Tehnologii speciale de cultură a legumelor

Cuprins:

Importanța .............................................................................................................. 3
Origine și răspândire .............................................................................................. 3
Biologia plantei ...................................................................................................... 3
Soiuri și hibrizi ....................................................................................................... 4
Ecologia plantei ...................................................................................................... 4
Culturi horticole fără sol – generalități .................................................................. 4
Utilizarea vatei minerale ......................................................................................... 5
Înființarea culturii de tomate pe vată minerală ....................................................... 6
Lucrările de îngrijire ............................................................................................... 8
Bibliografie ............................................................................................................ 10

TOMATELE
Solanum lycopersicum (sin. Lycopersicon esculentum)

2
 Familia Solanaceae

Importanța
Tomatele se cultivă pentru fructele sale. Se utilizează în alimentație în stare proaspătă
sau prelucrată, constituie materie primă pentru fabricile de conserve, la prepararea sucurilor,
pastei de tomate și a altor sortimente.
Compoziția: substanță uscată 5,5-7,5%, reprezentată de glucide 3-4%, protide 1-1,3%,
acizi organici 0,3-0,5%. Mai conține vitamine și minerale ca, Caroten 0,8 mg, B1 B2 B6 0,1 mg,
C 15-30 mg, K 24 mg, Potasiu 280 mg, P 24-40 mg, Mg 20 mg, Ca 20 mg, Fe 2,3 mg raportat la
100 g produs proaspăt.
În organism are un rol alcalinizant neutralizând efectul negativ al anumitor alimente.

Origine și răspândire
Provin din America Centrală și de Sud. La originea formelor cultivate în prezent, este
var. cerasiforme din cadrul speciei Lycopersicon esculentum.
Țările mari cultivatoare din Europa sunt Italia, Spania, Grecia, Portugalia, Turcia.
Zonele favorabile din România pentru cultura tomatelor sunt Sudul și Vestul țării, dar culturile
de vară-toamnă precum și cele protejate se practică și în zonele de deal din Transilvania și
Moldova.

Biologia plantei
Tomatele se cultivă ca plante anuale în condiții de climat temperat continental.
Sistemul radicular este de tip pivotant sau ramificat, în funcție de metoda de înființare,
prin semănat direct sau prin răsad.
Tuplina are înălțimi diferite, cele cu creștere nedeterminală pot crește la o înălțime de 5-
6 m, având creștere simpodială. Soiurile cu creștere determinată au o înălțime de 0,6-1 m, cu o
așezare verticală după care se lasă pe sol. Tulpina poate forma rădăcini adventive în contact cu
solul.
Frunzele sunt imparipenat sectate, cu foliole de diferite mărimi, netede sau gofrate.
Florile sunt de tipul 5, cu petale galbene, sunt grupate în infloreșcențe de tip cimă.
Primele apar pe plantă după 5-12 frunze, iar următoarele după 2-3 frunze. Polenizarea este
autogamă, însă polenizarea artificială stimulează legarea.

3
 Fructul este de tip bacă cărnoasă de formă, mărime, culoare diferită în funcție de soi.
Greutea fructelor diferă, pot să aibă de la 30-40 g până la 300-500 g.

Soiuri și hibrizi
Există foarte multe soiuri și hibrizi cultivați, în funcție de locul de cultură (câmp, solarii,
sere), timpul de vegetație (timpurii, semitimpurii, semitârzii, târzii), de lungimea de creștere etc.
Pentru cultura pe vată minerală sunt recomandați soiurile și hibrizii cu creștere
nedetminată, ca Admiro F1, Torero F1, Profilo F1, Falcato F1 etc.

