FACULTATEA DE MEDICINA SI

FARMACIE GALATI

ELECTROCARDIOGRAMA
ELECTROCARDIOGRAMA
La nivelul fibrei musculare cardiace
se poate pune în evidenţă o
activitate electrică (depolarizare -
repolarizare).
Această activitatea este consecinţa
activării muşchiului cardiac de către
stimulii porniţi din sistemul excito-
conductor al inimii şi este cauza
activităţii contractile cardiace.
Fenomenele electrice de la nivelul
miocardului produc un câmp electric
care poate fi captat cu ajutorul unor
electrozi.
Aceşti electrozi transformă diferenţa
de potenţial electric generată de
câmp în curent electric, a cărui
intensitate poate fi măsurată şi
poate fi reprezentată grafic în timp
(ELECTROCARDIOGRAMA).
ECG inregistreaza diferenta de
potential dintre zonele active si cele
in repaus de la nivelul inimii.
Celula cardiaca depolarizata sau
repolarizata, poate fi privita ca un
dipol – două sarcini electrice egale
şi de semn contrar (+ şi -), separate
de o distanţă mică.
Daca plasam o sarcina elementara
in celula, asupra ei se exercita o
forta electromotoare, care se
reprezinta vectorial.
O diferenţă de potenţial între zona
depolarizată şi cea repolarizată
creează o FORŢA care se
deplasează şi se reprezintă ca un
vector, caracterizat de un punct de
orgine, direcţie, sens si marime.
Fiind expresia grafică a unor forţe, vectorii se pot
însuma:
1.doi vectori cu aceeasi origine, de sens contrar şi de
mărimi diferite se însumează algebric: se scade vectorul
mai mic din cel mai mare, rezultanta având sensul
vectorului mai mare
2.doi vectori cu aceeasi origine, de marime egala, dar
de sens opus, prin însumare se anulează, rezultanta
fiind zero .
3.doi vectori cu punct de origine comun, dar cu direcţii si
marimi diferite, se însumează după regula
paralelogramului forţelor, construit prin ducerea unor
paralele la vectori, din capetele lor. Diagonala
paralelogramului astfel format, reprezinta rezultanta R.
Inima contine fibre musculare orientate în
toate sensurile, cu pereţi de grosime si
demensiune inegala. Depolarizarea si
repolarizarea cardiaca va genera o
multitudine de vectori care, insumati vor
genera vectori rezultanti care vor fi exploraţi
prin ECG.
Pentru a putea inregistra diferentele
de potential trebuie sa tinem cont
de conventiile Einthoven.
-prima conventie : inima se afla in
centrul unui triunghi echilateral cu
unghiurile la nivelul umarului drept,
umarului stang si regiunii inghinala
stanga.
- a doua conventie : corpul este un
volum conductor omogen
Derivatia este raportul spatial dintre
doua puncte in care se plaseaza
electrozii, in campul electric al inimii.
Tipurile de înregistrare după plasarea
electrozilor:
a) bipolară: ambii electrozi sunt
exploratori fiind plasaţi în câmpul
electric al inimii;
b) unipolară: un electrod este
explorator fiind plasat în câmpul electric
iar celălalt în planul de potenţial 0.
Derivatiile standard (bipolare) ale
membrelor (I, II, III) culeg
activitatea electrica a inimii in plan
FRONTAL si au fost introduse in
practica de Einthoven.
Explorează activitatea electrică a cordului în
plan frontal, din două puncte situate la
egală distanţă faţă de cord, un electrod
legându-se la polul negativ, celălalt la polul
pozitiv .
Pozitia electrozilori exploratori este : braţul
drept (Right), braţul stâng (Left) şi piciorul
stâng(Foot).
Al treilea electrod este folosit pentru
impamantare (elimina artefactele electrice
de la nervi, muschi si piele).
Legile lui Kirchhoff exprimă modul de conservare a
energiei electrice într-un circuit electric. Ochiul de rețea
este linia poligonală închisă formată din 3 sau mai multe
laturi de rețea.
A doua lege a lui Kirchhoff se referă la ochiuri de rețea și
afirmă:de-a lungul conturului unui ochi de rețea, suma
algebrica a tensiunilor electromotoare ale surselor este
egală cu suma algebrică a produselor dintre intensitatea
curenților și rezistența totală de pe fiecare latură.
Ea se poate reformula astfel: suma algebrică a
tensiunilor (electromotoare și pe elemente rezistive)
dintr-un ochi de rețea este egală cu 0.
D I + D II + D III = 0 dacă toate trei derivaţiile ar fi
considerate în acelaşi sens.
Einthoven a inversat polaritatea in D II, legând mâna
dreaptă la polul negativ al galvanometrului şi gamba
stângă la polul pozitiv.
Ecuatia devine astfel:

D II = D I + D III

Axul derivaţiei bipolare este o linie imaginară care

uneşte cei doi electrozi exploratori.
Cele trei axe delimitează un triunghi echilateral
(triunghiul Einthoven) – în centrul căruia se gaseste
inima.
Fiecare latură a triunghiurilor are o jumătate negativă şi
una pozitivă, în legătură cu sensul polarităţii derivaţiei
respective.
Derivatia I ( D I) – are un electrod
pozitiv(+) la mana stanga( Left ) si
unul negativ(-) la mana dreapta
(Right).
Derivatia II ( D II) – are un electrod
negativ(-) la mana dreapta (Right) si
un electrod pozitiv(+) la piciorul
stang ( Foot ).
Derivatia III ( DIII) – are un electrod
negativ(-) la mana stanga (Left ) si
un electrod pozitiv(+) la piciorul
stang (Foot ).
Proiectia unui vector pe DII este
suma algebrica a proiectiilor
aceluias vector pe DI si DIII.
D II = DI + DIII
DI D II D III
Derivaţiile unipolare ale membrelor (aVR, aVL, aVF) culeg
activitatea electrica a inimii in plan FRONTAL si au fost
introduse de Goldberger.
Au un singur electrod explorator,cel de-al 2-lea fiind
indiferent.
Electrodul explorator se leagă intotdeauna la borna
pozitivă a galvanometrului in timp ce electrodul indiferent
se leagă la borna negativă si este plasat la distanţă faţă de
cord, cât mai la periferia câmpului electric.
Electrodul explorator este plasat pe rând pe braţul drept
(R), pe bratul stâng (L) şi pe piciorul stâng (F); Electrodul
indiferent este plasat in borna centrala, unde potenţialul
electric este apropiat de zero. Orice derivaţie unipolară care
utilizează borna centrală pentru electrodul indiferent este
notată cu “V”.Deci, derivatiile unipolare ale membrelor sunt:
VR, VL, VF.
Wilson a construit borna centrala prin unirea într-un punct
comun, a conductorilor celor trei puncte de explorare R, L, şi F,
pe care l-a legat la polul negativ al galvanometrului.

Goldberger a propus eliminarea legăturii dintre electrodul

indiferent şi membrul a cărui derivaţie unipolară o înregistrăm.
Deoarece derivatiile unipolare ale membrelor sunt amplificate
(potentialele culese sunt prea mici), denumirea prescurtata a
acestor derivatii include litera a (augmentat).

Prin urmare, cele 3 derivatii unipolare ale membrelor sunt: aVR

(derivatie amplificata cu borna centrala a bratului drept), aVL
(derivatie amplificata cu borna centrala a bratului stang) si aVF
(derivatie amplificata cu borna centrala a piciorului).

Axul sau linia derivaţiei unipolare este o linie imaginară care

uneşte electrodul explorator cu centrul electric cardiac,
reprezentând bisectoarele unghiurilor triunghiului echilateral
Einthoven. Fiecare linie de derivaţie are o polaritate pozitivă - care
este aproape de electrodul explorator şi o jumătate negativă – la
distanţă de electrodul explorator.
aVR – electrodul (+) e plasat pe
braţul drept
aVL – electrodul (+) e plasat pe
braţul stang
aVF – electrodul (+) e plasat pe
piciorul stang
Electrodul negativ este reprezentat
de borna centrală Wilson.
Activitatea electrica este
reprezentata vectorial, originea
oricarui vector cardiac fiind in zona
negativa a cordului.

