REFERAT FITOTEHNIE

ÎNMAGAZINAREA SEMINȚELOR

În vederea prelucrării, păstrării şi valorificării semințelor pentru însămânţare, imediat

după recoltare trebuiesc menţinute nealterate însuşirile de valoare biologică, de îmbunătăţire
şi menţinere a celor de valoare culturală, de a efectua tratamente corespunzătoare contra
bolilor şi dăunătorilorr, de a ambala şi eticheta seminţele conform destinaţiei lor şi
prevederilor din STAS, de a analiza periodic seminţele în laboratoarele oficiale şi a le livra
sau folosi numai pe bază de certificate de calitate sau buletine de analiză.
Principalii factori care influenţează păstrarea seminţelor şi care au permis elaborarea
unor sisteme raţionale de păstrare pentru anumite intervale de timp sunt legaţi atat de starea
masei de seminţe şi a seminţelor care o compun, cât şi de acţiunea factorilor externi care
influenţează procesele fizice şi fiziologice din cadrul acesteia.

Dintre factorii legaţi de masa de seminţe, importanţă deosebită au:

 gradul de maturitate şi umiditatea seminţelor;
 eterogenitatea componentelor;
 temperatura masei de seminţe;
 gradul de deteriorare a seminţelor recoltate (inclusiv prezenţa
microorganismelor pe seminţe).

Principalii factori externi implicaţi în aceste procese sunt:

 umiditatea relativă şi temperatura aerului ambient;
 accesul aerului în masa de seminţe;
 prezenţa dăunătorilor.

După modul cum s-a acţionat asupra unuia sau mai multora dintre factorii menţionaţi,
au fost elaborate cateva sisteme de păstrare a seminţelor, dîntre care principale sunt:
 păstrarea în stare uscată;
 păstrarea în stare răcită;
 păstrarea fără accesul aerului;
 păstrarea cu ajutorul substanţelor chimice.

În funcţie de condiţiile climatice, de durată, pentru care trebuie asigurată menţinerea

viabilităţii şi a vigorii seminţelor, de valoarea acestora, de baza tehnico-materială, se poate
folosi unul sau mai multe dintre sistemele de mai sus.
Nici unul dintre acestea însă nu are propriile caracteristici tranşante, fiecare folosind,
într-o măsură mai mare sau mai mică, unele particularităţi ale unui sistem.
De exemplu, în cazul păstrării seminţelor uscate şi tratate cu fungicide în ambalaje
impermeabile, la efectul substanţelor chimice se adaugă câte un factor din celelalte sisteme:
uscare, răcire, lipsa aerării.

1. PĂSTRAREA SEMINȚELOR ÎN STARE USCATĂ

Constă în uscarea seminţelor până la o umiditate sub cea critică şi păstrarea lor în
condiţiile obişnuite ale mediului ambiant, ambalate sau neambalate, în spaţii care asigură o
cât mai mare protecţie faţă de variaţiile de umiditate, temperatură şi alţi factori care pot
produce deteriorarea.
În zona ţării noastre, ca de altfel în majoritatea zonelor globului, acest sistem este cel
mai folosit. Aceasta se datorează în primul rand economicităţii sale, dar şi faptului că marile
cantităţi de seminţe se păstrează pentru durate scurte (3-4 luni pentru unele culturi de toamnă,
6-7 luni pentru culturile de primăvară).
Sistemul nu cere magazii sau silozuri cu instalaţii speciale, nu necesită o supraveghere
prea minuţioasă şi nici lucrări de întreţinere costisitoare. El permite ambalarea şi păstrarea
seminţelor în saci de diferite tipuri şi materiale, cu care seminţele ajung la maşina de
semănat.
Chiar şi la păstrarea pentru 2-3 ani, seminţele majorităţii speciilor işi menţin
corespunzător însuşirile fiziologice, excepţie făcand cele cu un conţinut mai ridicat de
grăsimi.
Pentru aducerea seminţelor la conţinutul de umiditate necesar unei păstrări
corespunzătoare, se foloseşte solarizarea, vânturarea, aerarea activă sau uscarea artificială.

