Curs 5 CHIMIOTERAPICELE ANTIMICROBIENE

ANTIBIOTICELE

Sunt substanțe naturale produse de unele microorganisme sau obținute prin procese de semisinteză,
plecând de la compușii naturali.

Există și antibiotice de sinteză.

 Antibiotice şi chimioterapice (Anti = împotrivă, Bios = viață)

– Acţiune bacteriostatică (opresc dezvoltarea bacteriană)
– Acțiune bactericidă (omoară bacteriile)
– Toxicitate selective
 Provenienţă
– Biosinteză microbiană (antibiotice)
– Sinteză chimică (antibiotice chimioterapice)

CLASIFICAREA ANTIBIOTICELOR (DUPĂ MECANISMUL DE ACȚIUNE)

 Inhibitori ai sintezei peretelui celular:

– Peniciline
– Cefalosporine
– Glicopeptide
– Inhibitori de Beta-lactamaze
– Carbapeneme
– Polipeptide și Polimixine
 Inhibitori ai sintezei proteinelor
–Aminoglycosides
– Tetracycline
– Macrolide
– Chloramphenicol
– Lincosamide
– Oxazolidinone
– Streptogramine
 Inhibitori ai sintezei de AND
– Fluorochinolone
– Metronidazol
 Inhibitori ai sintezei de ARN
– Rifampicina
 Inhibitori ai sintezei de acid micolic
– Izoniazida
 Inhibitori ai sintezei de acid folic
– Sulfonamide
 – Trimetoprim

ANTIBIOTICE – CLASIFICARE DUPĂ MECANISMUL DE ACȚIUNE

 ANTIBIOTICE - CLASIFICARE

După structura chimică :

1. Antibiotice beta-lactamice: penicilinele,cefalosporinele,monobactamii și carbapenemele;

2. Aminoglicozide: gentamicina,streptomicina,neomicina,kanamicina etc;

3. Macrolide: antibacteriene (eritromicina) și antifungice (amfotericina B și nistatina);

4. Lincosamide: clindamicina, lincomicina;

5. Glicopeptide: vancomicina, teicoplanina;

6. Polipeptide: polimixinele,bacitracina;
CLASIFICAREA ANTIBIOTICELOR (DUPĂ STRUCTURA CHIMICĂ)
CHIMIOTERAPICELE DE SINTEZĂ

Sunt substanțe folosite în tratamentul infecțiilor provocate de microbi, virusuri și alte microorganisme.
Sunt obținute prin chimia de sinteză.

1.Sulfamidele și sulfonele;

2.Trimetoprimul;

3. Etambutolul, izoniazida;

4.Chinolonele, nitrofurantoina;

Toate grupele de mai sus sunt antibacteriene.

Altele sunt antifungice: ketoconazolalol, clotrimazolul și miconazolul.

Altele sunt antiprotozoare: metronidazolul.

ANTISEPTICELE ȘI DEZINFECTANTELE

Sunt substanțe potențial toxice, care se pot folosi numai pe suprafața organismului,pe piele și
mucoase.Au un efect relativ nespecific și distrug toate sursele de agenți patogeni.

-Antisepticele se utilizează numai pe suprafața organismului uman sau animal;

- Dezinfectantele sunt mai toxice și se utilizează numai pe suprafața obiectelor (instrumentarul

chirurgical);

ANTIBIOTICE BETA-LACTAMICE

Principalul reprezentant - Peniclina G sau benzilpenicilina.

-Benzilpenicilina este un antibiotic natural obținut din speciile de mucegai Penicillium notatum și
P.chrysogenum.

-Nucleul de bază este acidul 6-aminopenicilanic.

- Structura de bază a peniclinelor conține un nucleu tiazolidinic și unul beta- lactamic.

CLASIFICAREA ANTIBIOTICELOR BETA- LACTAMICE

I.Dibactami

1.1.Penicline (penami)

1.1.1.Benzilpenicilina și alte peniciline asemănătoare

1.1.2.Peniciline antistafilococice (izoxazolilpeniciline)

1.1.3.Peniciline cu spectru lărgit (aminopeniciline)

1.1.4.Peniciline antipseudomonas (carboxipeniciline,ureidopeniciline)

1.1.5.Peniciline active față de Enterobacteriaceae (amidinopeniciline)

1.2.Cefalosporine (cefeme), inclusiv compușii înrudiți – cefamicine, oxacefalosporine și carbacefeme

1.2.1.Cefalosporine de generația I

1.2.2.Cefalosporine de generația a-II-a

1.2.3.Cefalosporine de generația a-III-a

1.2.4.Cefalosporine de generația a-IV-a

1.3.Carbapenemi (imipenem și alții)

II.Monobactami (aztreonam și alții)

PENICILINE

Clasificarea penicilinelor după spectrul antibacterian:

1. Benzilpenicilina (penicilina G) și fenoximetilpenicilina (penicilina V)

– sunt antibiotice cu spectru relativ îngust: coci gram-pozitiv, coci gram- negativ, bacili gram-
pozitiv, actinomicete, treponeme și leptospire.
2. Peniciline antistafilococice

(meticilina, oxacilina, cloxacilina, dicloxacilina și flucloxacilina) – au un spectru similar cu al

benzilpenicilinei, în plus fiind active pe majoritatea tulpinilor de stafilococ (de regulă rezistente la
benzilpenicilină);
3. Peniciline cu spectru lărgit (ampicilina și amoxicilina) – sunt active pe germenii gram-pozitiv și cei
gram-negativ (inclusiv bacili gram-negativ);

4. Peniciline cu spectru lărgit active față de Ps.aeruginosa

(carbenicilina, ticarcilina și piperacilina) – sunt active pe mulți germeni microbieni, îndeosebi pe

unele tulpini de Pseudomonas;

5. Peniciline cu spectru îngust (mecilinamul) – active mai ales pe bacteriile din familia
Enterobacteriaceae;
 DIBACTAMI

PENAMI (PENICILINE)

1. PENICILINE BIOSINTETICE NATURALE

BENZILPENICILINA – PENICILINA G 400.000 UI
- acțiune rapidă 1.000.000 UI
5.000.000 UI
Spectru de acțiune: Coci G +; Coci G -; Bacili G +

FC: doar parenteral → c% plasmatică eficientă → difuzează bine în țesuturi (excepție lichid
cefalorahidian, ochi, seroase)

RA: alergice → șoc anafilactic

Adm: i.m. din 6 in 6 ore; i.v. in perfuzie

Observație: ! Cu ser fiziologic sau cu H2O distilată !!!

NU cu glucoză sau alte M in siring

PENICILINE

 eficiente, spectru larg, utilizate în tratamentul empiric al infecţiilor uşoare-moderate de tract

respirator.
 penicilinele cu spectru îngust (benzilpenicilina) sunt utilizate în infecţii specifice.
 variate forme de prezentare (orale/parenterale, copii/adulţi).
 ating rapid concentraţii terapeutice tisulare.
 rezistenţă bacteriană importantă (prin producere de beta-lactamaze şi prin modificarea PBP).
---absorbţia este influenţată de alimente. pot determina alergie la peniciline.

Indicații :

 infectiile cu germeni Gram pozitivi și Gram negativi, treponema palidum;

2. PENICILINE ANTISTAFILOCOCICE PENICILINE “M”

-METICILINA

-OXACILINA

-CLOXACILINA

-DICLOXACILINA

-NAFCILINA
 PENICILINEANTISTAFILOCOCICE

- peniciline derivate ale acidului 6-aminopenicilanic, active pe majoritatea tulpinilor de stafilococ;

-Se mai numesc peniciline de tip M pentru că primul reprezentant a fost meticilina.

1.Oxacilina

- avantaje faă de benzilpenicilină:

1. se poate administra i pe cale orală ;

2. rezistă la aciunea penicilinazelor secretate de germenii microbieni;

Indicații terapeutice:

- Pneumonii, bronhopneumonii, abcese pulmonare;

- Osteomielită;

- Endocardite;

- Furunculoză, plăgi infectate, infecii mixte.

Efecte adverse: tuburări digestive - greaă, vărsături i diaree. Uneori rezistenă încruciată cu alte peniciline
antistafilococice. Se impune prudenă la nou-născui, sugari i copii i în caz de suferine hepatice;

- Este contraindicată la gravide în primele 4 luni de sarcină;

- se poate administra pe cale orală sau pe cale parenterală (im sau iv);

- Dozele pe cale orală sunt de 250-500 mg la 6 ore la adult i 100-300 mg/kg/zi la copii,

2. Cloxacilina

-Are o absorbie digestivă mai bună i un efect mai puternic asupra germenilor penicilinazo-secretori;
Indicatii: în infecii stafilococice pulmonare, stafilococii cutanate, arsuri suprainfectate.

