistem de irigare care se instalează odată
cu plantarea pomilor, iar sistemele de acoperire antigridină sunt recomandate pentru
zonele unde riscul grindinei are o frecvență justificată economic.
Întreținerea solului după plantarea pomilor se face prin menținerea intervalului
dintre rândurile de pomi ca ogor negru în primii anii după plantare, prin discuiri repetate care
să distrugă buruienile și să afâneze superficial solul. Sub rândurile de pomi, pe o bandă cu
lățimea de 1-1,4 m, solul se menține curat de buruieni cu ajutorul frezei cu palpator purtată de
tractor.
Irigarea plantațiilor de cireș
Ca metodă de irigare se recomandă irigarea prin picurare, cât și irigarea prin
microaspersiune sub coroana pomilor. În cursul perioadei de vegetație, plantațiile tinere de

3
cireș consumă 3350 m apă/ha, din care 65% în lunile de vară. Momentul optim de aplicare al
udărilor este: cu o săptămână înainte de înflorit, în perioada întăririi sâmburelui, după
recoltarea fructelor.
Fertilizarea în plantațiile tinere constă în aplicarea sub proiecția coroanei a câte 3-4

2 2 2
kg gunoi de grajd, o dată la 3-4 ani, iar anual câte 10-12g/m N, 6-8 g/m P O , 6-8 g/m
2 5

K O. Fertilizarea poate fi completată la nevoie în perioada de vegetație, prin aplicarea

2
fertilizărilor extraradiculare, în urma efectuării unei diagnoze foliare care stabilește carența
unui anumit macro sau microelement.
2.1. Alegerea terenului
Pentru înfiinţarea unei livezi urmăreşte satisfacerea exigenţelor speciilor pomicole faţă
de factorii ecologici. De asemenea, în reuşita şi perspectivele unei plantaţii un rol important îl
au şi factorii socio-economici.
2.2. Lucrări de pregătire a terenului

10
 În grupa lucrărilor preliminare se înscriu eventuale defrişări pentru vegetaţia lemnoasă
spontană sau livezi mai vechi îmbătrânite, nivelări de ansamblu, executarea de lucrări
antierozionale şi diferite alte măsuri de îmbunătăţiri funciare sau lucrări pentru odihna
biologică a solului, atunci când acestea devin necesare.
Nivelarea de ansamblu devine necesară atunci când pe terenul destinat înfiinţării de
plantaţii pomicole există movile, denivelări de amploare, terase anterioare care nu mai
corespund pomiculturii moderne. Atât defrişările cât şi lucrările de nivelare se execută pe cale
mecanizată şi eventual numai întregite manual.
Terenul destinat plantaţiilor de cireş va fi pregătit după tehnica normală pentru
înfiinţarea plantaţiilor pomicole cu aplicarea fertilizării de bază (60-70 t gunoi de grajd, 300-
400 kg P2O5, 200-300 kg K2O), desfundat, prelucrat teren desfundat, nivelat. Odată cu
fertilizarea, dacă sunt probleme, se tratează solul contra dăunătorilor din sol şi se ameliorează
după caz cu amendamente (la pH sub 5 se aplică 10-20 t de amendamente de calcar).
Epoca cea mai bună de plantat este ca şi pentru celelalte specii pomicole toamna.
Raportul dintre soiul de bază şi cel polenizator poate sa fie 1:3 sau 1:2 de aceea se impune ca
soiul polenizator să fiu unul valoros cu productivitate ridicată si fructe de calitate superioară
Fertilizarea terenului - precede plantarea pomilor altoiţi, efectuându-se cu 1-5 luni
înainte de momentul plantării. Dacă plantarea pomilor se efectuează în toamnă (oct.-
noembrie), fertilizarea se va efectua în mai-septembrie, prin împrăştierea uniformă, pe
întreaga suprafaţă a dozelor recomandate în devizul de pregătire a terenului (gunoi de grajd
+ingrasaminte chimice). Fertilizarea terenului este urmată de încorporarea acestora în sol prin
arătură obişnuită.
2.3. Înființarea culturii
Alegerea sortimetului de soiuri
Soiuri recomandate Timpurii de Bistriţa, Negre de Bistriţa, Armonia, Jubileu 30, Germesdorf,
Van, Stella, Hedelfinger.
Caracterizarea soiurilor cultivate

TIMPURII DE BISTRIŢA
A fost obţinut la SCPP Bistriţa în anul 1977.
Pomul creşte viguros în primii ani, iar apoi creşterea devine moderată. Este un soi
precoce şi productiv. Fructifică pe buchete de mai şi ramuri lungi. Lăstarii sunt verzi roşietici.

