FUNDAŢIA ECOLOGICĂ GREEN

ȘCOALA POSTLICEALĂ FEG

DOMENIUL / CALIFICAREA PROFESIONALĂ SĂNĂTATE ŞI ASISTENŢĂ
PEDAGOGICĂ
ASISTENT MEDICAL GENERALIST

PROIECT DE
ABSOLVIRE

Indrumator Candidat
Asist.med.pr.
Pasnicu Georgeta Vasiliu Andreea Elena

Iași-Promoția 2023
 ȘCOALA POSTLICEALĂ FEG
SPECIALIZAREA ASISTENT MEDICAL GENERALIST

ÎNGRIJIREA BOLNAVULUI

CU NEOPLASM DE COLON

ASCENDENT OPERAT
 Iaşi -Promoţia 2023

CONTINUTUL PROIECTULUI

 CUPRINS

 ARGUMENT

 OBIECTIVE

 CONȚINUTUL PROPRIU-ZIS

 BIBLIOGRAFIE

 ANEXE
 CUPRINS -exemplu

Argument

OBIECTIVUL I Noţiuni de anatomie şi fiziologie a aparatului............................7

OBIECTIVUL II Neopasm de colon ascedent operar

.......................................................................................

Definiţie ......................................................................................................................

Etiologie.......................................................................................................................

Simptomatologie......................................................................................................

Diagnostic................................................................................................................

Tratament.................................................................................................................

ETC

OBIECTIVUL III Rolul asistenutului medical în investigarea specifică.............

OBIECTIVUL IV Acordarea îngrijirilor specifice...............................................

OBIECTIVUL VElaborarea planului de îngrijire................................................

Culegerea datelor.....................................................................................................

Nevoile fundamentale după Virginia Henderson...................................................

Plan de îngrijire.......................................................................................................

OBIECTIVUL VI Educaţie pentru sănătate........................................................6

Bibliografie Anexe
 ARGUMENT

MOTTO: “Mai ales sănătatea întrece atât de mult toate bunurile exterioare încât
într-adevăr un cerşetor sănătos este mai fericit decât un rege bolnav”

Prin elaborarea acestui proiect propun identificarea şi evidenţierea modalităţilor de

evaluare, investigare, îngrijire şi recuperare a unor pacienţi cu cancer de colon, prin
care să se asigure legătura de continuitate intre pregătirea teoretică dobândită în
şcoală şi pregătirea practică, dobândită prin învăţământ clinic, în unităţi de
asistentă. Cancerul de colon este a doua cauză de deces prin cancer, în ţările
civilizate. Riscul apariţiei cancerului de colon este egal la femei şi bărbaţi.
Intestinul gros, respectiv colonul, este un organ important al sistemului digestiv.
Acesta are două roluri majore şi anume: absorbţia apei şi electroliţilor conţinuţi în
alimentele digerate, respectiv stocarea în vederea eliminării intermitente la exterior
a deşeurilor nedigerate şi deci neabsorbite. Cancerul de colon apare prin
transformarea malignă, necontrolată, cancerigena a celulelor epiteliului mucoasei
care tapetează mucoasa ce căptuşeşte fata internă a rectului şi colonului. Prin tema
de fată doresc să se pună în evidenţă importanţa acestei afecţiuni, prin acordarea
unei atenţii deosebite primelor semne patognomonice. Întrucât cancerul de colon
este a doua cauză de deces prin cancer, este important să înţelegem care sunt
riscurile cancerului de colon, manifestările sale clinice precum şi testele care
permit depistarea cancerului înaintea apariţiei oricăror semne clinice dependente de
cancer. Prin aplicarea unor mijloace preventive se poate reduce chiar riscul
apariţiei acestei redutabile boli. Astfel, în primul capitol prezint pe larg noţiuni de
anatomie şi fiziologie a aparatului afectat de cancerul de colon. În capitolul al
doilea prezint noţiuni teoretice ale bolii, tratamentul dar şi modul de prevenire al
acesteia. În capitolul al treilea prezint trei studii de caz, cu îngrijirile specifice,iar
in capitolul al patrulea am concluzionat ideile care au stat la baza acestei lucrari.
 OBIECTIVUL
ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA CU NEOPLASM DE COLON ASCENDENT
OPERAT

I.1. NOŢIUNI DE ANATOMIE

Intestinul gros se întinde de la tunica ileonului, marcat prin valvula ileocecală,

până la nivelul canalului anal, dar această definiţie morfofuncţională trebuie să
includă apendicele şi valvula Bauhin.

Această concepţie caută să respingă o unitate funcţională integratoare, dar

individualitatea morfofuncţională şi patologică a diferitelor porţiuni colice impun
studiul anatomic şi patologic pe porţiuni separate.

Lungimea intestinului gros variază între 100 – 150 cm, cu o medie de 130 – 1350,
creşterea în lungime se poate face pe seama întregului colon dar mai ales pe seama
unor segmente separate. Aceste alungiri pot fi congenitale sau câştigate dea lungul
vieţii, ducând la dificultăţi în investigaţia radiologică atât în plenitudine cât şi în
dublu contrast astfel sigmoidul şi transversul au o lungime în jur de 50 cm,
ascendentul 12 – 17 cm iar descendentul 14 – 20 cm.

Calibrul intestinului gros prezintă o scădere progresivă începând de la cec spre

sigmoid cu aproximativ 5 cm la cec şi 2,5 cm la sigmoid dar în mod normal sau
condiţii patologice, există modificări de calibru prin spasme sau dilatări, creând
astfel dificultăţi în investigarea colonului şi mai ales în punerea diagnosticului.

