ÎNGRIJIREA CURENTĂ ŞI SUPRAVEGHEREA BOLNAVULUI

ASIGURAREA ODIHNEI PASIVE ŞI

ÎNGRIJIRILE GENERALE ACORDATE BOLNAVELOR

PATUL BOLNAVULUI
Asigurarea odihnei pasive este unul din principalele metode de îngrijire a bolnavului.
Repausul odihnei pasive este patul bolnavului. Odihna la pat relaxează musculatura,
eliberează articulaţiile de sarcini, scade pierderile de căldură şi reduce necesităţile
energetice ale organismului, durerile se atenuează şi bolnavul este cuprins de o senzaţie
relativă de confort.
Caracteristicile unui pat de spital corespunzător sunt:
- să fie comod şi să-i asigure relaxarea;
- să se poată aşeza la marginea patului;
- să se poată urca şi coborî din pat fără eforturi;
- să fie prevăzut cu accesorii corespunzătoare care să asigure un confort oarecare;
- să asigure efectuarea procedeelor de investigaţii şi tratament în pat, fără
incomodarea lui inutilă;
- să simtă o relativă izolare (cel puţin cu ocazia procedeelor mai delicate de
îngrijire) faţă de restul bolnavilor.
-
Din punct de vedere medical un pat trebuie să fie:
- să asigure aducerea şi menţinerea bolnavului în poziţiile adecvate stării lui, dictate
de tratamentul prescris şi procedeele de îngrijire;
- să fie construit şi prevăzut cu anexe corespunzătoare pentru efectuarea
procedeelor de investigaţie şi de tratament care se execută în pat;
- să fie uşor de întreţinut şi curăţit;
- în limita posibilităţilor să fie mobilizabil (rulant);
- să fie accesibil din toate laturile.
Paturile de spital - din considerente igienice - sunt confecţionate exclusiv din metal.
Partea utilă a patului este somiera, care poartă greutatea bolnavului. Aceasta trebuie
să fie elastică dar netedă, puternic întinsă, confecţionată din două bucăţi, partea cefalică
putând fi ridicată pentru a asigura bolnavului o poziţie semişezândă sau şezândă,
înălţimea să fie de 60 cm.
Paturile de reanimare sunt mai înalte, prevăzute cu apărătoare mobile şi roţi de
cauciuc care pot fi imobilizate, cu tampoane; pentru copii mici sunt prevăzute cu gratii
fixate cu dispozitive de siguranţă.
Cazarmamentul este format din saltea, apărătoarea de saltea, pernele, pătura şi
lenjeria de pat. Saltelele noi sunt confecţionate din materiale plastice prevăzute cu spaţii
de aerisire. în unele afecţiuni cu leziuni extinse ale pielii se utilizează saltele pneumatice
sau cu apă. Pentru prevenirea escarelor de decubit se utilizează saltele „antidecubit".
Apărătoarea de saltea este o pânză groasă. Pernele utilizate în spitale au mărimea de 55
x 75 cm. Lenjeria de pat se compune dintr-un cearşaf, două feţe de pernă, o husă de
pătură (cearşaf plic), o muşama şi o aleza sau traversă. Muşamaua se foloseşte sub
bolnavul cu incontinenţă urinară şi fecala, scurgeri vaginale, supuraţii abundente,
precum şi în cursul efectuării clismelor sau a sondajelor vezicale pentru a proteja
cearşaful şi salteaua. Ele se aşează transversal sub bolnav. Aleza sau traversa se aşează
peste muşama.
Utilajul de confort al patului.
Rezemătorul de spate. Sacii au formă cilindrică, de grosimi diferite şi se aşează sub
genunchii bolnavilor, în regiunea poplitee. Colacul de cauciuc se introduce sub bolnavii
predispuşi la escare de decubit, se utilizează numai în stare îmbrăcată, fie în husă
proprie, fie într-o pernă. Colacii de vată sau inelele de cauciuc servesc la prevenirea
escarelor de decubit (călcâi, coate, reg. occipitală). Pernele elastice se utilizează pentru
asigurarea unor poziţii forţate, fără ca aceasta să obosească bolnavul. Susţinătorul de
învelitoare are rolul de a evita apăsarea greutăţii păturilor pe regiunile dureroase.
Rezemătorul de picioare împiedică alunecarea bolnavului adus în poziţie semişezândă.
Masa rulantă se adaptează la pat în timpul alimentaţiei. Agăţătoarele sunt anexe
improvizate sau prefabricate de care se ajută bolnavii pentru efectuarea unor mişcări
active în pat.
Utilajul auxiliar al patului. Apărătoarele împiedică căderea bolnavilor inconştienţi.
Sacii de nisip menţin unele segmente ale corpului în poziţie fiziologică. Pernele
cuneiforme, de asemenea, pentru asigurarea unor poziţii. Chingile sunt curele de pânză
sau piele, căptuşite cu flanetă, care servesc pentru imbilizare relativă, totală sau parţială
a bolnavilor cu agitaţii psihomotrice.
Suporturile pentru ridicarea patului în poziţie declivă se confecţionează din lemn
sau metal cu filet trapezoidal (tip Rădulescu).
Accesorii de specialitate, cum sunt cadrul de extensie, contragreutăţi, pârghii,
aparate de extensie.