11
 Fructul este potrivit de mare (5 g), aspectuos, alungit. Pieliţa este groasă de culoare
roşie, lucioasă şi rezistentă. Pulpa este roşie, semipietroasă, suculentă, cu gust dulce, foarte
bun, fin acidulat, uşor făinos. Sâmburele este de mărime mijlocie şi aderent la pulpă.
Se maturează cu două-trei zile mai devrem decât soiul Ramon Oliva.
NEGRE DE BISTRIŢA
Soi obţinut la SCDP Bistriţa în anul 1956.
Pomul este de vigoare mijlocie sau supramijlocie, cu coroana larg conică sau
globuloasă. Intră relativ repede in perioada de fructificare şi dă producţii mari si constante.
Fructul este potrivit de mare (5 g), ovoid, comprimat lateral, cu o brazdă largă
superficială pe partea dorsală, cu vârful rotunjit, pe partea ventrală spre vârf prezintă o
teşitură. Pieliţa este roşie-negricioasă, subţire, lucioasă, la maturitate devine aproape neagră.
Pedunculul este scurt, bine prins de ramură şi fruct. Cavitatea pedunculară este largă şi
potrivit de adâncă cu umerii proeminenţi. Pulpa este roşie închis cu vinşoare albicioase,
semipietroasă, suculentă, dulce, aderentă la sâmbure, foarte bună pentru masă. Fructele
suportă bine transportul. Sâmburele este mijlociu cu coasta ventrală ştearsă.
Fructele se recoltează la circa trei zile după Ramon Oliva şi se păstrează 4-6 zile în
condiţii obişnuite.
JUBILEU
A fost obţinut la SCDP Bistriţa şi omologat în anul 1977.
Pomul are creştere moderată, cu coroană globuloasă, compactă cu rezistenţă bună la
ger.
Fructifică pe buchete de mai şi ramuri mijlocii.
Fructul este mare sau foarte mare (7,4 g), sferic-turtit, pieliţa colorată în roşu închis,
groasă cu rezistenţă bună la crăpare. Pulpa este roşie, suculentă, semipietroasă, cu gust dulce,
dulce acrişor, foarte bine echilibrat. Sâmburele este de mărime mijlocie.
Soiul este foarte important, deoarece acoperă golul de producţie dintre Ramon Oliva şi
Germesdorfer. Fructele se maturează la jumătatea intervalului dintre cele doua soiuri.
ARMONIA
A fost obţinut la Institutul Agronomic Nicolae Bălcescu din Bucureşti, în anul 1953 şi
a fost omologat în anul 1972.
Pomul este viguros, cu coroană sferică, slab dresată.
Fructul este mare (6-7,5 g), cordiform-rotunjit, uneori cu o uşoară depresiune spre
vârf. Pieliţa este galbenă cerată, acoperită de un roşu aprins, care la maturitate acoperă
aproape în întregime fructul. La începutul coacerii coloraţia este neuniformă. Pedunculul este

