Semne si simptome

posibile in afectiunile
respiratorii
 Durerea toracica
Durerea toracică diferă în funcție de:
 localizare
 intensitate
 mod de aparitie
 regiune afectata
 intindere a leziunilor
Nu exprima intotdeauna o afectiune la nivelul
aparatutlui respirator,trebuind să se analizeze
mereu și posibilitatea de a fii o iradiere a altor
organe.
Durerile toracice pulmonare pot avea o
multitudine de cauze, dintre care amintim:
 Cauze pulmonare: în embolii pulmonare, în
congestii, în pneumonii, în supurații pulmonare;
 Cauze bronșice: în bronșita acută, cancerul
bronhopulmonar, invaziv.
 Cauze pleurale: în pneumotorax, pleurezii,
pleurite, infarcte și tumori.
 Cauze toraco-costale: în mastite, neoplasm,
traumatisme, efort, viroze, compresiune, zona
zoster, dureri ale coloanei vertebrale.
Durerea toracică creeaza discomfort,perturba
Tusea
 Tusea poate fi un simptom dominant in unele
afectiuni respiratorii putând îmbrăca aspectul de
umedă sau uscată. Difera ca:
 frecventa
 mod de aparitie respectiv –matinală
- vesperală
 mod de manifestare-permanent
- in anumite pozitii
Tusea este de natură reflexă și apare datorită
acțiunii unor excitanți fizici, chimici sau inflamatori,
care afectează arborele traheo-bronșic și se
finalizează cu expulzarea corpilor străini, a lichidelor
sau gazelor inhálate. Tusea toraco-pulmonară
îmbracă mai multe forme:
 tusea pulmonară în congestii, supurații sau
tumori
 tusea bronșică datorată inhalării unor gaze
iritante, unor corpi străini, în bronșite sau tumori.
 Nu există neapărat un raport absolut între tuse și o
suferință a aparatului respirator, sau cu o anumită boală
pulmonară. Însă, în cadrul unor anumite contexte
clinice, tusea poate să aibă o valoare :
 Tusea uscată, scurtă, repetată la intervale de timp
neregulate, indică o patologie cu cauze extrapulmonare.
 Tusea umedă se caracterizează prin faptul că
bolnavul simte o senzație de fierbânțeală sau de hârâire
pe piept din causa secrețiilor alveoloare și bronșice.
 Tusea bitonală este tuse cu două tonuri, datorată
tonusului diferit al celor două corzi vocale- una se
relaxează datorită unei paralizii generată de anevrismul
de aortă sau tumorile mediastinale.
 Tusea lătrătoare este amplă și sonoră, fiind
generată de efortul de a elimina corpii străini, polipii sau
secrețiile, sau poate fi cauzată de tumori mediastinale
sau adenopatii.
 Tusea cântătoare este în reprize, intensă,
epuizantă, urmată de repreize inspiratorii lungi, cu un
anumit ton, se mai numește și tusea convulsivă.
 Tusea matinală este umedă, eliberatoare, specifică
bolnavilor care suferă de bronșită cronică și de abcese
pulmonare. Bolnavii se culcă seara pe partea afectată,
pentru ca secrețiile să stagneze în cloaca lor și să un
ajungă la zonele tusigene bronșice. Dacă bolnavul își
modifică poziția, la sculare, va trebui să își facă toaleta
matinală a bronhilor. În fine, tusea seacă de efort este
mai puțin întâlnită în cazul bolilor aparatului respirator
Poate duce la:
 epuizarea pacientului
 perturbarea somnului
În unele situatii e necesară provocarea ei pentru
facilitarea eliminari secretiilor.
În ceea ce privește intervențiile nursing tusea uscată
trebuie combătută: prin educaţie privind evitarea
fumatului, a deschiderii gurii în inspir, a aerului uscat sau
prea cald. În caz de tuse productivă asistenta încurajează
tusea şi colectarea sputei pentru a se putea aprecia
aspectul, cantitatea şi pentru a se recolta probe de
laborator.
 
