INTRODUCERE

Scurt istoric

1. La nivel mondial:
Operaţia de cezariană este astăzi ceva aproape banal. Folosită la
începuturi pentru a salva vieţi (a mamei, a bebeluşului sau a amândurora) a
devenit acum o intervenţie de rutină. Siguranţa şi rapiditatea crescută la care s-a
ajuns în cazul acestei intervenţii chirurgicale majore fac uitate riscurile la care
sunt supuşi atât mama cât şi bebeluşul (riscuri foarte reale, de altfel, care nu se
rezumă doar la cele câteva zeci de minute petrecute în sala de operaţie, ci se pot
întinde pe o perioadă mult mai mare de timp).
Puţini ştim însă de unde şi-a căpătat numele această operaţie şi care este
istoria ei. Se presupune că numele vine de la modul în care s-a născut Iulius
Cezar, însă o versiune mult mai credibilă este aceea că împăratul Pompilius a dat
o lege conform căreia cadavrele femeilor însărcinate nu puteau fi îngropate
înainte de a scoate fătul din uter; se întâmpla astfel că uneori să fie scoşi feţi vii,
care supravieţuiau. Legea, rămasă în vigoare pentru multă vreme, a luat numele
de "lex caesarea", de la verbul "a tăia".
Până în secolul 16 cezariana pare să fi fost rezervată doar cazurilor în care
mama deceda. Abia în secolul 16 apare prima înregistrare despre o cezariană
făcută unei mame care a şi supravieţuit ulterior. Textul care vorbeşte despre
această operaţie făcută de un castrator de porci soţiei sale care nu putea naşte, nu
menţionează secţionarea uterului; se presupune că ar fi fost mai degrabă vorba
de o sarcină extrauterină, nu de o cezariană adevărată; în sprijinul acestei
presupuneri vine şi faptul că femeia a născut ulterior încă şase copii.
Odată cu dezvoltarea medicinei, cezariana a fost perfecţionată, devenind
un adevărat instrument care salva vieţi în caz de pericol imediat. Pentru că la
început timpul era critic, cezariana se făcea prin incizii verticale atât la nivelul
pielii cât şi al uterului. Metodă, deşi într-adevăr rapidă, presupunea destul de
multe complicaţii ulterioare (sângerări, infecţii, aderenţe, ocluzii intestinale, risc
crescut de rupere a muşchiului uterin în cazul altor sarcini). Lucrurile au evoluat
după cel de-al doilea război mondial, odată cu perfecţionarea tehnicii de tăiere,
care acum secţiona transversal muşchiul uterin. Concomitent a luat amploare
folosirea antibioticelor, transfuziile au devenit posibile, anestezia a ajuns din ce
în ce mai sigură, toate acestea ducând la transformarea cezarienei dintr-o
intervenţie destul de periculoasă, făcută doar în caz de nevoie absolută, la o
intervenţie relativ sigură. La sfârşitul anilor 60 chirurgii au început să facă
transversal şi incizia de la nivelul pielii, astfel că „stigmatul” cezarienei nu mai
era vizibil nici măcar în costum de baie; cezariana a devenit din ce în ce mai
acceptabilă.
Anii 80 au venit cu altă noutate în domeniul obstetricii – anestezia
epidurală sau rahianestezia. Operaţia cezariană a devenit astfel din ce în ce mai

1
„uşoară”, mai accesibilă. N-a durat mult până să treacă de la statutul de
intervenţie salvatoare de vieţi la cel de intervenţie comodă, făcută uneori chiar la
cererea mamei. Medicii au ajuns şi ei să prefere cezariana deoarece ia mai puţin
timp şi este adesea programată. Nu e deci de mirare că există ţări în care rata
cezarienelor poate atinge chiar valori record de 80% (în zone urbane)! Ceea ce
se uită adesea este însă faptul că, deşi e o intervenţie salvatoare atunci când nu
există altă soluţie, cezariana comportă totuşi riscuri mult mai mari decât naşterea
naturală pentru mamă, bebeluş şi chiar bebeluşii viitori.

2. În România:
În anul 2004, una din cinci femei a născut prin cezariană (19%), în
creștere cu 8 puncte procentuale față de 1999, când rata nașterilor prin cezariană
a fost de numai 11%. În 1999 femeile din mediul urban au avut o probabilitate
de aproape două ori mai mare de a naște prin cezariană (15%) față de cele din
mediul rural (8%). Rata nașterilor prin cezariană aproape s-a dublat în mediul
urban, între anii 1999 (15%) și 2004 (27%). În mediul rural, unde nașterile prin
cezariană din cei cinci ani anteriori studiului din 2004 sunt în proporție de
aproape 12%, creșterea nu a fost la fel de mare ca şi în urban, fiind de numai
aproape patru puncte procentuale.
România ocupă locul 3 în topul ţărilor cu cele mai multe naşteri prin
cezariană
Cu un procent de 36,9% de cezariene din numărul total de naşteri,
România se situează pe locul trei în Europa după Italia cu o rată de 38% şi după
prima clasată, Cipru, cu 52,2%.
Naşterea prin cezariana atinge său depăşeşte procentul de 30% şi în Germania,
Luxemburg, Malta, Polonia sau Elveţia.
La polul opus, cu cele mai puţine naşteri prin cezariana se situează Olanda,
Slovenia, Finlanda, Suedia, Islanda şi Norvegia.

2
 Scurt istoric al lucrării

Obiectivele prezentului proiect sunt: noțiuni generale de anatomie și

fiziologie a aparatului genital feminin, nașterea prin cezariană (prezentare
generală), rolul autonom și delegat al asistentului medical în îngrijirea pacientei
operate cu cezariană, procesul de îngrijire al pacientei operate cu cezariană și
educația pentru sănătate a pacientei operate cu cezariană.
Dezvoltarea obiectivelor proiectului au la bază următoarele competențe
profesionale:
1. Planifică acțiuni de educație pentru sănătate.
2. Identifică problemele de dependență.
3. Aplică procesul de îngrijire (nursing).
4. Analizează nevoile fundamentale specifice ființei umane.
5. Pregătește pacienta pentru tehnici și investigații.
6. Aplică tehnici de nursing și investigații.
7. Descrie aparatul genital și bazinul obstetrical.
8. Analizează modificările organismului în timpul sarcinii, semne și
simptome de sarcină.
9. Supraveghează perioada de lăuzie și revenirea femeii în familie.
10. Elaborează planul de îngrijire.

Aplicarea procesului de îngrijire la pacientele operate cu cezariană s-a

finalizat prin analiza unui caz de naștere prin cezariană – caz pentru care s-a
elaborat un interviu. Pe baza interviului realizat s-au evidențiat problemele de
dependență specifice la nivelul celor 14 nevoi fundamentale - conform
principiului Virginiei Henderson.

În final a fost elaborat planul de îngrijire al unei paciente operate cu

cezariană respectând obiectivele generale ale proiectului. Pe plan au fost
evidențiate problemele de dependență, obiectivele de îngrijire, intervențiile
autonome și delegate aplicate, precum și evaluarea intervențiilor aplicate.

3
 CAPITOLUL I
ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA APARATULUI GENITAL
FEMININ

1.1Anatomia aparatului genital feminin

Aparatul genital feminine este alcătuit din organe genital externe, interne şi
glande anexe. Sistemul reproducător feminine, spre deosebire de cel masculine
prezintă modificări structural ciclice ce coincid cu fazele ciclului menstrual, la
rândul său dependent de hormonii estrogeni şi progesterone.

Reproducerea este o caracteristică fundamental a oricărei ființe şi se realizează

prin participarea a două organisme de sex diferit. Este rezultatul fecundării
gametului feminine (ovul) de către gametul masculin (spermatozoid). Oul
rezultat se grefează în cavitatea uterină, unde rămâne şi se dezvolta până când
fătul devine viabil şi poate fi expulzat din uter prin actul naşterii.

Organizarea morfofuncţională a sistemului reproducător la ambele sexe

este extreme de complexă. Gonadele au funcţia de producere a gameţilor şi de a
secretă hormonii sexuali care la rândul lor asigură condiţii optime pentru
reproducere.

Aparatul genital feminine se compune din:

Ø Organe genital externe;
Ø Organe genital interne;
Ø Glande anexe.

Organele genitale externe cuprind:

ü MUTELE LUI VENUS: Regiunea anatomică dinaintea simfizei pubiene,
acoperită, de la pubertate cu păr. Este bogat în ţesut grăsos, fibroconjuctiv,
oferindu-i un relief uşor proeminent şi o consistenţă moale de „periniţă”.

ü LABII MARI: sunt pliuri cutaneo-mucoase constituite din fibre musculare şi

ţesut grăsos şi conjunctiv. Ele sunt acoperite pe fata externă de piele, iar pe
partea internă de o mucoasă prevăzută cu un epiteliu pavimentos. Prezintă
foliculi polisebatici pe fata externă şi glande sudoripare a căror funcţie
debutează la pubertate.
Anatomic se unesc şi formează comisura anterioară, extremităţile posterioare se
unesc, la fel între ele şi formează comisura posterioară (furculiţa). Conţin un

4
 bogat plex venos care în cazuri de traumatisme produce hemoragie profundă şi
hematoame extinse.
ü LABII MICI: Sunt formate din ţesut conjunctiv şi fibre musculare, printre
care se găsesc rare fibre de tip erectil. Sunt acoperite de o mucoasă prevăzută
cu un epiteliu pavimentos. Prezintă glande sebacee şi eventual glande
sudoripare.

(Fig.1)

– CLITORISUL: Este constituit din doi corpi cavernoşi, separaţi printr-un sept
incomplet. Se termină cu o extremitate proeminenta denumită gland,
prevăzută cu un fren.
– HIMENUL: Obliterează parţial orificiul vaginal şi este format din ţesut
conjunctiv bine vascularizat, fiind acoperit de un epiteliu pavimentos.
– GLANDELE BERTHOLIN: Sunt situate pe cele două laturi ale extremităţii
inferioare a vaginului în grosimea labiilor mari. Sunt glande tubulare
ramificate, alcătuite din lobi formaţi la rândul lor din acini glandulari cu
funcţie muco secretorie.
– GLANDELE SKENE: Sunt aşezate para uretral şi se deschid pe părţile
laterale ale orificiului uretral.
– BULBII VESTIBULARI: Sunt organe erectile incomplet dezvoltate.
– LIMFATICELE VULVEI: Sunt drenate de ganglionii limfatici inghinali
superficiali şi profunzi şi de ganglionii femurali superficiali şi profunzi.
– PERINEUL: Este o formaţiune musculo-aponevrotică, care închide în jos
excavaţia osoasă a bazinului.

Organele genitale interne cuprind:

1. VAGINUL: Este un organ fibro muscular cu lumenul turtit în sensul antero-

posterior. Vaginul are rol în copulaţie (depunerea spermatozoizilor) şi serveşte
drept canal – trecerea fătului şi anexele sale în timpul naşterii. Datorită
5
 elasticităţii are posibilitatea de a se deschide în special în cursul naşterii, când
pereţii săi pot veni în contact cu pereţii bazinului, pentru că după aceea să revină
la dimensiunile obişnuite.La femeile în vârstă înaintată vaginul îşi pierde
supleţea transformându-se într-un conduct foarte rigid. Vaginul are o direcţie
oblică de sus în jos şi dinapoi, înainte având o lungime aproximativ de 12 cm şi
diametrul de 2 cm. În drumul sau oblic, străbate o serie de planuri musculare
care închid bazinul în partea de jos a trunchiului. Muşchii din această regiune
denumită perineu sunt susţinătorii vaginului şi în bună parte a tuturor organelor
bazinului.Pe fata internă a vaginului se afla mucoasa vaginală alcătuită din mai
multe straturi de celule suprapuse. Suprafaţa mucoasei este neregulată, cu cute
transversale, care pornesc de o parte şi de alta a unor formaţiuni mai îngroşate.
Aceste cute au un rol important în mărirea suprafeţei de contact în timpul actului
sexual şi în menţinerea lichidului spermatic depus în vagin. Mucoasa vaginală se
modifică în raport cu secreţiile de hormoni sexuali din organism, în special cu
secreţia de estrogeni. Vaginul în partea de sus se continua cu colul uterin iar în
partea de jos se deschide în vulvă. În partea dinapoi vine în raport cu rectul, iar
în parte dinainte în raport cu vezică şi uretra.

2. UTERUL: Este organul în care nidează şi se dezvolta produsul de concepţie şi

care produce expulzia acestuia după dezvoltarea la termen. Este situat în
regiunea pelviană, pe linia mediană şi reprezintă raporturi anatomice:
· anterior – cu vezica urinară
· posterior – cu rectul
· inferior – se continua cu vaginul
· superior – cu organele intestinale şi colonul
· lateral – cu ligamentele largi
Uterul este un organ cavitar, care măsoară la nulipare 6,5 cm lungime, iar la
multipare 7,8 cm lungime, are un diametru transvers de 5 cm la bază şi 3 cm în
porţiunea medie a colului şi un diametru antero-posterior de 2,5 – 3 cm. Este
format din trei porţiuni: corpul, istmul şi colul.

3. CORPUL UTERIN – are aspectul unui con turtit antero-posterior căruia i se

descriu două fete şi două margini.
- Fata anterioară – uşor convexa este acoperită de peritoneu până la istm, unde
acesta se reflecta pe vezica formând fundul de sac vezico-uterin.
- Fata posterioara – mai convexă, cu o creastă mediană este acoperită de
peritoneu care coboară pe istm şi pe primii centimetri ai peretelui vaginal
posterior, apoi se reflecta pe rect formând fundul de sac vagino-rectal (Douglas).
Este în raport cu ansele intestinale şi colonul ileo-pelvin. Marginile laterale sunt
rotunjite şi în raport cu ligamentele largi. Pe marginile uterului se găsesc vasele
uterine şi se pot afla vestigii ale canalului Wolff cum este canalul Malpighi –
Gartner.
Marginea superioară sau fundul uterului este îngroşata şi rotunjita, concava sau
rectilinie la fetiţe şi net convexa la multipare. Prin intermediul peritoneului este
6
 în contact cu ansele intestinale şi colonul pelvian. Unghiurile laterale denumite
coarne uterine se continua cu istmul tubar şi sunt sediul de inserţie al
ligamentelor rotunde şi utero-tubare.

(Fig.2)

4. ISTMUL - continuă corpul uterin şi reprezintă o zonă retractilă a acestuia.

5. COLUL UTERIN - este mai îngust şi mai puţin voluminos decât corpul şi are
forma unui butoiaş cu două fete convexe şi două margini groase şi rotunjite.
Vaginul se însera pe col după o linie oblică ce urca posterior, inserţia să
divizând colul în porţiune supra şi sub-vaginală. Porţiunea supra-vaginală vine
anterior în contact cu peretele postero-inferior al vezicii prin intermediul unui
ţesut celular puţin dens, care decolează uşor pe linia mediană. Fata posterioara,
acoperită de peritoneu corespunde fundului de sac Douglas. Marginile laterale
sunt în raport cu baza ligamentelor largi şi spaţiul pelvio-rectal superior.
Porţiunea vaginală a colului este delimitata de suprafaţa de inserţie a vaginului
ce se face pe o înălţime de 0,5 cm şi este la nivelul unirii treimii superioare cu
două treimi inferioare posterior, iar anterior la unirea treimii cu treimea
inferioară. Porţiunea intravaginala proemina în vagin ca un con cu vârful rotunjit
şi centrat de orificiul extern care la nulipare este circular sau în fanta
transversală îngustă, fanta care la multipare se lungeşte până la 1,5 cm. Buza
anterioară mai proeminentă şi rotunjita, cea posterioara mai lungă creează
asemănarea cu botul de linx cu care este comparat. Colul este separat de pereţii
vaginului prin cele patru funduri de sac.

7
 (Fig.3)

6. TROMPELE UTERINE sau salpingele sunt cele două conducte musculo

membranoase situate în partea superioară a ligamentelor largi. Ele se întind de la
coarnele uterine până la fata superioară a ovarelor.
La nivelul trompei are loc întâlnirea ovulului cu spermatozoizii şi constituirea
iniţială a oului. Trompele au o lungime de 10-12 cm cu diametre care variază pe
traiectul lor intră 2 – 4 cm până la 6 – 8 cm, în partea terminală.
Fiecare trompă prezintă 4 părţi:
· Partea interstiţială situată în grosimea peretelui uterin.
· Istmul care continua partea internă şi are o lungime de 3 – 4 cm.
· Ampula cu o lungime de 7 – 8 cm – mai dilatata.
· Pavilionul, porţiunea terminală, cu o formă de pâlnie care este
dotată cu câte 10 – 15 franjuri pe margine (fimbrii)
Trompele sunt dotate cu o mare capacitate de mobilitate.

8
 Poziţia lor este asigurată de ligamente largi, ligamente ovariene, precum şi
mezosalpinx. Vascularizaţia arterială este asigurată de ramuri din arterele
ovariene şi arterele uterine.

7. OVARELE: Sunt organe pereche. Ele constituie glanda sexuală feminină, cu

funcţie endocrină şi în acelaşi timp producătoare a ovulelor. Sunt situate în
cavitatea în cavitatea pelviană, pe peretele sau posterior. Au o formă ovoidala,
cu diametru longitudinal de 3 cm, lăţimea de 2 cm şi grosimea de 1 cm.
Suprafaţa este netedă până la pubertate, iar după aceea uşor neregulate. Fata
superioară a ovarelor este în raport anatomic cu pavilionul trompei. Hilul
ovarian se găseşte pe marginea lor. Ovarul este fixat prin ligamentul utero-
ovarian, tubo-ovarian şi lombo ovarian, precum şi prin mezo-ovarian. Arterele
ovarului provin din arcada vasculară formată din artera ovariană cu o ramură a
arterei uterine şi din care se desprind 10 – 12 arteriole care pătrund în ovar la
nivelul hilului.
Funcţii ovariene
Ovarul, gonada feminină are funcţia de a forma şi eliberă în fiecare lună un ovul
şi de a secretă hormonii care favorizează fecundarea ovulului şi pregătesc
organismul feminin pentru graviditate.

a) Ovogeneza – consta dintr-o serie de transformări pe care le suferă celula

germinativă foliculară (primordială) până la stadiul de ovul matur. Celula
germinativă primordială are un număr complet (diploid) de cromozomi (44
somatici şi 2 sexuali XX). Ea se divide formând ovogonii, iar prin diviziune
mitotică a acestora rezultă ovocitele de ordinul I.În momentul ovulaţiei se
produce prima diviziune meiotică din care rezultă o celulă mare – ovocitul ÎI
şi primul globul polar. Ovocitul ÎI este expulzat prin ruperea foliculului, în
trompa uterină, unde are loc a doua diviziune, rezultând preovulul, care nu se
divid şi devine oul fecundabil cu numărul de cromozomi redus la jumătate
(22 + x) şi al doilea globul; l polar. Ovulul ajunge prin trompele uterine prin
uter şi dacă nu a fost fecundat este eliminat cu secreţiile uterine. Dacă ovulul
nu este fecundat, corpul galben în aproximativ a douăzeci şi patra zi a
ciclului începe să degenereze, se cicatrizează. Dacă ovulul a fost fecundat,
corpul galben persistă, are o activitate endocrină intensă în primul trimestru
al sarcinii.
a) Secreţia de hormoni ovarieni
Consta din estrogen şi progesteron. Hormonii estrogeni sunt sintetizaţi de
celule foliculare în timpul maturării foliculului, de celulele corpului galben, în
timpul sarcinii de placenta, iar în cantităţi mai mici de către corticosuprarenale şi
testiculi. Estrogenii acţionează în primul rând asupra organelor genitale
feminine, simulând proliferarea mucoasei şi a musculaturii uterine.
Progesteronul este secretat de către celulele corpului galben, de
corticosuprarenale şi în timpul sarcinii de către placentă. Acţiunile sale constau

9
în modificarea secretorie a mucoasei uterine. Secreţia hormonală ovariană este
controlată de către hormonii gonadotropi hipofizari.

