Nursing în U.M.C Anul III B M.

I Corîu Denisa-Maria

OXIGENOTERAPIA

Atunci când țesuturile sunt deprivate de oxigen din diferite cauze, o suplimentare prin
aport terapeutic devine necesară. Administrarea oxigenului poartă numele de oxigenoterapie
și reprezintă o funcție delegată a asistenței medicale.

Metode de administrare

1. Canula nazală este un tub de unică folosință cu lungimea de 1,5 cm care se

inserează la nivelul narinei și care se asamblează la sursa de oxigen. Rata de adminsitrare este
de 5-6l/minut.
2. Administrarea prin canule cu ochelari. Este o variantă la canula simplă, aceasta
având două intrări, la ambele narine și se fixează după urechi, precum ochelarii.
3. Cateterul nazal. Este folosit mai puțin frecvent decât canula din cauza
disconfortului produs de aplicarea acestuia. Pentr o corectă aplicare, vârful cateterului trebuie
să ajungă în nazofaringe. Se va măsura distanța de la tragus la narină, aceasta considerându -se
a fi lungimea reală care trebuie introdusă pentru a ajunge la zona nasofaringelui. Cateterul
nazal trebuie schimbat în cealaltă fosă nazală, la fiecare 8 ore, pentru a se evita escarele de
contact asupra mucoasei (care este foarte fragilă).
4. Masca simplă de oxigen. Este o metodă de urgență, de obicei ambulatorie. Este
folosită pentru scurt timp pentru că nu există control riguros asupra cantității de oxigen
administrate. Concentrația variază între 30% și 60% în funcție de starea pacientului.
5. Masca etanșă de oxigen. Administrarea oxigenului prin mască asigură o cantitate
de oxigen sub control riguros pentru că acest tip de mască prezintă o bună etanșeitate. Masca
aplicată etanș pe fața pacientului este adaptată la o pungă -rezervor. De obicei se administrează
oxigen în concentrații mari și cu debit mare ( de exemplu, în EPA se folosește o concentrație

1
Nursing în U.M.C Anul III B M.I Corîu Denisa-Maria

de 70% în debit de 10l/minut). Se mai pot administra, în funcție de necesarul de oxigen al

pacientului, concentrații de 24%, 28%, 35%, 40%, cu o rată de 4,6,8 și 10 l/minut, la indicația
medicului. Masca etanșă trebuie inspectată foarte des.
6. Sonda transtraheală. Metoda transtraheală este folosită atunci când tractul
respirator prezintă obstrucții la nivel superior (exemplu: tumori laringiene). Printr -o mică
intervenție chirurgicală se execută o traheostomă prin care se introduce un scurt cateter direct
în trahee. Astfel, aerul inspirat va intra direct prin orificiul nou creat.

Reguli de administrare a oxigenului

- Nu se administrează oxigen pur;
- Amestecul de gaze conține oxigen în concentrații diferite, în funcție de indicații, dar
nu mai puțin de 30% și nu mai mult de 70%;
- Este necesară respectarea concentrației și a dozei recomandate;
- Gazul administrat este trecut prin apă pentru a fi umezit (cel provenit din sursa
centrală se umidifică prin procesul de barbotare; barbotarea reprezintă trecerea gazului
printr-o soluție formată din apă și alcool);
- Chiar umezit, aerul saturat cu oxigen are ca efect nedorit uscarea mucoasei
respiratorii;
- Pacientul care este sub oxigenoterapie va fi supravegheat continuu pentru prevenirea
complicațiilor; orice modificare apărută în starea generală va fi raportată medicului;
- Oxigenul fiind inflamabil, sursa de oxigen nu trebuie să stea lângă o sursă de căldură;
- Lubrifierea canulei sau sondei de oxigen este interzisă pentru că în contact cu
substanțele grase, oxigenul devine inflamabil. Pentru o mai bună alunecare, sonda va
fi umezită.

Contraindicații
Oxigenoterapia trebuie privită ca o terapie de urgență, drept pentru care vor fi luate în
considerare posibilele efecte secundare apărute prin influențarea concentrației gazelo r cu
sânge. Contraindicațiile vor fi stabilite de către medic și se referă în special la pacienții cu:
- retenție mare de CO2 (hipercapnie);
- retenție mare de O2.
Concentrația gazelor din sânge coordonează reglarea respirației prin baroreceptorii și
chemoreceptorii descriși mai sus, putând provoca chiar stop respirator.

2
Nursing în U.M.C Anul III B M.I Corîu Denisa-Maria

Administrarea oxigenului la domiciliu

Uneori este necesară administrarea oxigenului la domiciliul bolnavului, mai ales când
terapia este permanentă:
- prin canulă nazală;
- prin traheostomă;
Se folosește:
- O2 lichid (tuburi de oxigen);
- O2 concentrat.
Pacienții care beneficiază de oxigenoterapie la domiciliu vor fi vizitați zilnic de personal
specializat, pentru supraveghere corectă.