CAPITOLUL I IMPORTANŢA ŞI LOCUL LEGUMICULTURII ÎN CADRUL

PRODUCŢIEI AGRICOLE

Datorită valorii alimentare ridicate, legumele însoţesc din ce în ce mai mult în hrana omului
alte produse ca: pâinea, carnea, brânzeturile etc., contribuind la o mai bună asimilare a acestora.
Valoarea şi importanţa consumului de legume se apreciază nu numai strict din punct de vedere
nutritiv şi mai cu seamă după efectul favorabil asupra organismului uman.
Din analiza compoziţiei chimice a  legumelor  rezultă că ele conţin aproximativ 78-93% apă şi
7-22 % s.u. Conţinutul cel mai ridicat în s.u. îl au legumele din grupa cepei (de la 13,5 % - praz la
38% -usturoi) iar cel mai scăzut (4,8 -5%) castraveţii, salata, marula etc.
Referitor la hidraţii de carbon, cantităţi mai mari conţin legumele din grupa cepei şi cele
pentru rădăcini tuberizate (usturoiul, ceapa, morcovul, sfecla roşie, hreanul etc.).
Proteinele conţinute de legume aduc în hrana omului cca. 5-10 % din totalul necesar. Se
remarcă printr-un conţinut mai ridicat de proteine, între 2% şi 8%, ciupercile, usturoiul, fasolea,
mazărea, bobul, conopida, spanacul etc. 
Lipidele se găsesc în cantităţi reduse în legume (0,1-0,9%), fiind în cantităţi mai mari în
seminţele de dovleac, pepeni etc.
Acizii organici îmbunătăţesc gustul legumelor şi ajută la o mai bună digestie a hranei.
Conţinutul în acizi organici este mai ridicat în frunzele de: revent, măcriş, ştevie, spanac, lobodă
etc.
Vitaminele împreună cu sărurile minerale, conferă marea valoare alimentară a legumelor,
fiind substanţele absolut necesare pentru buna desfăşurare a proceselor metabolice din organism.
Vitamina C în cantităţi mari se depozitează în părţile comestibile la ardei, pătrunjel pentru
frunze, mărar, spanac, conopidă, varză de Bruxelles, gulie etc
Vitamina A (vitamina antinfecţioasă, cu provitaminele sale carotenele) se găseşte în cantităţi
mari în morcov, pătrunjel, dovleac, varză creaţă, varză roşie, ardei, spanac etc.(până la cca 9-10 mg
la 100 g s.p.).
Vitaminele din complexul B (thiamina, riboflavina, acidul pantotenic) joacă rol important în
procesul biologic de creştere a organismului uman.
Alte vitamine care se găsesc în legume sunt: E, K, P, PP, D, cu rol important în prevenirea
unor boli şi în echilibrarea metabolismului organismului uman.
Substanţele minerale. Este deosebit de important faptul că în produsele legumicole predomină
elementele bazice (K, Na, Mg, Fe) şi nu cele acide (Cl, P, S), explicându-se astfel efectul

3
alcalinizant al celor mai multe produse legumicole, care duce la neutralizarea acidităţii determinată
de consumul susţinut de alimente bogate în proteine (carne, ouă, pâine etc.).
Necesarul zilnic de elemente minerale al unei persoane adulte este următorul: 2,l6 g K, 1,04 g
Ca, 0,43 g Mg, 0,06 g P, 12 mg Na.
Unele legume conţin uleiuri eterice, care se găsesc sub forma unor compuşi cu sulf şi care se
mai numesc şi „fitoncide”. Astfel de substanţe se găsesc în hrean, ceapă, usturoi, ridichi etc., având
efect bactericid. Sunt şi legume care conţin substanţe antibiotice. Asemenea substanţe se găsesc în
varză, ceapă, usturoi etc.
Pentru asigurarea organismului uman cu vitaminele, sărurile minerale, precum şi cu celelalte
componente importante ale produselor legumicole, un om adult trebuie să consume anual
aproximativ 200 kg legume.
Prin ponderea pe care legumele o ocupă în alimentaţia omului, consumul acestora constituie
un indicator al nivelului de trai. Ca urmare importanţa social economică a legumiculturii poate fi
sintetizată în următoarele:
- legumicultura reprezintă una din cele mai intensive forme de folosire a terenului;
- comparativ cu alte culturi, legumicultura asigură o mai bună valorificare a terenului agricol
prin efectuarea pe suprafeţe mari a culturilor asociate şi în special a celor succesive;
- în legumicultură producţiile ce se obţin sunt mult mai mari în comparaţie cu alte culturi;
- asigură condiţii pentru utilizarea permanentă a forţei de muncă, înlăturându-se prin aceasta
caracterul sezonier al muncii;
1.1. Sisteme şi metode de cultură
Plantele legumicole prin specificul biologiei şi tehnologiei se cultivă în diferite sisteme şi
metode de cultură, ceea ce asigură aprovizionarea cu produse în tot timpul anului. Sistemele si
metodele de cultură sunt cuprinse în tehnologii unitare pe specii sau grupe de specii, pe această cale
realizându-se eşalonarea producţiei şi industriei prelucrătoare în tot timpul anului.
Sistemul de cultură în teren descoperit se practică la toate speciile de legume, în perioada 
martie-octombrie, cu recoltarea produselor în perioada aprilie-noiembrie. În funcţie de durata
perioadei de vegetaţie, epoca de semănat sau plantat, începutul şi sfârşitul recoltării, condiţiile
climatice, se deosebesc următoarele metode de cultură:
- timpurie sau de primăvară-vară, în perioada martie-iulie la rădăcinoase, bulboase, verdeţuri,
vătzoase, solano fructoase, păstăioase;
- semitimpurie sau de vară, în perioada mai-august la solanacee, varză;
- târzie sau de toamnă, în perioada iunie-octombrie, la varză, tomate, vinete, fasole, verdeţuri.
Sistemul de cultură protejată se practică la unele specii de legume în perioada martie-iunie şi
septembrie-octombrie, folosind materiale de protejare, tipuri de construcţii şi posibilităţi de

