UNIVERSITATEA DE ȘTIINŢE AGRONOMICE ŞI

MEDICINĂ VETERINARĂ DIN BUCUREŞTI

FACULTATEA DE HORTICULTURĂ
ANUL IV - ID, 2019-2020

POMOLOGIE
Prof.dr. Dorel Hoza
PARTICULARITĂŢILE TEHNOLOGIEI DE CULTURĂ A
MIGDALULUI

STUDENT
MIHAI GALAFTION
 Cuprins

1. Pregatirea terenului si plantarea...........................................................................................................3

2. Taierile de formare si de productie......................................................................................................3

3. Intretinerea solului...............................................................................................................................4

4. Fertilizarea...........................................................................................................................................4

5. Irigarea................................................................................................................................................5

6. Bolile şi dăunatorii migdalului............................................................................................................5

7. Recoltarea............................................................................................................................................6

BIBLIOGRAFIE.........................................................................................................................................7

2
 1. Pregatirea terenului si plantarea
Ca si la celelalte specii pomicole, terenul pentru plantarea migdalului trebuie pregatit din
vară prin scarificarea întregii suprafete la cel putin 50-60 cm adâncime. Pe terenurile cu pantă
mică aceasta lucrare se poate face mecanic. In cazul pantelor mai mairi, este necesar sa se faca in
prealabil terasarea. Daca aceasta lucrare nu este posibila, plantarea se face in gropi individuale
executate cu cel putin o luna inainte de plantare. De semenea, se face o fertilizare de bază cu 30-
40 t/ha gunoi de grajd, 600-800 kg/ha, superfosfat şi 250-300 kg/ha sare potasică şi încorporarea
acestora la o adancime de 25-30 cm.
Migdalul este o specie precoce si intra in vegetatie foarte devreme, de aceea se
recomanda ca plantarea sa se faca toamna. Daca suntem nevoiti sa facem plantarea primavara,
lucrarea trebuie facuta cat mai devreme posibil si udat cat mai mult dupa plantare pentru a
preveni deshidratarea pomilor in primaverile secetoase.
Un rol important în obtinerea de plantatii cu mare productivitate îl are distanta de plantare
a pomilor. La о plantare deasă coroana pomilor creste repede în sus, se produce umbrirea
reciprocă a pomilor, din care cauză о parte din ramurile roditoare se usucă si productivitatea
pomilor scade repede. La fixarea distantei de plantare se va tine seama de fertilitatea solului,
portaltoiul folosit, de vigoarea soiurilor altoite si de faptul dacă se plantează în amestec cu alte
specii sau în cultură pură. Pentru intensivizare trebuie folosite soiuri si portaltoi de vigoare foarte
redusă.
Distanţele de plantare folosite depind de vigoarea pomilor şi sunt cuprinse între 6-7 m
între rânduri şi 5-6 între pomi pe rând. Datorita autosterilitatii multor soiuri de migdal, se
recomandă plantarea a 3-4 soiuri în parcelă pentru a asigura o polenizare încrucişată. Se
recomanda plantarea a doua, trei rânduri din soiul de baza, încadrat de doi polenizatori. In afara
de soiurile polenizatoare, in orice plantatie de migdal trebuie sa existe si stupi de albine in
perioada infloritului pentru a asigura polenizarea optima.
Formele de coroană folosite trebuie să asigure o bună iluminare a pomilor, migdalul fiind
foarte pretenţios la lumină. Coroana care se foloseşte cel mai mult este vasul ameliorat, cu 3
şarpante, pe fiecare existând 3 ramuri de schelet de ordinul doi şi mai puţin forma de piramida
întreruptă. Soiurile de vigoare mijlocie se pot conduce sub forma de vas aplatizat care la o
distanta de plantare de 4 metri intre randuri si 4-4,5 m intre pomi pe rand se obtin densitati de
555-625 de pomi la hectar.

