MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE

LICEUL TEHNOLOGIC UCECOM ,,SPIRU HARET” TIMIŞOARA SPECIALIZAREA ASISTENT MEDICAL DE

FARMACIE

LUCRARE DE DIPLOMĂ
SIROPURI FARMACEUTICE

COORDONATOR: ABSOLVENT:
PROF. HOIDRAG MARIANA IBĂNIŞTEANU FLAVIA

TIMIȘOARA 2019
 CUPRINS
ARGUMENT2
INTRODUCERE3
CAPITOLUL I4
ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA APARATULUI RESPIRATOR4
1.1. ANATOMIA APARATULUI RESPIRATOR4
CAPITOLUL II7
NOŢIUNI GENERALE DESPRE SIROPURI7
1.DEFINIŢIE7
2.SCURT ISTORIC7
3.AVANTAJELE SI DEZAVANTAJALE UTILIZĂRII SIROPURILOR7
2..4. CLASIFICARE7
4.FORMULAREA SIROPURILOR9
5.PREPARARE SIROPURILOR9
6.CARACTERE ŞI CONTROL12
CAPITOLUL III14
NOŢIUNI GENERALE DESPRE SIROPURILE14
ANTITUSIVE ŞI EXPECTORANTE14
7.EXPECTORANTE15
8.ANTITUSIVE17
CAPITOLUL IV20
EXEMPLE DE SIROPURI20
4.1. SIROPURI OFICIALE ÎN F.R. X20
CONCLUZII31
BIBLIOGRAFIE32
 ARGUMENT

Am abordat această temă, deoarece consider că siropurile expectorante şi antitusive în funcţie de diagnosticul
prescris de medic au un rol important în viaţa fiecărui om. Copii, adolescenţii sau oameni maturi au folosit cel puţin o
dată în viaţă un sirop, indiferent de natura acestuia. De asemenea, sunt foarte bine tolerate de către medicația pediatrică,
unde cu toți știm când vine vorba de copii suntem primi care avem o mare atenție în sănătatea acestora. Zahărul din
compoziția siropului joacă un rol foarte important în mascarea gustul medicamentos neplăcut, de asemenea este și un
bun conservant. Siropurile medicamentoase sunt foarte importante în general pentru că sunt și ușor de administrat având
la îndemână toate ustensilele necesare pentru a nu greși dozarea corectă. În această lucrare voi prezenta toate informațiile
utile pentru a vedea avantajele siropurilor și eficacitatea lor.
INTRODUCERE
Siropurile sunt amestecuri omogene care permit o dizolvare foarte exactp a substanţelor medicamentoase. Ele se
pot aplica în diverse concentraţii asigurând o varietate de adaptare a acesteia mai ales în medicaţia pediatrică. Lucrarea
de faţă prezintă sinteza unor investigaţi pentru siropurile farmaceutice: antitusive și expectorante prezentate în farmacie.
Lucrarea este structurată pe 4 capitole: capitolul I cuprinde o introducere cu date generale despre anatomia şi
fiziologia aparatului respirator; capitolul II intitulat ,,Noţiuni generale despre siropuri” în care se prezintă avantajele
utilizării siropurilor, clasificarea, formularea, prepararea siropurilor; în capitolul III se descriere siropurile expectorante
şi antitusive; în capitolul IV sunt prezentate principalele siropuri şi produsele industrial.
CAPITOLUL I
ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA APARATULUI RESPIRATOR