1.2Fiziologia aparatului genital feminine:

Menstruaţia: consecinţa coloraţiilor neuro hormonale la femeie,

este reprezentată de o hemoragie asociată cu necroza superficială a mucoasei
uterine, care se produce ciclic, începând cu pubertatea şi sfârşind cu menopauza,
constituind expresia activităţii genitale feminine.
În realitate sunt mai multe cicluri, care converg şi se condiţionează
reciproc: ciclul hiptalmo-hipofizar, ciclul ovarian cu ciclul exocrin şi endocrin,
ciclul uterin (endometrial), ciclul vaginal, ciclul mamar şi ciclul genital.
Ciclul endometrial:
Modificări ciclice ale endometrului. Mucoasa uterină este divizată în două
straturi cu caracteristici anatomice şi evolutive diferite:
ü startul profund sau bazal, ce nu suferă nici o modificare de-a lungul
ciclului menstrual, este format din partea profundă a tubilor
glandulari şi a corionului.
ü stratul superficial, numit şi funcţional, care prezintă importante
modificări în cursul ciclului menstrual.
Ciclul menstrual se poate împărţi în 3 faze: proliferativa, secretorie şi
menstruală.

· Faza proliferativă
Spre a 10-a zi a ciclului, glandele care au fost îngustate rectilinii, devin
treptat hipotrofice, iar lumenul lor se lărgeşte. În celule nu se mai găsesc nici
mucus, nici glicogen. Spre ziua 13 - 14, glandele sunt mai mari, epiteliul lor este
mai ondulat, sub influenţa mucoasei F.S.H.-ului se secretă estrogeni cu acţiune
proliferativă asupra mucoasei.

· Faza secretorie (progesteronică sau pregravidică)

În cea de-a 15 -17-a zi, la baza celulelor apar vacuole de glicogen,
glandele devin dantelate, glicogenul de deplasează spre partea apicală a celulei,
pentru a excreta către ziua a 25-a. În acest moment celula se încarcă cu mucus.
Arterele spiralate se diferenţiază în zilele 25 - 27, tot acum stroma se micşorează
în grosime prin resorbţia edemului.

10
 Determinismul fazei secretorie este: L.H. - Progesteron - faza secretorie.

· Faza menstruală
Durează în medie 4 zile. Stratul superficial măsoară 8 - 10 cm în grosime
şi se elimină. Menstruaţia apare ca un clivaj hemoragic al mucoasei uterine,
realizat prin jocul modificărilor vasculare.

· Ciclul vaginului
În mod normal mucoasa vaginală, la femei în plină activitate sexuală are
patru zone de celule care se modifică în cursul ciclului menstrual. Acestea sunt:
zona superficială, zonă intermediară, zona parabazală şi zona bazală.
În timpul fazei estrogenice, epiteliul marginal creşte şi atinge maximum de
dezvoltare înainte de evoluţie. Celulele zonei parabazale devin cilindrice, de
asemenea şi cele din zonă intermediară, care se stratifică şi cresc în volum.
Această creştere rezultă din dezvoltarea celulelor şi proliferarea lor.
Conţinutul celular în glicogen creşte în această fază. Spre sfârşitul fazei
estrogenice (avansată), straturile zonei superficială se multiplică (conificare).
Ovulaţia se caracterizează prin debutul modificărilor regresive care se manifestă
prin oprirea dezvoltării epiteliului vaginal. Celulele se turtesc şi sunt eliminate în
placarde. Pe măsură ce faza estrogenică avansează, activitatea epiteliului
încetează, iar descuamarea lui se continuă.
Faza estrogenică se caracterizează printr-o proliferare a celulelor şi o
creştere a acidofilei şi a indicelui pinotic.
Faza progesteronică se caracterizează prin descuamarea celulelor care se
plicaturizează şi se elimină în cantitate foarte mare.

· Ciclul mamar
În cursul unui ciclu menstrual la nivelul glandelor mamare se produc
modificări morfofiziologice sub acţiunea celor 2 hormoni ovarieni: foliculina şi
progesteronul. Foliculina, în prima fază a ciclului ovarian determină hiperplazia
ţesutului conjunctiv şi a canalelor galactofore. În faza a două sub acţiunea
progesteronului are loc dezvoltarea ţesutului lobulo-alveolar.
În timpul sarcinii, sub acţiunea foliculinei, glandele mamare se măresc şi
sunt dureroase. La examinarea mamelonului chiar în primele luni, va apărea
colostrul. Mamelonul şi areola se pigmentează mai intens. De asemenea,
circulaţia devine mai intensă, venele superficiale se dilată şi devin foarte
evidente prin transpiraţia pielii, constituind reţeaua Haller.
După naştere, se declanşează lactaţia, în ziua a 3-a, a 4-a datorită începerii
secreţiei de prolactină, precum şi datorită excitării mamelonului prin actul
suptului, intervenind şi o cale neuroreflexa.

11
 (Fig.4)

CAPITOLUL II – CEZARIANĂ
2.1 Definiţia cezarienei:
Cezariana reprezintă procedura chirurgicală prin care copilul se naşte în
urma inciziei abdomenului şi apoi a uterului. Deşi exista cazuri în care se
apelează la cezariană pentru a salva viaţa mamei şi copilului, exista şi altele în
care medicul sau femeia aleg cezariana pentru că este mai la îndemână, pe
considerente de genul că elimina frica de naştere sau o parte din problemele
medicale caracteristice naşterii pe cale vaginală.

(Fig. 5)
În trecut, majoritatea femeilor care năşteau prin cezariana mureau.
Această operaţie era varianta prin care se putea salva doar copilul. Primele note
despre practicarea cezarienei datează din secolul XVI. Cu toate acestea, până în
secolele XVIII şi XIX nu se putea vorbi despre supravieţuirea celor doi: mama
şi copil, şi aceasta în special datorită infecţiilor şi hemoragiilor puternice ce
apăreau după efectuarea operaţiei. Abia din secolul XIX s-a apelat la coaserea
uterului şi abdomenului după efectuarea unei cezariene.
Deşi cezariana a devenit o cale de naştere tot mai des întâlnită, cu riscul
morţii scăzut (2%), acesta este încă mai mare decât în cazul naşterii vaginale.
Motivele pentru care cezariana are această rată a mortalităţii, şi cele pentru care
pot apare multe complicaţii după aceea, se datorează procedurii chirurgicale,
care include atât incizia la nivelul abdomenului cât şi cea la nivelul uterului.
12
 (Fig.6)
Operaţia de cezariană este indicată când naşterea vaginală pune la risc
mama sau copilul. Nu toate condiţiile patologice sunt responsabile pentru
efectuarea unei cezariene. Cezariana se indica când apare distocia, distressul
fetal, prolaps de cordon, probleme ale placentei.

În următoarele cazuri cezariana este mai sigură decât naşterea vaginală

atât pentru mama cât şi pentru făt:
– travaliul nu progresează. Aceasta e cea mai frecventă cauza a practicării
operaţiilor de cezariană. Travaliul poate fi încetinit atunci când colul
uterin nu este dilatat suficient, în ciuda contracţiilor puternice. Uneori
capul bebeluşului este prea mare pentru bazinul mamei (disproporţie feto-
pelviană);
– monitorizarea cordul fătului indică un aport de sânge redus. Dacă fătul nu
primeşte suficient sânge sau dacă ritmul său cardiac este neregulat,
obstetricianul poate recomanda efectuarea cezarienei;
– prezentarea proastă a fătului. Angajarea fătului prin filiera pelvi-genitala
(canalul naşterii) cu picioarele sau cu şezutul înaintea capului necesită
operaţia de cezariană pentru a reduce riscul complicaţiilor. Cezariana este
de asemenea obligatorie în cazul prezentaţiei transversale a fătului;
– sarcina multiplă (gemeni, tripleţi). În cazul sarcinilor multiple, unul sau
mai mulţi copii au o poziţie anormală în uter. În această situaţie, naşterea
prin cezariană este mai sigură decât naşterea vaginală.
– atunci când placenta se desprinde de peretele uterului înaintea începerii
travaliului, sau când placenta acoperă colul uterin naşterea prin cezariană
este cea mai sigură opţiune.
– când cordonul ombilical alunecă prin colul uterin înaintea fătului se
recomandă de regulă practicarea cezarienei. Unii copii sunt pur şi simplu
prea mari pentru a fi născuţi vaginal fără riscuri.
– atunci când mama suferă de o afecţiune: diabet, boli cardiace, pulmonare,
hipertensiune arterială, obstetricianul poate induce travaliul mai devreme
pentru a reduce riscul complicaţiilor. Dacă nu se reuşeşte inducerea
travaliului, este necesară intervenţia chirurgicală.
– atunci când fătul prezintă malformaţii: închiderea incompletă a coloanei
vertebrale (spina bifidă) sau acumularea excesivă de lichid cefalorahidian
(hidrocefalie).
– dacă mama a mai suferit o cezariană înainte. În funcţie de tipul de incizie
practicată şi de numeroşi alţi factori, se poate încerca o naştere vaginală
după cezariană.

13
 (Fig. 7. A) (Fig.7. B)

Rata de mortalitate pentru cezariană şi naşterea vaginală continua să scadă

astăzi. Ca şi în toate tipurile de intervenţie chirurgicală pe abdomen, o cezariană
este asociată cu riscuri de adeziuni postoperatorii, hernii incizionale şi infecţii de
plagă. Dacă o cezariană este efectuată în situaţii de urgenţă, riscul poate fi
crescut datorită unor factori speciali. Stomacul pacientei poate să nu fie golit
crescând riscul de anestezie. Alte riscuri cuprind hemoragia severă şi cefaleea
post anestezică.

O operaţie de cezariană este efectuată în unele cazuri din alte motive decât
cele medicale. Motivele alegerii unei cezariene variază între cele ale medicului,
centrului medical şi ale mamei.
În general, când medicul aminteşte cezariană, precizează că naşterea
vaginală este de preferat, dar că sunt cazuri în care cezariana este necesară.

La sfatul medicului, se impune operaţia de cezariană dacă fătul are o

poziţionare nefirească şi dacă gravidă:
– are o cicatrice uterină anterioară cezarienei, pentru că există riscul
apariţiei unor complicaţii;
– are miopie accentuată (medie sau forte);
– suferă de boli de inimă, ceea ce o împiedica să facă efort mare;
– a mai făcut o cezariană.

14
2.2 Transformări survenite în timpul sarcinii şi după cezariană:

(Fig. 8 - Aspectul colului uterin)

Uterul este un organ musculo cavitar situat în pelvis deasupra vaginului,

având anterior vezica urinară şi posterior rectul. Are rolul de a primi ovulul
fecundat, să-l protejeze pe perioada dezvoltării sarcinii şi să-l expulzeze după
270-280 de zile
(40 de săptămâni). După expulzia placentei uterul se retractă, fundul uterin
găsindu-se la nivelul ombilicului. Înălţimea fundului uterin scade cu 1-1,5 cm/zi,
astfel că în 10 zile devine organ pelvian.

Endometrul este supus unor modificări hormonale ciclice şi se elimină

lunar prin menstruaţie sau primeşte ovulul fecundat şi este supus altor
modificări, influenţat de hormonii de sarcină (progesteronul în timpul sarcinii şi
ocitocina în expulzia fătului)..

Trompele uterine (salpingele) sunt două conducte legate de uter pe

fiecare parte a lui şi cu deschidere în abdomen spre ovare. Au rol de a capta şi a
conduce ovulul spre locul de unire cu spermatozoidul (în treimea externă a
trompei), apoi a oului spre cavitatea uterină.
Ovarele sunt organ pereche cu rol excretor prin producerea celulei sexuale
femeieşti-ovulul şi cu rol secretor (endocrin) prin producere de hormoni. Pe
perioada sarcinii ovarele nu excretă ovule. Ovarele şi trompele formează
împreună anexele uterine.

Glandele anexe ale aparatului genital feminin

Glandele mamare. Sânii proemină pe faţa anterioară a toracelui. Ei au rol

esenţial în funcţia de procreaţie. Încep să se dezvolte în pubertate şi au
dezvoltare maximă în sarcină şi alăptare. Au formă sferică şi în mijlocul feţei
convexe se observă o zonă circulară de culoare roz-brună numită areolă mamară,
iar în mijlocul areolei se găseşte mamelonul, o formaţiune cilindrică la nivelul
căreia se deschid porii galactofori. Ca structură este o glandă tubulo-acinoasă

15
formată din lobi, lobuli şi acini glandulari, care sunt elemente secretoare.
Secreţia lactată are loc sub influenţa hormonilor (prolactină şi ocitocină) şi pe
cale neuro reflexă (după naştere prin actul suptului).

2.3 Fiziopatologie

Menstruaţia
Reprezintă consecinţa coloraţiilor neuro-hormonale la femeie, este
reprezentată de o hemoragie asociată cu necroză superficială a mucoasei uterine,
care se produce ciclic, începând cu pubertatea şi sfârşind cu menopauza,
constituind expresia activităţii genitale feminine. În realitate sunt mai multe
cicluri, care converg şi se condiţionează reciproc: ciclul hiptalmo-hipofizar,
ciclul ovarian cu ciclul exocrin şi endocrin, ciclul uterin (endometrial), ciclul
vaginal, ciclul mamar şi ciclul genital.

1. Ciclul endometrial
Modificări ciclice ale endometrului. Mucoasa uterină este divizată în două
straturi cu caracteristici anatomice şi evolutive diferite: startul profund sau
bazal, ce nu suferă nici o modificare de-a lungul ciclului menstrual, este format
din partea profundă a tubilor glandulari şi a corionului. Stratul superficial, numit
şi funcţional, care prezintă importante modificări in cursul ciclului menstrual.
Ciclul menstrual se poate împărţi în 3 faze: proliferativa, secretorie şi
menstruală.

A.Faza proliferativă
Spre a 10-a zi a ciclului, glandele care au fost îngustate rectilinii, devin
treptat hipotrofice, iar lumenul lor se lărgeşte. În celule nu se mai găsesc nici
mucus, nici glicogen. Spre ziua 13-14, glandele sunt mai mari, epiteliul lor este
mai ondulat, sub influenţa mucoasei F.S.H.-ului se secretă estrogeni cu acţiune
proliferativă asupra mucoasei.

B. Faza secretorie (progesteroniă sau pregravidică)

În cea de-a 15-17 zi, la baza celulelor apar vacuole de glicogen, glandele
devin dantelate, glicogenul se deplasează spre partea apicală a celulei, pentru a
excreta către ziua a 25-a. În acest moment celula se încarcă cu mucus. Arterele
spiralate se diferenţiază în zilele 25- 27, tot acum stroma se micşorează în
grosime prin resorbţia edemului. Determinismul fazei secretorie este: 
– L.H.
– progesteron
– faza secretorie.

C. Faza menstruală

16
 Durează în medie 4 zile. Stratul superficial măsoară 8 – 10 cm în grosime
şi se elimină. Menstruaţia apare ca un clivaj hemoragic al mucoasei uterine,
realizat prin jocul modificărilor vasculare.

2. Ciclul vaginului
În mod normal mucoasa vaginală, la femei în plină activitate sexuală
are patru zone de celule care se modifică în cursul ciclului menstrual.
Acestea sunt:
– zona superficială;
– zonă intermediară;
– zona para bazală;
– zona bazală.

În timpul fazei estrogenice, epiteliul marginal creşte şi atinge maximum

de dezvoltare înainte de evoluţie. Celulele zonei parabazale devin cilindrice, de
asemenea şi cele din zonă intermediară, care se stratifica şi cresc în volum.
Această creştere rezulta din dezvoltarea celulelor şi proliferarea lor. Conţinutul
celular în glicogen creşte în această fază. Spre sfârşitul fazei estrogenice
(avansată), straturile zonei superficială se multiplică (conificare). Ovulaţia se
caracterizează prin debutul modificărilor regresive care se manifesta prin oprirea
dezvoltării epiteliului vaginal. Celulele se turtesc şi sunt eliminate în placarde.
Faza estrogenică se caracterizează printr-o proliferare a celulelor şi o creştere a
acidofilei şi a indicelui pinotic. Faza progesteronică se caracterizează prin
descuamarea celulelor care se plicaturizează şi se elimină în cantitate foarte
mare.

3. Ciclul mamar
În cursul unui ciclu menstrual la nivelul glandelor mamare se produc
modificări morfo-fiziologice sub acţiunea celor 2 hormoni ovarieni: foliculina şi
progesteronul. Foliculina, în prima fază a ciclului ovarian determina hiperplazia
ţesutului conjunctiv şi a canalelor galactofore. În faza a două sub acţiunea
progesteronului are loc dezvoltarea ţesutului lobulo-alveolar. În timpul sarcinii,
sub acţiunea foliculinei, glandele mamare se măresc şi sunt dureroase. La
examinarea mamelonului chiar în primele luni, va apărea colostrul. Mamelonul
şi areola se pigmentează mai intens. De asemenea, circulaţia devine mai intensă,
venele superficiale se dilată şi devin foarte evidente prin transpiraţia pielii,
constituind reţeaua Haller. După naştere, se declanşează lactaţia, în ziua a 3-a, a
4-a datorită începerii secreţiei de prolactina, precum şi datorită excitării
mamelonului prin actul suptului, intervenind şi o cale neuroflexă.

2.4 Anatomie patologică:

17
ETIOPATOGENIE

Operaţia de cezariană este indicată când naşterea vaginală expune la risc

mama şi/sau copilul. Nu toate condiţiile patologice sunt mandatorii pentru
efectuarea unei cezariene. Cezariana se indica când apare distocia, distresul
fetal, prolaps de cordon, probleme ale placentei. În următoarele cazuri cezariana
este mai sigură decât naşterea vaginală atât pentru mama cât şi pentru făt:
1. Travaliul nu progresează. Aceasta e cea mai frecventă cauză a practicării
operaţiilor de cezariană. Travaliul poate fi încetinit atunci când colul
uterin nu este dilatat suficient, în ciuda contracţiilor puternice. Uneori
capul bebeluşului este prea mare pentru bazinul mamei (disproporţie feto-
pelviană).
2. Monitorizarea cordul fătului indică un aport de sânge redus. Dacă fătul nu
primeşte suficient sânge sau dacă ritmul său cardiac este neregulat,
obstetricianul poate recomanda efectuarea cezarienei.
3. Prezentarea proastă a fătului. Angajarea fătului prin filiera pelvi-genitală.

Modificări generale după operaţie:

Dispare pigmentaţia de la nivelul fetei, regiunii mamare şi liniei albe, iar
vergeturile se decolorează şi devin sidefii. Glandele sudoripare au o secreţie
crescută în primele zile post-partum, astfel că transpiraţiile persistă aproximativ
2 săptămâni.

Sistemul osteo muscular

Dispare treptat îmbibaţia dureroasă de la nivelul articulaţiilor bazinului şi
relaxarea simfizei, iar muşchii îşi recăpăta tonusul şi elasticitatea.

