Sunteți pe pagina 1din 4

ASPIRAȚIA TRAHEO-BRONȘICĂ

Definitie - reprezintă aspirarea secrețiilor traheo-bronșice din trahee și bronhiile


principale.
Indicații
- menținerea permeabilității căilor aeriene inferioare prin aspirarea secrețiilor;
- declanșarea unei tuse intense;
- recoltarea sputei pentru analiză;
- pervenirea infecției pulmonare determinată de stagnarea secrețiilor;
- prevenirea aspirației sângelui și a conținutului gastric în plămâni.
Materiale necesare
- sondă de aspirație endobronșică sterilă
- mănuși sterile
- pensă sterilă
- ser fiziologic steril
- aspirator
- tub de conexiune pentru aspirator
- lubrifiant hidrosolubil
- medicamente în ser fiziologic (Cloramfenicol, Gentamicină, Colistin ) 3 ml.
- sursă de oxigen.
Tehnica
* Se pregătesc materialele necesare;
* Se pregătește psihic și fizic pacientul (poziție semișezândă dacă nu este
contraindicată.)
* Se pornește aspiratorul, reglând vidul adecvat (-120 mmHg pentru adult);
* Se pregătește sonda de aspirație de mărime adecvată ( 12-16 French-adulți, 6-10
French copii );
* Se ventilează pacientul 1 min cu O-100%;
* Se umectează sonda ce urmează a fi introdusă prin canulă, și se introduce cu
blândețe prin orificiul canulei;
* Se aspiră secrețiile timp de cel mult 10 sec.(pentru a nu produce hipoxie.);
* Se pregătește recipientul cu soluția de spălare sterilă ( apă sau ser fiziologic 100
ml);
* Se pregătește seringa cu antibiotic;
* Se reoxigenează pacientul;
* Se spală sonda de aspirație introducând-o în soluția de spălare pregătită în timp ce
se aspiră.
* Se reoxigenează pacientul;
* Pentru fluidifierea secrețiilor se poate introduce pe canula de intubație 1ml ser
fiziologic steril cu antibiotic, se ventilează de 3 ori pacientul și se repetă aspirarea
secrețiilor din căile aeriene inferioare;
* Se reoxigenează pacientul min cu O-100%;
* Se curăță canula de traheostomie după terminarea procedurii.
Complicații ce pot să apară în timpul manevrei: hipoxie, reflex vagal, iritația mucoasei
căilor aeriene cu tuse excesivă, infecție iatrogenă, obstrucția canulei cu cheag de
sânge sau secreții.
DRENAJUL TORACIC

Reprezintă drenarea lichidelor, sângelui sau aerului din cavitatea pleurală și


restabilirea unei presiuni negative care să faciliteze expansiunea plămânului.
Sistemul de drenaj poate fi:
-cu un flacon de drenaj, este cel mai simplu - funcționalitatea drenajului este
atestată de apariția bulelor de aer în lichidul din flacon;
-cu 2 flacoane de drenaj – are avantajul că măsoară cantitatea de secreții
provenite din drenul toracic;
-cu 3 flacoane de drenaj.
Nu se ridică flaconul plin cu secreții fară să se penseze tubulatura, deoarece
lichidele pot fi reintroduse în cavitatea pleurală.
Incidente : vărsătură, cianoză, dispnee, aritmii, hemoptizii.
Pacienții ventilați mecanic au o îngrijire specială și anume:
- verificarea poziției sondei de intubație orotraheală;
-verificarea permeabilității canulei traheale;
- auscultația toracelui din oră în oră;
-verificarea umidificatorului ventilatorului și a temperaturii acestuia;
-monotorizarea presiunii de insuflație;
-aspirația pe sondă sau canulă și lavaj cu soluție salină pentru îndepărtarea secrețiilor
vâscoase.
Se va avea în vedere sedarea bolnavului pentru a tolera sonda sau canula,
hidratarea corespunzătoare, aplicarea tratamentului medicamentos indicat de medic,
asigurarea unei nutriții corespunzătoare (pe sondă nazogastrică, parenterală sau
mixtă), mobilizare periodică ( la 2 ore ) pentru evitarea disconfortului și a escarelor,
menținerea diurezei și a tranzitului intestinal .
Intervenții pentru mobilizarea secrețiilor
Kinetoterapia respiratorie.
- hidratarea;
- umidifierea;
- tapotamentul: lovirea peretelui toracic, cu mâna, ritmic pe toată suprafața, 1-2 min.
- vibrația: în timpul expirației bolnavului, se aplică cu mâna pe peretele toracic, o
presiune ușoară și oscilatorie. După 5 expirații pacientul este rugat să tușească și să
expectoreze;
- drenajul postural: procedeu prin care se elimină secrețiile, datorită poziției în care este
așezat bolnavul; poziția se modifică la 20-30 min.De aceea bolnavul va fi așezat în
următoarele poziții: -- decubit ventral cu o perna sub abdomen,
-- decubit ventral cu patul înclinat la 20 grade,
-- decubit lateral dr. și stg.
-- decubit dorsal cu capul întors lateral
-- pozișia șezândă.
Manevra este contraindicată la pacienții cu: hipertensiune craniană, fracturi de
coloană cervicală,și în primele 2ore după masă.

S-ar putea să vă placă și