2. PĂSTRAREA SEMINȚELOR ÎN STARE RĂCITĂ

Ca fiinţe vii, componentele masei de seminţe au un ritm de activitate dependent de

temperatură. Cu cât aceasta scade sub nivelul optim pentru fiecare specie, cu atât ritmul
încetineşte până când, la anumite temperaturi negative, unele specii (dăunători,
microorganisme) îşi pierd viaţa.
Seminţele îşi încetinesc ritmul de viaţă, în special procesul de respiraţie, într-atat încât
la temperaturi de 0-5 grade Celsius efectele acestuia devin fără importanţă pentru păstrare.
Seminţele uscate pot fi răcite fără ca germinaţia lor să fie afectată. Dacă însă
umiditatea lor este ridicată, temperaturile negative fac să-şi piardă germinaţia. Această
pierdere depinde de specie (şi de soi), de umiditatea şi de gradul de maturitate a seminţelor,
de temperatura la care sunt răcite, de ritmul scăderii temperaturii, de durata menţinerii la
temperatura respectivă, de alternanţele de temperatură.
În practică, păstrarea seminţelor la temperaturi negative exagerate este inutilă şi, dacă
se face artificial, este neeconomică atât în fază de realizare, cât şi ulterior, în timpul
menţinerii acestei temperaturi.
Pentru păstrarea germinaţiei unor seminţe cu valoare ridicată, se practică în unele ţări
o răcire moderată, cu menţinerea ulterioară a acestora la o temperatură de 4-5 grade Celsius.
Desigur, sunt necesare investiţii pentru realizarea unor spaţii special amenajate şi
producerea unor instalaţii de răcire corespunzătoare. Se folosesc instalaţii de răcire şi
instalaţii cu insuflare de aer rece, mici şi mijlocii, cu capacitate de răcire de 10-15 tone/zi.
Ca soluţii constructive, s-au adoptat pereţi cu o izolare cat mai perfectă faţă de
variaţiile de temperatură din exterior (folosirea polistirenului sau a altor materiale izolante),
folosirea numai a celulelor centrale ale silozurilor ş.a.
În ţările care folosesc păstrarea unor seminţe prin răcire se consideră că acest sistem
necesită investiţii ceva mai mari decât la păstrarea în stare uscată, care sunt însă compensate
prin cheltuieli de întreţinere mai mici. Fiind rele conducătoare de căldură, masele de seminţe
îşi menţin o anumită perioadă temperatura mai scăzută, durata acesteia fiind în funcţie de
mărimea lotului, felul depozitului, temperatura ulterioară a aerului exterior. Pentru a prelungi
această durată, trebuie oprită intrarea aerului cald, prin închiderea tuturor căilor de acces, iar
în magazii se circulă cât mai puţin. La scoaterea seminţelor uscate din depozitele de păstrare
la rece trebuie evitată umectarea lor, prin condensul care poate avea loc într-o atmosferă
umedă şi caldă. În acest scop, seminţele pot fi lăsate să se încălzească într-un spaţiu cald şi
uscat, în containere etanşe, sau pot fi supuse unei ventilări cu mişcarea rapidă a aerului.

3. PĂSTRAREA SEMINȚELOR CU AJUTORUL SUBSTANȚELOR

CHIMICE

O altă variantă a metodei constă în înlocuirea aerului din masa de seminţe cu un gaz
inert, cum ar fi bioxidul de carbon, introdus în ambalajele ermetice sub formă de gaz sau de
brichete (gheaţă uscată).
Rezultate bune s-au obţinut la unele specii cu păstrare în azot, argon, heliu sau vid
parţial.