Aparatul cardiovascular
Hemodinamica normală se restabileşte în prima săptămână postpartum.
Volumul sangvin creşte, imediat postpartum. Debitul cardiac şi presiunea
venoasă centrală cresc în cursul primelor ore post-partum şi revin la normal în
primele două săptămâni.
Pulsul bradicardic în primele 24 de ore, revine la normal după 2-3 zile.
Tahicardia apare în caz de anemie şi infecţie. Tensiunea arterială, uşor crescută
în travaliu revine la valorile de dinainte de sarcină.

Sistemul hematologic
Hemoglobina şi hematocritul pot fi scăzute din cauza pierderilor sangvine
din timpul naşterii. Leucocitoza se menţine ridicată în prima săptămână. Factorii
de coagulare se menţin crescuţi 10-12 zile, ceea ce explica frecventa
trombozelor în lăuzie. VSH păstrează, de asemenea valori ridicate.

Aparatul respirator

18
 Respiraţia după naştere este profundă, lentă, prin dispariţia dispneei
cauzată de ascensiunea diafragmului în sarcină.

Aparatul urinar
În primele 2-3 zile, lăuza are poliurie tranzitorie din cauza eliminării
surplusului de apă din sectorul interstiţial. Hipotonia căilor urinare retrocedează
în 4 săptămâni. Traumatismele utero-vezicale pot duce la retenţii de urină ce
necesită sondaj vezical.

Aparatul digestive
Hipotonia intestinală se poate menţine în lăuzie, determinând constipaţie.
Hemoroizii, exageraţi după naştere, cedează treptat în prima săptămână.

Sistemul nervos
După naştere, femeie este calmă şi liniştită, dar în următoarele zile poate
apărea o labilitate psiho-afectivă (plâns uşor, stare depresivă) ce pare cauzată de
dezechilibrul brusc hormonal şi de oboseală acumulată.
Întregul comportament psihic al lăuzei este dominat de instinctual matern.

Lactaţia
Lactaţia reprezintă procesul prin care se realizează şi se menţine secreţia
lactată şi include următoarele etape: mamogeneza, lactogeneza şi galactopoieza.
Alăptarea la sân are următoarele avantaje:
– Maturarea sistemului imunitar la nou-născut;
– Dezvoltarea emoţională şi chiar intelectuală a copilului;
– Involuţia uterine şi protecţia împotriva cancerului mamar.

Mamogeneza
Reprezintă etapă pregătitoare a sânilor pentru nutriţia nou-născutului.
Anatomic în această etapă este definitivată maturizarea glandei mamare pentru
funcţiile de lactogeneza şi galactopoieza manifestate post-poartum.
Pregătirea dezvoltării glandei mamare începe la pubertate. Instalarea
sarcinii determină continuarea accelerată a dezvoltării glandei mamare care se
desfăşoară în două stadii: proliferativă, în prima jumătate a sarcinii şi secretorie,
în cea de-a doua jumătatea a sarcinii.

Lactogeneza
Se declanşează intre zilele 2-5 post-partum şi constă în fabricarea şi
depozitarea laptelui matern de către celulele epiteliale şi alveolo acinoase. Până
în momentul instalării lactaţiei, epiteliul alveolo acinos secretă, în gestaţie
colostru. Colostrul este o secreţie galbenă, apoasă şi bogată în imunoglobuline şi
conţine în raport cu laptele matur mai multe minerale şi proteine şi mai puţine
glucide şi grăsimi.

Galactopoieza
19
 Reprezintă excreţia laptelui şi întreţinerea lactaţiei. Reflexul de supt este
principalul factor responsabil de menţinere a lactaţiei prin eliberarea de
prolactină.
O treime din volumul sânilor este reprezentată de depozitul lactic care
poate dura 48 de ore. Dacă golirea sânilor nu se produce în acest interval,
secreţia lactică regresează. Golirea sistematică a sânilor poate menţine secreţia
lactată ani de zile.
Lactaţia inhibă funcţia ovariană reproductive a femeii. Prima ovulaţie şi
mentruatie apare în primele 6 săptămâni postpartum la 40% din femeile ce nu
alăptează şi la 5% din cele ce alăptează.

2.5 Investigaţii paraclinice

Recoltarea sângelui se face dimineaţa pe nemâncate sau, cel mult după un

mic dejun care să nu fi cuprins nici o formă de grăsime animală sau vegetală
(lapte, unt, ouă, ciocolată, margarină, etc).
De asemenea, cina din seara precedentă trebuie să fi fost lipsită de
grăsimi. Asistenta medicală pregăteşte materialele necesare pentru manevrele
medicale, pregăteşte psihic pacientul, pregăteşte locul de elecţie, i se explică
pacientului tehnica şi necesitatea ei, se recoltează produsul patologic, se
etichetează produsul, se trimite la laborator şi se notează în foaia de observaţie.
Recoltarea hemoleucogramei, se realizează prin puncţie venoasă sau prin
înţeparea pulpei degetului şi sunt necesare eprubete mov cu două picături de
anticoagulant cu 0,1 ml EDTA, recoltându-se 2-3 ml în funcţie de eprubetă.
Se poate evidenţia hemoglobina, hematocritul, globulele albe, globulele
roşii, trombocitele, formula leucocitară şi indicii hematologici (VEM, CHEM).

Valori
• Hematii= 4,5–5milioane/mm³
• Leucocite = 5000–9000/mm³
• Trombocite=150.000-300.000/mm³
Formula leucocitară
• neutrofile =60–70%
• bazofile =0,5–1%
• eozinofile =1–4%
• monocite =5–8%
• limfocite =20–27%
  Hemoglobina – se recoltează 2 ml sânge pe citrat de sodiu sau EDTA
    Valori: 12 – 15 % - femei 
Glicemia – se recoltează prin puncţie venoasă aspirând 2 ml sânge, având ca
anticoagulant, fluorura de sodiu–4mg
    Valori: 80–120mg/dl
Colesterolul
   Valorile normale variază în funcţie de vârstă, regim alimentar
20
şi zona geografică. 
Limita superioară admisă este de 200 mg % ml (Europa)
Utilitatea testului: detectarea tulburărilor lipidelor plasmatice în vederea
evaluării riscului potenţial al unor afecţiuni coronariene atero-sclerotice.
Fibrinogenul – se recoltează 4,5 ml sânge prin puncţie venoasă, având
drept anticoagulant citratul de sodiu3,8%-0,5ml
Valori:200-400mg/dl

    Ionograma – se aspiră 4,5-5 ml sânge prin puncţie venoasă, fără anticoagulant
   Valori:
• Na = 135–145mEq/l
• Ca= 4,3–5,7mEq/l
• Cl = 100–110mEq/l
• K = 3,5 – 5 mEq/l

  Electroforeza proteinelor 
   Valori:
• α1 =2–4% (0,2–0, g/dl)
• α2 =6–21% (0,4–0,8g/dl)
• β=8–14% (0,5–1,0g/dl)
• γ = 13 – 33% (0,6 – 1,2 g/dl)

Pentru recoltarea indicilor de coagulare sunt necesare eprubetele albastre

care conţin 0,5 ml citrat de sodiu recoltându-se 4,5 ml de sânge. Se pot evidenţia
timpul de protrombină, activitatea de protrombină, aPTT, timpi de coagulare,
INR, fibrinogenul.

    Valori normale: TS = 2'- 4' TC = 5'- 8'

Pentru recoltarea VSH-ului se folosesc eprubete negre cu 0,4 ml de
anticoagulant citrat de sodiu, recoltându-se 1,6 ml se sânge.
Valori normale: 2 – 13mm/1h

2.6 Accidente în operația de cezariană

21
Accidentele cele mai frecvent întâlnite în operația cezariană sunt:
· Accidente anestezice;
· Leziuni ale aparatului urinar;
· Hemoragii;
· Șoc intra și post-operatorie;
· Infecţii;
· Insuficiența endocrină.

Leziunile aparatului urinar se întâlnesc când se face incizie longitudinală pe

segmentul inferior ce necesită o decolare largă a vezicii urinare, astfel încât pot
fi lezate vezică și ureterele. Se pot leza și plexurile venoase perivezicale,
determinând hemoragii grave.
Hemoragiile prin deficit de coagulare, hipo-fibrinogenemie și a
fibrinogenemie, prin fibrinoliză, pot fi întâlnite atât în timpul cât și după
intervenția cezariană, punând viața femeii în pericol.
Hemoragiile prin incoagulabilitate apar în decolarea prematură a placentei
normal înserată, embolie amniotică și eclampsie.
Șocul în operația de cezariană poate fi determinat atât de elementul
hemoragic nestăpânit, cât și de actul operator sau extragerea rapidă a fătului și
exteriorizarea uterului care poate facilita modificări importante circulatorii, mai
ales că starea de graviditate se caracterizează tocmai printr-o labilitate manifestă
circulatorie.
Noțiunea de șoc în obstetrică, presupune un factor suplimentar - terenul
specific stării de graviditate, care explică frecvența mai mare a anumitor
etiologii ale șocului, având ca rezultantă și un risc fetal. La menținerea
echilibrului hemodinamic, normal participă 5 factori:
· Pompa cardiacă;
· Arborele bronșic;
· Capilarele și venele cu presiune joasă;
· Fluidul din sistemul cardiovascular;
· Starea de graviditate necomplicată cumulează echilibrul
hemodinamic la alt nivel, în cadrul limitelor fiziologice.

2.7 Tratamentul de urgență al șocului poate fi schematizat astfel:

22
1. Oxigenare;
2. Restabilirea masei sangvine circulante cantitativ și calitativ, ameliorarea
scurgerilor de sânge;
3. Substanțe vaso active alfa și beta-blocante;
4. Corectarea dezechilibrelor metabolice cu soluții de bicarbonat sub controlul
pH-lui sangvin.

Bacteriemia sau șocul toxic se întâlnește uneori consecutiv operației

cezariene fiind determinat de germenii gram-pozitivi sau gram-negativi.
Tratamentul șocului toxico-septic comportă un plus de tratament față de șocul
general prin administrare de antibiotice.
Insuficiența endocrină este determinată de starea de graviditate și se
manifestă prin hiperfuncția glandelor endocrine, mai ales a glandei hipofize și
suprarenale; aceasta explică relativa frecvență a sindromului Sheenon și a
necrozelor corticale suprarenale după nașteri complicate și operații de cezariană
cu hemoragii mari și infecții grave.

2.8 Pronostic

Prognosticul matern în cezariană s-a modificat considerabil în ultimii 20 de

ani. Acest lucru se datorează în primul rând progresului realizat în anestezie-
reanimare și folosirii unor tehnici din ce în ce mai bune în practică chirurgicală,
a utilizării raționale a antibioterapiei și a urmăririi atente a lăuzei în
postoperator.
În ceea ce privește morbiditatea maternă, date statistice arată o scădere
mult mai mare în operația de cezariană.
Prognosticul tardiv, care constituie de fapt una dintre gravele complicații
ale operației de cezariană îl constituie rupturile uterine de-a lungul cicatricei de
histerotomie cu ocazia unei noi sarcini sau nașteri spontane, post-cezariană.
Operațiile de cezariană corporale dau cifre mai ridicate privind rupturi
uterine în raport cu operația de cezariană segmentară, pe lângă aceste
exemplificări, se știe astăzi că operația de cezariană este urmată de încă o serie
de complicații materne și fetale, cum ar fi:
· Tulburări menstruale;
· Sindromul aderenţial postcezariană cu pelvialgii şi fenomene colice şi
subocluzive;
· Scăderea fertilităţii;
· Naşteri premature cu ocazia altor sarcini;
· Tulburări de dinamică uterine cu ocazia unei naşteri postcezariene.

Prognosticul fetal este în funcţie de cauzele care au determinat

practicarea operaţiei cezariene. Se ştie că suferinţa la boli asociate sarcinii cum

23
ar fi cardiopatiile, placentapraevia, anemiile hemolitice, prematuritate, sarcini
prelungite, disgravidiile, rupturi uterine, dau un prognostic fetal mai puţin bun.
De asemenea, anestezia folosită și chiar operaţia cezariană însăși dau
traumatizarea fătului la extragere, precum și nerespectarea indicațiilor și
condițiilor în practicarea operației cezariene sunt cauze care influențează negativ
prognosticul fetal.
În ceea ce privește mortalitatea în operaţia cezariană, cifrele se situează
între 0,28% și 4,6%. După prematuritate și placenta praevia, mortalitatea fetală
este cel mai mult consecința rupturilor uterine, suferinței fetale, disgravidiilor
tardive, izoimunizării prezentației transverse neglijate.
Nașterea pe cale naturală după operaţia de cezariană este posibilă când
travaliul evoluează în limite fiziologice, când indicațiile operatorii cezariene
anterioare nu mai sunt de actualitate și când urmărirea travaliului pe uterul
cicatricial se face cu multă atenție.

2.9 Complicaţii

Statisticile mortalității din marile servicii obstetricale moderne frapează

încă prin indicele crescut de complicații post-cezariană.

Infecții localizate
Cele mai frecvente sunt localizate pe segmentul inferior și sunt date de
hematomul infectat al suturii uterului cu necrozare și eliminare vaginală.

Endometrita
Este una din cele mai frecvente complicații cauzată de pătrunderea
germenilor patogeni în cavitatea uterină. Lohiile se modifică căpătând o culoare
cărămizie, cremoasă sau chiar purulentă și cu miros fetid.

Metrita parenchimatoasă
Metrita parenchimatoasă sau metrita totală se caracterizează prin
agresiunea microbiană ce interesează sinusurile venoase ale peretelui uterin,
alcătuind mici limfoflebite, cu fenomene de infarct și necroză a peretelui uterin.
Apar microabcese ce confluează formând abcesul care cuprinde peretele
uterin în totalitate.
Invazia microbiană pe cale limfatică determină într-un prim stadiu flebita
periuterină, iar mai târziu pelviperitonita, peritonita generalizată, tromboflebita,
complicații pulmonare și chiar septicemia prin generalizarea infecției.

Infecția și dezlipirea plăgii peretelui abdominal

Începând cu ziua a 4-a sau a 5-a sau chiar mai târziu, după intervenție la
nivelul peretelui abdominal pot apărea infecții, fie datorită unui hematom sub

24
aponevrotic infectat, fie unui abces al peretelui abdominal datorită
stafilococului, streptococului, bacilului coli sau anaerobilor de la nivelul
tegumentului și hipodermului.

Infecții propagate
Flegmoanele pelviene sunt infecții propagate de la uter pe cale limfatică
la țesutul celular pelvian. În aceste condiții agresiunea microbiană prin
propagare realizează celulita pelviană difuză și flegmoane ale pelvisului în care
colecții purulente se pot constitui în teaca hipogastrică, la baza ligamentului larg
sau între cele două foițe ale acestuia la anexe, dând abcese tubo-ovariene, între
uter și peretele abdominal, realizând abcesul utero-parietal care fistulizând dă
fistula utero-parietală.
Pelviperitonita în operația cezariană este infecția peritoneului pelvian cu
stafilococ, streptococ, coli, etc.
Peritonita generalizată este una dintre cele mai grave complicații ale
operației cezariene urmată de deschiderea colecțiilor purulente tubulo-ovariene.
Ale ligamentului larg, ale tecii hipogastrice, ale abceselor utero-ovariene, etc.
Peritonita poate fi primitivă sau secundară.

Boala tromboembolică
Tromboflebitele venelor pelviene și ale venelor profunde ale membrelor
inferioare care pot apărea după operație prezintă plus tahicardic ce se
accelerează treptat, durere, embolie, senzație de greutate în membrul inferior
afectat, impotență funcțională. Embolia cerebrală este întâlnită mai rar după
operația cezariană, dar nu imposibilă.

2.10 Îngrijirea postoperatorie a plăgii chirurgicale

25
 Orice intervenţie chirurgicală se încheie cu sutura plăgii operatorii.
Scoaterea firelor de la nivelul plăgii constituie actul final al vindecării, care
permite externarea bolnavului chirurgical.
De la punerea firelor şi până la scoaterea lor, plaga trece printr-o serie de
faze. Dacă plaga evoluează fără nici o problemă, firele se scot în a 5-a zi la
operaţiile mici, în a 8-a zi la operaţiile mijlocii şi în a 10-12 zi la neoplazici,
vârstnici, denutriţi.
Plagă va fi controlată zilnic la vizita. Dacă evoluţia este normală, ea este
suplă, nedureroasa, iar pansamentul este curat. În acest caz pansamentul se
schimbă la două zile. Pansamentul îmbibat cu secreţii se schimbă zilnic, iar dacă
secreţia este abundentă, se schimbă de mai multe ori pe zi, pentru a evita iritarea
pielii prin stagnarea secreţiilor.
În cazul unei evoluţii nefavorabile a plăgii, în a treia sau a patra zi de la
operaţie, apare febra însoţită de senzaţia de tensiune, durere, usturime la nivelul
plăgii. La ridicarea pansamentului se constată o zonă congestionată (roşie,
bombata cu tegumente locale calde). Uneori printre fire se scurge lichid
seropurulent. Explorarea plăgii se face cu un stilet sau cu pensă, constatându-se
apariţia unei serozităţi, sânge sau puroi. Apariţia puroiului impune scoaterea
firelor, debridarea plăgii, spălarea cu apa oxigenată şi cloramina şi eventual
drenarea ei. Se va recolta puroi într-o eprubetă sterilă pentru examenul
bacteriologic şi antibiograma. Plăgile supurate pot conduce la complicaţii severe
(septicemii, gangrene, evisceraţii etc.).
Plăgile drenate din timpul operaţiei, vor fi controlate zilnic pentru a se
urmări eficacitatea şi calitatea drenajului, permeabilitatea tubului, cantitatea
secreţiilor drenate. Când secreţiile se reduc, tuburile vor fi mobilizate, scurte şi
fixate cu ace de siguranţă.

26
 CAPITOLUL III – ROLUL ASISTENTEI MEDICALE
ÎN ÎNGRIJIREA PACIENTELOR CU CEZARIANĂ
3.1 ROLUL PROPRIU AL ASISTENŢEI MEDICALE

Asistenta medical este o persoană care a parcurs un program complet de

formare care a fost aprobat de CAM (consiliul asistentelor medicale), autorizată
să practice această profesie, asistenta medical este pregătit pentru promovarea
sănătății, prevenirea îmbolnăvirilor și îngrijirea persoanelor bolnave.

Rolul autonom al asistentului medical constă în:

– supraveghează bolnavă și manifestările legate de sistemul nervos central:
tulburări de vedere, cefalee, grețuri, vărsături, convulsii;
– urmărește ritmicitatea BCF;
– asigură liniștea și odihnă, confortul psihic;
– măsoară și supraveghează funcțiile vitale, observă comportamentul și
reacțiile pacientei;
– în convulsii, se izolează pacienta într-un salon liniștit, întunecos;
– asigură o poziție pentru facilitarea respirației;
– măsoară și supraveghează funcțiile vitale, observă comportamentul și
reacțiile pacientei;
– face bilanțul ingesta-excretă pentru a putea asigura un aport hidric necesar
pe 24 ore;
– asigurarea igienei corporale a pacientei;
– asigurarea lenjeriei de pat și de corp;
– ajutarea persoanei bolnave sau sănătoase, să-și recapete sănătatea sau să-
și mențină sănătatea (sau să-l asiste în ultimele clipe de viață), să asiste
indivizi, familii și grupuri;
– are obligația de a supraveghea bolnavă;
– stabilește relații de încredere cu pacientă, familia;
– transmite informații, ascultă și susține pacienta;
– culege date despre starea de sănătate a pacientei;
– satisface nevoile de bază- igienă, alimentație, mișcare, eliminare, odihnă, ;
– protecție, nevoi special;
– previne sau îngrijește escare;
– participă activ la promovarea unor condiții mai bune de viață și sănătoase;
– planifică, organizează și aplică îngrijiri persoanelor bolnave sau
sănătoase;
– asigură toate îngrijirile prescrise;
– participă la examinarea bolnavei;
– pregătește fizic și psihic bolnavă pentru diferite examinări;
– în educarea pacientei pentru a evita apariția recidivelor;
– păstrarea și întreținerea mobilierului, a instrumentarului, aparaturii;
27
 – trebuie să semnaleze orice modificări ce apar în urma administrării
tratamentului;
– să aibă cunoștințe de patologie și terapie, să cunoască semnele și
simptomele bolilor;
– să cunoască contraindicațiile și incompatibilitățile medicamentelor;
– educație pentru sănătate;
– cercetare de nursing;
– dezvoltarea unor calități specifice, pregătire profesională și morală.