1.1. ANATOMIA APARATULUI RESPIRATOR

Aparatul respirator este format din totalitatea organelor care contribuie la realizarea schimburilor de gaze dintre
organism şi mediul extern. Aerul inspirat se deplasează trecând pe rând prin: cavitate nazală, care este căptușită cu mucoasa
nazală. Aceasta are o foarte bogată rețea de vase cu rol în încălzirea aerului. Ea produce mucus care umezește aerul și reține
particule străine; faringe care este organul comun sistemului digestiv și sistemului respirator; laringe care are în peretele său
numeroși mușchi și piese cartilaginoase protectoare.
Respirația reprezintă un proces vital în care au loc aportul de O2 la țesuturi și eliminarea CO2 ca rezultat al
metabolismului, fiind una dintre funcțiile vegetative și de nutriție.
 Respirația reprezintă un proces vital în care au loc aportul de O2 la țesuturi și eliminarea CO2 ca rezultat al
metabolismului, fiind una dintre funcțiile vegetative și de nutriție. Respirația cuprinde următoarele etape: etapa
pulmonară când aerul pătrunde prin căile respiratorii în alveolele pulmonare; etapa sanguină reprezentată de schimbul de
gaze dintre alveolele pulmonare și sângele din capilarele sanguine; etapa circulatorie când are loc transportul de O 2 la
țesuturi și CO2 la alveole; etapa tisulară, când se face schimbul de gaz la nivelul țesuturilor se primește O 2 și se eliberează
CO2 în sistemul venos. Procesul de respirație este continuu. Oprirea lui duce în scurt timp la moartea celulelor, deoarece
organismul nu dispune de rezerve de O2, iar acumularea CO2 este toxică pentru celule.

CAPITOLUL II
NOŢIUNI GENERALE DESPRE SIROPURI
1. DEFINIŢIE
Siropurile sunt forme farmaceutice lichide, cu un conţinut crescut de zahăr şi consistenţa vâscoasă destinată
administrări interne (FR X). Majoritatea siropurilor conţin 2/3 zahăr, dar există şi siropuri cu mai puţin zahăr.
2. SCURT ISTORIC
Siropurile sunt o formă farmaceutică utilizată din cele mai vechi timpuri. Încă din antichitate erau utilizate de chinezi,
indieni, egipteni, arabi şi persi. Iniţial ca edulcorant pentru siropuri era utilizată mierea. După obţinerea zahărului din
trestie de zahăr de către chinezi, mierea a fost mai puţin utilizată în acest scop. În secolul IV Î.H., zahărul este adus în
Europa, iar mai târziu, în 1746 A.S. Markgraf descoperă că zahărul se poate obţine şi din sfeclă de zahăr. Cuvântul
„sirop” provine de la cuvântul arab „schirab” – poţiune, băutură.
AVANTAJELE SI DEZAVANTAJALE UTILIZĂRII SIROPURILOR
Siropurile prezintă câteva avantaje importante: se pot utiliza cu deosebit succes în pediatrie; au biodisponibilitate
bună; au valoare nutritivă; sunt utile ca şi corectori de gust pentru soluţiile care conţin substanţe cu gust neplăcut; se
pot formula sub formă de siropuri medicamentoase. Siropurile prezintă câteva dezavantaje importante: uşor de
administrat, gust dulce, miros plăcut, uşor de înghiţit, culoare atractivă; efect rapid, absorbţie mărită prin protejarea
mucoasei gastrice; maschează gustul şi mirosul neplăcut al substanţelor medicamentoase; concentraţia în zahăr
asigură stabilitatea, conservarea şi valoarea nutritivă; biodisponibilitate mărită; formă farmaceutică adecvată copiilor
şi celor cu tulburări de deglutiţie; posibilitatea contaminării cu microorganisme şi fungi; stabilitate redusă a
substanţelor medicamentoase în soluţie; ocupă volum şi masă mare motiv pentru care necesită spaţi umare de
depozitare; sunt contraindicate la diabetici.
 FORMULAREA SIROPURILOR
Siropurile se prepară din zahăr şi apă distilată corespunzând condiţiilor de calitate prevăzute în
F.R. X. Zahărul poate fi utilizat ca pulbere sau sub alte variante comerciale condiţia este să
corespundă ca dozare, caractere organoleptice şi puritate exigentelor prevăzute de F.R.X. Zahărul
(Zaharoza) este o dizaharidă formată din glucoză şi fructoză fiind foarte uşor solubil în apă, greu
solubil în alcool şi glicerol şi practic insolubil în cloroform şi eter. Stabilitatea chimică şi
biochimică a siropurilor cu conţinut mare de zahăr (64 %) se explică prin efectul osmotic. Un
sirop concentrat inhibă multiplicarea bacteriilor prin fenomenul de deshidratare celulară deoarece
presiunea osmotică este mai mare decât presiunea osmotică a celulelor bacteriene.
PREPARARE SIROPURILOR
Prepararea siropurilor are loc prin trei metode: 1- Prin dizolvarea zahărului în apă;
•Prin amestecul siropului cu soluţii medicamentoase;
•Prin dizolvarea în momentul utilizării a unor forme precondiţionate sub formă de granule.
•Prepararea siropurilor prin dizolvarea zahărului în apă
Prepararea siropului prin această metodă presupune următoarele faze:
1. Dizolvarea zahărului în apă;
2. Completarea cu apă la cantitatea prevăzută;
3. Clarificarea, decolorarea şi filtrarea siropurilor.
FIG. 2. ZAHAROLIZOR
 CAPITOLUL III

