CURS 1 – CULEGEREA DATELOR

MANIFESTARI DE DEPENDENTA (SEMNE SI SIMPTOME)

Sunt multiple care tin atat de aparatul respiratorcat si de cel cardiovascular si

cu rasunet asupra starii de constienta asupra pacientului .

In unele cazuri apar si semne din partea aparatului digestiv dar in plan
secundar cum ar fi : balonari,greturi,varsaturi

1.Dispneea
• se manifestă ca o dificultate de a respira.
• bolnavul o percepe ca pe "sete de aer" şi respiră conştient, voluntar,
depunând efort.

Clasificare

În funcţie de timpul respirator afectat dispneea poate fi:

• inspiratorie în edem al glotei sau corp străin laringian;
• expiratorie în astm bronşic sau emfizem
• mixtă în pneumonii sau pleurezii masive.
În funcţie de ritmul respirator dispneea poate fi:
• tahipneică;
• bradipneică.
În funcţie de circumstanţele de apariţie deosebim:
• dispneea permanentă (în pneumotorax, insuficienţa cardiacă);
• dispneea de efort (pneumonii, insuficienţă cardiacă);
• ortopnee (nu poate sta în decubit);
• dispneea paroxistică (astm bronşic în criză, edem pulmonar).

Caracteristicile dispneei sunt :

 Polipneea : accelerarea frecventei respiratorii;

 Tahipneea : frecventa respiratorie crescuta cu superficializarea
miscarilor respiratorii;
• Bradipneea : scaderea frecventei respiratorii ;

 Respiratia neregulata :
 Cheyne-Stokes : alternanta polipnee/apnee;
 Biot : perioade de apnee de pana la 30 secunde;
 Kusmaul : respiratie in patru timpi zgomotoasa , profunda;

Interventii nursing

• aprecierea caracteristicilor dispneei şi a semnelor ce o însoţesc - tiraj,

cornaj, turgescenţa jugularelor, wheezing, bătăi ale aripioarelor nazale (în
special la copii), anxietate, intoleranţă la efort, ortopnee;

• asigurarea poziţiei care să faciliteze ventilaţia pulmonară (semişezând,

şezând);

• combaterea anxietăţii prin liniştirea pacientului;

• administrarea medicaţiei recomandată de medic.

2. Cianoza

• Culoarea albastru-violaceu a tegumentelor şi mucoaselor mai

accentuată la extremităţi şi perioral.

• Se datorează unui nivel crescut de hemoglobina nesaturată. Este semn de

hipoxie (oxigenare insuficientă).

• Hipoxia apare în boli pulmonare în care există o reducere importantă a

ventilaţiei sau a schimbului de gaze la nivel alveolo-capilar şi în boli
cardiace (amestec de sânge arterio-venos în malformaţii ale cordului,
insuficienţa cardiacă).

• Cianoza se evaluează prin observarea culorii buzelor, lobilor urechii,

mucoasa bucală şi patul unghial;

Interventii nursing

• identificarea cauzei cianozei şi stabilirea priorităţii intervenţiilor în funcţie

de cauză;

• oxigenoterapia;
• permeabilizarea căilor respiratorii;

• supravegherea funcţiilor vitale.

3. Hemoptizia

• Reprezintă eliminarea pe gură a unei cantităţi de sânge provenind din căile

aeriene superioare; este de culoare roşu deschis, amestecat cu spută.

• Trebuie diferenţiată de hematemeză, când sângele este roşu închis, amestecat

cu resturi alimentare sau în zaţ de cafea.

• De asemenea, trebuie diferenţiată de epistaxis (sângerare a orofaringelui),

gingivoragii (sângerare a gingiilor).

• Hemoptizia este semn important în tuberculoza pulmonară ulcerativă.

Interventii nursing

• Asistenta medicală va anunţa medicul şi va asigura repaus absolut la

pat, în poziţie semişezândă, repaus vocal şi evitarea tusei, inspir şi
expir lent, calmarea bolnavului şi anturajului., igiena cavităţii bucale,
administrarea medicaţiei recomandate.

Alte intervenţii:

• în hemoptizii abundente se efectuează transfuzii izogrup, izoRh;

• asigurarea igienei se va face cu minim de mobilizare.

4.Tusea

• este un act reflex sau voluntar având ca rezultat eliminarea secreţiilor sau a
corpilor străini din căile respiratorii şi permeabilizarea acestora.

• este controlată de centrul respirator, declanşată de factorii iritanţi

ce ajung pe mucoasa tractului respirator; are rolul de curăţare a
mucoasei.

Tusea poate fi:

 • neproductivă (uscată) în infecţii ale căilor respiratorii
superioare, în pleurită şi în primele faze ale tuberculozei
pulmonare;

• productiv (umedă) în infecţii ale căilor respiratorii inferioare

(bronşite acute şi cronice, în pneumonii, supuraţii
pulmonare);

• diferă ca frecvenţă şi mod de apariţie (matinală, vesperală,

în anumite poziţii);

• poate duce la epuizarea bolnavului şi la perturbarea

somnului;

• în accese violente poate fi însoţită de vărsături (tuse

emetizantă);

• în unele situaţii e necesară provocarea tusei pentru

facilitarea eliminării secreţiilor;

• În mod normal în căile respiratorii nu se produce spută. Prin

acţiunea factorilor iritanţi sau microorganismelor asupra
mucoasei respiratorii se produce sputa care este compusă
din: mucus, celule epiteliale descuamate şi microorganisme.

• Caracteristicile sputei au valoare diagnostică.

• Asistenta trebuie să urmărească cantitatea, culoarea,

mirosul, prezenţa sângelui.

5..Junghiul thoracic

Durere lancinanta,ca un cutit,sub forma de junghi care apare brusc la nivel

toracic
El nu este intotdeauna de terminat de afectiuni ale aparatului respirator poate
fi si de natura cardiaca;
Se poate accentua odata cu miscarile respiratorii – nevralgie intercostala,sau
in afectiuni pleurale (pleurita)
Apare in pneumotorax,plagi penetrante toracice, zona zoster
Este punctiforma.
 este o durere de cauza pleurala dar apare si în suferinta
parenchimului pulmonar, prin interesarea pleurei;
 originea durerii este la nivelul terminatiilor algogene din
pleura parietala (pleura viscerala nu are sensibilitate);
 acest junghi apare prin inflamarea sau iritarea pleurei, în
contextul unei dureri corelabile cu miscarile respiratorii;
 in ultimul stadiu al durerii se intalneste exudat inflamator
ce contine fibrina;

Interventii nursing
• observarea caracteristicilor durerii (localizare, intensitate, iradiere, mod de
apariţie, factori agravanţi, factori declanşatori);

• poziţie antalgică;

• administrarea medicamentelor prescrise de medic;

• evaluarea eficienţei tratament

6 .Durerea anginoasa
Este o durere tipica a carui diagnostic se poate face printr-o anamneza corecta
Apare ca un junghi precordial dar pe o zona extinsa pe care pacientul o arata cu toata
palma,are caracter de gheara,iradiaza de-a lungul membrului superior stag pana in
degetul mic,apare in timpul unui effort fizic sau in legatura cu factor emotional,se
amelioreaza spontan sau prin administrarea de nitroglicerina.
Senzatia de moarte iminenta
Se insoteste de alte semne cum ar fi transpiratiile,anxietatea,palpitatiile,dispneea,
paloarea,fatigabilitatea,cianoza extremitatilor,sincopa,lipotimie, chiar si manifestari
digestive
Poate avea si iradieri atipice: la baza gatului,spre toracele drept,numai pana la cot;
Dureaza 5-10 min
Zona de durere anginoasa
Difuza
Anterior la nivelul toracelui
Proiectia posterioara
Poate iradia si la nivel posterior in zona dintre omoplati mai ales daca este un infarct
posterior
Asa arata un infarct miocardic

7. Febra:

Reprezinta un sindrom caracterizat prin cresterea temeperaturii corpului peste

37,5 0C insotita si de alte manifestari in conditiile in care echilibrul intre termo-
geneza si termoliza este pastrat.

Din punct de vedere a temeperaturii atinse , febra se imparte in :

 stare subfebrila : intre 37 si 38  C;
0

 stare febrila moderata : intre 38 si 39 0 C;

 stare febrila ridicata : intre 39 si 40 0 C;
 hipertermie : peste 41 0 C;

Cauze:
 boli infectioase virale si bacteriene;
 boli parazitare;
 patologie tumorala;
 patologie endocrina : hipertiroidism;
 Boli sistemice : lupus eritematos diseminat , poliartrita reuma-
toida;
 Administrare de medicamente(antibiotice,chimioterapice,anestez-
ice);
 Sindroame hemoragipare : hematoame , hemoragie disgestiva;
Febra ca si simptom poate fi insotita de : mialgii , artralgii , frison , transpiratii ,
oligurie, tahicardie , tahipnee , hiperestezie cutanata.