3.1.1 ASIGURAREA CONDIŢIILOR DE MEDIU

Instalarea lăuzei
· Se va face într-o cameră cu mobilier redus şi uşor lavabil, care va fi
curate, bine aerisita, liniştită, în semiobscuritate, având temperatura cuprinsă
intre 18 şi 20o C (căldura excesivă deshidratează şi favorizează hipotermia),
prevăzută cu instalaţii de oxigen montate pe perete, cu prize în stare de
funcţionare şi cu aparatura pentru aspiraţie.
· Patul va fi accesibil din toate părţile
· Căldura excesivă a patului produce transpiraţii, ceea ce duce la pierderi
de apă, iar senzaţia de frig duce la apariţia frisoanelor.
· Patul va fi prevăzut cu muşama şi aleza bine întinsă, fără perna.
Poziţiile pacientei în pat
· Transferul de pe patul rulant pe pat va fi efectuat de către trei persoane,
ale căror mişcări trebuie să fie sincrone, pentru a evita bruscarea lăuzei.
· Cea mai frecventă poziţie este în decubit dorsal, cu capul într-o parte,
până când îşi recapătă cunoştinţa. Pentru a favoriza irigarea centrilor
cerebrali, câteodată patul este uşor înclinat.
În foarte multe cazuri, poziţia este decubit lateral drept sau stâng, care se va
schimba din 30 în 30 minute, pentru a uşura drenajul cailor respiratorii. Această
poziţie împiedica lichidul de vărsătura să pătrundă în căile aeriene.

28
3.1.2 ROLUL ASISTENŢEI MEDICALE ÎN EXAMINAREA
CLINICĂ A PACIENTEI

Bilanţul clinic
1) Bilanţ clinic general:
Asistenta medicală printr-o observaţie clinică justă şi susţinută asupra
pacientei are obligaţia:
· Să observe şi să consemneze aspectul general al pacientei, înălţimea şi
greutatea, vârsta aparentă şi reală, aspectul pielii ne ajută să cunoaştem
starea de hidratare sau deshidratare a organismului, ţinuta, faciesul,
mersul, starea psihică.
· Să urmărească atent şi sistematic, necesităţile pacientelor şi manifestările
de dependenţa generate de nesatisfacerea nevoilor, ca să poată stabili
obiectivele evaluabile pentru o îngrijire pertinenta şi de calitate.
· Să ia cunoştinţa globală în care se afla pacienta şi într-o manieră selectivă,
să remarce detaliile importante, schimbările care apar în evoluţia ei şi
utile pentru explorarea preoperatorie.
· Să culeagă dată din diverse surse: foaia de observaţie, foaia de
temperatură, familia pacientului, ceilalţi membri ai echipei de îngrijire,
însă principala sursă rămâne pacientă. Culegerea datelor să se facă cu
mare atenţie şi minuţiozitate, pentru a nu scăpa problemele importante şi
pentru a face o evaluare corectă alor.
· Toate datele privind starea generală a pacientei şi evoluţia acesteia se
notează permanent în foaia de observaţie şi planul de îngrijire, pentru a
obţine un tablou clinic exact, care va fi valorificat de echipa de îngrijire şi
va fi baza unui nursing de calitate.

2) Culegerea de date privind antecedentele pacientei.

A. Familiale:
· dacă în familie au fost bolnavi: neoplasme, diabet, H.T.A, cardiopatii,
tuberculoza etc.
B.Chirurgicale:
· dacă a mai suferit aflate intervenţii şi dacă au avut o evoluţie bună sau au
fost complicaţii.
C. Patologice:
· se vor nota bolile care au influenţa asupra anesteziei şi intervenţiei
· dacă a avut afecţiuni pulmonare sau dacă este fumătoare
· afecţiuni cardiace, boli cronice, epilepsie.
3) Urmărirea şi măsurarea funcţiilor vitale şi vegetative:
· Tensiunea arterială
· Pulsul
· Respiraţia
· Temperatura

29
 · Diureza
· Scaunul
4) Examenul clinic pe aparate:
· Este făcut de medic prin: inspecţie, palpare, percuţie, auscultaţie.

3.1.3 SUPRAVEGHEREA LĂUZEI

Supravegherea operatei
Este sarcina fundamentală a asistenţei medicale. Supravegherea este
permanenta, în vederea depistării precoce a incidentelor şi a complicaţiilor
postoperatorii.
Prezenţa permanentă lângă pacienta permite asistenţei medicale, pe lângă
elementele de supraveghere indicate de chirurg şi anestezist, să sesizeze orice
alte mici modificări şi acuze subiective (durerea) şi să administreze la timp
tratamentul prescris, evitând iniţiativele personale, fără a ţine cont de
responsabilităţile celorlalţi membri ai echipei.
Elemente de supravegheat
Supravegherea operatei se bazează pe date clinice şi pe rezultatele examenelor
complementare.

Date clinice
Aspectul general al operatei
· Coloraţi pielii (normală roz) sesizând paloarea şi cianoza;
· Coloraţia unghiilor, urmărind apariţia cianozei;
· Starea extremităţilor, paloarea sau răcirea nasului urechilor mâinilor şi
picioarelor, starea mucoaselor, limba uscată sau umedă;
· Starea de calm sau agitaţie, ştiind că toropeala sau agitaţia externă
exprima o complicaţie chirurgicală (hemoragie internă, peritonita
postoperatorie etc)

Diferiţi parametri fiziologici;

· Tensiunea arterială se măsoară ori de câte ori este nevoie, în primele două
ore de la operaţie din 15 în 15 minute, din 30 în 30 minte în următoarele şase ore
şi din oră în oră pentru următoarele 16 ore, notând datele în foaia de reanimare;
· Pulsul se măsoară la 10-15 minute, urmărind frecvenţă, ritmicitatea,
amplitudinea, care se notează. În cazul în care apar modificări (bradicardie sau
tahicardie), se va sesiza medicalul reanimator;
· Respiraţia – se notează frecvenţă, amplitudinea, ritmicitatea şi se
sesizează, de asemenea, medicul în caz de tuse sau expectoraţie. Astăzi datorită
pipei Mayo, lăsate până la apariţia reflexelor şi pe care pacienta o elimina când
se trezeşte, înghiţirea limbii este imposibilă. Cea mai mică modificare a
respiraţiei va fi semnalizata anestezistului, care, în funcţie de caz, va indica o

30
aspiraţie pentru a îndepărta mucozităţile din faringe sau va recomanda
administrarea de oxigen;
· Temperatura se măsoară dimineaţa şi seară şi se notează în foaia de
observaţie.

Pierderi lichidiene sau sanguine.

· Reluarea emisiei de urină în prima parte a zilei este un semn bun; la început
cantitatea de urină nu este abundentă, dar în două zile revine la normal.Se
măsoară cantitatea şi se observa aspectul; dacă emisă de urină lipseşte, se
practica sondajul vezical, nu înainte însă de a se folosi acţiuni specifice
asistenţei medicale şi anume: lăsarea robinetului de la chiuveta să curgă,
fluieratul unei melodii, etc.

Scaunul
· Se reia în următoarele 2-3 zile şi este precedat de eliminarea de gaze; în
cazul în care nu apar gaze, se foloseşte tubul de gaze, iar în cazul în care
scaunul nu este spontan, se face o clismă evacuatoare.

Vomismentele
· Se vor nota cantitatea, aspectul şi caracterul (bilioasa, alimentară,
sanguinolenta)

Pierderile prin drenaj

· Se notează aspectul şi cantitatea pentru fiecare dren în parte

Alte semen clinice

Sunt urmărite de chirurg şi anestezist, nefăcând parte din atribuţiile
asistenţei medicale, ele fiind semne importante în evoluţia postoperatorie; starea
abdomenului (balonare, contractare, accelerarea peristaltismului intestinal)
starea aparatului respirator.
Supravegherea postoperatorie a pacientei începe în momentul terminării
intervenţiei chirurgicale, deci înainte ca ea să fie transportată în cameră. Din
acest moment, lăuza devine obiectul unei atenţii constante, până la părăsirea
spitalului.

Reîntoarcerea în cameră
În general pacienta este adusă în cameră, însoţită de medical anestezist şi
de asistenta de anestezie, care vă urmării respiraţia, ca şi modul în care este
transportata şi aşezată în pat.

Transportul pacientei operate:

· Este indicat a se pace cu patul rulant.
· Pacienta va fi acoperită pentru a fi ferită de curenţi de aer sau de
schimbările de temperatură. Asistenta medicală care o însoţeşte se va

31
 asigura că pacientă stă comod, că este în siguranţă şi că eventuala tubulara
(dren, sonde, perfuzii) nu este comprimată.
· Patul va fi manevrat cu atenţie, ferit de smucituri şi opriri sau porniri
bruşte.
· În timpul transportului asistenta va urmări: aspectul feţei (cianoza),
respiraţia, pulsul, perfuzia.

3.1.4 PREGĂTIREA PREOPERATORIE ŞI ÎNGRIJIREA

POSTOPERATORIE A PACIENTEI
CU CEZARIANĂ

1. Pregătirea fizică şi psihică a pacientei

2. Pregătirea generală: A. Bilanţ clinic
B. Bilanţ paraclinic
3. Pregătirea pentru operaţie (sau îngrijiri preoperatorii)
Pregătirea pacientei înaintea intervenţiei chirurgicale este un element major de
prevenire a infecţiilor postoperatorii.De ea depinde reuşita operaţiei şi evoluţia
postoperatorie.
Reducerea posibilităţilor de contaminare a pielii, prin utilizarea de antiseptic.
Depistarea şi semnalarea unor leziuni cutanate infecţii ORL sau urinare recente
ori vindecate, paraziţi externi, posibilităţi de alergie.
Pregătirea fizică şi psihică a pacientei
Ajunşi în secţia de chirurgie, pacientei trebuie asigurate confort fizic şi psihic.
Pacientele internate sunt agitate, speriate, inhibate de teama intervenţiei
chirurgicale, de anestezie, de durere, de moarte.
Asistenta medicală are obligaţia, ca prin comportamentul şi atitudinea ei să
înlăture starea de anxietate în care se găseşte pacienta înainte de operaţie:
· Să o ajute să îşi exprime gândurile, grijile, teama;
· Să-i insufle încredere în echipa operatorie;
· Să-i explice ce se va întâmpla în timpul transportului şi în sala de
preanestezie, cum va fi aşezată pe masa de operaţie, când va părăsi patul, când
va primi vizite;
· Să o asigure că va fi însoţită şi ajutată;
Stările de tensiune din cadrul echipei de îngrijire trebuie disimulate faţă de
pacient. Asistenta medicală trebuie să răspundă cu amabilitate, profesionalism
siguranţă şi promptitudine la solicitările tuturor pacientelor, încât acestea să
capete încredere în serviciul în care a fost internat.
Prin atitudinea ei, nici distant, dar nici familiar, nici dura dar nici cu
slăbiciune, binevoitoare dar şi autoritară, va reuşi cu siguranţă să inspire
pacientei încredere.

32
 Este foarte importantă şi utilă cunoaşterea examenului clinic pe aparate,
pentru complectarea bilanţului clinic preoperator.

În ziua precedentă:
A) repaos
B) regim alimentar:
· Uşor digerabil
· Consum de lichide pentru: menţinerea T.A, dezintoxicarea şi mărirea
diurezei, diminuarea setei postoperatorii, diminuarea acidozei
postoperatorii.
În seara zilei precedente
· Baie generală la dus, inclusive spălarea părului (după clisma evacuatoare)
· Se limpezeşte abundent
· Se şterge foarte bine
· Se verifică regiunea inghinală, ombilicul, axilele, unghiile (scurte, fără lac
de unghii), picioarele, spaţiile interdigitale.
· Toaleta buco dentară;
· Toaleta nasului;
· Râs: cât mai aproape de momentul intervenţiei pentru a evita proliferarea
germenilor la nivelul escoriaţiilor cutanate, cu aparat de râs propriu, badijonaj
sau alte soluţii antiseptice colorate, pansament antiseptic curat.
· Alimentaţie lejeră (supă de legume, băuturi dulci sau alcaline)

În ziua intervenţiei
Pacienta nu mai bea

În cameră (salon)
· Se îndepărtează bijuteriile;
· Se mai face, eventual, o clismă cu patru ore înaintea intervenţiei;
· Se îndepărtează proteza dentară mobile (se păstrează în cană cu apă);
· Se badijonează, cu un antiseptic colorat, regiunea rasă;
· Se îmbracă pacientă cu lenjerie curate;
· Se pregătesc documentele: F.O, analize, care vor însoţii pacientă.

Transportul pacientei în sala de operaţie

Se face numai însoţită de asistenţă medicală, care are obligaţia să predea
pacienta asistentei de anestezie, împreună cu toată documentaţia şi alte
observaţii survenite ulterior şi foarte importante pentru intervenţia chirurgicală.
Transportul se face cu brancardier, cărucior, pat rulant. Pacienta trebuie să fie
aşezată confortabil şi acoperită.

În sala de preanestezie:
· se verifică regiunea rasă şi se notează eventualele escoriaţii
(eczeme, etc.);
33
 · se verifică starea de curăţenie: regiunea inghinală, ombilicul,
axilele, spaţiile interdigitale, unghiile;
· Se verifică dacă s-a îndepărtat proteza dentară;
· Se pregătesc zonele pentru perfuzie, prin badijonare cu antiseptice
colorate.

În sala de operaţie
· Se execută ultima parte a pregătirii pacientei;
· Se instalează şi se fixează pacienta pe masa de operaţie;
· Monitorizarea funcţiilor vitale;
· Obţinerea unui obord venos;
· Pregătirea câmpului operator;
· Badijonarea cu alcool pentru degresarea şi curăţarea pielii de antisepticul
anterior;
· Badijonarea cu tinctura de iod sau alt antiseptic colorat, se face începând
cu linia de incizie, de la centru către periferie şi se termină cu zonele septice;
· Ajută la instalarea câmpului steril.

2. Supravegherea postoperatorie şi îngrijirile pacientei operate

Supravegherea postoperatorie a pacientei începe în momentul terminării
intervenţiei chirurgicale, deci înainte ca ea să fie transportată în cameră. Din
acest moment, lăuza devine obiectul unei atenţii constante, până la părăsirea
spitalului.

Reîntoarcerea în cameră
În general pacienta este adusă în cameră, însoţită de medical anestezist şi
de asistenta de anestezie, care vă urmării respiraţia, ca şi modul în care este
transportata şi aşezată în pat.

Transportul pacientei operate:

· Este indicat a se pace cu patul rulant;
· Pacienta va fi acoperită pentru a fi ferită de curenţi de aer sau de
schimbările de temperatura. Asistenta medicală care o însoţeşte se va
asigura ca pacientă sta comod, că este în siguranţă şi că eventualele tuburi
(dren, sonde, perfuzii) nu sunt comprimate;
· Patul va fi manevrat cu atenţie, ferit de smucituri şi opriri/porniri bruşte.
· În timpul transportului asistenta va urmări: aspectul feţei (cianoza),
respiraţia, pulsul, perfuzia.

Instalarea lăuzei
· Se va face într-o cameră cu mobilier redus şi uşor lavabil, care va fi
curate, bine aerisita, liniştită, în semiobscuritate, având temperatura
cuprinsă intre 18 şi 20o C (căldura excesivă deshidratează şi favorizează

34
 hipotermia), prevăzută cu instalaţii de oxigen montate pe perete, cu prize
în stare de funcţionare şi cu aparatura pentru aspiraţie.
· Patul va fi accesibil din toate părţile;
· Căldura excesivă a patului produce transpiraţii, ceea ce duce la
pierderi de apă, iar senzaţia de frig duce la apariţia frisoanelor;
· Patul va fi prevăzut cu muşama şi aleza bine întinsă, fără perna.

Poziţiile pacientei în pat

· Transferul de pe patul rulant pe pat va fi efectuat de către trei persoane,
ale căror mişcări trebuie să fie sincrone, pentru a evita bruscarea lăuzei.
· Cea mai frecventă poziţie este în decubit dorsal, cu capul într-o parte,
până când îşi recăpăta cunoştinţa. Pentru a favoriza irigarea centrilor
cerebrali, câteodată patul este uşor înclinat.
· În foarte multe cazuri, poziţia este decubit lateral drept sau stâng, care se
va schimba din 30 în 30 minute, pentru a uşura drenajul cailor respiratorii.
Această poziţie împiedica lichidul de vărsătura să pătrundă în căile
aeriene.

Supravegherea pacientei operate

Este sarcina fundamentală a asistenţei medicale. Supravegherea este
permanenta, în vederea depistării precoce a incidentelor şi a complicaţiilor
postoperatorii.
Prezenţa permanentă lângă pacienta permite asistenţei medicale că, pe
lângă elementele de supraveghere indicate de chirurg şi anestezist, să sesizeze
orice alte mici modificări şi acuze subiective (durerea) şi să administreze, la
timp, tratamentul prescris, evitând iniţiativele personale, fără a ţine cont de
responsabilităţile celorlalţi membri ai echipei.

Elemente de supravegheat
Supravegherea operatei se bazează pe date clinice şi pe rezultatele
examenelor complementare.