12
mijlociu sau lung, iar cavitatea pedunculară este largă şi puţin adâncă. Pulpa este gălbuie,
piletroasă, potrivit de suculentă, dulce şi armonios acidulată, cu aderenţă slabă la sâmbure,
foarte bună pentru consum în stare proaspătă, compot, gem sau dulceaţă.
Fructele se maturează în ultima decadă a lunii iunie sau la începutul lunii iulie.
VAN
Soi obţinut în Canada. La noi în ţară este în curs de răspândire.
Pomul este de vigoare mijlocie spre mare, cu coroană rară. Frunzele sunt mari. Este un
soi foarte productiv. Fructifică pe buchete de mai.
Fructul mare (6,5 g), tronconic, colorat în roşu viu, cu pedunculul foarte scurt. Pulpa
este foarte consistentă, suculentă, dulce. Este sensibil la crăpare.
Fructele se recoltează în decada a doua a lunii iunie.
STELLA
A fost obţinut în Canada. La noi în ţară a fost introdus recent în toate zonele
consacrate culturii cireşului.
Soiul se evidenţiază prin precocicate, productivitate, autofertilitate, calitate. Dă
rezultate bune pe terenurile fertile şi cu nivel agrotehnic ridicat.
Fructul este foarte mare (8-10 g), cordiform, de culoare roşie-purpurie, cu pulpa fermă
şi gustul foarte bun. Pedunculul este lung. În anii ploioşi fructele crapă.
Fructele se recoltează în decada a treia a lunii iunie.
GERMESDORFER
A fost obţinut în Germania şi este foarte bine reprezentat în plantaţiile de cireş din ţara
noastră.
Pomul este foarte viguros, cu coroan larg-conică, înaltă şi deasă. Lăstarii sunt drepţi,
cenuşii-maronii, cu lenticele rare şi mici. Frunzele sunt mari, ovate sau obovate, scurt
acuminate, cu marginea dublu serată.
Fructul este mare şi foarte mare (7,5 g), obtuz-cordiform, cu partea dorsală bombată,
iar cu cea ventrală lăţită şi teşită spre vârf. Brazda dorsală este puţin proeminentă, iar cea
ventrală lipseşte. Pieliţa este de grosime mijlocie fără luciu, roşie sângerie, iar la supracoacere
închisă. Penduculul este lung şi prins într-o cavitate pedunculară adâncă şi largă. Pulpa este
gălbuie şi albicioasă, cu o nuanţă de roz în jurul sâmburelui, pietroasă, suculentă, dulce,
armonios acidulată, neaderentă la sâmbure, foarte bună pentru masă, compot şi dulceaţă.
Sâmburele este mare, sferic-ovoid.
Fructele se maturează la sfârşitul lunii iunie şi începutul lunii iulie.
HEDELFINGER

13
 A fost obţinut în Germania la jumătatea secolului trecut. La noi este bine reprezentat
în cultură.
Pomul este viguros, cu coroană larg-conică, spre globuloasă, cu ramuri atârnânde.
Fructifică cu prioritate pe buchete de mai, dar sunt prezente şi ramurile mijlocii. Lăstarii sunt
lungi, verzi-cenuşii cu lenticele foarte mici. Frunzele sunt de mărime mijlocii, obovate,
acuminate, cu marginea adânc dublu serată.
Fructul este mare (7 g), ovoid-alungit, cu baza cordiformă, cu partea dorsală mai
bombată, iar cea ventrală turtită. Pe partea ventrală are o dungă de culoare mai închisă, foarte
uşor de identificat în faza de pârgă. Pieliţa este groasă, lucioasă, roşie-închisă, aproape neagră
la maturitate deplină. Pedunculul este potrivit de lung, bine prins de fruct. Cavitatea
pedunculară este potrivit de largă şi adâncă, cu o deschidere aproape dreptunghiulară pe
partea ventrală. Pulpa este roşie închisă cu vinişoare mari deschise, pietroasă, crocantă,
suculentă, dulce, armonios acidulată. Sâmburele este destul de mare, ovoid-alungit.
Fructele se maturează în decada a treia a lunii iunie.
Portaltoii folosiţi la înfiinţarea plantaţiei
Descrierea portaltoiului
Gisela 5 (P.cerasus x P. Canescens)
Este cunoscut că reduce vigoarea cu până la 50% comparat cu vigoarea selecţiilor
Mazzard(6-9 m). Vigoarea mijlocie-mică a portaltoiului combinat cu o recoltă foarte mare de
fructe a ridicat probleme în ceea ce priveşte mărimea şi calitatea fructelor. Se pot preta la
sistemul super-intensiv dacă se fac tăieri în mod corespunzător iar solul pe care sunt plantaţi
portaltoii este profund, permeabil şi fertil. În astfel de condiţii portaltoiul permite plantarea de
la 800 pînă la 1600 de pomi /ha iar formele de coroană fus subţire şi fus tufă se consideră ca
fiind cele mai potrivite la acest portaltoi combinat cu sistemul de cultură super-intensiv.
„Gisela 5” este foarte important din punct vedere comercial grăbind atât înflorirea cât
şi coacerea fructelor cu 2-4 zile, un potenţial avantaj pentru soiurile cu coacere timpurie unde
o recoltă şi mai timpurie vine cu profit mai mare. Totuşi acest lucru poate fi şi un dezavantaj
în zonele unde există pericolul de ingheţuri târzii sau se doreşte coacerea mai târzie a
cireşelor.
Soiurile altoite pe „Gisela 5” coroanele larg deschise cu unghiuri larg deschise dar
uneori ramificarea este insuficientă.
Sistemul de susţinere este recomandat aşa ca unii cultivatori şi-au luat măsuri de
precauţie, în funcţie de condiţiile de creştere se pot întâmpla accidente cum ar fi
dezrădăcinarea dar de obicei nu s-au întâmpinat astfel de dificultăţi.
14
 Portaltoiul ,,Gisela 5” a arătat o rezistenţă bună la ger iar compatibilitatea cu soiurile
de cireş cunoscute nu ridică probleme.
,,Gisela 5” nu are performanţe ridicate în solurile grele şi are nevoie de un drenaj bun.
Suferă de fenomenul cunoscut ca oboseala solului iar dat fiind faptul că S. TROOMÉ şi R.
GRAS, 1974, recomandă înfiinţarea de plantaţii de cireş după 5 ani de la defrişarea unor
plantaţii de cais şi prun şi imediat după pomacee. Prin urmare se va putea planta cireş după el
însuşi numai după o perioadă mai lungă de timp sau imediat în cazul în care solul a fost tratat
adecvat înainte prin folosirea fumiganţilor.

