Sunteți pe pagina 1din 3

Scorul APGAR (Indicele APGAR)

Imediat dupa nastere, chiar in primele 60 de secunde dupa expulzie, in sala de


travaliu, se face o apreciere a starii de sanatate a nou-nascutului, prin aprecierea
functiilor vitale si a capacitatii de adaptare la conditiile din mediul extrauterin.

Astfel simultan cu acordarea primelor ingrijiri, medicul neonatolog va nota starea


clinica si comportamentul nou-nascutului, cuantificand functiile vitale cu ajutorul
scorului sau indicelui Apgar.

Parametrii APGAR
Cei 5 parametrii pe baza carora se apreciaza indicele Apgar sunt: respiratia, frecventa
cardiaca, reactivitatea la stimuli, tonusul muscular, aspectul tegumentelor – parametrii
care vor fi notati cu puncte de la 0 la 2, fiecare. Prin insumarea acestor puncte se
obtine un punctaj de la 0 la 10, numit scorul Apgar.

Este util ca, in cazul unui scor sub 10, aprecierea scorului sa se repete si la 5 - 10
minute dupa nastere.
Denumirea provine de la numele celei care a introdus in practica clinica acest scor,
Virginia Apgar; in limba engleza APGAR poate fi si o formula de memorare a
parametrilor acestui scor:

Activity – activitatea, tonusul muscular

Pulse – pulsul, frecventa cardiaca

Grimace – grimasa, excitabilitatea reflexa (reactivitatea la stimuli)

Appearance – aspectul pielii

Respiration – respiratia.

Calcularea scorului
Tonusul muscular (activitatea)
Se apreciaza in functie de miscarile active si pasive:
2 – prezenta miscarilor active, tonusul muscular e bun
1 – cateva miscari de flexie a extremitatilor
0 –hipotonie, musculatura este flasca.

Frecventa cardiaca (puls)


Se apreciaza numarul de batai cardiace pe minut:
2 – peste 100 batai cardiace pe minut
1 - sub 100 batai cardiace pe minut
0 – absenta batailor cardiace.

Excitabilitatea reflexa (grimasa)


Excitabilitatea reflexa sau reflectivitatea, este raspunsul nou-nascutului la stimuli
externi; se apreciaza prin reactia la introducerea sondei in cavitatea nazala pentru
dezobstructia cailor respiratorii:
2 - tipa, tuseste sau stranuta
1 – face o grimasa
0 – nu reactioneaza.

Culoarea tegumentelor (aspect)


Culoarea tegumentelor este importanta deoarece ea releva gradul de oxigenrae a
sangelui:
2 – tegumente roz
1 – roz la nivelul trunchiului si cianotica (albastra) la extremitati
0 – tegumente palide sau cianotice (albastre)

Miscarile respiratorii si tipatul (respiratia)


Se apreciaza aparitia spontana a respiratiei, reflectata de un tipat sau plans viguros
si prezenta miscarilor respiratorii:
2 – miscari respiratorii regulate, tipat sau plans viguros
1 – miscari respiratorii neregulate, plans slab
0 – respiratie absenta, nu plange

Semnificatia scorului APGAR


In sala de travaliu, dupa stabilirea indicelui APGAR, atitudinea imediata a medicului
neonatolog va fi raportata la nota acordata.

Indice Apgar 8 - 10
Acest indice este acordat unui nou-nascut eutrofic (cu greutate normala), sanatos,
cu adaptare neonatala buna, care nu necesita ingrijiri deosebite. Acesta va fi
transportat in sectia de nou-nascuti dupa acordarea ingrijirilor obisnuite:
- aspiratia secretiilor si dezobstructia cailor aeriene superioare
- ligatura cordonului ombilical
- toaleta tegumentelor: se sterg cu comprese sterile sau se spala resturile delichid
amniotic sau sange
- profilaxia oftalmiei gonococice: se face de rutina imediat dupa nastere si consta in
aplicarea unor picaturi in sacul conjunctival, in scopul prevenirii infectiei oculare cu
gonococ, in eventualitatea in care mama are o infectie genitala gonococica
- verificarea permeabilitatii esofagului.

Indice Apgar 6 - 7
Nou-nascutii cu acest indice, prezinta o adaptare mai dificila la viata extrauterina si
pot necesita in plus fata de ingrijirile standard:
- oxigenoterapie
- corectarea unor deficite biologice: acidoza,hipoglicemia, hipocalcemia etc.
Scorul Apgar va fi reevaluat dupa 5 minute .

Indice Apgar sub 5


Un nou-nascut cu indice Apgar de 5 sau mai mic, prezinta o stare generala grava
care necesita in plus manevre de reanimare si terapie intensiva, care variaza in
functie de situatia clinica a nou-nascutului: oxigenoterapie, intubatie, ventilatie
asistata, masaj cardiac extern, corectia tulburarilor hidro-electrolitice, acido-bazice si
metabolice etc. Indicele Apgar se va reevalua dupa 5 minute de la nastere.

Scorul Apgar este doar un indice relativ de apreciere a starii de sanatate a nou-
nascutului, care apreciaza starea clinica post-natal precoce si ghideaza atitudinea
terapeutica imediata a neonatologului, fara insa a se constitui intr-un factor de
prognostic pe termen lung in privinta evolutiei ulterioare a nou-nascutului.
In sectia de nou-nascuti, se va efectua un examen clinic complet care va aprecia
maturitatea neonatala, greutatea, talia, perimetrul cranian, prezenta unor malformatii
sau boli congenitale.

S-ar putea să vă placă și