CAPITOLUL I -CONDITIILE SI CADRUL NATURAL SI SOCIAL-ECONOMIC A

ZONEI HUSI

1.1.-Conditii geologice
Cercetările geofizice actuale ale zonei Huşi,arată că această zonă se întrerupe pe linia magnetică
Darabani-Trusesti-Ungheni-Husi-Falciu,care separa două unităţi cu structuri de fundament diferite
un sector estic cu valori magnetice mici (fundament arhaic – karelian) şi un sector vestic cu valori
magnetice mari.Transversal,linia Grozesti-Godoleni de Sus-Vaslui,ne indică limita sud-vestica,cu un
sector Nordic de maximă şi unul sudic de minimă magtetica,constituind limita sud-vestica a
Platformei ruse.Aceste frământări sunt legate de orogenezele kimerice şi hercinice,care au dus în final
la formele sistemelor muntoase kimerice şi hercinice,din Dobrogea. Au avut efecte postmotrice,în
evoluţia şi formarea reliefului din zona noastră. Astfel,în sarmatian-pliocen,datorită retragerii apelor
mării spre sud-est,straturile sedimentare sunt înclinate în aceeaşi direcţie. Dovadă este sendul de
scurgere a apelor curgătoare Valea Grecului,Valea lui Ivan,Valea Draslavatului,valea pârâului
Huşi,etc.

1.2.- Condiţii pedologice

Substratul litologic formează un inveliş destul de variat tipologic. In distribuţia lor se poate
urmări o zonalitate altitudinală de la molisolurile stepei şi silvostepei(cernoziomuri, cernoziomuri
levigate,solurile cenuşii) la argiluvisolurile etajului forestier(soluri brune, brune podzolite şi insular
podzolice). Cernoziomurile levigate şi solurile cenuşii – cele mai răspandite in Depresiunea Huşiului
sunt şi cele mai valoroase pentru plantaţiile viticole, textura lor nisipo-lutoasă care imbunătăţeşte
proprietatăţile fizice prin caracteristicile lor bio-chimice de bază: intensa activitate biologică, conţinut
apreciabil de humus, capacitate mărită de schimb cationic, reacţie neutrală slabacidă, grad ridicat de
saturaţie in baze şi elemente nutritive.
Solurile: formează un inveliş destul de variat tipologic. In distribuţia lor se poate urmări o
zonalitate altitudinală de la molisolurile stepei şi silvostepei (cernoziomuri, cernoziomuri levigate,
solurile cenuşii) la argiluvisolurile etajului forestier (soluri brune, brune podzolite şi insular
podzolice). Cernoziomurile levigate şi solurile cenuşii – cele mai răspandite in Depresiunea Huşiului
sunt şi cele mai valoroase pentru plantaţiile viticole, textura lor nisipo-lutoasă care imbunătăţeşte
proprietăţile fizice prin caracteristicile lor bio-chimice de bază: intensa activitate biologică, conţinut
apreciabil de humus, capacitate mărită de schimb cationic, reacţie neutrală slab-acidă, grad ridicat de
saturaţie in baze şi elemente nutritive.
1.3.-Conditii hidrologice
Apele sunt strâns legate de condiţiile climatice,debitul şi regimul scurgerii,variind mult în
timpul anului.Întâlnim:
3 
 
 - ape curgătoare care sunt reprezentate prin paraie al căror debit este fluctuabil,mai ales în
anotimpurile extreme-iarna îngheaţă,iar vara scade datorită precipitaţiilor reduse şi a evaporaţiei
ridicate.
Pârâul Draslavat izvorăşte de sub dealul Dobrina.Primeşte ca afluienti,pe dreapta,paraiele
intermitente:Ochi,Schit,Zavati,Şipoţel,etc…
Paraiele Sară şi turbată izvorăsc din dealul Sahau,despart dealurile cu acelaşi nume din partea
de nord a oraşului,se unesc ininte de podul de la Înălţare,după care primeşte numele de pârâul Raiesti.
Strabateorasul,trece pe sub Podul lui Ralea şi se uneşte cu Draslavatul la S-E de oraş.După unirea
celor două paraie,primeşte numele de pârâul Huşi,care se varsă în iazul Gura-Vaii ale cărui ape se
scurg în canalul principal din sistemul de irigaţii Lunca-Prutului.
-apele stătătoare –sunt reprezentate prin iazuri aflate în afara oraşului.Iazul Sohau din N-V şi
Beusa din N-E,se afla pe paraiele cu acelaşi nume.Ambele sunt de origine antropică,în scopul
irigărilor culturilor legumicole şi pentru pescuit.
Iazul Recea,din estul oraşului este pe pârâul cu acelaşi nume.Are 27 ha în suprafaţa şi până la
3 m adâncime.Este în curs de amenajare modernă,ca loc de recreere pentru oameni.
-apele subterane- se găsesc sub formă de ape freatice şi de adâncime.Apele freati- ce sunt
cantonate în depozite fine de nisipuri sau nisipo-argile,în formaţiuni de terasă sub formă
lenticulară.Adâncimea variază de la cca.2m până la 10-12 m,iar grosimea depozitului este de 0.5-1.5
m.
Apele de adâncime sunt situate în depozite meoţiene şi mai puţin în sarmatic.Din dealurile
Ochi-Corbi şi Sara,există unele captări pentru alimentarea cu apă potabilă a oraşului,însă
nesatisfăcătoare.Aceasta se realizează printr-o conductă din Prut,cu bazin de decantare şi tratare la
izvoare,printer care amintim:”Dragoi”,”Şipoţel”,”La Ograda”,ultimul fiind cu un chimism uşor
sulfurat.Apele subterane menţin parţial debitul paraielor Draslavat şi Raiesti.
1.4.-Conditii climatice
1.4.1. Caracterizarea climatică
În anul 2018 (tabelul 1.1) primăvara a fost mai caldă decât normala multianuală, cu valori
cuprînse între 1,1○C şi 5,0 ○C (lunile martie şi aprilie) şi mai mică decât normala în luna mai, cu
0,4○C. Precipitaţiile au depăşit normala în martie cu 19,1 mm, aprilie cu 37,2 mm şi au fost aproape
de normală în luna mai, iar umiditatea relativă a depăşit normala cu 3% în martie, 12% (aprilie) a fost
sub normală în luna mai (-1%) (tabelele 1.4-1.5.).
Vara este caracterizază prîn temperaturi mai ridicate decât normala multianuală, cu valori
cuprînse între 0,9-2,5○C, iar precipitaţiile au înregistrat un deficit în lunile iulie (44,0 mm) şi august
(24,7 mm). În luna septembrie au depăşit normala cu 65,8 mm.