Date clinice
Aspectul general al pacientei operate:
· Coloraţi pielii (normală roz) sesizând paloarea şi cianoza;
· Coloraţia unghiilor, urmărind apariţia cianozei;
· Starea extremităţilor, paloarea sau răcirea nasului urechilor mâinilor şi
picioarelor, starea mucoaselor - limba uscată sau umedă, saburala sau
curate - indica starea de hidratare a pacientei.
· Starea de calm sau agitaţie, ştiind că toropeala sau agitaţia externă
exprima o complicaţie chirurgicală (hemoragie internă, peritonita
postoperatorie etc)

35
Diferiţi parametri fiziologici:
· Tensiunea arterială s măsoară ori de câte ori este nevoie, în primele
două ore de la operaţie din 15 în 15 minute, din 30 în 30 minte în următoarele
şase ore şi din oră în oră pentru următoarele 16 ore, notând datele în foaia de
reanimare.
· Pulsul se măsoară la 10-15 minute, urmărind frecvenţă, ritmicitatea,
amplitudinea, care se notează. În cazul în care apar modificări (bradicardie
sau tahicardie), se va sesiza medical reanimator.
· Respiraţia – se notează frecvenţă, amplitudinea, ritmicitatea şi se
sesizează, de asemenea, medicul în caz de tuse sau expectoraţie. Astăzi
datorită pipei Mayo, lăsate până la apariţia reflexelor şi pe care pacienta o
elimina când se trezeşte, înghiţirea limbii este imposibilă. Cea mai mică
modificare a respiraţiei va fi semnalizată anestezistului, care în funcţie de
caz, va indica o aspiraţie pentru a îndepărta mucozităţile din faringe sau va
recomanda administrarea de oxigen
· Temperatura se măsoară dimineaţa şi seara, şi se notează în foaia de
observaţie
Pierderi lichidiene sau sanguine
· Reluarea emisiei de urină în prima parte a zilei este un semn bun; la început
cantitatea de urină nu este abundentă, dar în două zile revine la normal.Se
măsoară cantitatea şi se observa aspectul; dacă emisă de urină lipseşte, se
practica sondajul vezical, nu inainte însă de a se folosi acţiuni specifice
asistenţei medicale şi anume: lăsarea robinetului de la chiuveta să curgă,
fluieratul unei melodii, căldura suprasimfizar etc.
Scaunul
· Se reia în următoarele 2-3 zile şi este precedat de eliminarea de gaze; în
cazul în care nu apar gaze, se foloseşte tubul de gaze, iar în cazul în care
scaunul nu este spontan, se face o clismă evacuatoare.
Vomismentele
· Se vor nota cantitatea, aspectul şi caracterul (bilioasa, alimentară,
sanguinolenta)
Pierderile prin drenaj.
· Se notează aspectul şi cantitatea pentru fiecare dren în parte.
Alte semen clinice.
· Sunt urmărite de chirurg şi anestezist, nefăcând parte din atribuţiile
asistenţei medicale, ele fiind semen importante în evoluţia postoperatorie;
starea abdomenului (balonare, contractare, accelerarea peristaltismului
intestinal), starea aparatului respirator.

Îngrijiri acordate pacientei operate

De calitatea acestor îngrijiri depinde, în mare parte, evoluţia
postoperatorie şi absenţa complicaţiilor.

36
În momentul trezirii:
În momentul trezirii şi până la acesta, asistenta medicală va supraveghea,
permanent operată, pentru a împiedica eventualele incidente şi urmările lor:
· Vărsăturile asistenta medicală va aşeza operata cu capul într-o parte, fără
perna, pentru a evitarea trecerii acestora în căile aeriene.
· Agitaţia prezentă asistenţei medicale este obligatorie lângă pacient. La
trezire, în stare de semiconştienţă, operata tinde să îşi tragă de pansamente
de drenuri sau sonde.
· Imprudente posibile: să vrea să coboare din pat, să vrea să bea apa (în
acest caz asistenta medicală este cea care-i va da să bea 1-3 linguriţe de
apă, după trezire, dacă pacienta nu a vomit în ultimele două ore), sau ca
membri ai familiei aflaţi lângă pacienta să-i dea să bea fără discernământ.

Imediat după trezire

Asistenta medicală
· va menţine pacienta in decubit dorsal în primele ore, decubit lateral
dreapta sau stânga, apoi semişezând, exceptând pacientele operate cu
rahianestezie.
· Va asigura confortul plasându-i bine perna, verificând, de mai multe ori
pe zi, că cearceaful să nu aibe cute, îndreptând bine aşternutul seara, înainte de
culcare, îi va curăţa gura menţinând-o umedă în permanenţă.
· Toaleta zilnică este completă cu pieptănatul şi periatul părului, neuitând
toaleta cavităţii bucale, de 3-4 ori în 24 de ore.
· Lenjeria de corp va fi schimbată zilnic, sau imediat după ce a transpirat şi
de câte ori este nevoie.
· Bazinetul vor fi puse cu blândeţe, după ce, în prealabil, a fost încălzit la
temperatura corpului, iar după folosirea lor se va face, obligatoriu, toaleta
perianala.
· Va urmări ca atmosfera din jurul bolnavului să fie calmă, să fie linişte,
fără conversaţii zgomotoase, fără mulţi vizitatori.
· Va încuraja pacienta să se mişte în pat, să se întoarcă singură de pe o
parte pe alta, să-şi mişte picioarele şi mâinile, şi să se ridice în poziţie
semişezând pentru a pregăti sculatul din pat precoce, în prima zi după operaţie,
exceptând cazurile în care este contraindicată.
· Va încerca să respecte micile obişnuinţe ale fiecărei paciente.

Primele zile postoperatorii

Sunt cele mai dificile pentru pacienta şi datorită faptului că, în aceste zile,
îngrijirile sunt foarte numeroase.

a) Lupta împotriva durerii

La originea durerii postoperatorii stau mai mulţi factori, care sunt precizaţi
înainte de a prescrie analgezicele de rutină. De menţionat că nu se vor

37
administra calmante fără prescripţie medicală şi fără a cunoaşte exact caracterul
durerii.

b) Lupta împotriva insomniei

Există, în zilele noastre, o întreagă gamă de hipnotice, printre care se găsesc cele
ce pot fi administrate fiecărei paciente pentru a obţine efectul dorit.
În plus asistenta medicală are la îndemână mijloace proprii, cum ar fi: ceaiuri
calmante, asigurarea unui climat de linişte etc.

c) Lupta împotriva anxietăţii

Anxietatea preoperatorie, în faţa necunoscutului, reprezentat de actul
chirurgical continuă şi postoperator. Frica de durere, de complicaţii, de sechele
face ca anxietatea pacientului operat să fie prezentă. Aici intervine rolul moral al
asistenţei medicale, care va trebui să facă operatului să aibă încredere în echipa
de chirurgie, în echipa de asistente medicale, să-l facă să înţeleagă evoluţia
postoperatorie şi faptul ca vindecarea va fi fără complicaţii sau sechele.

d) Lupta împotriva complicaţiilor pulmonare

La pacientele cu obezitate, sau probleme pulmonare cronice, expuse
complicaţiilor pulmonare prin staza secreţiilor pulmonare prin staza secreţiilor
bronşice şi suprainfecţiei, este necesară o profilaxie activă prin:
· Dezinfecţie nazofaringiană;
· Evitarea frigului, în special noaptea;
· Exerciţii respiratorii de două ori pe zi;
· Obligarea pacientei să scuipe, provocând tuse prin “tapping”.

e) Lupta contra distensiei digestive

Toate intervenţiile abdominale sunt urmate de pareze intestinale, cu
retentive de gaze şi lichide intestinale. Acestea sunt, de obicei, de scurtă durată,
nedepăşind 3 zile.
Aceasta distensie abdominal devine nociva când se prelungeşte şi
antrenează întârzierea tranzitului intestinal, împiedicând o alimentaţie normal şi
favorizând eviscerarea postoperatorie.
Până la reluarea tranzitului intestinal, se practica tubul de gaze, clisme
evacuatoare mici şi repetate, purgative uşoare care favorizează reluarea
funcţiilor intestinale.
De asemenea se administrează produse care favorizează reluarea
peristaltismului intestinal sau, în anumite cazuri, se instalează o aspiraţie
continuă cu o sondă gastroduodenala.
f) Lupta împotriva stazei venoase.
Cu toate produsele terapiei anticoagulante, accidentele trombozei venoase
rămân complicaţia majoră în chirurgie.
La pacientele imobilizare la pat, lupta contra stazei venoase se va efectua
prin mişcări active şi contracţii muscular statice ale membrelor inferioare,

38
alterate cu perioade de repaos (10 contracţii successive- pauză) repetate de mai
multe ori pe zi. Prin flexia şi extensia degetelor de la picioare, flexia şi extensia
genunchilor, mişcări pedelare în pat, antrenând şi articulaţia şoldului.
Sculatul din pat precoce reprezintă metoda cea mai eficace pentru prevenirea
complicaţiilor venoase.
În afara contraindicaţiilor, toţi operaţii se vor ridica din pat în seara zilei
intervenţiei sau a doua zi dimineaţă. Această manevră simplă este benefică
datorită faptului că favorizează amplitudinea respiratorie, ventilaţia pulmonară,
tusea şi expectoraţia, accelerând reluarea tranzitului intestinal şi influenţează în
mod pozitiv psihicul pacientei.
Înainte de a se ridica din pat, va fi necesar să:
· Verificam dacă nu exista edeme ale membrelor inferioare;
· Măsurarea tensiuni arterial culcat şi apoi în ortostatism;
· Ridicarea se va face treptat: întâi la marginea patului, îşi
balansează gambele, face un pic de gimnastică respiratorie, cu
braţele ridicate în inspiraţie şi coborâte în expiraţie;
· Nu trebuie să meargă singură, ci sprijinită de asistenţă medicală şi să nu
exagereze de prima dată;
· Se va ţine cont şi de ce spune pacientă, dacă vrea să mai meargă sau dacă
vrea să se oprească;
· După ce nu mai vrea să meargă, pacienta trebuie să se aşeze într-un
fotoliu înainte de a se reîntoarce în pat;
· Primul sculat din pat al operate este considerat prima plimbare precoce.
Sculatul din pat precoce este indicat în majoritatea intervenţiilor chirurgicale.
· Starea generală nu este o piedică, nici starea de slăbiciune, nici
deshidratarea, nici obezitatea, nici varicele – stări ce nu trebuie să constituie o
scuză, ci, dimpotrivă, la persoanele cu antecedente în flebita, plimbarea va avea
loc cât mai precoce posibil.
· Natură sau complexitatea operaţiei nu împiedica ridicarea din pat
precoce, care nu va fi amânată din cauza drenurilor, sondelor sau perfuziilor.
· Existenta complicaţiilor postoperatorii nu va interzice plimbarea, acolo
unde este posibil.

G) rehidratarea
După intervenţii chirurgicale, în mod special pe tubul digestive,
alimentaţia normal se reia după o perioadă relative lungă. Până la reluarea
acesteia, este necesar să se administreze o raţie hidrică, electrolitică şi caloric
suficientă acoperirii necesitaţilor cotidiene.

39
3.1.5 ROLUL ASISTENTEI MEDICALĂ ÎN ALIMENTAŢIA
LĂUZEI

Rehidratarea
După intervenţii chirurgicale, în mod special pe tubul digestive,
alimentaţia normal se reia după o perioadă relative lungă. Până la reluarea
acesteia, este necesar să se administreze o raţie hidrică, electrolitică şi caloric
suficientă acoperirii necesitaţilor cotidiene.

Alimentaţia şi realimentaţia
În cele mai multe cazuri, simple, de chirurgie obişnuită, se va ţine cont de
următoarele principii:
ü Pacienta va bea atunci când nu vomită
ü Va mânca după ce a avut scaun precoce sau după emisia de gaze.
ü Nu va consuma fructe crude sau glucide în exces.

3.1.6 ROLUL ASISTENŢEI MEDICALE ÎN EDUCAŢIA

LĂUZEI

Asistenta medicală va instrui lăuza să prevină apariţia prolapsului genital prin:

Ø Instruim lăuza să nu forţeze planşeul prin şedere în poziţie şezând în primele
zile de la naştere;
Ø Instruim pacienta să menţină igiena locală şi să prevină incontinent (spălarea
şi uscarea repetată a regiunii genital, folosirea tampoanelor, evitarea
ortostatismului prelungit, evitarea alimentelor care produc gaze şi
constipaţie);
Ø Asistenta medicală că observă cantitatea şi aspectul lohiilor;
Ø Spălarea pe mâini şi dezinfectarea cu soluţii antiseptic;
Ø Unghiile să fie tăiate scurt şi se pilesc deformaţiile;
Ø Sânul se spala înainte şi după fiecare supt cu apă călduţă şi se şterge cu
prosop curat;
Ø După fiecare supt sânul se unge cu un unguent ce conţine foliculina;
Ø Zilnic se examinează sânul (declanşarea secreţiei lactate, anomali. Alte stări
patogene);
Ø În primele 2-3 zile după naştere, glanda mamară secretă colostru (lichid
gălbui cu conţinut crescut de minerale şi protein şi scăzut de lipide şi glucide,
conţine anticorpi) care are rol important în imunizarea pasivă a nou
născutului;
Ø În următoarele zile se stabileşte secreţia lactată propriu zisă care devine tot
mai abundentă;
Ø Dacă apar fisuri mamare sânul va fi pus în repaus, laptele va fi extras prin
mulgere, se îngrijesc fisurile;
Ø Când lăuza are hipolactaţie, copilul se pune la sân;
Ø În “furia laptelui”. Se reduce cantitatea de lichide;

40
Ø Pregătirea lăuzei pentru alăptare şi respectarea igienei personale: Lăuza va
îmbrăca halatul de protecţie, îşi va coperi părul cu basma de pânză, iar gura
nou născutului cu masca de tifon;
Ø Se asigura igiena personală zilnic;
Ø După 6 săptămâni lăuza poate face baie generală;
Ø Asigurarea regimului alimentar: Primele 24 de ore regim hidro-vegetal, a 2-a
zi regim complect, bogat în lichide. Zilnic se consuma zarzavaturi, fructe,
legume crude, pentru tranzitul intestinal;
Ø În primele zile lăuza se va ridica din păr doar pentru alăptarea copilului,
servirea mesei şi pt toaleta;
Ø Treptat se trece la o viaţă normal;
Ø Mobilizarea precoce se aplică după a 2-a zi de lăuzie cu mişcări uşoare de
gimnastică medicală pentru refacerea muşchilor abdominali, refacerea
planşeului pelvi-perineal;
Ø În primele 24 de ore se execută mişcări de respiraţie amplă prin ridicarea şi
coborârea braţelor, mişcări active ale membrelor inferioare de 3 ori pe zi câte
10-15 minute. În următoarele zile se complectează gimnastică medicală şi se
fac mişcări de flexie şi extensie a coapselor, de pedalare, de forfecare,
mişcări de contracţii ale muşchilor ridicători anali, mişcări pentru întreţinerea
muşchilor peretelui abdominal.

Realizarea alăptării copilului.

Ø În primele 24-48 de ore lăuza poate să stea în decubit lateral;
Ø Îi se asigură un scaun cu spătar: aşezată pe scaun, cu piciorul din dreptul
sânului din care va suge copilul sprijinit pe un scăunel;
Ø Ajutăm lăuza să sprijine copilul cu capul pe antebraţul ei şi cu faţa întoarsă
spre sân;
Ø Îi arătam cum să îşi susţină mamela ca naşul copilului să fie liber;
Ø O instruim pe lăuza ca după 6 săptămâni să se prezinte pentru examen local;
Ø Reluarea locului de muncă se face după concediul post-natal;
Ø Educam lăuza să evite contactul sexual 6 săptămâni postpartum.

41
3.2 ROLUL DELEGAT

Rolul delegat al asistentului medical constă în:

– oxigenoterapie 2-3 l/minut pe sondă;
– să prindă o linie venoasă, să monteze o sondă urinară;
– de a efectua tratamentul după indicația medicului;
– asigură toate îngrijirile prescrise;
– aplică metode de investigare;
– de a urmări și de a preveni toate complicațiile;
– la indicația medicului executarea procedurilor, tratament,
observarea modificărilor provocate de boală;
– observă modificările provocate pacientei de boală sau tratament și
le transmite medicului;
– aplică metode de readaptare specifice;
– alimentație pe cale artificială;
– îngrijirea plăgilor și a drenurilor.

Bilanţul paraclinic
Complectează examenul clinic, permite o apreciere exactă a viitoarei
mămici. Rezultatele examenelor paraclinice depinde de profesionalismul şi
corectitudinea cu care asistentele medicale au făcut recoltarea produselor
biologice si patologice sau au pregătit bolnavul pentru investigaţie. Pentru o mai
bună înţelegere a pregătirii preoperatorii, putem clasa examenele paraclinice în:
1) Examene de rutină:
· Sunt examenele de laborator, obligatorii înaintea tuturor investigaţiilor
chirurgicale, indiferent de timpul avut la dispoziţie pentru pregătire soi
indiferent de starea generală a pacientului: timp de sângerare şi coagulare,
determinarea grupei sangvine, hematocrit, glicemie, uree sanguină.
2) Examene complete:
· Hemoleucograma completă, V.S.H, ionograma, E.A.B (echilibrul acido-
bazic), coagulograma completă, probe de disproteinemie, proteinemie,
transaminaze, examen de urină, electrocardiograma, radiografie sau
radioscopie pulmonară.
Alte pregătiri pentru intervenţii speciale:
· Antibiotice când se anticipează apariţia unei infecţii postoperatorii;
· Spălaturi vaginale repetate cu antiseptice, pentru intervenţii ginecologice;
· Clisma evacuatoare (se face duş după clismă).

În sala de preanestezie: Instalarea sondei urinare (sau, după caz, se goleşte

vezica urinară) de către asistentă de sala, după spălatul chirurgical al mâinilor,
îmbrăcatul vu echipament steril, câmp steril în zona genitor-urinară.
3.2.1 ROLUL ASISTENŢEI MEDICALE ÎN EXAMINAREA
CLINICĂ A LĂUZEI

42
Îngrijiri acordate pacientei operate
De calitatea acestor îngrijiri depinde, în mare parte, evoluţia
postoperatorie şi absenţa complicaţiilor.

În momentul trezirii:
În momentul trezirii şi până la acesta, asistenta medicală va supraveghea,
permanent operată, pentru a împiedica eventualele incidente şi urmările lor:
· Vărsăturile asistenta medicală va aşeza operata cu capul într-o parte, fără
perna, pentru a evitarea trecerii acestora în căile aeriene;
· Agitaţia – prezenta asistenţei medicale este obligatorie lângă pacient. La
trezire, în stare de semiconştienţă, operata tinde să îşi tragă de pansamente
de drenuri sau sonde.
· Imprudente posibile: să vrea să coboare din pat, să vrea să bea apa (în
acest caz asistenta medicală este cea care-I va da să bea 1-3 linguriţe de
apă, după trezire, dacă pacienta nu a vomit în ultimele două ore), sau ca
membri ai familiei aflaţi lângă pacienta să-i dea să bea fără discernământ.

Imediat după trezire

Asistenta medicală
· va menţine pacienta în decubit dorsal în primele ore, decubit lateral
dreapta sau stânga, apoi semişezând, exceptând pacientele operate cu
rahianestezie.
· Va asigura confortul plasându-i bine perna, verificând de mai multe ori
pe zi că cearceaful să nu aibe cute, îndreptând bine aşternutul seara, înainte de
culcare, îi va curăţa gura menţinând-o umedă în permanenţă.
· Toaleta zilnică este complecta cu pieptănatul şi periatul părului, neuitând
toaleta cavităţii bucale, de 3-4 ori în 24 de ore.
· Lenjeria de corp va fi schimbată zilnic, sau imediat după ce a transpirat şi
de câte ori este nevoie.
· Bazinetul vor fi puse cu blândeţe, după ce, în prealabil, a fost încălzit la
temperatura corpului, iar după folosirea lor se va face, obligatoriu, toaleta
perianala.
· Va urmări ca atmosfera din jurul bolnavului să fie calmă, să fie linişte,
fără conversaţii zgomotoase, fără mulţi vizitatori.
· Va încuraja pacienta să se mişte în pat, să se întoarcă singură de pe o
parte pe alta, să-şi mişte picioarele şi mâinile şi să se ridice în poziţie
semişezând pentru a pregăti sculatul din pat precoce, în prima zi după operaţie,
exceptând cazurile în care este contraindicat.
· Va încerca să respecte micile obişnuinţe ale fiecărei paciente.

