APARATUL

RESPIRATOR
Afectiuni si mod de
ingrijire
Aparatul respirator este alcatuit din:

Totalitatea organelor care asigura

mecanismul respirației;
Ventilației pulmonare;
Schimbul de gaze de la nivelul
alveolelor pulmonare;
Aceste sunt:
căile respiratorii superioare(cavitațile nazale și
faringele)
căile respiratorii inferioare(laringe, faringe ,
bronhii) și plămânii.
Plămânii sunt organe complexe
localizați in interiorul cutiei toracice
Au rol de a inspira oxigenul si expira dioxidul
de carbon.
Aportul de oxigen si alimentarea țesuturilor cu
sânge este necesară pentru funcționarea
tuturor celulelor .
Eliminarea dioxidului de carbon este
importantă pentru menținerea unui PH
optim al sângelui caracteristica echilibrului
acidobazic al sistemelor organismului.
 Aspecte generale
• Sistemul respirator asigură prin structura şi funcţia sa
preluarea oxigenului din aer şi eliminarea CO2.
• Aerul respirat conține multe elemente din mediul
inconjurator(polen,praf, bacterii, fum virusuri, sub.
Chimice) iar plămânii trebuie să iși mențina activ
sistemul de aparare impotriva acestor elemente toxice,
– asigurând procesul de ventilaţie corespunzător ;

– curăţarea aerului inspirat - prin mecanisme specifice situate în

cavitatea nazală (cili, umezire, strănut), în laringe, trahee şi
bronhii (cili, secreţia mucoasei, tuse);

– mecanisme de adaptare în caz de hipoxie - polipnee, dispnee,

coordonate de centrii respiratori de la nivelul SNC.
 Factori etiologici şi favorizanţi
Factori etiologici:
• Infecţii;
• secreţie traheobronşică scăzută sau excesivă
• scăderea elasticităţii ţesutului pulmonar (bronşite
cronice, bătrâni);
• scăderea complianţei pulmonare - acumularea de lichid
(pleurezii) sau aer (pneumotorax) în cavitatea pleurală
• scăderea ţesutului pulmonar funcţional: emfizem,
atelectazie, tumori, excizie chirurgicală;
• alergia căilor respiratorii
• hipertrofia sau edem al amigdalelor, vegetaţiilor
adenoide, laringe;
• tulburări neuromusculare.
 Factori favorizanţi:
• traumatisme cu interesarea toracelui, căilor
respiratorii;
• Durere ;
• Anxietate ;
• Oboseală ;
• obstrucţie mecanică;
• poziţie necorespunzătoare;
• Traheostomie;
• medicamente - narcotice, sedative;
• umiditate extremă;
• scăderea concentraţiei de O2 în aer;
 Factori legaţi de vârstă
- nou-născut:
• prematuritate (prin deficit de surfactant, imaturitatea
centrilor respiratori)
• greutate mică la naştere
- copil
• vărsături cu aspiraţie secundară
• laringită edematoasă
• astm alergic
• fibroză chistică
- vârstnic
• scade elasticitatea ţesuturilor, mobilitatea, fibroza
chistica intervenții chirurgicale, promptitudinea
reflexelor.
 Culegerea de date privind
funcţonarea aparatului respirator

Tulburarea funcţiilor respiratorii se manifestă pe

plan clinic şi biologic cu câteva caracteristici definitorii:
• modificarea frecvenţei şi profunzimii respiraţiei;
• mişcări asimetrice ale toracelui;
• tusea, dispneea, ortopneea;
• bătăi ale aripioarelor nazale;
• raluri bronşice, crepitante, subcrepitante;
• wheezing;
• valori anormale ale gazelor sanguine (O2, CO2)
• anxietate.
 Culegerea datelor subiective

• istoricul simptomelor respiratorii - ex. durere,

dispnee, tuse, declanşate de?, accentuate de?
• simptome ale altor aparate
– gastrointestinal: greţuri, vărsături, anorexie
– cardio-circulator: angina pectorală, edeme, tahi- sau
bradicardia;
– sistem nervos: cefalee, astenie;
– sistem osteomuscular: hipotonie, astenie;
• efecte asupra stilului de viaţă - ocupaţia,
adaptarea în societate.
• identificarea factorilor etiologici şi favorizanţi ai
tulburării:
– infecţii anterioare;
– fumat - câte pachete/ţigări pe zi ?
– alergii la medicamente, mâncare, polen, praf
– traumatisme: torace, abdomen, căi respiratorii
– durere după intervenţii chirurgicale, traheostomii
– factori din mediu: poluare, locul de muncă, acasă
– căldură sau frig extreme
• informaţii despre medicaţia curentă:
medicamente, doze, durata, efect
 Culegerea datelor
obiective
Culegerea datelor obiective presupune
observarea pacientului şi culegerea unor date
privind sistemul respirator şi circulator (cele 2
sisteme sunt în interrelaţie).

