CULTURI FARA SOL

CURS 1
Apariţia, evoluţia, clasificarea
şi situaţia actuală a culturilor
fără sol
• Culturile moderne „fără sol” au o istorie îndelungată şi
interesantă, deoarece din cele mai vechi timpuri au fost
create şi folosite de către oameni.
• Grădinile suspendate ale reginei Semiramida din anticul
Babilon au fost parţial hidroponice, la fel ca grădinile
plutitoare din China descrise de Marco Polo in Evul
Mediu.
• De asemenea vechii egipteni şi aztecii au creat şi
practicat diferite variante de culturi „fără sol”, eliminând
parţial sau total solul ca suport de înrădăcinare.
• Aztecii au creat pe apele lacului Tenohtitlan situat pe
teritoriul de astăzi al Mexicului, un sistem de cultură care
utiliza ca suport pentru plante plute construite din
materiale vegetale, acoperite cu mâl dragat de pe fundul
lacului menţionat. Rădăcinile plantelor penetrau stratul
subţire de mâl şi stratul de material vegetal până în apa
lacului care asigura nutriţia hidrică şi parţial pe cea
minerală.
• Ideea cultivării plantelor fără a folosi solul ca
suport de înrădăcinare şi ca mijloc de asigurare
a apei şi elementelor nutritive a apărut în Europa
din secolul XVII, evoluând spectaculos până în
zilele noastre.
• Cele mai importante realizări pentru această
direcţie de evoluţie, cu utilizare practică a
culturilor „fără sol”, în anii 1930, aparţin
americanului Gericke. Acest valoros cercetător a
pus la punct o instalaţie de cultură care
utilizează un strat adânc de soluţie nutritivă, fără
un suport solid pentru înrădăcinarea plantelor
cultivate. Această instalaţie a fost primită cu
interes deosebit de specialişti, dar izbucnirea
războiului a întrerupt cercetările privind
dezvoltarea şi perfecţionarea sistemului Gericke.
• Evoluţia postbelică a culturilor „fără sol” a
continuat, după 1950, pe două direcţii principale:
• Sisteme de cultură care nu folosesc suport solid
de înrădăcinare, la care rădăcinile plantelor sunt
în imersie parţială în soluţii nutritive statice sau
circulante, de adâncimi diferite;
• Sisteme de cultură care folosesc substraturi
solide ca suport de înrădăcinare pentru plantele
cultivate, alimentate cu soluţii nutritive.
• Sistemele de cultură, dezvoltate în paralel, care
folosesc substraturi solide pentru înrădăcinarea
plantelor utilizează două grupe de materiale:
• materiale anorganice inerte luate ca atare din
natură (nisip, pietriş, tufuri vulcanice) sau
obţinute în urma unor procese industriale simple
(argilă expandată, perlit, vermiculit) sau mai
complexe (vata minerală);
• materiale organice (turbă, composturi din
scoarţa unor arbori, rumeguş, fibre de cocos
ş.a.) folosite ca atare sau în amestecuri;
amestecurile pentru culturile neconvenţionale se
prepară din două sau mai multe materiale
organice, sau prin amestecarea unui material
organic (turba) cu un material anorganic (perlit).
• avantajele sistemelor neconvenţionale de cultură în comparaţie cu cele clasice pe
sol pot fi menţionate următoarele:
• standardizarea tehnologiilor de cultură în general şi, în particular, a mediului de
înrădăcinare oferit plantelor;
• excluderea dezinfecţiei solului şi eliminarea pericolului potenţial al poluării acestuia
cu rezidii ale produselor folosite la această lucrare;
• reducerea a consumurilor energetice generate de lucrările necesare pentru pregătirea
anuală a terenului în cazul culturilor clasice pe sol;
• reducerea consumului de apă;
• folosirea eficientă a îngrăşămintelor;
• posibilităţi superioare pentru controlul şi dirijarea creşterii şi fructificării plantelor din
cultură;
• producţia culturii nu depinde de fertilitatea solului;
• creşterea producţiei;
• accentuarea timpurietăţii primelor recoltări;
• îmbunătăţirea calităţii producţiei, inclusiv prin eliminarea totală a pericolului poluării
cu azot;
• reducerea şi raţionalizarea consumului de forţă de muncă;
• eliminarea lucrărilor de îngrijire aplicate solului;
• creşterea posibilităţilor de mecanizare şi robotizare a lucrărilor din tehnologiile de
cultură;
• producerea legumelor în zone cu condiţii naturale total improprii pentru culturi clasice
pe sol.
• Ca principal dezavantaj al culturilor
neconvenţionale, literatura de specialitate
menţionează în primul rând nivelul ridicat al
investiţiei iniţiale şi în subsidiar – limitarea
numărului de culturi care se pot realiza în
condiţii de profitabilitate asigurată.
• Unele variante de culturi fără sol sunt incriminate
de ecologişti deoarece pot produce deşeuri greu
de reciclat sau pot polua cu îngrăşăminte
chimice terenurile pe care sunt instalate.
 Clasificarea sistemelor de cultură fără sol

• Una dintre primele noţiuni introduse în domeniul culturilor

neconvenţionale a fost cea de „hidroponică”. Acest
termen tradus literar prin „lucrul cu apa” a fost creat de
Gericke prin asocierea a 2 termeni preluaţi din limba
greacă: hidros – apă şi ponor – a lucra. Setchell şi
Gericke au utilizat noţiunea de „hidroponică” pentru a
descrie „cultivarea plantelor pe medii lichide de cultură”.
Acest termen a fost folosit până în anii 1980, cu
precizarea că a devenit din ce în ce mai cuprinzător.
• În urma apariţiei unor sisteme noi de cultură, Jones
(1983) împarte culturile neconvenţionale astfel:
• culturi hidroponice sau culturi pe soluţii nutritive, ori
hidrocultură (water culture);
• culturi pe medii (substraturi) solide în care sunt incluse
atât materiale organice, cât şi cele minerale inerte.
• Steiner (1976) include în hidroponică atât culturile pe
soluţii nutritive cât şi pe cele care folosesc suporturi
solide de înrădăcinare, cu excepţia turbei, echivalând
„hidroponica” cu termenul mai recent introdus de „cultură
fără sol”.
• Acest punct de vedere a fost adoptat şi de alţi specialişti.
Collins şi Jensen includ în „hidroponică” în 1983 şi
întregul grup de culturi realizate pe substraturi organice
şi pe substraturi minerale.
• Deoarece părerile diferiţilor specialişti privind locul
culturilor pe substraturi organice, în cadrul culturilor „fără
sol”, sunt divergente, considerăm utilă o scurtă discuţie
de ansamblu asupra acestor materiale folosite ca suport
de înrădăcinare pentru culturile neconvenţionale.
• Turba sau amestecurile bazate pe turbă sunt folosite pe
scară largă ca suport de cultură pentru specii legumicole
importante ca tomatele şi castraveţii, în ţările care dispun
de resurse mari şi ieftine din acest material. Turba este
un component important şi pentru substraturile de
înrădăcinare folosite în producţia comercială de plante
ornamentale în containere.
• Acolo unde turba este scumpă au fost găsite soluţii de
înlocuire parţială sau totală a acesteia cu alte materiale
organice disponibile pe plan local, cum sunt:
composturile din scoarţa (coaja) trunchiurilor de conifere,
rumeguşul rezultat din prelucrarea trunchiurilor unor
specii forestiere, coajă şi fibre de cocos, pleavă sau
resturi de paie de orez sau de la alte cereale, utilizate ca
atare, în amestecuri cu alte materiale organice sau cu
diferite materiale anorganice inerte, ca nisip sau perlit.
• în sinteza FAO publicată în 1990 cu titlul foarte sugestiv
Soilless culture for horticultural crop production (Culturi
fără sol pentru producţia culturilor horticole) face
următoarele precizări:
• termenul iniţial „hidroponică” se referă la culturile pe
soluţii nutritive, fiind ulterior lărgit şi prin includerea
culturilor pe substraturi minerale inerte;
• termenul mai recent „culturi fără sol” include toate
sistemele de cultură care nu folosesc solul ca suport de
înrădăcinare; în această accepţie, culturile fără sol includ
şi sistemele care folosesc ca suport de înrădăcinare
diferite substraturi materiale organice sau anorganice;
• prin „substrat” folosit în culturile neconvenţionale trebuie
înţeles un mediu solid de înrădăcinare, oferit plantelor de
cultură (altul decât solul); în literatura de specialitate,
pentru substratul utilizat la culturile neconvenţionale, a
fost folosită şi denumirea de „agregat”.
• Sistemele mari de cultură menţionate anterior pot fi detaliate astfel:
• Hidrocultura (water culture):
• Hidrocultura pe strat adânc, static, de soluţie nutritivă (sistemul Gericke);
• Hidrocultura pe strat semiadânc de soluţie nutritivă, cu suport plutitor;
• Hidrocultura pe strat semiadânc, circulant;
• Sistemul de cultură pe strat subţire (film) de soluţie nutritivă circulantă
(sistemul NFT).
• Aeroponica.
• Culturi pe substraturi:
• Culturi pe substraturi minerale naturale inerte:
• nisip – în paturi, containere sau saci;
• pietriş – în paturi;
• tuf vulcanic;
• Culturi pe substraturi minerale inerte realizate prin prelucrare industrială:
• vată minerală (în saltele (panouri) sau containere), perlit, vermiculit, argilă
expandată, zgură de furnal ş.a;
• alte materiale (poliuretan ş.a.);
• Culturi pe substraturi naturale organice, în paturi sau saci (turbă, compost
forestier, rumeguş, fibre de cocos, paie, ş.a);
• Culturi pe substraturi realizate din amestecuri de materiale organice şi
anorganice.
 Situaţia actuală a culturilor fără sol

Legumicultură Culturi ornamentale Total

Total Culturi pe NFT Total Culturi pe NFT Total Culturi pe NFT

Ţara sere substr. ha sere substr. ha sere substr. %
ha min. ha min. ha min.
sintetice sintetice sintetice
ha ha %
Belgia 1600 600 30 650 50 100 2250 29 6

Olanda 4500 2500 10 5000 500 200 9500 32 2

Franţa 1700 720 80 1000 25 3 2700 28 3

U.K. 2221 364 49 681 10 5 2902 13 2

Irlanda 200 35 3 45 30 - 245 27 1

Germani 1300 50 - 3500 40 700 4800 2 15

a
Danema 121 60 - 384 10 310 505 14 61
rca
Norvegi 70 40 3 80 2 - 150 28 2
a
Suedia 156 102 12 179 8 - 335 33 4

Total 11868 4471 187 11519 675 1318 23387 22 6

CURS 2
Hidrocultura
• Sub denumirea de „hidrocultură” (water
culture) sunt grupate sistemele
neconvenţionale de cultură care nu
utilizează substraturi solide de înrădăcinare
decât cel mult pentru producerea
răsadurilor.
• Cultura pe strat adânc de soluţie
nutritivă statică
• Acest sistem de cultură a fost creat de
cercetătorul american W. F. Gericke de la
Universitatea din California, S.U.A..
 5 6
4 7

2 1

1 – bazin
2 – soluţie nutritivă
3 – strat de aer
4 – plasă metalică şi pânză de sac
5 – strat din materiale poroase (nisip, turbă)
6 – tulpină
7 – sistem radicular
• Bazinul de cultură este acoperit în partea superioară cu o plasă
metalică pe care au fost aşezate o pânză de sac şi un strat de nisip
de 0,5 inches (cca. 13 mm) grosime . Bazinele folosite ulterior au
avut fundul şi pereţii laterali construiţi din materiale rezistente –
beton, lemn tratat cu produse hidrofuge sau chiar tablă galvanizată.
• Bazinele au fost acoperite în interior cu materiale inerte (vopsea,
smoală), netoxice pentru plante, în scopul prevenirii trecerii în
soluţia nutritivă a ionilor de zinc, cupru, mangan, nichel, calciu etc.
care pot fi la concentraţii mari, toxici pentru plante.
• Suportul pentru cultură care acoperă bazinul a fost realizat ulterior şi
din alte materiale, ca paie, rumeguş sau turbă, care au înlocuit
nisipul. Acest suport are rolul de a susţine parţial greutatea părţii
aeriene a plantelor cultivate, de a umbri bazinul pentru prevenirea
apariţiei algelor, de a reduce fluctuaţiile de temperatură şi de a evita
pătrunderea în soluţia nutritivă a prafului sau a altor impurităţi din
atmosferă.
• Testat în mai multe ţări, sistemul a fost criticat datorită slabei aerări
a soluţiei nutritive
• Pentru eliminarea acestui neajuns, Gericke a realizat un
dispozitiv simplu care permite mărirea progresivă a
distanţei dintre suportul plantelor şi suprafaţa soluţiei
nutritive pe măsură ce plantele cresc. S-a constatat că,
în aceste condiţii, la plante se formează două tipuri de
rădăcini secundare: unele puţin ramificate, pe porţiunea
aflată în imersie, care absorb soluţia nutritivă şi altele
puternic ramificate, cu un număr mare de perişori
absorbanţi, situate între suprafaţa soluţiei nutritive şi
partea inferioară a suportului culturii.
• Ulterior, la mult timp după primele încercări, Steiner
(1976) îmbunătăţeşte aerarea soluţiei nutritive prin
circularea soluţiei între bazine sau prin introducerea unor
dispozitive de barbotare a soluţiei.
• În urma testării instalaţiei Gericke în culturile realizate pentru
producţii destinate comercializării, au fost evidenţiate şi alte
neajunsuri ca: dificultatea confecţionării bazinelor, cheltuielile mari
pentru instalarea suportului de acoperire şi de montare a mijloacelor
de susţinere a plantelor deasupra instalaţiei, lipsa de flexibilitate a
instalaţiei care se poate folosi pentru un număr relativ mic de culturi.
• Trecând peste aceste neajunsuri, instalaţia Gericke poate fi folosită
prin efectuarea unei serii de operaţiuni succesive.
• În momentul semănatului sau plantării, nivelul soluţiei nutritive este
cel maxim, pentru ca litiera din suport să fie umectată prin
capilaritate.
• Când rădăcinile au pătruns în soluţie, nivelul acesteia trebuie scăzut
progresiv, lent, astfel încât jumătate din lungimea rădăcinilor să fie
în imersie, iar cealaltă în spaţiul creat sub suportul de cultură.
• Soluţia nutritivă pentru completare se toarnă fie direct în bazin, fie
prin substratul (litiera) de pe suport. Periodic soluţia nutritivă poate fi
schimbată.
• Sistemul Gericke este caracterizat de unii specialişti ca un sistem
tipic de hidrocultură, iar de alţii ca un sistem mixt care oferă
plantelor şi un volum relativ mare de înrădăcinare în litiera de pe
suportul de cultură
• Cultura pe soluţie nutritivă cu suport
plutitor
Pentru înlăturarea dificultăţilor create de instalarea suportului şi
litierei deasupra bazinelor pentru cultură la instalaţia Gericke, în
Italia, SUA şi alte ţări au fost realizate culturi la care plantele sunt
menţinute la suprafaţa soluţiei nutritive de către suporţi plutitori
confecţionaţi din plăci de polistiren expandat.
Acest sistem de cultură este destinat plantelor cu talie joasă şi
greutate redusă, cum sunt unele legume verdeţuri (salata) sau
căpşunile.
Lungimea şi lăţimea plăcilor plutitoare sunt cu 1 cm mai mici decât
dimensiunile similare ale bazinelor cu soluţie nutritivă.
Răsadurile de salată sau stolonii de căpşuni se aşează pe plăcile
plutitoare, în orificii cu diametrul de 15 mm. Distanţele dintre plante
sunt mai mici decât la culturile pe sol, deoarece la cultura pe soluţii
nutritive nu sunt necesare intervale mari între rânduri, pentru acces
în cultură, în scopul efectuării unor lucrări de îngrijire
• Adâncimea soluţiei în bazinele pentru cultură
este de 15-30 cm. Pentru cercetare s-au folosit
bazine scurte cu lungimea de doar 3 m, iar
pentru instalaţiile destinate producerii de salată
pentru comercializare, bazinele au lungimea de
70 m şi lăţimea de 4 m.
• Rezultatele cercetărilor din Italia evidenţiază o
greutate medie a căpăţânilor de salată inferioară
celei din culturile pe sol, dar o producţie totală
mai mare, datorită densităţii superioare a culturii
pe suport plutitor.
• Ca suporţi plutitori sunt utilizate plăci din polistiren expandat, cu
grosimea de 2,5 cm, cu orificii circulare pentru „plantarea”
răsadurilor. Prin folosirea acestor panouri plutitoare mobile, se
creează posibilitatea realizării unui conveier de producţie. La un
capăt al bazinului sunt scoase panourile cu salata ajunsă la
dimensiuni potrivite pentru recoltare şi consum, iar la capătul opus
sunt lansate pe soluţia nutritivă panouri plutitoare cu alte serii de
răsaduri plantate.
• Recoltarea se realizează fără tăierea rădăcinilor sau cu tăierea
acestora sub baza rozetei. Salata recoltată se ambalează pentru
livrare, iar rădăcinile sunt evacuate la platforma de compostare.
Panourile recuperate sunt curăţate, „plantate” cu o serie nouă de
răsaduri şi reintroduse în circuit.
• Instalaţia mai creează un avantaj tehnologic foarte important pentru
salată. Prin menţinerea temperaturii soluţiei nutritive la valori care
nu depăşesc 22oC, momentul deprecierii salatei prin apariţia
tulpinilor florifere este mult întârziat. Se creează astfel posibilitatea
prelungirii perioadei de recoltare în comparaţie cu cea caracteristică
culturilor clasice pe sol. Singurul dezavantaj al acestui sistem de
cultură este cel generat de imposibilitatea utilizării sale pentru plante
cu talie înaltă (tomate, castraveţi ş.a.).
• Cultura pe strat adânc sau semiadânc de soluţie
nutritivă circulantă
• Sistemele moderne de cultură pe strat adânc de soluţie
nutritivă, proiectate pentru depăşirea problemelor
nerezolvate de sistemul Gericke, au fost realizate în
Japonia pentru producerea de legume destinate
consumului.
• Culturile hidroponice au în această ţară o tradiţie
îndelungată, care a început prin construirea, după
război, în apropierea oraşului Tokyo a unei ferme cu
suprafaţa de 120 ha, pentru producerea legumelor
proaspete destinate personalului militar american.
Utilizând bazine mari, umplute cu pietriş, această fermă
a produs în 10 ani peste 31 800 tone de legume de
foarte bună calitate, cu un vârf de producţie, în 1954, de
5 900 tone.
• Sistemele neconvenţionale de cultură sunt
atractive, datorită nivelului ridicat al
producţiilor, pentru foarte mulţi fermieri
care lucrează pe suprafeţe mici (în
Japonia, suprafaţa medie a unei ferme
este de 1,1 ha).
• În 1977, în Japonia erau amenajate pentru
hidroponică 135 ha
• În anii 1983-1984, această suprafaţă
depăşea 500 ha, observându-se şi în
prezent o creştere accelerată a acesteia.
Instalaţiile utilizate sunt foarte diversificate.
 sisteme de hidrocultură proiectate şi construite în Japonia

