ŞCOALA POSTLICEALĂ FEG CURS 8 .

DISCIPLINA NURSING ÎN CARDIOLOGIE

INTERVENTII SPECIFICE IN AFECTIUNI CARDIOLOGICE

PERICARDIOCENTEZA, CARDIOVERSIA

Puncţia pericardică (pericardiocenteza) reprezintă gestul medical de pătrundere

cu un ac în cavitatea pericardică. Pericardul este alcatuit din:
 pericardul fibros situat la exterior;
 pericardul seros , situat la interior, prezinta doua foite:
- foita interna, viscerala- epicardul care captuseste suprafata externa a miocardului
- foita externa - parietală, care vine in contact cu suprafata interna a pericardului
fibros.
Între cele două foițe ale pericardului seros se afla cavitatea pericardică, în care se
gaseste o lama fina de lichid pericardic.
Indicaţiile puncţiei pericardice sunt următoarele:
a) exploratorie – pentru precizarea naturii unui revărsat lichidian pericardic (diagnosticul
etiologic al pericarditelor exsudative) sau obţinerea de informaţii privind mecanismul creşterii
presiunii venoase centrale
b) terapeutic
 evacuarea lichidului pericardic în următoarele situaţii:
- tamponada cardiacă la pacienţii cu traumatisme toracice
- alte cauze de colecţie pericardică: uremia, infecţiile virale, bacteriene, fungice
sau TBC, disecţie de aortă, ruptura miocardică consecutivă unui infarct
miocardic cu hemopericard, afecţiunile neoplazice, complicaţii ale
cateterismului cardiac sau ale inserării de pacemaker, mixedemul, postiradiere,
după resuscitarea cardio- respiratorie incorect efectuată sau cauze idiopatice
 instilarea de medicamente (corticosteroizi, antibiotice, citostatice) în sacul pericardic
Ca urmare a acumulării de lichid pericardic se produce creşterea marcată a presiunii
intrapericardice cu consecinţe hemodinamice nefavorabile (reducerea relaxării şi umplerii
diastolice a cordului) cu hiperpresiune în circulaţia venoasă de întoarcere la inimă (clinic validată
prin turgescenţa venelor jugulare), hipotensiune arterială şi estomparea zgomotelor cardiace cu
puls paradoxal, dispnee.
Pericardiocenteza este un act medical cu potenţial letal şi în principiu va fi efectuată
numai dacă există posibilităţi imediate de terapie intensivă, facilităţi de cateterizare cardiacă şi
chirurgie cardiovasculară.
Contraindicaţiile sunt practic absente (dat fiind riscul vital asociat cu tamponada
cardiacă), diateza hemoragică fiind o contraindicaţie relativă.

1
 Materialele necesare sunt:
- antiseptice (betadină, alcool iodat, clorhexidina),
- seringi de 20 ml- 50 ml, ace lungi cu bizou scurt (25 G pentru anestezie si 14 G, 16 G, 18
G pentru punctie) cateter ;
- anestezic local (xilină 1 %),
- eprubete sterile,
- comprese şi câmpuri sterile halate sterile, masca, boneta sterile,
- mănuşi sterile, conductor de metal pentru conectarea acului de puncţie la
electrocardiograf, Ecograf
- echipament de resuscitare cardiorespiratorie (aparat de ventilaţie artificială, sursă de
oxigen, trusă de intubaţie orotraheală, defibrilator, seringi cu atropină, xilină, adrenalină).

Locul de puncţie recomandat este punctul Marfan (situat în unghiul format de apendicele
xifoid şi rebordul costal stâng – la 0,5 cm în stânga apendicelui xifoid şi la 0,5-1 cm inferior de
rebordul costal stâng).