Date obiective sunt şi rezultatele

examenelor paraclinice.
a) Date obiective în legătură cu funcţionarea
aparatului respirator:

1. caracteristici ale respiraţiei

– Batai /min (scăzută/crescută)
– ritm - regulat, neregulat
– profunzime (scăzută/crescută)
– asimetrică
– tipul de respiraţie.
 TIP RATĂ RITM PROFUNZIME
Normal 15-25 Regulat Normală
Tahipnee Rapidă Variabil Variabilă/scăzută
Bradipnee Scăzută Variabil Normală/crescută
Apnee Absentă Neregulat Variabilă
Hiperpnee Crescută Regulat Crescută
R. Küssmaul Variabilă Variabil Crescut
R. Chyene Stokes Variabilă Variabil Alternanţă apnee
cu hiperpnee
 Alte caracteristici:

• cu wheezing;
• cu bătăi ale aripioarelor nazale;
• cu tiraj subcostal, intercostal, suprasternal;
• cu participarea muşchilor respiratori accesorii
(gât, abdomen);
• raport I/E modificat ;
2. tusea - uscată, productivă, dureroasă,
lătrătoare,
3. sputa - culoare, cantitate, miros.
4. zgomote respiratorii:
- murmur vezicular (diminuat, absent)
- raluri (bronşice, crepitante, de transmisie)
5. culoarea tegumentelor:
- buze, lob ureche
- extremităţi
- mucoasa bucală
b) Date obiective în legătură cu funcţionarea
sistemului cardiovascular:
• puls, T.A.,
• culoarea tegumentelor: normale, palide, roşii,
cianotice
c) Explorări paraclinice
• privind funcţionalitatea sistemului respirator
• privind localizarea şi întinderea leziunilor
• privind etiopatogenia bolii
 Tulburări legate de scăderea
schimbului de gaze

• statusul unei persoane care are ca

problemă (actuală sau potenţială),
scăderea schimbului de gaze (O2 şi CO2)
între alveole şi capilarele sanguine
pulmonare (pneumonie, emfizem).
Exista trei tipuri principale de boli
pulmonare:

Boli ale cailor respiratorii(boli pulmonare

obstructive) pot provoca îngustarea sau
blocarea căilor respiratorii.
Boli care afectează țesutul pulmonar- are
loc diminuarea funcției respiratori atât
pentru inspir cât și pentru expir(fibroza
pulmonară, sarcoidoza) pacienții au
sentimentul lipsei de aer
Boli ale circulației pulmonare- afectează
vasele de sânge ale plămânilor.
SEMNE ŞI SIMPTOME MAI
FRECVENTE ÎN AFECŢIUNI ALE
APARATULUI RESPIRATOR
Tusea
Expectoraţia
Hemoptizia
Dispneea
Cianoza
Durerea toracica
Junghiul toracic
1.Tusea

• este controlată de centrul respirator,

declanşată de factorii iritanţi ce
ajung pe mucoasa tractului
respirator; are rolul de curăţare a
mucoasei.
Tusea poate fi:

• neproductivă (uscată) în infecţii ale căilor

respiratorii superioare, în pleurită şi în
primele faze ale tuberculozei pulmonare;

• productiv (umedă) în infecţii ale căilor

respiratorii inferioare (bronşite acute şi
cronice, în pneumonii, supuraţii
pulmonare);

• diferă ca frecvenţă şi mod de apariţie

(matinală, vesperală, în anumite poziţii);
• poate duce la epuizarea bolnavului şi la
perturbarea somnului;

• în accese violente poate fi însoţită de

vărsături (tuse emetizantă);

• în unele situaţii e necesară provocarea

tusei pentru facilitarea eliminării
secreţiilor
Intervenţii nursing
• Tusea uscată trebuie combătută: prin
educaţie privind evitarea fumatului, a
deschiderii gurii în inspir, a aerului uscat
sau prea cald.
• În caz de tuse productivă asistenta
încurajează bolnavul să tușească şi
colectează sputa pentru a se putea aprecia
aspectul, cantitatea şi pentru a se recolta
probe de laborator.
Expectoraţia (sputa)
• În mod normal în căile respiratorii nu se
produce spută.

• Prin acţiunea factorilor iritanţi sau

microorganismelor asupra mucoasei
respiratorii se produce sputa care este
compusă din:
• mucus;
• celule epiteliale descuamate ;
• microorganisme.
• Caracteristicile sputei au valoare
diagnostică.

• Asistenta trebuie să urmărească:

• cantitatea;
• culoarea;
• mirosul;
• prezenţa sau absența sângelui.
Sputa poate fi:
• galben verzuie în infecţii ale căilor
respiratorii inferioare;
• ruginie în pneumonie;
• mucoasă, vâscoasă şi aderentă în astm
bronşic;
• roşie gelatinoasă în cancer
bronhopulmonar;
• hemoptoică în dilataţii bronşice şi în
tuberculoza pulmonară;
• sputa cremoasă apare în colecţii
purulente: abces pulmonar, chist hidatic
suprainfectat, tuberculoză pulmonară
cavitară.
 Hemoptizia
• Reprezintă eliminarea pe gură a unei
cantităţi de sânge provenind din căile
aeriene superioare; este de culoare roşu
deschis, amestecat cu spută.
• Trebuie diferenţiată de hematemeză, când
sângele este roşu închis, amestecat cu
resturi alimentare sau în zaţ de cafea.
• De asemenea, trebuie diferenţiată de
epistaxis (sângerare a orofaringelui),
gingivoragii (sângerare a gingiilor).
• Hemoptizia este semn important în
tuberculoza pulmonară ulcerativă.
 Intervenţii nursing

