MINISTERUL EDUCATIEI NATIONALE SI CERCETARII STIINTIFICE

Ordin nr.4434/29.08.2014

LICEUL TEHNOLOGIC FOCURI

Proiect pentru obţinerea certificatului de calificare profesională nivel 4

Domenniul de pregătire profesională generală: AGRICULTURĂ
Calificarea profesională: TEHNICIAN ÎN AGRICULTURĂ
Tema proiectului:

TEHNOLOGIA DE CULTIVARE A SPARCETEI

INDRUMATOR PROIECT: ABSOLVENT:

PROF. MILITARU AURELIA-OANA IFTIMUȚĂ ALIN-IONUȚ

An absolvire

2016

1
 CUPRINS
ARGUMENT.................................................................................................... 3
CAPITOLUL I: PLANTAREA SECAREI- CARACTERISTICI FIZIOLOGICE
ŞI MORFOLOGICE....................................................................................... 4
I .1. IMPORTANTĂ.................................................................................. 4
I.2. PARTICULARITĂŢI BIOLOGICE................................................ 6
I.3. FAZELE CREŞTERII ŞI DEZVOLTĂRII STADIALE................ 7
I.4. FACTORII DE VEGETAŢIE........................................................... 8
CAPITOLUL II: ELEMENTE DE TEHNOLOGIE PENTRU CULTIVAREA
SECAREI........................................................................................................ 10
II.1. AMPLASAREA CULTURII........................................................... 10
II.2. ROTAŢIA......................................................................................... 11
II.3. FERTILIZAREA............................................................................. 12
II.4. LUCRĂRILE SOLULUI................................................................ 13
II.5. SĂMÂNŢA ŞI SEMĂNATUL........................................................ 14
II.6. LUCRĂRI DE ÎNGRIJIRE............................................................ 16
II.7. IRIGAREA....................................................................................... 17
II.8. RECOLTAREA............................................................................... 18
II.9. DEPOZITARE................................................................................. 19
CONCLUZII.................................................................................................. 20
BIBLIOGRAFIE........................................................................................... 21
ANEXE........................................................................................................... 22

2
 ARGUMENT
Cultivarea sparcetei că plantă furajeră a început în secolul al XV-lea, în sudul Franţei.
În ţara noastră, sperceta este prea puţin sau chiar deloc cunoscută de către fermieri, însă, în
multe alte ţări ea este foarte apreciată din următoarele motive:
- Poate fi cultivată pe terenuri calcaroase cu stratul arabil subţire, în special pe pante
erodate, unde culturile de lucernă sau de trifoi nu reuşesc;
- Poate fi cultivată în zone foarte secetoase, fără irigare, în cultură pură sau în amestec
cu Obsiga sau cu pirul crestat;
- Previne eroziunea pe terenurile aflate în pantă;
- Nu provoacă meteorizaţia, spre deosebire de lucernă şi de trifoi, deci poate fi
consumată fără riscuri asupra sănătăţii animalelor;
- Produce uşor cantităţi mari de sămânţă, spre deosebire de lucernă şi de trifoi.
În privinţa zonelor de cultură, sparceta are numai două restricţii, şi anume: nu suportă terenurile
care au (pânza) apa freatică mai la suprafaţă şi nici pe cele care nu sunt bine aprovizionate cu calciu.
Caracteristicile sparcetei, în cultură:
Ca orice altă leguminoasă, sparceta are însuşirea de a fixa azotul din aer, cu ajutorul
microorganismelor. O nodozitate de pe rădăcina sparcetei plină de bacterii cântăreşte, în medie, 15-20
mg. Bacteriile care trăiesc în simbioză cu sparceta sunt foarte rezistente la temperaturi mari şi la secetă
prelungită.
Practică a dovedit faptul că solul rămâne mult mai bogat în compuşii azotului, după o cultură
de sparcetă, decât după borceag, trifoi sau în urma unui ogor negru.
Cu toate că seminţele (păstăile) sparcetei sunt destul de mari, comparativ cu celelalte
leguminoase perene, această plantă furajeră are nevoie de un pat germinativ lucrat cu multă grijă,
nivelat, mărunţit şi tasat, respectând regulile generale de executare a lucrărilor pentru plantele cultivate
în zone expuse eroziunii, unde este, de fapt, şi locul sparcetei .
Semănatul se face primăvara timpuriu cu 50-70 kg/ha, în rânduri la 12,5-15,0 cm. Adâncimea
de încorporare a seminţelor (păstăi) este de 2-3 cm pe soluri grele şi 3-4 cm pe cele uşoare.
Combaterea chimică a buruienilor se face cu aceleaşi substanţe care se folosesc şi la lucernă.
Epoca optimă de cosit începe cu momentul îmbobocirii şi continuă până la apariţia primelor
flori.