Ecologia plantei
Tomatele au cerințe ridicate față de temperatură. Pentru germinație are nevoie de 10-
35°C, iar pentru o vegetație optimă în sol trebuie să aibă o temperatură de 19-25°C, iar în aer 20-
25°C.
Față de lumină are cerințe la fel de mari. Lumina favorizează scurtarea axului și inducția
inflorescenței, insuficiența luminii determină alungirea plantelor sau avortarea florilor.
Față de umiditate are pretenții moderată. În sol are nevoie de o umiditate de 65-70%, iar
în atmosferă 60-80%, în funcție de perioada de vegetație.
Tomatele nu sunt pretențioase față de sol, preferă totuși solurile mijlocii spre ușoare,
bine structurate și profunde, cu reacție neutră spre ușor acidă.
Pentru o producție de 50 t/ha, consumul exprimat în kg/t de produs este de: N 2,3-5,8;
P2O5 0,8-1,9; K2O 3,9-8; CaO 2,5-5,6; MgO 0,6-1,4.

Culturi horticole “fără sol” – generalități

Culturile horticole fără sol constituie în prezent o realitate de vârf a tehnologiilor foarte
performante care au câștigat deja o poziție de frunte în producția vegetală a agriculturii
mondiale. Interesul este generat de nivelul impresionant al producțiilor care se obțin, de exemplu
500-550 t/ha la tomate. Cultura fără sol oferă posibilitatea dirijării foarte precise și riguros
corelată a factorilor de vegetație, care permit realizărea unor produse de calitate deosebită, lipsită
de poluanți, prezenți frecvent chiar în recoltele obținute prin tehnologiile convenționale actuale.
Înaltul nivel tehnologic al acestor culturi se bazează pe dotări de vârf care folosesc echipamente
și materiale atent elaborate și fabricate de către o industrie paralelă specializată.
Culturile fără sol sunt privite cu interes deosebit și în zonele sau țările în care condițiile
naturale nu sunt favorabile pentru aplicarea tehnologiilor convenționale în producerea legumelor.

4
 Avantajele folosirii sistemelor neconvenționale: - standardizarea culturilor în general și a
mediului de înrădăcinare oferit plantelor; - eliminarea lucrărilor de pregătire a terenului și de
combatere a buruienolor; - excluderea dezinfecției solului și eliminarea pericolului potențial al
poluării cu rezidii ale produselor folosite la dezinfecție; - reducerea consistentă a consumului
energetice generate de lucrările necesare pentru pregătirea terenului în cazul culturilor clasice pe
sol; - reducerea consumului de apă; - folosirea eficientă a îngrășămintelor; - creșterea producției
etc.
Dezavantaje pot fi: - nivelul ridicat al investiției inițiale, numărul de culturi este limitat ce
se pot realiza profitabil, produc deșeuri greu reciclabile.
Culturile fără sol se pot clasifica astfel: - culturi hidroponice sau culturi pe soluții
nutritive sau hidrocultură (water culture); - culturi pe medii (substraturi) solide în care sunt
incluse atât materiale organice, cât și cele minerale inerte, din această categorie face parte cultura
pe vată minerală.

Utilizarea vatei minerale

Vata minerală în horticultură este utilizată ca substrat mineral inert pentru culturi
neconvenționale. Este destinată a fi utilizată ca suport de înrădăcinare pentru culturi comerciale
de legume, în sere pe suprafețe mari. Aceste blocuri sau saltele sunt suficient de poroase pentru a
fi ușor penetrate de rădăcinile plantelor cultivate.
Unul dintre cele mai folosite substraturi de cultură în prezent este Vata Minerală. Aceasta
este formată dintr-un amestec de roci de bazalt și calcar care se încălzesc la peste 1600°C. Pentru
a se realiza această temperatură se amestecă cu cocs. Rocile se topesc și ajung la fundul
cuptorului, apoi cu ajutorul unui rotor, materialul topit este tras în fibre. Acestea sunt tratate cu
rășini formaldehidice care-l leagă, astfel căpătând și o bună capacitate de reținere a apei.
Produsul astfel realizat se presează pentru a căpăta rezistență mecanică și se taie în blocuri de
forme și dimensiuni adecvate culturilor pentru care vor fi folosite.
Vata minerală se prezintă în comerț sub diferite forme în funcție de diversele utilizări: ca
plăci de cultură, sub formă de dop pentru semănat, sub formă de multiblocuri care sunt destinate
producerii răsadului, sub formă de flacoane hidrofile sau hidrofobe în funcție de destinație.
Dimensiunile obișnuite ale unei plăci de vată minerală sunt de 1-2 m lungime, 15-20 cm
lățime și 5-8 cm înălțime. Plăcile sunt îmbrăcate în folie PE de culoare albă pentru a-și menține
forma. Greutatea unui mc de vată minerală este de 70-100 kg.
Vata minerală în funcție de firma producătoare, poartă diferite denumiri: Grodan,
Cultilene, Capogro, etc. Vata minerală este un strat foarte poros, susceptibil de a stoca mari

