MODULUL IV – LEGISLAȚ IE PENTRU AGRICULTURA ECOLOGICĂ

Unitatea școlară: Școala Profesionlă MOGOȘEȘTI

Profesor: Ing. VIERIU MIHAELA
Clasa a XI a
Numele si prenumele:
Data:

FIȘA DE DOCUMENTARE

CONDIȚII ECOLOGICE CERUTE DE LEGISLAȚIE ÎN CULTIVAREA PLANTELOR.

Rotație, fertilizare, sol, lucrări de îngrijire, recoltare, depozitare, ambalare, etichetare,

transport. conversie teren: tip de sol, conținut în substanțe chimice, rotație.
Rotaţia culturilor în agricultura ecologică

Rotaţia în agricultura ecologică constituie un element tehnologic de bază prin care trebuie

să se realizeze un echilibru între culturi.

La stabilirea rotaţiei trebuie să se urmărească atingerea următoarelor obiective:

•menţinerea fertilităţii solului;

•reducerea gradului de îmburuienare;

•prevenirea şi reducerea atacului de boli şi dăunători;

•asigurarea bazei furajere pentru animalele din fermă.

În cadrul rotaţiei culturilor trebuie să fie incluse leguminoasele perene şi anuale, dar

şi gramineele perene (pajişti temporare).

Leguminoasele au capacitatea de a trăi în simbioză cu bacteriile fixatoare de azot din

genul Rhizobium. Ca atare, plantele leguminoase (mazăre, fasole, soia, năut, linte, bob, lucernă,
trifoi ş.a.) au capacitatea de a-şi asigura necesarul de azot prin această simbioză, iar după
recoltarea lor rămâne în sol o cantitate apreciabilă de azot.

Culturile perene (graminee, leguminoase) duc la creşterea conţinutului de materie

organică din sol, îmbunătăţesc structura solului şi capacitatea acestuia de a reţine apa.

În cadrul asolamentului, culturile perene (lucernă, trifoi, graminee) de 2-4 ani sunt urmate
de 3-4 ani de culturi anuale.

1
MODULUL IV – LEGISLAȚ IE PENTRU AGRICULTURA ECOLOGICĂ

În cadrul fermei ecologice trebuie asigurată rotaţia:

•plantelor de toamnă cu cele de primăvară;

•plantelor cu sisteme radiculare diferite;

•plantelor anuale cu cele perene;

•culturilor semănate în rânduri rare cu cele semănate în rânduri dese;

•plantelor cu particularităţi diferite în ceea ce priveşte consumul de apă şi elemente nutritive;

•plantelor care nu au boli și dăunători comuni;

•culturilor cu elemente tehnologice diferite.

Fertilizarea în agricultura ecologică

Fertilizarea constituie veriga tehnologică cheie a agriculturii ecologice. În agricultura

ecologică, baza fertilizării o constituie utilizarea îngrăşămintelor organice şi a îngrăşămintelor
minerale naturale.

Fertilizarea organică. Îngrăşămintele organice contribuie la creşterea conţinutului de

humus al solului şi la ridicarea fertilităţii acestuia ca urmare a:

•sporirii conţinutului de elemente nutritive;

•intensificării activităţii microbiologice;

•îmbunătăţirii structurii solului;

•măririi capacităţii solului de reținere a apei;

•îmbunătăţirii circulaţiei aerului în sol.

Materia organică ajunsă în sol prin aplicarea îngrăşămintelor organice este descompusă
de către microorganismele solului, proces în urma căruia sunt eliberate elemente nutritive în
forme uşor accesibile plantelor.

Îngrăşămintele organice acceptate a fi utilizate în agricultura ecologică, conform

Regulamentului (CE) nr. 889/2008 al Comisiei sunt următoarele:

•gunoi de grajd fermentat, gunoi de grajd uscat și gunoi de păsări deshidratat;

•compost din excremente de animale, inclusiv gunoi de păsări și compost de gunoi de grajd;

•excremente lichide de animale;

2
MODULUL IV – LEGISLAȚ IE PENTRU AGRICULTURA ECOLOGICĂ

•deșeuri menajere compostate sau fermentate;

•turbă;

•deșeuri provenite din cultivarea ciupercilor;

•guano;

•amestec de materii vegetale compostate sau fermentate (de la obținerea de biogaz);

•produse sau subproduse de origine animală: făină de sânge, făină de copite, făină de coarne,
făină de oase sau făină de oase degelatinate, făină de pește, făină de carne, făină de fulgi, lână,
blană, păr, produse lactate;

•produse și subproduse organice de origine vegetală (de exemplu, făină din turte de oleaginoase);

•alge și produse din alge;

•rumeguș și așchii de lemn;

•compost din scoarță de copac.

Fertilizarea minerală în agricultura ecologică.

Importanţa deosebită a îngrăşămintelor organice în agricultura ecologică nu exclude

utilizarea îngrăşămintelor chimice, însă acestea trebuie să fie greu solubile, provenite din roci
naturale.

Îngrăşămintele minerale acceptate a fi utilizate în agricultura ecologică, conform

Regulamentului (CE) Nr. 889/2008 al Comisiei sunt următoarele:

•fosfat natural moale şi fosfat aluminocalcic;

•zgură alcalină;

•sare brută de potasiu sau kainit;

•sulfat de potasiu, posibil cu conținut de sare de magneziu;

•reziduu rezultat de la distilarea alcoolului şi extract din reziduu;

•cenuşă de lemn;

•carbonat de calciu (cretă, marnă, rocă calcică pulverizată, depozit de nisip cu alge

impregnate de calcar, cretă fosfatată);

3
MODULUL IV – LEGISLAȚ IE PENTRU AGRICULTURA ECOLOGICĂ

•carbonat de calciu şi magneziu;

•sulfat de magneziu (kieserit);

•soluție de clorură de calciu;

•sulfat de calciu (gips);

•var industrial de la producerea zahărului;

•var industrial din procesul de fabricare sub

vid a sării;

•praf de rocă şi argile.

Utilizarea îngrăşămintelelor verzi.

Îngrăşămintele verzi sau culturile verzi sunt plante care se încorporează în sol în scopul
îmbunătăţirii proprietăţilor acestuia.

Îngrăşămintele verzi au următoarele efecte benefice:

•îmbogăţesc solul în materie organică;

•intensifică activitatea microbiologică a solului;

•îmbogăţesc solul în azot, mai ales când este vorba despre leguminoase;

•ameliorează structura solului;

•reduc eroziunea solului prin vânt sau apă;

•previn levigarea elementelor nutritive, în special a nitraţilor.

Activitate independentă:

1. Plantele ce pot fi utilizate ca şi culturi verzi sunt următoarele:

2. Dați 5 exemple de îngrăşămintele minerale acceptate a fi utilizate în agricultura
ecologică.
3. În cadrul fermei ecologice cum trebuie asigurată rotaţia ?
4. Îngrăşămintele verzi au următoarele efecte benefice: