EKG

Electrocardiograma normală

• Electrocardiograma reprezintă înregistrarea grafică a variaţiilor de

potenţial electric care iau naştere în timpul activităţii cardiace.
• se bazează pe proprietatea ţesuturilor de a conduce la suprafaţa
corpului diferenţele de potenţial generate în miocard în decursul
activităţii electrice.
• Este o metodă de investigare parclinică, netraumatizantă pentru
pacient, frecvent utilizată, care oferă informaţii preţioase dar nu are
valoare diagnostică absolută.
O electrocardiograma oferă informaţii despre:
• Ritmul inimii
• Originea impulsului şi propagarea (conducerea) acestuia prin masa miocardului
• Mărimea cavităţilor cordului
• Poziţia inimii
• Extensia şi localizarea unui infarct acut de miocard (IMA)
• Efectele modificării concentraţiei electroliţilor asupra proprietăţilor miocardului
• Efectele unor medicamente asupra activităţii cordului
• Funcţionarea unui pace-maker artificial implantat unui pacient
• NU oferă date despre contractilitatea miocardului şi despre funcţia de pompă. Aceste
informaţii se pot obţine prin cateterism cardiac sau prin ecocardiografie
• Reprezintă “standardul de aur” pentru diagnosticul tulburărilor de ritm şi de conducere
The ”father” of the ECG was W. Einthoven –
Duch physiologist
• In 1924 he was awarded the
Nobel Prize in physiology and
medicine, "for the discovery
of the mechanism of the
electrocardiogram„
• he developed it in the
1900's on a patient with one
foot and hands are immersed
in saline to improve electrical
conductivity,
 The ”father” of the ECG was W. Einthoven
• În elaborarea teoriilor sale, el a plecat
de la următoarele premise:
• cordul este un dipol;
• cordul este situat în centrul toracelui,
iar acesta este situat în centrul corpului;
• toracele este sferic;
• articulaţiile radio-carpiene şi tibio-
tarsiene sunt echidistante faţă de cord
• rezistenţele electrice ale ţesuturilor sunt
egale în orice direcţie..
Teoria dipolului
• Porţiunea din miocard activată sau depolarizată devine
electronegativă, iar cea neactivată, aflată încă în repaus rămâne
electropozitivă, creându-se astfel un dipol care se propagă pe masură
ce se desfăşoară ciclul cardiac
În starea lor de repaus, celulele cardiace sunt polarizate
electric; respectiv, în raport de exteriorul lor, interiorul este
încărcat negativ.
Această polaritate electrică este menținută prin intermediul
pompelor de membrană, care asigură distribuția
corespunzătoare a ionilor (în primul rând, potasiul, sodiul,
clorul și calciu), și este necesară pentru a menține
electronegativitatea relativă în interiorul acestor celulele.
Ionii menționați intră și ies din celulă prin canale ionice speciale
din membrana celulară
• Dipolul electric se formează între segmentul depolarizat
(negativ) şi cel aflat în repaus (pozitiv).
• Se observă că, dacă plasăm 2 electrozi cuplaţi la un
galvanaometru pe suprafaţa unei fibre miocardice aflată
în depolarizare, aceştia vor înregistra o diferenţă de
potenţial de sens pozitiv, care se va inscrie pe un traseu
ECG ca o undă pozitivă (condiţia A pe imagine).
• Dacă fibra miocardică este complet depolarizată sau
complet repolarizată, cei 2 electrozi nu vor înregistra
nicio diferenţă de potenţial. Pe ECG se va înscrie o linie
izoelectrică (care exprimă situaţia de “0”potenţial) sau
deflexiunea coboară către linia izoelectrică (condiţia B).
 Teoria vectorială
• Un dipol poate fi reprezentat printr-un vector, orientat dinspre zona electronegativă
înspre zona electropozitivă şi având o mărime determinată de diferenţa de potenţial
La aiformarea
dintre cei doi poli dipolului ECG participă vectorii finali:
• Un vector, estede depolarizare
caracterizat de modulatrială;
(mărime), punct de aplicare, direcţie şi sens.
Fiind expresia grafică a unor forţe, vectorii
de depolarizare septală;se pot însuma, astfel:
• − doi vectori dedesens contrar şi de mărimi
depolarizare diferite şi
ventriculară se de
însumează algebric (scăzând
vectorul mai mic din cel mai mare), rezultanta având sensul vectorului mai mare (
repolarizare ventriculară.
• − doi vectori egali, dar de sens opus, prin însumare se anulează, rezultanta fiind zero
Aceştia vor fi exploraţi prin ECG.
• − doi vectori cu punct de origine comun, dar cu direcţii diferite, se însumează după
regula paralelogramului forţelor, construit prin ducerea din capetele lor a unor
paralele la vectori. Diagonala paralelogramului astfel format reprezintă rezultanta R
Activitatea electrică a inimii
• Nodulul SA (pacemakerul inimii 70-80 batai/min.)
este localizat in peretele superolateral al atriului
drept. Poseda capacitatea de autoexcitare
•   Nodulul AV are rolul de a intarzia impulsul
generat de nodulul sino-atrial astfel incat atriile
au timp sa-si goleasca continutul in ventricule
inainte ca acestea sa se contracte. Este localizat in
partea posterioara a peretelui septal al atriului
drept.
• Fasciclul Hiss si Reteau Purkinjeste reprezentat de
fibre care conduc excitatia de la nodulul AV la
ventricule.
Electrocardiograful
• Inregistrarea unei electrocardiografie (EKG sau ECG)
• Un electrocardiograf este un galvanometru modificat care
înregistrează cu viteză mare variaţiile de curent electric generate de
inimă, pe care le amplifică şi le transformă în deplasări mecanice.
• Etape
• 1. pregatirea aparatului si introducerea datelor pacientului
• 2. Aşează pacientul pe pat în decubit dorsal cu toracele şi membrele
descoperite, în stare de relaxare fizică şi psihică.
Traseul ECG este format din ;

