VERIFICAREA CALITĂȚII SEMINȚELOR

În mod ideal, germinarea la începutul depozitării trebuie testată

conform standardelor stabilite de ENSCONET (2009c): înainte de
uscare; după uscare și înainte de congelare; imediat după introducerea
în bancă și la un an după înghețare.
Rezultatele primelor două evaluări reprezintă toleranța la
desicare, al treilea furnizează o estimare a viabilității inițiale la momentul
intrării în depozitul frigorific (cu condiția ca starea de dormans să fie
eliminată), iar cea de-a patra verifică efectul negativ al depozitării la rece.
Din punct de vedere practic, deoarece resursele de personal sunt
susceptibile de a fi limitate, cel de-al treilea pas este considerat cel mai
important și trebuie efectuat în termen de o lună de la intarea în banca
de gene. Trebuie să se includă și alte teste atunci când potențialul de
deshidratare sau de congelare a speciei sau a genului este indicat în
literatură.
Testele de germinare trebuie înregistrate la intervale frecvente
dacă sunt necesare date despre gradul de germinare, de exemplu în
ziua 3, ziua 7 etc.
Indici de calitate a semințelor
Semințele folosite în procesul de înmulțire a plantelor trebuie să
prezinte anumite însușiri morfo-fiziologice, cunoscute sub denumirea de
indici de calitate. Acești indici sunt certificați prin buletine de analiză
eliberate de laboratoare specializate.
Calitatea semințelor este esenţială pentru calitatea plantelor
obținute din acestea. Seminţele trebuie să fie perfect sănătoase, pure,
întregi, mature morfologic și fiziologic, să corespundă standardelor de
calitate în privinta purității (autenticităţii), facultății germinative, energiei
germinative, valorii culturale și greutății (exprimată prin numărul de

1
seminţe la gram și masa a 1000 de boabe).
Puritatea se exprimă în procente și reprezintă numărul de
seminţe autentice, apartinând speciei sau soiului analizat, existente într-
o probă de 100 de seminţe. Fiecare specie se încadrează în anumite
valori în privinţa puritătii seminţelor și cu cât acest procent este mai
apropiat de 100% cu atât calitatea seminţelor este mai bună.
Elementele care definesc autenticitatea semințelor sunt forma, mărimea
și aspectul tegumentului (culoare, luciu, pubescenţa).
Faculatea germinativă este considerată însușirea cea mai
importantă a semințelor și reprezintă procentul de semințe dintr-un lot cu
puritate 100%, capabile să germineze atunci când sunt puse în condiţii
favorabile. Această însușire variază în funcție de specie sau chiar soi iar
în cadrul speciei sau soiului în funcție de tehnologia de cultură aplicată
și condițiile climatice în care semințele s-au format precum și de
vechimea semințelor.
Nivelul facultății germinative a semințelor variază, în condițiile
asigurării unui regim tehnologic și climatic optim. Cunoașterea
procentului de semințe capabile să germineze prezintă importanță la
calculul cantității de semințe necesare pentru obţinerea numărului de
plante dorit.
Timpul necesar pentru germinația semințelor variază în funcție de
specie sau chiar de soi. Astfel, sunt specii la care germinația semințelor
are loc în circa o săptâmână (majoritatea compozitelor) în timp ce pentru
unele specii este nevoie de circa o lună de zile pentru ca semințele să
germineze sau chiar mai mult.
Temperatura influențează foarte mult capacitatea semințelor de a
germina, astfel că în cadrul aceleiași specii timpul necesar germinației
poate fi mai lung sau mai scurt în funcție de nivelul temperaturii.
Durata de păstrare a facultății germinative a seminţelor variază

2
foarte mult în raport cu specia sau chiar cu soiul.
Prin procesul de germinaţie, embrionul trece de la viaţa latentă la
viaţa activă. La 25% din speciile vegetale, seminţele sunt capabile să
germineze în conditii favorabile, imediat după recoltare. La celelalte
specii, după recoltare seminţele trec printr-o perioadă de repaus.
Capacitatea semințelor de a germina este influențată de nivelul și
forma substanțelor de rezervă acumulate în albumen și embrion și de
însușirile tegumentului (grosimea, textura, puritatea, constituţia chimică).
În funcție de aceste particularități semințele sunt capabile de a
germina fie imediat după recoltare (pragul de maturitate fiziologică este
atins) fie după o perioadă de postmaturare parcursă în depozit sau în
anumite condiții climatice.
În perioada de păstrare semințele se află în repaus seminal sau în
faza de viață latentă impusă de absența fie a maturității fiziologice fie a
condițiilor climatice favorabile. Această perioadă de incapacitate a
semințelor de a germina mai este cunoscută și sub numele de dormans
seminal iar scoaterea seminţelor din starea respectivă presupune,
deopotrivă, atingerea maturității fiziologice și existența condițiilor de
mediu favorabile.
În funcție de factorii cauzanți dormansul poate avea origine
primară (internă) - tegumentară, embrionară sau complexă și secundară
(exogenă) - ecologică.
Dormansul primar tegumentar este cauzat de impermeabilitatea
pentru apă și aer a tegumentului, ale cărui proprietăți (grosimea, textura,
duritatea, constituţia chimică) nu permit penetrarea de către embrion.
Eliminarea acestui inconvenient se realizează prin mai multe procedee,
diferite în funcție de specie și de cauza impenetrabilității tegumentului.
Acestea sunt: stratificarea sau postmaturarea, umectarea seminţelor,
degradarea mecanică a tegumentului, tratarea tegumentului cu