5
cantități de apă. Există puține diferențe între diversele tipuri de vată minerală, în ceea ce privește
capacitatea de reținere a apei. Reumectarea prin capilaritate este foarte limitată. În practică
trebuie asigurată o imersie completă a plăcilor de vată minerală în soluția nutritivă la punerea în
cultură. Vata minerală nu este rigidă, stabilitatea ei mecanică este mediocră și durabilitatea
limitată, dar masa volumetrică redusă, facilitează manevrarea acesteia.
Compoziția în elemente a diferitelor tipuri de vată minerală, diferă foarte puțin între și ele
pot elibera cantități reduse de elemente în soluția nutritivă, în special Ca, Mg, Fe, Mn. Se
produce o alcalinizare a mediului la începutul culturii, urmată de o neutralizare a soluției în zilele
care urmează plantării, cu condiția ca primele irigații fertilizante să asigure un exces de drenaj.
Vata minerală nu are capacitate de tampon, astfel că atât nutriția minerală, cât și pH ul
trebuie conduse extrem de riguros, pentru evitarea greșelilor care duc la scăderi de producție.
Vata minerală poate fi folosită 2-3 ani cu condiția să fie dezinfectată cu abur la 70-100°C
timp de o oră, după fiecare ciclu de producție. Vata minerală de joasă densitate crează avantajul
unei aerări superioare calitativ, dar este mai puțin adecvată pentru reutilizare. Marea majoritate a
producătorilor preferă să lucreze cu panouri noi în fiecare an.

Înființarea culturii de tomate pe vată minerală

Cultura tomatelor în sere, se practică cu scopul obținerii producției în extrasezon. În
România cultivarea tomatelor în sere se desfășoară în două cicluri de cultură, însă pentru a fi
economic cultura pe vată minerală se folosesc Ciclul de cultură prelungit. Acesta dă rezultate
mai ales în zonele cu temperaturi moderate în timpul verii sau în sere moderne înalte, dotate cu
sisteme speciale de umbrire.
Se începe cu pregătirea serei, prin defrișarea culturii anterioare, dezinfecția serei și
amenajarea lui. Panourile de vată minerală se așează pe plăci rigide din polistiren expandat, pe
suprafața cărora se practică, din turnare, rigole de drenaj sau canale destinate montării unor țevi
prin care circulă apă caldă sau rece pentru reglarea temperaturii sistemului radicular a plantelor.
Terenul amenajat pentru culturi pe vată minerală este mulcit cu folie albă, opacă. Folia acoperă
atât fundul și peretii rigolelor de cultură, cât și intervalele libere dintre acestea. În cazul culturilor
cu circuit închis excesul de soluție nutritivă, care se scurge din panourile de vată minerală prin
fantele de drenaj, este preluat integral de rigole paralele cu rândurile de plante. Fantele de drenaj,
cu lungimea de 4-5 cm, se taie orizontal, în partea din aval a panourilor, la 1-1,5 cm deasupra
bazei de sprijin.
La plantarea culturilor de tomate cuburile de vată minerală se așează pe partea superioară
a panoului deja umectate, înălțimea va fi de 5-6,5 cm.