• Unde, caracterizate prin durata,

amplitudine, forma, sens, suprafata;
• Segmente, liniile dintre 2 unde. Se
caracterizeaza prin durata si pot fi
izoelectrice (la acelasi nivel cu
segmental de referinta T-P), supra sau
subdenivelate.
• Intevale: unde + segmente; se
caracterizeza prin durata
• Derivaţiile ECG sunt standardizate şi sunt grupate în sisteme de
derivaţii.
• În practică se folosesc în mod curent 3 sisteme de derivaţii:
• − derivaţiile standard, bipolare, notate DI, DII, DIII;
• − derivaţiile unipolare ale membrelor, notate cu aVR, aVL şi aVF;
• − derivaţiile unipolare toracice sau precordiale, notate de la V1….la
V6
Derivaţiile standard, bipolare,
• Derivaţiile standard ale membrelorDI, DII şi DIII descrise
de Einthovenî nregistrează direcţia, amplitudinea şi durata
variaţilor de voltaj în plan frontal
• Rezultă prin combinarea a trei electrozi: R (plasat pe braţul
drept) L (plasat pe braţul stâng) F (plasat pe gamba stângă)
• DI – electrodul + e plasat pe membrul superior stâng si cel
– e plasat pe membrul superior drept
• DII – electrodul – e plasat pe membrul superior drept si
cel + e plasat pe membrul inferior stâng
• DIII electrodul – e plasat pe membrul superior stâng
electrodul si cel + e plasat pe membrul inferior stâng
Derivatiile unipolare ale membrelor
• Derivaţiile unipolare ale membrelor aVR, aVL şi aVF explorează planul
frontal al inimii electrodul explorator (pozitiv) se plasează pe R, L sau
F, iar ceilalţi doi electrozi se leagă împreună, reprezentând electrodul
de referinţă (negativ)
• aVR – perpendiculară pe DIII – culege diferenţa de potenţial dintre R
(electrodul pozitiv) şi L şi F legaţi împreună (electrodul negativ)
• aVL – perpendiculară pe DII – culege diferenţa de potenţial dintre L
(electrodul pozitiv) şi R şi F legaţi împreună (electrodul negativ)
• aVF – perpendiculară pe DI – culege diferenţa de potenţial dintre F
(electrodul pozitiv) şi R şi L legaţi împreună (electrodul negativ)
Derivaţiile unipolare precordiale
• V1, V2, V3, V4, V5, V6electrodul explorator (pozitiv) este plasat
succesivpe torace în diferite zone precordiale, iar electrodulde
referinţă (negativ, electrodul central Wilson) serealizează prin unirea
electrozilor R, L şi Fexplorează planul orizontal al inimiiel
• Plasează electrozii astfel:

• BD – electrodul cu clema roşie

• BS – electrodul cu clema galbenă
• PS - electrodul cu clema verde
• PD - electrodul cu clema neagră.
• V1 - spaţiul IV i.c., parasternal dreapta.
• V2 - spaţiul IV i.c., parasternal stânga.
• V4 - spaţiul V i.c. stâng, pe linia
medioclaviculara (vârful inimii)
• V3 - la mijlocul distanţei dintre V2 şi V4
• V5 - la intersecţia dintre planul orizontal
care trece prin V4 şi linia axilară anterioară
• V6 - la intersecţia dintre planul orizontal
care trece prin V4 şi linia axilară mijlocie
• Se apasă butonul start si depinde de tipul de aparat
• La final se scoate inregistrarea din aparat
• Se trece numele si varsta pacientului
• Se deconecteaza pacientul
• Se interpretează rezultatele
• Este document medicolegal deci sunt obligatorii datele pacientului
Traseul ECG
• Un traseu ECG este format din unde, segmente şi intervale:
• − unda P
• − segmentul Pq
• − complexul qRs
• − segmentul S-T
• − unda T
• − intervalul qT; +/- unda U
Undele.
• Sunt deflexiuni pozitive sau negative cu parametri bine definiţi:
morfologie, sens, amplitudine, durată, ax electric.
• undele situate deasupra liniei izoelectrice sunt numite unde sau deflexiuni
pozitive. Cele situate sub linia izoelectrică sunt denumite unde negative
undele de pe o ECG sunt:
• unda P – semnifică depolarizarea atrială;
• undele complexului qRs - semnifică depolarizarea ventriculară
• unda T - semnifică repolarizarea ventriculară;
• unda U (apare rar) - semnifică repolarizarea finală ventriculară
Segmentul
• este o linie izoelectrică şi reprezintă porţiunea de la sfârşitul unei unde
până la începutul undei următoare.
• Pe un traseu ECG se înscriu 3 segmente:
• − segmentul Pq – de la sfârşitul undei P până la începutul undei q sau R,
dacă q lipseşte. Se mai numeşte şi segment PR. Semnifică conducerea
atrio-ventriculară
• − segmentul ST - de la sfârşitul undei S până la începutul undei T.
Semnifică începutul repolarizării ventriculare, faza pasivă, lentă.
• − segmentul TP – diastola generală. Este considerat linia izoelectrică, de
referinţă!
Intervalul
• cuprinde segmente şi unde.
• intervalul Pq sau PR cuprinde unda P şi segmentul Pq. Se mai
numeşte şi atriograma. Semnifică depolarizarea atrială şi conducerea
atrio-ventriculară
• − intervalul qT – cuprinde complexul qRs, segmentul ST şi unda T.
Semnifică depolarizarea şi repolarizarea ventriculară. Se mai numeşte
şi ventriculograma;
• − intervalul RR – constituie un ciclu cardiac
 Hârtia ECG
• are un caroiaj caracteristic, standardizat.
• Fiecare casuţă mică este un pătrat cu latura de 1
mm.
• Căsuțele mari (care au 5 căsuțe mici) au 5 mm.
• calculul duratei unei unde
• De cele mai multe ori, aceasta este de 25 mm/secundă,
Dacă: într-o secundă se înscriu 25 mm, atunci unui
milimetru îi corespunde o durată de 0,04 secunde.
• calculul amplitudinii unei unde
• Standard, în ECG, la 1 mV corespunde o amplitudine de
10 mm.
Deci, 1 mm = 0,1 mV
Valori de referintă
Interpretare EKG
ECG presupune a stabili:
• ritmul
• frecventa
• pozitiile electrice ale inimii
• analiza undelor si a intervalelor
Ritmul
• Sinusal /nesinusal
• Ritmul sinusal este definit prin prezenta undei P cu urmatoarele
caracteristici:
• Unda P de propagare anterograda : pozitivă rotunjită, în care prima
jumătate (panta ascendentă) este dată de depolarizarea atriului drept,
iar cea de a doua jumătate (panta descendentă), de depolarizarea
atriului stâng.
• 1.obligatoriu pozitiva in D1, D2, V3-V6
• 2. obligatoriu negativa in aVR
Frecventa cardiacă
• Stabilirea frecventei cardiace se face numarand patratele mici dintre doua
complexe QRS succesive.
• Cand hartia se deruleaza cu 25mm/sec, un patrat mic corespunde cu 4
sutimi de secunda. Intr-un minut sunt 6000 sutimi de secunda, deci
frecventa cardiaca este de
• 6000/4 x nr patrate mici dintre 2 complexe QRS successive =
• 1500/ nr patrate mici intre 2 complexe QRS successive