4 
 
 Umiditatea relativă prezîntă fluctuaţii, variînd de la 61% la 65%, în funcţie de prezenţa
precipitaţiilor. Luna septembrie a înregistrat temperaturi ce au depăşit multianuala cu 1,8○C şi un
deficit de precipitaţii de 34,4 mm.
Temperatura mînimă absolută a fost de -13,8○C, înregistrată pe 8 februarie, maxima absolută a
fost de +27,6○C înregistrată pe 10 iulie.
1.4.2. -Temperatura medii (lunare și anuale)
Temperatura medie anuală a aerului este de 10,3oC Temperatura medie în luna cea mai caldă (
iulie, este de 26,3oC ).
Temperatura medie în luna cea mai rece ( ianuarie, este de -2,7oC).
În timpul verii, se manifestă secete frecvente, datorate circulaţiei maselor de aer de origîne
tropicală dînspre Africa de Nord, de origîne contînentală, dînspre Așia Mică sau zona arabo-caspică.
Primul îngheţ s-a înregistrat în prima decadă a lunii decembrie iar ultimul îngheţ s-a înregistrat
în luna februarie (tabelul 2)
Bilanţul termic global în anul 2018 are valoarea de 3861oC Durata medie fără îngheţ este de
circa 180 zile. Înversiunile termice au loc frecvent iarna şi în anotimpurile de tranziţie .(tabelul 3)

Temperaturile medii lunare și anuale înregistrate în anul 2018

Tabelul 1.1.
Ian. Febr. Martie Apr. Mai Iunie Iulie Aug. Sept. Oct. Nov. Dec. Media Per.de
Specificare anuală veget

Decada I -3,6 2,4 3,6 8,5 20,2 18,0 21,0 23,5 16,2 7,6 9,9 -0,5 9,2 18,1
Decada II -1,5 -3,3 4,4 11,3 19,5 21,8 21,4 23,1 15,4 11,9 7,4 -0,57 15,41 19,38
Decada III -2,7 -6,3 4,2 18,3 23,2 22,4 21,7 19,6 11,8 12,6 5,9 -0,02 10,8 17,9
Media -2,7 -2,4 4,1 12,7 20,9 20,7 21,4 22,0 14,5 10,7 2,6 -0,36 10,3 18,3
lunară

Date privînd primul și ultimul înghet, numarul de zile fara înghet în perioada 2018
Tabelul 1.2
Specificare 2018
Primul înghet 27.XI.
Numarul de zile fara înghet 331
Ultimul înghet 28.III.

Date privînd bilantul termic în perioada -2018

Tabelul 1.3
Specificare 2018
Bilantul termic global 3861˚C
Bilantul termic activ 3587˚C
Bilantul termic util 1530˚C

5 
 
 Bilanțul termic global rezultă din însumarea temperaturilor medii zilnice .
Bilanțul termic activ rezultă din însumarea temperaturilor din zilele cu mediile diurne mai mari
de 10 grade Celsius.
Bilanțul termic util rezultă din însumarea diferențelor de temperatură care depășesc pragul
biologic de 10 grade Celsius.
1.4.3. --Regimul de apa și umiditate atmosferica
Precipitaţiile atmosferice sunt în medie 521,5 mm anual, cu variaţii reduse, în plus sau în minus.
Regimul precipitaţiilor prezîntă două maxime anuale: una în mai-iunie, mai accentuată şi alta în
octombrie, mai redusă cantitățiv. Regimul minim se înregistrează în ianuarie-februarie-martie şi
august-septembrie .
Precipitațiile medii lunare și anuale anul 2018(mm)
Tabelul 1.4.
Ian. Feb Marti Apr. Mai Iuni Iulie Aug Sept Oct. Nov. Dec. Media Per.de
Specificare

r. e e . . anuală veget

Decada I - 2,2 0,8 1,2 - 5,8 3,4 - 0,7 0,2 0,8 0,02 1,3 1,6
Decada II 3,3 1,2 0,5 1,8 0,4 3,8 - - 7,5 0,7 0,08 0,2 1,6 2,0
Decada 21,3 0,8 2,9 - 5,6 5,3 2,2 2,8 0,5 - 3,0 - 3,7 2,4
III
Media 8,3 1,4 1,4 1,0 2,0 4,9 1,9 0,9 7,4 0,3 1,3 0,07 2,6 2,0
Lunară

Umiditatea relativă medie a aerului lunară și anuală anul 2018 (%)

Tabelul 1.5.
Ian. Febr. Martie Apr. Mai Iun. Iulie Aug. Sept. Oct. Nov. Dec. Media Per.de
Specificare

anuală veget

Decada I 85 73 69,7 71,1 69,3 66 69,4 61,8 63,3 63,6 77,1 84,8 75 78
Decada II 94 73 71,9 70,2 70,1 65,7 64 60 57,3 73,1 80 91,8 76 77
Decada III 88 92 65,4 50 60,0 70 68 55,2 57,3 80 78,2 83,3 76 76
Media 89 85 64 60 89,2 67,1 62 57 59 71,7 78,3 86,5 76 77
Lunară

Formele de precipitaţii sunt variate după cum urmează:

 ploile predominante sunt condiţionate de masele de aer cu influenţe atlantice (
dînspre vest ). Uneori apar şi ploi adiabatice de tip averse cu grindînă dîn partea de vest şi nord-vest
a oraşului Huşi;
 zăpezile sunt frecvente în lunile decembrie-martie. Grosimea medie a stratului de
zăpadă este de 39,3 cm iar groșimea maximă atînge cifra de 110 cm şi chiar mai mult . Topirea bruscă
a zăpezilor, provoacă primăvara, alunecări de teren şi uneori scurgerea de “gloduri”.
6 
 