6
 Dimensiunea panoului de vată minerală sunt corelate cu vigoarea sistemului radicular al
speciei cultivate. Volumul acestora diferă în funcție de lățimea panoului de cultură. Pentru
tomate de folosesc panouri cu lungime de 90-100 cm, înălțime 7,5 cm, lățime de 15-20 cm.
Panourile sunt învelite cu folie de PE opacă, albă, care se taie pe partea superioară, în locurile
unde se plantează răsadurile și pe una dintre laturile verticale, unde se deschid fantele de drenaj
pentru eliminarea excesului de umiditate, care apare la aplicarea udărilor.
Producerea răsadurilor pentru culturile de vată minerală se realizează în cuburi
confecționate tot din vată. Cuburile de vată, având secțiunea pătrată cu latura de 10 cm, înălțimea
de 6,5 cm, sunt învelite pe pereții laterali cu folie de polietilenă pentru reducerea pierderilor de
apă prin evaporare. Pe partea superioară a cubului este practicat un orificiu cu adâncimea de 2-
2,5 cm și cu diametrul (sau latura) de 1 cm.
Semănatul pentru producerea răsadurilor se efectuează în niște ghivece mici, tot din vată
minerală, având dimensiunile identice cu orificiile din cuburi. Aceste minighivece sunt
cunoscute sub denumirea de “dop”. Lucrarea de repicat se efectuează prin introducerea acestor
dopuri cu plăntuțele răsărite, în orificiile de pe partea superioară a ghivecelor. În perioada
producerii răsadurilor nutriția hidrică și minerală se asigură, în totalitate, prin administrarea de
soluții nutritive. Pentru evitarea excesului de umiditate, cuburile nutritive se așează pe un strat de
perlit, pe întreaga perioadă a producerii răsadurilor. Producerea răsadurilor se întâmplă în sera
înmulțitor. Semănatul se face în 15-20 octombrie. Se aplică lucrări obijnuite de întreținere
(iluminare suplimentară, combaterea bolilor și dăunătorilor, nutriția hidrică și minerală a
plantelor).
Înființarea culturii presupune instalarea în seră a panourilor pentru cultură și umectarea
lor cu soluție nutritivă. Plantarea propriu-zisă constă în așezarea cuburilor, umectate cu soluție
nutritivă, pe partea superioară a panourilor, în orificiile tăiate în îmbrăcămintea de material
plastic. Concomitent cu plantarea răsadurilor se montează instalația de distribuție a soluției
nutritive. Terminalele capilare de distribuție a soluției nutritive se fixează inițial lângă baza
tulpini răsadurilor. După câteva zile, la culturile de tomate, când rădăcinile răsadurilor au trecut
din ghiveci în patul de cultură, capilarele instalației de udare prin picurare sunt mutate pe panou,
la baza cuburilor nutritive. În acest moment se taie și fantele de drenare în îmbrăcămintea
panoului. Cultura se înființează în decembrie-ianuarie.

Lucrările de îngrijire

7
 La cultura pe vată minerală cea mai importantă lucrare este asigurarea nutriției hidrice și
minerale. Regimul hidric al substratului de vată minerală este foarte
importantă pentru stabilirea modului de aplicare a udărilor. Vata minerală
are o capacitate mare de reținere a apei. Apa este reținută cu o presiune
scăzută, ceea ce înseamnă că este ușor absorbită de sistemul radicular al
plantelor din cultură. Conținutul în apă crește progresiv de la suprafață
spre baza panoului de vată minerală utilizat ca suport pentru cultură.
Nutriția culturilor pe vată minerlă este una dintre lucrările de
îngrijire cu cel mai
puternic impact
asupra nivelului
producției. Reacția
panourilor noi de
vată minerală este
alcalină, datorită
prezenței calcarului
printre materiile
prime necesare
fabricării produsului.
Inițial, panourile noi au pH-ul între 7-8, dar în cazul de excepție pH-ul poate să ajungă la 9-9,5.
Reacția bazică se corectează prin umectarea panourilor, înainte de plantare, cu o primă soluție
nutritivă cu pH-ul de 5-5,5, urmată de o altă soluție nutritivă cu pH-ul de 5,5-6,5. Concentrația
soluției nutritive, în interiorul panourilor, este menținută la valori relativ mici de 2,5-3 mS/cm
pentru tomate.
Formulele soluțiilor nutritive pentru culturile pe vată minerală sunt similare cu cele a
sistemului de NFT, cu precizarea că Mg și Fe sunt menținute la valori mai mici.
În sistemele cu circuit închis, alimentarea cu soluție nutritivă se realizează cu
intermitență, prin pomparea unor cantități mult mai mari decât cele strict necesare pentru
acoperirea consumului plantelor. Excesul de soluție nutritivă trece prin panourile de vată
minerală împânzite de rădăcinile plantelor, se drenează prin fantele tăiate în folia care îmbracă
panourile, trece în rigole sau conducte cu pantă mică, este colectat din întreaga instalație și trimis
în rezervorul instalației. Soluția nutritivă recuperată este recondiționată și reintrodusă în circuit.