Sistemul „Kyowa-Water culture Hyponica” destinat producerii legumelor

utilizează un strat semiadânc de soluţie nutritivă. Soluţia nutritivă preluată din
bazinul instalaţiei şi trecută printr-un „mixer de aer”, revine în instalaţie după ce a
fost foarte bine aerată. Bazinele de cultură sunt realizate prin montarea numărului
necesar de prefabricate din material plastic rigid, cu lungimea de 3,15 m şi lăţimea
de 1 m. Plantele sunt înrădăcinate în ghivece cu orificii laterale, în partea bazală,
prin care rădăcinile trec în soluţia nutritivă. Aceste ghivece sunt aşezate în nişte
alveole existente pe capacul rigid al bazinului, confecţionat tot din material plastic.
Sistemul M este o variantă simplificată constructiv faţă de cel prezentat anterior,
în sensul că instalaţia este lipsită de un rezervor suplimentar pentru preluarea
soluţiei nutritive.
Pentru recircularea şi oxigenarea soluţiei nutritive se foloseşte un circuit simplu
care lucrează în felul următor: soluţia extrasă din bazinul de cultură cu ajutorul
unei pompe este trecută printr-un dispozitiv de aerare şi apoi reintrodusă în
bazinul de cultură prin intermediul unor conducte cu orificii mici plasate pe fundul
bazinului.
Bazinele pentru cultură, cu lungimea de cel mult 20 m, sunt construite din module
prefabricate, din material plastic rigid, cu lăţimea de 0,66 m şi lungimea de 1,20 m.
Etanşarea bazinului de cultură, construit din mai multe module, este realizată prin
căptuşire cu folie subţire din material plastic.
• Sistemul Kubota foloseşte pentru cultură
bazine amenajate din module de material plastic
rigid, cu lungimea de 3,25 m şi lăţimea de 0,7 m.
Bazinele au compartimentări interne şi capace
confecţionate tot din material plastic rigid.
• Sistemul Kamizono foloseşte bazine similare
cu cele utilizate pentru culturi pe substraturi
anorganice inerte. Pereţii laterali sunt construiţi
din beton. Impermeabilizarea bazinului este
realizată prin căptuşire cu folie groasă, de
culoare neagră. Interiorul bazinului este
impermeabilizat suplimentar în fiecare an cu
folie subţire, de material plastic, cu grosimea de
0,1 mm. Prin această procedură se elimină
operaţia greoaie şi costisitoare de curăţire şi
dezinfectare a bazinelor de cultură.
• Sistemul Shinwa foloseşte pentru cultură bazine
montate la acelaşi nivel sau în trepte
• În aceste bazine nivelul soluţiei alternează între înalt şi
redus, îmbunătăţind simţitor aerarea rădăcinilor plantelor
de cultură. Modificările periodice de nivel sunt
programate în cicluri succesive diurne cu durata de 1-2
ore. În cadrul unui ciclu pompele care lucrează pentru
schimbarea nivelului soluţiei sunt activate pentru 10-20
minute. Ciclurile de funcţionare sunt mai scurte în
perioadele reci şi mai lungi în perioadele cu temperaturi
ridicate. În cursul nopţii sunt suficiente doar 1-2
modificări ale nivelului soluţiei nutritive. În cazul bazinelor
mari compartimentarea internă este utilă pentru evitarea
dotării instalaţiilor cu pompe mari care sunt mai
costisitoare.
• Prin folosirea sistemului de cultură denumit „hyponica”, specialiştii japonezi au
demonstrat public performanţele de producţie ale tomatelor în condiţiile acestei
tehnologii neconvenţionale. Cultivată de M. Nozawa în cadrul expoziţiei ştiinţifice
anuale în sistemul „hyponic”, o plantă de tomate a produs timp de 6 luni un număr de
13.312 fructe, în greutate totală de peste o tonă.
• „Supertomata” specialiştilor japonezi a fost cultivată într-o seră individuală cu toţi
factorii de vegetaţie controlaţi şi dirijaţi computerizat la parametrii optimi. Planta a fost
condusă pe un spalier orizontal, în pergolă, fără tăieri de dirijare a creşterii similare cu
cele aplicate în tehnologiile de cultură practicate în Europa.
• Autorii experimentului subliniază faptul că acest nivel impresionant de producţie a fost
realizat exclusiv prin dirijarea computerizată a tuturor factorilor de vegetaţie şi prin
asigurarea unei stări fitosanitare impecabile.
• Nozawa consideră că potenţialul de creştere şi fructificare al plantelor cultivate este
agresat în agricultura clasică de factori de vegetaţie cum sunt temperatura,
umiditatea, lumina, solul, ş.a. Influenţa parţial negativă a acestora limitează durata de
viaţă şi producţia plantelor cultivate conform tehnologiilor clasice.
• Ameliorarea condiţiilor de mediu şi eliminarea impactului negativ al acestora asupra
plantelor în tehnologiile de cultură neconvenţionale, contribuie direct la creşterea
potenţialului real de producţie al culturilor realizate în aceste sisteme moderne de
cultură.
• Pentru a susţine aceste puncte de vedere, acelaşi autor menţionează că pe o plantă
de castraveţi cultivată în sistemul „hyponic” se pot obţine până la 300-400 fructe, iar
pe o plantă de pepene galben până la 90 fructe. Prin realizarea acestor producţii,
investiţiile în exploataţii comerciale de tip „hyponic” se amortizează foarte repede.
Aceste avantaje au determinat răspândirea rapidă a acestui sistem pe sute de
hectare, nu numai în Japonia ci şi în tot sudul Asiei, din Malaezia până în Arabia
Saudită.
• Cultura pe film nutritiv (NFT)
• Creat şi realizat în Marea Britanie, sistemul de cultură pe strat subţire,
circulant, de soluţie nutritivă a primit denumirea de NFT (Nutrient Film
Technique – tehnica filmului nutritiv) şi a fost unanim acceptat de specialişti.
• Sistemul de cultură pe film nutritiv şi-a dovedit utilitatea pentru producerea
unor cantităţi mari de legume şi flori, fiind folosit pe suprafeţe mari nu numai
în ţara de origine, ci şi în alte ţări din Europa, cum sunt Olanda, Germania,
Danemarca ş.a.
• Datorită concepţiei şi modului de funcţionare, sistemul NFT, având un circuit
închis pentru soluţia nutritivă, asigură protecţia mediului în zonele în care
sunt construite instalaţii NFT. Diferenţa esenţială faţă de celelalte sisteme
de hidrocultură constă în faptul că în sistemul NFT, nutriţia hidrică şi
minerală sunt asigurate de un strat foarte subţire de soluţie nutritivă ce
curge lent prin nişte rigole (bazine) de cultură înguste.
• Rădăcinile plantelor formează pe fundul rigolelor saltele de rădăcini cu
înălţime foarte redusă, dezvoltate practic într-un sistem bidimensional, în
comparaţie cu dezvoltarea în sol, unde arhitectura sistemului radicular este
tridimensională.
• Prin aşezarea plantelor pe rigolele instalaţiei NFT, se realizează:
• creşterea alertă a sistemului radicular al răsadurilor în contact permanent cu
stratul foarte subţire de soluţie nutritivă circulantă;
• bună oxigenare a soluţiei nutritive datorată suprafeţei foarte mari de contact
a acesteia cu aerul.
• Pentru unele amenajări NFT, bazinele de dimensiuni
mari, care antrenează costuri ridicate de materiale de
construcţie pot fi înlocuite chiar cu rigole de cultură
căptuşite cu polietilenă.
• Această rezolvare constructivă reduce costurile
amenajării instalaţiilor NFT şi creează posibilitatea
modificării acestora dacă se consideră că este necesar.
• Acest sistem modern de cultură, conceput, proiectat,
construit şi experimentat de Cooper, în perioada 1975-
79, a fost prezentat ca realizare prin publicare într-un
Buletin al Cultivatorilor, în 1979.
• Ulterior, sistemul NFT a fost construit şi experimentat de
către foarte mulţi specialişti, trecându-se rapid de la faza
experimentală, la producţia horticolă.
Principalele părţi componente ale sistemului NFT sunt următoarele:
• Rezervor sau bazin pentru stocarea soluţiei nutritive folosită pentru
nutriţia hidrică şi minerală a plantelor de cultură;
• Grup de pompare care trimite soluţia recondiţionată, din bazin, în
partea din amonte a rigolelor de cultură;
• Rigole de dimensiuni mici, construite paralel, în interiorul cărora
cresc rădăcinile plantelor; rigolele au o pantă longitudinală relativ
redusă care asigură curgerea lentă a unui film de soluţie nutritivă,
cu adâncimea de cel mult 5 mm şi debitul de 2 litri/minut/rigolă;
• Conducta de retur pentru colectarea, în partea din aval a rigolelor
de cultură, a soluţiei nutritive care a circulat prin acestea; soluţia
colectată este deversată în bazinul instalaţiei;
• Sisteme pentru controlul şi dirijarea parametrilor soluţiei nutritive
(pH, concentraţie, temperatură, oxigenare, stare fitosanitară) care
este repusă în circulaţie.
• Instalaţia NFT se racordează la surse sigure de alimentare cu apă şi
energie electrică.
• În cele ce urmează vor fi prezentate, conform concepţiei lui Cooper,
amănunte despre părţile componente ale instalaţiilor NFT.
• Rezervorul (bazinul) de stocare a soluţiei slab concentrate
• Acest rezervor se montează sub nivelul celui mai scăzut punct al instalaţiei
NFT, fiind de regulă subteran. În unele variante constructive rezervorul
poate fi amplasat la suprafaţa solului.
• În ambele cazuri rezervorul trebuie acoperit pentru a împiedica accesul
luminii, care favorizează creşterea algelor şi pătrunderea prafului sau a altor
impurităţi care pot produce contaminarea soluţiei cu agenţi patogeni.
• Capacitatea rezervorului trebuie să fie, în cazul sistemelor experimentale,
egală cu volumul soluţiei nutritive care este utilizată în instalaţie. Instalaţiile
folosite pentru producţie au rezervoare cu volum mai mic decât volumul de
soluţie nutritivă din instalaţie, deoarece, pe rigole şi în reţeaua de conducte
pentru alimentare şi retur, soluţia circulă permanent, fără pauze. În această
situaţie, rezervorul unei instalaţii cu suprafaţa de 1 ha, chiar considerat mic,
are capacitatea de 20.000 – 45.000
• Rezervoarele instalaţiilor NFT, solid încastrate în sol şi bine etanşate se
construiesc din materiale durabile care sunt inerte din punct de vedere
chimic în contact cu soluţiile nutritive.
• La construirea sau montarea rezervorului se iau măsuri pentru ca apa să nu
pătrundă accidental între groapa şi pereţii exteriori ai acestuia. Dacă apa
pătrunde, un rezervor mic poate fi dizlocat şi chiar deplasat.
• Pompele pentru circulaţia soluţiei
• Pompele acţionate electric utilizate pentru circularea soluţiei nutritive în
interiorul instalaţiei de cultură trebuie să aibă o fiabilitate deosebită care să
le asigure funcţionarea continuă într-un mediu coroziv.
• Soluţia nutritivă folosită pentru cultură are în condiţii normale concentraţia
de 2,5mS/cm2 (miliSiemens/cm2) şi o reacţie acidă, cu pH-ul cuprins între
5,5 şi 6,8. Concentraţii mai ridicate, de până la 8 mS/cm2 sunt necesare
câteodată, pentru perioade scurte, de cel mult 2-3 săptămâni, iar pH-ul
scade sub valorile menţionate, doar accidental, pe termen foarte scurt.
• Pentru ca avarierea unei pompe să nu întrerupă alimentarea cu soluţie
nutritivă, la cele mai simple instalaţii se montează cel puţin două pompe în
paralel, fiecare având debitul necesar pentru alimentarea instalaţiei. La
defectarea pompei de serviciu, pompa de rezervă este pusă în funcţiune, fie
automat, fie de către operator, atunci când apar semnale optice sau sonore
de avarie. Comanda pompei de rezervă este realizată automat cu ajutorul
unor senzori de presiune montaţi pe conducta de refulare (retur).
• Instalaţiile mari, pentru producţia comercială de legume sau flori, sunt
dotate la capul de comandă al instalaţiei cu un grup electrogen de avarie,
care este pus în funcţiune în cazul întreruperii curentului electric din reţeaua
de alimentare.
• Rigolele de cultură
• Rigolele utilizate pentru aşezarea plantelor de cultură se pot
amenaja fie prin profilarea solului şi căptuşirea acestora cu folie de
polietilenă, fie prin folosirea unor prefabricate din diferite materiale
(material plastic rigid, lemn, tablă), fie prin turnarea de beton monolit
profilat corespunzător.
• Cea mai simplă, dar şi cea mai frecvent folosită, este rigola cu
lăţime de 30 cm, căptuşită cu folie de polietilenă opacă pentru
lumină, aditivată UV, cu suprafaţa albă expusă spre soare. Această
folie opacă, cu grosimea de 0,18-0,25 mm, este fabricată în două
variante: cu o parte albă şi cealaltă neagră sau albă pe ambele
părţi. Fixarea foliei care căptuşeşte rigola este realizată prin
aşezarea răsadurilor produse în cuburi de vată minerală cu latura
de 10 cm. La folia astfel fixată laturile sale lungi se prind cu cleme
formând de-a lungul rigolei un tunel care acoperă soluţia nutritivă,
pentru a preveni apariţia şi creşterea algelor şi impurificarea sa cu
praf sau suspensii solide din aer.
• Amenajarea rigolelor este o operaţiune de mare fineţe de a cărei
acurateţe depinde în mare măsură reuşita culturii. La speciile
viguroase rigolele trebuie să asigure spaţiu suficient pentru saltelele
de rădăcini.
• Conducta de retur
• Conducta de retur a instalaţiei NFT are rolul de a colecta
soluţia nutritivă care a trecut prin rigolele de cultură şi de
a o dirija către rezervorul instalaţiei. Conductele retur
sunt construite din ţevi de material plastic având
diametrul corelat cu debitul soluţiei recuperate. Legătura
dintre partea din aval a rigolelor de cultură şi conducta
de retur este asigurată de tuburi flexibile din material
plastic îmbinate etanş cu cele două părţi ale instalaţiei
pe care le conectează. Conducta de retur, aşezată pe
sol are o pantă mică spre rezervorul de soluţie.
• La fel ca şi celelalte părţi ale instalaţiei NFT prin care
circulă soluţie nutritivă, şi conducta de retur trebuie să fie
bine închisă pentru a opri pătrunderea în interiorul său a
luminii şi a impurităţilor din mediul ambiant.
Sistemul de control şi dirijare a concentraţiei şi reacţiei soluţiei nutritive
• Acest sistem este o parte componentă esenţială pentru instalaţiile NFT, la
care soluţia nutritivă este circulată în sistem închis, fără scurgeri în mediul
ambiant. Sistemul de control şi dirijare a unor parametri ai soluţiei nutritive
(concentraţie şi pH) este montat în imediata apropiere a rezervorului de
soluţie nutritivă.
• Controlul concentraţiei totale a soluţiei nutritive este asigurat prin măsurarea
continuă a conductibilităţii electrice a acesteia. Parametrii determinaţi de
senzorii acestui dispozitiv reprezintă valoarea electroconductibilităţii.
Această valoare, preluată de computer, este corectată în cazul scăderii
concentraţiei, prin comanda funcţionării intermitente a unor pompe de
injecţie cu debit mic, rezistente la coroziune, cuplate cu bazinele (vasele) în
care sunt introduse soluţiile concentrate (soluţii stoc) de îngrăşăminte
chimice sau de reactivi – folosite ca surse de macro şi microelemente
pentru realizarea soluţiilor nutritive slab concentrate necesare plantelor de
cultură. În funcţie de complexitatea sa, capul instalaţiei este prevăzut cu
două sau mai multe puncte de injecţie.
• Reacţia soluţiei nutritive (uşor acidă) pentru speciile cultivate cu ajutorul
instalaţiilor NFT, trebuie să fie menţinută în cadrul unui interval limitat de
valori ale pH-ului –de 5,5-6,8 – în funcţie de specia cu care se lucrează.
Senzorii pentru urmărirea şi dirijarea reacţiei soluţiei (electrozi speciali de
sticlă) sunt montaţi tot pe o derivaţie a circuitului de tur.
• Echipamentul pentru dirijarea temperaturii soluţiei nutritive
• Temperatura soluţiei nutritive trebuie menţinută în cadrul unui
interval a cărui respectare este foarte importantă pentru funcţionarea
rădăcinilor majorităţii plantelor cultivate (20-25oC).
• Pentru încălzirea sau răcirea soluţiei nutritive din bazinul instalaţiei
se utilizează, de obicei, o serpentină din ţeavă de oţel inoxidabil prin
care circulă, în funcţie de situaţie, apă caldă sau rece. Circulaţia apei
calde care provine din instalaţia de încălzire a serei este controlată
cu ajutorul unui termostat.
• În acest fel, sistemul NFT asigură posibilităţi excelente pentru
limitarea scăderii temperaturii soluţiei nutritive.
• În privinţa ridicării temperaturii soluţiei nutritive, literatura de
specialitate menţionează că această problemă a devenit foarte
importantă pentru cultivatorii din ţările nordice odată cu creşterea
costurilor combustibilului.
• Temperatura scăzută la nivelul sistemului radicular, determină
reducerea ritmului de creştere a rădăcinilor, de absorbţie a soluţiei
nutritive şi de transpiraţie al plantelor.
• Scăderea temperaturii soluţiei în rigolele de cultură este datorată, în
proporţie redusă, influenţei solului pe care au fost amenajate
rigolele.
CURS 3
 Variante constructive deosebite ale sistemului NFT

