CAPITOLUL I – STUDIUL CONDIȚIILOR DE CADRU NATURAL

1.1. Cadrul natural

Municipiul Hușii se încadrează în trăsăturile climei temperat – continentale cu regiuni de
antestepă. Regimul termic măsurat pe o perioadă de o sută de ani (1896 - 1996), pune în evidență
următoarele:
 temperatura medie anuală de 9,4°C, apropiindu-se de media pe țară care este de 9,5 C;
 trecerea de la anotimpul rece la cel cald și invers se face brusc;
 există mari diferențe de temperatură între luna martie și luna mai (12,5 C - 13,2 C);
 numărul mare de zile cu îngheț (120), și cel cu temperaturi peste 30° (70);
 în ultimii ani temperaturile minime și maxime depășesc chiar ± 35°C.
Regimul eolian pune în evidență dominarea curenților din N-NV și S-SE. Aceasta are o
influență directă asupra regimului precipitațiilor care sunt sărace în perioada lunilor noiembrie –
martie, când vânturile de E și NE au o frecvență mai mare și mai bogată în celelalte luni ale
anului când frecvența vânturilor dinspre N și chiar SV crește. Cantitățile mari de precipitații cad
în perioada caldă a anului, cu maxime înregistrate în lunile mai și iunie (media multianuală fiind
de 80,7 mm). Stratul de zăpadă are o grosime ce variază între 12,2 și 33,6 cm.
Având în vedere condițiile pedoclimatice din zona Huși, putem spune că acestea sunt
propice cultivării celor mai variate culture (legumicole,viticole, pomicole, etc.).
Datorită perioadelor secetoase din timpul verii, este necesară folosirea irigațiilor.
1.2. Clima
Climatul. este de tip temperat continental, cu nuanţă moderat continentală la nivelul
dealurilor înalte şi excesiv-continentală la nivelul Depresiunii Huşi.
1.2.1. Temperatura
Temperatura medie anuală pentru arealul Huşi, este de 9,5º, ca valoare fiind egală cu
media ţării.
Temperatura medie anuală a aerului este de 9,5 oC în intervalul 1896-1995 şi de 9,8 oC între
1952-1987, cu o amplitudine medie de 25oC şi o amplitudine a extremelor absolute ( între –
29,1oC şi + 40,2oC ), ceea ce evidenţiază un accentuat continentalism termic, iar frecvenţa,
durata şi intensitatea gerurilor sub – 20 oC avertizează asupra pericolului de inghet al viilor si al
pomilor fructiferi. Potrivit datelor înregistrate din teritoriul cercetat, reiese că temperatura medie
anuală a aerului în 2014 este de 11,1 oC (Tabelul 2.1)

Tabelul 2.1
3
 Temperaturile medii lunare si anuale din 2014.

Specificare I II III IV V VI VII . VIII IX X XI XII Total T.medii

12 luni în per.
de
veget.
TEMPERATURA(ºC)
Decada I 2,3 -2 5,3 9,4 13,3 18,4 21,6 24,4 21,2 12,0 7,7 -1,5 11,0 18,1
Decada II 2,03 1,56 9,4 10,2 15,2 19,2 21,6 23,2 18,0 12,3 5,4 1,0 11,6 17,9
Decada III -9,5 2,03 10,7 15,9 21,6 21,0 24,9 20,9 14,0 4,8 -0,7 -0,10 10,5 19,7
Media -1,6 -0,5 8,5 11,8 16,7 19,5 22,7 22,8 17,8 9,7 4,2 -0,2 11,1 18,6
lunară

Tabelul 2.2
Temperatura medie a minimelor lunare și anuală în 2014

Specificare I II III IV V VI VII . VIII IX X XI XII Media T.medii

t. mini. în per.
anuală de
12 luni veget
TEMPERATURA(ºC)
Decada I 0,4 -10,6 2,7 3,4 6,7 14,0 14,4 17,3 13,1 7,2 3,0 -2,5 5,8 11,5
Decada II -1,8 -1,3 2,6 6,5 8,9 13,8 16,6 16,0 10,1 5,2 5,4 -1,5 6,7 11,9
Decada III -9,8 2-0,28 3,5 6,6 15,4 11,5 16,2 12,4 7,7 0,6 1,4 -0,1 5,4 11,6
Media -3,7 -4,1 2,9 5,5 10,3 13,1 15,7 15,2 10,3 4,3 3,3 -4,1 5,9 11,7
temp.
minime
Lunare

Tabelul 2.3
Temperatura medie a maximelor lunare și anuală în 2014

Specificare I II III IV V VI VII . VIII IX X XI XII Media T.medii

t maxi. în per.
anuală de
12 luni veget
TEMPERATURA(ºC)
Decada I 3,9 -0,9 8,0 15,5 20,3 27,5 29,9 33,1 30,6 18,1 14,2 -0,3 16,7 26,2
Decada II 7,1 5,7 16,3 14,6 22,3 24,9 27,7 31,4 27,1 21,4 6,9 4,5 17,5 24,6
Decada III -6,5 4,8 18,9 21,8 26,6 26,2 30,7 27,1 21,0 10,2 -0,7 3,6 15,3 25,6
Media 1,5 3,2 14,4 17,3 23,1 26,2 29,4 30,5 26,2 16,6 6,8 2,6 16,5 25,5
temp.
maxime
lunare

4
 Tabelul 2.4
Date privind primul si ultimul inghet, numarul de zile fara inghet 2014
Specificare 2014
Primul inghet 27.X.
Numarul de zile fara inghet 331
Ultimul inghet 25.V.
Tabelul 2.5
Date privind bilantul termic in 2014
Specificare 2014
Bilantul termic global 3861˚C
Bilantul termic activ 3587˚C
Bilantul termic util 1530˚C

1.2.2. Precipitațiile atmosferice

Cantitatea medie anuală de precipitaţii pentru oraşul Huşi în 2014, este de 1,72 mm.
Măsurarea cantităţilor de precipitaţii atmosferice s-a realizat în ferma şcolară care dispune
de staţie meteorologică computerizată.
Repartiţia precipitaţiilor este neuniformă în timpul anului, înregistrându-se un maxim în
luna iulie, 4,67 mm, şi un minim în luna iunie, 0,20 mm.
Formele de precipitaţii sunt variate după cum urmează:
 ploile predominante sunt condiţionate de masele de aer cu influenţe atlantice ( dinspre
vest ). Uneori apar şi ploi adiabatice de tip averse cu grindină din partea de vest şi nord-vest a
oraşului Huşi;
 zăpezile sunt frecvente în lunile decembrie-martie. Grosimea medie a stratului de
zăpadă este de 31,3 cm iar groșimea maximă atînge cifra de 110 cm şi chiar mai mult . Topirea
bruscă a zăpezilor, provoacă primăvara, alunecări de teren şi uneori scurgerea de “gloduri”.
 brumele timpurii apar în septembrie-octombrie, iar cele târzii în primăvară, în aprilie-
mai;
 roua, prezentă în special primăvara-vara, aduce beneficiu în menţinerea umidităţii
atmosferice;
 ceaţa şi poleiul se întâlnesc frecvent toamna şi primăvara, respectiv iarna, cu efecte
negative în transporturi şi sănătatea populaţiei.
 chiciura sau promoroaca se manifestă în timpul iernii

5
 Precipitațiile medii lunare și anuale 2014 (mm)
Tabel 2.6

Specificar I II III IV V VI VII . VIII IX X XI XII Media Precip .

