UNIVERSITATEA DE ȘTIINŢE AGRONOMICE ŞI

MEDICINĂ VETERINARĂ DIN BUCUREŞTI

FACULTATEA DE HORTICULTURĂ
ANUL III - ID, 2018-2019

LEGUMICULTURA GENERALA
Prof. univ. dr. Gheorghita Hoza

RELAŢIA PLANTELOR
LEGUMICOLE CU LUMINA

STUDENT
MIHAI GALAFTION
 CUPRINS

1) Rolul luminii şi importanţa fiziologică..................................................................3

2) Condiţiile de lumină in ţara noastra..................................................................... 6
3) Clasificarea plantelor legumicole după intensitatea luminoasa minimă..............7
4) Clasificarea plantelor legumicole după durata perioadei de iluminare...............8
5) Reacţia plantelor legumicole la calitatea luminii..................................................9
6) Cerinţele plantelor legumicole la lumină în funcţie de fenofaze.........................10
7) Optimizarea regimului de lumina........................................................................11
8) Bibliografie...........................................................................................................12

2
 1) Rolul luminii şi importanţa fiziologică
Lumina este factorul principal pentru desfăşurarea fotosintezei, fără ea procesul nu mai
are loc. Ea participa la desfăşurarea fazei de lumina a fotosintezei când are loc conversia energiei
luminoase în energie biochimică. De asemenea, lumina declanşează procesul de sinteză a
enzimelor care participa la fotosinteză (RuBisCO) şi sinteza clorofilei.
Frunzele plantelor verzi nu folosesc toată energia luminii care cade pe suprafaţa lor. 20%
din această energie este reflectată de pe frunze iar circa 10% străbate frunza fără a fi absorbită.
Deci din lumină care cade pe suprafaţa lor, frunzele absorb aproximativ 70% utilizând în
fotosinteză doar 1%. Restul de 20% ridica temperatura frunzelor cu maxim 1-2oC peste
temperatura ambiantă iar 49% este eliminată din frunze prin fluorescentă.1
În afară de faptul că intervine în declanşarea proceselor ce duc la mărirea gradului de
deschidere a stomatelor determinând difuzia gazelor, deci efectul indirect, lumina intervine
asupra fotosintezei în mod direct prin valoare intensităţii sale, prin calitatea sa şi prin acţiunea pe
care o manifestă asupra procesului de transpiraţie foliara la unele specii.
Diferenţele dintre speciile heliofile şi ombrofile se manifesta sub aspectul intensităţii
luminoase minime la care începe asimilaţia CO2. La cele heliofile începe la 80-100 lucşi şi numai
8-10 lucşi în cazul plantelor ombrofile. Totuşi, când vine vorba de o intensitate minimă a luminii
pentru a începe fotosinteza cel mai important este punctul de compensaţie a fotosintezei fata de
lumină, adică intensitatea luminii la care procesul decurge cu aceeaşi intensitate ca şi respiraţia.
La plantele ombrofile acest punct este situat la iluminări mai mici de circa 100 lucşi sau chiar
mai puţin iar la plantele heliofile la iluminări mai mari de aproximativ 700 lucşi. La acest nivel,
fotosinteza este în echilibru cu respiraţia, iar planta stagnează în creştere, întrucât nici nu câştigă
şi nici nu pierde substanţă organică.
La frunzele tinere, punctul de compensaţie are valori mai mari, datorită unei respiraţii
mai intense comparativ cu frunzele bătrâne. La temperaturi scăzute, punctul de compensaţie se
deplasează spre intensităţi mai slabe de lumină întrucât scade mult intensitatea respiraţiei. La
culturile cu densitate mare, pentru o productivitate maximă a fotosintezei este necesar să se
asigure că frunzele cele mai umbrite, situate la baza plantei, să fie expuse la o intensitate
luminoasă deasupra punctului de compensaţie. În caz contrar, consumul este mai intens decât
acumularea de substanţe organice, iar frunzele pier lent prin inaniţie.