PREGĂTIREA ŞI SCHIMBAREA PATULUI

Pregătirea patului gol.
Tehnica: se îndepărtează noptiera de lângă pat şi se aşează la capătul patului un
scaun cu spetează. Pe scaun se pregăteşte lenjeria curată, pernele şi păturile împăturite
corect. Păturile se introduc în cearceaful plic. Pe somieră se aranjează salteaua. Se
aşează cearşaful împăturit în trei la mijlocul patului. Cele două infirmiere aşezate de o
parte şi de alta a patului, cu o mână desfac cearşaful spre cap, iar cu cealaltă întind
partea dinspre picioare. Capetele se introduc adânc sub saltea, întinzând bine cearşaful
pentru ca în timpul mişcărilor bolnavului, mai ales dacă este şi agitat, să nu se adune sub
el. Colţurile cearşafului se aranjează sub formă de plic, se formează un tringhi, din care
se introduce sub saltea partea care depăşeşte în jos salteaua. Se lasă apoi în jos partea
din cearşaf şi se introduce sub saltea şi restul triunghiului. Cearşaful odată întins, se
aşeazp pătura învelită în trei la mijlocul patului, capătul dinspre picioarele bolnavului
introducându-se sub saltea.
Pregătirea patului cu bolnavul în pat.
Materiale necesare: lenjeria utilizată exclusiv pentru acest scop.
Tehnica: două infirmiere aşezate de o parte şi de alta a patului introduc câte o
mână între saltea şi cearşaf. înaintând către capătul distal al patului, ele desfac de sub
saltea marginea cearşafului, precum şi pătura îmbrăcată în plic, ajutându-se şi de
cealaltă mână. După aţezarea comodă a bolnavului pe mijlocul patului, se întinde bine
cearşaful, se fac colţurile, se scutură bine şi se întorc pernele de sub cap şi se încheie
pstul în continuare ca şi patul simplu fără bolnav.
Schimbarea patului fără bolnav
 Materiale necesare: lenjeria complectă de pat; mătură şi lopăţică; coş pentru rufe
murdare. Manopera se execută cu geamurile deschise, având grijă ca restul bolnavilor
să fie bine acoperiţi.
Tehnica: se pregăteşte lenjeria curată pe un scaun. Se începe cu schimbarea
feţelor de pernă. După dezvelire, pernele vor fi scuturate şi apoi îndoindu-le în
lungime, vor fi introduse în feţele curate şi aşezate pe scaun. Se îndepărtează husa,
apoi cearşaful, după aceeaşi tehnică şi cu restul lenjeriei murdare, se introduce în coş.
La anumite intervale, saltelele se aerisesc ridicându-le în poziţie oblică sau verticală
pentru ca să fie accesibile aerului pe ambele suprafeţe. Pentru aceasta, saltelele se
aşează în zig-zag, sau sprijinind saltelele laterale de cea din mijloc sau ridicându-le sub
formă de acoperiş de casă.
Schimbarea patului cu bolnavul în pat.
Salteaua curată se acoperă cu cearşaful curat şi se aşează paralel cu patul
bolnavului pe trei scaune. Bolnavul este întors în decubit lateral spre salteaua curată, la
marginea saltelei murdărite. Se trage apoi aceasta de pe somieră, împingând în locul ei
în acelaşi ritm, salteaua curată. Când joncţiunea celor două ssaltele a ajuns la mijlocul
patului, bolnavul va fi transpus cu grijă pe salteaua curată, pe care se va trage acum pe
loc, concomitent cu îndepărtarea celei vechi; se reface patul după metoda obişnuită.
Schimbarea lenjeriei cu bolnavul în pat.
Se face după tehnici diferite în funcţie de starea generală şi posibilităţile de
mobilizare ale bolnavului.
Materiale necesare: lenjerie complectă de pat, o muşama curată şi uscată, o
traversă,o mătură cu lopăţică, coş pentru rufe murdare.
Tehnica I. Schimbarea patului în lungime. Cearşaful care va fi întins sub bolnav se
va rula uniform în lungime, împreună cu muşamaua şi aleza aşezată transversal pe
cearşaf. Rularea se va face în aşa fwl încât aleza să rămână în interiorul sulului.Pătura
îmbrăcată în plic se împătureşte în trei sub formă de armonică şi, împreună cu restul
lenjeriei, se aşează pe scaun, în ordinea inversă întrebuinţării lor. Bolnavul va fi aşezat
în decubit lateral, sprijinit din spate şi regiunea poplitee. între timp, asistenta din partea
stângă rulează cearşaful împreună cu muşamaua şi aleza murdară până la spatele
olnavului, iar pe suprafaţa descoperită a saltelei derulează lenjeria curată, anterior
pregătită, până la sulul lenjeriei murdare. Se întinde bine cearşaful şi aleza pe jumătatea
liberă a patului, şi prin aceaşi manevră, eşalonată în sens invers, se întoarce bolnavul cu
multă atenţie în decubit dorsal de infirmiera din dreapta şi mai departe în decubit lateral
stâng de infirmiera din stânga, aducându-1 până la marginea stângă a patului, acoperit
deja de lenjerie curată.
Tehnica a Il-a. Schimbarea patului în lăţime.
Schimbarea alezei.
Schimbarea alezei este întotdeauna însoţită de spălarea muşamalei pe loc sau, dacă acest
lucru nu este posibil, atunci se va schimba împreună cu aleza. Tehnica I. Schimbarea
alezei în lungimea patului. Tehnica a Il-a. Schimbarea alezei prin rulare dublă. Tehnica
a IlI-a. Schimbarea alezei în lăţimea patului.