Primele zile postoperatorii

43
 Sunt cele mai dificile pentru pacienta şi datorită faptului că, în aceste zile,
îngrijirile sunt foarte numeroase.

a) Lupta împotriva durerii

La originea durerii postoperatorii stau mai mulţi factori, care precizaţi
înainte de a prescrie analgezice de rutină. De menţionat că nu se vor administra
calmante fără prescripţie medicală şi fără a cunoaşte exact caracterul durerii.

b)Lupta împotriva insomniei

Există, în zilele noastre, o întreagă gamă de hipnotice, printre care se găsesc cele
ce pot fi administrate fiecărei paciente pentru a obţine efectul dorit.
În plus asistenta medicală are la îndemână mijloace proprii, cum ar fi: ceaiuri
calmante, asigurarea unui climat de linişte etc.

c) Lupta împotriva anxietăţii

Anxietatea preoperatorie, în faţa necunoscutului, reprezentat de actul
chirurgical continuă şi postoperator. Frica de durere, de complicaţii, de sechele
face ca anxietatea operatului să fie prezentă. Aici intervine rolul moral al
asistenţei medicale, care va trebui să facă operatului să aibă încredere în echipa
de chirurgie, în echipa de asistente medicale, să-l facă să înţeleagă evoluţia
postoperatorie şi faptul ca vindecarea va fi fără complicaţii sau sechele.

d)Lupta împotriva complicaţiilor pulmonare

La pacientele cu obezitate, sau probleme pulmonare cronice, expuse
complicaţiilor pulmonare prin staza secreţiilor pulmonare prin staza secreţiilor
bronşice şi suprainfecţiei, este necesară o profilaxie activă prin:
· Dezinfecţie nazofaringiană;
· Evitarea frigului, în special noaptea;
· Exerciţii respiratorii de două ori pe zi;
· Obligarea pacientei să scuipe, provocând tusa prin “tapping”.

e) Lupta contra distensiei digestive

Toate intervenţiile abdominale sunt urmate de pareze intestinale, cu
retentive de gaze şi lichide intestinale. Acestea sunt, de obicei, de scurtă durată,
nedepăşind 3 zile.
Aceasta distensie abdominal devine nociva când se prelungeşte şi
antrenează întârzierea tranzitului intestinal, împiedicând o alimentaţie normal şi
favorizând eviscerarea postoperatorie.
Până la reluarea tranzitului intestinal, se practica tubul de gaze, clisme
evacuatoare mici şi repetate, purgative uşoare care favorizează reluarea
funcţiilor intestinale.
De asemenea se administrează produse care favorizează reluarea
peristaltismului intestinal, sau în anumite cazuri, se instalează o aspiraţie
continua cu o sondă gastroduodenala.

44
F) Lupta împotriva stazei venoase
Cu toate produsele terapiei anticoagulante, accidentele trombozei venoase
rămân complicaţia majoră în chirurgie.
La pacientele imobilizare la pat, lupta contra stazei venoase se va efectua
prin mişcări active şi contracţii muscular statice ale membrelor inferioare,
alterate cu perioade de repaos (10 contracţii succesive - pauză) repetate de mai
multe ori pe zi. Prin flexia şi extensia degetelor de la picioare, flexia şi extensia
genunchilor, mişcări pedelare în pat, antrenând şi articulaţia şoldului.
Sculatul din pat precoce reprezintă metoda cea mai eficace pentru
prevenirea complicaţiilor venoase.
În afara contraindicaţiilor, toţi operaţii se vor ridica din pat în seara zilei
intervenţiei sau a doua zi dimineaţă. Această manevră simplă este benefică
datorită faptului că favorizează amplitudinea respiratorie, ventilaţia pulmonară,
tusea şi expectoraţia, accelerând reluarea tranzitului intestinal şi influenţează în
mod pozitiv psihicul pacientei.

Înainte de a se ridica din pat, va fi necesar să:

· Verificam dacă nu exista edeme ale membrelor inferioare.
· Măsurarea tensiuni arterial culcat şi apoi în ortostatism.

Ridicarea se va face treptat: întâi la marginea patului, îşi balansează

gambele, face un pic de gimnastică respiratorie, cu braţele ridicate în inspiraţie
şi coborâte în expiraţie.
· Nu trebuie să meargă singură, ci sprijinită de asistenţă medicală şi să nu
exagereze de prima dată.
· Se va ţine cont şi de ce spune pacientei, dacă vrea să mai meargă sau dacă
vrea să se oprească.
· După ce nu mai vrea să meargă, pacienta trebuie să se aşeze într-un
fotoliu înainte de a se reîntoarce în pat.
· Primul sculat din pat al pacientei operate este considerat prima plimbare
precoce. Sculatul din pat precoce este indicat în majoritatea intervenţiilor
chirurgicale.
· Starea generală nu este o piedică, nici starea de slăbiciune, nici
deshidratarea, nici obezitatea, nici varicele – stări ce nu trebuie să constituie o
scuză, ci, dimpotrivă, la persoanele cu antecedente în flebita, plimbarea va avea
loc cât mai precoce posibil.
· Natură sau complexitatea operaţiei nu împiedica ridicarea din pat
precoce, care nu va fi amânată din cauza drenurilor, sondelor sau perfuziilor.
· Existenta complicaţiilor postoperatorii nu va interzice plimbarea, acolo
unde este posibil.

45
 3.2.2 ROLUL ASISTENŢEI MEDICALE ÎN
ADMINISTRAREA TRATAMENTULUI
Să cunoască şi să controleze:
– Medicamentul prescris pacientei.
– Doza corectă de administrare.
– Timpii de execuţie.
– Acţiunea farmaceutică a medicamentelor.
– Frecvenţa de administrare şi intervalul dintre doze.
– Efectul ce trebuie obţinut.
– Contraindicaţiile şi efectele secundare.
– Interacţiunile dintre medicamente.

Să verifice şi să identifice:
– Calitatea medicamentelor.
– Integritatea medicamentelor.
– Culoarea medicamentelor.
– Decolorarea sau supracolorarea.
– Sedimentarea, precipitarea sau existenţa flocoanelor în soluţii.
– Lichefierea medicamentelor solide.
– Opalescenţa soluţiilor.

Să respecte:
– Calea de administrare prescrisă.
– Dozajul prescris, orarul de administrare şi somnul bolnavului.
– Incompatibilitatea medicamentelor.
– Administrarea rapidă a medicamentelor deschise.
– Ordinea de administrare a medicamentelor (tablete, soluţii, picături,
injecţii, supozitoare, ovule vaginale).
– Servirea pacientului cu doza unică de medicamente pe cale orală.

Să informeze şi să anunţe:
– Pacientul privind medicamentul prescris, calea de administrare,
cantitatea, efectul scontat, eventualele reacţii secundare.
– Medicul asupra efectelor secundare şi eventualelor greşeli de
administrare a medicamentelor.
–
Condiţii de administrare:
– Igienă. Dezinfecţie. Asepsie. Sterilizare.
– Menţinerea măsurilor de supraveghere şi control a infecţiilor
nosocomiale sau intraspitaliceşti.

Căile de administrare a medicamentelor:

– Calea digestivă: oral, sublingual, gastric, intestinal, rectal. Se administrează
pilule, tablete, comprimate, soluţii, caşete, drajeuri, supozitoare, clisme.
46
– Calea respiratorie. Se administrează unele substanţe narcotice (eter, cloroform,
clorură de etil), substanţe antiastmatice (prin inhalare sau pulverizare), unele
antibiotice, antialergice, bronhodilatatoare, fibrinolitice – sub formă de aerosoli
(amestec de gaz cu medicament fin dispersat), oxigen.

Modul de administrare:
– prin aspirare directă din balon, inhalare prin sondă, mască său cort
de oxigen.
– Calea percutanată: tegumente şi mucoase. Se administrează prin
fricţionare, comprese, ionizare (cu ajutorul curentului galvanic),
badijonări, emplastre, băi medicinale.
– Calea urinară.
– Calea parenterală. Injecţii, perfuzii, transfuzii, puncţii.

Modul de administrare al medicamentelor este prescris de medic ţinând

cont de următoarele considerente:
– Starea generală şi toleranţa individuală a pacientului.
– Particularităţi anatomice şi fiziologice ale pacientului.
– Capacitatea de absorbţie şi timpul acesteia.
– Efectul asupra căii de administrare (mucoase, tegumentare).
– Interacţiunea dintre combinaţiile de medicamente administrare.
– Scopul urmărit şi evoluţia bolii pacientului.

Reguli generale de administrare a medicamentelor:

1. Respectarea medicamentului prescris.
2. Identificarea medicamentelor de administrat – asistenta trebuie să cunoască
forma de prezentare, culoarea, mirosul.
3. Verificarea calităţilor (timp de valabilitate, ambalaj, înscrisuri, aspect, miros,
culoare, integritate).
4. Respectarea căilor de administrare a medicamentelor → obligatorie! Soluţiile
uleioase se administrează stric intramuscular, soluţiile hipertone se
administrează strict intravenos.
5. Respectarea orarului de administrare şi a ritmului prescris de medic – unele
medicamente se administrează înainte de masă – pansamentul gastric, altele se
administrează în timpul mesei – fermenţii digestivi, altele după masă –
antiemetizante.
6. Respectarea dozei de administrare.
7. Respectarea somnului bolnavului (excepţie fac antibioticele etc.).
8. Evitarea incompatibilităţilor. Prin asociere unele medicamente pot deveni
toxice sau dăunătoare. Nu se asociază histamine cu antihistamine, sulfamide cu
acidul paraaminobenzoic, medicamente cu antidoturile lor. Unele
incompatibilităţi sunt căutate (procaina cu adrenalina, morfină cu atropina)
pentru a obţine efectul terapeutic scontat. 9. Servirea bolnavului cu doza unică
de medicament.

47
10. Respectarea succesiunii în administrarea medicamentelor: tablete, capsule,
soluţii, picături, injecţii, ovule, supozitoare.
11. Lămurirea bolnavului asupra medicamentelor prescrise (asistenta trebuie să
cunoască indicaţii, contraindicaţii, incompatibilităţi, efecte secundare).
12. Anunţarea imediată a greşelilor de administrare a medicamentelor.
13. Administrarea imediată a medicamentului desfăcut sau deschis.
14. Respectarea măsurilor de asepsie pentru a preveni infecţiile intraspitaliceşti.

3.3 DESCRIEREA A DOUĂ TEHNICI

3.3.1 Instalarea și întreținerea unui cateter venos periferic

1. Definiție: Cateterul intravenos periferic (branulă)-canulă flexibilă-este

prevăzut cu mandrin și dispozitiv translucid pentru observarea picăturilor de
sânge.

2. Scop:
– Un cateter periferic permite administrarea de soluții lichide, sânge și
derivate din sânge.
– Administrarea tratamentului prin branule scutește pacientul de multiple
înțepături.
– Se permite menținerea unei linii venoase continue și administrarea de
bolusuri etc.

3. Locul inserției cateterului venos periferic:

– Vena cefalică sau bazilică a brațului.
– Venele de partea dorsală a mâinii.
– Venele de la nivelul piciorului (cu risc crescut de tromboflebită).
– Se va începe cu venele din porțiunea distală pentru a schimba, cu timpul,
locul puncționării din ce în ce mai proximal.
– Dacă se administrează o substanță iritantă sau un volum mare de lichide
se alege o venă mare.

4. Materiale și instrumente necesare:

– Tipuri de catetere: Cateter i.v. cu canulă; Cateter i.v. cu canulă și valvă.
– Soluția de injectat/perfuzat.
– Seringă cu capacitate adaptată cantității de soluție de injectat.
– Seringă cu soluție normal salină sau cu soluție diluată de heparină (diluția
de heparină se pregătește cu 10 până la 100 de unități pe ml din care se
trage în seringă de 3 ml).
– Garou, Tăviță renală;
– Tampoane cu alcool, eter →pentru dezinfecție.
– Leucoplast sau fixator transparent pentru cateter.
– Mănuși de protecție.

48
5. Pregătirea bolnavului:
– Se confirmă identitatea pacientului.
– Se anunță bolnavul și se explică tehnica și necesitatea ei.
– Se așează bolnavul în repaus comod – cu brațul dezvelit, sprijinit și
poziționat în jos pentru a permite umplerea venelor brațului și mâinii.

6. Montarea (inserția) cateterului venos:

– Se spală și se dezinfectează mâinile și se îmbracă mănuși de protecție.
– Se aplică garoul cu cca.15 cm. mai sus de locul inserției. Garoul nu se
menține mai mult de 3 minute, iar dacă nu s-a reușit inserarea cateterului
se va desface garoul pentru câteva minute și se reia tehnica.Se verifică
pulsul radial și dacă nu este palpabil se va lărgi puțin garoul pentru a nu
face ocluzie arterială.
– Se verifică integritatea ambalajului și termenul de valabilitate.
– Se desface ambalajul de sus în jos.
– Se îndepărtează protecția acului.
– Se dezinfectează locul puncției cu alcool și se așteaptă evaporarea.
– Se întinde și se imobilizează pielea antebrațului.
– Se execută puncția venoasă cu branula ținută între degete sau de
„aripioareˮ
– Se introduce cateterul cu amboul acului în sus, sub un unghi de
aproximativ 15 grade, direct prin piele până în venă printr-o singură
mișcare→dacă apare sânge în capătul cateterului se confirmă prezența în
venă.
– Când apare sângele există mai multe metode de a introduce cateterul în
venă: Se desface garoul și se continuă împingerea cu grijă a cateterului
până la jumătatea sa, apoi se scoate acul în același timp cu împingerea
totală a canulei de plastic, atașând imediat fie perfuzorul fie seringa; se
presează ușor vena pentru a împiedica sângerarea. Fie se scoate acul
imediat după puncționarea venei și apariția sângelui și se atașează rapid și
steril perfuzorul soluției de administrat.Se pornește perfuzia în timp ce cu
o mână se fixează venă și cu cealaltă se împinge canula de plastic.
– Nu se retrage mandrinul decât în momentul când apare sângele la capătul
cateterului.

7. Intervenții după montarea cateterului:

– După introducerea cateterului se curăță locul cu tampon alcoolizat.
– Acul cateterului se aruncă în recipientul de înțepătoare.
– Se reglează ritmul de administrare și se fixează cateterul cu un fixator
transparent și semipermeabil după ce se usucă dezinfectantul de pe piele.
– Fixatorul se desface în mod steril și se aplică pe locul de inserție lipind
bine marginile pentru a preveni ieșirea accidentală a cateterului.

49
8. Întreținerea unui cateter venos:
– Se dezinfectează capătul branulei unde se va atașa seringă sau perfuzorul.
– Se aspiră întâi cu seringa pentru a verifica dacă apare sânge →dacă
branula este corect poziționată și este permeabilă.
– Dacă nu apare sânge la aspirare, se aplică un garou nu foarte strâns
deasupra locului unde este branula și se menține aproximativ un minut,
apoi se aspiră încă o dată.
– Dacă sângele tot nu apare, se desface garoul și se injectează fără a forța,
câțiva ml de soluție normal salină sau heparină diluată.
– Dacă nu se întâmpină rezistență se va administra apoi soluție normal
salină (pentru a spăla eventualele urme de heparină care pot fi
incompatibile cu unele medicamente) observând cu atenție dacă apare
durere sau semne de infiltrare a tegumentelor. ATENȚIE! Dacă apare
durerea, semne de rezistență la injectare și se observă infiltrație, se va
scoate branula și se va monta una nouă!
– După administrarea medicației cu seringa se va spăla branula cu soluție
normal salină și apoi cu heparină diluată pentru a nu se forma trombi.
– După fiecare injectare se spală cu soluție diluată de heparină sau soluție
normal salină pentru a preveni formarea cheagurilor.

9. Incidente și accidente:
– Flebite (roșeață de-a lungul venei, durere, edem, scleroza venei, uneori
febră).
– Extravazarea soluțiilor (apare o tumefacție la locul de inserție).
– Impermeabilitatea cateterului datorită neheparinizării periodice a
cateterului după fiecare administrare, nefolosirii îndelungate sau formării
de cheaguri de sânge atunci când sângele umple cateterul și staționează
acolo.
– Hematom datorită perforării peretelui opus în timpul inserării cateterului.
– Secționarea cateterului introdus în venă prin reinserția acului de-a
lungul tecii de plastic.
– Reacții vaso-vaginale (colaps brusc al venei în timpul puncționării,
– paloare, amețeală, greață, transpirații, hipotensiune) prin producerea
spasmului venos în anxietate și durere.
– Tromboze (durere, roșeață, umflătură, impermeabilitatea cateterului).
– Infecții sistemice ca septicemia sau bacteriemia (febră, frisoane,
indispoziție fără motiv aparent) datorită unei tehnici nesterile, apariției
flebitelor, fixare insuficientă a branulei, menținerea îndelungată a
cateterului, imunitate scăzută, soluții perfuzabile contaminate.
– Reacții alergice (prurit, bronhospasme, urticarie, edem la locul de inserție
a cateterului).
– Embolie pulmonară (dificultate respiratorie, puls slab bătut, creșterea
presiunii venoase centrale, hipotensiune, pierderea conștienței) datorită
împingerii aerului în venă prin schimbarea flacoanelor de soluție și
împingerea aerului în venă.
50
10. Observații:
– Nu se utilizează la pacienți cu hipersensibilitate la materiale plastice.
– Dacă se spală cu soluție diluată de heparină sau se administrează heparina
ca tratament, înaintea fiecărei administrări de alt medicament se va spăla
întâi cu soluție normal salină.
– Branula chiar funcțională se schimbă la 48-72 ore, schimbând și locul
inserției.

3.3.2 Administrarea soluțiilor perfuzabile

1. Definiție:
Introducerea pe cale parenterală — intravenoasă — picătură cu picătură a
soluțiilor medicamentoase pentru reechilibrarea hidroionică și volemică se
execută prin perfuzie.

2. Scop:
– Terapeutic.
– Hidratare și mineralizare, completarea proteinelor sau a altor componente
sanguine.
– Scop depurativ diluând și favorizând excreția din organism a produșilor
toxici.

3. Locul puncției pentru perfuzie:

– Venele de la plica cotului.
– Venele epicraniene sau jugulare la copii mici și sugari.
– Venele de pe suprafața dorsală a mâini.

4. Materiale și instrumente necesare:

– Flaconul cu soluția perfuzabilă pregătit, suspendat în stativ.
– Materiale pentru puncție venoasă.
– Injectomat, branulă, ac pentru puncție.
– Leucoplast.
– Tăviță renală.
– Mănuși de protecție.
– Tampoane cu soluție dezinfectantă—alcool, eter, alcool iodat.

5. Pregătirea pacientului:
– Se anunță bolnavul și se explică tehnică, necesitatea și importanța ei.
– Se obține consimțământul pacientului (familiei sau aparținătorului).
– Se roagă bolnavul să urineze.
– Se protejează patul cu mușama și aleză.
– Se așează bolnavul comod, cu brațul sprijinit pe pernă elastică (sau pe
suport).
– Se acoperă bolnavul cu învelitoare.

51
6. Execuția perfuziei:
– Se examinează calitatea venelor, se aplică garoul și se alege locul
puncției.
– Se dezinfectează locul ales și se execută puncția venoasă.
– Se verifică poziția acului și se atașează la ac amboul perfuzorului pregătit.
– Se deschide prestubul și se reglează ritmul perfuziei→obișnuit 60
picături pe minut sau în funcție de recomandări și de soluția
administrată.

7. Îngrijiri după tehnică:

– Se întrerupe perfuzia înaintea golirii complete a flaconului.
– Se aplică un tampon cu alcool la locul puncției și se extrage acul brusc din
venă.
– Se lasă un pansament fixat cu leucoplast la locul puncției.
– Se așează bolnavul comod și se învelește.
– Se supraveghează și dacă nu sunt contraindicații, se pot administra lichide
calde.