8
 Dispozitivele pentru controlul și reglarea concentrației și echilibrului nutritiv al soluției
sunt supravegheate și dirijate de computer. Ele au rolul de a prepara soluția nutritivă și de a-i
regla parametrii în funcție de specie, fenofază și condițiile de lumină.
Soluțiile nutritive trebuie să fie complete, incluzând toate macro și microelementele
necesare plantelor. Concentrația soluției nutritive se determină prin măsurarea continuă a
conductibilității electrice. Oxigenarea soluției nutritive se realizează prin barbotare în rezervorul
instalației.
Reacția soluției nutritive, care trebuie menținută în limitele unui pH de 5,6-6,8, se
corectează când este nevoie prin injectarea periodică a unor cantități strict controlate de acid
azotic sau acid fosforic.
Echipamentele pentru dezinfectarea soluției nutritive sunt obligatorii pentru toate
sistemele de cultură închis. Ele sunt necesare pentru eliminarea sin soluție a agenților patogeni
care pot răspândi la toate plantele din cultură sau dăunători ai sistemului radicular. Soluția
nutritivă se dezinfecteză prin folosirea căldurii, sau prin filtrare.

După plantare se efectuează următoarele lucrări de îngrijire:

Completarea golululor.
Palisarea ca plantele conduse vertical, asigurându-se posibilitatea culcării bazei tulpinii
pe terenul mulcit, deoarece lungimea plantelor depășește înălțimea spalierului.
Copilitul radical prin îndepărtarea tuturor copililor.
Combaterea biologică a unor dăunători (musculița albă de seră și păianjenul roșu).
Polenizarea suplimentară cu ajutorul bondarilor.
Defolierea bazei plantei, frunzele și copilii îndepărtați de pe plantă se elimină din seră
după două zile pentru ca insectele prădătoare folosite pentru combaterea dăunătorilor să migreze
pe parte aeriană a plantelor care își continuă creșterea.
Cărnitul prin îndepărtarea vârfului de creștere al tulpinii principale după 25-30
inflorescențe în ciclul prelungit.
Dirijarea computerizată a temperaturii în funcție de fenofază și intensitatea luminii.
Fertilizarea cu CO2.
Irigarea fertilizantă intermitentă cu soluție nutritivă ai căror parametri (concentrație, pH,
echilibru nutritiv, temperatură și stare fitosanitră) sunt controlați și dirijați de computer.
Lucrările manuale, inclusiv recoltarea se efectuează cu ajutorul unor cărucioare cu
platformă reglabilă cu înălțime, care se deplasează pe o cale de rulare confecționată din module
de țeavă metalică.

9
 Recoltarea, transportul, sortarea și ambalarea producției care, în ciclul prelungit depășește
500-550 t/ha.

BIBLIOGRAFIE

www.yuksek.ro
www.fructexim.ro
www.marcoser.ro/consultanta/tehnologii-moderne-de-cultura-a-legumelor
www.facultate.regielive.ro
www.agropataki.ro
www.informaworld.com
www.actahort.org

Maria Apahidean, Silviu Apahidean, 2000, ̋ Legumicultură specială volumul II. ̏ , Ed. Risoprint,
Cluj Napoca.
N. Stan, V. Popescu, S. Apahidean și colab, 2003, Tratat de legumicultură, Ed Cereș, București.
Conf. Dr. Dănuț N. Mănuțiu, 2008, Legumicultură generală, Ed. AcademicPres, Cluj Napoca.

10