Botanica

CURS I - Celula vegetala (notiuni introductive)

Citologia este stiinta care se ocupa cu studiul celulei vegetale si animale. Histologia este stiinta care se ocupa cu studiul tesuturilor. Organografie este stinta care se ocupa cu studiul organelor unei plante ( radacina, tulpina, floare, samanta). Celula vegetala Denumirea de celula a fost data de catre Robert Hook in 1665 care a examinat la microscop o sectiune facuta printr-un dop de pluta si a vazut o structura asemanatoare cu un figure, formate din mai multe camarute pe care le-a numit cells. Definitie: Celula reprezinta unitatea morfologica si functionala a tuturor organismelor vii cu capacitatea de autoreglare, autoconservare si autoreproducere. -Exista organisme simple formate dintr-o singura celula si se numesc unicelulare (bacterii, ciuperci, alge verzi). -Majoritatea algelor, muschiilor si toate plantele vasculare au corpul format din numeroase celule si de aceea se numesc pluricelulare. I. ALCATUIREA CELULEI VEGETALE Celula este formata din doua parti si anume: - organite celulare vii ( protoplasma sau protoplastul) - produsi ai protoplastului si anume paraplasma sau metaplasma, fiecare cu componentele sale: a. Protoplasma este formata din reticule endoplasmatic, aparat Golgi, sistem lisosomat, microcorpi celulari, corpi paramurali, condrionul cellular (mitocondria), plastidomul celular (cloroplaste, cromoplaste si leucoplaste), nucleul, aparatul locomotor (cili sau flagel). b. Paraplasma cuprinde: vacuomul celular, incluziuni ergastrice (ale citoplasmei si ale plastidelor) si perete celular.

II. TIPURI DE CELULA VEGETALA a. Dupa complexitate avem: celule procariote sau simple si eucariote sau complexe. Celula procariota se caracterizeaza prin faptul ca nu se intalnesc toate organitele celulare caracteristice unei celule vii si le lipseste membrane nucleara care sa individualizeze nucleul, aparatul genetic este format dintrun singur cromozom de forma circulara, lipsindu-le diviziunea cariochinetica avand numai diviziune simpla (amitoza). Celula procariota este lipsita de mitocondrii, condriomul celular, aparatul Golgi si plastice. Organismele procariote sunt unicelulare si apartin la doua increngaturi: bacterii si alge albastre. Celula eucariota are nucleul bine individualizat cu un genom bogat (numerosi cromozomi), au aparat mitotic si meiotic, sunt prezente toate organitele celulare si sunt caracteristice atat la algele verzi, rosii, brune, muschi cat si pentru plantele vasculare. b. Dupa prezenta sau absenta peretelui celulare avem: Dermatoplastele- celule care au la exterior perete celular de natura celulozopeptica, secretat de protoplast. In plantele pluricelulare peretii celulari formeaza un schelet cu rol in sustinere. Gimnoplastele- celule lipsite de perete celular, la exteriorul lor se gaseste plasmalema, nefiind rigida, da celulei posibilitatea de asi schimba forma imitand pseudopode cu care se pot deplasa dintr-un loc in altul. Ex. Mixamidele, mixomicete. c. Dupa numarul nucleelor in celule avem: Anucleata care nu are nucleu, substanta nucleara fiind raspandita in toata citoplasma. Ex. Bacteriile si algele albastre. Uninucleate sunt celulele care au un singur nucleu si sunt majoritatea organismelor vii cu organizare simpla. Ex. Muschii. Polinucleate sau polioenergide in care se gasesc mai multi nuclei. Ex. Plasmodiu, xincitiu, cenoblast. Plasmodiu constituie corpul mixomicetelor si rezulta din fuzionarea (contopirea) a doua mixamibe uninucleate. Nuclei provin din diviziunea unui singur nucleu din masa citoplasmatica care isi mareste volumul fara sa se imparta in celule. Xincitiu provine din unirea mai multor celule uninucleate a caror pereti despartitori dispar si se ajunge la o masa protoplasmatica cu mai multi nuclei ex. Vasele laticifere (latex). Cenobiu sunt plante unicelulare de dimensiuni mari care au mai multi nuclei a caror celule prin diviziune dau nastere la celule fiice tot plurinucleate. Ex. Mucegaiul.