  brumele timpurii apar în septembrie-octombrie, iar cele târzii în primăvară, în aprilie-
mai când se înregistrează pierderi importante a culturilor;
 roua, prezentă în special primăvara-vara, aduce beneficiu în menţinerea umidităţii
atmosferice;
 ceaţa şi poleiul se întâlnesc frecvent toamna şi primăvara, respectiv iarna, cu efecte
negative în transporturi şi sănătatea populaţiei.
 chiciura sau promoroaca se manifestă în timpul iernii .
Umiditatea relativă atînge valoarea de 74-76 %.
1.4.4. -Nebulozitatea
- este de 5,5-5,6 zecimi medie anuală.
Evapotranspiraţia potenţială are valori de 550-600 mm anual, iar cea reală de 450-500 mm
anual, astfel că deficitul de umiditate este de circa 100-150 mm anual, iar în iunie-iulie este egal cu
75-100 mm anual ceea ce explică frecvenţa secetelor.
Măsurarea cantităţilor de precipitaţii atmosferice s-a realizat în ferma şcolară care dispune de
staţie meteorologică computerizată.
Repartiţia precipitaţiilor este neuniformă în timpul anului, înregistrându-se un maxim în luna
august 2011, 113,2 mm, şi un mînim în luna iulie, 0,6mm.
Umiditatea relativă a aerului
În orasul Huşi, în perioada 2018 umiditatea relativă a aerului este de 74 % media anuală, cu
variaţii între 70% în luna iulie şi 78 % în luna noiembrie.
1.4.5. -Însolatia Radiatia globala
Are valori în jur de 120 kcal/cm2/an, cu variaţii între 110 kcal/cm2/an pe versanţii slab însoriţi
şi 130 kcal/cm2/an pe cei mai bîne expuşi încidenţei razelor solare.
Însolaţia ( durata medie de strălucire a soarelui ) este de sub 2000 ore/an în dealurile înalte, şi
peste 2100 ore/an în depreșiunea Huşi ( 2012 la Huşi ).
Urmărînd regimul mediu anual al valorilor radiative şi heliotermice, constatăm că ele se menţîn
ridicate în toată perioada de vegetaţie ( înclușiv în septembrie şi octombrie), fapt ce permite o bună
dezvoltare vegetativă, fructificare şi maturare deplînă a strugurilor, fructelor și legumelor.
1.4.6. Regimul eolian
- Dinamica atmosferică este în strânsă legătură cu circulaţia generală a maselor de aer deasupra
continentului European.Ca urmare,majoritatea vânturilor în zona oraşului Huşi bat dinspre V şi N-
E,mai ales primavara-vara,aducând precipitaţii abun- dente.
Iarna ,pe lângă vânturile din N-V,mai slabe,mai bate şi vântul din E Europei,cu o frecvenţă de
20,2%,vânt care îşi are originea în dislocarea aerului dinspre maximul de origine euro-
asiatica.Originea continentală a acestui vânt face că iarna,mai ales în lunile ian şi febr. ,să fie în

7 
 
general friguroasă şi uscată.Vara circulaţia N-E se menţine dominantă,urmând în ordine circulaţia
vânturilor din V.
Primăvara şi vara în zona pantelor abruptese resimt brizele de deal.
Vara ,vânturile tropicale,nord-africane,favorizează în luna iulie zile toride prelungite,numite
popular “zilele de cuptor”.Vara bat şi vânturi dinspre Marea Caspică aducând mult praf şi călduri
prelungite.
Toamna,când E României şi în zona Iaşului, începe să se simtă influenta anticiclonului
Siberian,frecvenţa vânturilor din N-V înregistrează o evidentă scădere.
1.4.7. - Accidente climatice
-grindina apare o data la 6 ani in puncte diferite ale podgoriei;
-ingheturi tarzii de primavara,apar in zonele joase ale podgoriei odata la 3 ani;
-ingheturi timpurii de toamna o data la 10 ani;
-numarul de zile cu bruma este in medie de 30 de zile (in anul agricol 2012-2018 a fost de 27,5
zile);
-primul inghet a fost in toamna anului 2018 pe data de 02/11/ (-0,5ºC);
-ultimul inghet a fost pe 25/03/2018 (-1,2ºC).

8 
 
 CAPITOLUL II – TOMATELE – CONSIDERAȚII GENERALE
2.1. Importantă culturii de tomate
2.1.1. Importanta alimentară
Tomatele sunt plante erbacee anuale, originare din America Centrală şi de sud, cultivate pentru
valoarea lor alimentară.
De la tomate se consuma fructele ajunse la maturitate fiziologică dar şi cele care nu ajung în
această fază, în stare proaspătă sau conservată.
Fructul de tomata este consumat în stare proaspătă în salate sau în preparate culinare precum:
supe, ciorbe, sosuri, fiind bază pentru peşte 125 feluri de preparate culinare.
O mare cantitate şi varietate de tomate se foloseşte la prepararea conservelor: suc, pasta, bulion,
diverse sosuri, faină de tomate.
Din punct de vedere chimic tomatele au următoarea compoziţie: substanţa uscată 4-9 %,
zaharuri 2,5 –4,5 %, celuloză 0,25 –0,90 %, hemiceluloza 0,1 –0,2%, substanţe proteice brute 0,6 –
1,5 %, lipide 0,25 – 0,35 %, acizi totali (exprimaţi că acid citric) 0,6 – 1,0 %, cenuşa 0,5 – 0,6 %,
vitamine, pigmenţi, substanţe pectice s.a.

Vitaminele care se găsesc în tomate, au la 100 grame de fructe proaspete, următoarele valori:
vitamina A 0,8-0,9 mg, complexul de vitamine B 0,12-0,13 mg, vitamina C 20-60 mg, vitamina PP
0,10-0,25 mg s.a.
Tomatele au o valoare energetică de 190 kcal la un kilogram. O valoare alimentară au şi fructele
verzi care se folosesc la prepararea murăturilor.
2.1.2. Importanta agrotehnică
Tomatele prefera terenurile legumicole însorite, fertile şi irrigate. Acestea pot fi cultivate în
diverse sisteme şi tipuri de cutluri: în câmp sau în spaţii protejate, în sisteme intensive şi industriale,
sau în cele sustenabile şi de tip gospodăresc, în ogor propriu sau în succesiuni şi asociaţii de legume
pentru recolta timpurie sau mai tardiva.
2.1.3. Importanţă economică şi socială
În comparaţie cu alte culturi legumicole, cutlura de tomate asigura venituri destul de mari,
raportate la cheltuielile de producţie.