e .precip medii
medii în per.
anuale de veget
12 luni
PRECIPITAȚII
Decada I 0,04 1,32 2,52 1,00 2,52 0,34 1,08 0,20 - 0,20 - 0,96 0,84 0,86
Decada II 1,74 0,66 0,34 7,36 3,30 0,90 7,22 0,58 - 1,10 6,72 0,36 2,52 3,23
Decada III - 0,52 0,14 0,34 6,76 0,78 5,72 0,90 0,86 3,56 2,12 - 1,81 2,56
Media 0,59 0,83 1,00 2,90 4,19 0,67 4,67 0,56 0,28 1,62 2,94 0,44 1,72 2,21
lunare
1.2.3. Umiditatea aerului
Umiditatea relativă atînge valoarea de 75-76 %
Umiditatea relativă a aerului (medii lunare și anuale) anul 2014(%)
Tabelul 2.7.
Specificare I II III IV V VI VII . VIII IX X XI XII Media Umid.
.precip medie
medii în per.
anuale de
12 luni veget
Decada I 95,1 91,6 85,2 55,3 73,2 71,4 65,8 60,9 48,6 61,0 77,9 89,9 75,5 62,5
Decada II 83,1 94 52,6 78,3 77,5 69,4 75,7 63,4 53,7 73,6 91,0 95,0 75,6 69.7
Decada III 86,7 84,1 69,9 68,3 75,4 67,2 71,3 67,9 66,7 82,3 86,3 76,4 75,2 69,5
Media 88,3 89,9 69,2 67,3 75,4 69,3 72,7 64,1 56,3 72,3 85,1 87,1 75,4 67,3
lunare
Umiditatea relativă a aerului (minime lunare și anuale) anul 2014
Tabel 2,8
Specificar I II III IV V VI VII . VIII IX X XI XII Media Umid
e .umid. .medie
aer în per.
min. de
anuală veget
12 luni
Decada I 87,6 79,4 68,7 40,9 44,1 46,7 36,3 31,7 22,3 40,0 51,3 80,5 52,5 37
Decada II 65 71,2 27 63,5 48,8 45,4 50,3 34,0 25,2 38,7 84,2 81,3 52,8 44,5
Decada III 77 69,4 48 39,6 48,9 37,4 41,9 38,2 37,4 62,2 78,7 62,0 53,4 40,6
Media 76,5 73,3 47,9 48,0 47,3 43,2 42,8 34,6 28,3 46,9 71,4 53,9 52,9 40,7
precip.
min.
lunare

6
 Umiditatea relativă a aerului (maxime lunare și anuale) anul 2014
Tabel 2,9
Specificare I II III IV V VI VII . VIII IX X XI XII Media Umid
.umid .medie
aer în per.
maxi. de
anuală veget
12 luni
Decada I 88,7 97,2 95,1 84,7 97,4 93,7 92,9 88,7 68,6 80,3 94,2 96,8 89,8 87,6
Decada II 94,8 100,0 79,4 97,6 98,9 93,0 97,9 90,3 83,4 87,3 96,6 99,5 93,2 93,5
Decada III 94,5 95,5 88,7 93,4 97,5 94,8 96,1 93,9 90,5 96,1 92,7 88,8 93,5 94,4
Media umid 92,6 97,5 87,7 91,9 97,9 93,8 95,6 90,9 80,8 87,9 94,5 95,0 93,0 91,8
aer.maxime
lunare
1.2.4. Nebulozitatea
este de 5,5-5,6 zecimi medie anuală.
Evapotranspiraţia potenţială are valori de 550-600 mm anual, iar cea reală de 450-500 mm
anual, astfel că deficitul de umiditate este de circa 100-150 mm anual, iar în iunie-iulie este egal
cu 75-100 mm anual ceea ce explică frecvenţa secetelor.
Măsurarea cantităţilor de precipitaţii atmosferice s-a realizat în ferma şcolară care dispune
de staţie meteorologică computerizată.
1.2.5. Viteza vântului
Vânturile predominante sunt cele din V, NV şi N, care însumează anual peste 60% din
frecvenţă şi care la coborârea pe versanţii dealurilor spre depresiune manifestă caractere
foehnice.
Vânturile din NE, în special crivăţul, accentuează fenomenul de îngheţ iar cele din E şi SE
sunt fierbinţi şi uscate în sezonul cald, accentuând fenomenul de secetă – ambele fiind intens
resimţite atât în Depresiunea Huşiului cât şi în lunca Prutului.
1.3. Solul
Solurile: formează un inveliş destul de variat tipologic. In distribuţia lor se poate urmări o
zonalitate altitudinală de la molisolurile stepei şi silvostepei (cernoziomuri, cernoziomuri
levigate, solurile cenuşii) la argiluvisolurile etajului forestier (soluri brune, brune podzolite şi
insular podzolice). Cernoziomurile levigate şi solurile cenuşii – cele mai răspandite in
Depresiunea Huşiului sunt şi cele mai valoroase pentru plantaţiile viticole, textura lor nisipo-
lutoasă care imbunătăţeşte proprietăţile fizice prin caracteristicile lor bio-chimice de bază:
intensa activitate biologică, conţinut apreciabil de humus, capacitate mărită de schimb cationic,
reacţie neutrală slab-acidă, grad ridicat de saturaţie in baze şi elemente nutritive.

7
 1.4. Concluzii asupra condițiilor cadrului natural din zona Huși
Clima orașului se încadrează în trăsăturile climei temperat – continentale cu regiuni de
antestepă. Regimul termic măsurat pe o perioadă de o sută de ani (1896 - 1996), pune în evidență
următoarele:
 temperatura medie anuală de 9,4 °C, apropiindu-se de media pe țară care este de
9,5 C;
 trecerea de la anotimpul rece la cel cald și invers se face brusc;
 există mari diferențe de temperatură între luna martie și luna mai (12,5 C -
13,2 C);
 numărul mare de zile cu îngheț (120), și cel cu temperaturi peste 30° (70);
 în ultimii ani temperaturile minime și maxime depășesc chiar ± 35°C.
Regimul eolian pune în evidență dominarea curenților din N-NV și S-SE. Aceasta are o
influență directă asupra regimului precipitațiilor care sunt sărace în perioada lunilor noiembrie –
martie, când vânturile de E și NE au o frecvență mai mare și mai bogată în celelalte luni ale
anului când frecvența vânturilor dinspre N și chiar SV crește. Cantitățile mari de precipitații cad
în perioada caldă a anului, cu maxime înregistrate în lunile mai și iunie (media multianuală fiind
de 80,7 mm). Stratul de zăpadă are o grosime ce variază între 12,2 și 33,6 cm.
Având în vedere condițiile pedoclimatice din zona Huși, putem spune că acestea sunt
propice cultivării celor mai variate culture (legumicole,viticole, pomicole, etc.).
Datorită perioadelor secetoase din timpul verii, este necesară folosirea irigațiilor.
1.5. Hidrografia
Regiunea este tributară raului Barlad prin Crasna şi Lohan din zona deluroasă vestică – văi
cu scurgere permanentă dar cu debite modeste şi oscilante in timpul anului – şi Prutului prin
totalitatea paraurilor care drenează Depresiunea Huşiului, intre care cele mai mari şi aproape
permanente sunt Valea Grecului – Gura Văilor, ce colectează toate paraurile
semipermanente( Voloseni, Huşi unit cu Recea şi Valea lui Ivan) din sud-vestul depresiunii,
paraul Şoparleni (cu Ruginosu şi Barahoi) care impreună cu micile parauri temporare Barbosi,
Luncani şi Valea Lupului drenează partea de nord-est a acesteia.
De remarcat sunt debitele reduse, variabile sezonier şi chiar episodice, fapt ce a condus la
necesitatea amenajării a numeroase iazuri din care prea puţine se mai păstrează in prezent.
Reţeaua hidrografică, ce drenează teritoriul oraşului este constituită din două artere mai
importante: Drăslăvăţul, in sud şi Răieşti, format din Turbata şi Şara, in nord.
Aceste artere se unesc la est de oraş formand raul Huşi. Regimul hidrografic al paraielor
Drăslăvăţ şi Răieşti are un caracter torenţial. Primăvara, cand topirea zăpezilor se face in ritm