III. FORMA CELULEI VEGETALE Este foarte variata, celulele bacteriilor, algelor pot fi sferice, ovale, in forma de virgule sau de bastonas. La plantele pluricelulare forma celulei este in raport direct cu pozitia tesutului din care fac parte si cu rolul pe care il indeplinesc in tesutul respectiv. Astfel: - celule ale sistemului vascular ( vasele lemnoase) au forma cilindrica; - celulele suberului sunt tubulare si exista celule stelate. Formele diferite ale celulei vegetale pot fi grupate in trei categorii: 1. Celule parenchimatice cu perete celular subtire, au forma rotundovala sau poliedrica avand intre ele spatiu intercelular. 2. Celule prozenchimatice sunt alungite si de multe ori au lungimea cu mult mai mare decat latimea, au peretii ingrosati; ex. Fibrele de in si canepa. 3. Celule idioblaste sunt celule isolate cu o forma cu totul particulara inglobate intr-un tesut cu celule uniforme asa cum sunt celulele in forma literei T din mezofilul frunzei de ceai. IV. MARIMEA CELULELOR VEGETALE Variaza de la circa un micron pana la 1-2 metri, in raport direct cu rolul si functiile pe care le indeplinesc precum si cu conditiile de mediu. Cele mai mici celule care se vad la microscop se intalnesc la bacterii si alge si au dimensiuni de 0,2- 4 microni. Celulele tesuturilor de rezerva (din organelle de depozitare), celulele prozenchimatice care alcatuiesc peri absorbanti ai radacinii si celulele suculente ale hesperidelor (citrice) au dimensiuni cuprinse intre 10 100 microni. Celulele prozenchimatice pot fi uneori foarte lungi observandu-se cu ochiul liber. Ex. Fibrele liberiene de la in si canepa care ajung intre 3-5 cm lungime; urzica care are intre 6-7 cm lungime; tuburile laticifere nearticulate ale unor arborescente din regiunea ecuatoriala ajung de la 1-2 m lungime.

CURS II Organitele citoplasmatice

Un organit reprezinta compartimentul celular care este delimitat de membrane simple sau duble, in care se desfasoara procese metabolice specifice, relativ independent, dar care asigura indeplinirile functiilor celulei. Principalele organite din celula vegetala sunt grupate in : - organite commune care sunt prezente in toate celulele; - organite specifice care asigura specializarea unor celule. A. Organitele comune Ribozomii se mai numesc si corpusculii lui Palade sunt organite lipsite de membrane care apar sub forma unor granule atasate reticulului endoplasmatic. Sunt formati din doua subunitati constituite din ARN, proteine si complexe ribonucleoproteice. Au rol in sinteza proteinelor. Reticulul endoplasmatic reticulul endoplasmatic neted (REN) si rugos (RER); reticulul endoplasmatic este un sistem membranal sub forma de canale sau de vezicule mari, aplatizate, extinse in tot spatiul celular si conexate cu dubla membrane celulara, asigurand astfel circularia substantei prin celula si ofera suprafete imense de actiune a fermentilor. - poate avea atasat ribozom formand reticul endoplasmatic rugos; - poate fi lipsita de ribozom formand reticul endoplasmatic neted. Reticulul endoplasmatic rugos este implicat in sinteza citomembrane si secretia de proteine si poate functiona ca sistem de comunicare intre celule. Reticulul endoplasmatic neted este implicat in deplasarea unor substante nocive si in detoxificare. Lizozomii lisosomi; au aspectul unor vezicule si contin enzime hidrolitice implicate in procesul de digestie. Au rol de hranire si de protectia celulei impotriva unor actiuni nocive, a unor substante toxice sau agenti patogeni. Mitocondriile au membrane dubla, cea externa prevazuta cu pori, cea interna prevazuta cu criste, la nivelul carora se afla enzimele implicate in procesul de respiratie celulara. La nivelul mitocondriilor se sintetizeaza molecula de ATP (acid trifosforic), au aspect genetic propriu ( AND, ARN, ribozom care asigura sinteza de proteine specifice, independent de activitatea celulara). Complexul Golgi este format din totalitatea dictiozomilor si este situat in apropierea nucleului, are rol in elaborarea produselor de secretie si este abundant in celulele secretoare.