4
încălzire.Protejarea permite crearea de microclimat favorabil în scopul grăbirii înfloritului şi
fructificării, deci a protejării recoltei, mai ales în condiţii de temperatură scăzută în exterior.In
cadrul acestui sistem se practică următoarele metode:
- protejarea terenului (mulcirea) sau acoperirea lui cu material plastic  cu scopul asigurării
unui regim de temperatură şi umiditate favorabil grăbirii formării organului comestibil (castravete,
dovlecel, salata, ardei gras, sparanghel);
-  protejarea plantelor cu perdele (culise) din plante agricole în vegetaţie (porumb, secară etc),
din deşeuri agroforestriere (tulpini de floarea soarelui, coarde de viţă,ramuri etc) sau din panouri de
material plastic la pepene şi solano fructoase;
- protejarea plantelor cu adăposturi joase confecţionate din material plastic la culturile de
castraveti, verdeţuri, varză, solano-fructoase;
- protejarea plantelor cu adăposturi înalte  ( sere sau solarii confecţionate din lemn, metal
acoperite cu material plastic) la aceleaşi culturi de mai sus.
Sistemul de cultură forţată se practică în construcţii speciale (sere) din metal, sticlă, cu
încălzire în tot timpul sezonului rece pentru culturi de legume solano fructoase, castravete, fasole,
verdeţuri.Metodele de cultură diferă în funcţie de tipul serei:
- sere tip bloc industrial din sticlă încălzite tehnic;
- sere individuale, din plastic, încălzite tehnic;
- sere bloc şi individuale încălzite de la soare.
1.2. Alegerea şi organizarea terenului
Alegerea terenului destinat culturii legumelor se face în funcţie de plantele cultivate, modul şi
sistemul de cultură.Se aleg de regulă terenurile plane sau cu pante foarte mici, orientate spre sud-est
sau sud-vest, adăpostite de vânturi şi curenţi reci, în apropierea unei surse corespunzătoare de apă
pentru irigaţii şi cât mai apropiate de căi de comunicaţie modernizate.
Se evită terenurile umede sau pe care bălteşte apa, precum şi cele infectate de boli şi infestate
de buruieni şi dăunători.
Organizarea teritoriului pe care se amplasează culturile legumicole urmăreşte în principal
concentrarea şi comasarea suprafeţelor, precum şi specializarea producţiei, în funcţie de destinaţia
produselor obţinute.
Organizarea terenului se face conform unui proiect  care cuprinde un complex de lucrări ce se
referă la repartizarea terenului pe sole (parcele), trasarea drumurilor şi executarea amenajărilor
sistemului de irigare.
Asolamentul legumicol presupune folosirea intensivă şi raţională a terenului  prin organizarea
terenului în sole, repartizarea culturilor în timp şi spaţiu, împreună cu un sistem raţional de lucrări
ale solului, de aplicare a îngrăşămintelor, de combatere a buruienilor, bolilor şi dăunătorilor.

5
 Culturile succesive reprezintă sistemul prin care pe aceeaşi suprafaţă de teren se cultivă una
după alta două sau mai multe culturi într-un singur an.In cadrul acestui gen de cultură există o
cultură de bază sau principală şi una sau două culturi secundare.
Cultura de bază ocupă terenul o perioadă de timp mai îndelungată, fiind şi cea de la care se
realizează volumul de producţie cel mai însemnat, preponderentă din punct de vedere
economic.Cultura secundară poate fi anterioară sau următoare şi ocupă terenul fie înaintea culturii
de bază, fie după aceasta.
Exemplu : Cultura de bază: tomate timpurii, de vară, de toamnă , culturi succesive : salată,
spanac; sau cartofi timpurii- cultura de bază şi  varza de toamnă – cultura succesivă.
Culturile asociate sau intercalate reprezintă sistemul în care pe aceeaşi suprafaţă şi în
acelaşi timp se cultivă două sau mai multe specii. In cadrul acestui sistem se deosebeşte o cultură
principală, cea care prezintă importanţă economică mai mare şi una secundară. Asocierea culturilor
se face de obicei prin dispunerea alternativă a rândurilor sau benzilor culturii principale cu acelea
ale culturii secundare. Exemple de culturi asociate în câmp :
I. culturi secundare: salată, gulii timpurii, fasole oloagă; culturi de bază : castraveţi, pepeni.
II. culturi secundare: ridichi de lună sau de vară, morcov, pătrunjel; culturi de bază: ardei,
varză, tomate.

6
 CAPITOLUL II ÎNMULŢIREA PLANTELOR LEGUMICOLE
2.1. Generalități
Producerea de seminţe pentru plantele leguminoase are o mare importanţă, deoarece marea
majoritate a speciilor se înmulţeste pe această cale. Datorită faptului că de calitatea seminţelor
depinde producţia obţinută, trebuie să se folosească seminţe din soiuri şi hibrizi cu însuşiri
superioare şi din categorii biologice superioare.
Dar se ştie că, în decursul timpului, soiurile de legume nu-şi păstrează caracterele pe care le-
au avut iniţial, suferind un proces de „degenerare“, de înrăutăţire a însuşirilor iniţiale. În procesul de
înmulţire şi de menţinere a valorii biologice a soiurilor trebuie să se asigure sămânţa de bază şi să se
respecte tehnologiile de cultură şi măsurile speciale de menţinere a purităţii biologice a soiurilor.
Asigurarea seminţei de calitate se execută de către personalul calificat din activitatea de cercetare
legumicolă şi are drept scop conservarea de bază a soiurilor, prin eliminarea tuturor descendenţelor
netipice acestora. S-au elaborat scheme de selecţie pentru obţinerea seminţelor-elită la majoritatea
speciilor leguminoase. Acestea durează 5-7 ani, în funcţie de specie. Cultivatorii individuali pot
produce seminţe de legume, în mod deosebit la soiurile pure şi mai greu în cazul hibrizilor F1.
Pentru reuşita acestei acţiuni trebuie să se ţină seama de unele particularităţi privind producerea
seminţelor de legume. La plantele anuale, producerea seminţelor se realizează în acelaşi an, iar
pentru cele bienale sunt necesari doi ani: în primul an se produc plantele-mamă şi în al doilea an din
acestea se obţin seminţele.
Plantele anuale - tehnologia care se foloseşte pentru producerea seminţelor este
asemănătoare cu cea aplicată la culturile de producţie, cu precizarea că se acordă o atenţie mai mare
tuturor operaţiilor. La culturile înfiinţate prin răsad, producerea acestuia se face în unitatea care are
sarcina de producere a seminţelor, pentru a evita impurificarea soiurilor. Distanţele de plantare sunt
mai mari decât la culturile de producţie, pentru a crea condiţii corespunzătoare de creştere şi
dezvoltare a plantelor. Completarea golurilor se face cu mai multă grijă, iar combaterea bolilor şi a
dăunătorilor se realizează după programe speciale, foarte complexe, pentru a se obţine plante
sănătoase. Se acordă o atenţie deosebită combaterii buruienilor, în special a celor de carantină, dar
şi a celor care au seminţe asemănătoare cu ale plantelor de cultură şi care sunt greu de separat. La
producerea de seminţe hibride se aplică o tehnologie specială. De obicei, plantele-tată se seamănă
mai devreme, în acelaşi timp sau după plantele-mamă (deci eşalonat) pentru a se asigura polenul
necesar în procesul de hibridare. Plantele-tată se plantează alternativ cu plantele-mamă, în raport de
1:3 la ardei, sau se fac loturi separate de plante-tată şi de plante-mamă, aşa cum se procedează la
vinete şi tomatele timpurii. Se va acorda o atenţie deosebită metodelor de marcare a florilor
polenizate. Se vor respecta cu stricteţe distanţele de izolare între soiurile aceleiaşi specii, între
speciile cultivate şi speciile din flora spontană care ar putea impurifica culturile semincere, aceste