8
rapid, in urma creşterii bruşte a temperaturii, sau vara, in urma ploilor torenţiale, paraiele acestea
transportă mari cantităţi de apă, ieşind uneori din matcă.
1.5.1. Flora și fauna
Flora - Flora este dominată de plante ierboase (graminacee), arbuști și unii arbori (tei,
arțari, stejari). Formatiuni de ierburi marunte(graminee)
Fauna - Fauna este una diversă, având aspecte atât ale celei de stepă (mici rozătoare:
șoareci, harciogi si popandai), cât și ale celei de pădure. Pasari (prepelița, potârnichea, dropia,
ciocârlia si cioara) și reptile
1.6. Condiții economico – sociale
Inconjurat de comunele: Duda-Epureni, Stanilesti, Padureni, Cretesti, Tatarani si
Bunesti-Averesti, orasul are din punct de vedere economic un efectiv potential agricol. Noua
structura a formei de proprietate (in totalitate privata) prognozeaza o tendinta de dezvoltare a
industriei usoare (textile si incaltaminte).
Localizarea municipiului în centrul unei zone viticole, face din Huşi un important centru
de vinificaţie si de cultivare a speciilor pomicole si legumicole.
Ce mai importanti factori socio economici necesari pentru infiintarea unei plantatii
intensive de mar in zona municipiului Husi sunt:
- Existenta cailor de acces;
- Existenta lucrarilor de imbunatatiri funciare;
Aprovizionarea cu apa pentru irigatii si efectuarea tratamentelor fitosanitare
1.6.1. Situația economică
Industriile principale dezvoltate în Huşi sunt cea constructoare de maşini-unelte şi de
utilaje pentru industria alimentară, industria încălţămintei, industria alimentară (băuturi
alcoolice, preparate din lapte, băuturi răcoritoare, preparate de panificaţie, etc.), industria
prelucrătoare a lemnului (fabrici de mobilă), materiale de construcţii (cărămizi, teracotă), etc.
Oraşul este un important punct turistic din pricina faptului că aici se găseşte ctitoria lui
Ştefan cel Mare, cu hramul „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, fostă episcopie din secolul XVI.
Astăzi, cel ce păstoreşte episcopia este P.S Ioachim Mares, iar ca episcop vicar Corneliu
Bârlădeanu. Palatul episcopal a fost construit între 1782-1792. Episcopia are un muzeu episcopal
reconstruit în perioada 1998-2003.
Alte obiective importante sunt Muzeul Municipal, înfiinţat în1957, Muzeul Viticulturii,
precum şi Muzeul memorial „Dimitrie Cantemir”

9
 1.6.2. Resurse umane
Municipiul Husi are o suprafata de 700 ha cu o populatie de aproximativ 25.650 de
locuitori (conform recensământului populației din 2012) adica, circa 12% din populatia judetului
Vaslui.

10
 CAPITOLUL II – TEHNOLOGIA DE CULTIVARE A TOMATELOR

2.1. -TOMATELE- CULTURA IN SPATII PROTEJATE-

Lycopersicon esculentum Mill.,
sin. Solanum lycopersicum L.,
sin. Lycopersicum lycopersicum Karst.
Familia Solanaceae
2.1.1. -Importanţa culturii
Importanţa alimentară. Tomatele se cultivă pentru fructele lor care se consumă la
maturitatea fiziologică, în stare proaspătă sau conservată.
În stare proaspătă fructele se consumă sub formă de salate simple sau asortate cu alte legume.
Fructele proaspete se folosesc şi la obţinerea unei multitudini diverse de preparate culinare, cum ar
fi: supe, ciorbe, borşuri, ghiveciuri, tocane, sosuri, tomate umplute ş.a. Se cunosc peste 125 feluri
de preparate culinare.
O mare cantitate de fructe de tomate – circa 60-65% (Beceanu, 2000) – se foloseşte la
obţinerea unei largi palete de conserve: suc, pastă, bulion, tomate depelate, diverse sosuri, făină de
tomate, ghiveciuri, tocane ş.a.
Compoziţia chimică a fructelor proaspete de tomate are aproximativ următoarele limite de
variaţie: substanţă uscată 4-9 %, zaharuri 2,5 –4,5 %, celuloză 0,25 –0,90 %, hemiceluloză 0,1 –
0,2%, substanţe proteice brute 0,6 –1,5 %, lipide 0,25 – 0,35 %, acizi totali (exprimaţi ca acid
citric) 0,6 – 1,0 %, cenuşă 0,5 – 0,6 %, vitamine, pigmenţi, substanţe pectice ş.a.
Importanţa agrotehnică. Tomatele valorifică foarte bine terenurile legumicole
însorite, fertile şi irigate. De regulă, tomatelor, ca de altfel şi celorlalte legume din grupă, li se
rezervă cele mai bune sole de teren.
Tomatele se pretează pentru diverse sisteme şi tipuri de culturi: în câmp sau în spaţii
protejate, în sisteme intensive şi industriale sau în cele sustenabile şi de tip gospodăresc, în ogor
propriu sau în succesiuni şi asociaţii de legume, pentru recoltă timpurie sau mai tardivă etc
Importanţa economică şi socială. Cultura de tomate, în comparaţie cu alte
culturi legumicole, asigură venituri dintre cele mai mari, într-un raport bine echilibrat cu
cheltuielile.
Uneori, rentabilitatea recoltei scade în perioadele cu vârfuri de ofertă, dar recoltele timpurii şi
cele din afara sezonului asigură recuperarea cheltuielilor din perioadele mai puţin favorabile
economic.

11
 Recolta este destul de perisabilă, dar există soluţii tehnice pentru păstrare şi transport pe
distanţe mari.
Consumul de forţă de muncă variază în limite foarte largi: 212 ore/om/ha la tomatele pentru
industrie complet mecanizate şi peste 4500 ore/om/ha la tomatele de vară –toamnă palisate.
Principalii factori de risc. Avantajele şi dezavantajele culturii tomatelor trebuie completate
cu unii factori de risc care pot compromite cultura şi recolta şi faţă de care trebuie luate măsuri
adecvate. În ordinea cronologică de manifestare, principalele pericole cu probabilitate ridicată sunt:
- vârsta necorespunzătoare a răsadului la plantare – determină întârzierea culturii şi a recoltei;
- folosirea unui răsad necorespunzător (fără vigoare, necălit) determină un număr mare de
goluri în cultură;
- brumele târzii pot distruge parţial sau total cultura, iar cele timpurii opresc prea devreme
vegetarea plantelor şi distrug complet fructele de pe plantă;
- atacul puternic al unor boli cum ar fi mana, pătarea brună, pătarea albă ş.a., sau al unor
dăunători, dintre care cei mai comuni sunt gândacul de Colorado şi afidele; anii ploioşi favorizează
atacul de boli, iar cei secetoşi pe cel al dăunătorilor;
2.1.2. -Originea şi aria de răspândire
Tomatele cultivate provin din specia sălbatică Lycopersicon esculentum var.cerasiforme care
are ca centru de origine zonele înalte ale Munţilor Anzi din Peru, cuprinse între 5 şi 10 0 latitudine
sudică şi aproximativ 75 şi 800 longitudine vestică.
Tomatele au fost aduse în Europa de către spanioli, la puţin timp după descoperirea Americii,
fiind răspândite mai întâi în Spania, Portugalia şi Italia, iar la sfârşitul secolului al XVI-lea şi în
Marea Britanie.
În Ţările Române au început a fi cunoscute la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul
secolului al XX-lea.
Suprafeţele cultivate cu tomate au crescut în permanenţă, chiar şi în ultima decadă a secolului
trecut, de la 3,1 milioane ha în 1991 la peste 3,3 milioane ha în anul 2000, reprezentând circa 9%
din suprafaţa mondială cultivată cu legume; în această decadă, producţia medie a fost de peste 27
t/ha, ceea ce înseamnă o producţie totală de peste 85 milioane tone. După 1980, suprafaţa scade
continuu, ajungând, în 1989, la circa 52 mii ha; în anul 2001, aceasta înregistrează 45,5 mii ha.
Corespunzător acestei suprafeţe s-a realizat o producţie de circa 758 mii tone; producţia medie a
fost de 16,7 t/ha..
2.1.3. -Particularităţi botanice şi biologice
Elemente de botanică şi biologie

12
 Tomatele (fig. 2.1) sunt plante anuale în condiţii de cultură, deşi în locurile de origine, ca şi în
zonele climatice asemănătoare, se comportă ca plante perene.
Rădăcina. Tomatele prezintă un sistem radicular puternic dezvoltat, atât în stratul lucrat al
solului, dar şi în adâncime, ceea ce înseamnă că planta are nevoie de o cantitate mare de apă, dar
poate rezista şi la secete prelungite.