POZIŢIA BOLNAVULUI ÎN PAT

1.Poziţia activă - se mişcă singuri, neavând nevoie de ajutor.
2.Poziţia pasivă - caracteristică bolnavilor în stare gravă, adinamică,care şi-au pierdut
forţa fizică.
3.Poziţia forţată - caracteristică prin atitudini neobişnuite, determinate de afecţiunea
de bază a bolnavului sau impuse de tratament.
 Ele apar:
- ca o consecinţă a modificărilor produse de boală
- ca o reacţie de apărare conştientă sau inconştientă a organismului faţă de procesul
patologic
- ca o măsură profilactică
- ca o măsură terapeutică
Decubil dorsal. în această poziţie, bolnavul stă culcat pe spate.
Din poziţia decubisului dorsal, bolnavul poate fi ridicat în poziţie
semişezândă, fie cu ajutorul dispozitivului mecanic în cazul somierei
mobile.
Poziţia şezând se realizează cu ajutorul utilajului auxiliar.Poate fi
asigurată bolnavilor şi în fotolii.
Decubitul lateral. Bolnavul este culcat pe partea stângă sau dreaptă, având capul
sprijinit pe o singură pernă şi membrele inferioare flectate sau întinse.
Decubit ventral. Bolnavul este culcat pe abdomen cu capul întors într-o parte.
Membrele superioare sunt aşezate la stânga şi la dreapta capului cu faţa palmară pe
suprafaţa patului.
Schimbările de poziţie.
Poziţia bolnavului trebuie să fie schimbată activ sau pasiv.
Schimbările active le execută bolnavul singur. Mişcările pasive cele mai frecvente
sunt efectuate de asistente.
Schimbarea poziţiei din decubit dorsal în decubit lateral. Readucerea bolnavului din
decubit lateral în decubit dorsal. Ridicarea din decubit dorsal în poziţie ţşezând.
Menţinerea bolnavului în poziţie şezând se face manual sau cu ajutorul utilajului de
confort şi auxiliar al patului.
Repunerea bolnavului în decubit dorsal.
Readucerea bolnavilor alunecaţi în jos din poziţie şezând sau semişezând.
MOBILIZAREA BOLNAVILOR
Mobilizarea bolnavilor trebuie făcută la timp... Mobilizarea bolnavilor se va face
numai sub supravegherea atentă a pulsului, respiraţiei, coloraţiei tegumentelor şi a
mucoaselor, a tensiunii arteriale, precum şi a altor manifestări care ar putea apărea ca
transpiraţii, tulburări de coordonare, lipsa echilibrului, etc.
Primele mişcări vor fi cât se poate de simple ca rotaţia capului, mişcarea degetelor
de la membrele inferioare şi superioare, apoi a picioarelor şi mâinilor în toate direcţiile
permise de articulaţiile respective.
Schimbarea poziţiei membrelor se face în poziţie şezândă, aşezat pe marginea
patului. Bolnavul ridicat este fixat de asistentă cu o mână la spate, iar cu cealaltă mână
ridicându-l de la nivelul regiunii poplitee, după câteva minute bolnavul va fi reaşezat în
pat.
In zilele următoare, durata aceleaşi poziţii se prelungeşte progresiv, apoi prin
eforturi comune, va fi ridicat pe picioare.
Pornirea bolnavului este bine să se facă în prezenţa medicului. .
DEZBRĂCAREA ŞI ÎMBRĂCAREA BOLNAVILOR
Dezbrăcarea bolnavilor de hainele şi lenjeria proprie se face la serviciul de primire.
Pe secţie se face numai dezbrăcarea şi îmbrăcarea lenjeriei de corp. Azi în spitale se
utilizează aproape exclusiv pijamale pentru ambele sexe.
Bolnavii inconştienţi, paralizaţi, traumatizaţi, adinamici trebuie ajutaţi.
Dacă bolnavul se poate aşeza în poziţie şezând, atunci după îmbrăcarea jachetei
curate, se desfac nasturii pantalonilor şi apoi, ridicând bolnavul din şale, se trag jos, fără
să se bruscheze bolnavul. Reîmbrăcarea pantalonilor se face adunând cu mâna una din
ramurile pijamalei, prin care se trece piciorul şi apoi se^procedează la fel şi cu cealaltă
ramură, introducând şi celălalt picior. Dezbrăcarea se va începe cu partea sănătoasă şi se
va termina cu partea bolnavă.
Dacă bolnavul nu poate fi mobilizat, atunci va fi îmbrăcat cu o jachetă mai lungă de
pijama sau cu o cămaşă deschisă la spate.