3
 CAPITOLUL I

PLANTAREA SECAREI- CARACTERISTICI FIZIOLOGICE

ŞI MORFOLOGICE

I .1. IMPORTANTĂ
Sparceta este o leguminoasă perenă înzestrată cu o seamă de însuşiri biologice deosebit de
valoroase, exprimate prin remarcabilă rezistenta la secetă şi ger şi deopotrivă la boli şi dăunători; în
acelaşi timp ea valorifica eficient solurile cu un potenţial de fertilitate mai modest şi are un rol
important în combaterea eroziunii solurilor în pantă.
Furajul produs de sparceta are o valoare nutritivă ridicată exprimată printr-un raport energo-
proteic echilibrat, fapt ce determina o consumabilitate integrală a acestuia chiar şi în faze mai avansate
de vegetaţie.
Caracteristică de a valorifica eficient solurile mai puţin fertile, supuse eroziunii, se explică în
bună parte prin sistemul radicular profund şi puternic ramificat în stratul biologic activ (0-60 cm), care
aprovizionează planta cu elemente şi microelemente dintr-un volum mare de sol şi în acelaşi timp prin
secreţiile radiculare abundente, din perioada intensă de creştere a plantei, mobilizează elementele mai
greu accesibile pentru alte specii; sparceta produce cantităţi importante de azot pe cale simbiotică, cu
condiţia ca solul să fie suficient aprovizionat cu calciu.
Cercetările întreprinse în ultimul deceniu au condus la crearea unor soiuri de sparceta cu o
perenitate de cel puţin trei ani, care produc mai multe cicluri de recoltă pe an; în acelaşi timp au fost
aduse îmbunătăţiri semnificative şi în domeniul tehnologiei de cultură, fapte ce au determinat sporirea
însemnată a potenţialului de producţie. În faza experimentală în zonele favorabile de cultură pentru
sparceta nivelul producţiilor, pe suma anilor I-III de vegetaţie au oscilat între 30 şi 40 t/ha de substanţă
(145-190 t/ha masă verde), iar în zonele mediu favorabile 22-28 t/ha (100-135 t/ha masă verde).
De regulă, sparceta se cultivă în amestecuri cu obsiga nearistata, când producţiile obţinute sunt
mai mari decât cele menţionate mai sus cu 20-25%.
După întoarcerea acestor culturi solul prezintă însuşiri fizico-chimice semnificativ
îmbunătăţite, situaţie în care plantele anuale postemergatoare din cadrul asolamentului, în următorii 3-
4 ani, au nevoie pentru obţinerea unor producţii ridicate de doze de îngrăşăminte azotate mai mici cu
45-55%, comparativ cu situaţia în care din asolament lipsesc plantele leguminoase.
Din aceste câteva idei rezulta că sparceta este leguminoasa perenă cea mai valoroasă din zona
solurilor situate în pantă şi din zonele foarte secetoase.

4
5
 I.2. PARTICULARITĂŢI BIOLOGICE
Are rădăcina pivotantă şi roşcată, care pătrunde în sol până la 1,5-2 m, uneori până la 7 m, cu
rizom ramificat.
Tulpina plantei este arcuit-erectă sau erectă, înaltă până la 1 m şi mai mult sau mai puţin
păroasă.
Frunzele sale sunt impairpenate, compuse din 7-14 perechi de foliole plus una terminală,
alungit-obovate sau eliptice şi cu stipele alungit-ovate, membranoase, la mijloc brun-roşii, libere.
Florile sparcetei sunt roşii-carmin-viu, cu striaţii purpurii, grupate în raceme lungi şi care
înfloresc, începând cu al doilea an de la însămânţare, în perioada iunie (sfârşitul lui mai)-august cu o
durată a perioadei de înflorire de circa 14-28 zile.