• Metoda rapidă
• Tahicardie/bradicardie
Calcularea axului -POZITIILE
ELECTRICE ALE INIMII
• sistemul hexaaxial
• Cercul care circumscrie acest
sistem hexaaxial este impartit in 4 cadrane:
• cadranul l, intre 0˚ si +90˚
• cadranul ll, intre +90˚ si +/- 180˚
• cadranul lll, intre +/- 180˚ si -90˚
• cadranul lV, intre -90˚ si 0˚
•
• Daca intr-o derivatie complexul QRS este echidifazic, vectorul sau este perpendicular
pe axa acelei derivatii. El este paralel cu axa derivatiei perpendiculare pe derivatia in
care complexul QRS este difazic. Amplitudinea sa maxima se inscrie in derivatia cu
care este paralel.
• 
• De exemplu, daca QRS este difazic in:
• D1, axa QRS este paralel cu aVF , orientata catre +90˚ sau -90˚, in functie de sensul
pozitiv sau negativ al complexului QRS in aVF
• D2, axa QRS este paralela cu aVL, orientata catre -30˚ sau +150˚, in functie de sensul
pozitiv sau negaticv al complexului QRS in aVL
• D3, axa QRS este paralela cu aVR, orientate catre -150˚ sau +30˚, in functie de sensul
pozitiv sau negativ al complexului QRS in aVR
• Cand nu gasim nici o derivatie in care complexul QRS sa fie echidifazic,
cautam 2 derivatii in care amplitudinea complexului QRS sa fie egala
( chiar daca nu are aceeasi polaritate). Axa QRS este paralela cu
bisectoarea unghiului format de acele 2 derivatii.

• Cand gasim ≥3 derivatii in care complexul QRS este echidifazic,

consideram axa in plan frontal nedeterminabila. Aceasta situatie se
intalneste in emfizemul ulmonar si in cordul pulmonar.
• 
• Axa normala a QRS este in cadranul l, intre 0˚ si +90˚, cu limite admise intre+105 si -30˚
• 
• Variatiile fiziologice ale axei QRS in plan frontal sunt date de :
• Varsta; prima luna de viata, axul QRS este la ≥110˚; el se deplaseaza spre cadranul l
ulterior
• Adult<40 ani: axa QRS este spre+90˚
• Adult > 40 ani: axa QRS este spre 0˚
• Greutatea corporala: mica: axa QRS este spre +90˚
• mare: axa QRS este spre 0˚
• Pozitia: ortostatismul verticalizeaza axa QRS
• Miscarile respiratorii: inspirul profund verticalizeaza axa QRS
• Pozitia electrica a inimii in plan orizontal se determina in derivatiile
precordiale.
• Proiectia vectorului QRS in planul orizontal se roteste in jurul axului
longitudinal perpendicular pe acest plan fie catre stanga- rotatie
orara- fie catre dreapota- rotatie antiorara.
• In rotatia orara zona de tranzitie, cu complexe QRS echidifazice, se
deplaseaza de la V3-V4 catre V5. Se inscriu complexe rS pana in V4-
V5. Rotatia orara apare in HVD, emfizemul pujlmonar .
• In rotatia antiorara zona de tranzitie se deplaseaza spre V2. Se inscriu
imagini Rs pana in V3-V2. Rotatia antiorara apare in HVS.
ANALIZA UNDELOR SI A
INTERVALELOR
• Analiza morfologică a traseului:
• a undei P: se apreciază dacă este rotunjită, simetrică, bifidă, în covată
etc.;
• a complexului qRS cu descrierea undelor;
• analiza undei T: dacă este asimetrică, simetrică, ascuţită, crestată,
pozitivă, negativă, aplatizată etc.
• cu această ocazie se stabileşte şi sensul unelor: pozitive, negative,
echidifazice.
• Se stabileşte durata şi amplitudinea undelor ECG pe orizontală şi pe verticală):
• pe orizontală se măsoară durata undelor de la debutul lor cel mai precoce
până la sfârşitul cel mai tardiv:
• o durata undei P în derivaţia II unde are, în mod normal cea mai mare amplitudinese
măsoară apoi durata intervalului Pq, a complexului qRs, a intervalului QT şi durata VAT
(deflexiunii intrinsecoide).
• pe verticală se măsoară amplitudinea:
• undei P –de preferinţăîn DII şi precordialele drepte;complexului qRs în derivaţiile
bipolare prin indicele White-Bock şi în derivaţiile precordiale prin indicele Sokolow-
Lyon;undei T;
• denivelarea segmentului ST-supra sau subdenivelarea, cu precizarea punctului de
joncţiune “j”.
Aspecte patologice ale undei P
Modificari ale segmentului PQ

2. Scurtarea PQ – în sindroamele de conducere accelerată prin diverse fascicule aberante de

conducere
Modificări ale complexului QRS
• Marirea undei R – HVS
• Marirea undei S – HVD , Cord pulmonar
• Cresterea BRS si BRD

• Fibrilatie ventriculară
Modificări ale segmentului ST
Modificări ale intervalului QT
• https://www.getbodysmart.com/circulatory-system/ekg