Facultatea de Medicină Și Farmacie Specialitatea Asistență Medicală Generală

FACULTATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE
SPECIALITATEA ASISTENȚĂ MEDICALĂ GENERALĂ
NURSING GENERAL ȘI PRINCIPII DE ÎNGRIJIRE

CURS
1. NURSING- DEFINIȚII
2. NURSA-ROL, FUNCȚII, ACTIVITĂȚI
3. STAREA DE SĂNĂTATE ȘI DE BOALĂ
4. EDUCAȚIA PENTRU SĂNĂTATE
1. NURSING
• Definiții:
• îngrijire, asistență medicală;
• activitate complexă, tratează pacientul complex, bio-psiho-social în
vederea asigurării unei stări perfecte de bunăstare fizică, psihică și
socială;
• profesie ce se sprijină pe baze științifice;
• artă ce presupune abilități personale, aptitudini deosebite,
deprinderi, formează talentul necesar pentru a-i întelege pe oameni
și a-i ajuta pe aceștia să se ajute singuri;
• știință care a dezvoltat în timp idei, principii, concepte operaționale
proprii;
1. NURSING
• Definiții:
(OMS și ICN)- parte integrantă a sistemului de sănătate ce

cuprinde:
• promovarea sănătății
• prevenirea bolii
• îngrijirea persoanelor bolnave de toate vârstele, în toate
unitățile sanitare, în comunități și în toate formele de asistență
socială.
1. NURSING
• Definiții:
V. Henderson
• să ajuți individul, fie acesta bolnav sau sănătos, să-și afle
calea spre sănătate sau recuperare;
• să ajuți individul, fie bolnav sau sănătos, să-și folosească
fiecare acțiune pentru a promova sănătatea sau
recuperarea, cu condiția ca acesta să aibă tăria, voința sau
cunoașterea necesare pentru a o face, și să acționeze în așa
fel încât să își poarte singur de grijă cât mai curând posibil.
1. NURSING
• Definiții:
ANA - North American Association:
• nursingul este o sinteză a practicii și educării în domeniul
sănătății;
• are scopul de a stimula sănătatea populației;
• îngrijirile au caracter continuu;
• îngrijirea este orientată asupra individului/ familiei/ grupului;
• nursa aplică metode diverse pentru a menține și stimula
sănătatea;
• nursa coordonează activitatea în acest domeniu și stimulează
continuitatea.
2. NURSA/ ASISTENTA MEDICALĂ
• Definiții (ICN):
• persoană care a parcurs un program aprobat, complet de
formare;
• a trecut examenele stabilite;
• îndeplinește standardele stabilite;
• este autorizată să practice profesia în concordanță cu
pregătirea și experiența sa;
• îndeplinește acele proceduri și funcții ce sunt impuse de
îngrijirea sănătații;
• nu execută o procedură pentru care nu este calificată.
• nursă și asistentă medicală- aceeași profesie;
• Ordonanța de urgență nr.144/2008, completată cu Legea
nr.278/2015 reglementează profesia de asistent medical în
România.
• profesia de asistent medical generalist, moaşă şi asistent
medical se exercită pe teritoriul României de persoanele fizice
care îndeplinesc următoarele condiţii:
a) sunt posesoare ale unui titlu oficial de calificare de asistent

medical generalist, moaşă şi, respectiv, asistent medical;
b) nu se găsesc în vreunul dintre cazurile de nedemnitate sau
incompatibilitate prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă;
c) sunt apţi din punct de vedere medical pentru
exercitarea profesiei de asistent medical generalist, moaşă şi
asistent medical;
d) sunt membri ai Ordinului Asistenţilor Medicali
Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România;
• activitatea asistentului medical se exercită cu respectarea

normelor elaborate de Ministerul Sănătății în colaborare cu
OAMGMAMR.
2. NURSA- ROL
• ajută persoana bolnavă sau sănătoasă să-și mențină/ recâștige

sănătatea;
• asistă pacientul în ultimele clipe, prin efectuarea activităților pe
care le-ar îndeplini singur, dacă ar fi avut voința sau cunoștințele
necesare;
• acțiunile întreprinse vor duce la recâștigarea independenței
pacientului cât mai repede posibil.
2. NURSA- ROL
• să asiste indivizi, familie și grupuri să optimizeze și să
integreze funcțiile fizice, psihice și sociale, afectate
semnificativ prin schimbări ale stării de sănătate.
2. NURSA- FUNCȚII
• Funcții de natură:
- independentă
- dependentă
- interdependentă
• Funcții specifice - profesională

- educativă
- economică
- de cercetare
2. NURSA- FUNCȚII
• Funcția de natură independentă (autonomă):
• îngrijiri de confort;
• stabilirea unor relații de încredere a pacientului și
aparținătorilor în echipa medicală;
• educarea pacientului, susținerea acestuia;
• promovarea unor condiții mai bune de viață și
sănătate.
• profesia trebuie privită ca autonomă, nu ca o
subordonare față de medic, crescând astfel prestigiu
profesional.
2. NURSA- FUNCȚII
• Funcția de natură dependentă (delegată):
• comunică observațiile sale medicului;
• urmează indicațiile acestuia (administrează conform
prescripției, efectuează tehnica recomandată).
2. NURSA- FUNCȚII
• Funcția de natură interdependentă:

• colaborează cu alți profesioniști din domeniul
sanitar, social, educativ, administrativ;
• participă la activități interdisciplinare;
• utilizează cunoștințe teoretice și practice
medicale, economice, informatice,
psihologice, pedagogice.
2. NURSA- FUNCȚII
• Funcția profesională - specifică asistentei medicale;

• Funcția educativă:
- presupune o bună comunicare,
persuasiune, aptitudini pedagogice și psihologice;
- se aplică în relațiile cu pacienții dar și cu
personalul din subordine, elevi, studenți.
2. NURSA- FUNCȚII
• Funcția economică - de gestionare a timpului,

resurselor materiale.
• Funcția de cercetare – pregătire profesională și
morală superioare.
2. NURSA- ACTIVITĂȚI
• stabilirea nevoilor de îngrijiri generale de sănătate;

• furnizarea serviciilor de îngrijiri generale de sănătate de
natură preventivă, curativă, de recuperare în baza
competențelor însușite;
• folosirea competenței de a stabili în mod independent
necesarul de îngrijiri de sănătate;
• folosirea competenței însușite de a planifica, organiza,
efectua servicii de îngrijiri de sănatate;
• protejarea și ameliorarea sănătății prin
administrarea tratamentului conform prescripțiilor
medicului;
• elaborarea de programe și desfășurarea activității
de educație pentru sănătate în baza competenței;
• facilitarea acțiunilor pentru protejarea sănătații în
grupurile considerate la risc;
• organizarea și furnizarea de servicii de îngrijiri de
sănătate comunitară;
• desfășurarea activităților de cercetare în domeniul

îngrijirilor de sănătate (asistenții medicali licențiați);
• participarea asistenților medicali ca formatori la
pregătirea teoretică și practică a asistenților în
cadrul educației medicale continue;
• cooperarea cu alți profesioniști din domeniul
sănătății;
• desfășurarea de activități de formare și pregătire
teoretică și practică în unități de învățământ;
• desfășurarea activităților de pregătire a personalului
sanitar auxiliar;
• asumarea responsabilității privind planificarea,
organizarea, evaluarea și funcționarea serviciilor, a
tehnicilor practicate;
• respectarea voinței și dreptului pacientului de a
refuza sau de a opri îngrijirile acordate (excepție:
urgența, forța majoră, imposibilitatea de a exprima
voința);
• încetarea responsabilității asistentului medical atunci
când pacientul nu respectă recomandările sau planul
de îngrijire;
• asistentul medical, prin natura profesiei și a obligațiilor
fundamentale, nu este funcționar public;
• profesia se exercită în regim salarial și/sau
independent;
• profesia se exercită pe baza Certificatului de membru
eliberat de OAMGMAMR, avizat anual, după
încheierea asigurării de răspundere civilă valabilă
pentru anul respectiv;
• profesia se desfășoară - în sectorul public/privat;
- în colaborare cu furnizorii
de servicii de sănătate;
- în cadrul echipei
medicale/independent.
• asistentul medical poate fi cadru didactic precum și
personal de cercetare;
• încălcarea dispozițiilor legale și a regulamentului
profesiei atrage răspunderea legală.
2. NURSA- PRINCIPII FUNDAMENTALE
a) exercitarea profesiei se face exclusiv în respect faţă

de viaţa şi de persoana umană;
b) în orice situaţie primează interesul pacientului şi

sănătatea publică;
c) respectarea în orice situaţie a drepturilor pacientului;

d) colaborarea, ori de câte ori este cazul, cu toţi
factorii implicaţi în asigurarea stării de sănătate a
pacientului;
e) acordarea serviciilor se va face la cele mai înalte

standarde de calitate posibile, pe baza unui nivel
înalt de competenţe, aptitudini practice şi
performanţe profesionale fără niciun fel de
discriminare;
f) în exercitarea profesiei asistenţii medicali generalişti
trebuie să dovedească loialitate şi solidaritate unii
faţă de alţii în orice împrejurare, să îşi acorde colegial
ajutor şi asistenţă pentru realizarea îndatoririlor
profesionale;
g) asistenţii medicali generalişti trebuie să se

comporte cu cinste şi demnitate profesională şi să nu
prejudicieze profesia sau să submineze încrederea
pacientului.
2. NURSA-JURĂMÂNT
"În numele Vieţii şi al Onoarei, jur să îmi exercit profesia
cu demnitate, să respect fiinţa umană şi drepturile sale
şi să păstrez secretul profesional.
Jur că nu voi îngădui să se interpună între datoria mea
şi pacient consideraţii de naţionalitate, rasă, religie,
apartenenţă politică sau stare socială.
Voi păstra respectul deplin pentru viaţa umană chiar
sub ameninţare şi nu voi utiliza cunoştinţele mele
medicale contrar legilor umanităţii.
Fac acest jurământ în mod solemn şi liber!"
• OMS 1946:
„Sănătatea este o stare pe deplin favorabilă atât fizic,
mental, cât și social, și nu doar absența bolilor sau a
infirmităților”.
Ulterior se introduce în definiție și „capacitatea de a
duce o viață productivă social și economic”.
Definiția nu permite o deteriorare nici a stării de bine

(cenestezie) nici a stării de rău aparent (cenestopatie).
• Sănătatea:
• este acceptată ca o ʺaspirațieʺ;
• este o măsură a calității vieții;
• are un caracter pozitiv;
• include responsabilizarea societății.
• V. Henderson:
Sănătatea este o stare în care necesitățile sunt
satisfăcute în mod autonom și nu se limitează la absența
bolii.
Sănătatea este considerată în prezent un drept uman

fundamental, ea devine o preocupare publică, o
prioritate națională.
În domeniul medical sănătatea este de obicei

definită ca:
- abilitatea unui organism de a răspunde eficient
provocărilor;
- mod eficient de a restabili și susține o "stare de
echilibru", homeostazia.
Sănătatea este:
- stare de echilibru bio-psiho-social, cultural și spiritual,
o stare de autonomie, fără a fi egală cu absența
bolii sau a infirmității;
- stare dinamică ce dă posibilitatea unui organism de

a rămâne în echilibru cu mediul său intern și extern.
Sănătatea este ansamblul forțelor biofizice,
fizice, afective, psihice și sociale, mobilizabile pentru
a preveni, înfrunta, compensa boala sau a o depăși.
Starea de sănătate a individului este în continuă

schimbare și are un potențial de variație între un grad
înalt de sănătate (stare de bine), până la cealaltă
extremă, de sănătate complet pierdută și moarte
iminentă. Omul poate prezenta grade diferite de
sănătate și de boală.
Factori ce influențează starea de sănătate:
• factori biologici: sex, vărstă, ereditate;
• factori de mediu: lume vegetală și animală, sol cu
resursele sale, climă;
• factori fizici: temperatură, radiații, lumină,
magnetism;
• factori sociali: ambianța socială.
Boala constituie o abatere de la funcționarea
normală a organismului, cu consecințe nedorite ce
produc disconfort individual sau afectează viitorul
stării de sănătate a individului.
Boala reprezintă ruperea echilibrului, un semnal

de alarmă tradus prin suferință fizică, psihică, o
dificultate sau inadaptare la o situație nouă,
provizorie sau definitivă.
Un individ cu afecțiune cronică nu va putea să se
încadreze în standardele de sănătate definite de OMS.
Boala este o stare finală, rezultat al unei combinații

dintre factorii ecologici și comportamentali aflați în
interacțiune cu predispozițiile genetice, care plasează
individul într-o situație de risc mărit ca urmare a unei
alimentații neraționale, expunerii cronice la agenți
patogeni, stres, toxice uzuale sau altor factori.
Boala antrenează:
• diminuarea activității motrice și fiziologice;
• limitarea sau suprimarea activității intelectuale sau
profesionale;
• modificarea relațiilor interpersonale, diminuarea
contactelor sociale;
• dereglarea raporturilor familiale sau conjugale;
• pierderea capacității de muncă;
• dependența de cei din jur.
• Educația este un proces interactiv ce favorizează învățarea.
• Cuprinde toate acțiunile ce au ca scop:
• promovarea sănătății;
• prevenirea îmbolnăvirilor;
• continuitatea îngrijirilor;
• recâștigarea autonomiei individului;
• creșterea stimei de sine (asumarea unor responsabilități
mai mari privind starea propriei sănătăți).
• Presupune o bună comunicare și relaționare între pacient și
asistentul medical, vizând domeniul afectiv, cognitiv și
psihomotor.
• Asistentul medical:
- va identifica nevoile de educație ale pacientului dar și ale aparținătorilor;
- va aprecia nevoia de a învăța, dorința, capacitatea dar și modul și resursele
de învățare ale pacientului;
- va respecta principiile educative:
- alegerea momentului potrivit (la internare, pe parcursul spitalizării, la
externare);
- întrevederea să se desfășoare în 15-20 min.;
- adaptarea limbajului, dificultatea problemelor discutate va crește gradual,
se vor recapitula și fixa noțiunile;
- folosirea mijloacelor și metodelor educative adecvate nevoilor pacientului;
- completarea cunoștințelor existente;
- implicarea pacientul, menținerea atenției;
- abordarea prin prisma nevoilor fundamentale.

CURS
ASISTENTA MEDICALĂ
1. Calități morale și profesionale

2. Atribuții și responsabilități
3. Stilul de muncă
4. Locul de muncă
1. CALITĂȚI MORALE ȘI PROFESIONALE
• dăruire, devotament;
• compasiune, empatie, iubire de semeni;
• loialitate;
• cinste;
• respect;
• profesionalism;
• responsabilitate;
• stăpânire de sine, autocontrol;
• curaj;
• eficiență;
1. CALITĂȚI MORALE ȘI PROFESIONALE
• îngrijiri de calitate (îndeplinirea standardelor de practică, satisfacția
pacientului);
• calități de psiholog;
• punctualitate;
• discreție, respectarea secretului profesional;
• demnitate;
• integritate;
• rapiditate în luarea deciziilor, inițiativă, prezență de spirit;
• conștiinciozitate;
• ținută și aspect îngrijit.
1. ATRIBUȚII ȘI RESPONSABILITĂȚI
Asistentul medical cu studii superioare- cadru specializat.
European Nursing Council (2018)- responsabilitățile profesiei:
• susținerea, promovarea siguranței pacientului;
• îngrijiri de calitate;
• îmbunătățirea continuă a calității;
• efectuarea și utilizarea cercetărilor bazate pe dovezi;
• contribuția la politica de sănătate, la managementul și punerea
în aplicare a sistemelor de sănătate.
• stabilește în mod independent necesarul de îngrijiri generale de
sănătate;
• furnizează servicii de îngrijiri generale de sănătate de natură
preventivă, curativă, recuperare;
• organizează activitatea de îngrijire;
• obține informații necesare stabilirii procesului de îngrijire;
• analizează semnele și simptomele în funcție de afecțiune și starea
de dependență;
• planifică activitatea de îngrijire (stabilește activitățile, le
ierarhizează, stabilește perioada de timp necesară derulării
acestora);
• identifică starea de dependență a pacientului;
• stabilește diagnosticul de nursing în funcție de afecțiune;
• elaborează obiective adecvate de îngrijire;
• identifică și implementează intervenții adecvate de îngrijire;
• implementează planul de îngrijire;
• implică echipa de îngrijire și familia pentru derularea planului de îngrijire;
• efectuează activități de îngrijire a pacienților;
• evaluează sistematic și cuprinzător starea pacientului;
• se asigură că planul de îngrijiri răspunde la modificările continue ale
necesităților de îngrijire ale pacientului;
• colaborează cu toți membrii echipei medicale;
• respectă recomandările medicale în procesul de îngrijire;
• monitorizează rezultatul intervențiilor aplicate;
• completează, actualizează, controlează documentele de îngrijire
ale pacientului;
• gestionează formularele și documentele instituționale:
documente, rapoarte (completează, indosariază, păstrează,
arhivează);
• comunică adecvat și eficient cu pacientul și aparținătorii
acestuia;
• comunică eficient cu membrii echipei medicale;
• rezolvă în beneficiul pacientului situațiile conflictuale apărute;
• efectuează educație pentru sănătate și promovează un stil de
viață sănătos pentru pacienți;
• menține integritatea pacienților și previne situațiile ce le pot afecta
siguranța;
• identifică și raportează situații de risc (pentru pacienți, personal
medical, de îngrijire);
• acordă primul ajutor în caz de urgență;
• participă la cursuri de formare continuă pentru asistenții medicali;
• recomandă reguli și proceduri de derulare a activității de îngrijire;
3. STILUL DE MUNCĂ
• Îngrijirea pacientului este o activitate grea, care necesită eforturi
intelectuale și fizice:
• ture de 8 sau 12 ore;
• ajutor și susținere fizică acordate pacientului;
• disponibilitate la efort suplimentar;
• munca în timpul nopții, alternarea cu turele de zi;
• munca în zilele de repaus și sărbători legale;
• mediul infecțios;
• rutină în efectuarea igienei mâinilor și aplicarea sistematică a
dezinfectanților;
• aptitudini tehnice (aparatură medicală performantă, programe
informatice);
• încordare psihică, atenție distributivă, condiții de risc.
3. STILUL DE MUNCĂ
• Etapele obligatorii ale muncii asistentei medicale:
• preluarea serviciului;
• pregătirea și verificarea aparaturii, materialelor și
instrumentelor necesare;
• efectuarea tehnicilor de îngrijire propriu-zise și supravegherea
pacienților;
• reorganizarea locului de muncă;
• completarea documentelor medicale;
• predarea serviciului.
3. LOCUL DE MUNCĂ
• Asistentul medical își desfășoară activitatea în:
• spitale;
• ambulatorii de specialitate(ce funcționează independent
sau integrat în structura spitalului);
• cabinete (de specialitate, medicină de familie,
stomatologice, îngrijiri la domiciliu);
• centre de sănătate;
• unități de asistență medico-socială;
• institute și centre medicale clinice;
• preventorii, sanatorii;
• Laboratoare/centre de radiologie şi imagistică medicală, analize
medicale, explorări funcţionale.
3. LOCUL DE MUNCĂ
Spitalul (Legea nr.95/2006, modificată):
• unitate sanitară cu paturi, cu personalitate juridică, de utilitate
publică;
• este autorizat să furnizeze servicii medicale de sănătate
(preventive, curative, de recuperare și/sau paleative);
• poate fi public sau privat, public cu secții sau compartimente
private;
• asigură condiții de investigații medicale, tratament, cazare, igienă,
alimentație, prevenire a infecțiilor asociate asistenței medicale;
• se pot desfășura activități de învățământ medico-farmaceutic,
postliceal, universitar și postuniversitar, precum și activități de
cercetare științifică medicală.
3. LOCUL DE MUNCĂ
Spitalul- clasificare (Legea nr.95/2006, modificată):
• în funcție de teritoriul arondat:
• spitale regionale, spitale județene și spitale locale
(municipale, orășenești sau comunale);
• în funcție de specificul patologiei:
• spitale generale, spitale de urgență, spitale de
specialitate și spitale pentru bolnavi cu afecțiuni cronice;
• în funcție de regimul proprietății:
• spitale publice, organizate ca instituții publice;
• spitale private, organizate ca persoane juridice de drept
privat;
• spitale publice în care funcționează și secții private.
• spitale clinice cu secții universitare;
• institute.
3. LOCUL DE MUNCĂ
Spitalul (Legea nr.95/2006, modificată):
• poate cuprinde:
• secții, laboratoare, servicii de diagnostic și tratament,
compartimente;
• servicii sau birouri tehnice, economice și administrative;
• serviciu de asistență prespitalicească și transport urgențe;
• structuri de primiri urgențe și alte structuri aprobate.
• pot avea în componența lor structuri care acordă:
• servicii ambulatorii de specialitate;
• servicii de spitalizare de zi;
• îngrijiri la domiciliu;
• servicii paraclinice ambulatorii..
3. LOCUL DE MUNCĂ
Spitalul asigură:
• primul ajutor şi asistenţă medicală de urgenţă oricărei persoane
care se prezintă la spital, dacă starea sănătăţii acesteia este critică;
• transportul obligatoriu medicalizat la o altă unitate medico-sanitară
de profil, după stabilizarea pacientului;
• asistenţa medicală în caz de război, dezastre, atacuri teroriste,
conflicte sociale şi alte situaţii de criză;
• îngrijire permanentă, calificată, specială;
• metode și mijloace de diagnostic;
• intervenţii și tratamente ce nu se pot efectua ambulatoriu;
• îngrijiri în cazul urgențelor medico-chirurgiale, afecțiunilor acute,
cronice, boli infecto-contagioase, boli psihice (la copil și adult) dar și
în cazul nașterilor.
3. LOCUL DE MUNCĂ
Ambulatoriul de specialitate (Legea nr.95/2006, modificată):