Fig. 2.1. – Plante de tomate

Tulpina. Tomatele prezintă o tulpină erbacee şi erectă când plantele sunt tinere. La unele
soiuri, cu habitus mai redus, poziţia erectă se menţine pe întreaga perioadă de vegetaţi.

13
 În stadii de creştere şi dezvoltare mai avansate, datorită masei acumulate de lăstari, frunze şi
fructe, tulpina se culcă pe sol şi plantele devin târâtoare, deoarece prezintă un ţesut mecanic (parţial
semilignificat) slab dezvoltat.
Creşterea tulpinii (şi implicit ramificarea) este diferită în funcţie de soi şi se încadrează în
două tipuri de bază - nedeterminată şi determinată şi o alta intermediară.
O plantă cu tipul de creştere nedeterminată prezintă o tulpină principală care posedă în apex
un mugure vegetativ care îi asigură o creştere continuă (nedeterminată).
La plantele cu tipul de creştere determinată, după ce pe tulpina principală se formează 3-5
inflorescenţe, în apex se formează o inflorescenţă şi astfel creşterea mai departe a axului tulpinii
principale este stopată.
Frunza. Tomatele prezintă un sistem foliar bogat prin numărul şi suprafaţa frunzelor. Frunza
este simplă, peţiolată, alternă (aşa cum s-a arătat la descrierea tulpinii), cu limbul puternic sectat, în
segmente de forme şi mărimi diferite.(fig. 2.2)
Floarea. Tomatele au flori actinomorfe, hermafrodite, grupate în inflorescenţe cimoase
simpodiale simple sau compuse, extraxilare, deci pe internod.(fig.2.2)
Floarea prezintă un caliciu format din cinci, mai rar până la 10 sepale unite. Corola este
gamopetală, rotată, cu diametrul de 1-2,5 cm, alcătuită din cinci, mai rar până la 10 petale galbene,
terminată cu cinci respectiv 10 lacinii. Androceul este alcătuit din 5-10 stamine (uneori chiar mai
multe, de exemplu 16-18, la florile cu petale duble), cu filamente foarte scurte, libere, dar unite la
bază cu tubul corolei. Gineceul este format din 2-7 carpele unite.
Structura florală prezentată asigură o autogamie foarte ridicată. În cazul când condiţiile de
mediu sunt excesive, stilul poate scoate stigmatul deasupra conului anterial, fiind posibilă şi
polenizarea cu polen străin.
Fructul. Recolta utilă a tomatelor este formată exclusiv de fructele formate şi ajunse la un
anumit stadiu de maturitate într-un ciclu de vegetaţie. De numărul şi mărimea fructelor depinde în
mod direct cantitatea de recoltă.(fig.2.2)
Fructul de tomate este o bacă carnoasă şi zemoasă de formă, mărime şi culoare varibile.
Forma poate fi: mai mult sau mai puţin sferică, turtită, ovată, piriformă ş.a.
Mărimea, apreciată prin cea mai mare dimensiune (diametrul maxim), poate fi: foarte mică (<
3 cm), mică (3-5 cm), medie (5-8 cm), mare (8-10 cm), foarte mare (> 10 cm).
Culoarea fructelor imature poate fi verde-închis sau verde-deschis, cu sau fără pată verde de
culoare mai închisă, de forma unei calote în zona pedunculară. Culoarea fructelor mature este dată
de culoarea pieliţei care poate fi incoloră sau galbenă şi culoarea ţesutului mezocarpului. Aceasta

14
poate fi: verde (foarte rar, apare ca o mutaţie), galbenă, portocalie, roşie, roşie de diferite nuanţe
(carmin, bordo).
Sămânţa de tomate este mică, de culoare gălbuie-cenuşie, reniformă, comprimată, de 2-4
mm diametru, mătăsos-păroasă.

Fig.2.2 Tomate :fructe,frunze,flori

2.1.4. -Relaţiile cu factorii de mediu

Deşi pentru realizarea unor producţii ridicate, tomatele, ca orice specie, necesită anumite
valori ale condiţiilor de creştere şi dezvoltare, considerate optime, totuşi se consideră că această
specie tolerează destul de bine variaţiile largi ale condiţiilor de mediu; din acest punct de vedere se
apreciază că tomatele au o mare plasticitate ecologică şi chiar un anumit grad de rusticitate, prin
comparaţie, mai ales, cu celelalte plante din aceeaşi grupă tehnologică.
Temperatura. Plantele de tomate sunt influenţate
în mod

esenţial de valorile temperaturii realizate atât în sol cât

şi în aer.
Germinaţia se realizează numai la temperaturi superioare pragului de 9-100C.
15
 Creşterea maximă a rădăcinilor se produce la temperaturi cuprinse între 15-190C şi 25-290C,
în funcţie de soi.
Important este de reţinut că temperaturile sub 9-100C sunt dăunătoare plantelor, în sensul
realizării unui bilanţ de bioconversie negativ, iar temperaturile mai scăzute de minus 1-3 0C
determină îngheţarea şi distrugerea ţesuturilor plantei.
Lumina, deşi este un factor de vegetaţie deosebit de important pentru tomate, chiar
generator al unor riscuri majore în caz de insuficienţă, nu are acelaşi nivel de influenţă, la toate
fenofazele, ca cel determinat de temperatură.
Apa. Ca factor de vegetaţie pentru tomate, apa are un rol crucial mai ales în realizarea
producţiilor mari.
Valorile optime ale umidităţii solului şi ale aerului variază în funcţie de fenofaze se pot
distinge două mari perioade din acest punct de vedere: prima – până la formarea primelor fructe şi a
doua – după formarea primelor fructe. În prima perioadă se recomandă o umiditate a solului de
circa 60%, iar după aceea valori variind în jur de 80%; umiditatea aerului este optimă dacă are
valori de 55-60%, în prima perioadă şi de 65-70% în cea de a doua perioadă.
Solul. În cadrul terenurilor destinate culturilor legumicole, tomatele au cu prisosinţă asigurate
cerinţele faţă de sol. Totuşi se apreciază că tomatele preferă şi realizează producţii optime pe
solurile mijlocii, nisipo-lutoase sau luto-nisipoase, bogate în humus (peste 2-3%), fertile, bine
structurate, cu un drenaj bun, profunde, cu apa freatică în profunzime (peste 4 m adâncime), şi cu
un nivel al pH-ului cuprins între 5,5 –7,0.
Elemente nutritive. Tomatele se dezvoltă şi rodesc bine pe soluri bogate în substanţe
fertilizante: N total 0,12%, P2O5 mobil 1,5-20 mg la 100g sol, K 2O schimbabil 12-15 mg la 100g
sol, la care se adaugă elementele nutritive din cantitatea de 5-6% humus.
Aerul. Studiul relaţiei tomatelor cu aerul devine important atunci când cantitatea şi calitatea
(compoziţia) acestuia sunt modificate în mod semnificativ.
2.1.5. -Soiuri
Sortimentul de soiuri (cultivare) folosit la noi în ţară este deosebit de variat şi cuprinde peste
70 de soiuri, hibrizi şi populaţii locale. La nivel mondial, sortimentul este mult mai amplu şi
satisface cerinţele pieţii actuale de pe tot globul, funcţie de preferinţele consumatorilor, interesele
producătorilor, în concordanţă cu circumstanţele ecologice şi geografice şi, în mod special, cu
sistemele şi tipurile de cultură.
Hibrizii cultivaţi:
Se folosesc in special hibrizi in F1 ca:Sonato are o crestere viguroasa.Fructele sunt mijlocii
spre mari,sferice usor turtite,uniform colorate in rosu viu,de calitate buna.Este foarte productiv si

16
rezistent la unele boli(viroze,cladosporium si fusarium )
Vemone are o crestere mijlocie. Fructele sunt de marime mijlocie
mare,uniforme,carnoase,colorate in rosu aprins.E foarte productiv si rezistent la viroze.Alte soiuri
ca Angela,Craiobrid,Oltbrid.