Sensul de propagare al vectorilor

cardiaci este de la minus la plus.
Axul derivatiei are un sens :

- pozitiv-- proiectia unui vector

orientata in acest sens apare ca o
unda pozitiva pe ECG

- negativ-- proiectia unui vector

orientata in acest sens apare ca o
unda negativa pe ECG
Daca vectorul este paralel cu axul derivatiei,
unda are amplitudine maxima.
Daca vectorul este oblic fata de axul
derivatiei, unda are amplitudine mai mica
decat cea din situatia prezentata anterior.
Daca vectorul este perpendicular pe axul
derivatiei, nu se inregistreaza nici o
deflexiune sau suma undelor formate
(pozitiva si negativa ) este zero(complex
echidifazic).
Reprezentarea grafica a derivatiilor
standard si a derivatiilor unipolare
ale membrelor se realizeaza cu
ajutorul triunghiului Einthoven ori in
sistemul triaxial ( Bayley ) sau
hexaxial(Sodi Pallares Cabrerra).
 DI

D III D II
Sistemul triaxial pentru derivatiile
standard se realizeaza prin translatia
laturilor triunghiului Einthoven pana se
intersecteaza toate intr-un punct
central. Axele formeaza intre ele un
unghi de 60 grade.
In cazul derivatiilor unipolare ale
membrelor, axele sunt decalate cu 30
grade fata de derivatiile standard.
Sistemul hexaxial se formeaza
prin reunirea in sistem triaxial ale
axelor derivatiilor standard si
unipolare ale membrelor.

In cele doua sisteme, vectorii

cardiaci exploreaza activitatea inimii
in plan frontal si au originea in
centrul electric (centrul triunghiului
echilateral ).
Pereţii inimii sunt “văzuţi” de diferitele
derivaţii ale membrelor astfel:
-Peretele lateral al VS:
derivaţiile DI, aVL;
Peretele inferior:
derivaţiile DII, DIII
şi aVF;
-Faţa endocavitară
a inimii: derivaţia aVR;
-NOTĂ: Peretele posterior al inimii nu
este explorat în mod direct.
Derivatiile unipolare precordiale
WILSON (toracice) (V1,V2, V3, V4,
V5, V6 ) inregistreaza vectorii in plan
ORIZONTAL.
Electrodul explorator se plaseaza în
puncte precise ale regiunii precordiale
şi se leaga la borna pozitivă a
galvanometrului.
Electrodul indiferent este legat la
borna centrala si se pune la polul
 MC = linia medioclaviculara
Borna
AA= linia axilara anterioara
central
AM= linia axilara medie
terminala
SP IV= spatial IV intercostal
SP V= spatial V intercostal
Linia
medioclaviculara

Linia
axilara medie
Electrodul negativ este la borna centrala
Wilson iar electrodul pozitiv se plaseaza astfel

-V1 - spaţiul IV intercostal drept parasternal;

-V2 - spaţiul IV intercostal stâng parasternal;
-V3 - la jumătatea distanţei dintreV2 şi V4;
-V4 - spaţiul V intercostal stâng, pe linia
medioclaviculară (apexul);
-V5 - spaţiul V intercostal stâng, pe linia
axilară anterioară;
-V6 - spaţiul V intercostal pe linia axilară
mijlocie.
UNGHIUL
STERNAL
( LOUIS)

DERIVATIILE
PRECORDIALE
Drept Stang
Pereţii inimii sunt “văzuţi” de către
derivaţiile precordiale astfel:
-Peretele anterior al inimii:derivaţiile
V1 si V2;
-Septul interventricular:derivaţia V3;
-Apexul: derivaţia V4;
-Peretele lateral al VS: derivaţiile
V5,V6.
Morfologia undelor din derivatiile
precordiale nu poate fi explicata
prin vectorii din plan frontal ai inimii,
deoarece in acest caz este vorba
de vectori spatiali.
Morfologia traseului ECG
Traseul ECG al fiecarui ciclu
cardiac este format din unde,
intervale, segmente si linie
izoelectrica :
- unde: P, Q, R, S, T şi U (deflexiuni
pozitive sau negative).
- segmente: porţiunile cuprinse între
unde.
- intervale: includ segmente şi unde.
Undele (deflexiunile) sunt pozitive
daca sunt situate peste linia
izoelectrica si negative daca sunt
localizate sub linia izoelectrica TP.

