Consecinţele instalării stopului cardiac:

• Factorul timp reprezintă determinanta esenţială a succesului

în resuscitarea cardio-respiratorie şi recuperarea pacientului
postresuscitare fără sechele (în special neurologice)
• Instituirea promptă a manevrelor de resuscitare cardio-
respiratorie oferă pacientului şansa supravieţuirii fără sechele
post resuscitare. Această şansă este maximă în cazul în care
intervenţia terapeutică are loc în perioada „timpului de
supravieţuire” (în care nu sunt încă produse leziuni celulare
hipoxice) şi diminuă considerabil odată cu depăşirea
„timpului de resuscitare”.
 Consecinţele instalării stopului cardiac:

• Timpul de supravieţuire (de paralizie, „survival time”) reprezintă suma

intervalului alezional şi lezional.
• a) Intervalul alezional = timpul de la oprirea cardio-respiratorie la instalarea
primelor manifestări de insuficienţă viscerală hipoxică.
• Intervalul alezional cuprinde două perioade:
- Perioada de latenţă externă = timpul în care concentraţia locală a oxigenului
tisular atinge nivelul critic al metabolismului bazal aerob specific:
• Creier = 10 sec
• Miocard = 2 – 30 sec
- Perioada de latenţă internă = timpul de la atingerea nivelului critic al
oxigenului tisular până la apariţia primelor semne de suferinţă ischemică şi
disfuncţie viscerală.
• b) Intervalul lezional = timpul de la apariţia primelor semne de suferinţă
ischemică şi disfuncţie viscerală până la încetarea completă a funcţiei
organului respectiv (moarte celulară).
• TIMPUL DE RESUSCITARE = durata de la instalarea ischemiei / asfixiei până
• la apariţia leziunilor tisulare ireversibile.
• Timpul de resuscitare are durată variabilă, specifică fiecărui ţesut:
• Creier = 4 – 10 minute
• Cord = 4 – 4,5 minute
• Ficat = 20 – 30 minute
• Retină = 120 minute
 STOPUL CARDIO-RESPIRATOR
• Prin stop cardio-respirator resuscitabil se înţelege oprirea bruscă şi
neaşteptată a activităţii cardiace şi respiratorii la un pacient(asistolă,
activitate electrică fără puls sau sistolă ventriculară mecanic ineficientă în
cazul tahiaritmiilor ventriculare maligne)..
• Stopul cardiac şi respirator se intercondiţionează în sensul că stopul cardiac
induce stopul respirator în 20 - 30 secunde, iar stopul respirator pe cel
cardiac într-un interval de 3 -10 minute.
• În cazul în care stopul cardiac survine primul, în 15-30 secunde apare
inconştienţa şi traseul EKG şi EEG devin izoelectrice. La 30-60 secunde
respiraţia devine agonică, apare dilataţia pupilară (midriaza) şi apneea.
• Din punct de vedere practic, înseamnă că există reanimare respiratorie fără
masaj cardiac, în opriri accidentale ale respiraţiei cu hemodinamică (circulaţie
sanguină) păstrată, dar nu există masaj cardiac fără respiraţie artificială,
pentru că odată cu stopul cardiac se opreşte rapid şi respiraţia.
• Moartea clinică începe odată cu stopul cardiac, care determină şi oprirea
circulaţiei cerebrale. Este un proces reversibil şi victima poate reveni
complet la o viaţă normală dacă i se acordă primul ajutor competent în timpul
util.
• Moartea clinică (interval în care se poate începe resuscitarea căilor
respiratorii cu unele şanse) durează 3-4 minute (potrivit afirmaţiilor lui C.
Ionescu numai 30-90 de secunde). Orice întârziere în acordarea primului
ajutor eficient duce, după acest interval, datorită lipsei de oxigen în creier, la
moartea biologică, adică la moartea definitivă, ireversibilă a victimei (leziuni
ireversibile în creier şi alte organe, midriază fixă şi cornee opacă, apariţia
petelor cadaverice).
STOPUL CARDIO-RESPIRATOR
Semne clinice:
• oprirea mişcărilor respiratorii, toracice şi abdominale,
• încetarea bătăilor inimii (bătăile inimii se cercetează prin auscultare, în
partea stângă a toracelui, sub mamelon),
• absenţa pulsului la artera carotidă,
• paloarea externă (sau cianoza) tegumentului,
• midriază, cu globii oculari imobili,
• pierderea cunoştinţei,
• relaxarea completă a musculaturii, inclusiv a sfincterelor, ceea ce duce la
pierderi necontrolate de urină şi materii fecale.
• De reţinut: înainte de a începe reanimarea cardio-respiratorie, salvatorul
se va asigura foarte rapid, fără a pierde timp preţios, că nu este într-adevăr
vorba de oprire cardiacă, prin:
• controlul pulsaţiilor cardiace (puls femural, carotidian),
• controlul respiraţiei: semnul oglinzii (se pune în faţa buzelor oglinda, care
nu se va aburi când nu există respiraţie);
• se va încerca ascultarea respiraţiei direct, lipind urechea de toracele
bolnavului;
• se va apropia urechea şi obrazul de gura bolnavului pentru a sesiza
mişcarea aerului sau se va urmări mişcarea foiţei de la o ţigară sau a unui
ti­fon (care nu se va mişca în caz de stop respirator),
• controlul reflexului pupilar (midriază),
 RESUSCITAREA: CONCEPTUL „LANŢULUI
SUPRAVIEŢUIRII” (THE CHAIN OF SURVIVAL)

Conceptul „Lanţului supravieţuirii”

reprezintă paşii vitali care trebuiesc urmaţi
pentru o resuscitare reuşită:
• accesul rapid
• suport vital de baza precoce
• defibrilare precoce
• suport vital avansat precoce.
1.SUPORTUL VITAL DE BAZA
•     Acest termen include toate elementele de
resuscitare fara echipament, efectuate de o persoana
sau de persoanele care acorda primul ajutor la o victima
aflata în stop cardio-respirator.
     
  Aceste elemente includ:
• evaluarea primara,
• asigurarea libertatii cailor aeriene,
• ventilatia artificiala
• masajul cardiac extern.
      