• cabinete medicale de specialitate organizate conform
legislaţiei în vigoare;
• unităţi medicale ambulatorii de specialitate care
funcţionează independent sau integrat în structura spitalelor;
• furnizori autorizaţi pentru îngrijiri de specialitate la domiciliu;
• unităţi medicale ambulatorii ale universităţilor de medicină şi
farmacie acreditate şi ale universităţilor care au în structură
facultăţi de medicină şi farmacie acreditate.
3. LOCUL DE MUNCĂ
Ambulatoriul de specialitate (Legea nr.95/2006,
modificată)poate include:
• laboratoare sau centre de radiologie şi imagistică
medicală, analize medicale, explorări funcţionale;
• centre de diagnostic şi tratament, centre medicale şi
centre de sănătate multifuncţionale;
• ambulatorii de specialitate ale spitalelor;
• ambulatorii integrate ale spitalelor;
• policlinici balneare;
• policlinici cu plată.
3. LOCUL DE MUNCĂ
• Servicii de specialitate se pot acorda în:

• dispensare TBC;
• laboratoare/centre de sănătate mintală;
• staţionare de zi cu profil de psihiatrie;
• cabinete de medicină dentară;
• cabinete şi unităţi medicale mobile organizate conform
normelor, aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii.
3. LOCUL DE MUNCĂ
Ambulatoriul de specialitate acordă:
• intervenţii de primă necesitate în urgenţele medico-
chirurgicale, în limita competenţelor personalului;
• activităţi preventive;
• activităţi medicale curative;
• activităţi de investigaţii şi diagnostic;
• activităţi de reabilitare medicală;
• activităţi conexe actului medical;
• alte activităţi de asistenţă medicală de specialitate autorizate
de MS.
3. LOCUL DE MUNCĂ
Cabinetul medical de medicină de familie
• unitate sanitară privată specializată în furnizarea de servicii
medicale în asistenţa medicală primară;
• grupul de practică - asocierea formală a doi sau mai mulţi
medici de familie titulari de cabinete de medicină de familie,
în vederea furnizării de servicii şi/sau a utilizării în comun a unor
resurse;
• episodul de îngrijire - totalitatea consultaţiilor/intervenţiilor
determinate de o problemă de sănătate, din momentul
apariţiei sale până la remisiunea completă;
3. LOCUL DE MUNCĂ

• furnizează servicii de medicină de familie unei populaţii
desemnate;
• poate fi cabinet santinelă - utilizează sisteme speciale de
înregistrare continuă a episoadelor de îngrijire la nivelul
asistenţei medicale primare, pentru populaţiile deservite;
3. LOCUL DE MUNCĂ
• acordă prin medicul de familie (sau alţi furnizori) servicii de
sănătate;
• acordă îngrijiri persoanelor în contextul familiei şi a familiilor
în cadrul comunităţii, fără discriminare;
• foloseşte eficient resursele sistemului de sănătate;
• colaborează cu ceilalţi furnizori de servicii din asistenţa
medicală primară şi asigură legătura cu celelalte
specialităţi;
3. LOCUL DE MUNCĂ
• are activitatea orientată către individ, familie şi comunitate;
• rezolvă problemele de sănătate acute şi cronice ale
pacienţilor;
• promovează sănătatea şi starea de bine a pacienţilor prin
intervenţii adecvate şi eficiente;
• urmăreşte rezolvarea problemelor de sănătate ale
comunităţii.
3. LOCUL DE MUNCĂ
Cabinetul de medicină de familie:
• are pacienți asiguraţi (lista proprie sau a altor cabinete), neasiguraţi;
• poate desfăşura următoarele activităţi:
• intervenţii de primă necesitate în urgenţele medico-chirurgicale, afecţiuni
acute;
• activităţi de medicină preventivă;
• activităţi medicale curative;
• activităţi de îngrijire la domiciliu;
• activităţi de îngrijiri paliative;
• activităţi de consiliere;
• alte activităţi medicale, în conformitate cu atestatele de studii
complementare;
• activităţi de învăţământ în specialitatea medicină de familie;
• activităţi de cercetare ştiinţifică;
• activităţi de suport.
3. LOCUL DE MUNCĂ
Activităţile medicale se pot desfăşura:

• la sediul cabinetului;
• la domiciliul pacienţilor;
• în centrele de permanenţă;
• în alte locaţii special amenajate şi autorizate;
• la locul solicitării, în cazul intervenţiilor de primă necesitate
(urgenţe medico-chirurgicale) ori în caz de risc epidemiologic.
3. LOCUL DE MUNCĂ
Serviciile medicale oferite:
• esenţiale- oferite în cadrul consultaţiei medicale:
• intervenţii de primă necesitate în urgenţele medico-
chirurgicale;
• asistenţa curentă a solicitărilor acute;
• monitorizarea bolilor cronice;
• servicii medicale preventive (imunizări, monitorizarea evoluţiei
sarcinii şi lăuziei, supraveghere medicală activă, la adulţi şi copii
asimptomatici cu risc normal sau ridicat, pe grupe de vârstă şi
sex).
3. LOCUL DE MUNCĂ
Serviciile medicale oferite:
• extinse- servicii care pot fi furnizate în mod opţional şi/sau în
anumite condiţii de organizare:
• servicii speciale de consiliere;
• planificare familială;
• unele proceduri de mică chirurgie;
• servicii medico-sociale: îngrijiri la domiciliu, îngrijiri terminale.
• adiţionale - manopere şi tehnici însuşite de medicii practicieni,
certificate prin atestate de studii complementare şi/sau care
necesită dotări speciale.

CURS
NORME DE PROTECȚIA MUNCII
1. Scop
2. Domeniu de aplicare
3. Încadrarea și repartizarea personalului pe locuri de muncă
4. Instruirea- informarea personalului
5. Echipamentul de protecție
6. Organizarea locului de muncă
7. Tipuri de protecție
8. Cauze ale accidentelor și bolilor profesionale
9. Zone de risc
10.Activități cu risc potențial
1.SCOP
• diminuarea sau eliminarea pericolelor specifice activităţilor

în domeniul sănătăţii şi desfăşurarea proceselor de muncă
în condiţii de securitate.
2.DOMENIU DE APLICARE
• prevederile se aplică persoanelor juridice sau fizice care

desfăşoară activităţi în domeniul sănătăţii indiferent de
forma de proprietate sau modul de organizare a acestor
activităţi.
• normele specifice de protecţie a muncii pentru activităţi în

domeniul sănătăţii se aplică cumulativ cu prevederile
Normelor generale de protecţie a muncii.
3. ÎNCADRAREA ȘI REPARTIZAREA
PERSONALULUI
Vor fi încadrate numai persoane care:
• cunosc echipamentele tehnice, instalațiile și procedurile de
lucru;
• au calificarea necesară și au fost instruite din punct de
vedere al securității muncii;
• au corespuns controlului medical obligatoriu la angajare;
• se interzice lucrul în activitățile respective al persoanelor
care prezintă diverse afecțiuni constatate la controlul
medical și care constituie contraindicații;
3. ÎNCADRAREA ȘI REPARTIZAREA
PERSONALULUI
• controlul medical este obligatoriu și se va desfășura conform
reglementărilor MS;
• fiecare lucrător va avea un dosar medical individual;
• în cazul în care o salariată rămâne însărcinată în timp ce
desfășoră o activitate cu nivel ridicat de risc, se va asigura un
loc de muncă corespunzător;
• natura, gradul și durata de expunere a lucrătorilor vor fi
determinate, pentru a putea evalua riscul și pentru a se stabili
măsurile necesare.
4. INSTRUIREA- INFORMAREA PERSONALULUI
• persoanele juridice și fizice au obligația de a elabora instrucțiuni
proprii de securitate a muncii;
• instrucțiunile vor fi afișate la loc vizibil;
• vor cuprinde modul de intervenție în cazul producerii unui
accident sau incident grav și modul de manipulare a agentului
biologic;
• se vor amplasa indicatoare avertizoare cu semnul pericol
biologic, după caz;
• orice accident/incident apărut în manipularea unui agent
biologic va fi anunțat conducătorului locului de muncă;
• măsurile de prim ajutor se vor stabili prin instrucțiuni proprii, cu
avizul medicului de medicina muncii;
4. INSTRUIREA- INFORMAREA PERSONALULUI
Salariații vor primi informații referitoare la:
• riscuri;
• părțile periculoase ale echipamentelor folosite;
• dispozitivele de protecție folosite;
• mijloacele de protecție și autoprotecție;
• modul de întervenție în caz de avarie/ accidente;
• sistemele de avertizare, semnalizare, alarmare;
• semnificația marcajelor și inscripțiilor diverselor ambalaje.
5. ECHIPAMENTUL DE PROTECȚIE
• dotarea cu echipamentul individual de protecție se face în
funcție de riscurile specifice activității;
• echipamentul de bază asistentei medicale: halat/ costum
(inscripționat/ ecuson), halat de molton (spitale pavilionare)
ghete/saboți, bonetă;
• vestiarul va fi compartimentat (haine de exterior-de protecție);
• echipamentul de protecție va fi spălat în spații special amenajate,
separat de alte efecte;
• se interzice purtarea îmbrăcămintei proprii peste echipamentul de
protecție;
• după caz, personalul va primi creme de protecție, material
igienico-sanitar;
• conducerea va asigura necesarul de seruri și vaccinuri destinat
imunizării.
6.ORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ
• se va menține permanent curățenia și se va efectua dezinfecția
spațiilor de lucru;
• pardoselile umede vor fi prevăzute cu gratare de lemn/ covoare
izolatoare;
• spațiile cu zgomot și vibrații vor fi fonoizolate;
• vestiarele, grupurile sanitare și dușurile vor fi destinate special
personalului, separat pe sexe;
• aparatele pentru administrarea oxigenului vor fi păstrate și
verificate în spații special amenajate;
• pentru asigurarea necesarului, apa potabilă va fi depozitată în
rezervoare;
6.ORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ
• căile de evacuare și ușile vor fi dimensionate astfel încât să
permită trecerea personalului și a mijloacelor de transport pentru
evacuarea rapidă în caz de pericol;
• ușile vor fi vizibile, permanent deblocate, se vor deschide în sensul
de evacuare;
• lifturile defecte vor fi oprite, semnalizate, reparate de personal
autorizat;
• iluminarea și ventilarea naturală se face prin ferestre ușor
accesibile, curate, funcționale, dotate cu plase antiinsecte;
• se vor organiza circuite funcționale separate.
7.TIPURI DE PROTECȚIE
• Protecție împotriva electrocutării:

• intrervenția asupra instalațiilor electrice se va face numai
de electricieni autorizați, după întreruperea alimentării cu
energie electrică;
• descompletarea echipamentului electroizolant este
interzisă;
• intervențiile cu mâinile umede la echipamentele tehnice
electrice sunt interzise;
• Protecție împotriva incendiilor și exploziilor:
• flacăra deschisă este intrerzisă în spațiile unde există pericol
de producere a incendiilor/exploziilor;
• în aceste spații personalul nu va purta îmbrăcăminte din fibre
sintetice sau încălțăminte cu accesorii metalice;
• materialele inflamabile/explozive se vor transporta și depozita
în recipiente metalice;
• nu se manipulează eter, chelen, ciclopropan în apropierea
bisturiului electric;
• produsele periculoase vor fi marcate clar pe ambalaj
(denumirea chimică a substanței, concentrația, gradul de
pericol, semnul de avertizare standardizat);
• Prevenirea contaminării cu agenți nocivi:
• se vor efectua periodic deratizări;
• Se va asigura protecție impotriva insectelor;
• se vor face determinări ale încărcăturii cu agenți patogeni;
• se vor respecta regulile de asepsie și antisepsie;
• este obligatorie purtarea măștii de unică folosință în secțiile de
pneumoftiziologie (BK pozitiv), boli contagioase, bloc operator,
oftalmolgie, pediatrie-sugari, ATI, ORL, oftalmologie;
• orice semn de îmbolnăvire se autodeclară;
• personalul va efectua vaccinările obligatorii;
• se vor asigura spațiile necesare circuitelor funcționale
separate pe tipuri de activități (septice/aseptice);
• activitățile de curățenie și dezinfecție se vor efectua zilnic;
8.CAUZE ALE BOLILOR PROFESIONALE
• Cauze generale
• umezeala;
• curentul electric;
• explozia gazelor sub presiune;
• efortul fizic incorect dozat;
• acţiunea substanţelor toxice, caustice, corozive şi inflamabile.
• Cauze specifice:
• radiaţiile ionizante;
• razele ultraviolete;
• infecţiile de spital;
• sensibilizarea faţă de medicamente;
• dezinfectante sau alte substanţe chimice;
• munca cu bolnavii iresponsabili moral şi penal.
9.ZONELE DE RISC
• blocurile operatorii;
• medicina de urgență;
• unitățile de terapie intensivă;
• serviciile de urgență și de ambulanță;
• centrele de dializă;
• laboratoarele;
• unitățile de geriatrie;
• dispozitive și instrumente posibil periculoase sau în cazul manipulării
unor pacienți agresivi;
• unitățile de patologie, anatomie și medicină legală;
• băncile de sânge și plasmă și centrele de donare.
10.ACTIVITĂȚI CU RISC POTENȚIAL
Risc de infecție:
• examinările clinice ale persoanelor;
• prelevarea de probe de sânge, fluide corporale sau alte probe clinice;
• procedurile chirurgicale;
• pansarea/tratarea rănilor;
• îngrijirea pacienților care nu se pot descurca singuri;
• oferirea de asistență persoanelor aflate în pericol;
• activitățile de curățenie, dezinfecție, reparații și întreținere;
• activitățile de transport și eliminare a deșeurilor în zone contaminate și/sau
cu echipamente și obiecte contaminate;
• contactul cu zone în care se suspectează prezența unei infecții;
• manipularea/mutarea echipamentelor de curățare sau dezinfecție;
• manipularea de instrumente sau echipamente ascuțite sau cu vârf.
Risc de afectare a sistemului musculo-scheletal:
• efectuarea unei varietăți de manipulări manuale ale unor mase (sarcină prea
grea, răsucirea și aplecarea trunchiului, manipularea unor obiecte la distanță
față de corp);
• nu există spațiu suficient pentru a asigura libertatea de mișcare necesară în
timpul executării operațiunii;
• este necesară manipularea cu mănuși (condiții dificile de prindere cu mâinile);
• nu există timp pentru pauze sau pentru rotația sarcinilor de lucru (efort
continuu, fără recuperare);
• manipularea se efectuează cu o frecvență mare sau pentru o durată lungă
de timp;
• activități ce implică pacientul (schimbarea poziției, efectelor, transportul);
• statul în picioare/ statul pe scaun mult timp.
• Riscuri psihosociale:
• presiunea timpului;
• structurile ierarhice rigide;
• lipsa recompenselor și bonificațiilor;
• aptitudini neadecvate de conducere a personalului;
• lipsa informațiilor relevante;
• lipsa sprijinului din partea personalului de conducere;
• solicitările legate de muncă (munca în schimburi, pe timpul nopții,
program de lucru neregulat);
• conflictele sociale, hărțuirea, intimidarea, violența și discriminarea;
• dificultățile în domeniul comunicării și interacțiunii, inclusiv lipsa de
înțelegere a limbajului trupului;
• organizarea nesatisfăcătoare a muncii (referitor la programul de lucru).