• Asistenta medicală va anunţa medicul şi va

asigura repaus absolut la pat, în poziţie
semişezândă, repaus vocal şi evitarea tusei,
inspir şi expir lent, calmarea bolnavului şi
anturajului., igiena cavităţii bucale,
administrarea medicaţiei recomandate.
Alte intervenţii:
• în hemoptizii abundente se efectuează
transfuzii izogrup, izoRh;
• asigurarea igienei se va face cu minim de
mobilizare.
4. Dispneea

• se manifestă ca o dificultate de a
respira.
• bolnavul o percepe ca pe "sete de
aer" şi respiră conştient, voluntar,
depunând efort.
Clasificare
În funcţie de timpul respirator afectat
dispneea poate fi:

• inspiratorie în edem al glotei sau corp

străin laringian;
• expiratorie în astm bronşic sau emfizem ;
• mixtă în pneumonii sau pleurezii masive.
În funcţie de ritmul respirator dispneea
poate fi:
• tahipneică;
• bradipnee
În funcţie de circumstanţele de
apariţie deosebim:
• dispneea permanentă (în
pneumotorax, insuficienţa cardiacă);

• dispneea de efort (pneumonii,

insuficienţă cardiacă);

• ortopnee (nu poate sta în decubit);

• dispneea paroxistică (astm bronşic

în criză, edem pulmonar).
5. Cianoza
• Culoarea albastru-violaceu a tegumentelor
şi mucoaselor mai accentuată la
extremităţi şi perioral.

• Se datorează unui nivel crescut de

hemoglobina nesaturată.

• Este semn de hipoxie (oxigenare

insuficientă).
• Hipoxia apare în boli pulmonare în care
există o reducere importantă a ventilaţiei
sau a schimbului de gaze la nivel alveolo-
capilar şi în boli cardiace (amestec de
sânge arterio-venos în malformaţii ale
cordului, insuficienţa cardiacă).

• Cianoza se evaluează prin observarea :

• culorii buzelor;
• lobilor urechii ;
• mucoasa bucală;
• patul unghial.
Intervenţii nursing

• identificarea cauzei cianozei şi

stabilirea priorităţii intervenţiilor în
funcţie de cauză;
• oxigenoterapia;
• permeabilizarea căilor respiratorii;
• supravegherea funcţiilor vitale.
6. Durerea toracică

• poate fi semn de boală a sistemului

respirator, dar şi de boală cardiacă
sau a organelor intraabdominale.
• Se poate accentua odată cu mișcările
respiratorii.
Caracteristici:
• diferă ca localizare;
• intensitate ;
• mod de apariţie în funcţie de regiunea
afectată (schelet toracic, pleură,
parenchim pulmonar) şi de întinderea
leziunilor;
• durerea toracică provoacă disconfort,
perturbă somnul pacientului, limitează
mişcările;
• poate apare sub formă de junghi în
pneumonie şi pleurezie;

• durere atroce în pneumotoraxul spontan şi

embolia pulmonară;

• dureri amplificate de mişcările respiratorii

în fractura costală (şi alte leziuni
traumatice).
Intervenţii nursing:

• observarea caracteristicilor durerii

(localizare, intensitate, iradiere, mod
de apariţie, factori agravanţi, factori
declanşatori);
• administrarea medicamentelor
prescrise de medic;
• evaluarea eficienţei tratamentului.
EXAMENE PARACLINICE
Date generale
•
•Examenele paraclinice reprezintă suma
examinărilor care se efectuează pentru a
aduce date semnificative privind:
• localizării şi întinderii leziunilor
(examene morfologice);
• afectarea funcţionalităţii sistemului
respirator (explorări funcţionale);
• agentul, microorganismele ce au
determinat boala (examene
etiopatogenetice)
 Explorări morfologice

Radiografia toracică
Radioscopia
Tomografia
Bronhografia
 Explorări etiopatogenetice
 bacteriologice - din spută
 exudat faringian, secreţie nazală
 lichid pleural
 aspirat laringotraheal, bronşic
 secreţie gastrică (pentru bacilul Koch)
 I.D.R. la PPD;
 teste alergologice
 HLG, VSH, Proteina C reactivă,
Fibrinogen
 Imunoglobuline serice
 Prin examenul sputei se poate identifica:
• flora patogenă ce determină infecţiile
sistemului respirator;
• celulele maligne (în cancer
bronhopulmonar).

• Asistenta medicală va recolta sputa în

recipiente speciale şi o va trimite la
laborator.
• Este recomandabil să se recolteze
sputa de dimineaţă înainte ca
pacientul să-si facă toaleta bucală.

• Cultura din spută izolează flora

patogenă şi ulterior se efectuează
antibiograma pe baza căreia
tratamentul etiologic al infecţiei
respiratorii se face ţintit.
 Explorări funcţionale
-- presiunea parţială de O2 şi CO2 în
sângele arterial;
- pH sanguin, indici Astrup;
- teste ventilatorii: volume, capacităţi,
debite;
Examenele radiologice
• relevă elemente ale morfologiei
sistemului respirator precizând
topografia, întinderea leziunilor.

