 Cavitatea bucala (gura)

 Plexul celiac
 Pancreasul
 Cai biliare - Vezica biliara
 Ficatul
 Anusul
 Rectul
 Colonul - Intestinul gros
 Apendicele
 Intestinul subtire
 Duodenul
 Stomacul
 Esofagul
 Faringele
 Flora intestinală
 Sistemul digestiv reprezinta ansamblul morfologic si functional de
organe ce realizeaza digestia si absorbtia alimentelor ingerate
precum si evacuarea reziduurilor neasimilabile.

 Structuri componente
 Sistemul digestiv este alcatuit din:
- tub digestiv, o serie de organe tubulare de calibru diferit;
- glande anexe, ancorate la diferite etaje ale tractului digestiv.

 Tubul digestiv
 Masoara aproximativ 9 m lungime, de la cavitatea bucala pana la
anus, constituind traiectul alimentelor ingerate pe parcursul caruia
acestea sufera transformari necesare prepararii hranei pentru
celulele corpului, prin intermediul mijloacelor digestive fizice si
chimice.

Cavitatea bucala este primul segment al tubului digestiv,

reprezentand locul unde digestia este demarata. Cavitatea bucala
cuprinde limba si dintii. Prin intermediul limbii se distinge gustul,
textura, dar si temperatura alimentelor. Dentia este implicata cu
precadere in masticatie, care impreuna cu digestia chimica
realizata prin actiunea salivei formeaza la acest nivel bolul
alimentar.
SUNTEȚI AICI:

Anatomie și fiziologie
 Sistemul digestiv

SECTIUNI:

 Cavitatea bucala (gura)

 Plexul celiac
 Pancreasul
 Cai biliare - Vezica biliara
 Ficatul
 Anusul
 Rectul
 Colonul - Intestinul gros
 Apendicele
 Intestinul subtire
 Duodenul
 Stomacul
 Esofagul
 Faringele
 Flora intestinală
Sistemul digestiv reprezinta ansamblul morfologic si functional de organe ce
realizeaza digestia si absorbtia alimentelor ingerate precum si evacuarea
reziduurilor neasimilabile.
Structuri componente
Sistemul digestiv este alcatuit din:
- tub digestiv, o serie de organe tubulare de calibru diferit;
- glande anexe, ancorate la diferite etaje ale tractului digestiv.

Tubul digestiv
Masoara aproximativ 9 m lungime, de la cavitatea bucala pana la anus,
constituind traiectul alimentelor ingerate pe parcursul caruia acestea sufera
transformari necesare prepararii hranei pentru celulele corpului, prin
intermediul mijloacelor digestive fizice si chimice.

Cavitatea bucala este primul segment al tubului digestiv, reprezentand locul

unde digestia este demarata. Cavitatea bucala cuprinde limba si dintii. Prin
intermediul limbii se distinge gustul, textura, dar si temperatura alimentelor.
Dentia este implicata cu precadere in masticatie, care impreuna cu digestia
chimica realizata prin actiunea salivei formeaza la acest nivel bolul alimentar.

Faringele  reprezinta canalul de legatura dintre cavitatea bucala in esofag.

Esofagul este un conduct ce masoara aproximativ 25 cm si strabate gatul, de

la cartilajul cricoid ce il delimiteaza de faringe, toracele si o portiune mica din
abdomen pana la orificiul cardia, unde se conecteaza la
stomac. Peristaltismul esofagian si secretiile de mucus sunt responsabile cu
transportul si respectiv alunecarea bolului alimentar catre stomac.