• Sistemul de cultură NFT a fost

experimentat şi folosit pe scară largă
pentru diferite culturi horticole la scurt timp
după elaborarea şi prezentarea sa de
către specialiştii britanici. Unele variante
constructive au avut un succes comercial
deosebit, iar altele surprind prin
ingeniozitatea soluţiilor tehnice create
pentru realizarea lor.
 Cultura de salată pe rigole betonate
• Rigolele de cultură cu lungimea de 46 m şi panta de 1% au fost realizate prin
betonarea terenului din interiorul serei. Pe lăţimea clasică a unei travee de seră au
fost construite 14 rigole de cultură.
• Interiorul rigolelor a fost acoperit cu vopsea din răşini epoxidice, inerte din punct de
vedere chimic la contactul cu soluţia nutritivă. Pe fundul rigolelor au fost marcate prin
dungi transversale de vopsea, locurile unde trebuie aşezate cuburile cu răsaduri la
„plantarea” culturii (20 cm între plante pe rând).
• Plantarea răsadurilor şi recoltarea rozetelor sau a căpăţânilor de salată se realizează
mecanizat cu ajutorul unor utilaje de gabarit mic, acţionate electric, cu trei roţi,
echipate cu pneuri înguste, care se autodirijează pe rigole.
• Răsadurile se produc după o tehnologie convenţională, într-o seră separată, în
ghivece de turbă, cu echipament pentru iluminare suplimentară, după un calendar
atent elaborat, la care vârsta răsadurilor este corelată cu condiţiile naturale de
iluminare specifice perioadei de producere.
• Răsadurile ajunse în fenofaza de creştere care permite înfiinţarea culturii, sunt
„plantate” prin aşezarea cuburilor pe rigolele de cultură.
• După înfiinţare, în cultură nu este necesar accesul muncitorilor pentru lucrările de
întreţinere care sunt obligatorii în culturile clasice pe sol.
• Soluţia nutritivă trece în rigole, în partea din amonte a acestora, prin orificii calibrate,
practicate în conducte fixe confecţionate din material plastic rigid, aşezate
perpendicular pe direcţia rândurilor.
• Instalaţia are, desigur, toate celelalte părţi componente specifice sistemului NFT.
 Sistemul olandez pentru cultura salatei în succesiune cu tomatele
• Acest sistem olandez constă în amenajarea a 7 rigole late de cultură pe traveea
clasică (3,2 m lăţime) a serelor universale. Pentru cultura de tomate se folosesc doar
4 rigole, iar pentru cea de salată se utilizează şi celelalte 3 rigole care sunt amenajate
pe intervalele dintre cele destinate culturii principale. Această amenajare specifică nu
modifică tehnologia de cultură a tomatelor.
• Rigolele de cultură cu panta longitudinală de 0,5-1%, au lăţimea de 25 cm şi
adâncimea de 5 cm. Interiorul rigolelor este impermeabilizat cu folie groasă de
culoare neagră. Rigolele se racordează etanş la conducta de retur.
• Alimentarea rigolelor cu un debit de 3 l/minut/rigolă, se realizează cu ajutorul unor
furtune subţiri, cu diametrul de 3 mm, fixate pe conducta de aducţiune a soluţiei
nutritive.
• Rigolele de cultură se acoperă pe întreaga lor lungime cu „capace” confecţionate din
benzi groase de material plastic alb, impenetrabil pentru lumină, cu lăţimea de 30 cm.
În aceste benzi de acoperire se practică două rânduri de orificii, distanţate la 20 cm.
• Răsadurile de salată se produc în cuburi sau ghivece confecţionate din turbă, vată
minerală sau alte materiale, cu secţiune pătrată (4x4 cm) şi cu o înălţime de 5 cm.
• Plantarea se efectuează cu ajutorul unei maşini special construite, care desfăşoară
benzile perforate acoperind rigolele. Concomitent, doi muncitori, care lucrează pe
maşină, introduc cuburile cu răsad în orificiile benzilor de acoperire. După plantare
cultura este alimentată cu soluţie nutritivă cu pH 6,0 şi cu conductibilitate electrică de
2,0 mS/cm2.
• Pentru recoltare benzile care acoperă rigolele sunt trase de-a lungul acestora fiind
rulate cu un dispozitiv special, pe aleea tehnologică a serei. Salata se recoltează
separând prin tăiere rădăcinile şi resturile cubului de partea comestibilă. Foliile de
acoperire se spală şi sunt folosite pentru plantarea unui nou ciclu.
 Alte aplicaţii ale sistemului NFT în horticultură