Scopul suportului vital de baza (BLS), este
mentinerea unei circulatii si a unei ventilatii adecvate
pâna la sosirea personalului medical calificat.
Cu alte cuvinte, resuscitarea cardio-pulmonara de
baza este un ansamblu de manevre care incearca sa
mentina perfuzia si oxigenarea organelor vitale
(creier,cord).
 Evaluarea primara
• Evaluarea primara trebuie sa dureze
maxim 30 secunde si presupune:
A.1 siguranta victimei si a salvatorului
A.2 evaluarea starii de constienta
A.3 verificarea permeabilitatii cailor
aeriene
A.4 evaluarea respiratiei
A.5 evaluarea circulatiei
A.1. Siguranta victimei si a
salvatorului

• Frecvent echipa medicala ce lucreza in

prespital se confrunta cu situatii
speciale periculoase: incendii, risc de
explozie, de prabusire a unor cladiri,
risc de electrocutie, de inec, mediu
toxic, trafic intens. Echipa de salvare
nu va intra in acest mediu ostil decat
dupa luarea unor masuri de securitate
si numai precedata de echipele speciale
(pompieri, politie, etc). Victima va fi
scoasa cat mai repede din acest mediu
pentru a nu aparea noi leziuni.
 A.2. Evaluarea starii de constienta

• Se evalueaza starea victimei:

- este constient sau inconstient?
- Îl scuturam cu grija de umar si îl întreabam cu voce
tare: “Ce s-a întâmplat? Va simtiti bine?” sau încercam
sa-l determinam sa raspunda la comenzi ca de
exemplu: “Deschideti ochii.”
• Daca raspunde sau se misca, deci victima este
constienta, se lasa în pozitia în care a fost gasita,
(asigurati-va înca odata ca nu este în pericol) si
incercati sa identificati motivul pentru care pacientul
se afla în pozitia respectiva. Se cheama ajutor calificat
anuntând situatia la112.
• Starea victimei se reevalueaza periodic pâna la sosirea
echipei calificate.
 Ma auziti?
Va simtiti rau ?
 A.3. Deschiderea cailor aeriene si asigurarea
permeabilitatii caii aeriene superioare-CAS

• Se face folosind 3 manevre (tripla manevra Saffar):

• hiperextensia capului
• deplasarea anterioara a mandibulei (subluxatia
mandibulei si ridicarea acesteia)
• ridicarea barbiei si deschiderea
gurii.
• Se va indeparta manual orice
• cauza vizibila de obstructie a CAS
• (dinti rupti, corpi straini in cavitatea
• bucala, proteza dentara).
 A.4 . Evaluarea respiratiei
• Pastrând caile respiratorii libere ascultati, simtiti si observati
daca victima respira adecvat.
• Priviti 5-10 s daca se ridica sternul.
• Va aplecati asupra victimei cu fata catre torace si ascultati la
nivelul cavitatii bucale a victimei zgomotele respiratorii, simtiti
daca exista schimb de aer apropiind obrazul de nasul si gura
victimei, observati miscarile pieptului.
• Pentru a decide prezenta sau absenta respiratiei ASCULTATI,
SIMTITI SI VEDETI timp de minimum 5-10 secunde.
    A5. Evaluarea circulatiei

• Evaluarea acesteia se face prin verificarea pulsului.

• Pulsul se poate simti cel mai bine pe artera carotida care este
situata în santul format de unul din muschii gâtului si marul lui
Adam. Degetele aratator si mijlociu localizeaza marul lui Adam
si vor aluneca lateral pe gât pâna se simte bataia în vârful
acestora. Pulsul poate fi palpat pe ambele parti ale gâtului dar
niciodata în acelasi timp. Aceasta etapa poate fi executata
simultan cu verificarea respiratiei, de asemenea timp de 5-10
secunde.
Stopul cardio-respirator
• “Standardul de aur”pentru diagnosticul opririi cardiace este
considerata absenta pulsului carotidian, dar asa cum s-a
demonstrat, evaluarea pulsului carotidian de catre persoane
neantrenate, duce la concluzii incorecte si pierdere de timp in 50%
din cazuri. Aceasta evaluare primara care nu dureaza peste 30
secunde, identifica rapid elementele cu risc vital imediat care
necesita tratament imediat.
• In urma evaluarii primare, putem fi in una din urmatoarele
situatii (fiecare necesitand o abordare diferita):
• pacient responsiv, constient;
• pacient ce nu raspunde la stimulare externa, dar dupa
deschiderea CAS respira spontan si are puls carotidian prezent
(alterare a starii de constienta-coma);
• pacient inconstient care dupa deschiderea cailor aeriene
superioare, nu respira dar are puls carotidian prezent (stop
respirator);
• pacient inconstient care dupa deschiderea CAS nu respira
spontan si nu are puls carotidian prezent ( stop CR).
 Protocoale de interventie
Prim-ajutor de baza

Victima nu respira si nu are puls:

• Primul gest în aceasta situatie este anuntarea situatiei la
112 solicitând ajutorul echipei medicale calificate si cu
dotare corespunzatoare dupa care începem resuscitarea
cardio-pulmonara.
• Daca victima nu respira, nu are puls si esti sigur ca va
sosi ajutor profesionist calificat, începe ventilatia
artificiala si compresiunile toracice. Ele se executa
succesiv.
• Raportul ventilatie - masaj cardiac trebuie sa fie de 2:30,
acest lucru repetându-se timp de un minut.
• Se executa 10 cicluri dupa care se face reevaluarea
pacientului.
• Fiecare ciclu se începe cu masajul cardiac si se termina
cu 2 ventilatii, conform Ghidurilor de resuscitare din
2010.
Victima nu respira dar are puls:

• În acest caz prima etapa de actiune

consta din efectuarea unui numar de 10
ventilatii artificiale dupa care vom anunta
112 solicitând ajutor medical calificat.
• Ne reîntoarcem, reevaluam starea
pacientului si vom actiona în functie de
ceea ce vom constata.
• În cazul în care situatia va fi
nemodificata vom continua ventilatia
pacientului verificând periodic pulsul
pacientului.
 Victima respira si are puls:

       Daca victima respira si are puls, dar este

inconstienta o vom aseza în pozitia laterala de
siguranta.
 Pozitia laterala de siguranta
• Aşezaţi braţul cel mai apropiat al victimei în unghi drept
faţă de corp, cu antebraţul îndoit în sus. Treceţi celălalt
braţ al victimei peste torace şi aşezaţi dosul palmei pe
obrazul victimei. Ridicaţi apoi genunchiul opus
dumneavoastră şi menţineţi talpa pe pământ.
• ÎNTOARCEREA CORPULUI Cu o mână prindeţi umărul
opus dumneavoastră şi cu cealaltă genunchiul
pacientului. Întoarceţi victima lateral către
dumneavoastră.
• Asiguraţi-vă că victima se sprijină pe genunchi şi pe cot,
rearanjaţi capul în hiperextensie şi ridicaţi bărbia victimei.
Sunaţi la 112 şi reevaluaţi periodic starea victimei până la
sosirea ajutorului calificat.
 Tehnica ventilatiei artificiale
Îngenuncheati lânga pacient. Cu capul victimei în hiperextensie se mentine gura
usor întredeschisa cu o mâna, în timp ce cu cealalta se sustine fruntea si se

penseaza nasul. Inspirati profund aer …

    …asezati etans gura pe gura victimei, si insuflati aer timp
de 2-3 secunde. În acelasi timp se verifica daca toracele se

ridica atunci când noi insuflam .

