CULTURA

GUTUIULUI

Cydonia oblonga Mill Fam. Rosaceae, subfam. Pomoideae

 IMPORTANŢA, ORIGINEA ŞI ARIA DE RĂSPÂNDIRE

 Gutuile se consumă puţin în stare proaspătă dar sunt apreciate ca materie primă atât
la nivel familial cât şi industrial.
 Sunt fructe bogate în substanţe gelificante, ceea ce le face căutate pentru dulceaţă şi
marmeladă, pentru a ridica valoarea altor fructe.
 Fructele de gutui au următoarea compoziţie chimică (la 100 g): 5,69-13,34%
zaharuri, 0,56-1,75% acizi organici, 0,4% proteine, 0,55-1,12% substanţe pectice,
0,3% taninuri, 0,5% lipide, 8,28-34,02 mg% vitamina C, o serie de ioni minerali
(K, Ca, Mg, Fe, etc.).
 Importanţa gutuiului rezidă şi din faptul că este folosit tot mai mult ca portaltoi
pentru păr, mai ales în plantaţiile de densitate mare.
 Originea - nu este certă, zona Mării Caspice, Caucaz sau din Asia Centrală. În
prezent se cultivă în Europa, China, Japonia, Nordul şi sudul Africii, America de
Nord şi Australia.
 În Europa cea mai mare producătoare de gutui este Italia, dar interesul pentru
această cultură este tot mai mic.
 În ţara noastră, gutuiul ocupă o pondere foarte mică în cadrul sortimentului.
 Pomii sunt plantaţi de obicei alături de alte specii pentru diversificarea
sortimentului sau pentru a valorifica unele zone depresionare cu risc de băltire a
apei.
 Sunt câteva zeci de hectare de plantaţii comerciale în judeţele Ilfov, Olt,
Prahova, Tulcea, Iaşi şi Gorj, în zona de influenţă a Staţiunii de cercetări Tg.
Jiu, care se ocupă cu ameliorarea acestei specii etc.
 Cultura gutuiului este simplă, iar specia este mai puţin pretenţioasă la
condiţiile de mediu decât mărul şi părul.
 PARTICULARITĂŢI BIOLOGICE
 Particularităţi de creştere şi fructificare.
 Sistemul radicular este superficial şi mult ramificat, lateral depăşind cu puţin
proiecţia coroanei. Adâncimea la care se situează majoritatea rădăcinilor este
de 25-75 cm şi acestea cresc aproape continuu dacă temperatura solului
depăşeşte 3°C.
 Trunchiul gutuiului este în general torsionat, iar dacă este lăsat să crească
natural, formează frecvent mai multe tulpini din zona coletului, având aspect
arbustoid.
 Coroana este destul de deasă, are ramurile de schelet lungi şi flexibile, adesea
cu zone degarnisite la bază.
 Înfloreşte târziu, după pornirea în vegetaţie, florile formându-se în vârful
lăstarilor în creştere, când aceştia au circa 8-12 cm. Majoritatea soiurilor
existente în cultură sunt autofertile, iar polenizarea este predominant
entomofilă.
 Nu se supraîncarcă cu rod şi nu este afectat de alternanţa de
fructificare deoarece înflorirea şi legarea se fac pe baza substanţelor
fotoasimilate de frunzele deja formate şi nu pe baza substanţelor de
rezervă ca la măr şi păr.
 Anii cu producţie mică sau uneori fără producţie la gutui se datorează
avortării florilor sau mumifierii fructelor în timpul creşterii din lipsa
substanţelor hrănitoare sau ca urmare a unor boli.
 Fructul este mare, frecvent depăşeşte 500 g, sesil, prins direct de
ramură. Pulpa formează sclereide în jurul ovarului, de mărimi diferite
în funcţie de soi.
 Gutuiul este o specie precoce, intră pe rod din anul 2-3 de la plantare şi
are o mare capacitate de producţie. În funcţie de vârsta pomilor, se pot
obţine până la 100-170 kg de fructe/pom în anii favorabili.
Longevitatea plantaţiilor este de circa 30 de ani.
 CERINŢELE GUTUIULUI FAŢĂ DE FACTORII DE MEDIU

 Temperatura. Gutuiul este o specie pretenţioasă la căldură (termofilă), temperatura

constituind factorul limitativ de extindere în partea centrală şi de nord a ţării.
 Creşte normal în zonele în care temperatura medie anuală este peste 9°C, iar pragul
biologic este la 8,5°C.
 În perioada de vegetaţie, are nevoie de o sumă de temperatură de 3500°C, similar
viţei de vie.
 Iarna pomii rezistă la temperaturi de -27...-30°C, dacă au vegetat normal şi s-au
pregătit bine pentru iernare.
 După pornirea în vegetaţie, rezistenţa la îngheţul de revenire scade foarte mult,
florile fiind distruse la -1,5°C.
 Fructele înainte de recoltare, sunt sensibile la temperaturi negative, ele îngheaţă la -
2°C.
 Sistemul radicular este afectat la -12...-13°C. Soiurile româneşti De Moşna, De Huşi
sunt mai rezistente la frig decât cele introduse din sortimentul mondial: Bereczki, De
Portugalia, De Constantinopol etc.
 Apa. Având sistemul radicular superficial, gutuiul are nevoie de cantităţi
mari de apă pe perioada de vegetaţie.
 Dacă precipitaţiile sunt bine repartizate în timpul verii, sunt suficiente
600-650 mm anual, dacă nu, necesită irigare. Este o specie care suportă
fără probleme deosebite excesul de apă, putând suporta inundarea
25-30 de zile în perioada repausului, fiind una din speciile care se
cultivă frecvent în luncile râurilor şi în Delta Dunării.
 Deşi suportă destul de bine apa din sol, faţă de umiditatea aerului este
sensibil, în condiţii de umiditatea ridicată fructele nu acumulează
suficient zahăr şi aromă, iar frunzele sunt afectate de boli. Rezistă destul
de bine şi la secetă, dar producţia nu este de calitate corespunzătoare,
fructele formează numeroase sclereide mari care depreciază pulpa.
 Lumina. Este pretenţios faţă de lumină. Trebuie amplasat în locuri
bine luminate, pe teren cu expoziţie sudică, altfel ramurile se
degarnisesc devreme şi potenţialul productiv scade.
 Pomii maturi au nevoie de tăieri periodice de rărire, altfel
semischeletul se amplifică mult, se umbreşte, măciuliile devin tot
mai subţiri, incapabile să hrănească fructele, iar în final se usucă.
 Solul. Deşi are o mare plasticitate faţă de sol, cele mai bune
rezultate se obţin pe solurile aluvionale, fertile, revene şi calde,
acolo unde sistemul radicular găseşte condiţii optime de
aprovizionare a pomului cu apă şi substanţe minerale.
 Nu suportă solurile prea alcaline sau cu calcar activ peste 8% şi nici
o concentraţie în săruri peste 1%.
PARTICULARITĂŢI TEHNOLOGICE
 Producerea materialului săditor se realizează prin altoire pe marcote
de gutui, marcote care cresc foarte bine, ajung la grosimea de altoire şi
au seva activă pe toată campania de altoire. Pentru solurile mai uscate,
pe scară mai redusă se foloseşte ca portaltoi păducelul.
 Distanţele de plantare care se folosesc în livadă, se corelează cu
vigoarea pomilor şi sunt de 3,5-4 m între rânduri şi 2,5-3 m pe rând.
 Se poate planta asociat cu părul sau mărul în zonele depresionare, unde
aceste specii nu rezistă la inundarea din timpul primăverii, atât în
masiv cât şi pe rândul speciei respective, în zona mai joasă a terenului.
 Pentru realizarea unor producţii bune şi constante se recomandă
plantarea a 2-3 soiuri în parcelă pentru polenizare încrucişată.
 Forme de coroană,- vas şi piramidă întreruptă sau chiar unele forme libere
mai mult sau mai puţin aplatizate.
 Datorită creşterilor mari din tinereţe, se recomandă scurtarea sau ciupirea
acestora în vederea garnisirii.
 Deşi din punct de vedere biologic, gutuiul nu este afectat de alternanţă, frecvent
apar pomi care fructifică puţin sau alternativ, datorită ramurilor de rod epuizate.
Dacă măciuliile nu au diametrul de cel puţin 4-5 mm, nu sunt capabile să
hrănească fructele, iar acestea mor prin inaniţie în diferite stadii de creştere.
 În perioada de declin a pomilor, se fac tăieri în lemn de 5-6 ani pentru
prelungirea perioadei de fructificare, prin stimularea refacerii parţiale a
coroanei uscate.
 Solul se menţine fie lucrat, fie înierbat, în funcţie de cantitatea de precipitaţii
din zonă.
 Cantitatea de îngrăşăminte ce se aplică plantelor de gutui este mai mică decât
la măr şi păr. Se consideră suficientă fertilizarea cu 20-30 t/ha gunoi de grajd la
2-3 ani şi anual 80-90 kg/ha azot, 80 kg/ha fosfor şi 50-60 kg/ha potasiu
substanţă activă. În plantaţiile tinere, cantitatea de îngrăşăminte va fi jumătate
faţă de plantaţiile mature.
 Irigarea gutuiului este obligatorie pentru a obţine o producţie bună şi de
calitate, chiar dacă este o specie rezistentă la stresul hidric. Cantitatea de apă ce
se administrează este corelată cu vârsta pomilor şi deficitul hidric, normele de
udare sunt mici 250-300 m3/ha.
 Combaterea bolilor şi dăunătorilor
 Gutuiul este mai tolerant la boli şi dăunători decât mărul şi părul, dar are totuşi
câţiva agenţi patogeni care pot compromite cultura.
 Monilioza sau mumifierea fructelor este o boală care atacă lăstarii, florile şi
fructele tinere; arsura bacteriană (Erwinia amylovora), atacă întreaga parte
aeriană a pomilor, distrugând în scurt timp întreaga plantaţie. Dintre dăunători
viermele fructelor, păduchii ţestoşi şi afidele afectează producţia şi calitatea
acesteia. Combaterea se face ca şi la bolile mărului şi părului şi cu aceleaşi
produse chimice.
 Maturarea şi recoltarea fructelor
 Maturarea are loc târziu, din a doua jumătate a lunii septembrie.
 Pentru stabilirea momentului de recoltare, se verifică dacă la ştergere
puful (pubescenţa) de pe fructe cade sau nu.
 Momentul optim de recoltare este atunci când pubescenţa cade la
ştergere.
 Recoltate mai devreme, fructele nu mai pot fi curăţate decât împreună
cu epicarp cu tot. La recoltare, trebuie avută grijă să nu se rupă
ramurile pe care sunt prinse fructele, deoarece pe partea terminală a
acestor ramuri sunt mugurii micşti ce vor fructifica în anul următor.
 Păstrarea gutuilor nu este de lungă durată. În funcţie de soi pot fi
păstrate până în decembrie-ianuarie, după care pierderile sunt mari şi
păstrarea devine neeconomică. La supramaturare, pulpa îşi pierde
suculenţa, devine maronie şi improprie pentru a fi consumată
proaspătă sau preparată.