• Sistemul NFT a fost agreat de specialişti şi pentru alte variante de

tehnologii de cultură cum sunt: salata pe platouri alveolare, salata
pe suporţi monofilari mobili, salata cultivată pe tuburi (ţevi) din
material plastic rigid suspendat pe cabluri, căpşuni sau crizanteme.
• Culturile de căpşuni pot fi realizate în bune condiţii şi cu rezultate
deosebite utilizând-se instalaţii NFT clasice. În urma unor cercetări
întreprinse în Belgia şi Olanda au fost stabilite verigile tehnologice
specifice culturii neconvenţionale a căpşunilor. Cercetări similare au
fost efectuate cu rezultate bune şi în Anglia.
• Culturile se amplasează pe rigole de 18-22 cm lăţime, 20 m
lungime, cu panta de 1-2%. Între rigolele de cultură se lasă intervale
pentru accesul muncitorilor care recoltează producţia.
• Culturile cu o densitate de 13,5 plante/m2 se înfiinţează prin
aşezarea pe rigole, în stratul de soluţie nutritivă, a două rânduri de
stoloni cu rădăcinile goale.
• Cultura crizantemelor în sistem NFT realizată în Olanda
• Rigolele de cultură adecvate parametrilor plantelor de crizanteme sunt
foarte înguste (6,5 cm lăţime). Introducerea de cuburi nutritive sau ghivece
pe aceste rigole ar ridica mult nivelul soluţiei circulante. Datorită acestui
fapt, butaşii se introduc în rigolele de cultură cu rădăcinile goale.
• Instalaţia de cultură este dotată şi cu un sistem de susţinere a plantelor în
poziţie verticală.
• Etapele principale ale acestei tehnologii de cultură sunt următoarele:
• Butaşii sunt înrădăcinaţi într-o incintă specială, cu dotări care asigură toate
condiţiile de mediu necesare, inclusiv umiditate atmosferică foarte ridicată.
Butaşii înrădăcinaţi sunt aşezaţi în rigole de cultură instalate pe parapeţi
mobili.
• Cultura astfel „plantată” este transportată într-o cameră de creştere în care
se asigură regimul de iluminare de „zi lungă” necesar pentru creşterea
vegetativă.
• Parapeţii mobili sunt apoi mutaţi împreună cu plantele de cultură într-o altă
cameră de creştere unde sunt create condiţii de „zi scurtă” necesare
formării mugurilor floriferi.
• Când inflorescenţele ating dimensiunile necesare pentru recoltare, parapeţii
sunt mutaţi într-o altă zonă a instalaţiei, amenajată pentru recoltare
mecanizată, sortare, legare în buchete şi ambalare.
 Particularităţile aerării şi nutriţiei în sistemele NFT
• O problemă esenţială pentru funcţionarea sistemelor hidroponice este asigurarea
unei aerări (oxigenări) optime a soluţiilor nutritive.
• Pentru sistemele NFT, aerarea soluţiei se realizează permanent prin însuşi modul de
circulare a soluţiei. În scopul realizării unei suprafeţe de contact cât mai mare între
soluţia nutritivă şi aer, în sistemele NFT se asigură condiţii foarte bune prin: rigole
late, strat foarte subţire de soluţie nutritivă (film), debit şi viteză adecvate pentru
circulaţia acesteia.
• În aceste condiţii filmul nutritiv, care circulă în rigole, absoarbe oxigen din aer.
• Nivelul de oxigen este mult mai scăzut în sistemele de hidrocultură în strat adânc de
soluţie nutritivă statică sau circulantă. Unele determinări au relevat faptul că în acest
sistem de cultură oxigenarea este în foarte multe cazuri la cel mai scăzut nivel
acceptabil pentru creşterea vegetativă şi fructificarea normală la tomate.
• Creşterea consumului de oxigen în sistemele de hidrocultură este generată şi de
prezenţa microorganismelor din soluţia nutritivă. Acest fenomen dăunător a fost
constatat în soluţiile nutritive în care există alge sau microorganisme saprofite care
apar în cazul bolilor sistemului radicular.
• Concentraţia în oxigen a soluţiilor nutritive scade şi în condiţii de temperatură ridicată.
Conţinutul în oxigen al soluţiilor nutritive scade în apropierea rădăcinilor, cel mai mult,
în perioadele de insolaţie maximă. Scăderea conţinutului în oxigen al soluţiilor
nutritive este de asemenea favorizată şi de inputul de acizi necesar menţinerii pH-
ului.
• Nivelul scăzut al concentraţiei oxigenului în soluţiile nutritive determină apariţia a
numeroase rădăcini tinere în zona de contact a saltelei de rădăcini cu aerul
atmosferic.
• In scopul îmbunătăţirii aerării soluţiilor nutritive şi
în instalaţiile NFT se utilizează unele mijloace
adecvate cum sunt: căderea soluţiei recuperate
în jet subţire de la înălţime cât mai mare în
rezervorul instalaţiei, barbotarea în rezervor a
soluţiei nutritive prin injecţie de aer sub
presiune, omogenizarea oxigenării prin
amestecarea soluţiei nutritive în rezervorul
instalaţiei sau prin utilizarea unor pompe de
aerare a soluţiei.
• Cea mai eficientă tehnică de oxigenare constă în
montarea unei pompe de aerare pe conducta tur
prin care trece soluţia nutritivă recondiţionată din
rezervorul instalaţiei spre rigolele de cultură.
• Nutriţia în sistemul NFT are unele particularităţi diferite faţă de cea
specifică instalaţiilor cu soluţii nutritive statice. În sistemele de
cultură cu soluţii nutritive circulante curgerea soluţiei peste şi printre
rădăcinile plantelor elimină şi uniformizează concentraţiile scăzute
care se realizează lângă suprafaţa rădăcinilor plantelor în instalaţiile
de hidrocultură cu strat static de soluţie nutritivă.
• Rezultatele cercetărilor întreprinse de numeroşi specialişti, privind
concentraţia soluţiilor nutritive, evidenţiază următoarele aspecte:
• concentraţia soluţiilor nutritive statice trebuie să fie mai ridicată, mai
ales în condiţiile de lumină puţin intensă (100-300 mg N şi 120-250
mg K/l);
• pentru culturile realizate pe soluţii nutritive circulante concentraţia
necesară este mult mai scăzută. În aceste sisteme pot fi folosite, cu
rezultate de producţie bune, soluţii nutritive cu concentraţii mult
diferite.
• cercetările realizate de Massey în instalaţii NFT au evidenţiat faptul
că nu s-au înregistrat diferenţe semnificative de producţie la
tomatele cultivate pe soluţii la care concentraţiile au variat între 10-
320 mg N/l. La aceeaşi specie s-au înregistrat mici diferenţe de
producţie când concentraţia fosforului în soluţia nutritivă a scăzut de
la 200 mg/l la 5-10 mg/l.
• Din punct de vedere practic, în instalaţiile NFT folosite pentru
producţie comercială se lucrează cu soluţii mai concentrate, din
următoarele motive:
• se asigură o rezervă de elemente nutritive, care este disponibilă
plantelor pe termen scurt sau mediu;
• se creează posibilitatea controlului nutriţiei plantelor prin măsurarea
precisă a conductibilităţii electrice şi prin dirijarea promptă şi precisă
a concentraţiei.
• Controlul precis al concentraţiei şi echilibrului nutritiv se asigură cu
mare dificultate atunci când în apa folosită pentru prepararea
soluţiilor nutritive sa află cantităţi mari de săruri (săruri de calciu,
sulfaţi, cloruri, etc.). Datorită acestui fapt se recomandă colectarea
şi stocarea apelor pluviale, mai ales dacă zona în care este
amplasată exploataţia este bogată în precipitaţii.
• Trebuie de asemenea precizat că soluţiile nutritive folosite în
instalaţiile NFT trebuie să conţină toate macro şi microelementele
necesare plantelor. Astfel, pentru cultura tomatelor în sistemul NFT
se recomandă utilizarea unei soluţii nutritive care să conţină: 150-
225 mg N/l; 30-45 mg P/l; 300-500 mg K/l; 150-300 mg Ca/l; 40-50
mg Mg/l; 3-6 mg Fe/l; 0,5-1 mg Mn/l; 0,1 mg Cu/l, 0,1 mg Zn/l; 0,3-
0,4 mg Mo/l.
• Formulele de soluţii nutritive pentru culturile în
sisteme NFT şi modul de preparare al acestora
depind de mai multe elemente cum sunt
concentraţia şi compoziţia sărurilor minerale din
apele dure şi sursele de elemente nutritive.
Elementele nutritive utilizate pentru prepararea
sau corectarea concentraţiei soluţiilor nutritive
sunt solubilizate în soluţii concentrate, care
urmează să fie introduse periodic, în cantităţi
mici în apă pentru prepararea soluţiile nutritive
slab concentrate folosite în instalaţiile de cultură.
• Un alt sistem simplificat pentru prepararea soluţiilor
nutritive utilizate în sistemele NFT sau la cele pe vată
minerală realizat tot în Marea Britanie, foloseşte ca sursă
de macroelemente un îngrăşământ complex care conţine
7,6% N; 6,72% P; 28,3% K; 3,6% Mg şi un amestec
complet de surse de microelemente (inclusiv chelaţi de
Fe).
• Soluţia stoc realizată cu acest îngrăşământ complex este
întrebuinţată pentru prepararea soluţiei nutritive prin
amestecarea sa cu altă soluţie stoc preparată din azotat
de calciu şi bineînţeles cu apă. În a doua soluţie stoc
cantitatea de azotat de calciu diferă în funcţie de
conţinutul de calciu din sursa de apă. Cantitatea de
azotat de calciu pentru 170 l soluţie stoc, variază liniar
de la 15 kg în apa fără calciu la 0 kg pentru apa dură
care conţine 150 mg Ca/l sau mai mult.
• O altă problemă cu importanţă practică pentru culturile de castraveţi
în sisteme NFT este creată de lipsa siliciului în soluţia nutritivă. Pe
cale experimentală s-a demonstrat că siliciul prezent în cantităţi
mari în pereţii celulelor plantelor este foarte important pentru
creşterea echilibrată a plantelor de castraveţi. Asigurarea prezenţei
siliciului în soluţiile nutritive folosite în sistemul NFT, în forme
accesibile plantelor, este o condiţie esenţială pentru obţinerea unor
rezultate de producţie bune la culturile de castraveţi.
• La culturile pe vată minerală aceste fenomene negative nu se
manifestă datorită conţinutului foarte ridicat în siliciu (47,1% SiO2) al
acestui material. În timp ce culturile pe vată minerală utilizează
cantităţi mari din acest material, folosit ca substrat de înrădăcinare
la sistemul de cultură NFT vata minerală este prezentă doar în
cantităţi mici, fiind folosită doar pentru confecţionarea cuburilor în
care se produc răsadurile.
• Prin determinări efectuate în saltele de vată minerală introduse în
soluţie nutritivă s-a constatat creşterea lentă a nivelului siliciului
accesibil plantelor. În consecinţă, pentru culturile de castraveţi şi
chiar de tomate realizate în sistem NFT este necesară asigurarea
SiO2 în soluţiile nutritive.
 Sistemul aeroponic şi aplicaţiile sale practice

• Aeroponica este sistemul neconvenţional de cultură la care rădăcinile

plantelor se află continuu sau discontinuu într-un mediu (aer) saturat cu
picături fine (ceaţă sau aerosoli) de soluţie nutritivă.
• „plantele sunt aşezate în orificii practicate în panouri rigide din polistiren
expandat sau alte materiale plastice; rădăcinile plantelor cresc suspendate
sub panou într-o incintă dotată cu instalaţii de pulverizare a soluţiei
nutritive”. Incinta aeroponică este închisă pentru ca rădăcinile să crească la
întuneric şi într-o atmosferă cu umiditate saturată (ale cărei condiţii inhibă
total creşterea algelor).
• Sistemul de pulverizare a soluţiei nutritive funcţionează intermitent
timp de câteva secunde, la intervale de 2-3 minute. În acest fel se
menţine un mediu umed şi aerat, favorabil funcţionării rădăcinilor în
condiţii optime. Sistemul aeroponic a atras atenţia cercetătorilor şi
practicienilor, fiind testat pentru culturi de tomate, castraveţi sau
verdeţuri, fără a fi obţinute rezultate deosebite. Acest sistem s-a
dovedit util pentru înrădăcinarea butaşilor folosiţi la înmulţirea unor
specii pomicole şi dendrologice.
• Un avantaj mare al aerponicii este creat de gradul ridicat de aerare
a sistemului radicular al plantelor cultivate datorită contactului
permanent al acestuia cu aerul saturat cu particule fine de soluţie
nutritivă.
• Folosirea tehnologiei de pulverizare a soluţiei nutritive este foarte
utilă pentru funcţionarea instalaţiilor amenajate în zone geografice
calde. În condiţiile specifice ale acestor zone oxigenarea soluţiei
nutritive în instalaţiile de hidrocultură nu asigură condiţiile minime
cerute de rădăcinile plantelor de cultură.
• Un sistem de cultură realizat pe baza concepţiei prezentate anterior este cel
cunoscut sub denumirea Ein Gedi. Sistemul Ein Gedi proiectat, construit şi
experimentat în Israel se caracterizează prin următoarele particularităţi:
• rădăcinile plantelor cultivate sunt în imersie parţială într-un strat semiadânc
de soluţie nutritivă;
• rigolele sau bacurile pentru cultură construite din material plastic rigid cu
lungimea de 15 m, lăţimea de 0,2 m şi adâncimea de 0,1 m, sunt prevăzute
cu un dispozitiv de reglare a adâncimii soluţiei nutritive;
• pentru recircularea soluţiei nutritive se utilizează instalaţii cu duze montate
pe ţevi paralele cu latura lungă a bacurilor de cultură; în perioada de
funcţionare a acestei instalaţii, în spaţiul dintre suprafaţa soluţiei şi capacul
bacului se formează o ceaţă artificială persistentă.
• Acest sistem, asigură la cultura de tomate un debit de 7 l soluţie/plantă/oră
pentru o densitate de 2 plante/m2. Aerarea soluţiei nutritive în sistemul Ein
Gedi este excelentă. Determinările privind conţinutul soluţiei nutritive în
oxigen au relevat valori foarte bune, uneori peste necesarul plantelor.
Aceste condiţii excelente se realizează însă cu consumuri energetice mari,
care sunt justificate doar pentru instalaţiile construite în regiuni calde ale
globului pământesc, în care sistemele obişnuite de hidrocultură sunt total
neeficiente din punct de vedere al oxigenării soluţiilor nutritive.
• Importanţa practică a sistemului Ein Gedi, pentru producţia
comercială de tomate, a fost demonstrată în Israel, ţară cu regim
termic deosebit de ridicat.
• Experienţele realizate în Israel cu acest sistem de cultură au
evidenţiat creşterea producţiei la tomate, în funcţie de conţinutul
variantelor, cu până la 36% în comparaţie cu nivelul celor mai bune
performanţe înregistrate la cultura pe nisip.
• Sistemul de cultură Ein Gedi, denumit şi „semiaeroponică”, a fost
utilizat, cu rezultate bune, şi pentru înrădăcinarea butaşilor din
specii foioase dendrologice sau pomicole. Datorită dimensiunilor
remarcabile ale rădăcinilor formate la butaşii unor specii
ornamentale aceştia au putut fi transplantaţi, cu rezultate foarte
bune, în containere, pe suport de înrădăcinare alcătuit din bile de
argilă expandată.
• În ţările din zone temperate, cu tehnologie agricolă avansată,
sistemul semiaeroponic este folosit pentru înrădăcinarea butaşilor
sau în instalaţii de dimensiuni mici destinate producerii legumelor,
căpşunilor sau florilor de către cei care agreează culturile
neconvenţionale şi doresc să le practice ca „hobby”.
• O aplicaţie interesantă a sistemului aeroponic utilizat
pentru producţia de salată a fost realizată în Japonia
• În zona agricolă din nordul capitalei Tokyo, a fost
construită o fermă pentru cultura neconvenţională a
salatei, echipată cu sistemul „T.S.”.
• „T” este prescurtarea de la „triunghi”, deoarece panourile
pe care este cultivată salata sunt montate vertical,
înclinate ca laturile unui triunghi isoscel, iar „S” este
prescurtarea de la „Spray” (stropire, pulverizare). În
interiorul tunelelor formate în acest fel, soluţia nutritivă
este pulverizată intermitent, foarte fin, umectând
rădăcinile suspendate în aer ale plantelor de salată. Se
asigură astfel nutriţia hidrică şi minerală a acestora în
condiţii optime de oxigenare, creând condiţii excelente
pentru creşterea plantelor.
• Instalaţia montată într-o incintă fără lumină naturală este echipată
cu un sistem performant de iluminare artificială.
• În această fermă, standardele sanitare sunt realizate la nivelul celor
din fabricile de produse alimentare. Salata se cultivă fără tratamente
cu pesticide. Deoarece insectele dăunătoare, solul şi bacteriile sunt
absente, spălarea înainte de consum a salatei recoltate din această
cultură aeroponică nu este necesară.
• Frunzele căpăţânilor de salată, mari, ferme, crocante sunt de
calitate foarte bună. Din punct de vedere nutritiv sunt identice cu
cele produse în culturi de câmp. Se apreciază că valoarea nutritivă
poate fi îmbunătăţită prin folosirea unor soluţii nutritive special
elaborate.
• Producţia anuală este eşalonată în conveer care acoperă uniform
întregul an calendaristic.
• Costurile de producţie sunt cu 20-30% mai mari ca la producţia
convenţională. Valorificarea se realizează în condiţii deosebite, mai
ales în perioadele calendaristice nefavorabile din vară şi iarnă
pentru cultura tradiţională a salatei în câmp.
• Sistemul similar pus la punct în Europa este cunoscut în literatura
de specialitate sub denumirea de „Sistemul A”.
CURS 4
• Substraturile utilizate pentru realizarea acestor sisteme de cultură
pot fi minerale, organice sau preparate prin amestecarea în diferite
proporţii a unor materiale organice şi minerale.
• Substraturile minerale inerte pot fi luate ca atare din natură (nisip,
pietriş, tufuri vulcanice) sau pot fi fabricate prin prelucrarea
industrială mai simplă sau mai complexă a unor materii prime.
Dintre aceste materiale, rezultate în urma unor procese industriale,
se folosesc mai frecvent: perlitul, vermiculitul, zgura de furnal,
granulele de material plastic, poliuretanul, bilele de argilă expandată
şi vată minerală.
• Materialele organice, mai frecvent folosite pentru prepararea
substraturilor destinate culturilor neconvenţionale, sunt: turba,
composturile din coaja arborilor răşinoşi, rumeguşul, fibra de cocos,
acele de pin, palee de grâu sau orez, paie tocate şi altele.
• Aceste materiale pot fi folosite ca atare sau în amestecuri realizate
după diferite reţete.
• Se utilizează frecvent şi amestecuri preparate din materiale
organice (turbă) şi materiale anorganice (vermiculit, perlit, nisip).
• nisipul
• Diametrul particulelor de nisip trebuie să
fie cuprins în intervalul 0,25 – 1,8 mm. În
lipsa acestuia, se apreciază că şi nisipul
din clasele de mărime de 0,6 – 2,5 mm
sau chiar 1,6 – 3,2 mm, poate fi utilizat ca
substrat de cultură, cu precizarea că
udările sau fertirigările trebuie aplicate la
intervale de timp mai scurte.
• Vermiculitul
• Vermiculitul este un silicat de aluminiu hidratat care se livrează utilizatorilor sub forma
unor cristale aplatizate. În natură vermiculitul se exploatează ca mineral din
zăcăminte, dintre care, cele mai mari sunt în Statele Unite ale Americii şi Africa de
Sud. După ce este măcinat în particule de mărime mijlocie spre mică, acest mineral
se introduce în cuptoare, la temperaturi ridicate, unde se transformă într-un material
poros cu duritate mică, format prin expandare în unghiuri drepte faţă de planul de
clivaj.
• Acest proces industrial simplu este cunoscut sub denumirea de exfoliere.
• Procesul tehnologic de exfoliere este relativ uşor de aplicat. Datorită acestui fapt,
mineralul exploatat din zăcământ, care are densitate mare se transporta economic
până la locul de utilizare, unde este transformat prin încălzire într-un material foarte
uşor şi voluminos al cărui transport devine costisitor.
• Vermiculitul exfoliat are densitatea medie de 80 kg/m3 şi o reacţie alcalină atunci
când materialul extras are un conţinut mai ridicat de carbonat de calciu şi magneziu.
Datorită porozităţii ridicate, capacităţii mari de schimb şi de reţinere a apei, care îi
sunt specifice, vermiculitul cumulează unele însuşiri valoroase necesare unui bun
substrat pentru culturi neconvenţionale. Ca dezavantaj se menţionează degradarea
structurii sale în urma întrebuinţării îndelungate. După patru cicluri de cultură,
vermiculitul se degradează, transformându-se într-o pastă relativ moale şi compactă,
la care aerarea şi drenajul se reduc până la limite dăunătoare plantelor cultivate.
• Un alt dezavantaj, greu de depăşit, îl constituie reacţia alcalină a vermiculitului
necorespunzătoare cerinţelor speciilor cultivate pe acest substrat.
• Perlitul
• Perlitul este obţinut prin prelucrarea termică a unor roci vulcanice silicioase. Mineralul extras din zăcăminte
conţine 2 - 5% apă legată. Când este încălzit la temperaturi de 1200oC, expandează, transformându-se într-un
material poros, granulat cu o densitate în vrac de 130-180 kg/m3.
• Perlitul obţinut după tratarea termică la 1200oC a rocilor din cariere, are următoarele caractere şi însuşiri:
• Compoziţie:
• Siliciu – 74%
• Aluminiu – 11,3%
• Oxid de fer – 2%
• Oxid de titan – 0,1%
• Carbonat de calciu – 3%
• Magneziu – 2%
• Oxid de sodiu – 5%
• Potasiu – 2,3%
• pH – 7-7,2
• Capacitate de reţinere a apei – de 4-5 ori mai mare decât greutatea proprie (250-300 l apă la 1m3 perlit)
• Capacitate de schimb – inexistentă;
• Granulometrie – 1,5-6 mm;
• Stabilitate structurală – bună;
• Porozitate – 97% (foarte bine aerat);
• Recomandări pentru utilizare: ca substrat de cultură – în amestec sau pur, care se prepară şi se instalează uşor
pentru 1-2 cicluri de cultură.
• Granulele de perlit au structura celulară închisa, datorită căreia reţin, prin adsorbţie, cantităţi foarte mari din apa
aplicată prin udări. Această apă este eliberată la o tensiune relativ scăzută.
• Substraturile conţinând perlit sunt bine drenate şi, ca atare, foarte bine aerate. Granulele de perlit au o bună
stabilitate din punct de vedere fizic şi sunt inerte din punct de vedere chimic în contact cu soluţiile nutritive.
Deoarece conţine mult aluminiu, la valori scăzute ale pH-ului, perlitul eliberează în soluţia nutritivă ioni de
aluminiu care pot fi toxici, la anumite concentraţii, pentru plantele cultivate. Acest fenomen nedorit este întâlnit în
soluţiile nutritive pentru garoafe, care au o reacţie acidă (pH = 5). Granulele de perlit sunt întrebuinţate şi pentru
prepararea unor substraturi mixte de cultură prin amestecare cu unele materiale organice (turba).
• Vata minerală
• Vata minerală este un material produs după
tehnologii industriale complicate, folosit iniţial în
construcţii pentru izolaţii acustice şi termice. În
horticultură este utilizată ca substrat mineral
inert pentru culturi neconvenţionale.
• Ideea de folosire în horticultură a unor tipuri de
vată minerală cu uşoare modificări faţă de cea
industrială a apărut în Danemarca. Primele
experimente privind utilizarea acestui material în
horticultură, au fost întreprinse în 1969.
• Pentru ca vata minerală să poată fi folosită ca
substrat pentru culturi horticole a fost necesară
modificarea unor însuşiri fizice ale sale, în
scopul creşterii capacităţii de reţinere a apei.
• Fabricarea vatei minerale
• Vata minerală este fabricată după o tehnologie relativ complicată şi
pretenţioasă. Materiile prime necesare pentru fabricarea vatei minerale –
60% roci bazaltice, 20% calcar şi 20% cocs (combustibil necesar pentru
ardere) sunt introduse în furnale unde sunt topite la temperatura de
1600oC. Amestecul topit, similar cu lava bazaltică fluidă a unor vulcani, este
turnat prin centrifugare. Prin răcirea firişoarelor fine cu diametrul de 0.005
mm, create în urma centrifugării amestecului topit, se obţine vata minerală
brută.
• În faze ulterioare ale procesului de producţie se adaugă răşini fenolice ca
liant şi agenţi pentru aditivare hidrofilă sau hidrofobă. Produsul astfel
realizat se presează pentru a căpăta rezistenţă mecanică ţi se taie în blocuri
de forme şi dimensiuni adecvate culturilor pentru care vor fi folosite.
Compoziţia chimică a vatei minerale, evidenţiază prezenţa următoarelor
componente chimice (oxizi):
• SiO2 47%; Na2O 2%;
• Al2O3 14%; K2O 1%;
• CaO 16%: MnO 1%;
• MgO 10%; TiO2 1%.
• Fe2O3 8%;
• Vata minerală nouă are reacţie alcalină (pH 7,5-8,5).
• Panourile (saltele) de vată minerală
fabricate de diverse companii
producătoare pentru culturi horticole au
densitate relativ scăzută, care variază în
limite strânse:
• - Grodan 70 kg/m3;
• - Cultura sau Cutilene 80 kg/m3;
• - Balasan 90 kg/m3;
• - Capogro 100 kg/m3.
• Dimensiunile panourilor de vată minerală sunt corelate
cu vigoarea sistemului radicular al speciei cultivate.
Volumul acestora diferă în funcţie de lungimea şi lăţimea
panourilor de cultură.
• Astfel, panourile pentru castraveţi (plante care au un
sistem radicular foarte viguros) au următoarele
dimensiuni: lungime 90 – 100 – 200 cm, lăţime 30 cm şi
înălţime 7,5 cm.
• Pentru tomate se folosesc panouri cu lungime şi înălţime
identice, dar mai înguste, cu lăţimea de doar 15 sau 20
cm.
• Panourile sunt învelite cu folie de polietilenă opacă, albă,
aditivată UV care se taie pe partea superioară în locurile
unde se plantează răsadurile şi pe una dintre laturile
verticale, deschizându-se fantele de drenaj pentru
eliminarea excesului de umiditate care apare la aplicarea
udărilor.
• Argila expandată este un produs realizat după o tehnologie similară cu cea
aplicată la producerea cărămizilor sau a obiectelor din ceramică.
• Produsul comercializat ca bile de dimensiuni mici, cu diametre de 4-8 mm şi
8-16 mm are reacţie neutră şi se caracterizează printr-o porozitate
remarcabilă care permite reţinerea unor cantităţi mari de apă.
• Bilele de argilă expandată au forme variabile, de la sferic la oval-alungit, cu
suprafaţa neregulată. Aceste bile sau granule ceramice poroase, fiind
produse din argilă sunt considerate materiale ecologice şi nepoluante.
• Substratul realizat integral din bile de argilă expandată este puternic aerat,
creând condiţii favorabile doar pentru unele plante ornamentale lemnoase
care se cultivă în containere sau ghivece foarte mari.
• Datorită aspectului ornamental foarte agreabil, bilele de argilă expandată se
folosesc pentru acoperirea în strat subţire a substratului (turbă, vată
minerală ş.a.) din ghivecele sau containerele cu plante ornamentale.
• Alte substraturi minerale produse industrial cum sunt bucăţile mici de
cărămidă spartă, zgura roşie sau zgura neagră de furnal şi tufurile vulcanice
nu sunt folosite în prezent în ţara noastră ca substraturi pentru culturi
horticole neconvenţionale.
CURS 5
 Culturi pe substraturi naturale organice
• Materialele naturale organice care pot fi folosite ca substraturi de
înrădăcinare pentru culturi horticole sunt larg răspândite şi utilizate în ţări
ca: Franţa, Marea Britanie, Canada, Africa de Sud, Australia ş.a.
• Materialele organice frecvent folosite ca substraturi de cultură sunt: turba,
composturile forestiere preparate din coaja unor arbori, rumeguşul, paiele şi
pleava de la unele culturi de cereale (orez), fibra de cocos ş.a. Ele pot fi
folosite ca atare, în amestecuri cu alte materiale organice (turbă + compost
forestier), ori în amestecuri cu materiale anorganice (turbă + perlit, turbă +
vermiculit, turbă + nisip ş.a.)
• Marea majoritate a materialelor organice au o capacitate de reţinere pentru
apă şi elemente nutritive mai mare decât a materialelor anorganice clasice –
nisip şi pietriş – folosite ca substraturi pentru culturi fără sol. De asemenea,
aceste materiale organice sunt biodegradabile.
• După utilizarea lor ca substraturi pentru culturile fără sol, cu sau fără o
compostare prealabilă pot fi folosite în anumite condiţii pentru fertilizarea
sau îmbunătăţirea unor însuşiri fizice ale solurilor din exploataţiile agricole.
• Unele materiale organice, ca rumeguşul, se pot procura fără dificultăţi în
cantităţi mari şi la preţuri accesibile fiind folosite ca substraturi pentru un
singur ciclu de cultură, iar la altele, (cum este turba) fiind mai scumpe, se
justifică refolosirea lor după o dezinfecţie prealabilă.
 Turba şi utilizarea sa ca substrat pentru culturile fără sol