CURS
1. Dispoziții generale (Ord.MS nr.1101/2016)
2. Supravegherea infecțiilor asociate asistenței
medicale
3. Obiective
4. Criterii
5. Atribuții
1.DISPOZIȚII GENERALE
• depistarea/identificarea, înregistrarea și declararea/raportarea
infecțiilor asociate asistenței medicale de către orice unitate
sanitară sunt obligatorii;
• unitate sanitară elaborează anual un program propriu de

supraveghere, prevenire și limitare a infecțiilor asociate
asistenței medicale;
1.DISPOZIȚII GENERALE
• activitatea de supraveghere, prevenire și limitare a infecțiilor

asociate asistenței medicale face parte din obligațiile
profesionale ale personalului și va fi înscrisă în fișa postului
fiecărui salariat;
• orice daună adusă pacienților prin nerespectarea prevederilor

privind asigurarea calității asistenței medicale acordate
pacienților în scopul prevenirii infecțiilor asociate asistenței
medicale atrage responsabilitatea individuală sau, după caz,
instituțională.
2.SUPRAVEGHEREA IAAM
• rata infecțiilor asociate asistenței medicale - indicator al
calității și siguranței pacientului;
• este metoda cea mai eficientă de a identifica riscurile și de a

scădea rata infecțiilor în unitatea sanitară;
• scopul supravegherii este reducerea incidenței infecțiilor

asociate asistenței medicale și a costului acestora.
3.OBIECTIVE
• creșterea interesului personalului medical pentru depistarea,
declararea și reducerea infecțiilor;
• cunoașterea prevalenței și descrierea distribuției infecțiilor pe

secții și tipuri de infecție, precum și monitorizarea tendințelor;
• identificarea secțiilor care necesită programe de prevenire

intensive și susținute, precum și evaluarea impactului
implementării programelor preventive.
4.CRITERII
• simplitate, să nu implice eforturi mari din partea personalului și
să nu necesite costuri mari din partea unității sanitare;
• flexibilitate, să permită modificări în funcție de nevoi;
• acceptabilitate, asigurându-se astfel o participare activă a
personalului și o bună calitate a datelor furnizate;
• standardizare, utilizând o metodologie unică;
• sensibilitate, astfel încât să capteze toate cazurile de infecție;
• specificitate, prin utilizarea definițiilor de caz.
5.ATRIBUȚII
Atribuțiile asistentei șefe de secție:
• prelucrează procedurile și protocoalele de prevenire a
infecțiilor asociate asistenței medicale elaborate de
serviciul/compartimentul de prevenire a IAAM cu personalul
mediu și auxiliar din secție și răspunde de aplicarea acestora;
• răspunde de aplicarea precauțiunilor standard și specifice de
către personalul secției;
• răspunde de comportamentul igienic al personalului din
subordine, de respectarea regulilor de tehnică aseptică de
către acesta;
1. ATRIBUȚII
• controlează respectarea circuitelor funcționale din secție;
• răspunde de starea de curățenie din secție;
• transmite directorului de îngrijiri necesarul de materiale de

curățenie, consumabile, dezinfectanți, elaborat în concordanță cu
recomandările serviciului de prevenire a infecțiilor asociate
asistenței medicale;
• controlează respectarea măsurilor de asepsie și antisepsie;

1. ATRIBUȚII
• supraveghează și controlează activitatea în oficiul alimentar
privind depozitarea, prepararea și distribuirea alimentelor, în
special la bucătăria dietetică, lactariu, biberonerie etc.;
• supraveghează calitatea prestațiilor efectuate la spălătorie și

sesizează directorului de îngrijiri orice deficiențe constatate;
1. ATRIBUȚII
• verifică igiena bolnavilor și a însoțitorilor și face educația

sanitară a acestora;
• urmărește efectuarea examenului organoleptic al
alimentelor distribuite bolnavilor și însoțitorilor și le
îndepărtează pe cele necorespunzătoare, situație pe care o
aduce la cunoștința directorului de îngrijiri;
1. ATRIBUȚII
• constată și raportează directorului de îngrijiri deficiențe de

igienă (alimentare cu apă, instalații sanitare, încălzire);
• coordonează și supraveghează operațiunile de curățenie și
dezinfecție;
• participă la recoltarea probelor de evaluare a eficienței
curățeniei, dezinfecției și sterilizării împreună cu echipa
serviciului/compartimentului de prevenire IAAM.
1. ATRIBUȚII
• asigură necesarul de materiale (săpun, dezinfectant, prosoape de

hârtie, echipament de unică folosință) și coordonează în
permanență respectarea de către personal și însoțitori a măsurilor
de izolare și controlează prelucrarea bolnavilor la internare;
• anunță la serviciul de internări locurile disponibile, urmărește

internarea corectă a bolnavilor în funcție de infecțiozitate sau
receptivitate;
1. ATRIBUȚII
• coordonează și verifică aplicarea măsurilor de izolare a bolnavilor

cu caracter infecțios și a măsurilor pentru supravegherea
contacților, în conformitate cu ghidul de izolare elaborat de șeful
serviciului/coordonatorul compartimentului de prevenire a IAAM;
• instruiește personalul din subordine privind autodeclararea

îmbolnăvirilor și urmărește aplicarea acestor măsuri;
1. ATRIBUȚII
• semnalează medicului șef de secție și/sau directorului de îngrijiri
cazurile de boli transmisibile pe care le suspicionează în rândul
personalului;
• instruiește și supraveghează personalul din subordine asupra

măsurilor de igienă care trebuie respectate de vizitatori și
personalul spitalului (portul echipamentului, evitarea aglomerării
în saloane);
1. ATRIBUȚII
• verifică și răspunde de modul de manipulare a lenjeriei

bolnavilor, colectarea și păstrarea lenjeriei murdare, dezinfecția
lenjeriei de la bolnavii infecțioși, transportul lenjeriei murdare,
transportul și păstrarea lenjeriei curate;
• verifică și răspunde de modul de colectare a deșeurilor

infecțioase și neinfecțioase, de depozitare a lor pe secție, de
modul de transport la depozitul central;
1. ATRIBUȚII
• controlează și instruiește personalul din subordine asupra

echipamentului de protecție și comportamentului igienic, precum și
asupra respectării normelor de tehnică aseptică și propune
directorului de îngrijiri măsuri disciplinare;
• răspunde de elaborarea procedurilor și protocoalelor de prevenire

și limitare a IAAM pe secție, în funcție de manevrele și procedurile
medicale identificate cu risc pentru pacienți, și se asigură de
implementarea acestora;
1. ATRIBUȚII
• răspunde de întocmirea și completarea registrului de

monitorizare a IAAM pe secție;
• răspunde de întocmirea și completarea registrului de expunere

accidentală la produse biologice pe secție.
1. ATRIBUȚII
Atribuțiile asistentei de salon:
• implementează practicile de îngrijire a pacienților în vederea limitării

infecțiilor;
• se familiarizează cu practicile de prevenire a apariției și răspândirii

infecțiilor și aplicarea practicilor adecvate pe toată durata internării
pacienților;
• menține igiena, conform politicilor spitalului și practicilor de îngrijire

adecvate din salon;
1. ATRIBUȚII
• informează cu promptitudine medicul de gardă/medicul șef de

secție în legătură cu apariția semnelor de infecție la unul dintre
pacienții aflați în îngrijirea sa;
• inițiază izolarea pacientului care prezintă semne ale unei boli

transmisibile și anunță imediat medicul curant și serviciul de
prevenire și limitare a IAAM;
1. ATRIBUȚII
• limitează expunerea pacientului la infecții provenite de la
vizitatori, personalul spitalului, alți pacienți sau echipamentul
utilizat pentru diagnosticare;
• semnalează medicului curant existența elementelor sugestive

de infecție asociată asistenței medicale;
• participă la pregătirea personalului;
• participă la investigarea focarelor.


CURS
1. Drepturile și obligațiile pacienților (legea nr.46/2003)
2. Internarea și primirea pacienților în spital
3. Evidența și mișcarea pacienților
4. Circuite funcționale în spital
5. Condiții de spitalizare și transport
1. DREPTURILE ȘI OBLIGAȚIILE PACIENȚILOR
• pacient - persoana sănătoasă sau bolnavă care
utilizează serviciile de sănătate;
• discriminare - distincţia făcută între persoane aflate în

situaţii similare pe baza rasei, sexului, vârstei, apartenenţei
etnice, originii naţionale sau sociale, religiei, opţiunilor
politice sau antipatiei personale;
• îngrijiri de sănătate - serviciile medicale, serviciile

comunitare şi serviciile conexe actului medical;
• intervenţie medicală - orice examinare, tratament sau
alt act medical în scop de diagnostic preventiv,
terapeutic ori de reabilitare;
• îngrijiri terminale - îngrijirile acordate unui pacient cu

mijloacele de tratament disponibile, atunci când nu mai
este posibilă îmbunătăţirea prognozei fatale a stării de
boală, precum şi îngrijirile acordate în apropierea
decesului.
• pacienţii au dreptul la îngrijiri medicale de cea mai
înaltă calitate de care societatea dispune, în
conformitate cu resursele umane, financiare şi materiale;
• pacientul are dreptul de a fi respectat ca persoană

umană, fără nici o discriminare;
• pacientul are dreptul de a fi informat cu privire la

serviciile medicale disponibile, precum şi la modul de a
le utiliza;
• pacientul are dreptul de a fi informat asupra identităţii şi

statutului profesional al furnizorilor de servicii de
sănătate;
• pacientul internat are dreptul de a fi informat asupra

regulilor şi obiceiurilor pe care trebuie să le respecte pe
durata spitalizării;
• pacientul are dreptul de a fi informat asupra stării sale de

sănătate/ a intervenţiilor medicale propuse/ a riscurilor/ a
alternativelor existente la procedurile propuse/ asupra
neefectuării tratamentului şi nerespectării recomandărilor
medicale/ cu privire la date despre diagnostic şi
prognostic;
• pacientul are dreptul de a decide dacă mai doreşte să fie

informat în cazul în care informaţiile prezentate de către
medic i-ar cauza suferinţă;
• informaţiile se aduc la cunoştinţă pacientului într-un limbaj

respectuos, clar, cu minimalizarea terminologiei de
specialitate;
• informaţiile se aduc la cunoştinţă pacienților străini în limba

maternă/ altă limbă străină de circulaţie internaţională / altă
formă de comunicare;
• pacientul are dreptul de a cere în mod expres să nu fie

informat şi de a alege o altă persoană care să fie
informată în locul său;
• rudele şi prietenii pacientului pot fi informaţi despre

evoluţia investigaţiilor, diagnostic şi tratament, cu acordul
pacientului;
• pacientul are dreptul de a cere şi de a obţine o altă
opinie medicală;
• pacientul/persoana desemnată în mod expres de

acesta, are dreptul să primească, la externare, un
rezumat scris al investigaţiilor, diagnosticului,
tratamentului, îngrijirilor acordate pe perioada spitalizării
şi, la cerere, o copie a înregistrărilor investigaţiilor de înaltă
performanţă, o singură dată;
• pacientul are dreptul să refuze sau să oprească o
intervenţie medicală asumându-şi, în scris, răspunderea;
consecinţele refuzului sau ale opririi actelor medicale
trebuie explicate pacientului;
• când pacientul nu îşi poate exprima voinţa, dar este

necesară o intervenţie medicală de urgenţă, personalul
medical are dreptul să deducă acordul pacientului
dintr-o exprimare anterioară a voinţei acestuia;
• în cazul în care pacientul necesită o intervenţie
medicală de urgenţă, consimţământul
reprezentantului legal nu mai este necesar;
• în cazul în care se cere consimţământul

reprezentantului legal, pacientul trebuie să fie
implicat în procesul de luare a deciziei atât cât
permite capacitatea lui de înţelegere;
• în cazul în care se consideră că intervenţia este în interesul

pacientului, iar reprezentantul legal refuză să îşi dea
consimţământul, decizia este declinată unei comisii de
arbitraj de specialitate;
• comisia de arbitraj este constituită din 3 medici pentru

pacienţii internaţi în spitale şi din 2 medici pentru pacienţii
din ambulator;
• consimţământul pacientului este obligatoriu pentru

recoltarea, păstrarea, folosirea tuturor produselor
biologice prelevate din corpul său, în vederea stabilirii
diagnosticului sau a tratamentului cu care acesta este de
acord;
• consimţământul pacientului este obligatoriu în cazul

participării sale în învăţământul medical clinic şi la
cercetarea ştiinţifică;
• pacientul nu poate fi fotografiat sau filmat într-o unitate
medicală fără consimţământul său, cu excepţia cazurilor
în care imaginile sunt necesare diagnosticului sau
tratamentului şi evitării suspectării unei culpe medicale;
• toate informaţiile privind starea pacientului, rezultatele

investigaţiilor, diagnosticul, prognosticul, tratamentul,
datele personale sunt confidenţiale chiar şi după decesul
acestuia;
• informaţiile confidenţiale pot fi furnizate numai în cazul în
care pacientul îşi dă consimţământul explicit sau dacă
legea o cere în mod expres;
• în cazul în care informaţiile sunt necesare altor furnizori de

servicii medicale acreditaţi, implicaţi în tratamentul
pacientului, acordarea consimţământului nu mai este
obligatorie;
• pacientul are acces datele medicale personale;

• pacientul are dreptul de a desemna, printr-un acord
consemnat în anexa la FOCG, o persoană care să aibă
acces deplin, atât în timpul vieţii pacientului, cât şi după
decesul pacientului, la informaţiile confidenţiale din
FOCG;
• orice amestec în viaţa privată, familială a pacientului este

interzis, cu excepţia cazurilor în care această imixtiune
influenţează pozitiv diagnosticul, tratamentul ori îngrijirile
acordate şi numai cu consimţământul pacientului;
• sunt considerate excepţii cazurile în care pacientul

reprezintă pericol pentru sine sau pentru sănătatea
publică;
• pacientul are dreptul la îngrijiri terminale pentru a putea

muri în demnitate;
• pacientul internat are dreptul şi la servicii medicale

acordate de către un medic acreditat din afara
spitalului;
• pacientul poate beneficia de sprijinul familiei, al prietenilor,
de suport spiritual, material şi de sfaturi pe tot parcursul
îngrijirilor medicale.
• la solicitarea pacientului, în măsura posibilităţilor, mediul

de îngrijire şi tratament va fi creat cât mai aproape de cel
familial.
• pacientul are dreptul la îngrijiri medicale continue până la

ameliorarea stării sale de sănătate sau până la vindecare.
2. INTERNAREA ȘI PRIMIREA PACIENȚILOR ÎN SPITAL
• episod important, eveniment ce îl separă de

activitățile lui zilnice, de familie și prieteni;
• pacientul are dreptul să aleagă unitatea sanitară

în care se va interna cât și medicul curant;
• Internarea pacientului se efectuează prin
următoarele structuri:
• biroul de internări;
• camera de gardă;
• unitatea de primiri urgențe (UPU);
• centru de primiri urgențe (CPU).
• se face pe baza biletului de trimitere (medic
specialist/de familie), transfer, la cerere, urgență
medico-chirurgicală;
• Documente necesare pentru internare:
• carte de identitate;
• card/ adeverință de asigurat;
• bilet de trimitere de la medicul de familie/ specialist;
• adeverință de salariat (numărul de zile de concediu
medical de care a beneficiat acesta în ultimele 12 luni
calendaristice);
• cupon de pensie (pentru stabilirea sumei de coplată);
• alte documente medicale ale pacientului (istoricul
medical).
• se invită în cabinet pacientul și se identifică;
• se verifică documentele de internare și dosarul pacientului;
• medicul examinează pacientul și decide internarea;
• se înregistrează datele pacientului și se generează FOCG/
programul informatic.
• pacientul va fi condus pentru a efectua baia generală;
• îmbracă efectele de spital (pijama/cămașă, halat) și
predă pe bază de bon efectelor personale;
• Repartizarea pacienților:
• se face cu empatie și calm;
• se face conform procedurilor întocmite la nivelul unității
sanitare;
• va ține cont de diagnostic și gravitatea afecțiunii, sex,
prezența infecției /riscului de infecție (salon aseptic sau
septic);
• în unele spitale se face de câtre medicul șef de secție,
funcție de opțiunea pacientului.
3. EVIDENȚA ȘI MIȘCAREA PACIENȚILOR
• asigurarea evidenței pacienților internați, a foilor de

observație și a numărului de paturi;
• FOCG se înregistrează în Registrul de internări al secției;
• se comunică zilnic Birolului de internări numărul de
paturi disponibile și numărul de pacienți internați
(eventual numărul însoțitorilor);
• FOCG vor fi păstrate în mape pentru fiecare
medic/salon;
3. EVIDENȚA ȘI MIȘCAREA PACIENȚILOR
• pentru transfer se va întocmi biletul de transfer;
• pentru externare se întocmesc: biletul de externare,
scrisoarea medicală, situația îngrijirilor la externare și
recomandări pentru asigurarea continuității îngrijirilor, copie a
înregistrărilor investigaţiilor de înaltă performanţă, concediul
medical (salariați), adeverință medicală (elevi/studenți),
recomandările pentru dispozitive medicale, decontul,
prescripția medicală (după caz), certificat medical pentru
Comisia de evaluare în grad de handicap (după caz);
• FOCG se arhivează de către asistenta șefă și se păstrează
conform legislației în vigoare.
4. CIRCUITE FUNCȚIONALE ÎN SPITAL
• Circuit funcțional- traseu urmat în practica medicală;
- sens de circulație în interiorul unităţilor;
• Circuit:
• septic (murdar, infectat), indică introducerea
germenilor patogeni, generatori de infecţii, în
interiorul unităţilor sanitare.
• aseptic (curat, steril, neinfectat), asigură condiţii de
protecţie împotriva infecţiilor;
4. CIRCUITE FUNCȚIONALE ÎN SPITAL
• Principalele circuite funcţionale din spital:
• circuitul pacientului;
• circuitul personalului medico-sanitar, studenţilor şi elevilor
practicanţi;
• circuitul vizitatorilor şi însoţitorilor;
• circuitul instrumentarului/materialelor utilizate în practica
medicală aseptică;
• circuitul blocurilor operatorii;
• circuitul alimentelor şi al veselei;
• circuitul lenjeriei;
• circuitul deșeurilor rezultate din practica medicală;
5. CONDIȚII DE SPITALIZARE ȘI TRANSPORT
• Se asigură condițiile igienice de spitalizare:

• pacientul este repartizat la salon și va ocupa un pat;
• pacientul va efectua igiena personală zilnică/ori de câte ori
este nevoie;
• se vor asigura paturi ce permit adoptarea unor poziții
adecvate/ impuse;
• se asigură condițiile de evitare a apariției complicațiilor
imobilizării;
• se asigură mijloacele necesare transportului pacientului în
funcție de afecțiune și necesități (pat rulant, fotoliu rulant,
brancard, targă, ascensor).