9 
 
 Rentabilitatea recoltei este asigurată de vânzările timpurii şi extratimpurii, care asigură
recuperarea cheltuielilor din perioadele cu vârf de sezon, mai puţin favorabile economic.
Fructele de tomate sunt destul de perisabile, dar există metode tehnologice noi care asigură
transport pe distanţe mari fără deterioarea fructelor.
Principalii factori de risc
Avantajele şi dezavantajele cutlurii de tomate trebuie calculate şi în funcţie de factorii de risc.
Principalele pericole cu probabilitate ridicată sunt:
 Vârsta necorespunzătoare a răsadului la plantare care determină întârzierea culturii şi
a recoltei
 Plantarea unui răsad necorespunzător va duce la goluri în cultură
 Brumele târzii, care pot distruge parţial sau total cutlura iar cele timpurii opresc
vegetarea plantelor şi distrug complet fructele de pe plantă
 Atacul bolilor şi dăunătorilor dintre care cele mai agresive sunt mâna, pătarea brună,
pătarea albă şi dăunători precum gândacul de Colorado, afidele
Atenţie!
Anii ploioşi favorizează atacul de boli iar cei secetoşi atacul dăunătorilor!
2.2. Originea şi aria de răspândire a tomatelor
Tomatele cultivate provin din specia sălbatică Lycopersicon esculentum var.cerasiforme,
originară din zonele înalte ale Munţilor Anzi.
Specia de tomate a migrat acum 500 de ani în urmă în Mexic în zona platourilor înalte unde s-
au dezvoltat mai multe soiuri. Astfel că, specii de tomate se găsesc în regiunile muntoase ale Anzilor,
Ecuator, Bolivia şi insulele Calapagos.
În Europa, tomatele au fost aduse de către spanioli după cucerirea Americii, fiind răspândite în
Spania, Portugalia, Italia. La sfârşitul sec al XVI au fost introduse şi în Marea Britanie, ulterior fiind
răspândite în ţările de jos, Germania şi Austria.
Observate încă din 1498 de către Cristofer Columb, tomatele erau utilizate că plante
ornamentale şi medicinale, din cauza conţinutului foarte mare în solanina şi a mirosului neplăcut.
Primele culturi comerciale în Europa apar la sfârşitul secolului al XIX- lea şi începutul secolului
al XX- lea. La sfârşitul secolului al XVII-lea, tomatele încep să fie cunoscute şi în Statele Unite ale
Americii, unde au fost aduse din Europa de către coloniştii europeni.
În Rusia, tomatele se pare că erau cunoscute din secolul al XVII-lea, dar că legume numai din
secolul al XVIII-lea. În China şi Japonia ajung în secolul al XVI-lea, odată cu cartoful. În Filipine,
precum şi în alte ţări asiatice, tomatele ajung după prima călătorie a lui Magelan.
În România, tomatele au fost introduse în secolul XX, după ce a fost introdusă metoda
producerii răsadurilor pe paturi încălzite cu biocombustibil de către grădinarii bulgari şi sârbi.

10 
 
 Astfel că, la jumătatea secolului XX tomatele se găsesc pe toată suprafaţa globului, acolo unde
sunt condiţii de cultivare.
Suprafeţele cultivate cu tomate sunt în continuua expansiune, acestea ocupând 3,1 milionae de
ha în 1991 şi peste 3,3 milioane de hectare în 2000.
În România, suprafaţa cultivată cu tomate a crescut spectaculos în perioada 1938-1980, de circa
nouă ori, adică de la 8,4 mii ha la 74,6 mii ha. În aceeaşi perioadă, producţia medie a crescut de la
6,25 t/ha, în 1938, la 13,88 t/ha, în 1980.
După 1980, suprafaţa scade continuu, ajungând, în 1989, la circa 52 mii ha, dar producţia medie
a crescut la circa 15,6 t/ha. Începând din 1990, suprafaţa cultivată cu tomate a scăzut până la 40-45
mii ha; în anul 2001, aceasta a înregistrat 45,5 mii ha. Corespunzător acestei suprafeţe s-a realizat o
producţie de circa 758 mii tone; producţia medie a fost de 16,7 t/ha.
2.3. Particularităţi botanice şi biologice
2.3.1. Sistematica genului Lycopersicon
Specia Lycopersicum esculentum aparţine genului Lycopersicon, care face parte din subfamilia
Solanaceae.
În complexul esculentum sunt încadrate 6 specii din care 3 au fructe colorate şi 3 au fructe verzi.
Speciile cu fructe colorate sunt: L. esculentum Mill., L. pimpinellifolium (Jubl.) Mill., L. cheesmanii
Riley, iar cele cu fructe verzi sunt următoarele: L. parviflorum, L. chmielewskii şi L. hirsutum Humb.
and Bonpl.
Complexul peruvianum cuprinde numai două specii, cu fructe verzi, L. chilense Dun şi L.
peruvianum (L) Mill. Acestea sunt deosebit de importante în lucrările de ameliorare, ca surse de
germoplasma pentru rezistenţa la boli, dăunători, secetă, saruri s.a.
2.3.2. Elemente de botanica şi biologie
Tomatele, în condiţii de cultură, sunt plante anuale, deşi în zonele de origine se comportă ca
plante perene.
Acestea au aspect ierbos şi se lemnifica în zona tulpinii principale sau a rădăcinilor, în a doua
perioadă a ciclului de viaţă.
Rădăcină
Tomatele au un sistem radicular puternic dezvoltat atât în stratul lucrat al solului cât şi în
adâncime, ceea ce înseamnă că planta are nevoie de o cantitate mare de apă, dar rezistă şi la secete
prelungite.
Rădăcinile pot fi dezvoltate şi prin transplantarea răsadului, moment în care se fasonează
rădăcinile, stimulându-se ramificarea.
Sistemul radicular al tomatelor mai poate curpinde şi rădăcini adventive, ce pornesc de la
tulpină, dacă sunt acoperite cu sol şi au umiditatea corespunzătoare.
Tulpină
11 
 