CAPITOLUL III TEHNOLOGIA DE CULTIVARE A TOMATELOR ÎN

SPAȚII PROTEJATE
3.1. Particularități de cultură
Cultura tomatelor în teren protejat în adăposturi din materiale plastice (solarii bloc, solarii
tunel înalte şi solarii joase) se realizează în perioada 25 martie – 15 septembrie, cu scopul realizării
unor producţii timpurii, începând cu sfârşitul lunii mai, în condiţiile unui preţ de cost mai redus
decât cel realizat la cultura din seră.
Culturile de tomate se practică în două variante, din punct de vedere al perioadei de
vegetaţie:

17
 - ciclul scurt, cu înfiinţarea culturii în perioada 25 martie – 15 aprilie şi desfiinţarea acesteia
în intervalul 15-20 iulie;
- ciclul lung, cu înfiinţarea culturii în aceeaşi perioadă ca în ciclul scurt şi desfiinţarea
acesteia în jurul datei de 15-20 septembrie.
Cultivarea tomatelor în solarii se realizează conform următorului flux tehnologic: pregătirea
construcţiilor, pregătirea terenului, înfiinţarea culturii, lucrările de îngrijire şi recoltarea.
Răsadul se produce numai în sere înmulţitor de sticlă cu încălzire, cu semănatul pentru ciclul
I între 20 decembrie- 5 ianuarie.

Rasaduri produse in tavi alveolare

Dirijarea factorilor de mediu

Lumina naturala este dirijata in perioada septembrie - aprilie prin curatirea sticlei, pentru a
asigura o cantitate cat mai mare de lumina. Incepand din luna mai se reduce insolatia prin stropirea
sticlei cu emulsii opacizante (cu huma, creta sau slam 20%).

Temperatura in sere trebuie asigurata la minim 16 grade C, noaptea si intre 18-22 grade C,
ziua, in functie de seninatatea cerului. In perioda fructificarii temperatura aerului trebuie sa fie
cumprinsa intre 22 si 25 grade C.

Umiditatea solului nu trebuie sa scada sub 65%  din capacitatea de camp a apei.

Umiditatea relativa a aerului la tomatele de sera se mentine intre 55-70%.

Aerisirea in sere se intensifica atunci cand temperatura in aer depaseste 20 grade C, si se

continua in toate zilele de vara. Pentru dirijarea continutului de CO2 aerisirea se face pe durata
scurta atunci cand temperatura este mai scazuta. In zilele calduroase se aeriseste puternic, pentru ca
temperatura sa nu depaseasca 30 de grade.

3.2. -Pregătirea terenului

18
 Pregătirea terenului este realizată în două etape: toamna şi primăvara.
Toamna se efectuează lucrările generale de pregătire a terenului cunoscute (Ceauşescu şi
colab., 1984). Este de menţionat faptul că fertilizarea de bază se realizează cu 50 – 100
t/ha gunoi de grajd descompus sau chiar semidescompus (reactivează mai bine microflora utilă
a solului), 300 – 500 kg/ha superfosfat şi 250-300 kg/ha sulfat de potasiu.
Primăvara, imediat după acoperirea solariilor cu folie, se realizează un “pachet” de trei
lucrări: dezinsecţie, fertilizare şi erbicidare. Dezinsecţia solului se face cu Sinoratox 5G
sau 10G în cantitate 25-30 kg/ha sau, respectiv, 10-15 kg/ha ori Galithion 20-25 kg/ha.
Urmează fertilizarea starter cu azotat de amoniu 200 kg/ha sau cu un îngrăşământ
complex NPK 200-250 kg/ha (Dumitrescu şi colab.), după care se aplică unul din erbicidele
Treflan 5 l/ha sau Dual 5 l/ha.
Fertilizarea de bază se face cu 50 – 70 t/ha gunoi de grajd descompus, aplicat o dată la 2 – 3
ani.  În general, puteţi lua în considerare următoarele cantităţi de îngrăşăminte necesare într-un sol
cu un nivel scăzut de fertilizare, la o producţie estimată de 60 tone/ha: 192 kg/ha azot (N), 180
kg/ha fosfor (P) şi 400 kg/ha potasiu (K) ca ingredienţi activi. Aceasta înseamnă aplicarea a 570 kg
cu 34 % azotat de amoniu, 900 kg cu 20 % super-fosfat şi 800 kg cu 50 % sulfat de potasiu la
hectar.
Ciclul de Starea de aprovizionare Doze orientative (s.a. kg/ha)
culturã a solului N P2O5 K2O MgO
200-500
Scãzutã 250 (80)* 500 (300) 100-120 (60)
(200)
Ciclul I Moderatã 100 (50) 100-150 400 (300) 50-100
Normalã 100 (450) 0-100 300 0-50
Ridicatã 0 0 0 0

Gunoiul de grajd, ¾ din cantitatea totală de fosfor şi jumătate din cantitatea de potasiu trebuie
aplicată ca fertilizare de bază. Restul trebuie aplicată ca fertilizare starter şi apoi eşalonat. 1/3 din
cantitatea de azot trebuie aplicată ca fertilizare starter, iar restul eşalonat, de 3 – 4 ori de-a lungul
perioadei de creştere.

Programe de fertilizare a culturii de tomate ciclul I

Sulfat de
Azotat de Superfosfat Sulfat de
Complex Complex magneziu
Cultura Momentul optim amoniu concentrat potasiu (45-
16.48.0 13.26.13 (14-16%
(33-34%N) (36-40% P2O5 49% K2O)
MgO)
ÎN Ciclul:
SERE iarnã-varã (I) 400-600 0-100

19
 A. De bazã 0-100 300-500
B. În vegetaþie - - - -
15-30 z.d.p.* 100 - - - - -
31-60 z.d.p.* 100 - - - 100 -
61-90 z.d.p.* 100 - - - 150 50
91-120 z.d.p.* 100 - 100 - 200 50
121-150 z.d.p.* 100 - - - 100 50
150-180 z.d.p.* 100 - 100 -
în sere şi solarii – kg/ha
Solul se mărunţeşte cu freza şi se dezinfectează cu 30 kg/ha Lindatox 3 sau Galithion 20 – 25
kg/ha.

Cu 6 – 8 zile înainte de plantare, terenul se erbicidează cu 6 l/ha Galex 500 EC sau Treflan 4
– 6 l/ha, în 450 – 500 l apă/ha. Treflanul se încorporează în sol la adâncimea de 8 – 10 cm.

Terenul se modelează în straturi înălţate cu lăţimea la coronament de 94 cm sau în biloane

echidistante la 70 cm.

Pregătirea serelor se face conform normelor redate în partea generală: administrarea

îngrăşămintelor organice, mobilizarea solului, frezarea şi modelarea terenului.