Etapele evolutive ale febrei :

o Perioada incipienta ;
o Perioada de stare;
o Perioada de declin;

8.Transpiratia :

Reprezinta cresterea secretiei sudorale a pielii.

Prezinta urmatoarele particularitati in functie de afectiunea in care apar;
 In pneumonie - la debut, transpiratiile sunt abundente asociate cu hipertermie;

 In TBC pulmonar - transpiratiile sunt nocture;

 La diabeticii netratati sugereaza o hipoglicemie sau compa hipoglicemica;

9 Semnele de insotire

Palpitatii, Edem, Cianoza, Ameteli, Fatigabilitate, Lipotimie, Sincopa

A. Sincopa = se caracterizeazaprin pierderea brusca a constientei, cu oprirea

inimii si respiratiei
 Este o stare potential reversibila, cu durata de la cateva secunde la cateva
minute, dupa care bolnavul isi revine sau sucomba. Bolnavul este palid, cu
extremitati reci, nu se pot percepe bataile cardiace.Pierderea cunostintei
poate fi precedata de ameteli,tulburari de vedere
 Sincopa reprezinta intotdeauna ourgenta maxima avand in vedere
risculmortii subite. De aceea aplicarea imediata a masurilor de resuscitare
cardiorespiratorie trebuie sa preceada orice tentativa de stabilire a
diagnosticului etiologic
 B. Lipotimia = este o forma atenuata de sincopa,in care pierderea de cunostinta
nu este totala, iar functiile vitale nu sunt complet suprimate, poate avea o
durata mai lunga, fiind intotdeauna reversibila
 Lipotimiile nu reprezinta o stare grava in sine.

C. Claudicatia intermitenta
= este un simptom care apare ca o durere moderata sau accentuata in gamba in
timpul efortului de mers,simptomcare determina pacientul sa se opreasca
 semnifica obstruarea unei artere la nivelul membrului inferior
 cand pacientul se deplaseaza , musculatura are nevoie de un aport crescut de
sange oxigenta
 in cazul prezentei arteriopatiei cronice obliterante , muschiul nu primeste
sange oxigenat in cantitate suficienta ceace determina o contractura
dureroasa care determina pacientul sa se opreasca
 cu cat vasul de sange are lumenul mai redus cu atat distanta la care apare
durerea este mai mica

D. Fatigabilitatea
– este o senzatie de oboseala generalizata, o stare de sfarseala, de astenie, de
slabiciune aparuta mai ales la efectuarea unui effort mai mare sau mai mic. Se
datoreaza unei functionari insuficiente a cordului sau unor afectiuni pulmonare
care detrmina o oxigenare insuficienta a sangelui.

E. Ameteli
= senzatia de vertij sau de “cap greu” sau senzatia de om “beat”, dar fara o pierdere
a echilibrului evidentiata prin probele de echilibru
 senzatii dezagreabile de nesiguranta, prabusire sau plutire a corpului sau
stari de torpoare trecatoare insotite de teama de lesin imminent.

F. Paloarea (colorarea tegumentelor albe ca varul)si cianoza (colorarea in

albastru-verzui a extremitatilor ) reprezinta modificari ale culorii
tegumentelor aparuta la oxigenarea insuficienta.
 G. Palpiatii
= senzatia perceputa de pacient care simte bataile cardiace mult mai accentuat, sau
le simte in ureche , in gat. Uneori se pot obiectiva auscultatoric sau pe
electrocardiograma sau pot sa nuexiste tulburari de ritm dar o accentuare a
zgomotului 1.

H. Hipoxia = reducerea concentratiei de oxigen in la nivelul celulelor (tisular).

I. Hipercapnee = cresterea concentratiei de CO2 in sange

Manifestari digestive: balonari,greturi,varsaturi.

Manifestari nervoase: cefalee, insomnie , astenie fizica , astenie psihica , confuzie,
anxietate.

Surse de dificultate:
Surse de ordin fizic
 alterarea mucoasei bronşice, traheale sau parenchimului pulmonar,
tabagismul
 obstrucţia căilor respiratorii – obezitatea, bandaje toracice, dezechilibru
hidroelectrostatic, durere
 alterarea muşchiului cardiac, a pereţilor arteriali, venoşi,
 obstrucţii arteriale, supraîncărcarea inimii
Surse de ordin psihologic
 anxietate, stresul
 situaţie de criză
Lipsa cunoaşterii
 cunoaşterea de sine
 cunoaşterea mediului ambiant
 cunoaşterea altor persoane

Terminologie specifica:
 pneumotorax = aer in cavitatea pleurala
 hemotorax = sange in cavitatea pleurala
 empiem = puroi in cavitatea pleurala
 traheostomie = deschiderea chirurgicala a traheei pentru introducerea unei
sonde de traheostomie, folosita la mentinerea functionalitatii cailor respiratorii
fie permanent, fie pana la restabilirea functiei.
  Toracotomie = incizie chirurgicala la nivelul toracelui
 Toracoscopie = examinarea cavitatii pleurale cu endoscopul
 Pleurotomie = incizie la nivelul pleurei
 pneumectomie = rezectie partiala sau totala a plamanului
 segmentectomie = rezectia unui segment din plamani
 toracoplastie = rezectia a doua sau mai multe coaste cu scopul de a grabi
vindecarea proceselor TBC.

CURSU 2
FACTORII DE RISC IN BCV

Se semnalează începuturile preocupărilor pentru cauzele

bolilor cardiovasculare în anul 1932, când conceptul de
epidemiologie, care până atunci era asociat doar bolilor
infecțioase, ca studiu al frecvenței bolilor și al cauzelor care le
determină, în contextul în care mortalitatea de cauze
cardiovasculare creștea cu rapiditate, dă naștere la ceea ce s-a
numit epidemiologa cardiovasculară, care se preocupă de
identificarea cauzelor care duc la apariția bolilor
cardiovasculare, Wilhelm Raab fiind cel care face, în 1932,
primele legături între dietă și bolile coronariene.
Urmare a unor studii efectuate factorul de risc este definit ca
„element măsurabil care este asociat cauzal cu frecvența
crescută a unei boli și ca predictor independent și semnificativ
al riscului de a prezenta o boală” (O’Donnell&Elousa, 2008).
Frohlich&Quinlan (2014) definesc factorii de risc, ca
„mecanisme patofiziologice sau entități clinice care premerg
îmbolnăvirile și determină creșterea morbidității și a
mortalității”.
Termenul de factor de risc este atribuit de autori investigatorilor
din Framingham Heart Study, primii factori de risc pentru bolile
coronariene identificați atunci, fiind, conform autorilor HTA,
hipercolesterolemia și hipertrofia ventriculară stângă.
Ulterior au fost identificați noi factori majori de risc alături de
HTA, fumatul și nivelul crescut al colesterolului,
obezitatea,
diabetul,
inactivitatea fizică,
dar și factori aflați în corelație cu bolile cardiovasculare, cum ar
fi nivelul trigliceridelor, nivelul HDL-colesterolului, vârsta,
genul și alte comorbidități.
Cel mai important aspect evidențiat a fost acela al acțiunii
interdependente a factorilor favorizanți pentru apariția
tulburărilor cardiovasculare.
Alături de factorii care țin de riscurile personale, individuale,
alte studii identifică factori economico-sociali care pot contribui
la dezvoltarea sau prevenirea bolilor cardiace.
. Principalii factori de risc
Factorii de risc pot fi împărțiți în mai multe categorii, cum ar fi
categoria factorilor evitabili (controlabili), concretizindu-se
printre altele prin comportamente de risc, cum ar fi consumul de
alcool sau fumatul și factori inevitabili (incontrolabili) care nu
sunt în controlul pacienților, cum ar fi istoricul familial, vârsta,
genul, etc.