Traseul ECG este înregistrat în

condiţii standard, cu viteza de 25
mm/s, amplitudinea:1mm=0,1mV şi
durata:1mm=0.04 s.
 Componentele EKG

Viteza hartiei
25 mm/sec

Punctul J

Axa 1 patrat mic 1mm= 0,1mV Axa 1 patrat mic 1mm= 0,04sec
1 patrat mare 5mm= 0,5mV 1 patrat mare 5mm= 0,2sec
verticala orizontala
2 patrate mari 10mm= 1mV 5 patrate mari 25mm= 1sec
Exista conventii in ceea ce priveste
notarea undelor traseului ECG :
1. unda Q este prima unda
negativa a complexului QRS, care
este urmata de o unda pozitiva.
Daca are o amplitudine mai mare
de 0,3mV se considera ca
reprezinta necroza tisulara din
infarctul miocardic.
2. Oricare unda pozitiva a
complexului ORS se noteaza cu litera
R, indiferent ce reprezinta ea la nivelul
inimii.Daca exista doua unde pozitive,
prima se noteaza cu R iar a doua cu Rʹ
3. Unda S reprezinta unda negativa a
complexului ORS, care survine dupa
o unda pozitiva. Daca exista o singura
unda negativa in complexul QRS,
atunci ea se noteaza QS.
Unda P
Unda P = depolarizarea ambelor atrii
Defineşte ritmul sinusal;
-Aspect: rotunjită şi uniformă;
-Sens:
-pozitivă în majoritatea derivaţiilor,
-negativă în aVR;
-pozitivă, negativa sau difazică
(+, -) în V1,V2;
-Durată 0.08-0.10 sec;
-Amplitudine < 0.25 mV;
Depolarizarea atrială - porneste din nodulul sinusal.
Atriul drept se depolarizeaza primul, înaintea atriului
stâng, cu 0,02 sec;
Vectorul va fi orientat de la dreapta la stânga, de sus în
jos şi dinapoi – înainte.
Atriul stang se depolarizeaza dupa 0,02 sec
Vectorul este orientat aproape orizontal de la dreapta la
stânga şi dinainte înapoi.
Vectorul rezultant al depolarizarii atriale este
diagonala paralelogramului format din aceşti vectori şi
este orientat de la dreapta la stânga şi de sus în jos
Pe ECG, depolarizarea atriala este reprezentata de
unda P, pozitivă si rotunjită, în care prima jumătate
(panta ascendenta) este dată de depolarizarea atriului
drept, iar cea de a doua jumătate (panta descendenta),
de depolarizarea atriului stâng
Depolarizarea atriala se propaga de la endocard spre
epicard.
Repolarizarea atriala incepe din acelasi loc de unde a
inceput si depolarizarea, (adica de la endocard care se
va pozitiva) si se propaga spre epicard (este inca
negative).

Unda Ta
Reprezinta repolarizarea atriala. Este o unda
mica, negativa, ce este localizata sub complexul
QRS si de aceea nu se observa pe traseul EKG.
Se observa in infarctul atrial si bloc AV gr III.
Complexul QRS

Durată: 0,08 şi 0,10 sec;

- Amplitudine: 1-1,5 mV(10-15mm):
- amplitudinea minimă este :
- 0,5 mV în DI, DII, DIII;
-1 mV în derivaţiile
precordiale.
Prima zonă activată a muşchiului
ventricular este septul interventricular,
cu vectorul rezultant de la stânga spre
dreapta şi de jos în sus - unda Q.
Urmează activarea: apexului şi pereţilor
ventriculari laterali, dinspre endocard spre
epicard, cu vectorul rezultant de la dreapta
la stânga şi de sus în jos - unda R.
Ultimele zone depolarizate sunt bazele
ventriculilor, care sunt activate de jos în
sus şi spre dreapta - unda S.
Depolarizarea ventriculului drept si a celei mai mari parti din
ventriculul stang se face de la endocard la epicard, cu vectori
orientati:
-de la stânga la dreapta şi de sus în jos pentru ventriculul drept
- de sus în jos şi de la dreapta la stânga pentru ventriculul stâng