• Turba care se foloseşte de sute de ani drept combustibil şi mai recent ca

substrat în horticultură are câteva însuşiri şi avantaje tehnologice bine
cunoscute cum sunt:
• capacitate foarte mare de reţinere a apei şi soluţiilor nutritive combinată cu
o porozitate remarcabilă (peste 90%), care o recomandă ca un substrat
excelent pentru culturile horticole neconvenţionale;
• greutate volumetrică foarte redusă (120-130 kg/m3) a materialului uscat;
• este lipsită de boli şi dăunători specifici culturilor horticole şi agricole.
• Principalele dezavantaje ale acestui material sunt următoarele:
• preţuri relativ mari datorită costurilor ridicate de exploatare, condiţionare şi
transport;
• reacţie diferită în funcţie de compoziţia floristică şi condiţiile în care s-a
format turbăria; reacţia diferitelor tipuri de turbă variază între puternic acid
(pH 5-5,5 la turba roşie sau blondă) şi neutru sau chiar uşor alcalin (pH 7-
7,1 la turba neagră).
• Turba ca atare sau în amestecuri cu materiale organice ori anorganice se
utilizează ca substrat pentru culturi horticole fiind aşezată în saci, în rigole
sau chiar în containere şi ghivece mari.
• Datorită capacităţii foarte mari de reţinere,
substraturile preparate din turbă sau amestecuri
ale acesteia cu alte materiale, se fertilizează
înainte de aşezarea lor ca suport pentru culturi,
cu îngrăşăminte sau săruri minerale care
asigură în totalitate macro şi microelementele
necesare plantelor.
• Programele de fertilizare ale culturilor realizate
pe aceste substraturi, includ în cursul vegetaţiei
irigări fertilizante cu soluţii nutritive slab
concentrate, care conţin azot şi potasiu sau un
spectru larg de macro şi microelemente.
• Introducerea şi omogenizarea surselor de
macroelemente şi microelemente în turba fertilizată este
o operaţie dificilă în lipsa unor dotări tehnice
corespunzătoare.
• În cazul unor îngrăşăminte granulate sau compactate,
este necesară măcinarea prealabilă a acestora. Dacă
turba este uscată, omogenizarea îngrăşămintelor în
masa amestecului este nesatisfăcătoare. Dacă se
amestecă şi se omogenizează îngrăşămintele după
tehnologia clasică de preparare a amestecurilor nutritive,
umectarea prealabilă a turbei este necesară.
• O altă modalitate de amestecare uniformă a surselor de
elemente nutritive constă în solubilizarea prealabilă a
acestora într-un volum mai mare de apă şi amestecarea
acestei soluţii cu turba sau cu substratul organic utilizat.
• Alte materiale naturale organice şi folosirea lor
pentru prepararea substraturilor de cultură
• Rumeguşul – este un material care se găseşte
în abundenţă în zonele cu exploatări forestiere
de mare anvergură
• Se poate folosi ca substrat doar rumeguşul
anumitor specii.
• Se recomandă utilizarea ca substrat a
rumeguşului provenit de la unele specii
forestiere cu frunza caducă (carpen, arţar) sau
chiar de la unele specii de conifere aparţinând
genului Pinus.
• Capacitatea foarte bună de reţinere a apei este uneori asociată cu
un drenaj nesatisfăcător care creează condiţii de asfixiere a
rădăcinilor.
• Preţul rumeguşului este relativ scăzut, dar cheltuielile de transport
sunt ridicate.
• Încă nu există un consens privind momentul folosirii rumeguşului
proaspăt sau compostat. Totuşi, este foarte bine cunoscut faptul că
în cazul folosirii rumeguşului proaspăt cultura va avea nevoie de
cantităţi mult mari de azot.
• Compostarea, care durează între 6 şi 12 luni se realizează cu un
adaus de 2% azot din greutatea uscată a rumeguşului aşezat în
platformă.
• Datorită acestor considerente, pentru prepararea substraturilor
destinate culturilor fără sol se recomandă utilizarea rumeguşului
compostat, fie ca atare, fie în amestec cu alte materiale.
• Rumeguşul cu granulaţie fină reţine cantităţi mai mici de apă şi se
compactează rapid, îngreunând drenajul substratului. Datorită
acestei particularităţi se recomandă folosirea unor volume de
înrădăcinare mari, care ajung până la 30 l pentru o plantă de
castravete cu fructe mari.
• Compostul preparat din coaja trunchiurilor de conifere,
denumit în România „compost forestier” este un material
folosit de multă vreme pentru prepararea amestecurilor
nutritive necesare producerii răsadurilor.
• Acest material se prepară prin mărunţirea bucăţilor de
scoarţă rezultate în urma decojirii trunchiurilor arborilor
folosiţi ca materie primă la industrializarea lemnului.
Scoarţa decojită este mărunţită în bucăţi de cel mult 1
cm grosime, 2 cm lăţime şi 2-3 cm lungime.
• Reacţia acidă a compostului preparat în România din
coajă de conifere (brad, molid) este o însuşire pozitivă a
acestui material care justifică amestecarea sa cu turbă
neagră pentru obţinerea unor substraturi cu pH de 6-6,5
adecvate pentru cultura tomatelor sau a altor specii
horticole. Amestecul de compost forestier cu turbă
neagră poate fi folosit cu rezultate bune şi pentru cultura
castraveţilor
• Fibra de cocos este un material folosit pe scară largă
atât în zonele producătoare de nuci de cocos cât şi în
cele unde se importă acest produs.
• Fiind disponibilă în cantităţi mari, fibra de cocos este un
material ideal pentru prepararea substraturilor necesare
culturilor fără sol, înlocuind parţial turba chiar în ţări ca
Marea Britanie
• Fibrele de cocos se obţin prin efectuarea, în succesiune
a următoarelor lucrări: înmuierea cojilor (rămase după
extragerea miezului) timp de 4-6 săptămâni în apă
proaspătă, extragerea şi pieptănarea fibrelor, urmate de
uscarea la soare. În fabricile de prelucrare fibrele,
amestecate cu coaja măcinată, bine uscate, sunt presate
şi ambalate în brichete sau în baloturi mari şi vândute
consumatorilor.
• Fibra de cocos este un produs natural prietenos cu mediul ambiant, obţinut din surse
total regenerabile, cu calităţi deosebite, din care, mai importante sunt:
• excelent mediu de cultură şi un ameliorator de lungă durată al însuşirilor fizice ale
solului prin îmbunătăţirea porozităţii şi drenajului solurilor grele;
• capacitatea remarcabilă de reţinere a apei şi a soluţiilor nutritive;
• descompunere foarte lentă în sol;
• reciclabil total după utilizarea ca substrat neconvenţional de cultură.
• Principalele caracteristici tehnice ale fibrei de cocos sunt următoarele:
• pH – 5,5-6,8;
• conductibilitate electrică – 0,25-0,50 mS/cm2;
• materie organică (greutate uscată) – 94-98%;
• carbon (organic) – 45-50%;
• lignină – 65-70%;
• celuloză – 20-30%;
• capacitate de reţinere a apei – 8-9 ori mai mare decât greutatea uscată a fibrelor de
cocos;
• porozitate – 94-96%;
• aspect – granular, cu unele fibre scurte;
• culoare – brun deschis – brun închis.
• Datorită capacităţii remarcabile de reţinere a umidităţii şi aerului şi faptului că este
liberă de boli şi dăunători, fibra de cocos este folosită din ce în ce mai mult ca
substrat de înrădăcinare pentru culturile neconvenţionale de legume, căpşuni şi
plante ornamentale.
• Pleava sau paiele tocate de orez sunt printre materialele
organice de interes local utilizate la prepararea
substraturilor de cultură în zonele unde există suprafeţe
mari ocupate de culturi neconvenţionale.
• Materialele organice biodegradabile constituie aşadar
componente reciclabile şi în multe cazuri ieftine, larg
utilizate în numeroase exploataţii horticole care le
utilizează ca substraturi pentru culturile fără sol.
• Tehnologia de utilizare a acestor materiale nu este
complicată sau costisitoare. Datorită acestor
considerente, marea majoritate a cercetărilor realizate în
România până în prezent au abordat problemele
tehnologiilor specifice ale culturilor fără sol realizabile pe
substraturi organice biodegradabile.
 Soluţii nutritive pentru culturile fără sol

