UNIVERSITATEA 

"DUNAREA DE JOS"
GALATI
FACULTATEA DE MEDICINA SI FARMACIE
Stagiul de Tehnologie Farmaceutica

SUPOZITOARE

Farmacisti rezidenti: Badescu Dan Mihai

                                     Cioaca Diana Maria
Coordonator rezidentiat: Prof.Univ.Hab.Dr. Olimpia Dumitru Buzia
Definitie 
Generalitati 

• Conform FR X, supozitoarele sunt preparate farmaceutice solide, care conţin doze unitare

din una sau mai multe substanţe  active, destinate administrării pe cale rectală sau vaginală
. FR X include sub denumirea de “supozitoare” atât formele farmaceutice solide pentru
aplicare rectală (supozitoare) cât şi pe cele cu aplicare vaginală (ovule) .
In Ph. Eur. si in suplimentul FR X din 2004, supozitoarele apar in diferite monografii: 
• → ,,Preparate rectale” - supozitoare = preparate unidoză solide, cu forma, volumul si
consistenta adaptate administrării rectale, in vederea obţinerii unui efect local sau sistemic.
• → ,,Preparate vaginale” - supozitoare vaginale, ovule = preparate unidoza solide, de forme
diferite, in general ovoide, cu volumul si consistenta adaptate administrării vaginale in
general pentru acţiune locala. Conţin una sau mai multe s.a. dispersate sau dizolvate intr-
o baza adecvata.
Formularea supozitoarelor
Din punct de vedere al compoziției calitative, supozitoarele conțin:

  Substanțe active      Baze de supozitoare

 responsabile de acțiunea    baza de supozitor este un
 terapeutică (ca în orice  formă  transportor al substanței active,
 farmaceutică).  Această acțiune  dar, prin proprietățile sale
 poate fi locală sau sistemică. intrinseci (punct de topire, grad
de lipofilie, comportament la
dizolvare ș.a.), baza de supozitor
contribuie în mod semnificativ la
modul în care substanța activă
este eliberată din aceste forme
farmaceutice după administrare.
Formularea supozitoarelor
  Conţinutul în substanțe active (API) este de 0,1 - 40%, în funcție de:
⦁    natura substanței active și doza uzuală;
⦁    efectul dorit;
⦁    calea de administrare.
  Cea mai mare parte a supozitorului este reprezentată de bază
               → dă forma supozitorului;
               → asigură eliberarea API
Caracteristicile bazelor de supozitoare:

⦁    să se dizolve sau să se topească după inserţie în cavitatea respectivă pentru eliberarea  rapidă şi integrală a
substanţelor active încorporate;
⦁    bazele lipofile să aibă p.t. sub 36-37°C (noaptea t corp = 36°C);
⦁    în timpul solidificării să aibă o contracţie de volum corespunzătoare, care să permită scoaterea din forme;
în caz contrar formele vor trebui gresate cu un lichid nemiscibil cu baza;
⦁    vâscozitate corespunzătoare a masei topite;
⦁    să fie stabile din punct de vedere fizic, chimic şi microbiologic, atât în  timpul  păstrării  ca materii prime,
precum şi după preparare;
⦁    să nu prezinte incompatibilităţi cu API sau alte substanțe asociate;
⦁    să prezinte inocuitate şi bună toleranţă pe mucoase;
⦁    să confere preparatelor o rezistenţă mecanică satisfăcătoare.
BAZELE DE SUPOZITOARE
⦁    Bazele de supozitoare se împart în următoarele clase:
• → lipofile/ liposolubile/ grase – alcătuite de obicei din gliceride ale
acizilor graşi superiori;
• → hidrofile/ hidrosolubile – ex: geluri de macromolecule și mase de
P.E.G.;
• → autoemulsionabile/ hidrodispersabile - formează după administrare
emulsii U/A și favorizează răspândirea API pe o suprafaţa mai mare,
crescând astfel biodisponibilitatea API.
BAZE LIPOFILE (LIPOSOLUBILE, GRASE)
• ⦁    trigliceride naturale (ex: untul de cacao)
• ⦁    derivaţi ai acestora modificaţi prin sinteză parţială (ex: uleiuri
vegetale hidrogenate, gliceride de semisinteză).
     Conditiile obligatorii pe care bazele lipofile trebuie să le
îndeplinească: 
• sa se topeasca la temperatura corpului => să aibă p.t. ≤ 37°C, pentru a
ceda API 
• să aibă stabilitate corespunzătoare (să nu râncezească).
 Untul de cacao