CURS
PROCESUL DE ÎNGRIJIRE
1. Definiție
2. Componente ale procesului de îngrijire
3. Documente medicale
4. Profilul pacientului
5. Participarea la examenul /vizita medicului
1. DEFINIȚIE
Procesul de nursing:
• esența activității de nursing;
• metodă organizată, sistematică, ce

permite acordarea de îngrijiri
individualizate;
• modalitate clinică, rațională și

pragmatică de abordare și soluționare a
nevoilor de sănătate și de îngrijire ale
pacientului sau comunității asistate;
2. COMPONENTELE PROCESULUI DE
ÎNGRIJIRE
• 1. evaluarea pacientului/ comunității- stabilirea stării
de sănătate sau boală existente, identificarea
problemelor actuale sau potențiale de
sănătate→diagnostic de îngrijire;
• 2. elaborarea planului logic de îngrijire- strict
individualizat, dirijat în funcție de diagnosticele de
îngrijire formulate;
• 3. realizarea planului de îngrijire elaborat;
• 4. evaluarea eficacității acțiunilor de îngrijire-
recorelarea permanentă a planului inițial cu evoluția
stării de sănătate a pacientului/ comunității.
2. COMPONENTELE
PROCESULUI DE ÎNGRIJIRE
1. Evaluarea pacientului
• proces dinamic, continuu,
individualizat;
• începe odată cu întâlnirea asistentei
medicale cu pacientul/comunitatea
îngrijită;
• se bazează pe observarea,
chestionarea, notarea datelor
pacientului;
2. COMPONENTELE
Scop:
• aprecierea stării de sănătate/ boală a
persoanei îngrijite;
• identificarea reacțiilor particulare ale
individului față de acestea;
• ierarhizarea necesităților de îngrijire;
• finalitate: formularea diagnosticului de
nursing;
• implică: culegerea, înregistrarea,
analiza datelor, precum și formularea
diagnosticelor de nursing.
2. COMPONENTELE
• Culegerea datelor - informații subiective și obiective
privind starea de sănătate;
Sursa - directă- pacientul;
- indirectă- aparținători, documente medicale;
Date - subiective (simptome- senzații și percepții ale
pacientului);
- obiective- (semne)- modificări sesizabile cu
ajutorul organelor de simț;
- actuale- valabile la momentul evaluarii;
- anterioare- istoricul personal și familial;
- stabile: sex, rasă, etc;
- variabile: generale: nume, naționalitate, stare
civilă, religie;
: de examen fizic: vârstă, TA, AV, G, T,
constante de laborator;
2. COMPONENTELE
• Modalități de culegere a datelor:
•anamneza- discuția directă cu persoana
îngrijită + informațiile de la aparținători +
înscrisurile din documentele medicale
anterioare;
•observația- sesizarea directă a
informațiilor despre pacient de către
asistentă, cu ajutorul propriilor organe de
simț (văz, miros, auz, simțul tactil) pe
parcursul interviului dar și al examenului
obiectiv, folosind instrumente medicale
specifice (taliometru, cântar,
termometru, tensiometru, stetoscop,
pulsoximetru, etc.)
2. COMPONENTELE PROCESULUI DE
ÎNGRIJIRE
• Înregistrarea datelor:
• bază de date (FOCG, dosarul
pacientului, registru medical);
• numele și structura bazei de date
variază de la o țară la alta;
• primele 8-24 ore;
• sunt structurate și ordonate în funcție
de problemele de nursing prioritare ale
pacientului;
2. COMPONENTELE
• Analiza și interpretarea datelor:
• scop: identificarea și ierarhizarea
problemelor de îngrijire ale pacientului
evaluat, analiza gradului de
dependență/ independență;
• analiza este făcută prin prisma gradului
de satisfacere și realizare autonomă a
celor 14 nevoi fundamentale;
• se întocmește lista principalelor
probleme de îngrijire ale pacientului
(somatice, psihice, spirituale);
2. COMPONENTELE
2. Elaborarea planului de îngrijire:
Diagnosticul de îngrijire:
• reprezintă finalizarea evaluării pacientului;
• NU constituie un diagnostic medical;
• reprezintă un enunț simplificat ce descrie
modul individual de răspuns al persoanei
față de o problemă de sănătate;
• se poate schimba în permanență, funcție
de modul de răspuns al pacientului la
îngrijiri;
2. COMPONENTELE
• actual- susținut de semne și simptome
prezente;
• de risc crescut pentru apariția unei
probleme de îngrijire cu o probabilitate mai
mare;
• posibil - este suspectată clinic problema
de sănătate, sunt necesare date
suplimentare;
• al stării de bine- tranziția de la un anumit
nivel de sănătate la unul superior.
2. COMPONENTELE
• enunț clar;
• terminologie acceptată unanim;
• enunț cu un singur element- (starea de bine)-
"potențial crescut pentru„
• enunț cu două elemente – (diagnosticul
posibil și cel de risc crescut)- "posibil + Dg.de
îngrijire„ sau "favorizat de+ enumerarea
factorilor de risc„
• enunț cu trei elemente – cele actuale (PES)
2. COMPONENTELE
• presupune redactarea planului de îngrijire;

• reprezintă un plan de acțiune;
• are loc după:
1. indentificarea problemelor de îngrijire;
2. ierarhizarea acestora;
3. formularea diagnosticelor;
• calitatea planului de îngrijire "SMART„:
(S- specific) (M- măsurabil) (A- de atins) (R- realist)
(T-termen)
2. COMPONENTELE
• Etapele redactării planului de îngrijire:

• ierarhizarea diagnosticelor de nursing,
funcție de principalele probleme de
îngrijire;
• stabilirea obiectivelor de îngrijire pe
termen scurt, intermediar și lung;
• precizarea intervențiilor de îngrijire
pentru atingerea fiecărui obiectiv de
îngrijire;
2. COMPONENTELE
• Etapele redactării planului de îngrijire:
• identificarea problemelor de îngrijire cu
caracter interdependent (de
colaborare);
• precizarea evoluției așteptate din
partea pacientului, sub îngrijirile
acordate;
• documentarea diagnosticelor de
îngrijire, a obiectivelor, intervențiilor;
• înregistrarea evoluției pacientului;
2. COMPONENTELE
• Ierarhizarea diagnosticelor de nursing:
• reprezintă o muncă în echipă
(personal medical, pacient, aparținători);
• necesitățile somatice primează
(Maslow);
• se aplică principiul acordului mutual
(asistenta medicală/ echipa de îngrijire și
pacient/ familie);
2. COMPONENTELE
• Stabilirea obiectivelor de îngrijire:
• obiectivele trebuie să fie realiste;
• se fixează termene scurte, medii și lungi;
• termen scurt: acțiuni urgente, vor fi
realizate imediat;
• termen mediu și lung: acțiuni prelungite,
vizează prevenirea complicațiilor,
reabilitarea stării de sănătate/
compensare a pacientului și educația
medicală a acestuia și a familiei;
2. COMPONENTELE
Precizarea intervențiilor de îngrijire:
• se realizează concomitent cu stabilirea
obiectivelor;
• pentru fiecare obiectiv în parte se planifică
acțiuni concrete, strict individualizate;
• necesită o bună judecată clinică;
• necesită o bună cunoștere a pacientului și
familiei sale;
• contactarea organizațiilor responsabile de
programe comunitare necesare pacientului,
pe termen lung;
2. COMPONENTELE
Precizarea evoluției așteptate:
• se consideră d.p.d.v al beneficiului
pacientului, funcție de resursele și
posibilitățile individuale;
• se formulează prin prisma standardelor
de calitate ale actului de îngrijire;
• sunt utilizate pentru evaluarea critică a
eficacității și calității îngrijirilor acordate;
2. COMPONENTELE
Planificarea acțiunilor de îngrijire:

• impune colaborarea tuturor membrilor
echipei de îngrijire, cu roluri și atribuții
specifice;
• utilizează resursele unității sanitare, ale
familiei, comunității.
2. COMPONENTELE
Redactarea planului de îngrijire:
1. Diagnosticele de îngrijire ierarhizate
2. Obiectivele intervențiilor de îngrijire și
termenele
3. Acțiunile concrete de îngrijire
4. Evoluția așteptată a pacientului
Caracteristici:
1. tabel, dosar de îngrijire, format electronic;
2. este perfectibil, supus schimbării;
3. este adaptabil la situațiile clinice noi
apărute.
2. COMPONENTELE
3. Realizarea planului de îngrijire
Intervenții autonome:
• asigurarea/ asistarea igienei pacientului;
• asigurarea confortului fizic și psihic;
• asigurarea/ asistarea funcțiilor vitale;
• asigurarea condițiilor de mediu extern;
• educație pentru sănătate a pacientului
și familiei;
2. COMPONENTELE
Intervenții interdependente:
• sesizarea complicațiilor individuale;
• sesizarea problemelor de colaborare;
Intervenții dependente:
• acțiunarea conform prescripțiilor
medicului (recoltări de analize,
administrarea medicamentelor);
• delegarea responsabilităților proprii către
alți membri ai echipei de îngrijire.
2. COMPONENTELE
4. Evaluare eficacității îngrijirilor:
• activitate continuă, regulată;

• se consemnează sub forma unor note
asupra progresului pacientului sub îngrijirile
acordate;
• se evaluează rezultatul
obținut/schimbarea observată;
• formulare clară, concisă, ordonată;
2. COMPONENTELE
• se efectuează permanent de către

asistentă;
• se consemnează în fișa de evoluție, pentru
fiecare problemă/diagnostic de îngrijire;
• se compară cu evoluția așteptată,
d.p.d.v. al beneficiului și satisfacției
pacientului dar și al respectării
standardelor de calitate.
3. DOCUMENTE MEDICALE
• Foaie de observație clinică generală

(spitalizare continuă și de zi)
• Plan de îngrijire
• Buletine de analize, rezultate ale
investigațiilor și explorărilor funcționale;
• Anexe
4. PROFILUL PACIENTULUI
• Informații generale: nume, prenume, sex,

stare civilă, ocupație, religie, etnie,
cetățenie, surse de susținere;
• Antecedente medicale: bolile copilăriei,
vaccinări, traumatisme, spitalizări
anterioare, intervenții chirurgicale, alergii,
tratamente urmate;
• Antecedente familiale: afecțiuni
cronice/psihice/predispoziții genetice în
familie;
4. PROFILUL PACIENTULUI
• Obișnuințe de viață:
• fumat, consum de alcool, droguri;
• obiceiuri de alimentație, somn, muncă;
• practicarea exercițiilor fizice.
• Probleme de sănătate actuale:
• apariția și caracteristicile simptomelor,
factori declanșatori, măsuri luate.
• Mediul ambiental: factori de risc, măsuri de
siguranță și protecție a muncii;
• Profilul psiho-social și cultural: limba vorbită,
etnia, emoții, trăiri, relațiile cu familia și
anturajul.
5. EXAMENUL/VIZITA MEDICULUI
Rolul asistentei:
• pregătește psihic și fizic pacientul;
• pregătește salonul;
• pregătește materialele și instrumentarul
necesar examinării;
• pregătește FOCG și documentele
medicale;
• ajută medicul le efectuarea examenului;
• susține pacientul, îl supraveghează și îl
monitorizează permanent.

CURS
ÎNGRIJIRI GENERALE ALE PACIENTULUI
1. Tipuri de pat, pregătirea patului
2. Poziții ale pacientului în pat
3. Mobilizarea pacientului
4. Igiena corporală
5. Escarele de decubit
6. Schimbarea lenjeriei
7. Dezinfecția
8. Deratizarea
9. Dezinsecția
1. TIPURI DE PAT, PREGĂTIREA
PATULUI
• principala sarcină a spitalizării o reprezintă
vindecarea bolnavului.
• procesul de vindecare presupune repausul
complet sau relativ al bolnavului.
PATULUI
• asigurarea odihnei pasive - una din metodele de
îngrijire a bolnavului, repausul asigură condiţiile
favorabile organismului pentru a-şi concentra
eforturile în procesul de vindecare.
• odihna la pat:
o relaxează musculatura
o eliberează articulaţiile de sarcini
o scade pierderile de căldură
o reduce necesităţile energetice ale
organismului
o atenuează durerile, asigurând o senzaţie
relativă de confort.
1. TIPURI DE PAT, PREGĂTIREA PATULUI
• pacientul va fi repartizat la salon și va ocupa un

pat, având alături o noptieră;
• patul are dimensiuni standard: 2 metri lungime,
80-90 cm lățime, 60 cm înălțime, de culoare
albă, cu somieră fixă sau mobilă, articulată.
PATULUI
• există paturi cu apărători laterale pentru a
proteja pacienții, cu gratii mobile pentru copii,
cu apărători pliabile, de terapie intensivă,
dotate cu mai multe funcții;
• accesoriile patului sunt: saltea (îmbrăcată cu
material impermeabil sau accesorizată cu o
mușama), pernă, pătură/ pled, lenjerie de pat
(cearșaf de pat, de pătură- simplu sau plic, 2
fețe de pernă), aleză.
PATULUI
Patul trebuie:
• să asigure aducerea şi menţinerea bolnavului în
poziţiile adecvate stării lui, dictate de
tratamentul prescris şi de procedeele de îngrijire;
• să fie construit şi prevăzut cu anexe
corespunzătoare pentru efectuarea
procedeelor de investigaţie şi de tratament care
se execută la pat;
• să fie uşor de întreţinut şi de curăţat;
• să fie mobilizabil;
• să fie accesibil din toate laturile.
PATULUI
Pat:
• cu somieră fixă, confecţionate dintr-o singură bucată;
• cu somieră confecţionată din două bucăţi, partea
cefalică putând fi ridicată pentru a asigura poziţia
semişezândă sau şezândă;
• cu somiere mobile, articulate din trei sau patru bucăţi,
care asigură poziţii foarte variate pacientului;
• manipularea părţilor componente ale somierelor
articulate se face mecanic, cu ajutorul unor manivele
sau automat.
PATULUI
• paturile ATI sunt mai înalte, prevăzute cu apărători mobile
şi roţi de cauciuc care pot fi imobilizate cu tampoane;
• aceste paturi pot fi manevrate mecanic/ telecomandă,
permiţând schimbările rapide de poziţie ale pacienților;
• pentru îngrijirea bolnavilor agitaţi şi psihici paturile sunt
prevăzute cu plase din fibre textile;
• paturile pentru copii sunt prevăzute cu gratii fixe şi cu
dispozitive de siguranţă, pentru a evita căderile din pat;
• paturile utilizate pentru bolnavii imobilizaţi pe durată mare
sunt prevăzute cu roţi, sertare (care înlocuiesc noptiera),
masă pentru uz curent.
PATULUI
Componente:
• somieră: fixă sau mobilă (articulată).
• cazarmament: saltea, protecție pentru saltea, perne,
pătură, lenjerie de pat completă, muşama şi
aleză/traversă).
• utilaj de confort al patului: rezemător, colac de
cauciuc, colac de vată, perne elastice, rezemătorul
de picioare, masă rulantă, agăţătoare.
• auxiliar: apărătoare laterale, saci de nisip, perne,
chingi sau curele din pânză sau piele, suporturi pentru
ridicarea patului, cadru de extensie, atele cu scripete,
contragreutăţi, pârghii, aparate de extensie gradată.
2. POZIȚII ALE PACIENTULUI ÎN PAT
• Poziţia activă - caracteristică pacienților în
stare bună:
- este identică cu aceea a unui om sănătos,
- se mobilizează singuri, fără ajutor.
• Poziţia pasivă - caracteristică bolnavilor în stare

gravă, adinamici, care şi-au pierdut forţa fizică:
- poziţia lor în pat este determinată de forţa de
gravitate, dând impresia că sunt „căzuţi în pat”
- pentru orice mişcare necesită ajutor.
• Poziţia forţată - caracteristică pacienților cu atitudini
neobişnuite, determinate de afecţiunea de bază sau
impuse de demersul terapeutic. Reprezintă:
• o consecinţă a modificărilor produse de boală în
organism (opistotonusul din tetanos, poziţia bolnavului
fiind independentă de voinţa lui);
• o reacţie de apărare conştientă sau inconştientă a
organismului faţă de procesul patologic (poziţia cocoş
de puşcă în meningite);
• o măsură profilactică în prevenirea unor complicaţii
(embolia în cursul tromboflebitelor);
• o măsură terapeutică, necesară pentru vindecare
(tratamentul fracturilor cu aparate de extensie).
• Decubit dorsal:
- poziția obișnuită în pat;
- pernă la capul pacientului;
- pernă subțire în cazul anemiilor hemoragice și
afecțiuni cerebrale;
- fără pernă în afecțiunile coloanei vertebrale;
- membrele inferioare și picioarele formează un
unghi de 900 ;
- indicat în astenie, adinamie, postintervenție
chirurgicală.
• Decubit ventral:
- pacientul este culcat pe abdomen, fără pernă, cu capul
întors într-o parte;
- brațele sunt întinse pe lângă corp sau flectate, palmele
sprijinite pe suprafața patului;
- picioarele rămân în unghi drept prin sprijinirea pe un
rulou;
- indicat în: starea de inconștiență, îngrijirea escarei
sacrate, paralizie, staza duodenală, drenajul secrețiilor.
• Decubit lateral (stâng sau drept):
- pacientul este întins pe o parte (stângă sau dreaptă)
cu pernă sub cap;
- membrul inferior care este în contact cu suprafața
saltelei este întins, celălalt este îndoit și sprijinit pe o
pernă;
- se pot folosi perne, rezemătoare, colaci de
cauciuc/vată pentru menținerea în poziție;
- indicat în: pleurezie, drenaj pleural, meningită,
intervenție renală, multiple manevre de îngrijire.
• Șezând:
- trunchiul pacientului formează un unghi drept cu
membrele inferioare prin ridicarea somierei articulate a
patului sau rezemătorului;
- membrele inferioare sunt îndoite, sub genunchi fiind
plasat un rulou;
- tălpile sunt sprijinite pe rezemător;
- brațele sunt relaxate, sprijinite pe perne;
- poate fi adus pacientul la marginea patului sau în fotoliu;
- indicată în: dispnee, afectare cardiacă, criză de astm
bronșic.
• Semișezând:
- Pacientul este culcat pe spate, trunchiul ridicat
la 300-400 față de membrele inferioare și sprijinit
pe două perne/ rezemător/somieră articulată;
- tălpile sunt sprijinite pe rezemător;
- indicată în dispnee, afectare cardiacă.
• Fowler:
- varietate a poziției semișezânde, unghiul de
ridicare a trunchiului față de planul patului fiind
de 45o-900.
- indicată în: dispnee, afectare cardiacă,
peritonită acută difuză.
• Trendelenburg (declivă):
- pacientul este în decubit dorsal, cu capul întors într-o
parte și patul ridicat de la extremitatea distală,
obținându-se astfel o diferență de 100-600 față de
extremitatea proximală;
- indicată în: drenajul postural, hemoragie, pelvină,
hemoragie a membrelor inferioare.
• Trendelenburg inversat (proclivă):
- pacientul este în decubit dorsal, sprijinit cu tălpile de
rezemător;
- patul se ridică de la extremitatra proximală la un unghi
de 10-15 grade.
- indicație: prevenirea aspirației pulmonare, imobilizarea în
aparate gipsate a membrelor și la pacienții cu
traumatisme ale bazei craniului.
• Ginecologică:
- pacienta este întinsă pe spate, coapsele sunt
flectate pe abdomen, genunchii depărtați, tălpile
sprijinite pe pat/ suporții mesei ginecologice;
- examinare ginecologică/ obstetricală.
2. POZIȚII ALE PACIENTULUI
• Genu-pectorală:
- pacientul este așezat în genunchi (ușor depărtați);
- brațele prind masa de examinare, pieptul se
sprijină de aceasta;
- capul este întors lateral;
- indicată în examinarea ano- rectală.
• Poziție de siguranță:
- pacientul este în decubit lateral, brațul care vine în contact cu
salteau este întins iar celălalt, flectat, este așezat pe o pernă;
- capul va fi poziționat decliv, pe o pernă subțire;
- membrul inferior care este în contact cu suprafața saltelei este
întins, sprijinit cu un rulou, iar celălalt este îndoit și sprijinit pe o
pernă;
- indicații: stare de inconștiență; prevenirea aspirației lichidelor,
menținerea liberă a căilor respiratorii, reducerea presiunii
asupra sacrului și marelui trohanter, examinare ano-rectală.
3. MOBILIZAREA PACIENTULUI
• evitarea complicațiilor (escare, tromboze);