Cecul Are formă de sac închis în interior, iar superior se continuă cu colonul
ascendent, pe peretele postero-intern la unirea dintre cec şi ascendent se află
joncţiunea ileocecală prevăzută cu un sfincter, numită valvula lui Bauhil. La
aproximativ 2 cm sub această se află inserţia apendicelui vermicular.

Cecul poate fi învelit în întregime de către peritoneu, situaţie intraperitoneală sau

poate fi acoperit numai pe faţa anterioară, situaţiecând cecul este situate
retroperitoneal, cu toate acestea cecul este considerat una dintre cele mai mobile
părţi ale colonului alături de transvers şi sigmoid.

Cecul este situat de obicei în fosa iliacă dreaptă dar poate fi situat şi înalt lombar,
prerenal sau jos în micul bazin.

Ca aspect exterior el prezintă trei benzi musculare înguste care îşi au punctul de
plecare la nivelul inserţiei apendicelui şi însoţesc colonul pe toată întinderea lui.
Aceste benzi musculare sunt dispuse anterior iar celelalte postero intern şi extern.
Aceste benzi determină formarea de boreluri suprapuse sau trei coloane de
umflături.

Din punct de vedere radiologic cecul poate fi împărţit în două: - fundul cecal; -
corpul cecului. Configuraţia interioară: În interior la nivelul cecului şi întregului
colon se găsesc:

- pliurile submucoase sau falciforme create de bandeletele longitudinale şi apar ca

nişte despărţituri dispuse transversal faţă de axul intestinului şi constituie adevărate
diafragme incomplete.

- logile haustrale care sunt corespunzătoare boselurilor de pe suprafaţa organului.

Colonul ascendant Este situat între inserţia valvulei ileocecale şi a unghiului

hepatic. Este situat retroperitoneal şi prin intermediul fasciei lui Toldt vine în
contact cu pătratul lombelor şi polul inferior inferior al rinichiului drept. În afară,
interior şi anterior, colonul ascendent vine în contact cu ansele intestinale.

Colonul ascendent este una dintre cele mai fixe porţiuni ale colonului.
Configuraţia exterioară este asemănătoare cu a cecului, cele trei bandelete
musculare formează boselurile iar în interior ele determină formarea pliurilor
falciforme şi a cavităţilor haustrale.

Unghiul hepatic al colonului Face trecerea între colonul ascendent şi transvers,

este situat în hipocondrul drept şi lasă o amprentă marcată pe faţa interioară a
ficatului. Este un segment semifix, iar posterior se învecinează cu rinichiul şi
porţiunea a doua a duodenului iar anterior vine în contact cu ficatul care îl acoperă.
Colonul transvers Este partea cea mai mobilă a colonului, posedă un mezocolon cu
marginea anterioară inserată pe colon iar cea posterioară fixă, este inserată de la
dreaptă spre stânga pe porţiunea inferioară a rinichiului, de partea a doua a
duodenului, corpul pancreasului şi partea superioară a rinichiului stâng.

Acest mezocolon la extremitate dă naştere la două formaţiuni peritoneale şi anume

ligamentul frenocolic drept şi ligamentul frenocolic stâng care fixează cele două
unghiuri colice la peritoneul parietal. Ligamentul gastrocolic îl solidarizează de
stomac.

Configuraţia interioară şi exterioară este asemănătoare cu cea de la cec şi colon

ascendent cu singura deosebire că borelurile şi haustrele diminuă ca volum.
Unghiul splenic al colonului Este predominent ascuţit, este situat aproape în plan
anteroposterior fiind aşezat adânc în hipocondrul stâng, se învecinează cu splina
deasupra, cu marginea exterioară a rinichiului stâng intern şi înainte cu marea
curbură.

Colonul descendent Este situat profund retroperitoneal alipit de ansele intestinului

subţire, se întinde de la unghiul splenic până la o limită de demarcaţie
convenţională corespunzătoare crestei iliace stângi. Este segmentul cel mai strâmb
al colonului şi dispune de o musculatură puternică.

Colonul sigmoid Alături de cec şi transvers este una dintre cele mai mobile
porţiuni a colonului iar prima porţiune are o dispunere fixă ca a descendentului.
Prezintă un mezocolon sigmoidal care are o inserţie colică de două ori dând
inflecţiuni sigmoidului, asemeni literei S. Se găseşte în fosa iliacă stângă iar
porţiunea pelvină vine în raport cu vezică şi rectul.

La nivelul sigmoidului există numai bandelete musculare longitudinale şi atunci el

prezintă două serii de boseluri diminuate ca volum în raport cu restul segmentului
colonului. La nivelul sigmoidului se reduc şi de asemenea numărul şi volumul
haustrelor interne.

Rectul şi canalul anal Rectul se întinde de la locul de terminare a colonului

sigmoid până la linia anorectală care este circulară şi desparte zona mucoasă de
zona cutanată a rectului.

Lungimea rectului este 11 – 15 cm iar diametrul transversal de 2,5 – 3 cm, în

timpul umplerii cu bariu se pot dubla diametrele şi apare fuziform dilatat în
porţiunea mijlocie şi îngustat la nivelul joncţiunii rectosigmoidiene şi la nivelul
porţiunii perirenale.

În sens sagital rectul descrie o curbură superioară cu concavitatea anterior şi o

curbură inferioară cu concavitatea posterior iar în sens frontal o curbură inferioară
cu concavitatea spre dreapta.

Posterior vine în contact cu sacrul şi coccisul, feţele laterale sunt tapetate de

peritoneu iar anterior vine în contact cu organele genitale la femeie, prin fundul de
sac al lui Douglas, iar la bărbat este separet de vezica urinară tot prin acelaşi fund
de sac.

Porţiunea perineală vine în raport cu fosa isteorectală şi uretra la bărbat şi vaginul

la femei.

Rectul nu mai prezintă bandeletele musculare lipsind astfel boselurile şi haustrele.

Canalul anal are o lungime de aproximativ 3 cm, este delimitat superior de linia
anorectală şi inferior de linia anoperineală.

Structura intestinului gros Intestinul gros prezintă aceleaşi straturi ca şi intestinul

subţire, mucoasa, submucoasa şi musculoasa.

Mucoasa Este mai groasă, lipită de valvule conivente vilozităţi şi plăci Pyer.
Epiteliul este format din celulele cilindrice, celulele calciforme, corionul este ţesut
conjunctiv dens, conţine elemente limfoide şi glande Lieberkuhn.

Musculatura mucoasei conţine două straturi de fibre netede, unul interior circular şi
al doilea la exterior longitudinal, iar mucoasa canalului anal este de două tipuri, tip
cilindric situat deasupra liniei anorectale şi de tip malpighian situat sub linia
anorectală ce face trecerea între mucoasa cilindrică şi planul cutanat.
Submucoasa Este formată din ţesut conjunctiv, prezintă plexuri vasculare, capilare,
limfatice şi plexuri nervoase.

Musculoasa Prezintă un strat interior de fibre circulare şi exterior un strat de fibre

longitudinale care sunt concentrate în bandelete circulare sau tenii între care se
găsesc pliurile semilunare sau falciforme (boselurile).

Canalul anal prezintă o musculatură deosebită şi anume prezintă sfincterul intern

care este compus din fibre musculare striate ce prezintă un fascicol profund, gros şi
mult mai superficial subcutanat. Mai prezintă şi muşchiul ridicător anal care
întăreşte sfincterul extern.

Vascularizaţia intestinului gros Partea dreaptă a colonului este vascularizată prin

ramuri ale arterei ileo-ceco-colice, artera colică dreaptă şi cea mijlocie.

Partea stângă este vascularizată prin artera mezenterică superioară care dă ramuri,
artera colică superioară stângă şi artera inferioară stângă ce dă ramuri sigmoidiene
şi rectale superioare.

Sistemul venos al colonului este asigurat de către venele mezenterice superioare şi

inferioare, care urmează traiectul arterei mezenterice.

Sistemul limfatic Îşi are originea în stratul mucos, submucos, zona intravasculară şi
reţeaua vasculară. Aceste reţele se adună în ganglionii paracolici iar vasele
limfatice rezultate se varsă în ganglionii mezenterici superiori şi inferiori.

Vascularizaţia rectului Este asigurată de arterele rectale sau hemoroidale

superioare mijlocii şi inferioare iar vascularizaţia venoasă a rectului îşi are originea
într-un plex venos din stratul submucos care va da naştere venelor rectale sau
hemoroidale care se varsă atât în interiorul venei porte cât şi în interiorul venei
cave inferioare.

Vasele limfatice îşi au originea în plexul mucos şi submucos formând pediculi care
urmează traectul venelor. Inrvaţia colonului este predominant vegetativă provenind
din simpatic şi parasimpatic.

Colonul drept primeşte fibre simpatice din ganglionii colici şi mezenterici superiori
şi fibre parasimpatice din nervii vagi.
Colonul stâng primeşte fibre simpatice din plexul mezenteric superior şi fibre
parasimpatice din nervii splahnici pelvini.

În pereţii intestinului gros se găseşte plexul micuteris Auerbach şi plexul submucos

Maissner. Inervaţia rectală provine din ramurile colaterale ale plexului ruşinos şi
ale plexului sacrococcigian.

I.2.NOTIUNI DE FIZIOLOGIE Aproximativ 1500 mililitri de chim trec zilnic

prin valva ileo-cecala în intestinul gros. Cea mai mare parte a apei şi electroliţilor
conţinuţi în chim sunt absorbiţi în colon, rămânând doar 50 până la 200 ml de
lichid pentru a fi excretat în materiile fecale.

Cea mai mare parte a procesului de absorbţie din intestinul gros se produce în
jumătatea proximala a colonului, această porţiune căpătând numele de “colon de
absorbţie”, în timp ce funcţia principală a colonului distal este de depozit şi de
aceea se numeşte “colon de depozit”.

Absorbţia, secreţia electroliţilor şi a apei Mucoasa intestinului gros, ca şi acea a

intestinului subţire, are o mare capacitate de absorbţie activă a sodiului; gradientul
de potenţial electric transepitelial creat prin absorbţia sodiului determină de
asemenea şi absorbţia clorului. În plus, la fel ca şi în porţiunea distală a intestinului
subţire, mucoasa intestinului gros secretă activ ionii de bicarbonat în timp ce
absoarbe simultan o cantitate mică de ioni de clor în schimbul bicarbonatului.
Bicarbonatul ajută la netralizarea prodisilor finali acizi rezultaţi din acţiunea
bacteriilor din colon.

Absorbţia ionilor de sodiu şi clor creează şi un gradient osmotic transepitelial al

mucoasei intestinului gros care la rândul său produce absorbţia apei.

Acţiunea bacteriilor din colon Numeroase bacterii, în special bacilli coliformi,

sunt prezente în colonul de absorbţie.

Substanţele formate ca rezultat al activităţii bacteriene sunt vitamina K şi vitamina

B12 şi diverse gaze care contribuie la flatulenta din colon. Vitamina K are
oimportanţă deosebită deoarece cantitatea de vitamină provenită din alimente este
în mod normal insuficientă pentru a menţine normală coagularea sângelui.
Compoziţia materiilor fecale În mod normal materiile fecale conţin trei sferturi apa
şi un sfert substanţa solidă compusă din aproximativ 30% materie anorganică, 2-
3% proteine, 30% alimente brute nedigerate, aşa cum sunt pigmenţii biliari şi
celule epiteliale descuamate.

Culoarea maronă a materiilor fecale este datorită stercobilinei şi urobilinei care

sunt derivaţi ai bilirubinei. Mirosul este datorat, în principal, substanţelor rezultate
sub acţiunea bacteriilor. Produşii mirositori include: indolul, scatolul, mercaptan şi
hidrogen sulfurat.

OBIECTIVUL II
NEOPLASM DE COLON ASCENDENT OPERAT
II.1. DEFINITIE
Cancerul este o grupare de celule anormale. Este cunoscut sub numele de tumora
(malignă), care creşte fără a putea fi controlată. Tumorile canceroase invadează şi
distrug ţesuturile care le înconjoară.
Nu toate tumorile sunt canceroase (există şi tumori benigne). Tumorile benigne,
care nu sunt canceroase, nu invadează şi nu distrug ţesuturi. O tumoare benigna
poate creşte, însă, foarte mult.
Tumorile canceroase pot răspândi celule canceroase în alte părţi ale corpului,
fenomen numit metastaza, spre deosebire de tumorile benigne, care nu se
răspândesc în acest fel.
Cancerul de colon ocupa locul al treilea intre cancerele tubului digestiv, după cel
gastric, şi rectal reprezentând 8-10 % din cadrul tumorilor maligne dezvoltate pe
organismul uman. Frecvenţă mare a localizării cancerului la nivelul colonului se
datorează specificităţii fiecărui teritoriu sau segment, colic, dispoziţiei vasculo-
limfatice, apariţiei bolii la oamenii vârstnici.
Cancerul de colon are o viaţă latenta destul de lungă, asimptomatic la început, fapt
care îngreunează punerea diagnosticului în fazele primare. Depistările precoce
beneficiază de posibilităţi terapeutice care pot duce la vindecare. Se întâlneşte în
mod egal la ambele sexe, mai frecvent peste 50 de ani dar nu rare sunt cazurile,
mai ales în ultimul timp de apariţie a cancerului de colon la tineri. Cancerul colic
se poate focaliza pe orice segment, colonul cuprinde 55% din localizări, iar dintre
75 % sunt localizări la nivelul colonului sigmoid.

II.2. ETIOLOGIE

Etiologia cancerului de colon este asemănătoare ca mecanism etiologic tuturor

cancerelor şi presupune o interacţiune între predispoziţia genetică, condiţii
predispozante individuale (vârsta, antecedente personale patologice de adenoame
sau cancer de colon s. a) şi factorii de mediu (sedentarismul, alimentaţia, fumatul s.
a). Factorii de risc pentru apariţia cancerului de colon sunt:
Predispoziţie genetică
Cancerul de colon ereditar non-polipozic
Antecedente heredo-colaterale de cancer de colon (cazuri de cancer în familie)
Antecedente personale patologice de adenoame sau cancer de colon
Vârsta peste 50 de ani
Alimentaţia: dieta hipercalorica, hiperlipidica, hiperproteica
Boli inflamatorii intestinale (boala Crohn sau rectocolita ulcerohemoragica)
II.3. SIMPTOMATOLOGIE
– rectoragia (sau melena) - de obicei în neoplasmele stânga; va fi
considerată întotdeauna ca posibil malignă.
– rulburări de tranzit (constipaţie - colon stâng, diaree - colon drept)
– rindrom subocluziv (ocluzie intestinală - frecvent la colon stang)
– sindrom anemic (anemie de tip feriprivă moderată sau usoară)
– disconfort abdominal persistent (crampe, metorism, durere)
– alterarea stării generale, febră
– scădere ponderală marcată, fără o cauză aparentă
Mulţi dintre pacienţii cu cancer de colon nu prezintă simptome în
stadiile incipiente ale bolii. Când acestea apar, depind foarte mult de
mărimea tumorii şi localizarea sa la nivelul colonului.
II.4. INVESTIGATII CLINICE SI PARACLINICE
Cele mai caracteristice semne clinice în cancerul de colon sunt sângerările rectale,
dereglările tranzitului intestinal, reducerea diametrului scaunului (scaune
creionate), durerile abdominale şi tenesmele.
Rectoragiile, materii fecale amestecate cu sânge sau depistarea sângerărilor oculte
se întâlnesc practic la toţi pacienţii cu cancer de colon.
Sângerări cu sânge roşu aprins sunt caracteristice pentru tumorile canalului anal şi
rectului.
Sângele închis la culoare sugerează tumoră pe jumătatea stângă a colonului. De
menţionat ca sângele amestecat cu materii fecale şi mucus este un semn aproape
cert de tumora.
Tumorile din partea dreaptă se caracterizează prin sângerări oculte, asociate cu
anemie, paliditatea tegumentelor şi slăbiciune generală.
 Dereglările de transit sunt caracteristice în formele avansate de câner al jumătăţii
colice drepte.
Uneori cancerul de colon se manifestă direct prin ocluzie intestinală care impune
tratament chirurgical de urgenţă.
Tuşeul rectal este o manevră clinica obligatorie la orice suspiciune de cancer de
colon, doar 5 - 10% din tumori sunt accesibile la aceste explorări. Pe lângă
evidenţierea tumorilor ampulelor rectale, permite aprecierea prezenţei invaziei
perirectale.

În cancerul de rect pacienţii acuza o senzaţie de defecaţie incompletă sau senzaţie

de scaun falsă. Des semnele abdominale lipsesc, mai frecvenţe fiind senzaţia de
slăbiciune, lipsa apetitului, slăbirea. În stadiile tardive se asociază hepatomegalia şi
ascita.

Diagnosticul paraclinic al cancerului colo-rectal cuprinde:

Examene de laborator; Determinarea sângerărilor oculte;
Irigografia;
Examene endoscopice;
Ecografia abdominală;
Tomografia computerizată;
Eco-endoscopia transrectala;
Rezonanta magnetică;
Tomografia cu emisie de pozitroni;
Colonoscopia virtuală;
Alte investigaţii.
Pacienţii ce prezintă semne şi simptome sugestive pentru o patologie neoplazică
colorectala, trebuie supuşi unei serii de investigaţii ce au trei scopuri:
1. Evaluarea intestinului gros, acordându-se atenţie leziunii primare, încercării de a
localiza eventuale leziuni concomitente şi evidenţierea unei boli colonice cu
potenţial crescut de transformare malignă;
2. În cazul prezenţei unei tumori, să se descopere dacă acesta a metastazat şi la
alte organe sau ţesuturi;
3. Evaluarea stării pacientului în vederea pregătirii preoperatorii.
Examenele de laborator Nu sunt specifice pentru diagnosticul cancerului colo-
rectal şi sunt efectuate pentru a evidenţia eventualele efecte negative ale tumorii
asupra organismului şi pentru a lua în calcul eventualele comorbiditati ale
pacientului.
Cel mai frecvent, pacienţii bolnavi de cancer colonic sau rectal, prezintă o anemie
hipocroma microcitara de tip feripriv, un anumit grad de hipoproteinemie şi
hipoalbuminemie, leucocitoza (ca urmare a reacţiei inflamatorii peritumorale ce
poate evolua spre supiratie), VSH crescut.
Dacă tumora invadează spaţiul retroperitoneal şi obstruează ureterul, pacientul
poate avea nivele serice crescute ale ureei şi creatininei. În cazul metastazelor
hepatice transaminazele, fosfataza alcalină, şi γ-glutamil-transpeptidaza pot fi
crescute. În stadiul preo-perator trebuie urmăriţi şi următorii parametrii:
Concentraţia diferiţilor electroliţi, glicemia, parametrii coagulării (PT, PTT, INR),
tensiunea arterială, grupă sangvină a pacientului.
-Dozarea antigenului carcino-embrionar (CEA) CEA nu prezintă sensibilitate şi
specificitate de organ sau de boală. O valoare normală nu exclude cancerul colo-
rectal, iar valori moderat crescute pot fi găsite într-un număr mare de afecţiuni
benigne sau maligne, însă o valoare crescută este sugestiva de cancer colorectal.
Valorile CEA mai mari de 5 ng/ml sunt asociate cu un prognostic prost al
cancerului.
-Dozarea CEA se face ca măsură de urmărire postoperatorie la pacienţii care au
prezentat nivele crescute ale antigenului preoperator şi la care s-a practicat o
intervenţie chirurgicală cu tendinţa de radicalitate.
Dacă tumora a fost rezecata în totalitate, valorile CEA ar trebuii să revină la
normal în circa patru săptămâni. Persistenta valorilor crescute, arata caracterul
paliativ al intervenţiei, iar reapariţia postoperator a unei valori crescute indica o
recidivă tumorala (sensibilitatea fiind de 70-80%).
Determinarea sângerărilor oculte Este un test util în diagnosticarea pacienţilor ce
suferă de cancer al intestinului gros şi se bazează pe existenţa sângerărilor oculte
de la nivelul tumorii. Cel mai frecvent mod de efectuare a testului, foloseşte benzi
de hârtie impregnate în guaiac ce îşi modifica culoarea în prezenţa peroxidazei din
hemoglobină.
Testarea populaţiei asimptomatice a demonstrat că cca. 2,5% din cei testaţi sunt
pozitivi, iar din aceştia doar 10-15% au cancer colorectal.
Astfel pentru o mai bună sensibilitate a testului, pacienţii, ce urmează să-l facă,
trebuie să urmeze o dietă săracă în carne şi să evite anumite medicamente (fier,
cimetidina, antiacide, acid ascorbic).

Irigografia este una dintre cele mai utilizate şi eficiente metode de diagnostic a
tumorilor colo-rectale, având rezultate corecte în circa 90% din cazuri. Are
avantajul de a localizarea tumora cu o mare acurateţe. În ultimul timp este mai des
folosită tehnică în dublu-contrast.
Dacă există suspiciunea unei perforaţii, administrarea de bariu este contraindicata
(risc de peritonita baritala), dar se poate efectua folosind un material de contrast
solubil în apă (gastrografin).
Imaginile ce pot fi văzute cu ajutorul acestei tehnici radiologice sunt: lacună,
stenoza şi stopul, iar sugestiv pentru cancerul de colon este aspectul în „cotor de
măr” sau „pantalon de golf”.
Un mare avantaj al acestei metode în fata examenelor endoscopice este acela că se
poate vizualiza şi aspectul colonului drept, în special al cecului, lucru posibil doar
într-un număr redus de colonoscopii.
Marele dezavantaj este acela că nu se pot efectua puncţii bioptice de la nivelul
maselor descoperite.
Pentru a se efectua irigografia în condiţii optime, pacientul trebuie pregătit prin
atribuirea unei diete fără reziduri cu 24 de ore anterior intervenţiei şi prin
administrarea unei soluţii cu rol laxativ.
Examene endoscopice Acest tip de examen dau posibiltatea investigării vizuale
directe a întregului colon şi prelevării de material bioptic.
Sigmoidoscopia cu instrument rigid: este una din metodele cele mai uşor şi ieftin
de folosit pentru diagnosticarea cancerului colo-rectal. Necesită o pregătire minimă
a intestinului gros, respectiv o clismă evacuatorie.
Cu toate acestea, nu aduce informaţii despre întreg cadrul colic, ci doar despre
porţiunea terminală a acestuia, necesitând pentru confirmarea diagnosticului o altă
investigaţie complementară (prin care să se vizualizeze şi restul intestinului gros).
Sigmoidoscopia ce utilizează un instrument flexibil din fibră optică de proximativ
35-65 de cm, este din ce în ce mai folosită, în detrimentul celei cu echipament
rigid, pentru că evaluează o porţiune mai mare a cadrului colic.
Colonoscopia a ajuns metoda folosită de elecţie pentru evaluarea cadrului colic,
datorită sensibilităţii crescute în diagnosticarea tumorilor şi datorită capacităţii de a
lua 11probe bioptice de la nivelul zonelor cu probleme. Asociată cu irigografia, da
un diagnostic corect în 95-98% din cazuri.
Oferă informaţii veridice despre aspectul mucoasei colonice de la nivelul întregului
colon (polipi, cancere sincrone, procese inflamatorii, diverticulare).
Cu ajutorul aceste metode se pot efectua şi intervenţii precum: rezecţia unui polip
ce pune probleme de diagnostic diferenţial, cauterizarea unei regiuni cu sângerare
activă, sau montarea stenturilor cu auto-fixare în zonele ce prezintă risc de stenoza.
Indicaţiile colonoscopiei sunt:

Irigografie negativă la un pacient cu simptome caracteristice de cancer, Boala

diverticulară fără aspect tumoral la examenul radiologic, În cazul prezenţei unei
sângerări masive cu origine colo-rectala, Confirmarea unui diagnostic radiologic
prin proba bioptica şi analiza histopatologica. Complicaţiile (hemoragia,
perforaţia) acestei metode sunt rare, mai puţin de 1% pacienţii supuşi acestei
intervenţii.
Limitele metodei:

Exista riscul ca leziunile minime să nu fie observate (25%), Cecul nu este

vizualizat doar în 90% din cazuri, Poziţia exactă a leziunii este greu de determinat,
deoarece singurele repere sunt linia dinţata şi ileusul terminal, iar lungimea
cadrului colic variază între indivizi. Pentru a depăşi acest inconvenient, se poate
tatua zona tumorală cu cerneală de India.
Ecografia abdominală După diagnosticarea unui pacient cu cancer colonic sau
rectal, trebuie determinat şi gradul extensie în afara limitelor organului afectat, în
acest scop efectuându-se ecografia abdominală, tomografia computerizată, şi
rezonanţa magnetică. Prin ecografie se evaluează tumora, gradul ei de extensie,
prezenta metastazelor hepatice cu dimensiuni mai mari de 1 cm în diametru şi
ascita carcinomatoasa.
 Tomografia computerizată Acesta metoda oferă o mai bună descriere a
leziunilor hepatice de dimensiuni mici (sub 1 cm), poate distinge o tumoră hepatică
de un angiom hepatic.
CT-ul poate oferi informaţii mai amănunţite asupra gradului de invazie
ganglionară şi a structurilor vecine.
Puncţiile bioptice, sau aspiratele prin ac fin ghidate prin ecografie sau CT, pot
lămuri asupra suspiciunii de cancer.
Eco-endoscopia transrectala Permite cea mai bună descriere a tumorii sau
leziunii ce pune probleme, precum şi a ganglionilor limfatici regionali. Ajută la
diferenţierea între tumori ce afectează doar mucoasa sau submucoasa şi cele ce
pentreaza musculară proprie sau chiar întregul perete rectal şi a extinzându-se în
grăsimea peri-rectala. Există studii ce au comparat acurateţea determinării stadiului
T aferent tumorii, intre Eco-endoscopie transrectala, evaluare computer-
tomografica şi rezonanţa magnetică. 12