1. 1. Factori de risc modificabili

1.1.1. Nivelul crescut al colesterolului
Nivelul crescut al colesterolului se asociază cu risc crescut de
mortalitate, și este considerat un factor de risc cardiovascular
major, aspect semnalat încă din anii 1953 .
Colesterolul este transportat de particule ale corpului numite
lipoproteine: lipoproteine cu densitate scăzută (LDL) și
lipoproteine cu densitate crescută (HDL).
LDL-C este principala lipoproteină care transportă colesterolul
în sânge și a fost direct asociată cu bolile cardiovasculare (BCV)
Valori crescute de LDL colesterol (în termeni populari
„colesterolul rău”) la tineri fiind considerat un bun predictor
pentru dezvoltarea tulburărilor cardiovasculare în viața adultă
(O'Donnell & Elosua, 2008).
Nivelul LDL-C poate fi crescut prin consumul de carne roșie,
brânză, ulei de palmier, produse de tip fast-food, prăjituri, cartofi
prăjiți, etc. și crește riscul de a dezvolta ateroslceroză, infarct și
accident vascular ischemic.
HDL-C (High Density Lipoprotein) este cunoscută pentru
capacitatea de a reduce riscul cardiovascular, unul dintre
hormonii implicați în păstrarea nivelului HDL colesterol în
sânge (considerat în termeni populari „colesterolul bun”) fiind
estrogenul, ceea ce explică riscul scăzut al femeilor înainte de
menopauză de a dezvolta boli cardiovasculare.
Trigliceridele
Deși rolul lor ca factor de risc independent în bolile coronariene
este destul de controversat (O'Donnell & Elosua, 2008), nivelul
trigliceridelor crește în diabet și boli cardiovasculare, iar
asociate cu niveluri crescute ale LDL colesterolului pot accentua
ateroscleroza mărind riscul de infarct și accident vascular.

1.1.2. Hipertensiunea arteriala (HTA)

Frochlich&Quinlan (2014) atrag atenția asupra felului în care
este conceptualizată HTA, constatând creșterea numărului de
pacienți hipertensivi (în SUA de la 23 de milioane la peste 65 de
milioane), ca urmare a modificării definiției hipertensiunii, care
în 1948 era asociată cu vârsta înaintată, fiind considerată o
consecință firească a îmbătrânirii (O'Donnell & Elosua, 2008)
ceea ce a dus la creșterea populației inclusă în categoria
populației cu risc cardiovascular, după modificarea criteriilor de
includere prin modificarea definiției.
Ffiecare creștere de 20 mm Hg în tensiunea arterială sistolică
sau 10 mm Hg în tensiunea arterială diastolică pentru persoanele
cu vârsta cuprinsă între 40 și 70 de ani dublează riscul de BCV.
În studiile clinice, autorii consemnează faptul că terapia
antihipertensivă a fost asociată cu o reducere de la 40% la 35% a
incidenței AVC; 20% la 25% în infarct miocardic; și peste 50%
în insuficiență cardiacă.
Prehipertensiunea, asociată cu alți factori de risc pentru boli
cardiovasculare, cum ar fi colesterolul crescut, obezitatea,
diabetul predispune la boli cardiovasculare.
Prehipertensiunea a fost considerată un factor de risc crescut de
a dezvolta hipertensiune arterială și boli cardiovasculare.
Riscurile de boli cardiovasculare cresc la prehipertensivi odată
cu numărul de factori de risc asociați prezenți.
1.1.3. Obezitatea
Este asociată cu numeroase comorbidități cum ar fi boli
coronariene, boli cardiovasculare, diabet tip II, HTA, diferite
tipuri de cancer, apneea de somn, etc, fiind însă, de asemenea un
factor independent care poate cauza mortalitate.
Obezitatea determină variate adaptări în structura și funcția
cardiacă, ce apar ca efecte ale cumulării de țesut adipos.
O’Donnel & Elousa (2018) atrag atenția asupra faptului că
progresia aterosclerozei trebuie privită ca un proces continuu
care se dezvoltă de-a lungul vieții, citând datele unui studiu
recent care a raportat că indicele de masă corporală (IMC) mai
mare în copilărie este asociat cu un risc crescut de boli
coronariene la vârsta adultă, fiind mai puternică la băieți decât la
fete și crește odată cu vârsta copilului la ambele sexe.
Prin urmare prevenirea și controlul supraponderalității și
obezității la adulți și copii a devenit un element important pentru
prevenirea bolilor cardiovasculare.
Responsabilizarea pacientului este esențială, în sensul de a urma dieta
prescrisă și programul de reducere a greutății.

1.1.4. Inactivitatea fizică

Încă din 1953 este confirmată corelația dintre inactivitatea fizică
și boli cardiovasculare Activitatea fizică reglează greutatea, TA,
nivelul lipidelor, al glicemiei, formarea cheagurilor de sânge,
sănătatea vaselor de sânge și inflamația.
Conform unor studii, aproximativ 2 ore și 30 de minute pe
săptămână de activitate fizică moderată sau o oră de activitate
fizică intensă pe zi pot reduce cu 30% riscurile de a dezvolta o
boală coronariană și mai mult decât atât, la persoanele
diagnosticate deja cu boli cardiovasculare, sau cu factori de risc
prezenți activitatea fizică va scădea riscul de moarte prematură,
comparativ cu cei fără risc cardiovascular, dar sedentari.
Inactivitatea fizică predispune persoanele sănătoase la aceleași
riscuri de a dezvolta boli cardiovasculare similare cu cele al
persoanelor care suferă de hipertensiune, dislipidemii sau
obezitate.
Studiul realizat de Clausen et. al. (2018) evidențiază o corelație
pozitivă puternică între activitatea fizică respiratorie și
longevitate, în sensul că activitatea fizică respiratorie crescută la
vârsta medie corelează cu longevitate crescută, subliniind, de
asemenea relevanța activității fizice în predicția tulburărilor
cardiovasculare.
Activitatea fizică poate contribui de asemenea la reducerea
stresului, identificat ca factor important în dezvoltarea bolilor
cardiovasculare.

1.1.5. Fumatul
Primele semnale de alarmă asupra efectelor fumatului au fost
trase de Alton Ochsner încă din 1937, când a fost evidențiată
legătura între fumat și carcinomul pulmonar, iar în anii 1940 s-a
demonstrat că fumătorii prezintă un risc crescut de infarct
miocardic, accident vascular cerebral, boli vasculare periferice,
alte boli pulmonare (inclusiv boli pulmonare obstructive și
emfizem) sau moarte subită, constatându-se că riscul crește
odată cu numărul de țigarete fumate în fiecare zi.
Fiind confirmate și de alte studii epidemiologice, fumatul a
devenit o prioritate în planurile de prevenție a bolilor
cardiovasculare .
În urma campaniilor de conștientizare a efectelor nocive,
prevalența fumatului a fost redusă considerabil la populația
adultă de sex masculin, dar cu toate acestea, a crescut dramatic
în rândul copiilor, adolescenților și a femeilor, ceea ce a dus la o
crește a costurilor de asistență medicală pentru fumători, dar și
riscurile pentru populația fumătoare pasivă .
Fumatul cauzează boli cardiovasculare prin mai multe
mecanisme, care afectează arterele, crește riscul de coagulare,
crește LDL-colesterolul, reduce HDL-colesterolul.
De asemenea, nicotina, cea care creează și întreține dependența,
duce la accelerarea frecvenței cardiace și la creșterea tensiunii
arteriale.
Un aspect important menționat de O'Donnell&Elosua (2008)
este că cei care au renunțat la fumat aveau o morbiditate și
mortalitate datorată bolilor cardiovasculare apropiată de cei care
nu au fumat niciodată, în urma renunțării la fumat, iar alte
estimări evaluează riscurile la 15 ani după renunțarea la fumat
egale cu ale nefumătorilor (Ghid de prevenție, 2016).
1.1.6. Obiceiuri alimentare nesănătoase:
Încă din anul 1932 Wilhelm Raab semnalează corelația dintre
dietă și bolile coronariene , studii ulterioare aducând mai multe
precizări privind aportul alimentației la dezvoltarea bolilor
cardiovasculare, fiind identificați ca factori de risc consumul
excesiv de sare, zahăr, grăsimi și alcool.
Excesul de sare
Efectele excesului de sare asupra organismului nu sunt complet
cunoscute, dar se consideră că majoritatea informațiilor din
jurnalele medicale tratează primordial relația aportului de sodiu
cu tensiunea arterială, însă studii recente pun accentul pe faptul
că aportul crescut de sodiu în dietă poate fi legat și de boala
renală sau insuficiența cardiacă. Aceiași autori afirmă că o
expunere de-a lungul vieții la un regim alimentar cu sodiu în
exces afectează în cele din urmă structura și funcția inimii,
arterelor, arteriolelor mari și a rinichilor.
În acest sens, două rapoarte ale American Heart Association
(AHA) au recomandat reducerea zilnică a aportului de sodiu la
1500 mg, cu gestionarea în paralel a celorlalți factori de risc
pentru bolile cardiovasculare.
Grăsimile
Dovezi impresionante au demonstrat că lipidele din sânge
reprezintă un factor de risc major pentru bolile cardiovasculare,
iar acestea sunt în strânsă legătură cu alimentația.
Consumul de acizi grași în dietă ar trebui să fie limitat la 30-
35% din cantitatea totală de calorii, din care acizii grași saturați
ar trebui să fie sub 10% (ex. brânza), iar acizii trans sub 1% din
aportul prin dietă .
Este important de menționat beneficiul consumului de grăsimi
nesaturate polinestaurate și mononesaturate, pentru sistemul
cardiovascular (prezente în pește, nuci, semințe, legume).
Acizii grași esențiali (omega-3 și omega-6) se găsesc în pește,
nuci și semințe și nefiind produse de corpul nostru, consumul lor
este indicat pentru a menține nivelul „ colesterolului bun”
(HDL-colesterol) în organismul uman.
Scăderea nivelului colesterolului total prin alimentație poate fi
realizat printr-o dietă corespunzătoare, controlul greutății și
activitate fizică .