7
distanţe fiind specifice fiecărei specii. Se îndepărtează pe o rază de 2.000 de metri speciile sălbatice
din familia Umbelifere şi cele din familia Cruciferae, respectiv cele din genurile Raphanus şi
Sinapis. La unele culturi se face palisatul plantelor semincere pe spalieri (tomate, fasole urcătoare,
conopidă), se aplică copilitul şi cârnitul (tomate). La ardeiul gras şi gogoşar se elimină primul fruct,
care nu este tipic şi nu asigură seminţe corespunzătoare. La varietăţile de ardei (gras, lung,
gogoşar), la vinete, pepeni verzi, pepeni galbeni, se limitează numărul de fructe per plantă, pentru a
asigura maturarea corespunzătoare a acestora.
Plantele bienale - producerea seminţelor la speciile bienale este ceva mai complicată, în
primul an producându-se (aşa după cum s-a mai arătat) plantele-mamă şi abia în anul al doilea
producându-se seminţele. Pentru morcov, semănatul se face între 20 aprilie şi 10 mai pentru soiurile
tardive, între 25 iunie şi 15 iulie pentru soiurile semitardive şi între 15 şi 30 iulie pentru soiurile
timpurii. Pătrunjelul şi păstârnacul se seamănă între 1 şi 15 martie, sfecla roşie - între 1 şi 5 iulie,
ridichile de vară şi de iarnă - între 15 şi 25 iulie, ţelina se plantează între 1 şi 10 iunie. Ceapa se
seamănă între 10 şi 20 martie. Prazul se plantează între 10 şi 15 mai. Legumele vărzoase se
plantează astfel: varza albă - între 10 iunie şi 15 iulie, varza roşie - între 20 mai şi 10 iunie, gulia -
între 5 şi 15 iulie, iar varza de Bruxelles - între 20 mai şi 10 iunie. Se acordă atenţie deosebită
îngrijirii culturilor prin combaterea buruienilor, a bolilor şi a dăunătorilor. Plantele-mamă se
recoltează toamna, se sortează alegându-se cele mai corespunzătoare, tipice soiului, iar plantarea
acestora în câmp se face toamna sau primăvara.  Toamna (în luna octombrie) se plantează
pătrunjelul, păstârnacul, ceapa, varza albă, varza roşie, varza de Bruxelles, iar primăvara devreme,
în luna martie, se plantează morcovii, sfecla roşie, ridichile de vară şi de iarnă, prazul, ţelina şi
guliile. Distanţele de plantare sunt de 96 cm între rânduri, iar pe rând, diferenţiat cu specia, astfel:
15 cm la praz; 25 cm la morcov, sfeclă roşie, ceapă, varză roşie; 35 cm la pătrunjel, păstârnac,
ridichi de vară şi de iarnă, ţelină, gulie; 40 cm la varza albă şi varza de Bruxelles. După plantare, se
aplică unele lucrări speciale de îngrijire. La varza albă şi roşie se face primăvara descoperirea de
pământ a căpăţânilor, crestarea căpăţânilor pentru a uşura pornirea tijelor florale, se îndepărtează
vârful vegetativ şi verzişoarele mici la varza de Bruxelles. Se recomandă îndepărtarea lăstarilor slab
dezvoltaţi de la baza tulpinii înainte de deschiderea florilor, precum şi a vârfurilor ramurilor
florifere, când s-au format deja fructele de la baza inflorescenţei. Recoltarea semincerilor se face în
2-3 etape, când o parte din fructe, situate la baza plantelor, se îngălbenesc, iar seminţele au o
culoare brun-roşietică. Tulpinile florale se taie de la bază, se leagă în snopi, se lasă la uscat, apoi se
treieră cu batoze speciale sau manual.
2.2. Înmulţirea pe cale generativă (sexuată)
Majoritatea speciilor legumicole se îmnulţesc pe cale sexuată, folosind în acest scop seminţele
(ardei, pătlăgele vinete, tomate, bame, castraveţi, pepeni, fasole, mazăre etc.) sau fructe uscate

8
indehiscente denumite în practică impropriu seminţe (morcov, pătrunjel, păstârnac, ţelină, salată,
măcriş, ştevie, anghinare, cimbru etc.).
Sub aspect practic metoda este mult mai accesibilă datorită avantajelor pe care le prezintă
pentru procesul de producţie:
- coeficient mare de înmulţire (de la o singură plantă obţinându-se un număr mare de
seminţe);
- posibilitatea de păstrare în condiţii bune un număr mare de ani (de la 2 la 8 ani, în funcţie de
specie) datorită conţinutului scăzut în apă şi a volumului redus;
- executarea mecanizată şi cu precizie a semănatului, utilizând cantităţi reduse de seminţe;
- posibilitatea introducerii în practică prin intermediul înmulţirii sexuate a hibrizilor cu efect
heterozis.
2.2.1. Controlul calităţii seminţelor.
Necesitatea folosirii unor seminţe cu însuşiri biologice şi fizice superioare reprezintă una
dintre condiţiile de bază în obţinerea unor producţii superioare din punct de vedere cantitativ şi
calitativ. Însuşirile biologice definesc aspectul calitativ, fondul genetic, capacitatea seminţelor de a
dispune de un potenţial vital ridicat. Alături de acestea, calitatea seminţelor şi valoarea lor de
întrebuinţare este întregită de însuşiri ca: autenticitatea, puritatea, facultatea şi energia germinativă,
puterea de străbatere, umiditatea şi starea fitosanitară.
În ţara noastră se urmăreşte asigurarea sectorului de producţie cu seminţe selecţionate din cele
mai valoroase soiuri şi hibrizi. Cei care se ocupă cu producerea şi valorificarea seminţelor de plante
legumicole trebuie să respecte şi să aplice normele privind controlul calităţii seminţelor.
Acţiunea de control în câmp a culturilor semincere se efectuează de către inspectorii de stat
care verifică: amplasarea culturilor (respectarea rotaţiei şi a spaţiului de izolare), autenticitatea
soiului cultivat, starea fitosanitară, aplicarea corectă a tehnologiilor de cultură precum şi lucrările de
recoltare, condiţionare şi păstrare a seminţelor.
Înainte de a intra în circuitul producţiei, seminţele sunt supuse analizei în laboratoarele
organizate în fiecare judeţ (aparţinând Inspectoratului Judeţean de Controlul Calităţii Seminţelor şi
a Materialului Săditor) unde se stabilesc, pe baza normelor prevăzute de STAS-uri, principalele
însuşiri, ale căror valori sunt certificate într-un buletin de analiză. Buletinele de analiză sunt valabile
trei luni după care trebuie să se refacă analizele.
Dintre principalii indicatori care exprimă calitatea seminţelor prezentăm:
Autenticitatea exprimă gradul în care un lot de seminţe corespunde unui anumit gen, specie
sau soi. Autenticitatea se poate verifica după unele caractere morfologice (mărime, culoare, luciu
etc.), unele însuşiri fiziologice şi numărul de cromozomi.

9
 Această însuşire poartă şi numele de puritate biologică şi se asigură încă din perioada de
vegetaţie a culturilor semincere prin lucrări repetate de purificare care se fac sub directa îndrumare
a specialiştilor.
Puritatea fizică reprezintă cantitatea de seminţe întregi, normal dezvoltate, care aparţin
speciei sau probei analizate şi se exprimă în procente din greutate. Se determină cu ajutorul
formulei:
greutatea semintelor curate
P= ×100
greutatea totală a probei analizate
Facultatea germinativă sau germinaţia totală reprezintă capacitatea seminţelor de a germina
în condiţii favorabile într-un anumit număr de zile, caracteristic fiecărei specii şi se exprimă în
procente din număr.
Energia germinativă se determină o dată cu facultatea germinativă şi reprezintă numărul de
seminţe care germinează în 1/3 până la 1/2 din durata stabilită pentru determinarea facultăţii
germinative.
Valoarea culturală sau sămânţa utilă reprezintă procentul de seminţe din lotul de semănat pe
care se poate conta că vor da naştere la plante normale; se determină pe baza purităţii şi a facultăţii
germinative, după relaţia:
P×G
V c=
100
în care: P = puritatea, %; G = germinaţia, %
Valoarea culturală sau sămânţa utilă stă la baza stabilirii normei reale de sămânţă la unitatea

