ACTIVITATEA ELECTRICA A INIMII.

ELECTROCARDIOGRAMA(EKG)
Profesor coordonator: Oswald Ioan
Studenti: Marian Eliza
Secara Alina
Ujoc Alexandra
Facultatea de Medicina si Farmacie
Oradea
Specializarea: Medicina generala
Anul I, Grupa 8

CUPRINS
1)

Activitatea electrica a inimii

2)

Generalitati

3)

Componentele unui ECG

4)

Istoric

5)

Derivatiile

6)

Caracteristicele parametrilor ECG

7)

Electrocardiograma patologica

Activitatea electrica a inimii consta

in generarea unor curenti electrici
de ordinul milivoltilor si propagarea
lor in toata masa miocardului,
realizand contractia sa.

Depolarizarea unei celule cardiace

este transmisa celulelor adiacente,
ceea ce transforma miocardul intrun sincitiu functional. De fapt,
inima functioneaza ca doua sincitii:
unul atrial si unul ventricular,
izolate din punct de vedere
electric.

In mod normal, exista o singura

conexiune electrica functionala
intre atrii si ventricule: nodulul
atrioventricular si continuarea sa,
fasciculul atrioventricular His.

ACTIVITATEA
ELECTRICA A
INIMII

Impulsul electric ia nastere in nodulul sinoatrial

(prescurtat NSA), localizat in peretele atriului drept,
subepicardic, in vecinatatea orificiului de varsare al venei
cave superioare.

La nivelul NSA,
frecventa
descarcarilor este
rapida, de 70-80 /
minut. Acest
centru imprima
ritmul normal sau
sinusal al inimii.

Curentul electric este

captat de catre
nodulul atrioventricular (NAV),
situat in partea
inferioara a peretelui
dintre cele doua atrii si
in vecinatatea
ventriculelor.
Nodulul atrioventricular este
singura legatura
electrica dintre atrii si
ventricule, avand rolul
de a intarzia
transmiterea
La acest nivel, frecventa descarcarilor este de 40 de potentiale
impulsului
electric.
de actiune/minut.
Nodulul atrio-ventricular functioneaza permanent si in paralel
cu nodulul sinoatrial.
Daca centrul sinusal este scos din functie, comanda inimii este
preluata de nodulul atrioventricular, care imprima ritmul nodal
sau jonctional.

De la nivelul NAV, impulsul electric

ia calea fascicului His si a ramurilor
lui, dreapta si stanga,
corespunzatoare fiecarui ventricul.
De aici impulsul se extinde prin
intermediul retelei Purkinje in
toata masa musculara a
ventriculilor, determinand
contractia sincrona a lor.

Aici, frecventa este de 25

de impulsuri / minut.
Acest centru poate
comanda inima numai in
cazul intreruperii
conducerii
atrioventriculare,
imprimand ritmul idioventricular.

Generalitati definitia ECG

Electrocardiograma (ECG) reprezinta inscrierea grafica a

diferentelor de potential generate in timpul activitatii
electrice cardiace.
Potentialele electrice sunt produse in inima ca suma
potentialelor generate de celulele musculare cardiace in
timpul depolarizarii si repolarizarii.
La nivel celular:
Depolarizarea = modificarea potentialului
transmembranar, determinata de deplasarea sarcinilor
electrice (electroni sau ioni);
Repolarizarea = refacerea potentialului transmembranar
de repaus, indusa de deplasarea sarcinilor electrice in
sens opus, care compenseaza depolarizarea.

ECG are rolul de a monitoriza activitatea electrica a inimii, de a evalua

functia de conducere cardiaca si de a determina aritmiile cardiace,
tulburarile de conducere sau leziunile miocardului.

In timpul electrocardiogramei pacientul va sta intins pe o masa sau pe un

pat. Zonele de la nivelul pieptului, mainilor si a picioarelor unde vor fi
plasati electrozii, sunt curatate si eventual rase, pentru a furniza o
suprafata curata si neteda. Intre piele si electrozi poate fi plasat un gel
special sau niste mici tampoane imbibate cu alcool sanitar.