Consumul de alcool este inclus în clasa obiceiurilor alimentare

nesănătoase .
Conform WHF consumul excesiv de alcool poate determina
afectarea mușchiului cardiac, creșterea riscului de accident
vascular, aritmie, HTA, infarct miocardic acut, cardiomiopatii,
etc.

1.1.7. Diabetul zaharat

Hajar (2017) menționează că diabetul a fost identificat de
Kannel et al. Încă din 1959 diabetul zaharat a fost indicat ca
factor major de risc cardiovascular, pe baza datelor furnizate de
studiul Framingham, care de asemenea a evaluat ca fiind mai
mare riscul de a dezvolta boli cardiovasculare la femeile cu
diabet, decât la bărbați.
Asociația Inimii din America prezintă date statistice care susțin
că cel puțin 68% dintre persoanele cu vârsta de 65 de ani și peste
65 de ani cu diabet mor de diferite forme de boli de inimă și
16% de atacuri cerebrale.
Riscul poate fi redus prin controlul glicemiei și al celorlalți
factori de risc pentru boli coronariene care se pot asocia
diabetului, cum ar fi HTA, fumatul, nivelul colesterolului,
obezitatea, inactivitatea și sindromul metabolic. WHF
atenționează asupra faptului că lipsa controlului eficient a
glicemiei poate duce la leziuni aterosclerotice și hipertensiune,
ceea ce expune mai mult pacientul diabetic la riscuri
cardiovasculare și datorită leziunilor neuronale și nervoase
determinate de diabet, riscul de a dezvolta un infarct sau un
accident vascular fără simptomatologie sunt mai mari,
prognosticul fiind în această situație mai rezervat.
De asemenea sunt menționate bolile arterelor periferice care sunt
de la 3 ori mai frecvente la bărbații cu diabet decât la cei fără
diabet, până la 9 ori mai frecvente la femeile cu diabet.
1.1.8. Factori psihosociali
Stresul este prezentat de unele studii ca factor important în
prevenirea bolilor cardiovasculare. În acest sens, Dimsdale
(2008) prezintă rezultatele unui studiu care dovedesc contribuția
stresului la dezvoltarea bolilor cardiovasculare prin răspunsul
organismului la stres, datorită intensității acestuia (stresul acut)
sau perioadei de acțiune (stres prelungit) dar și prin
comportamente de răspuns la situații stresante cum ar fi fumatul,
tulburări alimentare, etc. care sunt factori de risc cardiovascular
în sine, subliniind importanța managementului stresului ca parte
componentă a programelor de prevenție a bolilor
cardiovasculare.
1.1.9. Statutul socioeconomic – sărăcia este un factor de risc
pentru boli cardiovasculare, dar în același timp există studii care
arată că dezvoltarea urbană, prin mijloace moderne și facile de
transport, dezvoltarea tehnică poate duce la scăderea activității
fizice, care este un factor de risc pentru bolile cardiovasculare
(Sun & al., 2015).

1.2. Factori de risc nemodificabili

1.2.1. Istoricul de familie
Un bun predictor al bolilor cardiovasculare este istoricul de
familie. Dacă în antecedentele familiale tatăl sau un frate a
suferit un infarct înainte de vârsta de 55 de ani, sau dacă mama
sau o soră a suferit un infarct înainte de vârsta de 65 de ani,
atunci pacientul are un risc crescut de a dezvolta o boală
cardiovasculară .
WHF afirmă că șansele de a dezvolta boli cardiovasculare sunt
de peste 50% la persoanele care au rude de gradul I care au
suferit un atac cerebral sau infarct în tinerețe.
De asemenea sunt menționate studii care susțin că există o
componentă genetică în transmiterea HTA și a dislipidemiilor,
care sunt direct implicate în producerea bolilor cardiovasculare.
Se consideră că diabetul de tip II are o componentă genetică, de
aceea pacientul cu un părinte cu istoric de diabet va fi considerat
un pacient cu risc de a dezvolta diabet, iar diabetul fiind un
factor de risc cardiovascular, acel pacient va fi considerat un
pacient cu risc cardiovascular.
1.2.2. Vârsta – odată cu vârsta crește riscul de a dezvolta boli
cardiovasculare, estimându-se că după 55 de ani șansele de a
avea un accident vascular se dublează cu fiecare decadă, iar
Ghidul European de prevenție (2016), recomandă ca vârsta de
screening a populației în vederea depistării precoce a bolilor
cardiovasculare să fie de 40 de ani, atât la bărbați, cât și la
femei.

1.2.3. Genul – femeile au risc mai mic de a dezvolta boli

cardiovasculare până la menopauză, după care riscurile
cardiovasculare sunt egale între bărbați și femei.
1.2.4. Etnia – se pare că populația cu istoric african sau asiatic
au un risc crescut de a dezvolta boli cardiovasculare comparativ
cu alte grupuri rasiale, după cum menționează WHF.
Dată fiind complexitatea patologiei cardiovasculare,
identificarea factorilor de risc și implementarea unor programe
de prevenție eficiente nu se face cu ușurință, este necesară
redefinirea conceptului de echipă implicată în prevenție care
presupune antrenarea mai multor resurse atât medicale cât și
comunitare, sociale care să permită creșterea nivelului de
conștientizare a importanței prevenției bolilor cardiovasculare în
populația generală.
Cursul 3
SEMNE ȘI SIMPTOME ÎN AFECȚIUNILE APARATULUI
CARDIOVASCULAR
Inima desfasoara o munca enorma, pentru indeplinirea careia pereții săi
musculoși trebuie să fie foarte bine irigați cu sânge oxigenat.
Oricare dintre elementele anatomice funcționale pot suferi agresiunea
diferiților factori de imbolnavire, motiv pentru care bolile de inima sunt
foarte deosebite intre ele.
In categoria bolnavilor denumiți cardiovasculari, intra toți acei care au
semne de imbolnavire din partea inimii și a vaselor precum și persoanele
carora li se descopera o tulburare sau o leziune a inimii sau a vaselor.
Simptomele bolilor de inima sunt diferite nu numai în raport cu
elementul structural ce a avut de suferit în cea mai mare
masură(miocard, pericardul, valvulele, arterele coronare etc), ci și in
raport cu stadiul în care se afla boala, existând deosebiri mari între
stadiul de început și cel avansat.
Dacă modificarile produse de boală depășesc anumite limite, funcția
inimii se dereglează și incep să apară anumite simptome ce atrag atenția
asupra îmbolnavirii ei.
Factorii de risc pentru boala cardiovasculara sunt:
- T.A. crescuta, fumatul, nivelul ridicat al colesterolului sanguin,
factorii in directa relație cu stilul de viața individual si obiceiurile
alimentare cât și nivelul de activitate fizica.
- obezitatea;
- diabetul zaharat ;
- consumul excesiv de alcool ;
- stresul psiho-social.
In Europa boala cardiovasculară este situată pe locul intai ca și cauza
a mortalitătii atăt la femei cât si la bărbați.
Este responsabilă de aproximativ 1/2 din totalul deceselor , din Europa
cauzând peste 4, 35 milioane de decese in fiecare an in cele 53 de state
membre ale OMS.
Boala cardiovasculara este de asemenea o cauză majoră de dizabilitate și
de scădere a calității vieții.
OMS estimează ca reducerea factorilor de risc(valorilor
tensionale,obezitații, fumatul colesterolului sangvin) ar scădea cu mai
mult de jumatate incidența bolilor cardiovasculare deoarece în acest
moment ea ucide mai mulți oameni decat toate formele de cancer la un
loc.
SEMNE SI SIMPTOME IN AFECTIUNI ALE APARATULUI
CARDIOVASCULAR
Durere:
Poate fi localizată precordial sau retrosternal
Pentru confirmarea diagnosticului este foarte important a se stabili
caracteristicile ei :
debut, localizare, intensitate, iradiere, legătură cu efortul, mişcările
respiratorii, mişcarea toracelui;
Determină disconfort, anxietate.