 
Expectoratia
 Expectorația reprezintă evacuarea corpilor străini
din teritoriul alveolo-bronho-traheal. Are caracteristici
diferite,putând fi:
 mucoasa in inflamatia bronhiilor
 purulentă , galben verzuie in supuratiile pulmonare
 seroasă usor rozat in staza si edemul pulmonar
pseudomembranoasa in bronsita difterică
 hemoptoică cind e formata din singe, bine aerat cu
multe bule de aer,
 muco-purulenta , recoltata in borcan se separa in
4 straturi, cel superior spumos, apoi seros, in care
inoata portiuni muco-purulente urmat de stratul seros
fara portuini muco-purulente de culoare verzuie si
stratul inferior format din puroi , fiind caracteristica
pentru bronsiectazie si gangrena pulmonara
 sangvinolenta cu aspect ruginiu sau caramiziu
din pneumonie, rozata gelatinoasa din cancerul
pulmonar, bruna- inchisa din infarctul pulmonar sau
bruna fetida din gagrena pulmonară.
 Culoarea sputei este și ea foarte importantă.
Astfel, sputa albicioasă, lăptoasă, care apare la
muncitorii care lucează cu făină de grâu. Sputa
mucoasă este albă-aurie, cea purulentă este galbenă-
verzuie. Sputa întâlnită în edemul pulmonar acut este
roză, iar în cancerul bronșic este gelatinoasă. Sputa
care conține sânge poartă numele de hemoptizie, de
origine bronho-pulmonară, cauzată de o baciloză.
Hemoptizia îmbracă forme diferite:
 în cancerul bronho-pulmonar ea este minoră,
repetată, sub formă de peltea de coacăze
 în bronșiectazii este medie, repetată și
purulentă,
 în gangrena pulmonară conține sânge murdar,
noroios, extrem de rău mirositor. Sfârșitul bolnavului
aduce o hemoptizie masivă datorită erodărilor
vasculare.
 in pneumonie, sputa este cărămizie
 în antracoze, este neagră, din causa pulberei
de cărbune, fiind întâlnită mai ales la mineri și
furnaliști.
Mirosul sputei normale este fad. Dacă are miros
de paie mucede, se întâlnește în bronșiectazii, dacă
 Dispneea
Dispneea reprezintă o tulburare de ritm și intensitate a
frecvenței respiratorii, resimțită de bolnav ca o lipsă de aer,
un disconfort sau o stare de sufocare. Ea poate fi un semnal
foarte important de alarmă în suferințele pulmonare sau
extrapulmonare.
Respirația se află sub comanda centrului respirator,
aflat sub coordonarea cortexului motor.Este consecinta
tulburării aportului de oxigen / bioxidului de
carbon,comprimarii organelor mediastinale (trahee, bronhii)
sau obstrucției cailor respiratorii. Difera in functie de:
 timpul respirator afectat
 ritmul respiratiei
 circumstantele de aparitie
 Dispneea îmbracă două forme:
 Tahipneea- dacă mișcările respiratorii sunt
accelerate Tahipneea se caracterizează printr-o creștere a
frecvenței respiratorii, la 30, 40, chiar 60 de respirații pe
minut, însoțite de scăderea amplitudinii acestora. Astfel,
ea apare în bolile febrile, prin creșterea necesităților
metabolice ale organismului, în bolile ce afectează
ventilația prin reducerea suprafeței respiratorii, în boli
pleuropulmonare, precum pleurezii sau penumotorax, în
boli ale aparatului toracic precum nevralgii intercostale,
zona zoster, paralizii sau spasme ale mușchilor
respiratori, boli abdominale care micșorează suprafața
respiratorie prin ridicarea diafragmului, precum tumorile
abdominale mari, boli cardiovasculare, din causa stazei
pulmonare.
 