A×B
Q=
de suprafaţă, folosind relaţia: C în care:
Q = cantitatea de sămânţă la ha din lotul de care dispunem;
A = norma de sămânţă la ha de calitatea I;
B = valoarea culturală a seminţelor de calitatea I;
C = valoarea culturală a seminţelor folosite la semănat.
Cu cât seminţele au o valoare culturală mai redusă cu atât norma de sămânţă la ha va fi mai
mare şi invers.
La înfiinţarea culturilor se impune folosirea seminţelor cu autenticitate verificată şi valoare
culturală mare, capabile dă dea naştere la plante sănătoase, viguroase şi cu potenţial productiv
ridicat.
Alături de principalele însuşiri care definesc valoarea biologică şi culturală a seminţelor,
pentru practica legumicolă noţiunea de calitate este întregită şi de alţi indicatori ca: durata facultăţii

10
germinative, vechimea optimă pentru semănat, durata încolţirii, greutatea a 1000 de seminţe
(greutatea absolută), numărul de seminţe într-un gram şi greutatea hectolitrică .
CAPITOLUL III TEHNOLOGIA GENERALĂ A PRODUCERII SEMINŢELOR DE
PLANTE LEGUMICOLE

3.1. Soiul - factor important în producţie

Folosirea unor soiuri şi hibrizi cu potenţial de producţie ridicat, rezistente la boli şi dăunători,
specializate pe direcţii de folosire, constituie o cale de valorificare a potenţialului de producţie al
solului.
În accepţiunea generală soiul sau cultivarul este definit ca un ansamblu de indivizi cultivaţi
care au proprii un număr de caractere şi însuşiri (morfologice, citologice, biochimice etc.)
importante pentru agricultură sau horticultură şi care după înmulţire (sexuată sau asexuată), îşi
menţin caracterele (Barbier, 1970).
Prin hibrid se înţelege prima generaţie rezultată din încrucişarea a două linii, două soiuri sau
doi hibrizi simpli.
De multe ori însă, în practică, noţiunea de soi capătă o semnificaţie mult mai largă, incluzând
atât hibrizii simpli cât şi pe cei dubli.
Soiul fiind un important factor de producţie, prezintă o importanţă deosebită pentru
legumicultură, care este una dintre cele mai intensive ramuri ale agriculturii.
Soiul şi sămânţa sunt noţiuni strâns legate una de alta, deoarece valoarea biologică a seminţei
depinde în mare măsură de soiul din care provine, iar la rândul său, soiul îşi poate exterioriza
potenţialului productiv în funcţie de valoarea culturală a seminţei.
De aceea soiul sau hibridul cultivat trebuie să îndeplinească anumite condiţii din care să
rezulte valoarea sa şi anume:
- să fie adaptat la condiţiile naturale din zona în care se cultivă, deoarece performanţele
soiurilor depind în egală măsură atât de condiţiile de ameliorare cât şi de cele în care au fost create.
Motiv pentru care se impune ca necesitate crearea pe plan intern a unor soiuri şi hibrizi valoroşi şi
limitarea, pe cât posibil, a importului de seminţe din soiuri create în condiţii pedoclimatice
substanţial diferite de cele ale ţării noastre;
- să corespundă scopului urmărit pentru destinaţia producţiei (consum în stare proaspătă,
industrializare, export, păstrare de lungă durată etc.).
Lucrările de ameliorare efectuate atât în străintate cât şi în ţara noastră au avut ca rezultat
crearea unor soiuri şi hibrizi noi deosebit de valoroşi, ajungându-se astfel la o mare diversitate de
soiuri, la un grad înalt de specializare a acestora, numeroasele aspecte ridicate de practica

11
productivă fiind rezolvate în mare măsură prin soi. Se poate afirma că o parte din progresele
obţinute în tehnologia de cultură sau de prelucrare a legumelor se datoresc contribuţiei soiului.
Folosindu-se cu succes plasticitatea biologică a plantei, au apărut orientări noi în crearea
soiurilor şi hibrizilor pentru legumicultură. Astfel, o mare importanţă s-a acordat şi se acordă
hibrizilor din generaţia întâi, rezultaţi în urma încrucişării a două linii sau soiuri, care au un
pronunţat efect heterozis. Aceşti hibrizi se caracterizează printr-o mare uniformitate morfologică şi
fiziologică, unele din combinaţii fiind superioare ambilor părinţi din punct de vedere al precocităţii,
productivităţii şi adaptării la unele condiţii de mediu (fenomenul de efect heterozis sau vigoare
hibridă fiind foarte răspândit în legumicultură).
Obţinerea unor hibrizi se bazează şi pe diverse forme de androsterilitate, naturală sau indusă
artificial (pe cale fizică sau chimică). Principalele forme de androsterilitate sunt: autosterilitatea la
ceapă, morcov şi mai puţin la ardei, pătlăgele vinete şi tomate; autoincompatibilitate (incapacitatea
polenului de a germina pe stigmatele plantelor de la care provine) la plantele legumicole din familia
Cruciferae; ginoicia fenomen specific castraveţilor de seră şi la unele soiuri pentru cultura în solarii
(plantele nu formează decât flori femele).
Cercetările de creare a soiurilor (hibrizilor) de plante legumicole au şi obiective care se referă
la: obţinerea soiurilor care să fie rezistente la atacul bolilor şi dăunătorilor; obţinerea de soiuri cu
maturare simultană, pretabile la recoltarea mecanizată; crearea de soiuri de tomate care să nu emită
lăstari laterali pentru a se elimina copilitul; obţinerea soiurilor de castraveţi fără vrejuri şi lăstari
laterali (plantele se prezintă sub forma unei tufe compacte, înalte de 30-40cm) care se pretează la
mecanizarea lucrărilor, inclusiv recoltatul.
Ca urmare a preocupărilor în acest domeniu s-au obţinut soiuri şi hibrizi noi petru producţia
extratimpurie în câmp protejat şi neprotejat, pentru cultura în sere şi răsadniţe, soiuri pentru cultura
de vară şi toamnă, indicate pentru industrializare, precum şi soiuri şi hibrizi pentru producţia
destinată exportului.

12
 CAPITOLUL IV.TEHNOLOGIA DE PRODUCEREA SEMINŢELOR DE LEGUME
Producerea seminţelor prin monitorizarea fenomenului de înmulţire sexuată (prin polenizare
şi fecundare), care, în practică, este procedeul cel mai răspândit la speciile anuale şi bianuale de
legume, constituie modul frecvent de reproducere al acestora şi de realizare în fiecare an a unor
recolte stabile de calitate superioară.
4.1. Noţiuni generale
4.1.1. Sămânţa de legume
Reprezintă un material biologic destul de plastic care, sub influenţa condiţiilor de mediu şi ca
urmare a practicării unor lucrări agrotehnice, mai mult sau mai puţin riguroase, îşi modifică uşor
caracterele şi însuşirile, în sens pozitiv sau negativ. (fig. 4.1). De aceea întregul proces de producere
al seminţelor trebuie ţinut sub control biologic şi tehnologic, folosind acţiuni specifice de înfiinţare,
întreţinere şi recoltare a plantelor semincere (de la care se aleg cele mai bune seminţe), care mai
apoi se reîntorc în câmp, sere, răsadniţe
şi adăposturi din plastic, pentru o
nouă producţie.