• Soluţiile nutritive reprezintă pentru culturile fără sol o pârghie

tehnologică de importanţă deosebită, prin intermediul căreia se
dirijează cu maximă rigurozitate nutriţia hidrică şi minerală a
plantelor cultivate.
• Fertilizarea culturilor fără sol cere moduri de lucru diferite, a căror
complexitate depinde de sistemul de cultură în care vor fi utilizate.
• Pentru sistemele de cultură la care soluţia nutritivă în exces este
deversată în afara instalaţiilor, soluţiile nutritive se prepară continuu,
prin solubilizarea controlată a surselor de macro şi microelemente în
apa din sursa de alimentare a sistemului de fertirigare.
• La culturile pe turbă, mai puţin evoluate, fertilizarea culturilor se
realizează pentru majoritatea macro şi microelementelor prin
amestecarea surselor din care provin acestea, cu substratul
organic, înainte de plantarea răsadurilor. După înfiinţarea culturilor
aceste culturi sunt fertirigate cu soluţii nutritive care conţin doar
azotul şi potasiul necesare plantelor.
• La culturile fertirigate în circuit închis, prepararea şi
recondiţionarea soluţiilor nutritive sunt mult mai
complexe deoarece la aceeaşi specie unii parametri ai
acestora, cum sunt concentraţia, pH-ul, echilibrul nutritiv,
temperatura se modifică pe durata culturii, în funcţie de
fenofază şi condiţiile de mediu.
• Modificările parametrilor menţionaţi impun precizie,
operativitate şi acurateţe deosebită, care depăşesc
competenţa profesională a operatorilor bine calificaţi.
• Datorită acestui fapt, prepararea, controlul şi modificarea
soluţiilor nutritive pentru culturile neconvenţionale
realizate într-o manieră profesională sunt asistate de
computer.
• Asigurarea parametrilor optimi ai nutriţiei hidrice şi
minerale reprezintă o modalitate specifică de obţinere a
unor producţii mari şi de foarte bună calitate la culturile
fără sol.
• Elementele nutritive necesare plantelor se
împart în două grupe: macro şi microelemente.
• Cele şase macroelemente sunt: azotul, fosforul,
potasiul, calciul, magneziul şi sulful.
• Microelementele esenţiale sunt: fierul,
manganul, borul, cuprul, zincul şi molibdenul.
Alături de acestea, în plante a fost evidenţiată şi
prezenţa altor microelemente, cum sunt: sodiul,
clorul, aluminiul şi urme ale altor elemente
chimice. Deşi acestea au fost descoperite în
plante, s-a demonstrat că nu sunt esenţiale
pentru creşterea normală a acestora.
• Azotul este un component esenţial al proteinelor, fiind de asemenea descoperit în
clorofilă şi protoplasmă. În exces produce creşteri luxuriante. Când este în deficit,
determină reducerea taliei plantelor, îngălbenirea acestora şi scăderea producţiei.
• Fosforul este un element esenţial pentru celulele vii. Se află în abundenţă în seminţe
şi fructe. Contribuie la creşterea unui sistem radicular viguros şi sănătos. Carenţa sa
are drept consecinţă apariţia în plante a unor celule mici.
• Potasiul este esenţial pentru o creştere viguroasă, fiind descoperit în zonele cu o
activitate fiziologică intensă cum sunt fructele şi frunzele în creştere. Contribuie la
creşterea producţiei de fructe (tomate, ardei, vinete, pepeni ş.a.) şi la îmbunătăţirea
calităţii acestora.
• Calciul este un element important din structura pereţilor celulelor unde se află în
cantităţi mari; contribuie la neutralizarea acizilor organici şi favorizează absorbţia
potasiului.
• Magneziul se găseşte în plante în cantităţi mai mici, dar are un rol important în
formarea clorofilei; este parte componentă a moleculelor acesteia; este implicat în
distribuţia fosforului în plante.
• Sulful este larg răspândit în toată planta în cantităţi mici; compuşii organici ai sulfului
sunt prezenţi în unele proteine şi uleiuri esenţiale.
• Dintre microelemente, cele care prezintă importanţă deosebită pentru plante sunt
următoarele:
• Fierul este un agent catalitic important şi are un rol major în sinteza clorofilei.
• Manganul, borul, zincul, cuprul şi molibdenul sunt agenţi catalitici pentru diferite
procese fiziologice din plante.
• Deşi au importanţă deosebită în viaţa plantelor, macro şi microelementele nutritive au
pondere de cca. 2% în masa plantelor uscate.
 Reacţia soluţiilor nutritive

Intervale favorabile ale pH-ului pentru unele specii horticole

Nr. crt. Specia pH Nr. crt. Specia pH

1. Ardei 5,5-7,0 13. Păstârnac 5,5-7,0

2. Bame 6,0-7,5 14. Pepene galben 6,0-7,5

3. Broccoli 6,0-7,0 15. Pepene verde 5,5-7,5

4. Căpşun 5,0-6,5 16. Praz 6,0-7,0

5. Castraveţi 5,5-7,0 17. Ridichi 6,0-7,0

6. Ceapă 6,0-7,0 18. Salată 6,0-7,0

7. Conopidă 5,5-7,0 19. Spanac 6,0-7,0

8. Dovlecel 6,0-7,0 20. Ţelină 5,8-7,0

9. Fasole 6,0-7,0 21. Tomate 5,5-6,5

10. Mazăre 6,0-7,5 22. Usturoi 5,5-8,0

11. Morcov 5,5-7,0 23. Varză 6,0-7,5

12. Pătrunjel 5,0-7,0 24. Vinete 5,5-6,5

 Concentraţia soluţiei nutritive
• Concentraţia soluţiei nutritive este un element de
maximă importanţă pentru dirijarea creşterii şi fructificării
plantelor cultivate după tehnologii neconvenţionale.
• Concentraţia soluţiei nutritive nu se determină direct, ci
indirect prin măsurarea conductibilităţii sale electrice.
Atunci când sărurile minerale se dizolvă în apă,
moleculele lor se fragmentează în ioni pozitivi şi ioni
negativi. Datorită acestor ioni cu sarcini electrice, soluţiile
în care se dizolvă săruri minerale devin conducătoare de
electricitate.
• Prin dizolvarea unor cantităţi mici de săruri minerale în
apă se obţin soluţii nutritive cu conductibilitate electrică
redusă. Soluţiile concentrate au o conductibilitate
electrică mai bună.
• Prin măsurarea electroconductibilităţii unei soluţii
nutritive cu un aparat special, se obţin indirect informaţii
privind concentraţia sa în elemente nutritive.
• Pentru toate aceste specii,
conductibilitatea electrică a soluţiilor
nutritive la temperatura de 20oC este
cuprinsă între 1,5-3,5 miliSiemens/cm2
(mS/cm2).
Valori ale electroconductibilităţii (EC) soluţiilor nutritive în mediul de înrădăcinare

Valori ale EC (mS/cm2) în condiţii

Nr. de lumină
Cultura Substrat
crt.
normală slabă

1. Castraveţi Vată minerală 2,5-3,5 3,0-6,0

2. Ardei Vată minerală 2,5-3,5 2,5-4,0
3. Vinete Vată minerală 2,5-3,5 3,0-5,0
4. Tomate Vată minerală 2,5-3,5 3,0-8,0
5. Salată Apă* 1,5-2,0 3,0-4,0
6. Trandafiri Vată minerală 2,0-2,5 2,0-2,5
7. Gerbera Vată minerală 2,0-2,5 2,0-2,5
 Dozarea macro şi microelementelor în soluţiile nutritive

Surse de elemente nutritive folosite la prepararea soluţiilor necesare pentru fertirigarea culturilor
neconvenţionale

Îngrăşăminte / Conţinut în
săruri minerale Formule elemente
nutritive
Azotat de potasiu KNO3 14 N; 46 K2O;
Azotat de calciu 5[Ca(NO3)2•2H2O]NH4NO3 15,5 N; 20 Ca;
Azotat de magneziu Mg(NO3)2•6H2O 11 N, 15 MgO;
Azotat de amoniu 35 N;
NH4NO3
Fosfat de amoniu 60 P2O5; 12 N;
Fosfat de potasiu NH4H2PO4
35 K2O; 53 P2O5;
Sulfat de potasiu KH2PO4
50 K2O, 18 S;
Clorură de potasiu K2SO4
Sulfat de magneziu 60 K2O; 47 Cl;
KCl
MgSO4•7H2O 16,7 MgO, 13 S;

Chelaţi de fier EDDHA, 5 Fe;

Sulfat de mangan EDTA 13 Fe;
Sulfat de cupru MnSO4•H2O 32,5 Mn;
Sulfat de zinc CuSO4•5H2O 25,4 Cu;
Acid boric ZnSO4•7H2O 22,7 Zn;
Molibdat de sodiu 17,5 B;
H3BO3
39,7 Mo;
Na2MoO4•2H2O

Acid azotic HNO3 (60%) Densitate – 1,38;

Acid fosforic H3PO4 (75%) Densitate – 1,58;
Concentraţia pentru elementele
Hidroxid de potasiu KOH nutritive
este precizată
cele mai multe
69,7 K în
lucrări de specialitate în părţi pe milion (ppm) sau miligrame/litru (mg/l).
Cele două moduri de prezentare sunt echivalente.
 Reţete de soluţii nutritive

Reţeta Knop (după W. Rawald)

Nr. Surse de elemente nutritive Cantitatea necesară grame /

Crt. 1000 l soluţie
1. Azotat de potasiu 200
2. Azotat de calciu 800
3. Fosfat monopotasic 200
4. Sulfat de magneziu 200
5. Clorură ferică urme

Nr. Macroelemente asigurate în Concentraţia (ppm sau g/1000 l)

Crt. soluţie
1. Azot N 126
2. Fosfor P 45
3. Potasiu K 136
4. Calciu Ca 136
5. Magneziu Mg 20
Compoziţia şi concentraţia soluţiei nutritive pentru castraveţi în sistemul
NFT

mg/l
Elemente nutritive
minimum optim maximum
Azot nitric 50 150-200 300
Azot amoniacal 5 10-15 20
Fosfor 20 50 200
Potasiu 100 300-500 800
Calciu 125 150-300 400
Magneziu 25 50 100
Fier 1,5 6 12
Mangan 0,5 1 2,5
Cupru 0,05 0,1 1
Zinc 0,05 0,5 2,5
Bor 0,1 0,3-0,5 1,5
Molibden 0,01 0,05 0,1
Sodiu 250
Cât mai puţin
Clor 400
Sulf - 50-200 -
pH 5,5 6,0 6,5
Conductibilitate la 20oC 1,8 mS/cm2 2-2,5 mS/cm2 3,5 mS/cm2
 Compoziţia şi concentraţia soluţiei nutritive pentru tomate cultivate pe vată minerală sau NFT

mg/l
Elemente nutritive
minimum optim maximum
Azot nitric 50 150-250 400
Azot amoniacal 0 10-15 20
Potasiu 150 300-500 800
Calciu 150 180-300 400
Magneziu 40 50-70 100
Fosfor 20 25-30 40
Fier 0,5 2 3
-pentru vată minerală 1,5 3 5
-pentru NFT
Mangan 0,2 0,5 1,0
Bor 0,1 0,4 1,0
Zinc 0,3 1,0 2,0
Cupru 0,05 0,1 0,5
Molibden 0,01 0,1 1,0
Sodiu 400
Cât mai puţin
Clor 400
pH 5,5 6,0 6,5
Conductibilitate la 20oC 1,8 mS/cm2 2,5-3 mS/cm2 3,75 mS/cm2
Compoziţia chimică a îngrăşămintelor Universol (după prospectul tehnic Scotts)

% N, P, K, Mg Universol Universol Universol Universol

Elemente Galben Verde Albastru Violet
nutritive
12+30+12+2 23+6+10+2 18+11+18+2 9+9+27+3

Azot total, (N) din care – N 12 23 18 9

nitric
8,8 11,5 7,7 2,4
–N amoniacal
3,2 11,5 10,3 6,6
Fosfor (P2O5) 30 6 11 9
Potasiu (K­2O) 12 10 18 27
Magneziu (MgO) 2,5 2,5 2,1 3,3
Fier (Fe) EDTA 0,06 0,06 0,06 0,06
Bor (B) 0,01 0,01 0,01 0,01
Cupru (Cu) EDTA 0,01 0,01 0,01 0,01
Mangan (Mn) EDTA 0,04 0,04 0,04 0,04
Molibden (Mo) 0,001 0,001 0,001 0,001
Zinc (Zn) EDTA 0,01 0,01 0,01 0,01
Conductibilitate (EC) pt
soluţie cu concentraţia de 1 1,2 mS/cm2 1,5 mS/cm2 1,3 mS/cm2 1,3 mS/cm2
g/l la 21oC
CURS 6
 • Particularităţile tehnologiilor
neconvenţionale ale principalelor
culturi horticole