Nu exista riscuri asociate cu efectuarea unei electrocardiograme. Acesta

este un test foarte sigur. In cele mai multe din cazuri, nu exista motive
pentru care un pacient sa nu poata efectua o electrocardiograma.

Atentie : unele medicamente pot influenta rezultatele

electrocardiogramei (digitalice, chinidina, betablocante).

COMPONENTELE UNUI ECG

Electrocardiograful este format din componentele:

Sistemul de preluare a semnalului, cuprinzand:
Electrozii placute metalice, invelite intr-un ser
fiziologic.
Cablurile de conectare la pacient care au culori
standardizate:

Galben- mana stanga;

Rosu mana dreapta;
Verde piciorul stang;
Negru piciorul drept.

sistemul de amplificare a semnalului

Sistemul de afisare a semnalului, pe hartie
milimetrica sau pe osciloscop.

ISTORIC
In anul 1843 Carlo Matteucci descopera activitatea
electrica a inimii datorita experimentelor facute pe
inimile unor porumbei.
In 1887 cu ajutorul unui electrometru capilar
Augustus Waller a putut inregistra pentru prima
data fluxurile inimii.
In 1893 Willem Einthoven introduce termenul de
electrocardiograma ;a intrunirea Asociatiei
Olandeze.
Medicale
In 1901 Einthoven
inventeaza un nou
dispozitiv pentru inregistrarea
EKG, din electrozi din argint.
Iar in 1924 castiga premiul
Nobel pentru inventarea
electrocardiografului.

Primul ECG

DIPOLUL CARDIAC

Depolarizarea si
repolarizarea se propaga sub
forma unor unde prin
muschiul cardiac.
Generatorul cardiac poate fi
privit ca un dipol doua
sarcini electrice egale si de
semn contrar (+ si -),
separate de o distanta mica.
Daca dipolul este plasat intrun volum omogen se
genereaza doua campuri
electrice sferice (unul pozitiv
si altul negativ).

DIPOLUL CARDIAC

Liniile de propagare ale

campului electric sunt
distribuite simetric in raport cu
o linie perpendiculara, care
traverseaza dipolul prin centru.

Deoarece corpul este un bun

conducator de electricitate se
propaga pana la suprafata
pielii.
Planul perpendicular pe dipol
are potential 0 (punctul de
nul).

VECTORUL REZULTANT

In orice moment, suma acestor

curenti electrici este vectorul
rezultant:
Are o anumita directie, sens
si magnitudine;
Poate produce o deflexiune in
traseul ECG.
Atat directia cat si
magnitudinea vectorului
cardiac se modifica in timpul
unui ciclu cardiac.

DERIVATIILE

Inregistrarea se face in functie de plasarea

electrozilor; avem astfel doua tipuri de
inregistrari, numite derivatii (= raportul spatial
dintre doua puncte in care se plaseaza electrozii,
in campul electric al inimii): bipolare si unipolare.

Derivatiile unipolare (notate cu V) sunt de doua

tipuri, ale membrelor si precordiale.

DERIVATIILE BIPOLARE
(STANDARD)

Au fost introduse in practica de catre Einthoven

Formeaza un triunghi echilateral (triunghiul Einthoven)
Inregistreaza activitatea electrica a inimii in plan frontal
Termenul bipolar inseamna ca ECG se inregistreaza
intre doi electrozi exploratori (+ si -) plasati pe membre;
Se creeaza astfel 3 derivatii:
D I : bratul drept (R -) si bratul stang (L +)
D II: bratul drept (R -) si piciorul stang (F +)
D III: bratul stang (L -) si piciorul stang (F +)

DERIVATIILE UNIPOLARE
A) DERIVATIILE UNIPOLARE ALE MEMBRELOR

Au fost introduse de Wilson;

Inregistreaza activitatea electrica a inimii in plan
frontal;
Sunt unipolare deoarece utilizeaza un singur
electrod explorator (pozitiv) plasat pe un membru;
electrodul negativ este indiferent si este plasat in
planul de potential 0.
Derivatia unipolara inregistreaza potentialul
membrului respectiv si este amplificata (a):
aVR

electrodul explorator este plasat pe bratul drept

aVL electrodul explorator este plasat pe bratul stang
aVF electrodul explorator este plasat pe piciorul stang