•Principalele examene radiologice sunt:

• radioscopia;
• radiografia;
• tomografia;
• bronhografia.
 Radioscopia
are dezavantajul iradierii importante atât
a pacientului cât şi a medicului.

Radiografia pulmonară
se face din faţă şi din profil, bolnavul fiind
în inspiraţie forţată.
Acest tip de explorare aduce informații
importante despre leziunile pulmonare.
 Rolul asistentei:

 pregătirea psihică a pacientului (îi explică

necesitatea investigaţiei, anunţă momentul şi
locul efectuării, condiţiile în care se efectuează,
cum trebuie să coopereze);

 pregătirea fizică (ajutarea pacientului să

adopte poziţia indicată de medicul specialist).
 Tomografia

• înregistrează imaginea plămânului şi a

mediastinului la diferite adâncimi
(secţiuni).

• Examinarea permite precizarea cu

exactitate a sediului şi întinderii leziunilor
cu localizare pulmonară cât şi mediastinală
care nu apar pe o radiografie obişnuită.
 Bronhografia
Este examenul radiologie prin care se
pune în evidenţă arborele bronşic după
introducerea substanţei de contrast
(lipiodolului) în căile respiratorii cu ajutorul
unei sonde.

•Lipiodolul se elimină rapid prin

expectoraţie sau se resoarbe;

• nu se administrează la pacienţi alergici la

iod şi în timpul bolilor pulmonare acute.
 Metoda permite precizarea :

• sediului şi întinderea dilataţiei bronşice;

• a stenozelor bronşice;

• a unor leziuni tuberculoase sau cancere

bronşice.
DETERMINAREA GAZELOR SANGUINE

• Se recoltează sânge arterial din artera

brahială, radială sau femurală din care se va
determina saturaţia hemoglobinei în O2
(N>95 %)
• şi presiunea parţială a CO2 (N =
40±2mmHg).
EXPLORAREA VENTILATIEI
Se efectuează la pacienţi cu boli cronice
pulmonare şi determină capacităţi, volume,
debite pulmonare.
Rezultatele dau informaţii asupra
posibilităţilor ventilatorii ale pacientului la
un moment dat sau apreciază răspunsul la
tratament al unui pacient (ex: volum
expirator maxim la pacienţi cu astm
bronşic).
Volumele şi capacităţile pulmonare sunt:
 volum curent (V.C.= 500 ml);
 volum inspirator de rezervă (V.I.R. =
2000 ml);
 volum expirator de rezervă (V.E.R.= 1500
ml);
 capacitate vitală (CV. = 3000 ml + 5000
ml).
Volumul expirator maxim pe secundă (V.
E. M. S.) reprezintă testul de bază al
ventilaţiei şi arată gradul de permeabilitate
bronşică şi elasticitatea alveolară, deci
disfuncţiile obstructive, spastice şi
organice.
 BRONHOSCOPIA
Este o metodă cu ajutorul căruia se
explorează vizual interiorul conductelor
traheobronşice.

Metoda permite:

 examinarea mucoasei traheei şi

bronhiilor mari ;
 recoltarea de secreţii;
 biopsia mucoasei (pentru studiu
citologic şi bacteriologic);
 extragerea corpilor străini.
 Este foarte utilă în diagnosticarea
cancerului bronhopulmonar, a unor
forme de tuberculoză.

Se pot observa strâmtorări bronşice,

ulceraţii, mici tumori.