Fiecare respiratie trebuie sa fie suficient de puternica astfel încât

toracele sa se ridice. Tineti capul în hiperextensie cu barbia ridicata
îndepartând gura de la gura victimei si lasati ca toracele pacientului sa
revina. Volumul de aer pe care îl insuflam este mai important decât
ritmul în care îl administram.
Resuscitarea cardio-respiratorie- RCR
• În timpul RCR scopul ventilaţiei este de a menţine oxigenarea adecvată a
sângelui. Volumul curent, frecvenţa respiratorie optimă şi concentraţia optimă
de oxigen din aerul inspirat pentru a obţine o oxigenare adecvată nu sunt
cunoscute în totalitate. De aceea recomandările se fac pe baza următoarelor
observaţii:
• 1. Volumele curente trebuiesc sa fie mai mici decât normalul dar frecvenţa
respiratorie mai mare.
• 2. Hiperventilaţia este nocivă deoarece creşte presiunea intratoracică
determinând o scădere a reîntoarcerii venoase.
• 3. Când pacientul este ventilat fără protecţie, un volum curent de 1l produce o
distensie gastrică semnificativ mai mare decât unul de 500 ml.
• 4. La adult ventilaţia cu volume mici 500-600ml este adecvată.
• 5. Întreruperile frecvente din compresia toracelui au un efect negativ asupra
supravieţuirii.
• Se recomandă:
• 1. Respiraţiile să dureze peste o secundă si cu volum suficient pentru a
determina mişcarea toracelui, dar să se evite respiraţiile prea puternice.
• 2. Respiraţia gură la nas este o alternativă eficientă în cazul în care cea gură la
gură nu este posibilă.
Tehnica masajului cardiac extern

Cu victima asezata pe spate pe un plan dur se localizeaza punctul de

compresie situat în partea inferioara a sternului. Degetul inelar merge
de-a lungul rebordului costal pâna la apendicele xifoid (locul de
întâlnire a coastelor). La acest nivel lânga acest deget se aseaza alte
doua degete, respectiv degetul mijlociu si cel aratator, dupa care
asezam podul palmei celeilalte mâini, tangent la cele doua degete
plasate pe piept, aceasta este locul în care trebuie facute
compresiunile toracice
Tehnica masajului cardiac extern
• Cu coatele întinse, cu bratele perpendicular pe stern, linia umerilor sa
fie paralela cu linia longitudinala a pacientului se fac compresiunile
astfel încât sa înfundam sternul cu o adâncime de aproximativ 4-5 cm
(numarând cu voce tare, si 1 si 2 si 3 si 4 si 5…). Frecventa
compresiunilor externe trebuie sa fie de 100/min., nu mai mult de
120/min.
• Resuscitatorul trebuie să
administreze fiecare ventilatie in
aproximativ 1 secundă, cu un volum de
aer suficient cat să determine
expansionarea toracelui victimei, dar
evitand ventilatiile rapide sau bruste.

• Timpul alocat pentru efectuarea

celor 2 ventilatii nu ar trebui să
depăsească 5 secunde. Aceste
recomandări sunt valabile indiferent de
modul de ventilatie in timpul RCP,
acesta incluzand ventilatia gură-la-gură
cat si cea pe mască si balon, cu si făra
aport suplimentar de oxigen.
Masajul cardiac extern - MCE
Recomandări:
• 1. De fiecare dată când se reia MCE mâinile salvatorului trebuie
sa fie aşezate în centrul toracelui .
• 2. Frecvenţa compresiilor trebuie să fie 100/min.
• 3. Toracele trebuie comprimat 4-5 cm.
• 4. După fiecare compresie toracele trebuie lăsat sa revină în
poziţia iniţială.
• 5. Durata compresiei toracelui trebuie sa fie egală cu cea a
decompresiei.
• 6. Întreruperi cât mai puţine.
• 7. Puls palpapil la carotidă sau femurală nu înseamnă
întotdeauna flux arterial eficient.
Defibrilarea electrică automată
RCR înaintea defibrilării
• Folosirea imediată a defibrilatorului odată ce acesta este
disponibil a fost un element cheie în toate ghidurile de RCR de
până acum, fiind considerată de importanţă capitală pentru
tratamentul fibrilaţiei ventriculare. Acest concept a fost
combătut, deoarece dovezile au sugerat că efectuarea MCE
înaintea folosirii defibrilatorului ar putea creşte supravieţuirea
dacă timpul scurs până la sosirea ambulanţei este mai mare de
5 minute.
• Fazele fibrilaţiei ventriculare:
• Electrică (~ 4 minute)
• Circulatorie (min. 4-10)
- epuizare energetică miocardică
- defibrilarea directă este ineficientă
- masajul cardiac extern creşte şansele unei defibrilări
reuşite (50)
• Metabolică – în această fază supravieţuirea este
improbabilă.
Suportul vital avansat la adult
Introducere
• Tulburările de ritm asociate cu stopul
cardiorespirator (SCR) sunt împărţite în două grupe:
- socabile: fibrilaţia ventriculară (FV), tahicardia
ventriculară fără puls (TV);
- nonşocabile: asistolia, activitatea electrică fără
puls (AEFP).
• Principala diferenţă în managementul acestor două
grupe de aritmii este răspunsul la defibrilare.
• Manevrele ulterioare: MCE, ventilaţia mecanică (VM),
abordul venos, administrarea de adrenalină,
identificarea şi corecţia factorilor reversibili sunt
comune ambelor grupe.
Ritmurile şocabile
• La adult cea mai comună tulburare de ritm la pacienţii cu SCR este FV, care poate fi
precedată de un episod de TV sau chiar tahicardie supraventriculară .
• Odată confirmat stopul cardiac:
- strigaţi după ajutor;
- cereţi un defibrillator;
- începeţi imediat manevrele de resuscitare cardio-pulmonară (RCP) cu raportul dintre
MCE şi VM de 30:2.
• Odată ce aţi primit defibrilatorul:
- diagnosticaţi ritmul aplicând padelele;
- dacă FV sau TV este confirmată, încărcaţi defibrilatorul şi administraţi un şoc (150—200J
bifazic sau 360-J monofazic);
- fără să reevaluaţi ritmul sau pulsul reluaţi RCP(30:2) timp de 2 minute. Chiar dacă
defibrilarea a fost reuşită, foarte rar pulsul este palpabil imediat , iar întârzierea datorată
palpării pulsului ar putea compromite cordul.
• Se continuă resuscitarea cardio-pulmonară (RCP) 2 minute apoi se reevaluează.
• Dacă pacientul este în FV/TV se administrează al doilea şoc (150—300J bifazic sau 360J
monofazic);
• RCP se continuă.
• După două minute se reevaluează ritmul:
• dacă în continuare pacientul este în FV/TV se administrează o fiolă de adrenalină;
• se administrează al treilea şoc;
• se reia RCP .
• După două minute de RCP se reevaluează ritmul. Dacă prezintă în continuare FV:
• se administrează un bolus de amiodaronă (300mg i.v.)
• dacă nu se decelează un ritm organizat se continuă RCP.
Lovitura precordială