Centrozomul este format din doi centrioli dispusi perpendicular unul fata de altul, are rol in formarea fusului de diviziune si este lipsit din celulele care nu au nucleu sau care nu se mai divid. B. Organitele specifice Vacuolele sunt vezicule delimitate de o membrana simpla numita pronoplast care contine o solutie apoasa ( suc vacuolar centrozomar) cu rol in depozitarea apei, a substantei minerale si organice. Mai au rol protector pentru celula. Totalitatea vacuolelor formeaza vacuomul celular. Peretele celular este un invelis caracteristic algelor, fungilor si este definit ca un exoschelet cu rol important in determinarea si mentinerea formei celulei. Peretii celulari prezinta pori sau punctuatiuni unde la nivelul plasmatic se gasesc plasmodesme, care asigura conexiunea functionala a celulelor ce alcatuiesc un tesut. Plastidele din punct de vedere functional sunt: fotosintetizante ( care asigura fotosinteza cloroplastele); nefotosintetizante (cromoplaste). Fotosintetizante la nivelul lor are loc procesul de fotosinteza deoarece contin pigmennti asimilatori; la algele verzi predominand clorofila, la algele rosii pigmentii dominanti sun ficocitrina sau ficocianina; la algele brune pigmentul brun este fucoxantina. La alge plastidele sunt de dimensiuni mari si se mai numes si cromatofori. Cloroplastele sunt alcatuite din: - Invelis este format din doua membrane lipoproteice; - Stroma substanta fundamentala a cloroplastului care contine apa, substante minerale, enzime, aparatul genetic propriu (ARN, AND, ribozom); - Sistem tilacoidal constituit din vezicule aplatizate numite tilacoide si este format din : zone intergronare si zone gronare. Membranele tilacoidale au structura lipoproteica dar se deosebesc de celelalte citomembrane prin prezenta pigmentilor asimilatori organizati in fotosinteze ( un sistem de molecule pigmentare) care actioneaza asemenea unei antene captand si dirijand energia fotonilor spre o singura molecula si anume in clorofila, realizandu-se fotosinteza). Cromoplastele sunt plastide galbene, portocalii sau rosii care contin pigmenti carotenoizi si care provin din cloroplaste modificate pe masura ce organele plantei evolueaza. Aceste plastide se afla in: petalele unor flori, in fructele carnoase mature si mai rar in radacina, tulpina si frunze. Leucoplastele sunt plastide incolore in care se depoziteaza diferite substante: aminoplaste ( amidon); oleioplaste (uleiuri vegetale); proteinoplaste (proteine).

Incluziuni celulare se gasesc substante aflate temporar in celula (glicogen, lipide si pigmenti).

CURS III Procese realizate la nivelul membranei celulare

Membrana celulara o membrane plasmatica care delimiteaza, separa si conexeaza mediul intern de cel extern. Prin proprietatile ei asigura homeostazia celulara printr-un control riguros al schimbului de substanta dintre celula si mediul inconjurator. Structural membrane este formata din doua componente fundamentale: bistrat fosfolipidic si proteine. Datorita acestei structuri ea indeplineste importante functii in viata celulei. Aceste schimbari sunt strict controlate prin mecanisme membranare realizate in doua nivele: - Se face prin traversarea membranei plasmatice de catre molecule, fenomen numit permeatie (leaga in mod specific moleculele care urmeaza sa fie transportate) - Prin incorporarea unor substante in vezicule mici, fenomen numit citoza. 1. Permeatia se poate realiza prin difuziune si prin transport membranar. Difuziunea un fenomen pasiv ce consta in deplasarea moleculelor unde concentratia lor este mai mare spre zona de concentratie mai mica desi difuziunea este lenta ea contribuie la aprovizionarea celulei cu unele substante ca si eliminarea din celula a altor substante; daca exista o diferenta de concentratie din mediul intern si cel extern, moleculele solvite in apa pot traversa membrana in sensul gradientului de concentratie. Transportul membranar membrana plasmatica care este impermeabila pentru marea majoritate a moleculelor cu dimensiuni mari, traversarea moleculelor se realizeaza prin transport pasiv ( fara consum de energie, transport activ (cu consum de energie). Transportul de substante este posibil datorita componentei proteice a membranei. Aceste proteine din structura membranei se numesc proteine transportoare (carausi) care manifesta o mare specificitate, adica transporta numai un anumit tip de compus chimic. Proteinele transportatoare recupereaza substanta, o leaga dupa care isi modifica conformatia pentru a transloca (leaga in interior) dupa care o elibereaza pe fata opusa a membranei. Transportul pasiv se face prin difuzia facilitata, substanta se leaga de proteina caraus prin care substanta trece prin membrana de la o solutie concentrata la cea diluata.

In cazul transportului activ, proteina caraus transporta substanta de la o solutie mai diluata la una mai concentrata (impotriva gradientului de concentratie) necesitand consum de energie. Membranele dispun de un alt mecanism prin care pot realiza schimbul de substanta fenomen numit citoza care este de doua feluri: endocitoza (intern) si exocitoza (extern). Endocitoza se realizeaza prin fagocitoza si pinocitoza: - Fagocitoza prelungire citoplasmatica care inglobeaza vezicula digestiva prin fuzionarea membranei; un proces de aparare fata de substantele nocive (microbi, resturi celulare) - Pinocitoza proces de ingestie de catre o celula a unui lichid sau a unei substante dizolvate care se realizeaza prin invaginarea suprafetei celulare, formarea ulterioara a unor vacuole care transporta lichidul ingerat din portiunile superficiale in cele profunde. In endocitoza eliberarea resturilor excretoare se face prin vezicule. In exocitoza eliberarea resturilor excretoare se face fara vezicule. In exocitoza se formeaza vezicule cu resturi, care se numesc vezicule excretoare care se apropie de membrana si se sparg si elimina continutul.

CURS IV Tesutul vegetal

La plante se disting urmatoarele tesuturi: - meristematice se formeaza din celulele care se divid; - adulte sau definitive se formeaza din celule care nu se mai divid. 1. Tesuturi meristematice sunt tesuturi tinere formate din celule mici si cu nucleu voluminos. Sunt nediferentiate si nespecializate dar cu o mare putere de a se divide. a. Meristeme primare alcatuiesc embrionul plantelor si varfurile vegetative ale tulpinii, radacinii formand meristeme apicale, iar la poaceae se afla deasupra fiecarui nod formand meristeme intercalare. Aceste meristeme determina cresterea in lungime a organelor respective. b. Meristeme secundare asigura cresterea in grosime a organelor plantei si provin din celule diferentiate care redobandesc capacitatea de diviziune. Aceste meristeme apa sub forma unor cilindri unistratificati orientati in lungul tulpinilor si radacinilor cu crestere in grosime. Exista doua tipuri de meristeme secundare: cambiu si felogen. Cambiu apare in cilindrul central si genereaza tesut lemnos secundar spre interior si tesut liberian secundar spre exterior. Felogen apare in scoarta si genereaza suber spre exterios si feloderm spre interior. 2. Tesuturi definitive sau adulte sunt prezente exclusiv in portiuni sau zone care sunt supuse cresterii in lungime. Sunt formate din celule mari cu putina citoplasma, vacuole voluminoase si pereti celulari modificati secundar. Dupa functile lor se pot clasifica in urmatoarele categorii: de aparare, fundamentale, mecanice, conducatoare, secretoare. A. Tesuturi de aparare sau de protectie au rol de a proteja organele vegetative si de reproducere la plante. Aceste tesuturi sunt: - primare deoarece se formeaza din meristeme primare; - secundare deoarece iau nastere din meristeme secundare. Tesuturile de aparare primare sunt: epiderma, exoderma, endoderma. Epiderma este formata dintr-un singur strat de celule aplatizate cu peretele extern impregnat cu substante grase (ceara, cutina) care formeaza un strat protector numit cuticula. Unele celule epidermale se metamorfozeaza in papile sau peri (trihomu).

Papilele sunt expansiuni digiforme prezente pe suprafata petalelor unor flori carora le confera un aspect catifelat. Perii pot fi vii sau morti si amplifica functia de aparare a epidermei. Perii morti impiedica transpiratia iar cei urticanti impiedica consumul plantelor de catre ierbivori si fitofage. Unele celule din epiderma radacinii din zona subapicala se transforma in peri absorbanti. Unele celule ale epidermei se transforma in stomate. O stomata cuprinde doua celule stomatice de forma reniforma si numeroase cloroplaste cu peretele din partea concava mai gros comparativ cu cel din partea convexa. Cele doua celule stomatice delimiteaza o deschidere numita ostiola prin care se realizeaza schimbul de gaze si vapori de apa intre planta si mediu. Exoderma reprezinta primul strat al scoartei radacinii si este format din celule cu pereti partial suberificati. Din loc in loc prezinta celule de pasaj. Suberul este format din mai multe straturi de celule moarte cu pereti suberificati; uneori este foarte dezvoltat (stejarul de pluta se formeaza asa numita pluta). Suberul este intrerupt din loc in loc de lenticule care permit schimburile gazoase dintre planta si mediu. B. Tesuturi fundamentale sau parenchimatice sunt formate din celule parenchimatice cu peretii subtiri si o cantitate mare de citoplasma prezentand spatii intercelulare si pot indeplini functii diferite: - parenchimul de depozitare este format din celule cu vacuole mari care depoziteaza substante organice (amidonul, inulina, lipide, proteine, zaharoza); se afla in cantitati mari in tulpinile subterane ( rizomi, bulbi, tuberculi), in radacinile tuberizate (morcov, sfecla, etc), in edospermul seminal si in pericarpul fructelor carnoase. - parenchimul clorofilian are rol asimilator deoarece celulele au un numar mare de cloroplaste, abundent in frunze cu rol in fotosinteza. - parenchim aerifer (aerenchimul) este format din celule cu contur neregulat cu spatii intercelulare mari in care se acumuleaza oxigenul sau dioxidul de carbon; caracterizeaza plantele acvatice dar este prezent si in frunze. - parenchimul glandular este format din celule cu continut protoplasmatic dens care au capacitati de a secreta si sintetiza substante (uleiuri eterice, parfumuri, rezine, substante urzicatoare, alcaloizi, etc.). De regula, se prezinta sub forma unor buzunare sau canale secretoare. Multi peri sunt sau poseda celule secretoare; rol secretor il au si tentaculele digestive,

de pe frunzele plantelor carnivore cu ajutorul carora prind si digera insectele mici. C. Tesuturile mecanice sau de sustinere indeplinesc in plante functii de sustinere, conferind acestora o anumita rezistenta mecanica la indoire, torsionari si cuprinde colenchimul si sclerenchimul. - Colenchimul este un tesut viu, elastic cu pereti celulozici ingrosati neuniform. Ingrosarile pot fi numai la colturile celulei numit colenchim angular sau numai la nivelul peretilor laterali numit colenchim tabular. Se intalneste in tulpina de la labiate, in petiolul frunzelor, in pedunculul floral, etc. - Sclerenchimul este un tesut mort, rigid cu celule cu peretii puternic si uniform ingrosati daca celulele sunt izodiametrice se numesc sclereide iar daca sunt elongate se numesc fibre sclerenchimatice. Acestea fac parte din fibrele textile (in, canepa). D. Tesutul conducator are rol de a conduce seva in tot corpul plantei si exista doua tipuri de vase conducatoare lemnoase si liberiene. Vasele conducatoare lemnoase (xilematice) conduc se va bruta si sunt formate din celule moarte cu peretii puternic lignificati iar daca peretii transversali persista celulele se numesc traheide, iar vasele pe care le formeaza sunt considerate primitive (imperfecte) deoarece seva trebuie sa difuzeze prin acest perete. Aceste vase sunt prezente la ferigi. La angiosperme peretii transversali ai celulelor dispar si formeaza tuburi neintrerupte. Celulele isi pierd individualitatea iar seva bruta nu intampina decat rezistenta fortei de gravitatie. Aceste vase sunt perfecte si se numesc trahei. Vasele lemnoase pot avea lumenul mare si constitui metaxilemul sau lumenul mic si vase lemnoase care se asociaza cu fibrele lemnoase si parenchimul lemnos formand tesutul lemnos care se organizeaza sub forma fasciculelor lemnoase. Vasele conducatoare lemnoase ( sau floematice) conduc seva elaborata. Sunt formate din celule vii cu pereti celulozici, anucleati articulate cap la cap formand niste siruri verticale. Peretii transversale prezinta numeroase performatiuni care le confera aspectul de ciur, de aici si numele de placi ciuruite. Aceste tuburi ciuruite sunt insotite de celule anexe de fibre liberiene si parenchim liberian formand tesutul liberian. Este organizat sub forma de fascicule liberiene numite si fascicule floematice. In radacina fasciculele liberiene si lemnoase sunt izolate si alterne in timp ce in celelalte organe sunt asociate in fasciculele liberolemnoase. E.Tesutul secretor produce si elimina diferite substante.