 În tinereţe plantele de tomate prezintă o tulpină erbacee şi erecta, la unele soiuri cu habitus mai
redus, când poziţia erectă se menţine pe toată perioada de vegetaţie.
În stadiile mai avansate de dezvoltare tulpina cade la pământ şi devine târâtoare.
Astfel transformate plantele de tomate, asigura o timpurietate mai mare a recoltei.
La plantele mature tulpină, are o grosime de 3 cm şi este acoperită cu perişori scurţi, măciucaţi
şi glanduloşi, în amestec cu perişori tectori simpli lungi şi ascuţiţi. Tulpina are creşteri diferite, în
funcţie de soi, determinate şi nedeterminate.
O plantă cu tipul de creştere nedeterminată prezintă o tulpină principală care poseda în apex un
mugure vegetativ, ce îi asigură o creştere continuă (nedeterminată).
La tomatele cu creştere determinată, după formarea unui număr de 3-5 inflorescenţe, în apex se
diferenţiază o inflorescenţă care stopează creşterea axului
tulpinii.
Frunză
Tomatele au un sistem foliar bogat prin numărul şi
suprafaţa frunzelor. Frunza este simplă, peţiolata, alterna, cu
limbul puternic sectat în segmente de forme şi mărimi diferite.
O frunză de tomata, prezintă la nivelul limbului un ax
provenind din nervura principală. În acelaşi plan, de o parte şi de
alta se găsesc segmentele care conferă limbului un aspect
imparipenat compus.
Limbul se termină cu o foliolă mare şi prezintă, în mod
altern, opt foliole de aproximativ aceeaşi mărime.
Frunzele tomatelor sunt de diferite nuanţe de verde.
Floarea
Florile tomatelor sunt actinomorfe, hermafrodite, grupate în inflorescenţe, cimoase, simpodiale,
simple sau compuse, extraxilare.
Inflorescenţa poate fi simplă, cu un singur ax, sau ramificata, cu mai multe braţe, în funcţie de
genotip sau de interacţiunea acestuia cu condiţiile de mediu.
Florile se prind de axul inflorescenţei prin pediceli, articulaţi, de unde se produce desprinderea
fructelor de pe ciorchine.
Floarea este un caliciu format din 5 sau 10 sepale unite, iar corola este alcătuită din 5 sau 10
petale unite.
Androceul este alcătuit din 5-10 seminţe cu filament foarte scurt, libere, unite la bază cu tubul
corolei.

12 
 
 Gineceul este format din 2-7 carpele unite, cu un ovar superior care străbate tubul staminal şi
se termină cu un stigmat, capitat, lipicios, care de regulă nu depăşeşte nivelul anterelor. Structura
florala prezintă autogamie ridicată.
Fructul
Recolta tomatelor este formată din totalitatea fructelor ajunse la maturitate într-un ciclu de
vegetaţie.
Fructul de tomata este o baca cărnoasă şi zemoasa de formă, mărime şi culoare variabile.
Forma poate fi sferică, ovală, turtită, mărimea mare, mijlocie sau mică, culoarea galbenă,
portocalie, roşie de diferite nuanţe.
Sămânţa
Sămânţa de tomate este de dimensiuni mici, de culoare galbenă cenuşie, reniforma,
comprimată, de 2-4 mm diametru, mătăsos păroasă. Numărul de seminţe variază în funcţie de soi,
mărimea fructului şi condiţiile de polenizare/fecundare şi poate fi de la 150 la 300 seminţe.
2.4. Relaţiile cu factorii de mediu
Tomatele ca oricare altă specie, pentru realizarea unor producţii variate necesită anumite
condiţii de mediu considerate optime.
În general, se consideră că această specie tolerează variaţiile largi ale condiţiilor de mediu,
având o plasticitate ecologică mare chiar un grad de rusticitate în comparaţie mai ales cu celelelalte
plante din aceeaşi familie.
2.4.1. Temperatura
Plantele de tomate sunt influenţate de temperatură din aer şi sol. Temperatura solului
influenţează germinaţia şi dezvoltarea sistemului radicular. Temperatura optimă realizării procesului
de germinaţie este cuprinsă între 20-25 grade Celsius.
Crsterea maximă a rădăcinilor se produce la temperaturi curpinse între 15-190C şi 25-290C, în
funcţie de soi.
Temperaturile cu valori mai mici de 5-6 grade Celsius, determina încetarea funcţiilor rădăcinii
iar cele sub 0 grade Celsius, distrug complet rădăcinile.
Temperatura aerului
În ceea ce priveşte temperatura atmosferică tomatele au nevoie de o anumită temperatură în
faza diurnă şi nocturnă.
De reţinut!
Temperaturile sub 9-10 grade Celsius sunt dăunătoare plantelor iar temperaturile de minus 1-
3 grade Celsius, determina îngheţarea şi distrugerea ţesuturilor plantei.
Cercetările au demonstrat că florile se dezvolta mai rapid în cazul temperaturilor mai ridicate.
Fecundarea florilor se realizează în procent maxim la temperaturi ce variază în jur de 20-22
grade Celsius în timpul zilei şi 15-20 garde Celcius în timpul nopţii.
13 
 
 De reţinut!
Cele mai nefavorabile temperaturi sunt cele mai mari de 26 grade Celsius noaptea şi peste 40
grade Celsius ziua, precum şi cele mai mici de 10 grade Celsius.
2.4.2. Lumina
Lumina, deşi poate avea riscuri majore în caz de insuficientă nu are acelaşi grad de importantă
că temperatura.
În faza de răsad cultura paote fi compromisă dacă nu primeşte suficientă cantitate de lumină
deoarece răsadul se alungeşte considerabil. Un alt moment când cantitatea de lumină primită de plante
este foarte importantă este reprezentată de momentul înfloritului şi legării fructelor care pot fi puternic
afectate mai ales la cutlurile de seră în perioada de iarnă, dacă nu primesc suficientă lumină.
Aceste efecte negative pot fi diminuate dacă se alege corect schema de cultivare, desimea şi se
aplică lucrări în verde care reglează habitusul şi foliajul plantelor.
Tabel preluat din: Legumicultura, 2013, Stan N., N. Munteanu, T. Stan, Editura Ion Ionescu de
la Brad, Iaşi, Vol. III
2.4.3. Apa
Apa este deosebit de importantă pentru realizarea producţiilor mari. Deşi nu are implicaţii
majore precum lumină, apa determina calitatea majorităţii proceselor de creştere şi dezvoltare.
Valorile optime ale umidităţii variază în funcţie de fenofaze.
Astfel că, se disting două mari perioade: prima, până la formarea fructelor şi a doua, după
formarea fructelor.