15
 Pregătirea pomilor pentru plantare.
Cuprinde fasonare şi mocirlire rădăcinilor. Pomii scosi de la stratificare, si adusi la locul
de plantare, sau adusi direct de la pepinieră, se supun unui control riguros, urmărindu-se ca
fiecare pom să aibă rădăcina sănătoasă să nu fie rănită, ruptă sau despicată. Tulpina de
asemenea să fie sănătoasă si fără răni. Pomii care n-au fost fasonati, la rădăcină cu o-cazia
stratificării se fasonează la plantare.
Fasonarea constă în înlăturarea porţiunii vătămate şi scurtarea rădăcinilor mai groase
de 3-4 mm, la 35-40 cm şi a celor mai subţiri de la 3 mm la 8 – 10 cm.
Mocirlirea este opreaţia de introducere a rădăcinilor întru-un amestec de pământ
galben, balegă proaspătă şi apă, de consistenţa smântânii.Aceaste are rolul de a asigura o mai
mare umiditate în jurul sistemului radicular, de a realiza o aderenţă mai bună cu solul şi de a
stimula vindecarea rănilor. După mocirlire pomii se repartizează la gropi în momentul
plantării.
Plantarea propriu- zisă. Constă în următoarele operaţii:
-se trage în groapă pământ fertil rezultat din primul strat la săparea gropii, aşezându-se
sub formă de muşuroi pe fundul gropii;
-se aşează pomul în groapă cu rădăcinile deasupra muşuroiului;
-este de dorit ca adâncimea de plantare să fie aceiaş la care a fost pomul în pepinieră. La
pomi altoiţi pe puieţi din seminţe, regula generală este ca după aşezarea pământului în groapă
coletul să fie situat la nivelul solului. Pomii altoiţi pe portaltoi vegetativi se pot planta puţin
mai adânc decât au fost ăn pepinieră, pentru a realiza o zonă mai mare de înrădăcinare a
portaltoiului, dar punctul de altoire să rămână totuşi cu căţiva centimetri (2-3 cm) deasupra
solului pentru a evita o eventuală trecere a altoiului pe rădăcini proprii.
- se răsfiră rădăcinile cu mana în toate directiile, astfel încât sa se ocupe tot spaţiul din
groapa si sa nu se suprapuna;
- se acopera radacinile cu un strat de pamant bine maruntit si nse calca usor, cu piciorul
orientat cu calcâiul spre exteriorul gropii, de la periferia gropii spre centru;
- după acoperirea rădăcinilor se iumple groapa cu pământ amestecat cu 10-15 kg gunoi
bine fermentat; gunoiul de grajd nu trebuie sa vina în contact cu rădăcinile;
- se calca din nou cat mai uniform si apasat;
- un pom bine plantat nu trebuie sa se smulga cu usurinta di pamant.