Stomacul este un organ cavitar, plasat in loja gastrica in abdomen si reprezinta

segmentul cel mai dilatat al tubului digestiv. Este responsabil cu transformarea
bolului alimentar prin actiuni mecanice si chimice in chim gastric, pe care il
stocheaza pana cand acesta devine pregatit sa fie evacuat in intestinul subtire.
Intestinul subtire este segmentul cel mai lung al tractului digestiv, masurand un
diametru de 2. 5 cm si o lungime de pana la 6 m, de la orificiul pilor pana
la valvula ileo-cecala. La nivelul intestinului subtire, chimul gastric este
transformat in chil intestinal prin intermediul unui complex de procese, fiind
absorbiti aproximativ 90% din nutrientii pe care organismul ii primeste ulterior
in urma digestiei. Intestinul subtire este subimpartit in duoden, portiunea fixa
in care se secreta sucul hepatic si pancreatic, jejunul, portiunea mijlocie,
mobila, spiralata, care face legatura cu ileonul, portiunea finala a intestinului
subtire ce se intinde pana la valvula ileo-cecala, de unde tubul digestiv se
continua cu intestinul gros.

ntestinul gros este ultimul segment al tubului digestiv, avand un calibru

superior intestinului subtire si o lungime de pana la 1. 6 m, cuprins
intre valvula ileo-cecala si anus. La acest nivel sunt preluati nutrientii
ramasi neabsorbiti din chilul intestinal, transformat si eliminat ulterior sub
forma de materii fecale. Intestinul gros prezinta cecul cu apendicele
piloric, colonul, dispus sub forma unui cadru in jurul intestinului subtire,
cuprinzand
potiunea ascendenta, transversa, descendenta si sigmoida terminandu-
se cu rectul, in care materiile fecale sunt stocate inainte de a fi eliminate
prin actul defecatiei. Canalul anal, situat inferior rectului se deschide
prin orificiul anal sau anus, nivel la care se termina tubul digestiv.

Glandele anexe ale sistemului digestiv

Contribuie la digestie prin intermediul secretiilor.

Glandele salivare sunt responsabile cu secretia salivei, o mixtura de

apa, enzime si mucina, in cavitatea bucala pentru a lubrifica alimentele
ce urmeaza a fi ingerate. De asmenea, enzimele din saliva
interactioneaza cu alimentele din cavitatea bucala declansand procesul
de digestie chimica.

Ficatul este plasat in loja hepatica, sub diafragm si reprezinta cea mai

mare glanda din corp, cantarind aproximativ 1. 5 kg. Pe langa faptul ca
ficatul reprezinta organul vital ce detoxifica sangele de agentii nocivi
organismului, acesta este implicat si in procesul de digestie prin
secretia bilei, un lichid ce actioneaza cu predilectie in dregradarea
grasimilor. Intre mese bila se acumuleaza in vezicula biliara sau
colecist.
Pancreasul este o glanda mixta, retroperineala, situata inapoia
stomacului. Functia exocrina a pancreasului este implicata in digestie,
fiind responsabila cu elaborarea si secretia sucului pancreatic, un lichid
care contine echipament enzimatic capabil sa degradeze toate tipurile de
substante alimentare.

Functiile sistemului digestiv

Principala functie a sistemului digestiv este de a prepara hrana necesara
celulelor organismului. Acest proces este realizat
prin digestie si absorbtie.

DIGESTIA
 Digestia se desfasoara in mai multe etape, alimentele urmand a fi
procesate in functie de etajul tractului digestiv in care se afla.
Astfel, prin demararea functiilor secretorii si motorii a organelor
implicate are loc digestia.