Prima perioadă necesită o umidtiatte de 60% iar cea de a două o umiditate de 80%.
14 
 
 Tomatele sunt sensibile la excesul de apă din sol care provoacă asfixierea plantelor, iar dacă
aceasta este prelungită apar carente cum ar fi cea de fosfor, azot, magneziu şi este afectată vigoarea
plantei şi se diminuează recolta.
Stresul hidric poate interveni în perioada de creştere şi dezvoltare a plantelor determinând
variaţii ale cantităţii de apă de la valori maxime la valori minime.
În faza înfloritului şi căderii florilor stresul hidric poate conduce la avortarea florilor şi
diminuarea fructelor.
De asemenea, în perioada maturarii fructelor, excesul de apă şi al umidităţii în sol, după o
perioadă secetoasă, determina crăparea fructelor, fermentarea rapidă.
S-a observat în timp, ca fructele măturate în condiţii reduse de umiditate a solului au calităţi
gustative mai bune datorită acumulării în cantitate mai mare a substanţei uscate solubile.
2.4.4. Solul
Tomatele prefera soluri mijlocii, nisipo- lutoase, luto-nisipoase, bogate în humus, fertile, bine
structurate cu un drenaj bun, profund, cu apă freatică în profunzime şi cu un nivel al ph- ului cuprins
între 5.5 şi 7.0.
În cazul culturilor înfiinţate prin semănat direct solul trebuie să permită o foarte bună pregătire
a substratului germinativ şi să aibă fertilitate ridicată. Cele mai bune soiuri sunt cernoziomurile şi
solurile aluviale.
2.4.5. Elemente nutritive
Tomatele se dezvoltă şi rodesc bine pe soluri bogate în substanţe fertilizante: N total 0,12%,
P2O5 mobil 1,5-20 mg la 100g sol, K2O schimbabil 12-15 mg la 100g sol, la care se adăugă
elementele nutritive din cantitatea de 5-6% humus.
Tomatele au cerinţe mari faţă de N, K medii faţă de Mg şi scăzute faţă de P.
2.4.6. Aerul
Cantitatea de oxigen de la nivelul rădăcinilor şi dioxidul de carbon devin importante în
momentul modificării cantităţii şi calităţii tomatelor.
Niveul de oxigen poate fi diminuat în cazul solurilor tasate, grele sau cu exces de apă. Bioxidul
de carbon este un component esenţial al aerului, cu importanţă esenţială în fotosinteză. Reglarea
acestui factor este posibilă, mai ales, la culturile din sere. Pentru tomate s-a demonstrat că o creştere
a concentraţiei de CO2 la valori de până la 0,09 – 0,14% determina o sporire semnificativă a
fotosintezei şi ca urmare şi o creştere şi dezvoltare superioară. Din această cauză, “fertilizarea” cu
CO2 este o practică curentă la culturile din seră.
2.4.7. Soiuri
În ţara noastră se găsesc peste 70 de soiuri, hibrizi şi populaţii locale de tomate. La nivel global,
sortimentul de tomate este mai variat, astfel încât, să satisfacă cerinţele pieţei actuale de pe tot globul.
În mod constant apar soiuri noi şi sunt excluse cele care nu mai fac faţă exigentelor actuale.
15 
 
 CAPITOLUL III - TEHNOLOGIA DE CULTIVARE A TOMATELOR
În momentul actual se cunosc 5 metode de cultivare a tomatelor care asigură fructe eşalonate
pe durata unui an. Acestea sunt:
1. Culturi în câmp liber (neprotejat): timpurii, prin răsad; de vară, vara-toamna sau
toamna prin răsad; de vara-toamna sau toamna prin semănat direct;
2. Culturi în câmp protejat: în tunele joase; în tunele înalte (solarii tunel); în solarii bloc;
3. Culturi în sere;
4. Culturi în răsadniţe: timpurii, de vară sau de toamnă;
5. Culturi organice (biologice, ecologice).
3.1. Tehnologia cultivării tomatelor vară-toamnă prin răsad
Cultura de tomate de vară -toamna prin răsad coincide cu ultima decata a recoltărilor din cultura
timpurie şi asigură fructe începând cu data de 1-15 iulie , în funcţie de zonă geografică.
În funcţie de destinaţia fructelor cultura de vara- toamna satisface atât necesarul de fructe
proaspete cât şi pentru prelucrare.
Perioadă lungă a condiţiilor de mediu favorabile permite realizarea unei eşalonări a culturilor
şi recoltelor, folosind cultivare şi perioade de înfiinţare potrivite.
Scopul culturii de tomate de vara- toamna este realizarea de producţii cât mai mari şi de cea
mai bună calitate care să satisfacă în mod optim exigenţele destinaţiilor de folosire.
3.1.1. Alegerea terenului
Terenul pentru cultura de vară -toamna a tomatelor se va alege la fel ca la cultura timpurie de
tomate. În cazul industrializării solul trebuie să fie uniform ca textura, structura şi fertilitate pentru ca
fructele să fie măturate uniform pe întreaga suprafaţă a terenului, mai ales în cazul recoltării
mecanizate.
Cultura de tomate de vara- toamna va urma după aceleaşi cutluri că cea timpurie.
3.1.2. Pregătirea terenului
Pregătirea terenului pentru realizarea cutlurii de vara- toamna de tomate se realizează primăvară
şi toamna. Toamna se desfiinţează culturile anterioare şi se execută nivelarea de exploatare dacă este
nevoie.
La tomatele de vara- toamna fertilizarea de bază este obligatorie. Aceasta se realizează cu
cantităţi mai mari de îngrăşăminte, perioada de vegetaţie fiind mai lungă. Gunoiul de graj se aplică
în cantităţi de 50 t/ha. Se evita folosirea gunoiului de grajd pentru culturile de tomate înfiinţate pe
terenuri colinare, în zone mai reci, deoarece determina o creştere vegetativă mai viguroasă,
sensibilizează plantele şi întârzie maturarea fructelor.În cazul culturilor destinate prelucrării şi
industrializării nu se recomandă fertilizarea organică, pentru că maturarea să se realizeze uniform şi
plantele să nu se sensibilizee la atacul bolilor.
16 
 