Plantarea are loc în perioada 20 decembrie - 10 ianuarie pentru ciclul 1 plantarea se face
manual, cu 1 – 2 cm mai adânc. Distanţele de plantare sunt 70-80 cm între rânduri şi 30 cm pe rând
la ciclul scurt. Schema de plantare este redată în figura

Schema distanţelor de plantare pentru tomate

Ciclul de culturǎ Nr.rânduri pe Scheme si distanţe (cm) Nr. de plante/ha
travee (mii)

4 4 (40 + 80 + 80 + 80 + 40) * 40 – 45
Ciclul I Sau 28 – 31
20
 3 (35 + 90 + 70 + 90 + 35) * 40 – 45

Date tehnice specifice ciclurilor de culturǎ în sere pentru tomate

Ciclul de culturǎ Intervalul Vǎrsta Durata ciclului Durata Producţia

pt.semǎnat înrǎsadului ciclului (t/ha)
Plantat Defrisat
funcţie (zile)
de temperatur
Ciclul I 28.IX 75 - 80 5 10
iarnǎ–varǎ – - – 155 - 161 80 – 120
sere încǎlzite 14.X 10.I 20.VI
Ciclul I 10 75 -80 5 10
primǎvarǎ–varǎ – – – 150 -155 80 – 90
sere încǎlzite 20.X 15.II 15.VII
Ciclul I 7.XII 70 - 75 1
primǎvarǎ–varǎ – – 31.VIII 164 - 184 60 – 70
sere semiîncǎlzite 6.I 20.II
Ciclul I 25.I 65 - 70 15
intermediar – – 30.IX 164 - 169 50 – 60
primǎvarǎ–varǎ sau 10.II 20.IV
toamnǎ sere
neîncǎlzite

Se aplică lucrări obişnuite de îngrijire. Tratamentul cu Cycocel 0,1 % previne alungirea

răsadurilor. O atenţie deosebită trebuie acordată călirii răsadurilor, cu 10 – 12 zile înainte de
plantare, ţinând seama că în solar temperaturile sunt mai reduse.

Înainte de plantare răsadul se udă bine, se tratează cu Mycodifol 0,2 % sau oxiclorură de
cupru 0,5 % şi cu Decis 0,05 %.

3.3. Lucrările de îngrijire prezintă o complexitate mai mare decât în câmp.

Completarea golurilor se face în primele 10 zile de la plantare cu răsad din acelaşi hibrid,
păstrat în acest scop, pentru a realiza o cultură încheiată.

Pentru grabirea maturarii fructelor si cresterii productiei timpurii de tomate se aplica Ethrel
(250-500ppm) in faza de banut. Tratamentul se mai poate face si dupa recoltarea fructelorin stare
verde prin imbaierea acestora in solutia de Ethrel (1000 - 2500 ppm)

Afânarea solului, se face mecanizat cu motoprăşitoarea sau manual folosind unelte de tip
Wolf. Plantele se conduc la o singură tulpină cu 10-12 inflorescenţe în ciclul 1 de producţie.

După plantare răsadul se udă local cu 0,5 – 1 l apă la fiecare plantă, pentru a nu răci solul.

Palisarea – este o lucrare obligatorie,deoarece se folosesc la cultivare soiuri cu creştere

nedeterminată. Prin această lucrare se asigură o bună etalare şi conducere a plantelor pe vertical
21
care permit o mai bună iluminare şi aerisire. Pentru cultura în ciclul scurt,palisarea se
realizeazăfolosind sistemult de susţinere a solarului.

Palisarea tomatelor pe ață Palisarea tomatelor pe araci

Copilitul –este realizat total,planta fiind condusă cu o singură tulpină;lucrarea se realizează

săptămânal,concomitant cu dirijarea plantelor pe sfoara de susţinere.

Stimularea fructificarii

Temperatura aerului pentru germinarea polenului trebuie sa fie cuprins intre 20-28 grade C,
iar umiditatea relativa aerului trebuie sa fie intre 60 - 70 %.

Pentru polenizare se recurge la vibrarea mecanica a plantelor

prin baterea
sarmelor
orizontale cu un
bat sau prin
vibratoare
electrice.
Sporul de
productie
prin vibrare este de 14%.

Pentru îmbunătățirea legării fructelor se mai aplica regulatori de crestere specifici: Tomafix in
doza de 0,03-0,05%; Tomatoset in doza de 0,5 - 1%; No - seed in doza de 0,1%, Tomatostim in
doza de 3%. Flori se deschise sunt imbaiate cu un jet foarte fin. Sporul de productie prin aplicarea
regulatorilor ajunge la 10%.

22
 Solul se menţine afânat şi curat de buruieni prin praşile repetate, aplicate manual sau
mecanice (la începutul culturii). Primul prăşit manual se face la 10 – 12 zile de la plantare.
Următoarele praşile se repetă la interval de 10 – 15 zile, în funcţie de nevoie.

Fertilizarea fazială se face în două etape: la legarea fructelor în prima inflorescenţă şi la a

doua inflorescenţă. La tomatele cultivate în ciclul scurt se aplică o fertilizare cu 300 kg/ha azotat de
amoniu la legarea fructelor din etajul al treilea,.Tomatele cultivate în seră se irigă diferenţiat, în jur
de 10 – 12 udări pentru ciclul scurt şi 14 – 16 udări pentru ciclul prelungit. La început normele de
udare sunt mai mici (200 – 250 m3/ha pentru a nu răci solul), iar pe măsură ce vremea se încălzeşte
şi plantele cresc, normele se măresc la 350 – 400 m 3/ha. Norma de irigare este cuprinsă între 4.000
şi 5.500 m3/ha. Irigarea se face pe rigole, dar rezultate mult mai bune se obţin prin folosirea irigării
prin picurare, care asigură o distribuţie mai uniformă a apei de udare şi reduce cu 25 – 40 % norma
totală de irigare. Irigarea prin picurare poate fi folosită şi la aplicarea îngrăşămintelor. Plafonul
minim de umiditate din sol este de 65 – 70 % din IUA.

Combaterea bolilor şi dăunătorilor se realizează prin aplicarea corectă şi la timp a măsurilor

de igienă culturală şi prin tratamente fitosanitare cu substanţe chimice.

Susţinerea plantelor se face la circa 20 zile de la plantare, pe spalier cu o singură sârmă la

ciclul scurt sau cu cu sfori mai lungi, susţinute de sârme fixate pe scheletul solarului, la ciclul
prelungit.

Săptămânal se face copilitul radical când copilii au maxim 5 cm lungime. La ciclul scurt
cârnitul se face după 3 – 4 inflorescenţe iar la cel prelungit după 7 – 8 inflorescenţe.

Lucrarea se execută la culturile palisate o dată pe săptămână. Nu trebuie să efectuăm lucrarea

în perioadele din zi  când frunzele sunt ude. În general, această lucrare se face concomitent şi cu
alte lucrări în verde, urmărindu-se să asigurăm un echilibru optim între creşterile vegetative şi cele
generative. Atunci când, din diferite motive, constatăm că încărcătura de fructe nu este  cea dorită,
putem alege copili pentru ai dirija ca braţe suplimentare.
Alte lucrări îngrijire: mulcirea terenului, copilitul săptămânal, defoliatul la baza plantelor,
stimularea fructificării şi polenizarea artificială cu ajutorul unui vibrator electric, rărirea fructelor,
prin îndepărtarea acelor rămase mici din inflorescenţă, dirijarea factorilor de mediu, 10-12
fertilizări şi udări, combaterea bolilor şi dăunătorilor.
Defolierea se face repetat, prima imediat după prinderea răsadurilor îndepărtând 1 – 2 frunze
de bază. Pe măsură ce frunzele de la bază se îngălbenesc, acestea se îndepărtează.