Cultura castraveţilor pe vată minerală în sere

Din punct de vedere al nivelului producţiei realizate la unitatea de
suprafaţă în sere, castraveţii cu fruct mare depăşesc tomatele.
Producţiile citate de literatura de specialitate se situează la nivelul
mediu de peste 800 t/ha, cu variaţii între 650 t/ha în ţări cu condiţii mai
puţin favorabile (Finlanda) şi peste 1000-1200 t/ha ca realizări recente
în activitatea de cercetare.
• Serele recomandate pentru culturile performante
de castraveţi cu fructe mari sunt similare sau
chiar identice ca tip şi dotări cu cele utilizate
pentru culturile de tomate, fiind preferate cele cu
înălţime mare sau foarte mare.
• Castraveţii se cultivă cu rezultate bune pe
substraturi organice (turbă sau amestecuri de
turbăcu alte materiale, rumeguş, fibre de cocos
ş.a.) sau pe substraturi anorganice, dintre care,
cel mai performante sunt cele de vată minerală
şi perlit.
• Sortimentul folosit cu prioritate pentru culturi pe vată minerală, este
constituit din hibrizi cu fructe mari destinaţi consumului în stare
proaspătă care se caracterizeză printr-un înalt nivel de
productivitate datortită căruia sunt preferaţi pentru toate sistemele
de cultură neconvenţionale adecvate pentru cultura castraveţilor.
• Aceşti hibrizi cu înflorire ginoică şi fructificare partenocarpică, sunt
perfect adaptaţi pentru producţia din sere deoarece nu au nevoie de
polenizare entomofilă pentru legare şi fructificare. Datorită acestui
mod specific de fructificare, fructele pot fi recoltate şi în faze mai
avansate, fără riscul deprecierii prin lignificarea tegumentului
seminţelor.
• Hibrizii ginoici cu fructificare partenocarpică, cu creşteri vegetative
moderate, cu timpurietate accentuată şi cu productivitate foarte
mare sunt adaptaţi pentru condiţiile din sere: regim termic moderat
şi deficit de lumină în unele perioade ale ciclului de cultură.
• Pregătirea serei se realizează prin efectuarea aceloraşi lucrări care
au fost menţionate pentru cultura tomatelor.
• Instalarea panourilor (saltelelor) de vată minerală urmăreşte
realizarea unor scheme de plantare identice cu cele de la culturile
clasice pe sol.
• Se aşează aşadar, două rânduri de panouri pe traveea cu lăţimea
de 320 cm. Pentru cultura de castraveţi se utilizează doar panourile
de vată minerală cu lăţimea de 30 cm, care se fabrică în două
variante cu lungimi diferite – 100 şi 200 m – ambele având înălţimea
de 7,5 cm.
• Instalaţia de fertirigare se deosebeşte de asemenea de cea care se
foloseşte la tomate. În cazul castraveţilor, pentru o singură plantă se
montează două tuburi capilare de distribuţie tip „spaghetti”, ale căror
capete se fixează unul pe partea superioară a cubului de vată
minerală şi al doilea pe suprafaţa panoului, la jumătatea distanţei
dintre două plante
• Producerea răsadurilor se efectuează în condiţii similare
cu cele prezentate la tomate, utilizându-se cuburi din
vată minerală.
• Asigurându-se temperatura optimă şi eventual iluminat
suplimentar , răsadurile semănate la sfârşitul lunii
noiembrie sau începutul lui decembrie, pot fi plantate în
seră la sfârşitul lunii decembrie sau la începutul lunii
ianuarie. Irigarea fertilizantă se realizează cu soluţiile
nutritive adecvate, prezentate în capitolul anterior.
• Plantarea se efectuează la fel ca la tomate, după tăierea
învelişului de folie al panourilor în X sau U, umectarea
lor şi tăierea fantelor de drenaj. Se plantează la 50 cm
între plante pe rând, câte două plante pe panoul de 100
cm lungime şi câte patru pe cele cu lungimea de 200 cm.
• Dintre lucrările de îngrijire, completarea golurilor şi prima
palisare se execută la fel ca la tomate.
• Irigarea fertilizantă se aplică utilizând soluţiile nutritive
adecvate castraveţilor, prezentate în capitolul anterior.
• Dirijarea factorilor de vegetaţie este foarte importantă
pentru realizarea culturii. La dirijarea factorilor de
vegetaţie se acordă o atenţie deosebită temperaturii
substratului. Astfel, pentru evitarea atacurilor de
Pythium, temperatura cuburilor nutritive în timpul
producerii răsadurilor şi a panourilor de vată minerală
după înfiinţarea culturii trebuie să se situeze între 22oC
şi 24oC.
• Dirijarea factorilor de vegetaţie prezintă particularităţi deosebite, mai
ales în zonele cu regim de lumină nesatisfăcător ca durată şi
intensitate din sezonul rece.
• Spre exemplu, în Finlanda, pentru ca producţia de castraveţi să
poată fi recoltată în cursul iernii, iluminarea suplimentară a culturii
este o măsură tehnologică obişnuită, care se realizează prin
instalarea unor corpuri de iluminat cu puterea de 400 W, suficiente
pentru asigurarea a 200 W/m2. Beneficiind de aceste condiţii
favorabile de lumină, cultura de castraveţi este fertilizată şi prin
îmbogăţirea atmosferei în CO2, care este dozat la concentraţia de
800 ppm.
• În aceste condiţii, castraveţii cresc foarte repede. Coborârea
plantelor pentru culcarea bazei tulpinii (defoliată şi recoltată) la
nivelul solului se efectuează de două ori pe săptămână, consumând
un volum mare de forţă de muncă.
• Prin reducerea volumului de muncă necesar acestei lucrări au fost
realizate dispozitive mecanizate care permit coborârea plantelor
concomitent pe întreaga lungime a rândului.
• Pentru culturile realizate în ciclu prelungit după un
calendar normal, cu plantări de iarnă şi cu desfiinţarea
culturii în toamnă, în zone temperate situate la latitudini
mai mici, dirijarea corelată a tuturor factorilor de
vegetaţie, urmăreşte valorificarea completă a luminii
naturale eliminând lucrarea de iluminare suplimentară a
culturii.
• Combaterea bolilor şi mai ales a dăunătorilor se face la
fel ca la cultura tomatelor, în scopul asigurării stării
fitosanitare perfecte a culturii şi pentru eliminarea unei
surse potenţiale de poluare (tratamentele cu insecticide).
• Combaterea biologică a celor mai periculoşi dăunători de
realizează prin utilizarea unor prădători folosiţi şi în
culturile clasice pe sol, după cum urmează:
• Deoarece hibrizii recomandaţi pentru acest sistem de cultură
fructifică partenocarpic, nu sunt necesar nici un fel de măsuri
tehnologice pentru favorizarea formării fructelor.
• Tăierile aplicate plantelor pentru dirijarea creşterii trebuie să fie
corelate cu dinamica creşterii tulpinii principale care poate depăşi
lungimea de 8-10 m.
• Recoltarea se efectuează prin detaşarea de pe plantă a fructelor cu
greutăţi cuprinse între minimum 250-300 g şi maximum 600-700 g
La o producţie totală de peste 800 t/ha (80 kg/m2), culturile de
castraveţi oferă în perioada de recoltare de vârf, producţii de 30-35
t/ha pe săptămână.
• Fructele de castraveţi în faza optimă de recoltare dintr-o cultură de
castraveţi pe vată minerală (după fişele tehnice Rockwool/Grodan)
• Ca tendinţe în evoluţia acestei culturi semnalăm extinderea hibrizilor
partenocarpici de castraveţi cu fructe mijlocii, foarte bine valorificate
în ţările din vestul Europei şi a hibrizilor tip cornichon recoltaţi la
dimensiuni specifice consumului în stare proaspătă.
• Variante de cultivare a salatei pe strat adânc de soluţie nutritivă cu suport plutitor
• Salata ocupă locul trei în statisticile privind producţia legumelor în sere, imediat după
tomate şi castraveţi.
• Datorită taliei şi greutăţii reduse a rozetelor sau căpăţânilor, salata este cultivată într-
o manieră foarte eficientă în sisteme de cultură care sunt lipsite de suport solid pentru
înrădăcinarea plantelor.
• În cele ce urmează vor fi prezentate două variante de cultură a acestei specii, pe strat
adânc de soluţie nutritivă, cu suport plutitor.
• În regiunea Rhône-Alpes din Franţa, unde salata este specia legumicolă cu cea mai
ridicată importanţă economică, a fost pus la punct un sistem neconvenţional de
cultură în solarii, care prezintă următoarele particularităţi:
• în interiorul solariilor amenajate pentru acest sistem de cultură se amenajează
bazine, cu adâncimea de 40 cm în care se introduce soluţia nutritivă; soluţia nutritivă
este permanent oxigenată prin barbotare pe întreaga durată a fiecărui ciclu de
cultură;
• plăcile plutitoare din polistiren expandat sunt perforate pentru ralizarea densităţii de
14 plante/m2 în comparaţie cu 8-9 plante/m2 la cultura clasică pe sol;
• plantarea se efectuează prin introducerea răsadurilor în orificiile plăcilor din polistiren
expandat; rădăcinile plantelor de salată sunt în imersie în soluţia nutritivă din bazinul
de cultură;
• lucrările de îngrijire se limitează la dirijarea tuturor factorilor de vegetaţie şi la
aplicarea unor măsuri stricte de igienă culturală.
• Performanţele de producţie, apreciate din punct de vedere al ritmului de creştere şi al
calităţii căpăţânilor de salată sunt remarcabile.
• Astfel, prin „plantarea” răsadurilor în vârstă de 25 zile la sfârşitul lunii august a fost
realizată o cultură care a fost recoltată după doar 28 zile.
• Greutatea medie a plantelor de salată a fost de 400 g, iar conţinutul
în nitraţi al acestora s-a încadrat în intervalul de 1000-1500 ppm.
• În acest fel, se realizează culturi foarte performante, eliminându-se
complet lucrările greoaie şi costisitoare de pregătire a solului,
combaterea buruienilor, irigat, afânarea solului ş.a.
• Evident, în aceste amenajări pot fi realizate mai multe culturi, în
succesiune, în intervalul calendaristic cu temperaturi favorabile
salatei.
• Principalele elemente ale acestei tehnologii de cultură sunt
următoarele:
• cultura este realizată pe bazine cu adâncimea de 30 cm, în care se
introduce soluţie nutritivă oxigenată continuu prin barbotare;
• producerea răsadurilor şi cultura propriu-zisă se realizează în
sectoare diferite ale instalaţiei;
• răsadurile se produc prin însămânţarea cu ajutorul unor tăvi
metalice cu fundul perforat, a seminţelor drajate, în orificiile
practicate în cuburi decupate parţial, confecţionate din spumă
poroasă poliuretanică; paletele însămânţate sunt umectate şi apoi
aşezate într-o zonă a instalaţiei, la temperatura optimă de încolţire a
seminţelor de salată.
• Periodic, suprafaţa însămânţată a paletelor este stropită cu soluţie nutritivă
pulverizată prin microaspersoare. Excesul de umiditate se drenează în afara
paletei.
• În condiţii optime de temperatură şi umiditate, seminţele germinează în
două zile. Imediat paletele din poliuretan sunt lansate, plutind pe soluţia
nutritivă. Plăntuţele răsărite sunt ţinute în aceste condiţii încă 4 zile vara şi 8
zile iarna.
• În perioadele calendaristice cu lumină foarte favorabilă, prima frunză
adevărată apare după 7 zile de la însămânţare. În sezonul rece, cu zile
scurte şi lumină slabă ca intensitate, aceeaşi fenofază este atinsă în 11 zile.
• Plantele care au atins această fenofază sunt repicate prima dată. Prin
această lucrare de repicat, răsadurile foarte mici sunt trecute pe plăci din
polistiren care plutesc pe soluţia nutritivă. Aceste plăci au nişte alveole mici,
în care sunt trecute răsadurile ale căror rădăcini intră în contact cu soluţia
nutritivă oxigenată din bazin.
• La atingerea vârstei de 13 zile în condiţii de vară şi 20 zile în condiţii de
iarnă, răsadurile sunt transplantate (repicate) a doua oară pe palete
plutitoare din polistiren, la densităţi mult mai reduse. Răsadurile sunt fixate
în orificiile menţionate cu ajutorul unor bureţi din poliuretan, flexibili, care nu
strivesc tulpiniţele plantelor (72 plante/paletă).
• Plantarea răsadurilor pe suporţii plutitori folosiţi pentru producţie se
efectuează atunci când au ajuns la vârsta de 26 zile în condiţii
foarte bune de lumină şi de 45 zile în condiţii de iarnă, cu lumină
insuficientă. Prin această lucrare, densitatea se reduce la 18
plante/paletă plutitoare.
• Recoltarea începe când plantele au ajuns la vârsta de 45 zile vara şi
75 zile iarna.
• Plantele sunt scoase de pe suportul plutitor şi sunt ambalate
individual, în casolete din material plastic, cu rădăcină cu tot.
• Soluţia nutritivă corectată şi refolosită, nu constituie un pericol
pentru mediul ambiant.
• Datorită existenţei posibilităţilor de control a temperaturii soluţiei
nutritive, aşa cum s-a mai arătat, este posibilă mărirea consistentă a
numărului de cicluri de cultură succesive.
• În aceste condiţii, instalaţia şi tehnologia descrise anterior asigură
producerea a 500 salate pe 1 m2 de bazin cu soluţie nutritivă în mai
multe cicluri succesive. Acest nivel de producţie este mai mare de
cel puţin 5 ori decât cel care se poate realiza în cultura clasică pe
sol din solar sau seră.
• Culturi neconvenţionale de trandafiri pentru flori tăiate
• Trandafirii pentru flori tăiate constituie pentru numeroase ţări un produs de primă
importanţă fie pentru consum intern, fie pentru export.
• Florile tăiate ale acestei specii se valorifică foarte bine pe pieţele unor ţări ai căror
locuitori au un standard de viaţă foarte ridicat (S.U.A., Germania, Marea Britanie,
Olanda, Franţa, Italia, Japonia ş.a.).
• La fel ca în cazul altor specii, horticultorii olandezi au pus la punct o tehnologie foarte
performantă şi pentru producerea florilor tăiate de trandafiri care utilizează dotări
tehnice şi materiale similare cu cele utilizate pentru realizarea culturilor de tomate,
castraveţi sau căpşuni.
• Tehnologia olandeză de cultură pe substrat din vată minerală a trandafirilor pentru
flori tăiate este un exemplu de îmbinare reuşită a unui mod modern de conducere a
plantelor, cu elementele de bază ale culturilor neconvenţionale.
• Productivitatea ridicată şi calitatea deosebită a florilor tăiate de trandafiri obţinute în
culturile neconvenţionale pe vată minerală au atras şi atenţia specialiştilor din ţara
noastră.
• La data apariţiei acestei lucrări, singura exploataţie ultramodernă de mare anvergură
din România în domeniul culturilor neconvenţionale are ca obiect de activitate
producerea florilor tăiate de trandafiri. Acest obiectiv de anvergură pentru horticultura
din ţara noastră este o investiţie a S.C. Interagro S.A., amplasată la Zimnicea.
• În cele ce urmează vor fi prezentate succint principalele particularităţi ale tehnologiei
de cultură practicată în această exploataţie ultramodernă.
• Construcţiile în care se realizează această cultură sunt sere moderne, cu
înălţime foarte mare, dotate cu numeroase instalaţii şi echipamente: suporţi
pentru aşezarea saltelelor de vată minerală, sistem închis de circulaţie a
soluţiei nutritive care este refolosită după recondiţionare şi dezinfecţie, grup
electrogen propriu, instalaţii de încălzire, aerisire, iluminare suplimentară,
umbrire reflectorizantă, reglare a umidităţii atmosferice, de aplicare a
tratamentelor fitosanitare specifice.
• Funcţionarea instalaţiilor şi echipamentelor este supravegheată şi dirijată de
computer până la cele mai mici detalii asigurând atât nivelul foarte ridicat al
producţiei cât şi calitatea deosebită a acesteia.
• Compartimentul tehnic, construit lângă sere adăposteşte staţia de preparare
a soluţiei, camera frigorifică, instalaţia de sortare şi ambalare a trandafirilor,
vestiar, sală de mese şi grup sanitar.
• Densitatea plantaţiei de trandafiri, de 70000 plante/ha relativ ridicată