ASIGURAREA IGIENEI CORPORALE A BOLNAVULUI

TOALETA ZILNICĂ Bolnavii obişnuiţi cu igiena corporală se spală singuri sau
pretind de la personal spălarea corpului, toaleta cavităţii bucale, întreţinerea părului,
schimbarea lenjeriei de noapte cu lenjerie proaspătă de zi. Alţii însă manifestă pretenţii
mai scăzute faţă de igiena corporală proprie. Faţă de aceştia, formarea deprinderilor de
spălare trebuie să constituie obiectul principal al educaţiei sanitare în timpul spitalizării.
Bolnavii imobilizaţi la pat trebuie să fie spălaţi de asistenţă sau infirmieră.
BAIA PARŢIALĂ LA PAT. Temperatura din salon trebuie să fie de cel puţin 20
C°, e nevoie de un lighean mare, o cană de 3-5 litri pentru apă caldă, două prosoape
albe, trei prosoape de culori diferite, o mănuşă de cauciuc, două mănuşi de baie, o
muşama, săpun neutru în săpunieră, pudră de tai-: în pudrieră, 100 g. spirt mentolat, cu
excepţia obiectelor voluminoase, se aşează pe otavă lângă pat.
Tehnica: Bolnavul este dezbrăcat complet, dar rămâne acoperit cu o pătură.Spălarea
se va face după o ordine: faţa, urechile, gâtul, membrele superioare, suprafaţa anterioară
a toracelui, abdomenul, suprafaţa posterioară a toracelui, regiunea lombară, membrele
inferioare de sus în jos, organele genitale şi la urmă regiunea anală. Se va avea grijă ca
axilele să rămână perfect uscate.
Pentru spălarea organelor genitale şi a regiunii perianale, bolnavul va fi aşezat- în
poziţie ginecologică pe un bazinet, izolat de saltea cu o muşama şi o aleza.
ÎNGRIJIREA CAVITĂŢII BUCALE LA BOLNAVII CONŞTIENŢI.
Materiale necesare: peria şi pasta de dinţi, două pahare sau ceşti cu cioc pentru apă
şi soluţie de gargară, o tăviţă renală de preferinţă de porţelan, deosebită de restul
tăviţelor de pe secţie, un prosop, o muşama.
Tehnica I: bolnavul este adus în poziţie semişezândă.
Tehnica a Il-a: bolnavul va fi adus în decubit lateral.
ÎNGRIJIREA CAVITĂŢII BUCALE A BOLNAVILOR INCONŞTIENŢI se
va face în decubit dorsal, fără apă sau lichid de gargară pe care le-ar putea aspira.
Se întoarce capul bolnavului într-o parte, cu un tampon cu glicerina boraxată se
şterge întâi limba, apoi bolta palatină, suprafaţa internă şi externă a arcadelor dentare
cu mişcări îndreptate dinăuntru în afară. Depozitul gros, care se depune uneori până în