Vectorul mediu rezultant al depolarizarii ventriculare este orientat

de la dreapta la stânga şi de sus în jos. Depolarizarea ventriculară
este reprezentată pe ECG de complexul QRS.
Unda Q
Este o unda subţire, ascuţită şi
negativă.
Durata = 0,04 sec.
Amplitudine < ¼ din amplitudinea undei
R(DIII, aVF, V5-V6), absentă în V1-V4
Patologic: Q îngroşata, cu amplitudinea
>¼R
Sugerează necroză miocardică (IMA).
Unda R
1. Este o undă +, ascuţită, simetrică
2. Este cea mai mare undă + de pe
EKG
3. Nu reflectă depolarizarea bazei VS
4. Amplitudinea ei este proporţională cu
masa ţesutului ventricular depolarizat.
In infarctul miocardic acut masiv,
amplitudinea R scade – prognostic
sever
Unda S
1. E o undă mică, negativa , ascuţită.
2. Reprezintă ultima fază a depolarizării VS

Se studiază împreună cu celelalte unde ale

depolarizării ventriculare si formeaza
complexul QRS
Durata QRS = 0,08-0,10 sec.
QRS> 0,10-0,12 s → hipertrofie ventriculară
QRS>0,12s → bloc de ramură (BRS, BRD)
Aspectul QRS in derivatiile precordiale:
-V1,V2: R<S (rS);
-V3,V4: zona de tranziţie (R=S);
-V5,V6: - R>S (Rs);
-apare unda Q.
-Indicele Sokolow-Lyon (ptr hipertrofie
ventriculara):
pentru Vs S(V2) + R(V5) ≥ 35 mm
pentru Vd R(V1) + S (V5) ≥ 10 mm
Unda T
Reflectă o parte din repolarizarea ventriculară
(repolarizarea rapida) (epicard → endocard) (epicardul
se repolarizeaza inaintea endocardului deoarece are un
pot de actiune mai scurt);
-Aspect: rotunjită, asimetrică, cu panta
descendentă mai abruptă;
-Sens: concordant cu complexul QRS
-pozitivă în majoritatea derivaţiilor;
-negativă: aVR+/-în DIII, aVF, V1
-Amplitudine <1/3 QRS(<6 mm);
-Durata: 0,13-0,30 sec;
Unda T
-Modificată de factori:
-fiziologici: SNVP-T înalt,asimetric (precordiale)
-factori umorali (↓PO2 , Ca++, K+).
-patologici: tulburari de tip ischemie – T > ½ R
sau T aplatizat sau T inversat si simetric(negativ)

In hiperpotasemie unda T este

ampla, in hipopotasemie unda T
este mica
Unda U

Corespunde cu repolarizare muşchilor

papilari sau repolarizarea în fibrele
Purkinje;
-Aspect: mică, rotunjită;
-Acelaşi sens cu unda T din aceeaşi
derivaţie;
-Amplitudinea < ¼ T din aceeaşi derivaţie;
-mai evidentă la ↓FC, ↓[K+];
-mai bine exprimată în derivaţiile
precordiale drepte(V1,V2).
Segmentul PQ (PR) = intarzierea stimulului
in jonctiunea AV
-durata 0,02-0,12 sec.
Segmentul ST = prima parte din
repolarizarea ventriculara(faza de platou a
pot. de actiune, fara diferente de potential);
-izoelectric (±1 mm)
-cu durata de 0.05-0.15 sec.
-punctul J = punctul de trecere de la sg
ascendent al undei S la segmentul ST;
-patologic -în cardiopatia ischemică:
supra/subdenivelare mai marcată -leziune.
 Segment ST subdenivelat

Punctul J

Descendent Ascendent Orizontal

Intervalul PR(PQ) = conducerea atrio-
ventriculară (conducerea intraatrială, NAV şi
prin sistemul His-Purkinje);
-durată: 0,12-0,20 sec;
-↓ in sindromul de preexcitaţie WPW, LGL,
tahicardie
-↑in BAV gr1, bradicardie sinusala.
Intervalul ST =stadiul depolarizat
ventricular şi repolarizare ventriculară;
-modificări caracteristice în:
-cardiopatia ischemică,
-tulburările de repolarizare ventriculară.
Intervalul QT =sistola electrică ventriculară
(SEV), cuprinde depolarizarea şi
repolarizarea ventriculară;
- durată: 0,35-0,45 sec (în funcţie de FC).
-prelungit in hipocalcemie, hipopotasemie si
scazut in hipercalcemie, hiperpotasemie.
Intervalul RR = durata unei revoluţii
cardiace (între două complexe QRS
succesive), este util pentru determinarea
FC;
- durată: variază invers proporţional cu FC
(la FC=75 bpm,RR este de 0,80 sec).