concordă cu precizările din literatura de specialitate
• Plantele tinere de trandafiri produse în cuburi din vată minerală, sunt
„plantate” pe panourile (saltelele) de vată minerală prin aşezare pe
amplasamentele deschise prin tăierea foliei de protecţie în U sau X.
Cuburile cu trandafiri sunt fixate de vata minerală a panourilor cu nişte
săgeţi lungi, de care sunt fixate tuburile „spaghetii” prin care plantele sunt
alimentate cu soluţie nutritivă.
• Această fixare este necesară deoarece datorită sistemului radicular al
plantelor care creşte lent, plantele cu tije înalte nu au stabilitatea asigurată
în perioada de debut a culturii. Durata de exploatare a unei plantaţii noi este
de până la 5-7 ani.
• Panourile de vată minerală sunt aşezate pe rigole (jgheaburi) montate pe
suporţi reglabili ca înălţime care asigură o pantă longitudinală de 1‰,
necesară colectării excedentului de soluţie nutritivă care circulă în sistem
închis.
• Soluţia care asigură nutriţia hidrică şi minerală este preparată la capul
instalaţiei care, în afara echilibrului nutritiv supraveghează şi reglează şi alţi
doi parametri de maximă importanţă: reacţia – care trebuie să fie acidă (pH
5,2) şi concentraţia (electroconductibilitate – 1,6 mS/cm2).
• Irigarea fertilizantă este dirijată de calculator. Zilnic se aplică udări al căror
număr depinde de vigoarea aparatului foliar, intensitatea luminii şi
temperatură. Numărul mare de udări (până la 20)asigură în permanenţă
umiditatea optimă a substratului şi plusul de soluţie nutritivă care se
recuperează şi se recondiţionează. La o udare se aplică 30 ml
soluţie/plantă.
• Apa folosită pentru recuperarea soluţiei nutritive care provine din precipitaţii
este insuficientă. Necesarul este asigurat din foraje a căror apă nu este
poluată.
• Dezinfecţia soluţiei nutritive este asigurată de 2 sisteme de filtrare montate
în serie: cu nisip şi cu radiaţii UV.
• Temperatura din seră, la nivelul plantelor trebuie să fie de 21-22oC.
Această valoare se reglează fie prin încălzire cu apă caldă care circulă prin
registrele de încălzire în perioadele reci, fie cu ajutorul ecranelor termice şi
al deschiderii dirjate a ferestrelor de aerisire de computerul care foloseşte
pentru dirijarea temperaturii informaţiile de la staţia meteo din exterior şi de
la senzorii montaţi în interiorul serei.
• Umiditatea atmosferică sub 60% provoacă deschiderea – chiar ireversibilă –
a florilor; se menţine la valorile optime cu ajutorul instalaţiei de ceaţă
artificială a cărei funcţionare determină şi scăderea temperaturii.
• Instalaţia de iluminare suplimentară completează durata de iluminare şi
intensitatea luminii. Funcţionarea acestei instalaţii la nivelul necesarului
(până la 20 ore lumină/zi) contribuie şi la creşterea temperaturii. Becurile
speciale utilizate emit radiaţii luminoase cu lungime de undă favorabilă
trandafirilor.
• Prin creşterea conţinutului de CO2 în aer la 1200 ppm se obţin tije mai
viguroase cu flori de calitate foarte bună. Sursa de CO2 este coşul de
evacuare a gazelor arse produse de motorul grupului electrogen.
• Tratamentele împotriva făinării se efectuează cu vaporizatoarele de sulf
care funcţionează doar în perioadele când în seră nu sunt oameni.
• Atacurile dăunătorilor sunt controlate doar prin tratamente cu insecticide.
• Conducerea „japoneză” a plantelor presupune existenţa cât mai jos, la baza
părţii aeriene a plantelor a câtorva şarpante sub care se lasă lăstari care se
conduc cu vârful înclinat spre sol. Rolul lor este de a asigura cu aparatul
foliar pe care îl au, necesarul de material asimilat folosit de plante pentru
creşterea lăstarilor verticali cu flori. Pentru asigurarea unei suprafeţe mari
de asimilaţie, lăstarii care din diferite motive nu au boboci sau flori, nu se
rup, ci sunt coborâţi în poziţie descendentă, oblică.
• Recoltarea se face zilnic, manual. În funcţie de sezon se recoltează între
3000-6000 flori/zi. Producţia anuală este de cca. 2 milioane de flori/ha.
• Pentru creşterea duratei de păstrare ca flori tăiate, trandafirii recoltaţi sunt
ţinuţi în apă în care s-au introdus produse bactericide.
• Florile tăiate se sortează şi se ambalează automat.
• Din experienţa acumulată în cultivarea neconvenţională a trandafirilor s-a
constatat că utilizarea unor substraturi de cultură determină scăderea
incidenţei atacurilor de boli şi dăunători asupra culturilor.
• Printre marii producători de flori tăiate de trandafiri se numără şi Columbia.
În această ţară, au apărut dificultăţi în producţia şi valorificarea florilor tăiate
de trandafiri, datorită unor cauze cum sunt: scăderea preţurilor de
valorificare, creşterea concurenţei, costuri ridicate de producţie (forţă de
muncă şi materiale scumpe), dificultatea combaterii bolilor şi dăunătorilor.
• Cele mai bune condiţii pentru cultură au fost create în paturile amenajate deasupra nivelului
solului şi în ghivece mari, care asigură condiţii mai bune de aerare şi de management al apei în
culturile de trandafiri.
• Ca substraturi au fost experimentate cele realizate din tufuri vulcanice, nisip şi fibre de cocos,
turbă şi amestecuri între aceste materiale. Un substrat bun este cel care asigură o bună fixare a
plantelor şi un drenaj dun în condiţiile existenţei unei capacităţi foarte bune de reţinere a apei. De
asemenea, substratul care îndeplineşte aceste condiţii trebuie să fie fezabil din punct de vedere
economic.
• Costul instalării acestui sistem este cu 45% mai mare decât costul pregătirii terenului pentru
cultura clasică pe sol. Aceste cheltuieli suplimentare se amortizează parţial prin excluderea din
tehnologie a unor lucrări costisitoare (dezinfecţia).
• Densitatea culturii a crescut cu 48%, determinând creşterea numărului de flori tăiate cu 20-25%,
ceea ce a însemnat o producţie de 1500000 fire/ha/an. S-a îmbunătăţit calitatea, prin formarea
unor tije lungi şi rezistente şi a unor boboci foarte mari.
• Pentru controlul bolilor – făinare şi botrytis – cultura trebuie foarte bine aerată prin introducerea
ventilaţiei forţate în adăposturile folosite – solarii şi sere.
• Datorită tehnologiilor intensive de cultură, durata de utilizare a plantelor se reduce, determinând
înlocuirea lor la intervale de timp mai scurte (Maria Pisano, 2002).
• Această caracteristică aparent negativă este în realitate un avantaj deoarece răspunde cerinţelor
pieţei care cere permanent soiuri noi.
• Experienţa cultivatorilor din Columbia ilustrează faptul că şi în condiţiile materiale specifice unei
ţări în curs de dezvoltare, culturile neconvenţionale sunt aplicabile în exploataţii profesionale,
reuşind să schimbe în bine situaţia economică dificilă a unei culturi importante.
• În zona de est a Ungariei există exploataţii horticole foarte mari care cultivă legume şi flori pe
substraturi neconvenţionale (perlit, fibre de cocos).
• Dintre acestea se remarcă din punct de vedere tehnologic o societate care produce flori tăiate de
trandafiri, cultivând această specie pe substrat din fibră de cocos. Utilizarea acestui substrat
organic, biodegradabil şi nepoluant este o alternativă ecologică a unor aubstraturi minerale care,
după utilizare ridică probleme legate de modul în care pot fi reciclate sau reutilizate.
• Tehnologii neconvenţionale de cultură a căpşunului
• În ultimii ani, în producţia europeană de căpşuni s-a accelerat tendinţa de
creştere a producţiei de fructe proaspete în cursul sezonului rece.
• Pentru a răspunde acestei tendinţe care are o puternică motivaţie, numeroşi
producători cultivă căpşuni în solarii şi sere.
• Producţia de căpşuni care se recăltează din culturi sub cerul liber, se
recoltează astfel: în februarie şi martie din sudul Italiei şi Spaniei, în iunie şi
iulie din Europa Centrală şi de la sfârşitul lunii iunie la sfârşitul lunii august
din ţările Scandinave.
• În afara acestor perioade calendaristice consacrate, producţia de căpşuni
se realizeză în culturi protejate.
• Avantajele culturilor protejate sunt următoarele:
• asigură adăpost împotriva condiţiilor climatice nefavorabile;
• creează condiţii pentru îmbunătăţirea efectuării recoltării şi a calităţii
fructelor;
• contribuie la asigurarea producţiei în afara sezonului, cu consecinţe pozitive
asupra consumului intern şi exportului;
• permit creşterea producţiei de căpşuni şi a productivităţii muncii;
• reduc consumul de pesticide prin promovarea tehnologiilor de combatere
integrată a bolilor şi dăunătorilor;
• permit producerea sau chiar eliminarea dezinfecţiei chimice a solului.
• Ca dezavantaje se menţionează:
• investiţii mai mari, forţă de mucă calificată şi mai multe cunoştinţe tehnice
din partea fermierilor;
• frecvent fructele suferă deprecieri calitative datorită factorilor de vegetaţie
din adăposturi (temperatură, umiditate, lumină şi fertirigare) care uneori nu
pot fi dirijaţi la parametrii optimi.
• Pentru culturile protejate au fost create:
• cultivaruri de zi scurtă, cu fructe de calitate foarte bună, cum sunt Elsanta,
Lambada, Gariguette şi Darselect foarte importante pentru producţia
timpurie;
• cultivaruri indiferente la durata de iluminare – Mara de Bois, Seascape,
Selva – pentru culturi de toamnă în solarii sau chiar de iarnă în sere.
• În sortimentul local există şi alte soiuri adaptate condiţiilor specifice din
unele zone de cultură mai restrânse.
• Fără excepţie, culturile din sere şi parţial cele din solarii se realizează după
tehnologii neconvenţionale, pe substraturi din amestecuri pe bază de turbă,
compost forestier, fibre de cocos, perlit şi vată minerală care sunt aşezate în
saci, containere sau ghivece suspendate.
• Pentru realizarea recoltărilor în epoci foarte timpurii, plantele cultivate pe
substraturi în containere, păstrate la temperaturi scăzute timp de 3-4
săptămâni în noiembrie, se plantează în sere, de unde primele recoltări se
efectuează la jumătatea lunii februarie, iar ultimele, la sfârşitul lunii aprilie.
• Pentru recoltări mai tardive, plantele sunt ţinute sub cerul liber în
containere până la sfârşitul lui noiembrie când sunt mutate şi forţate
în sere. Dacă temperaturile scăzute din câmp nu au fost
satisfăcătoare, plantele primesc un tratament suplimentar de zi
lungă, cu lumină artificială timp de 3-4 săptămâni.
• Nivelul producţiei, timpurietatea primelor recoltări şi durata
recoltărilor în culturile protejate depind de soi şi tehnologie. La o
densitate de 12 plante/m2, producţiile soiurilor menţionate variază
între 2,5 şi 5,5 kg/m2.
• Producţia de seră pentru consum de vară se realizează folosindu-se
culturi plantate la jumătatea lunii mai, după tratamente cu frig sau
prin expunerea plantelor, în containere, la condiţiile de mediu din
câmp, timp de 2-3 săptămâni
• Plantele astfel tratate sunt mutate în sere înainte de înflorire. Fructifică în iulie, cu
producţii de 2,5-3 kg/m2.
• Pentru producţia de toamnă, plantările se efectuează la sfârşitul lunii iulie. Perioada
calendaristică normală a acestor culturi este în cursul lunilor octombrie şi noiembrie,
cu producţii de 2,5-4 kg/m2.
• Culturile destinate producţiei de iarnă se bazează pe o singură epocă de plantare, cu
2 perioade de recoltare:
• de la începutul lui noiembrie până la jumătatea lui ianuarie, cu o producţie de 3,5
kg/m2;
• din ultima decadă a lunii aprilie până la sfârşitul lunii iunie, cu o producţie de 6-7
kg/m2.
• Producţiile similare din solarii încălzite, de 3,5 kg/m2, se recoltează în lunile mai şi
iunie ca producţie timpurie şi între 15 sptembrie şi 15 noiembrie pentru consum de
toamnă.
• În solariile reci, producţia este întârziată cu 2 săptămâni faţă de cea din solariile
încălzite.
• Amenajarea serelor şi solariilor pentru culturi neconvenţionale se realizează prin
montarea în interiorul acestora a unor suporţi din metal, din material plastic (polistiren
expandat) sau chiar din baloţi mici de paie pe care se instalează sacii sau
containerele cu substrat. Prin aceste amenajări specifice, plantele se plasează la
înălţimi care convin din punct de vedere ergonomic celor care efectuează lucrări de
îngrijire şi de recoltare, favorizând creşterea productivităţii muncii.
• Serele şi solariile se dotează cu instalaţii de preparare şi distribuire a soluţiilor
nutritive.
• Substraturile de înrădăcinare menţionate anterior trebuie să răspundă următoarelor
cerinţe:
• Turba trebuie să aibă un pH de 5,5-5,8 (după eventuale corecţii ale acidităţii cu
carbonat de calciu) şi un nivel de aprovizionare de 50 mg N, 70 mg P, 120 mg K la
litrul de substrat, la care se adaugă setul complet de microelemente. Se utilizează
turbă ca atare sau în amestec cu 10% granule de polistiren sau din argilă expandată.
• Vata minerală are unele dezavantaje, din care mai importante sunt:
• capacitate redusă de reţinere a umidităţii care impune până la 10-18 udări/zi;
• nevoia unor spaţii voluminoase pentru stocarea panourilor de vată minerală care au
fost utilizate.
• Perlitul. Pentru căpşuni se folosesc saci identici cu cei folosiţi pentru culturile de
tomate sau castraveţi pe acest substrat, cu capacităţi de 20-25 l sau 10-12 l, pentru
lungimi de 90 – respectiv 60 cm. Ca avantaje pentru perlit se menţionează faptul că
plantarea se efectuează mai uşor decât pe substratul de vată minerală, iar în cazul
deschiderii fantelor de drenaj la 3-4 cm deasupra bazei de sprijin a sacului, necesarul
de soluţie nutritivă se administrează în 2-3 udări/zi.
• Fertirigarea se administrează cu ajutorul unor instalaţii de udare prin picurare cu 4
duze/1 m liniar la cultura pe substrat din turbă aşezată în saci. Soluţia nutritivă se
administrează în sistem deschis, cu deversarea în afara substratului a 15-25 % din
cantitatea totală administrată.
• pH-ul soluţiei nutritive trebuie să fie de 5,8-6,0 la soluţia proaspăt preparată şi de 6,0-
6,3 la cea deversată în afara substratului de cultură.
• Electroconductibilitatea, în situaţii similare, trebuie să fie de 1,5-1,7 mS/cm2 la intrare
şi de 2,0 mS/cm2 la ieşirea din substrat.
• Pentru combaterea dăunătorilor se recomandă igienă culturală
severă şi utilizarea prădătorilor cunoscuţi:
• Insecte dăunătoare
• Prădători pentru combaterea biologică
• Păianjenul roşu ThripsAfide Musculiţa albă Phytoseiulus persimilis
Amblyseius cucumeris Aphidius colemani Encarsia formosa
• Sunt de asemenea recomandate capcane cu feromoni şi capcane
simple, pentru evaluarea numărului de dăunători din cultură şi
pentru distrugerea acestora
• Recoltarea se efectuează manual, eşalonat. Fructele se recoltează
direct în caserole şi se transportă în maxim o oră din seră/solar în
depozitul frigorific de unde se livrează în reţeaua comercială.
 De învăţat

• Substraturi organice (turba şi nuca de cocos)

• Cultura pe film nutritiv - părţi componente ale sistemului
NFT
• Culturi neconvenţionale de trandafiri pentru flori tăiate
• Teme de casa
• Apariţia, evoluţia, clasificarea şi situaţia actuală a
culturilor fără sol
• Cultura de salată pe rigole betonate
• Sistemul aeroponic şi aplicaţiile sale practice
• Substraturile minerale inerte
• Cultura tomatelor pe vată minerală în sere
• Cultura castraveţilor pe vată minerală în sere