16
 Dupa plantare se face o copca in jurul pomului în care se toarna 1-2 găleţi cu apa. Dupa
infiltrarea apei în sol se face un musuroi, care completează pământul din jurul pomului,
menţine umiditatea şi protejează rădăcinile împotriva îngheţului. După plantare pomi trebuie
protejaţi împotriva rozătoarelor (iepuri, căprioare), prin învelitului trunchiului.
Imediat dupa plantare se scurtează varga pentru proiectarea coroanei, la o înălţime care
diferă în funcţie de tipul de coroană ales. Această tăiere are şi rolul de a reface echilibru între
partea aeriană şi sistemul radicular, care a avut de suferit cu ocazia scosului din pepinieră,
când o mare parte din rădăcini se rup.

Plantare se face la distanta de 3,7m intre randuri si 1,5 m intre pomi pe rand,
Vom dirija coroana un ax vertical cu trei etaje in forma de piramida = larg la baza si
ingust spre varful pomului.
La plantare se va proceda astfel:
= dealungul randului se deschide cu veloxul cu palpator un sant adanc de 20 cm , pomii
se repartizeaza la 1,5 m si se leaga de prima sarma pe care este montata linia de picurare (este
la 60 cm , materialul are un colet de minim 30 cm) , dupa legarea pomilor imediat se
foloseste din nou veloxul pentru realizarea unui bilon (cu veloxul se poate realize si sant si
bilon) bilon care se vacoperi cu un strat de paie (acesta asigura umiditatea in sol), si se
porneste sistemul de irigartie.
In prima saptamana nu se foloseste fertiirigatia pentru ca sa nu deranjam perisorii
absorbanti in curs de formare. Fertiirigarea se realizeaza cu ingrasaminte chimice cu azot 75%
si fosfor 25%
2.1. Lucrări de îngrijire a culturii
17
 Tăieri de formare
Tăierile de formare a coroanelor se aplică începând din anul plantării prin scurtarea
vergilor la o înălţime dată de inălţimea trunchiului la care se adaugă distanţa pe ax între
primele două şarpante corespunzătoare formei de coroană realizată. Detalii privind formarea
fiecărui tip de coroană sunt prezentate în lucrarea Pomicultură aplicată (V. MITRE şi colab.,
2001)
Întreţinerea solului
În livezile intensive, amplasate în zone plane sau cu pantă mică, cu până la 550 mm
precipitaţii, terenul se întreţine sub formă de ogor negru. În zonele cu precipitaţii peste 600
mm se poate recurge la înierbarea alternativă a intervalelor cu prelucrarea solului pe rândul de
pomi. În zonele în care precipitaţiile depăşesc 700 mm şi pe terenuri în pantă se poate aplica
înierbarea totală cu întreţinerea pomilor sub coroană în terase individuale.
În plantaţiile pe rod, începând cu anul V de la plantare se pot folosi erbicide. Se
utilizează Simazin 2+ 4kh/ha + Devrinol 50 - 4 kg/ha, ambele substanţe amestecate în 200 l
apă şi aplicate preemergent (M. POPESCU şi colab., 1982), apoi amestecul Fagotoxin 2l+
Icedin 1 l/100 l apă pentru un hectar de livadă (Cornelia Parnia, 1980). Rezultate foarte bune
se obţin folosind substanţe erbicide pe bază de glifosfat (Roundup, Glifogan, Glialka – 3-4
kg/ha, în 100 l apă) etc.
Aplicarea îngraşămintelor
Cireşul este o specie pretenţioasă la aprovizionarea solului cu macro- şi
microelemente. Consumul specific al acestei specii este de 40 kg/ha azot, 11 kg/ha fosfor, 30
kg/ha potasiu, 55 kg/ha calciu pentru o producţie de 14 t/ha (M.POPESCU şi colab., 1993).
În plantaţiile tinere se recomandă administrarea sub proiecţia coroanei a 5-6 kg gunoi
de grajd, 10-15 g/m2 N, 5-8 g/m2 P2O5, 5-8 g/m2 K2O.
În plantaţiile pe rod, în zonele cu precipitaţii sub 600 mm anual şi în cultură neirigată
se administrează 20-30 t gunoi de grajd la 2-3 ani şi anual 80 kg N, 80 kg P2O5 şi 60 kg K2O
anual. Pe solurile cu reacţie acidă pronunţată se aplică 120 kg de nitrocalcar (M POPESCU şi
colab., 1993).
Irigarea plantaţiilor
Este necesară mai ales în fazele critice din cultura cireşului : cu o săptămână înainte
de înflorit, în perioada întăririi sâmburilor şi după recoltarea fructelor.
În plantaţiile tinere se recomandă 2-3 udări cu 200-250 m3/ha în lunile de vară.
În plantaţiile pe rod se recomandă 4 udări cu 300-400 m3/ha.
Tăieri de întreţinere şi fructificare