⦁    mult timp a fost singurul excipient

 pentru supozitoare;

⦁    se obţine prin presarea la cald a seminţelor decorticate şi torefiate (prăjite) de

Theobroma cacao;
⦁    din punct de vedere chimic conţine trigliceride ale acidului palmitic, stearic şi oleic –
palmitooleostearina 39% şi oleodistearina 27%;
⦁    se prezintă sub formă de bloc sau calup rectangular, de consistenţă dură, cu spărtură
ceroasă, alb- gălbui, cu miros plăcut şi gust dulceag;
⦁    trebuie să corespundă prevederilor din F.R.X: punct de topire (p.t.), indice de refracţie,
indice de aciditate, indice de iod, indice de saponificare.

Untul de cacao
AVANTAJE
• ⦁    duritate satisfăcătoare la temperatura camerei
ce asigură manipularea uşoară,
• ⦁    zona de ramolisment (interval între punctul de
topire și punctul de solidificare) destul de scurtă,
ceea ce permite prelucrarea uşoară,
• ⦁    p.t. apropiat de temperatura corpului asigură
fluidificarea şi eliberarea API (~ 35*C),
• ⦁    inert din punct de vedere fiziologic, uşor tolerat
de organism,
• ⦁    încorporează multe substanţe active cu care e
compatibil,
• ⦁    se pretează la cele 3 metode de preparare, dar în
prezent rezervat pentru modelarea manuală a
ovulelor.
DEZAVANTAJE
• La încălzire peste 35ºC, untul de cacao manifestă fenomenul de
supratopire. Pentru a se evita o expunere a bazei la temperaturi
care ar produce acest fenomen, topirea untului de cacao se face
pe baia de apă, iar temperatura bazei se controlează cu
termometrul pe parcursul preparării supozitoarelor
⦁    din cauza cantităţii mari de acid oleic, cu duble legături,
conservarea este dificilă, deoarece in prezenta aerului si a luminii
acesta rancezeste lent, devine alb si isi modifica gustul si mirosul
⦁    untul de cacao nu poate încorpora soluţii apoase, neavând
capacitate de emulsionare, necesitand agenţi de emulsionare
(lanolina)
⦁    își poate micşora punctul de topire, rezultând supozitoare moi,
prin asociere cu diverse substanţe solubile: cloralhidrat, fenol,
camfor. Pentru mărirea p.t. se adaugă ceară, cetaceu, alcool cetilic.
⦁    preţ ridicat.
De aceea a fost înlocuit cu produse de semisinteză
Inlocuitorii untului de cacao
Înlocuitorii untului de cacao:
• Se folosesc
- uleiuri vegetale hidrogenate
- gliceride de semisinteză/sinteză
      ⦁    Uleiurile hidrogenate
⦁    se obţin din uleiurile naturale, dirijând gradul de hidrogenare pentru a rezulta produse de consistenţă
ceroasă, cu p.t. 33-37ºC.
⦁    prezintă, în mare, avantajele untului de cacao, având o sensibilitate mai mică la oxidare, fiind
eliminate dublele legături ale acidului oleic.
⦁    nu au capacitate de emulsionare a apei.
Exemple: uleiul de arahide hidrogenat, uleiul de sâmburi de palmier fracţionat și hidrogenat, ulei de
semințe de bumbac hidrogenat.
     ⦁    Gliceridele de semisinteză
⦁    sunt amestecuri de trigliceride ale acizilor graşi saturaţi, cu 12-18 atomi de carbon (chiar 10-18 atomi
de carbon) + proporţii variabile de mono şi digliceride ale acizilor graşi
⦁    sunt cunoscute sub denumirea de Adeps solidus
Avantajele gliceridelor de semisinteza:
• ⦁    compoziție bine cunoscută și fixă, ceea ce conduce la proprietăți constante; compoziția
poate fi dirijată astfel încât să se obțină produse cu proprietăți dorite: p.t., rezistența
mecanică, reactivitate chimică scăzută
• ⦁    conținând acizi graşi saturaţi, nu sunt sensibile la oxidare; sunt conservabile pe o perioadă
de mai mulţi ani, chiar la temperatură ambientală ridicată
• ⦁    posedă proprietăți emulsive
• ⦁    au coeficient de contracție la răcire corespunzător
• ⦁    cele care au p.t. scăzut se folosesc pentru supozitoare cu acţiune locală, iar cele cu p.t.
ridicat se utilizează pentru încorporarea substanţelor care micşorează p.t. al excipientului (ex:
cloralhidrat) sau supozitoare produse pentru ţările calde
• ⦁    anumite sorturi se folosesc pentru încorporarea unor cantităţi mari de pulberi.
BAZE HIDROSOLUBILE

• Se prezintă ca geluri de macromolecule naturale (gelatină, agar-agar, alginat de sodiu) sau ca mase de
excipienți de sinteză (polietilenglicoli).
• Au consistenţă solidă la temperatura camerei, iar după administrare se dizolvă în fluidele biologice din
cavitatea în care se introduce. Bazele hidrosolubile încorporează un număr mare de API, când se urmărește
o acţiune locală sau, uneori, pentru o absorbţie lentă.

      ⦁    Geluri de macromolecule – la t° camerei au consistenţă solidă. Exemple:

⦁    masa gelatinoasă,
⦁    glicerogelul de agar-agar 3% (mai puțin folosit)
⦁    glicerogelul de stearat de sodiu = masă de glicerină cu stearină = supozitoare cu glicerină
       ⦁    Mase de PEG-uri
  
Geluri de macromolecule:
Masa gelatinoasa
• Este bază hidrofilă cea mai folosită la prepararea ovulelor în receptură prin metoda de topire și turnare.
• ⦁    compoziţia din F.R. X: gelatină (2g) + glicerină (10g) + apă (4g)
• ⦁    baza reprezintă o soluție solidificată de gelatină în apă distilată, prezentându-se sub forma unei mase de
consistență mai mult sau mai puțin elastică (în funcție de proporția de glicerină din compoziție).
• ⦁    masa gelatinoasă conține glicerină în proporție mare, iar aceasta fiind higroscopică favorizează creşterea
secreţiei vaginale cu dizolvarea masei şi eliberarea API care acţionează local.
• ⦁    glicerina poate fi înlocuită parţial sau total cu propilenglicol sau soluţie sorbitol pentru a evita hipertonia sau
pentru a mări solubilitatea unor API.
• Masa gelatinoasă ridică probleme de conservare!
• ⦁    prezintă şi unele incompatibilităţi cu substanţe care modifică structura de gel coagulând gelatina (taninuri,
sărurile solubile de metale grele, acizii sau bazele tari)
• ⦁    datorită conservării dificile nu se prepară supozitoare cu masă gelatinoasă în industrie, ci numai în farmacie,
acestea având un termen de valabilitate limitat.
Masa de glicerina cu stearina – glicerogel de
stearat de sodiu 
• Supozitoarele de glicerină reprezintă o soluţie concentrată de stearat de sodiu, care prin răcire gelifică. În interstiţiile
structurii de gel este inclusă glicerina.
• Nu se prea utilizează ca bază de supozitor, ci ca atare, pentru acțiunea laxativă. Responsabili de acțiunea terapeutică
sunt glicerolul și stearatul de sodiu, ce rezultă din reacţia dintre acidul stearic şi carbonatul de sodiu anhidru, la cald, în
mediu glicerinat. Glicerina este higroscopică şi săpunul de sodiu are acţiune iritantă şi intensifică acţiunea glicerinei.
• ⦁    aceste supozitoare se pot obține şi direct prin dizolvarea stearatului de sodiu în proporție de 10-30% la cald în
glicerină și apoi turnarea în forme;
• ⦁    se pot prepara în farmacie după formula prevăzută de F.R.X, dar sunt fabricate și în industrie, atât pentru copii, cât
şi pentru adulţi, diferind prin greutate: 1,5g/copii sau 2,5g/adulți.
• ⦁    conservarea ridică probleme, deoarece absorb umiditate, de aceea, după preparare, fiecare supozitor se înveleşte în
staniol şi se introduce în parafină topită;
• ⦁    supozitoarele trebuie să fie translucide, incolore, dacă sunt opalescente sau moi înseamnă că saponificarea nu este
completă;
 Masele de polietilenglicoli

⦁    masele de PEG-uri sunt combinaţii de sorturi cu greutăţi moleculare

diferite, îmbinându-se avantajele celor cu greutate moleculară mică
(lichide) cu avantajele celor cu greutate moleculară mare (solide)
⦁    asocierea unui P.E.G. solid cu un P.E.G. fluid conduce la o
consistenţă corespunzătoare și o conservare mai bună
 Avantajele P.E.G-urilor
• ⦁    sunt lipsite de toxicitate
• ⦁    pot încorpora apă în anumite proporţii, fără a-şi modifica consistenţa; pot încorpora grăsimi/
hidrocarburi în anumite limite sub formă de pseudoemulsii
• ⦁    nu au tendinţa de a se scurge din cavitatea în care au fost introduse,
• ⦁    datorită capacităţii osmotice produc o creştere în volum a lichidului de la locul de administrare:
• → avantaj: se mărește cantitatea de lichid în care supozitorul se dizolvă,
• → dezavantaj: producând o senzaţie de jenă, supozitorul se poate elimina înainte de dizolvarea
completă
• ⦁    sunt sterilizabili
• ⦁    nu sunt invadaţi de către microorganisme (proprietăţi antimicrobiene intrinseci)
• ⦁    încorporează un număr mare de subst. active, pe unele dizolvându-le
Dezavantajele PEG-urilor

• ⦁    senzaţie de jenă, datorită capacităţii osmotice mari → se recomandă scufundarea lor în apă
înainte de administrare, sau acoperirea cu un strat din materiale grase: alcool cetilic sau stearilic, sau
se pot adăuga anestezice
• ⦁    se administrează cu prudenţă pe mucoasa inflamată
• ⦁    conservarea limitată - absorb apa în mediu umed
• - în atmosferă uscată se pot întări, dacă au apă în compoziţie
• ⦁    la prepararea supozitoarelor, dacă răcirea este bruscă, se pot produce fisuri în masa supozitoarelor
• ⦁    sunt incompatibili cu unele API sau adjuvanţi din cauza impurităţilor din compoziţie (resturi de
oxid de etilen sau peroxizi), de aceea trebuie să aibă o puritate avansată (ex: ac. tanic, ihtiol,
benzocaina, ac salicilic, sulfamide, unii conservanţi, precum sărurile cuaternare de amoniu).
EXCIPIENTI CU ROL
SECUNDAR/ADJUVANTI
Calitatea bazelor pentru supozitoare este îmbunătăţită cu ajutorul excipienților cu
rol secundar/adjuvanți:
• ⦁    agenţi de mărire a vâscozităţii/ agenți dispersanți: dioxid de siliciu coloidal =
Aerosil, stearat de aluminiu, stearat de magneziu, bentonită.
• ⦁    substanţe care măresc punctul de topire: ceară, colesterol, alcool cetilic, acid
stearic.
• ⦁    substanţe care scad punctul de topire: uleiuri vegetale.
• ⦁    emulgatori: lecitină, gliceril monostearat, propilenglicol monostearat,
polisorbat 60, 80 = Tween-uri
• ⦁    agenţi conservanți: substanțe antimicrobiene, antifungice pentru gelurile de
macromolecule.
 PREPARAREA SUPOZITOARELOR

• ⦁    Modelarea manuală – în farmacie

• ⦁    Presarea – în farmacie
• ⦁    Topirea şi turnarea în forme - în farmacie și industrie.