• Se va lua în considerare o singură lovitură

precordială (se aplică o lovitură cu podul palmei în
centrul toracelui) dacă suntem martori la instalarea
SCR iar defibrilatorul nu este la îndemână.
• Aceste circumstanţe apar în mod normal când
pacientul este monitorizat.
• În general lovitura precordială este utilă la conversia
TV în ritm sinusal.
• Sunt raportate foarte rare situaţii în care lovitura
precordială a convertit un ritm eficient într-unul
ineficient.
Ventilaţia mecanică şi securizarea căilor
aeriene

• Intubaţia oro traheală (IOT) oferă cea mai sigură cale aeriană,
dar trebuie efectuată doar de personal bine antrenat şi
experimentat.
• Persoana avizată ar trebui să efectueze laringoscopia fără a
întrerupe MCE.
• Nici o încercare de IOT nu ar trebui să dureze mai mult de 30s.
• După IOT trebuie verificată poziţionarea corectă a sondei şi
apoi trebuie fixată adecvat.
• După IOT se continuă MCE cu o frecvenţă de 100/min fără a
face pauze pentru ventilaţie.
• Plămânii trebuiesc ventilaţi cu o frecvenţa de 10 ventilaţii pe
minut, evitându-se hiperventilaţia.
Ritmurile nonşocabile
• Ritmurile nonşocabile sunt: activitatea electrică fără puls şi
asistolia.
• Pacienţii cu activitate electrică fără puls (AEFP) (denumita şi
disociaţie electromecanică, DEM) deseori prezintă contracţii
miocardice, dar acestea sunt prea slabe pentru a produce o
unda de puls detectabilă. AEFP este deseori cauzată de
afecţiuni reversibile şi poate fi tratată dacă aceste afecţiuni
sunt identificate şi tratate corect. Rata de supravieţuire a
pacienţilor cu AEFP este foarte mică dacă afecţiunea de bază
nu este identificată sau nu poate fi tratată.
• Dacă ritmul iniţial este activitate electrică fără puls sau
asistolie, se încep manevrele de resuscitare cu raportul dintre
compresiile toracice şi ventilaţiile mecanice de 30:2.
• Asistolia poate fi exacerbată sau precipitată de hipertonia
vagală şi teoretic aceasta poate fi reversibilă dacă se
administrează un drog vagolitic; de aceea în ciuda faptului că
încă nu există dovezi conform cărora administrarea de rutină a
atropinei în cazul asistoliei ar creşte supravieţuirea, se
administrează atropină în doză de 3mg (doza care asigura
blocarea maximă a vagului).
Ritmurile nonşocabile

• Căile aeriene trebuiesc securizate cât mai rapid pentru a

permite ventilaţia mecanică fără a întrerupe MCE. După 3
minute de RCP reevaluaţi ritmul cardiac. Dacă nu este prezent
nici un ritm, sau nu este nici o modificare a acestuia reluaţi
RCP. Dacă este prezent un ritm organizat, încercaţi să palpaţi
pulsul.
• Când este pus diagnosticul de asistolie, trebuie căutate pe
ECG atent undele “P” deoarece acest tip de asistolie ar putea
răspunde la pacing cardiac. FV cu unde mici este dificil de
deosebit de asistolie şi nu răspunde la şocuri. Continuarea
RCP ar putea îmbunătăţi amplitudinea şi frecvenţa undelor şi ar
putea creşte şansele unei defibrilări reuşite.
• În cazul în care în cursul resuscitării asistoliei sau AEFP ritmul
trece în FV, trebuie urmat protocolul de resuscitare al FV.
Drogurile
• Adrenalina (f 1mg/ml)
- 1 mg la 3-5 min i.v. (2-3 mg traheal in 10ml)
• Amiodarona (f 150 mg)
- indicaţii: FV sau TV fără puls refractare la 3 şocuri
- doza: 300 mg i.v. (diluat în glucoză 5% până la 20 ml)   repetare 150 mg 
perfuzie 900 mg/24h
- reacţii adverse: bradicardie, hipotensiune
• Atropina (f 1mg/ml)
- indicaţii: asistolie, AEFP cu AV < 60/min
- doza: 3 mg i.v.
• Lidocaina (f 2% - 20 mg/ml, 4% - 40 mg/ml)
- indicaţii: FV şi TV refractare (linia a 2-a după amiodaronă)
- doza: 1-1,5 mg/kg 50 mg (maxim 3 mg/kg prima oră)
• Magneziu sulfat (f 50% , 20%)(43-47)
- indicaţii:
- FV refractara cu hipoMg
- tahiaritmii ventriculare + hipoMg
- torsada de vârfuri
- toxicitate digitalica
- doza: 2g i.v. (4ml sol 50%) în 1-2 min  repetare la 10-15 min.
Drogurile
• Bicarbonat de Na (sol 8,4%-1mEq/ml)
- indicaţii:
- SCR cu hiperpotasemie
- intoxicaţie cu antidepresive triciclice
-  pH  7,1
- doza: 50 ml sol. 8,4% p.e.v.
• Calciu (sol 10%)
- indicaţii:
- AEFP cu – hiperpotasemie
- hipocalcemie
- supradozare blocanţi de Ca
- doza: 10 ml i.v. +/-repetat.
 ?
Pacientul nu răspunde la stimuli

Chemaţi ajutor
Deschideţi căile aeriene,
căutaţi semne de viaţă

Trimiteţi s au mergeţi
după AED
RCP 30:2 până este
Sunaţi la 112
disponibil AED

AED evalueaz ă
ritmul

Şoc Şoc
recomandat nerecomandat

1 ŞOC
150 -360 J
Bifazic sau
360 J
monofazic

Reluaţi imedi at Reluaţi imediat

RCP 30:2 pentru 2 RCP 30:2 pentru
minute 2 minute

Se continuă RCR până

când pacientul respiră
normal
 Pacientul nu răspunde
la stimuli ?