23
 Prin tratarea plantelor cu procaină 1 – 2 ppm, la 10 zile după plantare, apoi săptămânal până
la 6 iulie, s-au obţinut sporuri de producţie de 21 – 46 % la cea timpurie şi 13 – 30 % la producţia
totală.
Cârnitul
Lucrarea ne permite să scurtăm perioada de vegetaţie. În general, se efectuează după 5-6 etaje
de fructificare, în cazul culturilor scurte. Este de semnalat faptul că, după efectuarea lucrării, pot
apărea fenomene de răsucire a frunzelor,  ca efect al pierderii rolului dominant pe  care îl exercită
vârful de creştere, lucru ce duce implicit la scăderea forţei de absorbţie şi
de transport al apei în plante.
Polenizarea florilor
Polenizarea florilor întâmpină unele dificultăţi la culturile din
seră, datorită condiţiilor de mediu neprielnice dezvoltării normale a
florilor şi al  polenizării acestora. Pentru eliminarea unor astfel de
deficienţe se pot aplica tratamente la flori cu biostimulatori,
dar şi tratamente foliare săptămânale.
În condiţii de nebulozitate şi temperaturi scăzute se iau măsuri pentru stimularea polenizării, a
legării şi creşterii fructelor. Se foloseşte Tostim – 3,3 %, Atonic LC – 1: 4000 la 20 de zile de la
plantare, Noseed 0,1 % sau Tomafix LC – 0,09 %. Inflorescenţele se tratează prin îmbăiere sau
pulverizare, când 2 – 4 flori sunt deschise. Lucrarea se repetă la 4 – 5 zile. În mod obişnuit se
stimulează primele două inflorescenţe şi numai în situaţii speciale cea de-a III-a.
Pentru a grăbi coacerea fructelor şi creşterea producţiei timpurii se fac tratamente cu Ethrel
sau Romthrel, în concentraţie de 250 ppm, când fructele din prima inflorescenţă au diametrul de 2,5
cm.
Dirijarea factorilor de mediu, în special temperatura şi umiditatea se realizează prin aerisire.
La început aerisirea se realizează prin deschiderea uşilor de la capetele solariilor, iar în zilele mai
călduroase aerisirea se realizează şi prin zona de mijloc a solariilor prin ridicarea, la început, apoi
prin înlăturarea completă a foliei pe o lungime de 6 – 8 m.
3.4. -Combaterea bolilor si daunatorilor.
Micozele tomatelor
Făinarea tomatelor(Leveillula solanacearum).
Frunzele pe fata superioara,prezinta la inceput pete de decolorare(galbui)care se pot uni in
conditii favorabile dezvoltarii bolii.Pe fata inferioara a limbului,in dreptul petelor se formeaza o
pasla fina,cenusie-albicioasa,care in timp devine prafoasa(conidiofori si conidii)si presarate cu
puncte brune –negricioase(periteciile cu asce si ascospori).

24
 In culturile din sera factorii favorizanti sunt temperatura cuprinsa intre 18ºC si 24ºC si
umiditatea relativa a aerului ce variaza intre 70 si 82%.
Combatere.In sere,solarii si camp se va respecta
rotatia culturilor(se exclud ardeii si vinetele,care pot fi de
asemenea atacate) si se va face dezinfectia solului
cu fungicide pe baza de cupru(CuSO4-1%) sau din
grupa decarboximi
de(Captan,Captadin,Foldin,Folpan,Merpan0,8%).
In sera dupa aparitia bolii,temperatura se va ridica cu 2-3ºC peste 24ºC,iar UR se va reduce
sub 75%.La sfarsitul ciclului de cultura,resturile de plante se aduna si se ard.Masurile
prezentate,mai sus,vor fi completate cu tratamente chimice :Bavistin,Metoben 0,05%,Karathane
0,1%,Saprol 0,1%,Rubigan 0,03%,Tilt 250-0,02%,Topas 100-0,035%.
Patarea cafenie a frunzelor de tomate(Fulvia fulva).
Boala este specifica culturilor de tomate protejate sub folie sau sticla.Sunt atacate numai
frunzele,care prezinta pete de decolorare cu marginile difuze,iar pe fata inferioara apare un puf de
culoare cafenie-maslinie format din conidiofori si conidii.Frunzele se usuca,dar nu se desprind de
pe planta.Datorita infectiei,plantele stagneaza in crestere,la fel si fructele.

25
 Combatere.Se va folosi samanta tratata.In sera si solarii,temperatura nu va depasii 22ºC
atunci cand exista apa pe frunze sau UR depaseste 95%.Etajele inferioare ale plantelor vor fi
defoliate pentru o ventilatie mai buna a aerului la nivelul solului.Irigarea prin brazde reduce
atacul.Soiurile Abundo,Bellina,Rianto,Rovato,Solara,Sonatino,Viola,sunt rezistente la boala.La
aparitia primelor pete se recomanda tratamente chimice,alternand ditiocarbamatii,dicarboximidele
cu fungicide sistemice.
Mana tomatelor(Phytophthora infestans)
Mana tomatelor poate aparea deopotriva in spatiile protejate si in camp iar pierderile de
recolta pot ajunge pana la 30%.
Simptome.Pot fi atacate toate organele plantei,in toate fenofazele;frunzele prezinta pe
margini pete hidrozate iar apoi foliolele se rasucesc in sus.Daca umiditatea atmosferica este
ridicata,pe partea inferioara a frunzelor corespunzator petelor hidrozate apare un puf albicios.Pe
petioluri,lastari si tulpini,petele sunt alungite,de culoare bruna,lipsite de gazonul caracteristic
manelor

Metode de prevenire si combatere:

 pentru obtinerea unui rasad sanatos se va
folosi substrat de nutritie dezinfectat termic sau
chimic.
 semintele se vor trata inainte de insamantare
de asemenea termic sau chimic.
 dirijarea temperaturii prin
ventilare,aerare.
 tratamentele chimice sunt obligatorii in special in solarii si sera dar si in camp daca
vremea este excesiv de umeda.
 cateva produse chimice recomandate sunt:Dithane-2-2,5kg/ha;Turdacupral 4-
5kg/ha;Ridomil-3,5kg/ha;Previcur-0,15-0,25%;Polyram Combi 0,2%.

26
  Fiind o gama foarte larga de produse chimice anti-mana se recomanda alegerea
substantei de combatere in functie de fenofaza de vegetatie,conditiile atmosferice si mai ales
timpul ramas pana la recoltarea fructelor.
Putregaiul cenusiu al tomatelor(Botrytis cinerea).
Boala este specifica culturilor de tomate din spatiile protejate(sere,solarii);in camp apare mult
mai rar.Primele simptome apar pe frunzele batrane(de la baza) care prezinta pete galbui-verzui,ce
se necrozeaza si uneori prezinta o zonare concentrica.Pe tulpini,tot la baza plantelor,apar zone
depresionare,eliptice,zonate concentric,care pot sa cuprinda tulpina de jur imprejur si sa determine
moartea plantelor.Daca umiditatea este ridicata si temperatura moderata,apar pete la diferite nivele
ale tulpinii si plantele se ofilesc deasupra zonei de atac

Combatere.Se recomanda:
 indepartarea periodica a frunzelor si
fructelor atacate si defolierea la timp a
plantelor pentru a asigura o buna circulatie a aerului
printre plante;
 se va evita irigarea prin aspersie la temperaturi sub 20ºC iar serele si solariile vor fi aerisite
energic;
 dupa defoliere,copilit sau carnit,imediat se aplica tratamente chimice cu suspensii de
fungicide din grupa dicarboximi de (Ronilan 0,035 - 0,05%; Rovral 0,1%; Sumilex 0,05-0,1%;
Captan; Captadin; Merpan 0,25%) in alternanta cu ditiocarbamati (Dithane M-45,Vondozeb 0,2%).
„Petele fantoma”se previn cu Euparen 0,2% sau Ronilan 0,05%.
 Se exclud de la tratamente fungicide din grupa benzimidazoli (Metoben, Topsin) deoarece
ciuperca manifesta rezistenta (rase rezistente)
Musculiţa albă de sera - trialeurodes
Vaporariorum westw., ordinul homoptera,
Familia aleurodidae