• F.R. X prevede ca masa finală a supozitoarelor rectale să fie cuprinsă între 1 - 2 g

pentru copii și 2 - 3 g pentru adulţi, iar masa finală a supozitoarelor vaginale să fie
între 2 - 4 g (grăsimi semisintetice sau unt de cacao) și 5-12 g (masa gelatinoasă).
 Modelarea manuala
Modelarea manuală – se pretează numai pentru ovule, utilizând numai
baze lipofile (unt de cacao) și numai în farmacie.
Cantitatea de bază se alege în funcție de natura şi doza de API/ovul și
de masa finală a supozitoarelor indicată de F.R. X.

Avantaje:
⦁    nu necesită aparatură specială
⦁    în procesul de obţinere nu intervine căldura care
poate descompune anumite substanţe active
⦁    se aplică la obţinerea unui număr mic de ovule, în
farmacie.
Dezavantaje:
⦁    lipsa de igienă, durata mare de lucru
⦁    neuniformitatea ovulelor în ceea ce priveşte
forma și mărimea, precum și omogenitatea masei
Presarea în forme
    Utilizează ca baze untul de cacao şi grăsimile semisintetice.
    Constă în aducerea masei plastice obţinute prin modelare manuală  într-o presă pentru
formarea magdaleonului, urmată de divizarea şi formarea supozitoarelor. Prin presare se poate
obține doar magdaleonul sau direct supozitoarele, dacă presa este prevăzută la capăt cu o
matriţă de forma supozitoarelor.
    Dezavantaje
• ⦁    se poate include aer în amestec şi în timp apar procese de oxidare;
• ⦁    poate fi inclusa doar o cantitate mică de lichid, pt ca la presare lichidul este scos din
amestec;
• ⦁    datorită presiunii, masa se înmoaie şi este necesar ca masa şi presa să fie răcite în
prealabil;
Topirea si turnarea în
forme 
In industrie:
Topirea și turnarea în forme se poate aplica pentru orice tip de bază.
Amestecul topit este turnat în alveole de plastomer sau aluminiu, care, după
răcire, sunt apoi închise prin termosudare.

În cadrul unei serii de producție trebuie să se asigure că substanța activă este

uniform distribuită în serie și că, atât substanța activă, cât și baza de supozitor
nu sunt afectate de procesul de producție.

Controlul atent al temperaturii este deosebit de important pe toată durata

fabricării, deoarece temperatura poate afecta structura fizică finală a
supozitorului, poate grăbi oxidarea bazei de supozitor sau conduce la
degradarea substanței active.
Topirea si turnarea în forme 
În farmacie:
Constă în turnarea dispersiei de API şi bază fluidificată la cald, în forme corespunzătoare şi
răcirea supozitoarelor. Formele trebuie unse în prealabil cu un lichid nemiscibil cu baza de
supozitor.
Trebuie cunoscută capacitatea formelor şi valoarea factorului de dislocuire (f) = cantitatea de
bază dislocuită de 1 g de API dispersată sau raportul între densitatea bazei și densitatea API.
• Cantitatea de bază care se utilizează se calculează conform formulei:
               M=F–(fxs)
• M = cantitatea de bază pentru numărul de supozitoare de preparat;
• F = capacitatea matriţelor (grame);
• f = factorul de dislocuire al API se ia din tabele în funcţie de natura bazei folosite
• s = cantitatea, în grame, de API prescrisă pentru numărul de supozitoare indicat
CONTROLUL CALITATII SUPOZITOARELOR
    Ph.Eur. ed. curentă, cap. Preparate Controlul chimic include:
rectale (Rectal preparations sin. 1. Identificarea substanţelor active
Rectalia) – prevede următoarele teste
2. Dozarea s.a. și eventual a unor excipienţi sau
de control al calității pentru supozitoare:
substante auxiliare
• ⦁    uniformitatea unităților dozate,
3. Determinarea vitezei de cedare in vitro a s.a. din
• ⦁    uniformitatea conținutului, supozitor
• ⦁    uniformitatea masei,
• ⦁    dizolvare și dezagregare.
    F.R. X (monogr. Suppositoria)
prevede determinarea: aspectului;
comportamentului la topire sau
dizolvare; dozarea.
SUPOZITOARE RECTALE
Reprezintă una dintre cele mai vechi forme farmaceutice. Au fost folosite mult timp numai pentru acţiunea locală; în prezent
sunt folosite şi pentru acţiunea generală, calea rectală fiind o cale la fel de importantă ca şi cea orală sau parenterală.