Chemaţi ajutor

Deschideţi căile aeriene

5 respiraţii succesive

Pacientul nu răspunde în continuare

la stimuli (lipsă puls)?

RCR
15:2

După 1 minut chemaţi echipa de resuscitare apoi

continuaţi RCR
 Pacientul nu răspunde la stimuli?

Începeţi RCP comform

suportului vital de bază

Chemaţi echipa de RCP

RCP 15:2 până este
disponibil un defibrilator

Reevaluaţi
ritmul

Şocabil Nonşocabil

În timpul RCP
 Corectaţi cauzele reversibile
 Verificaţi poziţia electrozilor
1 ŞOC  Securizaţi căile aeriene(IOT)
4J/kgc sau  O2
AED  Verificaţi sau montaţi o cale venoasă
 MCE continu odată securizate căile aeriene
 Adrenalină 1mg i.v. la 3-5 min
 Amiodaronă, atropină, sulfat de magneziu

Reluaţi imediat Reluaţi imediat

RCP 15:2 pentru 2 RCP 15:2 pentru
minute 2 minute

Cauze revesibile de SCR

4H 4T
Hipovolemia Pneumotorax în tensiune
Hiperkalemia Tamponada cardiacă
Hipokalemia Substanţe toxice
Hipocalcemia Trombembolism pulmonar
 Dezobstructia cailor aeriene superioare
Pacient constient:
• Obstructia cailor aeriene înseamna blocarea cailor aeriene superioare
cu un bol alimentar sau un corp strain.
• Victima se va sufoca.
• Obstructia poate fi incompleta sau completa.
• Daca victima este constienta va indica acest lucru prin prinderea
gâtului cu o mâna sau cu doua mâini.         
• În cazul obstructiei incomplete respiratia este zgomotoasa, pacientul
este aplecat în fata si încurajat sa tuseasca.
Daca aceasta nu da rezultate va trebui sa încercati o alta manevra , numita

manevra Heimlich; se aplica atunci când obstructia devine completa.

Apropiati-va de victima din spate, cuprindeti-l pe sub brate, îndepartati

picioarele, aseaza-ti o mâna la mijlocul distantei dintre ombilic si
apendicele xifoid, cu cealalta mâna prindeti mâna înclestata si faceti
miscari bruste înauntru si în sus. Aceste miscari vor comprima
diafragmul care la rândul lui va comprima plamânii si presiunea creata
în bronhii va arunca corpul strain în cavitatea bucala. Faceti aceste
miscari pâna eliberati caile aeriene.
 Pacient inconstient:

• Daca victima devine inconstienta, întindeti-o pe pamânt si aplicati aceeasi

manevra, încalecând picioarele victimei.
• Reperati locul, asezând podul palmei la mijlocul distantei dintre ombilic si
apendicele xifoid.
• Asezati cealalta mâna peste aceasta (ca la masajul cardiac) si faceti
compresiuni cu miscari bruste în adâncime si în sus.       
• Repetati aceste miscari de 4-5 ori dupa care, întorcând capul victimei într-o
parte, verificati cavitatea bucala a acesteia pentru a îndeparta bolul alimentar
sau corpul strain.
• Daca acesta nu este vizibil, încercati din nou sa ventilati, observând daca intra
sau nu aerul. În caz de insucces repetati manevra Heimlich pâna când caile
aeriene vor fi libere.
Concluzii

1. Elementul esenţial este MCE

• precoce;
• 100/min;
• neîntrerupt;
• raport compresii /respiraţii: 30/2.
2. Defibrilarea (şocul electric) - esenţială in FV si TV fără puls
• şoc unic, repetat la nevoie după minimum 2 minute de
resuscitare
• 360 J.
3. Adrenalina 1 mg la 3 min;
4. Tratamentul de primă linie al aritmiilor ventriculare –
amiodarona;
5. RCR la copii – după schema de la adult cu mici modificări.
Observatii
• Instalarea respiraţiei poate să întârzie după ce inima
îşi reia activitatea în urma masajului cardiac extern.
• Chiar dacă bolnavul îşi reia activitatea respiratorie,
este interzisă ridicarea lui din poziţia orizontală.

Eficienţa resuscitării cardio-respiratorii:

• Eficienţa ventilaţiei artificiale se apreciază prin:
• Apariţia pulsului la vasele mari (carotidă, femurală).
• Dispariţia midriazei, reapariţia refluxului la lumină.
• Recolorarea tegumentului.
Complicaţii:

• Dacă poziţia capului victimei nu este corectă, aerul

insuflat poate lua calea digestivă, provocând
dilatarea stomacului şi creând pericol de vărsături
cu inundarea căilor aeriene.
• Căderea limbii şi ineficacitatea insuflaţiilor.
• Fracturi costale – mai ales la bătrâni.
• Fracturi sternale.
• Înfundări toracice.
• Hemotorax, pneumotorax.
• Ruptura aortei ascendente.
Tratament:

• Adrenalină 3-4 ml 1/10.000 / 1 fiolă 1‰ diluată în 10 ml apă distilată.

• Clorură de calciu 10%.
• Droguri antiaritmice.
• Defibrilatoare pentru defibrilare electrică a inimii.