8. Incidente și accidente:
– Hiperhidratare →prin perfuzie în exces.La cardiaci poate determina
edem pulmonar acut, tuse, expectorație hemoptoică, polipnee,
hipertensiune.
– Embolie gazoasă →prin pătrunderea aerului în curentul circulator.
– Revărsat lichidian →în țesuturile perivenoase poate da naștere la flebite,
necroze.
– Frison și stare febrilă →prin nerespectarea condițiilor de asepsie.
– Infecții prin aspirație și diaree →prin hrănire îndelungată prin perfuzie.
– Compresia vaselor sau a nervilor →datorită aparatelor de susținere a
brațului.
– Coagularea sângelui pe ac sau cateter.
– Tromboză →prin mobilizarea cheagului de sânge.
– Limfangită→apariția durerii pe traiectul vasului, colorat în roşu, cald,
dureros la atingere.

9. Observații:
– Instalarea perfuziei se va face în condiții de asepsie perfectă.
– Înlocuirea flaconului sau întreruperea perfuziei se va face înainte de
golirea completă a flaconului pentru a reține 2-3 ml de soluție pentru
control, în caz de intoleranță.
– Este obligatorie notarea pe flacon a orei de aplicare, a ritmului de
administrare, a componenței soluțiilor perfuzate, medicamentele
adăugate, ora de întrerupere a perfuziei, numele asistentei care a
montat perfuzia.
– Administrare de glucoză, indiferent de concentrație, impune tamponarea
cu insulină.
52
 – În caz de perfuzie pe branulă, se adaptează perfuzorul la branulă și se
reglează rata de curgere; când se termină perfuzia se procedează ca la
injectarea cu serină.

CAPITOLUL IV – STUDIU DE CAZ

CAZUL I:

· Nume şi prenume: A.G.

· Vârsta: 26 de ani
· Stare civilă: căsătorită
· Religie: ortodoxă
· Naţionalitate: romană
· Ocupaţie: salariată
Antecedente heterocolaterale: neagă
Antecedente personale fiziologice şi patologice:
§ Menarhă-12 ani
§ Cicluri menstruale – regulate
§ Ultima menstruaţie: 15 martie 2014
§ Naşteri: 0
§ Avorturi:0
§ Contraceptive: întrerupte de un an
§ Internări anterioare - nu
§ Obiceiuri de viaţă – nefumătoare:
§ Greutate iniţială – 58kg.
§ Greutate actuală – 69kg

Diagnostic de internare: Sarcina 36 de săptămâni, făt viu, membrane rupte

17.03.2015 la ora 20:15, bazin eutocic, debut de travaliu. Sarcina a fost depistată
la 7 săptămâni. Controale prenatale lunare, cu evoluţie fiziologică normală.
Intervenţie chirurgicală principală: operaţie de cezariană.

Motivele internării:
Pacienta A.G. în vârstă de 26 de ani se internează în data de 17.03.2015 în
clinica de obstetrica cu modificări de sarcină în 36 de săptămâni.
Ø Fără CUD
Ø Col şters, nedilatat
Ø Scurgere de LA
Ø Prezentaţie pelviană
Ø Circumferinţa abdominal 109 cm
Ø IFU 38 cm
Ø Tonus uterin normal
Ø T.A. 140/80 mmHg, P. 92b/min
Pacienta doreşte cezariană.

53
 În data de 17.03.2015 naşterea a fost declanşată prin cezariană. Pacienta a
dat naştere unui făt viu, de sex M, cu 3300 g, L-50 cm, fără traumatisme, fără
malformaţii, scor APGAR 9 iar la 4 minute 10. Delivrenţa placentei 10 minute.

GRILA DE STABILIRE A GRADULUI DE DEPENDENŢĂ

Nevoia Manifestări de Surse de Problema de Grad de

fundamentală dependenţă dificultate dependenţă dependenţă
1. A RESPIRA ŞI Alterarea
A AVEA O BUNĂ Tahicardie Sângerare circulaţiei Dependent
CIRCULAŢIE moderată

2. A MÂNCA ŞI A Vărsături, Inapetenta Alterarea Dependent

BEA greaţa stării de
nutriţie
3. A ELIMINA Ischiurie Dereglarea Alterarea Dependent
metabolismulu eliminărilor
i
4. A SE MIŞCA ŞI A Durere Alterarea
AVEA O BUNĂ Repaus la pat mobilităţii Dependent
POSTURĂ
Alterarea
5. A DORMI ŞI A SE Insomnie Durere, somnului din Dependent
ODIHNI anxietate punct de
vedere
calitativ şi
cantitativ
6. A SE ÎMBRĂCA Deficit de auto- Fatigabilitate Alterarea Dependent
ŞI DEZBRACĂ îngrijire capacităţii de
a se îmbrăca
7. A MENŢINE
TEMPERATURA
CORPULUI ÎN Independent
LIMITE
NORMALE
8. AFI CURAT,
ÎNGRIJIT ŞI A Alterarea
PROTEJA Dificultate în Repaus la pat capacităţii de Dependent
TEGUMENTELE auto-îngrijire a se îngriji
ŞI MUCOASELE
9. A EVITA Independent
PERICOLELE

54
10. A COMUNICA Independent
11. A ACŢIONA
CONFORM Independent
PROPRIILOR
CONVINGERI
12. A FI Independent
PREOCUPAT ÎN
VEDEREA
REALIZĂRII
Incapacitatea Alterarea
13. A SE RECREA de a îndeplini o Anxietate capacităţii de Dependent
activitate a se recrea
recreativă
14. A ÎNVĂŢA CUM Deficit de auto- Lipsei de Alterarea Dependent
SĂ-ŞI PĂSTREZE îngrijire informare capacităţii de
SĂNĂTATEA a se auto-
îngrijire

55
Plan de îngrijire
Diagnostic de Obiectiv Intervenţii autonome şi delegate Evaluare
îngrijire Rol propriu Rol delegat
1. Alterarea Pacienta să - Asigurarea unui mediu - Recoltare probe 18.03.2015, ora 07:00
circulaţiei prezinte o ambient adecvat; biologice: HL; VSH; Uree; Pacienta prezintă o stare
datorită sângerării bună - Monitorizarea funcţiilor glicemie; TSH, TC; generală relativ bună
moderate cauzată circulaţie. vitale (TA, puls, respiraţie) ionograma, transaminaze, T.A.120/70mmHg,
de cezariană, măsurarea pulsului la fiecare fibrinogen. P.=65b/min.,
manifestată prin 4 ore; - Colaborarea cu 19.03.2015, ora 07:00
tahicardie. - Învăţ pacienta tehnici dieteticianul şi familia. T.A.130/70mmHg,
corecte d - Administrare de fier; P.=66b/min.,
- Învăţ pacienta să
E respiraţie şi explic 20.03.2015, ora 07:30
consume alimente ce
necesitatea lor; conţin fier. T.A.120/60mmHg,
- Se linişteşte pacienta -se P.=70b/min
face bilanţul hidro-
electrolitic al lichidelor
- Se observa faciesul,
tegumentele;
Asigur suport fizic şi psihic.
2. Alterarea Asigurarea, - Susţinerea pacientei în - Administrarea de 18.03.2015, oră: 14:00
nutriţiei datorită pacientei, timpul vărsăturilor, curat la medicamente la indicaţia Pacienta prezintă
scăderii aportului unui regim locul incident şi aerisesc medicului; inapetenta, reducerea
caloric manifestat adecvat. camera. - Hidratare orală; greţurilor şi vărsăturilor;
prin greaţa şi - Ofer pacientei apa cu sau - Regim hipolipidic, 19.03.2015,

56
vărsături fără o soluţie aromată pentru hipocaloric, hiposodat Pacienta prezintă o stare
a-şi clăti gura după. imediat după anestezie, bună, fără greaţa şi
apoi trecem la un regim vărsături;
normal, bogat. 20.03.2015,
Pacienta prezintă interes
pentru alimentaţie, fără
vărsături şi greaţă.
3. Alterarea Să prezinte - Se verifica prezenţa - Administrarea medicaţiei 18,19.03.2015
eliminărilor eliminări globului vezical prescrise de medic; Ischiurie combătuta cu
datorită dereglării adecvate - Introducerea bazinetului - Efectuarea sondajului diureza de 1300ml şi
metabolismului, cald sub pacientă. vezical, în condiţii de stare generală bună
manifestată prin - Lasă robinetul deschis să asepsie. T.A.130/80mmHg,
ischiurie curgă apă (să fie auzită de P.=74b/min.,
pacientă) R=16resp. /min., Temp.
- Introduc mâinile pacientei =36,7, Diureza=1300ml
în apă caldă. 20.03.2015
Eliminări adecvate fără
sonda vezicala
4. Alterarea Pacienta să - Explic pacientei cauzele - Administrarea de 18.03.2015
mişcării datorită aibă o durerii antalgice la indicaţia Pacienta refuza să facă
durerii şi plăgii mobilitate - Evaluez caracteristicile medicului: câteva mişcări;
manifestată prin corespunză- durerii: localizare, Durerea încă persista.
repaus la pat toare Intensitate, durată, 19.03.2015
frecvență, factori care cresc Pacienta se mobilizează

57
 intensita-tea; încet;
- Ajutarea pacientei pentru Durerea nu mai persista.
adoptarea unei poziţii de 20.03.2015
confort. Pacienta se mobilizează
singura
T.A.110/50mmHg,
P.=68b/min.,
R=16resp. /min., Temp.
=36,5, Diureza=1500ml
5. Alterarea Pacienta să - Îi explic bolnavei să evite Administrez medicaţia 18.03.2015
somnului datorită aibă un somn oboseala, eficienta somnului prescrisă de medic: Pacienta nu se poate
durerii, odihnitor, să şi a odihnei Anxiolitice uşoare odihni, prezintă agitaţie;
manifestată prin nu mai - Aerisesc salonul 19.03.2015
insomnie prezinte - Asigur condiţii optime Pacienta se linişteşte şi se
durere şi să pentru că bolnavă să se odihneşte bine
aibă o stare poată odihni 20.03.2015
de bine fizic - Îi recomand activităţi Pacienta nu mai prezintă
şi psihic recreative - plimbări în are deficit de odihnă
liber însoţită la început
6. Alterarea Să prezinte - Se practică spălatul Administrez medicaţia 18.03.2015
capacităţii de a se tegumente pacientei pe regiuni la pat prescrisă de medic Pacienta se
îngriji datorită integre - Folosirea tampoanelor îmbracă/dezbracă cu
fatigabilităţii sterile şi curate şi mare dificultate
manifestată prin schimbarea lor ori de câte 19.03.2015

58
dificultate în ori este nevoie Pacienta accepta ajutorul
îngrijire - Controlează involuţia şi reuşeşte să se adapteze
uterină. la noua să condiţie
20.03.2015
Pacienta prezintă
tegumente integre şi se
simte mai confortabil.
7. Alterarea Pacienta să - Favorizez adaptarea Administrez tratamentul Anxietate diminuată
capacităţii de a se îşi exprime pacientei la mediul prescris de medic.
recrea, datorită temerile, să spitalicesc asigurând un - Pun pacienta în legătură
climat de calm şi securitate ;
limitelor beneficieze cu un psiholog şi
- Identific cu pacienta cauza
cognitive de siguranţă anxietăţii şi o educa privind administrez, dacă este
manifestată prin psihologică rolul de mama. cazul, medicaţia prescrisă.
teamă, anxietate,
vulnerabilitate
8. Alterarea Pacienta să - Educarea pacientei şi Administrez tratamentul 18.03.2015
capacităţii de a a aibă noţiuni familiei privind prevenirea prescris de medic. Pacienta nu are informaţii
se auto-îngrijire, despre infecţiilor şi a recidivelor despre tratament şi
prin utilizarea articolelor de îngrijire/auto-îngrijire.
datorită tratamentul
igienă personale;
deficitului de de îngrijire şi - Educarea pacientei să 20.03.2015
cunoştinţe despre auto-îngrijire apeleze la medicul de Pacienta a înţeles
tratament şi auto- la domiciliu. familie ori de câte ori apar informaţiile primite.
îngrijire la modificări, chiar şi minore
domiciliu, în starea de sănătate;
- Educ pacientă cu privire la

59
 manifestată prin noul statut de mama şi cu
deficit de auto- privire la nou-născut.
îngrijire. - Educ pacientă cu privire la
starea plăgii, care se poate
modifica în orice moment,
sau nu şi la igiena adecvată
zonei şi nu numai. În cazul
în care apar unele
modificări, de culoare, sau
apar colecţii purulente, să se
prezinte la cel mai apropiat
spital.

Evaluare
Evoluţia pacientei a fost favorabilă. Pacienta prezintă o stare de bine, cunoaşte şi respectă regimul igieno-dietetic. Se
externează cu recomandarea de a reveni pentru scoaterea firelor din urma intervenţiei, să îşi schimbe pansamentul zilnic şi să
limiteze efortul fizic până la închiderea definitivă a suturii.

60
 Ziua 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24
Zile de boala 1 2 3 4 5

Puls
Resp.

T.A.

Temp.
D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S

35 30 160 41°

30 25 140 40°

25 20 120 39°

20 15 100 38°

15 10 80 37°

10 5 60 36°

Lichide ingerate
Diureza
Scaune
Dieta

FOAIE DE TEMPERATURA ADULTI

Numele………………………
Prenumele………………….…………
Anul………Luna……..Nr.foii de observatie…..…...Nr.salon……….Nr.pat……...

61
 Cazul 2

 Nume si prenume: S.C.

 Varsta: 25 de ani
 Stare civila: casatorita
 Religie: ortodoxa
 Nationalitate: romana
 Ocupatie: salariata
Antecedente heterocolaterale: - neaga
Antecedente personale fiziologice si patologice:
 menarha la 11 ani
 cicluri menstruale neregulate
 ultima menstruatie 15 august
 Nasteri -0
 Avorturi -0
 Contraceptive –orale 2005-2009
 Greutate initiala – 57kg. Greutate actuala –
68kg
Conditii de viata si de munca: corespunzatoare
Comportament : nu fumeaza, nu bea alcool.
Diagnostic de internare:
Sarcina 38 saptamani, fat viu, membrane rupte (18.05.09) , debut de travaliu,
bazin eutocic.
Interventie chirurgicala principal: operatie de cezariana
Se interneaza acuzand CUD pt asistenta la nastere

Motivele internarii:
Pacienta S C in varsta de 25 de ani, se interneaza in data de 18.05.2010 , in
clinica de obstetrica cu modificari induse de sarcina in 38 de saptamani.
 Circumferinta obdominala : 103 cm
 IFU :32 cm
 Contractii uterine : la 7 minute
 Tonus uterin normal
 Col sters
 Membrane rupte
 Lichid amniotic clar
 Prezentatie pelvina

62
  T.A.150/80 mmHg, P.=87b./min.
Datorita pozitiei fatului, pacienta are indicatii de operatie. In data de
19.05.2010 la ora 02:36 , nasterea a fost declansata cu cezariana.
Pacienta da nastere unui fat de sex F, cu 3000 g, L=55cm, fara
malformatii, fara traumatisme, scor APGAR -8 , iar la 5 minute 10.
Delivrenta placentei -20 min.

GRILA DE DEPENDENŢĂ
Nevoia Manifestări Surse de Problema Grad de
fundamentală de dificultate de dependenţă
dependenţă dependenţă
1. A RESPIRA ŞI A Sângerare Alterarea
AVEA O BUNĂ Tahicardie moderată circulaţiei Dependent
CIRCULAŢIE

2. A MÂNCA ŞI A Greaţă şi Alimentaţiei Alterarea Dependent

BEA vărsături deficitare stării de
nutriţie
3. A ELIMINA Ischiurie Dereglării Eliminări Dependent
metabolismului inadecvate

4. A SE MIŞCA ŞI A Plăgii dureroase Alterarea

AVEA O BUNĂ Repaus la pat mobilităţii Dependent
POSTURA
Somn
5. A DORMI ŞI A SE Deficit în a Durere inadecvat Dependent
ODIHNI se odihn din punct de
vedere
calitativ şi
cantitativ
6. A SE ÎMBRĂCA ŞI Independent
DEZBRACĂ
7. A MENŢINE
TEMPERATURA
CORPULUI ÎN Independent
LIMITE NORMALE
8. AFI CURAT, Alterarea
ÎNGRIJIT ŞI A Deficit de Fatigabilităţii tegumente-
PROTEJA autoingrijire lor şi Dependent
TEGUMENTELE mucoaselor
ŞI MUCOASELE

63
 9. A EVITA Teama , Anxietate, Alterarea Dependent
PERICOLELE Vulnerabili- limitări cognitive stării de
tate spirit

10. A COMUNICA Independent

11. A ACŢIONA
CONFORM Independent
PROPRIILOR
CONVINGERI
12. A FI Independent
PREOCUPAT ÎN
VEDEREA
REALIZĂRII
Incapacitatea Alterarea
13.A SE RECREEA de a indelpini Anxietăţii capacităţii Dependent
o activitate de a se
recreativă recreea
14. A ÎNVĂŢA CUM Independent
SĂ-ŞI PĂSTREZE
SĂNĂTATEA

64
Plan de ingrijre
Diagnostic de Obiectiv Intervenţii autonome şi delegate Evaluare
îngrijire Rol propriu Rol delegat
1. Alterarea Pacienta să Asigurarea unui mediu Recoltare probe biologice: 18.03.2015, ora 07:00
circulaţiei prezinte o ambient adecvat; - HL; VSH; Uree; Pacienta prezintă o stare
datorită sângerării bună Monitorizarea funcţiilor glicemie; TSH, TC; generală relativ bună
moderate, circulaţie . vitale(TA, puls, respiraţie ) ionograma, transaminaze, T.A.120/70mmHg,
fibrinogen.
manifestată prin măsurarea pulsului lafiecare P.=65b/min.,
Colaborarea cu
tahicardie. 4 ore; dieteticianul şi familia. 19.03.2015, ora 07:00
Învăţ pacienta tehnici T.A.130/70mmHg,
corecte de respiraţie şi P.=66b/min.,
explic necesitatea lor; 20.03.2015, ora 07:30
-se linişteşte pacienta-se T.A.120/60mmHg,
face bilanţul hidro- P.=70b/min
electrolitic al lichidelor
- Se observa faciesul,
tegumentele;
Asigur suport fizic şi psihic.
2.Alterarea Asigurarea, Administrarea de 18.03.2015, ora : 14:00
nutriţiei datorită pacientei, medicamente la indicaţia Pacienta prezintă
scăderii aportului unui regim medicului; inapetenta, reducerea
caloric manifestat adecvat. Hidratare orală; greţurilor şi vărsăturilor;
prin greaţa şi Regim hipolipidic, 19.03.2015,
vărsături hipocaloric , hiposodat. Pacienta prezintă o stare

65
 bună, fără greaţa şi
vărsături;
20.03.2015,
Pacienta prezintă interes
pentru alimentaţie, fără
vărsături şi greaţă.
3.Alterarea Să prezinte -Se verifica prezenţa - Administrarea medicaţiei 18,19.03.2015
eliminărilor eliminări globului vezical prescrise de medic; Ischiurie combătuta cu
datorită dereglării adecvate -Introducerea bazinetului -Efectuarea sondajului diureza de 1300ml şi
metabolismului, cald sub pacientă. vezical , în condiţii de stare generală bună
manifestată prin -Lasa robinetul deschis să asepsie. T.A.130/80mmHg,
ischiurie curgă apă ( să fie auzită de P.=74b/min.,R=16resp./
pacientă) min.,
-Introduc mâinile pacientei Temp.=36,7,Diureza=13
în apă caldă. 00ml
20.03.2015
Eliminări adecvate fără
sonda vezicala
4. Alterarea Pacienta să - explic pacientei cauzele Administrarea de antalgice 18.03.2015
mişcării datorită aibă o durerii la indicaţia medicului. Pacienta refuza să facă
durerii şi plăgii mobilitate - evaluez caracteristicile câteva mişcări;
manifestată prin corespunza- durerii: localizare, Durerea încă persista.
repaus la pat toare intensitate,durată,frecvență, 19.03.2015
factori care cresc intensita- Pacienta se moblizeaza