Pregătirea pacientului:
 psihică: se explica procedura pacientului si se va obtine un consimtamant scris;
 fizică: poziţia pacientului este de regulă decubitul dorsal pe un plan dur (cu toracele
uşor elevat la 30 de grade faţă de planul orizontal). Sunt obligatorii accesul la venă
(cateter venos periferic), monitorizarea ECG şi administrarea de oxigen pe mască pe
parcursul manoperei.
2
 Tehnica puncţiei pericardice:
1. se spală mâinile și se aplică manuși sterile;
2. se va deschide orice echipament prin tehnica sterilă;
3. pe o masă de tratament se așează un câmp steril apoi materialele sterile (seringi, ace
comprese, pense sterile )
4. aseptizarea planului tegumentar cu antiseptice şi izolarea cu câmpuri sterile a locului de
puncţie;
5. se va trage anestezic în seringa, de către medic;
6. se anunta pacientul ca i se va face o anestezie locala si ca va simti o mică arsură;
7. anestezia locală la nivelul locului de puncţie (infiltrarea plan cu plan) pe circa 4-5 cm în
profunzime, cu acul orientat spre fosa supraclaviculară stângă
8. pătrunderea se va face cu acul montat la seringă orientat în sus şi medial, aproape în
contact cu peretele toracic (sub un unghi de 20-30 grade faţă de planul frontal în abordul
Marfan), menţinând o aspiraţie continuă asupra pistonului seringii;
9. la momentul pătrunderii în cavitatea pericardică se extrage lichid sau se percep
impulsuri sincrone cu contracţiile cordului. În acest moment, avansarea acului trebuie
oprită şi se plasează un opritor pe tegument. Prin ac poate fi introdus la nevoie un cateter
în scopul drenajului pericardic;
10. monitorizarea ECG continuă permite sesizarea modificărilor determinate de înţeparea
epicardului, a miocardului ventricular sau atrial (denivelare ST, PR, aritmii, tulburări
de conducere atrioventriculare);
11. retragerea bruscă a acului la finalul puncţiei;
12. compresia locului de puncţie cu un tampon cu antiseptice (pentru a suprima traiectul de
puncţie prin deplasarea laterală a planurilor) 3-5 minute;
13. aplicarea unui pansament steril pe locul de puncţie;
Precauţii:
- evacuarea lichidului pericardic se va face lent, sub monitorizare clinică şi ECG

Complicaţiile puncţiei pericardice sunt următoarele:

 sincopa vagală – cu hipotensiune şi bradicardie; impune aşezarea pacientului în
poziţie Trendelenburg, măsuri de reechilibrare volemică;
 tulburări de ritm cardiac – inclusiv fibrilaţia ventriculară, asistolia – prin
puncţionarea epicardului; necesită retragerea acului;
 hemopericard – prin leziunea unei artere coronare sau puncţionarea unei cavităţi a
inimii;
 leziune coronariană cu infarct miocardic consecutiv;
 contaminarea bacteriană a pericardului – necesită evacuarea colecţiei purulente şi
tratament antibiotic;
 supuraţia la locul de puncţie
Monitorizarea postpuncţie pericardică va consta în:
3
 - repaus la pat
- monitorizarea funcţiilor vitale şi ECG

Electroconversia/cardioversia

Aplicarea unui soc electric pentru a opri tulburarile de ritm si a restabili ritmul
normal al inimii- ritmul sinusal.
Definitie

Se aplica ca masura de tratament programata in:

 flutter atrial;
Scopul
 in tahiaritmii, TPSV (tahicardie paroxistica supraventriculara),
tahicardie ventriculara care nu cedeaza la tratament medicamentos;
 fibrilatie atriala cu instabilitate hemodinamica si in toate cazurile de
stop cardiac la care nu se cunoaste cauza;
 tahicardie sinusala, tahicardie jonctionala;
 tahicardie ventriculara polimorfa;
Contraindicatii