Îngrijiri după restabilirea funcţiei cardio-respiratorii → în

secţii ATI:
• Supraveghere continuă 24 ore.
• Perfuzii hipertone, diuretice → pentru prevenirea edemului cerebral.
• Combaterea acidozei cu soluţii perfuzabile bicarbonatate.
• Oxigenoterapie.
PACIENTUL TRAUMATIZAT – ASISTENTA PRIMARA DE
URGENTA EVALUAREA PRIMARA A PACIENTULUI
TRAUMATIZAT

     
In cazul pacientilor traumatizati foarte important este sa
stim exact ce trebuie si ce nu trebuie sa facem. Orice greseala
comisa poate agrava starea bolnavului punându-i viata în
pericol.
       Obiectivul principal urmarit în cazul pacientilor traumatizati
consta în asigurarea tratamentului precoce si corect pentru ca
acest lucru poate îmbunatatii semnificativ ulterior reabilitarea
bolnavului. Deci principiul fundamental care trebuie sa
conduca comportamentul nostru în timpul unei urgente este:

                       A NU AGRAVA STAREA VICTIMEI !

       Evaluarea zonei si siguranta salvatorului ramân în atentia noastra.
- Sa devina sigur locul accidentului: semnalizare, stationarea vehiculelor
- Îndepartarea accidentatului de pericolul iminent sau de cauza accidentului
      
evitând riscurile si / sau agravarea situatiei.

Secventele urmarite în cazul acestor situatii sunt similare cu

cele întâlnite la pacientii fara traumatisme.

• eliberarea cailor aeriene - în acest caz nu se face hiperextensia

capului ci subluxatia mandibulei.
• verificarea respiratiei prin: simt - vad – auz
• verificarea pulsului

Daca este necesar, se încep imediat manevrele de resuscitare

exceptie fiind situatia în care se constata existenta unei hemoragii
masive, situatie când se realieaza hemostaza apoi se vor începe
manevrele de resuscitare.
 În toate cazurile de trauma se are în vedere posibilitatea
existentei leziunii de coloana cervicala.

 Suspiciunea existentei leziunii de coloana cervicala apare:

- la orice pacient politraumatizat (pacientii care au mai mult de
doua leziuni din care cel putin unul pune viata în pericol).
- la orice pacient care a suferit un traumatism la nivelul capului
- la orice pacient care prezinta traumatism la nivelul toracelui în
apropierea capului
- la orice pacient constient, care acuza dureri la nivelul gâtului
- la orice pacient care prezinta crepitatii sau deformari la nivelul
gâtului pacientului
-la orice pacient care prezinta un status mental alterat (aflati sub
influenta alcoolului...)

Infirmarea suspiciunii de leziune la nivelul coloanei

cervicale se poate face numai pe baza examenului radiografic.
    Pentru  fixarea gulerului cervical întotdeauna este nevoie
minimum de doua persoane.
Un salvator se aseaza la capul pacientului, va fixa capul si cu o
miscare ferma va aseza capul în ax, cel de-al doilea salvator v-a fixa
gulerul cervical.
Important este sa se îndeparteze toate hainele din jurul gâtului
pacientului.
Se începe cu introducerea gulerului dinspre partea posterioara a
gâtului fara a-l mai misca.           
Mobilizarea traumatizatului

Degajarea pacientului traumatizat

    La locul accidentului se face doar în scopul prevenirii
pericolului iminent care poate sa apara. Degajarea victimei se
face de persoane bine instruite stiind faptul ca o mobilizare
incorect efectuata poate agrava foarte mult situatia pacientului.

       Urmatoarele situatii pot impune degajarea pacientului:

• pacientul se afla într-o încapere cu fum sau foc;
• pacientul se afla într-o masina instabila, ce urmeaza a se
rasturna;
• pacientul se afla într-o masina cu pericol iminent de explozie.
 HEMORAGII
Hemoragia reprezinta scurgerea sângelui în
afara sistemului vascular printr-una sau mai multe
solutii de continuitate.
       Dupa tipul vasului lezat poate fi:
• arteriala: în care sângele este de culoare rosu
deschis, bine oxigenat si tâsneste ritmic, sincron cu
bataile inimii;
• venoasa: sângele de culoare rosu închis (mai putin
oxigen, mai mult CO2), se exteriorizeaza cu presiune
constanta, relativ modesta;
• capilara: este o hemoragie difuza, fara a se identifica
un vas de calibru mai mare ca sursa principala a
hemoragiei.
 Hemostaza

  Oprirea sângerarii poarta denumirea de

hemostaza.. Ea poate fi spontana în cazul unor
hemoragii mici, prin interventia mijloacelor proprii
organismului, dar de cele mai multe ori este
necesara interventia altor persoane, care sa
realizeze hemostaza. Hemostaza poate fi provizorie
sau definitiva.

       Hemostaza proviorie se poate realiza prin:

• compresiune digitala
• pansament compresiv
• garou
comprimarea digitală
• in caz de hemoragii abundente ale plăgilor feţei se vor comprima
arterele: carotidă (1), temporala (2), mandibulară (3)în dependenţă
de locul lezării). 
Artera carotidă este comprimată lateral de laringe cu degetul mare
spre coloana vertebrală. 
Artera subclaviculară (4) se comprima cu degetul în regiunea fosei
subclaviculare în jos, spre prima coastă, în caz de hemoragie din
plăgile treimii superioare a braţului. 
Artera brahială (5) se comprimă spre osul brahial şi fisura internă
între muşchii biceps şi triceps, în caz de hemoragii ale plăgilor
treimii medii şi inferioare a braţului, antebraţului şi mâinii. 
Artera femurală (6) se comprimă cu degetele ambilor mâini sau cu
pumnul în regiunea inghinală spre osul pubis, în caz de hemoragii
ale plăgilor membrului inferior. 
În figura sunt arătate câteva locuri de comprimare digitală a vaselor
sangvine ale membrilor superioare (7,8) şi ale membrilor inferioare 
Aplicarea garoului
Aplicarea garoului
• La aplicarea garoului se respectă următoarele reguli: 
- garoul se aplică mai sus (proxim) de plagă şi cât mai aproape de ca, deasupra
echipamentului sau a unui strat de material; 
- garoul se strânge până încetează hemoragia în rană, urmând ca fiecare cerc al
lui să se suprapună parţial pe cel precedent, corectitudinea aplicării garoului se
apreciază prin oprirea hemoragiei din rană şi lipsa pulsului mai jos de garou; 
- capetele garoului se fixează de nădejde cu cârligul şi lănţişorul sau se leagă
prin nod; 
- sub garou se fixează o fişă de însoţire sau o bucată de muşama albă, unde se
indică timpul când garoul a fost aplicat (data, numele de familie cine a
efectuat); 
- aplicarea pansamentului pe plagă şi imobilizarea membrului se aplică astfel
încât pansamentul şi atelele să nu acopere garoul.
• Oprirea hemoragiei începe cu comprimarea digitală a vasului în locul respectiv.
Întinzând garoul, se face un cerc în jurul membrului. Slăbind comprimarea cu
degetul şi convingându-ne că hemoragia din plagă a încetat, facem atent 1-2
ture şi fixăm garoul. 
In caz de hemoragie din segmentele proxime ale membrelor, garoul se aplică în
formă de opt; mijlocul lui se întinde pe membru, iar capetele se încrucişează în
jurul pieptului sau bazinului şi se fixează. 
Pentru oprirea hemoragiei cu mijloace improvizate se procedează ca şi în cazul
aplicării garoului.
• Garoul se va aplica strict după indicaţii şi se vor lua măsuri urgente hemostaza
definitivă efectuată de către medicul specialist. Vara garoul se aplica timp de o
oră, iarna timp de 2 ore. După expirarea timpului, în scopul asigurării ţesuturilor
moi cu oxigen şi substanţe nutritive este necesar de a slăbi treptat garoul până
la apariţia pulsului şi culorii roze a tegumentelor pielii timp de 5-10 minute, dacă
hemoragia nu prezintă pericol.
 ARSURI