6
 I.3. FAZELE CREŞTERII ŞI DEZVOLTĂRII STADIALE
Pentru a răsări plantele de sparceta au nevoie de 180-1900C şi de o cantitate de apă mai mare
decât pentru lucerna şi trifoi roşu, dat fiind faptul că sămânţa se foloseşte sub formă de păstăi.
Schema de creştere şi dezvoltare a plantelor de sparceta este asemănătoare cu cea a lucernei,
pentru a se ajunge în faza de 3-5 lăstari plantele având nevoie de 850-9000C. Când semănatul se face la
sfârşitul verii şi începutul toamnei până la intrarea în iarna plantele ajung în faza de 305 lăstari scurţi.
În aceste condiţii pe parcursul primăverii nu se mai formează lăstari noi decât în primăverile răcoroase
şi umede când se pot forma încă 1-2 lăstari. Până la începutul înfloritului plantele ajung la înălţimea de
65-67 cm, faza de vegetaţie care în zonele din sudul ţării are loc la mijlocul lunii mai.
În situaţia în care lotul semincer de sparceta se seamănă la desprimăvărare până în a doua
jumătate a lunii iunie se dezvolta mai ales lăstarii vegetativi, lăstarii generativi dezvoltându-se pe
parcursul lunii iulie, proporţia acestora fiind mai mare decât la lucerna. Cu toate acestea obţinerea unor
producţii economice de sămânţă nu este posibilă în anul I de vegetaţie nici în zonele din sudul ţării, în
regim irigat.
Sparceta este o plantă alogama entomofila; pe parcursul anilor I-III de vegetaţie în tehnologia
intensivă şi II-III (uneori şi IV) de vegetaţie în tehnologia tradiţională, numărul de lăstari cu
influorescenţe, în anii climatici normali, depăşind 500-600 la m2. Perioada de înflorire a sparcetei
durează 20-30 de zile; polenizarea florilor se face de către albina meliferă şi de bondari. Apaentru o
polenizare eficienta numărul de stupi de albine ce se aduc în preajma înfloritului este de 3-5/ha.

7
 I.4. FACTORII DE VEGETAŢIE
 Factorii de vegetatie sunt elemente ale mediului naltural care intervin activ in viata plantelor.
Cerintele plantelor fata de factorii de vegetatie variaza mult de la o specie la alta sau hibrid, precum si
pe faze de vegetatie. In ultimul timp factorii de vegetatie sunt numiti tot mai frecvent si factorii
econogici.
a.      Lumina ca factor de vegetatie
Lumina aree un rol deosebit pentru viata plantelor. Prin lumina, energia soarelui se integreaza
in planta sub forma de energie potentiala. Lumina conditioneaza desfasurarea procesului de
fotosinteza, aparitia organelor florale, inflorirea, fructificare, rezzistenta la cadere. Energia luminoasa
este absorbita de clorofila, care, prin procesul de fotosinteza, transforma bioxidul de carbon luat din
frunze si apa absorbita de catre radacini, in monozaharide.
In procesul de fotosinteza este folosita numai 1-5% din cantitatea de energie luminoasa care
vine de la soare variind in functie de speciesau hibrid cultivat.
Lumina influenteza viata plantelor prin intensitate, claitate si durata de iluminare.
Intensitatea luminii
Lumina puternica influenteaza favorabil infratirea, fecundarea, fructificarea, rexistenta la
cadere, calitatea cerealelor, continutul de zahar si amidon si are contributie importanta la colorarea si
gustul frunctelor.
Exista si culturi la care o oarecare umbrire este favorabila, ca de exemplu inul si canepa de
fuior, acestea fiind culturi care se seamana des, plantele crescand mai inalte si formand fibre mai
subtiri si mai rezistente.
Calitatea luminii
Compozitia spectrala a luminii prezinta importanta pentru sinteza diferitelor substante. Razele
rosii si galbene contribuie la sinteza dratilor de carbon, iar cele albastre la sinteza hidrantilor de carbon
iar cele albastre la sinteza proteinelor.
Durata iluminarii
Reprezinta numarul de ore pe zi, cat plantele sunt expuse la lumina.
La ecuator, zilele sunt egale cu noptile si au aceeasi durata tot timpul anului. Trecand de la
ecuator spre poli, zilele devin  din ce in ce mai lungi vara si din ce in ce mai scurte iarna. Plantele s-au
adaptat la aceste conditii de lumina, fenomentul purtand denumirea de fotoperiodism.
Ca urmare, se deosebesc:
-        plante de zi scurta;
-        plante de zi lunga;
-        plante indiferente.