Digestia incepe in cavitatea bucala, odata

cu masticatia alimentelor ce urmeaza a fi ingerate. Saliva este
secretata in cantitati mari, intre 1-1. 5 l/zi de 3 mari glande salivare,
submandibilare, sublinguale si parotida in cavitatea bucala, fiind
amestecata de limba cu alimentele masticate prin intermediul
dentitiei, proces finalizat cu formarea bolului alimentar. Saliva
contine printre alteele, enzime digestive, precum amilaza
salivara (ptialina), ce intervine in degradarea chimica a
polizaharidelor, transfomand amidonul in maltoza si lipaza
linguala, care hidrolizeaza lanturile lungi de trigliceride in gliceride
partiale si acizi grasi in stare libera. De asemenea, saliva contine
si mucus, o glicoproteina utilizata ca adjuvant in lubrifierea
alimentelor si formarea bolului alimentar. Dupa formarea bolusului
se poate produce deglutitia (inghitirea) ce consta in transportul
masei alimentare in esofag prin faringe. Mecanismul este
coordonat de centrii deglutitiei din medulla oblongata si puntea lui
Varolio. Reflexul este initiat de receptorii tactili de la nivelul
 faringelui, pe masura ce bolul alimentar este impins prin
intermediul limbii catre partea posterioara a cavitatii bucale. Se
desfasoara astfel in 0. 3 s timpul bucal al deglutitiei, partial
voluntar.
 Faringele reprezinta locul unde se intretaie calea digestiva cu cea
respiratorie. Astfel, deoarece atat produsele alimentare cat si aerul
trec prin faringe, epiglota, o lama cartilaginoasa se interpune in
deschiderea laringeala in timpul deglutitiei pentru a preveni
asfixierea alimentara. Orofaringele, posterior cavitatii bucale ce se
continua cu laringofaringele sunt portiunile din faringe prin care
alimentele sunt transportate la acest nivel. Astfel are loc timpul
faringian al deglutitiei care dureaza pana la 2 s, trecerea aerului
este temporar intrerupta, alimentele avand prioritate sa inainteze
catre esofag.

Bolul alimentar este propulsat in esofag, prin relaxarea sfincterului

esofagian superior, moment in care debuteaza timpul esofagian al
deglutiei ce poate dura intre 4-8 s. Peretii esofagului contin
o patura bistratificata de tesut muscular neted, cu fibre dispuse
circular la interior si longitudinal catre exterior. Fibrele musculare
determina peristaltismul prin care alimentele sunt deplasate de-a
lungul esofagului. Miscarile peristaltice se propaga sub forma
de unde de contractie precedate de relaxare periodica. Jonctiunea
dintre esofag si stomac este prevazuta cu sfincterul esofagian
inferior ce inchide orificiul cardia. Odata cu declansarea undelor
peristaltice si pe masura ce bolul alimentar inainteaza catre
stomac, prin cresterea presiunii intraesofagiene sfincterul
esofagian inferior se relaxeaza si are loc finalizarea deglutitiei
concomitent cu evacuarea bolului alimentar in stomac.

Alimentele sunt deplin digerate in intestinul subtire,

iar stomacul asista mai mult la demontarea fizica a acestora
inceputa in cavitatea bucala. Peretii stomacului sunt formati din
muschi extensibili ce ii confera acestuia capacitatea de a se adapta
la continutul sau, contribuind in acelasi timp la digestie.
Bolul alimentar patrunde in stomac prin orificiul cardia, nivel la care
incepe digestia gastrica, substantele alimentare fiind atacate sucul
 gastric, care contine apa, HCl, enzime si mucina. Enzimelor din
stomac le sunt asigurate conditii optime, acestea degradand
substantele la un pH si o temperatura specifica. Acidul
gastric ajuta in procesul de denaturare al proteinelor, conferind
pH-ul optim pentru reactiile in care este implicata pepsina si
distruge microorganismele ingerate odata cu alimentele. Celulele
parietale ale stomacului secreta factorul intrinsec, o glicoproteina
ce permite absorbtia vitaminei B12. Mucusul este secretat
de glandele gastrice, cardiale si pilorice si impreuna cu mucina din
sucul gastric lubrifiaza si protejeaza mucoasa gastrica de actiunea
pepsinei si a acidului clorhidric.

Miscarile tonice, de adaptare si undele peristaltice executate in urma

ingestiei de alimente au ca rezultat amestecul alimentelor cu sucul
gastric, transformarea bolului alimentar in chim
gastric si evacuarea acestuia in intestinul subtire. Pe masura ce chimul
se apropie de deschiderea duodenala, prevazuta cu sfincterul piloric,
contractiile musculare retropulseaza masa alimentara, exercitand
presiuni suplimentare asupra acesteia descompunand-o in particule mai
mici. Mai multi factori afecteaza procesul de golire al stomacului, inclusiv
gradul de actiune al miscarilor peristaltice cat si tipul de alimente.