•        Arsura de grad I intereseaza numai stratul superficial al pielii, epidermul.

Se manifesta prin roseata pielii, edem local, durere, frisoane. Arsura tipica de
gradul I este eritemul solar, produs prin expunerea îndelungata si nerationala la
soare. Dureaza 3-4 zile, dupa care roseata scade fiind înlocuita de o pigmentatie
bruna urmata de descoamatie.
       Arsura de grad II intereseaza epidermul pe care-l decoleaza de derm
provocând aparitia flictenelor, vezicule (basici) pline cu lichid galbui, care nu
este altceva decât plasma sangvina extravazata. Acest tip de arsura este
provocat de lichide fierbinti sau metale incandescente, care au actionat o
durata scurta asupra pielii. Este cea mai dureroasa pentru ca sunt atinse
terminatiile nervoase de la acest nivel.
       Arsura de grad III intereseaza dermul în totalitatea lui. Flictenele au continut
sangvinolent. Durerea nu mai este atât de intensa, poate sa si lipseasca
deoarece terminatiile nervoase pot fi sau sunt distruse complet.
       Arsura de grad IV intereseaza toate straturile pielii, apare necroza (moartea
celulelor).
 Caracteristici:
       • În cazul arsurilor provocate de flacara.
Important în aceste situatii este oprirea cât mai rapida a arderii cu jet de apa.
Acest lucru este valabil si pentru situatiile când flacara este deja stinsa,
deoarece în acest moment arsura se poate propaga în continuare în
profunzime. Se îndeparteaza hainele pacientului cu conditia ca acestea sa nu
fie lipite de piele iar manevra de dezbracare sa nu produca distrugeri tisulare.
Odata cu dezbracarea pacientului se va asigura protectia acestuia de
hipotermie.

 
      • În cazul arsurilor provocate de substante chimice.
Spalarea suprafetei arse cu jet de apa în aceste situatii trebuie sa fie de
o durata mai mare, pentru a fi siguri ca se îndeparteaza orice urma de
substanta cauzatoare. Profunzimea arsurii este direct proportionala cu
timpul de contact, de concentratia substantei si proprietatile substantei.
       În cazul arsurilor provocate de curentul electric important este
îndepartarea pacientului de sursa de curent (sau invers).
 HIPOTERMIA

• Categoriile de persoane cu risc la hipotermie sunt: batrâni,

copii mici, traumatizatii, alcoolicii, drogatii, înecatii.
• Temperatura corpului se pierde mai repede în apa decât în
aer.
• În functie de severitatea hipotermiei semnele pot fi: puls
slab palpabil, bradicardie, tensiunea arteriala scazuta sau
nemasurabila, nivelul de constienta alterata sau coma.
• Primul ajutor în aceste situatii respecta principiile de
evaluare si ABC.
• Specific cazului este atentia deosebita ce trebuie acordata
la mobilizarea hipotermicului.
• Orice miscare mai brusca sau necoordonata poate agrava
situatia sau poate duce la stop cardiac.
• În cazul pacientilor aflati în stop cardiac masajul cardiac
este mai dificil de efectuat deoarece toracele hipotermicului
este mai rigid.
    Metode cunoscute si folosite pentru reîncalzire sunt:

• reîncalzire externa pasiva, consta din învelirea pacientului cu

paturi si pastrarea lui în mediu ambiant cald. Acest tip de
reîncalzire se foloseste pentru pacientii cu hipotermii usoare
sau eventual medii cu temperatura centrala de peste 32 grade
C.
• reîncalzirea externa activa, se efectueaza prin imersia totala a
pacientului în baie cu apa încalzita la 40 grade C sau prin
folosirea de paturi încalzite sau pungi cu apa calda. Aceasta
tehnica este potrivita pentru pacientii aflati în hipotermie medie
cu o temperatura centrala pâna la 31 grade C sau cel mult 30
grade C. Imersia în apa calda se foloseste atunci când dorim sa
reîncalzim pacientul rapid, acest lucru fiind aplicabil la cei care
au pierdut temperatura în mod rapid.
• reîncalzirea activa centrala - folosite în unitati spitalicesti.
 INECUL
•        Înecul poate fi asociat cu alcoolul, hipotermia, tentativa de
suicid, trauma, criza de epilepsie, etc.
       Siguranta salvatorului capata aspecte deosebit de
importante în aceste situatii. Salvatorul trebuie sa evite orice fel
de risc în cazul în care nu stie sa înoate sau în cazul în care nu
detine echipamentul potrivit pentru intrarea în apa rece.

Orice pacient înnecat este suspicionat de existenta

leziunii de coloana cervicala, victima se pastreaza în pozitie
orizontala, fara a începe manevrele de resuscitare înaintea
scoaterii victimei din apa. Indiferent carui fapt se datoreaza
înecul, din punct de vedere fiziologic întîi se instaleaza stopul
respirator apoi apare stopul cardiac
 ELECTROCUTAREA
  Accidentele datorate curentului electric apar în urma trecerii acestuia
prin corpul uman sau ca urmare a producerii unui arc electric. În raport cu
intensitatea curentului pot apare urmatoarele manifestari:
• senzatie de tremuratura a corpului
• contracturi musculare generalizate
• pierderea constientei si chiar moartea.

La locul de contact al curentului, victima prezinta arsura, a carei

întindere, profunzime si gravitate se datoresc transformarii la exteriorul sau
interiorul corpului a energiei electrice în energie calorica. Voltajul arde si
intensitatea omoara.