NOŢIUNI GENERALE DESPRE SIROPURILE ANTITUSIVE ŞI EXPECTORANTE

Tusea poate apărea în cazul acumulării de secreții traheobronșice, dar și în cazul unei afecțiuni
respiratorii neînsoțite de creșterea secrețiilor traheobronșice sau poate avea cauze non-respiratorii. În afara
antitusivelor propriu-zise, expectorantele pot contribui la calmarea tusei prin atenuarea iritației reflexogene
endobronșice, bronhodilatoarele acționează de asemenea indirect, ca antitusive, împiedicând
bronhoconstricția generatoare a refluxului de tuse. Diferitele preparate comerciale sau rețete magistrale
asociază expectorante, antitusive, bronhodilatatoare, vasoconstrictoare decongestative, antihistaminice,
analgezice, antipiretice. Asemenea medicamente, destinate tratamentului polisimptomatic al unor afecțiuni
catarale ale căilor respiratorii superioare, nu au de multe ori o fundamentare farmacodinamică, relațiile de
antagonism sau incompatibiltățile între diferitele componente sunt frecvente, iar dozele conțiute sunt de
regulă prea mici. Asocierea expectorantelor cu antitusivele este irațională, ultimele împiedicând eliminarea
secrețiilor, crescute sub influența primelor.
1.EXPECTORANTE
Secretostimulante – au acţiune stimulantă asupra glandelor bronşice. Mecanismele de acțiune pot fi: mecanism mixt -
direct şi reflex; mecanism reflex.
Bronhosecretolitice – au acţiune de fluidificare direct asupra secreţiei bronşice - sunt administrate fie local în
aerosoli, fie per os. Mecanismele de acţiune bronhosecretolitică posibile: mecanism biochimic; mecanism chimic;
mecanism fizico-chimic.
2.ANTITUSIVE

Antitusivele sunt medicamente ce diminuă sau suprimă tusea, acţionând la nivelul centrului bulbar al tusei sau asupra
altor verigi ale arcului reflex al tusei. Sunt utile în toate situaţile în care tusea este dăunătoare: tusea neproductivă care
oboseşte bolnavul, împiedică somnul, accelerează iritaţia mucoasei faringiene şi traheobronşice, favorizează
bronhospasmul, contribuie la dezvoltarea enfizemului, poate declanşa hemoptiza, diseminarea aerogenă a unor infecţi.
În cazul tusei intense sau la tuşitorii cronici se recomandă antitusivele centrale, de preferinţă cele care nu creează
dependenţă.Tusea uşoară nu necesită de obicei antitusive.
 CAPITOLUL IV EXEMPLE DE SIROPURI
4.1 SIROPURI OFICIALE ÎN F.R. X

1.SIRUPUS BALSAMI TOLUTANI

2. SIRUPUS BELLADONNAE

3. SIRUPUS SIMPLEX
 PRODUSE INDUSTRIALE

ANTITUSIVE

1. Codeină CODIPRONT

2.TUSSAMAG

Tussamag 0.1% sirop 175 ml care conține 5 mg/ml de codeina.

Substanța activa: plante
Indicații: Tussamag este indicat în tratamentul cataralului
Contraindicații: Hipersensibilitate la componentele medicamentului.