3
substanțe chimice.
Stratificarea sau postmaturarea presupune așezarea
semințelor în straturi alternânde cu nisipul sau amestecarea semințelor
cu nisip și păstrarea acestora timp de 50-90 de zile în șanțuri, șoproane,
magazii, la temperaturi scăzute, de 2-8°C. Alteori postmaturarea se
realizează prin semănatul semințelor toamna târziu, cu câteva zile
înainte de venirea frigului, germinația semințelor și răsărirea plantelor
având loc în primăvara următoare.
Umectarea semințelor are drept scop îmbibarea tegumentului cu
apă astfel încât prin înmuiere să poată fi penetrat de către embrion.
Temperatura apei în care se țin semințele variază în funcție de specie,
între 25 și 50°C (la palmieri temperatura apei este de 50°C iar semințele
se țin în apă până când aceasta se răcește.
Degradarea mecanică a tegumentului se practică la semințele
mari și cu tegumentul dur. Acest lucru se realizează fie prin frecarea
semintelor eu nisip grosier fie prin crestarea tegumentului cu bisturiul
sau pilirea acestuia cu o pilă metalică.
Tratarea chimică a tegumentului se realizează cu soluții de acid
sulfuric, acid clorhidric sau sulfat de amoniu, apă oxigenată 2-3%. După
10-12 ore de menținere în aceste soluții tegumentul devine ușor
penetrabil iar semințele pot fi puse la germinat. Alteori tratarea chimică a
seminţelor se realizează cu hormoni de creștere (auxine, gibereline).
Tratarea cu hormoni a seminţelor se poate realiza și prin înmuierea
acestora în must de bălegar.
Dormansul primar embrionar are drept cauză blocarea
enzimatică a hormonilor de creștere care permit intrarea în diviziune a
celulelor embrionului. Embrionul continuă să rămână în repaus chiar și
în condițiile în care tegumentul este îndepărtat iar climatul este favorabil
germinaţiei. Eliminarea blocajului existent la nivelul embrionului se

4
realizează prin supunerea semințelor la un șoc termic, proces cunoscut
sub numele de vernalizare. Aceasta presupune umectarea semințelor și
menținerea lor la temperatura optimă de germinație până în momentul
când tegumentul crapă după care semințele se trec timp de 10-15 zile la
temperaturi scăzute, de 2-3°C (sau de la -3 la -5°C la speciile alpine).
După parcurgerea acestei perioade de frig semințele se aduc din
nou în condiții optime de germinație când embrionul este capabil să intre
în diviziune și să dea naștere plantulei.
Dormansul primar - complex se datorează atât tegumentului cât
și embrionului, imposibilitalea germinației se datorează faptului că se
dezvoltă doar radicula în timp ce epicotilul râmâne în stare latentă.
Pentru eliminarea acestui tip de dormans semințele se supun succesiv
unor șocuri termice scăzute în alternanță cu temperaturile optime ale
speciei.
Dormansul secundar este cauzat de factorii exogeni, respectiv
prezența sau absenta luminii, temperatura necorespunzătoare, apa în
exces sau insuficiență, C02 în exces. La unele specii semințele
germinează în condiții de întuneric, manifestând, în raport cu exigențele
față de lumină din timpul germinației, o fotosensibilitate negativă.
La alte specii de plante ornamentale, semințele au nevoie de
lumină pentru a germina, ele manifestând o fotosensibilitate pozitivă.
Parametrii pentru testarea germinației
Temperatura optimă pentru germinația semințelor este de 15 -
25°C pentru majoritatea plantelor ornamentale, excepţie făcând plantele
tropicale și alpine la care temperatura optimă pentru germinația
semințelor este 26 - 30°C și respectiv 10 - 12°C. Dacă este posibil, ar
trebui evitate temperaturile constante, cu excepția tratamentelor de
stratificare. Atunci când temperaturile alternante diurne sunt utilizate
amplitudinea ar trebui să fie în jur de 10°C și temperatura mai mare ar