• momentul, ritmul mobilizării se stabilește de
către medic;
• timpul mobilizării crește progresiv, în funcție de
starea, capacitatea și complianța pacientului;
• se folosesc: cadru mobil, cârje, baston, suport/
mâner ridicare pacient, perne, rulouri,
rezemătoare;
3. MOBILIZAREA PACIENTULUI
• se face cu monitorizarea funcțiilor vitale, faciesului,
culorii tegumentare, transpirației, tulburărilor de
echilibru, de coordonare;
• se efectuează mișcări pasive, blânde, ale capului,
segmentelor membrelor superioare și inferioare
(flexie, extensie, rotație, abducție, adducție,
supinație, pronație);
• se efectuează masaj în sensul întoarcerii venoase;
• se menține contactul vizual și verbal cu pacientul,
pentru sesiza eventualele schimbări în starea sa
generală;
• se repetă măsurarea parametrilor vitali;
• se poate executa cu ajutorul unei persoane sau
două.
4. IGIENA CORPORALĂ
• asigură igiena tegumentelor și mucoaselor, a

confortului fizic și psihic, evitarea complicațiilor;
• începe de la internare (baie cu/fără
deparazitare);
• se evaluează limitele de mobilizare a pacientului,
modul în care acesta poate efectua singur baia
sau cu ajutor;
• se face baie generală/ duș/ toaletă pe regiuni;
4. IGIENA CORPORALĂ
• pacientul își efectuează igiena personală în
fiecare dimineață și seară;
• asistenta medicală are rolul de controla
modul în care aceasta este făcută, eventual
sfătuiește pacientul cum să se spele;
• baia parţială la pat/baie, îngrijirea cavităţii
bucale la bolnavii conştienţi/inconştienţi,
îngrijirea protezelor dentare, îngrijirea părului;
• rămâne în atenţia asistentei, constituie un
factor esenţial al vindecării;
5. ESCARELE DE DECUBIT
Definiție:
• leziune de decubit, ulcer de presiune;
• leziune a tegumentului interpus între două planuri dure;
• distrugere a țesutului cutanat prin scăderea sau
absența aportului sanguin, datorită unei compresii
prelungite a vaselor care asigură vascularizația.
Cauze:
• generale: paralizii ale membrelor, stări de subnutriție,
obezitate, vârstă, pacienți adinamici, cu afecțiuni
neuro-psihice, AVC repetate;
• locale: menținerea îndelungată în aceeași poziție, cute
ale lenjeriei de pat și de corp, resturi de alimente, igienă
defectuoasă.
• decubit dorsal- regiunea occipitală, a omoplaţilor,
coatelor, sacrococcigiană, a călcâielor.
• decubit lateral- regiunea temporală și retroauriculară,
umăr, regiunea trohanteriană, fețele laterale ale
genunchiului, regiunea maleolară.
• decubit ventral- regiunea claviculară, sternală, crestele
iliace, genunchi, haluce.
• Gradul I: include eritem permanent al pielii, cianoză sau
nuanţă purpurie. Alţi indicatori includ schimbările de
temperatură, consistenţă sau sensibilitate.
• Gradul II: este marcat de adâncime parţială, pierderea
de piele include epidermul, dermul sau amândouă.
Escara este apare ca o abraziune, o bulă sau un crater
acoperit.
• Gradul III: este o leziune adâncă care penetrează
ţesutul subcutan şi se poate întinde şi la fascia de
dedesubt. Leziunea este adâncă şi poate afecta
ţesuturile adiacente.
• Gradul IV: leziunea trece prin piele şi este însoţită de
distrugeri mari, ţesut necrotic, afectarea muşchiului,
oaselor sau structurilor suport (tendoanele sau
joncţiunea capsulară).
6. SCHIMBAREA LENJERIEI
Lenjeria utilizată în secţie:
• lenjerie de corp (cămăşă, pijama)
• lenjerie de pat (cearşaf de pat și plic, față de pernă,
aleză)
• lenjerie necesară aplicării tehnicilor de investigaţii şi
tratament;
• lenjeria este inventariată (inventarul asistentei șefe);
• pacientul primește la internare lenjerie curată după
efectuarea băii;
• lenjeria pacientului se schimbă periodic, la un interval
impus de specificul secţiei sau ori de câte ori este nevoie;
• lenjeria murdară se colectează în sac dublu/container
galben (contaminată) și sac/container alb pentru cea
necontaminată)
• se transportă la spălătorie pe circuitul lenjeriei murdare;
• lenjeria curată urmează circuitul curat.
7. DEZINFECȚIA
• procedură de distrugere a majorității microorganismelor
patogene sau nepatogene de pe orice suprafețe (inclusiv
tegumente);
• se aplică numai după curățare și clătire;
• suportul contaminat cu produse biologice este inițial
dezinfectat apoi curățat, urmând să fie iar dezinfectat și la
final clătit;
• utilizează agenți fizici și/sau chimici;
• se respectă măsurile de protecția muncii pentru a preveni
accidentele;
• dezinfecția poate fi de nivel înalt, intermediar și scăzut, în
funcție de eficacitate, de timpul de contact și de
concentrația utilizată;
7. DEZINFECȚIA
• de nivel înalt:
- procedură de dezinfecție prin care se realizează
distrugerea bacteriilor în formă vegetativă, a
fungilor, virusurilor, micobacteriilor și a majorității
sporilor bacterieni;
- se poate aplica și dispozitivelor medicale
reutilizabile, destinate manevrelor invazive care nu
suportă autoclavarea;
- nu substituie sterilizarea;
• de nivel intermediar (mediu):
distrugerea bacteriilor în formă vegetativă, a
fungilor, a micobacteriilor și a virusurilor;
- nu are acțiune asupra sporilor bacterieni;
7. DEZINFECȚIA
• de nivel scăzut:
distrugerea majorității bacteriilor în formă vegetativă,
a unor fungi și a unor virusuri;
- nu are acțiune asupra micobacteriilor, sporilor de
orice tip, virusurilor neanvelopate și a mucegaiurilor;
• decontaminare -procesul de neutralizare/îndepărtare
a unor substanțe periculoase sau radioactive, inclusiv
a încărcăturii microbiene de pe un obiect, o
suprafață sau persoană; etapă importantă în
dezinfecție și sterilizare;
7. DEZINFECȚIA
• dezinfecție curentă - procesul ritmic de

curățare si dezinfecție a tuturor spațiilor și
suprafețelor din unitatea sanitară, în timpul
activităților zilnice;
• dezinfecție terminală - procesul de curățare și
dezinfectare a unei încăperi/unui spațiu la
eliberarea de către pacient;
• termodezinfecție - dezinfecție prin căldură
umedă (în funcție de timp și temperatură),
care se realizează prin procesarea automată
în mașini de spălat cu caracter specific;
7. DEZINFECȚIA
• dezinfecția prin căldură uscată/ flambare se utilizează
exclusiv în laboratorul de microbiologie;
• dezinfecția prin căldură umedă se aplică în cazul
spălării automatizate a lenjeriei și veselei;
• dezinfecția cu abur uscat supraîncălzit pentru suprafețe
se efectuează cu aparatură specifică;
• dezinfecția cu raze ultraviolete este valabilă pentru
suprafețele netede și pentru aerul din spații închise,
completează măsurile de curățare și dezinfecție
chimică;
• dezinfecția prin mijloace chimice se realizează prin
utilizarea produselor biocide;
7. DEZINFECȚIA
• dezinfecția completează curățarea, dar nu o suplinește
și nu poate înlocui sterilizarea sau dezinfecția de tip înalt;
• utilizarea dezinfectantelor se face respectându-se
normele de protecție a muncii;
• personalul trebuie instruit cu privire la noile proceduri sau
la noile produse dezinfectante;
• personalul responsabil va înregistra într-un grafic tipul
operațiunii (curățare/dezinfecție), ora de efectuare și
semnătura; acesta trebuie să cunoască denumirea
dezinfectantului utilizat, data preparării soluției de lucru
și timpul de acțiune, precum și concentrația de lucru;
7. DEZINFECȚIA
• prepararea și utilizarea soluțiilor dezinfectante se face
cunoscând concentrația de lucru pentru suportul de
dezinfectat, utilizând recipente curate și respectând
perioada de stabilitate și eficacitate a soluției;
• se respectă scopul, indicațiile de utilizare, concentrația,
și timpul de contact recomandate de producător;
• pe flacon se notează data și ora deschiderii precum și
data-limită de utilizare;
• este interzisă transvazarea și recondiționarea flaconului,
completarea unui flacon pe jumătate golit, amestecul
de soluții;
• se recomandă alegerea produselor care se utilizează
ca atare și nu necesită diluție, în flacoane cu cantitate
mică.
8. DERATIZAREA
Deratizare - totalitatea măsurilor de combatere a rozătoarelor
care au ca rol transmiterea la om a unor boli infecțioase și
parazitare.
• combaterea și distrugerea populațiilor de rozătoare (șoareci,

șobolani) cu ajutorul măsurilor de profilaxie și combatere.
• folosește capcane (mecanice, autoblocante, cu adeziv),

stații de intoxicare, substanțe raticide (sub formă de pastă,
spumă, raticide parafinate/cerate, pulberi), echipament de
protecție.
• se va efectua periodic, la intervale de maximum 6 luni, iar

între operațiuni se va acționa pentru întreținere, funcție de
prezența vectorilor.
9. DEZINSECȚIA
Dezinsecție: totalitatea operațiilor prin care se urmărește
distrugerea insectelor ce pot fi vectori în transmiterea unor boli
infecțioase sau parazitare.
• îndepărtarea sau eliminarea insectelor prin mijloace fizice și

chimice;
• folosește plase pentru insecte, pliciuri, cutii, vase, containere

prevăzute cu capac, fier de călcat, soluții avizate,
pompe/aparate portabile;
• lucrările de dezinsecție se vor efectua periodic, ori de câte

ori este nevoie, dar nu la mai mult de 3 luni. Se vor aplica
proceduri de dezinsecție corecte în funcție de apariția
vectorilor.

CURS
RECOLTAREA PRODUSELOR
BIOLOGICE ȘI PATOLOGICE
1. Scop
2. Reguli de recoltare
3. Recoltarea sângelui
4. Recoltarea urinii
5. Recoltarea materiilor fecale
6. Recoltarea exudatului faringian
7. Recoltarea sputei
8. Recoltarea vărsăturii
9. Recoltarea secreției nazale
1. Scop:
• oferă date obiective despre modificările morfo-fiziologice și
biochimice ale organismului, completând simptomatologia
pacientului;
• rezultatele pot confirma sau infirma diagnosticul clinic;
• oferă informații despre eficiența tratamentului și evoluția bolii;
• confirmă vindecarea sau anunță apariția complicațiilor.
2. Reguli de recoltare:
• se respectă orarul recoltărilor;
• se pregătește fizic pacientul (repaus alimentar, repaus la pat, poziție
specifică);
• se pregătește psihic pacientul (pentru a obține consimțâmântul acestuia și
a garanta reușita procedurii);
• se pregătesc toate materialele necesare;
• tehnicile de recoltare sunt bine însușite de către asistenta medicală;
• se respectă regulile de asepsie, antisepsie și de protecție;
• se etichetează probele, se completează biletele de trimitere la laborator;
• probele se transporta în cel mai scurt timp la laborator, pentru a se evita
degradarea.
3.RECOLTAREA SÂNGELUI
Scop:
• explorator - recoltarea sângelui pentru examene de laborator

hematologice, biochimice, serologice, bacteriologice, parazitologice;
Modalități de recoltare: puncție capilară
puncție venoasă
puncție arterială (competența medicului).

Recoltarea sângelui prin puncție capilară
• Scop: explorator - recoltarea unei cantități mici de sânge (capilar)
pentru hemoleucogramă, hemoglobină, glicemie, timp de
sângerare, timp de coagulare, examen parazitologic, grup sanguin.
• Locul puncției: la adult- înțeparea pulpei degetului, lobului urechii;
la copil- fața plantară a halucelui, călcâi;
Recoltarea sângelui prin puncție venoasă : pătrunderea în lumenul unei vene
cu ajutorul unui ac de puncție atașat la o seringă sau holder.
• Scop: explorator: recoltarea sângelui venos pentru examene de laborator
hematologice, biochimice, serologice, bacteriologice, parazitologice.
• Locul puncției: - venele epicraniene și jugulare;
- venele subclaviculare;
- venele bazilică și cefalică de la plica cotului;
- venele antebrațului;
- venele de pe fața dorsală a mâinii;
- venele femurale;
- venele maleolare.
• Ordinea umplerii vacutainerelor:
- vacutainer pentru ser (dop roșu);
- vacutainer pentru coagulare cu citrat (dop bleu);
- vacutainer cu heparină (dop verde);
- vacutainer cu EDTA pentru hemoleucogramă (dop mov);
- vacutainer pentru VSH (dop negru), recoltă fără garou.
3.RECOLTAREA SÂNGELUI PENTRU
EXAMENE HEMATOLOGICE
Testul solicitat Tip vacutainer Recomandări/ atenționări
Hemoleucogramă (HL) Mov- EDTA K3  puncție venoasă;
 garoul se îndepărtează după 1 minut;
 vacutainerul se balansează cu mișcări lente;
 puncția venosă dificilă influențează rezultatul hematocritului
(Ht).
Factori de coagulare Bleu - citrat de sodiu 3,2%  vacutainerul se balansează cu mișcări lente;
 menținerea stazei venoase modifică valorile.
Fibrinogen Bleu - citrat de sodiu 3,2%  vacutainerul se balansează cu mișcări lente.
Grup sanguine, Rh Roșu  se recoltează în orice moment al zilei.
Sideremie Roșu  pacient à jeun;

 concentrațiile mari de hemoglobină pot determina valori
fals crescute;
 se suprimă medicamentele pe bază de fier în preziua
recoltării.
EXAMENE HEMATOLOGICE
Test de agregare plachetară Bleu - citrat de sodiu 3,2%  vacutainerul se balansează cu mișcări lente.
Timpul partial de Bleu - citrat de sodiu 3,2%  adminitrarea intermitentă de Heparină - se recoltează cu 30-60
tromboplastină și timpul minute înaintea administrării dozei;
partial de tromboplastină  administrarea conutinuă de Heparină - se recoltează în orice
activă (ATPP) moment;
 vacutainerul se balansează cu mișcări lente.
Timp de protrombină Bleu - citrat de sodiu 3,2%  la pacientul sub tratament cu anticoagulante se recoltează
înaintea administrării dozei de anticoagulant;
INR (International Normalized
 puncția venosă dificilă și cantitatea insuficientă de sânge
Ratio))
recoltată influențează rezultatul;
 vacutainerul se balansează cu mișcări lente;
 agitarea energică a vacutainerului provoacă hemoliză.
VSH (viteza de sedimentare a Negru- citrat de sodiu  se recoltează după îndepărtarea garoului;
hematiilor) 3,8%  vacutainerul se balansează cu mișcări lente.
EXAMENE BIOCHIMICE
Acid uric Roșu  pacient à jeun sau repaus alimentar 4 ore înainte de recoltă.
Albumina serică Roșu  pacient à jeun, în clinostatism.

Alcoolemia Roșu  pacient à jeun sau postprandial;
 nu se folosește alcool pentru dezinfecție.
Amilaza serică Roșu  pacient à jeun.
Bilirubina serică Roșu  pacient à jeun.
Calciu total Roșu  pacient à jeun;
 nu se administrează suplimente de calciu cu 8-12 ore înainte;
 nu se determină la pacienți tratați cu EDTA sau care au
efectuat examinări cu substanțe de contrast radiologic;
 staza prelungită modifică valorile.
Clor seric Roșu /verde  pacient à jeun sau postprandial;
 se va evita brațul la care a fost efectuată o eventuală
transfuzie.
Colesterol Roșu  staza prelugită crește valorile;
 pacient à jeun;
 pacientul să aibă o greutate stabilă;
 poziția la recoltare influențează valorile;
 se menține regimul alimentar obișnuit timp de 3 săptămâni
înainte de recoltare;
 restricție de alcool 72 ore înainte de recoltare.
EXAMENE BIOCHIMICE
CPK (creatin fosfokinaza) Roșu  pacient à jeun sau postprandial;
 pacientul nu va efectua exerciții fizice înainte de recoltare.
Creatinina serică  preferabil à jeun;

 restricție pentru cafea, ceai, carne, medicamente.
Fosfataza alcalină Roșu  pacient à jeun.
Glicemia Roșu  pacient à jeun;
 se recoltează dimineața, înainte de administrarea insulinei sau
medicației hipoglicemiante.
Hemoglobina glicozilată (Hb Gri/ Mov- EDTA K3  nu sunt necesare condițiile à jeun;
A1c)  indică prezența unor valori glicemice crescute în ultimile 2-3 luni.
GGT - gamma- Roșu  pacient à jeun.

glutamiltransferaza
Lactatdehidrogenaza Roșu  pacient à jeun sau postprandial.
Lipoproteine serice (LDL, HDL) Roșu  pacient à jeun;
 restricție la consumul de alcool.
EXAMENE BIOCHIMICE
Magneziu seric Roșu  pacient à jeun sau repaus alimentar 4 ore înainte de recoltă;
 pacient în clinostatism;
 se va evita staza venoasă prelungită.
Potasiu seric Roșu  pacient à jeun sau postprandial;
 se va evita recoltarea din vene subțiri cu ace subțiri;
Proteine totale serice Roșu  staza prelungită modifică valorile.
Sodiu seric Roșu  pacient à jeun sau postprandial;
 se va evita brațul la care a fost efectuată o eventuală transfuzie;
Trigliceride serice Roșu  pacient à jeun;
 se menține regimul alimentar obișnuit;
 restricție la consumul de alcool.
TGP/TGO Roșu  pacient à jeun.
Alaninaminotrans-
feraza/ Aspartataminotrans- feraza
T.T.G.O (test de toleranță la glucoza Roșu  dietă nerestrictivă, bogată în carbohidraţi, timp de 3 zile înainte de test;
orală)  interzis fumatul și efortul fizic pe durata desfășurării testului;
 se administrează 75 g glucoză pulvis per os, dizolvată în 250-300 ml apă.
Ureea serică Roșu  pacient à jeun sau postprandial.

EXAMENE IMUNOLOGICE ȘI
SEROLOGICE
Scop: explorator: recoltarea sângelui pentru evidențierea reacției dintre antigenul specific și anticorpii specifici din ser;
determinarea prezenței sau absenței anticorpilor în sângele pacientului.
ASLO Roșu  pacient à jeun.
Antistreptolizina O
Crioglobuline serice Roșu  pacient à jeun.
Electroforeza proteinelor serice Roșu  pacient à jeun sau postprandial.
Factor reumatoid Roșu  pacient à jeun.

Proteina C reactivă CRP Roșu  valorile pot fi influențate de scăderea ponderală, suprasolicitare
fizică;
 pregătirea fizică a pacientului nu este necesară.
VDRL (Venereal Disease Research Roșu  pacient à jeun;
Laboratory, test nontreponemic)  evidențiază anticorpii nespecifici
TPHA (test de hemaglutinare Roșu  pacient à jeun;
pentru treponema pallidum )  se evită consumul de alcool cu 24 ore înainte;
 evidențiază anticorpi specifici.
Toxoplasma gondi - anticorpi IgG Roșu  nu necesită o pregătire prealabilă.
Toxoplasma gondi - anticorpi IgM Roșu  nu necesită o pregătire prealabilă.