Dispnee
 Este consecinţa stazei şi hipertensiunii pulmonare;
 Poate apărea la efort sau în repaus, cu predilecţie noaptea;
 Poate fi însoţită de tuse, nelinişte ;
Este un simptom dominant în IC stg;

Palpitaţii:
Pot surveni izolat sau în accese;
Cele tranzitorii sunt determinate de efort, stări emoţionale, abuz de
cafea şi tutun ;
Cele de durată mai mare sunt caracteristice în tulburările de ritm sau de
conducere
Determină anxietate ;
Paloare: prezentă în endocardită reumatică.
Cianoză: este un simptom dominant în unele afecţiuni (IC dr,
cardiopatii congenitale) ;
Edem: este manifestarea insuficienţei cardiace;
Manifestări respiratorii: tuse cardiacă, hemoptizie;
Manifestări digestive: greţuri, vărsături;
Manifestări generale: astenie;

EVALUAREA MORFO-FUNCȚIONALA A APARATULUI

CARDIOVASCULAR
Examen fizic
 Inspecţia: poziţia pacientului, ortopnee în IC stg, culoarea
tegumentelor (paloare, cianoză) turgescenţa venelor, edeme;
 Palpare: şoc apexian care este o pulsație vizibila și palpabila la
nivelul spațiului V ic;
 Auscultaţia: zgomote cardiace normale şi supraadăugate (sufluri) ;

INVESTIGAȚII RADIOLOGICE
 Radiografie toracică
 Radioscopie toracică
 Angiocardiografie
 Arteriografie periferică
 Flebografie
 Tomografie computerizată
 Rezonanţă magnetică nucleară

Examinări cu izotopi radioactivi:

 scintigrafie miocardică
Explorări funcționale
 EKG în repaus şi la efort
 Fonocardiograma reprezintă înregistrarea grafică a zgomotelor
cardiace;
 Apexocardiograma reprezintă înregistrarea grafică a vibraţiilor
produse de mişcările vârfului inimii;
 Cateterism cardiac pentru cavităţi;

Pentru aparatul circulator

Masurarea T.A
Oscilometria
Ecografia Doppler vascular
Examinări complementare
cateterism cardiac
Puncția pericardică
reprezintă actul medical efectuat in scop diagnostic sau
terapeutic, care presupune extragerea sterilă a revarsatului lichidian
acumulat in sacul pericardic.
Indicată in scop:
Terapeutic
- in tamponada cardiaca (hemopericard, pericardita) și pentru
introducerea de substanțe medicamentoase intrapericardice (citostatice,
antibiotice, corticoizi);
Puncţia cardiacă se face in scop terapeutic in șocul cardiac.
Se injectează adrenalina in ventriculul stang.
Diagnostic 
- se face pentru precizarea diagnosticului etiologic. Agentii etiologici ai
pericarditelor sunt de cele mai multe ori virusurile: enterovirusurile,
adenovirusurile, iar infecțiile bacteriene și fungice sunt de obicei
asociate cu acestea.
Cauze care determină colecția pericardică:
- uremia, infecțiile virale, bacteriene, fungice sau TBC;
- disecție de aorta, ruptura miocardică consecutivă unui infarct
miocardic cu hemopericard;
- afecțiunile neoplazice;
- complicații ale cateterismului cardiac sau ale inserarii de pacemaker;
- mixedemul;
- postiradiere; 
- dupa resuscitarea cardiorespiratorie incorect efectuată;
- cauze idiopatice.
Contraindicațiile puncției pericardice pot fi:
 Absolute
- incertitudine asupra diagnosticului etiologic al tamponadei
( disectie de aorta,ruptura cardiaca in cadrul unui infarct miocardic
acut ) până la obținerea datelor de diagnostic imagistic;
- condiții tehnice sau personal necalificat.

 Relative
- diateze hemoragice;
- tratament anticoagulant oral.
Complicaţiile puncţiei pericardice:
- sincopa vagală, cu hipotensiune și bradicardie. Se impune așezarea
pacientului în poziție Trendelemburg se iau măsuri de reechilibrare
volemica;
- tulburari de ritm cardiac - inclusiv fibrilația ventriculară, asistola
prin puncționarea epicardului;
- prin leziunea unei artere coronare sau puncționarea unei cavități a
inimii- leziune coronariană cu infarct miocardic consecutiv;
- contaminarea bacteriană a pericardului; 
- necesită evacuarea colecției purulente și tratament cu antibiotice;
- supurația la locul de puncției.
Dupa efectuarea puncției pacientul va fi imobizat la pat, vor fi
monitorizate funcțiile vitale (puls, TA si ECG), și se vor administra
cardiotonice.
Monitorizarea ECG continuă permite sesizarea modificărilor
determinate de ințeparea pericardului, a miocardului ventricular sau
atrial (denivelare ST, PR, aritmii, tulburari de conducere
atrioventriculare).

Electrocardiograma
Electrocardiograma reprezintă înregistrarea grafică a variaţiilor de
potenţial electric, care iau naştere la suprafaţa corpului, datorită
activităţii cardiace.
ÎNREGISTRAREA ELECTROCARDIOGRAMEI
Electrocardiograful este aparatul folosit pentru înregistrare, fiind
format din următoarele componente:
sistemul de preluare a semnalului, cuprinzând electrozii, cablurile
de conectare la pacient şi un bloc de intrare care conţine rezistenţele
necesare pentru construcţia diverselor derivaţii unipolare.
Electrozii sunt plăcuţe metalice, învelite într-un material textil, umezit
cu ser fiziologic.
 electrocardiograma (EKG) este un test noninvaziv și nedureros,
care înregistrează grafic activitatea electrică a miocardului atriilor
și ventriculilor (impulsuri electrice), cu ajutorul unor electrozi
plasați pe torace și membre.
 tipuri de EKG: simplă, de repaus; testul de stres cardiac (EKG de
efort ), testul Holter;
 indicată în afecțiuni cardiovasculare pentru diagnostic, evaluare,
monitorizare (ex. AP, IM);
 EKG simplă se poate face în orice moment al zilei, fără o pregătire
specială;
 se verifică indicația și consimțământul informat; pacientul trebuie
să fie calm, compliant la indicațiile asistentului medical; EKG este
interpretat de medic;
 se verifică dacă aparatul este conectat, setat, dacă are hârtie
milimetrică;
 se introduc în aparat datele personale ale pacientului, medicația
cardiologică;
 pacientul se dezbracă pană la jumătate, se așază în decubit, pe
canapea, cu brațele întinse pe lângă corp, membrele inferioare
depărtate pentru ca electrozii să nu se atingă între ei;
 legătura între pacient şi aparat se face prin electrozi și cabluri de
culori diferite;
 pe tegumentul degresat cu un pad cu alcool se aplică electrozii
autocolanți, conectați prin cabluri la aparat, astfel: Roşu -mâna
dreaptă, Galben - mâna stângă, Verde-picior stâng, Negru-piciorul
dreapt;
 electrozii precordiali sunt aplicați astfel: V1 – spațiul IV
intercostal, parasternal drept; V2 – spațiul IV intercostal,
parasternal stâng; V3 – situat între punctele V2 şi V4; V4 – situat
în spațiul V intercostal pe linia medio- claviculară stângă; V5 –
situat la intersecția de la orizontala dusă din V4 și linia axilară
anterioară stângă; V6 – situat la intersecția dintre orizontala dusă
din V4 și linia axilară mijlocie stângă. Se începe înregistrarea
electrocardiogramei.
 pacientul este rugat să nu miște, să nu vorbească pe tot parcursul
înregistrării;
 EKG este o succesiune de unde notate convențional cu litere : P , Q
, R , S , T , U; segmente, distanța dintre 2 unde : PQ , ST; intervale
, (unda + segment) notate QRS, PQ;
 Testul Holter este înregistrarea activității cardiace timp de 24 de
ore;
 EKG de efort este înregistrarea activității electrice a inimii în
timpul efortului (covor rulant, bicicletă ergometrică).
 ANGIOCARDIOGRAFIA
Examen radiologic care
permite vizualizarea cavitatilor cardiace.