4. PĂSTRAREA SEMINȚELOR ÎN BĂNCILE DE GENE

Pentru a evita pierderile de resurse vegetale naturale şi a celor create prin ameliorare
s-au înfiinţat în numeroase ţări aşa-numitele bănci de gene.
În asemenea instituţii, seminţele se păstrează în depozite speciale, la temperaturi şi
umidităţi scăzute, astfel: pentru o păstrare pe termen mediu de 10-20 de ani, temperatura este
de plus 4 grade Celsius; pentru o păstrare de peste 100 de ani, temperatura este de minus 20
de grade Celsius, umiditatea seminţelor variind între 4 şi 8%, în funcţie de specie, respectiv o
umiditate a seminţelor în echilibrare cu o umiditate relativă a aerului de 30-35%.
În Romania, există o bancă de gene care funcţionează în cadrul Staţiunii de Cercetare
şi Dezvoltare Agricolă Suceava. Aceasta dispune de celule speciale, unele pentru păstrarea
seminţelor pe termen mediu, altele pentru păstrarea pe termen de un secol.
În afară de colectarea seminţelor (a materialului genetic), studierea acestora,
conservarea şi furnizarea lor pentru lucrările de ameliorare a plantelor, între obiectivele
principale ale acestei bănci figurează şi anumite studii privind: metodele de păstrare a
seminţelor; procesele fiziologice care se desfăşoară în seminţe în condiţiile păstrării
îndelungate; efectele deteriorative ale îmbătranirii seminţelor asupra structurii genetice ale
acestora.
Păstrarea seminţelor fără accesul aerului constituie, în fond, o variantă a păstrării în
stare uscată, cu diferenţa că seminţele cu o umiditate foarte scăzută sunt închise în ambalaje
ermetice, deci fără reînnoirea aerului din masa de boabe. În aceste condiţii, respiraţia este
infimă, iar cantitatea scăzută de oxigen consumată este înlocuită de bioxidul de carbon, fără
efect asupra masei de seminţe, ceea ce permite păstrarea acesteia pe termen foarte lung, fără
pierderi de viabilitate.

5. SUPRAVEGHEREA ȘI ÎNGRIJIREA SEMINȚELOR ÎN TIMPUL

ÎNMAGAZINĂRII

La păstrarea seminţelor în condiţii obişnuite avem două etape relativ distincte, în

timpul cărora măsurile de supraveghere şi îngrijire diferă într-o oarecare măsură.
Prima etapă, care începe imediat după recoltare şi durează până la aducerea
seminţelor la umiditatea optimă de păstrare, este mai dificilă. În această etapă, păstrarea se
face numai în vrac, însăcuirea nefiind permisă decât pentru perioade scurte, limitate de
necesităţile de transport.
În perioada a doua, când seminţele au fost aduse sub umiditatea critică, ele cer o
supraveghere şi o îngrijire cu atât mai puţin pretenţioase cu cât umiditatea şi temperatura lor
sunt mai scăzute. Supravegherea constă în urmărirea evoluţiei temperaturii şi a umidităţii
masei de seminţe, apariţia mirosului de mucegai şi eventual a dăunătorilor.
În acest scop, se sondează punctele cunoscute ca oferind condiţiile optime pentru
apariţia de fenomene nedorite, cum ar fi: straturile laterale (in special cele sudice), stratul
superficial (pană la 30-70 cm), stratul de fund (pană la 20-40 cm de la podea), zonele din
jurul stalpilor etc.
Determinările se fac la intervale scurte în perioada imediat următoare înmagazinării,
când umiditatea şi temperatura sunt mai ridicate sau cand loturile au avut o stare
necorespunzătoare la înmagazinare.
Pentru determinarea temperaturii, acolo unde nu există instalaţii automate, se folosesc
termometre-sondă cu tijă lungă; ele se introduc în masa de seminţe în diferite locuri şi
adâncimi. În unităţile care nu posedă termometre-sondă, se pot folosi vergele metalice, care
se introduc şi se ţin ca şi sondele. După 20-25 de minute, timp în care au luat temperatura
masei de seminţe, vergelele se scot şi, prin strangerea lor în mană, putem să sesizăm
diferenţele de temperatură dintre diferitele puncte de sondare.
Umiditatea probelor scoase cu sonda de vrac din diferite puncte pe verticală şi
orizontală se determină cu aparate rapide, pentru fiecare sondare. Determinarea pe probe
medii poate masca apariţia unor focare de incingere.
Rezultatele determinărilor de temperatură şi umiditate a masei de seminţe şi a aerului
exterior, precum şi cele ale examenului organoleptic se înregistrează în fişa lotului respectiv.
Compararea datelor de la două observaţii succesive dă o imagine a evoluţiei condiţiilor din
masa de seminţe. Această evoluţie, corelată cu aceea a temperaturii aerului din depozit,
permite să luăm măsuri corespunzătoare.
Determinarea infestării cu dăunători trebuie să urmărească de fiecare dată
identificarea formei vizibile şi, în cazuri speciale, identificarea formei ascunse.
În cazul depistării unor focare de incingere sau cu dăunători, acestea trebuie pe cât
posibil eliminate inainte de lopătare, împreună cu o cantitate de seminţe din jur.