1
Faur A., Ianovici Nicoleta, Practicum de Fiziologie vegetală, Ed. Mirton, Timişoara, 2004, p. 46.

3
 Alte diferenţe între speciile heliofile şi ombrofile se manifesta în funcţie de intensitatea
luminoasă maximă la care are loc fotosinteză. La plantele heliofile care cresc în climatul
temperat există o relaţie de proporţionalitate directă între intensitatea proceselor fotosintetice şi
intensitatea luminii până la 50.000 lucşi. Peste această limită are loc o plafonare a activităţii
fotosintetice, cu valori de asimilare maximă până la 100.000 lucşi. La o intensitate luminoasă
mai mare de 100.000 lucşi începe inhibarea fotosintezei, astfel că la 140.000 lucşi procesele
asimilatoare încetează total.
În condiţiile din zona temperată, intensitatea luminii variază în limite foarte largi,
ajungând la 100.000 lucşi în mijlocul zilelor de vară şi numai câţiva lucşi în nopţile cu lună
plină. Între aceste limite, intensitatea luminii depinde de grosimea stratului de aer străbătut,
precum şi de prezenţa norilor din atmosferă, care reţin razele de lumină, îndeosebi radiaţiile AIV,
cu lungimi de undă mai mici.
La plantele heliofile, intensitatea fotosintezei creşte în relaţie directă cu cu intensitatea
luminii până la 1/5 din lumină solară maximă, urmează apoi o creştere mai lentă până la jumătate
din lumină directă, după care se plafonează. Atingerea plafonului maxim în activitatea
fotosintetică se realizează atunci când cloroplastele sunt suficient iluminate.
La o iluminare excesiv de puternică, peste pragul de adaptabilitate, sunt vătămate
cloroplastele, enzimele şi pigmenţii, începând procesele de distrugere a acestora. Această situaţie
are loc când se muta plantele dintr-o seră cu lumină redusă în câmp deschis une avem lumină
solară directă.
Între plantele heliofile şi cele ombrofile există diferenţe de reacţie faţă de intensitatea de
lumină, explicate prin unele deosebiri anatomice şi morfologice. Plantele heliofile au frunze mai
groase, cu mai multe stomate, cu ţesut palisadic mai bine dezvoltat, cu două, trei straturi de
celule, reţea deasă de nervuri, celule mici, cloroplaste mai mici, cantitatea de clorofilă mai
redusă, cu un raport mai mic între pigmenţii verzi şi cei galbeni.
La frunzele plantelor ombrofile, celulele palisadice sunt mai scurte şi dispuse pe un
singur strat, astfel că iluminarea cloroplastelor se poate realiza la o intensitate mai redusă a
luminii incidente. În cazul plantelor ombrofile, cele găsite în desişuri şi păduri, precum şi
plantele ornamentale din apartamente, atingerea plafonului fotosintezei maxime are loc la 1/8 -
1/10 din lumină solară directă, adică circa 10.000-12.000 lucşi.

4
 Pe lângă intensitate mai este importanta să înţelegem cum compoziţia spectrală a luminii
influenţează fotosinteză. În spectrul de emisie al radiaţiilor solare valorile maxime ale energiei
radiaţiilor totale (directe şi difuze) în lipsa norilor revine domeniilor verde şi verde-albastru.
Cercetările experimentale au demonstrat că procesul de fotosinteză la majoritatea plantelor
terestre are loc mai intens pentru domeniile roşu şi indigo-violet ale spectrului luminii vizibile.
Radiaţiile de lumină din spectrul vizibil, cu lungimi de undă între 400 şi 700 nm, sunt
absorbite în proporţie de 70%, iar restul de 30% se reflectă sau străbate frunza. Intensitatea
fotosintezei şi tipul de substanţe organice sintetizate depind de calitatea luminii absorbite de
frunze.
Din experimente s-a constatat că în condiţii de lumină roşie se acumulează cea mai mare
cantitate de biomasă uscată. Prin absorbţia radiaţiilor ROG cu lungimi de undă mai mari plantele
sintetizează mai multe glucide, iar prin absorbţia radiaţiilor AIV cu lungimi de unda spre
minimul spectrului vizibil se intensifică sinteza substanţelor proteice. Radiaţiile verzi sunt cele
mai slab absorbite. Această particularitate poate fi folosită la plantele cultivate în lumină
artificială din spaţiile protejate modificând conţinutul în glucide sau proteine în funcţie de
îmbogăţirea luminii cu radiaţii roşii sau albastre.
În practică horticolă este folosită şi lumina monocromatică. În serele cu geamuri colorate
în roşu şi albastru sau în solariile acoperite cu folii de material plastic, care au fluorescenţă roşie-
albăstruie, asigurând şi ceilalţi factori de vegetaţie la niveluri optime, se pot obţine producţii
sporite de plante legumicole.
Expunerea la radiaţii infraroşii, cu lungimi de undă peste 750 nm, are efecte dăunătoare
dacă sunt absorbite de frunze, deoarece se transformă în căldură şi intensifică transpiraţia în mod
excesiv. S-a observat că acţiunea radiaţiilor infraroşii din domeniul 730-1200 nm este
determinată de absorbţia slabă a acestora de către plante (doar câteva procente).
Radiaţiile ultraviolete micşorează transportul de electroni în ciclurile fotosintezei, inhibă
reacţiile fotosintetice, chiar la stadiile incipiente ale fotosintezei. Pe lângă micşorarea intensităţii
procesului de fotosinteză, au efect deprimant asupra creşterii, dezvoltării şi înfloririi, iar la
fluxuri mari de radiaţii ultraviolete plantele pier.
În natură se constată că la diferite ore din zi variază proporţia radiaţiilor de lumină în
raport cu unghiul de incidenţă a razelor faţă de orizontală locului. În orele dimineţii sau spre
seară creşte procentul radiaţiilor roşii, iar cu cât unghiul de incidenţă este mai apropiat de 90 o