Indicatii - Practicat in mod curent, acest examen permite

punerea in evidenta a anomaliilor valvelor cardiace (scapari,
ingrosari), ale vaselor (pozitionare anormala, ingrosare), ale
muschiului cardiac (dilatatie ventriculara,
diminuare localizata sau difuza a contractilitatii ventriculului
stang, mai ales in cazul unui infarct al miocardului) si a
comunicarilor anormale intre diferitele cavitati (comunicatie
interauriculara, comunicatie interventriculara).

Angiocardiografia permite studierea anatomiei radiologice a

cordului şi marilor vase, servind pentru diagnosticul
malformatiilor congenitale şi a functionarii anormale a
valvelor cardiace.

Tehnica –Se utilizează o substanță de contrast pe bază de iod

opacă la radiatiile X, este injectată cu ajutorul unui cateter
subtire introdus intr-o vena sau intr-o artera periferica, pana in
inima.
Acest produs va ajunge in interiorul cavitatilor cardiace,
continuandu-si apoi drumul dupa curentul sangvin.

Angiocardiografia izotopica realizeaza examenul ventriculelor:

o doza mica de produs radioactiv (technetiu 99) este injectata
intr-o vena a bratului in timp ce o camera video
inregistreaza contractilitatea cavitatilor cardiace.

Acest examen aduce informatii complementare, in masura in

care poate fi practicat in timpul efortului fizic.

Pentru efectuarea angiocardiografia pacientul necesită o

spitalizare de 24 pana la 36 ore.
Ea se practica sub anestezie locala si dureaza intre 30 minute si
o ora si 30 minute.
Starea pacientului este supravegheata prin electrocardiograma pe
toata durata examenului.

Efecte secundare - Sunt rare si, in general, benigne: greturi,

indispozitii, hemoragii de mica intensitate, injectarea produsului
de contrast iodat putand provoca o reactie alergica,
 Pentru siguranță se face testarea pacientului la substanța ce
urmează a fi utilizată. La nevoie se poate utiliza un tratament
antialergic.

Coronarografia reprezintă o variantăa angiografiei care constă în

injectarea selectivă a substanţei de contrast în vasele coronare, în
scopul aprecierii integrităţii acestora.
Se stabilesc astfel existenta stenozelor
c o ro na r i e ne , l oc al i z a re a , n u m a r ul , grd , ti p u l ,
lung stenozei lungimea si eventualele
c a l c i f i c a r i , c i rc u l a t i a c o l a t e r a l a , a n e v r i s m e ,
e t c . D a t e l e c o ro n a ro g r a f i e i s u n t d e re g u l a
completate cu cele obtinute prin caterism
c a rd i ac s t g s i v e nt r i c ul o g ra f i e s t g I n d i c a t i i l e
explorarii invazive
ü A P c u s i m p t o me s e v e re (c l s II I s i I V )

ü A . i n st a bi l a - P a c i e n t i c u d ure ri re pe t a te ,
s u g e s t i v e p t A P d a r l a c a re i n v e s t i g a t i i l e n e i n -
vazive nu sunt concludente
ü A P t a rd i v a s a u p re c oc e p os t I M A - pac i e nt i i
 valvular peste 50 de ani cu sau fara angina
dar cu modificari sugestive pe EKG pt o is -
chemie - pacientii cu disfunctie VS daca se
considera de origine ischemica

Curs: 4
PERICARDITA
Inflamatia tesutului pericardului poarta denumirea de pericardita.
Exista mai multe cauze care pot determina aparitia pericarditei, dar de
cel mai multe ori cauza bolii nu este cunoscuta.
Printre cauzele cunoscute ale pericarditei cel mai frecvent intalnite pot
fi:
 prejudiciile mecanice la nivelul inimii - atac de cord (infarct mio-
cardic), sindromul Dressler, interventie chirurgicala, sindromul
postpericardiotomie si diverse tipuri de traumatisme.
 infectiile bacteriene - virale, fungice sau HIV
 cancerul - primar (in cazuri foarte rare) sau metastatic
 bolile tesutului conjunctiv - artrita reumatoida, Lupus eritematos
sistemic, sarcoidoza sau sclerodermie
 bolile metabolice - uremie (insuficienta renala) sau hipotiroidism
 reactiile la medicamente - efectele secundare ale unor medica-
mente pot provoca un raspuns imunitar care cauzeaza inflamatia
sacului pericardic.
 Medicamentele care pot influenta dezvoltarea pericarditei includ
feniotonina, hidralizina si procainamida.
Simptome
 Durerile toracice sunt cele mai comune simptome ale pericarditei.
- durerea este, de cele mai multe ori, ascutita (junghi)
 durerea poate aparea gradual sau brusc si poate iradia catre spate,
gat sau umeri
 durerea se poate accentua in momentul cand bolnavul respira
adanc
 durerea este intotdeauna pozitionala si se accentueaza cand per-
soana afectata este in pozitia orizontala. In cele mai multe cazuri,
durerea se amelioreaza atunci cand bolnavul se apleaca in fata.
 Aceste caracteristici ale durerii pot ajuta medicul sa distinga intre
inflamatia pericardica si angina pectorala.
 Alte simptome depind de cauza specifica a pericarditei.
 De exemplu, infectiile pot declansa febra, frisoane si alte manifes-
tari nespecifice, cum ar fi durerile musculare si starea generală de
rău.
Diagnostic
In primul rand, pentru stabilirea diagnosticului, medicul va
face o evaluare fizica. Acesta va evalua:
 intensitatea durerii experimentate
 modelul durerii si imprejurarile in care apare aceasta
 ce anume amelioreaza duerea
 modul in care apare durerea toracica (brusc sau treptat) si ce alte
simptome sunt prezente.
Istoricul medical poate ajuta medicul sa determine mai usor daca
exista o alta posibila cauza a durerilor toracice prezente.
Alte teste care pot ajuta la diagnosticarea pericarditei includ:
 electrocardiograma - in cadrul pericarditei, exista adesea anomalii
care pot ajuta la diagnostic. Din pacate, mai multe variante nor-
male pot imita modificarile care apar odata cu pericardita.
  radiografia - test imagistic utilizat pentru depistarea extinderii
tesutului cardiac si excluderea altor conditii care pot declansa
dureri toracice
 ecocardiografia - ajuta la depistarea lichidului din sacul pericardic,
desi in cazurile usoare de pericardita acuta, lichidul nu apare pe
ecocardiografie
 teste de sange - sunt recomandate pentru a se depista anumite
cauze ale pericarditei, inclusiv
infectii, leucemie, insuficienta renala, boli ale tesutului conjunctiv
sau anomalii tiroidiene.
 Examenul bacteriologic şi citologic al lichidului pericardic
obţinut prin pericardiocentezǎ;
 pericardiocenteza se face sub control ecocardiografic şi EKG.
 Pacientul se poziţioneazǎ în semidecubit (cu capul ridicat la 45
grade);
 datoritǎ riscului de tamponadǎ cardiacǎ vom avea la îndemânǎ
obligatoriu, defibrilator, pacemaker temporar, trusǎ de in-
tubaţie orotrahealǎ.
Există următoarele forme de pericardită:
A. PERICARDITA ACUTĂ USCATĂ
Lichidul pericardic nu depășește 50 mililitri și are tablou clinic variabil,
frecvent, afecțiunea trecând neobservată, mascată de boala de bază.
Pericardita uscată (fibrinoasă) se poate vindeca sau poate evolua către o
pericardită lichidiană (exsudativă) .
Simptomatologie: durerea retrosternală de intensitate variabilă,
ameliorată când bolnavul stă cu trunchiul ridicat sau aplecat înainte, este
însoțită de tuse iritativă, dispnee, febră (sau subfebrilitate) este
semnătura reacției inflamatorii, se asociază cu transpirații și alterarea
stării generale , uneori frisoane, disfonie, disfagie.

B. PERICARDITĂ ACUTA EXUDATIVĂ SAU LICHIDIANĂ

Reprezintă acumularea de lichid în spațiul pericardic, prin urmare, scade
complianța pericardului și limitează umplerea cavităților cardiace în
diastolă, astfel că se egalizează presiunea în timpul diastolei, în sistemul
venos, în atrii și ventriculi. Astfel apar fenomene de stază în circulația
sistemică. Acumularea de lichid în pericard în cantitate mare și în ritm
rapid reprezintă tamponada cardiacă.