 La culturile de vara- toamna fertilizarea chimică este obligatorie. Se aplică îngrăşăminte
chimice, destinate fertilizării de bază, toamna, în proporţie de 50-75% din cantitatea planificată: 40-
60 kg P2O5 (din superfosfat) şi 25-50 kg K2O (din sulfat de potasiu)
Tot toamna se realizează şi arătura adâncă la o adâncime de 28-30 cm terenul lăsându-se în
brazdă adâncă nelucrat peste iarnă.
Lucrările de primăvară au ca scop pregătirea patului nutritiv pentru înfiinţarea culturii.
Terenul este menţinut curat de buruieni, zvântat prin lucrări realizate cu grapa cu colţi reglabili
timp de două săptămâni înainte de înfiinţarea culturii.
Mobilizarea superficială a solului se realizează cu grapa sau cu combinatorul. Între aceste
lucrări se aplică îngrăşăminte chimice din fertilizarea de bază şi un îngrăşământ starter său complex.
O altă lucrare care se realizează primăvară şi are ca scop menţinerea terenului curat de buruieni
este erbicidarea. Această lucrare se realizează odată cu pregătirea terenului sau postemergent.
Modelarea terenului se realizează la fel ca la cultura de primăvară.
3.1.3. Înfiinţarea culturii
Înfiinţarea culturii se realizează cu răsaduri obţinute în răsadniţe, sere înmulţitor sau solarii
înmulţitor. Cantitatea de înfiinţare a răsadurilor pentru un hectar depinde de densitatea culturii şi are
valori între 150-300 de grame de sămânţă.
Răsadurile de tomate pot fi obţinute în pat sau în palete alveolare şi pot fi repicate sau
nerepicate. Recomandarea specialiştilor este că răsadurile realizate prin metodele de mai sus să fie
repicate.
Densitatea răsadului repicat la pat trebuie să fie de 350-400 fire/m2 şi să nu depăşească 500-
600 fire/m2, pentru a se obţine un răsad de bună calitate.
Răsadurile ce se vor plantă în câmp deschis la 20-30 măi, obligatoriu se vor obţine în spaţii
încălzite, iar cele ce se vor aplica după această perioadă pot fi produse în spaţii încălzite doar prin
radiaţia solară.
Răsadul va fi eşalonat în interval de 10-15 zile în funcţie de vârsta răsadului, momentul răsăririi,
acesta poate avea între 50 şi 35 de zile. Prima înfiinţare se va face cu răsaduri mai în vârstă.
Epoca de înfiinţare a culturii de tomate de vara- toamna începe de la sfârşitul lunii aprilie până
la începutul lunii iunie, pentru o eşalonare a fructelor.
În prima parte a perioadei se vor planta răsadurile cu perioadă mai scurtă de vegetaţie urmând
ca în ultimele decade să se înfiinţeze răsadurile cu coacere precoce pentru a fi sigur că ajung la
maturitatea de comercializare. Tomatele de industrializare se plantează la mijlocul epocii.
3.1.3.1.Tehnica plantarii
Plantarea tomatelor de vară -toamna se poate face prin 2 metode, manual şi mecanizat. În cazul
în care terenul este amenajat pentru plantarea manuală şi irigarea este prin aspersiune, înainte de

17 
 
plantarea propriu-zisă se realizează o udare de aprovizionare cu 250-400 m3 de apă, în funcţie de
umiditatea solului.

La plantarea mecanizată udarea de aprovizionare nu este necesară, dar dacă aceasta este
necesară, se realizează cu câteva zile înaintea plantării, pentru că maşina să poată intra pe teren.
Răsadul produs la pat se va planta mai adânc, iar dacă este alungit, acesta se va planta
îngenunchiat de-a lungul rigolelor pentru a nu fi tăiat de maşină în momentul prasilei.
Schemele de plantare şi densităţile de plantare se aleg în funcţie de:
 Tipul de creştere
 Vigoarea plantelor
 Destinaţia cutlurii
 Modul de irigare
 Aplicarea unor lucrări speciale de întreţinere
 Zona de cultură
La plantele cu creştere nedeterminată se aplică lucrări de palisare, copilit şi cârnit.
Pe straturile cu lăţimea la coronament de 50 cm se amplasează câte un rând pe mijlocul stratului,
iar pe cele cu lăţimea de 94-104 cm se amplasează câte două rânduri la 70-80 cm sau chiar numai un
rând de plante.
Plantele cu creştere determinată pot fi plantate în diferite scheme pe teren modelat sau
nemodelat. În funcţie de vigoarea cultivarelor, densitatea preconizată variază între 28 şi 50 de mii
buc/ha.

18 
 
 Schema preluată din: Legumicultura, 2013, Stan N., N. Munteanu, T. Stan, Editura Ion Ionescu de la
Brad, Iaşi, Vol. III

3.1.4. Lucrările de îngrijire

Lucrările de îngrijire au rolul de a asigura o creştere optimă şi o recoltă maximă la cel mai mare
standard de calitate.
Principalele lucrări cu caracter general sunt:
 Completarea golurilor
 Irigarea
 Prăsitul
 Fertilizarea faziala
 Combaterea bolilor şi dăunătorilor
Completarea golurilor se va face cu răsad de aceeaşi vârstă şi calitate la 3-5 zile de la plantare.
Irigarea culturii de tomate de vara- toamna este esenţială pentru succesul cutlurii. Astfel, prima
udare se va realiza simultan sau imediat după plantare. La culturile la care s-a realizat irigarea de
aprovizionare, înainte de plantare, udarea se va face la 3-5 zile după plantare.
La prima udare, cantitatea de apă variază între 150-250 m3/ha, în funcţie de umezeală solului.
În timpul perioadei de vegetaţie se execută 9-11 udări cu cantităţi de apă cuprinse între 350-
400 m3/ha în funcţie de lungimea perioadei de vegetaţie, zona climatică şi cantitatea de precipitaţii.
Udările se vor realiza la interval de 7-10 zile şi se execută în fazele critice ale creşterii şi
dezvoltării plantelor, respectiv imediat după plantare şi în fazele de formare şi creştere a fructelor.