Bronhoscopia se efectuează cu ajutorul

bronhoscopului care poate fi un tub
metalic prevăzut cu un sistem optic,
sau tub flexibil cu fibre optice incluse.
 ROLUL ASISTENTEI
• pacientului i se va explica necesitatea şi
tehnica bronhoscopiei şi i se va cere
acceptul (va semna şi un document de
acceptare);
• nu va mânca 12 ore înainte de explorare
pentru a preveni regurgitaţia şi aspiraţia;
• va fi pregătit ca pentru sala de operaţii -
se efectuează teste de coagulabilitate
sanguină, timp de sângerare, coagulare, se
scot protezele din gură, se efectuează
premedicaţia (atropina scade secreţia
bronşică);
• bolnavul este însoţit la sala unde se
efectuează bronhoscopia de către
asistentul medical;
• pentru efectuarea procedurii este
nevoie de două asistente medicale una
supraveghează pacientul și cealaltă
servește medicul cu cele necesare pentru
desfășurarea procedurii;
• se va duce şi foaia de observaţie pentru
notarea procedurii;
• asistentul medical serveşte medicul cu
instrumentarul necesar;
• supraveghează pacientul în timpul
examinării;
• dupăbronhoscopie pacientul va fi
supravegheat (puls, T.A., respiraţie),
• apariţia semnelor de şoc, dispnee,
cianoză, hemoptizie vor fi urgent
anunţate medicului;
• pacientul trebuie să ştie că 3 - 4 zile
după intervenţie poate avea spută cu
striuri sanguinolente, dureri ale căilor
respiratorii în timpul tusei.
 Puncţia pleurală
• Se efectuează pentru aspiraţia lichidului
pleural în scop diagnostic (bacteriologic,
citologic) sau terapeutic (evacuarea
lichidului pleural pentru a ameliora
ventilaţia).
• Concomitent se poate efectua biopsie
pulmonară.
• Se efectuează în spital în condiţii de
asepsie.
• Trebuie să se obţină acceptul pacientului
pentru a coopera în timpul procedurii.
 ROLUL ASISTENTEI
• pacientul va fi anunţat să nu mănânce în
dimineaţa zilei în care se face puncţia;
• pacientul este de obicei aşezat pe un
scaun cu faţa spre spătarul acestuia, cu
antebraţele sprijinite pe spătar (în această
poziţie spaţiile intercostale se măresc);
• pentru a nu leza pleura viscerală pacientul
trebuie să stea liniştit, să nu tuşească sau
dacă totuşi tuşeşte să o facă cât mai uşor;
 În timpul puncţiei se va urmări:
• starea generală a pacientului;
• respiraţia;
• pulsul;
• Tensiunea arterială
• culoarea tegumentelor;
• la sfârşitul manoperei se va aplica
pansament compresiv pe locul puncţionat;
• se va măsura cantitatea de lichid extrasă;
• şi va fi notată în F.O. graficul balanţei
hidrice (la pierderi).
Probele de lichid pleural vor fi trimise, în
recipiente sterile, pentru examen
bacteriologic sau citologic.
Aspectul lichidului poate fi:
seros, limpede, gălbui în: insuficienţă
cardiacă, nefroze, hipoproteinemie cu edeme;
serofibrinos: în pleurezii secundare
tuberculozei, pneumoniei,
neoplasmelor;
hemoragie: în neoplasme, tuberculoză
pulmonară, infarcte pulmonare;
purulent în: unele pneumonii, abces deschis
în pleură.
TESTE CUTANATE
• ( intradermoreacţia Mantaux în infecţia cu
bacil Koch sau intradermoreacţii cu diferiţi
alergeni de mediu sau bacterieni în astmul
bronşic) au de asemenea valoare
diagnostică indirectă.
• ALTE EXAMINARI
• Examenul hematologic periferic
 hemoleucograma poate oferi argumente
indirecte pentru etiologia bacteriană
(leucocitoza, neutrofilia) sau virală
(leucopenie, limfomonocitoză) a unei boli
de etiologie infecţioasă a sistemului
respirator.
• Examinările biochimice -VSH, Fibrinogen,
Proteina C reactivă cu valori crescute sunt
teste care indică etiologia bacteriană.
• Examinările imunologice (determinarea
cantitativă a imunoglobulinelor serice, Ig
A salivară) pot releva un eventual deficit
imunologic ca factor favorizant în unele
infecţii respiratorii.
 Bronșita

este o afecțiune comună a sistemului respirator

caracterizată prin inflamarea bronhiilor
terminale, căi respiratorii ce fac legătura intre
trahee si plămâni.

In urma inflamației apare mucusul (sputa), care

determina la rândul sau tusea și respirația
greoaie.

In cazul în care inflamația se localizează și la

nivelul traheei, și la nivelul bronhiilor, avem de-a
face cu traheobronșita.
Bronșita este o boală contagioasă, iar cauzele
sale sunt agenții patogeni - virusuri, bacterii.

Printre factorii de risc se numără fumatul,

astmul, leziunile toracice, imunitatea scăzută,
bolile cronice, dar si alte aspecte ce țin de
stilul de viața.

Bronșita poate fi acută sau cronică și trebuie

tratată în funcție de forma cu care ne
confruntăm.
Cele mai frecvente simptome ale bronșitei acute
sunt:
 Senzația de arsura în piept;
 Tuse seacă însoțită de durere, urmată de tuse
expectorantă, cu eliminare de spută
(transparentă sau albicioasă în formele ușoare,
sau de culoare galben-verzuie cu cât substanța
mucoasă se acumulează în plămâni)
 Secreții nazale
 Dureri de cap
 Frisoane
 Febră ușoară
 Respirație greoaie și șuierătoare (wheezing)
Bronșita cronica este o forma mai gravă a
bronșitei acute, astfel încât și simptomele sunt de
o intensitate mai ridicata.
Episoadele de tuse sunt intense, durerile in piept
sunt mai puternice, iar simptomele sunt de durată
Pe lângă aceste simptome, în cazul bronșitei
cronice mai vorbim si despre:
 Stare de epuizare
 Respirație urât mirositoare (halena)
 Senzația de congestie a sinusurilor
 Pielea si buzele pot căpăta o nuanță ușor
vineție, mai ales în cazul în care bronșita cronică
se agravează, deoarece organismul nu este bine
oxigenat.
Factorii de risc in cazul bronșitei cronice se suprapun
peste cei ai bronșitei acute, însa li se adauga:
 Bronșita acută tratată necorespunzator;
 Expunerea îndelungată la factori iritanți - lucrul cu
substante chimice iritante;
 Fumatul - este cea mai comună cauză a bronșitei
cronice - circa 90% dintre persoanele care au
bronșită cronică sunt fumătoare;
Simptomele bronșitei se accentuează în cazul efortului
fizic si al persoanelor supraponderale, deoarece in
aceste cazuri există deja premisa dificultăților de
respirație, astfel încat o afecțiune a căilor respiratorii
va fi și mai puternic resimțită.
Bronșita cronică poate genera complicații precum:

 Pneumonie – infecția alveolelor pulmonare;

 Emfizem pulmonar - distrugerea pereților
alveolari de la nivelul plămănilor;
 Boala pulmonară obstructivă cronică (BPOC)-
afecțiune ce duce la limitarea fluxului de aer
 Pneumoscleroza – răspândirea țesutului
conjunctiv în plămân;
 Bronșectazie - dilatarea puternică și cu
caracter permanent a bronhiilor.
Tratamentul corect al bronșitei se stabilește, în
funcție de factorul care a declanșat-o.
 Tulburări respiratorii determinate de
alergeni (rinită, astm bronşic)
a) Culegerea datelor
• subiective
dificultăţi în respiraţie, "sete" de aer
pacientul ştie că este alergic
înţepătură de insectă
• obiective
wheezing, dispnee
tuse, strănut
rinoree apoasă, lăcrimare
erupţie cutanată, eritem, edem (faţă,
mâini)
• evaluarea cauzelor;
alergie cronică - cunoscută
înţepătură de insecte
alergen necunoscut
b) Obiectivele intervenţiilor:

 evitarea alergenilor;
 înţelegerea aspectelor emoţionale
ale manifestărilor alergice;
 administrarea imediată a medicaţiei
în forme severe de alergie;

c) Aspecte ale educaţiei pentru

sănătate.
 Intervenţii nursing în caz de înţepătură
de insectă la un pacient alergic
Pentru alergii severe cu simptome
respiratorii sau dacă cineva a avut o reacţie
anterioară severă la o înţepătură, urmaţi
indicaţiile:
 îndepărtaţi acul
 evitaţi panica
 aplicaţi gheaţă imediat pe locul
înţepăturii
 administraţi imediat tratament
(cortizon, antihistaminice)
Îndreptați -vă către cea mai apropiată
unitate spitalicească
 PLEUREZIILE PURULENTE-:
Sunt colecţii purulente așezate în spaţiul pleural, având
şi alte denumiri cum ar fi empiem, piotorax, abces pleural.
Clasificare:
-pleurezii purulente netuberculoase;
-pleurezii purulente tuberculoase (empiemele bacilare).
Tratamentul chirurgical :
-drenaj pleural prin pleurotomie în punctul decliv al
colecţiei pleurale ;
-drenajul pleural poate fi şi activ printr-un tub de dren
racordat la un aparat de aspiraţie ;
-fistulă pleurobronşică (drenaj pleural de tip Beclere).
 ABCESUL PULMONAR
este unic sau multiplu şi reprezintă o colecţie
purulentă fara membrană piogenă delimitată de
parenchimul care este densificat, inflamator, hepatizat.
Puroiul are culoarea şi mirosul caracteristic
germenului cauzal.

SIMPTOME Manifestări de dependenţă

-semnele premonitorii, vomica - frisoane şi
hemoptizie ,febra transpiratii paloare;
-vomica însoţită de tuse cu asfixiere, şoc;
-tuse frecventă, expectoraţie fetidă;
-sindrom septic cu stare generală alterată.
 Tratament medical:
 drenaj postural ventral;
 bronhoaspiraţie endoscopică,;
 antibioterapie masivă;

 Tratament chirurgical:
 pleurotomie simplă cu drenaj pleural de tip
BECLERE sau drenaj aspirativ;
 rezecţii pulmonare în abcesul cronic (lobectomie,
bilobectomie, pneumomectomie).
CHISTUL HIDATIC PULMONAR

este o boală parazitară întâlnită la om şi la unele

animale, adusă prin dezvoltarea veziculară a larvei
viermelui Taenia echinococcus.
Este denumită boala a mâinilor murdare ca și
hepatita cu virus A. Este mai fecventă la bărbați
21- 47 ani
Chistul hidatic poate fi localizat oriunde în
organism: CH hepatic 70%, CH pulmonar 30%.
Calea de transmitere:
- digestivă;
- respiratorie (profesii, frizeri pentru câini,
ciobani);
- directă (prin mucoase şi muşcătura de câine).
Manifestări de dependenţă :

- durere toracică,
- dispneea accentuată în chisturile voluminoase;
- tusea dată de iritaţia pleurală;
- hemoptizia este dată de ruptura vaselor;
- urticarie.
- deformarea toracelui cu bombarea hemitoracelui;
- abolirea murmului vezicular şi vibraţiilor vocale;
- nanism hidatic la copii;
- în chistul hidatic complicat, ruptura se poate face
în bronşii, pleură, organe vecine.
 Complicaţiile chistului hidatic sunt ruptura
şi supuraţia acestuia.
Ruptura chistului hidatic este complicația cea mai
frcventă și există trei posibilități de ruptură cu
tablouri diferite:
a) ruptura în bronhie a CH este un accident
dramatic manifestat prin vomica hidatică
(expectorarea lichidului şi membranelor hidatice);
- se poate însoţi de complicaţii redutabile cu risc
vital: asfixie cu stop cardiorespirator, edem
Quinke - șoc anafilactic.
- supuraţia cavităţii restante are aspect de abces
pulmonar deschis, cu expectoraţie abundentă,
matinală, febră, stare generală alterată.
b) fisurarea chistului hidatic pulmonar se
manifestă prin tuse cu expectoraţie mucoasă sau
purulentă, hemoptizii; evoluţia ulterioară ia aspectul
unui abces pulmonar închis.