5
(spre prânz) creşte procentul radiaţiilor cu lungime de undă scurtă (ultraviolet, violet, indigo,
albastru).
Un rol deosebit în fotosinteză îl are poziţia sursei de lumină în raport cu suprafaţa
frunzelor. De exemplu, plantele cu frunzele ce cresc aproape vertical, practic nu acumulează
energia solară la amiază. Pentru astfel de plante cele mai eficiente sunt razele solare incidente
oblic. În orele de seară înainte de apusul Soarelui radiaţiile oranj-roşii predomină în spectrul
luminii solare fata de cele albastru-violet. Totuşi, în aceste ore aparatul de fotosinteză al plantelor
funcţionează din plin datorită acţiunii altor factori fizici. Astfel, în orele de seară, temperatura
mediului înconjurător este înaltă, frunzele majorităţii plantelor sunt dispuse perpendicular în
raport cu razele solare incidente, acestea din urmă fiind mai eficiente pentru fotosinteză.2
Durata totală de iluminare este direct proporţională cu cantitatea totală de fotoasimilate
produse. Pe lângă o durată mai mare de iluminare s-a observat că o expunere la lumină
intermitentă sporeşte cantitatea de asimilate în comparaţie cu expunerea la o lumină continua. De
asemenea, plantele expuse la lumina slabă pentru o perioadă mai mare de timp au o fotosinteză
mai productivă fata de plantele expuse la lumina puternică pentru o perioadă mai scurtă de timp.3
2) Condiţiile de lumină in ţara noastra
Cerinţele plantelor legumicole faţă de lumină sunt legate de condiţiile în care acestea s-au
format şi au evoluat, iar cunoaşterea acestora este necesară pentru conducerea corespunzătoare a
culturii (alegerea soiurilor şi hibrizilor, alegerea terenului, întocmirea programului de folosire
intensivă a terenului prin culturi asociate, succesive, intercalate, îmbunătăţirea însuşirilor
organoleptice ale părţilor comestibile la unele plante legumicole prin împiedicarea pătrunderii
luminii etc.).
Condiţiile de lumină din ţara noastră sunt prielnice pentru cultura legumelor, atât în câmp
cât şi în spaţii protejate. Cea mai mare cantitate de lumină se înregistrează vara, iar cea mai mică
iarna, fiind influenţată de: durata de strălucire a soarelui, gradul de nebulozitate, unghiul de
incidenţă a razelor solare. La culturile legumicole efectuate în sere, când cantitatea de lumină
este insuficientă, se asigură suplimentarea acesteia prin diverse mijloace pentru a asigura
desfăşurarea proceselor metabolice.

2
Andronic I., Maria Frunză, V. Diuşciac, Unele aspecte fizice ale fotosintezei. Publicat in Fizica şi tehnologii
moderne, vol V, R. Moldova, 2007, p. 1-7.
3
Delian E., Fiziologia plantelor, Ed. Ex Terra Aurum, București, 2016, p. 195.