3.DEXTROMETORFAN - HUMEX, ROBITUSSIN, ROFEDEX, TUSALIN, TUSSIN SIROP.

•reacţii adverse: deprimarea respiraţiei la doze mari

•contraindicaţi: insuficienţă respiratorie, insuficienţă hepatică; copii sub 2 ani.

ANTITUSIVE CENTRALE NEOPIOIDE

1. CLOBUTINOL
•reacţii adverse: rar reacţii alergice (urticarie, prurit, edem angineurotic), dispnee, somnolenţă
anxietate halucinantă.
•contraindicaţi: insuficienţă respiratorie, astm bronşic, sarcină, tulburări neuropsihice
•indicaţie: tuse neproductivă, iritativă..
2. OXELADINA –PAXELADINE
antitusiv şi bronhodilatator.
indicaţie: tuse neproductivă iritativă.
posologie per os şi intravenos: adult, 20-40 mg de 2-3 ori/zi; copii, 10-20 mg de 2-3 oro/zi .
 
 CONCLUZII

Siropurile prin forma lor farmaceutică lichidă intră mai repede în circuitul sanguin, decât alte forme farmaceutice cum ar fi
comprimatele, capsulele, pilulele, drajeurile care necesită dizolvare pentru un efect benefic, iar datorită acestor siropuri utilizarea
altor forme farmaceutice nu mai este necesară uşurinţa de administrare pentru bolnavi care au dificultăţi la înghiţirea formelor
solide. Siropurile sunt amestecuri omogene care permit o dizolvare foarte exactă a substanţelor medicamentoase, ele se pot aplica
în diverse concentraţii asigurand o varietate de posologi şi adaptare a acesteia mai ales în medicaţia pediatrică.
Administrarea lor oferă cea mai mare absorţie şi biodisponibilitate. Siropurile antitusive au rolul de a creşte imunitatea la
nivelul căilor respiratorii, au acţiune antiinflamatoare, calmează tusea, ajută la drenarea secreţiilor cu mucus şi la o respiraţie mai
bună, ameliorează durerile în gat şi răguşeală. Dacă intensitatea tusei nu se ameliorează după câteva zile de tratament, nu
continuaţi tratamentul şi nici nu măriţi doza deoarece siropurile de tuse pot produce reacţii adverse grave. Tratamentul cu
substanţe expectorante este pur simptomatic. Alegerea expectorantului depinde de stadiul boli, tipul tusei, caracterul sputei şi
cunoaşterea procesului patologic. Mucoliticele, la nivelul secreţiei mucoasei, desfac diferite tipuri de legături responsabile pentru
agregarea macromoleculelor proteoglucidice care formează scheletul mucusului; are loc fluidificarea consecutivă şi o uşurare a
expectoraţiei. Concluzionând, există o serie de avantaje în favoarea folosirii terapiei natural cu siropuri:”
•sunt ușor de procurat;
•sunt relativ ieftine;
•sunt ușor de administrat;
•acoperă o plajă largă de patologii;
•sunt destinate atât uzului intern cât și extern.
Practic, în orice afecțiune poate interveni puterea tămăduitoare a plantelor pentru ameliorarea stării de sănătate.

BIBLIOGRAFIE
•Tehnică farmaceutică - Victor Stănescu Editura Medicală Bucureşti 1983
•Farmacologie - N.E. Cristea Editura Medicală 2006
•Agenda Medicală 2012
•Farmacopeea Romană - Ediţia a-X-a, Editura Medicală, Bucureşti 1993
•Memomed - Editura Universitară 2018
•Memomed - Editura Universitară 2018
•http://ro.medicine-cure.com/ovr1_kodipront.htp
•https://www.catena.ro/prospecte/prospect-bromhexin-t-x-50ml-tis
•http://m.sfatulmedicului.ro/medicamente/humex-tuse-neproductiva-sirop-pentru- copii_13059
•https://www.eumed.ro/product/tussamag-hustensaft-n.173532.html
•https://graduo.ro/proiecte/farmacie/siropuri-295710
•http://www.farmaciastejara.ro/robitussin-expectorant-solutie-orala
Vă mulțumesc!