Dupa ce a fost procesata in stomac, masa alimentara trece in intestinul

subtire prin orificiul piloric. Cea mai mare parte a digestiei se
desfasoarea la acest nivel, debutand in momentul in care chimul gastric
patrunde in duoden. La acest nivel sunt secretate 3 lichide care intervin
in digestie:
- Sucul hepatic sau bila neutralizeaza aciditatea si emulsioneaza
grasimile pentru a favoriza absorbtia acestora. Bila este produsa
in ficat si stocata in vezicula biliara de unde trece in duoden
prin ductele hepatice. Bila din vezicula biliara este mult mai concentrata.
- Sucul pancreatic este produs de acinii pancreatici si contine enzime
precum amilaza pancreatica, lipaza pancreatica si tripsinogen.
- Sucul intestinal este secretat de glandele intestinale si contine enzime
printre care se numara enteropeptidaze, erepsina, tripsina, chimotripsina,
maltaza, lactaza si sucraza.
Deoarece sucurile digestive care actioneaza la acest nivel sunt alcaline,
nivelul pH-ului este crescut in intestinul subtire. Se creeaza astfel un
mediu propice activarii enzimatice necesar degradarii
moleculare. Microvilii enterocitelor existente la acest nivel maresc
capacitatea si viteza de absorbtie concomitent cu cresterea suprafetei de
absorbite a intestinului subtire. Nutrientii sunt absorbiti prin peretele
intestinal in sangele periferic, care ajunge pe cale portala la ficat, unde
are loc filtrarea, detoxifierea si prelucrarea nutrientilor.
Musculatura neteda a intestinului subtire executa
miscari peristaltice, pendulare, de contractare periodica a anselor
intestinale ce determina scurtarea si lungirea acestora si
miscari segmentare, prin aparitia unor inele de contractie care
segmenteaza portiuni din intestin. In urma ansamblului de miscari se
asigura un contact strans a particulelor alimentare cu sucurile digestive
secretate la acest nivel precum si propulsia celor ramase nedigerate
catre intestinul gros pentru continuarea digestiei.

La nivelul intestinului gros, masa alimentara este retinuta suficient

pentru a permite fermentarea acesteia sub actiunea bacteriilor
intestinale, care descompun unele substante neprelucrate in intestinul
subtire. In urma proceselor de fermentare si putrefactie asociate cu
miscarile peristaltice, de segmentare si tonice executate de
musculatura intestinului gros, deseurile neasimilabile vor forma materiile
fecale ce se stocheaza in ampula rectala pentru o perioada, urmand a fi
eliminate prin actul defectiei.

ABSORBTIA
Absobtia reprezinta procesul de trecere a substantelor necesare
organismului prin peretii organelor tubului digestiv in mediul intern. La
nivelul cavitatii bucale, a esofagului precum si la nivelul stomacului
realizarea proceselor de absorbtie este neglijabila. Astfel, cele mai multe
particule alimentare, precum apa sau mineralele sunt absorbite la nivelul
intestinului subtire. Mucoasa intestinala cuprinde valvule conivente (plici
circulare) si vilozitati intestinale acoperite de o retea de enterocite
prevazute cu microvili, ce maresc capacitatea de absorbtie a intestinului
subtire. Procesul de absorbtie variaza in functie de tipul de nutrienti,
astfel ca apa si sarurile minerale, vitaminele hidrosolubile, glucoza,
aminoacizii si acizii grasi cu lant scurt sunt preluati de sange si condusi
pe cale portala la ficat, iar vitaminele liposolubile si chilomicronii trec
initial in limfa dupa care sunt preluati de sange. Procese de absorbtie a
apei, electroliti, vitamine si aminoacizi se manifesta si la nivelul
intestinului gros, inainte de formarea materiilor fecale.