6
 Durata de strălucire a soarelui este de 2.280 - 2.500 ore pe litoral şi în Delta Dunării,
2.000 ore în Câmpia Română şi de Vest şi sub 2.000 ore în Podişul Transilvaniei, ceea ce
influenţează direct numărul zilelor senine.4
Datorită amplasării la malul mării Judeţele Constanţa şi Tulcea au valoarea radiaţiei
luminoase cea mai mare din ţara, asigurand condiţii optime pentru amplasarea solariilor şi
serelor. Valoarea radiaţiei zilnice in sere este influenţată de perioada anului - noiembrie ,
decembrie, ianuarie, februarie, fiind lunile cu cele mai mici valori, apoi de natura materialului de
acoperire a serelor, cea mai buna fiind sticla.
La noi in ţara, datorita aşezării geografice, din valoarea totala a radiaţiei solare, vara se
inregistreaza 40-42%, primavara 29-31%, toamna 18-20%, iar iarna numai 9-10%.
3) Clasificarea plantelor legumicole după intensitatea luminoasa minimă
Cunoaşterea nivelului minim al intensităţii luminii de la care începe activitatea
fiziologică pentru fiecare specie are importanţă la alegerea zonelor de cultură, a epocii lor de
înfiinţare a culturilor în câmp şi sere, a speciilor în culturile asociate şi aplicarea unor lucrări de
îngrijire. După aceste criterii plantele legumicole se clasifica astfel:
- Pretenţioase la lumină, necesita minim 8000 de lucşi pentru a declanşa procesele
fiziologice de creştere şi dezvoltare: tomate, ardei, vinete, bame, fasole, castraveţi, pepeni
galbeni, pepeni verzi, etc.
- Mediu pretenţioase la lumina necesita minim 4000-6000 de lucşi: morcov, pătrunjel,
ţelina, varzoase, salată, spanac, ridichi.
- Putin pretenţioase la lumina necesita 2000-3000 lucşi: plante perene, ceapă verde,
usturoiul verde, sfecla pentru frunze, măcrişul.
- Nepretenţioase faţă de lumină, aceste plante necesita lumina pentru creşterea vegetativă
în formarea părţilor comestibile iar apoi trebuie ferite de lumină: andivele, sparanghelul,
ciupercile, prazul, conopida, ţelina de peţiol.
În concluzie speciile cele mai pretenţioase la lumina se pretează pentru cultura în zonele
cele mai favorabile din sudul ţării, iar plantele mai puţin pretenţioase în nordul ţării.
Plantele nepretenţioase pot fi cultivate în spaţii protejate în perioada anului cu o
intensitate mai scăzută a luminii. Creşterea intensităţii luminii reduce numărul nodurilor şi
frunzelor la tomate până la prima inflorescenţă, la ardei are loc o corelaţie pozitivă intre vigoarea

4
Hoza Gheorghiţa, Legumicultură Generală, Ed. Ceres, București, 2014, pp. 94 – 95.

7
răsadurilor şi cantitatea de lumină primită de plante, iar la varza producţia de căpăţâni creşte
direct proporţional cu cantitatea de lumină.
Insuficienţa luminii are efect negativ asupra plantelor provocând etiolarea acestora,
încetineşte ritmul de creştere, prelungeşte vegetaţia, întârzie recoltarea iar florile avortează. La
răsaduri duce la etiolare, au aspect clorozat, se alungesc şi sunt sensibile la boli.
Excesul de lumină favorizează pierderi de apă din ţesuturile plantelor, se reduce
fotosinteza, are loc degradarea clorofilei, creşte respiraţia şi transpiraţia care determină ofilirea
plantelor. Excesul de lumină este dăunător când scoatem răsadurile de la lumina scăzută la
lumina puternică din camp ce produce un şoc fiziologic. Evitarea acestuia se face prin călirea
răsadurilor şi adaptarea treptată timp de 8-10 zile.
Chiar şi la cultura directă a legumelor în câmp liber se cunosc cazuri când intensitatea
prea ridicată a luminii nu este favorabilă. O astfel de situaţie apare tocmai în perioada anului cu
radiaţia naturală mai scăzută, când după un anumit număr de zile cu nebulozitate ridicată apar
zile complet senine. Trecerea bruscă de la o radiaţie luminoasă slabă la una puternică determină
un şoc fiziologic în plante, la nivelul cloroplastelor, numit "solarizaţie".
4) Clasificarea plantelor legumicole după durata perioadei de iluminare
Durata perioadei de iluminare reprezintă cerinţa specifică a plantelor la durata zilnică de
lumină şi influenţează dezvoltarea diferitelor organe, mai ales a mugurilor florali,
inflorescenţelor şi florilor.
Pentru inducerea iniţierii florale fiecare specie necesita un număr de zile minim numit
pragul fotoperiodic, iar granita luminii zilei dintre domeniul inductiv şi cel neinductiv este
considerată ca 'lungimea critică a zilei'.
Ţinând cont de acest criteriu plantele legumicole se clasifica astfel:
- Plante de zi scurtă - în zone cu climat tropical la care inducţia florală impune o perioadă
de întuneric şi este posibilă sau accelerată dacă durata zilnică de iluminare nu atinge lungimea de
12 ore pentru a evita temperaturile ridicate din timpul verii: tomate, ardei, vinete, castraveţi,
pepeni, bame, fasole.
- Plante de zi lungă în zone cu climat temperat la care dezvoltarea mugurilor floriferi este
posibilă sau accelerată dacă durata zilnică de iluminare depăşeşte lungimea critică de 16 ore.
Vara este perioada ideală pentru înflorire şi fructificare. Ex. Salată, spanacul, ridichile, mărarul,
morcovul, varza, şi plantele perene.