Psihica: se explica, se informeaza ca nu va simti durere, deoarece se face

anestezie, se obține consimtământul scris.
Pregatirea Fizica: Pacientul nu va manca cel putin 4 ore inainte de procedura.
pacientului - se administreaza un sedativ;
- se efectueaza anestezie usoara , IV, de scurta durată;
Pentru efectuarea cardioversiei sincronizate cu activitatea inimii se
monitorizeaza pacientul EKG,TA, Sp O2;
Tehnica Electrocardioversia este efectuata de medicul cardiolog intr-un laborator
special amenajat. Sursa de oxigen va fi la o distanta de 1 m fata de canapea.
Asistenta va invita pacientul sa se dezbrace pana la jumatate il va sfatui sa
scoata toate obiectele metalice, lantisor, bratara , ceas, curea, etc, va instala
electrozii pentru inregistrarea EKG de repaus, se va monitoriza curba pulsului
cu defibrilatorul.
- medicul anestezist va efectua anestezia de scurta durata prin injectarea i.v.
a medicamentului;
- se sincronizeaza defibrilatorul cu complexul QRS;
- se aplica gel pe padele;
- medicul alege nivelul de energie necesar, incarca aparatul;
- plaseaza o padela la stanga de mamelon pe linia axilara anterioara stanga si
a doua pe partea dreapta a sternului sub clavicula;
- se verifica frecventa cardiaca pe monitor;
- nimeni nu se atinge de pacient sau de pat; va striga Atentie !
4
 - se aplica padelele pe torace si se apasa simultan pe butoanele din capatul
lor pentru eliberarea socului (se va observa contractia muschilor scheletici);
- se reevalueaza ritmul cardiac pe monitor, daca procedura a avut succes
apare ritmul sinusal dupa o scurta pauza; in caz de insucces se repeta socul
electric la un voltaj mai mare.
- Monitorizarea continua EKG si supravegherea TA din 2 in 2 minute;
- administrarea de perfuzii cu Glucoza 5 % si ser fiziologic;
Ingrijiri dupa - corectarea hipotensiunii arteriale;
defibrilare - prevenirea complicatiilor- depresia respiratorie, la nevoie se va efectua
respiratie mecanica;
- imediat dupa resuscitare se va practica aspiratia secretiilor traheale pentru
prevenirea asfixiei; supravegherea aparitiei deshidratarii;
- oliguria si anuria se previn prin perfuzii cu Manitol;
- supravegherea functiilor vitale si aparitiei convulsiilor si agitatiei. Se
administreaza medicatia recomandata

PACE-MAKERUL

INSERȚIA PACE – MAKERULUI – metodă de stimulare a funcţiei cardiace cu ajutorul unui

aparat care determină o frecvenţă cardiacă adecvată. Stimulatorul cardiac (artificial sau
pacemaker) este un dispozitiv medical care emite impulsuri electrice, transmise prin electrozi ce
sunt în contact cu miocardul, cu scopul de a regulariza bătăile inimii.
Indicaţii:
Cardiostimulare temporară:
 bradicardie asociată cu infarct miocardic acut
 bradicardie cu bloc atrio-ventricular de gradul II, sau complet
 bradicardie fără bloc atrio-ventricular cu tulburări de conducere atrio-ventriculară sau
disfuncţie sinoatrială
 bradicardii neasociate cu IMA (intoxicaţii medicamentoase, tulburări metabolice, boli ale
ţesutului conjunctiv, boli inflamatorii, posttraumatice, postchirurgie cardiacă
 tahiaritmii refractare la orice tratament medical antiaritmic şi la şocul electric transtoracic
 explorare electrofiziologică pentru evaluarea funcţiei nodulului sinusal, a tulburărilor de
conducere atrio-ventriculare, a preexcitaţiei din sindromul Wolf-Parkinson-White, testarea
eficacităţii antiaritmicelor
 metodă alternativă de stres în diagnosticul cardiopatiei ischemice (poate înlocui proba de
cicloergometru sau covor rulant la cei cu: artrită, insuficienţă respiratorie, HTA, handicapaţi
fizici
Cardiostimulare definitivă:
 bradicardie paroxistică şi permanentă
 bloc de ramură, disfuncţie sinusală cu bradicardie simptomatică
 bloc de ramură alternant
 disfuncţie sinusală cu bradicardie simptomatică
 bloc atrio-ventricular complet sau de gradul II, III după IMA
5
  sincope recidivante, deficite controlabile
Componente:
 generator de puls - pace-maker
 conductori - electrozi
 dispozitiv de conectare
Pregătirea psihică - se explică necesitatea tehnicii
Pregătirea fizică – în funcţie de modul în care se aplică cardiostimulatorul (extern sau
intern)

Metode de plasare a pace-makerului:

 extern - aplicat pe torace, folosit în urgenţă
 transtoracic presupune introducerea firului pace-makerului printr-un vas de sânge
 Se efectuează sub anestezie locală. Cutiuta stimulatorului este îngropată într-un buzunar
subcutanat, între pielea toracelui și mușchiul mare pectoral, operația necesitând o
spitalizare de câteva zile.

 Utilizarea pilelor cu litiu și a miniaturizării circuitelor electronice permite ca un

stimulator să funcționeze mai mulți ani, înainte de a fi necesară o nouă intervenție
chirurgicală, pentru shimbarea lui. Un astfel de stimulator are o durată de „viață“ între 5-
7 și chiar 10 ani.

Riscuri

Principalul risc este riscul electronic. Trebuie sa fie evitată apropierea pacientului de orice
sursă de radiații electromagnetice puternice, în special aparatele de rezonanță magnetică (RMN)
și dispozitivele de control din aeroporturi, care ar putea crea interferențe cu urmări fatale.