2. Taierile de formare si de productie

Migdalul creşte foarte viguros in primii ani dupa plantare, emite mulţi lastari anticipaţi
care aglomerează coroana si din acest motiv sunt necesare tăieri în verde, prin care se înlătură
lăstarii concurenţi, cei verticali si se aleg lăstarii necesari structurii coroanei, scurtând astfel
perioada de formare a coroanelor.
Dupa intrarea pe rod tăierea de producţie se realizeaza in fiecare an pentru a menţine
pomii în limitele spaţiului asigurat prin distanţa de plantare, rărirea coroanei în vederea
pătrunderii luminii la toate elementele tulpinii şi normarea producţiei. Deoarece la migdal sunt

3
soiuri care fructifică preponderent pe buchete de mai, nu este necesară înlocuirea anuală a
ramurilor de rod, ramuri mixte ca la piersic. Cand sunt prea dese, ramurile lungi se răresc sau se
scurtează dacă depăşesc 50-60 cm. Semischeletul de peste 4-5 ani se reduce şi se simplifică
pentru a stimula noi creşteri care vor rodi în anii următori. La pomii în plină producţie se
formează arcade de rodire, arcade care trebuie simplificate, prin transferul creşterii pe ramuri
tinere, formate din zona de maximă curbură. Pomii netăiaţi formează coroane dese, aglomerate,
cu multe creşteri verticale şi arcade care se umbresc reciproc. În timp, datorită lipsei luminii
ramurile de rod din interiorul coroanei se usucă si zona de fructificare se mută la periferia
coroanei.
Odată cu accentuarea proceselor de uscare şi reducerea creşterilor anuale, se intervine
prin tăieri mai severe, în lemn multianual cu scopul regenerării pomilor şi prelungirii perioadei
de exploatate a livezii cu 4-5 ani.

3. Intretinerea solului
Deoarece migdalul formeaza o coroana rara si umbreste foarte putin, pana la intrare pe
rod se pot cultiva printre pomi diferite culturi legumicole prasitoare cum sunt pepenii, fasolea,
mazarea, cartofii, morcovul etc. Pentru a obţine venituri suplimentare. Dupa intrarea pe rod,
livada de migdal se intretine ca ogor negru, care poate alterna intre randuri cu lucerna sau
trifoiul, sau ca ogor negru alternat cu benzi inierbate pe terenurile in panta pentru a reface
structura solului si reducerea procesului de eroziune. In plantatiile unde este prezent si un sistem
de irigare, intervalele dintre randuri se pot menţine înierbate, iar pe rând se foloseşte mulciul.
Aratura de toamna se executa la sfarsitul lunii seprembrie, inceputul lunii octombrie
pentru ca ranile cauzate radacinilor prin aceasta lucrare sa aiba timp de cicatrizare inainte de
veniea ingheturilor. Primavara timpuriu si vara dupa ploi trebuie sa se faca afanarea solului cu
grapa cu discuri sau cultivatorul si se distrug buruienile. In conditii de seceta sau supa ploi
abundente se executa si prasile.

4. Fertilizarea
Migdalul este considerat o specie pomicolă mare consumatoare de elemente nutritive, in
special azot si potasiu, care trebuie inlocuite periodic, in special in conditii de irigare. Necesarul
de îngrăsăminte se poate determina prin analize foliare. Pentru completarea necesarului de
îngrăsăminte se fac programe speciale, in functie de tipul de sol, varsta plantatiilor, soiul si
portaltoiul etc.
In California, cel mai mare stat cultivator de migdal, aplicarea azotului nitric în cantitate
de 0,9 — 2,2 kg/pom este о practică curentă, astfel că în frunze să fie un continut de 2,0 — 2,5%.
În Italia, Ungaria si alte tări se aplica la hectar, în livezile pe rod 400 kg superfosfat (17%), 160
kg sare potasică (40%), 200 kg sulfat de amoniu (20%). Aceste îngrăsăminte se împrăstie pe
toată suprafata livezii si se îngroapă odată cu arătura de toamnă.

4
 În la culturile de migdal din Romania se recomandă un raport NPK de 1:0,8:1,5.
Deoarece solurile din tara noastra sunt bogate în potasiu, pentru migdal se vor da anual 100-
120kg azot, 80—100 kg fosfor si 60-80 kg potasiu la hectar. Azotul, deoarece este foarte solubil
si se spala repede, se aplică 1/3 toamna, odată cu fosforul si potasiul, 1/3 cu 2 - 3 săptămâni
inainte de înflorit si 1/3 la sfârsitul lunii iunie, începutul lunii iulie. În funcţie de însuşirile solului
se recomandă aplicarea periodică, la 3 ani a 20-40 t de îngrăşăminte organice.
In anul 1982 la Statiunea Didactica Experimentala Tâmbureşti, Marius Popescu a
determinat intr-o plantatie de migdal in varsta de 6 ani, amplasata pe nisipuri cu soiurile Sudak si
Preanâi, ca administarea anuala a 100 kg/ha de substanta activa azot, 60 kg/ha s.a. fosfor si 100
kg/ha s.a. potasiu poate determina un spor de 142 % a cresterilor vegetative si 210% a productiei
de fructe, fata de cultura fara aplicarea ingrasamintelor. De asemenea, administrarea o data la 3
ani a unei cantitati de 60 tone gunoi de grajd/ha, a dus la obtinerea unor productii superioare fata
de variantele in care s-au folosit numai ingrasaminte chimice.