18
 Volumul tăierilor de rărire şi fructificare la cireş este mai mic decât la celelalte
specii, dar cu toate acestea în lipsa acestor tăieri, pomii se degarnisesc repede şi îşi reduc
substanţial potenţialul de creştere şi rodire.
Tăierile de întreţinere presupun iluminarea coroanei prin tăieri de reducţie în
semischelet, îndepărtarea ramurilor dezbinate, rupte sub greutatea rodului sau bolnave,
limitarea înălţimii pomilor până la înălţimea optimă permisă de lucrările de stropit contra
bolilor şi dăunătorilor şi în special recoltat.
Tăierile de fructificare se referă la normarea rodului. În primii ani de fructificare acest
tip de tăiere este foarte redus sau nici nu este necesar. Însă pe măsura îmbătrânirii
semischeletului şi alungirea monoaxiale a buchetelor de mai trebuie aplicate tăieri de reducţie
pentru a favoriza apariţia de noi buchete de mai în puncte noi de creştere pentru a menţine la
optim echilibrul dintre creştere si fructificare.
Tăieri de regenerare se recomandă la pomii îmbătrâniţi, cu creşteri reduse. În aceste
situaţii se intervine în lemn bătrân (3-6 ani) fără a îndepărta mai mult de 1/3 din volumul
coroanei, acţiune susţinută puternic de fertilizări la sol şi foliare. Rănile provocate se vor
proteja cu vopsea în ulei sau mastic.
Tăierile in verde sunt benefice pentru cireş această specie având peste vară
capacitatea de a-şi cicatriza rănile. Acest tip de tăieri sunt benefice şi în perioada formării
coroanelor.
Combaterea bolilor şi dăunătorilor
Se face conform tabelului 2.1
2.1. Recoltarea culturii
Stabilirea momentului optim de recoltare se face ținând cont de mai mulți indicatori:
mărimea fructului, culoarea de fond, fermitatea pulpei, uşurința detaşării fructelor de ramură,
conţinutul fructelor în zahăr.
Momentul recoltării depinde şi de gradul de perisabilitate şi destinația producției.
În general, recoltarea fructelor se face manual, fie în mod selectiv (pe măsura maturării
fructelor), fie integral (fructele se culeg la singură trecere). Imediat după recoltare, cireşele
vor fi depozitate în camere frigorifice pentru a evita brunificarea şi deprecierea.
Pentru industrializare fructele se pot recolta şi mecanizat sau semimecanizat. Problema
păstrării cireşelor se pune, în special, în vederea transportului la distanţe mari. Pierderile şi
deprecierile sunt minime la 0oC şi 85 % umiditate relativă, păstrarea putând fi 14-16 zile. La
12oC păstrarea se reduce la 12 zile, iar la 18 oC la 4 zile. În condiţii de atmosferă controlată (3
% O2 şi 5 % CO2, 0oC, 85 % U.R.), păstrarea se poate face până la 30 zile.
19
 Tehnologia “View Fresh” patentată de Thomas Bailey la Orchard View Farms, Oregan,
SUA şi comercializată de Teknoterm, Norvegia în Europa, permite păstrarea cireşelor în stare
proaspătă (fără alterări) timp de 90 zile. Această tehnică constă în ambalarea fructelor în
pungi speciale din material plastic într-o compoziţie de gaze total modificată.(S. Budan, G.
Gradinariu, 2000).