27
 Este originară din zonele tropicale ale Americii, de unde s-a răspândit în toate regiunile
globului. În ţara noastră se întâlneşte în toate zonele pe diferite plante legumicole şi ornamentale
din sere, solarii, iar pe timp călduros şi în câmp.
Biologie. In condiţii de seră, musculiţa albă are 3 - 4 generaţii pe an,uneori şi mai multe, în
funcţie de factorii ecologici. De regulă, generaţiile se suprapun, întâlnindu-se în acelaşi timp
diferite stadii ale insectei: ou, larvă, adult.
În timpul verii, musculiţa poate migra din sere pe diferite plante în câmp,unde se înmulţeşte
până în toamnă. La scăderea temperaturii, o parte din insecte se reîntorc în sere, reinfestând
culturile.
Plante atacate şi mod de dăunare. Este o insectă polifagă, care atacă numeroase specii de
plante legumicole: tomate, ardei, pătlăgele vinete, castraveţi,fasole, etc., precum şi plante
ornamentale: garoafe, crizanteme, begonii, gerbera,muşcate etc.
Adulţii şi larvele colonizează frunzele, uneori şi lăstarii, înţepând şi sugând seva din ţesuturi.
Organele atacate sunt acoperite de dejecţiile insectei,care favorizează dezvoltarea unor ciuperci
saprofite din genurile Alternaria,Penicillium, Fusarium, etc., formându-se un miceliu de culoare
închisă. Acest lucru duce la debilitarea plantelor, reducându-se procesele fiziologice, prin
micşorarea suprafeţei de asimilaţie. Datorită atacului, frunzele se îngălbenesc, se usucă şi cad.

Măsuri de prevenire şi combatere

Se aplică un complex de măsuri şi anume:
Măsuri preventive:
- menţinerea serelor şi solariilor în perfectă stare de curăţenie;
-distrugerea florei spontane din jurul serelor;
-dezinsecţia serelor înainte de semănat sau plantat cu produse chimice: Vertimec 1,8 EC,
Lannate 90 WS, Nudrin 90 WP etc., în concentraţie duble faţă de cele obişnuite;
-strângerea şi distrugerea prin ardere a resturilor vegetale.
Măsuri curative
28
 Aplicarea de tratamente foliare la apariţia primelor colonii de musculiţe,prin folosirea
următoarelor produse: Actara 25 WG – 0,02 %, Confidor 70 WG –0,02 %, Confidor 20 SL – 0,075
%, Metomex 90 WP – 0,05 %, Lannate 90 WS –0,05 %, Applaud 25 WP – 0,1 %.
Se poate folosi viespea Encarsia formosa Curt., care în condiţii de seră poate parazita până la
60 – 80 % din larvele şi nimfele musculiţei albe de seră.
2.6.-Recoltarea tomatelor din ciclul scurt în zonele foarte favorabile începe în jurul datei de
20 mai, iar în cele mai puţin favorabile în jur de 5 – 10 iunie.

Pentru consumul intern fructele se recoltează când nuanţa roşie cuprinde 1/3 din fruct, iar
pentru export când această nuanţă apare numai în zona din vârful fructului. Recoltarea se face
manual, zilnic sau la 2 – 3 zile, se continuă pentru ciclul I până în decada a treia a lunii iulie, iar
pentru ciclul prelungit până în septembrie.

Recoltarea începe în ultima decadă a lunii martie şi se termină în ultima decadă a lunii iunie
la ciclul de iarnă-vară.
Producţia realizată este de 80 -100 t/ha în ciclul 1 de producţie

CAPITOLUL IV DEVIZE DE CHELTUIELI

29
 4.1. -Indicatorii tehnico-economici la cultura tomatelor în seră

Indicatori U.M. Sistemul de cultură

În sere de plastic În sere de sticlă
Producţia medie Kg/ha 20.000 80.000
Apă pentru irigat mc/ha 2.500 5.500
Îngrăşăminte organice Kg/ha 50.000 124.000
Îngrăşăminte chimice Kg/ha 1.150 2.500
Consum forţă de muncă Ore/om/ha 8.000 6.600
Productivitatea muncii Ore/om/t 400 165

Înregistrările făcute la cultura prin semănat direct arată un consumul la lucrările manuale de
1436 ore - om, iar la lucrările mecanizate de 100 ore-om. Se constată consumuri ridicate la praşilă
manuală, 199,8 ore-om şi la încărcat 132 ore-om. Recoltatul executat manual necesită cca. 100 ore-
om.

30
 4.2. Date tehnice privind producerea răsadurilor la tomate
Cultura Modul de Semănatul Necesar pentru 1 ha Repicatul Vărsta
producere răsadului
Data g/m2 plante/m2 mii sămânţă spaţiu distanţa plante/m2 spaţiu (zile)
plante (g) (m2) (cm) (m2)
Tomate repicat I/3-II/2 8-10 2000 22-28 200-250 10-14 7 200 110-140 50-60
solar
Tomate repicat X/2-3* 8-10 2000 22-28 200-250 10-14 10* 100* 220-280* 80-100*
seră VI/1** 7** 200** 110-140** 30-35**

* - tomate în ciclul I; ** - tomate în ciclul II;

4.3. Date tehnice privind tehnologia culturilor la tomate

Cultura Plantatul Distanţe de Lucrări de întreţinere Recoltarea

luna/decadă plantare
(cm)
între între Praşile Fertilizări Irigare Perioada Durata Producţia
rânduri plante mecanice manuale faziale Nr. norma luna/decadă culturii (t/ha)
pe rând (kg/ha) (m3/ha) (zile)
-în solar III/3-IV/1-2 70-80 40-50 3-4* 2-3 2 x 300* 10-12* 350-400 V/3-VII/3* 100-120* 40-50*
5-6** 4 x 300** 14-16** VI/1-IX/3** 160-180** 60-70**
-în seră C I I/2-3-II/1-2 80 40-50 3-4 1-2 la interval 30-40 250-400 III/3-VI/3 150-170 80-100
C II VII/2 80 40-50 2-3 1-2 de 2 25-30 350-400 IX/3-XI/3 120-140 50-70
săptămâni
* - tomate în ciclu scurt ** - tomate în ciclu prelungit

31
 4.4. -Deviz de cheltuieli

Pentru cultura de tomate suprafața 1 ha

UM (kg., Nr. unitati Pret unitar Total

tona,etc.)
Costuri directe
Rasaduri Fire răsad 31 000 1,5 46500
Ingrasaminte* T/ha 20 1,38 27,6
Pesticide** kg 5 30 150
Alte consumuri materiale x x 150 150
Pregătirea terenului nr. ori / an 2 20 40
Aplicare ingrasaminte nr. ori / an 1 100 100
Recoltare, transport nr. ori / an 7 50 350
Alte lucrari mecanice și nr. ori / an 5 20 100
manuale
Irigatii nr. ori / an 18 50 900
Forta de munca directa Z.O. 45 9000
Alte costuri directe 1 4200 4200
Total 46017,6
Venituri 40000
Produs principal Tomate Kg. 30 000 4,5 135000

BIBLIOGRAFIE:
25
 1. APAHIDEAN, Al. S., şi colab. (2000) – Legumicultură specială. Editura Risoprint, Cluj-
Napoca.
2. CEAUŞESCU, I., şi colab. (1980) – Legumicultura generală şi specială. Editura didactică
şi pedagogică, Bucureşti.
3. POPESCU, Vşi colab. (2000) – Legumicultura, vol. 2. Editura Ceres, Bucureşti.
4. STAN, N. (1992) – Legumicultură generală. vol.I şi II. Centrul de multiplicare, Institutul
Agronomic Iaşi.
5. STAN, N., şi colab.., (2001) – Legumicultură. vol II. Editura “Ion Ionescu de la Brad”,
Iaşi.

26