V Tipuri de radacini
Organografia este capitolul care studiza organele sub raportul formei si structurii. Numim organ o grupare de tesuturi adaptate sa indeplineasca una sau mai multe functii. Corpului plantelor superioare, numit corm, I s-au diferentiat in decursul evolutiei organe vegetatie ( radacina, tulpina, frunza) si organe reproducatoare constituite in floare. O planta gimnosperma sau angiosperma isi are originea in embrionul semintei. Embrionul a rezultat din zigot si are formate radicula, hipocotilul (tulpinita), cotiledoanele si gemula (mugurasul). Din embrion rezulta, dupa degerminare, plantula cu partile ei componente. a. Caracteristici generale Radacina se caracterizeaza prin faptul ca se dezvolta in sol, are geotropism pozitiv (este orientata catre centrul pamantului) nu are pigmenti si asimilatori, nu prezinta muguri sau frunze pe suprafata sa, nu are noduri si nici internoduri, ea nu prezinta muguri sau frunze dupa modul de ramificare. b. Functiile radacinii Radacina este organul vegetativ ce are rolul de absorbi apa in care sunt dizolvate sarurile minerale si de a fixa planta, in cazul plantelor ce au radacini in pamant. Acest organ are, de regula, simtrie radiara, o crestere geotropic pozitiva, nu are noduri, muguri, frunze si stomate. Radacina mai poate avea si alte functii, cum ar fi cea de sinteza a unor substante organice, de depozitare a substantelor de rezerva, de regenerare a plantei, de intretinere a unor relatii simbiotice cu unele microorganisme,etc. Daca una din aceste functii devine prioritara are loc si metamorfozarea radacinii. c. Tipuri de radacini I. Radacinile normale se dezvolta din radicula embrionului si indeplinesc functiile caracteristice. II. Radacinile adventive - nu provin din radicula embrionului, nici nu se dezvolta pe radacina principala, se formeaza pe tulpini sau frunze. III. Radacinile metamorfozate indeplinesc in principal alte functii: fixarea pe arbori cand sunt metamorfozate in crampoane (ca la hedera), asigurarea oxigenului necesar respiratiei ca la pneumatofori ( ce sunt ramuri de radacini situate deasupra apei, bogate in tesuturi afanate numite aerenchimuri) etc. Radacinile metamorfozate la randulor lor pot fi: - Radacini tuberizate care sunt radacinile modificate in vederea realizarii cu preponderenta a functiei de inmagazinare a