EXAMEN BACTERIOLOGIC
Definiție:
- însământarea sângelui pe un mediu de cultură pentru
efectuarea examenului bacteriologic atunci când se
suspicionează o infecție generalizată.
Scop: explorator:
- izolarea și identificarea germenului patogen; identificarea
sensibilității la antibiotice a agentului patogen.
EXAMEN BACTERIOLOGIC
Condiții de recoltare:
• asepsie perfectă, se evită contaminarea probei cu flora cutanată;
• se practică când temperatura este maximă, în plin frison/după încetarea
acestuia;
• se recoltează înainte de a iniția antibioterapia;
• dacă tratamentul antibiotic a fost inițiat, se recoltează înainte de administrarea
dozei următoare, în flacoane FAN cu cărbune;
• un set de hemocultură reprezintă proba recoltată:
- într-un flacon aerob + un flacon anaerob, sau într-un flacon pediatric;
• cantitatea de sânge recomandată la adult este de 20 ml/set;
• se recomandă recoltarea unui număr de 3 seturi de hemoculturi în 24 ore;
• la pacientul critic, când se impune administrarea tratamentului antibiotic, se
recoltează hemoculturile rapid, în interval de 1 oră;
• cererea de analiză trebuie să precizeze, pe lângă datele obișnuite, temperatura
pacientului, tratamentul antibiotic urmat și locul puncției.
4.RECOLTAREA URINII
Scop: explorator - evaluarea stării funcționale a rinichilor;
- evaluarea mediului intern al organismului;
- identificarea infecțiilor de tract urinar;
- monitorizarea răspunsului la tratament.
Recoltarea urinii - sumar urină;
- urocultură;
- diureză.
4.RECOLTAREA URINII
• examen macroscopic – se evaluează culoarea, claritatea,
nebulozitatea și concentrația urinei;
• test dipstick – se examinează compoziția chimică a urinei cu
ajutorul unei benzi de test (pH, concentrație, proteine,
glucoză, bilirubină, cetone, sânge, nitriți);
• examen microscopic – se analizează urina la microscop
pentru a identifica bacterii, celule, părți de celule, proteine,
cristale.
5.RECOLTAREA MATERIILOR FECALE
Scop: explorator
- evaluarea stării funcționale a tubului digestiv;
- depistarea germenilor patogeni ce determină îmbolnăviri ale tractului
digestiv;
- identificarea purtătorilor sănătoși de germeni;
- monitorizarea evoluției afecțiunilor digestive.
Materiile fecale se examinează macroscopic, parazitologic (depistarea
parazitozelor intestinale), bacteriologic (depistarea bolilor infecțioase),
biochimic și de digestie (enzime digestive, prezența sângelui, substanțe
toxice).
Se poate recolta din scaun provocat/spontan, rect, pliurile perianale,
amprentă anală.
Pentru examenul coproparazitologic:
- se recomandă examinarea a trei probe, recoltate la interval de 3-5 zile, deoarece paraziții nu
elimină ouă, chiști au larve în mod continuu;
- nu se utilizează recipiente cu mediu de transport;
- la copii se recoltează mucus nazal și depozit subunghial pentru a pune în evidență ouăle de
paraziți (pruritul anal determină gratajul);
- nu se recomandă administrarea de purgative uleioase sau laxative pe bază de cărbune înainte
de recoltare;
- se recoltează înaintea efectuării examenului gastro-intestinal baritat sau la zece zile după acesta;
- se recoltează după minim două săptămâni de la administrarea de antibiotice și antimicrobiene;
- terapia cu uleiuri minerale, bismut, antidiareice și preparate amână recoltarea cu o săptămână;
- recoltarea se poate face în orice moment al zilei;
- proba se poate păstra la frigider până se predă laboratorului.
Pentru detectarea hemoragiilor oculte:

- pacientul nu consumă cu trei zile înainte de examinare carne roșie, nu ia
medicamente pe bază de fier, vitamina C;
- se investighează dacă a avut anterior recoltării hemoragii nazale, gingivale sau
extracții dentare;
- sângerările menstruale, ano-rectale și hematuria pot influența rezultatul;
- proba se poate recolta în orice moment al zilei și se poate păstra 24 ore la 2- 8 0C;
- se folosesc coprorecoltoare fără mediu de transport.
Pentru coprocultură:
- se recomadă recoltarea înainte de începerea tratamentului
antimicrobian;
- se folosesc coprorecoltoare cu mediu de transport Cary-Blaire;
- pentru controlul eficienţei tratamentului proba se recoltează după
cinci zile de la ultima doza de antibiotic administrate;
- dacă nu se poate transporta imediat la laborator, proba se
păstrează la temperatura camerei.
Pentru proba de digestie:
- se recoltează în coprorecoltor fără mediu de transport;
- se poate recolta în orice moment al zilei;
- se transpotă cât mai repede la laborator sau se păstrează la 2- 8 0C;
- nu se administrează bariu, uleiuri minerale, laxative, compuși cu
magneziu, supozitoare, creme, lubrifianţi cu o săptămână înainte de
recoltare;
- restricție la consumul de alcool trei zile înaintea examinării;
- pacientul va urma o dietă strictă: 50-150 g grasimi/zi, 150-200 g carne
roșie, 500 ml lapte, 200-300 g cartofi, 100 g pâine.
6.RECOLTAREA EXUDATULUI FARINGIAN
Scop: explorator
- depistarea germenilor patogeni de la nivelul faringelui ce
determină îmbolnăviri ale căilor respiratorii superioare dar
și a altor boli, cu declanșare prin infecție faringiană;
- identificarea purtătorilor sănătoși de germeni;
- diferențierea tipurilor de infecții (virale, bacteriene);
- controlul eficienței tratamentului antibiotic.
7.RECOLTAREA SPUTEI
Scop: explorator
- examinarea macroscopică, bacteriologică, citologică, parazitologică
a secrețiilor expulzate din căile respiratorii inferioare prin tuse, pentru
precizarea diagnosticului;
- controlul eficienței tratamentului antibiotic.
Modalități:
- după efortul de tuse;
- frotiu faringian;
- spălătuiră gastrică;
- inducerea sputei.
7.RECOLTAREA SPUTEI
Pentru recoltarea sputei expectorate spontan:
- se recomandă recoltarea înainte de începerea tratamentului
antibiotic iar dacă acesta a fost inițiat, se precizează medicamentul
administrat;
- în cazul controlul eficienței tratamentului antibiotic se recoltează la
cinci zile după administrare ultimei doze;
- în cazul pacientelor însărcinate se precizează acest fapt pe cererea
de analiză, deoarece, pentru a se efectua antibiograma, este
necesar un panel mai larg de antibiotice;
- stabilitatea probei este menținută prin păstrarea la 2- 8 0C.
7.RECOLTAREA SPUTEI
Pentru recoltarea sputei induse:
- se respectă îndrumarea medicului;
- metoda se practică la pacienții cu tuberculoză cavitară care nu
expectorează;
- recoltarea se repetă cinci zile consecutive;
- proba se poate păstra la temperatura camerei 24 de ore.
7.RECOLTAREA SPUTEI
Pentru recoltarea sputei prin spălătură gastrică:
- se practică atunci când celelalte metode nu sunt posibile;
- se aplică pacienților necooperanți care înghit sputa,
copiilor care nu știu să expectoreze și persoanelor cu reflex
de tuse abolit;
8.RECOLTAREA VĂRSĂTURII
• Scop: explorator
- examinarea macroscopică, bacteriologică, chimică a
conținutului stomacal pentru precizarea diagnosticului.
9.RECOLTAREA SECREȚIEI NAZALE
Scop: explorator
- depistarea microorganismelor patogene ce determină infecții la nivelul narinelor dar
și propagarea limfatică cu apariția unor afecțiuni grave;
- identificarea purtătorilor sănătoși de germeni.
• se recomandă recoltarea secreției nazale:
- pe un tampon simplu pentru depistarea rinitei alergice;
- pe un tampon cu mediu de transport pentru efectuarea culturii;
• probele recoltate pe tampoane cu mediu de transport pot fi păstrate până la 24 de ore;
• pentru monitorizarea răspunsului la tratamentul antibiotic, proba se va recolta la 2-7 zile
de la ultima doză administrată;
• în cazul pacientelor însărcinate se precizează acest fapt pe cererea de analiză,
deoarece, pentru a se efectua antibiograma, este necesar un panel mai larg de
antibiotice;
• în cazul sinuzitelor, metoda de recoltare este puncția sinusală.

CURS
1. Alimentația activă
2. Alimentația pasivă
3. Alimentația artificială
4. Căi de hidratare a organismului
5. Regimuri alimentare
1. ALIMENTAȚIA
- asigură aportul caloric necesar pentru susţinerea forţelor

fizice ale pacientului, funcție de vârstă și stare generală;
- prin regimul alimentar adecvat se asigură condiţiile de
vindecare, consolidarea rezultatelor terapeutice şi
prevenirea cronicizării unor afecțiuni;
- servirea alimentelor pe cale naturală sau artificială,
constituie intervenții elementare ale îngrijirii oricărui
pacient spitalizat.
1. ALIMENTAȚIA
• Principii de servire a mesei:
- se respectă programul de masă, acesta nu este tulburat de proceduri medicale
- nu se aplică tratamente dureroase înainte de servirea mesei
- se asigură o atmosferă plăcută (aerisire, îndepărtarea obiectelor neplăcute,
curățenie)
- intervalul dintre mese va respecta perioada de repaus nocturn
- pacienții febrili/ în stare gravă vor fi hrăniți în perioada de liniște, în cantități mici,
servite mai des, indiferent de programul de masă stabilit în secție
- pacienții cu ulcer gastric/ hipersecreție gastrică se vor alimenta mai des
- la pacienții cu afecțiuni psihice se va evita un interval mai mare de 6 ore între mese
- regimurile alimentare se distribuie pe baza foii de alimentație
- alimentele se vor servi calde, porționate, pe rând
- gustul alimentelor se poate îmbunătăți (sare, oțet, zahăr) dacă nu există
contraindicații.
1. ALIMENTAȚIA
• activă – pacientul mănâncă singur în sala de mese sau
în salon;
• pasivă – pacientului i se introduc alimentele în cavitatea
bucală;
• artificială – alimentele sunt introduse în organism în
condiţii nefiziologice.
1. ALIMENTAȚIA ACTIVĂ
Alimentarea activă se poate face
• în sala de mese
• în salon, la masă sau la pat.
• În sala de mese:
- sala de mese aerisită, curăţenia trebuie să fie desăvârşită
- porţiile aranjate estetic, aşezate pe mese de 4 persoane
- se poftesc pacienții la masă, se invită să se spele pe mâini
- felurile de mâncare se servesc pe rând
- vesela folosită se ridică imediat
- nu se ating alimentele cu mâna
- se observă dacă pacientul a consumat alimentele, în caz
contrar se află motivul şi se iau măsuri.
• În salon, la masă:
- se îndepărtează tot ce ar putea influenţa negativ apetitul
pacientului (tăviţă, scuipători, ploscă).
- se invită pacientul să se spele pe mâini, se ajută să se
aşeze la masă;
- servirea mesei se face ca în sala de mese.
• În salon, la pat:
- se pregăteşte salonul ca pentru alimentarea în salon la
masă
- se aşează pacientul în poziţie confortabilă, este invitat
să se spele pe mâini, asistenta servindu-i materialele
necesare şi protejând lenjeria de pat cu muşama
- se adaptează masa specială la pat şi se servesc porțiile
la fel ca în salon la masă
2. ALIMENTAȚIA PASIVĂ
• Alimentarea pasivă - când starea generală a
bolnavilor nu le permite să se alimenteze singuri
Scop: alimentarea pacienților
- cu tulburări de deglutiţie
- imobilizaţi
- paralizaţi
- epuizaţi, adinamici
- în stare gravă.
3. ALIMENTAȚIA ARTIFICIALĂ
• Alimentarea artificială - introducerea alimentelor în

organismul pacientului prin mijloace artificiale
- gastrostomă / jejunostomă chirurgicală
- sondă gastrică sau intestinală
- clismă
- parenteral
Scop: hrănirea pacienţilor

- inconştienţi / în stare gravă
- cu intoleranţă sau hemoragii digestive
- operaţi pe tubul digestiv şi glandele anexe
- cu stricturi esofagiene sau ale cardiei
- negativism alimentar
• Alimentarea prin gastrostomă:

- se face cu ajutorul unei sonde care este plasată în
stomacul deschis și fixat chirurgical la tegument
- alimentele se introduc în doze fracționate (max.500 ml),
la intervale obișnuite, încălzite la temperatura corpului
- tegumentul din jurul fistulei va fi păstrat curat, uscat,
acoperit cu unguent protector, pansat steril.
• Scop:
- punerea în repaus a esofagului obstruat sau lezat de
ingestia accidentală sau voluntară de substanţe
caustice
- asigurarea aportului hidric şi nutriţional înaintea
intervenţiei pentru esofagoplastie
• Alimentarea prin sondă nazo-gastrică:

- se face cu ajutorul unei sonde gastrice
- se introduc max. 500 ml alimente mixate/ lichide, încălzite la
temperatura corpului
- se spală sonda cu o cantitate mică de apă
- sonda se va monta endonazal când se va utiliza pentru o
perioadă mai lungă de timp și se va schimba la câteva zile,
pentru a evita lezarea mucoasei
Scop: alimentarea pacienţilor

- inconştienţi
- cu negativism alimentar
- cu intoleranţă sau hemoragii digestive
- operaţi pe tubul digestiv şi organele anexe
- pacienţii cu stricturi esofagiene şi ale cardiei.
• Alimentarea prin clismă

- asigură hidratarea și alimentarea pentru timp scurt
- se folosesc preponderent soluții izotonice
- alimentarea se face prin clisme picatură cu picatură,
cu soluție Ringer, Glucoză 47 % cu rol hidratant
- în locul irigatorului se utilizează un termos
• Alimentarea parenterală
Scop: alimentarea pacienţilor
- care nu pot absorbi nutrienţi prin tractul gastro-intestinal mai
mult de 10 zile
- au pierdut în greutate mai mult de 10%
- au boli debilitante îndelungate
• Alimentarea parenterală
- se administrează prin venă periferică sau centrală
- se foloseşte pentru susținerea aportului caloric al
pacientului, suplimentarea nevoilor calorice sau depăşirea
acestora.
Tipurile de soluţie diferă în funcţie de:
- condiţia fizică a pacientului
- nevoile metabolice
- calea de administrare.
Soluţiile conţin proteine, carbohidraţi, electroliţi, vitamine,
minerale. Emulsiile lipidice oferă necesarul de grăsimi.
• Soluții de nutriție enterală:
- intravenoasă standard: Dextroză 5%, soluții normal saline, vitamine (nutriție
incompletă, cu puține calorii)
- soluție parenterală totală: Dextroză 25%, aminoacizi, electroliți, vitamine,
minerale, insulină, emulsii lipidice (nutriție completă)- administrate pe vena
centrală
- nutriție proteică: aminoacizi, electroliți, vitamine (nutriție completă)
- soluții nutritive totale amestecate, combină nutrienți pentru o zi (nutriție
completă)
- nutriție parenterală periferică: Dextroză 5% -10%, aminoacizi, electroliți
vitamine, minerale, emulsii lipidice, heparină, hidrocortizon (nutriție completă
pentru timp scurt)- administrate pe vena periferică, asigură nevoile calorice.
• soluțiile se vor administra constant, pe infuzomat
• se măsoară glicemia la fiecare 6 ore
• se va monitoriza starea pacientului la fiecare 4 ore/mai des
• se va monitoriza ingestia, adminstrarea de fluide şi excreţia lor
• se recoltează periodic analize de laborator
• pacientul va fi avertizat asupra posibilelor efecte adverse
• pacientul va fi încurajat să se mobilizeze activ
• complicaţii: disfuncţii hepatice, hipecapnia, hiperglicemia,
hiperosmolaritatea, hipocalcemia, alcaloza şi acidoza
metabolică, adminstrarea rapidă, extravazarea soluţiei,
flebita, pneumotoraxul, septicemia, tromboza.
4. CĂI DE HIDRATARE A ORGANISMULUI
• Orală:
- calea fiziologică de administrare a lichidelor
- se suprimă administrarea în caz de vărsături, stenoze
esofagiene/pilorice, negativism alimentar
• Duodenală:
- prin sondă duodenală
- administrare picătură cu picătură (60-100/minut), cu
menținerea temperaturii
• Rectală:
- clismă picătură cu picătură
4. CĂI DE HIDRATARE A ORGANISMULUI
• Subcutanată:
- perfuzii
- resorbție lentă
- accidente: necroza țesuturilor, complicații septice
• Perfuzia intravenoasă:
- administrare parenterală, picărură cu picătură
5. REGIMURI ALIMENTARE
- favorizează vindecarea
- previn evoluțiile nefavorabile, cronicizarea și recidiva
- consolidează rezultatele terapeutice
- pot fi hipo/hipercalorice, variate, răspund diverselor categorii
de îmbolnăviri, variind în funcție de gravitatea acestora
- pun în repaus/cruțează organele afectate
- corectează funcții deficitare sau exagerate ale organismului
- compensează tulburări determinate de disfuncții endocrine
- îndepărtează produsele patologice de pe mucoasa digestivă
- asigură nevoile exagerate în anumite afecțiuni.
• Regimul hidric
- apă fiartă și răcită, ceai neîndulcit sau îndulcit cu zaharină,
supă strecurată, suc de fructe strecurat, zeamă de orez în
doze mici (100 ml/oră), se crește doza progresiv
• Regimul hidrozaharat
- ceai îndulcit, sucuri de fructe cu zahăr, supe limpezi de
legume, limonadă, zeamă de compot, zeamă de orez
îndulcită
- vor fi asigurați 2-3 litri de lichide ce vor fi administrați în
funcție de pierderi la 2-3 ore
• Regimul hipoproteic
- aport recomandat de proteine: 0.6-0.8 g/kg corp/zi,
preponderent cele de origine animală
- limitarea alimentelor bogate în proteine (carne,
lapte,albuș de ou, produse lactate, fasole, linte, mazăre,
ciuperci, soia)
- echivalență proteică: 5 g proteine= 1ou = 25 g carne = 15
g brânză = 60 g pâine = 40 g paste făinoase = 75 g orez =
200 g cartofi
• Regimul hiposodat
- aport de sare sub 2-3g/zi
- evitarea alimentelor bogate în sare - conserve, mezeluri,
brânzeturi sărate, carne afumată, bulion de legume, snaks-uri,
murături, muștar, supă la conservă
• Regimul semilichid
- supe de făinoase, de legume, piureuri de legume, fructe
coapte, sufleuri de brânză de vaci
• Regimul lacto-făinos
- brânză de vaci, ouă moi, caș, lapte, piureuri de legume,
smântână, frișcă, făinoase
• Regimul hepatic
- brânză de vaci, caș, urdă, iaurt, carne slabă fiartă, pâine
prăjită, legume, făinoase, fructe coapte, biscuiți, supe de
făinoase, unt
• Regimul renal
- salată de crudități, fructe coapte, compot, supe de
făinoase și legume, prăjituri cu mere, caș, brânză de vaci,
urdă, gălbenuș de ou, pâine fără sare
• Regim diabet
- funcție de toleranța la glucide
- se recomandă glucide cu absorbție lentă
- unele alimente vor fi cântărite (pâine, lapte, cartofi,
făinoase, legume uscate, fructe), altele necântărite (pește,
carne, supe de carne, sosuri fără rântaș)
- numărul meselor se corelează cu tipul de diabet, sex și
activitate fizică
• Regim cardiac
- lapte, iaurt, brânzeturi, carne slabă fiartă, salate de
crudități, fructe (crude sau coapte), compot, unt, gem
• Regimul comun
- regim rațional de cruțare, pregătit dietetic
- respectă aportul optim de nutrienți, cu produse de origine animală și
vegetală
- se consumă la majoritatea meselor produse din cereale integrale și
uleiuri vegetale
- fructele pot fi consumate zilnic
- se indică consumul de fructe oleaginoase dar și de legume de 2-3 ori pe
zi (fasole, mazăre, linte, năut)
- se reduce consumul de pâine albă, cartofi, paste făinoase, unt și dulciuri
- se evită carnea grasă, carnea roșie, recomandată fiind cea de pui, pește
- ouăle și lactatele vor fi consumate zilnic
- se servesc 4-5 mese pe zi, cu respectarea orelor fixe de masă.