8
 - Unele plante pot înflorii şi la lumina continuă: varza, salată, cicoarea, ceapă, mărarul,
mazărea.
- Plante neutre care se dezvolta indiferent de luminozitate: sparanghelul, soiuri de salată,
spanac, fenicul, unele soiuri de tomate.
Dar mai sunt situaţii ca la cartof, care deşi dezvoltarea florilor este indusă de zilele lungi,
formarea şi creşterea tuberculilor are loc în condiţii de zi scurtă. Pentru a intra în repaus
vegetativ cartoful necesita zi scurtă.
Cultivate în alte condiţii de lungime a zilei decât cele optime, plantele legumicole îşi
modifica perioada de vegetaţie, îşi măresc durata până la înflorire şi fructificare sau nu fructifica.
În practică legumicola plantele de zi lungă: salată, spanacul, ridichea de lună, ceapă
verde, conopida, dau rezultate dacă se cultivă primăvară şi toamna când zilele scurte determina
prelungirea vegetaţiei şi întârzierea tulpinilor florifere pentru a obţine părţile comestibile.
La tomate, zilele scurte determină apariţia mai devreme a inflorescenţelor, iar producţia
este mai timpurie. Acest fenomen este strâns legat de temperatură, care trebuie să fie la limita
minimă a temperaturii optime. Cultivate în condiţii de zi lungă, când temperatura este mai
ridicată, inflorescenţele apar mai târziu, rezultatele economice obţinute din producţia timpurie
fiind mult diminuate.5
5) Reacţia plantelor legumicole la calitatea luminii
Plantele legumicole au reacţie specifica faţa de calitatea luminii. Astfel la la lumina albă
plus radiaţiile infraroşii, grăbeşte înflorirea la tomate şi contribuie la creşterea numărului de flori.
În sere şi solarii materialul de acoperire modifica calitatea luminii, se ştie că sticla reţine
mai mult radiaţiile ultraviolete, în timp şi materialele plastice pe cele infraroşii cu repercusiuni
asupra capacităţii de izolare termică.
Cele mai bune rezultate la cultura de tomate sau obţinut cu folii de culoare galbenă iar la
salată şi cicoare cu folii de culoare albastră.
La producerea răsadurilor culoare foliei utilizate depinde de specia legumicolă. Cele mai
bune rezultate se obţin: ▪ la salata - galben deschis; ▪ la tomate - galben, albastru, roşu; ▪ la ardei -
galben închis, albastru deschis.
În funcţie de partea comestibilă folosită, radiaţiile de diferite lungimi de undă au diferite
efecte. Radiaţiile roşii şi portocalii au un efect benefic asupra plantelor legumicole de la care se