5
trebui să corespundă cu perioada de lumină.
Lumina continuă trebuie evitată din cauza riscului de inhibare foto
la speciile sensibile. Spectrul de emisie și fotoperiodul (ore de iluminare
pe 24 ore) a luminilor utilizate ar trebui să fie cât mai aproape de
condițiile naturale. Lămpile care emit spectrul natural al luminii de zi ar
trebui utilizate acolo unde este posibil. În majoritatea cazurilor, o
fotoperiodă de 8 sau 12 ore va fi satisfăcătoare.
Apa este absolut necesară în procesul de germinație a semințelor
având rol pentru început în înmuierea tegumentului iar apoi în sustinerea
creșterii plantulei. Umiditatea substratului germinativ trebuie să fie
constantă, orice oscilaţie în această perioadă riscând să compromită
semănătura. Excesul de apă este la fel de dăunător deoarece determină
insuficienţa sau absenţa oxigenului necesar respiraţiei ceea ce duce la
putrezirea seminţelor. Pentru a evita deteriorarea prin imbibiție,
semințele speciilor sensibile (Fabaceae) trebuie rehidratate ușor timp de
1-2 zile într-o atmosferă saturată (semințele se pun în apă într-un
recipient acoperit la temperatura camerei) înainte de testare.
Materiale utilizate pentru testarea germinației:
- semințe;
- pisetă;
- substat pentru germinare;
- vase Petri;
- pense;
- apă distilată;
- hârtie milimetrică;
- germinator.
Substratul pentru germinare poate fi agar, hârtie sau nisip.
Agarul prezintă de obicei o concentrație de 1% și are câteva avantaje:
necesită întreținere redusă; are un risc scăzut de deteriorare a imbibiției;

6
menține substanțele chimice aplicate la o concentrație constantă (atâta
timp cât pierderea apei prin evaporare este împiedicată prin închiderea
vaselor Petri într-un recipient etanș); permite rădăcinilor albe să fie
vizibile pe fundal întunecat și permite transplantarea plantulelor ce sunt
îndepărtate. În cazul hârtiei folosite la germinație, o atențe deosebită se
acordă la capacitatea de reținere a apei. Nisipul are unele avantaje față
de alte substraturi pentru semințe mari și semințe cu încărcătură
microbiană mare. Nisipul asigură o izolare bună între semințele
germinate, minimizând răspândirea infecției și permite dezvoltarea
rădăcinii normale, făcându-l cel mai bun substrat pentru transferul
materialului săditor în mediul pepinier pentru cultivare.

a. semințe în vase Petri b. germinator SANYO

Figura 1. Material tehnic pentru testarea germinației (original)

Testarea germinației se realizează prin calcularea următorilor

indicatori: energia germinativă, valoarea culturală a semințelor, greutatea
semințelor, rata de germinare, velocitatea de germinare, coeficientul
velocității de germinare; clasificarea germenilor în normali și anormali.
În cazul în care distribuția binomică pentru germinarea semințelor
este considerată adecvată, este necesară numai o singură probă pe test.
Dacă se folosește o aproximare a distribuției normale, ar trebui utilizate
7
trei sau mai multe probe pe test. În acest din urmă caz, pot fi utilizate
tabele de toleranță pentru identificarea probelor care nu sunt conforme
cu răspunsul general, de exemplu placa de germinare a devenit
contaminată. Pentru colecții mari este recomandată o probă de 50 de
semințe. Pentru colecțiile cu 101-500 semințe, 10 semințe pe eșantion ar
da unele indicații despre germinare, deși datele sunt putine și nu pot fi
calculate statistic. Pentru colecții ce conțin 100 sau mai puține semințe,
efectuarea testelor pe cinci semințe ar putea oferi date utile pentru
determinarea germinației. În cazul colecțiilor mari de semințe, se
selectează 100 semințe condiționate pentru fiecare specie luată în
studiu. Testarea germinației se efectuează pe patru variante, fiecare
variantă având câte 25 de semințe.
Testarea germinaței semințelor pe hârtie de filtru:
Pentru montarea experimentului, se pregătesc 4 petriuri în care se
așează hârtie de filtru ce se umectează cu aceeași cantitate de apă
(deionizată sau distilată), după care se distribuie uniform semințele pe
hârtia de filtru. Semințele nu trebuie să se atingă reciproc pe suprafața
de germinare și trebuie să cuprindă numărul corect de semințe ce a fost
stabilit pentru testare. După repartizarea semințelor în petriuri acestea se
etichetează (se trece data, specia/soiul) și se pun la germinator.
Germinația se realizează în germinator în condiții de temperatură și
lumină specifice speciei studiate.
Determinările se efectuează zilnic, la aceeași oră până în
momentul în care măsurătorile a trei determinări succesive prezintă
aceleași valori.
Energia germinativă se exprimă în procente și reprezintă viteza
cu care germinează seminţele după 1/3 și 1/2 din timpul normal de
germinație a semințelor, specifice fiecărei specii.
Valoarea culturală a semințelor se calculează prin raportarea