Fig. 5.18 Seminţele de legume (după Edelstein V. I. – 1958)

1 –sfeclă; 2 – ţelină; 3 – spanac; 4 – spanac; 5 – pătrunjel; 6 – păstârnac; 7 – mărar;
8 – morcov; 9 – tomate; 10 – cicoare; 11 – salată; 12 - ceapă comună;
13 – varză
13
 Introducerea largă a înmulţirii prin seminţe prezintă o serie de avantaje, dintre care
menţionăm următoarele:
• înmulţirea rapidă a plantelor legumicole şi obţinerea unor producţii constante şi de calitate;
• posibilitatea păstrării în condiţii mai bune a seminţelor în timpul anului datorită volumului
redus şi conţinutului scăzut în apă, evitând astfel pierderile de material biologic;
• mecanizarea lucrărilor de semănat;
• plantele provenite din seminţe devin mai rezistente la condiţiile pedoclimatice vitrege după
ce au fost semănate, ele caracterizându-se printr-o adaptabilitate mărită;
• oferă posibilitatea introducerii în legumicultură a efectului heterozis (vigurozitatea şi
productivitatea sporită obţinute în urma încrucişării sexuate a două forme – soiuri sau linii – special
alese).

4.1.2. Însuşirile principale ale seminţelor:

Producţia legumicolă depinde foarte mult de calitatea seminţelor de modul pregătirii lor în
vederea semănatului. Pentru semănat trebuie folosite numai seminţe sănătoase cu înalte
caracteristici biologice, de o mare vitalitate. Calitatea seminţelor este dată, pe de o parte, de
însuşirile biologice şi, pe de altă parte, de acele însuşiri care determină valoarea lor, ca:
autenticitatea, puritatea, facultatea şi energia germinativă, puterea de străbatere. La seminţele de
legume puritatea oscilează între 85-98%, facultatea germinativă între 90-95%, iar durata păstrării
între 1-5 ani. Aceste rezultate arată încă o dată diversitatea speciilor legumicole de care trebuie ţinut
seama in producţie.
O altă însuşire a seminţelor o reprezintă aspectul comercial unde se are în vedere următoarele
elemente: mărimea, unifomitatea, gradul de maturare, forma, culoarea şi luciul.
4.2. Organizarea producerii seminţelor
4.2.1. Sistemul de producere.
Cultivarea unor suprafeţe mari cu legume în ţara noastră necesită producerea unor cantităţi
însemnate de seminţe de cea mai bună calitate. În acest scop este organizat sistemul de producere a
seminţelor de legume pe baze strict ştiinţifice. În acţiunea producerii seminţelor de legume sunt
angrenate numeroase instituţii cu caracter de producţie şi ştiinţific (sub controlul Ministrului
Agriculturii şi Alimentaţiei şi Pădurilor). Cooperarea acestor instituţii permite să se asigure seminţe
selectionate la principalele specii legumicole. Comercializarea seminţelor este autorizată numai
pentru firme speciale, cum ar fi Unisem, de exemplu.
Sistemul de producere a seminţelor de legume cuprinde următoarele instituţii:

14
 - Institutul de Stat pentru Testarea şi Înregistrarea Soiurilor, care se preocupă cu verificarea
soiurilor importate sau create în ţară, în diferite condiţii pedoclimatice. Pe baza datelor
experimentale obţinute timp de trei ani, Institutul aprobă sau nu soiul prezentat spre verificare, cu
condiţia ca el să fie superior soiurilor zonate din punctul de vedere al producţiei şi al calităţii;
- Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice, prin institutele de cercetări, se ocupă cu activitatea
de ameliorare a soiurilor şi încercarea de noi soiuri în condiţiile ţării noastre; datele obţinute,
împreună cu probe din materialul biologic, sunt transmise spre verificare Institutului de Stat;
staţiunile experimentale au sarcina să producă seminţe superelita şi elita din soiurile zonate;
- Fermele de producţie specializate în producerea seminţelor;
- Laboratoarele pentru controlul seminţelor au rolul să verifice însuşirile biologice ale
seminţelor şi să emită acte pe baza cărora sămânţa poate fi valorificată de producător şi folosită de
beneficiar;
- Firmele pentru comercializarea seminţelor sunt singurele instituţii autorizate în
achiziţionarea şi valorificarea materialului biologic legumicol de la producători.
4.2.2. Menţinerea valorii biologice a soiurilor
Soiul este, în special, produsul unui proces conştient de selecţie artificială, prin care planta
capătă însuşiri noi şi devine aptă să satisfacă anumite cerinţe economice. Ca urmare a procesului de
degenerare a soiurilor (cauzată de impurificarea biologică prin polenizarea pe cale naturală
încrucişată; impurificarea biologică prin mutaţii naturale; impurificarea biologică pe calea
segregării întârziate; autopolenizarea naturală îndelungată a plantelor autogame şi polenizarea liberă
limitată a plantelor alogame; impurificarea mecanică; schimbarea structurii genetice ca urmare a
selecţiei), dacă producerea seminţelor nu se face cu atenţie deosebită, prin luarea unor măsuri
speciale, soiul se poate modifica pierzându-şi însuşirile valoroase. De aceea, procesul de înmulţire a
seminţelor de plante legumicole impune aplicarea unor tehnologii speciale, prin care să se asigure
conservarea însuşirilor valoroase ale soiului.
Principalele verigi ale procesului de înmulţire şi menţinere a valorii biologice a soiurilor sunt:
asigurarea seminţei autorului prin selecţia conservativă sau alte metode ştiinţifice specifice;
respectarea tehnologiilor de cultură şi a măsurilor speciale de menţinere a purităţii biologice a
soiurilor.
Asigurarea seminţei autorului prin selecţie conservativă se execută de către personalul
specializat din cadrul I.C.L.F. Vidra şi are drept scop conservarea însuşirilor de bază ale soiurilor
prin eliminarea descendenţelor netipice ale acestora. S-au elaborat scheme de selecţie pentru
obţinerea seminţelor selecţionate la majoritatea speciilor legumicole (fig. 6.29).
Respectarea tehnologiilor şi a măsurilor speciale de menţinere a purităţii biologice a soiurilor
se realizează prin: amplasarea judicioasă a culturilor, pentru evitarea impurificărilor care s-ar putea

