Sunteți pe pagina 1din 29

Propedeutica

CURS 1 Remedii, medicamente si forme farmaceutice


Remediile sunt toate mijloacele capabile sa actioneze favorabil asupra organismului avand ca rezultate prevenirea unei boli sau vindecare acesteia. Clasificare: Remedii fizice - cuprind diferiti agenti fizici utilizati pentru combaterea unei anumite stari cum ar fii: razele soarelui, caldura, razele ultraviolete, raze x, curent electric si toate tratamentele balneoclimaterice. Remedii psihice sugestii, autosugestii, hipnotismul si diverse antrenamente. Remedii chimice sunt cele mai utilizate si sunt reprezentate de medicamente. Aceste remedii se numesc forme farmaceutice care se administreaza bolnavului pe anumite cai: - calea generala (sistemica) - calea locala sau utopica. Medicamentul este sinonim cu agentul terapeutic si e reprezentat de orice substanta sau amestec de substante folosite pentru tratarea ameliorarea sau prevenirea unei boli ori tulburari functionale la om. Medicamentul este orice substanta sau asociere de substante care pot fi administrate corectarii functiei fiziologice. Medicamentul este compus din una sau mai multe substante numite indigene sau componente. Foarte rar se administreaza o singura substanta, in general ea se asociaza cu alte substante care pot indeplini diverse roluri pentru a forma un top unitar numit medicament. Substantele active sunt utilizate in scop farmaceutic, au diferite origini: - origine naturala, vegetala si animala; - origine de semisinteza; - origine de sinteza chimica. Substante farmaceutice nu se administreaza ca atare si ele sunt transformate printr-un lant de operatiuni farmaceutice intr-o forma farmaceutica care poate fi administrate bolnavului. Materiile prime sunt impartite in trei categorii:

Substante medicamentoase care reprezinta o operatiune terapeutica asupra organismului numita actiune farmacologica; 2. Substanta auxiliara care din punct de vedere farmacologica are rol de a transforma substanta medicamentoasa intr-o forma farmaceutica si de a o transporta la locul actiunii; 3. Materiale si recipiente in care sunt conditionate si ambalate substantele, servesc la inchiderea formei farmaceutice, un recipient asigurandu-i protectia substantei stabilitate si conservare in momentul administrarii precum si informatia despre medicament. Pentru a prepara un medicament se parcurg mai multe etape: - cantarirea materiei prime; - dizolvarea; - distilarea; - pulverizarea; - comprimarea; - modelarea; - turnarea in forme farmaceutice. Un medicament se poate prezenta ca : fiole, comprimate, capsule, granule, suspensii, emulsii, solutii sterile, unguente, supozitoare, etc. Efectul farmaceutic - eficacitate sau actiune farmaceutica; Apare ca o consecinta a intersectiei dintre medicament si o materie vie cand se produce un stimul care initiaza un efect biologic. Acest efect este produs de o cantitate de medicament administrat unui bolnav o singura data sau pe o unitate de timp care se socoteste in 24 h. Ex. Augmentin 1g : 875 mg Amoxacilina; 125 mg Acid Clavulanic D P S 1 0 1 12h 1 1 1 8h 1 0 0 24h Aceasta administrare o data sau de mai multe ori pe zi in 24h se numeste doza terapeutica. Doza terapeutica se stabileste strict printr-un mod de administrare sau posologie. Medical ia in calcul mai multi factori: varsta, sex, greutate, natura bolii, calea de administrare, doza de medicament, intoleranta congenitala la anumite medicamente. Daca se folosesc cantitati mici de medicament si mai ales fara sa se tina seama de factori expusi efectul este neeficace.

1.

Cantitatea minima de medicament administrata la care apare efectul therapeutic se numeste doza utila. Cantitatea de medicament cuprinsa intr-o doza minima in cea maxima se numeste doza terapeutica uzuala. Dozele sunt exprimate in grame precum si submultiple acestuia (mg, ml) pentru antibiotice. Substantele si unele preparate uleioase se exprima in unitati internationale (UI). Doza de medicament necesara tratamentului unei boli se stabileste prin posologie.posologia reprezinta cantitatea totala dintr-un medicament estimata in functie de varsta si greutatea bolnavului odata sau de obicei de mai multe ori in timpul tratamentului unei boli. Medicamentele sun prescrise de medic iar persoanele care le administreaza trebuie sa cunoasca urmatoarele reguli generale: - este necesar sa se verifice etichetele de pe medicamente inaintea administrari lor inclusiv termenul de valabilitate; - sa cunoasca aspectul exterior al medicamentului pentru identificarea acestuia; - sa se cunoasca modul in care se administreaza doza cat si orarul pentru a asigura o eficienta maxima; - sa se cunoasca reactiile immediate sau indepartate care pot aparea; - sa se cunoasca incompatibilitatea care pot exista intre ele; - sa se cunoasca modul de pastrare al medicamentelor in scopul mentinerii calitatii acestora. Farmacopeea Romana ( FR X) editia a X-a scrie in capitolul Tabele dozele terapeutice, uzuale si dozele terapeutice maxime pentru adulti. Pentru substantele farmaceutice, produse vegetale si unele forme farmaceutice nu se admite ca dozele maxime prevazute de farmacopee sa fie depasite decat daca se face o mentiune speciala de catre medic sic volo (asa vreau eu la recomandarea medicului) in care se scrie cantitatea respective de substanta atat in cifre cat si in litere. Cand nu se face aceasta mentiune farmacistul va reduce in mod obligatoriu cantitatea la doza maxima corespunzatoare facand mentiunea acestei modificari pe prescriptie si semnand (D.S.). Doza terapeutica maxima pentru medicamentele de uz pediatric se calculeaza in functie de doza adultului tinandu-se seama de varsta copilului sau de greutatea lui sau de amandoua. Efectul medicamentelor si doza administrate depinde si de intervalul de timp in care se administreaza cantitatea prescrisa. Uneori intreaga cantitate de medicament se administreaza intr-o singura doza ( dosis plena) dar in cele mai multe cazuri insa medicamentele se administreaza in mai multe doze (dosis refracta).

Doza de atac este cantitatea de medicament cu care este indicat sa se inceapa tratamentul pentru a realize o concentratie activa astfel ca sa apara in scurt timp efecte favorabile, tratament necesar in starile de urgenta. Doza de intretinere este cantitatea de medicament cu care se face tratamentul unei afectiuni; ea corespunde cantitati de medicament eliminat, metabolizat zilnic de organism si care realizeaza intretinerea efectului favorabil obtinut prin doza de atac. Modul de intrebuintare se stabileste in functie de urmatorii factori: - doza de medicament; - calea de administrare; - timp - ritmul administrarilor; - dieta.