8
produsului dintre puritate și facultatea germinativă la 100. Acest indice
mai este cunoscut și sub numele de sământă utilă, valoarea sa
reprezentând practic cantitatea de sământă germinabilă.
Greutatea semințelor exprimată prin numărul de semințe la
gram și masa a 1000 de boabe variază foarte mult de la o specie la alta
în funcție de mărimea semințelor și natura substanțelor de rezervă
conținute de semințe.
Mărimea semințelor determină, împreună cu puritatea biologică și
facultatea germinativă, cantitatea de sămânță folosită la semănat.
Rata de germinare reprezintă procentul de plante răsărite în
fiecare zi sau procentul de plante care au răsărit de la o zi la alta. Pentru
fiecare variantă experimentală, pe baza ratelor individuale se calculează
rata medie de germinare, prin însumarea ratelor îndividuale și împărțirea
la numărul de zile în care are loc germinarea.
Velocitatea de germinare (viteza de germinare) reprezintă
procentul de plante germinate în unitatea de timp (zi) și se calculează
după formula:
VG = Gi/n
unde: Gi - germinația semințelor la o anumită dată; n – numărul de zile în
a fost realizată germinația Gi.
Coeficientul velocității de germinare – reprezintă velocitatea
germinării în raport cu germinația finală a semințelor și se calculează cu
formula (Kotowski, 1962).

CVG =
unde: Gi și n au aceeași semnificație ca și în formula precedentă, iar G f –
germinația finală
Pentru evitarea erorilor, aprecierea germinării se efectuiază în
momentul când structurile esenţiale sunt suficient de dezvoltate pentru a
permite identificarea germenilor normali și anormali. Înregistrarea
9
germenilor anormală în cadrul testelor de germinare, oferă o indicație
timpurie a îmbătrânirii semințelor și semnalează probabilitatea unei
performanțe slabe dacă răsadurile sunt destinate pentru culturi destinate
producției.
Clasificarea germenilor în normali și anormali se face în
funcție de prezența sistemul radicular, dezvoltarea hipocotilului, a
cotiledoanelor, a mugurelui terminal şi a coleoptilului.
Sunt considerați germeni normali cei care se încadrează în
următoarele categorii:
• germenii intacţi (prezintă toate structurile esenţiale bine
dezvoltate, sănătoase, complete şi proporţionate);
• germenii cu defecte ușoare (se observă defecte uşoare,
însă dezvoltarea celorlalte structuri esenţiale este viguroasă şi
echilibrată comparabilă cu cea a germenilor intacţi din acelaşi test);
• germenii cu infecție secundară (germenii ce sunt
puternic atacați de ciuperci sau bacterii).
În categoria germenilor anormali sunt încadrați germenii care
prezintă următoarele defecte:
• germenii vătămaţi (la care lipsesc oricare din structurile
lor esenţiale);
• germenii deformaţi sau dezvoltaţi neechilibrat (au o
dezvoltare slabă și structurile esenţiale deformate;
• germenii putreziţi (structurile esenţiale sunt putrezite sau
bolnave ceea ce a împiedică dezvoltarea lor ulterioară).
O atenție deosebită trebuie acordată semințelor care nu
germinează la sfârșitul unui test. Numărul de semințe goale (determinat
printr-un test de tăiere) trebuie să fie scăzut din numărul de semințe
semănate pentru a calcula germinarea procentuală.
Semințele cu mucegai și în special cele în care conținutul adevenit

10
lichid sau moale sunt un bun indiciu că semințele nu erau viabile la
începutul testului.
Cu toate acestea, atunci când se folosesc perioade lungi de
incubație (de exemplu, în cazul în care speciile posedă o dormanță
complexă), există șansa ca unele dintre aceste semințe să moară în
timpul testului de germinare.

a. germeni normali b. germeni anormali

Figura 2Testarea germinației la Dahlia variabilis (original)

11
 Tabelul 1
Fișă de lucru pentru înregistrarea rezultatelor privind determinarea germinației semințelor
Velocitatea Coeficientul Germeni Germeni
Răsărire Durata
Specia răsăririi velocităţii normali anormali
(%) răsăririi
(%) (%) (%) (%)

12
44