8
Prin procesul de ameliorare a plantelor, au fost create soiuri si hibrizi pentru aceeasi specie, dar care au
comportare diferita la durata zilei.
b.     Caldura.
Pe tot parcursul perioadei de vegetatie, in sol si la suprafata solului, plantele au nevoie de o
anumita cantitate de caldura pentru desfasurarea proceselor vitale: respiratie, transpiratie, fotosinteza,
absorbtia apei.
La temperaturi scazute, radacina plantelor absoarbe greu apa si elementele chimice nutritive si nu
cresc. Aceeasi situatie se intalneste si cand temperaturile din sol nu sunt prea ridicate.
Fotosinteza se desfasoara la temperaturi cuprinse intre 1 – 50°C, intervalul optim pentru
majoritatea plantelor fiind de 25 - 30°C. La 35°C, fotosinteza scade brusc iar la 50°C inceteaza.
c. Apa
Apa participa direct sau indirect la toate procesle e fiziologice si biochimice care se petrec in
planta, participa la sinteza materiei organice din frunze, transporta elementele chimice din sol la frunze
si in acelasi timp, contribuie la mentinerea unei temperaturi relativ constante in planta.
Dupa rasarire prezenta apei este necesara atat in sol cat si in aerul atmosferic din jurul
plantelor, in tot cursul perioadei de vegetatie, in cantitati ce variaza in functie de planta, conditiile de
sol si clima.
Cantitatea de apa ahbsorbita de catre plante este cu mult mai mare decat cea necesara
proceselor de nutritie.
d.     Aerul
Respinrand prin toate organele lor, pentru plante este necesar atat aeroul atmosferic cat si aerul din sol.
Aerul din sol asigura radacinile plantelor, microorganismele si celelalte vietuitoare din sol cu
oxigen, bioxid de carbon, vapori de apa.
Aeratia insuficienta a solului influenteaza negativ dezvoltarea sistemuluiradicular.
Excesul de aer in sol are, de asemenea, un efect daunator prin lipsa apei, acumularea unor
cantitati prea mari de bioxid de carbon si a toxinelor din sol.
Substante nutritive ca factor de vegetatie
Elementele nutritive sunt indispensabile vietii plantelor. Cu exceptia carbonului, oxigenului si
hidrogenuluic are pot fi luate din aer si apa, celelalte elemente se extrag din sol.
Pentru a asigura un regim corespunzator de elemente nutritive in sol, pot fi luate urmatoarele
masuri:
-        executarea la timp si in conditii corespunzatoare a tuturor lucrarilor solului;
-        imbunatatirea insusirilor fizice, chimice si biologice ale solului;
-        folosirea rationala a ingrasamintelor naturale si chimice;
-        distrugerea buruienilor.

9
 CAPITOLUL II

ELEMENTE DE TEHNOLOGIE PENTRU CULTIVAREA

SECAREI

II.1. AMPLASAREA CULTURII

În general sămânţa de sparceta se produce în zonele în care specia se cultivă pentru furaj. Dintre
acestea sunt de preferat zonele calde cu precipitaţii moderate, cu soluri relativ profunde bine
aprovizionate în calciu.
Ţinând seama de rezultatele experimentale obţinute, se pot diferenţia următoarele zone de
favorabilitate:

ü Zonă foarte favorabilă cuprinde areale în care orecipitatiile medii multianuale sunt cuprinse
între 450-550 mm şi temperatura medie anuală este mai mare de 10,50C. Aceste conditiise
întâlnesc pe cernoziomuril din Câmpia Dunării, Dobrogea şi sudul Moldovei; în aceste zone, în
unităţi cu posibilităţi de irigare, se poate practica tehnologia intensivă de cultură, unde se obţin
producţii mari de sămânţă, nu doar în anul I de vegetaţie ci şi în anii următori (II-IV), mai ales
la soiurile de tip bifera;

ü Zona favorabilă cuprinde dealurile cu expoziţie sudică, din centrul Câmpiei Transilvaniei,
centrul şi nordul Moldovei şi o fâşie îngusta din vestul ţării, unde precipitaţiile medii anuale
sunt de 550-600 mm şi temperatura anuală este mai mare de 9,50C; în aceste zone soluripe pe
care se obtinproductii mari de sămânţă sunt cernoziomurile, solurile luvionare şi brun-roscat
(permeabile şi cu pH de peste 7)
Nu se indica înfiinţarea loturilor semincere de sparceta pe solurile acide, cu exces temporar de
apă, unde temperatura medie anuală este mai mică de 8,50C

10
 II.2. ROTAŢIA
Premergătoarele cele mai indicate pentru înfiinţarea loturilor semincere de sparceta sunt plantele
anuale furajere care eliberează terenul până la mijlocul verii, cât şi cerealele de toamnă şi de
primăvară. Aceste premergătoare sunt favorabilă când semănatul lotului semincer se face la începutul
toamnei sau la desprimăvărare, cu condiţia efectuării corecte a lucrărilor solului.
După întoarcerea loturilor semincere de sparceta în rotaţie urmează cerealele de primăvară,
hibrizi semitimpurii de porumb cultivaţi pentru boabe sau furaj siplantele tehnice. În toamnele bogate
în precipitaţii după desfiinţarea loturilor semincere de sparceta pot urma şi cerealele de toamna sau
raigrasul aristat pentru furaj. Lotul semincer de sparceta poate reveni pe aceeaşi parcelă după un
interval de 4-5 ani.

11
 II.3. FERTILIZAREA

Sparceta exporta din sol cantităţi relativ mari de elemente nutritive şi microelemente. Cu toate
acestea cercetările inteprinse în diverse zone ecologice şi pe diferite tipuri de sol au evidenţiat o slabă
reacţie a plenţelor la intervenţia cu îngrăşăminte chimice şi organice.
Acest fapt se explică prin caracteristicile biologice ale sparcetei.
Necesarul de îngrăşăminte azotate se asigura pe cale simbiotică, sparceta producând cantităţi
mari de azot cu condiţia ca solul să fie aprovizionat în calciu. În consecinţă intervenţia cu îngrăşăminte
azotate nu este necesară nici pe solurile cu o fertilitate mai redusă.
Pe de altă parte, aşa cum s-a arătat, sparceta are un sistem radicular viguros care eploreaza un
volum mare de sol şi în afară de elementele solubile ale solului, prin secreţiile radiculare abundente
sunt mobilizare cantităţi importante de elemente şi din rezervele mai greu solubile, inaccesibile pentru
multe specii.
În consecinţă intervenţia cu îngrăşăminte fosfatice nu este necesară nici pe soluri al căror
conţinut în fosfor mobil este în jur de 5-6 mg/100 g. Pe solurile al căror conţinut în fosfor mibileste
mai mic de 5 mg/100 g, aplicarea unei doze moderate de îngrăşământ fosfatic (P40-50) poate să fie
eficienta economic.
Nu este indicată nici intervenţia cu îngrăşăminte potasice nici chiar pe solurile al căror conţinut
în potasiu schimbabil este apropiat de 12-14 mg/100 g.
Prin secreţiile radiculare sunt solubilizate cantităţi suficiente de fosfor, potasiu şi microelemente
din rezervele mai puţin solubile, pe tot parcursul perioadei de vegetaţie.