15
produce datorită seminţelor rămase în sol şi mai ales pentru împiedicarea transmiterii bolilor şi
dăunătorilor (numărul minim de ani după care se poate reveni pe aceeaşi suprafaţă fiind: 2 ani la
mazăre şi spanac; 3 ani la plantele legumicole solanacee pentru fructe, cucurbitacee şi salată, praz,
sfeclă roşie, varză; 3-4 ani la plantele legumicole pentru rădăcini tuberizate, ceapă şi conopidă şi 4
ani la fasole şi usturoi); evitarea impurificărilor biologice şi mecanice prin: cultivarea unui singur
soi din aceeaşi specie într-o unitate; curăţirea semănătorilor şi a maşinilor de recoltat şi condiţionat
după fiecare soi; respectarea cu stricteţe a spaţiilor de izolare (tab. 6.49); purificarea biologică a
culturilor; purificarea pe cale mecanică a seminţelor.
Dintre aceste măsuri importanţă deosebită prezintă purificarea culturilor prin îndepărtarea
tuturor plantelor ale căror seminţe pot declansa culturile semincere sau duce chiar la respingerea lor
şi anume: plantele din alte soiuri; hibrizi din alte soiuri şi specii cultivate sau spontane; plante care
constituie abateri de la media soiului.
O dată cu purificarea se elimină şi plantele bolnave şi slab dezvoltate, chiar dacă din punct de
vedere biologic nu constituie impurităţi dar care dacă se lasă vor produce seminţe de slabă calitate şi
viabilitate redusă.
În principiu, lucrările de purificare trebuie să se facă imediat ce pot fi deosebite impurităţile
după unele caractere morfologice şi fiziologice. Astfel la mazăre, prima purificare începe în faza
foarte tânără, înainte de înflorire când impurităţile se deosebesc foarte uşor prin diferenţierea
înălţimii şi culorii frunzelor. A doua purificare se face în timpul înfloritului şi a treia când s-au
format păstăile.
Este bine ca purificarea să se facă înainte ca prezenţa impurităţilor în cultură să poată pereclita
puritatea biologică a lotului. Astfel, la plantele alogame purificarea se face înainte de înflorire,
pentru a evita impurificarea lotului prin hibridarea cu unele forme străine de soi. La unele plante
alogame purificarea înainte de înflorire nu este întotdeauna posibilă (cucurbitaceele), deoarece sunt
puţine caractere morfologice ale plantei care să permită acest lucru, caracterele fructului fiind
criteriu cel mai sigur de identificare. În asemenea cazuri purificarea se definitivează imediat după
apariţia fructului şi dacă se constată impurităţi de tipul hibrizilor şi soiurilor străine se va avea în
vedere ca primele fructe să nu fie folosite pentru extragerea seminţelor şi să fie utilizate pentru
consum sau să primească o altă destinaţie.
La loturile de producere a seminţelor hibride, purificarea formelor parentale se va face înainte
de începerea lucrărilor de hibridare.
Purificarea culturilor se efectuează sub îndrumarea unui cadru tehnic bine pregătit, care să
cunoască foarte bine caracterele soiului care se înmulţeşte. Purificarea efectuată în câmp se
completează prin sortarea fructelor înainte de extragerea seminţelor iar la unele specii se face
alegerea la masă a seminţelor. Prin sortarea fructelor se înlătură acelea care prin formă, dimensiuni

16
şi culoare se deosebesc de media soiului (tomate, ardei, vinete). Alegerea la masă a seminţelor se
execută la verigile superioare din loturile de mazăre şi fasole de grădină, înlăturându-se seminţele
care prin caracterele lor se abat de la media soiului. Dintre măsurile tehnologice speciale amintim:
înlăturarea plantelor care emit tulpine florifere în primul an la speciile bienale (ceapă, praz, morcov,
pătrunjel, sfeclă roşie, ţelină, etc.); îndepărtarea umbelelor de ordinul IV şi V la morcov şi pătrunjel;
se copilesc lăstarii de la baza plantelor (legumele din grupa verzei).
La semincerii bienali se vor lua măsuri de îndepărtare a buruienilor de carantină şi a celor la
care seminţele sunt greu de separat de cele ale speciei cultivate (ceapă, praz, morcov, pătrunjel şi
ţelină). Limitarea numărului de fructe la vinete, ardei gras şi pepeni. Cârnitul plantelor de tomate
după 5 inflorescenţe etc.
Controlul calităţii seminţelor şi a materialului săditor legumicol are un rol deosebit în
asigurarea purităţii biologice, valorii culturale şi stării sanitare. Controlul se face de inspectorii
aprobatori, care pe baza controalelor efectuate, urmăresc aplicarea corectă a tehnologiilor specifice,
modul de efectuare a purificărilor biologice şi starea sanitară a culturilor. În final, conform legilor în
vigoare, pe baza controalelor în câmp şi analizelor de laborator, se eliberează actele de certificare,
circulaţie şi utilizare a seminţelor.
Primul control- obligatoriu la toate culturile (plante mame şi seminceri) se face cu 7-10 zile
înaintea înfiinţării culturii şi prin acesta se urmăreşte: stabilirea provenienţei seminţei şi materialului
săditor, pe bază de documente (registrul de selecţie conservativă, actul de garantarea autenticităţii,
certificatul de valoare biologică, certificatul de calitate etc.); verificarea amplasării culturilor
semincere, a rotaţiei şi distanţelor de izolare. Celelalte controale se fac diferenţiat pe specii sau
grupe de specii cu caractere biologice asemănătoare (tab. 6.50).
Dacă în timpul controalelor efectuate se constată că unele culturi nu îndeplinesc condiţiile
tehnice pentru categoria biologică corespunzătoare descendenţei, dar îndeplinesc condiţiile pentru o
categorie inferioară, se declasează la această categorie; în cazul în care culturile nu îndeplinesc
condiţiile minime pentru ultima categorie biologică admisă la însămânţare pentru specia respectivă
sau sămânţa nu are acte de provenienţă, culturile sunt puternic afectate de calamităţi, atacate de boli
şi dăunători supuşi măsurilor de carantină etc., atunci aceste culturi se resping, fără a se mai efectua
determinările de puritate biologică, stare sanitară etc.
Conform Legii 75/1995, în sistemul naţional de producere şi înmulţire a seminţelor se
folosesc următoarele categorii biologice de seminţe şi material săditor, în funcţie de descendenţă şi
de partenerii de calitate prevăzuţi în standarde:
Sămânţa amelioratorului (SA) este sămânţa produsă de ameliorator sau de menţinător sub
directa îndrumare a creatorului soiului sau hibridului, folosind selecţia conservativă sau alte metode
ştiinţifice specifice.

17
 Sămânţa amelioratorului este materialul iniţial de pornire pentru producerea seminţelor de
prebază, are caracterele cultivarului aşa cum au fost descrise în momentul înregistrării în Registrul
de stat şi în Lista oficială. Ea satisface cerinţele impuse de reglementările în vigoare privind
puritatea varietală pentru seminţele de prebază.
Sămânţa de prebază este sămânţa din toate descendenţele sau categoriile biologice dintre
sămânţa amelioratorului şi sămânţa de bază, care:
- a fost produsă sub directa responsabilitate a menţinătorului;
- a fost produsă din sămânţa amelioratorului sau din sămânţa de prebază în funcţie de
particularităţile biologice ale speciei şi a numărului de generaţii stabilit de creator;
- este destinată producerii de sămânţă de prebază sau de bază;
- satisface cerinţele impuse de reglementările în vigoare privind puritatea varietală şi valoarea
culturală specificate pentru seminţele de prebază.
În terminologia curentă, sămânţa de prebază poate fi echivalentul fostelor categorii biologice
de bază, superelită şi superelită liniile consangvinizate (câmp de menţinere), în cazul cartofului -
clonele A, B, C, D şi E.
Sămânţa de bază înseamnă sămânţa:
- produsă de către sau sub directa responsabilitate a menţinătorului;
- care a fost produsă din sămânţa de prebază;
- care este destinată producerii de sămânţă certificată;
- care satisface cerinţele impuse de reglementările în vigoare privind puritatea varietală,
germinaţia, etc., specificate pentru seminţele de bază.
În terminologia curentă, sămânţa de bază corespunde categoriei biologice de elită, linii
consangvinizate androsterile şi restauratoare de fertilitate sau hibrizi simpli, forme parentale
folosite pentru loturile de hibridare în vederea producerii seminţei comerciale (F1);
Sămânţa certificată . Este sămânţa (în cazul soiurilor) produsă direct din sămânţa de bază
pentru reînmulţiri sau pentru consum şi care satisface cerinţele impuse de reglementările în vigoare
privind puritatea varietală şi valoarea culturală, specificată pentru seminţele din categoria
„certificată”.
În cazul speciilor autogame este admisă şi producerea seminţelor certificate în generaţia I şi a
II-a. (C1 şi C2).
În terminologia curentă, sămânţa certificată corespunde categoriilor biologice:
- înmulţirea I (I1);
- înmulţirea a II-a (I2);
- hibrizi comerciali (F1) SC; HT; HD; hibrizi Top Cross, hibrizi între soiuri;
- soi sintetic;