B) DERIVATIILE UNIPOLARE
PRECORDIALE

Inregistreaza activitatea inimii in plan transversal;

Electrozii exploratori sunt plasati in apropierea
cordului si nu impun amplificarea inregistrarilor;
Montarea electrozilor se face astfel:
V1

in spatiul 4 intercostal drept, la marginea sternului

V2 in spatiul 4 intercostal stang, la marginea sternului
V3 la jumatatea distantei dintre V2 si V4
V4 in spatiul 5 intercostal stang, pe linia
medioclaviculara
V5 in spatiul 5 intercostal stang, la intersectia
orizontalei prin V4 cu linia axilara anterioara
V6 in spatiul 5 intercostal stang, la intersectia
orizontalei prin V4 cu linia axilara medie

CARACTERISTICELE PARAMETRILOR ECG

Reprezentarea ECG a fiecarui ciclu cardiac contine:

Unde: P, Q, R, S, T si U (deflexiuni pozitive sau
negative);
Segmente: portiuni cuprinse intre unde;
Intervale: include segmente si unde;
Traseul ECG este inregistrat in conditii standard:
Amplitudinea: 1mm=0.1mV;
Durata: 1mm=0.04s.

UNDA P

Portiunea ECG care corespunde

depolarizarii atriale (AD -> AS);
Defineste ritmul sinusal;
Aspect: rotunjita si uniforma;
Sens:
Pozitiva in majoritatea
derivatiilor;
Negativa in aVR;
Pozitiva sau difazica in V1, V2;
Durata 0.06-0.10 s;
Amplitudine <0.25 mV;
Ax electric mediu in plan frontal 0o
- 5o

COMPLEXUL QRS

Cea mai semnificativa componenta a

traseului ECG, corespunde cu
depolarizarea septului IV si
ventriculilor;
Aspect:
Prima unda negativa Q:
Durata < 0.04 s;
Amplitudinea < R (DIII, aVF, V5V6) absenta in V1-V4;
Prima unda pozitiva R:
Prezenta in majoritatea derivatiilor;
Cea de-a doua unda negativa sau
prima negativa dupa R S.

COMPLEXUL QRS

Durata: 0.08 si 0.10 s;

Amplitudine: 1-1.5 mV (1015mm):
Amplitudine minima:
0.5 mV in DI, DII, DIII;
1 mV in derivatiile
precordiale.
Ax electric in plan frontal: 30o 110o (ax intermediar =
+30o - +60o).

UNDA T

Reflecta repolarizarea ventriculara;

Aspect: rotunjita, asimetrica, cu
panta descendenta mai abrupta;
Sens: concordant cu complexul
QRS;
Pozitiva in majoritatea
derivatiilor;
Negativa: aVR +/- in DIII, aVF, V1.
Amplitudinea < 1/3 QRS (<6mm);
Durata: 0.13 0.30 s;

UNDA U

Corespunde cu
repolarizarea muschilor
papilari sau postdepolarizarea in fibrele
Purkinje;
Aspect: mica, rotunda;
Acelasi sens cu unde T
din aceeasi derivatie;
Mai evidenta la FC,
[K+];
Mai bine exprimata in
derivatiile precordiale
drepte (V1, V2).

SEGMENTUL PQ, ST. PUNCTUL J

Segmentul PQ = stadiul
depolarizat atrial;
durata 0.06-0.1s.
Segmentul ST = stadiul
depolarizat ventricular;
Izoelectric (+/- 1mm);
Cu durata de
0.05-.015s;
Punctul J sfarsitul
depolarizarii
ventriculare;

INTERVALE ECG

Interval PR conducerea
atrio-ventriculara;
Interval ST stadiul
depolarizat ventricular si
repolarizarea ventriculara
Interval QT sistola
electrica ventriculara,
cuprinde depolarizarea si
repolarizarea ventriculara;
Interval RR durata unei
revolutii cardiace (intre
doua complexe succesive);

ELECTROCARDIOGRAMA
PATOLOGICA

HIPERTROFIILE
Hipertrofia
cardiaca
(ingrosarea
peretilor
camerelor). Unele
modificari ale EKGului sugereaza
ingrosarea
muschiului inimii la
Afectiunile ce pot determina aparitia hipertrofiei
nivelul
uneia
sau
a
sunt hipertensiunea arteriala, boala
mai multor cardiomiopatia si
coronariana,
camere.
bolile valvulare.