substantelor de rezerva. In afara de radacina se mai tuberizeaza uneori si o parte a tulpinii. - Radacinile contractile au insusirea de a se scurta, fixand mai bine plantele sau adancind in sol tuberculii sau bulbii de pe care pornesc. - Radacinile aeriene fixatoare se intalnesc la unele liane, fixate in sol prin radacini normale, dar care au radacini aeriene adventive, modificate, cu care se fixeaza, pe coaja unor copaci, pe ziduri sau pe un alt suport. - Radacini cu muguri prezinta unele specii lemnoase. Acesti muguri adventivi formeaza tulpini aeriene numite drajoni, iar plantele respective drajonate. - Radacini simbiotice la care ramificatiile radiculare traiesc in simbioza cu bacterii fixatoare de azot si care formeaza nodozitati, sau cu ciuperci. In primul caz simbioza se numeste bacterioza iar in al doilea caz micoriza. Aceasta poate fi endotrofa (cand ciupercile patrund in celulele scoartei radacini) si ectotrofa (cand ciupercile inconjoara radacinile si nu patrund in scoarte. La plantele parazite si semiparazite exista unele formatiuni care nu au structura unor radacini, dar patrund in radacinile, tulpinile sau frunzele plantelor gazda si le sug seva bruta ( in cazul semiparazitelor) sau seva elaborata ( in cazul celor parazite). Aceste formatiuni se numesc haustori. In functie de raportul care exista intre radacina principala si radicele, se disting mai multe forme de radacini normale: a. Radacini pivotante sunt cele la care axa principala se dezvolta foarte mult in raport cu gradul de dezvoltare al radicelor si au forma unui tarus (la morcov, lucerna, sfecla de zahar, bumbac, papadie). b. Radacini ramuroase sunt cele la care radicelele au o dezvoltare egala cu cea a radacinii principale (la molid si la majoritatea arborilor din padurile de foioase). c. Radacini fasciculate (radacini firoase) sunt cele la care locul radacinii principale este luat de radicele sau de alte radacini care se formeaza la baza tulpinii, constituind manunchiuri de radacini. Sunt caracteristice pentru gramineele cultivate (grau, porumb, orz, etc) dar si pentru plantele cu bulbi (ceapa, crin, lalea, zambila, etc). d. Morfologia radacinii pe suprafata unei radacini tinere se pot distinge mai multe zone:

 Piloriza (numita si caliptra sau scufie) este formata dintr-un tesut special, partial suberificat, care acopera varful vegetati al radacinii si faciliteaza patrunderea varfului radacinii in sol. La plantele acvatice piloriza lipeste, fiind inlocuita de rizomitra, care nu se uzeaza si nici nu se regenereaza. Piloriza lipseste si la plantele parazitare. Varful vegetativ situat imediat sub piloriza, este format din meristeme primordiale, care ulterior vor genera meristemele primare. Regiunea neteda - aflata deasupra varfului vegetativ, reprezinta zona de crestere in lungime a radacinii. Celulele din aceasta zona nu se mai divid si cresc prin intindere. Rizoderma este invelisul extern, unistrat. In zona pilifera fiecare celula a rizodermei prezinta care un perisor absorbant. Scoarta cuprinde mai multe straturi de celule vii, parenchimatice, cu peretii subtiri, celulozici si spatii intercelulare, fac exceptie primele 23 (5) straturi periferice, exoderma, caracterizare prin peretii celulari suberificati (unele celule ale exodermei raman cu pereti nesuberificati, pentru a permite schimburi cu exteriorul). Scoarta propriu-zisa este constituita din celule cu protoplastii interconectati prin plasmodesme, pentru a inlesni circulatia substantelor. Stratul cel mai intern al scoartei, endodermul, este alcatuit din celule strans unite intre ele, cu peretii radiari suberificati (ingrosarile suberificate se numesc benzile lui Caspary). Mai tarziu se suberifica, devenind impremeabili si ceilalti pereti ai celor mai multe dintre celule endodermice, astfel se creaza un fel de bariera ce limiteaza circulatia apei cu sarurile minerale. In felul acesta circulatia are loc doar prin celulele de pasaj, aflate in dreptul fasciculelor lemnoase si ramase cu pereti permeabili, celulozici. Regiunea pilifera (zona absorbanta), acoperita cu un numar mare de perisori absorbanti unicelulari care vor ajunge la maturitate in 2-3 zile si pot dura trei saptamani. In cazul radacinilor care se dezvolta in mediul acvatic, nu are loc formarea perisorilor absorbanti. Nici la plantele epifite nu se dezvolta perisori absorbanti, locul acestora fiind luat de un tesut special (velamen radicum). Regiunea aspra cuprinde zona in care meristemele primare se diferentiaza in tesuturi definitive ( specializate): rizoderma, scoarta si cilindrul central. Regiunea coletului este cea care face trecerea de la radacina la tulpina. Ea are o intindere mica si la multe plante se distinge morfologic. e. Ramificatia radacinii