c) ruptura în pleura a chistului hidatic – se

deschid în cavitatea pleurală chisturile hidatice
pulmonare cu evoluţie periferică, corticală;
- se manifestă clinic prin junghi toracic însoţit de
dispnee, iar la examenul obiectiv se constată semnele
unui revărsat lichidian, purulent sau hidro – aeric.
 Tramentul chirurgical:

Este considerat de majoritatea

specialiștilor ca fiind cel mai eficient
tratament pentru această patologie.

Datorită complicaţiilor grave, chistul hidatic

toracic trebuie considerat o urgenţă şi tratat
în consecinţă (indicaţie chirurgicală de
urgenţă ).
TROMBOEMBOLISMUL PULMONAR
Definiţie : Migrarea unui embolus in circulația arteriala
pulmonară,de obicei un fragment de trombus,mai rar
grasime, aer sau lichid amniotic.
Este o urgență medicală care în lipsa unui tratament
adecvat duce la deces.
Factori de risc:
- fumatul, sedentarismul, obezitatea;
- chimioterapia;
- vârsta peste 60 ani;
- prezența varicelor;
- consum de droguri intravenos;
- istoricul familial de cancer sau boli de inimă;
SIMPTOMATOLOGIE (Manifestări de dependenţă )
:
- în embolia masivă : moartea subita ,
precedată uneori de sincopa bradicardică.
- în cordul pulmonar acut : durere toracica cu
caracter pleuretic sau anginos, anxietate extremă
insoțită de senzația de moarte iminentă, tahicardie,
tahipnee, cianoză+semne de IC dr. HTA, puls
filiform, extremitați reci, oligurie.
Investigatii
-angiografia pulmonara –singura metoda ce
permite dg.de certitudine –apare amputare
pulmonară.
Astmul bronşic
• Este una din cele mai frecvente afecțiuni
cronice, caracterizata prin inflamatia cronica a
cailor aeriene ce determina limitarea fluxului de
aer.
• Afecţiunea este caracterizată prin dispnee
variabilă, determinată de îngustarea difuză a
lumenului căilor respiratorii.
• Cele mai frecvente cuvinte folosite de pacienți
pentru a descrie criza astmatică sunt : lipsa de
aer, sufocare si frica.
• Prevalenţa acestei afecţiuni este în creştere
datorita perfecționarii mijloacelor de
diagnostic, modificarii clasificărilor OMS și a
factorilor de mediu – poluarea, aglomerările
urbane.
• Alergenii sunt sursa principală a problemelor
respiratorii din astm, atat la copii, căt și la
adulti.
Cei mai frecventi alergeni sunt : polenul
anumitor plante (copaci, ierburi si buruieni),
părul de animale (câini, pisici si altele),
acarieni, găndaci, mucegaiuri si anumite
alimente.
Etiologia este una multifactoriala
Ca şi alergeni inflamatori sunt considerate:
infecţiile respiratorii, prezenta susbstanţele
chimice, praful, efortul familial.
• Simptomatologia astmului bronşic este dominată
de dispnee expiratorie. Durerea sau
compresiunea toracică, tusea cu expectoraţie
aderentă, albă, vâscoasă, wheezingul,
anxietatea, panică, teama de moarte, fac parte
de asemenea din simptomatologia astmului
bronşic.
Factorii implicaţi în patogeneză
sunt
1. Procesul inflamator al mucoasei –
edemaţierea mucoasei

2. Hiperproducţia de mucus

3. Spasmul
Este o afecţiune cronică
• afectează foarte mult modul de viaţă în timp
prin scăderea toleranţei la efort, reducerea
capacităţii de muncă, a atenţiei, afectează
mobilitatea prin scăderea toleranţei la efort,
afectează dorinţa de satisfacere a igienei
personale , afectează viaţa socială, etc.
• Boala are manifestări variabile. Frecvent bolnavii
prezintă dispnee matinală, dispnee la trecerea
de la o temperatură la alta sau după efort fizic.
Ghid de practică:

• Cea mai importantă sarcină a asistentului medical

este educarea pacienţilor, care vor fi informaţi în
primul rând în ceea priveşte natura bolii, cum pot
realiza prevenirea episoadelor de agravare.
• Se va monitoriza funcţia respiratorie şi va fi
îndeaproape supravegheată administrarea
terapiei, pentru realizarea unui tratament corect.
• se urmăreşte administrarea unei doze minime
eficiente de medicament.
• În criză, se vor adminstra doze mari de
medicament pentru reducerea rapidă a crizei.
Obiective:

• Reducerea morbidităţii şi mortalităţii;

