Combaterea buruienilor în sistemul de agricultură ecologică .

Buruienile reprezintă plante pe care nu le dorim în culturile agricole şi pot constitui o

problemă serioasă în cadrul sistemului de agricultură ecologică, deorece combatarea chimică este
interzisă. Ele pot produce pagube, atât cantitative cât şi calitative asupra recoltelor, concurând
plantele de cultură pentru apă, elemente nutritive sau lumină. Totodată, buruienile sunt cele care
pot fi gazde pentru diverşii agenţi patogeni sau pentru dăunătorii prezenţi în culturi, iar unele pot
fi chiar toxice (zârna).
Controlul buruienilor în sistemul de agricultură ecologică se realizează printr-o serie de
măsuri care integrează atât măsuri preventive, cât şi măsuri curative şi biologice.
I. Măsurile preventive au drept scop impiedicarea apariţiei şi răspândirii buruienilor. Din
cadrul acestor măsuri pot fi enumerate:
1. Carantina fitosanitară
 se referă la unele norme şi convenţii internaţionale care prevăd controlul tuturor
transporturilor de produse agricole şi interzicerea exportului, importului sau a tranzitului
acelor loturi care conţin anumite specii dăunătoare (seminţe de buruieni, germeni patogeni,
ouăle şi larvele sau adulţii unor insecte), socotite drept periculoase. Reglementările sunt
îmbunătăţite periodic, de regulă prin lărgirea listei (Toncea I. Stoianov R, 2002).
2. Asolamentul şi rotaţia culturilor
 unele specii de buruieni, specifice unor culturi, pot fi combătute prin rotaţie, ceea ce
conduce la apariţia dezvoltării unor buruieni problemă într-un număr mai mic şi se evită
astfel înmulţirea lor exagerată, aşa cum se întâmplă în cazul monoculturii sau a culturii
repetate.
3. Aplicarea de îngrăşăminte şi amendamente
 pot contribui, de asemenea, la micşorarea numărului de buruieni. Astfel, există specii de
buruieni care se dezvoltă la o reacţie a solului acidă (coada calului, piciorul cocoşului,
măcrişul mărunt), iar altele la o reacţie acidă (peliniţa, păpădia, cicoarea, zămoşiţa). De
asemenea, gunoiul de grajd aplicat direct culturii, conţine un număr mare de seminţe de
bururieni ce şi-au păstrat capacitatea de germinaţie, deci se poate îmburuiena şi mai mult
cultura. În aceste condiţii, se recomandă aplicarea de amendamente care pot corecta reacţia
solului şi îngrăşământ organic bine fermentat sau compost.
 4. Lucrările solului
 pot de asemenea influenţa gradul de îmburuienare. Prin efectuarea de arături adânci se
crează condiţii propice de epuizare a rădăcinilor sau seminţelor de buruieni deoarece
acestea sunt lipsite de oxigen şi mor. Efectuarea de lucrări după arat şi până în momentul
semănatului poate contribui la reducerea numărului de buruieni. Acestea se combat mai
uşor dacă sunt în primele faze de vegetaţie şi nu ajung la maturitate să fructifice sau să
dezvolte organe de înmulţire vegetative.
5. Material biologic certificat şi condiţionat.
 pentru semănat şi plantat este necesar ca se utilizeze material biologic certificat. Acesta
reprezintă o garanţie a purităţii biologice şi a faptului că materialul este condiţionat, adică
nu prezintă în componenţa sa seminţe de buruieni care pot deveni surse de îmburuienare a
culturii.
6. Semănatul în epoca optima
 orice abatare de la epoca optimă de semănat poate duce la obţinerea unor densităţi
nesatisfăcătoare a culturilor, la un răsărit neuniform, cu goluri, care poate favoriza apariţia
buruienilor. Un covor vegetal bine încheiat, cu plante viguroase şi bine dezvoltate care pot
lupta cu buruienile pentru factorii de vegetaţie, poate duce la înăbuşirea buruienilor, şi la
micşorarea numărului acestora.