CURS
ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR
1. Definiție, scop, doze
2. Forme de prezentare
3. Reacții adverse
4. Rolul asistentei medicale
5. Căi de adminstrare
6. Mod de administrare
7. Reguli generale de administrare
1.DEFINIȚIE, SCOP, DOZE
•Medicamentele sunt substanţe – de origine animală,
vegetală sau sintetizată chimic – transformate prin operaţii
farmaceutice într-o formă de administrare.
Scopul utilizării: prevenirea /ameliorarea / vindecarea bolii.
Doza de administrare:
•Doza terapeutică: doza administrată cu scop terapeutic,
fără efect toxic. Variază de la doza minimă cu efect
terapeutic la doza maximă cu efect terapeutic.
•Doza maximă: doza administrată în cantitatea cea mai
mare fără acţiune toxică asupra organismului.
•Doza toxică: doza administrată care provoacă fenomene
toxice grave pentru organism.
•Doza letală: doza care conduce la decesul pacientului.
2.FORME DE PREZENTARE
• pulberi
• medicamente hidrice – au ca solvent apa
• soluţii – clorurate, glucozate, apă oxigenată
• infuzii
• tincturi cu solvent alcoolul
• extracte
• preparate prin evaporare
• preparate zaharate
• emulsii
• siropuri
• medicamente solide: tablete, pastile, pilule, granule, capsule,
comprimate, caşete, drajeuri
• medicamente pe bază de grăsimi – pomadă, ulei, unguent etc.
3.REACȚII ADVERSE
• reacţii alergice;
• accidente grave generale – agranulocitoză, anemie, şoc
anafilactic;
• dezechilibre biologice prin modificarea florei microbiene;
• distrugerea florei patogene poate duce la dezvoltarea
intensă sau virulentă a microorganismelor parazitare;
• micoze;
• infecţii cu stafilococi rezistenţi la antibiotice;
• unele produse pot masca semnele unei boli, fără a o
vindeca complet, dacă doza şi durata nu sunt suficiente.
4.ROLUL ASISTENTEI MEDICALE
Să cunoască şi să controleze:
- medicamentul prescris pentru pacient;
- doza corectă de administrare;
- timpii de execuţie;
- acţiunea farmaceutică a medicamentelor;
- frecvenţa de administrare şi intervalul dintre doze;
- efectul ce trebuie obţinut;
- contraindicaţiile şi efectele secundare;
- interacţiunile dintre medicamente - schimbare în
absorbţia,
distribuţia, metabolismul şi excreţia acestora.
Să verifice şi să identifice:
- calitatea medicamentelor;
- integritatea medicamentelor;
- culoarea medicamentelor;
- decolorarea sau supracolorarea;
- sedimentarea, precipitarea sau existenţa flocoanelor în
soluţii;
- lichefierea medicamentelor solide;
- opalescenţa soluţiilor.
Regula celor 5 P:
• pacientul potrivit;
• medicamentul potrivit;
• doza potrivită;
• calea de administrare potrivită;
• timpul (ora) de administare potrivit.
Să respecte:
- calea de administrare prescrisă;
- dozajul prescris, orarul de administrare şi somnul
bolnavului;
- incompatibilitatea medicamentelor;
- administrarea rapidă a medicamentelor deschise;
- ordinea de administrare a medicamentelor (tablete,
soluţii, picături, injecţii, ovule/comprimate vaginale,
supozitoare);
- servirea pacientului cu doza unică de medicament pe
cale orală.
Se notează în planul de îngrijiri:

- administrarea medicamentului prescris de către medic;
- calea de administrare, doza;
- refuzul pacientului (dacă a existat), semnătura acestuia;
- apariția efectelor adverse.
Să informeze şi să anunţe:
- pacientul privind medicamentul prescris, calea de
administrare, cantitatea, efectul urmărit, eventualele
reacţii secundare;
(pacientul are dreptul să refuze medicația prescrisă!)
- medicul asupra efectelor secundare şi eventualelor
greşeli de administrare a medicamentelor;
Respectarea condiţiilor de administrare:
- igienă;
- dezinfecţie;
- asepsie;
- sterilizare;
- menţinerea măsurilor de supraveghere şi control al
infecţiilor asociate asistenței medicale.
5.CĂI DE ADMINISTRARE
• Sunt prescrise de medic în FOCG sau Rp!
• Calea digestivă, enterală:
- orală, sublinguală, translinguală, gastrică, intestinală, rectală;
- se administrează pilule, tablete, comprimate, soluţii, caşete,
drajeuri, supozitoare, clisme.
• Calea respiratorie, endotraheală:
- unele substanţe narcotice (eter, cloroform, clorură de etil),
substanţe antiastmatice (prin inhalare sau pulverizare);
- unele antibiotice, antialergice, bronhodilatatoare, fibrinolitice –
sub formă de aerosoli, oxigen;
- modul de administrare: prin aspirare directă din balon, inhalare
prin sondă, mască sau cort de oxigen.
5.CĂI DE ADMINISTRARE
• Calea percutanată:
- tegumente şi mucoase (oculară, nazală, auriculară,
orofaringeală- instilații,vaginală, transdermală- absorbție);
- se administrează prin fricţionare, comprese, ionizări
(curentul galvanic), badijonări, emplastre, băi medicinale;
• Calea urinară
• Calea parenterală: injecţii, perfuzii, transfuzii, puncţii
6.MOD DE ADMINISTRARE
Este prescris de medic ţinând cont de:
• starea generală şi toleranţa individuală a pacientului
• particularităţi anatomice şi fiziologice ale pacientului;
• capacitatea de absorbţie şi timpul acesteia;
• efectul asupra căii de administrare (mucoase,
tegumentare);
• interacţiunea dintre combinaţiile de medicamente
administrare;
• scopul urmărit şi evoluţia bolii pacientului.
7.REGULI GENERALE DE ADMINISTRARE
• Respectarea medicamentului prescris.
• Identificarea medicamentelor de administrat – asistenta
trebuie să cunoască forma de prezentare, culoarea, mirosul.
• Verificarea calităţii lor (timp de valabilitate, ambalaj,
înscrisuri, aspect, miros, culoare, integritate).
• Respectarea căilor de administrare a medicamentelor →
obligatorie!
Soluţiile uleioase se administrează strict intramuscular,
soluţiile hipertone se administrează strict intravenos.
• Conținutul fiolelor efilate (ascuțite la ambele capete) se
administrează per os.
• Respectarea orarului de administrare şi a ritmului prescris de
medic (unele medicamente se administrează înainte de
masă – pansamentul gastric, altele se administrează în
timpul mesei – fermenţii digestivi, altele după masă –
antiemetizante).
• Respectarea dozei de administrare.
• Respectarea somnului bolnavului (excepţie fac
antibioticele).
7. REGULI GENERALE DE ADMINISTRARE
• Evitarea incompatibilităţilor. Prin asociere unele
medicamente pot deveni toxice sau dăunătoare.
• Nu se asociază histamine cu antihistamine, medicamente
cu antidoturile lor. Unele incompatibilităţi sunt căutate
(procaina cu adrenalina, morfina cu atropina) pentru a
obţine efectul terapeutic scontat.
• Servirea bolnavului cu doza unică de medicament.
• Respectarea succesiunii în administrarea medicamentelor:
tablete, capsule, soluţii, picături, injecţii, ovule, supozitoare.
• Înștiințarea pacientului despre medicamentelor prescrise

(asistenta trebuie să cunoască indicaţii, contraindicaţii,
incompatibilităţi, efecte secundare).
• Anunţarea imediată a greşelilor de administrare a
medicamentelor.
• Administrarea imediată a medicamentului desfăcut sau
deschis.
• Respectarea măsurilor de asepsie pentru a preveni infecţiile
asociate asistenței medicale.

CURS
ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE
CALE ORALĂ, BUCALĂ
SUBLINGUALĂ,TRANSLINGUALĂ
1. Definiție
2. Scop
3. Contraindicații
5. Materiale necesare
6. Pregătirea pacientului
7. Administrare
8. Particularități
9. Observații
1.DEFINIȚIE
• Calea orală - calea naturală de administrare a
medicamentelor, acestea putându-se resorbi la nivelul
mucoasei digestive.
- medicaţia orală este prescrisă în doze
mai mare decât echivalentul său parenteral (o parte
este distrusă de ficat şi eliminată înainte de a pătrunde
în circulaţia sistemică).
Calea bucală, sublinguală sau translinguală
- evită transformarea sau distrugerea
medicamentelor în tubul digestiv
- acţionează rapid, mucoasa orală este
bogat vascularizată şi permite trecerea
medicamentelor direct în circulaţia sistemică.
2.SCOP
Obținerea efectelor locale sau generale ale
medicamentelor
• Efecte locale:
- favorizează cicatrizarea ulcerațiilor digestive;
- protejează mucoasa gastrointestinală;
- înlocuiește fermenții digestivi în absența acestora;
- dezinfectează tubul digestiv;
• Efecte generale:
- medicamentele administrate pe cale orală se resorb la
nivelul mucoasei digestive→sânge →organe, sisteme,
aparate.
3.CONTRAINDICAȚII
• medicamentul este inactivat de secrețiile
digestive;
• irită mucoasa gastrică;
• pacientul refuză medicamentele;
• se impune o acțiune promptă a medicamentelor;
• medicamentul nu se resoarbe pe cale digestivă;
• se impune evitarea circulației portale;
• în cazul pacienților inconștienți, cu tulburări de
deglutiție și a celor care varsă.
• lichide: siropuri, uleiuri, emulsii, soluții, mixturi,

decocturi, extracte, infuzii;
• solide: tablete, drajeuri, capsule, granule, pulberi.

5.MATERIALE NECESARE
• medicația prescrisă de medic;
• recipient pentru medicamente- lingură,

linguriță, pipetă, sticlă picurătoare, pahar
gradat, ceașcă, apă, ceai, lapte;
• recipiente pentru deșeuri rezultate din
activitatea medicală.
6.PREGĂTIREA PACIENTULUI
• identificare;
• verificare a stării generale;
• informare asupra efectelor scontate și a celor
secundare;
• acceptul pacientului;
• poziție șezând.
7.ADMINISTRARE
• se verifică cu atenție medicația prescrisă de

medic și se compară cu cea primită de la
farmacie;
• se verifică data expirării medicamentelor;
• se spală mâinile;
• se confirmă identitatea pacientului;
• se verifică starea pacientului (starea de
constiență) și semnele vitale;
7.ADMINISTRARE
• Calea orală:
• se administrează medicația împreună cu apă
sau alt lichid adecvat;
• se asistă pacientul până când acesta va
înghiți medicamentul/dacă este nevoie, se
va verifica deschizându-i gura;
7.ADMINISTRARE
• Calea bucală :
• medicamentul se plasează între obraz şi gingie;
• Calea sublinguală:
• medicamentul se plasează sub limba
pacientului;
• tableta se menține la locul plasat până când
se dizolvă în totalitate, pentru a fi absorbită în
întregime;
• tableta nu se atinge cu vârful limbii /nu se
mestecă, pentru a nu fi înghiţită;
• pacientul nu va fuma până la dizolvarea
completă, (nicotina are efecte
vasoconstrictoare ce încetinesc absorbţia);
7.ADMINISTRARE
• Calea translinguală:
• pulverizatorul va fi ținut vertical, cu orificiul de
ieşire cât mai aproape de gură;
• medicamentul se va pulveriza strict pe limbă,
printr-o apăsare fermă pe butonul flaconului;
• pacientul va aştepta 10 secunde după
adminstrare înainte de a înghiţi;
7.ADMINISTRARE
• pacientul se așează comod în pat;

• se revine pentru evaluarea stării pacientului;
• se reorganizează locul de muncă și se spală
mâinile;
• se notează procedura în planul de îngrijiri.
8.PARTICULARITĂȚI
• siropul nu se adminstrează cu apă pentru a

nu-i diminua efectul;
• tabletele, drajeurile se așează pe limba
pacientului și se înghit ca atare;
• cașete sau capsule cerate- se înmoaie
înainte în apă și se așează pe limbă;
8.PARTICULARITĂȚI
• pulberile nedivizate – se dozează cu lingurița
sau cu vârful de cuțit;
• granulele se măsoară cu lingurița;
• unele pulberi se dizolvă în apă, ceai →soluții
(purgativele saline);
• se vor adminstra cu ajutorul unui pai:
preparatele lichide pe bază de fier, lichidele
cu gust neplacut.
9.OBSERVAȚII
• se administrează doar medicație prescrisă de

medic (doză, cale și ritm de administrare);
• nu se administrează niciodată medicație la
indicația verbală;
• se anunță medicul pentru orice medicație
neadministrată din diverse cauze/efecte
adverse;
• medicamentele lichide necesită atenție
sporită la dozare;
9.OBSERVAȚII
• nu se adminstrează medicament din flacon
neetichetat;
• medicația nu se lasă la îndemâna
pacientului;
• pacientul are dreptul la detalii despre
medicație;
• pacientul se informează despre orice
schimbare survenită în schema de
tratament;
• pacientul se informează asupra posibilelor
efecte adverse și va anunța echipa de
îngrijire despre orice schimbare în starea sa.

CURS
PE MUCOASE ȘI TEGUMENTE
1. Definiție
2. Scop
3. Indicații
7. Administrare
1.DEFINIȚIE
• Calea nazală- cale de administrare a

medicamentelor, acestea putând acționa
la nivelul mucoasei respiratorii.
2.SCOP
• Efecte locale:
- reducerea edemului
- prevenirea sau controlul sângerării
- inducerea anesteziei locale
- tratarea proceselor infecţioase
3. INDICAȚII
• afecțiuni respiratorii
• epistaxis
• Soluții: coliruri condiţionate în sticluţe cu

picurător
• spray sau aerosoli
• tuburi cu unguente/creme, cu aplicator
• medicația prescrisă de medic

• comprese de tifon/şerveţele de hârtie
• mănuși;
• tăviță renală;
• nebulizator;
• identificare;
• verificarea stării generale și stabilirea profilului
alergologic al pacientului;
• informare asupra efectelor urmărite și a celor
secundare;
• acceptul pacientului;
• capul pacientului va fi poziţionat pe o pernă,
cât mai aproape de marginea patului;
• capul în hiperextensie (administrarea de
spray nazal);
• se roagă pacientul să își sufle nasul.
7.ADMINISTRARE
Administrarea picăturilor:
farmacie;
• se verifică data expirării medicamentului;
• se confirmă identitatea pacientului;
• se explică procedura;
• se roagă pacientul să evite mișcările;
7.ADMINISTRARE
• se va evita atingerea suprafeţei interne a
nasului cu picurătorul (strănut);
• se plasează pacientul în decubit dorsal,
funcţie de zona interesată:
-trompa lui Eustachio - cu capul înclinat uşor
spre zona afectată;
-sinusurile etmoidal şi sfenoidal - cu umerii
sprijiniţi pe pernă şi capul în hiperextensie;
-sinusurile frontal şi maxilar - cu umerii sprijiniţi
pe pernă, capul deflectat şi întors spre
partea afectată;
- se oferă pacientului şerveţele de unică
folosinţă;
7.ADMINISTRARE
• se inspectează narina şi se introduce vârful
picurătorului exact în narină;
• se instilează soluția numărând picăturile;
• pacientul va menține poziţia timp de 5 min;
• se absoarbe excesul de medicament;
• se educă pacientul să nu sufle nasul;
• se observă starea pacientului şi se informează
în cât timp se instalează efectul;
• pacientul se așează comod în pat;
mâinile;
7.ADMINISTRARE
Administrarea spray-ului:
• se înlătură capacul spray-ului;
• se astupă o nară a pacientului şi se introduce
capătul flaconului în cealaltă nară;
• pacientul este instruit să inhaleze eliberând
concomitent o doză de medicament, după
care acesta va expira pe gură;
• dacă este necesar se va repeta manevra în
aceeaşi nară sau în cealaltă;
• pacientul va menţine poziţia încă câteva
minute după administare;
7.ADMINISTRARE
Administrarea aerosolilor:
• pacientul este rugat să-şi sufle nasul;
• se agită flaconul, se îndepărtează capacul;
• se ţine flaconul între degetul mare şi arătător;
• pacientului îşi dă capul pe spate, se
introduce capătul flaconului într-o nară în
timp ce cealaltă se acoperă;
7.ADMINISTRARE
• se eliberează o doză de medicament printr-

o miscare fermă şi rapidă;
• se agită din nou flaconul şi se introduce şi în
cealaltă nară;
• se îndepărtează adaptatorul flaconului, se
spală cu apă călduţa şi se lasă să se usuce
fiind indicat să se folosească doar la acelaşi
pacient;
1. DEFINIȚIE
• Calea oculară- cale de administrare a

medicamentelor ce permite instalarea
efectului la nivelul mucoasei
conjunctivale.
2. SCOP
• Terapeutic: anestezic, midriatic,
miozic, antialgic, antiinflamator.
• Explorator: oftalmoscopie
3.INDICAȚII
• boli oculare
• investigarea unor afecțiuni
• Soluții, colire, unguente, creme

• medicamentele prescrise: soluţii,
unguente, discuri oculare;
• mănuşi de unică folosinţă;
• comprese sterile;
• ser fiziologic steril;
• pansamente oculare/bandaje
• se identifică pacientul şi ochiul care trebuie tratat
(medicul poate prescrie medicamente şi doze diferite
pentru cei doi ochi);
• se explică procedura şi se instruieşte pacientul să rămână
nemişcat în timpul execuției;
• se verifică starea generală și se stabilește profilul
alergologic al pacientului;
• se informează asupra efectelor scontate și a celor
secundare;
• se obține acceptul pacientului;
• se aşează pacientul în semişezând cu capul deflectat,
sprijinit pe spătarul scaunului oftalmologic sau culcat cu
capul înclinat pe partea cu ochiul afectat;
• pacientul va privi în sus şi în depărtare şi va evita clipitul;
7.ADMINISTRARE
• se spală mâinile şi se îmbracă mănuşile de

unică folosinţă;
• se îndepărtează pansamentul/bandajul
dacă există;
• se îndepărtează secreţiile oculare cu
comprese sterile îmbibate în ser fiziologic;
7.ADMINISTRARE
• se curăţă secreţiile prin mişcări dinspre

unghiul extern spre cel intern utilizând
comprese diferite pentru fiecare ochi;
• pentru îndepărtarea crustelor se aplică
comprese umede sterile deasupra
pleoapei superioare pentru a le înmuia,
timp de 1 - 2 min;
7.ADMINISTRARE
Admimnistrarea prin instilație a soluțiilor oftalmice
• se îndepărtează capacul flaconului prevăzut cu
picurător, în mod aseptic;
• se sprijină mâna cu flaconul picurător pe fruntea
pacientului, iar cu cealaltă se trage în jos pleoapa
inferioară pentru a mări fanta palpebrală;
• se instilează 1 - 2 picături pe mucoasa
conjunctivală, spre unghiul intern al ochiului;
• se eliberează pleoapa inferioară, se cere
pacientului să clipească pentru distribuirea uniformă
a soluţiei;
• se îndepărtează excesul de soluţie cu o compresă
sterilă.
7.ADMINISTRARE
• Admimnistrarea unguentelor oftalmice
• se aşteaptă cel puţin 5 min. după instilare;
• se aplică unguentul direct din tub (baghetă) de-a
lungul pleoapei inferioare/ sub pleoapa superioară;
• se solicită pacientului să închidă ochiul şi să-şi mişte
globul ocular pentru a uniformiza medicamentul;
• se informează pacientul că senzaţia de corp străin
va dispărea după topirea şi distribuirea uniformă a
unguentului pe suprafaţa ochiului;
• se spală mâinile şi se repetă procedura şi pentru
celălalt ochi, dacă este indicat;
• se va face o pauză de cel puţin 10 minute între
aplicări.
7.ADMINISTRARE
• Aplicarea discurilor oculare
• discurile oculare –sunt alcătuite din trei straturi:
două exterioare şi cel din mijloc, cu medicament;
• se spală mâinile şi se îmbracă mănuşi sterile;
• se scoate un disc din pachet;
• se introduce discul orizontal sub pleoapa
superioară/inferioară, apoi se presează cu
blândeţe deasupra pleoapei pentru fixare;
• introdus sub pleoape, acesta este umectat și
eliberează medicamentul treptat (Pilocarpină);
mâinile;
1.DEFINIȚIE
• Calea auriculară- cale de administrare a

medicamentelor ce permite instalarea
efectului la nivelul conductului auditiv
extern.
2. SCOP
• terapeutic
3.INDICAȚII
• infecţiile şi inflamaţiile urechilor

• îndepărtarea cerumenului, a corpilor străini
• anestezie locală
• îndepărtarea insectelor pătrunse accidental
în ureche.
• Soluții, unguente, creme

• soluţiile prescrise condiţionate în flacoane cu

picurător, încălzite;
• sursa de lumină;
• aplicator cu capăt de vată;
• dopuri pentru urechi din bumbac;
• se aşează pacientul culcat pe partea

opusă urechii afectate;
• se lărgeşte conductul auditiv trăgând în sus
şi în spate de pavilionul auricular pentru a
facilita o mai bună pătrundere a
medicamentului.
7.ADMINISTRARE
• se verifică identitatea pacientului şi urechea
afectată;
• se verifică medicamentul de administrat,
recomandat de medic;
• se tracționează pavilionul urechii trăgând în
sus şi în spate;
• se şterge orice secreţie observată cu
aplicatorul cu capăt de bumbac;
• se aplică numărul indicat de picături direct
pe peretele conductului auditiv;
7.ADMINISTRARE
• se cere pacientului să rămână culcat 5 - 10
min. pentru ca medicamentul să fie absorbit;
• se curăţă şi usucă pavilionul auricular;
• se pune un dop de vată în meatul auricular
(împiedică scurgerea medicamentului şi
protejează pacientul de curenţii de aer);
• dacă este indicat se repetă procedura
pentru cealaltă ureche;
• se reorganizează locul de muncă, se spală
mâinile;
1.DEFINIȚIE
• Calea dermică- aplicarea medicamentor

direct pe tegument și absorbția prin
epidermă până la dermă, în funcție de
vascularizația locală.
2.SCOP
• terapeutic- efecte sistemice sau locale.