Simptomatologie:
durerea precordială de la debut tinde să dispară pe măsură ce lichidul
se acumulează, dispneea depinde de cantitatea de lichid pericardic;
pentru ameliorarea ei, bolnavul adoptă anumite poziții;
Apar simptome de compresiune a organelor vecine: disfagie, tuse,
disfonie, sughiț, dacă lichidul este în cantitate mare.

C. PERICARDITA CRONICĂ CONSTRICTIVĂ

Pericardita cronică constrictivă este consecința unei pericardite acute
tuberculoase, mai rar a uneia virale sau bacteriene.
Modificările fibro-adezive și fibro-calcare pericardice obliterează sacul
pericardic și realizează o adevărata “zidire” a inimii, ca o carapace în
jurul cordului care va determina o umplere diastolică incompletă a
cavităților inimii, cu stază pronunțată în sistemul venos.
Simptomatologie: dispnee de efort și/sau ortopnee, hepatalgii,
turgescența jugularelor, hepatomegalie masivă și fermă, cu reflux
hepato-jugular, ascită, edeme, puls paradoxal, TA scăzută, cianoză,
astenie.

Tratament
Medicamentele care reduc inflamatia reprezinta tratamentul de
prima intentie in cazul pericarditei.
Medicamentele antiinflamatoare, sunt folosite pentru a reduce
inflamatia si cantitatea de lichid din sacul pericardic.
Ocazional, bolnavului i se vor prescrie medicamente analgezice
puternice.
In cazurile recurente (mai ales cand exista cauze imunologice
mediate), corticosteroizii pot fi extrem de eficienti.
O alta optiune de tratament este pericardiocenteza.
Aceasta este o procedura care implica introducerea unui ac subtire, prin
peretele toracic, direct in sacul pericardic, pentru a se drena o parte din
lichidul prezent.
Uneori, procedura este utilizata si in depistarea cauzelor pericarditei,
prin analiza lichidului drenat.
In cazuri grave sau recurente, bolnavul poate avea nevoie fie de
pericardiotomie (medicul va taia o gaura in sacul pericardic) sau
pericardectomie (eliminarea completa a sacului pericardic).
Intervenţiile asistentei medicale în colaborare cu alţi membri ai
echipei medicale
1. Administrarea medicaţiei specifice: antibiotice în pericardita bacte-
rianǎ, antifungice, corticoizi în lupus sau pericardita reumaticǎ, an-
tituberculoase în pericardita TBC, antineoplazice intrapericardic în
pericardita neoplazicǎ, antiinflamatoare nesteroidiene sau cortizon
în sindromul Dressler şi în alte pericardite pentru reducerea durerii
şi inflamaţiei.
2. Dializa în pericardita uremicǎ.
3. Radioterapie în pericardita neoplazicǎ.
4. Pericardotomie în pericardita constrictivǎ.
5. Pericardocentezǎ în tamponada cardiacǎ – urgenţǎ majorǎ.

Ingrijiri acordate de asistentul medical pacientului spitalizat cu

pericarditǎ
1. Asigurarea pacientului o poziţie confortabilǎ – şezând cu braţele şi
capul sprijinite.
2. Administra medicaţiei pentru durere în funcţie de recomandarea
medicului.
3. Reduceţi anxietatea determinatǎ de durere; explicaţi toate
manevrele diagnostice şi terapeutice efectuate.
4. Asiguraţi confortul fizic şi psihic, repausul la pat dacǎ pacientul
are durere sau febrǎ.
5. Realizarea planului de ingrijire
Monitorizarea pacientului:
In faza acutǎ se va evalua la fiecare orǎ: frecvenţa cardiacǎ, ritmul
cardiac, TA, frecvenţa respiratorie; atenţie la semnele clinice ce
sugereazǎ apariţia tamponadei cardiace: nelinişte, tahicardie,
hipotensiune arterialǎ, puls paradoxal (scade TAS > 10 mmHg în inspir),
turgescenţǎ jugularǎ, agravarea dispneei, asurzirea zgomotelor cardiace.
Monitorizare ECG continuǎ pentru depistarea aritmiilor.
Educaţia pacientului
La externarea din spital pacientul trebuie instruit asupra necesitǎţii
continuǎrii tratamentului – scopul terapiei, doza, ritmul de administrare,
efectele adverse – şi asupra recunoaşterii simptomelor de pericarditǎ în
caz de recidivǎ.
De asemenea, când sǎ se prezinte la controalele medicale, când şi cum
sǎ solicite ajutor medical la nevoie.
VALVULOPATII

Cardiopatiile valvulare constau în alterarea şi deformarea aparatului

valvular (valve, comisuri, cordaje, pilieri, inel de inserție), de etiologie
diferită: reumatismală, degenerativa, ischemică, infecțioasă.
Consecințele funcționale ale acestor modificări constau în stenoze,
insuficiențe sau ambele. Atât stenozele cât și insuficiențele valvulare
afectează camera dinaintea leziunii.
STENOZA MITRALĂ (SM)
Stenoza mitrală este valvulopatia caracterizată prin îngustarea orificiului
mitral, având drept consecință crearea unui obstacol în calea curgerii
sângelui din atriul stâng (AS) în ventriculul stâng (VS). Se produce
dilatarea atriului stâng, hipertensiune pulmonară și insuficiență cardiacă
dreaptă.
Simptomatologie: dispnee, tuse, hemoptizii frecvente, palpitații,
dureri precordiale, disfagie, disfonie.
INSUFICIENŢA MITRALĂ (IM)
Insuficiența mitrală este valvulopatia caracterizată prin refluarea
(regurgitarea sângelui din ventriculul stâng în atriul stâng (VS → AS), în
timpul sistolei, ca urmare a închiderii incomplete a orificiului mitral.
Simptomatologie: dispnee de efort, dispnee paroxistică nocturnă,
 ortopnee, datorită creșterii presiunii în capilarul pulmonar şi artera
pulmonară, VD devine insuficient, rezultând ICC și edeme
periferice, frecvența cardiacă crescută, TA scăzută, venele jugulare
sunt turgescente, astenie .
Boala mitrală corespunde asocierii SM cu IM, aspectul clinic rezultă din
simptome şi semne ale SM şi IM în doua variante: boala mitrală cu
predominanța SM, sau cu predominanța IM.
STENOZA AORTICĂ (SA)
Stenoza aortică este valvulopatia caracterizată prin existența unui
obstacol în evacuarea sistolică a VS, situat la nivelul sigmoidelor
aortice, imediat deasupra sau dedesubtul acestora
Simptomatologie: dispnee de efort, inițial apoi si in repaus, durere de tip
anginos, lipotimia si sincopa apare în SA severă, la efort, moartea subită
.

INSUFICIENŢA AORTICĂ (IA)