20
 Tabel privind tratamentele de combatere a bolilor si dăunătorilor la cireș
Tabel 2.1

Tr Fenofaza Patogen/ Dăunător Produse de protecţia plantelor recomandate

1 Umflarea Păduchele din San– - acetamiprid (Mospilan 20 SG - doza 0,45 Kg/ha) + ulei
mugurilor José, păduchi ţestoşi, vegetal (Toil - conc. 0,5%)
acarieni, afide, etc.
(forme hibernante)
2 Creşterea Boli produse de - fungicide pe bază de: cupru: Alcupral 50PU - conc.
lăstarilor ciuperci şi bacterii 0,3%; Champ 77WG - conc. 0,3%; Triumf 40WG - conc.
0,3%, Kocide 2000 - conc. 0,3%; Funguran OH 50WP -
conc. 0,3%; Super Champ 250 EC - conc. 0,3%; Zeamă
bordeleză - conc. 0,5%
3 Creşterea Monilioze, pătarea - fungicide pe bază de: tebuconazol (Folicur Solo - conc.
lăstarilor roşie a frunzelor, 0,1%; Orius 25WG - conc. 0,1%, Mystic 250 EC - conc.
ciuruirea frunzelor 0,1%), miclobutanil (Systhane 12E - conc.0,05%),
clorotalonil (Bravo 500 SC - conc. 0,15%), mancozeb
(Dithane M45 - conc. 0,2%, Vondozeb - conc. 0,2%),
captan (Captan 80 WDG - conc. 0,15%, Merpan 80
WDG - conc. 0,15%), tiofanat metil (Topsin 70 WDG
conc. 0,1%)
Afide, insecte - insecticide pe bază de: tiacloprid (Calypso 480 SC -
defoliatoare, etc. conc. 0,02%), acetamiprid (Mospilan 20 SG - conc.
0,02%), tau-fluvalinat (Mavrik 2F - conc. 0,05%),
deltametrin (Decis Mega - conc.0,015%), dimetoat
(Novadim progress - conc. 0,1%), lambda cihalotrin
(Karate Zeon - conc. 0,015%)
4 Iunie – Monilioze, pătarea - unul din fungicidele recomandate la Tratamentul 3.
iulie roşie a frunzelor,
ciuruirea frunzelor
Păd.din San José - insecticide pe bază de: clorpirifos + deltametrin
(G1), afide (Pyrinex Quick - conc. 0,1%), clorpirifos
(Reldan 22 - doza 2-2,2 l/ha), acetamiprid (Mospilan 20
SG - conc. 0,025-0,03%), tiacloprid (Calypso 480 SC -
conc. 0,02%), deltametrin (Decis Mega - conc. 0,015%)
Acarieni - acaricide pe bază de: pyridaben (Sanmite 20 WP -
conc. 0,075%), milbemectin (Milbeknock - conc. 0,05%)
5 August Monilioze, pătarea - fungicide pe bază de: tiofanat metil (Topsin 70 WDG
roşie a frunzelor, conc. 0,1%), clorotalonil (Bravo 500 SC - conc. 0,15%),
ciuruirea frunzelor captan (Captan 80 WDG - conc. 0,15%, Merpan 80
WDG - conc. 0,15%), %), mancozeb (Dithane M45 -
conc. 0,2%, Vondozeb - conc. 0,2%), etc.
Păd. din San José - unul din insecticidele recomandate la Tratamentul 4.
(G2), afide
6 La căderea Boli produse de - fungicide pe bază de cupru
frunzelor ciuperci şi bacterii

