UNIVERSITATEA DE ȘTIINŢE AGRONOMICE ŞI

MEDICINĂ VETERINARĂ DIN BUCUREŞTI

FACULTATEA DE HORTICULTURĂ
ANUL IV - ID, 2019-2020

POMOLOGIE
Prof.dr. Dorel Hoza
PRINCIPALELE SOIURI DE ALTOI SI PORTALTOI LA
GUTUI

STUDENT
MIHAI GALAFTION
 A. Introducere
Gutuiul face parte din familia Rosaceae, subfamilia Pomoideae genul Cydonia şi este
reprezentat în cultură printr-o singură specie – Cydonia oblonga.
În cadrul speciei Cydonia oblonga se cunosc 5 varietăţi:
- var. maliformis - care are fructele asemănătoare cu cele de măr (de Huşi, Leskowatz etc.);
- var. piriformis - cu fructe în formă de pară fără coaste (Champion, De Portugalia, Aromate, De
Moşna etc.);
- var. lusitanica - cu fructe piriforme şis coaste proeminente (Bereczki, Aurii ş.a.);
- var. marmorata - caracterizată prin frunze marmorate, cu pete albe şi galbene;
- var. piramidalis - care are coroana piramidală naturală spre deosebire de celelalte varietăţi, care
au coroana mai mult sau mai puţin globuloasă.
În afară de genul Cydonia, în cultură se mai întâlnesc încă alte două genuri înrudite, şi
anume: Genul Chaenomales – gutuiul oriental – cu mai multe specii, dintre care mai importante
sunt:
- Chaenomales japonica (Cydonia japonica) –cultivat în Japonia
- Chaenomales sinensis (Cydonia sinensis) - cultivat în China.
Cele două specii se caracterizează prin fructe foarte mari (cca. 4000 g). În Europa, cele două
genuri se cultivă doar ca plante ornamentale.
- Chaenomales (Cydonia) maulei –specie decorativă, dar care se cultivă şi pentru fructe în zona
nordică a Rusiei, pentru conţinutul foarte ridicat în vitamina C (910 mg/100 g), vitamina P (1,2
mg/100 g), carotină şi pectină, acizi, arome, care se extrag industrial. De asemenea, fructele
acestei specii se industrializează sub formă de siropuri, băuturi alcoolice, marmelade etc.,
înlocuind lămâia, gutuia dulce şi alte fructe ce nu cresc în zonă.
B. Sortimentul de soiuri
În fondul de germoplasmă organizat în România există cca. 70 genotipuri de gutui,
reprezentate de soiuri şi selecţii autohtone şi străine. Dintre acestea, în lista oficială pentru anul
2000 sunt propuse la înmulţire 8 soiuri care aparţin speciei C. oblonga şi se încadrează în
primele trei varietăţi descrise mai sus.
1. De Constantinopol – soi cu origine incertă, probabil turcesc, mult răspândit în ţara
noastră mai ales în sud şi sud-est. Pomul este de vigoare mijlocie, cu coroană rară, sferic turtită,

2
foarte productiv, însă sensibil la ger, boli şi dăunători. Fructul este mijlociu spre mare, (200-
400g), galben-auriu, maliform, cu coaste evidente şi cavitate pedunculară caracteristică. Pulpa
este potrivit de suculentă, aromată, slab astringentă, bună pentru consum în stare proaspătă şi
industrializare. Fructele cad uşor din pom încă din prepârgă şi se păstrează puţin (30-60 zile).
2. Moldoveneşti – soi românesc (1982), de vigoare mică-mijlocie, cu coroană
globuloasă-turtită, rezistent la ger, boli şi secetă, sensibil la monilioză, comportare bună la
cloroză. Fruct mijlociu (330 g), maliform, puţin alungit spre zona calicială, galben-portocaliu, cu
suprafaţa uşor ondulată prin coaste largi. Pulpa este galbenă-portocalie, cu puţine sclereide,
potrivit de suculentă, bun pentru industrializare. Perioada de consum: octombrie-noiembrie.
3. Aurii – soi românesc (1982), de vigoare mijlocie, cu coroană globuloasă, precoce,
foarte productiv, rezistent la ger (-27oC) şi la boli. Fructul este mare (450-500 g), piriform-
rotunjit, galben-portocaliu, cu pieliţa netedă lucioasă. Pulpa este densă, suculentă, dulce, puţin
acidulată şi plăcut aromată. Perioada de consum: octombrie-decembrie.
4. Bereczki – soi de origine maghiară, foarte răspândit în sudul şi vestul ţării. Pomul are
vigoare mare, cu coroana invers piramidală, cu plasticitate ecologică ridicată, produce abundent,
rezistent la Monilinia, sensibil la ger. Fructul este mare spre foarte mare (600-800 g), larg-
piriform cu proeminenţe, cu un mamelon peduncular brun-cenuşiu şi suprafaţa neuniform
costată, de culoare gălbuie. Pulpa este gălbuie, intens aromată, dulce acidulată, plăcută la gust, de
calitate foarte bună pentru consum şi industrializare. Perioada de consum: octombrie-noiembrie.
5. Champion – soi american (1870), mult răspândit în estul şi sud-estul ţării noastre.
Pomul este viguros, productiv, longeviv, formează o coroană globuloasă, rezistent la ger, sensibil
la Monilinia. Fructul este mare sau foarte mare (400-800 g), scurt-piriform, uneori aproape
cilindric, cu suprafaţa aproape netedă, de culoare galben-verzui la recoltare şi galben la
maturitatea de consum. Pulpa este alb-aurie, fină, slab astringentă, intens aromată, cu puţine
sclereide şi gust plăcut. Perioada de consum: octombrie-decembrie.
6. De Portugalia – soi vechi, răspândit mult în sud-estul ţării noastre. Pomul este de
vigoare mijlocie, cu coroana larg-piramidală, productiv, pretenţios la condiţiile edafice şi
climatice, sensibil la boli şi dăunători. Fructul este mijlociu spre mare (200-400 g), piriform-
alungit spre peduncul, cu un gât mic asimetric, uneori puţin curbat, cu suprafaţa netedă, uşor
costată spre extremităţi. Pulpa este gălbuie, cu gust plăcut uşor astringent. Perioada de consum:
octombrie-ianuarie.