3.INDICAȚII
• afecțiuni dermatologice, pulmonare,

cardiovasculare, etc.
• loţiuni;
• creme;
• unguente;
• pudre;
• pomezi;
• șampoane;
• aerosoli;
• patch-uri (plasturi medicamentoşi).
• medicaţia
• mănuşi;
• spatule sterile;
• comprese sterile;
• pansamente transparente semipermeabile;
• leucoplast.
• pacientul este aşezat într-o poziţie

confortabilă, care să permită accesul la
zona interesată;
• se descoperă zona care trebuie tratată;
• se verifică ca pielea să fie intactă (mai puţin
în cazurile când sunt tratate leziunile pielii);
7.ADMIMISTRARE
• se verifică, ca medicaţia să corespundă cu
prescripţia medicului;
• se verifică identitatea pacientului;
• se explică procedura de aplicare a
medicamentului;
• se asigură intimitatea pacientului;
• se pun mănuşi;
• se curăţă pielea de secreţii, cruste sau vechile
aplicaţii medicamentuoase, apoi se schimbă
mănuşile;
7.ADMIMISTRARE
Aplicarea cremelor sau unguentelor:

• se deschide recipientul punându-se capacul cu
faţa exterioară în jos pentru a se evita
contaminarea suprafeţei interioare;
• se ia cu spatula sterilă cremă sau unguent;
• se aplică crema sau unguentul pe suprafaţa
afectată prin mişcări lente, uşoare, în sensul
creşterii firelor de păr;
• pentru a evita contaminarea medicamentului
se va folosi de fiecare dată altă spatulă pentru a
lua cremă din recipient.
7.ADMINISTRARE
Înlăturarea unguentelor:
• se spală mâinile şi se pun mănuşi;
• se toarnă solvent pe mănuşi şi se aplică pe
zona cu unguent în sensul creşterii firelor de
păr;
• se îmbibă o compresă sterile cu solvent şi se
îndepărtează blând unguentul;
• excesul rămas se şterge cu o compresă sterile;
• se va evita frecarea zonei pentru a nu
produce iritaţii.
7.ADMINISTRARE
Administrarea şampoanelor:
• se citește eticheta pentru a vedea cantitatea necesară
pentru spălare;
• se agită şamponul pentru a uniformiza/ mixa conţinutul;
• se udă bine cu apă părul pacientului;
• se aplică şamponul, evitând contactul cu ochii/
cavitatea bucală;
• se spală părul şi scalpul cu şamponul aplicat folosind
pulpele degetelor;
• se lasă şamponul să-şi facă efectul conform indicaţiilor
din prospect (de obicei 5-10 min);
• se clateşte cu apă din abundenţă;
• se şterge, se usucă, se piaptănă/perie părul pacientului;
7.ADMINISTRARE
Administrarea aerosolilor spray:
• se agită flaconul pentru a mixa compoziţia
dacă este cazul;
• se ţine recipientul la 15-30 cm de piele şi se
pulverizează o peliculă fină de medicament pe
zona care trebuie tratată.
Aplicarea pudrei:
• se usucă suprafaţa pielii după ce a fost
curăţată de reziduuri, colecţii;
• se aplică un strat subţire de pudră pe zona
care trebuie tratată.
7.ADMINISTRARE
Administrarea unguentului dozat:
• se măsoară şi se notează tensiunea arterială a
pacientului;
• se înlătură unguentul anterior dacă este cazul;
• se măsoară cantitatea de unguent prescrisă (pe o hârtie
marcată care se obtine o dată cu unguentul) şi se
aplică direct pe piele (uzual pe piept sa braţ);
• se poate acoperi zona cu pansament transparent
semipermeabil pentru a creşte absorbţia
medicamentului;
• se va remăsura tensiunea arterială după cinci min. de la
aplicare
• se indică pacientului să stea lungit în pat sau şezând în
scaun imediat după aplicarea unguentului.
7.ADMINISTRARE
Aplicarea patch-urilor:
• se va explica pacientului alcătuirea patch-ului:
1. stratul în contact direct cu pielea conţine o
mică cantitate de substanţă medicamentuoasă;
2. strat ce controlează eliberarea treptată a
medicamentului;
3. strat ce conţine principala doză de
medicament;
4. strat exterior, barieră din poliester şi aluminiu.
• se aplică patch-ul (partea superioară a brațului/
piept/ spatele urechii), pe zonă uscată, fără păr;
• se alternează locurile de aplicare;
7.ADMINISTRARE
• nu se aplică patch-ul cu piele cu leziuni, nici
în spatele genuchiului sau cotului;
• patch-ul se va aplica zilnic la aceeaşi oră
pentru a asigura continuitatea tratamentului;
• noul patch se va aplica cu 30 de minute
înainte de îndepărtarea celui vechi;
• se notează data şi ora aplicării patch-ului pe
suprafaţa lui exterioară;
• se vor depista eventualele efecte adverse
prin monitorizarea pacientului.

CURS
PE CALE PARENTERALĂ
1. Definiție
2. Scop
3. Indicații
6. Administrare
1.DEFINIȚIE
• Calea parenterală- cale de administrare

care evită tubul digestiv (injecții).
• Injecțiile- introducerea substanțelor
medicamentoase în organism prin
intermediul unor ace adaptate la
seringă, care traversează țesuturile.
2.SCOP
• Introducerea în organism a unor

medicamente, substanţe active, cu
ajutorul unor seringi şi ace sterile, evitând
tubul digestiv.
• Tipuri de injecții:
• intradermică,
• subcutanată,
• Intramusculară,
• Intravenoasă.
3. INDICAȚII
• aplicarea tratamentelor medicamentoase

injectabile;
• realizarea unui monotest sau intradermoreacţii;
• teste de sensibilizare sau cure de desensibilizare;
• injectarea de produse necesare realizării unor
examene de investigare (produse radioopace,
radioactive, izotopi).
• tavă medicală;
• medicația prescrisă de medic;
• soluție salină/heparinizată;
• seringi sterile adaptate volumului de injectat;
• ace sterile (aspirarea medicamentului de
injectat și realizarea injecţiei);
• comprese sterile/ tampoane de vată;
• soluţii antiseptice;
• garou (injecţie i.v.);
• mănuși;
• identificare;
• se evaluează riscul de alergie al pacientului;
• se testează pacientul să nu fie alergic;
• se oferă informaţii despre procedură şi
despre modul de administrare;
• se explică natura produselor injectate şi a
utilităţii lor;
• se realizează instalarea confortabilă a
pacientului.
6.ADMINISTRARE

farmacie;
• prepararea medicamentului de injectat
funcţie de condiţionarea substanţei active:
fiolă cu doză unică
flacon cu doze multiple
flacon cu pulbere de dizolvat.
6.ADMINISTRARE
În cazul fiolei/flaconului cu doză unică:
• se pune o compresă îmbibată în soluţie
antiseptică în jurul gâtului fiolei şi se
dezinfectează timp de 30 de secunde;
• se rupe gâtul fiolei;
• se montează acul de aspiraţie (mai gros) la
amboul seringii;
• fiola ţinută între indexul şi degetul mare al
mâinii nedominante este poziţionată cu
deschiderea în jos pentru a aspira conţinutul
său;
6.ADMINISTRARE
• se aspiră numai cantitatea prescrisă de
medic;
• se aruncă fiola;
• se tapotează uşor seringa, se elimină aerul;
• se îndepărtează acul de aspiraţie şi se aruncă
în container;
• se adaptează la seringă acul pentru injectare
şi se repune seringa în ambalaj;
• protecţia acului va fi lăsată pe loc până în
momentul injecţiei.
6.ADMINISTRARE
În cazul unui flacon cu doze multiple:

• se verifică data deschiderii flaconului şi
modul de conservare;
• un flacon deschis de mai mult de 8 ore, nu
mai este utilizat;
• Insulina poate fi utilizată timp de 30 de zile
de la deschiderea flaconului;
• se şterge dopul de cauciuc al flaconului cu
o compresă îmbibată în soluţie antiseptică;
6.ADMINISTRARE
• se montează la seringă acul de aspiraţie;

• se aspiră cantitatea prescrisă din flaconul
ţinut răsturnat;
• se îndepărtează bulele de aer din seringă;
• se îndepărtează acul de aspiraţie şi se
aruncă în container;
• se adaptează la seringă acul pentru
injecţie capişonat.
6.ADMINISTRARE
În cazul flaconului cu pulbere de dizolvat
• se aspiră în seringă solventul (lichidul) pt. dizolvare;
• se dezinfectează dopul de cauciuc;
• se injectează în flaconul cu pulbere solventul;
• se asigură flaconul până la dizolvarea completă a
pulberii, fără să se retragă acul cu seringă;
• se aspiră medicamentul diluat în seringă şi se elimină
bulele de aer;
• se îndepărtează acul cu care s-a aspirat, se aruncă
în container
• se adaptează acul pentru injecţie lăsându-l în teaca
protectoare.
INJECȚIA
INTRAMUSCULARĂ (IM)
• Scop: introducerea unei soluţii

medicamentoase în ţesutul muscular cu
ajutorul unei seringi şi ac, sterile.
CONSIDERAȚII
• permite o absorbție mai rapidă;
• cantitatea de soluţie administrată variază în
funcţie de medicament;
• alternarea locurilor injectării asigură confortul
pacientului, previne traumele asupra
ţesutului şi facilitează absorbţia;
• locuri de elecţie: cadranul supero-extern
fesier, treimea medie a feţei externe a
coapsei, muşchiul deltoid;
• se vor evita zonele contractate sau care
prezintă noduli;
ACCIDENTE ȘI INCIDENTE
• amorţeli, furnicături, iritarea nervului sciatic;

• paralizia membrului inferior prin lezarea nervului
sciatic;
• embolie prin injectarea într-un vas de sânge a
soluţiei uleioase;
• noduli prin injectarea unor soluţii care precipită
sau a unui amestec de soluţii incompatibile;
• pătarea/pigmentarea pielii prin injectarea unor
soluţii colorate;
• flegmon prin nerespectarea regulilor de asepsie şi
antisepsie.
INJECŢIA SUBCUTANATĂ
(SC)
• Scop: administrarea unor medicamente

ca: insulina, anticoagulantele,
medicamentele depot, unele vaccinuri.
CONSIDERAȚII
• locuri de elecţie : regiunea periombilicală la 2 - 3 cm
distanţă faţă de ombilic şi faţă de linia de centură;
• faţa dorso-laterală a braţului, la 8 - 12 cm deasupra
cotului;
• faţa antero-laterală a coapsei, la 5 - 6 cm deasupra
genunchiului;
• regiunile supra şi subspinoase ale omoplaţilor;
• locurile de injecţie se alternează (mişcarea acelor de
ceasornic) previne traumatizarea ţesutului şi a
favorizează absorbţia;
• la administrarea heparinei subcutanat, se va evita
masarea locului pentru a preveni formarea
hematomului;
CONSIDERAȚII
• o cantitate de 0,2 cm3 va fi lăsată în seringă în
cazul seringilor preumplute iar acul va fi introdus
perpendicular pe pliul cutanat;
• nu se dezinfectează zona cu alcool (Insulină)
sau se lasă să se evapore înainte de injectare;
• nu se aspiră în cazul Insulinei şi Heparinei (în
acest ultim caz aspirarea poate produce
hematom);
• în cazul echimozelor (heparină) se aplică pungă
cu gheaţă în primele 5 minute după injectare;
• durere violentă prin atingerea unei

terminaţii nervoase sau/şi distensie bruscă a
ţesutului;
• congestia zonei de inoculare care devine
indurată şi dureroasă.
INJECȚIA INTRADERMICĂ
(ID)
• Scop: - injectarea de alergeni în piele ca
metodă de diagnostic pentru aprecierea
reacţiei la alergeni;
- testarea la tuberculină sau PPD;
- testarea unor medicamente cu
potenţial de sensibilizare a organismului
(antibiotice, anestezice).
CONSIDERAȚII
• se culeg informaţii despre acţiunea
medicamentului, scopul injecţiei, dozajul/diluţia
normală şi locul de administrare;
• nu se vor folosi soluţii antiseptice care colorează
pielea şi maschează reacţia locală;
• locurile de elecţie: regiunea ventrală a
antebraţului, faţa externă a braţului şi a coapsei;
• se evită zonele pigmentate, păroase sau intens
keratinizate, infectate;
• se identifică profilul alergologic al pacientui;
• se efectuează diluţia necesară şi se stabileşte
doza corectă conform procedurii standard.
• lipotimie, vătămare corporală dacă

pacientul nu este supravegheat şi nu
rămâne în repaus la pat;
• reacţie anafilactică sau şoc anafilactic la
pacient cu profil alergologic neidentificat.
INJECŢIE INTRAVENOASĂ
(IV)
• Scop: furnizarea unei linii pentru
administrarea intravenoasă rapidă și
imediată a medicamentelor în scop
explorator sau terapeutic.
CONSIDERAȚII
• tehnica aseptică va fi respectată cu strictețe;
• injecția i.v nu va fi efectuată în venele de la
braţul cu fistulă arterio-venoasă/ shunt
arteriovenos, cu mastectomie, paralizie sau alte
tulburări circulatorii şi neurologice;
• venele din extremitatea distală a membrului
sup./inf. vor fi utilizate doar la recomandarea
medicului (predispune la embolism);
• se va evita utilizarea braţului dominant pentru
injecţia i.v, pentru a permite pacientului să-şi
păstreze independenţa;
CONSIDERAȚII
• puncţiile venoase vor fi iniţiate în sensul

circulaţiei venoase;
• tuturor pacienţilor cu terapie intravenoasă li
se va face bilanţul hidric (intrări-ieşiri);
• tipul şi mărimea acului folosit va fi
determinată de mărimea/calibrul venelor
pacientului şi tipul de soluţie ce urmează a fi
administrată.
CONSIDERAȚII
Locuri de elecţie :
• venele de la plica cotului (cefalică, bazilică);
• venele antebrațului;
• venele de pe partea dorsală a mâinii;
• venele de pe partea posterioară a gambei;
• venele jugulare;
• venele epicraniene (la nou născut şi sugar).
• flebalgie (injectarea prea rapidă a soluţiei

sau introducerea unor substanţe iritante);
• hematom (perforarea venei sau retragerea
acului fără eliberarea garoului;
• extravazare, injectare paravenoasă;
• ameţeli, lipotimie, colaps;
• reacţii anafilactice la soluţiile injectate în
scop explorator (soluţii iodate).

Facultatea de Medicină Și Farmacie Specialitatea Asistență Medicală Generală

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Facultatea de Medicină Și Farmacie Specialitatea Asistență Medicală Generală

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

FACULTATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE

SPECIALITATEA ASISTENȚĂ MEDICALĂ GENERALĂ

NURSING GENERAL ȘI PRINCIPII DE ÎNGRIJIRE

(OMS și ICN)- parte integrantă a sistemului de sănătate ce

a) sunt posesoare ale unui titlu oficial de calificare de asistent

• activitatea asistentului medical se exercită cu respectarea

• ajută persoana bolnavă sau sănătoasă să-și mențină/ recâștige

• Funcții specifice - profesională

• Funcția de natură interdependentă:

• Funcția profesională - specifică asistentei medicale;

• Funcția economică - de gestionare a timpului,

• stabilirea nevoilor de îngrijiri generale de sănătate;

• desfășurarea activităților de cercetare în domeniul

a) exercitarea profesiei se face exclusiv în respect faţă

b) în orice situaţie primează interesul pacientului şi

c) respectarea în orice situaţie a drepturilor pacientului;

e) acordarea serviciilor se va face la cele mai înalte

g) asistenţii medicali generalişti trebuie să se

Definiția nu permite o deteriorare nici a stării de bine

Sănătatea este considerată în prezent un drept uman

În domeniul medical sănătatea este de obicei

- stare dinamică ce dă posibilitatea unui organism de

Starea de sănătate a individului este în continuă

Boala reprezintă ruperea echilibrului, un semnal

Boala este o stare finală, rezultat al unei combinații

SPECIALITATEA ASISTENȚĂ MEDICALĂ GENERALĂ

NURSING GENERAL ȘI PRINCIPII DE ÎNGRIJIRE

1. Calități morale și profesionale

Ambulatoriul de specialitate (Legea nr.95/2006, modificată):

• Servicii de specialitate se pot acorda în:

Cabinetul medical de medicină de familie

Activităţile medicale se pot desfăşura:

SPECIALITATEA ASISTENȚĂ MEDICALĂ GENERALĂ

NURSING GENERAL ȘI PRINCIPII DE ÎNGRIJIRE

• diminuarea sau eliminarea pericolelor specifice activităţilor

• prevederile se aplică persoanelor juridice sau fizice care

• normele specifice de protecţie a muncii pentru activităţi în

• Protecție împotriva electrocutării:

SPECIALITATEA ASISTENȚĂ MEDICALĂ GENERALĂ

NURSING GENERAL ȘI PRINCIPII DE ÎNGRIJIRE

• unitate sanitară elaborează anual un program propriu de

• activitatea de supraveghere, prevenire și limitare a infecțiilor

• orice daună adusă pacienților prin nerespectarea prevederilor

• este metoda cea mai eficientă de a identifica riscurile și de a

• scopul supravegherii este reducerea incidenței infecțiilor

• cunoașterea prevalenței și descrierea distribuției infecțiilor pe

• identificarea secțiilor care necesită programe de prevenire

• transmite directorului de îngrijiri necesarul de materiale de

• controlează respectarea măsurilor de asepsie și antisepsie;

• supraveghează calitatea prestațiilor efectuate la spălătorie și

• verifică igiena bolnavilor și a însoțitorilor și face educația

• constată și raportează directorului de îngrijiri deficiențe de

• asigură necesarul de materiale (săpun, dezinfectant, prosoape de

• anunță la serviciul de internări locurile disponibile, urmărește

• coordonează și verifică aplicarea măsurilor de izolare a bolnavilor

• instruiește personalul din subordine privind autodeclararea

• instruiește și supraveghează personalul din subordine asupra

• verifică și răspunde de modul de manipulare a lenjeriei

• verifică și răspunde de modul de colectare a deșeurilor

• controlează și instruiește personalul din subordine asupra

• răspunde de elaborarea procedurilor și protocoalelor de prevenire

• răspunde de întocmirea și completarea registrului de

• răspunde de întocmirea și completarea registrului de expunere