       Conduita de urmat:

• Siguranta salvatorului. Nu atingeti victima înainte de a întrerupe curentul
electric.
• Se întrerupe sursa de curent.
• Se îndeparteaza victima de sursa de curent utilizând un obiect uscat ca de
exemplu o coada de matura, haine uscate, având grija sa va plasati pe o zona
uscata.
• Evaluarea nivelului de constienta si a functiilor vitale (ABC) este pasul urmator
cu mentiunea ca se considera posibilitatea existentei leziunii de coloana
cervicala. Daca victima nu respira si nu are puls se încep imediat manevrele de
resuscitare cardio-pulmonara dupa ce a fost solicitat ajutorul unui echipaj
calificat. Toti pacientii electrocutati se transporta la spital.
 INTOXICATII

  Intoxicatiile cu CO

       Monoxidul de carbon este un gaz incolor, inodor, fara

gust, degajat de toate combustiile incomplete. Este o
intoxicatie de cele mai multe ori colectiva si de obicei
accidentala.
       Acuzele prezentate de pacienti sunt: astenie, cefalee,
ameteli, greturi, varsaturi, pierderea constientei, aspect visiniu
al pielii.
       Conduita de urmat:
- siguranta salvatorului. Nu este permisa intrarea în zona cu
emanari de gaze fara echipament de protectie.
- în toate cazurile pacientul trebuie scos imediat din mediul
toxic, transportat cât mai rapid la o unitate spitaliceasca.
- daca este posibil administram oxigen cât mai precoce în
concentratii mari.
 INTOXICATIA CU SUBSTANTE CAUSTICE

      În grupul substantelor caustice sunt cuprinse o serie de acizi (azotic, clorhidric,
sulfuric, etc.) sau baze puternice (amoniac), sau mai slabe (amoniu), care pot produce în
raport cu natura lor si gradul de toxicitate leziuni ale mucoaselor de la simplul eritem la
necroza.
       Manifestari clinice (dupa ingestie): constau din senzatia de arsura a mucoasei bucale,
dureri la înghitire, varsaturi mucoase apoi sangvinolente, colici abdominale, dureri
retrosternale. Starea de soc se poate instala foarte rapid, chiar la câteva ore dupa ingestie.

       Conduita de urmat:

• Protectia personala este deosebit de importanta.
• Evaluarea nivelului de constienta si a functiilor vitale (ABC).
• În cazul stopului cardio respirator la efectuarea ventilatiilor gura la gura se evita
contactul direct dintre gura salvatorului si gura pacientului. Se poate folosi o bucata de
tifon sau batista salvatorului. Este interisa provocarea de varsaturi si neutralizarea
substantei corozive. Exemplu: în cazul intoxicatiei cu acizi nu se administreaza lapte sau
uleiuri.
       INTOXICATIA CU FUM
       Deseori integrate într-un tablou asociat cu arsuri si
traumatisme, intoxicatia cu fum de incendiu este cauza cea mai
frecventa de mortalitate si morbiditate a victimelor de incendiu.
       Manifestari clinice: cefalee, agitatie, tulburari de constienta,
depozite de funingine la nivelul orificiilor nazale, a gurii si a
faringelui, tuse, dispnee, voce ragusita.
       Conduita de urmat:
• Protectia personala este deosebit de importanta.
• Evaluarea nivelului de constienta si a functiilor vitale (ABC),
dupa ce victima a fost scoasa din mediul toxic.
• Transportul cât mai urgent la spital cu administrare de oxigen
,precoce, in concentratii crescute.
• Pacientii inconstienti se transporta în pozitia laterala de
siguranta.
PRIMUL AJUTOR ÎN CAZ DE FRACTURI 
•
Fracturile pot fi deschise şi închise. În toate cazurile trebuie asigurată îngrijirea locurilor fracturate cu
ajutorul pansamentului şi atelei (şina) imobile. Se folosesc atele speciale şi atele din mijloace
improvizate: lopata de geniu, scânduri, beţe, placaj etc. 
La fracturile închise: 
- la fracturile falangelor degetelor – atela dintr-o surcea învelită cu vată sau tifon. Se aplică pe dosul
palmei sau pe faţa degetelor astfel, încât să acopere degetul în lungime până la articulaţia radiocarpiană.
Atela trebuie bandajată cu tifon. 
- la fracturile palmei – atela (de lăţimea palmei) se aplică pe palmă şi antebraţ, de la rădăcina degetelor
până la articulaţia cotului, apoi de bandajat. 
- la fracturile antebraţului – atela se aplică de la rădăcinile degetelor până la articulaţia cotului, inclusiv,
mâna trebuie îndoită în cot şi agăţată pe basma, curea sau o bucată de tifon. 
- la fracturile umărului mâna trebuie îndoită în cot şi se aplică două atele: una pe partea exterioară,
cealaltă pe partea interioară a suprafeţei umărului, mâna trebuie agăţată pe curea sau o bucată de tifon.  
- la fracturile coapsei una din atele, cu lungimea de la axilă până la călcâi, se aplică din exterior, cealaltă –
de la inguen până la călcâi – pe suprafaţa interioară a coapsei şi gambei. 
- la fracturile gambei – două atele cu lungimea de la mijlocul coapsei până la călcâi. Se aplică pe partea
interioară şi exterioară a piciorului. 
- la fracturile claviculei se bandajează mâna îndoită în articulaţia cotului lipită de corp. 
- la fracturile coastelor se bandajează strâns pieptul în poziţia de expiraţie. 
- la fracturile bazinului şi coloanei vertebrale lezatul se aşează pe spate, punând dedesubt scânduri,
picioarele să fie uşor îndoite în genunchi, iar sub ele se pune o manta, foaie de cort, se bandajează strâns
bazinul. 
Atelele se aplică deasupra echipamentului. Atunci când lipsesc atelele, la fracturile membrelor este
necesar: la fracturile mâinilor se bandajează mâna îndoită în cot de corp; la fracturile picioarelor se
bandajează piciorul fracturat de cel sănătos. 
La fracturile deschise: 
- se descoperă locul fracturii; 
- se ung marginile rănii cu tincură de iod; 
- se aplică pe rană un bandaj din tifon steril cu vată sau pansament aseptic; 
- se asigură îngrijirea locurilor fracturate cu ajutorul pansamentelor şi atelei; 
- se acoperă lezatul cu plapomă etc. (pe timp rece). 
În toate cazurile de fracturi lezatul se expediază urgent la spital.