faringe, adesea trebuie îndepărtat cu degetul înmănuşat şi înfăşurat cu tifon, îmbibat în
glicerina boraxată sau zeamă de lămâie.
ÎNGRIJIREA PROTEZELOR DENTARE. Manipularea protezelor se va face cu
mănuşi de cauciuc şi comprese de tifon. Proteza se curăţă cu periuţa şi pasta de dinţi, se
limpezeşte şi se introduce într-o ceaşcă cu apă curată, care se acoperă.
ÎNGRIJIREA PĂRULUI se face prin pieptânare şi spălare.
Tehnica: pieptănatul se face în poziţie şezândă sau în decubit dorsal cu capul întors
într-o parte.
TOALETA GENERALĂ PERIODICĂ
Baia generală se face de obicei de două ori săptămânal.
Pregătirea camerei de baie: se va verifica temperatura din cameră, care trebuie să
fie de cca. 21-22°C, curăţenia generală, starea grătarelor, precum şi vana. Aceasta
înainte şi după utilizare trebuie spălată şi dezinfectată cu o tensidă de sinteză.
In fucţie de starea generală a bolnavului şi tradiţiile spitalului, baia generală se va
efectua în vană sau sub duş.
Bolnavul poate fi adus până la vană cu fotoliul rulant.
Baia sub duş este o metodă.mai blândă şi mai economicoasă decât baia în vană.
 Spălarea părului la spital se face cel puţin o dată la două săptămâni.
La bolnavii imobilizaţi, spălarea părului se face la pat.
Tehnica I: Bolnavul este adus cu capul la marginea patului, dincolo de capătul
superior al muşamalei, acoperit cu prosop. Se va fixa cel de al doilea prosop pentru a
feri lenjeria de corp de umezeală. Capul ajuns dincolo de marginea patului, este susţinut
de asistentă cu mâna stângă, iar cu cea dreaptă umezeşte părul cu apa caldă din cană,
după care toarnă încetul cu încetul şamponul pe păr.
Tehnica a II-a: Se descoperă partea cefalică a somierei, se aşează ligheanul pe
somieră. Bolnavul aşezat în pat, în decubit dorsal, deasupra patului.
Tehnica a III-a: Se aplică numai la bolnavii care pot fi aşezaţi în poziţie
semişezândă. Bolnavul se aşează pe marginea patului şi se apleacă deasupra ligheanului.
Îngrijirea unghiilor.
Materiale necesare: o foarfecă sau ghilotină pentru unghii, o pilă de unghii, un
prosop. Instrumentul de tăiat fiind un mijloc de transmitere a unor infecţii, în special a
infecţiei cu HIV, HBV şi a altor agenţi transmisibili, va fi utilizat de la un bolnav la altul
numai după sterilizare.
Tăierea nu se va face prea adânc.