CURS 2 Evolutia medicamentului si a actului farmaceutic


Folosirea substantelor medicamentoase in medicina dateaza inca din antichitate. Medicina indiana, egipteana, chineza, evreiasca, antica apar ca o medicina a preotilor avand legatura cu superstitiile mistico-religioase si de casta. Primele izvoare in care se vorbeste despre medicamente sunt operele indiene (Rigveda si Atharvaveda), chineze (Pentsao) si egiptene (papyrus Ebers). De la indieni arta vindecarii este imprumutata de tibetani si transmisa chinezilor si japonezilor; in acelasi timp este imprumutata si de asirieni, medopersi si transmisa egiptenilor. De la egipteni si direct prin evrei, arta vindecarii trece la arabi pe de o parte si la greci pe de alta parte; de la acestia la romani raspandindu-se o data cu dezvoltarea Imperiului Roman in toata Europa. Pretutindeni arta de a vindeca a trecut prin mai multe faze: Faza mistica religioasa, in care unicul remediu era invocarea zeilor. Suferintele provocate de boli ca si moartea depaseau puterea de intelegere a omului primitive care erau situate pe acelasi plan cu alte fenomene care-l inspaimantau si pentru indepartarea carora trebuia imblanzita furia si mania zeilor. Din aceste motive arta de a tamadui avea un caracter religios si era in mana preotilor. Faza utilizarii rationale a medicamentului cand prin experienta indelungata s-a ajuns la concluzia ca vindecarea se poate realize numai prin administrare de substante terapeutice, iar medicina se separa de tagma preoteasca. Astfel s-au nascut in decursul timpului medicamentele. Scrierile vechi datand cu mii de ani inaintea erei noastre citeaza ca forme farmaceutice frecvent folosite: infuzii, decocturi, vinuri, pulberi, pilule, unguente si chiar exctracte, clisme, etc. Tehnica prepararii unor astfel de forme medicamentoase se intalneste in scrierile vechi chineze, indiene, egiptene, arabe asa cum era practicata in temple. Filozofii eleni au introdus spiritual stiintific in sensul explicatiei rationale a fenomenelor naturii, creand intre altele stiinta vietii adica biologia. Ei au cautat sa scoata medicina din temple si sa o emancipeze de superstitie si magie, dar s-au izbit de rezistenta preotilor si ignoranta in care era tinut poporul. Majoritatea poporului insa adora zeii si terapeutica se aplica impreuna cu invocari si imnuri adresate zeului sanatatii (Asclepios, Hygeea).

In Grecia antica scoala medicala cu cinci sau sase secole inaintea erei noastre a trecut la o practica medicala mai dezvoltata infiintandu-se scoli medicale care concurau intre ele: scoala din Knidos (Eirifon si Ctezii) si scoala din Cos (Hippocrate), ei recunosteau patru lichide (umori) ale organismului sangele, mucusurile, bila neagra si cea galbena. Acestea formau baza normala a activitatii vitale a organismului, iar necorelarea dintre cantitatea si compozitia acestor umori provoaca boala. Acest fapt a obligat pe medici sa socoteasca timp de aproape doua milenii ca medicamente active exclusive emeticele si laxativele. Se tinea seama de dieta prin care se intelegea stabilirea regimului alimentar administrandu-se medicamente sudorifice, diuretice, tonice, analgezice. Cu toata importanta dezvoltarii si consolidarii stiintei medicale antice de catre reprezentantii scolii din Alexandria mai ales: Herofil si Erasistrat, sec. III tratamentul medicamentos nu a facut descoperiri noi. Terapeutica Greciei antice este dominate de personalitatea lui Hippocrate parintele medicinei, care s-a nascut in insula Cos (450377i.Hr)si prin scoala sa inaugureaza era rationalismului cu: De ce se intampla?, fata de care nu exista progres. Operele lui Hippocrate si ale elevilor sai au fost adunate in secolele III II i. Hr. in timpul infloriri medicinei alexandrine intr-o colectie numita Corpus hippocraticum care cuprindea aproape 300 de medicamente. In conceptia hipocratica acelasi medicament poate avea efecte deosebite si se folosea dupa doua principii cel al contrariilor fata de simptomele bolii ( contraria contrariis curantur) sau cel cu efecte asemanatoare bolii (similia similibus curantur) principii care stau si astazi la baza terapiei medicamentoase alopatia si homeoterapia. Un aspect deosebit de important il reprezinta preocuparile etice si deontologice exprimate in Juramantul lui Hippocrate din care se constata ca cele doua discipline medicina si farmacia erau practicate de acceeasi persoana. Scoala stiintifica si practica medicala si cea farmaceutica apartineau medicilor farmacisti numiti iatros (gr iartos = medici); ea se desfasura in locuinta acestora iatreion (oficina medicinala), iar stocul medicamentos era pastrat intr-un spatiu apothiki ( camara depozit). Acest cuvant este la originea termenului latin apoticarius ajuns astazi ca: apotheke (germana = farmacie) si apothicairie ( franceza veche = farmacie), respective apotheker sau apothicaire (farmacist). Alaturi de medicii propriu zisi (iatros) care-si preparau singuri remediile au existat si vindecatori care practicau empiric aceasta scoala pharmakopoles ( gr. Farmakon = remediu, medicament + poleo= a vinde) cat si cei care preparau leacuri vegetale : rhizotomos ( gr. Rhiza +tomao = a taia).

In greaca veche era folosit cuvantul pharmakon care deriva din phero = a purta ce a dat substantivele pharma si pharmakon. Initial a insemnat ceea ce poarta pamantul ca apoi sa aiba sensul de medicament fiind preluat in limba Latina sub forma de pharmacum care a ajuns pana la noi; el sta la baza multor cuvinte, farmaco fiind un element de compunere care introduce in termenii medico-farmaceutice de astazi referirea la medicament ( ex. Farmacografie, farmacologie, farmacodinamie, farmacie, farmacopee, etc.). In perioada romana Cornelio Celsius sec. I, trateaza probleme medicale si bilantul scolii medicale din Alexandria, iar in cartea a V-a din cele opt ale sale rezerva un loc special pentru tratamentul medicamentos cu descrierea medicamentelor si prepararea lor. In secolul al II-lea Claudius Galenus, medic roman imparte substantele medicamentoase dupa puterea lor de actiune in patru grupe de la cel mai slab la cel mai activ. A compus mai mult de 500 lucrari de medicina in care o mare parte cuprinde clasificarea medicamentelor si conservarea acestora. Dintre acestea cele 14 carti de Ars magna (metoda terapeutica) au devenit un indrumar pretios sute de ani mai tarziu, Galenus fiind socotit parinte al farmaciei, iar ca omagiu stiinta care transforma drogurile in medicamente s-a numit Farmacie galenica denumire care s-a pastrat pana in zilele noastre. Dezvoltarea ulterioara a medicinei si tratamentului medicamentos merge ape aceeasi cale: autoritatea medicala a lui Hippocrat si a scolii din Alexandria, a lui Celsius si Galenus a ramas neclintita in ceea ce priveste principiile generale ale medicinei precum si ale tratamentului medicamentos. Un eveniment important trebuie socotit aparitia lucrarii Canonul artei medicale in 5 volume a lu Avicena, medic persan filozof, om de stat care a trait la sfarsitul sec al X-lea si inceputul sex al XI lea. In al doilea volum al canonului se vorbeste despre medicamentel simple si actiunea lor, iar in ultimul volum despre medicamente complexe si antidoturi. Unii cercetatori socotesc opera lui dupa felul sistematic si complet in care sunt puse probleme ca cea mai proeminenta lucrare din istori medicinei. Se atribuie arabilor inceputul organizarii farmaciilor; ei au pus bazele normelor pentru prepararea substantelor medicamentoase. Ei prepara o serie de substante pe care le introduc in terapeutica: saruri de mercur, argint, acid nitric si clorhidric. Arabii sunt primii care separa prin lege profesia de farmacist de acea de medic si care introduce alchimia in Europa. Diferite popoare din Europa si din insulele invecinate adaptau si dezvoltau mostenirea medicala din trecut in special tratamentul medicamentos. Cea mai renumita a fost scoala din Salermo care a existat din sec al VIII-lea pana in secolul al XIII-lea aceasta scoala se ocupa de