21
 CAPITOLUL III REZULTATE PE PARCURSUL REALIZĂRII PROIECTULUI
3.1. Date climatice ale zonei
Clima orașului se încadrează în trăsăturile climei temperat – continentale cu regiuni de
antestepă. Regimul termic măsurat pe o perioadă de o sută de ani (1896 - 1996), pune în
evidență următoarele:
• temperatura medie anuală de 9,4 °C, apropiindu-se de media pe țară care este de 9,5
C;
• trecerea de la anotimpul rece la cel cald și invers se face brusc;
• există mari diferențe de temperatură între luna martie și luna mai (12,5 C - 13,2 C);
• numărul mare de zile cu îngheț (120), și cel cu temperaturi peste 30° (70);
• în ultimii ani temperaturile minime și maxime depășesc chiar ± 35°C.
Regimul eolian pune în evidență dominarea curenților din N-NV și S-SE. Aceasta are o
influență directă asupra regimului precipitațiilor care sunt sărace în perioada lunilor noiembrie
– martie, când vânturile de E și NE au o frecvență mai mare și mai bogată în celelalte luni ale
anului când frecvența vânturilor dinspre N și chiar SV crește. Cantitățile mari de precipitații
cad în perioada caldă a anului, cu maxime înregistrate în lunile mai și iunie (media
multianuală fiind de 80,7 mm). Stratul de zăpadă are o grosime ce variază între 12,2 și 33,6
cm.
Având în vedere condițiile pedoclimatice din zona Huși, putem spune că acestea sunt
propice cultivării celor mai variate culture (legumicole,viticole, pomicole, etc.).
Datorită perioadelor secetoase din timpul verii, este necesară folosirea irigațiilor.
3.2. Date privind desfășurarea fenomenelor biologice
- Umflarea mugurilor – 11.03.
- Dezmugurit – 05.04
- Îmbobocit – 28.03
- Înflorit – 06.04
3.3. Observații și activități privind desfășurarea lucrărilor pe parcursul
elaborării proiectului
Tabel de sinteză a indicatorilor biometrici ai pomilor înaintea tăierilor
Înălțimea Suprafața Diametrul Diametrul Numărul Mediua
pomilor secțiunii coroanei în coroanei de ramuri lungimii
trunchiului prelungirea pe lățimea crescute creșterilor
(cm 2) rândului rândului pe pom
(m2)
3,75 9,84 2,74 1,87 175 56

22
 3,87 10,32 3,15 1,94 188 5,4

Tabel de sinteză a indicatorilor biometrici ai pomilor înaintea tăierilor

Cantitatea Număr liniar Numărul Numărul de Numărul Numărul
de ramuri de schelet de pinteni ramuri scurte de de ramuri
eliminate rămași pe pom buchete de ramuri lungi
după tăiere după tăiere mai mijlocii
(kg/pom)
4,030 46 14 14 45
4,710 44 21 24 38

23
 CAPITOLUL IV FIȘE TEHNOLOGICE
Parcela Soi Cantitatea medie Cantitatea medie Preţ lei/kg Total
la hectar (t) pe parcelă(t)

I Timpurii de Bistriţa 1(5,5+5,5) 95,7 24 2.296.800

Negre de Bistriţa
II Armonia 1(5,5+5,5) 95,7 16,5 1.579.050
Jubileu 30
III Stella 1(6+6) 102,6 13,5 1.385.100
Van
IV Hedelfinger 2(5+5) 87 12 1.044.000
Germesdorf
381/5= 1905 14,228,550

Necesarul de pomi

Nr. Parcela Soi recomandat Nr. de pomi Obs % din S.u.

1 I Timpurii de Bistriţa 2.636,1 1 6,04
2 I Negre de Bistriţa 2.636,1 ha 6,04
3 II Armonia 2.636,1 1 6,04
4 II Jubileu 30 2.636,1 ha 6,04
5 III Stella 2.590,65 1 5,94
6 III Van 2.590,65 ha 5,94
7 IV Hedelfinger 2.636,1 2 6,04
8 IV Germesdorf 2.636,1 ha 6,04
Total 20997,9 extraT 37,96
Total timpuri 30,96
i
târzii 30,96

24
 BIBLIOGRAFIE

1. CEPOIU, N., şi colab., 1991-Pomicultură. Lucrări practice, AMC-IANB,

Bucureşti.
2. CEPOIU, N., 2002-Pomicultură aplicată. Editura Ştiinţelor agricole, Bucureşti.
3. GRĂDINARU, G., 2002-Pomicultură specială. Editura „Ion Ionescu de la Brad”
Iaşi.
4. M.POPESCU, și colab.,-“Pomicultura specială”, Editura Didactică şi
Petagogica, Bucureşti, 1992
5. N.GHENĂ,GR. MIHAIESCU și colab., - “Pomicultură generală şi specială”,
Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1977
6. N.CONSTANTINESCU, și colab.,-“Pomicultură” vol2. Editura Agrosilvică,
Bucureşti

25