CAPTAREA DEJECŢIILOR FIZIOLOGICE ŞI PATOLOGICE

Captarea dejecţiilor bolnavilor este o muncă de importanţă deosebită.
Captarea fecalelor. Bolnavul va fi izolat cu un paravan şi imediat după terminare
se va aerisi salonul.
Captarea fecalelor se face în ploscă sau bazinet din metal emailat, porţelan sau
faianţă, având o formă ovalară, totdeauna acoperită, fie cu capacul propriu fie cu un
şervet. Fiecare pat trebuie să aibă ploscă individuală supusă dezinfecţiei.
Ploştile se aşează sub bolnavi în stare încălzită pe vapori de apă, introduse sub
regiunea sacrală. Se pot utiliza scaune rulante cu platformă goală, cu care bolnavul va fi
împins deasupra chiuvetei W.C.-ului.
Captarea urinei. Captarea urinii se face în vase speciale, numite
urinare. Urinarele se confecţionează din sticlă.
Urinare din material plastic sunt adaptabile bolnavilor cu sondă permanentă, sau cu
incontinenţă urinară, fără sondă. Sunt prevăzute cu orificii de golire. Urinarele se spală
sub jeturi verticale de apă. Dezinfectarea se face în soluţii de cloramină sau vas cloros
1% clor activ timp de 2 ore.
Captarea sputei. Captarea şi colectarea sputei se face în scuipătoare emailate cu
capac cu mâner, cu soluţie dezinfectantă (lizol 5%, permanganat de potasiu etc.). Există
scuipătoare pentru o singură utilizare. Pe coridoare se utilizează scuipătoare fixe.
Captarea vărsăturilor- în tăviţe renale.Dupa varsatura se clateste gura pacientului.
Îngrijirea bolnavelor în timpul ciclului lunar.
Schimbarea tampoanelor, îndepărtarea resturilor de sânge şi asigurarea igienei
locale trebuie efectuate în pat de către personalul de îngrijire. Este bine dacă aceste
manopere se efectuează imediat după utilizarea bazinetului sau urinarului, de mai multe
ori în cursul zilei.

PREVENIREA ŞI ÎNGRIJIREA ESCARELORDE DECUBIT

Escarele de decubit sunt eroziuni cutanate, datorită comprimării lor mai
îndelungate între proeminenţele osoase şi suprafaţa patului. Apar de obicei la bolnavi
grav,; imobilizaţi durabil la pat în aceeaşi poziţie. Se manifestă printr-o simplă congestie
a pielii, apar vezicule cu conţinut sanguinolent, culoare cianotică cu marginile roşii, care
se dezvoltă în adâncime.
De cele mai dese ori se suprainfectează.
 Apariţia escarelor de decubit este favorizată de numeroşi factori, unii de ordin
general, alţii cu caracter local.
Factorii favorizanţi generali sunt:
- bolile grave
- vârsta
înaintată. Factorii favorizanţi locali
sunt:
- umezeala (incontinenţa de urină şi fecale, scurgerile
vaginale, transpiraţii abundente),
- menţinerea bolnavului în aceaşi poziţie,
- neregularităţi ale lenjeriei de pat şi de corp,
- cusături,
- cârpituri,
- cute,
- nasturi,
- şnururi înnodate,
- căldura excesivă a patului umed.
Escarele de decubit apar în regiunea sacrată, scapulară, occipitală, la nivelul
olecranului şi a călcâielor la bolnavi în decubit dorsal, crestelor iliace şi pe maleole la
bolnavi în decubit lateral. Escarele de decubit pot fi prevenite prin cearşaful şi traversa
bine întinse, lenjeria de corp bine aranjată, fără cute.
Vor fi folosiţi colaci de cauciuc, inele sau perne elastice. Se utilizează salteaua
antidecubit. Ele vor fi îmbrăcate şi pudrate.
Pentru captarea scaunelor şi a urmii se utilizează bazinete pneumatice.
La intervale fixate de medic se va schimba poziţia bolnavului, suprafeţele
cutanate vor fi aerisite zilnic de mai multe ori şi pudrate din nou cu talc.
Suprafeţele expuse formării escarelor vor fi spălate zilnic cu apă şi săpun cu
foarte mare blândeţe şi apoi frecţionate cu o soluţie slabă de alcool pentru activarea
circulaţiei locale.
Suprafeţele cutanate trebuie controlate de mai multe ori în cursul zilei şi masate
uşor cele predispuse pentru escare.