12
 II.4. LUCRĂRILE SOLULUI
Recomandările cu privire la lucrările solului în relaţie cu planta premergătoare, prezentate la
lucerna, sunt valabile în totalitate şi pentru sparceta.
Dat fiind faptul că loturile semincere de sparceta se amplasează cu precădere în regim neirigat şi
în zonele mai secetoase, insistam pe necesitatea lucrărilor solului în aşa fel încât să se piardă cât mai
puţină apă pe parcursul executării acestor lucrări.
Subliniam şi aici ca o cereală de toamna sau de primăvară poate să fie o bună premergătoare,
doar în situaţia în care lucrările solului sunt executate cât mai repede posibil după eliberarea terenului
de resturi vegetale. Dacă executarea lucrărilor se amână, cultura premergătoare devine cu atât mai
puţin valoroasă cu cât amânarea este mai îndelungată, pe considerentul că nu se beneficiază de
avantajele de a se acumula o rezervă mai mare de apă în sol şi de crearea unor procese fermentative ale
solului, care sunt esenţială pentru sparceta.
Sparceta valorifica foarte eficient rezerva de apă acumulată în sol, din momentul executării
arăturii şi pe parcursul sezonului rece, cât şi pe parcursul primăverii: sparceta foloseşte rezerva de apă
acumulată în sol până la adâncimea de 2,0-2,5 m, condiţii în care plantele trec perioadele de secetă din
sezonul cald cu efecte defavorabile minime, iar precipitaţiile căzut după intervalele secetoase sunt
valorificate mai eficient. Rezerva de apă este folosită economicos mai ales când semănatul sparcetei se
face la începutul toamnei, când sunt mai eficient valorificate şi resursele termice, se face la începutul
toamnei, când sunt mai eficient valorificate şi resursele termice, la puţin timp după desprimavare
plantele acoperind solul, când apa este folosită cu precădere în procesul de trapiratie, deci pentru
formarea recoltei.
Ultima lucrare de pregătire a patului germinativ se face cu combinatorul prevăzut în spatele cu
tăvălugi, în tehnologia tradiţională şi cu grapa cu discuri în agregat cu tăvălugul în tehnologia
intensivă.

13
 II.5. SĂMÂNŢA ŞI SEMĂNATUL
Sămânţa de sparceta este de culoare brună, cu MMB de 13-15 g şi greutatea hectolitrică de 75-
77 kg. Păstăile de sparceta, forma sub care este folosită sămânţa, are MMB de 18-25 g şi greutate
hectolitrică de 53-55 kg. Seminţele ,,tari’’ pot reprezenta 8-10%, dar ele nu ridica probleme în procesul
de semănat.
Epoca de semănat este factorul care condiţionează nivelul tehnologic şi la sparceta. În zonele
coliniare favorabile pentru cultura sparcetei semănatul este posibil şi la sfârşitul verii, când în perioada
premergătoare semănatului se face o pregătire corectă a solului şi cad precipitaţii suficiente (care să
umecteze solul pe stratul de 0-35 cm); în aceste condiţii intervalul termic optim de semănat este de
850-11000C.
În zonele menţionate, calendaristic acest interval termic se înscrie între 10-25 august, când
nivelul producţiei este de peste 900 kg/ha; când semănatul se întârzie până la mijlocul lunii septembrie,
producţia scade cu 29%. În anul următor de vegetaţie nivelul producţiei este de apropiat de cel obţinut
în anul I de vegetaţie. În zonele colinare tehnologia intensivă este posibilă în 6-7 ani din 10.
În tehnologia tradiţională, semănatul se face la desprimăvărare când solul este suficient de
zvântat, iar temperatura din stratul de încorporare a seminţei este de 4-60C; în anii normali aceste
condiţii se întâlnesc în prima jumătate a lunii martie în zonele de câmpie din sudul ţării şi ion a doua
jumătate a lunii martie în zonele colinare; pentru o combatere eficientă a buruienilor care răsar după
desprimăvărare, prin lucrări mecanice, semănatul se poate face şi mai târziu, fără a se depăşi mijlocul
lunii aprilie. În tehnologia tradiţională, când semănatul lotului semincer de sparceta se face la
seprimavarare, sămânţa la soiurile intensive, se produce în anii II-IV de vegetaţie şi în anul II (cel mult
III) la soiurile de tip comunis.
Semănatul sparcetei sub plantă protectoare este recomandat în exclusivitate în tehnologia
tradiţională, pe parcele cu un potenţial mare de îmburuienare, când plantă protectoare este ovăzul
semănat în rânduri la 25 cm, cu o normă de sămânţă redusă cu 35-40%, recoltata la începutul fazei de
lapte pentru furaj.
De regulă, semănatul loturilor semincere de sparceta se face în rânduri distanţate la 50-60 cm. În
aceste condiţii norma optimă de sămânţă este cea de 35-40 kg/ha, când în tehnologia în tensiva, în anul
I de vegetaţie (în 10-11 luni de la semănat) se obţin producţii de peste 1900 kg/ha, iar anul II -1330
kg/ha, plusul de sămânţă faţă de densităţile mai mici fiind de 16-17%, iar faţă de densităţile mai mari,
de până la 33-36%.
Când se foloseşte o normă mare de sămânţă plantele cresc înghesuite pe rând, când numărul de
lăstari pe plantă este mult mai mic şi ramificaţia acestora este modestă.