Astfel eco-endoscopia are o acurateţe de 80-95% superioară scanării computer-

tomografice (65-75%) şi rezonantei magnetice (75-85%). Cu toate acestea această
metodă este una foarte operator-sensibila, fapt ce determina schimbări frecvente
ale metodologiei de examinare, spre o mai bună evaluare a rectului.
Rezonanta magnetică (IRM) Este cea mai sensibilă metoda de evaluare a
ficatului, dar este folosită preponderent atunci când se ia în considerare efectuarea
unei hepatectomii, pentru a evalua extinderea la nivelul ganglionilor loco-regionali
sau transmural. Rezonanta magnetică asociată cu introducerea de arcuri de
expansiune endorectale este folosită pentru evaluarea tumorilor stenozante ce nu
pot fi trecute cu endoscopul. Rezonanta magnetică cu contrast dublu permite o
evaluare T mai exactă, prin faptul că se poate distinge mai uşor peretele rectal
(mucoasa, musculară) de ţesuturile perirectale.
Tomografia cu emisie de pozitroni Utilizează FDG (fluorine-18-fluoro-2-
deoxiglucoza) ce este o substanţă radiofarmaceutica, analog competitiv al glucozei
la nivelul situsurilor transportorilor localizaţi în membrana celulară, stimulând o
fosfokinaza-hexokinaza. Este utilizată în evaluarea răspunsului tumorii primare la
chimioterapie preoperatorie şi rezultatele ei pot constituii o bază pentru
constiutirea unui eventual prognostic. Are o acurateţe de 87% în a determina
apariţia eventualelor recidive postoperatorii şi radioterapie externă. Este totuşi o
metodă ce poate da rateuri în evaluarea staţiilor ganglionare şi a eventualei lor
invadări neoplazice.
Colonoscopia virtuală Este o tehnică noninvazivă de explorare a întregului colon,
având un risc de perforaţie scăzut, nu necesită anestezie sau sedare, iar timpul de
scanare este mai mic de 60 secunde.
Alte investigaţii: Pre-operator trebuiesc efectuate şi alte investigaţii, precum:
radiografie toracică cu vedere din două planuri (pentru a evalua aparatul cardio-
pulmonar sau dacă există metastaze pulmonare), radiografii scheletice, scintigrama
osoasă şi hepatice.
Pentru bilanţul general se efectuează: electro-cardiograma, probe ventilatorii
pulmonare. Teste de screening: Din ceea ce priveşte screening-ul, populaţia este
divizată în două categorii

II.5. TRATAMENT

În majoritatea cazurilor de cancer de colon, segmentul intestinal afectat şi

ganglionii limfatici din vecinătate sunt extirpaţi chirurgical, iar capetele
intestinului restant sunt unite între ele. Când cancerul de colon a invadat
peretele intestinului gros şi s-a răspândit la un număr limitat de ganglioni
limfatici din vecinătate, chimioterapia aplicată după operaţie poate prelungi
supravieţuirea, cu toate că, efectele acestui tratament sunt de obicei modeste.
Chirurgical:
1) Colon drept: hemicolectomie dreaptă + limfadenectomie +
anastomoză ileocolică
2) Colon stang:
– hemicolectomie stangă + limfadenectomie + anastomoză
colorectală
– rezecţie sigmoidiană
– în caz de invazie ganglionară: chimioterapie adjuvantă
Radioterapie: indicat în stadiile T3-4 şi metastaze ganglionare.
Chimioterapia: paliativ, sau adjuvant în asociere cu tratament
chirurgical şi radioterapic.
Indicaţii: tumori inoperabile, metastaze la distanţă
Reacţii adverse: leucopenia, anemia, trombocitopenia
Complicaţii:
– ocluzie intestinală
– perforaţie
– hemoragie
– complicaţii septice (peritonită, apendicită acută paraneoplazică)
– fistule colonice
– metastazare
 OBIECTIVUL III
ROLUL ASISTENUTULUI MEDICAL ÎN INVESTIGAREA SPECIFICĂ

III.1. PREGATIREA BOLNAVULUI PENTRU PUNCŢIA VENOASĂ

Definiţie: Puncţia venoasă reprezintă crearea unei căi de acces într-o

venă prin intermediul unui ac de puncţie.
Scop:
- explorator (recoltarea sângelui pentru examene de laborator; introducerea
substanțelor de contrast pentru investigații radiologice);
- terapeutic (administrarea medicamentelor).
Locuri de elecţie:
- venele de la plica cotului (bazilică şi cefalică), venele antebrațului, venele
de pe faţa dorsală a mâinii, venele subclaviculare, venele femurale, venele
maleolare interne, venele jugulare şi epicraniene (sugar şi copilul mic).
Materiale necesare (în funcţie de scop):
- de protecţie - pernă pentru sprijinirea braţului, aleză;
- instrumentar şi materiale sterile (ace, seringi de mărimi diferite, holder cu
ac dublu, vacutainere, fiole cu soluţii medicamentoase, soluţii perfuzabile,
flexulă);
- mănuşi de UF sau sterile, tampoane, garou, eprubete uscate şi etichetate,
tăviţă renală.
Pregătirea psihică: - se informează asupra scopului puncţiei se
obține consimţământul.
Pregătirea fizică: - se aşează într-o poziţie confortabilă atât pentru
pacient, cât şi pentru persoana care execută puncţia (decubit dorsal).
Execuţia tehnicii:
- asistentul medical spală, dezinfectează mâinile şi îmbracă mănuşile;
- aplică garoul la o distanţă de 7-8 cm deasupra locului puncţiei;
- recomandă pacientului să strângă pumnul, vena devenind astfel
turgescentă;
- palpează vena, dezinfectează tegumentul;
- fixează vena cu policele mâinii stângi ;
- introduce acul cu bizoul în sus, în unghi de 30º după care longitudinal pe
traiectul venei şi verifică poziţia acului în venă;
- continuă tehnica în funcţie de scopul urmărit;
- îndepărtează staza venoasă, cere bolnavului să deschidă pumnul dacă
puncția s-a făcut la plica cotului sau la venele antebrațului;
- aplică un tampon la locul puncţiei şi se retrage acul brusc;
- menţine tamponul şi face compresiune 3-5 minute;
- aplică un plasture la locul puncţiei.
Reorganizare: selectarea deşeurilor rezultate conform P.U.
12
Accidente:
- hematom prin infiltrarea cu sânge a ţesutului perivenos;
- perforarea venei (se retrage acul);
- ameţeli, paloare, lipotimie, colaps (se întrerupe puncţia şi se acordă ajutor
de urgenţă, se anunţă medicul).
Observaţii:
- pentru evidenţierea venelor se pot face mişcări circulare cu braţul, se poate
introduce mâna în apă caldă.
- pentru puncţia venelor jugulare, pacientul se aşează transversal pe pat, cu
capul atârnând la marginea patului
--------------------------------
III.2. PREGATIREA BOLNAVULUI PENTRU