5. Irigarea
Deşi migdalul este o specie rezistentă la secetă, cu o mare adaptabilitate la diferite
conditii de mediu, de la soluri adanci, fertile din zone cu precipitatii de peste 800 mm pana la
soluri superficiale cu deficite mari de apa, aceasta specie reactioneaza in mod pozitiv la aplicarea
irigarii moderate care determina o crestere semnificativa a productiei fata de cultura neirigata.
Printr-un regim optim de irigare trebuie sa se satisfaca cat mai bine consumul de apa al
pomilor, inlocuindu-se pierderile datorate evapotranspiratiei si eliminand stresul datorat lipsei de
apa. În general, fenofazele cele mai sensibile datorita acestui stres sunt înfloritul, legarea
fructelor si fazele initiale ale cresterii acestora. Astfel, cele mai importante momente pentru
irigare sunt primăvara înainte de înflorit in cazul primaverelor secetoase, în faza de întărire a
endocarpului, la mijlocul lunii iulie cand are loc diferenţierea mugurilor de rod (la unele soiuri
aceasta fenofaza se realizeaza la sfârsitul lunii august, începutul lunii septembrie) şi toamna ca
udare de aprovizionare. Cantitatea de apă aplicată este corelată cu textura solului cu un maxim de
350-400 m3/ha. In cazul aprovizionarii necorespunzartoare cu apa cu o luna, doua înainte de
recoltare, craparea pericarpului se realizeaza insuficient, cu consecinte nefavorabile in procesul
mecanic de indepartare al acestuia cand se pot deteriora fructele.

6. Bolile şi dăunatorii migdalului

Dintre principalele boli criptogamice ale migdalului amintim cele cauzate de Monilinia
fructigena, Botrytis cinerea, care pot cauza pierderi mari de flori, se combat prin tratamente de
iarna si preinflorire (sporii ierneaza pe ramuri si pe muguri) cu produse cuprice sau fungicide de
sinteza. Coryneum beijerinckii cauzeaza boala ciuruirii care afecteaza mai intai frunzele dar
poate cauza leziuni si pe fructe si ramuri, se combate prin tratamente de toamna cu produse
cuprice si primavara inaintea infloririi cu fungicide de sinteza. Tranzschelia pruni cauzeaza
rugina, afecteza frunzele si se combate prin tratamente cu fungicide de sinteza effectuate la

5
sfarsitul lunii iunie, inceputul lunii iulie, si in cazul unei infectii mari sunt necesare doua
tratamente, la un interval mic intre ele. Polystigma ochraceum cauzeaza o patare rosie a
frunzelor, se combate in acelasi mod ca celelate infectii la nivel foliar. Taphrina deformans
cauzeaza basicarea frunzelor si a lastarilor tineri, se combate prin tratamente de toamna la
caderea frunzelor cu produse cuprice si primavara inaintea infloririi cu fungicide de sinteza.
Venturia si Fusicladium cauzeaza rapanul ramurilor, poate cauza moartea mugurelui terminal,
frunzele si fructele sunt mai putin atacate; se combate primavara dupa caderea petalelor prin
tratamente cu sulf sau fungicide de sinteza. Fusicocum amygdali provoaca cancere pe ramuri si
necroze pe Frunze, se combate prin taierea in iarna a ramurilor afectate de cancer si arderea lor,
la caderea frunzelor se aplica tratamente cu produse cuprice iar primavara se folosesc fungicide
de sinteza. Gloeosporium amygdalinum cauzeaza antracnoza, se instaleaza mai intai primavara
pe fructele tinere, dupa care se extinde pe ramuri si trunchi, fara tratamente poate distruge
aproape toata productia, se combate prin alegerea soiurilor rezistente si tratamente cu fungicide
primul dupa caderea petalelor si al doilea dupa 15 zile.
Dintre bolile bacteriene amintim cancerul bacterian cauzat de Agrobacterium
tumefaciens, nu exista tratament si de aceea se pune accent pe masurile preventive, arderea
organelor/pomilor afectati, combaterea insectelor vectori de transmitere. Ciuruirea bacteriana a
frunzelor este cauzata de bacteria Xanthomonas pruni.
Mai intalnim si viroze cauzate de diferiti virusi, nu exista tratament si trebuie sa ne
asiguram ca la infiintare procuram plante certificate ca fiind libere de viroze. Almond calico,
Mozaicul Galben-Yellow Bud Mosaic, virusuri de tip Ring Spot-Prun Dwarf, Line Pattern, etc.
Daunatorii migdalului
Intalnim daunatori care ataca in principal frunzele: Puricii negri Brachycaudus persicae,
Puricii albi-Hyalopterus amygdali, diferite specii de acarieni: Panonichus ulmi, Bryobia
rubrioculus, Bryobia redicorzeri, Tetranychus víennensis; Anthonomus amygdali.
Daunatorii fructelor: Molia orientala a fructelor - Grapholita molesta, Molia vargata a
piersicului - Anarsia lineatella. Sfredelitorul tulpinilor – Cossus cossus, Cariul scoartei -
Scolytus (Ruguloscolytus) amygdali si Cariul lemnului - Anisandrus (Xyleborus) díspar ataca
scoarta, speciile de nematozi Meloidogynes ataca radacinile.