18
 - soi multilinial;
Sămânţa standard este sămânţa care întruneşte următoarele condiţii:
- are suficientă identitate şi puritate a soiului;
- este prevăzută, de regulă, pentru producerea culturilor destinate conumului;
- este supusă unui control oficial efectuat în post control prin sondaj;
- satisface cerinţele impuse de reglementările în vigoare, privind valoarea culturală şi starea
sanitară a materialului de înmulţire din categoria biologică „certificată”.
Sămânţa liniei consangvinizată - material biologic genotipic identic, omogen şi stabil,
rezultat din autofecundare artificială, însoţită de selecţie în mai multe generaţii succesive.
Sămânţă hibridă - sămânţa obţinută în urma hibridării între linii, soiuri sau hibrizi, care în
prima generaţie asigură producţii mari datorită fenomenului de heterozis.
Hibrid simplu - prima generaţie rezultată din încrucişarea a două linii consangvinizate sau
două soiuri.
Hibrid simplu modificat - hibridul simplu la care unul din parteneri, de obicei forma mamă,
este obţinut prin încrucişarea a două linii strâns înrudite.
Hibrid dublu - prima generaţie rezultată din încrucişarea a doi hibrizi simpli.
Hibrid top-cross - prima generaţie rezultată din încrucişarea unei linii consangvinizate sau
hibrid simplu cu un soi cu polenizare liberă.
Hibrid triliniar - prima generaţie rezultată din încrucişarea unui hibrid simplu cu o linie
consangvinizată.
Sămânţă din verigi superioare - hibrizi simpli, forme parentale şi clone de cartofi libere de
boli virotice.
4.2.3. Categoriile biologice.
Lucrările de producere a seminţelor sunt strâns legate de procesul de ameliorare şi selecţie,
care au drept scop obţinerea a trei categorii biologice de sămânţă: superelită, elită şi comercială.
Sămânţa „Prebază”, produsă în staţiunile experimentale, se alege din loturi special
amenajate. Dintre plantele acestor loturi se aleg 1-5%, cele mai tipice şi foarte bine dezvoltate.
Sămânţa de „Bază” este următoarea verigă în cadrul schemelor. Ea rezultă din înmulţirea
seminţei superelita în urmă a numeroase lucrări de selecţie. Pentru elita se aleg în medie 15-30%
din plantele existente în câmpul de superelita.
Trebuie arătat că sămânţa elită şi înmulţirea ei reprezintă baza cultivării soiurilor de mare
valoare şi cu productivitate înaltă, fiind, de aceea supusă în procesul de producere şi condiţionare
unui control sever din partea organelor agricole specializate. Acest lucru se realizează prin acţiunea
de recunoaştere şi verificare a culturilor în perioada de vegetaţie după o anumită metodă. Numai pe
baza actului de recunoaştere, unde se arată că lotul seminţelor este autentic şi pur din punct de

19
vedere biologic, adică nu conţine plante din alte soiuri sau specii, ferma cultivatoare are dreptul să
valorifice sămânţa şi să primească compensările la valoarea înscrisă iniţial.

Sămânţa „Certificată” este rezultatul final al muncii de producere a seminţelor, ea fiind

livrată unităţilor cultivatoare. În acest caz, sămânţa devine comercială, originală a soiului.
4.3. Recoltarea, condiţionarea şi păstrarea seminţelor
Recoltarea seminţelor de plante legumicole, cuprinde câteva elemente distincte: stabilirea
momentului optim de recoltare; recoltarea plantelor semincere sau fructelor din care se extrag
seminţele; pregătirea semincerilor sau fructelor în vederea extragerii seminţelor; extragerea
seminţelor (Dumitrescu M., şi colab., 1977).
Momentul optim de recoltare se referă în principal la faza de vegetaţie a plantelor semincere,
la gradul de maturare a seminţelor, ca şi la timpul când se face recoltarea (momentul din zi) sau
starea vremii. Deoarece la marea majoritate a plantelor legumicole, diferenţierea mugurilor florali,
apariţia florilor, înfloritul, formarea fructelor şi a seminţelor şi maturarea acestora se eşalonează în
timp, trebuie acordată o atenţie deosebită stabilirii momentului optim de recoltare.
La speciile legumicole, la care maturarea seminţelor se face eşalonat, ideal este ca recoltarea
să se execute în mai multe reprize, pe măsură ce acestea ajung la maturitatea fiziologică, când
seminţele capătă caractere specifice (culoare, formă, mărime, greutate, consistenţă, etc.). La unele
specii apar caractere complementare care trebuie să se aibă în vedere la stabilirea momentului optim
de recoltare şi anume: uscarea frunzelor şi a tulpinilor (mazăre, fasole), uscarea cârceilor (pepeni
verzi), apariţia aromei specifice (pepeni galbeni, morcov) etc. La majoritatea culturilor semincere
de plante legumicole recoltarea se face manual, în mai multe etape. În condiţiile producerii unor
cantităţi mari de seminţe recoltarea se face mecanizat. În acest caz momentul optim al recoltării se
stabileşte astfel încât să se prevină pierderile prin scuturare şi reducerea valorii culturale a
seminţelor (se recomandă când aroximativ 10% din totalul seminţelor de pe fiecare plantă au ajuns
la maturitatea fiziologică).
Fructele din care urmează să se extragă seminţele se recoltează pe măsură ce acestea au ajuns
la maturitatea fiziologică. În cazul unor specii care prezintă mare pericol de scuturare (varză,
mazăre, ceapă, pătrunjel etc.) recoltarea semincerilor se va face pe cât posibil dimineaţa pe rouă,
către seară sau chiar noaptea (pe lună), evitându-se perioada cu arşiţă din timpul zilei, când este
favorizată scuturarea seminţelor.
Recoltarea plantelor semincere sau a fructelor se efectuează în mod diferit, în funcţie de
particularităţile acestor culturi şi de tehnologia aplicată. Se disting două grupe mari de culturi
legumicole producătoare de seminţe, privind modul de recoltare şi anume: o grupă la care se
recoltează plantele semincere, urmând ca extragerea seminţelor să se facă prin treierat (speciile care