 Bradipnea – dacă mișcările respiratorii sunt rărite.
Bradipnea este reprezentată de rărirea respirației, adică
scăderea frecvenței respiratorii însoțită de creșterea
amplitudinii acestora. Se datorează unor obstrucții a
căilor respiratorii, obstrucții care însă sunt incomplete
 Poate fi insotita de - tiraj -cornaj –weezing(-batai ale
aripilor nazale in special la copii) sau turgescenta
jugularelor.Determină:
 anxietate
 intoleranta la efort
 ortopnee
O altă formă de dispnee este respirația
Cheyenne-Stockes, care se întâlnește în anemii, în
meningite, în tumori, intoxicații cerebrale sau tumori.
Tot o formă de dispnee este și dispneea Kussmaul,
care se întâlnește în agonie, în infecții grave, în come
diabetice sau în acidoze. Se caracterizează prin
respirații nórmale însă la intervale foate lungi (30 de
secunde). Dispneea de tip Blot se întâlnește în
tumorile cerebrale, în meningite și agonii.
 
 Vomica
Dacă expectorația are debut brusc și se
elimină o cantitate masivă de spută, ce cuprinde
colecții de puroi, aceasta poată numele de
vomică și se întâlnește în abcesul pulmonar. Deci
este o expulzie bruscă a unei cantitati abundente
de expectoratie. Ea poate fi:
 unica
 fractionată
Nu trebuie confundată cu sputa
purulentă.Caracterizează un abces pulmonar
rupt.

Sughitul
Apare prin iritarea nervului frenic (pleurezii,
tumori pulmonare).Caracterizează de obicei
manifestări infiltrative.
Febra
 Febra reprezintă un sindrom clinic ce se
caracterizează printr-un ansamblu de tulburări
vegetative și metabolice, în care fenomenul
predominant este creșterea temperaturii corpului,
fenomen numit hipertermie. Cauzele sindromului
febril sunt variate. Cele mai frecvente sunt
infecțiile, de natură microbiană, virală, parazitară
sau fungică, dar pot constitui cauze ale sindromului
febril și reacțiile alergice sau medicamentoase,
neoplasmele (mai ales cele de rinichi, ficat, plămâni
sau pancreas), afecțiuni endocrine precum
hipertiroidismul, afecțiuni neurologice precum
hemoragiile cerebreale, etc.
Semnificația clinică a sindromului febril este
aceea de semnal de alarmă. Astfel, în stabilirea
diagnosticului etiologic al febrei se ține cont de o
serie de criterii.
În primul rând, trebuie stabilit care a fost
debutul febrei și evoluția acesteia, dacă este
vorba de o stare febrilă acută, cu debut recent sau
de un sindrom febril cronic,prelungit, care a debutat
înainte și a a persistat fără întreruperi, sau s-a
manifestat în puseuri
 Foarte importante sunt și condițiile de fond
ale febrei. Astfel, dacă febrea pare la vârsta
copilăriei, atrage atenția asupra existenței unor boli
contagioase, eruptive, dacă apare la vârsta
adolescenței, se poate datora unor boli precum
răceli, inflamații amigdaliene, etc, iar dacă apare la
vâstă adultă duce cu gândul la infecții pulmonare
sau urinare, sau la neolasme.
Febra poate îmbrăca mai multe forme, respectiv:
Febra continuă, care se menține la 39-400, fără a
coborî decât foarte puțin, pe perioade scurte de
timp. Se mai numește și febra în platou și indică
faptul că bolnavul suferă de o pneumonie acută sau
o febră tifoidă.
Febra recurentă se caracterizează prin anumite
perioade de debut brusc și evoluție în platou, sau cu
oscilații mari, persistând pe o perioadă de 4- 6 zile.
Se regăsește în boli precum linfogranulomul malign
Hodgkin, în infecțiile biliare sau urinare și în bolile
supurative.
Febra ondulantă se desfășoară în pusee, la fel
ca și febra recurentă, dar, spre deosebire de aceasta,
are un debut lent. Poate fi semn de cancer ce se
 Febra intermintentă, se manifestă prin aceea că
are oscilații mari, de la 39-40o și până la 37o sau sub
această cifră, în decursul aceleiași zile este semn al unei
bolid e tipul septicemiei, a unei stări supurative
pulmonare sau hepatice.