7. Recoltarea
Fructele se recoltează la coacerea completă atunci când partea verde (mezocarpul) este
complet uscat si crapă de-a lungul liniei de sudură ventral, lasand sâmburele să cadă cu uşurinţă.
Recoltarea fructelor inainte de începerea crăpării mezocarpului duce la detaşarea cu greu de
ramurile fructifere care se rup uşor si scade productia din anul urmator. De asemenea, fructele se
vor curata cu greu de mezocarp. In schimb, dacă recoltatul întârzie, fructele se pot scutura la
pământ, coaja se innegreşte şi pierd din valoarea comercială. Recoltarea trebuie făcută pe timp
senin, fara ploi, deoarece din cauza umiditatii mari fructele se innegresc, mucegăiesc şi dau o
marfa de calitate inferioară.

6
 In unităţile mari producătoare de migdale, din California, Italia, Franţa etc., recoltarea se
face mecanizat cu maşini vibratoare. La recoltarea manuală trebuie să se evite lovirea cu prăjini
lungi deoarece prin lovire cu prăjina se rup multe ramuri fructifere. De aceea este mai bine să se
culeagă fructele cu mâna, de pe scări duble, fără că lucrătorii să se urce în pom, deoarece
ramurile se dezbină, lemnul este fragil şi se poate rupe uşor.
Fructele recoltate se transportă sub şoproane sau în alt loc adăpostit unde se curăţă
imediat şi se întind la soare pentru uscare timp de 3-4 zile. Migdalele care nu se decojesc se pun
în grămezi sau straturi de 30-40 cm înălţime, se stropesc cu apă, se acoperă cu pături sau prelate
şi după 2-3 zile de macerare a mezocarpului se decojesc uşor. Un muncitor poate decoji 120 -
130 kg fructe/zi.
Trebuie urmărit cu atenţie ca fructele să se usuce bine, umiditatea să fie sub 12-14%,
deoarece puse la păstrare cu prea multă umezeală se încing şi îşi pierd gustul. Determinarea
momentului optim de uscare se face şi manual, prin ruperea miezului între degete: dacă se rupe
uşor, pocnind, fară a se îndoi, este suficient de uscat pentru depozitare.
Pentru înălbirea sâmburilor de migdal, mai ales a celor cu coaja subţire, acestea se
sulfitează în camere speciale, cu fum de pucioasă. Afumatul durează 15-20 de minute.
Păstrarea migdalelor se face în magazii bine uscate şi aerisite, în grămezi de 50-60 cm
înălţime sau în saci de pânză.

BIBLIOGRAFIE

- Vasile Cociu coord., Culturile Nucifere, Ed. Ceres, Bucuresti, 2006.

- Dorel Hoza, Pomologie, Bucuresti, 2013.
- Gică Grădinariu, Mihai Istrate, Pomicultură generală şi specială, Ed. TipoMoldova, Iasi, 2004.
- Nicolae Ghena, Nicolae Braniste, Florin Stanica, Pomicultură generală, Invel Multimedia,
Bucuresti, 2010.
- Popescu M, Pomicultură generală şi specială, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1982.