Insuficiența aortică reprezintă defectul valvular caracterizat prin refluxul
sângelui din aortă în VS în diastolă, ca urmare a închiderii incomplete a
orificiului sigmoidian aortic.
Simptomatologie: unii bolnavi cu IA uşoară rămân asimptomatici,
desfășurând activitate fizică normală; în formele severe: dispnee de
efort, dispnee paroxistică, durere de tip anginos, palpitații, amețeli,
cefalee pulsatilă, acufene, transpirații, sincopă,.
STENOZA TRICUSPIDIANĂ
Stenoza tricuspidiană este îngustarea orificiului tricuspidian care
produce un baraj la trecerea sângelui din AD în VD în sistolă.
Simptomatologie: dispnee de efort, astenie, hepatomegalie de stază,
ascită, jugulare turgescente, edeme, cianoză;
INSUFICIENŢA TRICUSPIDIANĂ (IT)
Insuficiența tricuspidiană (IT) reprezintă închiderea incompletă a
orificiului tricuspidian în timpul sistolei, determinând regurgitarea
sângelui din VD în AD.
Simptomatologie: hepatomegalie importantă pulsatilă, ascită,
turgescența jugularelor, reflux hepatojugular, edeme.
Evaluarea diagnosticǎ
 Electrocardiograma poate evidenţia prezenţa aritmiilor.
 Ecocardiografia este esenţialǎ în evaluarea leziunii valvulare şi
consecinţelor morfologice şi funcţionale asupra cordului.
 Radiografia toracicǎ evidenţiazǎ cardiomegalia şi accentuarea de-
senului vascular pulmonar.
 Cateterismul cardiac confirmǎ diagnosticul şi permite aprecierea
severitǎţii leziunii valvulare.
Intervenţiile asistentei medicale în colaborare cu alţi membri ai
echipei medicale
Intervenţiile asistentului medical cuprind administrarea antibioticelor
pentru profilaxia endocarditei bacteriene în caz de manevre invazive (de.
ex. cateterism cardiac) şi administrarea medicaţiei specifice
tratamentului insuficienţei cardiace (vasodilatatoare, diuretice, inhibitori
ai enzimei de conversie ai angiotensinei, digitalǎ în funcţie de prescripţia
medicului.
Tratament chirurgical necesitǎ mǎsuri specifice de pregatire pre şi
postoperator.
Monitorizarea pacientului:
1.Urmǎrirea funcţiilor vitale şi evoluţiei clinice a sindromului de
insuficienţǎ cardiacǎ: greutate, diurezǎ, dispneea, edemele, aportul şi
eliminǎrile zilnice, respectarea dietei hiposodate.
2. Ascultaţia cordului: raportaţi medicului schimbarea caracterului unui
suflu sau apariţia unui suflu cardiac nou, aritmii.
3. Monitorizarea ECG la recomandarea medicului când existǎ risc
crescut de aritmie.
4. Monitorizarea rǎspunsului la tratamentul medicamentos; atenţie la
efectele adverse ale medicaţiei.
5. Monitorizarea atentă a pacientului dupǎ efectuarea cateterismului
cardiac:
Ingrijiri acordate pacientului spitalizat cu vavulopatie
1. Asigurarea satisfacerii necesitǎţilor bazale (igiena, alimentaţie) în
condiţiile imobilizǎrii la pat: pacientul cu insuficienţǎ cardiacǎ sev-
erǎ, dupǎ cateterism cardiac.
 2. Asigurarea orelor de odihna în condiţii optime între intervenţiile
diagnostice sau terapeutice.
3. Reluarea activitǎţii dupǎ o perioadǎ de repaus la pat se face progre-
siv (de exemplu odihna în fotoliu pentru perioade scurte) în funcţie
de recomandarea medicului şi a kinetoterapeutului.
4. Oferiţi pacientului informaţii despre boala sa şi tratamentul aces-
teia.
Educaţia pacientului la externarea din spital şi la fiecare consult
medical
1. Pacientul trebuie sǎ cunoascǎ care sunt restricţiile de activitate în
funcţie de severitatea bolii
2. Sǎ fie instruit sǎ recunoascǎ semnele clinice ale decompensǎrii in-
suficienţei cardiace (agravarea dispneei, edemelor, oboselii) şi
modul de solicitare a serviciilor medicale în aceste caz.
3. Sǎ fie instruit cum sǎ-şi supravegheze balanţa hidricǎ zilnicǎ, greu-
tatea corporalǎ şi dieta hiposodatǎ (vezi insuficienţa cardiacǎ).
4. Reevaluaţi împreunǎ cu pacientul schema terapeuticǎ: preparate,
doza, ritm de administrare, care sunt efectele adverse posibile care
trebuie raportate imediat medicului.
5. Frecvent pacienţii valvulari sunt sub terapie anticoagulantǎ perma-
nentǎ: reevaluaţi cunoştinţele pacientului despre mǎsurile specifice
de îngrijire necesare în aceastǎ situaţie.
6. Profilaxia cu antibiotic în caz de manevre invazive şi tratament
stomatologic este obligatorie; medicul stabileşte schema terapeu-
ticǎ, rolul nursei este de a explica pacientului necesitatea acesteia,
de a administra antibioticele dacǎ pacientul este spitalizat şi de a
instrui pacientul cum sǎ-şi ia antibioticul în condiţii de ambulator.
7. In situaţii particulare asistenta medicală trebuie sǎ faciliteze acce-
sul pacientului la servicii comunitare - servicii de asistenţǎ socialǎ,
de îngrijire la domiciliu, de recuperare cardiovascularǎ.
PROTEZAREA VALVULARĂ
Protezarea reprezintă operaţii de înlocuire a valvelor defecte.
Valvuloplastiile sunt operatii de refacere a valvelor afectate.
Cele 4 valve cardiace (tricuspidă, mitrală, aortic, pulmonară),
funcţionează ca nişte uşi cu sens unic între camerele inimii (atrii şi
ventricole) şi permit circulaţia sângelui ce trece prin inimă numai
înainte, împiedicând refluxul acestuia deorece se închid. Cele mai
frecvent afectate valve sunt mitrale şi aortic, producându-se insuficienţa
valvulară.
Boala se tratează iniţial medical iar mai târziu chirurgical.
Protezele folosite sunt valve artificiale ce pot fi :
-biologice – confecţionate din ţesut biologic (animal sau uman) ;
-mecanice – care sunt cu disc, hemidisc sau bilă.
Valvele biologice se fac din pericard bovin sau porcin şi se cunosc mai
multe tipuri de bioproteze: Ionescu-Shiley, Carpentier-Edwards,
Hancock.
Au o durată de 10 ani, nu dau tulburări hemodinamice, nu necesită
tratamente cu anticoagulante permanent, tinerele femei pot face copii. Se
fac cercetări pentru durabilitate de 20 ani.
Protezele mecanice au durabilitate de 15-20 ani şi necesită tratament cu
anticoagulante permanent.
Hemogrefele sunt recoltate de la cadavre proaspete, conservate prin
răcire (îngheţare la -800C) şi permit păstrarea câteva luni în gheaţă
carbonică (-150-190oC) în vapori sau azot lichid.
Comisurotomia este intervenţia chirurgicală la nivelul valvei mitrale
(operaţie practicată în caz de stenoză mitrală ce presupune lărgirea şi
corecţia mitralei ce se poate efectua pe cord închis prin toracotomie).
Operaţia pe cord deschis se practică în caz de calcificări valvulare,
recidive ale stenozei mitrale, tromboze întinse.
Educaţia pacientului la externarea din spital
- consiliază pacientul privind metoda de auto-monitorizare INR, la
domiciliu, utilizând coagulometre, similare glucometrelor pentru
diabetici;
- educă pacientul cu privire la interacțiunile alimentare și
medicamentoase care pot modifica valorile INR (varză, brocoli, spanac,
ceai verde, unele antibiotice, antidepresive, hipolipemiante);
- educă și monitorizează pacientul cu valvă mecanică, privind tratamentul
antitrombotic, obiectivul major fiind minimalizarea riscului de
complicații tromboembolice și hemoragice;
- educă pacientul cu tratament anticoagulant oral să recunoască și să
anunțe medicul dacă apar manifestări de supradozare sau subdozare, să
nu întrerupă tratamentul (risc de hipercoagulabilitate şi
tromboembolism), orice modificare a dozelor făcându-se doar de către
medicul curant.

Cum măsurăm corect, INR-ul la domiciliu?

 măsurați-vă INR cu un aparat omologat (coagulometru). Aceasta
permite verificarea dozei corecte de anticoagulant, administrat oral
(acenocumarol);
 frecvenţa măsurării INR este zilnică la instituirea tratamentului,
până la atingerea și menținerea timp de 2 zile consecutive a valo-
rilor țintă pentru INR. Ulterior se determină la 2-3 zile, pentru ur-
mătoarele săptămâni, până când rezultatele INR se stabilizează în
intervalul terapeutic;
 spălați-vă mâinile cu apă caldă şi săpun, uscați-le foarte bine;
 scoateți testul bandeletă din flaconul de teste și introduceți-l în
fanta aparatului împingând până când se oprește; închideți fla-
conul imediat pentru a nu contamina sau deterioara celelalte teste.
 aparatul porneşte automat şi apare afișată pe ecran ora, luna, ziua
și numărul codului corespunzător celui inscripționat pe flaconul cu
teste; codul este specific fiecărui flacon și se introduce (memore-
ază) în aparat, o singură dată, la prima utilizare a unui test din fla-
con;
 pentru a obţine o picătură de sânge utilizați dispozitivul de înțepare
la care ați atașat acul steril (lanțeta), de unică folosinţă care trebuie
schimbat la fiecare monitorizare.
 înainte de a înţepa vârful degetului pe lateral, acesta se masează
ușor sau se lasă braţul în jos pentru a ajuta circulaţia sângelui; NU
se prelevează sânge din zone cu pilozitate și nu se stoarce locul
înţepării! Dezinfectați cu alcool sanitar, asteptați să se usuce tegu-
 mentul;
 aplicați imediat picătura de sânge prelevată pe bandeleta de test nu
mai târziu de 15 secunde de la înțepare; picătura este absorbită în
bandeletă prin capilaritate şi aparatul începe testarea;
 Rezultatul testării INR, apare pe ecranul de afişaj şi este stocat în
memoria aparatului. Valoarea INR = 2.5-3.5, la bolnavii cu valve
mecanice; Valoarea INR = 1, la persoane fără anticoagulante.