• Menţinerea unui mod de viaţă normal sau
cât mai apropiat de normal;
• Educarea pacientului şi asigurarea unor
condiţii necesare pentru a-şi urmări
simptomatologia si a lua masuri corecte și
eficiente in cel mai scurt timp.
Evaluarea obiectivă a pacienţilor:

• Pacienții pot fi incluşi în anumite trialuri de

medicaţie, ceea ce presupune urmărirea
evoluţiei lor sub un anumit tratament.
• Teste de reversibilitate – urmarirea rezoluției
simptomelor dupa administrarea terapiei, in
funcție de doza și preparatul administrat .
• Se monitorizează frecvenţa respiratorie,
cardiacă, gazele sangvine.
TUBERCULOZA
• Factorul etiologic incriminat în tuberculoză este
bacilul Koch – mycobacterium tuberculosis.
• Transmiterea bolii se face pe cale aeriană
prin intermediul picăturilor Pflüge.
• Este o boală familială, a spaţiilor închise şi a
locurilor cu populaţie numerosă.
• Sursa este bolnavul cu tuberculoză pulmonară
activă.
• Pandemia înseamnă că boala este
răspândită pe tot globul pe suprafeţe mari.
• Endemie avem atunci când numărul
îmbolnăvirilor este relativ constant.
• Epidemia este creşterea bruscă a
numărului de îmbolnăviri într-o populaţie
restrânsă (ocazional in cazul TBC).
Când vorbim de TBC ca boală:

Manifestările clinice şi radiologice sunt

determinate de răspunsul organismului gazdă
faţă de multiplicarea bacilului Koch.
Imunitatea faţă de boală nu este absolută,
oricând pot sa apara reinfecţii, deși studiile au
aratat ca tuberculoza are infecțiozitate redusa.
Sursele de infecţie îşi păstrează potenţialul de
transmitere perioade foarte lungi de timp.
Tabloul clinic:
• Dispnee
• Tuse pe o perioadă mai lungă de 3 săptămâni
• Deficit ponderal peste 10%
• Subfebrilităţi
• Hemoptizii
• Eritem nodos
• Keratoconjunctivita flictenulara
• Când suspicionăm boala, se va face imediat
anchetă epidemiologică, care constă în primul
rând în identificarea contactului. Apoi se face
testarea IDR la PPD şi se caută identificarea
cicatricei de la vaccinarea BCG.
• Test de peste 15 mm la un copil vaccinat sau
un salt tuberculinic semnifică reacţie pozitivă,
adică prezenţa infecţiei.

• un copil cu deficit ponderal important, în

cazurile foarte severe sau contact recent, putem
avea IDR negativ, ceea ce nu infirmă prezenţa
infecţiei.
• Alte localizări ale tuberculozei sunt: SNC,
ganglionii limfatici, ap. urogenital, ap.osteo-
articular, ap. digestiv (peritonită), cutanata.
 Tratamentul tuberculozei este de durată şi
foarte costisitor. Există scheme
terapeutice clar stabilite:

• Rolul principal al nursei comunitare este

urmărirea administrării medicaţiei.
• La fiecare pacient se întocmeşte o fişă, unde se
vor consemna următoarele: data începerii
tratamentului, schema terapeutică, intervalul de
administrare, fiecare priză, dacă este
automedicaţie sau administrată de personal
calificat, se monitorizează orice modificare a
terapiei, se consemnează manifestările de
intoleranţă, rezultatele examenelor
bacteriologice .
BPOC ( Bronhopneumopatia
Cronică Obstructivă)
Factori genetici
• Este o afecţiune cronică ce se produce prin
afectarea ireversibilă a căilor respiratorii
inferioare.
• Prevalența patologiei este în directă legătură cu
fumatul și poluarea aerului.
Tabloul clinic: este dominat de dispnee şi tuse
(sindrom bronşitic), sindrom obstructiv evolutiv,
puţin reversibil, emfizem pulmonar, inflamaţii în
căile aeriene mici.
Etiologie:

Factori genetici

Poluarea

Fumatul

Infecţiile
• La pacienții cu BPOC întâlnim modificări structurale
cauzate de numeroase leziuni ce apar odată cu
creșterea numărului de celule inflamatorii,
modificări ce se găsesc atât în parenchimul
pulmonar, cât și la nivel vascular.
• Îngustarea căilor respiratorii periferice însoțite de
inflamație determină scăderea VEMS, iar
distrugerea parenchimului prin emfizem se
supraadaugă, limitând și mai mult fluxul aerian. În
evoluția tardivă a BPOC poate apărea
hipertensiunea pulmonară, datorată vasoconstricției
hipoxice a arterelor pulmonare mici, rezultând în
hiperplaxia intimei și ulterior pierderea patului
capilar pulmonar din cauza emfizemului.
• Tratamentul afecțiunii este cel recomandat
de către medicul specialist după evaluarea
pacientului funcție de gravitate și protocol.
• Bibliografie
Cursul: Aparatul respirator – afectiuni
si mod de ingrijire a pacientilor
Medicina Interna C. Borundel
Manual Medical Mark H. Beers
Manual de Nursing
Coordonator Prof. Dr. Marcean Cri
Vol. I, II, III