HIPERTROFIA
ATRIALA(HA)

Include HAS, HAD si

hipertrofia biatriala
HA este insotia de
modificari ale depolarizarii
si repolarizarii atriale
rezultate din intarzierea
conducerii intraatriale
induse de hipertrofie

Ceea ce este diagnosticat pe EKG drept HA

reprezinta, de fapt, cresterea in volum a
cavitatii/cavitatilor respective, cu cresterea
presiunilor medii atriale.

HIPERTROFIE ATRIALA
DREAPTA

HIPERTROFIE ATRIALA
STANGA

HAD: P pulmonar unda P inalta si ascutita (+ HVD

in acest caz)
HAS: P mitral unda P bifida si largita in DII,

HIPERTROFIA VENTRICULARA (HV)

Exista mai multe modificari care pot fi observate pe ECG in cazul
unei hipertrofii ventriculare:
- din cauza cresterii tesutului miocardic vectorul de depolarizare
ventriculara va avea o amplitudine mai mare - complexul QRS
va avea o amplitudine mai mare
- complexul QRS va fi alungit, pentru ca va creste timpul
depolarizarii ventriculare
- axul electric al inimii va fi deviat de partea ventriculului
afectat
- creste durata repolarizarii ventriculare si vor aparea
modificari de faza terminala

Hipertrofia ventriculara stanga

Derivatiile standard:
DI: R inalt si DIII: S adanc
Tulburari ale fazei de repolarizare
Derivatiile precordiale:
S2+R5>35 mm (indicele SokolovLyon)
In plus- extrasistola ventriculara
(sageata rosie)

HIPERTROFIA
VENTRICULARA
DREAPTA

Creste amplitudinea undei R in derivatiile directe drepte: DIII, aVF,

V1, V2
Creste amplitudinea undei S in derivatiile indirecte stangi: DI, aVL,
V5, V6
Durata complexului QRs nu depaseste limitele normale daca nu exista
o tulburare majora de conducere, deoarece intarzierea activarii ventriculului
drept hipertrofiat se suprapune peste activarea fiziologica tardiva a
ventricolului stang normal
Axul electric deviat la dreapta in mod constant >1100 (cord verticalizat)
Indicele Sokolov-Lyon >10,5mm

TAHICARDIA

Termenul tahicardie defineste o frecventa cardiaca rapida

> 100 batai/minut
Cauze generale: cresterea temperaturii coroporale,
stimularea cordului pe calea nervilor simpatici sau starile
cardiace toxice
Frecventa cardiaca creste cu aproximativ 18 batai/minut
pentru fiecare crestere cu un grad Celsius a temperaturii
corporale, pana la valoarea de 40,5 C a temperaturii
corpului

unda P absenta + complex QRS modificat

BRADICARDIA

Termenul bradicardie semnifica o frecventa cardiaca

redusa, definite de regula prin valori mai mici de 60 de
contractii pe minut.
In formele severe de bradicardie inima bate atat de
incet incat nu pompeaza sange suficient pentru a
acoperi nevoile organismului, ceea ce poate fi fatal.

BIBLIOGRAFIE

http://www.scribd.com/doc/6525950/Ecg
http://fiziologie.umft.ro/ro/CV4.PDF
http://www.fizioms.ro/edu/lp/data/Electrocardiograma.pdf
http://cadredidactice.ub.ro/crinelraveica/files/2011/11/ing
inerie-biomedicala-4.pdf
http://www.fizioms.ro/edu/lp/data/Electrocardiograma.pdf
http://www.fiziologie.ro/curs04/2EKGcurs1.pdf