14
 În loturile semincere în care nivelul tehnologic este optim şi potenţialul de îmburuienare este
mic, sau când se folosesc erbicide cu spectrul larg de combatere a buruienilor, semănatul se poate face
şi în rânduri la 25 cm cu o normă de sămânţă de 55-60 kg/ha, când lupta cu buruienile este mai facilă.
În tehnologia tradiţională, când semantul lotului semincer de sparceta se face la desprimăvărare,
sămânţa la soiurile intensive se produce în anii II-IV de vegetaţie.
În toate situaţiile adâncimea optimă de semănat este la 3,0-3,5 cm în tehnologia tradiţională şi
4,0-4,5 cm în tehnologia intensivă.
Tăvălugirea solului după semănat este indicată în tehnologia intensivă, iar în tehnologia
tradiţională numai în primăverile secetoase.

15
 II.6. LUCRĂRI DE ÎNGRIJIRE
Combaterea buruienilor -se face în primul rând prin măsuri tehnologice corect executate, dar
şi prin folosirea erbicidelor.
În tehnologia tradiţională buruienile monocotiledonate se pot combate eficient cu erbicidele:
Butiran 11 (6-8 l/ha), Benefex (4-5 l/ha), Diizocab 80 CE (7-8 l/ha) sau Eradicane (5-6 l/ha), aplicate
la pregătirea patului germinativ; se pot folosi şi erbicidele: Fusilade forte, Targa super, Gallant super
(1,3-1,6 l/ha), care se aplică în faze timpurii de creştere a buruienilor monocotiledonate.
Buruienile dicotiledonate se combat cu erbicidele: Embutone (2,0-2,5 l/ha), care combate şi
pălămidă, şi Pivot 100 LC (0,5-0,7 l/ha), aplicat la 5-8 zile după răsărirea sparcetei; acest erbicid nu
combate pălămidă.
Buruienile necombătute de erbicide pot fi înlăturate prin 2-3 prasile mecanice executate după
criteriile menţionate la lucerna.
Combatere bolilor si daunatorilor –sparceta este afectată de puține boli și dăunători. Sunt
situații în care sămânța de sparcetă, poate să fie atacată de viespea semințelor, motiv pentru care
aplicarea unui tratament la sfâesitul ănfloritului cu unul din piretroizii utilizați în țara noastră este
necesară (Fastac 10 CE-150 ml/ha, Decis 2,5 CE sau Karate 2,5 CE -300 ml/ha).

16
 II.7. IRIGAREA
Irigarea sparcetei este indicată în exclusivitate în tehnologia intensivă. În toamnele secetoase,
prima udare se aplică imediat după semănat, cu o normă de 40-45 mm; când perioada secetoasă
persista după 12-14 zile de la prima udare se aplica cea de a doua udare cu o normă tot de 40-45 mm.
Intervenţia cu udări pe parcursul perioadei de vegetaţie este necesară numai când se cultivă un
soi intensiv, de mai multe coase (Splendid, Mara), care dă producţii de sămânţă mai mari la coasa a
doua.
În acest caz la 3-4 zile după recoltarea plantelor pentru furaj se aplică o udare cu normă de 50-
55 mm, care în anii secetoşi se repeta după 15-17 zile.