7. Distrugerea focarelor de buruieni de pe terenurile necultivate
 această metodă este foarte importantă deoarece terenurile necultivate pot fi surse de
răspândire şi de apariţie a buruienilor. Marginile de lanuri, de drumuri, taluzurile, canalele
de irigaţii, zonele limitrofe perdelor de protecţie sau a pădurilor pot constitui surse reale de
îmburuienare. Acestea sunt totodată şi locuri pentru a fi asigurată biodiversitatea şi areale
pentru speciile de faună utilă. De aceea, conform cerinţelor agriculturii ecologice, pentru
combatere trebuie să se ţină cont şi de aceste aspecte, şi se recomandă a fi distruse doar
speciile de buruieni problemă.
8. Curăţirea maşinilor agricole înainte de schimbarea parcelei
 acest lucru se impune pentru a nu impurifica sămânţa destinată semănatului cu seminţe de
buruieni, precum şi evitarea transportului acestora de la o parcelă la alta.
 II Măsuri curative. Prin aceste metode sunt ţinute sub control buruienile deja apărute în
cultură. Din cadrul acestor măsuri se pot distinge următorele:
1. Metode fizico-mecanice
2. Metode biotehnice
3. Metode biologice
4. Metode genetice
5. Metode biochimice
6. Metode biodinamice
7. Metode fizico-chimice
Din cadrul acestor măsuri se remarcă combaterea manuală, mecanică, termică şi prin
inundare a buruienilor.
Una dintre măsurile utilizate în mod frecvent în tehnologiile de cultură ale plantelor
medicinale şi aromatice o constituie plivitul manual. Acesta presupune îndepărtarea buruienilor
prin smulgere din cultură, cu rădăcină pentru a fi evitată prinderea la loc a acestora.
Plivitul cu oticul sau săpăliga reprezintă o lucrare ce se poate folosi mai ales la culturi
semănate în rânduri dese şi la care plivitul manual nu mai este posibil. Buruienile sunt tăiate la 1-
3 cm de la nivelul solului, şi îndepărtate, fiind evitate pe cât posibil rănirea sau călcarea plantelor.
Prăşitul cu sapa (manual) reprezintă o lucrare frecvent întâlnită în culturile de plante
medicinale şi aromatice. Aceasta se execută cu ajutorul unei sape, care taie şi distruge buruienile,
dar mai contribuie şi la afânarea solului, la distrugerea crustei, la îmbunătăţirea condiţiilor de
aerare, temperatură şi umiditate de la nivelul solului. De obicei, numărul praşilelor poate fi de 1-
3, dar se poate face ori de câte ori este necesar, în funcţie de specia de plantă sau de condiţiile
climatice.
Cositul este, de asemenea, o lucrare prin care sunt îndepărtate buruienile înainte de a forma
seminţe, cu ajutorul unei coase. Se recomandă a se efectua pentru combaterea buruienilor de la
marginea lanurilor, a drumurilor, de pe pajişti, sau în golurile din culturi.
Plivitul mecanic se execută de obicei cu o grapă cu colţi reglabili sau cu sapa rotativă, când
plantele şi-au format sistemul radicular, solul este reavăn, iar buruienile sunt răsărite.
 Prăşitul mecanic se poate face cu un cultivator sau cu o prăşitoare cu tracţiune animală,
care acţionează între rândurile de plante. Lucrarea se poate executa de 2-3 ori pe rând, în funcţie
de gradul de îmburuienare, de condiţiile pedoclimatice.
Combaterea termică este utilizată de către agricultori pe suprafeţe mici şi se bazează pe
folosirea flăcării dată de un arzător al unei butelii de aragaz. Buruienile care au răsărit, sau cele în
curs de apariţie, sunt distruse din stratul superficial de sol. Acesta practică este total diferită de
arderea miriştii care este interzisă conform principiilor agriculturii ecologice.
III. Metode biotehnice
1. Mulcirea solului
 datorită proprietăţilor buruienilor de a rămâne inactive la absenţa luminii, una dintre
metodele utilizate pentru combaterea buruienilor este mulcirea solului. Această practică
foloseşte: paie, resturi vegetale, frunze, rumeguş, compost, pentru a acoperi solul. Uneori
se mai utilizează şi mulcirea cu folie de plastic, de culoare închisă. Fără lumină buruienile
dispar, şi totodată este conservată mai bine apa în sol şi sunt protejate activitatea
microorganismelor.