19 
 
 Prăsitul este o operaţiune care se aplică pentru combaterea buruienilor, incorporarea
îngrăşămintelor chimice aplicate fazial şi aerisirea solului.
Lucrarea de prăsilă se execută la 2-3 zile de la ultima udare, în special în cazul irigării prin
aspersiune. Lucrarea de prăsilă se execută manual de 1-3 ori pe rândul de plante şi mecanizat de 3-5
ori. Însă, indiferent de modul de realizare, manual sau mecanizat, prima prasila se execută la 7-10
zile după plantat, când plantele sunt prinse, buruienile sunt în faza de rozeta, iar terenul este bine
zvântat după prima udare.
Fertilizarea faziala se face cu cantităţi mai mari cu 25-50% faţă de cutlura de tomate timpurii.
Prima fertilizare faziala se aplică la formarea fructelor, a doua se aplică în momentul legării
fructelor, iar următoarele fertilizări se vor aplica cu îngrăşăminte foliare în cazul tomatelor târzii.
La culturile destinate industrializării, în special nepalisate, se aplică doar 2-3 fertilizări faziale.
La prima fertilizare se vor asigura circa 75-80 kg/ha N şi 25 kg/ha K2O, iar la a doua, 25 kg/ha N, 30
kg P2O5 şi 25 kg/ha K2O. A treia fertilizare se aplică, de regulă, la soiurile cu creştere nedeterminată,
la care nu se urmăreşte realizarea unei simultaneităţi de măturare a fructelor.
3.1.5. Combaterea bolilor şi dăunătorilor
Deoarece perioada de vegetaţie a tomatelor de vara- toamna este mai lungă, atacul bolilor şi
dăunătorilor poate fi mai dăunător, de aceea se vor combate cu produse chimice.
3.1.6. Lucrări speciale
În funcţie de tipul de creştere a soiurilor, de realizarea palisării, vor fi aplicate anumite lucrări
speciale.
În cazul soiurilor cu creştere nedeterminată se aplică palisarea, copilitul şi cârnitul iar la cele cu
creştere determinată se dirijează vrejurile şi se aplică substanţe bioactive.
Palisatul se efectuează doar la plantele de tomate cu creştere nedeterminată. Acesta poate fi
realizat pe diferite tipuri de sisteme de susţinere, araci individuali, spalier înalt simplu, spalier înalt
dublu, sistem în piramidă, sistem mixt, spalier semiinalt, spalier cu o sârmă, spalier cu 2-3 sârme.
Copilitul, o altă lucrare specială, se realizează doar plantelor pălişate, în funcţie de zona de
cutlura. Astfel că, în zonele sudice secetoase şi călduroase, plantele se formează cu tulpina principală
şi 2-3 copili. În zonele centrale şi nordice, mai răcoroase şi mai ploioase, plantele se copilesc radical,
îndepărtându-se toţi copilii. În acest mod se previne inbolnavirea plantelor, datorită unei bune aerisiri
a culturii.
De altfel, copilitul radical asigura o mai bună maturare a fructelor.
Lucrarea specială de cârnire are scopul de a opri creşterea tulpinii şi dirijarea asimilatelor către
fructe, astfel că, acestea să atingă dimensiunile normale mai sigur şi mai rapid.
Această lucrare se efectuează după ce planta are 6-10 inflorescenţe şi constă în suprimarea
vârfului de creştere la două frunze după ultima inflorescenţă. Cârnirea tulpinilor se face atunci când
fructele din ultimele inflorescenţe trebuie să aibă peste 1-2 cm în diametru.
20 
 
 Cârnitul se poate realiza cu 2-3 săptămâni înainte de căderea primei brume.
3.1.7. Recoltarea fructelor
Recoltarea fructelor se realizează eşalonat în funcţie de stadiul de măturare. Cu cât consumul
de fructe se face mai târziu cu atât fructele se culeg mai în pârga. În cazul fructelor destinate
prelucrării, recoltarea se face la maturitatea deplină.
Lucrarea se realizează manual în 2-4 reprize, sau mecanizat, folosind diverse combine de
recoltat tomate.
Producţia variază în limite foarte largi, în funcţie de zona de cultură, tehnologia aplicată, soi
etc. În medie, producţia minimă care poate asigura rentabilitatea culturii este de 40-60 t/ha, dar în
condiţii de tehnologie optimă se pot obţine până la l00 t/ha sau chiar mai mult.
 

 
21 
 
 CAPITOLUL IV EVALUAREA PRODUCŢIEI

- se face când fructele din prima inflorescenţă au intrat în pârgă. Se lucrează cu probe recoltate
de pe o suprafaţă de 10 mp. La fiecare probă se determină:
- nr. de rânduri/ metru liniar;
- nr. de pl/metru liniar (prin înmulţire se obţine nr. de pl/m2);
- nr. de pl/m2;
- nr. de fructe şi de flori roditoare în ciorchinii formaţi.
Formula de calcul:
Pkg / ha = NrxNfxGfx10
în care:
Nr – nr. de pl/rând/ml;
Nf – nr. de fructe /ml;
Gf – greutatea medie a unui fruct.

4.1. -Deviz de cheltuieli (sinteză)

UM (kg., Nr. unitati Pret unitar Total
tona, etc.)
Costuri directe
Rasaduri Fire răsad 40 000 0,175 7000
Ingrasaminte* T/ha 20 0 0
Pesticide** kg 5 30 150
Alte consumuri materiale x x 150 150
Arat nr. ori / an 1 75 75
Pregătirea terenului nr. ori / an 2 20 40
Aplicare ingrasaminte nr. ori / an 1 100 100
Recoltare, transport nr. ori / an 7 50 350
Alte lucrari mecanice nr. ori / an 5 20 100
Irigatii nr. ori / an 18 50 900
Forta de munca directa Z.O. 200 45 9000
Alte costuri directe 1 4200 4200
Total 22065
Venituri 40000
Produs principal Tomate Kg. 30 000 3,5 105.000

22 
 
Concluzii :
Tomatele fiind un aliment de bază în alimentația omului atât în stare proaspătă cât și
industrializate (sucri de roșii, bulion, murate etc.), constitie una dintre cele mai folosite culturi în țară
dar și în zona agricolă Huși
De asemenea, cultivarea tomatelor se poate realiza pe tot parcursul anului atât în spații protejate
cât și în câmp fiind eficientă în ambele cazuri, producțiile mari (20-30t/ha) în funcție de sistemul de
cultură folosit.
În ceea ce priveste cerințele față de factorii de mediu, zona agricolă Huși, permite cultivarea
tomatelor timpurii din punct de vedere al luminii, temperaturii, precipitațiilor. Ce-i drept, în ultimii
ani au fost perioade mai secetoase ceea ce a contribuit la creșterea costurilor de producție, fiind
necesar completarea necesarului de apă prin irigații.
 

23 
 
 BIBLIOGRAFIE:

1. DUMITRESCU, şi colaboratorii (1998) – Producerea legumelor. Artprint, Bucureşti.

2. POPESCU, V., şi colab. (2000) – Legumicultura, vol. 2. Editura Ceres, Bucureşti.
3. STAN, N. şi colab., (2001) – Legumicultură generală. vol.I şi II. Centrul de multiplicare,
Institutul Agronomic Iaşi.
4. STAN, N. (1994) – Tehnologia cultivării legumelor. vol II. Centrul de multiplicare,
Universitatea Agronomică Iaşi.
 

24