5
Hoza Gheorghiţa, Op. Cit., p. 96.

9
consumă fructele (tomate, ardei, vinete, castraveţi), în special în procesul de creştere.
Influenţează procesul de asimilare a CO2, creşterea şi acumularea substanţelor de rezervă.
Cele albastre-violet sunt necesare la plantele mai puţin pretenţioase faţă de intensitatea
luminii, determinând sinteza substanţelor proteice şi formarea organelor vegetative.
Reacţionează pozitiv salata, spanacul, varza, ridichea, formând organe comestibile mari,
turgescente şi de calitate.
Radiaţiile ultraviolete sunt folosite pentru sinteza unor vitamine, în special a vitaminei C,
dar în cantitate mică pentru a evita efectul dăunător al acesteia care poate produce distrugerea
celulelor şi a ţesuturilor.6
6) Cerinţele plantelor legumicole la lumină în funcţie de fenofaze
Cerinţele plantelor legumicole faţă de lumină sunt diferite în funcţie de fenofază.
Pentru germinarea seminţelor, plantele legumicole de regula nu au nevoie de lumină.
Totuşi, unele specii legumicole denumite fotoblastice (morcov, ţelină), au nevoie de lumina în
faza de germinare a seminţelor.
După răsărirea a circa 50 % din plăntuţe, lumină este necesara. Lipsa luminii în această
fenofază, asociată şi cu temperatura şi umiditatea ridicată în sol, duc la etiolarea şi alungirea
plăntuţelor iar apoi la moartea lor.
În perioada de creştere a răsadurilor, lumina trebuie să fie dirijată în raport direct
proporţional cu temperatura şi umiditatea. La producerea răsadurilor pentru ciclul I de cultură din
seră, pentru solarii şi chiar pentru culturile timpurii, cantitatea de lumină în anumite perioade
trebuie să se asigure prin iluminare suplimentară, în vederea obţinerii unor răsaduri de calitate,
precum şi aplicarea tuturor măsurilor tehnologice specifice acestei fenofaze.
După repicarea răsadurilor şi după plantarea acestora la locul definitiv, se recomandă o
uşoară scădere a intensităţii luminoase prin umbrire (la culturile din spaţii protejate), pentru a
crea un echilibru între cantitatea de apă absorbită de sistemul radicular şi cea pierdută prin
evapotranspiraţie, în scopul prinderii răsadurilor în proporţie cât mai mare.
În perioada de creştere vegetativă şi fructificare, plantele legumicole necesită o cantitate
mare de lumină, atât din punct de vedere al intensităţii, cât şi al fotoperioadei şi compoziţiei
acesteia. În fenofaza de repaus nu necesită prezenţa luminii.7

6
Ibidem, p. 98.
7
Ibidem, pp. 99 - 100.

10
 7) Optimizarea regimului de lumina
Desfăşurarea unui proces de creştere a plantelor are loc în condiţiile dirijării luminii în
limite optime, în funcţie de cerinţele specifice fiecarei specii legumicole. Ca si alti factori de
mediu, lumina poate fi în exces sau în deficit, ambele având efecte negative asupra plantelor.
Pentru a preveni un deficit de lumina trebuie luate masurile corespunzatoare.
La culturi efectuate in camp, masurile de optimizare sunt: zonare si alegerea terenurilor,
perioadele optime de infiintare a culturilor, desimea plantelor si combaterea buruienilor, lucrari
specifice: defolierea, sustinerea plantelor, copilit; scheme de plantare, orientarea randurilor,
In spatii acoperite (sere, solare, rasadnite) avem masuri directe: amplasarea constructiilor
in zone favorabile; constuirea corespunzatoare; orientarea corecta a constructiilor pe directia N-
S; folosirea materialelor de acoperire cu trasparenta maxima precum si curatirea de praf, frunze,
zapada; mulcirea solului cu materiale reflectorizante; iluminarea artificiala; Si masuri indirecte:
- alegarea soiurilor si hibrizilor adaptati la lumina redusa;
- reducerea temperaturii in spatiile de cultura in corelatie cu lumina;
- stimularea legarii fructelor la tomate in lunile cu deficit de lumina;
Exista si situatii cand sunt necesare masuri pentru reducerea intensitatii luminii. Astfel
vara in perioada de insolatie puternica umbrirea este necesara la sere si rasadnite prin:
- stropirea acoperisului, peretilor laterali, cu huma, praf de creta, spuma reziduala, argila,
care se aplica cu diferite pompe,
- folosirea de jaluzele din sipci de lemn montat la nivelul acoperisului.

11
 Bibliografie:

Andronic I., Maria Frunză, V. Diuşciac, Unele aspecte fizice ale fotosintezei. Publicat in
Fizica şi tehnologii moderne, vol V, R. Moldova, 2007.
Ceauşescu Ion şi colab., Legumicultură generală şi specială, Editura Didactica si
Pedagogica, Bucureşti, 1980.
Delian Elena, Fiziologia plantelor, Ed. Ex Terra Aurum, București, 2016.
Faur A., Ianovici Nicoleta, Practicum de Fiziologie vegetală, Ed. Mirton, Timişoara,
2004,
Hoza Gheorghiţa, Legumicultură Generală, Ed. Ceres, București, 2014.

12