In functie de geneza si dispozitia radicelelor, se disting la radacina doua tipuri fundamentale de ramificatie: dicotomica si monopodiala care se deosebesc fundamental intre ele prin faptul ca ramificatia monopodiala prezinta o succesiune de radacini de aceea si valoare morfologica, pe cand in cazul ramificatiei dicotomice, fiecare radicela reprezinta numai o parte din radacina principala. Ramificatia dicotomica este caracteristica radacinilor de plante din familia Lycopodiaceae, Selaginellaceae si Isoetaceae. Varful vegetativ al radacinii acestora se bifurca in doua ramuri identice (fiecare cu piloriza sa), care se bifurca la randul lor in alte doua ramuri, etc. Ramificarea monopodiala a radacinii este cea obisnuita: pe radacina principala (numita si pivot si provenita din radicula embrionului) ce prezinta crestere nedefinita, se formeaza, incepand de la varf spre baza ramuri (radicele) de ordinul I, de asemenea cu crestere nedefinita, iar pe aceste ramurari (radicele) de ordinului II, cresterea continuandu-se in acelasi mod. Radicelele se formeaza de regula in dreptul fasciculelor lemnoase, fiind dispuse in ortostihuri (siruri longitudinale). Pivotul, impreunna cu radicele de diferite ordine, alcatuiesc sistemul radicelar, numit si radacina plantei. Formele de radacini se realizeaza in urma raportului dimensional dintre pivot si ramurile de diferite ordine. Exista radacini pivotante ( la brad, stejar), ramuroase (la carpen, tei, paltin) si , la graminee, fasciculate sau firoase. f. Anatomia radacinii Din meristemele apicale se formeaza structura primara, care la plantele ierboase ramane toata viata, dar la cele lemnoase se vor constitui foarte curand si meristemele secundare (laterale) care vod da nastere structurii secundare a radacinii. g. Organizarea structurii primare Forme de radacini: radacina pivotanta, ramuroase, fasciculata. Cilindrul central (stelul) incepe cu periciclul, unistrat sau, mai ales la plantele lemnoase, din cateva straturi de celule ce isi pastreaza caracterul embrionar, astfel ca periciclul genereaza radicele (ramuri ale radacinii). Sistemul conducator este cuprins in stel si consta din fascicule lemnoase si fascicule liberiene, aflate in alternanta. Diferentierea lor incepe dinspre exterior spre interior. Astfel, in cazul fasciculului lemnos in primele vase conducatoare sunt cele ale protoxilemului (primul lemn), au ingrosari inelate si spiralate ce permit o oarecare alungire a vasului, in pas cu celulele tesuturilor vecinecare inca nu si-au incheiat cresterea. Apoi se formeaza vasele de metaxilem, mai centrale si cu ingrosari reticulate ori ingrosari

uniforme (doar punctuatiunile raman neingrosate). In mod analog, primele vase liberiene alcatuiesc protofloentul, iar cele mai centrale, diferentiate ulterior, metafloemul. Spre deosebire de tulpina, la radacina centrul stelului este ocupat de metaxileme. Formarea structurii secundare a radacinii: Cambiul se constituie sub forma de arcuri: unele din resturile de procambiu dintre facsciculele lemnoase si altele din segmentele de periciclu din dreptul protoxilemului. Ulterior, arcurile se racordeaza, formand un inel sinuos ce activeaza generand, prin diviziuni tangentiale, xilem secundar spre interior si floem secundar spre exterior. Treptat cambiul devine sinuosinelar, datorita activitatii inegale a initialelor cambiale. Felogenul (celalalt meristem secunda) ia nastere mai adesea din pericicle si produce spre exterior suber si spre interior feloderm. Dupa cativa ani isi inceteaza activitatea si se formeaza cate un nou felogen, mereu mai profund.