2. Pregătirea terenului pe întuneric sau cu utilaje acoperite
Unii cercetători recomandă ca pregătirea terenului pentru semănat să se facă noaptea,
pentru că unele seminţe de buruieni sunt inhibate de absenţa luminii şi nu mai germinează. Se mai
recomandă de asemenea, acoperirea utilajelor de arat şi de pregătire a patului germinativ cu prelate
de culoare închisă, astfel încât buruienile să nu ia contact cu lumina.
IV Metoda provocaţiei (forţarea germinaţiei seminţelor)
Această metodă, recomandată de literatura de specialitate, se referă la faptul că, seminţele
de buruieni sunt stimulate să germineze şi să răsără şi apoi sunt distruse cu o lucrare superficială
cu grapa cu discuri, apoi încorporate sub arătură. Acesta se execută în afara perioadei de vegetaţie
a culturilor şi mai este cunoscută sub numele de dezmiriştit.
V. Metoda epuizării
Principiul acestei metode constă în distrugerea buruienilor perene, care se înmulţesc prin
seminţe sau organe vegetative şi care îşi reiau vegetaţia pe baza rezervelor de materii organice din
sol şi prin discuiri repetate sunt epuizate substaţele de rezervă şi astfel nu mai poată fi reluată
vegetaţia.
 VI. Metode biologice
Combaterea cu ajutorul insectelor se bazează pe utilizarea unor specii de insecte pentru a
distruge buruienile. Acestă metodă este mai puţin utilizată deoarece pot apărea dezechilibre
ecologice.
Combaterea cu ajutorul ciupercilor fitopatogene are la bază proprietatea unor buruieni de
a fi distruse de unii agenţi patogeni. Ca de exemplu: combaterea pălămidei (Cirsium arvese) cu
ajutorul ruginii Puccinia punctiformis (Slovoski şi col., 1998), precum şi combaterea cruciuliţei
(Senecio vulgaris) cu ajutorul ciupercii Puccinia lagenophorae (Ionescu, 2001).
Combaterea alelopatică
Conform Dicţionarului botanic (C.Vaczy, 1980), alelopatie înseamnă „influenţa reciprocă
asupra dezvoltării plantelor care cresc alături”. Deci, prin fenomenul de alelopatie, plantele
interacţiunează şi eliberează în mediu anumite substanţe rezultate ale metabolismului (substanţe
alelopatice), care pot avea acţiune intraspecifică sau interspecifică. Ca expresie a relaţiilor
intraspecifice amintim unele fenomene cu impact asupra produţiei şi calităţii acesteia: autorărirea
până la dispariţia temporară a culturii (ex. Muşăţel), depresiunea continuă a recoltei în cazul
monoculturii, care culminează cu mult mult discutata „oboseală a solului”, cunoscută şi sub
numele de „autotoxiciate” sau „autopoluare” (Toncea I., Stoianov R., 2002).
VII. Metode biodinamice
Aceste metode au la bază principiile conceptului de agricultură biodinamică iniţiat în 1924
de către Rudolf Steiner. Conform acestor principii apariţia noilor buruieni este inhibată de
introducerea în sol a cenuşii obţinute din arderea propriilor seminţe. Se recomandă, de asemenea,
şi alte tehnici practice cum ar fi: obţinerea de cenuşă prin arderea seminţelor şi diluarea ei cu nisip
sau pământ uscat în părţi egale şi apoi împrăştierea pe sol uniform în vetrele de unde au fost
recoltate seminţele.
 Bibliografie

1. AGROTEHNICA – T. Onisie, G. Jitareanu, 2000. Edit. “Ion Ionescu de la Brad” Iasi,

ISBN 973-8014-3-2
2. AGROTEHNICA TERENURILOR ARABILE – C. Ailincai, 2007. Edit. “Ion Ionescu de
la Brad” Iasi, ISBN 978-973-7921-98-7
3. METODE DE ANALIZA UTILIZATE IN LABORATORUL DE FIZICA A SOLULUI
Elisabeta Dumitru, Irina Calciu, Vera Carabulea, Andrei Canarache, 2009. Edit. Sitech
Craiova. ISBN 978-606-530-752-0
4. AGROTEHNICA – M. Berca, 2011. Edit. Ceres, Bucuresti, ISBN 979-973-40-0899-5
5. Revista „Cercetari agronomice în Moldova”, 2000 – 2013, USAMV Iasi, ISSN 0379 –
5837
6. Revista „Soil & Tillage Research”, 2008 – 2013, Elsevier, ISSN 0167 - 1987