   Pentru acţiunea locală => sunt folosite în principal pentru reducerea durerii şi stării de iritare provocată de hemoroizi,
pentru acțiunea laxativă sau pentru combaterea infecţiilor locale.
Conţin substanţe:
⦁    antiseptice locale: rezorcinol, iod, albastru de metilen, sulfat de zinc
⦁    antibiotice: tetraciclină, neomicină
⦁    vasoconstrictoare: epinefrină, fenilefrină
⦁    antiinflamatoare locale: mesalazina
⦁    agenţi de calmare şi protecţie: vitamina A, E
⦁    laxative: stearat de sodiu (supozitoare cu glicerol), bisacodil.
SUPOZITOARE
RECTALE
       Pentru acţiunea sistemică → se pot administra:
⦁    antiinflamatoare: ketoprofen, indometacin, diclofenac
sodic, nimesulid, meloxicam, ibuprofen, fenilbutazona
⦁    analgezice-antipiretice: paracetamol, metamizol,
tramadol
⦁    spasmolitice: bromura de butilscopolamoniu
⦁    sedative, tranchilizante: prometazina
⦁    antiemetice: proclorperazina, prometazina
⦁    antiastmatice: aminofilina
SUPOZITOARE VAGINALE

Conform informațiilor din F.R.X, supozitoarele care se administrează

pe cale vaginală se numesc „supozitoare vaginale” sau „ovule”; au
formă sferică (globule) sau ovoidală (ovule).
Conțin una sau mai multe substanțe active dispersate sau dizolvate
într-o bază adecvată, care se poate dizolva sau dispersa în apă sau
care se poate topi la temperatura corpului.
 SUPOZITOARE VAGINALE
Principalele substanţe medicamentoase utilizate în terapia afecţiunilor vaginale sunt:
             ⦁    Antimicrobiene:
• -antiseptice: acid boric, borax, cloramină, iod, permanganat de potasiu, clorură de benzalconiu,
clorhexidină, azotat de argint, sulfat de zinc, 
• -antibiotice: cloramfenicol, gentamicina, kanamicina, streptomicina, neomicina, polimixina B, ,
tetracicline, clindamicina.
• -antifungice: nistatin, clotrimazol, econazol, ketoconazol, fenticonazol, iconazol, ciclopirox
olamina, terbinafin.
              ⦁    Antiinflamatoare: 
              ⦁    Analogi sintetici de prostaglandine: PGE1: misoprostol, PGE2: dinoprostonă.
              ⦁    Spermicide: acid boric, acid lactic, acid citric, acid ascorbic
              ⦁    Hormoni: estrona, estriol, progesteron, norgestrel.
              ⦁    Antifibrinolitice: acidul tranexamic (pentru reducerea sângerării postpartum)
               ⦁    Vitamine: A, D2 , E, F.
BIBLIOGRAFIE
•⦁    Lupuleasa D, Popovici Iuliana, Tehnologie Farmaceutica,
vol II, Ed. Polirom, Iasi, 2017.
•⦁    Lupuleasa D., Belu Ionela, Șaramet G., Mănescu Oana,
Îndreptar practic pentru prepararea medicamentelor, Volumul
III, Editura Medicală Universitară Craiova, 2005.
•⦁    *** Farmacopeea Română, ed. a X-a, Ed. Medicală, 1993.
•⦁    *** Suplimentul 2004 al Farmacopeei Române, ed. a X-a,
Ed. Medicală, 2004.
•⦁    *** European Pharmacopeia 10.0., 10th ed.; Council of
Europe: Strasbourg, France, 2019; ISBN 978-92-871- 8912-7.
•⦁    *** European Pharmacopeia 8.0., 8th ed.; Council of
Europe: Strasbourg, France, 2013.
VA MULTUMESC
PENTRU ATENTIE!