20
aparţin familiilor botanice: Leguminosae, Umbelliferae, Liliaceae, Chenopodiaceae, Cruciferae) şi o
altă grupă de culturi de la care se recoltează fructele şi apoi se extrag seminţele (familiile
Solanaceae şi Cucurbitaceae). La spciile din prima grupă recoltarea se poate face prin tăierea
tulpinilor (mazăre, fasole etc.) sau numai prin detaşarea inflorescenţelor cu o mică porţiune din
tulpina floriferă (ceapă, praz, morcov, pătrunjel, ţelină, păstârnac etc.). După recoltare materialul
semincer se lasă să se usuce. Uscatul inflorescenţelor se face pe folii de polietilenă pentru a evita
pierderea seminţelor. Plantele care au fost recoltate prin tăierea tulpinilor se usucă în grămezi sau
brazde în câmp. Uscarea se poate face şi în condiţii artificiale, folosindu-se în acest scop construcţii
şi mijloace tehnice speciale (şoproane închise cu plasă de sârmă, dotate sau nu cu ventilatoare, sau
hale dotate cu aparatură şi utilaje moderne pentru extragerea, uscarea şi condiţionarea seminţelor).
Mazărea şi fasolea se treieră cu batozele sau combinele de cereale adaptate în acest scop.
Semincerii de plante legumicole din grupele pentru rădăcini şi a verzei, de ceapă, praz, spanac
etc.se treieră cu batoze speciale pentru seminţe mici, de tip „Saima” sau, în lipsa acestora, cu
batozele şi combinele pentru cereale.
În privinţa culturilor din cea de a doua grupă se recomandă ca fructele să se recolteze la
maturitatea fiziologică, în nici un caz mai devreme de a ajunge în faza de pârgă, urmând ca
desăvârşirea maturării să se realizeze în continuare, după recoltare. La această grupă, recoltarea
mecanizată se efectuează atunci când aproximativ 80% din fructe au ajuns la maturitatea fiziologică
deplină.
Pregătirea semincerilor sau a fructelor în vederea extragerii seminţelor constă în
asigurarea condiţiilor necesare pentru perfectarea procesului de maturare a tuturor seminţelor şi
pentru finisarea proceselor de uscare a inflorescenţelor (ceapă, praz, morcov, pătrunjel, păstârnac,
ţelină etc.), a fructelor (fasole, bame, mazăre, varză, ridichi, conopidă, gulii etc.) sau pentru
macerarea placentei fructelor în care se află fixate seminţele astfel ca acestea să poată fi extrase
uşor. Despre pregătirea inflorescenţelor şi a fructelor uscate s-a vorbit la recoltarea acestora.
Pregătirea fructelor cu pulpa suculentă constă în curăţirea lor prin spălare şi, în unele cazuri, trebuie
realizată macerarea lor. Aceasta se obţine trecând fructele prin tocători obişnuite acţionate mecanic.
Ceea ce rezultă se amestecă cu apă şi se lasă astfel să se macereze. Când se constată declanşarea
procesului de fermentaţie se trece la extragerea seminţelor.
Extragerea seminţelor din fructele cu pulpa suculentă se poate efectua mecanizat cu
ajutorul unor maşini şi dispozitive instalate şi folosite în ordinea impusă de fluxul tehnologic
(dispozitive de spălat fructe, pasatrice, instalaţii de spălat seminţe, centrifuge pentru preuscarea
seminţelor, uscătoare electrice rotative etc.). La ardei, extragerea seminţelor se face manual, prin
tăierea receptacului, iar separarea seminţelor de pe receptacul se poate efectua cu ajutorul triorului

21
pentru arpagic. La vinete, pepeni verzi şi castraveţi, seminţele se pot extrage cu ajutorul maşinilor
de tip Semlac sau Işalniţa, iar pentru separarea lor se folosesc pasatrice obişnuite.
Asigurarea purităţii fizice a seminţelor se poate realiza prin următoarele măsuri: alegerea
corectă a momentului de recoltare şi reglarea corespunzătoare a maşinilor de recoltat, treierat sau
extras; sortarea mecanică a seminţelor; sortarea manuală (când este strict necesar); evitarea
amestecării mecanice a seminţelor.
Pentru cantităţi mari de seminţe se folosesc maşini speciale pentru sortat şi calibrat care
înlătură corpurile străine şi separă seminţele de legume, pe mărimi cu ajutorul unor site (Sortex
oscilator, Petkus) sau prin intermediul unui curent de aer (Sortex pneumatic) sau folosind ambele
metode (Super Petkus). Alegerea seminţelor de mazăre şi fasole după culoare se efectuează cu o
maşină electronică prevăzută cu şase celule fotoelectrice (Sortex electronic) care separă şi elimină
seminţele de altă culoare decât cea specifică soiului, precum şi seminţele pătate parţial datorită
atacului de boli sau alte cauze.
Condiţionarea seminţelor se execută de către producători sau de către societăţile comerciale
care se ocupă cu valorificarea seminţelor.
După uscare şi condiţionare seminţele de plante legumicole sunt pregătite pentru livrare în
ambalaje confecţionate din hârtie sau carton (plicuri pungi sau cutii) sau pot fi ermetice,
confecţionate din tablă inoxidabilă (cutii închise ermetic) sau din staniol (plicuri sau pungi mici).
Seminţele astfel ambalate se păstrează în depozite special amenajate sau magazii uscate, bine
aerisite, dezinfectare şi deratizate în prealabil.
În momentul păstrării seminţele trebuie să aibă o umiditate de 9-13% în funcţie de specie.
În construcţiile în care se păstrează seminţele temperatura trebuie să fie de 12-16°C şi
umiditatea relativă 55-75%.
4.4. Păstrarea seminţelor
Depozitarea seminţelor în condiţii optime are o mare importanţă, deoarece permite să se
menţină în stare perfectă materialul biologic şi să se facă rezerve sigure în vederea comercializării
judicioase.
Din cercetările făcute reiese că, pentru a realiza parcurgerea proceselor fiziologice în sămânţă,
la fiecare specie trebuie asigurat un regim anumit de temperatură şi umiditate în sol. Astfel, la
seminţele de ceapă cu un conţinut în apă de 12% păstrate la o temperatură de 27°C, germinaţia se
reduce în trei săptămâni de la 94% la 82%. Aceleaşi seminţe cu un conţinut în apă numai de 9%, dar
păstrate la o temperatură de 10°C timp de trei săptămâni, nu îşi pierd germinaţia.
Fondul de seminţe pentru 2-3 ani se păstrează în depozite speciale şi dacă nu se respectă
normele de conservare, ele îşi pot pierde însuşirile. Dacă sămânţa şi-a pierdut facultatea germinativă
sau a trecut termenul de vârstă, ea nu mai poate fi folosită. Sunt cazuri când puritatea seminţei este

22
scăzută faţă de normele în vigoare; în acest caz, producătorul este plătit la calitatea respectivă,
realizând astfel beneficii mai scăzute faţă de cele planificate

Depozitarea seminţelor se face în magazii sau depozite curate, uscate, bine aerisite,
dezinfectate şi deratizate în prealabil. În condiţii de păstrare obişnuite, seminţele de legume se
păstrează bine la temperatură de 12-16 grade Celsius şi o umiditate atmosferică de 55-75%, în
condiţiile asigurării unei aerisiri corespunzătoare. În condiţii obişnuite de păstrare, durata în timp în
care seminţele de legume îşi menţin viabilitatea (puterea de a încolţi) variază astfel: mazăre,
păstârnac, praz = 1-2 ani; morcov, pătrunjel, ceapă = 2-3 ani; tomate, ardei, salată, varză = 3-5 ani;
castraveţi, pepeni = 5-7 ani.
Păstrarea seminţelor de legume în bune condiţii este influenţată şi de natura ambalajelor care
se folosesc în acest caz . Pentru ambalarea probelor mici de seminţe se folosesc mai multe tipuri de
ambalaje, ca: saci din iuta căptuşiţi sau necăptuşiţi, saci din bumbac, hârtie şi polietilenă.
Se admite folosirea lor pentru o perioadă mai îndelungată de timp. În păstrarea seminţelor cele
mai bune rezultate le-au dat cutiile de carton căptuşite sau necăptuşite cu plastic şi cutiile din metal
şi plicurile din foiţă de aluminiu sau hârtie.

23
 BIBLIOGRAFIE
1. PETRESCU, C. Asigurarea seminţelor de calitate superioară pentru legumele cultivate în
câmp, în „Horticultura”, 1996.
2. RĂDOI ,V., și colab.. Soiul în cultura legumelor, în „Horticultura”, , 1996.
3. STAN, N. Legumicultura generală, Atelier poligrafic, Institutul Agronomic Iaşi, 1992.

24