OOXIGENOTERAPIA

Scopul oxigenoterapiei :
 îmbogățirea aerului cu oxigen în scopul combaterii hipoxiei:
 circulatorii dată de: insuficiența cardiacă, edem pulmonar, infarct miocardic,
 respiratorii dată de: șoc, anestezia generală, complicații postoperatorii, nou născuți.
Materiale necesare:
 sursă de oxigen: stație centrală de oxigen sau micro stație, butelie de oxigen (de 300 - 10.000 litri
oxigen comprimat la 150 tam.),
 umidificator (recipient pentru barbotarea oxigenului conținând apă sterilă),
 sondă nazală sau cateter,
 narine,
 cort de oxigen,
 mască de oxigen sau cort în funcție de metoda aleasă,
 material adeziv (leucoplast) pentru fixarea sondei
 balon Ambu sau Ruben,
 reductorul de presiune (debitmetrul, care indică volumul în litri de oxigen pe minut).
a. Cateterul nazal este o sondă care are orificii laterale multiple şi se introduce printr-o nară până în
faringe sau în laringe.
Tehnica:
 se dezobstruează căile aeriene,
 se măsoară lungimea sondei pe obraz de la nară la tragus,
 se introduce cateterul cu mișcări blânde paralel cu palatul osos şi perpendicular pe buza sup.,
 se fixează cateterul cu leucoplast,
 se fixează debitul oxigenului la 4-6 l/minut,
 se va observa bolnavul în continuare pentru prevenirea accidentelor.
b. Ochelari pentru oxigen (narinele) prezintă 2 mici sonde de plastic care pătrund în nări şi se fixează
după urechi. (se recomandă la copii şi bolnavii agitați).
c. Masca pentru oxigen (cu inhalarea aerului expirat) se fixează acoperind gura şi nasul. În general este
greu suportată de bolnav datorită hamului de etanșeizare.
Tehnica:
 se verifică scurgerea oxigenului din sursă,
 se pune masca în mâna bolnavului pentru a-i ușura controlul măștii şi i se susține mâna,
 se fixează debitul la 10-12 l/minut,
 se aşează masca pe piramida nazală şi apoi pe gură,
 când bolnavul s-a obișnuit cu masca, se aşează cureaua de fixare în jurul capului.
d. Cortul de oxigen: nu poate depăși o concentrație de 50 % a oxigenului, are dezavantajul unei circula-
ții deficitare a aerului, pacientul inspirând şi expirând în același mediu, ceea ce duce la încălzirea pacien-
tului. Se impune răcirea cu gheață, prin trecerea aerului prin instalații de răcire.
Reguli pentru oxigenoterapie:
 nu se unge cateterul cu substanțe grase (pericol de explozie şi pneumonie),
 bombele de oxigen se fixează pe un port butelie, orizontal pentru a evita loviturile,
 oxigenul nu se folosește fără manometru,
 barbotorul trebuie să fie bine fixat deoarece prin răsturnare împinge apa în căile respiratorii.
Incidente şi accidente la administrarea oxigenului:
 distensia abdominală prin pătrunderea oxigenului prin esofag,
 emfizem subcutanat prin infiltrarea oxigenului la baza gâtului prin fisurarea mucoasei,
 dacă recipientul pentru barbotarea oxigenului se răstoarnă, lichidul poate fi împins de oxigen în
căile respiratorii ale pacientului, asfixiindu-l,
 în cazul utilizării prelungite a oxigenului, în concentrații mari sau la presiuni ridicate, pot apărea:
 iritare locală a mucoasei,
 congestie şi edem alveolar,
 hemoragie intraalveolară,
 atelectazie.