Efectele adverse: tulburări digestive, reacii alergice,suprainfecii cu ciuperci.

Contraindicatii: în caz de hipersensibilitate sau alergii la peniciline i cefalosporine, în caz de nefropatii,

hepatopatii i la nou-născui;

Administrare: pe cale orală i pe cale parenterală ( im).

3. AMPICILINE: PENICILINE “A”

-AMPICILINA

-AMOXICILINA
AMPICILINA –AMPICILINA

1.Ampicilina

- Se absoarbe foarte bine pe cale orală, însă absorbția este relativ lentă;

-Are o bună distribuție tisulară. Se elimină pe cale renală și biliară;

- Spectrul de acțiune este unul lărgit,ceea ce înseamnă că este activă pe cocii gram-pozitiv și gram-
negativ și pe bacilii gram-pozitiv și gram- negativ;

- Sunt sensibili streptococii beta-hemolitici de grup A, streptococul viridans, enterococul,

pneumococcul, gonococcul și meningococul.

- Este activă pe bacilul cărbunos, clostridii, Bordetella, Salmonella, Shigella, Brucella și Hemophillus
influenzae. Germenii gram-pozitivi sunt mai puțin sensibili în comparație cu benzilpenicilina.

-Ampicilina este activă și pe unele tulpini de Escherichia coli.

Ampicilina – indicații terapeutice:

- Infecții urinare acute cu colibacili, enterococ, proteus;

- Cistite, pielonefrite;

- Infecții intestinale, colecistite, angiocolite;

- Bronșite cronice, bronșiectazii;

-Abcese, flegmoane, furunculi, infecții chirurgicale, piodermii;

- Sterilizarea purtătorilor de bacili tifici în doze de 75-100 mg/kg/zi, timp de câteva săptămâni;

- Este relativ bine tolerată pe cale orală.

Efecte adverse : manifestări alergice, comune penicilinelor. Poate să producă suprainfecții cu candida;

Contraindicații: în infecțiile cu germeni rezistenți, la persoanele cu alergie la peniciline și la gravide în

primele 4 luni de sarcină;

Administrare: pe cale orală sau parenterală;

- Dozele la adult sunt de 2-6 g/zi pe cale orală și fracționate la 6 ore;

- La copii doza este de 100 mg/kg/zi;

-Ampicilina se poate asocia cu un inhibitor de beta-lactamază denumit sulbactam;

-Ampicilină + Sulbactam = Sultamicilina, pe cale im/iv;

- Proporțiile sunt : 250/500 mg,500/1000 mg și 1000/2000 mg sulbactam/ampicilină;

Amoxicilina :

-Are structura asemănătoare cu a ampicilinei;

- Se absoarbe foarte bine din tubul digestiv și realizează concentrații crescute în urină, fiind foarte
eficace în infecțiile urinare;

-Are spectrul de acțiune și indicațiile ampicilinei;

-Asocierea cu un inhibitor de beta-lactamază dă naștere la un compus cu proprietăți antibacteriene

marcate.

-Amoxicilina + Clavulanat de potasiu =Augmentin,Amoksiklav

-Amoxicilină 300 mg, 500 mg și 875 mg + Calvulanat de potasiu 75 mg, 125 mg și 125 mg /un cp;

- sirop 312 mg/5 ml; flacoane injectabile de 600 mg (500 mg+100 mg) și de 1200 mg (1000 mg +200 mg);

- Dozele se stabilesc în funcție de severitatea infecției. De obicei un comprimat de 375 mg (250 mg/125
mg) la fiecare 8 ore;

CEFALOSPORINE

 4 generaţii, diferite prin spectru de acţiune

 Generaţia I (cefalexin, cefazolin, cefadroxil)
– acţiune bună faţă de germenii Gram pozitivi,
– acţiune modestă faţă de germenii Gram negativi
 Generaţia a II-a (cefuroxim, cefprozil, cefaclor)
– spectru de acţiune pe germenii Gram pozitivi
– acţiune superioară pe germenii Gram negativi faţă de gen. I, dar mai scăzută faţă de gen. III
 Generaţia a III-a (cefotaxime, ceftibuten, ceftriaxon)
– acţiune slabă pe germenii Gram pozitivi
– active pe germenii Gram negative
 Generaţia a IV-a (cefepima)
– spectru de acţiune al gen. III extins, stabilitate faţă de hidroliza indusă de beta-lactamaze
– utilizate pentru infecţii nosocomiale