ETC
 OBIECTIVUL IV
ACORDAREA INGRIJIRILOR SPECIFICE

Aici ingrijiri specifece

IV.1.ASIGURAREA CONDITIILOR DE IGIENA SI CONFORT

AICI te poti lega de internare, salon,igiena,alimentative…..

IV.2.MASURAREA SI NOTAREA FUNCTIILOR VITALE

etc
 OBIECTIVUL V
ELABORAREA PLANULUI DE INGRIJIRE

CULEGEREA DATELOR
……………………..
Nume
Prenume
Varsta
Sex
Grup sangvin: A/B/AB/0; Rh + / -
Ocupatia………………………………..
Domiciliu…………………………………………………………………..
Diagnostic medical

MOTIVELE INTERNĂRII:

Antecedente heredo-colaterale
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
Antecedente personale, fiziologice şi patologice
………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….
Condiţii de viaţă şi muncă ……………………………………………………………………………………………………………………..
Comportamente (fumat, alcool etc.) …………………………………………………………………………………………………….
Medicaţie de fond administrată înaintea internării (inclusiv preparate hormonale şi imunosupresoare
………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….
ISTORICUL BOLII:
………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….
………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….
………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….
EXAMENUL CLINIC GENERAL
EXAMEN OBIECTIV
Starea generală ....................................................................................................................................
Talie ..............................................................................................................................................................
Greutate ............................... ……………………………………………………………………………………………………………………
Starea de nutriţie ...................................................................................................................................
Starea de conştienţă ...................................................................................................................................
Facies ……………………………………………………………………………………………………………………………………………………….
Tegumente……………………………………………………………………………………………………………………………………………….
Mucoase……………………………………………………………………………………………………………………………………………………
Fanere……………………………………………………………………………………………………………………………………………………….
Ţesut conjunctiv-adipos ……………………………………………………………………………………………………………………………
Sistem ganglionar ……………………………………………………………………………………………………………………………………..
Sistem muscular ……………………………………………………………………………………………………………………………………….
Sistem osteo-articular...................................................................................................................................
APARAT RESPIRATOR………………………………………………………………………………………………………………………………..
APARAT CARDIOVASCULAR .........................................................................................................................
APARAT DIGESTIV ……………………………………………………………………………………………………………………………………..
FICAT, CĂI BILIARE, SPLINA ………………………………………………………………………………………………………………………
APARAT URO-GENITAL………………………………………………………………………………………………………………………………
SISTEM NERVOS, ENDOCRIN, ORGANE DE SIMŢ .........................................................................................
ALTE EXAMENE DE SPECIALITATE………………………………………………………………………………………………………………
EXAMENE DE LABORATOR ………………………………………………………………………………………………………………………..
………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….
………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….
EXAMENE RADIOLOGICE) ………………………………………………………………………………………..................
………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

NEVOILE FUNDAMENTALE DUPĂ VIRGINIA HENDERSON

Nr. Nevoile Manifestări dependentă Surse de dificultate
crt. fundamentale
1 Nevoia de a respira şi de
a avea o bună circulaţie
2 Nevoia de a se alimenta
şi hidrata
3 Nevoia de a elimina

4 Nevoia de a se mişca şi
de a avea o bună postură
5 Nevoia de a dormi şi de a
se odihni
6 Nevoia de a se îmbrăca şi
dezbrăca
Nevoia de a-şi menţine
7 temperatura în limite - -
normale
8 Nevoia de a avea
tegumente curate si
integre
9 Nevoia de a comunica

10 Nevoia de a evita
pericolele
11 Nevoia de a acţiona după
credinţele şi valorile sale
12 Nevoia de a se realiza
13 Nevoia de a se recrea
14 Nevoia de a învăţa

PLAN DE INGRIJIRE

Probleme de Obiective Interventii autonome si delegate Evaluare

dependenta
Foaie de temperatura

Ziua
Zile de boalå
T.A.

Puls

temp

D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S
resp

35 30 160 41O

30 25 140 40O

25 20 120 39O

20 15 100 38O

15 10 80 37O

10 5 60 36O

Lichide ingerate
 Diureză
Scaune
Dietă

OBIECTIVUL VI
EDUCATIA PENTRU SANATATE

---------------------
 BIBLIOGRAFIE

EXEMPLU

1.Corneliu Borundel - Manual de Medicina pentru Cadre Medii 1994 Editura ALL
pag. 380 – 383
2................
 Anexa 1

Imagini.
Sau tabele