Reglarea digestiei
Controlul digestiei pe cale hormonala
Majoritatea hormonilor care controleaza functiile implicate in sistemul
digestiv sunt produsi si secretati de celulele mucoasei gastrice si a
intestinului subtire. Acesti hormoni sunt eliberati in sangele circulant de la
nivelul tractului digestiv, calatoresc initial catre inima si revin prin
sistemul arterial, stimuland sau inhiband motilitatea si secretia de sucuri
digestive.
Principalii hormoni care controleaza digestia sunt:
- Gastrina influenteaza stomacul sa produca aciditatea necesara
dizolvarii si digestiei alimentelor, prin stimularea activitatii glandelor
gastrice de a secreta pepsinogen si acid clorhidric. De asemenea,
gastrina intervine in dezvoltarea normala a celulelor din mucoasa
stomacului, intestinului subtire si a colonului.
- Secretina influenteaza secretia pancreatica, bogata in bicarbonati ce
ajuta sa neutralizeze aciditatea continutului gastric cand acesta patrunde
in duoden. De asemenea, secretina stimuleaza ficatul sa elaboreze bila.
- Colecistochinina influenteaza pancreasul sa produca echipamentul
enzimatic continut de sucul pancreatic. De asemenea este implicata in
dezvoltarea normala a celulelor pancreatice si stimuleaza descarcarea
colecistului.
- Peptidul gastric inhibitor este influentat de prezenta masei alimentare
in duoden, intervine in procesul de evacuare gastrica si induce secretia
de insulina.
- Motilina influenteaza motilitatea gastrointestinala si stimuleaza
productia de pepsina.

Controlul digestiei pe cale nervoasa

Controlul nervos al cavitatii bucale si faringelui este realizat de ramuri
senzitive si motorii din nervii cranieni. In rest, activitatea organelor este
controlata de nervii intrinseci si extrinseci.
Nervii intrinseci sunt reprezentati de regula prin plexurile nervoase
vegetative Meissner si Auerbach dispuse sub forma unei retele dense in
peretii esofagului, stomacului, intestinului subtire si ai colonului. Nervii
intrinseci raspund prin reflexe locale atunci cand asupra peretilor in
continutul carora se afla se exercita presiuni datorita prezentei masei
alimentare. Astfel, nervii intrinseci devin responsabili atat cu deplasarea
alimentelor, cat si cu semnalizarea glandelor secretoare de sucuri
digestive prin existenta maselor alimentare la anumite nivele din tractul
digestiv.
Nervii extrinseci provin din sistemul nervos vegetativ parasimpatic, cu
fibre din nervul vag si vegetativ simpatic cu fibre din plexul
celiac, mezenteric superior si inferior. Neurotransmitatorii prin care
nervii extrinseci functioneaza sunt acetilcolina si adrenalina.
Acetilcolina favorizeaza comprimarea stratului muscular al peretilor
tractului digestiv, intensificand deplasarea masei alimentare si a sucurilor
digestive, stimuland astfel secretia acestora. Contrar acetilcolinei,
adrenalina imprima un efect de relaxare a stratului muscular din tractul
gastrointestinal, scazand viteza de circulatie a sangelui la acest nivel,
concomitent cu diminuarea sau oprirea digestiei.

Reglarea apetitului
 Pofta de mancare este reglata de centrii nervosi ai
foamei localizati in hipotalamus. Unul reprezinta centrul
apetitului, iar celalalt este centrul de satietate.
Hormoni din sistemul digestiv responsabil cu reglarea apetitului
sunt:
- Grelina produsa de stomac si intestinul subtire in absenta
alimentelor in sistemul digestiv, stimuland astfel apetitul.
- Peptidele YY sunt secretate de ileon si colon ca raspuns la
prezenta alimentelor in tractul digestiv, inhiband astfel apetitul.