adaptarea substantelor medicamentoase, descrierea si aplicarea lor din punct de vedere practic. Acolo au fost introduce primele retete: prepararea apelor medicinale, uleiurilor, siropurilor, clismelor si mijloacelor externe. De fapt prima farmacie din Europa se deschide la Neapole in 1140, la Paris in 1180, la Praga in 1278, la Basele in 1250, la Coln in 1248, la Trogir (Iugoslavia) in 1271. Odata cu aparitia primelor farmacii in partea sudica a Frantei profesiunea de medic se separa de cea de farmacist printr-o lege decretata in orasul Arles. Actul de jurisdictie care pune bazele legale ale farmaciei in Europa occidentala este dat de Frederick al II-lea in anul 1240. De acum in colo in istorica lupta a omului pentru pastrarea sanatatii si vindecarea bolnavilor farmacistul se gaseste alaturi de medic. In prima jumatate a secolului al XVI-lea s-a evidentiat medical Teofrast Hohenhaim denumit si paraCelsius care a pus bazele extractiei vegetale elaborand procedeele de preparare a tincturilor si a metaloterapiei; a introdus pentru prima data ideea de principiu activ discutand despre necesitatea cerrcetarii chintesentei din plante. In secolul al XV-lea cresterea populatiei oraselor, frecventa epidemiilor, cererea mare de medicamente, infiintarea farmaciilor publice, necesitatea introducerii unor norme unitare in prepararea, manipularea, controlul si eliberarea medicamentelor au determinat aparitia primelor farmacopei ( de la gr. Pharmakon = remediu, medicament + poein = a face), prima lucrare a fost Compendium aromatariorum a medicului italian Saladito dAscoli tiparita la Bologna in 1488. In secolul al XVI-lea Valerius Cordus tipareste Dispenstorium pharmacopolarum la Nurnberg in anul 1548 prin care se consolideaza deontologia farmaceutica. Prima farmacopee din lume realizata de un farmacist este considerate lucrarea Thesaurus aromatariorum, Milano din anul 1512. Descoperirile din domeniul stiintei naturii, medicinei si farmaciei se succed rapid astfel in 1621 a fost inventat microscopul. In 1658 este descoperit sulfatul de sodiu, glucoza de catre medical farmacist si chemist german J.R. Glauber, iar in 1672 tartratul de sodiu si potasiu de catre Pierre Seignette. Dupa descoperirea Americii in secolul al XVI-lea in farmacii apar droguri ca: radacina de ipeca, ceaiul, cafeaua, ciocolata, tutunul, scoarta de China, balsamul de Peru, frunzele de Jaborandi, tuberculi de Jalata, radacina de Polygala si altele. In secolul al XVII-lea se afirma personalitati de mare prestigiu ca: medical Thomas Sydenham (1628-1689) care introduce in terapeutica tinctura de opiu cei poarta numele Laudanum liquidum Sydenham; in anul 1640 farmacistul francez Lazare Riviere introduce potiunea limonana

Riviere cu rol antiemetic; in anul 1672 Talbot introduce in Anglia tinctura de China. In 1657 Sir Christopher Wren a injectat intravenous medicamente, iar Richard Lower este cunoscut pentru experientele transfuzie de sange. Tot in secolul al XVII-lea se publica multe farmacopei: Pharmacopea Augustana (1613) la Viena Codex Medicamentarius Sive Pharmacopeia Parisiensis (1638), Dispensatorum Boruso-Branderburgicum (1698) la Berlin. In prima jumatate a secolului al XVIII-lea Hoffman a scris Medicina sistematica si rationala in 9 volume, el introduce in practica picaturile lui Hoffman. Tot in acest timp au loc cele mai mari descoperiri din domeniul chimiei astfel karl Wilhelm Schele ( 1742-1786) descopera un mare numar de acizi organici: citric, tartric, uric, maric, lactic, benzoic, galic, cianhidric cat si glicerina, acidul fosforic, arsenic, calomel, elemente ca: oxigen, clor, iar din oase fosforul. In anul 1733 medicul englez Thomas Dovar ( 1660 1741) prepara pulberea de opiu si ipeca numita pulberea Dover cu rol expectorant, iar in anul 1786 Thomas Fowler (1736-1801) medic englez prepara licoarea de metaarsenit de potaziu utilizat ca tonic. Secolul XVIII este dominat de marile descoperiri in botanica Carole Linne; fizica Alessandro Volta, A.M. Ampere, Luigi Galvani, R.A. Reaumur, A.Celsius, A. Baume, chimie J. Piestley descopera oxigenul, dioidul de carbon si oxidul de carbon in anul 1774, iar in anul 1776 H. Cavendish descopera hidrogenul. Epoca moderna are cativa reprezentanti de seama: Lomonosof si Lavoisier care au pus bazele chimiei moderne influentand direct si dezvoltarea farmaciei. Ei in 1788 au formulat Legea conservarii maselor. Bertholet si Wohler prin lucrarile lor deschid sintezei organice cai nebanuite. Sunt isolate elemente ca iod, brom, magneziu si sunt preparate in stare pura principii active de origine vegetala: F.W. Serturner in 1806 a descoperit morfina; P.J Pelletier si J.B. Caventou au izolat in 1818 stricnina; colchicina si brucina in 1819; emetina in 1807. In 1819 Oersted izoleaza iperidina; Runge izoleaza in 1820 cafeina; Merck in 1848 izoleaza papaverina; Nieman in 1860 izoleaza cocaina. Mijlocul secolului al XVIII-lea a dat un militant active al medicinel stiintifice bazat pe studiul anatomiei si fiziologiei Albrecht-Haller si o serie de alti savanti. Samuel Hahnemann 1755-1843 introduce homeopatia ca metoda terapeutica controversata si astazi. Homeopatia cu toate ca este legata de terapia medicamentoasa a fost mai putin bazata pe principii stiintifice.

In anul 1776 ia fiinta la Paris College de Pharmacie, iar in anul 1796 Societte libres des pharmaciens des Paris care creeaza scoala de farmacie. In mijlocul secolului al XIX-lea incepe sa se aplice in medicina pe o scara mare metoda experimentala astfel se introduc in practica substante care prin inhalatie sub forma de vapori provoaca o anestezie generala. Louise Pasteure (1822-1895) pune bazele enzimologieii si bacteriologiei creand vaccinul antirabic si infiinteaza institutul care-i poarta numele (1887). In anul 1867 Lister a aplicat acidul carbonic pentru tratamentul plagilor si in interventiile chirurgicale dovenind importanta hotaratoare a antisepticilor in chirurgie, acestea cedand locul in cele mai multe cazuri asepsiei. In secolul al XX-lea se descopera vitaminele, medicamentele arsenicale, antisifilitice, chimioterapie, derivatii pirazolonului, sulfamidele. Apar forme galenice noi: comprimatele, granulele, casete, fiolaje. Secolul al XX-lea se remarca prin descoperirea penicilinei care a deschis domeniul vast al antibioticelor si care constitui una din cele mai importante realizari ale vremurilor noastre. In tara noastra pana in secolul al XVI-lea nu au existat farmacii, asta nu inseamna ca pana in acea epoca in tara noastra nu s-au preparat si folosit medicamente. Dupa cum atesta documentele pe teritoriul tarii noastre existau ca de altfel in intreaga Europa doua posibilitati de ingrijire a sanatatii: una culta, asigurata de medicii curtilor domnesti si una empirica la care apela populatia. Vechii daci erau renumiti in arta de a vindeca precum reiese din izvoarele vremii si putinele cuvinte care s-au pastrat de la daci din care cateva sunt nume de plante medicinale. Perioada invaziilor popoarelor migratoare precum si oranduirea feudala a stanjenit dezvoltarea medicinei si farmaciei in tara noastra, dar in cursul Evului Mediu intre provinciile tarii noastre au existat stranse legaturi intre acestea. Inainte de secolul al XIII-lea nu exista date scrise despre farmacisti si farmacii, dar au existat preocupari in acest sens culegatorii si vanzatorii de leacuri vegetale empirice la care recurgea populatia. Domnitorii tarilor romane aduceau medici din Venetia, Constantinopol sau din Austro-Ungaria care preparau si medicamente. Fiind preparate de doctori ele s-au numit doctorii. In lucrarile lui Dimitrie Cantemir apare numele de doftorie usual in secolele XVIII si XIX a ajuns si pana azi sub numele de doctorie; concomitent se folosea si termenul de leac. Medicina calugareasca practicata in manastiri se baza tot pe material medicala populara: Tismana sec XIV, Neamt sec XIV, Prislop sec XIV.

Infiintarea spitalelor (Coltea 1715, Pantelimon 1752 in Bucuresti; Sf.Spiridon 1757 Iasi si altele) aduce dupa sine infiintarea farmaciilor de spital deservite insa de farmacisti straini. Dupa cativa ani de la intemeierea spitalelor apar farmaciile particulare. Prima farmacie publica s-a infiintat in Sibiu in sec. al XIV-lea si existenta ei o atesta un document din anul 1494. Primul farmacist roman apare in documente doar in 1818 la Iasi. Ulterior farmacistii se organizeaza intr-o corporatie a spiterilor in 1836 in Muntenia si in 1854 in Moldova. In documentele vechi din Transilvania farmacistul este inscris cu denumirea aphoticarius iar medicamentele sunt indicate prin termenii medicamentum sau arztnaei. In provinciile roomane in sex al XVII-lea nu se utilize inca termenul de farmacist ci acela de spiciar (1651, consemnat in timpul domniei lui Matei Basarab) sau de spicear ( din vremea lui Constantin Brancoveanu) prin intermediul unor termini neogrecesti de la cuvantul italienesc speziale respective spezieria deriva vechile cuvinte romanesti de spiter ( farmacist) si spiterie (farmacie). Termenii de farmacist si farmacie sub influenta franceza apar pentru prima data mentionati in Tarile Romane in Oranduirea pentru farmacisti in anul 1819 sub forma a 20 de aricole indrumar dat sub domnitorul Alexandru Sutu in Muntenia. In 1860 se infiinteaza de catre doctor Carol Davila invatamantul medical si farmaceutic superior care initial a organizat serviciul medical militar in Romania in 1857, iar in 1862 Scoala nationala de medicina si farmacie, Scoala superioara de farmacie cu durata studiilor de 5 ani la Bucuresti si in anul 1879 la Iasi. La numai cativa ani de la Unirea Principatelor Moldova si tara Romaneasca in statul unitar Romania s-a editat prima Farmacopee Romana aparuta in 1863 si redactata de farmacistul Constantin Hepites in limbile romana si Latina. Farmacopeea Romana este codul oficial al normativelor care asigura calitatea medicamentului in tara noastra, stabileste normele de preparare si control ale medicamentelor oficinale, conditiile de puritate a materiilor prime, conservarea medicamentelor, etc. Prevederiile farmacopeei au character de lege; ele trebuie sa fie respectate de farmacist, de industria de medicamente si de medic. In general fiecare stat isi are farmacopeea proprie. Ultima Farmacopee Romana editia a X-a este rezultatul cercetarilor intreprinse in Institutul pentru Control de Stat al Medicamentului si Cercetarii Farmaceutice Petre Ionescu Stoian cu colaborarea unor specialisti cu preocupari in domeniul medicamentului din alte unitati de cercetare, invatamant si productie.

Pe parcursul timpului, rolul farmacistului de preparator al remediilor s-a diminuat, odata cu aparitia industriei farmaceutice care produce pe scara larga medicamente tipizate conform unor norme si standarde internationale. Aceasta a permis ca in activitatea sa farmacistul sa dedice mai mult timp pacientilor fiindu-le un consilier apropiat in ceea ce priveste medicamentul, modul de administrare al acestuia, posibilele reactii adverse sau noutatile terapeutice aparute, de care, sub recomandarea medicului curant, poate beneficia.

CURS 3 Criterii moderne de clasificare a medicamentelor


1. Conceptia terapeutica A. Medicamente alopate (allos = altul, pathos = boala) Majoritarea formelor farmaceutice utilizate in practica si care sunt prescrie pe baza conceptiei lui Hipocrate (Contraria Contraris Curantus) ce e contrar vindeca. Conform acestui principiu medicamentele actioneaza asupra bolii in mod antagonic. Medicamentele alopate: - combat cauza care a produs boala; - combat modificarile patologice si simptomele bolii in capitol profilactic (de prevenire) sau in scop curativ (de tratare) sau de diagnostic. In prezent tratamentul alopat se bazeaza pe: - cunoasterea proprietatilor fizico-chimice ale substantelor; - relatia farmacologica doza-efect; - testare biologica si clinica. Se mai pot considera metode alopate urmatoarele tipuri de tratament: - fitoterapia ( remediu = plantele medicinale); - aromoterapia ( uleiuri volatile); - opoterapia ( organe si tesuturi animale). B. Medicamente homeopate ( homoios = asemanator, pathos = boala) Conceptia lui Hipocrate (Simila Similibus Curantus ce este asemanator se vindeca, Legea similitudinii) ; conform acestei conceptii un medicament e folosit impotriva unei boli daca la omul sanatos provoaca aceleasi simptome ca boala respectiva. In cazul homeopatiei tratamentul este individualizat iar remediile se administreaza in doze foarte mici doze infinit zecimate. Cele mai utilizate forme farmaceutice sunt: - solutii bevabile ( picaturi sau fiole); - solutii injectabile; - comprimate; - pulberi; - supozitoare; - unguente; - granule.

2. Originea, natura si cumpozitia materiilor prime a. b. c. Medicamente definte chimic contin una sau mai multe substante de origine minerala, biologica sau semisinteza; Medicamente nedefinite chimic au o compozitie complexa si au un caracter variabil; Medicamente obtinute din tesuturi animale si vegetale.

3. Toxicitate a. Medicamentele si substantele obisnuite se utilizeaza in unitati de ordinal gramelor fara sa produca efecte toxice in organism. Aceste produse sunt daunatoare la o administrare exagerata. Se pastreaza in depozitul farmaciei in recipiente de sticla incolora sau mat ape care se aplica o eticheta cu inscriptie neagra pe fond alb. Medicamentele din aceasta categorie se pot elibera cu sau fara prescriptie medicala ( glucoza, lactoza). b. Medicamente si substante puternic active se pastreaza in farmacie la SEPARANDA, contin substante de ordinal centigramelor si pot produce accidente grave la administrare daca se depaseste doza terapeutica maxima. Substantele puternic active se pastreaza in recipiente bine inchise, colorate sau incolore pe care se aplica etichete cu inscriptii rosii pe fond alb. Ele se elibereaza doar pe baza de reteta. Ex. Fenorbabital, Clorhidrat de papaverina. FR X in capitolul Tabele sunt trecute dozele terapeutice uzuale precum si cele maxime ale acestor substante iar pentru retetele magistrale tot FR X prevede verificarea dozelor terapeutice maxime cu reducerea dozei daca e necesar. c. Medicamente si substante toxice se pastreaza fie la SEPARANDA fie la VENENA; contin substante de ordinal miligramelor iar administrarea lor in doze care depasesc doza terapeutica maxima admisa ar produce fenomene toxice sau tulburari ale functiilor fiziologice, leziuni ale tesuturilor sau chiar moartea. Se elibereaza numai pe baza de reteta iar substantele toxice se elibereaza doar prelucrate intr-o forma farmaceutica. Ex. Sulfat de atropine, azotat de pilocarpina, benzocaina. d. Medicamente si substante stupefiante se pastreaza in VENENA in recipiente inchise, incolore sau colorate pe care se aplica inscriptie alba pe fond negru si eticheta cap de mort sau atentie otrava. Aceste medicamente sau substante stupefiante produc o intoxicatie cronica

caracterizata prin toxicomanie iar continuarea consumului unui astfel de produs datorita efectelor lui secundare duce la dependenta (tendinta de crestere continua a dozei pentru a obtine efectul dorit). Ex. Morfina, codeina, dionina si sarurile lor. Medicamentele ce contin substante toxice si stupefiante se elibereaza pe baza de reteta speciala si timbru sec doar 3 zile (exceptie se face doar in cazuri speciale cand se prevede legea stupefiantelor). Stupefiantele se elibereaza doar prelucrate intr-o forma farmaceutica. 4. Modul de formulare a. Medicamente magistrale se prepara in farmacie la cerere pe baza de prescriptie medicala individuala; ele se prepara in cantitati mici, se elibereaza imediat si se pastreaza perioade scurte de timp. b. Medicamente oficinale sunt inscrise in Farmacopee, au formule stabilite in scopul generalizarii metodei de preparare si pentru a avea conditii de preparare impuse. Au o durata de conservare mare si o larga utilizare; in farmacie se prepara in cantitati mai mari din care se fac diviziuni si se pot elibera bolnavului imediat, la cerere sau fara reteta. Aceste medicamente pot intra in formulele de preparare a unor retete magistrale. Ex. Apa oxigenata, rivanol, glicerina boraxata. c. Medicamente industriale produsi farmaceutici specialitati farmaceutice. Produsele farmaceutice sunt preparate anterior, se prezinta sub o conditie particulara, sunt caracterizate printr-o denumire speciala (nume comercial marca). Se prepara in cantitati mari si doar industrial (sarje) sau loturi de fabricatie. Se prepara pe baza unei formule inscrisa in fisa de fabricatie, cu o compozitie fixa, o actiune bine determinara si un termen de valabilitare mai lung (de la 1 la 5 ani). Aceste medicamente au o prezentare identica pentru toate unitatile de comercializare ale unui produs. Ex. Acid acetilsalicilic, triferment, rinofug. Medicamentele astfel preparate au urmatoarea nomenclatura: - denumire chimica; - denumire comerciala internationala (D.C.I.) propusa de Organizatia Mondiala a Sanatati (O.M.S.); - denumire oficiala prevazuta in Farmacopee; - denumire comerciala in acest caz acelasi medicament poate avea mai multe forme de prezentare precum si diferite concentratii.

5. Gradul de dispersie a. Medicamente omogene (monofazice) sisteme disperse omogene intr-o singura faza modul de dispersie si faza dispersata sunt miscibile, moleculele au dimensiuni aproape egale. Au urmatoarele proprietati: - difuzie rapida in organism; - se absorb usor; - cea mai buna biodisponibilitate. Ex. Perfuzii, solutii oftalmice, solutii injectabile. b. Medicamente eterogene (polifazice)- sisteme disperse eterogene sunt formate din doua sau mai multe faze; dispersanta. In functie de faza interna: - Ultramicroeterogene (1nm-500nm); ex. Sisteme micelare (rivanol); microemulsii, dispersii coloidale, nanoparticule, lipozomii. - Microeterogene (500nm-100m); ex. Mucilagii, suspensii, unguente, emulsii, supozitori, pulberi fine. - Macroeterogene (100m-1mm); ex. Emulsii, suspensii, unguente grosiere; pulberi, comprimate, granule si capsule. 6. Repartizarea dozelor de substante medicamentoase in forma farmaceutica a. Forma farmaceutica unitara: - confera usurinta la utilizare, o buna protectie; - identificarea fiecarei doze de medicament pana in momentul administrarii; Ex. Fiole, comprimate, drajeuri, supozitoare. b. Forme farmaceutice unitare fractionate: - ofera posibilitatea de fractionare a posologiei; Ex. Comprimate fractionabila. c. Forme farmaceutice multidoza ( cu doze multiple): - pacientul trebuie sa masoare doza de medicament prescrisa de medic utilizand masuri aproximative (lingura, lingurita) sau folosind ustensile adaptate formei farmaceutice respective. - aceste forme farmaceutice sunt lipsite de precizie in prelevarea dozei. Ex. Siropuri, pulberi, granule.

7. Modul de prescriere si eliberare a. Specialitati medicale: medicamente prescrise pe o reteta, ele se elibereaza in farmacii numai pe baza de prescriptie medicala si se utilizeaza la indicatiile si sub controlul medicului. In aceasta categorie intra medicamentele magistrale, oficinale sau industriale. Medicamente esentiale: se elibereaza cu sau fara prescriptie medicala. Specialitati pentru marele public (OTC): se pot elibera fara prescriptie medicala.

b. c.

8. Calea de administrare a. Medicamente cu administrare pe cale orala ( p.o. sau uz intern) b. Medicamente cu administrare pe cai parenterale (im, iv, sc) c. Medicamente administrate pe cai transmucozale, de uz extern; ex. Comprimate de supt, comprimate vaginale, supozitoare, picaturi de ochi, nas, urechi. d. Medicamente pe cale cutanata, de uz extern. 9. Specificitatea actiuni terapeutice a. Medicamente specifice se adreseaza doar unei afectiuni ele fiind eficiente numai in situatia respectiva; b. Medicamente nespecifice pot intervene in mai multe situatii fara a avea specificitate pentru un agent pathogen sau un anumit fenomen. 10. Locul de actiune si eliberarea substantelor medicamentoase a. Medicamente cu actiune locala (topica): - sunt forme farmaceutice cu eliberare conventionala definite numai prin continutul in substante active si avand o actiune la nivelul locului de aplicare ( piele, mucoase). Ex. Comprimate bucale pentru supt, picaturi pentru nas, ochi; unguente. b. Medicamente cu actiune generala (sistemica): - eliberarea substantelor medicamentoase la un anumit nivel in mediul intern al organismului are ca rezultat obtinerea unui efect sistemic.

A. Medicamente cu eliberare conventionala (majoritatea medicamentelor) contin substante medicamentoase care se elibereaza dupa o cinetica dependenta de forma farmaceutica si de proprietatile fizico-chimice ale substantei. Efectul terapeutic al acestor medicament nu este constant si e determinat de fluctuatiile mari ale nivelelor sanguine de substante medicamentoase. B. Medicamente cu eliberare modificata - viteza de eliberare e modificata intentionat prin modul de formulare si preparare: a. Medicamente cu eliberare accelerate : viteza de eliberare a substantei active e mai rapida decat a unei forme farmaceutice cu eliberare conventionala. Timpul de absorbtie este net superior formei conventionale. b. Medicamente cu eliberare incetinita : viteza de eliberare a substantei e mai lenta decat cea a unei forme farmaceutice conventionale administrata pe aceeasi cale. Utilizarea acestor medicamente are ca scop prelungirea duratei de absorbtie a substantei medicamentoase. Aceste medicamente contin o cantitate mai mare de substanta medicamentoasa decat medicamentele conventionale, in scopul prelungirii duratei de actiune prin modificarea frecventei administrarilor si eventual in scopul reducerii efectelor adverse. C. Medicamente cu eliberare la tinta (sisteme medicamentoase de transport si cedare la tinta sau sisteme vectorizate sau transportorii medicamentosi): sunt cele mai noi fiind reprezentate de medicamente ultramicroeterogene care contin substante active associate cu substante de natura variabila numite vectori sau transportori care prezinta afinitate specifica pentru transportul in organism a substantelor medicamentoase spre tesuturi sau celule tinta modificand singure absorbtia.

CURS 4 Prescrierea, eliberarea medicamentelor


Pentru prescrierea unui medicament este necesara consultarea medicului care stabileste diagnosticul si tratamentul tinand seama de starea generala a pacientului, iar farmacistul elibereaza medicamentele de pe reteta. In farmaciile de circuit deschis medicamentele se elibereaza pe baza de reteta sau la cerere, iar in farmaciile de circuit inchis eliberarea medicamentelor se realizeaza pe condici de prescriptii medicale pentru bolnavii spitalizati sau pe condici de aparat ( in cazul eliberarii truselor de urgenta). Reteta prescriptie medicala ordonanta medicala Reteta (recipio = a primi, a lua) reprezinta mijlocul de comunicare dintre medicul care a consultat si diagnosticat bolnavul indicand tratamentul si farmacistul care prepara si/sau elibereaza pacientului specificandu-I modul de administrare, dieta precum si conditiile de pastrare a medicamentului. Reteta reprezinta un document contabil in relatia care o are farmacia cu Casa de Asigurari in privinta decontarii medicamentelor, precum si un act care evidentiaza medicamentele in regim special (stupefiante si toxice). Retetele sunt date sub forma scrisa, fiind completate in conditiile impuse de legislatia in vigoare. Reteta trebuie sa contina informatii care sunt grupate in 7 parti succesive cu denumirile in limba latina: 1. SUPERSCRIPTIO 2. INSCRIPTIO 3. INVOCATIO 4. PRAESCRIPTIO 5. INSTRUCTIO 6. SUBSCRIPTIO 7. ADNOTATIO 1. SUPERSCRIPTIO ( super deasupra, scriptio scriere) Reprezinta partea de la inceput a unei retete cu antetul tiparit. Cuprinde : localitarea, unitatea sanitara, gratuita DA/NU. 2. INSCRIPTIO (inscriptio inscriere) Contine date despre bolnav: nume, prenume, varsta, sex, domiciliu, ocupatie, numarul fisei sau al registrului de consultatie, diagnostic; toate aceste date sunt foarte importante. 3. INVOCATIO Cuprinde Rp/ Recipe ia, este modul de adresare al medicului catre farmacist.

4. PRAESCRIPTIO Cuprinde medicamentele care vor fi eliberate. Numele medicamentului trebuie scris in intregime pentru a nu fi interpretat gresit. a. Medicamente industriale se prescriu sub forma farmaceutica dorita indicandu-se cu exactitate concentratia. Cantitatea de medicament care se elibereaza poate fi exprimata la masa (in g), la volum (ml) sau prin numar de doze unitare (drajeuri), in unitati de conditionare ( 2 cutii, etc) sau in doze zilnice. b. Preparate oficinale se mentioneaza cu numele in limba romana sau latina. Nu este necesar sa se mentioneze compozitia ( se afla in Farmacopee) c. Prescriptii magistrale formulele magistrale contin substante farmaceutice si cantitatile prescrise, cel mai frecvent in limba latina, ele pot fi prescrise si in limba romana, mai ales pentru preparatele industriale. Pentru a evita confuzia substantele componente ale retetei vor fi scrise citet cu denumirea oficializata de Farmacopee. Nu se admit abrevieri, simboluri chimice sau termeni partiali. Fiecare substanta se scrie pe un rand, in dreptul ei se scrie cantitatea cu cifre arabe in grame. In cazul in care se scriu cantitati in grame intregi urmeaza virgula si doua zerouri. Daca cantitatea de substanta e reprezentata de zecimi de grame atunci se va respecta sistemul zecimal (ex 0,45g). Pentru substantele toxice si stupefiante e obligatoriu scrierea cantitatilor in cifre si litere in scopul de a evita erorile din partea medicului sau a farmacistului. Daca intr-o prescriptie magistrala exista doua sau mai multe componente prescrise in aceeasi cantitate, aceasta nu se repeta pentru fiecare substanta in parte ci in dreptul ultimului component se prescrie cantitatea precedata de abrevierea aa anna partis (parti egale). Lichidele se prescriu in grame mai rar in ml (volum). Cantitatile de lichide mai mici de 1-2g se prescriu in picaturi notate cu cifre romane, urmata de abrevierea gatte picaturi. In cazul solutiilor pentru care se indica adaugarea de solventi pana la o anumita masa, precum si in cazul altor forme farmaceutice solide sau semisolide, se scrie termenul ad (pana la) sau abrevierea q.s 5. INSTRUCTIO

Este partea retetei care cuprinde indicatiile medicului catre farmacist: Forma farmaceutica; Cantitatea de medicament care se prepara; Modul de eliberare; precum si recomandari adresate bolnavului cu privire la modul de administrare al medicamentului. Exemple de prescurtari ale instructiunilor date de medic farmacistului: M.f.sol misce fiat solutio amesteca sa fie solutie; M.f.pulv, M.f.ung., M.f.supp. Exemple pentru a indica modul de eliberare: D.t.d. detur tales doses da asemenea doze; Div in d. aeq. divide in doses aequales divide in doze egale; D.s.s.ven detur sub signo veneni da cu eticheta otrava. Exemple de instructiuni care se refera la modul de administrare: D.s da signa da si semneaza; D.s.intern sau D.s.extern; urmat de cate ori intr-o zi se administreaza precum si cantitatea de medicament administrata o data. Daca medicamentul este recomandat pentru un copil se specifica si varsta copilului. Recomandarile pe care le face medicul bolnavului trebuie sa fie in limba materna a pacientului, romana, astfel incat bolnavul sa cunoasca modul de utilizare al medicamentului. 6. SUBSCRIPTIO Reprezinta ultima parte a retetei completata de medic cuprinzand semnatura, parafa medicului precum si data la care a fost intocmita reteta. Data prescriptiei este foarte importanta. Aceste date trebuie sa fie inteligibile. Prescriptiile au un timp de valabilitate determinat fie in functie de gravitatea bolii (acut, subacut si cronic) fie de ce contin retetele (toxice si stupefiante) dupe care nu mai pot fi utilizate. Unele retete vor fi retinute in farmacie. 7. ADNOTATIO Este partea retetei data spre completare farmacistului si cuprinde: Data eliberarii medicamentului din farmacie; Stampila farmaciei; Pretul medicamentului; O serie de modificare impuse de tehnologia de preparare Corectarea dozelor de substanta depasite Denumirea excipientilor folositi si cantitatile lor.

CURS 5 Administrarea medicamentelor


Calea de administrare Alegerea modului de administrare a unui medicament depinde de starea bolnavului, de locul si viteza de instalare a actiunii urmarite, de proprietatiilor fizico-chimice ale medicamentului. I. Calea orala (enterala) p.o: reprezinta cea mai utilizata forma de administrare, substantele absorbindu-se prin tubul digestiv sau pot fi protectoare, absorbante si neutralizante ale mucoasei gastrice. Este o cale de administrare simpla, convenabila si putin periculoasa. Dezavantajele acestui mod de administrare: - debutul actiuni este mai tarziu; - absorbtia este neregulata; - o parte din substanta activa poate fi distrusa de enzimele si secretiile tractului digestiv; - unele substante pot irita tractul gastro-intestinal (antiinflamatoarele); - necesita corectarea gustului si mirosului medicamentelor; - absorbtia medicamentului este influentata de mai multi factori (functionalitatea tractului gastro-intestinal, tranzitul intestinal,etc.) Absorbtia medicamentului este si ea la randul ei influentata de: - forma farmaceutica si substanta medicamentoasa; - daca in tractul gastro-intestinal exista sau nu alimente; - momentul administrarii ( dimineata, pranz, seara). Exemple de produse care se administreaza pe aceasta cale: - preparate solide: comprimate (acoperite sau neacoperite), capsule, pulberi, granule; - preparate lichide: solutii, emulsii U/A, ceaiuri, limonade. II. Calea parenterala este considerata o cale de urgenta, se foloseste doar pentru bolnavii care necesita un tratament foarte rapid sau care nu pot sa isi administreze pe cale orala medicatia dorita afectiunii si gravitatii bolii respective. a. i.v. (intravenos) efect imediat (actiune rapida); b. i.m. (intramuscular) substanta patrunde in tesutul muscular, iar prin capilare ajunge in circulatia sangelui. c. s.c. (subcutanat in tesutul conjunctiv) prin hipoderm ajunge in circulatie; d. i.d. ( intradermina la limita dintre epiderm si derm) in scop de diagnostic si imunoterapie (vaccinurile);

e. i.a. (intraarterial) se utilizeaza rar, administrarea se face in artera. Ex. Antitumorale, radioterapice, citostatice. f. i.r. (intrarahidian) substantele se introduc prin vertebrele lombare L2 si L3. Ex. Anestezicele; g. intraarticulara si periarticulara in interiorul sau in jurul articulatiilor. Ex. Antiinflamatoarele (infiltratii); h. i.c. (intracardiaca) direct in miocard; i. intramedulara direct in maduva spinarii. Avantaje: - se dirijeaza timpul de actiune al medicamentului; - permite administrarea unor substante care nu pot traversa mucoasa gastro intestinala; - se pot administra medicamente care sunt inactive la administrare orala. Dezavantaje: - tehnica administrarii este mai complicata; - necesita personal calificat; - injectiile sunt greu suportate de majoritatea bolnavilor. Forme farmaceutice: - preparate injectabile: lichide, solutii, emulsii, suspensii; - preparate perfuzabile: solutii, emulsii. III. Administrarea pe piele si mucoase (cutanat) extern: - urmareste obtinerea unei actiuni locale, in afectiuni dermatologice; - se utilizeaza si pentru obtinerea unei actiuni sistemice Ex. Plasturi cu medicamente (antireumatice, hormoni). Avantaje: - evitarea primului pasaj hepatic; - efect de rezervor prin acumularea medicamentului in tegument. Forme farmaceutice aplicate pe piele: - preparate lichide (lotiuni); - preparate semisolide (unguente, spume); - preparate solide (pudre); - forme adezive cutanate sau dispozitive transdermice (pansamente adezive medicamentoase). IV. Administrarea in cavitatea bucala a. calea sublinguala se utilizeaza pentru actiunea sistemica, deoarece mucoasa sublinguala este foarte subtire, bine vascularizata, iar absorbtia este rapida. Ex. Comprimate, granule homeopate.

Calea buco-faringiana se utilizeaza prin actiunea locala. Ex. Gargarisme, comprimate pentru supt. c. Calea gingivala (locala) ex. Colutoriile preparate vascoase care se aplica prin badijonare. V. Administrare pe cale rectala urmareste obtinerea unei actiuni locale cat si sistemica. Avantaje: - posibilitati de absorbtie similar cu cele ale caii orale; - evitarea partiala a primului pasaj hepatic; - posibilitate de tratament in pediatrie. Dezavantaje: - iritarea mucoasei rectale de catre unele substante insotita de declansarea refluxui de defecatie (eliminarea medicamentului inainte de absorbtia lui). Forme farmaceutice: supozitoare, capsule, unguente, spume, clisme. VI. Administrarea pe cale vaginala are ca scop obtinerea unui efect local. Forme farmaceutice: spalaturi, ovule, comprimate, capsule gelatinoase, unguente, spume. Dezavantaje: - trecerea prin mucoasa vaginala in circulatia sistemica a substantei, uneori cu efecte toxice. VII. Administrarea pe cale pulmonara: - este indicata pentru administrarea substantelor in doze reduse care au un timp de actiune scurt; - substantele medicamentoase puternic active cu actiune la nivel pulmonar; - substante care se absorb mai greu la nivelul intestinului; - substante medicamentoase care sufera transformari majore la nivelului primului pasaj hepatic; - urmareste obtinerea unor efecte locale la nivelul cailor respiratorii atat sistemice cat si anestezice. a. administrare nazala erine (picaturi de nas), unguente, pulberi, aerosoli. b. Administrare oftalmica in sacul conjunctival colire (picaturi pentru ochi), unguente oftalmice. c. Administrare auriculara in conductul auditiv extern picaturi pentru urechi, spalaturi auriculare, unguente auriculare, preparate solide (otoconuri).

b.

Transformarea medicamentelor in organism Independent de calea de administrare, intre momentul administrarii medicamentului si cel al obtinerii efectului terapeutic, substanta medicamentoasa trebuie sa parcurga o serie de etape grupate in trei faze distinct reunite sub numele de transformare = proces dinamic care conduce la efect terapeutic. A. Faza biofarmaceutica ( framaceutica) Eliberarea (cedarea) substantei medicamentoase din preparat dupa administrarea sa sau punerea la dispozitia organismului a substantei medicamentoase dintr-o forma farmaceutica; reprezinta obiectul de studiu al bifarmaciei. Factorii care influenteaza cedarea substantei medicamentoase: absorbtia si distributia ei, eliminarea, raspunsul farmacodinamic. Forma farmaceutica solida se dezintegreaza in particule mai mici pentru a facilita urmatoarea etapa, iar cantitatea de substanta medicamentoasa care se elibereaza se defineste prin notiunea de disponibilitatea farmaceutica. Dizolvarea procesul prin care substanta medicamentoasa trece intr-o forma care poate fi absorbita cat mai usor. - viteza de dizolvare depinde de caracterele fizico-chimice ale substatei medicamentoase, de ph-ul mediului de absorbtie. B. Faza farmacocinetica reprezinta transformarea substantei medicamentoase dupa ce a fost cedata si dizolvata in organism. Absorbtia substanta medicamentoasa este preluata prin membranele biologice de catre sange si sistemul vaselor limfatice. Distributia substanta medicamentoasa este repartizata intre circuitul sanguin si alte tesuturi sau organe. Eliminarea biotransformarea (metabolizarea) trecerea moleculelor lipofile in substante cu solubilitate mai buna in apa cat si reactii biochimice catalizate prin enzime. Excretia substanta medicamentoasa se elimina din organism fie sub forma neschimbata, fie subb forma unuia sau mai multor metaboliti inactivi, fie in ambele forme, dar in proportii variabile. C. Faza farmacodinamica Corespunde raspunsului farmacodinamic care rezulta din interactiunea substantei medicamentoase cu un receptor, o enzima sau un strat celular oarecare. Raspunsul farmacodinamic este o componenta a efectului farmaceutic urmarit.

Sensibilitatea receptorilor biologici la substanta medicamentoasa respectiva poate varia de la un individ la altul si poate fi influentata de mai multi factori: varsta, sex, stare patologica, ritm biologic, tratament cu alte medicamente. Formularea medicamentoasa (adica felul cum este conceputa forma farmaceutica), determina viteza de eliberare a substantei medicamentoase, deci actiunea in faza biofarmaceutica.

CURS 6 Activitatea. Toxicitatea. Posologia medicamentului


Activitatea medicamentului este determinata de doza, proprietatile fizico chimice ale substantei medicamentoase, de cantitatea formei farmaceutice, de biodisponibilitatea si reactivitatea individuala a pacientului. Toxicitatea se caracterizeaza in general prin aparitia unor manifestari nedorite consecutive administrari anumitei substante in organism. Manifestarile nedorite ale medicamentelor asupra organismului se pot clasifica: Reactii adverse; Stari patologice induse de medicamente; Intoxicatii medicamentoase acute; Dependenta. A. Reactii adverse la medicamente reprezinta reactiile nocive care apar la doze folosite obisnuit de om in scop profilactic sau de diagnostic. a. Reactii adverse de tip toxic apar cand dozele obisnuite de medicamente pot avea efecte toxice asupra bolnavului (in cazul unor tulburari functionale sau leziuni); b. Reactii adverse de tip intoleranta reprezinta reactiile neobisnuite calitativ de cele produse la majoritatea pacientilor. c. Reactii adverse alergice sunt efectele nocive nedorite datorate interventiei unor mecanisme imune (reactia alergica de tip anafilactic la penicilina). B. Stari patologice induse de medicamente au caracterul unor boli (afectiuni renale cauzate de nefrotoxicitatea unor antibiotice). C. Intoxicati medicamentoase acute apar imediat sau la scurt timp dupa administrare unor doze mai mari decat cele utilizate in terapie (intoxicatia cu barbiturice). D. Dependenta este starea de intoxicatie cronica ce se caracterizeaza prin necesitatea imperioasa de folosire a unor medicamente sau toxice. Evolutia ei este formata din mai multe etape: a. dependenta psihica b. toleranta c. dependenta fizica d. psihotoxicitatea Dozele substantelor medicamentoase:

Doze (dosis) reprezinta cantitatea de substanta medicamentoasa care provoaca un anumit efect farmacocinetic sau toxic. Doza utila este cantitatea minima de substanta medicamentoasa la care apare efectul farmacodinamic. Doza terapeutica maxima este cea mai mare doza terapeutica suportata de majoritatea pacientilor fara aparitia unor fenomene toxice. Sunt precis limitate si nu trebuie depasite decat in cazul in care pe prescriptia medicala se specifica sic volo (asa vrem). Cand viata bolnavului e periclitata, medicamentul nu e preparat sau eliberat. Doza terapeutica uzuala reprezinta cantitatea de medicamente cuprinsa intre doza utila (minima) si doza maxima care da cele mai bune raspunsuri farmacodinamice la tratament. Nu sunt strict delimitate, cuprinzand un domeniu mai larg, sunt stabilite de cei care prescriu medicamentele in functie de unele caracteristici ale pacientului. Sunt prevazute intr-un tabel din FR X si au un caracter orientativ. Doza de atac este doza initiala mai mare care conduce la concentratie tisulara si sanguina mai mare, eficienta mai rapid in cateva orea sau 1-2 zile. Doza de intretinere este doza cu care se face tratamentul o perioada indelungata in cazul unor boli cronice si corespunde cantitatilor de medicamente folosite de organism pentru a intretine efectul obtinut cu doza de atac. Doza eficace medicamentoasa (DE50) cantitatea de medicament care produce efect terapeutic la 50% din subiecti tratati. Doza letala (DL) reprezinta cantitatea de medicament care administrata unui organism produce moartea bolnavului respectiv. Doza letala medicamentoasa (DL50) reprezinra cantitatea de substanta medicamentoasa care administrata unui organism provoaca moartea a 50% din animalele unui lot experimental. Aceasta doza se determina experimental si apreciaza gradul de toxicitate al unei substante. Doza letala minima (DLM) este cea mai mica doza de substanta toxica care provoaca moartea unuia din animalele experimentale. Doza toxica reprezinta cantitatea de substanta medicamentoasa care administrata in organism produce efecte secundare, nedorite, toxice. Doza unica (dosis plena) reprezinta administrarea unui medicament o singura data intr-o cantitate ce reprezinta o singura doza in vederea obtinerii efectului terapeutic. Doze multiple ( dosis refracta) este modul de administrare a unui medicament in mai multe doze cu scopul obtinerii unui efect de durata in cazul unor medicatii pe mai multe zile de tratament.

Schemele de administrare a dozelor de medicament reprezinta posologia doza unitara, ritmul administrarilor, momentul prizelor zilnice, durata tratamentului, variatia eventuala in functie de fazele bolii. In prezent posologia e abordata din punct de vedere farmacocinetic, precizarea dozei si a intervalului de dozare bazandu-se pe faptul ca raspunsul terapeutic e corelat cu concentratia plasmatica a substantei medicamentoase. Intervalul de administrare e determinat de timpul de injumatatire a substantei medicamentoase adica de perioada de timp in care concentratia substantei medicamentoase in sange se readuce la jumatate prin metabolizare sau escretie ca urmare a atingerii echilibrului de distributie in organism. Pentru asigurarea unei concentratii sanguine eficiente substantele cu timp de injumatatire (t ) mare se administreaza la intervale mai mari, iar cele cu t redus se administreaza la intervale mai mici. Unele medicamente au o posologie colectiva aplicabila tuturor pacientilor chiar daca exista diferentierii determinate de greutate, varsta, suprafata corporala. Alte medicamente au o posologie individuala care trebuie adaptata pentru fiecare individ in functie de concentratia medicamentului din sange, de efectul biologic de aparitia sau intensitatea unor efecte secundare sau in functie de eficienta terapeutica.