66
 tea; încet;
-ajutarea pacientei pentru Durerea nu mai persista .
adoptarea unei poziţii de 20.03.2015
confort. Pacienta se mobilizează
singura
T.A.110/50mmHg,
P.=68b/min.,R=16resp./
min.,
Temp.=36,5,Diureza=15
00ml
5. Alterarea Pacienta să - îi explic bolnavei să evite Administrez medicaţia 18.03.2015
somnului datorită aibă un somn oboseala, eficienta somnului prescrisă de medic: Pacienta nu se poate
durerii , odihnitor, să şi a odihnei Anxiolitice uşoare odihni, prezintă agitaţie;
manifestată prin nu mai -aerisesc salonul 19.03.2015
insomnie prezinte - asigur condiţii optime Pacienta se linişteşte şi se
durere şi să pentru că bolnavă să se odihneşte bine
aibă o stare poată odihni 20.03.2015
de bine fizic - îi recomand activităţi Pacienta nu mai prezintă
şi psihic recreative- plimbări în are deficit de odihnă
liber însoţită la început
6.Alterarea Să prezinte -Se practică spălatul Administrez medicaţia 18.03.2015
capacităţii de a se tegumente pacientei pe regiuni la pat prescrisă de medic Pacienta se
îngriji datorită integre -Folosirea tampoanelor îmbraca/dezbraca cu
fatigabilităţii sterile şi curate şi mare dificultate

67
manifestată prin schimbarea lor ori de câte 19.03.2015
dificultate în ori este nevoie Pacienta accepta ajutorul
îngrijire -Controleaza involuţia şi reuşeşte să se adapteze
uterină. la noua să condiţie
20.03.2015
Pacienta prezintă
tegumente integre şi se
simte mai confortabil.
7. Alterarea stării Pacienta să - favorizez adaptarea Administrez tratamentul Anxietate diminuată
de spirit datorită îşi exprime pacientei la mediul prescris de medic.
anxietăţii şi temerile, să spitalicesc asigurând un
climat de calm şi securitate ;
limitărilor beneficieze
- identific cu pacienta cauza
cognitive de siguranţă anxietăţii şi o educa privind
manifestată prin psihologică rolul de mama.
teamă,
vulnerabilitate
8. Alterarea Pacienta să - educarea pacientei şi Administrez tratamentul 18.03.2015
santatii datorită , aibă noţiuni familiei privind prevenirea prescris de medic. Pacienta nu are
deficitului de despre infecţiilor şi a recidivelor informaţii despre
prin utilizarea articolelor de tratament şi
cunoştinţe despre tratamentul
igienă personale; îngrijire/autoingrijire.
tratamentul la de îngrijire şi - educarea pacientei să
domiciliu, autoingrijire apeleze la medicul de 20.03.2015
manifestată prin la domiciliu. familie ori de câte ori apar Pacienta a înţeles
deficit de modificări, chiar şi minore informaţiile primite.

68
 autoingrijire. în starea de sănătate;
Educ pacientă cu privire la
noul statut de mama şi cu
privire la nou-născut.

Evaluare
Evoluţia pacientei a fost favorabilă. Pacienta prezintă o stare de bine, cunoaşte şi respecta regimul igieno-dietetic. Se externează cu recomandarea de a reveni pentru
scoaterea firelor din urma intervenţiei, să îşi schimbe pansamentul zilnic, şi să limiteze efortul fizic până la închiderea definitivă a suturii, să consume lichide şi alimente
uşoare.

69
 Ziua 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24
Zile de boala 1 2 3 4 5

Resp.

T.A.

Temp.
Puls
D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S

35 30 160 41°

30 25 140 40°

25 20 120 39°

20 15 100 38°

15 10 80 37°

10 5 60 36°

Lichide ingerate
Diureza
Scaune
Dieta

FOAIE DE TEMPERATURA ADULTI

CNP
Numele………………………
Prenumele………………….…………
Anul………Luna……..Nr.foii de observatie…..…...Nr.salon……….Nr.pat……...

70
Cazul 3

 Nume si prenume: M.I.

 Varsta: 35 de ani
 Stare civila: casatorita
 Religie: ortodoxa
 Nationalitate: romana
 Ocupatie: salariata
Antecedente heterocolaterale: - neaga
Antecedente personale fiziologice si patologice:
 menarha la 13 ani
 cicluri menstruale regulate
 ultima menstruatie 15 august
 Nasteri -1
 Avorturi -0
 Contraceptive –neaga
 Greutate initiala – 60kg. Greutate actuala –
72kg
Conditii de viata si de munca: corespunzatoare
Comportament : nu fumeaza, nu bea alcool.
Diagnostic de internare:
Sarcina 39 saptamani, fat viu, membrane rupte (18.05.09) , debut de travaliu,
bazin eutocic.
Interventie chirurgicala principal: operatie de cezariana;
Se interneaza acuzand CUD pt asistenta la nastere.

Motivele internarii:
Pacienta S C in varsta de 35 de ani, se interneaza in data de 18.05.2010 , in
clinica de obstetrica cu modificari induse de sarcina in 39 de saptamani.
 Circumferinta obdominala : 103 cm
 IFU :32 cm
 Contractii uterine : la 7 minute
 Tonus uterin normal
 Col sters
 Membrane rupte
 Lichid amniotic clar
 Prezentatie pelvina

71
  T.A.150/50 mmHg, P.=82b./min.
Datorita pozitiei fatului, pacienta are indicatii de operatie. In data de
19.05.2010 la ora 05:50 , nasterea a fost declansata cu cezariana.
Pacienta da nastere unui fat de sex M, cu 3800 g, L=58cm, fara
malformatii, fara traumatisme, scor APGAR -9, iar la 5 minute 10.
Delivrenta placentei -15min

GRILA DE DEPENDENŢĂ
Nevoia Manifestări Surse de Problema Grad de
fundamentală de dificultate de dependenţă
dependenţă dependenţă
1. A RESPIRA ŞI A Sângerare Alterarea
AVEA O BUNĂ Tahicardie moderată circulaţiei Dependent
CIRCULAŢIE

2. A MÂNCA ŞI A Greaţă şi Alimentaţiei Alterarea Dependent

BEA vărsături deficitare stării de
nutriţie
3. A ELIMINA Ischiurie Dereglării Eliminări Dependent
metabolismului inadecvate

4. A SE MIŞCA ŞI A Plăgii dureroase Alterarea

AVEA O BUNĂ Repaus la pat mobilităţii Dependent
POSTURA
Somn
5. A DORMI ŞI A SE Deficit în a Durere inadecvat Dependent
ODIHNI se odihn din punct de
vedere
calitativ şi
cantitativ
6. A SE ÎMBRĂCA ŞI Independent
DEZBRACĂ
7. A MENŢINE
TEMPERATURA
CORPULUI ÎN Independent
LIMITE NORMALE
8. AFI CURAT, Alterarea
ÎNGRIJIT ŞI A Deficit de Fatigabilităţii tegumente-
PROTEJA autoingrijire lor şi Dependent
TEGUMENTELE mucoaselor
ŞI MUCOASELE

72
 9. A EVITA Teama , Anxietate, Alterarea Dependent
PERICOLELE Vulnerabili- limitări cognitive stării de
tate spirit

10. A COMUNICA Independent

11. A ACŢIONA
CONFORM Independent
PROPRIILOR
CONVINGERI
12. A FI Independent
PREOCUPAT ÎN
VEDEREA
REALIZĂRII
Incapacitatea Alterarea
13.A SE RECREEA de a indelpini Anxietăţii capacităţii Dependent
o activitate de a se
recreativă recreea
14. A ÎNVĂŢA CUM Independent
SĂ-ŞI PĂSTREZE
SĂNĂTATEA

73
Plan de ingrijre
Diagnostic de Obiectiv Interventii autonome si delegate Evaluare
ingrijire Rol propriu Rol delegat
1. Alterarea Pacienta sa Asigurarea unui mediu Recoltare probe biologice: 18.03.2015, ora 07:00
circulatiei datorita prezinte o ambient adecvat; - HL; VSH; Uree; Pacienta prezinta o stare
sangerarii buna Monitorizarea functiilor glicemie; TSH, TC; generala relativ buna
moderate, circulatie . vitale(TA, puls, respiratie ) ionograma, transaminaze, T.A.120/70mmHg,
fibrinogen.
manifestata prin masurarea pulsului lafiecare P.=65b/min.,
Colaborarea cu
tahicardie. 4 ore; dieteticianul şi familia. 19.03.2015, ora 07:00
Invat pacienta tehnici T.A.130/70mmHg,
corecte de respiratie si P.=66b/min.,
explic necesitatea lor; 20.03.2015, ora 07:30
-se linisteste pacienta-se T.A.120/60mmHg,
face bilantul hidro- P.=70b/min
electrolitic al lichidelor
- Se observa faciesul,
tegumentele;
Asigur suport fizic si psihic.
2.Alterarea Asigurarea, Administrarea de 18.03.2015, ora : 14:00
nutritiei datorita pacientei, medicamente la indicatia Pacienta prezinta
scaderii aportului unui regim medicului; inapetenta, reducerea
caloric manifestat adecvat. Hidratare orala; greturilor si varsaturilor;
prin greata si Regim hipolipidic, 19.03.2015,
varsaturi hipocaloric , hiposodat. Pacienta prezinta o stare
buna, fara greata si
varsaturi;
20.03.2015,

74
 Pacienta prezinta interes
pentru alimentatie, fara
varsaturi si greata.
3.Alterarea Sa prezinte -Se verifica prezenta - Administrarea medicatiei 18,19.03.2015
eliminarilor eliminari globului vezical prescrise de medic; Ischiurie combatuta cu
datorita adecvate -Introducerea bazinetului -Efectuarea sondajului diureza de 1300ml si
manifestata prin cald sub pacienta. vezical , in conditii de stare generala buna
ischiurie -Lasa robinetul deschis sa asepsie. T.A.130/80mmHg,
curga apa ( sa fie auzita de P.=74b/min.,R=16resp./
pacienta) min.,
-Introduc mainile pacientei Temp.=36,7,Diureza=13
in apa calda. 00ml
20.03.2015
Eliminari adecvate fara
sonda vezicala
4. Alterarea Pacienta sa - explic pacientei cauzele Administrarea de antalgice 18.03.2015
miscarii datorita aiba o durerii la indicatia medicului. Pacienta refuza sa faca
durerii si plagii mobilitate - evaluez caracteristicile cateva miscari;
manifestata prin corespunza- durerii: localizare, Durerea inca persista.
repaus la pat toare intensitate,durată,frecvență, 19.03.2015
factori care cresc intensita- Pacienta se moblizeaza
tea; incet;
-ajutarea pacientei pentru Durerea nu mai persista .
adoptarea unei pozitii de 20.03.2015
confort. Pacienta se mobilizeaza
singura
T.A.110/50mmHg,

75
 P.=68b/min.,R=16resp./
min.,
Temp.=36,5,Diureza=15
00ml
5. Alterarea Pacienta sa - ii explic bolnavei sa evite Administrez medicatia 18.03.2015
somnului datorita aiba un oboseala, eficienta prescrisa de medic: Pacienta nu se poate
durerii , somn somnului si a odihnei Anxiolitice usoare odihni, prezinta agitatie;
manifestata prin odihnitor, sa -aerisesc salonul 19.03.2015
insomnie nu mai - asigur conditii optime Pacienta se linisteste si
prezinte pentru ca bolnava sa se se odihneste bine
durere si sa poata odihni 20.03.2015
aiba o stare - ii recomand activitati Pacienta nu mai prezinta
de bine fizic recreative- plimbari in are deficit de odihna
si psihic liber insotita la inceput
6.Alterarea Sa prezinte -Se practică spălatul Administrez medicatia 18.03.2015
capacitatii de a se tegumente pacientei pe regiuni la pat prescrisa de medic Pacienta se
ingriji datorita integre -Folosirea tampoanelor imbraca/dezbraca cu
fatigabilitatii sterile si curate si mare dificultate
manifestata prin schimbarea lor ori de cate 19.03.2015
dificultate in ori este nevoie Pacienta accepta ajutorul
ingrijire -Controleaza involutia si reuşeşte să se adapteze
uterina. la noua sa condiţie
20.03.2015
Pacienta prezinta
tegumente integre si se
simte mai confortabil.
7. Anxietate Pacienta sa - favorizez adaptarea Administrez tratamentul Anxietate diminuata

76
 datorita limitelor îşi exprime pacientei la mediul prescris de medic.
cognitive temerile, să spitalicesc asigurând un
manifestată prin beneficieze climat de calm şi
securitate ;
teamă, de siguranţă
- identific cu pacienta cauza
vulnerabilitate psihologică anxietăţii si o educa privind
rolul de mama.
8. Deficit de Pacienta să - educarea pacientei şi Administrez tratamentul 18.03.2015
cunoştinţe despre aibă noţiuni familiei privind prevenirea prescris de medic. Pacienta nu are
tratament şi despre infecţiilor şi a recidivelor informatii despre
prin utilizarea articolelor de tratament si
autoingrijire la tratamentul
igiena personale; ingrijire/autoingrijire.
domiciliu. de ingrijire - educarea pacientei să
si apeleze la medicul de 20.03.2015
autoingrijire familie ori de câte ori apar Pacienta a înţeles
la domiciliu. modificări, chiar şi minore informaţiile primite.
în starea de sănătate;
Educ pacienta cu privire la
noul statut de mama si cu
privire la nou-nascut.

Evaluare

Evolutia pacientei a fost favorabila. Pacienta prezinta o stare de bine, cunoaste si respecta regimul igieno-dietetic. Se externeaza cu recomandarea de a reveni pentru
scoaterea firelor din urma interventiei, sa isi schimbe pansamentul zilnic, si sa limiteze efortul fizic pana la inchiderea definitiva a suturii.

77
 Ziua 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24
Zile de boala 1 2 3 4 5

Resp.

T.A.

Temp.
Puls
D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S

35 30 160 41°

30 25 140 40°

25 20 120 39°

20 15 100 38°

15 10 80 37°

10 5 60 36°

Lichide ingerate
Diureza
Scaune
Dieta

FOAIE DE TEMPERATURA ADULTI

CNP
Numele………………………
Prenumele………………….…………
Anul………Luna……..Nr.foii de observatie…..…...Nr.salon……….Nr.pat……...

78
 CAPITOLUL VI

Educatia pentru sanatate

Asistenta medicala va instrui lauza sa previna aparitia prolapsului genital

prin:
- Instruim lauza sa nu forteze planseul prin sedere in pozitie sezand
in primele zile de la nastere;
- Instruim pacienta sa mentina igiena locala sis a previna incontinent
(spalarea si uscarea repetata a regiunii genital, folosirea
tampoanelor, evitarea ortostatismului prelungit, evitarea
alimentelor care produc gase si constipatie);
- Asistenta medicala ca observa antitatea si aspectul lohiilor;
- Spalarea pe maini si dezinfectarea cu solutii antiseptic;
- Unghiile sa fie taiate scurt si se pilesc aperitatiile;
- Sanul se spala inainte si dupa fiecare supt cu apa calduta si se
sterge cu prosop curat;
- Dupa fiecare supt sanul se unge cu un unguent ce contine
foliculina;
- Zilnic se examineaza sanul (declansarea secretiei lactate, anomaly.
Alte satri patogene);
- In primele 2-3 zile dupa nastere, glanda mamara secreta colostru
(lichid galbui cu continut crescut de minerale si protein si scazut de
lipide si glugide, contine anticorpi) care are rol important in
imunizarea pasiva a nou nascutului;
- In urmatoarele zile se stabileste secretia laptata propriu zisa care
devine tot mai abundenta;
- Daca apar fisuri mamare sanul va fi pus in repaus, laptele va fi
extras prin mulgere, se ingrijesc fisurile;
- Cand lauza are hipolactatie , copilul se pune la san;
- In “furia laptelui”. Se reduce cantitatea de lichide.

Pregatirea lauzei pentru alaptare si respectarea igienei personale:

- Lauza va imbraca halatul de protectie;
- Acopera parul cu basma de panza , iar gura nou nascutului cu
masca de tifon;
- Se asigura igiena personala zilnic;
- Dupa 6 saptamani lauza poate face baie generala;
- Asigurarea regimului alimentar: Primele 24 de ore regim hidro-
vegetal, a 2-a zi regim complect, bogat in lichide.Zilnic se consuma
zarzavaturi, fructe, legume crude, pentru tranzitul intestinal;
79
 - In primele zile lauza se va ridica din par doar pentru alaptarea
copilului, servirea mesei si pt toaleta;
- Treptat se trce la o viata normal;
- Mobilizarea precoce se aplica dupa a 2-a zi de lauzie cu miscari
usoare de gimnastica medicala pentru refacerea muschilor
abdominali, refacerea planseului pelvi-perineal;
- In primele 24 de ore se executa miscari de respiratie ampla prin
ridicarea si coborarea bratelor, miscari active ale membrelor
inferioare de 3 ori pe zi cate 10-15 minute.In urmatoarele zile se
complecteaza gimnastica medicala si se fac miscari de flexie si
extensie a coapselor, de pedalare, de forfecare, miscari de
contractii ale muschilor ridicatori anali, miscari pentru intretinerea
muschilor peretelui abdominal.

Realizarea alaptarii copilului.

- In primele 24-48 de ore lauza poate sa stea in decubit lateral
- Ii se asigura un scaun cu spatar : asezata pe scaun, cu piciorul din
dreptul sanului din care va suge copilul sprijinit pe un scaunel;
- Ajutam lauza sa sprijine copilul cu capul pe antebratul ei si cu fata
intoarsa spre san;
- Ii aratam cum sa isi sustina mamela ca nasul copilului sa fie liber
- O instruim pe lauza ca dupa 6 saptamani sa se prezinte pentru
examen local;
- Reluarea locului de munca se face dupa concediul post-natal;
- Educam lauza sa evite contactul sexual 6 saptamani postpartum.

80
BIBLIOGRAFIE

1. Anatomia şi fiziologia omului, Albu R.M., 1987

2. Tratamentul bolilor cronice în medicina internă, Belaşcu M., vol. I,
Editura Dacia Cluj-Napoca, 1985
3. Chirurgie Obstetrica-Ginecologie, Dr.Vasile Nitescu, Editura Didactica
si Pedagogica, Bucuresti-1990
4. Manual de medicină internă, Borundel C., Editura Medicală, Bucureşti,
1979
5. Anatomia şi fiziologia omului – Compediu, Editura Corint, Bucureşti
2001
6. Tehnici de evaluare si îngrijiri acordate de asistenţii medicali, Ardeleanu
M., Baltă G., Dorobanţu E., Gal G., Ivan M., Pesek M., Seuchea M.,
Titircă L., Zamfir M., Editura Viaţa Românească, Bucureşti, 2001
7. Medicină generala, Voiculescu M., 2004
8. Uterul cicatriceal dupa cezariana, Ion Munteanu, Editura Facla,
Timisoara 1990