Febra remitentă se caracterizează prin

oscilații diurne, dar mult mai mici decât febra
intermitentă, diferența între accesele febriel fiind
de 1-2o, menținându-se deci mereu peste 37o. O
astfel de febră este caracteristică bolilor virale sau
tuberculozelor pulmonare grave.
 Febra difazică este acel tip de febră în care, după
un episod de mai multe zile, urmează o perioadă de
pauză, de câteva zile sau săptămâni, după care începe
un nou episod, fără caractere speciale. Este
caracteristică unei infecții care se desfășoară în doi
timpi, de evoluție și de remisiune, sau este însoțită de
complicații.
Febra de tip invers se caracterizează prin aceea
că vârful termic se produce dimineata și nu seara, așa
cum se întâmplă de regulă. Acest tip de febră
sugerează o tuberculoză avansată, gravă sau o
supurație profundă viscerală.
Febra neregulată este caracteristică unei
eventuale infecții tuberculoase, unui limfogranulom
malign, unei boli de sânge sau de sistem.
Hemoptizia
 Este dominantă în unele afectiuni respiratorii,
reprezentânt eliminarea de sânge roşu, aerat, proaspat,
provenit din căile aeriene, în urma unui efort de tuse prin
expectoraţie. Este o urgenţă ce impune un diagnostic
etiologic în vederea elaborării unei conduite adecvate
Cauzele sunt reprezentate de:
 Cancer bronhopulmonar
 Pneumonii bacteriene (cu staphilococus aureus şi
pseudomonas aeruginosa sau virale)
 TBC pulmonară
 Bronşiectazii suprainfectate
 Micoze pulmonare(cu aspergillus spp)
 Hipertensiune venoasă pulmonară( stenoză mitrală,
TEP)

Sângele este roşu, aerat, puţin coagulabil(rămîne

lichid), cu pH alcalin. Se poate repeta cu frecvenţă
variabilă şi uneori de mai multe ori pe zi, iar spre sfârşit
cantitatea şi frecvenţa diminuă, iar sângele devine
negricios, reprezentând reziduul bronşic
 Volumul poate fi :
 Masiv > 250-500 ml/ zi  se descrie hemoptizia
fudroaianta(fr. Foudre= fulger) sau cataclismică de volum
mare(>500 ml), produsă rapid care prin inundaţie
bronşică şi şoc hemoragic duce la exitus
 non-masiv < 200ml/ zi : medie= 150-250 ml;
mica= 50-150 ml; minima=ml formă particulară este
sputa hemoptoică (sangvinolentă, hemoptizia minimă)
caracterizată prin prezenţa de striuri sangvine în
materialul expectorat
În ceea ce privește conduita terapeutică imediată în
caz de hemoptizie, există o serie de gesture utile:
 pacientul cu hemoptizie confirmată
 se internează obligatoriu în spital
 aprecierea corecta a cantitatii de sange
 semne clinice de detresa respiratorie - care sugereaza
gravitatea-insuficienta respiratorie acuta.
cercetarea semnelor clinice de anemie acuta (paloare,
hTA, puls slab, filiform)
 semne de soc hemodinamic - in hemoptizii massive
 repaus absolut la pat, in pozitie semi-sezanda, daca
este posibil pe partea leziunii;
 repaus vocal absolut.
 in primele ore sau zile, alimentatie formata
exclusiv din lichide reci (compot, sirop, limonada,
lapte);
punga cu gheata pe hemitoracele presupus bolnav
sau pe stern. calmarea bolnavului si pe cei din
anturajul acestuia,
 manevrarea bolnavului cu blandete;
 sa-i asigure izolarea, semiobscuritatea, aerisirea,
temperatura moderata (16°);
 sa recomande bolnavului sa nu tuseasca, sa
inspire lent si profund; sa-i curete gura de cheaguri.