17
 II.8. RECOLTAREA

În cazul soiurilor de sparceta de tipul communis (Sparta etc.) în toate situaţiile, indiferent de
tehnologia aplicată şi de zona ecologică, sămânţa se produce în exclusivitate la coasa I; la aceste soiuri
când sămânţa se produce la coasa a doua, producţia este mai mică cu 35-55%.
Epoca optimă de recoltare a seminţei de sparceta este în faza în care 55-60% din păstăi au
culoare brună. În acest caz recoltarea se face manual sau cu vindroverul, reglat corespunzător.
Recoltarea după orele 8-9 dimineaţa, după ce se ridica rouă, determina o scuturare a seminţelor celor
mai valoroase. Treieratul se face cu combina de cereale, după 2-3 zile însorite.
După recoltare se urmăreşte reducerea umidităţii seminţei la valori apropiate de 14%; pentru
această sămânţă se întinde la soare sau se depozitează în încăperi aerisite unde rămâne câteva zile în
straturi de 30-40 cm care se lopătează. În continuare sămânţa se procesează şi apoi se pune în saci care
se stivuiesc în magazii aerisite.
În condiţii tehnologice corecpunzatoare loturile semincere de sparceta se pot exploata economic
4 ani.

18
 II.9. DEPOZITAREA

Depozitarea recoltei de seminţe, atât înainte de condiţionare cât şi după condiţionare, atât la
producator cât şi la prelucrător se face strict pe specii, soiuri, categorii biologice, pe proveniente
respectiv pe partide, în măsura în care prezentele reguli şi norme nu prevăd altfel:
Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească spaţiul de depozitare şi recolta de sămânţă sunt
urmatoarele:

a) spaţiile de depozitare a recoltei de seminţe trebuie să fie curate, dezinfectate şi să ofere cerintede
mediu specifice speciei;

b) recolta depozitata va fi marcată pentru identificare cu o etichetă pe care vor fi inscriseurmatoarele:

producătorul, numărul de identitate al partidei, specia, soiul, categoria biologică, cantitatea, anul
recoltei;

c) recolta de sămânţă dintr-un anumit soi, din categoria certificată poate fi constituită din partidede la
mai mulţi producători, în special dacă au aceeaşi provenienţă, cu condiţia evidenţierii cantitatilor
care formează amestecurile pe producător şi a documentelor de inspectie în câmp;

19
 CONCLUZII

ü Este o plantă furajeră cu o rezistență bună la ger și secetă, care valorifică foarte bine solurile
sărace, erodate, pietroase sau uscate, obţinând chiar și în aceste condiții producții foarte bune. 
ü Nutrețul de sparcetă are un conținut ridicat de proteină și săruri minerale, precum și un grad
mare de palatabilitate și digestibilitate.
ü Este o plantă furajeră valoroasă, folosită în hrana animalelor atât sub formă de masă verde,
cât și ca fan sau în pășune.
ü Structura florilor este foarte potrivită pentru polenizarea încrucişată cu ajutorul albinelor.
Datorită producţiei abundente de nectar şi cantităţilor mari de polen, sparceta în timpul
înfloritului este vizitată până la 95% din efectivul total al albinelor lucrătoare şi numai 5% din
acest efectiv frecventează alte plante melifere, ca rapiţa sălbatică şi altele.
ü Norma de însămânţare recomandată este de 80 – 90 kg/hectar, cu o adâncime de semănare de 3
– 4 cm, și o distanță între rânduri de 12 – 15 cm.
ü Perioada optimă de semănare este primăvara devreme.
ü Durata de rezistență în sol este de peste 5 ani, iar potențialul de producție este de 35 – 40 to/ha
masă verde (6 – 8 to/ha substanță uscată), și se pot realiza 2 coase/an.

20
 BIBLIOGRAFIE
1. htpp: //www.gazetadeagricultura.info
2. www.revista-ferma.ro
3. www.covera.ro
4. www.fermaapicola.ro
5. https://ro.wikipedia.org
6. www.agriculturaromaneasca.ro
7. www.apiflora.ro
8. www.revista-ferma.ro

21
 ANEXE

SPARCETA DE MUNTE

SPARCETA DE CÂMP

22
SPARCETA SIEWNA

SPARCETA-LEMPES

23