3
 7. Aromate – soi românesc (1982), de vigoare mijlocie, cu coroană globuloasă, parţial
autofertil, precoce, productiv, rezistent la ger (-27oC) şi la boli. Fructul este mijlociu (350-400 g),
piriform-alungit, cu suprafaţa netedă, galben-limonie, fără coaste. Pulpa este fermă, suculentă,
intens aromată, plăcută la gust. Perioada de consum: octombrie-ianuarie.
8. De Huşi – soi românesc, viguros, productiv, cu coroana globuloasă, rezistent la ger şi
secetă. Fructul este mijlociu (300 g), maliform, cu coaste largi, rotunjite, epiderma galbenă-aurie.
Pulpa este lipsită de sclereide, cu gust astringent la recoltare, dar care devine dulce, uşor
acidulată la maturitatea de consum. Perioada de consum: octombrie-februarie.
9. De Moşna – soi românesc, neînscris în lista oficială din anul 1999. Pom viguros,
longeviv, cu coroana invers-piramidală, precoce, productiv, rezistent la ger şi secetă. Fructele
sunt neuniforme, de la mijlocii la foarte mari (160-570 g), piriforme, slab costate, cu epiderma
mată, verde-gălbuie la recoltare, galbenă la maturitatea deplină. Pulpa este fermă, mediu
acidulată, galbenă-aurie, plăcut aromată dar cu sclereide. Perioada de consum: noiembrie-martie.
10. De Lescowatz – soi viguros, rezistent la ger şi secetă, cu fructe mari, maliforme, slab
costate, moderat suculente, slab acidulate cu multe sclereide. Perioada de consum: octombrie-
februarie.
Alte soiuri mai puţin răspândite: De Vranja, Turceşti, Tălpăşeşti 63, Târzii de Deltă,
Mălăieţe etc. Soiuri răspândite la nivel internațional: Jumbo, Dwarf Orange, Gamboa, Le
Bourgeaut, Lescovacz, Ludovic, Maliformis, Morava, Perfume, Ananas, Siebosa, Smyrna,Van
Deman.
C) Portaltoii gutuiului
Portaltoii gutuiului sunt: gutuiul franc, gutuiul vegetativ şi păducelul.
Portaltoiul de gutui franc este obţinut pe cale generativă din soiurile şi biotipurile locale
(De Moşna, De Huşi etc.), având afinitate bună cu toate soiurile. Înmulţit pe cale generativă
gutuiul are o răsărire slabă, iar puieţii sunt neuniformi. Imprimă soiurilor vigoare mare, dar au o
bună ancorare în sol, rezistenţă bună la secetă şi vânt.
Gutuiul vegetativ este reprezentat de mai multe selecţii. Acestea imprimă gutuiului
vigoare mică, precocitate şi productivitate bună.
Locul in care s-au efectuat cele mai multe lucrari de selectie a portaltoilor de semintoase
este staţiunea pomicolă East Malling din Anglia. Aici au fost selecţionate 7 tipuri de gutui
vegetativ (însemnate cu primele litere ale alfabetului). În ţara noastră se foloseşte tipul EM-A (de

4
Angers), care în marcotieră produce în medie 20 marcote bine înrădăcinate, însă este slab
rezistent la secetă. El imprimă pomilor o vigoare slabă; intrare pe rod timpurie la 3-4 ani de la
plantare şi obţinerea unor fructe mai mari, mai intens colorate, mai bogate în zahăr şi mai
aromate. Este mai rezistent decât portaltoii generativi la excesul temporar de umiditate din sol.
La Staţiunea de Cercetări Pomicole Geoagiu a fost selecţionat tipul vegetativ de gutui
GS-4-62, care asigură o ancorare mai bună în sol şi un procent mai ridicat de pomi altoiţi la
hectar decât tipul EM-A.
Soiul BN70, obţinut la Staţiunea Bistriţa şi omologat în anul 1984, imprimă pomilor
vigoare mijlocie, dar este mai rezistent la ger decat soiul EM-A.
Păducelul (Crataegus monogyna) se poate folosi mai ales pentru solurile uscate, granitice
sau şistoase. În ţara noastră nu se utilizează acest portaltoi, care printre altele, este şi foarte
sensibil la Erwinia amylovora.

BIBLIOGRAFIE
Dorel Hoza, Pomologie, Bucuresti, 2013.
Gică Grădinariu, Mihai Istrate, Pomicultură generală şi specială, Ed. TipoMoldova, Iasi,
2004.
Nicolae Ghena, Nicolae Braniste, Florin Stanica, Pomicultură generală, Invel
Multimedia, Bucuresti, 2010.